Adevěrul, septembrie 1922 (Anul 35, nr. 11790-11819)
1922-09-01 / nr. 11790
FONDATORI / AL. V. BELDIMAN 1888-1897 fondatori | CONST. MILLE 1897—1920 Oficiosul guvernului deplânge China ci nu are fiun parlament veritabil“. Ce ne-ar plânge Chinezii dacă ar ști ce parlament avem noi! Schimbarea guvernelor Un conflet constituţional Nu e nevoie de o prcea adâncă pătrundere pentru a descoperi în vălmăşagul frământărilor politice de astăzi, un rost mult mai profund decât acela al unei lupte de la partid la partid pentru apucarea guvernului. La baza acţiunei pe care partidul naţional alături de ţărănişti o duce împotriva liberalilor stă un conflict de ordin constituţional. Ceea ce separă astăzi mai ales opoziţia de guvern, e chipul cum cată să se rezolve în regimul de drept problema succesiunei guvernelor la putere. După ce norme trebue să se facă această succesiune şi care factor are, în democraţia modernă, căderea de a hotărî? Luptând împotriva felului cum a venit la putere actualul guvern, partidul naţional pune însăşi problema constituţională: înainte de război chestiunea era la noi de o simplicitate rară. Regele era acela care punea în mişcare scrânciobul guvernamental , chemând şi concediând guvernele după chipul cum interpreta el singur situaţia politică. Alegerea suveranului era totdeauna ratificată de alegerile colegiilor cenzitare veşnic supuse tuturor guvernelor. Oligarhia, împărţită în două tabere, purta numai lupte de suprafaţă şi în fond era foarte mulţumită, fiecare ştiind că-i vine rândul, numai să aibă răbdare să-l aştepte. Dar.... queîqu’va tmbla la fâte, împrejurările au impus reforma electorală, iar colegiul votului universal spre deosebire de fostele colegii cenzitare, manifestă veleităţi de independenţă. Aceste veleităţi tulbură liniştea oligarhiei care nu e de loc dispusă a se sinucide şi care năzueşte să se perpetueze la putere chiar şi sub regimul votului universal. Dar prin ce mijloace? O revenire asupra reformei electorale nu mai e posibilă. Nu-i rămânea oligarhiei decât o singură salvare: să păstreze în mâna ei resortul schimbării guvernelor. Cum sufragiul universal e încă departe de a fi consolidat, nu le va fi greu guvernelor oligarhice ca, întrebuințând mijloace de silnicie ca cele întrebuinţate de partidul liberal, să smulgă ţării terorizate majorităţile parlamentare voite. In felul acesta se înlătură surprizele neplăcute pe care le poate aduce votul universal. Cu d. Brătianu, oligarhia de toate nuanţele se află în siguranţă, pe când cu d. Maniu, care ia în serios conceptul de democraţie ori cu d-nii Lupu sauMihalache, liniştea ei dispare. De aci tendinţa liberalilor de a izola pe rege de celelalte partide şi de a-l înconjura de o camarilă a căreia existenţă se manifestă în modul cel mai activ. De aci şi concepţia pe care tind liberalii s’o impun, anume că suveranul trebue să rămână factorul hotărâtor în chestia schimbării guvernelor. împotriva acestei concepţii se ridică partidul naţional de peste munţi. El susţine concepţia adevăratului regim parlamentar, după care regele numeşte în adevăr guvernul, dar numai după indicaţiile hotărâte ale corpului electoral, guvernul fiiind o emanaţie a parlamentului. Se ştie că la intriga încercată prin faimosul comunicat care tindea să prezinte partidul naţional ca nutrind sentimente ostile faţă de Coroană, atât oficiosul partidului cât şi I. Maniu au răspuns respingând cu energie învinuirea. Partidul naţional nu e anti- dinastic şi nu e ireverenţios faţă de Coroană. Dar prin aceste explicaţe" partidul naţional n’a revenit asupra concepţiei sale cu privire la normele după cari se pot face schimbările de regim. Votul universal înseamnă suveranitatea naţională deci dreptul intangibil al poporului de a-şi desemna singur guvernele. De aceea partidul naţional cere şi astăzi alegeri libere sub un guvern neutru sau neutralizat, guvernul constituindu-se apoi după fizionomia Parlamentului. Lupta împotriva partidului liberal se dă deci pe o temă de concepţie constituţională, şi ea e cu atât mai interesantă cu cât problema în sine va trebui să fie lămurită definitiv prin noua Constituţie. Iosif Nădejde fonsorMarea Ce înseamnă ea pentru ţară Se anunţă în chip oficial că atât consolidarea bonurilor de tezaur în străinătate cât şi subscrierile pentru împrumutul extern, merg în condiţiile cele mai bune. Guvernul poate deci să se bucure de succesul operaţiune! d-lui Vintilă Brătianu. Nu credem însă ca şi ţara să aibă motive să se bucure de condiţiile celor două operaţiuni. Căci iată ce însemnează în realitate consolidarea şi împrumutul: î. O sarcină anuală foarte grea, o sarcină imposibilă de atenuat. Prioritatea ce se dă plăţii dobânzilor şi a amortismentului consolidării — şi împrumutului — va face ca, înainte de orice alte cheltueli, să vărsăm în fiecare an în străinătate — ceea ce n’ara făcut de la armistiţiu încoace — o sumă nouă de mai bine, de un miliard de lei; poate chiar un miliard şi jumătate. 2. Adoptarea politicei de gajuri şi garanţii în favoarea capitalului străin. Lucrul se vede lămurit din prospect. Afectarea taxelor de export, garantarea întâetăţii plăţilor externe, angajamentele Băncii Naţionale, etc., constituesc în fond tot tot atâtea gajuri acordate consorţiului străin pentru consimţirea împrumutului. Am mers în această direcţie chiar mai departe de cât au mers cehoslovacii şi iugoslavii, cari nu s’au angajat aşa mult şî aşa de departe ca noi. Aşa fiind, operaţia nu constitue, propriu zis, un succes. Operaţia a reuşit, dar — vai de pacient! _ Ad. Tancurile In mijlocul Capitalei, în piaţa cea mai vastă a oraşului, un automobil - camion a ucis o femee. Nu e un accident necunoscut la noi. Avem aproape zilnic de înregistrat asemenea întâmplări ce sunt tot atâtea crime săvârşite cu voinţă de aceşti vânători de oameni — şofeuri. Traversarea străzilor principale devine întreprinderea cea mai periculoasă. Şoferii se dedau, fără teamă şi fără sancţiune, la un adevărat sport de vânătoare împotriva bieţilor trecători. Priviţi viteza cu care automobilele străbat şoseaua şi calea Victoriei în orele când e mai multă lume. Numai norocul face să nu avem la fiecare ceas accidente. Şi nimeni nu are nici o grije. Poliţia se uită timidă la obrăznicia asasinilor. Nu împingeţi publicul exasperat să ia el însuş măsuri de pază, măsuri pe care le-ar explica cea mai calificată legitimă apărare! Gh. 1 Politica de provocareSALVAREA Se pare că guvernul e hotărât să meargă înainte cu politica sa de provocare a ardelenilor. Aşa reiese din incidentele pe care jandarmeria — desigur lucrând din ordin — le-a provocat în comuna Porumbacu, unde urma să aibă loc Duminica trecută o adunare poporană a partidului naţional. Adunarea a fost împedicată pe baza unui ordin ministerial din... anul 1848, oratorii sechestraţi, d. Aurel Dobrescu arestat la jandarmerie timp de şease ore, comuna pusă sub teroarea a 70 de jandarmi aduşi din Făgăraş, numeroşi fruntaşi ai satului bruscaţi şi loviţi de locotenentul de jandarmi. Ne aflăm oare în faţa preludiilor acţiunei prin care guvernul înţelege să împiedice adunarea de la Alba Iulia ? Crede guvernul că prin samavolnicie şi prin teroare, prin provocaţiimi şi prin brutalitate va zădărnici lucrările pregătitoare ale acestui congres? Noi mai de grabă suntem înclinaţi a crede că, printr’o asemenea atitudine se toarnă gaz peste foc. După ticăloşiile săvârşite în alegerile generale, tentativa de a zădărnici, prin teroare, adunarea dela Alba Iulia nu poate decât să exaspereze populaţia Ardealului. Irn orice caz, provocări ca terorismul din țara Oltului, dacă se repetă, pot avea cele mai triste consecințe. Pan. Intr’o singură zi! Pe ziua de ezi, gazetele au înregistrat următoarele fapte de istorie : 1) întreg consiliul comunal, împreună cu primarul şi cu personalul auxiliar din Orhei, au fost prinşi într’o vastă întreprindere de escrocherie ; 2) mai mulţi prefecţi din Bucovina, din cari doi vor fi şi arestaţi — au fost descoperiţi ca autori ai unor vaste fraude în contingentarea cerealelor ; 3) la poşta centrală au ieşit la iveală furturi de mai multe milioane ; 4) tot ori tribunalul Ilfovului confirma mandatul de arestare al unui fost consilier comunal în Bucureşti şi ale altor trei foşti funcţionari superiori în ministere Astea toate într’o zi. Şi, nu e recolta cea mai bogată din cele ce ni se oferă zi cu zi. E manifestarea unei stări generale de spirit, care ar trebui să pună pe gânduri pe cei ce au răspunderea ordinei morale în această ţară. Dar, de unde poate porni reacţiunea necesară ? Avem drept s’o cerem, oare, de la cei cari acopăr şi tăinuesc chiar crimele cele mai odioase? Un guvern care vine şi se menţine prin fraudă, un guvern care tolerează asasinate, iar când e strâns cu uşa face un simulacru de anchetă pentru ca apoi nici rezultatul acesteia să nu-l publice, — un asemenea guvern n’are autoritatea morală ca să stârpească corupția . NAZBATII „Normal“ In Basarabia se inaugurează o cale ferată .,normală“intre Ungheni şi Chişinău. In sfârşit! In sfârşit, iată că e ceva „normal" şi în Basarabia. Nu ne îndoim că „Viitorul“ va vesti cum se cuvine începutul... normalizării vieţii în ţara d-lui general Popovici. Ştim că se va înfiinţa la Chişinău şi o şcoală normală... Cine va mai putea susţine că Basarabia n’a intrat în normal ? Kis. Europe! In faţa primejdiei Speranţele ce se pun în Liga naţiunilor Corespondentul nostru din Paris ne scrie cu data de 25 August curent. In lumea întreagă se fac pregătiri pentru apropiata adunare generală a Societăţii Naţiunilor. După toate prevederile, aceasta va fi de o importanţă excepţională. Nu atât pentru ordinea ei de zi, foarte încărcată, cât pentru momentul în care se întruneşte. Niciodată Europa n’a fost într’o stare mai teribilă ca acum. Procesul de disoluţie generală, pe care până şi cei mai pesimişti nu se aşteptau să’l vază progresând decât încet, printr’o destrămare continua şi lentă, a luat deodată aiure fantastice. In direcţia economică de pildă, nu se mai poate conta, în multe ţări, pe o stabilitate de opt zile măcar. Peirea Austriei ameninţă să dărâme brusc tot ce s’a clădit prin tratatele de pace. In Germania, căderea,—stupefiantă—a mărcii, a început să dezorganizeze totul, în vreme ce Franţa şî Anglia, cari unite, ar fi putut poate, de bine, de rău, să mai am de dezastrul, sunt mai în dezacord ca oricând. In asemenea condiţiuni, nu ne pare probabil ca adunarea Societăţii Naţiunilor să se ocupe prea de aproape de ordinea ei de zi, căci, oricât de necesară ar fi aceasta, importanţa ei nu este în nici un raport cu marea problemă care domină azi situaţia. Ifim«5 Years este aceea a pericolului de cădere a Europei în anarhie şi în ruină. Ordinea de zi a adunărei a fost întocmită în vederea unei dezvoltări liniştite a Europei. Dar exact contrariul are loc. Din cauza aceasta, se poate prevedea că unii din delegaţii englezi, cum e fordul Robert Cecil, de ex., cum sunt travaiştii şi mulţi neutri vor pune mai curând în discuţie problema aceasta decât acele din ordinea de zi. SPERANŢELE IN LIGA NAŢIUNILOR Bineînţeles, nu avem speranţa deşartă că din dezbaterea de la Geneva o să iasă ceva imediat practic şi util. Dar situaţia este astfel încât nu e nici exclus ca adunarea din anul acesta să serve cel puţin ca punct de plecare al unei mişcări pan-europene foarte serioase, ca singura în stare, după cei mai mulţi, să pue ordine în Europa distrusă. Primejdia comună poate foarte bine să se traducă în ultimul moment prin programe de o asemenea natură, devenite deodată imperioase, şi să apropie de realizare ceea ce azi încă se crede a fi o utopie. Nevoile politice, sociale şi financiare de ordin supra-naţional ale popoarelor europene, au început să ia un caracter aşa de urgent încât nu ne-am miră ca un curent irezistibil în sensul lor să pornească de la adunarea care va începe peste câteva zile. ADMITERILE IN LIGA NAŢIUNILOR Dacă va fi aşa, o mulţime de chestiuni, cărora l se mai dă în multe ţări o însemnătate de prima ordine, vor cădea forţamente pe al doilea plan. Aşa este de pildă chestiunea admiterii Ungariei şi a Germaniei în Societatea Naţiunilor, chestiunea minorităţior, etc. Am citit in ziare că reprezentanţii Micei Antante, întruniţi la Marienbad, au hotărît să discute, între altele, şi asupra atitudinii de luat faţă de cererea de admisiune a Ungariei şi de ridicarea chestiei minorităţilor. In Franţa, proectul de admitere a Germaniei nu încetează să preocupe spiritele. De asemenea şi în Belgia, Francezii fiind contra primiirii, belgienii sunt natural şi ei contra. In Belgia, chestia a dus chiar la un conflict. Unul din membrii delegaţiunii belgiene pe lângă Societatea Naţiunilor, d. Lafontaine, fiind bănuit de germanofilie, guvernul a cerut partidului socialist care-l desemnase, să-şi aleagă un alt reprezentant. Partidul socialist s’a declarat gata să înlocuiască pe d. Lafontaine prin d. Vandervelde, dar cu condiţia ca delegatul ei, — care face parte din delegaţia oficială a Belgiei la Geneva, — să aibă libertatea de a vota pentru admiterea Germaniei, şi pentru măsuri stricte de apărare a minorităţilor. CHESTIA MINORITĂŢILOR Nu ştim, că, a răspuns guvernul belgian, dar din cele de mai sus reiese că, dacă Societatea Naţiunilor n'o să se ocupe în sesiunea de a-cum cu lucruri mai generale, cari privesc situaţia europeană în întregul ei, va avea mult de lucru cu chestea admiterii Germaniei şi a Brulgariei şi cu acea a protecţiei minorităţilor. In ce priveşte mai cu seamă această ultimă chestie, ne■ putem aştepta ca, în orice caz, să provoace discuţiuni pasionante. Se spune că Polonia, România, Cehe,Slovacia şi Iugoslavia ar fi hotărâte să nu admită nici o deciziune prin care s'ar institui un control internaţional pentru protecţia minorităţilor. Partizanii acestui gen de control fiind numeroşi şi influenţi se poate prevedea că lupta va fi grea. După cum se ştie, Ungaria nici nu vrea să intre în Societatea Naţiunilor decât pentru a se putea ocupa mai bine acolo de chestia minorităţilor. Ea a înaintat la Geneva o cerere formală de admisiune şi lucrează acum pe capete ca să-şi asigure majoritatea necesară. Germania e într’o altă situaţiune. Ea nu şi-a exprimat până acum dorinţa ca să fie primită şi nu se ştie dacă o va face. Sunt însă destui neutri gata să ceară el admiterea Germaniei. SALVAREA EUROPEI Dar, oricât de importante ar fi aceste frământări şi aceste probleme, ele dispar în faţa imensităţii dezastrului de care e ameninţată Europa. Ceea ce se impune în momentul de faţă este nu căutarea de compromisuri şi de aranjamente pentru rezolvirea unor probleme secundare, ci căutarea de mijloace pentru salvarea civilizaţiei europene. Răul s’a agravat în ultimele luni într’o măsură aşa de mare încât, ajuns la paroxism, el trebue să ducă sau la sfârşit, adică la prăbuşire şi la catastrofă, sau să provoace în ultima oră o reacţiune violentă susceptibilă de a duce la o îmbunătăţire a situaţiei pe baze noui! După cum am spus la început, nu e imposibil ca o reacţiune , sau măcar un început de reacţiune în sensul acesta să se producă la adunarea actuală a Societăţii Naţiunilor. Din punctul acesta de vedere deci, ea poate să fie de o importanţă capitală. —o TELEFOANELE NOASTRE Direcţia 57/72 Centrala 6767 - 4679 Secretariatul 24 73 Provincia 10 66 Chestia zilei Evacuarea CHIRIAȘUL. — E rău când te evacuează, nu e așa d-le ministru ? închiderea linei polemici de G. G. COSTAFORU Dacă n’aş crede că cititorii găsesc interes şi oarecare folos în polemica pe chestia „trădătorilor“, aş fi cedat chiar de azi d-lui C. Miile ...ultimul articol, cum voi face de altfel îndată după acest răspuns. Ferindu-mă de încăpăţânare, nu-l voi mai apăra eu pe d. Stere; dumnealui însuşi s’a apărat îndestul, asemenea colegii de la Iaşi precum şi glasul Basarabiei. Dar îmi permit întrebarea de ce pentru el singur „iertare, nici odată ?!“ Aceasta e ceea ce vreau să desvolt azi. Pentru a doua oară d. C. Miile, în prietenia ce-mi păstrează mi-a reamintit pierderea fiului meu pe câmpul de luptă. Această pierdere, ca zecile de mii alteie, a fost rezultatul nechibzuitelor ordine şi dispoziţiuni a unor şefi incapabili. Faptul e cert; atunci şi în urmă, acest fapt a fost recunoscut în lumea militară. Greşelile comandamentului formează în istoria războiului nostru un lung şir de jertfiri inutile, care la noi, mai mult ca nicăiri aiurea, au păgubit ţara şi au îndoliat familiile. In „Adevărul“ de la 3 Oct. 1916, mulţumind numeroşilor mei compătimitori, scriam : Am dat cu mâna largă, aim dat cu dragă inimă, avutul nostru şi tot ce ne-a fost mai scump pe lume, noi ne-am făcut datoria. Şi-au făcut-o oare şi aceia care au luat sarcina de a clădi, cu aceste comori, edificiul României Mari? Lucrat-au ei cu priceperea, cu chibzuiala, cu prevederea şi mai ales cueconomia datorită? sau risipit-au ei într'o nebună pornire scumpele şi nepreţuitele noastre comori? întrebările acestea,— pe care şi le pun nu numai cei cu inimile chinuite şi cu sângele aprins de focul patimei, dar şi cei cu minţile reci şi întregi,— le voi cerceta altădată. Nu mă voi expune să mi să censureze şi durerea...“ De atunci au trecut şase ani. Culpabilii au dobândit ’ prescripţia. Eu însumi numi mai tulbur cu gândul răzbunării durerea, intrată în sfera simţirilor sfinte. De altfel responsabilităţile s’au şters într’atâta că, dacă penaliceşte ele nu mai există, chiar şi urma lor tinde să dispară, căci Istoria,— veşnic falsificata Istorie,— este zilnic siluită să înregistreze, la activul criminalilor vinovaţi de dezastrele războiului nostru, strălucirea rezultatelor obţinute împotriva faptelor lor, şi graţie numai marelui nostru noroc. Glasul sutelor de mii care au căzut în Ardeal, la Turtucaia, la Jiu, la Olt, la Argeş, pe Sabar, d’a lungul munţilor şi Siretului, cine îl mai aude ?!.. Şi doar sufletele lor nu ne cer să le răzbunăm moartea, — căci de bună voie voinicii noştri porniseră să moară vitejeşte pentru ţară, ci reclamă contra inutilităţii jertfite vieţii lor, inutilitate datorită zăpăcelei şi nepriceperei marelui comandament. In alte ţări, învinse sau învingătoare, răspunderile au fost urmărite, stabilite iar vinovaţii pedepsiţi. La noi, nu. De ce nu ? Se zice că unele din aceste responsabilităţi ar fi acoperite prin formula „din înalt ordin“ formulă cu care erau transmise spre execrntare ordinele şefului suprem al armatei care este totdeodată şi regele iresponsabil şi inviolabil al Ţării. Şi totuşi, mai presus de noi îndoliaţii, Patria, mama noastră comună, are doar dreptul şi chiar datoria de a cere socoteală de vieţile fiilor ei zadarnic jertfite. Este aci un interes superior, suprem de poruncitor, de care vor avea a ţine seamă făuritorii Constituţiei viitoare ca iresponsabilitatea Capului Statului să nu mai poa(Citiți continuare în pagina 11-a) Psychanatiza sinuciderilor de D ruBUCOREC Primesc o ştire impresionantă din oraşul T. O tânără domnişoară, frumoasă, inteligentă, cu studii liceale, copila unică a unor părinţi bogaţi, fără a fi fost bolnavă de „o boală incurabilă”, fără a fi fost atinsă de alienaţie mintală, de melancolie , fără a fi avut una din acele decepţii, care într’un moment dat, te face să te gândeşti, că viaţa nu merită a fi trăită, — s’a sinucis înghiţând o cantitate de şoricioaică! Dar nu trece zi fără ca ziarele, să nu aducă ştiri despre acte de sinucidere în diferitele părţi ale ţării ! Bătrâni, care nu mai aveau de cât câţiva ani de trăit, spre a muri de o moarte naturală aşa cum moare frunza pe care n’a mai hrănit-o seva; oameni în floarea vieţii, cu frumoasă situaţie socială şi care s’ar fi putut bucura de toate plăcerile existenţii; adolescenţi în plină desvoltare a puterilor fizice şi intelectuale şi cărora viaţa le surâdea din tot ce-i înconjura; până şi copii, care nici nu bănuiesc măcar adevăratele greutăţi ale traiului ,pe pământ,... toţi, nu stau o clipă să cugete serios şi-i vedem executând saltul cel mare în infinitul întunecos şi plin de mistere, din care până astăzi nimeni nu s’a întors încă! Şi-şi curmă firul vieţii fără a ţine seamă nici de iubirea şi jalea copiilor, care rămân în urma lor, nici de nenorocirea şi mizeria soţiei, nici de dragostea iubitei sau de sfârşietoarele dureri cu neputinţă de potolit ale părinţilor! Şi după fiecare sinucidere aceleaşi scene se repetă: cercetări asupra cauzelor dramei, imposibilitatea , în cele mai multe cazuri, de a găsi o explicaţie sau găsirea unor cauze ridicole, care în nici într’un caz n’ar putea explica distrugerea instinctului celui mai puternic a fiecărei, existente: instinctul de a persista în fiinţa sa! Pentru opinia publică ziarele dau de obiceiu o cauză unică (când e vorba de adulţi şi de acei, care nu sufăr de boli incurabile): neurastenia. Dar acesta e un cuvânt, destinat mimai de a masca ignoranţa noastră! Cititorii îşi aduc poate aminte de grozava tragedie ce a avut loc acum un an într-o cameră de hotel din Braşov. Un general după ce cu sânge rece prepară totul spre a-şi omorî copii, şi după ce-i omoară, îşi curmă firul propriei sale vieţi, chiar în apropierea lor! Care ar putea fi mobilul determinant al unei sinucideri şi crime, atât de monstruoase, dacă nu nebunia? Şi totuşi generalul nu era nebun! Atunci? * In sufletele noastre pe lângă fenomenele de care ne dăm pe deplin seama, pe lângă acea regiune luminoasă şi clară unde domneşte raţiunea, inteligenţa şi care cu un termen general poartă numele de conştiinţă, — se află în umbră ascunsă, o altă regiune, mai vastă poate decât sfera conştiinţei, un substrat de fenomene sufleteşti în plină activitate şi absolut independentă de conştiinţă mai tot timpul, — numită subconştientul. Am arătat acum un an, în „Adevărul literar“ într’un articol intitulat „Domnia subconştientului“ ce putere şi ce înrâurire au toate elementele sufleteşti ascunse în subconştient asupra întregii noastre vieţi sociale, intelectuale şi artistice. Am mai arătat câtă atenţie trebue să dăm acestui subsol al conştiinţei noastre, în vederea educaţiei tinerelor generaţii şi de ce important factor terapeutic în vindecarea bolilor, am dispune, dacă am şti, la un moment dat să „declanşăm“ toate forţele ascunse în subconştientul fiecăruia din noi. Am realiza în ordinea psicolo- gică şi morală, aceleaşi misiuni, care s’ar putea realiza în ordinea fizică, prin posibilitatea eliberării forţelor intraatomice. Un caz tipic de ce putere are subconştientul în lecuirea bolilor mi s’a întâmplat săl văd acum 2 luni. Un bun prieten al meu, el însuşi medic, venise la Bucureşti să consulte pe specialişti în privinţa unor simptome de angină pectorală ce începuse a observa la el şi care-l făceau să ducă o viaţă chinuită. Avea adevărate accese de sufocaţie şi durerile caracteristice acestei boli. Un medic distins din Bucureşti i-a pus în adevăr diagnoza de angină pectorală, (şi se ştie ce prognoză gravă are această boală) şi i-a recomandat un tratament destul de complicat. Din întâmplare, ieşind din casa medicului şi plimbându-se îngrijit pe calea Victoriei, întâlneşte pe cunoscutul d-l Grossman (specialist în boli de stomah), care-i era vechiu prieten. Ii povesteşte grijile de care era cuprins şi d-rul Grossman îi spune, aşa ’ntr’o doară, fără să insiste şi fără a prea da mare importanţă hypotezei sale : „Nu cumva ai crize de aerofagie (înghiţire de aer...) şi câte o bulă de aer se aşază în dreptul acordului şi atunci fie direct, fie reflex, îţi produce acele accese de sufocaţii şi dureri cardiace?“ Ei bine, a fost deajuns aceste vorbe ale acestui medic, ca prietenul meu, ori de câte ori îi veniau crizele de aerofagie, să le opriască în mod automatic şi astfel de atunci n’a mai avut nici un acces de angină pectorală ! Şi fără nici un tratament! Ce s’a întâmplat ? Ideea exprimată de d. dr Grossman s’a furişat în subconştientul bolnavului şi s’a putut furişa acolo tocmai fiindcă a fost exprimată serios dar nu insistent şi într’un moment când conştiinţa bolnavului era oareşicum întunecată de grijile ce-l obsedau şi când deci porţile subconştientului erau deschise, lăsând intrare liberă ideei salvatoare, care şi-a început rolul ei activ de a opri aerofagia şi prin aceasta şi accesele de sufocaţie şi durerile chinuitoare! Dar... am făcut o prea mare digresie... Va folosi poate medicilor şi poate şi unor bolnavi. Revin deci la subconştientul căruia îi atribuim un rol important în sinucideri. „Sufletul nostru — scrie Paul Bourget — seamănă cu acele archipelaguri în care apar insule la suprafața valurilor, vârfuri vizibile a unor fundamente invizibile, a urii (Citiți continuare in pagina H~a). "