Adevěrul, iulie 1909 (Anul 22, nr. 7119-7149)
1909-07-22 / nr. 7140
A«n al XX-lea. Nb.ffMO* FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA 1 CONCED si T Ä EXCLUSIV Agenției de Pubertate CAROL SCHULDER & Ca. BUCUREȘTI ltt bne«cctu« ts— Tikti«n SM Birourile ziarului: Str. Sărindar No. It S»nmi Tig TivMr TTT if~í~~T----8 * Miercuri 22 Iulie 1909 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE AB09MO8BITE . eTi> .ti • . A.n * . • • • L.I t im*. .. • . M8* Y 8 -lnnX » . • " • . — 4 o lună ..*••».* Pentru străinătate prețul este nut cît ... TELEFON! Direcția ?i ASWi în strația No IA/ÎO Redacții.^Cv1 Qj^SSI*. » 14,10 «r* '■» Provine'» „ IAD® •Wî' j»; Strâînătarea Nck, 12.^0fi Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate.......... t ----- -—n—inîr--------------~i~iTn----------^xm:xTc_niLmmrcrrcc»TirrTrnfimTrB»ja iBBiBagagig BaMffTr^aa^ iwaMar fa Nebunul dela serviciul sanitar — ȘEASE LUMI DE EPIDEMII! — lațul e decimat de febră tifoidă ți alte epidemii transmise ți in alte județe, grație vigilenței noastre sanitare; lumea e alarmată ți cere din toate părțile să se lucreze cu mai repede și mai neobosit. Ca se intîmplă? In loc ca de la serviciul sanitar să pornească semnalul activitate!; in loc ca de acolo să fie dat îndemnul unei arunci ți supravegheri fără preget, de acolo vine încurajarea la indolență ți se da și pretextul „științific“ chipurile, pe temeiul căruia indolența cea mai criminală să se poată justifica. In plină furie a unei epidemii ca febra tifoidă, vine un sub-director de serviciu sanitar și spune printr'un interview că epidemia nu se poate combate cu succes pînă prin Ianuarie sau cel mai curînd Decembrie viitor. Așadar, nu vă mai trudiți, nu vă mai repeziți, domnilor medici primari, comunali și agenți sanitari—că e degeaba. Până la Ianuarie lumea trebue să moară de febră tifoidă, la Ianuarie vom vedea și dacă o fi nevoe, o să se acorde, din grația științei sub-directorului serviciului sanitar, o prelungire de termen: încă șase luni de va fi nevoe! Și cînd face această declarațiune nebunul de la serviciul sanitar? Cînd, în sfîrșit, pînă și șeful său direct, d-rul I. Cantacuzino se decide să plece la Iași și să ancheteze mersul epidemiei. Parcă ar fi voit să-i spună prin interview: — Ce mai stai in țară, d-le Cantacuzino? Ce faci pe grozavul și mergi la Iași? Nu sînt eu aici?... Și eu declar că mersul d-tale la Iași e mort, toată strășnicia sanitară e mort; pînă la ianuarie lumea trebue să moară de febră tifoidă. E termen fatal. Cu drept cuvînt lumea medicală e insignată de acest îndemn criminal la itdolența autorităților sanitare. Cine știe cum sunt adevăratele cauze ale acestui act! In tot căzui, oamenii cu adevărat de știință proclamă aserțiunea nebunului de la serviciul sanitar ca dictată de orice mobile, numai de motive științifice și umane nu. O asemenea declarațiune care încurajează orientalismul îndestul de cunoscut al organelor noastre sanitare și alarmează publicul den țară și in afară este operă de smintit, care numai în capul unei administrațiunî n’are ce căuta Ad. Aristide Briandi Monel I. Brătianu Mdi — Doua guverne socialiste în Europa — Nu știm pentru ce, conservatorii noștri au poreclit, de socialist guvernul d-lui Ionel I. Brătianu. O fac din ignoranță, din rea voință, din simplitate de spirit, sau poate e o poreclă oarecare, cum obicinuesc partidele noastre, ca și maharegii, cari nu se chiamă între ei mai nici odată pe numele adevărat? Pînă mai dăunăzi nu se zicea liberalilor „colectiviști“, cum pe la Obor sau Dealul Spirei își zic „jaghet“, „cîrpâ", „nas“, „pușcărie“, etc. ? Sau poate conservatorii se simt așa de înspăimântător de înapoiați încît pînă și actualul guvern li se pare socialist? Intra aceste ipoteze se poate alege oricare din ele sau cîte o bucățică din fiecare. Este însă în afară de orice îndoială, pentru oricine posedă cea mai rudimentară noțiune de socialism și știe măcar cît de cît ce este actualul guvern, că numai socialist nu es? Ga antiteză avem la cellalt capăt al Europei, în Franța un guvern în care figurează socialiști cunoscuți și care e prezidat de un socialist marcant. Iar ca curiozitate e de remarcat că nici burghezia liberală, nici chiar conservatorii francezi nu se arată prea speriați. E pentru întîia oară în Europa ca o țară să aibă în capul ei, în mod normal și dupăpatinele legale obicinuite, un guvern prezidat de un șef socialist. In tinerețele mele am avut niște coteai foarte mercenghi, cari s’au apucat într’o noapte să schimbe firmele de pe la prăvălii. A doua zi era o frumusețe să vezi capul bărbierului devenit cofetar, al farmacistului devenit bărbier și al pielării lui devenit birtaș. Dacă am putea face, și noi astăzi drăcovenia asta, să trimitem într’o noapte cu bagheta magică pe d. Ionel Brătianu premier la Paris și ped.Aristide Briand șef de guvern la București, atunci în adevăr c’am azista la o smulgere de păr și la o teroare cum nu s’ar produce nici la auzirea trimbițelor arhanghelilor anunțând sosirea judecatei celei de apoi! Atunci am vedea ce caz ar face conservatorii noștri trezindu-se cu un guvern cu adevărat socialist, și ce țipete fioroase ar scoate pînă și legitimiștii francezi de groaza unui guvern așa, de reacționar. I Atunci d. Ionel Brătianu ar fi complect reabilitat în ochii conservatorilor romîni, cari vorbeau de socializm ca ăla de ursul din pădure ,pe care-l nu văzuse încă. ■ 3 ® I * .< D. Aristide Briand e urs socialist, veritabil, și guvernul său, fără a fi încă cîtuși de puțin măcar aurora vremurilor noul, e totuși un semn caracteristic al apusului vremurilor ■noastre. Anul 1909 are în epoca noastră ceva, asemănător cu anul 370 (dacă nu mă trădează memoria, dar pe departe nu-s) cînd împăratul Constantin a consfințit în mod oficial creștinismul. După disprețul de la început, după arderile pe rug, crucificările și sfâșierea din amfiteatre de mai târziu, adepții „utopiei“ lui Hristos au intrat cu cinste și cu triumf nu în împărăția cerurilor, ci în împărățiile lumești, pe cari le-au condus 15 veacuri. Și socializmul a trecut prin aceleași încercări. Bătăi de joc, dispreț, calomnii, persecuții, pușcărie, deportare, ștreang și masacre,—și iată „utopia“ la putere, cu cinste și cu triumf, făcîndui-i loc în silă la guvern chiar trufașă burghezie, în silă dar cu multă plecăciune. E semn că socialismul a pus și el un picior pe seara puterei lumei, că viitorul e al lui dacă după atîtea încercări de a fi distruși „subversivii“ sînt chemați să conducă treburile statelor celor de frunte. Mare iluzie n’avem să ne facem insă. Triumful e colosal ca principiu, dar va fi mic, în fapte. Vremurile ele abia se pîrguesc, și multe guverne socialiste vor mai veni și vor cădea, și iarăși vor veni, pînă ce „timpurile se vor îndeplini“. Dar, începutul îl vedem și de acum viitorul se desenează. Cînd privim întreaga evoluție de fapte și de idei din lume, cînd vedem succedindu-se cu atîta iuțeală cele mai extraordinare descoperiri științifice, menite să transforme repede și adune condițiile de viață, înțelegem că un guvern Briand nu e un accident și că lumea ia îndrumări noi, îndrumări către ceea ce reprezintă un Briand ca dotrină. Dar de la Briand la Ionel Brănul... E drept însă că pe vremea cînd Iparatul Constantin consfințea cștinismul, în părțile îndepărtate a imperiului, pe unde viețuiau ni balii, și chiar pretutindeni pe ide se adorau încă idolii păgînișului, mulți au trebuit să treacă opt creștini pe degeaba și multă me veche de pe atunci trebue să-și făcut spaimă din nimic cum își conservatorii noștri despre actual guvern. Este și acesta un fel de semn al noului, dar fără prea mare cinste pentru acel luat ca pretext de fricoși sau de neînțelegători. Păstrînd proporțiile dintre Occident și Orient, dintre Franța și Romînia, dintre Aristide Briand și Ionel I. Brătianu, poate și la noi un guvern să se arate revoluționar și novator. Pentru aceasta e de ajuns să fie liberal, dar europenește liberal. Ceea ce, exceptând poate un zece la sută din timp, din oameni și din fapte, de cînd e țara încă n’am avut. Acum avem și mai puțin ca oricînd. Dacă d. Ionel Brătianu ar voi și ar putea să fie vizaviul lui Aristide Briand, cu cinste și cu glorie, va fi de ajuns să devie liberal. Și dacă e pe teamă și pe gălăgie, atunci să se sperie cu adevărat conservatorii, nu acum cînd îl poreclesc socialist. Eu unul ași fi cel dinții să la dau dreptate, judecind lucrurile obiectiv, căci o eră liberală, europenește liberală în Romînia, de ar fi o primejdie reală pentru conservatorii romîni și un mare bine pentru țară. I. T. Iarăși spionii ruși Marele ziar rusesc din Petersburg, „Roci“ în numărul său de la 29 iulie st. n. tipărește un lung foileton scris de d-nul Eugenia Dună și privitor la călătoria sa prin Macedonia, Bulgaria, și, România. Vorbind de țara noastră călătorul scrie : previn pe orice voiajor rus, care trece prin Romînia, să se ferească de spionii, ruși, care mișună în această țară.“ Curios lucru ! Sub liberali, ca muștile la miere se adună spionii ruși în Romînia. Ce ii atrage aci ! Firește că mi doară cei zece-douăzeci de pîrlițî „po temkiniștî“ can aă mai rămas în țară și pieri de foame. Alunei ce ? ! De ce Romînia a deschis un paradis pentru acești indivizi ?! Două trebue să fie pricinile cari contribuie la înmulțirea spionilor ruși în Romînia, a cărora prezență de nesuferit, ca culme, o denunță, pe lângă Burtzew, chiar un mare ziar rusesc: prima e că guvernul nostru se face sluga lor plecată, al doilea că Rusa trebue să pregătească vre-o lovitură din repertorul ei. Ca o invazie de șoareci cari anunță ciuma, tot astfel invazia spionilor ruși trebue să anunțe o nenorocire, o catastrofă pe care planurile rusești ne-o pregătesc. 0 Dacă am fi o țară care face o politică independentă, am mai înțelege că e nevoe să se menajeze din cînd în cînd, pe rînd, pe puternicii noștri vecini. Dar în feudatî cum sîntem la politica austro-germană, nu putem de loc înțelege pentru ce guvernul nostru tolerează această mișunare de spioni moscoviți ? E o teamă stupidă, o prostie, ignoranța lucrului, o atitudine mișelească din fire ? Enigmă nepătrunsă pînă astăzi. Din mocirla, asta întunecoasă și pestilențială în care mișună sub voi spionajul rusesc, nu poate eși vreun lucru bun. Dar vom mai reveni. Aă. Un articol al baronului Chlumecky Importanta revistă politică austriaca Oesterreichische Rundschau care se ocupă în deosebi cu chestiunile naționalităților, publică în numărul ei recent un articol al cunoscutului publicist și om politic, baronul de Ghlumecky, cu privire la întrevederea de la Sinaia. Autorul atinge fapte și idei de o mare însemnătate pentru noi și o face în modul cel mai sincer și categoric. Credem interesant pentru cititorii noștri să expunem nci vederile baronului Chlumecky. . După ce aduce laude regelui Carol, Carmen Sylvei și progreselor repezi ale României, „așa cum se poate înregistra istoria“, după ce face o expunere a serioasei forțe militare de care dispune regatul, autorul se ocupă de înalta însemnătate a vizitei de la Sinaia, de însemnătatea ei istorică. In ce constă această însemnătate ? Nu doară că ea ar pregăti vre-o nouă grupare a Puterilor și ar aduce neașteptate schimbări politice. Importanța vizitei stă tocmai în aceea că întărește starea de fapt. Aceasta se știe în toate cancelariile europene și cu deosebire în Rusia. De cînd s’a isprăvit cu războiul din Manciuria, Rusia începe să-și vîre din nou coada în Balcani și în interesul ei este ca, Austria să aibă cu mai puțini prieteni aci. <5 In așa condiții, Austria se simte stingherită, căci are prea puțini prieteni în sud-estul Europei.... Serbia— zice autorul — a uitat marile servicii pe cari i le făcuse monarhia vecină și prin atitudinea ei a provocat, nu de mult, serioase temeri de războiri. Bulgaria, deși în mare parte își datorește ultimele succese atitudinea Austro-Ungariei, totuși a fost îmbrobodită de Rusia care s’a priceput la această manevră, și astfel Bulgaria nu poate ca nici un preț să fie trecută de Austria ca „activ“ în bilanțul balcanic. „De aceea prietenia Romîniei are pentru noi un preț deosebit“, zice baronul Chlumecky. „Ea este „puternic punct de sprijin al poziției noastre din Balcani, după cum “și la București Austro-Ungaria și „Germania sunt socotite ca un spiinjin puternic pentru toate eventualitățile pe cari le-ar aduce viitorul“. Această prietenie firească trebue încă din cînd în cînd să fie întărită și scopul acesta a îndeplinit vizita arhiducelui. Dar felul în care s’a exprimat Brătianu, după audința sa la prințul nostru moștenitor, ne arată că și el consideră continuarea prieteniei cu Austro-Ungaria ca un factor important în politica externă a Romîniei. # Ajuns aci baronul Chlumecky abordează o chestiune de-o externă importanță" „Și pentru politica internă a Austro-Ungariei și în deosebi a Ungariei, zice d-sa, întărirea relațiilor cu Romînia e de-o mare însemnătate. „Romînia numără azi aproximativ șase milioane de locuitori, însă „în Austro-Ungaria locuesc aproape „3 milioane de romîni, cari prin „biserica, prin cultura lor, prin „viața lor literară, prin arta și obiceiurilor lor sînt legați cu conația„nalii lor din regat“. Insă această legătură, urmează publicistul austriac, e departe de a înseamnă o mișcare iredentistă. Felul în care prințul moștenitor a fost primit și de romînii din Ungaria și de cei din regat, o dovedește. S’a arătat lămurit că și unii și alții sunt devotați în modul cel mai real Habsburgilor. Ei au cîntat cu însuflețire acel cîntec pe care maghiarii nu vor să-l audă, și prințul care primind pe românii ungari a dovedit că respinge insinuările despre o pretinsă iredentă, a creat noui prietini familiei sale și monarhic!. „iar aceasta este cu atît mai îmbucurător cu cît purtarea maggiorilor față de tominii nu este deloc ,,făcută ca să inspire romînilor din „Ungaria o înclinare deosebită că„tre monarchia“. Aci autorul amintește în treacăt persecuțiile de tot felul pe cari le îndură românii din Ungaria, procesele, scenele sălbatice din Camera ungurească și condamnarea doamnei Vlad—și urmează: „Pînă și călătoria prințului moștenitor, anumite cercuri ungurești „au vrut s’o exploateze în interesul „lor, punînd-o într’o lumină falsă“, își după ce scoate în evidență atitudinea hipocrită pînă și a lui Pester Lloyd, arată că „purtarea patriotică a romînilor e un spin în ochii maghiarilor“, căci ,„în mod logic ea duce la necesitatea unei poolitici de prietenie către românii din „partea guvernului unguresc“. & Acesta e miezul chestiunei. Publicistul austriac își exprimă speranța că vizita arhiducelui Franz Ferdinand va fi dat imboldul necesar pentru ca într’un viitor nu tocmai îndepărtat, asuprirea românilor din Ungaria să fie înlocuită cu o tratare mai dreaptă, iar ca rezultat pozitiv să poată socoti de pe acum că întrevederea de la Sinaia a dovedit cît de scumpă îi este arhiducelui prietenia Romîniei și cît preț se pune în regat pe reciprocitatea acestei prietenii. Cum văz cetitorii, ideile baronului Chlumecky sînt foarte sănătoase. Ar fi de dorit ca toate cercurile politice romînești—și mai ales cele hotărâtoare—să fie adinc pătrunse de ele, pentru ca prietenia dintre cele două state, atît de folositoare Austro- Ungariei să aibă și pentru români— pentru toți românii — rezultatele practice necesare. Este adevărat că nu există o iredentă romina. Dar de aci nu rezultă că răbdarea românească e fără sfîrșit și că românii se vor resemna pentru vecii-vecilor să îndure tirania asiatică a șovinizmului maghiar*. Viena, 18 Iulie. NAZRITII ZEPELINURILE ■Blériot a trecut în zbor canalul Mînecei, ceea ce înseamnă că amicul Latham a cam băgat’o pe mînecă, iar contele Zepelin s’a plimbat cu ZepelinRii pînă la Frankfurt și acum se duce la Colonia, unde va fi primit cu odicolon și cu un entuziasm nemțesc de 15 ds halde putere. Cum se vede Zepelimirile s’au înțepenit de-a binelea în sistemul de locomoțiuae. Pînă și Niculescu-Buzău ,și-a permis luxul de a-șî adăuga la „Nasturele lui Șpriț” „Zepelinul lui Țepe’uș“. Apropos de Zepelin, auzierî de la un circiumăr grec, următorul atroce calambur: — Eî, kir Janis, ce zici de Zepelinul No. 2? — Ma țe Zepelinul No. .2, bre omule? Să vezi țepelinul No. 1 amego!!... Pac. Curioasă mărturisire! Ziarul „Le Temps“, ocupîndu-se de situația din Spania, arată, ceeace cunosc și cititorii noștri, că *politica nesățioasă, necinstită și nesinceră a partidelor de acolo, lipsa unuiei opinii publice, o administrație păcătoasă la ordinile politici ani Ur corupți și bizantini, minciună de sus și pînă jos a intregit înjghebări prolifice a țării, sunt cauzele principale cari au adus-o în halul de față. Cele spuse despre Spania se potrivesc de minune și Romîniei. Din ce în ce se vădește că nu pe Franța și pe Belgia le imităm, ci pe Spania, și că in lumea așa zisă latină de astăzi, cele mai gangrenate membre sînt Spania și Romînia. Era foarte natural ca noi, să facem constatarea și apropierea aceasta dureroasă între cele două țări. Dar care nu ne au mirarea cînd „Epoca“ după ce reproduce aprecierile din „Le Temps“, exclamă: Dar în Bont,inia?1 Ar e tot la fel? , Așa? Care va să zică unul din partidele istorice cari au guvernat țara, își găsește icoana fidelă în descrierea păcătoasei politice a partidelor spaniole ? Credeam pînă la un punct, că erorile și ticăloșiile guvernanților noștri se produceau inconștient. La învinuirile ce le aduceam că duc țara de mal, ei protestam Acum însă s’au convins că aveam dreptate și crul chiar un ziar străin se pune oglinda dinainte, nu se mai sfiesc a spune : Da, noi sîntem! Să fie un început de pocăință sau desăvârșirea nerușinării ? Dacă numai s’ar mira de ce e în Spania, ar semăna mai mult a nerușinare. Dar cînd în fața spectacolului ce-i prezintă nenorocita țară, prima lor mișcare e să se gândească la asemănarea cu situația de la noi, parcă ne-ar face să credem că e și ceva pocăință la mijloc. Am dori să nu ne înșelăm. Totuși, să nu ne prea grăbim. Index Atitudinea generalului flatin Deunăzi, se făcea politică la Sinaia, într'un grup de politician, printre care era și un fost ministru conservator. La Sinaia se face politică și vacanță, se face însă politică mai puțin aprinsă, mai răcoroasă și deci mai rezonabilă. Era vorba de chestia etern palpitantă a stKceshmei la putere. Constatarea generală era că de unde acum două ani, imediat după ruptură, carpiștii aceau cel puțin dtnșii credința că au rămas singurul partid conservator și că vor veni ceva mai târziu la putere, dar vor veni; astăzi nu mai au nici fruntașii lor această credință, necum partizanii. Unul din cei de față a avut o observațiune judicioasă. —Generalul Manu—orice s'ar spune, a observat acest politician conservator—este încă și azi, datăară după ruptura din sinul nostru — barometrul care ridică vanafimile de temperatură în rîndurile noastre. Așa indecis cum îl arată unii, generalul Manu, reprezintă încă adevăratul fond sufletesc al vechilor conservatori. Afară, de familia Cantacuzino, care face politică anti-tainice Austria și Romînia li stă din răzbunare și d. Filipescu, care e sufletul acestei politici, în chiar gruparea d-lui Carp eficacitatea acestei politici e pusă foarte mult la îndoială. Anti-tachismul e împărtășit cu foarte puțin entuziasm de junimiștii cuminți, cari văd pe șeful lor îmbătrsnit și totuși împiedicat, de a guverna, precum și de acei vecin conservatori, cari fără a fi urmat pe generalul Manu, urmează în chiar șinul grupărei d-lui Carp, politica acestuia. Generalul Manu este cel mai vechi și din colaboratorii lui Lascăr Catargi și știe de cîte ori, s'a repetat istoria intrărei și eșirea junimiștilor în partidul conservator, cunoaște incompatibilitatea de tendință și de omoare dintre vechii boem și d. Carp, ca să înțeleagă că, ceea ce nu s'a putut treizeci de ani — adică o conlucrare durabilă, cu d. Carp, căci de alții nu poate fi vorba — n'o să se poate acum, la apusul vieței d-lui Carp. Și generalul Manu mai știe un lucru : dacă partidul conservator s'a refăcut și a putut face față partidului liberal, de douăzeci de ani încoace, de la 188S, ca partid de guvern, aceasta se datorește faptului că Lascăr Catargi, Alexandru Lahovary și generalul Manu, deși cei mai vechi și mai autorizați reprezentanți ai conservatorismului, au imprimat, acestui partid caracterul unui partid de evoluțiune în sensul de a se cuceri elementele tinere și masele, cel puțin simpatia straturilor sociale care reprezintă, forța electorală și de opiniune publică în țară. Lascar Catargi și Alexandru Lahovary au dispărut. Generalul Manu a rămas și faptul că acest bărbat continuă politica sa de splendidă izolare este, indicațiunea cea mai serioasă că oricare ar fi micile și trecătoarele incidente o guvernare carpistă e un lucru de care nu se poate vorbi cu temelă. E posibil că generalul Manu, reprezintă pentru moment, irealizabilul în politica conservatorilor, dar, cum observa fostul ministru conservator, în parcul de la Sinaia, ceeace reprezintă cu siguranță, e necesitatea. Și acum iată și încheierea acestui bărbat : Politica familiei Cantacuzino și a d-lui Filipescu desființează, vechiul partid conservator și amenință, țara cu o nouă atot-puternicie ocultistă. E o încheiere asupra căreia mentă să revenim S. U. R. -fmmm IIII ................... 131 Adevĕruri EXTRA... — Ce e cu activitatea ălor de la serviciul sanitar, că văd că nior oamenii cu duiumul? — E o activitate... extra-sanitară, iar nu o activitate sanitară— extra! O OBSERVARE Maiorî politician]! noștri se duc la Karlsbad, încă o dovadă că obosesc prea mult stomacul—cu ■politica! ALEGERILE — Ce o să se facă guvernul cu alegeri parțiale? — O să tragă peste cinci, Rigoletto FAPTE ȘI VORBE Ce mai plăcere! Fusem și eu Duminica asta la țara, prin împrejurimile Capitalei, nu de plăcere,ci de nevoe, cu o afacere. La gară dădui peste o forfoteală de lume” ne mai pomenită. Nu-ți puteai trage subletul pe peron. Ce era ? La început fuses nedumerit. Privind însă la figurile cam palide și triste ale bărbaților, femeilor și copiilor, la toaletele lor modeste, la pachetele enorme și diverse cu cari toți erau încărcați, am conchis pe dată că plecau la țară, să petreacă și să mai răsufle toți cei cărora mijloacele și genurile de ocupație nu le permitea și să meargă în „vilegiatură“. Foarte bine, Capitala fiind un focar de căldură, de praf și de infecție, mă bucuram că poporul începea și el să ia higienicul obiceiu de a petrece măcar o zi pe săptămînă la cîmp, pe iarbă, la aer curat. Intîmplarea făcea că mergeam în aceiașî direcție ca și escursioniștii, ba chiar in aceleași localități: Vidra, Grădiștea, Comana. Cînd am ajuns însă în aceste ținuturi de plăcere am fost îngrozit de ce-am văzut. Știam că împrejurimele imediate ale Capitalei sînt niște orori. Cînd ajungi la barieră îți vine să urli și să fugi. Dar nu credeam cu oroarea, se întinde pînă la 30-10 de Chilometri dincolo de barieră. Ce spectacol deprimant! Pretutindeni o profurie orbitoare. Peste tot locul murdăria cea mai respingătoare Uite Sabarul, apă curgătoare, ce deliciu să iei o bac pe arșița asta. Privesc peste tot. Niște maluri rîioase de pe care se prăvălesc gunoaele satului, nici un pom, de abia în total 10 salonul împrăștiați plini de, praf de nu se mai cunosc, ce sint. Prundișul apei unde formează „plajă“ e presărat cu baligă, unde mi e plajă e smîrc. Apa de o șchioapă. In acest noroi si lichid se tăvălesc cînd pe burtă, cînd pe spate,“ câteva sute de hipopotami cari cu un ceas mai înainte erau bucureșteni. CîrciumÎ mizerabile, cu D-zeii știe ce fel de băuturi și de mîncări, fără umbră, sate ticăloase, o populație nenorocită care pare de o rasa și de un neam de la 10.000 kilometri distanță. In fine nimic mai trist, nimic mai dureros la vedere ca aceste împrejurimi ale Capitalei noastre. Ce departe sîntem de occident, cică la 1000 de kilometri. Eî ași, la antipozi ! cinci C . , *. CHESTIA ZILEI ISPRĂVILE LUI SF. SUA .Trăzniții“ de ea! Cauzele crizei din Spania înțelegerea franco germană a indispus Spania D. Eugene Lautier, redactorul însărcinat cu rubrica politicei externe la ziarul parizian „Le Temps“ are în „Neue Freie Bresse“ un interesant articol în care, cu competiția-i cunoscută, arată adevăratele cauze—după d-sa—ale crizei actuale din Spania. In primul rînd, d-sa găsește că tulburările de acum au luat naștere în urma măcelăriri de către cabilî a, 14 mineri spanioli, în Riff (Maroc). Trebuind a se trimite acolo contingente militare din patrie, poporul, care nu vede cu ochi bună războiul, încercă de a împiedecă plecarea contingentelor, așa că atît în jurul gărilor cît și pe străzi se dădură lupte în regulă. De fapt, nu știm precis toate amănuntele, căci cenzura spaniola, nu lasă să treacă toate știrile. Spania a pus piciorul pe pămîntul marocan și posedă Melilla,de peste 400 ani. Ea însă nu s’a prepupat să-și întindă acolo influența din motive asupra cărora nu găsește d. Lautier loc să inziste. D-sa însă afirmă că din clipa cînd au apărut francezii în Africa de nord, Spania și-a amintit că există un Maroc și că stindardul ei e împlântat acolo. Franța a cucerit Algeria în 1830 și, în tot timpul domniei lui Napoleon III, s-a ocupat cu pacificarea acestei țări. De aci a urmat în 1859 marea campanie spaniolă în Maroc, care a costat 300 milioane. Să nu se crează că aceasta a fost ceva întâmplător. Vecini ai Marocului —zice d. Lautier—pe o întindere de 1200 kilometri, aveam de atunci în Franța o politică marocană, care a avut darul de a trezi politica marocană a Spaniei din lungu-i somn în care sta cufundată din vremea lui Carol V. Orice mișcare a Franței în Africa de nord atrăgea deosebita atențiune a Spaniei, și vice-versa, înainte ca cele două state să se fi legat între ele prin înțelegeri directe și actul de la Algesiras. E interesant de urmărit această acțiune paralelă și pentru cititorul care,vrea,să-mi acorde puțină răbdare—adaogă d. Lautier— voi dovedi că actualul conflict spano-marocan este o consecință imediata a înțelegere, de curînd încheiate1 între Franța și Germania, cu privire la Maroc. In anul 1893 avu loc o nouă acțiune militară a Spaniei la Melilla, care costă 40 milioane și nenumărate jertfe omenești. Puțin timp după acea revoluția cubană, căreia-i urmă, curînd războiul cu Statele Unite, aruncă o mare nepopularitate asupra tuturor întreprinderilor coloniale. Dar guvernanții Spaniei, ca și cei ai Franței, nu încetau a se tot ghidi la Maroc. Nici unul din cele două state nu pierdea din vedere Marocul. Și cînd d. Delcassé, silit mai mult de partida colonială, voi să ducă înainteafacerea Franței în Maroc, se adresă Intíiü Spaniei. El trată cu delegatul trimis la Paris, d. Leon V. Castillo, marchiz del Mani, pentru limitarea sferelor de influență. Dar miniștrii de externe cari s’au succedat la Madrid n’au avut niciodată curajul de a sfârși și semna negocierile, temîn TATASE du-se ,să nu fie acuzați de a fi făcut prea multe concesiuni Franței. Atunci de Delcassé, obosit de atîtea tărăgăneli, și-a îndreptat ochii spre Anglia și încheie înțelegerea din Aprilie 1904. Din momentul acesta bărbații de stat ai Spaniei se hotărîră a trata cu francezii în Septembrie a aceluiaș an. E de prisos, cred, a aminti de conflictul franco-german, din 1905 și nici de conferința de la Algessiras. Franța și Spania primiră din partea Puterilor un mandat hotărât și sarcini comune. Fiecare din aceste două state, tot urmărindu-șî apărarea intereselor, se străduia să facă figură bună. Acum, unde a trecut fierbințeala polemicei,—continuă d. Lautier—nu cred că ar putea fi învinuită Franța de a fi abuzat de situație. O serie de atentate îndreptate împotriva francezilor au fost lăsate, din prudență, nepedepsite. Cînd asasinarea, d-rului Manechamp umplu cupa și sili Franța a lua poziți/ în mai toată presa spaniolă, se ridică un concert de tînguiri. Desigur că, pe lingă altele, era la mijloc neîncredere în Franța, deși între aceasta și Spania nu se întâmplase pînă acum nici un incident serios. Spaniolii au un suveran cavaler, iar francezii au în d. Pichon un ministru de externe al cărui spirit și sentimente pașnice sînt destul de a-i predate. Era clar pentru dînsul o nimica toată de a adormi susceptibilitățile spaniole. Ceea ce însă e fapt, este că înțelegerea franco-germană a făcut o adîncă impresie în unele cercuri conducătoare ale Spaniei. # Experiențele unei crize europene au dat toată greutatea lor înțelegem franco-germane1. Se poate spune, fără exagerare, că s’a schimbat fundamental atmosfera de înfrigurare, ce o respiram pînă acum. Spania a văzut bine că această înțelegere ne lasă mină liberă pe pământul Africei. Pentru a arăta curățenia intențiimilor noastre, n’am ezitat de a trata. Căci acțiunea Spaniei în sfera ei de influență, este compensațiunea firească a acțiunei noastre. De aceea nu trebue a se atribui mare însemnătate încăerărei din Rif. Ea n’a servit decât de motiv incidental. încă din luna iunie guvernul spaniol a cerut un credit de trei milioane pentru a reorganiza apărarea Melillei și de a putea ține piept evenimentelor ce s’ar produce. Spania avea car intențiunea premeditată de a face ceva spre a nu fi întrecută de noi.—și î s’a părut că acum e momentul. Cilii* în „DIMINEAȚA“ SACI o roita in unn -HARE ROHAN POPULAR-