Adevěrul, iunie 1912 (Anul 25, nr. 8160-8189)
1912-06-25 / nr. 8184
81#1 1 Asm! ft! XXV~lea No. lilt). FONDATOR ALEX. V. BELDIMAWU PUBLICITATEA CONCEDAT A EXCLUSI? Agenţiei de Publicitate : CAROL SCHULDER a Comp. Strada Doamnei, No. 8 Ei. i. ~ Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI , Bucureşti, Strada Sărindar No. 11 CONST. MILLE .. „ an n n • . ■ ' a i r"-9A*e luai / 'Ivnl DIRECTOR POLITIC Abonament© cu p^omiu Pentru străinătate preţul este Îndoit. TELEFON: Capitala ..... No. 14 10 „ 34/73 . „ 14 99 . „ 12/40 Provincia . Străinătatea ’ Tri/^y «’♦» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «*i* o Bani Exempliarul Luni 25 Iunie 1012 Lei 30.« , tt.4 . •— TOflKSNHIBB8BBIBB8E818PHI Anarhiştii dela ünwsitate A doua scrisoare a d-Iuí I. Bogdan D. Bogdan n’are noroc cînd ia condeiul în mină. Poate să fie un mare limbist, poate să fie un savant profesor, dar cînd se hotărește să scrie, — omul se încurcă. D. Bogdan s’a încurcat chiar atunci cînd a concurat la un premiu al Academiei și nu la scris ci la traducerea unor documente slavone, specialitatea d-sale, căci e slavonist. Academia i-a refuzat premiul în urma unui raport al răposatului Gr. Tocilescu, care a dovedit că lucrarea d-lui Bogdan cuprinde greşeli nepermiise nici unui... diletant neglijent, cum s’a exprimat profesorul Găvănescul de la Iaşi care a scris atunci în revista „Cultura Pomină“ o critică asupra lucrăreî actualului rector. Şi atunci, ca şi azi, a sărit în apărarea d-lui Bogdan, tot d. Iorga, ceea ce de altfel pune in evidenţă bunele sentimente de rubedenie ale şefului naţionaliştilor faţă de d. Bogdan. Dacă, în conflictul universitar, la ordinea zilei, d. Bogdan nu avea altceva de răspuns d-lui Dissescu de citi ceea ce a răspuns,—mahbme trăcea.Şi nu se ştie dacă lucruriles’ar fi complicat. Fireşte că lumea politică,şi profesorii universitari ar fi avut dreptul să spună că de a face cu, un omcel, puţin curios, dar la noi oamenii cari,ştiu să tacă şi să înghită se strecoară ,astfel dinîncurcătură. D. Bogdan însă a răspuns şi se ştie cum: a criticat guvernul ,d-luî Carp, pentru a se recomanda liberalilor, calificînd guvernul Carp de‘violent'şi pătimaş a crezut, că va plăcea actualului guvern care a venit cu ramura de măslin, s’a dus şi pe la d. Take Ionescu, a cerut şi voturile profesorilor conservatori-democraţi şi la urma-urmei a spus că va aştepta... desfăşurarea evenimentelor pentru a-şi fixa atitudinea politică... Cam aşa s-a explicat d. Bogdan în prima scrisoare în ce priveşte atitudinea sa politică şi pentru a respinge învinuirea »că ar face o politică plină de duplicitate. « Explicaţiile acestea au întărit însă creişdinţa tuturor că d. Bogdan are mai multe politici, dupăîmprejurări. Şi de aceea probabil că d. Brătianui, la care d. Bogdan a făcutapel ca Ei un vecnică prieten să declare că nu s’a angajat să devină liberal, de aceea şeful liberalilor n’a răspuns un cuvânt, iar cei mai mulţi dintre profesorii universitari, cari l-au votat pe d. Bogdan la rectorat, regretă că prin manoperile şi prin atitudinea plină de duplicitate a d-lui Bogdan, au căzut în cursă şi au dat voturile lor unui astfel de rector. * # * Ajuns rector prin combinaţiuni şi trucuri electorale ordinare, înşelînd pe toţi şefii de partide prin profesiuni de credinţă iezuitice şi făcînd, după alegere, aprecieri jignitoare faţă de acei cari mi-au dat în trecut o mînă de ajutor sau cari i-au refuzat acum sprijinul solicitat, d. Bogdan s’a încurcat şi mai rău, aşa că la un moment dat s’a văzut silit a formula scuze scrise facilitatei de drept, — ceea ce a fost o indicaţie că d. Bogdan ţine, cu orice preţ, chiar umilit, să rămînă rector. Facultatea de drept a respins scuzele. Atunci d. Bogdan a încercat să grupeze, în jurul sau cîţiva profesori, să organizeze un banchet, să provoace o pentra mişcare. Dar n’a reuşit. Profesorii nu se întruneau, banchetul a fost contramandat. Numai la vreo 15 profesori s’a obţinut semnătura pe o chestie de principiu adică: să se conteste dreptul vreunei facultăţi de-a cere demiterea rectorului. In acest sens s’a încheiat, în consfătuiri intime, cu oficiale, două procese verbale, pe cari d. Bogdan le dă azi la iveală pentru a intimida guvernul şi a-1 decide să renunţe la revocarea sa. De astă dată însă revocarea rectorului a fost hotărîtă, după informaţiunile noastre precise, cu aprobarea formală a d-lui Titu Maiorescu, care, atunci cînd s’a pus chestiunea confirmăreî d-lui Bogdan ca rector, a intervenit şi determinat pe d. Arion pentru confirmare. Faptul că d. Bogdan n’a voit să înleznească o aplanare pacinică a conflictului, ci s’a bizuit pe oarecari operaţiuni din lăuntrul partidului şi guvernului conservator, faptul că actualul rector a cerut el ministrului să dizolve senatul universitar, fireşte că a complicat şi mai mult conflictul universitar şi s’a impus ca unică soluţie revocarea rectorului. D. Bogdan avertizat că va fi revocat mai face una boacănă, scrie ministrului instrucţiunei că nu-şi dă demisia şi că se cuvine ca senatul universitar să fie dizolvat făcindu-se vinovat de acte... anarchice. Universitatea este o instituţie autonomă. Cîţiva profesori dela facultatea de drept au întins acest principiu pînă acolo încît au contestat dreptul ca vreo facultate să poată pretinde demiterea unui rector ales de colegiul universitar. Dar senatul universitar, compus din decanii tuturor faculăţilor şi din delegaţii lor, nu este o instituţie autonomă? D. Bogdan poate s’o declare anarchică, dacă senatul refuză să lucreze cu rectorul pentru o chestiune de demnitate?Şi are dreptul rectorul să ceară guvernului ca să dizolve ca anarchic un senat universitar? Nu eramai simplu, dacă d. Bogdan se simţea alesul liber al colegiului universitar, dacă n’avea pe conştiinţă nici o operaţiune dubioasă, nici un truc electoral, nu era mai simplu ca a doua zi după scrisoarea d-lui Dissescu să demisioneze şi să se prezinte, din nou, înaintea colegiului universitar pentru a dovedi astfel încrederea corpului universitar? Dar să pretinzi a rămînea rector cînd trei facultăţi îţi refuză orice concurs, cînd majoritatea senatului universitar te respinge şi să pretinzi ministrului ca el, guvernul, să te acopere pe tine rector al unei Universităţi autonome şi să dizolve un senat universitar sub învinuirea că este anarchic fiindcă nu vrea să se supună rectorului,— aceasta într’adevăr că nu poate să fie decît pretenţia unui om care şi-a pierdut capul. D. Bogdan ameninţă cu demisia unor profesori cari s’au solidarizat cu dl^sa. Manifestaţia nu se va produce, căci d. Bogdan știe că aproape 70 profesori universitari sunt, în acest conflict, contra actualului rector. A. ful. / lawy. NAZBlTil Ordonanţă Avînd în vedere cazul d-luî Temelie care n’a permis primului procuror ca să facă cu ochiul soţiei sale (nu a primului procuror) fapt pentru care a fost trîntit la 15 zile puşcărie (iarăşi nu primul procuror) decidem : 1) Dacă un procuror îţi trage o palmă pe obrazul drept, întoarce-l şi pe cel sting, căci e în exercitul funcţiei (nu obrazul, ci procurorul). 2) Dacă un procuror îţi ocheşte nevasta în faţă, întoarce-l... dosul, căci e în exercitul funcţiei. 3) Dacă un procuror te murdăreşte, ţine botul că astfel te pomeneşti cu proces de ultragiu şi nu te spală nici zece advocați. Nae Ipingescu p. com. PAC. Iii Silii D. C. C. Arion ar face bine să dispute anchetarea celor ce se petrec la Iaşi cu funcţionarii comerciali de acolo, căci prefectul poliţiei, d. Stroja, se crede chemat a face politică de răzbunare contra lor, pentru că nu s’au lăsat intimidaţi de d-sa şi continuă a cere reducerea orelor de lucru, prin închiderea magazinelor orele 8 seara. Funcţionarii comerciali au obţinut deja cei mai mulţi patroni, această revendicare, prin bună înţelegere şi sunt în dreptul lor de a o impune prin presiune morală şi a celor puţini patroni, cari prin refuzul lor, compromit toată reuşita funcţionarilor. Intr’adevăr, cu concurenţa care există în comerţ, faptul că una sau două magazii sunt deschise noaptea, face ca şi patronii celorlalte să fie siliţi a ţine deschis. Or, în alte ţări închiderea magazinelor la ore fixe e regulată prin legi şi ordonanţe poliţieneşti, — şi la noi poliţia să se opue, numai din spiritul de răzbunare al şefului ei, realizărea acestei necesităţi higienice, sanitare? Prefectul a oprit cu brutalitate şi a dizolvat întrunirea funcţionarilor comerciali, cari voiau să se consfătuiască asupra revendicăreî lor,—sub pretext că sínt evrei, străini. Şi dacă ar fi aşa nu sínt oameni? . Dar funcţionarii comerciali tiui sînt numai ‘ evrei şi străini, sunt şi foarte mulţi romînî printre dânşii, aşa că argumentul d-lui Stroja nu e în nici un caz întemeiat. Dar oare e admisibil ca dreptul de întrunire să fie suprimat vreunei categorii de locuitori? Noi credem că nu. Cu atît mai puţin e admisibil să faci ca libertatea întrunirilor să depindă de faptul dacă în întrunire sînt sau nu evrei sau străini! Căci în acest caz n’ar mai fi întrunire care să nu poată fi dizolvată sub acest pretext. In ce priveşte luptele muncitoreşti, pentru revendicările economice, profesionale, întreg dreptul de coaliţiune al lucrătorilor, funcţionarilor, etc. romîni, devine, iluzoriu dacă el se refuză, nu lucrătorilor evrei, căci nu pot fi scuţiţi ca străini, dar nici chiar lucrătorilor străini. Căci e deajuns ca aceşti lucrători să rămîie în afară de luptele şi organizaţiile muncitoreşti, pentru ca să nu fie cu putinţă nici greve, nici realizarea ori şicărei revendicări, muncitorii străini activînd ca un corp brut de ori şi ce mişcare a celor romînî. Cu alte cuvinte naţionalistul care ar cere un asemenea tratament excepţional pentru muncitorii străini aţintind ca un corp brut de muncitorii romîni să nu-şi poată îndrepta starea lor materială şi morală. Guvernul actual a dat dovadă că are cel puţin buna intenţiune de a pricepe mişcarea şi revendicările muncitoreşti. Nu ne îndoim că el va chema o realitate pe d. Stroja şi-î va atrage luarea aminte asupra limitelor drepturilor unui prefect de poliţie, impunîndu-i respectarea lor. --------------**------------- Sf. Calep, şi documentul n’a ‘sosit încă, nu va sosi nici odată. Atunci, pentru ce mai e ţinut nevinovatul în temniţă? Ori se aşteaptă să fie cerută liberarea lui de către guvernul rus? Respectaţi, d-lor, legile voastre, libertatea individuală, dacă voiţi ca ţara noastră să nu fie pusă în ochii lumei civilizate pe aceiaşi treaptă cu liberala şi ospitaliera Rusie. Iova Dragu Să înceteze scandalul - Cazul basarabeanului Carp — Sînt aproape două luni de cînd românul basarabean Bîrcă-Carp, zace, după intervenţii moscovite, în temniţele Romîniei libere. In urma rapoartelor mincinoase ale legaţiunei ruseşti din Capitală, şi pe baza unui rechizitor într’adins ticluit de parchetul din Chișinău, prin care Carp e acuzat de fals în acte private, — iată pe un om a cărui extrădare nu e cerută în alt scop decît pentru a fi asasinat— pentru că de mult, pe timpul războiului ruso-japonez a cutezat, ca ofițer, să se revoce îr.pi.ţ una că compania ce comanda — iată, prin urmare, pe un delicvent politic sortit să stea, fără termen, în temniţele româneşti. O! nu acuz, nici instrucţia care tărăgăneşte cercetarea unui fapt simplu şi clar ca lumina zilei, nici tribunalul care, la 11 iunie, a găsit cu cale să reconfirme mandatul de arestare lansat împotriva omului nevinovat pe care îl reclamă călăii ruşi ca să-l răpite. Dar, dacă la 11 Iunie tribunalul de Ilfov a refuzat să pună în libertate pe basarabeanul Carp, a făcut-o pentru că pe ziua de 18 Iunie instrucţia aştepta să-i sosească de la parchetul de Chişinău o piesă de convicţie pe care o ceruse: fotografia semnăturei de pe poliţa pretinsă a fi fost falsificată de acuzat. Or, îmi pare că 18 iunie a trecut. Sosit-a piesa cerută de parchetul nostru de la călăii ruşi? Da? Atunci care e însemnătatea ei? Se va putea, pe temeiul ei, săvârşi crima extrădărei unui român basarabean, se va putea da spre tăere capul unui reînviat politic? Iată prima întrebare pe care parchetul de Ilfov, vreau să zic şeful tuturor parchetelor din ţară, d. ministru al justiţiei, ar fi trebuit să o rezolve din clipa sosirei documentului cerut. N’a sosit fotografia documentului învinuitor? — şi e sigur că n’a sosit, fiindcă originalul nu există, întreaga afacere fiind o infamă înscenare a poliţiei ţariste şi spionului rus din ţara noastră, Panaitescu dela Siguranţă — atunci pentru ce se ţine un om nevinovat în temniţă? Pentru capriciul pravoslavnicei Rusii? Pentru ce? Uitat-o oare, d. ministru al justiţiei textele categorice ale tuturor convenţiilor noastre de extrădare, textul convenţiei cu Italia, cu Marea Britanie şi cu Austro- Ungaria — convenţie aplicabilă în cazul Bir că— mai ales? Nu ştie d. ministru că art. 5 al convenţiei noastre de extrădare cu Austro-Ungaria e categoric în această privinţă? Iată-1: „In cazul cînd se vor fi cerut explication! privitoare la extrădare, individul arestat va putea fi liberat, dacă expilcatiunile nu au fost date guvernului căruia i s’a cerut extrădarea, IN TERMEN DE O LUNA, cu începere din ziua cînd cererea va fi ajuns în mîinile guvernului care a cerut extrădarea“. Dela 18 Iunie s’a împlinit o lună de cînd parchetul de Ilfov, a cerut, prin legaţia rusească din Bucureşti, fotografia semnăturei de pe poliţa pretinsă falsificată de _________$$------------—Spionajul mei Ifial Un incident, care ar fi putut să aibă urmări foarte grave, s’a produs săptămîna trecută la Berlin. Un căpitan rus, Kostevicî, însărcinat de guvernul său—spune presa rusă—cu o misiune oficială,a fost arestat sub învinuirea de spionaj. Rusia a cerut numaidecît explicaţiuni, presa s’a dedat la comentarii pasionate şi arestarea unui ofiţer german în Rusia, sub aceeaşi învinuire de spionaj, a fost reprezentată ca un răspuns la actul german. Dar Germania îşi păstrează prizonierul şi cu toate zvonurile alarmante nu pare ca relaţiunile ruso-germane să fie serios influenţate de această chestie La Berlin se asigură că hîrtiile găsite la căpitan arată că el fusese însărcinat de guvernul rus să se informeze despre îmbunătăţirile ce trebuesc să se aducă diferitelor sisteme de pulbere şi obuze ale materialului artileriei ruseşti. Căpitanul Kostevicî a cerut autorităţilor militare germane dreptul să viziteze uzinele chimice ale statului. Această autorizaţie fiindu-i refuzată, a adresat o cerere analogă uzinelor particulare şi a cumpărat cărţi technice ca să se lămurească asupra stărei în cari se află aceste chestiuni în Germania. Sînt acestea prezumţiunî îndestulătoare de vinovăţie? Poate, dinpunct de vedere german, căci paragraful al 4-lea al legei, germane de spionaj spune: „Orice persoană care izbuteşte să cunoască informaţiuni interesînd apărarea naţională e pasibilă de trei ani închisoare chiar cînd s’ar stabili că această persoană n’a avut intenţia să comunice aceste informaţiuni altora şi să aducă prejudiciu siguranţei imperiu-Un aliniat special adaogă: „Orice încercare de a se procura asemenea informaţiuni, fără distincţie de intenţiuni, e pasibilă de aceeaşi pedeapsă“. După aceste texte, judecătorii au cea mai mare latitudine ca să aprecieze actele preveniţilor. De fapt, dacă paragraful pomenit (care există în legile mai tuturor celorlalte naţiuni, ar fi riguros aplicat, toate guvernele ar trebui să recheme de grabă pe ataşaţii lor militari sau navali al căror rol e, prin definiţie, să cunoască informaţiunile cari interesează apărarea naţională. Procesul căpitanului Kostevicî, care se va desfăşura în curînd la Leipzig, va ridica în această privinţă o interesantă chestie de drept şi, pe de altă parte, va putea să influenţeze viitorul relaţiilor dintre cele două mari imperii. CHESTIA ZILEI Un bun watman magistratul: Cu o Viteză mai accelerată cină trebuie, cu una mai înceată cină amenință un accident, — scot eu tramvayul la mal. muiai! fiijii!! Iată cum arată un distins cleric, care a cerut ospitalitatea coloanelor noastre, modul cum episcopii Teodosie şi Nicodim falsifică istoria . După ce uzurpatorul episcop Teodosie dela Roman şi necanonicul episcop Nicodim de la Huşi au răstălmăcit canoanele şi au falsificat istoria bisericească universală, se apucă, în raportul lor către Sinod, să falsifice şi istoria bisericei române. Ei zic: „Trecînd acum de la canoanele bisericeşti la datinele ţarei noastre, găsim că pînă prin secolul al 17-lea în biserica din Moldova şi Valahia depunerea episcopilor şi mitropoliţilor era însoţită de surghiun la una din mînăstirile tatei, iar nici decum de caterisire“. Ei aduc mai multe aşa zise „exemple“ şi apoi conchid: „Din toate acestea rezultă în mod cert, că depunerea din tronul episcopiei Romanului a P. S. Gherasim Safirin, fără să fie caterisit, este canonică, în concordantă cu practica din biserică și cu datinile tarei noastre“. Concluziunea lor, pe care ei o declară că este conformă cu canoanele și cu practica din biserică, am arătat că este falsă. Să vedem dacă acea concluziune este mai fericită, privind-o la lumina exemplelor ce ni se aduc din istoria bisericeî române. Necanoniciî şi nelegaliî episcop! Teodosie şi Nicodim zic, în raportul lor către Sinod: „Aşa de pildă mitropolitul Nifon a fost depărtat din scaunul mitropoliei de Radu-cel-Mare, în anul 1508, fără a fi caterisit, pentru că viaţa, traiul şi învăţăturile sale, zice porunca Domnului, noi nu le putem răbda, căci strică obiceiurile noastre“. Ştiţi cine este acest Nifon, pe care „neprihăniţii“ Theodosie şi Nicodim ni-l prezintă, în secolul al 20-lea, ca pe un tip de păcătoşenie ? Este Nifon pe care biserica îl onorează ca sfînt şi-l prăznueşte la 11 August. O parte din moaştele sale sînt la Curtea-de-Argeş. E uimitor cînd te gîndeşti că Sinodul din Romînia s’a dedat la atîta nemernicie în cît a pecetluit cu a sa aprobare, insulta care se aduce unui sfînt, într’un raport oficial, publicat în „Monitorul Oficial“, în urma mijlocire! Casei bisericeî, unde este administrator d. D. G. Boroianu, profesor şi decan al facultate! de teologie, de curînd ales de Sinodul Teodosiilor şi Nicodimilor şi numit redactor la revista „Biserica Ortodoxă Romînă“ spre a scrie articole morale pentru preoţi ! Faţă cu această ne maî auzită grozăvenie, rămîi încremenit şi-ţi vine să laşi condeiul şi să iei parul, dacă nu te-ai gîndi că este cel ce răzbună. Adevărul istoric este acesta : fostul patriarh Nifon fusese adus de Radu-cel-Mare numai pentru ca să desăvîrşască organizarea bisericei în ţara romînească. După ce a îndeplinit lucrul pentru care fusese adus, a trebuit să plece din ţară la cererea Domnului Radu, cu care intrase în neînţelegere, căci cerea lui Radu să-şi despartă pe soră-sa Carlea de boerul Bogdan, care îşi avea soţie legitimă, pe care fără motiv o părăsise. In „Istoria bisericei romîneşti“ nebisericosul d. Nicolae Iorga zice: „între pretenţiosul grec şi între soru-sa Caplea, Radu nu stătu la îndoială; Nifon trebuia să plece spre Atos“. Prin urmare, în cazul cînd citat este vorba de plecarea unui ierarch străin, care îşi îndeplinise rolul pentru care fusese chemat, iar nu de depunerea lui din scaun. Dar şi acea plecare nu a fost rezultatul vreunei judecăţi bisericeşti, care, oricît de sfîntă ne-o putem închipui, nu are cădere de a pronunţa expulzarea, ci a fost un act politic, sau mai corect zis, o arbitrarietate politică, care dacă ar fi lipsit, ar fi fost spre cinstea şi lauda neamului romînesc, ca un distins binefăcător al lui, să-şi sfîrşească zilele cele vremelnice pe pămînt romînesc. O astfel de procedare din partea stăpînireî lumeşti „sfintul“ Teodosie şi „prea sfintul“ Nicodim din zilele noastre, au cinizmul a o numi „datină a ţăreî noastre“, înp. s. Aneveruri ©» Urgenta — Cum se fac© că magistraţii dela secţia a doua socotesc procesale tranvayulu ba urgente, ba nu ?... — Lucrul e simplu: urgente chad e post bll s&.„ dea. Mirare D. lorga delcară că „armonia claselor" este „confuzie politică". Cu alte cuvinte d-sa recunoaște că pini acum a fost un confesionar politic. Felicitările noastre, căci recunoaşterea greşelei e începutul îndreptării. Justiţie D. Temelie a fost condamnat la 15 zile închisoare, pentru că n a permis să facă ochi dulci doamnei Temelie. Sentinţa aceasta este cu totul fără de temelie, cu toate că, precum nu s’a pomenit în nici un alt proces, a fost Temelie la mijloc. Ricoletto -------------------CHIF ------------------- Cărţi şi rviste Tovarăşul de drum de Al. Cazaban. — La nature juridique des droits réals et des droits de créance, de Vasile Minei. — Anuarul „Romîniei agricola“. — Mulţumire sufletească de Gheorghe Şuer. „Tovarăşulde drum“ de Al. Cazaban. Tot binele pe care l’am spus altădată despre volumul de schiţe „Oameni cumsecade“ se găseşte cu prisosinţă confirmat în culegerea aceasta, apărută în biblioteca „Lumina“. Aceeaşi notă satirică adîncă şi usturătoare, aceeaşi tendinţă de a proecta lumină asupra ridicolului şi odiosului omenesc, aceeaşi ştiinţă de a prinde în schiţele sale numai notele cu adevărat caracteristice ale personagiilor şi situaţiilor, şi mai ales acea concentrare şi acea sobrietate care deosebesc atît de mult stilul d-luî Cazaban die dezlânarea, şi risipa verbali a multora din scriitorii noştri de azi. La dînsul fraza e scurtă, concisă, fără nimic de prisois, iar cuvintele sunt alese cu o grije deosenţăjis^tajkjagM» «a* “Li““ exactitate noţiunea voită. Dintre toate schiţele din volum, cea mai caracteristică pentru întreg felul dea fi al acestui scriitor, este de sigur, Băiatul lui Moş Turcu. Ce bine e redat , tipul şefului de staţie, căruia mireasa i-a cerut să aducă la nuntă pe tată-său. Şeful de staţie se simte foarte încurcat de această dorinţă a logodnicei, căci tată-său era un biet ţăran, care iar fi compromis cu apucăturile lui necioplite. Dar n’a avut încotro, și s’a dus să-l aducă, intîlnirea cu bătrînul, pe care nu-l mai văzuse de ani de zile, e de un realizm care amintește pe Maupassant. lassul«! KfcriM |* si. »Roalndu-se safiea, mai pe ochi, intră în curte și se opri la poarta ocolului. Fără să-l întindă mina sau să’l sa.îuve, îl întrebă pe moşneag: — Mă mai cunoşti?... Eu sînt.... Moş Turcu îl măsură odată numai şi, fără să pară minunat cit pe puţin, de strălucirea celor trei steluţe de aur dela şapca şefuluî,, răspunse: — Te cunosc... Cum nu ?! Turculeţ îl privi cu mai multă băgare de seamă. Zdravăn, roşcovan, cu nasul adus ca de uliu, cu ochii verzi, clipind boţeşte, era tot acela pe care îl lăsase. Numai un neg păros, ce-î crescuse lingă nas, îî slujia şi mai rău faţa lui închisă. — Da, bătrîna ?—întrebă Turculeţ, aruncîndu-şî ochii spre casă. — Hei, femeie, ieşi că a venit ei —strigă bătrînul, făcînd cu mîna semne mari la chemare. Turculeţ se uită la mîna noduroasă, plină de sbîrciturî, şi o asemui in minte cu spinarea respingătoare a unei broaşte.— Hei, nu ieşi? —chemă Moş Turcu todîrjindu-se. Las’o, că poate doarme '—îl opri Turculeţ,că nu-i nevoe numai de cit şi de dînsa. E destul că vii d-ta.... Doi' mai lasă treaba acb şi du-te de te mai spală pe obraz şi pe naîîni.... Şi dacă s'o scula batrîna, spune-i că am venit euţ, să te iau la oraş”. La oraş, îl îmbracă într’o redingotă, o îmlocueşte căciula cu o pălărie nemţească şi-l înmigrişează, şi apoi, aşa gătit» , înfăţişează miresei. Este, desigur, ridicul bătrînul ţăran travestit în haine orăşeneşti, dar cît de odios nu ne apare şeful de stafie, căruia îî e ruşine de tată-său şi de hainele lui de-acasă. Şi pentru a ni-l face odios, d. Cazaban n’are nevoe să alerge după culori prea negre, să nu-l pună în situaţii căutate ori să-lacopere cu epitete tari; îi ajunge să ridice cu dibăcie un colţ al vălului care-i acoperă faptele şi atitudinea pentru ca să-l vedem toată urâciunea sufletească. Din restul volumului semnalăm: De sufletu! mortului. Un sat de speriaţi şi mai ales Tovarăşul de drum, care dă şi titlu! volumului. La nature juridique des droits réels et des droits de créance, de Vasile Minei.— Este o teză de doctorat pe care a susţinut-o în faţa facultate! juridice din Paris tînăruî român Vasile Minei Lucrarea — foarte voluminoasă — e un studiu complect, binejocumentuit şi expus cu o claritate vrednica de remarcă Autorul studiază natura juridcă a dreptului real şi a dreptului de creanţă, expunînd mai îniiiiii într’o lungă r .e istorică ce cred sau romanii, autorii evul mediu, cei de pe vremea revoluţiei franceze şi redactorii codului civil despre natura juridică a celordouă categorii de drepturi. Examinează apoi noţiunea de drept, diversele concepţiuni moderne ale dreptului real şi ale dreptului de creanţă, ajungind la concepţia sa personală foarte interesantă. După d. Minei deosebirile dintre dreptul real şi dreptul de creanţă se explică prin aceea că toate decurg din faptul că cel dintîiu are ca obiect un lucru, iar cel de al doilea o persoană. Recomandăm specialiştilor interesantul studiu al tânărului nostru compatriot. Romînia Agricolă. Anuar pe 1912. — Într’o notiţă trimisă odată cu volumul, pentru a fi înserată, autorul acestui anuar după ce enumără articolele şi ilustraţiile din volum, adaogă : nici un portret. Foarte nimerită menţiunea aceasta, mai ales azi cînd a face anuare cu portrete şi numai pentru portrete a ajuns o industrie foarte rentabilă pentru numeroşi speculanţi ai vanitatei omeneşti. Anuarele acestea cu portrete ori nu apar niciodată — ceea ce se întîmpla mai des — ori dacă apar, sînt o adevărată ruşine. Ceea ce emai rău, e faptul că frecvența lor a ajuns să compromită și cele cîteva anuare serioase pe cari le avem. Printre acestea din urmă un joc de frunte ocupă anuarul revistei Romînia Agricolă. Lucrarea aceasta constitue o adevărată enciclopedie agricolă și poate fi de I. N. Uneltirile din Albania (De la corespondentul nostru particular) Constantinopol, 21 Iunie. — O ușoară acalmie pare a se fi produs în Albania, dar nu trebuie să punem temeri pe dînsa. Spiritele sînt prea surescitate și dacă albanezii dau un moment înapoi, o fac pentru ca apoi să poată să sară mai bine. De astădată, mişcarea albaneză e, fără nici o îndoială, mai senoasă decît toate cele de pînă acum, pentru că acum nu mai e vorba de revendicări administrative, ca întotdeauna, ci de un amestec în politica ţăreî şi de ingerinţa ofiţerilor în direcţia de guvernământ. Prin urmare, situaţia a devenit foarte gravă şi timp de cîteva zile guvernul s’a văzut în primejdie. Astăzi ştim că ofiţerii albanezi dezertori trimiseseră guvernului un memoriu prin care ridicau unele chestiuni politice, cari n’aveau nici o legătură cu revendicările propriu zise albaneze. Ştim de asemenea că se formase un comitet politic sub numele de : „Asociaţia pentru apărarea patriei“ , dar acest comitet păcătuia prin chiar organizarea lui, care era defectuoasă. Cu toate sforţările lui ca să-şî formeze aderenţi şi să întindă bazele luî de operaţiuni, n’a izbutit cum dorea şi mai cu seamă cum trebuia pentru ca membrii săi să poată opune cu succes noul comitet comitetului „Uniune şi Progres“. Unul din membrii „Uniune şi Progresului“, care era în curent cu uneltirile răzvrătiţilor, spune că existenţa noului comitet a fost cunoscută de guvern încă de acum trei luni. Lipseau însă informaţiuni îndestulătoare asupra tendinţelor sale. Dar fuga ofiţerilor din Monastir şi asasinarea, întîmplată de curînd, a locotenentului Hassan Bahri bey de către căpitanul Hadji Ali, au lămurit situaţia Atunci, guvernul se hotărî să lucreze, cel mai mare folos agricultorilor. Multe, foarte multe articole şi studii speciale de interes practic, referitoare la agricultura, izootechnie, higiena alimentară, sindicate şi asociaţiuni agricole, sfaturi şi îndrumări, etc. Ilustraţiile, foarte numeroase şi ele sînt toate de interes agricol. Un volum de 400 de pagini. Preţul 3 lei. „Mulţumire sufletească“, de Gheorghe Şuere.Povestea unui sergent sceptic şi dezgustat de viaţă, dar care în urma unor bune îndrumări reuşeşte, prin munca şi răbdare, să intre în corpul ofiţeresc, nu este un subiect prea generos pentru o lucrare literară. Şi totuşi d. Gheorghe Şuer, — pseudonimul unuimilitar — a izbutit să facă din el o lucrare interesantă, dacă nu atît din punctul de vedere literar, cel puţin din punctul de vedere al pedagogiei rrri- 1 tare Consideraţiile autorului şi sfaturile pe cari le dă, vor fi citite cu mult folos de toţî acei militari cari au pe alţii sub autoritatea lor. ----------Â-JJr-CEREȚI: jiu nr