Adevěrul, iunie 1912 (Anul 25, nr. 8160-8189)

1912-06-25 / nr. 8184

81#1 1 Asm! ft! XXV~lea No. lilt). FONDATOR ALEX. V. BELDIMAWU PUBLICITATEA CONCED­AT A EXCLUSI? Agenţiei de Publicitate : CAROL SCHULDER a Comp. Strada Doamnei, No. 8 Ei. i. ~ Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI , Bucureşti, Strada Sărindar No. 11 CONST. MILLE .. „ an n n • . ■ ' a i r"-9A*e luai / 'Ivnl DIRECTOR POLITIC Abonament© cu p^omiu­ Pentru străinătate preţul este Îndoit. TELEFON: Capitala ..... No. 14 10 „ 34/73 . „ 14 99 . „ 12/40 Provincia . Străinătatea ’ Tri/^y «’♦» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «*i* o Bani Exempliarul Luni 25 Iunie 1012 Lei 30.« , tt.4 . •— TOflKSNHIBB8BBIBB8E818PHI Anarhiştii dela ünwsitate A doua scrisoare a d-Iuí I. Bogdan D. Bogdan n’are noroc cînd ia condeiul în mină. Poate să fie un mare lim­bist, poa­te să fie un savant profesor, dar cînd se hotărește să scrie, — omul se încurcă. D. Bogdan s’a încurcat chiar atunci cînd a concurat la un premiu al Academiei și nu la scris ci la traducerea unor documente slavone, specialitatea d-sale, căci e slavo­­nist. Academia i-a refuzat premiul în urma unui raport al răposatului Gr. Tocilescu, care a dovedit că lucrarea d-lui Bogdan cuprinde greşeli nepermiise nici unui... di­letant neglijent, cum s’a exprimat profeso­rul Găvănescul de la Iaşi care a scris a­­tunci în revista „Cultura Pomină“ o cri­tică asupra lucrăreî actualului rector. Şi atunci, ca şi azi, a sărit în apărarea d-lui Bogdan, tot d. Iorga, ceea ce de altfel pune in evidenţă bunele sentimente de ru­bedenie ale­ şefului naţionaliştilor faţă de d. Bogdan. Dacă, în conflictul universitar, la ordinea zilei, d. Bogdan nu avea altceva de răs­puns d-lui Dissescu de citi ceea ce a­ răs­puns,—m­ahbme trăcea.Şi nu se ştie dacă lucrurile­­s’ar­ fi complicat.­­ Fireşte că lumea politică,şi profesorii u­­niversitari ar fi avut dreptul să spună că de a face cu, un o­mcel, puţin curios, dar la noi oamenii cari,ştiu să tacă şi să înghită se strecoară ,astfel din­­încurcătură. D. Bogdan însă a răspuns şi se ştie cum: a criticat guvernul ,d-lu­î Carp, pentru a se recomanda liberalilor, calificînd guvernul Carp de‘violent'şi pătimaş a crezut, că va plăcea actualului guvern care a venit cu ramura de măslin, s’a dus şi pe la d. Take Ionescu, a cerut şi voturile profesorilor conservatori-democraţi şi la urma-urmei a spus că va aştepta... desfăşurarea eveni­mentelor pentru a-şi fixa atitudinea poli­tică... Cam aşa s-a explicat d. Bogdan în pri­ma scrisoare în ce priveşte atitudinea sa politică şi pentru a respinge învinuirea »că ar face o politică plină de duplicitate. « Explicaţiile acestea au­ întărit însă creiş­­dinţa tuturor că d. Bogdan are mai multe politici, după­­împrejurări. Şi de aceea pro­babil că d. Brătianui, la care d. Bogdan a făcut­­apel ca Ei un vecnică prieten să de­clare că nu s’a angajat să devină liberal, de aceea şeful liberalilor n’a răspuns un cuvânt, iar cei mai mulţi dintre profesorii universitari, cari l-au votat pe d. Bogdan la rectorat, regretă că prin manoperile şi prin atitudinea plină de duplicitate a d-lui Bogdan, au căzut în cursă şi au dat voturile lor unui astfel de rector. * # * Ajuns rector prin combinaţiuni şi trucuri electorale ordinare, înşelînd pe toţi şefii de partide prin profesiuni de credinţă ie­­zuitice şi făcînd, după alegere, aprecieri jignitoare faţă de acei cari mi­­-au dat în trecut o mînă de ajutor sau cari i-au refu­zat acum sprijinul solicitat, d. Bogdan s’a încurcat şi mai rău, aşa că la un moment dat s’a văzut silit a formula scuze scrise facilitatei de drept, — ceea ce a fost o in­dicaţie că d. Bogdan ţine, cu orice preţ, chiar umilit, să rămînă rector. Facultatea de drept a respins scuzele. Atunci d. Bogdan a încercat să grupeze, în jurul sau cîţiva profesori, să organizeze un banchet, să provoace o pentra mişcare. Dar n’a reuşit. Profesorii nu se întruneau, banchetul a fost contramandat. Numai la vreo 15 profesori s’a obţinut semnătura pe o chestie de principiu adi­că: să se conteste dreptul vreunei facul­tăţi de-a cere demiterea rectorului. In acest sens s’a încheiat, în consfătuiri intime, cu oficiale, două­ procese verbale, pe cari d. Bogdan le dă azi la iveală pen­tru a intimida guvernul şi a-1 decide să renunţe la revocarea sa. De astă dată însă revocarea rectorului a fost hotărîtă, după informaţiunile noastre precise, cu aprobarea formală a d-lui Titu Maiorescu, care, atunci cînd s’a pus ches­tiunea confirmăreî d-lui Bogdan ca rector, a intervenit şi determinat pe d. Arion pen­tru confirmare. Faptul că d. Bogdan n’a voit să înlez­­nească o aplanare pacinică a conflictului, ci s’a bizuit pe oarecari operaţiuni din lăuntrul partidului şi guvernului conserva­tor, faptul că actualul rector a cerut el mi­nistrului să dizolve senatul universitar, fi­reşte că a complicat şi mai mult conflic­tul universitar şi s’a impus ca unică solu­ţie revocarea rectorului. D. Bogdan avertizat că va fi revocat mai face una boacănă, scrie ministrului instrucţiunei că nu-şi dă demisia şi că se cuvine ca senatul universitar să fie dizol­vat făcindu-se vinovat de acte... anarchice. Universitatea este o instituţie autono­mă. Cîţiva profesori dela facultatea de drept au întins acest principiu pînă acolo încît au contestat dreptul ca vreo faculta­te să poată pretinde demiterea unui rec­tor ales de colegiul universitar. Dar sena­tul universitar, compus din decanii tutu­ror faculăţilor şi din delegaţii lor, nu este o instituţie autonomă? D. Bogdan poate s’o declare anarchică, dacă senatul refu­ză să lucreze cu rectorul pentru o ches­tiune de demnitate?­Şi are dreptul recto­rul să ceară guvernului ca să dizolve ca anarchic un senat universitar? Nu era­­mai simplu, dacă d. Bogdan se simţea alesul liber al colegiului universi­tar, dacă n’avea pe conştiinţă nici o ope­raţiune dubioasă, nici un truc electoral, nu era mai simplu ca a doua zi după scri­soarea d-lui Dissescu să demisioneze şi să se prezinte, din nou­, înaintea colegiu­lui universitar pentru a dovedi astfel în­crederea corpului universitar? Dar să pretinzi a rămînea rector cînd trei facultăţi îţi refuză orice concurs, cînd majoritatea senatului universitar te respin­ge şi să pretinzi ministrului ca el, guver­nul, să te acopere pe tine rector al u­nei Universităţi autonome şi să dizolve un se­nat universitar sub învinuirea că este a­­narchic fiindcă nu vrea să se supună rec­torului,— aceasta într’adevăr că nu poa­te să fie decît pretenţia unui om care şi-a pierdut capul. D. Bogdan ameninţă cu demisia unor profesori cari s’au solidarizat cu dl^sa. Ma­nifestaţia nu se va produce, căci d. Bog­dan știe că aproape 70 profesori universi­tari sunt, în acest conflict, contra actualului rector. A. ful. / lawy. NAZBlTil Ordonanţă Avînd în vedere cazul d-luî Temelie ca­re n’a permis primului procuror ca să fa­că cu ochiul soţiei sale (nu a primului pro­curor) fapt pentru care a fost trîntit la 15 zile puşcărie (iarăşi nu primul procuror) decidem : 1) Dacă un procuror îţi trage o palmă pe obrazul drept, întoarce-l şi pe cel sting, căci e în exercitul funcţiei (nu obrazul, ci procurorul). 2) Dacă un procuror îţi ocheşte nevasta în faţă, întoarce-l... dosul, căci e în exer­­citul funcţiei. 3) Dacă­ un procuror te murdăreşte, ţine botul că astfel te pomeneşti cu proces de ultragiu şi nu te spală nici zece advocați. Nae Ipingescu p. com­. PAC. Iii Silii D. C. C. Arion ar face bine­ să dispute anchetarea celor ce se petrec la Iaşi cu funcţionarii comerciali de acolo, căci pre­fectul poliţiei, d. Stroja, se crede chemat a face politică de răzbunare contra lor, pentru că nu s’au lăsat intimidaţi de d-sa şi continuă a cere reducerea orelor de lu­cru, prin închiderea magazinelor­­ orele 8 seara. Funcţionarii comerciali au obţinut deja cei mai mulţi patroni, această revendica­re, prin bună înţelegere şi sunt în dreptul lor de a o impune prin presiune morală şi a celor puţini patroni, cari prin refuzul lor, compromit toată reuşita funcţionarilor. In­­tr’adevăr, cu concurenţa care există în comerţ,­­ faptul că una sau două maga­zii sunt deschise noaptea, face ca şi pa­tronii celorlalte să fie siliţi a ţine deschis. Or, în alte ţări închiderea magazinelor la ore fixe e regulată prin legi şi ordonanţe poliţieneşti, — şi la noi poliţia să se opue, numai din spiritul de răzbunare al şefului ei, realizărea acestei necesităţi higienice, sanitare? Prefectul a oprit cu brutalitate şi a di­zolvat întrunirea funcţionarilor comerciali, cari voiau să se consfătuiască asupra re­­vendicăreî lor,—­sub pretext că sínt evrei, străini. Şi dacă ar fi aşa nu sínt oameni? . Dar funcţionarii comerciali tiui sînt numai ‘ evrei şi străini, sunt şi foarte mulţi romînî printre dânşii,­­ aşa că argumentul d-lui Stroja nu e în nici un caz întemeiat. Dar oare e admisibil ca dreptul de în­trunire să fie suprimat vreunei categorii de locuitori? Noi credem că nu. Cu atît mai puţin e admisibil să faci ca libertatea întrunirilor să depindă de faptul dacă în întrunire sînt sau nu evrei sau străini! Căci în acest caz n’ar mai fi întrunire care să nu poată fi dizolvată sub acest pretext. In ce priveşte luptele muncitoreşti, pen­tru revendicările economice, profesionale, întreg dreptul de coaliţiune al lucrătorilor, funcţionarilor, etc. romîni, devine, iluzoriu dacă el se refuză, nu lucrătorilor evrei, căci nu pot fi scuţi­ţi ca străini, dar nici chiar lucrătorilor străini. Căci e deajuns ca aceşti lucrători să rămîie în afară de luptele şi organizaţiile muncitoreşti, pen­tru ca să nu fie cu putinţă nici greve, nici realizarea ori şi­cărei revendicări, mun­citorii străini activînd ca un corp brut de ori şi ce mişcare a celor romînî. Cu alte cuvinte naţionalistul care a­r cere un ase­menea tratament excepţional pentru mun­citorii străini aţintind ca un corp brut de muncitorii romîni să nu-şi poată îndrepta starea lor materială şi morală. Guvernul actual a dat dovadă că are cel puţin buna intenţiune de a pricepe miş­carea şi revendicările muncitoreşti. Nu ne îndoim că el va chema o realitate pe d. Stroja şi-î va atrage luarea aminte asu­pra limitelor drepturilor unui prefect de poliţie, impunîndu-i respectarea lor. --------------**-------------­ Sf. Calep, şi documentul n’a ‘sosit încă, nu va sosi nici odată. Atunci, pentru ce mai e ţinut nevinova­tul în temniţă? Ori se aşteaptă să fie ce­rută liberarea lui de către guvernul rus? Respectaţi, d-lor, legile voastre, liber­tatea individuală, dacă voiţi ca ţara noa­stră să nu fie pusă în ochii lumei civili­zate pe aceiaşi treaptă cu liberala şi os­pitaliera Rusie. Iova Dragu­ Să înceteze scandalul - Cazul basarabeanului Carp — Sînt aproape două luni de cînd românul basarabean Bîrcă-Carp, zace, după inter­venţii moscovite, în temniţele Romîniei li­bere. In urma rapoartelor mincinoase ale legaţiunei ruseşti din Capitală, şi pe baza unui rechizitor într’adins ticluit de par­chetul din Chișinău, prin care Carp e acu­zat de fals în acte private, — iată pe un om a cărui extrădare nu e cerută în alt scop decît pentru a fi asasinat— pentru că de mult, pe timpul războiului ruso-japonez a cutezat, ca ofițer, să se revoce îr.pi.ţ una că compania ce comanda — iată, prin­ urmare, pe un delicvent politic sortit să stea, fără termen, în temniţele româneşti. O! nu acuz, nici instrucţia care tărăgă­­neşte cercetarea unui fapt simplu şi clar ca lumina zilei, nici tribunalul care, la 11 iunie, a găsit cu cale să reconfirme man­datul de arestare lansat împotriva omului nevinovat pe care îl reclamă călăii ruşi ca să-l răpite. Dar, dacă la 11 Iunie tribu­nalul de Ilfov a refuzat să pună în liber­tate pe basarabeanul Carp, a făcut-o pen­tru că pe ziua de 18 Iunie instrucţia aş­tepta să-i sosească de la parchetul de Chi­şinău o piesă de convi­cţie pe care o ce­ruse: fotografia semnăturei de pe poliţa pretinsă a fi fost falsificată de acuzat. Or, îmi pare că 18 iunie a trecut. So­sit-a piesa cerută de parchetul nostru de la călăii ruşi? Da? Atunci care e însem­nătatea ei? Se va putea, pe temeiul ei, să­vârşi crima extrădărei unui român basa­rabean, se va putea da spre tăere capul unui reînviat politic? Iată prima întrebare pe care parchetul de Ilfov, vreau să zic şeful tuturor parchetelor din ţară, d. mi­nistru al justiţiei, ar fi trebuit să o rezolve din clipa sosirei documentului cerut. N’a sosit fotografia documentului învi­nuitor? — şi e sigur că n’a sosit, fiindcă originalul nu există, întreaga afacere fiind o infamă înscenare a poliţiei ţariste şi spionului rus din ţara noastră, Panaitescu dela Siguranţă — atunci pentru ce se ţine un om nevinovat în temniţă? Pentru ca­priciul pravoslavnicei Rusii? Pentru ce? Uitat-o oare, d. ministru al justiţiei tex­tele categorice ale tuturor convenţiilor noastre de extrădare, textul convenţiei cu Italia, cu Marea­ Britanie şi cu Austro- Ungaria — convenţie aplicabilă în cazul Bir că— mai ales? Nu ştie d. ministru că art. 5 al convenţiei noastre de extrădare cu Austro-Ungaria e categoric în această privinţă? Iată-1: „In cazul cînd se vor fi cerut explication! privitoare la extrădare, individul arestat va putea fi liberat, dacă expilcatiunile nu au­ fost date guvernului căruia i s’a cerut extrădarea, IN TERMEN DE O LUNA, cu începere din ziua cînd ce­rerea va fi ajuns în mîinile guvernului ca­re a cerut extrădarea“. Dela 18 Iunie s’a împlinit o lună de cînd parchetul de Ilfov, a cerut, prin legaţia rusească din Bucureşti, fotografia semnă­turei de pe poliţa pretinsă falsificată de _________$$------------—­Spionajul m­ei Ifial Un incident, care ar fi putut să aibă ur­mări foarte grave, s’a produs săptămîna trecută la Berlin. Un căpitan rus, Kostevicî, însărcinat de guvernul său—spune presa rusă—cu o mi­siune oficială,a fost arestat sub învinuirea de spionaj. Rusia a cerut numai­decît ex­­plicaţiuni, presa s’a dedat la comentarii pasionate şi arestarea unui ofiţer german în Rusia, sub aceeaşi învinuire de spionaj, a fost reprezentată ca un răspuns la actul german. Dar Germania îşi păstrează prizonierul şi cu toate zvonurile alarmante nu pare ca relaţiunile ruso-germane să fie serios influenţate de această chestie La Berlin se asigură că hîrtiile găsite la căpitan arată că el fusese însărcinat de guvernul rus să se informeze despre îmbu­nătăţirile ce trebuesc să se aducă diferite­lor sisteme de pulbere şi obuze ale mate­rialului artileriei ruseşti. Căpitanul Kostevicî a cerut autorităţilor militare germane dreptul să viziteze uzine­le chimice ale statului. Această autorizaţie fiindu-i refuzată, a adresat o cerere ana­logă uzinelor particulare şi a cumpărat cărţi technice ca să se lămurească asupra stărei în cari se află aceste chestiuni în Germania. Sînt acestea prezumţiunî îndestulătoare de vinovăţie? Poate, din­­punct de vedere german, căci paragraful al 4-lea al legei, germane de spionaj spune: „Orice persoa­nă care izbuteşte să cunoască informa­­ţiuni interesînd apărarea naţională e pasi­bilă de trei ani închisoare chiar cînd s’ar stabili că această persoană n’a avut inten­ţia să comunice aceste informaţiuni altora şi să aducă prejudiciu siguranţei imperiu-Un aliniat special adaogă: „Orice încer­care de­ a se procura asemenea informa­­ţiuni, fără distincţie de intenţiuni, e pasibi­lă de aceeaşi pedeapsă“. După aceste texte, judecătorii au cea mai mare latitudine ca să aprecieze actele preveniţilor. De fapt, dacă paragraful pomenit (care există în legile mai tuturor celorlalte naţiuni, ar fi riguros aplicat, toate guverne­le ar trebui să recheme de grabă pe ataşa­ţii lor militari sau navali al căror rol e, prin definiţie, să cunoască informaţiunile cari interesează apărarea naţională. Procesul căpitanului Kostevicî, care se va desfăşura în curînd la Leipzig, va ridi­ca în această privinţă o interesantă ches­tie de drept şi, pe de altă parte, va putea să influenţeze viitorul relaţiilor dintre cele două mari imperii. CHESTIA ZILEI Un bun watman magistratul: Cu o Viteză mai accelerată cină trebuie, cu una mai înceată cină amenință un accident, — scot eu tramvayul la mal. muiai! fiijii!! Iată cum arată un distins cleric, care a cerut ospitalitatea coloanelor noastre, mo­dul cum episcopii Teodosie şi Nicod­im fal­sifică istoria . După ce uzurpatorul episcop Teodosie dela Roman şi necanonicul episcop Nico­­dim de la Huşi au răstălmăcit canoanele şi au falsificat istoria bisericească universală, se apucă, în raportul lor către Sinod, să falsifice şi istoria bisericei române. Ei zic: „Trecînd acum de la canoanele bisericeşti la datinele ţarei noastre, găsim că pînă prin secolul al 17-lea în biserica din Moldova şi Valahia depunerea episco­­pilor şi mitropoliţilor era însoţită de sur­ghiun la una din mînăstirile tatei, iar nici de­cum de caterisire“. Ei aduc mai multe aşa zise „exemple“ şi apoi conchid: „Din toate acestea rezultă în mod cert, că depunerea din tronul epis­copiei Romanului a P. S. Gherasim Safirin, fără să fie caterisit, este canonică, în con­cordantă cu practica din biserică și cu da­tinile tarei noastre“. Concluziunea lor, pe care ei o declară că este conformă cu canoanele și cu prac­tica din biserică, am arătat că este falsă. Să vedem dacă acea concluziune este mai fericită, privind-o la lumina exemple­lor ce ni se aduc din istoria bisericeî ro­mâne. Necanoniciî şi nelegaliî episcop! Teodo­sie şi Nicodim zic, în­ raportul lor către Sinod: „Aşa de pildă mitropolitul Nifon a fost depărtat din scaunul mitropoliei de Radu-cel-Mare, în anul 1508, fără a fi cate­risit, pentru că viaţa, traiul şi învăţăturile sale, zice porunca Domnului, noi nu le pu­tem răbda, căci strică obiceiurile noastre“. Ştiţi cine este acest Nifon, pe care „ne­prihăniţii“ Theodosie şi Nicodim ni-l pre­zintă, în secolul al 20-lea, ca pe un tip de păcătoşenie ? Este Nifon pe care biserica îl onorează ca sfînt şi-l prăznueşte la 11 August. O parte din moaştele sale sînt la Curtea-de-Argeş. E uimitor cînd te gîndeşti că Sinodul din Romînia s’a dedat la atîta nemernicie în cît a pecetluit cu a sa aprobare, insulta care se aduce unui sfînt, într’un raport o­­ficial, publicat în „Monitorul Oficial“, în urma mijlocire! Casei bisericeî, unde este administrator d. D. G. Boroianu, profesor şi decan al facultate! de teologie, de cu­rînd ales de Sinodul Teodosiilor şi Nico­­dimilor şi numit redactor la revista „Bise­rica Ortodoxă Romînă“ spre a scrie arti­cole morale pentru preoţi ! Faţă cu această ne m­aî auzită groză­venie, rămîi încremenit şi-ţi vine să laşi condeiul şi să iei parul, dacă nu te-ai gîndi că este cel ce răzbună. Adevărul istoric este acesta : fostul pa­triarh Nifon fusese adus de Radu-cel-Mare numai pentru ca să desăvîrşască organi­zarea bisericei în ţara romînească. După ce a îndeplinit lucrul pentru care fusese a­­dus, a trebuit să plece din ţară la cererea Domnului Radu, cu care intrase în neînţe­legere, căci cerea lui Radu să-şi despartă pe soră-sa Carlea de boerul Bogdan, care îşi avea soţie legitimă, pe care fără motiv o părăsise. In „Istoria bisericei romîneşti“ nebise­­ricosul d. Nicolae Iorga zice: „între pre­tenţiosul grec şi între soru-sa Caplea, Ra­du nu stătu la îndoială; Nifon trebuia să plece spre Atos“. Prin urmare, în cazul cînd citat este vorba de plecarea unui ierarch străin, care îşi îndeplinise rolul pentru care fusese che­mat, iar nu de depunerea lui din scaun. Dar şi acea plecare nu a fost rezultatul vreunei judecăţi bisericeşti, care, ori­cît de sfîntă ne-o p­utem închipui, nu are că­dere de a pronunţa expulzarea, ci a fost un act politic, sau mai corect zis, o arbi­trarietate politică, care dacă ar fi lipsit, ar fi fost spre cinstea şi lauda neamului ro­­mînesc, ca un distins binefăcător al lui, să-şi sfîrşească zilele cele vremelnice pe pămînt romînesc. O astfel de procedare din partea stă­­pînireî lumeşti „sfintul“ Teodosie şi „prea sf­intul“ Nicodim din zilele noastre, au ci­­nizmul a o numi „datină a ţăreî noas­tre“, în­p. s. Aneveruri ©» Urgenta — Cum se fac© că magistraţii d­ela sec­ţia a doua socotesc proc­esale tranvayulu ba urgente, ba nu ?... — Lucrul e simplu: urgente chad e post bll s&.„ dea. Mirare D. lorga delcară că „armonia claselor" este „confuzie politică". Cu alte cuvinte d-sa recunoaște că pini acum a fost un confesionar politic. Felicitările noastre, căci recunoaşterea greşelei e începutul îndreptării. Justiţie D. Temelie a fost condamnat la 15 zile închisoare, pentru că n a permis să facă ochi dulci doamnei Temelie. Sentinţa aceasta este cu totul fără de te­melie, cu toate că, precum nu s’a pomenit în nici un alt proces, a fost Temelie la mijloc. Ricoletto -------------------CHIF -------------------­ Cărţi şi r­viste Tovarăşul de drum de Al. Cazaban. — La nature juridique des droits réals et des droits de créance, de Vasile Minei. — Anuarul „Romîniei agricola“. — Mulţumire sufle­tească de Gheorghe Şuer. „Tovarăşul­­de drum“ de Al. Cazaban. Tot binele pe care l’am spus altădată de­spre volumul de schiţe „Oameni cum­se­­cade“ se găseşte cu prisosinţă confirmat în culegerea aceasta, apărută în biblioteca „Lumina“. Aceeaşi notă satirică adîncă şi usturătoare, aceeaşi tendinţă de a proecta lumină asupra ridicolului şi odiosului ome­nesc, aceeaşi ştiinţă de a prinde în schiţele sale numai notele cu adevărat caracteris­tice ale personagiilor şi situaţiilor, şi mai ales acea concentrare şi acea sobrietate care deosebesc atît d­e mult stilul d-luî Ca­zaban die dezlânarea, şi risipa verbali a multora din scriitorii noştri de azi. La dîn­­sul fraza e scurtă, concisă, fără nimic de prisois, iar cuvintele sunt alese cu o grije deosenţăjis^tajkjagM» «a* “Li““ exactitate noţiunea voită. Dintre toate schiţele din volum, cea mai caracteristică pentru întreg felul de­­a fi al acestui scriitor, este de sigur, Băiatul lui Moş­ Turcu. Ce bine e redat , tipul şe­fului de staţie, căruia mireasa i-a cerut să aducă la nuntă pe tată-său. Şeful de sta­ţie se simte foarte încurcat de această dorinţă a logodnicei, căci tată-său era un biet ţăran, care iar fi compromis cu apu­căturile lui necioplite. Dar n’a avut înco­tro, și s’a dus să-l aducă, intîlnirea cu b­ă­­trînul, pe care nu-l mai văzuse de ani de zile, e de un realizm care amintește pe Maupassant. lassul«! KfcriM |­* si. »Roalndu-se safiea, mai pe ochi, intră în curte și se opri la poarta ocolului. Fără să-l întindă mina sau să’l sa.îuve, îl întrebă pe moşneag­: — Mă mai cunoşti?... Eu sînt.... Moş Turcu îl măsură odată numai şi, fă­ră să pară minunat cit pe puţin, de străluci­rea celor trei steluţe de aur dela şapca şe­fuluî,, răspunse: — Te cunosc... Cum nu ?! Turculeţ îl privi cu mai multă băgare de seamă. Zdravăn, roşcovan, cu nasul a­­dus ca de uliu, cu ochii verzi, clipind bo­ţeşte, era tot acela pe care îl lăsase. Numai un neg păros, ce-î crescuse lingă nas, îî slu­­jia şi mai rău faţa lui închisă. — Da, bătrîna ?—întrebă Turculeţ, arun­­cîndu-şî ochii spre casă. — Hei, femeie, ieşi că a venit ei­­ —­stri­gă bătrînul, făcînd cu mîna semne mari la chemare. Turculeţ se uită la mîna noduroasă, plină de sbîrciturî, şi o asemui in minte cu spina­rea respingătoare a unei broaşte.­­— Hei, nu­ ieşi? —chemă Moş Turcu to­­dîrjindu-se. Las’o, că poate doarme '—îl opri Turcu­­leţ,că nu-i nevoe numai de cit şi de dînsa. E destul că vii d-ta.... Doi' mai lasă treaba acb şi du-te de te mai spală pe­ obraz şi pe naîîni.... Şi dacă s'o scula batrîna, spune-i că am venit eu­ţ, să te iau la oraş”. La oraş, îl îmbracă într’o redingotă, o îm­locueşte căciula cu o pălărie nemţească şi-l înmigrişează, şi apoi, aşa gătit» , în­­făţişează miresei. Este, desigur, rid­icul bătrînul ţăran tra­vestit î­n haine orăşeneşti, dar cît de odios nu ne apare şeful de stafie, căruia îî e ru­şine de tată-său şi de hainele lui de-acasă. Şi pentru a ni-l face odios, d. Cazaban n’are nevoe să alerge după culori prea ne­gre, să nu-l pună în situaţii căutate ori să-l­­acopere cu epitete tari; îi ajunge să ridice cu dibăcie un colţ al vălului care-i aco­peră faptele şi atitudinea pentru ca să-l vedem toată urâciunea sufletească. Din restul volumului semnalăm: De su­fletu! mortului. Un sat de speriaţi şi mai ales Tovarăşul de drum, care dă şi titlu! volumului. La nature juridique des droits réels et des droits de créance, de Vasile Minei.— Este o teză de doctorat pe care a susţi­nut-o în faţa facultate! juridice din Paris t­înăruî român Vasile Minei Lucrarea — foarte voluminoasă — e un studiu complect, bine­­jocum­entuit şi expus cu o claritate vrednica de remarcă Au­torul studiază natura jurid­că a dreptului real şi a dreptului de creanţă, expunînd mai îniiiiii într’o lungă r .­e istorică ce cred sau romanii, autorii evul mediu, cei de pe vremea revoluţiei franceze şi redactorii codului civil des­pre natura ju­ridică a celor­­două categorii de drepturi. Examinează apoi noţiunea de drept, diver­sele concepţiuni moderne ale dreptului real şi ale dreptului de creanţă, ajungind la concepţia sa personală foarte interesan­tă.­ După d. Minei deosebirile dintre drep­tul real şi dreptul de creanţă se explică prin aceea că toate decurg din faptul că cel dintîiu are ca obiect un lucru, iar cel de al doilea o persoană. Recomandăm specialiştilor interesantul studiu al tânărului nostru compatriot. Romînia Agricolă. Anuar pe 1912. — În­­tr’o notiţă trimisă odată cu volumul, pen­tru a fi înserată, autorul acestui anuar după ce enumără articolele şi ilustraţiile din volum, adaogă : nici un portret. Foar­te nimerită menţiunea aceasta, mai ales azi cînd a face anuare cu­ portrete şi nu­mai pentru portrete a ajuns­ o industrie foarte rentabilă pentru numeroşi specu­lanţi ai vanitatei omeneşti. Anuarele a­­cestea cu portrete ori nu apar niciodată — ceea ce se întîmpla mai des — ori dacă apar, sînt o adevărată ruşine. Ceea ce e­­mai rău, e faptul că frecvența lor a a­­juns să compromită și cele cîteva anuare serioase pe cari le avem. Printre acestea din urmă un joc de frunte ocupă anuarul revistei Romînia A­­gricolă. Lucrarea aceasta constitue o ade­vărată enciclopedie agricolă și poate fi de I. N. Uneltirile din Albania (De la corespondentul nostru particular) Constantinopol, 21 Iunie. — O ușoară a­­calmie pare a se fi produs în Albania, dar nu trebuie să punem temeri pe dînsa. Spiritele sînt prea surescitate și dacă albanezii dau un moment înapoi, o fac pentru ca apoi să poată să sară mai bine. De astădată, mişcarea albaneză e, fără nici o îndoială, mai senoasă decît toate cele de pînă acum, pentru că acum nu mai e vorba de revendicări administrative, ca întotdeauna, ci de un amestec în politica ţăreî şi de ingerinţa ofiţerilor în direcţia de guvernământ. Prin urmare, situaţia a devenit­ foarte gravă şi timp de cîteva zile guvernul s’a văzut în primejdie. Astăzi ştim că ofiţerii albanezi dezertori trimiseseră guvernului un memoriu prin care ridicau unele chestiuni­ politice, cari n’aveau nici o legătură cu revendicările propriu zise albaneze. Ştim de asemenea că se formase un co­mitet politic sub numele de : „Asociaţia pentru apărarea patriei“ , dar acest comi­tet păcătuia prin chiar organizarea lui, ca­re era defectuoasă. Cu toate sforţările lui ca să-şî formeze aderenţi şi să întindă bazele luî de opera­ţiuni, n’a izbutit cum dorea şi mai cu sea­mă cum trebuia pentru ca membrii săi să poată opune cu succes noul comitet comi­tetului „Uniune şi Progres“. Unul din membrii „Uniune­ şi Progresu­lui“, care era în curent cu uneltirile răz­vrătiţilor, spune că existenţa noului comi­tet a fost cunoscută de guvern încă de a­­cum trei luni. Lipseau însă informaţiuni îndestulătoare asupra tendinţelor sale. Dar fuga ofiţerilor din Monastir şi asa­sinarea, întîmplată de curînd, a locotenen­tului Hassan Bahri bey de către căpitanul Hadji Ali, au lămurit situaţia Atunci, guvernul se hotărî să lucreze, cel mai mare folos agricultorilor. Multe, foarte multe articole şi studii speciale de interes practic, referitoare la agricultura, izootechnie, higiena alimentară, sindicate şi asociaţiuni agricole, sfaturi şi îndru­mări, etc. Ilustraţiile, foarte numeroase şi ele sînt toate de interes agricol. Un vo­lum de 400 de pagini. Preţul 3 lei. „Mulţumire sufletească“, de Gheorghe Şuere.Povestea unui sergent sceptic şi dezgustat de viaţă, dar care în urma u­­nor bune îndrumări reuşeşte, prin munca şi răbdare, să intre în corpul ofiţeresc, nu este un subiect prea generos pentru o lu­crare literară. Şi totuşi d. Gheorghe Şuer, — pseudonimul unui­­militar — a izbutit să facă din el o lucrare interesantă, dacă nu atît din punctul de vedere literar, cel pu­ţin din punctul de vedere al pedagogiei rrri- 1 tare Consideraţiile autorului şi sfaturile pe cari le dă, vor fi citite cu mult folos de toţî acei militari cari au pe alţii sub auto­ritatea lor. ----------Â-JJr-CEREȚI: jiu nr

Next