Adevěrul, iulie 1910 (Anul 23, nr. 7477-7505)

1910-07-22 / nr. 7498

Anul al XXlea No. 7490 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. Strada Karageorgevici No. 18.—Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI I București, Strada Sărindar No. III BANI UN­­ UMĂR Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri Joi 22 Iulie 1910 DIRECTOR POLITIC CONST­ MINLE ABONAMENTEI No­i a. Ilii Lei 16.— I Trei luni . ", i • Lel țue Inai . • , 8.— 1 O luni. . . • « Lift Pentru străinătate prețul este îndoit TELEFONt Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția­ cu Capitala „ 14/10 „ „ Provincia „ 14/99 „ „ Străinătatea n 12/40 UN NUMĂR BANI5 N­AZBÎTII Proverbe Ne găsim în epoca proverbelor. Cu pro­verbe operează bancherii, cu proverbe poli­­ticianiî, cu proverbe ziariștii. D-l Aurel Popovici dovedește cu proverbe că țăranii se prăpădesc după boerî și regretă vremile cînd pe legiuite îi se trageau 25 a posteriori. „Epoca“ publică în doze omeopatice o fină comedie rusească intitulată: „De­cît un car cu minte mai bine un dram de noroc“, aluzie de­sigur la situația pilolabilă și mizeri­­cordioasă a carpiștilor cari pot serba acum jubileul de zece ani de opoziție. D-l Ioiță Nădejde își amintește de zicala că țiganul cînd a ajuns împărat întîi pe tat’săfl l’a spânzurat. Dinastia practică preceptul evangelic că ce face... la stingă, să nu știe dreapta... In fine toți politicianii o duc într’o dulce armonie gîndindu-se că „o mină pe alta spală“. Pac. G­heșefturile liberale Sub acest sugestiv titlu „Viitorul“ po­­lemizînd cu „Epoca“ se declară gata să discute asupra „gheșefturilor liberale“, dar, nu cu gazetar­ nerăspunzătorî, care n’au ce scrie pe vreme de vacanță și pot fi mîine dezmințiți, ci cu „fruntaș!“ vrea gazeta tinerilor generoși să discute. Nu meî min °m întrebarea dacă gazeta­ri! care scriu la „Viitorul“ sunt mai răs­punzător­ decit alții, dacă ei au ce scrie vara și dacă­ ei nu pot fi dezmințiți mâi­ne, — dar luăm notă de spiritul demo­cratic al tinerilor generoși care nu vor să discute decit cu „fruntașii“, adică cum s’ar zice cu „măririle“. Așa sunt parveni­ții.. Dar în sfârșit, să vedem, ce vor să discute? „Viitorul“ afirmă că liberalii au creat instituțiile de credit pentru a arăta că românii pot crea și conduce asemenea întreprinderi, apoi pentru că există capita­­luri nationale suficiente pentru sprijini­rea lor-Nimeni nu se îndoeste de capacitatea elementului national. Nu există în tară la noi român capabil care să nu găsească îndeletnicire remuneratorie. Dar când li­beralii afirmă că au creat instituțiile de credit și celelalte numai pentru a asigu­ra asemenea îndeletniciri românilor, mis­tifică opinia publică. In aceste instituții liberalii nu primesc ca funcționari, ca u­­șieri chiar, decât oameni cari îi sprijină politicește. Apoi slujbele cele mai gras plătite le rezervă apărătorilor lor nou­­ti­ci. In fine numărul romînilor cari găsesc o­­cupația în instituțiile create de liberali, este infiin­mată cu numărul romînilor ex­ploatați, șicanați, persecutat­ de aceste instituții. Dacă luăm ca exemplu numai Banca Națională, cu a căreia conducere libera­lii se laudă atîta și care totuși e atît de slab condusă (beneficiile nu dovedesc ni­mic, numai un imbecil puțind să se mi­re că o instituție cu așa privilegii dă ase­menea dividende), — ea n’a făcut nimic pentru a­­ coborî dobânda, n’a menținut nici odată valuta și a speculat și specu­lează­­ pe toată lumea ca și cînd n’ar avea nici o obligațiune în schimbul privilegii­lor ce i-a acordat statul. Comparat, jetoanele de prezentă, lefu­rile, dividendele ce încasează „frunta­șii“ liberali, cu lefurile ce încasează re­prezentanții muncei naționale, adică funcționarii de toate categoriile: cer­ce­­tări uzul politic ce fac liberalii de insti­tuțiile de credit, cum se servesc de ele pentru a „disciplina“ partizanii și a slă­bi adversarii, priviți averile ce au făcut de pe urma lor — și veti înțelege cu­ pre­țuiesc tiradele despre încurajarea mun­cei naționale, care singură s-a decis să creieze instituțiile de credit și acele nouă întreprinderi ale lor: tramvaiul și băile Govora­ n­te . „Dar „Viitorul“ mai face un titlu de glorie liberalilor din faptul că au găsit „formula de colaborare între stat și ca­pitalurile romine“. Și „Viitorul“ are ae­rul de a crede sau vroește să facă să se creadă, că această formulă e nouă. Nu. formula aceasta e veche- Ea, a fost, la ba­za tuturor instituțiilor create de liberali, — ea are la­ bază gîndul ascuns că la o nevoie statul va suporta pagube dar va trebui să acorde nouă avantagii, cum a fost, cazul fabricat Letea de exemplu, sin­gura întreprindere creată de liberali cu banii lor, dar care costă pe stat mai mult, mult mai mult, decit capitalurile demise de acționari. Să ne slăbească deci cu ideia „colabo­­rării“. Nu există decit o alternativă pen­tru o soluție onestă a exploatărei între­prinderilor de stat­ și comunale. Sau con­cesionarea la particulari și în acest caz particularii au­ toate avantagiile, dar și toate riscurile, sau exploatarea în­tregie în care caz primează interesul u­ti­­litătei­­ publice și trece pe al doilea plan cel comercial. Mijlocia inventată de libe­rali lasă toate riscurile comunei, deschi­de calea tuturor concesiunilor, ce se pot cere dela aceasta și are asupra ex­­ploatării în regie avantajul pentru libe­rali, că cu formula găsită de dânșii ei vor fi stăpâni la tramway mereu, pe cînd cu exploatarea comunală ar putea fi nu­mai cînd ar fi din întîmplare la putere. Cu­ despre capitalurile cari se înghe­suie la afacerile puse la cale de liberali, i— se poate lucra mai natural? Nu capa­citatea lor, ci lipsa de scrupul cu cari ref uzează de mașinăria statului pentru a-și face treburile și mai presus de toate faptul că definind Banca Națională ei dețin arma cu care pot forța subscripțiu­­nile la afacerile lor,­­ iată ce explică succesul subscripțiilor. Acelaș secret e și la baza faptului că în toate aceste între­prinderi liberalii își asigură conducerea. Nu simpatia pentru dinșii, nici încrede­rea în excepționala lor capacitate le asi­gură voturile, ci o presiune infamă exer­citată asupra acelora cari au relați­uni cu instituțiile financiare pe cari le numesc ale lor, dar cari toate trăesc din mari privilegii ce li s’a fi acordat de stat, deci pe seama contribuabililor. * *• * Acesta e adevărul adevărat, spus fără patimă și fără floricele. Liberalii pentru a-1 ascunde, jonglează cu cuvinte ca na­țional patriotic, român, etc. etc. cari­val, au căpătat la noi, mulțumită unei pro­pagande naive, un fel de putere fascina­­toare. La adăpostul lor se­­ pot săvîrși cele mai mari nedreptăți și incorectitudini; la adăpostul lor cîțiva politiciani aser­vesc un popor întreg. La adăpostul lor liberalii își fac gheșefturile, iar pe con­servatori îi acuză că n’au încredere în forțele n­eamului, pe noi­ că lucrăm în serviciul străinilor... Mai mult, la adă­postul lor ei și-au asigurat monopolul afacerilor în această țară, așa că ori de câte ori conservatorii, fiind la pu­tere, au voit să creieze și ei o instituție cu caracter economic, liberalii au știut să-i împiedice, profitînd de neînțelegerile din sinul partidului conservator sau de faptul că unii conservatori se lasă și ei fascinați de frazele naționaliste. (Casa rurală, terenurile petrolifere, etc.) Cu­ despre declarația „Viitorului“ că solicită verdictul opiniei publice, — în diferite rînduri liberalii s’au putut afla. Alegerile parțiale de vreo doi ani încoa­ce, au vorbit un limbagiu foarte lămurit. C. A. Lumea politică și interviewul d-lui Carp — Cum au fost primite declarațiunile a­­supra politicei interne — D. P. P. Carp a acordat obicinuitul in­terview anual unui gazetar vienez. E un vechiü obiceiu al șefului junimiștilor de a vorbi presei o singură dată pe an și, a­­ceasta, numai cînd trece frontiera. Nu-i place d-lui Carp să stea la vorbă cu gaze­tarii romîni pentru motive cari-l privesc­ Ceea ce interesează, însă, de­ocamdătă e că d. Carp a vorbit din nou, și a făcut, în materie de politică internă aceiași ve­che profeție pe care în aproape patruzeci de ani de viață politică nu a avut încă norocul s-o vadă realizată, profeție care, tocmai pentru acest cuvînt, nu a emo­ționat de data aceasta de­cit presa parti­dului d-sale. In lumea politică, însă, profeția cu ve­nirea d-sale, și numai a d-sale, la pu­tere, a fost primită cu ironia la care dădea dreptul a­ceiași profeție din ul­timele două congrese ale partidului, amî­­nată, după cum se știe, sine die în urma eșecului, firesc de altfel, al campaniei ex­tra­parlamentare de acum două sau trei luni. Adevărul este că nici de data aceasta d. Carp nu a mai fixat data retragerea li­beralilor și s-a mulțumit pur și simplu să-și repete vechea profeție cît mai vag posibil. Izolarea complectă în care trăește d. Carp, temperamentul d-sale rebel la orice contact cu corpul­ electoral, cu mișcarea de deșteptare a opiniei publice, — ex­plică desigur în bună parte felul d-sale de a aprecia situațiile. Dacă d. Carp va veni sau nu singur la putere, aceasta se va vedea. Oamenii poli­tici, însă, cunoscători ai culiselor și sit­ua­­țiunei politice înclină a crede mai curînd în menținerea liberalilor la putere, de­cît în posibilitatea unui guvern Carp fără colaborarea d-lui Take Ionescu și a par­tidului d-sale. D. Carp nu va veni singur la putere, — spunea dăunăzi un ministru după citirea declarațiilor d-lui Carp, — și nu va veni pentru cuvîntul foarte simplu că nu se va putea menține în contra opo­ziției viguroase a celorlalte două partide. Pe de altă parte regele ne­fiind dispus să facă asemenea încercări, șeful junimiș­tilor se va găsi în neplăcuta situație de a-șî vedea ultima profeție desmințită, a­­tunci cînd coroana va crede sosit momen­tul regulărei succesiunea actualului gu­vern. In chipul acesta sunt primite și comen­tate, de către cercurile politice autoriza­te, declaratiunile d-lui Carp cu privire la situația politică internă a tarei. Și cu toate acestea, presa carpistă s’a emoționati A. M. Adeveruri*^ Laconic Un partizan al dinastiei perora: — Noi dom’ne sîntem idealiști. Noi nu ne îngrijim numai de pămînt, ne îngrijim și de cer... — Da.. De cerul guzei. Pardon Cerem pardon gazetarului vienez, despre ca­­re am spus că e singurul care’l poate crede pe cl. Petrache Carp cînd spune că vine sigur la putere. Chiar și ziaristul vienez a pus declarația d-lui Carp la condițional: ,,Succesiunea gu­­vernuluî n'ar putea să revie de­cît partidului sau“, așa­ î­­n politică toată chestia e să vâslești așa, în­cît în cele din urmă să pui mina pe.. cîrmă. Rigo­etto SCRISORI DIN CĂLĂTORIE Organizarea ajrailor m­edeneze Pînă astăzi, capitala Bavariei e unică în lume în ce privește recordul de a pom­pa cel puțin ș­ase luni pe an, în perma­nență, publicul de pe ambele continente, oferind o jumătate de an, de la Main pînă la Octombrie, in continue festivități mu­zicale, teatrale, sportive, jubiliare, fie în München, fie în împrejurimi, cum este anul acesta reprezentarea „Patimilor lui Isus“ la Oberamergau—festivități anun­țate cu un an, sau cel mai puțin cu ș­ase luni înainte de începerea lor și stabilite cu dată fixă, exclusă fiind ori­ce amânare sau contramandare — așa incit, fie de pe continent, fie de peste ocean, amatorii sunt avizați printr-o reclamă care pătrun­de, prin agențiile de căi ferate și vapoare pînă în cele mai depărtate colțuri ale pă­­mîntului, și rezultatul este că locațiuni­­le pentru aceste ș­ase luni sînt făcute prin poștă și telegrafie, așa că adesea, în ajun, locurile rămase dau loc la specula­­țiunî de tot soiul. Fără îndoială că atracția crescîndă pe care o exercită pinacotecile, galeriile și expozițiunile anuale de pictură a făcut cu putință și manifestarea muzicală și tea­trală, organizată cu dibăcia cunoscută a agențiilor cari au înțeles că în vremea noastră și arta a ajuns o marfă cerută și încă una din acele cu cari se pot realiza însemnate beneficii. Ast­fel, precum, s’au dezvoltat agenții, societăți pe acțiuni, cari monopolizează operele, nu numai trecute, dar și viitoare ale pictorilor și sculptori­lor de seamă, tot astfel, capitalul a luat în întreprindere producția trecută, pre­zentă și viitoare a somităților muzicale și teatrale, supunând talentul la condițiile generale, deși excepționale ca plată, ale mărfurilor ce intră în jocul cererei și o­­fertei.... Cu cit s’au dezvoltat artele münchene­­ze, cu atîta a crescut exploatarea lor ca­pitalistă. Ptînd pe rînd, după „Secessiu­­ne“, în afară de cele trei teatre ale Cur­­iei, în care se cultivă drama, opera mare și comică și comedia modernă, întru­cît intră în vederile cercurilor oficiale, Mün­­chen-ul a văzut apărînd o serie de scene, printre care, în special, „Münchener Schauspielhaus“ a știut să­ dea cuvîntul și să exploateze talentul unor autori ca Hauptmann, Halbe, Hirschfeld, Ludwig Toma, Hartleben, Otto Ernst, Wedekind, obicinuiți a vorbi mai liber și a ataca pro­­blemele, fără să dea îndărăt speriat­ de consecventele firești și rezultatele, adesea alarmante, ale unor analize mai minuți­oase și mai îndrăznețe. După scenele a­­cestea, a venit, acum cîți­va ani măreața clădire închinată „Artei germane", fai­mosul „Prinzregenten Theater“, menit să reprezinte, în cursul verei, operele lui Wagner, după tradiția de la Bayreuth. Ex­ploatarea lui a dovedit repede că mai e loc și pentru altele. Căci odată pornit pu­hoiul internațional, era nevoie de nouă rezervorii de captare. Astfel s-a creat, în parcul comunal un teatru nou — „Mün­chener Künstler Theater“ — o scenă și o sală de spectacol adaptate celei mai nouă direcțiuni artistice în materie de registrat teatral. Aci se experimentează teoriile și practica lui Kilian, Waner, Max Rein­hardt, în legătură cu decorațiuni, regui­­zită și costume efectuate după desenurile unor artiști münchenezi ca Erler, Engels, Schulz, Hengeler, Diez, Őrick, etc. — du­pă norma că nu există în teatru numai epoci, genuri și autori, ci precum în me­dicină, de pildă, nu se tratează boala, ci bolnavul, adică individualizarea ei, tot astfel în artă, nu se ia în considerație nu­mai epoca, genul, sau autorul, ci fiecare piesă în parte trepte montată după epoca, mediul national, economic și cultural al personagiilor cari iau parte la acțiune. Tendințele acestea se aplică de­ocamdată, cu deosebire, spre a reînvia teatrul antic și­ classicismul lui Shakespeare, Goethe și Schiller... Pentru muzica instrumentală și vocală, în afară de genul operei, s’a creat­­ tot în parcul comunal, o hală festivă, consacra­tă exclusiv simfoniei orchestrale, coruri­lor, muzicei de cameră, lied-ului și in­strumentelor de solo. Aci se organizează audițiuni colective din operele compozi­torilor classici și moderni. Astfel s-a orga­nizat „Săptămîna lui Richard Strauss“, în care opera Guriei a reprezentat la „Prinz-Regenten-Theater“ operele sale: „Feuersnot“, „Salomea“’ și „Elektra“; or­ganizația „Filarmonicilor“ din Viena a venit să evite în baia festivă, sub direcția personală a lui Richard Strauss, în trei concerte, capitalele sale compoziții sim­fonice, iar în două mat­inee, date la tea­trul de artă, s’au cânt­at compozițiile sale de muzică de cameră și lied-urile. Cu modul acesta un compozitor classic sau în viață poate fi urmărit în complexul său de creațiuni și se poate obține impresia totală a individualității sale. Tot în hala festivă se organizează concerte colective pentru comemorarea lui Schumann, un ciclu Beethoven-Brahms-Brukner, iar în Septembrie vestitul dirigent­ și compozi­tor Gustav Mahler va conduce aci prima audiție a Simphoniei a VIII-a, la care participă, cu soliști, orchestră și coruri, nu mai puțin de o mie de executanți din Viena, Lipsea și München. încetul cu în­cetul se caută a se atrage și arta străină. Astfel tot prin Septembre Camille Saint- Saens va veni să conducă muzică de a sa, precum toți marii compozitori și dirigenți germani își conduc compozițiile lor și ale autorilor celebri la Paris Spre a încadra aceste festivități, s’au construit parte din vastele localuri în par­cul orașului și li s’a anexat un local de ex­poziție, în care, an cu an­, variază felul expozițiunilor. De astă-dată e o expozi­­țiune de covoare și obiecte orientale, cari par mult mai exotice vizitatorilor Euro­­p­ei centrale și de peste ocean decit nouă..­­ Iar pentru a reține pe vizitator toată ziua în parc, s’au construit și organizat resta­urante, berării, cafenele, muzici militare, capele de indieni, teatru de marionete cu încercarea, de­ocamdată puțin izbutită, de a reprezintă cu păpuși și voci din cu­lise, mici opere de Pergolese, Mozart, Of­fenbach, teatru de varietăți, cinematogra­fe, salon de dans, distracții sportive, etc., etc. Toate sînt încercate spre a atrage pe vizitatori,... și banul lui. In distracțiile de bîlciu însă nu se prea pricep münchenejii — ceea ce nu scade, cred, valoarea artei lor.... In ziua cînd am vizitat parcul, progra­mul cuprindea, la ora 3 p. m. o serbare de gimnastică și jocuri în arena sportivă. Băeți și fete din școlile primare în număr de cîte­va sute — fetele în pantaloni de sport — au executat exerciții cu o unitate de mișcare care dădea efecte minunate. Invitarea aceasta a publicului nu numai că produce fonduri pentru instrucția sportivă, dar încurajează tinerimea la în­trecere și-i procură în acelaș timp plăcute distracțiuni. Procesiuni istorice, țărănești, serbări centenare — totul se iscodește spre a în­mulți numărul nesfârșit al atracțiunilor de tot soiul, menite a adăpa curiozitatea artistică și trebuința de desfătare a cara­vanelor de străini ce străbat ș­ase luni pe an Münchenul și împrejurimile sale pi­torești. Despre ele și despre un colțișor cu deo­sebire fermecător — Feldafing — vă vom­ vorbi în scrisoarea următoare München, Iulie 1910. Emil D. Fagure D. P. P. Carp și lefurile funcționarilor Părerile d-lui Carp asupra chestiunei scumpirei traiului, așa cum le-a expus ziaristului de la „Neues Wiener Tagblatt“, —sunt de un deosebit interes pentru func­ționarii cari servesc statul, județele și comunele, precum și instituțiile depen­dințe de ele. Într’adevăr, d. Carp a vroit să arate că cu toată politica noastră vamală protec­­ționistă, nu ei i se datorește scumpirea vie­­ței, ci faptului că de patruzeci de ani în­coace valoarea banului s’a eftinit, pe cînd în acelaș timp lefurile n’au crescut. Noi nu împărtășim în totul părerea d-lui Carp. Noi credem că dacă se poate ca întru­cîtva banul să se fi eftinit, prin acumularea de averi și punerea în valoa­re a bogățiilor naționale, el nu s’a eftinit însă în proporția în care s’au scumpit di­feritele trebuinți ale traiului. Ar fi și ab­surd să susții că taxe vamale une­ori a­­proape prohibitive și pe cari industria protejată le exploatează pînă la ultima li­mită, nu ar avea o influență asupra alcă­tuirei prețurilor și nu ar scumpi obiecte­le protejate. Dar dacă admiți punctul de vedere al d-lui Carp, — atunci ce soartă a făcut sta­tul funcționarilor săi, dacă în timp de patruzeci de ani nu le-a sporit de­cit foar­te puțin lefurile, ba la un moment dat le-a scoborît chiar, aplicînd faimoasa curbă a d-lui Haret? Cu toate sforțările ce s’au făcut de a­­tunci, mulți funcționari stau încă și as­tăzi cu leafa redusă și totuși d. Carp con­vine că banul s’a eftinit, că puterea lui de cumpărare a scăzut și că deci, dacă ad­mit­ că valoarea banului a scăzut cu o jumătate, funcționarii noștri sunt astăzi de fapt de două ori mai rău plătit­ de­cit în trecut. Să nu se uite însă că munca este o marfă ca și oricare și că prețul ce se plă­tește pentru dînsa se formează după ace­leași regule ca și pentru orice altă marfă. Așa că statul depreciînd munca, ea a fost depreciată și la particulari. Cînd la 1899 statul a redus lefurile, s’a manifestat și o scădere a lefurilor funcționarilor particu­lari. Deci statul nesporind lefurile funcționa­rilor săi, face un dublu rău: îi nedreptă­țește pe aceștia și îngreuiază viața tuturor salariaților din țară. Aceasta e deducțiunea logică din păreri­le d-lui Carp asupra scumpirei traiului. Vom vedea întru­cît d. P. P. Carp, dacă ar fi vreodată la guvern, ar trage din teo­ria sa, consecințele practice. Ap. D. M. Săulescu și Casa rurală D. M. Săulescu, care, membru al parti­dului conservator carpist, e totodată mem­bru în­ consiliul de administrație al Casei rurale, a adresat o scrisoare „Epocea“ prin care ia apărarea funcționarilor dela Casa rurală. .. . Acest gest îl onorează pe d. Mișu Său­lescu, el redeschide însă chestiunea par­ticiparea membrilor opozițiunei la institu­țiile de credit create de liberali. Intr’ade­văr, cea mai mare imputare pe care noi am făcut-o acestor opozanți, este că el acoperă actele liberalilor și se solidari­zează cu ele. Cazul domnului Mișu Săulescu e chiar tipic pentru că d-sa, ca om cinstit, n’a pu­tut să andoseze campania contra opera­țiunilor financiare liberale, la sancționa­rea cărora participase. Și deși d. Mișu Său­lescu apără numai pe funcționarii Casei ru­rale pe cari nimeni nu i-a atacat și nu i-a făcut răspunzători de modul cum a ope­rat dinastia cu această instituțiune, totuși d-sa nu poate scăpa nici chiar în ochii li­beralilor de partea d-sale de răspundere; și astfel vedem „Voința Națională“, repro­duced scrisoarea d-sale sub titlul „Epo­ca“, adică campania ce duce acest ziar șij toată presa carpistă, paralel cu noi, con­­ CHESTIA ZILEI încurajarea "muncei nationale" tra­g deșefturilor dinastiei, — „dezavuată de d. Mișu Săulescu”. Iată în ce consistă primejdia faptului că unui opozant! se lasă ademenit! a intra în consiliul de administrație ale instituțiilor create de liberal­. Și d. Mișu Săulescu re­cunoaște doar că a constatat multe nea­junsuri la Casa rurală pe care nu le enu­­mără, dar între care nu cel mai neîn­semnat este cel semnalat .în­­ acest ziar că această Casă rurală menită să dea pămînt țăranilor, n’a făcut de fapt de­cit să spo­rească pentru orășeni numărul băncilor cu una. Dar ce are de a face critica d-lui Mișu Săulescu care se referă la însăși legea de organizație a Casei rurale, des­pre care și noi din capul locului am spus că are mai mult tendința de a crea încă o citadelă financiară pentru liberal!, de cît de a da pămînt țăranilor! Liberali! și-ați atins scopul, se văd stăpîn! și pe această­ instituțiune și, ce-î mai mult, apărat! del un adversar al lor, pe care, maî în baza­ faimosului acord între partide, mai cu momeala scopurilor economice „nationa­le“, l’au atras în consiliul lor de admi­nistrație. Dar nici scrisoarea d-lui Mișu Săulescu, nu va putea șterge impresiunea netă ce are­­ toată tara, că liberalii se folosesc de insti­­­tutiile de credit create de dînșii cu privi­legii de la stat, pentru scopurile lor poli­tice și personale Ad Protectionismu­l în Germania O anchetă a muncitorimei engleze In Englitera, comparabile cu Germa­nia sunt la ordinea zilei. Pînă mai săptă­­mina trecută se vorbea de Dreadnough­­t-uri, de forțele militare navale ale celor două tari. Acuma a venit rândul stăreț muncitorilor, despre care o delegație a lui Labour Party publică un raport intitulat: „Viața și munca în Germania“. De altfel, acest fel de anchetă se face tot mai des în Englitera de la o vreme în­coace. Mai în toată clipa pornesc grupuri de muncitori englezi, sub auspiciile unui partid politic, în călătorie spre Germa­nia, de unde aduc, după nevoile cauzei, argumente pentru sau contra liberului schimb. Delegați! lui Labour Party s’au folosit și ei de șederea lor în Germania în cerce­tarea chestiei liberului schimb și raportul lor are de scop să demonstre că muncito­rul german e zdrobit sub povara protecți­­onismului. Ei publică foarte multe statistici despre calitatea cailor, a crinilor și măgarilor ce se mănîncă în Germania și despre prețul pîinei negre, care, de altfel, inspiră en­glezilor o mare repulsiune. Totuși aceste statistici sunt prea frag­mentare și vagi, pentru a se trage din ele concluzii definitive. Nu-i mai puțin ade­vărat însă că raportul dovedește foarte precis că un mare număr de muncitori germani sunt ostili protecționismului. La conferința pe care delegații sindica­telor germane au ținut-o la Berlin în tim­pul cît se aflau acolo membrii lui Labour Party, s’a votat, în unamitate o rezoluție cit se poate de edificatoare. S’a declarat anume într’însa că Tarif­­f-ul Reform a sporit în Germania prețul alimentelor și al articolelor de manufac­tură; că Tariff-ul Reform a favorizat dez­voltarea trusturilor; că a fost păgubitor muncitorului german; că, în sfîrșit aceste păreri sînt împărtășite de toți muncitorii germani cari fac parte din sindicate sau din partidul democrat socialist. Această declarație formală e de ajuns de elocventă în defavoarea protecționis­­mului. Firește, ziarele conservatoare engleze susțin că nu întregul popor german e con­tra protecționismului, dar argumentul va servi partidului muncitoresc și liberal în campania ce se duce în Engliteza pentru liberul schimb. intervieui-ul lui N­aby bey Caracterul grecesc descris de un diplo­mat.—Alinia presei ateniene.—Dezmin­țiri și confirmări. (De la corespondentul nostru particulari Constantinopol, 17 iulie.—O convorbire pe care Naby bey, ministrul Turciei la Atena, in concețiii aoi, a acordat-o unuia din re­dactorii lui „Tanin“ și pe care acest ziar a reprodus o, a dezlănțuit mînia presei ateniene și a pricinuit o mare nemulțumire în cer­curile curiei regale și oficiale. Declarațiile lui Nabu bey, așa cum au fost reproduse de „Tanin“, nu pu­teau, de­sigur să placă regelui Greciei și guvernului elen. Era vorba insă de a se ști dacă aceste de­clarații au fost redate exact sau dacă redac­torul s’a cam lăsat pornit pe povîrnișul exagerărilor, cum se obișnuește in asemenea împrejurări. "foaia presa grecească, îndată după publi­carea aceastor declarații, a fost îndemnată să creadă că Naby bey nu putea să se ex­prime cum spunea ziarul turcesc și își arăta speranța și dorința unei dezmințiri. In con­vorbiri de soiul acestora și dat fiind situația politică, nu era nimic extraordinar ca un ziarist să denatureze vorbele auzite, cu sau­ fără intenție. Ori­cum ar fi, dezmințirea nu a venit și presa ateniana a declarat că, în acest caz, ministrul Turciei nu poate să se mai întoarcă la postul sau, impresia produsa de vorbele sale fiind prea adincă pentru ca el să poată continua a-și exercita funcția într’o capitală și pe lângă o curte unde pină aci n’avusese decit simpatii și unde se bucurase de reputația unui om luminat și a unui diplomat foarte corect. Departe de­ a da o dezmințire, „Tanin“, drept răspuns la tot ce publica presa gre­cească a revenit asupra chestiunei pentru a menține exactitatea celor publicate de dinsult * * * In declarațiile sale, așa cum au fost pu­blicate de ziarul turcesc, ministrul spunea relativ la regele George că acesta e iubit de bogați și de clasele de sus ale societăței, dar că democrații nu-i iubesc din loc. Prin urmare, erau două curente privitoare la rege, formate unul de clasele de sus ale societăței și de bogați și cellalt de democrați. Ministrul nu știa însă care din cele două curente e mai tare, deci, nu putea ști spre care parte se va îndrepta biruința. In armată și în marină, dragostea pentru rege e împărțită, are partizani și dușmani. Privitor la abdicarea sa probabilă, minis­trul a spus că dacă regele abdică, ar putea pune în primejdie viitorul Greciei. Cît privește pe diadoc­, ministrul a fost mai deschis. A spus verde că acesta nu­ a iubit de nimeni în Grecia Despre Grecia, în general, Naby bey a spus că acest regat e țara visurilor și utopiilor și că acei cari visează să stăpînească feta stă­­rnesc în a spune că elenii au sacrificat ș­ase milioane pentru Creta. El a adăugat că ziarele din Atena vorbesc de tot felul de lucruri, că se­ ocupă de chestia legei asupra bisericilor și școlilor din Mace­donia, că denaturează faptele și vorbele, că interpretează cum le convine cuvintele sul­tanului cînd a primit pe patriarhul ecumenic, că boicotajul a pricinuit mult răd elenilor și le-a făcut pierderi mari, că s’au lipit pla­­carde pe zidurile din Atena prin cari se spune că grecii s’au săturat de Creta și de nenoro­cirile pe cari le dezlănțue această insulă a­­supra lor și, în sfîrșit, că ei dau o mare im­portanță vaporului ce le-a fost dat în dar de Averof. In răspunsul sau către ziarele grecești, „Tanin“, după ce declară că nu-­șî permite nici odată să altereze vorbele aduse de re­dactorul sau și că nu consideră demn de patriotismul sau să dea publicităței declarații cari i s’ar face confidențial, cum presa gre­cească lasă să se creadă, spune: In curînd vom începe în FOIȚA „DIMINEȚEI“, publicarea dramaticului roman luat din viața reală ROBII ALBI SAU Suferințele emigranților în America

Next