Adevěrul, iunie 1912 (Anul 25, nr. 8160-8189)

1912-06-10 / nr. 8169

Rmxt al a­ni?-Î99ț, Ho. 8­­69 FONDATOR ALEX. V. BELDÎMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei, f­o. S Et. I. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI : București, Strada Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii: .........................................................*.•* *p.­................................................................... 1­.­rat Iuni.......................................... . 6.­Pentru străinătate prețul este îndoit.Ș­ase luni TELEFON: Capitala....................No. 14 10 / 34/73 Provincia ..................... 14/99 Străinătatea . . . .. 12/40 «'♦'* Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi ei♦ ie 5 Bani Exemplarul Duminică 10 Iunie 10X9 Carp pretinde revestirea la guvern, apoi va dis­cuta concentrarea Istoria se repetă. Pe cînd în partidul li­be­ral se răzvrătise un mare număr1 de frun­tași în contra directivei politice pe care o da fostul șef d. Dimitrie Sturza, pe cînd • se formase o puternică dizidentă liberală care a dat apoi guvernul Aurelian, atitudi­nea d-lui Sturza devenise preocuparea zil­nică a politicianilor liberali. D. Sturza pusese degetul său magnetic în funcţiune şi ori de cite ori se vorbea cu­­ d-sa asupra situaţiunei politice, respundea: Restitutio in integrum! Adică fostul şef liberal cerea să­ î să re­dea intactă şefia, să i se redea guvernul, căci, altfel nu-şi va schimba atitudinea şi se va pune de-a curmezişul tuturor com­binaţiilor ce se fac în partid pentru a i se forţa mina. Tactica de odinioară a d-lui Sturza se pare că a adoptat-o azi d. P. P. Carp, cumnatul fostului şef al liberalilor. Şi d. Carp, se zice, cere restitutio in in­tegrum. Cu alte cuvinte şeful junimiştilor cere să i se respecte toate drepturile sale de şef adică să nu trateze nimeni concentrarea de­cut el şi să i să redea guvernul fiindcă d-sa nu înţelege ca şeful partidului să nu fie şi şef de guvern. * Asupra acestei pretenţiuni a d-lui Carp se discută acum în toate cercurile politice. Unul dintre fruntaşii junimişti care se căzneşte de mult să contribuie şi el la rea­lizarea concentrărei, vorbea era, într'un cerc de avocaţi, la palatul justiţiei, asupra atitudinei şeţului său, făcînd următoarele reflexiuni. — Altele au fost împrejurările sub libe­rali, altele sub tipi. Sturza a reintrat în drepturile sale de şef de partid şi a reve­nit la guvern. Dar nu se potriveşte de loc situaţia de atunci cu cea de azi. Sturza nu s’a războit cu regele, ci cu partidul,— iată un punct principal. „Firesc şi bine ar fi ca să putem ajunge la o înţelegere aşa ca şeful nostru să revi­nă la guvern. Dar e oare posibil? De şefia lui Carp, cit va mai fi în stare s'o ţină, nu se va atinge nimeni de ea. Concentrar­ea nu implică schimbarea şefiei, dar orî­ ce s’ar zice implică o schimbare în direcţia politică, în guvernarea de pînă acum. „E posibil oare s’o faci cu Carp în capul guvernului? „Dar prin restitutio in integrum Carp în­ţelege nu numai ca el să reintre în dreptu­rile sale de şef şi să fie deci şi şef de gu­vern, dar să reia şi politica lui de pînă acum. „In aceste condiţiunî nu se va putea a­­junge nicî-odată la concentrarea dorită. „De altfel nici regele, care s’a dedat la extraordinară echilibristică politică şi care a recurs la cele mai savante combi­­naţiunî pentru a stoarce din organizaţia conservatoare actuală un cabinet Maiores­­cu, nici regele nu va accepta soluţia ca să readucă pe Carp şi apoi comedia concen­trărei să reînceapă din nou. „Dacă vrem şi avem nevoe de reîntre­girea partidului, trebuie să facem acest mare sacrificiu: să admitem un guvern de concentrare fără Carp, dar cu asentimentul lui, şi să-l lăsăm pe Carp la şefie. Altă so­luţie nu este­ afară dacă preferim să tre­cem în opoziţie şi să ne refacem, dacă ne vom mai putea reface vre­odată. „Soluţia aceasta însă a devenit acum foarte primejdioasă pentru noi. Aveam un moment mai prielnic ca să trecem în opo­ziţie şi anume atunci cînd ne declarasem bloc şi cînd afacerea tramvaiului de abia se introdusese înaintea justiţiei. Dar azi cî­d am admis un cabinet Maiorescu, fără şef şi fără acei fruntaşi cari au­ provocat aşa zisa situaţie anormală, azi cînd am dat a­­sentimentul nostru unui asemenea guvern, care a tratat sub ochii noştri şi concen­trarea, azi cînd afacerea tramvaiului se poate socoti ca terminată în faţa justiţiei, azi să primim soluţia cea extremă, adică să plecăm de la guvern, să recunoaştem că, cele două cabinete conservatoare n’au fost în stare să prelungească guvernarea noastră şi să facem loc unui guvern Take Ionescu pentru ca sub el să­ se înfăptuiască concentrarea pe care noi n’am putut-o rea­liza? Ar fi o greşală care ar avea ca ur­mare o mare debandadă în organizaţia ce am înjghebat-o cu atîta trudă şi sacrificii. „Un guvern Take lonescu n’ar face o complectă concentare." dar ravaje în rîn­­durile noastre vom avea de înregistrat şi în ori­ce caz mai mult va face Take lones­cu pentru a atrage în jurul său elemente conservatoare, de cît a făcut Carp şi ai noştri. Şi va reuşi, căci nu-i putem tăgădui şefului democraţilor acest talent de mare organizator şi nu-i putem tăgădui nici co­losala înrîurire ce o exercită în lumea noastră politică. „Toate aceste însuşiri ale lui Take Io­­nescu vor influenţa şi mai mult din ziua în care regele îl va consacra ca şef de gu­vern. „Deci dacă ai noştri nu vor înţelege că trebuie să se facă toate sacrificiile pen­tru a se ajunge la concentrare, dacă vom trece în opoziţie, organizaţia corpistă va înregistra cel mai mare dezastru politic pe care la încercat vre­odată la noi, un par­tid“. Toate acestea se spun în absenta d-lui Carp, dar chiar dacă s’ar găsi vre-unul să vorbească astfel șefului junimiștilor, tot n’are să-l convingă dacă într’adevăr d. Carp. pretinde: restitutio in integrum. .. M AZBI­T I­I In Bizanţ Sub acest­ titlu, d. Iorga ia apărarea d-lui Bogdan rectorul universitate­. D. Iorga îl plînge d-lui Bogdan de milă, că trăind în Bizanţ, d-sa are moravurile unui Catone roman. „Acest om — spune c­. Iorga — nu ştie a-şi deschide zece uşi la spate, a-şî menaja pe lături zece ascunzători ,a pîndi cu ochii zece ţinte“. Apoi să ierte d. Iorga, că dacă d. Bogdan nu şi-a deschis zece uşi la spate, trei şi-a deschis cu siguranţă, anume cite una la fiecare partid; iar în ce priveşte, ţintele, nu ştim încă dacă a pîn­dit zece, dar una a pîndit cu siguranţă, cea de a fi rector. Dacă d. Iorga crede însă că nu merit! a trăi în Bizanţ dacă ţi-aî deschis numai trei uşi la spate şi ai pîndit cu ochii numai o sin­gură ţintă, — atunci d. Bogdan bine a păţit ce a pălit, iar d. Iorga are, ca ‘ntotdeauna dreptate. E mare lucru să fie bizantin, chiar pen­tru un bizantinist. . . Pac. ----------------■'##—------------­ Runwolla I . Şase zile a stat în deliberare, de-acum înainte faimoasa secţie a II-a a Curtei de apel din Bucureşti, şase zile onorabilii şi înalţii magistraţi ai acestei curţi au jucat solemn rolul lor de împărţitori de dreptate, şease zile s’a­ scremut,magistratura româ­nească, tară s'o pufnească rîsul, ca să facă încă un dar de patru sute de mii de lei speculanţilor brătienişti. Hotărîrea Curţeî de apel e aşa de enor­mă în impudicitatea ei în­cît, ca toate lu­crurile în adevăr mari­ şi extraordinare, dezarmează critica, bunul simţ, dreapta ju­decată şi sentimentul acela surd de revol­tă care ridică inimile şi frunţile în potriva nedreptăţilor obicinuite. Mărturisesc cinstit că alaltăseară, cînd am aflat cuprinsul hotărîrei Curtei de apel, n'am sehitat un singur gest de revoltă. Te poţi indigna în potriva brutalităţii unui comisar care schingi­ieşte pe un biet ne­norocit. Te poţi revolta în potriva unui ju­decător care în numele unui articol mort de lege trimite la închisoare pe un flă­mând care a furat o pîine. Cum să te re­volţi însă în potriva ravagiilor holerei, în­­potriva ciumei, în potriva ofticei, în potri­va tuturor cancerurilor şi puroaelor cari în­floresc pe cărnurile intrate în descompu­nere? însăşi întinderea şi enormitatea fla­gelului distramă sentimentul cinstit ome­nesc de revoltă. Cu această nepăsare resemnată ca în faţa unei fatalităţi şi a unei „necesităţi i­­nexorabile“, am citit alaltăseară hotărîrea Curtei de apel. Apelul ministerului de interne şi­ al opi­niei publice cinstite, respins. Apelul societăţei comunale de tramvai, apelul gheşeftarilor, al oamenilor veroşî de afaceri, al politicianilor arşi zadarnic di fierul roş, admis. O nouă iarna în ave­rea statului. Cinci sute de mii de lei din banii contribuabililor săraci aruncaţi în gurile lacome ale acţionarilor liberali. Şi de­asupra hotărîrei, ca un semn de excla­maţie, ca o ironie, ca o sfidare supremă, cuvintele caraghioase: „In numele legei“. Citeam şi reciteam hotărîrea, şi ridicam din umeri, şi nu, nu izbuteam să mă re­volt. In contra cui să ridici un braţ răzbună­tor? Pe cine să biciueştî cu biciu neîndurat de foc? Ce să pălmueştî? Ce să calci în picioare? Şi ce să arzi? Magistratura!? Am impresia că atingîndu-mă de ea aş izbi în gol şi că­ mi-ar rămîne pe mâini ce­va lipicios şi moale. Să nu ne apropiem prea mult. Să fim mulţumiţi că i-am fă­cut cunoştinţa de departe şi că am simţit de la distanţă mirosul puternic pe care î l exalează, asemenea gurilor de canaturi, conştiinţa înmormântată sub solemnitatea robelor negre. Mai bine decit s’o lovim, să mulţumim cerului că ne-a dat prilejul să vedem la lumina zilei, pe zapisul unei­ hotărîri de necinste şi de vînzare, putre­gaiul unei instituţii şi hoitul dreptăţei. O sută, cinci sute de mii, un milion, ori cîte, ce importă, niciodată nu vom plăti îndes­tul experienţa pe care am făcut-o. Vor putea din afacerea tramvailor să tragă beneficii enorme Brătienii şi emulii lor, vor creşte acţiunile, nu întreit cum au­ crescut pînă acum, dar de zece, de două­zeci de ori mai mult, vor fi lăsate străzile capitalei în prada unui consorţiu de ciu­­mători implacabili, să nu vă revoltaţi. Sînt cîştiguri morale în lume cari fac mai mult de­cît toate averile pierdute şi, decît toate dezastrele materiale ale socie­tăţei. Procesul tramvaelor cointeresate a fost dintre acestea. El a desvăluit corpul descompus al ma­­gistraturei, el a smuls masca de cinste de pe feţele ipocriziei, judiciare, el ne-a dat posibilitatea să vedem toată întinderea pu­roiului în care, în numele legei, se înecau aspiraţiile cele mai drepte, sufletele cele mai curate, cauzele cele mai sfinte. Prestigiul fals al justiţiei, cu care se îm­păuna o magistratură coruptă, a răposat întru Ionel Brătianu. Iar sentinţele ei, lovi­te de suspiciune şi casabile în faţa conş­tiinţei publice, neputînd să mai stîrnească revolta noastră, vor muri asfixiate de des­­gustul nostru şi de propria lor descompu­nere. I­. S. Gossa —---------------------— gi!!!!! !!­iiluluilateralii şi muritorii salariat Printre punctele pe cari comitetul exe­cutiv liberal le-a socotit că „ar trebii să formeze bazele de discuţiune a modificăreî legei meseriaşilor şi muncitorilor“, găsim şi cîteva cari se referă la lucrătorii me­seriaşi şi la muncitorii din fabrici. Astfel punctul privitor la lucrătorii me­seriaşi sună: „Se va prevede în lege dispoziţiuni cari să dea posibilitatea lucrătorilor meseriaşi de a avea organizarea şi mijloacele nece­sare pentru a apăra interesele lor spe­ciale". Iar pactul privitor la muncitorii din fa­brici sună astfel:­­ „A se întocmi o legiuire specială pen­tru a reglementa contractul de muncă şi a da asociaţiilor de muncitori un rol pentru apărarea intereselor profesionale. „Legea va înlesni acestor asociaţii ac­ţiunea pentru a satisface nevoile economice ale membrilor lor". In sfîrşit mai este un punct, care de­sigur va provoca mare uimire, şi care priveşte pe lucrătorii ocupaţi în serviciile publice. El sună astfel: .Muncitorii din atelierele si întreprinde­rile cari fac un serviciu public ce nu poate fi suspendat, precum sînt căile ferate, lu­minatul şi alimentarea cu apă a unui oraş, etc., vor avea un statut care să le înlesneas­că organizarea în vederea intereselor lor profesionale". Am relevat er, ca un progres că comi­tetul liberal recunoaşte că există o deose­bire între meseriaşi şi muncitorii din fa­brici. Mai mare e progresul continui în cele dintîi două puncte citate mai sus, căci printr’însele se recunoaşte deosebirea de interese dintre meseriaşii patroni şi cei salariaţi deoparte şi dintre patronii de fa­brici şi lucrătorii lor de alta. Această deo­sebire de interese care merge adesea pînă la antagonism, face­ că nici o organizaţie profesioanlă care ar cuprinde la un loc, ca într’un mixtum compositum, toate elemen­tele profesionale, nu poate dura, nu poate avea viaţă, nu poate să dea rod. Dacă însă elaboratorii punctelor aruncate în discuţie de comitetul executiv al partidului liberal au văzut aceste deosebiri, pentru ce au prevăzut mai întîi corporaţia, acest mons­tru anachronic care aruncă la un loc pe pa­tron şi salariat? Nu era mai bine daca pre­vedeau organizarea deosebită a patronilor şi deosebită a salariaţilor? Cînd însă pe de­oparte vrei să creiezi corporaţia „dîndu-i o autonomie cît mai largă şi făcînd ca acţiu­nea ei să fie cît mai reală“, cum poţi să creiezi în sînul ei o altă organizaţie, a lu­crătorilor meseriaşi, menită să apere inte­resele „speciale“ ale acestora? E aci la mijloc o confuziune provenită din faptul că s’a îmbrobodit o idee demo­cratică, cu una reacţionară. S’a menţinut principiul corporaţiei vechi, dar s’a vroit să se facă o concesie şi spiritului nou. Din nefericire acestea două nu se împacă. Şi dacă com­isiunea va studia într’adevăr pun­ctele şi va face anchetele pe cari îi le reco­mandă comitetul executiv, ceea ce este de văzut, — apoi cea mai mare bătae de cap, o va avea în găsirea solutiunei cum să îm­pace capra cu varza. * Pentru muncitorii din fabrici, comitetul executiv a prevăzut un punct foarte însem­nat. — întocmirea unei „legiuiri speciale pentru a reglementa contractul de muncă şi a da asociaţiilor de muncitori un rol pentru apărarea intereselor lor profesionale“. Asociaţiile de muncitori nu au nevoe de o lege „care să le dea un rol în apărarea intereselor lor profesionale“. Fraza aceasta e cît se poate de nenorocită. Ea seamănă grozav cu o tentativă de a limita dreptul de coaliţiune. înţelegem să se facă o lege care să recunoască dreptul la grevă, care să dea asociaţiilor muncitoreşti caracterul persoanelor juridice, care să înlesnească organizarea muncitorilor. Dar o lege care să le dea un rol în apărarea intereselor profesionale, pornește de la ideea că ele nu au un asemenea rol şi că e vorba de a se stabili anume cazurile cînd ’l-ar putea a­­vea. Iată ce nu este admisibil din punct de vedere democratic. In ce privește reglementarea contractu­lui de muncă, pe care comitetul executiv liberal o aruncă în discuţie, — ea pretează la tot felul de combinaţii. Idealul tuturor celor cari luptă pentru îndreptarea stării claselor muncitoare este atingerea con­tractului colectiv de muncă, contract care să fie încheiat pe baza tratativelor libere şi a libertatii de mişcare pentru lucrători şi patroni, — aşa cum e realizat de exem­plu în Germania în industria grafică. Dar o legiuire pentru reglementarea contractu­lui m­uncei, poate îngrădi libertăţile lucră­torilor, poate fi în defavoarea lor, poate pune în practică metoda numită în Germa­nia a pandişpanuluî şi biciului (Zucker­­brodt und Peitsche), metoda care odată cu cîteva aparente avantagii materiale, atîrnă biciul foamei şi al constrîngerei morale a­­su­pra muncitorimei. Sînt foarte puţine modele şi precedente de legiuiri pentru contractul m­unceî și punctul acesta emis de comitetul executiv al partidului liberal, poate deveni tot așa de bine punctul de pornire al robirei mun­citorilor, cît poate să fie punctul de por­nire al emancipăreî lor definitive. El trebue bine lămurit, pentru ca să poată fi discutat. Sub forma sa actuală el spune totul şi ni­mic, poate fi mîntuirea sau prăbuşirea; e un fel de oracol de la Del­i, pe care azi însă nimeni nu-1 consultă şi în care nimeni nu crede. In sfîrşit în ultimul punct al directivelor sale, comitetul executiv liberal şi-a­ adus a­­minte de o categorie de muncitori din ser­viciile publice, fată de cari are mari înda­toriri. Se știe că iată de nici un motiv serios­, ci numai pentru a complecta seria de vecsatiunî întreprinse contra mișcăreî socialiste, s’a elaborat faimoasa lege, căreia i s’a zis cu drept cuvînt „sce­lerată“ şi prin care se răpea dreptul de coaliţiune al miilor, de muncitori ocupaţi în serviciile publice. Se ştie ce indignare a provocat la vreme printre muncitori acea­stă lege şi se ştie că alături de expulzarea doctorului Rakovski, ea a fost cauza anti­patiei, a urei chiar, care a cuprins munci­torimea conştientă fată de partidul liberal de care, dacă realităţile ar corespunde la noi noţiunilor, trebuia sa fie mai aproape. încă pe vremea cînd se discuta legea a­­ceasta, de pe băncile liberale ale parla­mentului se spunea, că suprimarea dreptu­lui de coalițiune va fi reparată prin acor­darea unui contract favorabil de muncă. Se știe că legea defavorabilă muncitorilor s’a votat, iar cea favorabilă care se făgă­duise,­­ apare și acum... făgăduită prin ultimul punct al directivelor celor mai noui date de comitetul executiv liberal. Acest punct conţine numai un lucru pozitiv, ace­la că partidul liberal nu e hotărît să renun­ţe la legea scelerată. încolo statutul acela care să înlesnească lucrătorilor în slujba statului organizarea în vederea intereselor lor profesionale, rămîne şi el un rebus cîtă vreme nu i se publică amănuntele spre a se vede ce anume organizaţie creează. Iată ce se poate spune despre punctele de directivă date de comitetul executiv li­beral, comisiunei aiese din sînul său pentru a cerceta chestia meseriaşilor şi muncito­rilor. Nu e vorba de un program asupra căruia partidul liberal să se angajeze. E vorba de puncte de reper pentru elabora­rea unui proect de program. Şi dacă un program este o poliţă, a cărei semnătură depinde dacă opinia publică şi cei intere­saţi vor s-o onoreze sau nu, cu atît mai mult un ante­ anteproect de program. Partidul liberal va veni la guvern—atunci să arate prin fapte că înţelege să se îndru­­meze pe­ calea liberalismului şi a democra­ţiei, cari într’o vreme ’l-au adus la mar­e putere. Abia atunci va putea cere să fie crezut şi va fi mîntuit. ________ ^ ____ E­­orile creiiiiuiilflr Frigurile creaţiunilor îşi continuă rava­giile. Nu e zi de la Dumnezeu să nu se în­fiinţeze vre-o Bancă nouă, să nu se urce capitalui­ vre-unei bănci mai mult sau mai puţin vechi. Am arătat la ce consecinţe trebuie să ducă frigurile acestea. Ceia ce trebuie să îngrijească mai ales pe cei ce privesc cu ochi critici boala aceasta este faptul că tot mereu aceleaşi persoane apar ca fon­datoare ale nouilor instituţiuni şi că toate acestea se întemeiază în ultima linie pe creditul unei singure Bănci, al Băncei Ro­mâneşti. Aceasta se arată cam nervoasă în urma criticilor ce li se adresează, căci puţini sînt cei cari suportă critica. Dar tocmai ner­­vositatea aceasta atrage şi mai mult aten­ţiunea. Se cuvine financiarilor să fie calmi şi de obicei ei nu perd calmul de­cît atunci cînd se simt slabi. Dar chiar dacă faci abstracţie de Banca Românească, dacă consideri toată furia a­­ceasta de creaţiune de bănci, ca un feno­men străin de dînsa, nedeterminat, neaju­tat, neîncurajat de dînsa, — tot nu poţi să nu fii îngrijit în vederea viitorului. Unul dintre financiarii noştri cei mai de seamă, care are în favoarea sa şi competinţa şi experienţa, un bărbat care a albit în greaua luptă pentru dezvoltarea finanţelor şi cre­ditului în ţara noastră, cine n’a recunoscut sub aceste semne caracteristice pe d. Mau­­riciu Blank.—s’a pronunţat şi d-sa către un ziarist asupra fenomenului care ne-a alar­mat pe noi. Bine a făcut d. Blank pronun­­ţîndu-se. Deşi nu are nici o legătură di­rectă sau indirectă cu furia ce bîntuie pe piaţa noastră, d-sa ar fi luat asupră-şi o grea răspundere, dacă nu profita de o oca­­ziune spre a ridica autorizatul d-sale glas spre a preveni cît mai e vreme şi a chema la prevedere. Şi ce a spus d. Blank? Cu tactul ce’l caracterizează a găsit o formă aproape impersonală pentru a arăta gravele consecinţe spre cari mergem. „Rezervele — a spus d-sa — caută un pla­sament profitabil. Omul din fire predispus la joc, crede că fiecare bancă ce se crează , va asigura beneficii mari. Aşa cei cari dispun de numerar şi nu se mulţumesc cu 4 sau­ 5 la sută, cumpără hîrtiile creaţiuni­­lor noui. Aşa au fost fondate Băncile în­ anii din urmă. Nu sînt atîtea afaceri în ţară cîte bănci au fost create. Ne­fiind a­­faceri suficiente pentru toate băncile ele creează în mod artificial afaceri. De­ pildă dau bani cu care se cumpără pămînt foarte scump. Negustorilor li se dă o lărgime de credit neobicinuită. Se poate zice că îna­inte, clienţii veneau la bănci unde se făcea un triaj. Acum sînt bănci cari umblă după clienţi. Această situaţiune poate să mear­gă ne cîtă vreme nu e criză. Dar la prima criză se va putea constata cari sínt băncile serios așezate. Băncile cari vor rezista a­­tunci vor rămînea mai departe, acele cari nu vor putea rezista sínt menite sa tîiSH pară. în vreme de criză portofoliul acestor din urmă bănci nu va putea fi rescontat, cu cît va veni mai repede această criză cu atît va fi mai bine pentru ţară. Vor răni vne­ în picioare institutele de credit serioase de pe urma cărora se pot dezvolta şi afaceri serioase“. Cum se vede d. Blank socoate primejdia atît de gravă, în­cît nu hezita să do­rească grăbirea crizei binefăcătoare care să despartă neghina de grîu şi să facă să triumfe partea sănătoasă a organismului. Iarăşi fără patimă, fără ură, am revenit asupra chestiune! pe care am pus-o noi, întreagă, după ce d. dr. Creangă a ridica­t-o. Şi dacă revenim mereu asupra ei, este pentru ca cei ce au urechi de auzit, să audă, Vara X 1 P Om­an CHESTIA ZILEI Justiţia... oarbă Vintilă: Dacă nu era legat la ochi nu-mi mai dădea punga as, mare ! Hedia parlamentara din Ungaria Modificarea regulamentului Camerei maghiare — Ungaria este, fără îndoială, ţara tuturor minunilor si a năzdrăvăniilor, măi ales în ceea­ ce priveşte libertatea politică şi par­lamentară. Contele Tisza, reprezentantul tipic al oli­­garchiei maghiare îngîmfate şi reacţiona­re, a dat zilele trecute o nouă dovadă des­pre modul cum înţelege el mersul vremii, al oamenilor şi al situaţiilor în mijlocul că­rora i-a fost dat să trăiască şi să se afirme ca bărbat politic. Om întreg, dar miop, contele Tisza, pre­şedintele camerei din Budapesta, duşman iredutabil al democraţiei şi al eternelor legi ale evoluţiei universale, e pe cale de a comite cel mai hidos atentat în contra li­bertăţii parlamentare. Intr’adevăr, după îndemnul sau, s’a de­pus zilele trecute pe biroul Parlamentului unguresc cel mai monstruos proiect de le­ge, menit să transforme în lege ştirbirea dreptului de imunitate al deputaţilor ma­ghiari cari îşi vor mai permite pe viitor să facă opoziţie guvernului. In conformitate cu acest proiect de lege, darea afară cu forţa armată din Cameră a deputaţilor opozanţi nu va mai constitui un act de ilegalitate, iar președintele Ca­merei nu va mai putea fi acuzat de trădare de patrie cînd va lua cele mai extreme mă­suri în contra obstrucțiunei parlamentare. Iată pe scurt în ce consistă dispozițiu­­nile de modificare a paragrafelor 10 și 11 din regulamentul Parlamentului unguresc. Preşedinţii ambelor Camere pot recurge la­ forţa militară sau poliţienească în caz de nesupunere din partea deputaţilor ex­cluşi de la şedinţe. Dacă deputatul exclus va veni totuşi la şedinţe, împiedicînd prin aceasta mersul normal al desbaterilor, el va fi trimis în­­naintea comisiuneî de imunitate, care con­­statînd nesupunerea lui repetată, va avea dreptul să-î anuleze mandatul primit din partea alegătorilor. Mai mult chiar. Odată mandatul anulat deputatul în chestie va pierde pînă și drep­tul de a mai candida în tot timpul sesiuneî parlamentare, în care i s’a anulat mandatul. Iată cum printr’un singur articol de lege reprezentanţii naţiuneî maghiare, ca şi ai naţionalităţilor nemaghiare, pot fi trataţi ca orice muritori de rînd, îndată ce vor îndrăzni pe viitor să facă greutăţi guver­nului susţinut de teribilul Tisza. Nici în Duma rusească nu stăpîneşte atî­ta reacţiune ca în faimosul parlament din Budapesta, pe care numai furia şi progre­sul democraţiei îl vor mai putea salva din ruşinea în care s’a prăbuşit. Şi într’adevăr chiar şi mameluciî cari au aplaudat başbujiîciile lui Tisza s’a fi re­voltat contra acestei legi, care poate fi so­cotită ca moartă. I. RlISU Al­rudsaillt Adeveruri me­ diat şi luat Intre doi lucrători . — Ai cetit ce vor să dea brătienişti! cînd vor veni la putere ? — Nu, dar ştiu ce au luat cînd au fost la putere, Absurditate Primarul Capitalei n‘a vroit să dea un dosar acasă..­­. Ionel Brătianu şi-a luat patruzeci. Şi pe dosare ! Aluzie „Independenţa“ publică un prim articol intitulat „Piatra de încercare“ — fără de aici o aluzie la, prundişul prensului. „Piatra de încercare“ e tramvaiul. Cum Tar zice gheşeftul acesta a fost „pe ‘ncer­­cate“, „ 'îtooletto. wpljiii Bei ARMELE CONSPIRATORILOR REGALIS PORTUL dEZI. -- IUN VAPOR SUSFBC Telegramele noastre ne-au pus in cure cu .o dramă misterioasă petrecută la un t tel din Bruges (Belgia) ,și care e pir s ă ■legătură cu. un complot regalist contra j •publice! portugheze. E o dramă foarte curioasă ale cărei am nunte sunt următoarele: DUBLA SINUCIDERE Vinerea trecută au descins la hotelul S Morte din Bruges un bărbat mal în VÎTs și o femee tînără, ,car! s’au înscris sub n mele de d-na Si­d. Paul Canister din Par N’aveau, ca bagaj, de cît un plachet cui ce rutăriî. Anunțară 'că vor pileca a­­doua zi. Seara o petrecură la un­­cinematograf, la 11, veniră la hotel şi ocupară camera . Servitoarele te spun că i-au auzit ,certîndu* multă vreme. Pe la­­ dir­­ine­aţa, up ver a auzit strigă­te de spaimă şi vocea feme care spunea: „Să nu faci asta acuma. L să-mă, l­asă-mă!“. A doua zi dimineaţa, pe la 11 şi jumătia proprietarul hotelului bătu la uş­a camei lor ,şi, neprimind răspun­s, se duse de vei parchetul şi poliţi­a. Corpurile soţiilor Carusteri fura găsite pat. Îmbrăcate. Un medic constată că d-l Canister i se făcuseră două injecţii Ta­­­ciurul drept cu­ o seringă pentru morfină că bărbatul 'avea un se­mn al aceleeași ringî Ia imîna stingă. Hîrtiî nu i se găsiră asupra lor. Numai­­ făria bărbatului purta, inițialele P. C. O CONSPIRAȚIE (Poate că această dr­aimă misterioasă n' fi provocat atîta emoție, dacă n’ar fi fi complicată cu o ,altă împrejutrare curioai Acum cîteva eutle, um vapor teu numfeTe „Vos Bruges“ a ancorat la Zeebruge. Nu la cupoisIcRit în a cetei port­­şi nici n’av hirtiUe de navigaţiune lin regulă. Căpitan lui vaporului, Depamp, dare 'sUsţinea că din Bruges, deşi nimeni nu-l c­unoştea,­­ d­ara.se ,că v.aisiu.l ,b­,î vine din Liverpool că, după un popas, ise ,va duce la Las iPs mas prin Rotterdam.­­Sosirea, acestui vapor a coincidat­­cu. so­rea la­­Bruges, la Ostia'ndia, la Beaukenb' gb'e, la Heyst a numeroşi tineri, veniţi se ştie de unde, îmbrăcaţi toţi la fiel şi pi tind. io pălărie­­de postav moale de o fon şi culoare anumită. .S’a dovedit îndată că sînt portughezi prezenţa lor prin­­nimic justificată, pnecu şi a vaporului „Vos“, ,a părut suspe­dtă li pitanul luî de jandarmerie, Hoenaert. «Aceasta cu atît anal mult (ou. cît fu.­­ ştiinţei că trei furgoane încărcate c­u, 'li se înd­reptau din gară spre Zeebrugge. C pitanul vru, ,să ştie ciî conţin .aceste lăzi­le deschise. In ele erau puşti, munniţiu, îmbrăcăminte şi matter.i'al de ejampanie pentru p­atru sute ide oapne.nl. De .aci s’a născut credlimţia ciă e vorba un­­complot regaflist contra iPurtiugall'el. ŞEFUL CONPIRATORILOR Dar ce legătură era între acest câmp şi sinuciderea miilateradaisă dim 'Bruges?­­E aceasta, Paul Carustar ,şi soţiia luî ,purtase pală la fel cu id­eila ale conspiratorilor. Apoi, ca pe şeful mişicăreî contra-revoluţionare po­tughieze îl ch­iam­ă. Pa­iva Conceiro şi cu iniţiatele de pe r.uifăria imonitudinî coresptu eu acest nume, s’a dedh­s că, în realitate ind­isuH e şeful conspiratorilor. Se crede că tovarăşa car.3 ,?1 însoţea a fi dat pe regali­şti! portughezi .şi că Pail Gonceire, văzîn­d că planul lor nu va izbi şi că faimele lor vor­­fi c­onfilscate, a hotă, să­­suprime pe trădătoarea şi apoi istă se nu­cidă. Portughezii, c­îind ,au aflat confiscarea­­ zillor cu arme, au dispărut. Din Lisabona ne­­arată că poliţia port gheziă e în curent cu toate procedeele cari le întrebuințează conispiiratorii ca . strecoare arma­nia Portiuaa.i'iB­.i

Next