Adevěrul, septembrie 1922 (Anul 35, nr. 11790-11819)

1922-09-01 / nr. 11790

FONDATORI / AL. V. BELDIMAN 1888-1897 fondatori | CONST. MILLE 1897—1920 Oficiosul guvernului deplânge China ci nu are fiun parlament veritabil“. Ce ne-ar plânge Chinezii dacă ar ști ce parlament avem noi! Schimbarea guvernelor Un conflet constituţional Nu e nevoie de o prcea adân­că pătrundere pentru a desco­peri în vălmăşagul frământă­rilor politice de astăzi, un rost mult mai profund decât acela al unei lupte de la partid la partid pentru apucarea gu­vernului. La baza acţiunei pe care partidul naţional alături de ţărănişti o duce împotriva liberalilor stă un conflict de ordin constituţional. Ceea ce separă astăzi mai ales opozi­ţia de guvern, e chipul cum cată să se rezolve în regimul de drept problema succesiunei guvernelor la putere. După ce norme trebue să se facă aceas­tă succesiune şi care factor are, în democraţia modernă, căderea de a hotărî? Luptând împotriva felului cum a venit la putere actualul guvern, par­tidul naţional pune însăşi pro­blema constituţională: înainte de război chestiunea era la noi de o simplicitate rară. Regele era acela care pu­nea în mişcare scrânciobul guvernamental , chemând şi concediând guvernele după chipul cum interpreta el sin­gur situaţia politică. Alegerea suveranului era totdeauna ra­tificată de alegerile colegiilor cenzitare veşnic supuse tutu­ror guvernelor. Oligarhia, îm­părţită în două tabere, purta numai lupte de suprafaţă şi în fond era foarte mulţumită, fiecare ştiind că-i vine rândul, numai să aibă răbdare să-l aş­tepte. Dar.... queîqu’va tmbla la fâte, împrejurările au impus reforma electorală, iar cole­giul votului universal spre de­osebire de fostele colegii cen­zitare, manifestă veleităţi de independenţă. Aceste veleităţi tulbură liniştea oligarhiei care nu e de loc dispusă a se sinucide şi care năzueşte să se perpetueze la putere chiar şi sub regimul votului universal. Dar prin ce mijloace? O re­venire asupra reformei elec­torale nu mai e posibilă. Nu-i rămânea oligarhiei decât o singură salvare: să păstreze în mâna ei resortul schimbă­rii guvernelor. Cum sufragiul universal e încă departe de a fi consolidat, nu le va fi greu guvernelor oligarhice ca, în­trebuințând mijloace de silni­cie ca cele întrebuinţate de partidul liberal, să smulgă ţă­rii terorizate majorităţile par­lamentare voite. In felul aces­ta se înlătură surprizele neplă­cute pe care le poate aduce vo­tul universal. Cu d. Brătianu, oligarhia de toate nuanţele se află în sigu­ranţă, pe când cu d. Maniu, care ia în serios conceptul de democraţie ori cu d-nii Lupu sau­­Mihala­che, liniştea ei dis­pare. De aci tendinţa liberalilor de a izola pe rege de celelalte partide şi de a-l înconjura de o camarilă a căreia existenţă se manifestă în modul cel mai activ. De aci şi concepţia pe care tind liberalii s’o impun, anume că suveranul trebue să rămâ­nă factorul hotărâtor în ches­tia schimbării guvernelor. împotriva acestei concepţii se ridică partidul naţional de peste munţi. El susţine con­cepţia adevăratului regim parlamentar, după care regele numeşte în adevăr guvernul, dar numai după indicaţiile ho­tărâte ale corpului electoral, guvernul fiiind o emanaţie a parlamentului. Se ştie că la intriga încer­cată prin faimosul comunicat care tindea să prezinte parti­dul naţional ca nutrind senti­mente ostile faţă de Coroană, atât oficiosul partidului cât şi I. Maniu au răspuns respin­gând cu energie învinuirea. Partidul naţional nu e anti- dinastic şi nu e ireverenţios faţă de Coroană. Dar prin aceste explicaţe" partidul naţional n’a revenit asupra concepţiei sale cu pri­vire la normele după cari se pot face schimbările de regim. Votul universal înseamnă su­veranitatea naţională deci dreptul intangibil al popo­rului de a-şi desemna singur guvernele. De aceea partidul naţional cere şi astăzi alegeri libere sub un guvern neutru sau neutralizat, guvernul consti­­tuindu-se apoi după fiziono­mia Parlamentului. Lupta împotriva partidului liberal se dă deci pe o temă de concepţie constituţională, şi ea e cu atât mai interesantă cu cât problema în sine va tre­bui să fie lămurită definitiv prin noua Constituţie. Iosif Nădejde fonsorMarea Ce înseamnă ea pentru ţară Se anunţă în chip oficial că atât consolidarea bonurilor de tezaur în străinătate cât şi subscrierile pen­tru împrumutul extern, merg în condiţiile cele mai bune. Guvernul poate deci să se bucure de succe­sul operaţiune! d-lui Vintilă Bră­­tianu. Nu credem însă ca şi ţara să aibă motive să se bucure de condiţiile celor două operaţiuni. Căci iată ce însemnează în realitate consolida­rea şi împrumutul: î. O sarcină anuală foarte grea, o sarcină imposibilă de atenuat. Prioritatea ce se dă plăţii dobân­zilor şi a amortismentului consoli­dării — şi împrumutului — va face ca, înainte de orice alte cheltueli, să vărsăm în fiecare an în străină­tate — ceea ce n’ara făcut de la ar­mistiţiu încoace — o sumă nouă de mai bine, de un miliard de lei; poa­te chiar un miliard şi jumătate. 2. Adoptarea politicei de gajuri şi garanţii în favoarea capitalului străin. Lucrul se vede lămurit din prospect. Afectarea taxelor de ex­port, garantarea întâetăţii plăţilor externe, angajamentele Băncii Na­ţionale, etc., constituesc în fond tot tot atâtea gajuri acordate con­sorţiului străin pentru consimţirea împrumutului. Am mers în această direcţie chiar mai departe de cât au mers cehoslovacii şi iugoslavii, cari nu s’au angajat aşa mult şî aşa de departe ca noi. Aşa fiind, operaţia nu constitue, propriu zis, un succes. Operaţia a reuşit, dar — vai de pacient! _ Ad. Tancurile In mijlocul Capitalei, în piaţa cea mai vastă a oraşului, un au­tomobil - camion a ucis o fe­­mee. Nu e un accident necunos­cut la noi. Avem aproape zilnic de înregistrat asemenea întâm­plări ce sunt tot atâtea crime să­vârşite cu voinţă de aceşti vână­tori de oameni — şofeur­i. Traversarea străzilor principa­le devine întreprinderea cea mai periculoasă. Şofe­rii se dedau, fără teamă şi fără sancţiune, la un adevărat sport de vânătoare împotriva bieţilor trecători. Priviţi viteza cu care automo­bilele străbat şoseaua şi calea Victoriei în orele când e mai mul­tă lume. Numai norocul face să nu avem la fiecare ceas accidente. Şi nimeni nu are nici o grije. Poliţia se uită timidă la obrăzni­cia asasinilor. Nu împingeţi publicul exaspe­rat să ia el însuş măsuri de pa­ză, măsuri pe care le-ar explica cea mai calificată legitimă apă­rare­! Gh. 1 Politica de provocareSALVAREA Se pare că guvernul e hotărât să meargă înainte cu politica sa de provocare a ardelenilor. Aşa reiese din incidentele pe care jandarmeria — desigur lucrând din ordin — le-a provocat în comuna Porumbacu, unde urma să aibă loc Duminica trecută o adunare poporană a par­tidului naţional. Adunarea a fost împedicată pe baza unui ordin ministerial din... anul 1848, oratorii sechestraţi, d. Aurel Dobrescu arestat la jandar­merie timp de şease ore, comuna pusă sub teroarea a 70 de jandarmi aduşi din Făgăraş, numeroşi frun­taşi ai satului bruscaţi şi loviţi de locotenentul de jandarmi. Ne aflăm oare în faţa preludiilor acţiunei prin care guvernul înţelege să împiedice adunarea de la Alba Iulia ? Crede guvernul că prin samavol­nicie şi prin teroare, prin provoca­ţiimi şi prin brutalitate va zădărnici lucrările pregătitoare ale acestui congres? Noi mai de grabă suntem încli­naţi a crede că, printr’o asemenea atitudine se toarnă gaz peste foc. După ticăloşiile săvârşite în alege­rile generale, tentativa de a zădăr­nici, prin teroare, adunarea dela Alba Iulia nu poate decât să exas­pe­reze populaţia Ardealului. Irn orice caz, provocări ca teroris­mul din țara Oltului, dacă se re­petă, pot avea cele mai triste con­secințe. Pan. Intr’o singură zi! Pe ziua de ezi, gazetele au în­registrat următoarele fapte de is­torie : 1) întreg consiliul comunal, îm­preună cu primarul şi cu persona­lul auxiliar din Orhei, au fost prinşi într’o vastă întreprindere de es­crocherie ; 2) mai mulţi prefecţi din Buco­vina,­­­ din cari doi vor fi şi a­­restaţi — au fost descoperiţi ca au­tori ai unor vaste fraude în con­­tingentarea cerealelor ; 3) la poşta centrală au ieşit la i­­veală furturi de mai multe mi­lioane ; 4) tot ori tribunalul Ilfovului con­firma mandatul de arestare al unui fost consilier comunal în Bucureşti şi ale altor trei foşti funcţionari superiori în ministere Astea toate într’o zi. Şi, nu e recolta cea mai bogată din cele­ ce ni se oferă zi cu zi. E manifestarea unei stări gene­rale de spirit, care ar trebui să pună pe gânduri pe cei ce au răs­punderea ordinei morale în acea­stă ţară. Dar, de unde poate porni reacţiunea necesară ? Avem drept s’o cerem, oare, de la cei cari a­­copăr şi tăinuesc chiar crimele cele mai odioase? Un guvern care vine şi se menţi­ne prin fraudă, un guvern care to­lerează asasinate, iar când e strâns cu uşa face un simulacru de anche­tă pentru ca apoi nici rezultatul a­­cesteia să nu-l publice, — un ase­menea guvern n’are autoritatea mo­rală ca să stârpească corupția . NAZBATII „Normal“ In Basarabia se inaugurează o ca­le ferată .,normală“­intre Ungheni şi Chişinău­. In sfârşit! In sfârşit­, iată că e ceva „normal" şi în Basarabia. Nu ne îndoim că „Viitorul“ va vesti cum se cuvine începutul... nor­malizării vieţii în ţara d-lui general Popovici. Ştim că se va înfiinţa la Chişinău şi o şcoală normală... Cine va mai putea susţine că Ba­sarabia n’a intrat în normal ? Kis. Europe! In faţa primejdiei Speranţele ce se pun în Liga naţiunilor Corespondentul nostru din Pa­ris ne scrie cu data de 25 August curent. In lumea întreagă se fac pregă­tiri pentru apropiata adunare gene­rală a Societăţii Naţiunilor. După toate prevederile, aceasta va fi de o importanţă excepţională. Nu atât pentru ordinea ei de zi, foarte încărcată, cât pentru mo­mentul în care se întruneşte. Niciodată Europa n’a fost într’o stare mai teribilă ca acum. Proce­sul de disoluţie generală, pe care până şi cei mai pesimişti nu se aş­teptau să’l vază progresând decât încet, printr’o destrămare continua şi lentă, a luat deodată aiure fan­tastice. In direcţia economică de pildă, nu se mai poate conta, în multe ţări, pe o stabilitate de opt zile măcar. Peirea Austriei ameninţă să dărâ­me brusc tot ce s’a clădit prin tra­tatele de pace. In Germania, că­derea,—stupefiantă—a mărcii, a în­ceput să dezorganizeze totul, în vreme ce Franţa şî Anglia, cari u­­nite, ar fi putut poate, de bine, de rău, să mai am de dezastrul, sunt mai în de­za­cord ca oricând. In asemenea condiţiuni, nu ne pa­re probabil ca adunarea Societăţii Naţiunilor să se ocupe prea de a­­proape de ordinea ei de zi, căci, ori­cât de necesară ar fi aceasta, im­portanţa ei nu este în nici un raport cu marea problemă care domină azi situaţia. Ifim«5 Y­ears este aceea a pericolului de cădere a Europei în anarhie şi în ruină. Ordinea de zi a adunărei a fost întocmită în vede­rea unei dezvoltări liniştite a Eu­ropei. Dar exact contrariul are loc. Din cauza aceasta, se poate preve­dea că unii din delegaţii englezi, cum e fordul Robert Cecil, de ex., cum sunt travaiştii şi mulţi neutri vor pune mai curând în discuţie problema aceasta decât acele din ordinea de zi. SPERANŢELE IN LIGA NAŢIU­NILOR Bine­înţeles, nu avem speranţa deşartă că din dezbaterea de la Ge­neva o să iasă ceva imediat practic şi util. Dar situaţia este astfel încât nu e nici exclus ca adunarea din a­­nul acesta să serve cel puţin ca punct de plecare al unei mişcări pan-europene foarte serioase, ca singura în stare, după cei mai mulţi, să pue ordine în Europa distrusă. Primejdia comună poate foarte bine să se traducă în ultimul moment prin programe de o asemenea na­tură, devenite deodată imperioase, şi să apropie de realizare ceea ce azi încă se crede a fi o utopie. Nevoile politice, sociale şi financiare de or­din supra-naţional ale popoarelor europene, au început să ia un ca­racter aşa de urgent încât nu ne-am­ miră ca un curent irezistibil în sen­sul lor să pornească de la adunarea care va începe peste câteva zile. ADMITERILE IN LIGA NAŢIU­NILOR Dacă va fi aşa, o mulţime de chestiuni, cărora l se mai dă în multe ţări o însemnătate de prima ordine, vor cădea forţamente pe al doilea plan. Aşa este de pildă ches­tiunea admiterii Ungariei şi a Ger­­maniei în Societatea Naţiunilor, chestiunea minorităţior, etc. Am citit in ziare că reprezentan­ţii Micei Antante, întruniţi la Ma­­rienbad, au hotărît să discute, între altele, şi asupra atitudinii de luat faţă de cererea de admisiune a Un­gariei şi de ridicarea chestiei mino­rităţilor. In Franţa, proectul de ad­mitere a Germaniei nu încetează să preocupe spiritele. De asemenea şi în Belgia, Francezii fiind contra primiirii, belgienii sunt natural şi ei contra. In Belgia, chestia a dus chiar la un conflict. Unul din mem­brii delegaţiunii belgiene pe lângă Societatea Naţiunilor, d. Lafontaine, fiind bănuit de germanofilie, guver­nul a cerut partidului socialist ca­­re-l desemnase, să-şi aleagă un alt reprezentant. Partidul socialist s’a declarat gata să înlocuiască pe d. Lafontaine prin d. Vandervelde, dar cu condiţia ca delegatul ei, — care face parte din delegaţia oficială a Belgiei la Geneva, — să aibă liber­tatea de a vota pentru admiterea Germaniei, şi pentru măsuri stricte d­e apărare a minorităţilor. CHESTIA MINORITĂŢILOR Nu ştim, că, a răspuns guvernul belgian, dar din cele de mai sus rei­ese că, dacă Societatea Naţiunilor n'o să se ocupe în sesiunea de a-­­cum cu lucruri mai generale, cari privesc situaţia europeană în între­­gul ei, va avea mult de lucru cu chestea admiterii Germaniei şi a Brul­gariei şi cu acea a protecţiei mino­­rităţilor. In ce priveşte mai cu seamă această u­ltimă chestie, ne■ putem aştepta ca, în orice caz, să provoace discuţiuni pasionan­te. Se spune că Polonia, România, Cehe,Slovacia şi Iugoslavia ar fi hotărâte să nu admită nici o deci­­ziune prin care s'ar institui un con­­trol internaţional pentru protecţia minorităţilor. Partizanii acestui gen de control fiind numeroşi şi influenţi se poate prevedea că lupta va­ fi grea. După cum se ştie, Ungaria nici nu vrea să intre în Societatea Naţiuni­­lor decât pentru a­ se putea ocupa mai bine acolo de chestia minorită­ţilor. Ea a înaintat la Geneva o cere­­re formală de admisiune şi lucrea­­ză acum pe capete ca să-şi asigure majoritatea necesară. Germania e într’o altă situaţiune. Ea nu şi-a ex­primat până acum dorinţa ca să fie primită şi nu se ştie dacă o va face. Sunt însă destui neutri gata să cea­­ră el admiterea Germaniei. SALVAREA EUROPEI Dar, oricât de importante ar fi a­­ceste frământări şi aceste proble­me, ele dispar în faţa imensităţii dezastrului de care e ameninţată Europa. Ceea ce se impune în mo­mentul de faţă este nu căutarea de compromisuri şi de aranjamente pentru rezolvirea unor probleme secundare, ci căutarea de mijloace pentru salvarea civilizaţiei europe­ne. Răul s’a agravat în ultimele luni într’o măsură aşa de mare în­cât, ajuns la paroxism, el trebue să ducă sau la sfârşit, adică la prăbu­şire şi la catastrofă, sau să provoa­ce în ultima oră o reacţiune violen­tă susceptibilă de a duce la o îm­bunătăţire a situaţiei pe baze noui! După cum am spus la început, nu e imposibil ca o reacţiune , sau­ măcar un început de reacţiune în sensul acesta să se producă la adu­narea actuală a Societăţii Naţiuni­lor. Din punctul acesta de vedere deci, ea poate să fie de o impor­tanţă capitală. —o­ TELEFOANELE NOASTRE Direcţia 57/72 Centrala 6767 - 4679 Secretariatul 24 73 Provincia 10 66 Chestia zilei Evacuarea CHIRIAȘUL. — E rău când te evacuează, nu e așa d-le ministru ? închiderea linei polemici de G. G. COSTA­FORU Dacă n’aş crede că cititorii gă­sesc interes şi oare­care folos în polemica pe chestia „trădătorilor“, aş fi cedat chiar de azi d-lui C. Miile ...ultimul articol, cum voi face de altfel îndată după acest răs­puns. Ferindu-mă de încăpăţânare, nu-l voi mai apăra eu pe d. Stere; dum­nealui însuşi s’a apărat îndestul, a­­semenea colegii de la Iaşi precum şi glasul Basarabiei. Dar îmi permit întrebarea de ce pentru el singur „iertare, nici o­­dată ?!“ Aceasta e ceea ce vreau să des­­volt azi. Pentru a doua oară d. C. Miile, în prietenia ce-mi păstrează mi-a reamintit pierderea fiului meu pe câmpul de luptă. Această pierdere, ca zecile de mii alteie, a fost rezultatul nechib­zuitelor ordine şi dispoziţiuni a u­­nor şefi incapabili. Faptul e cert; atunci şi în urmă, acest fapt a fost recunoscut în lu­mea militară. Greşelile comandamentului for­mează în istoria războiului nostru un lung şir de jertfiri inutile, care la noi, mai mult ca nicăiri aiurea, au păgubit ţara şi au îndoliat fa­miliile. In „Adevărul“ de la 3 Oct. 1916, mulţumind numeroşilor mei compă­timitori, scriam : Am dat cu mâna largă, aim dat cu dragă inimă, avutul nostru şi tot ce ne-a fost mai scump pe lume, noi ne-am făcut datoria. Şi-au făcut-o oare şi aceia care au luat sarcina de a clădi, cu aceste comori, edificiul României Mari? Lucrat-au ei cu priceperea, cu chibzuiala, cu prevederea şi mai a­­les cu­­economia datorită? sau risi­­pit-au ei într'o nebună pornire scumpele şi nepreţuitele noastre co­mori? întrebările acestea,— pe care şi le pun nu numai cei cu inimile chinuite şi cu sângele aprins de fo­cul patimei, dar şi cei cu minţile reci şi întregi,— le voi cerceta altă­dată. Nu mă voi expune să mi să censureze şi durerea...“ De atunci au trecut­­ şase ani. Culpabilii au dobândit ’ prescripţia. Eu însumi numi mai tulbu­r cu gân­dul răzbunării durerea, intrată în sfera simţirilor sfinte. De altfel responsabilităţile s’au şters într’atâta că, dacă penali­­ceşte ele nu mai există, chiar şi urma lor tinde să dispară, căci Is­toria,— veşnic falsificata Istorie,­— este zilnic siluită să înregistreze, la activul criminalilor vinovaţi de dezastrele războiului nostru, stră­lucirea rezultatelor obţinute împo­triva faptelor lor, şi graţie numai marelui nostru noroc. Glasul sutelor de mii care au că­­zut în Ardeal, la Turtucaia, la Jiu, la Olt, la Argeş, pe Sabar, d’a lun­gul munţilor şi Siretului, cine îl mai aude ?!.. Şi doar sufletele lor nu ne cer să le răzbunăm moartea, — căci de bună voie voinicii noştri porniseră să moară vitejeşte pentru ţară,­­ ci reclamă contra inutilităţii jertfi­te­ vieţii lor, inutilitate datorită ză­­păcelei şi nepriceperei marelui co­mandament. In alte ţări, învinse sau învingă­toare, răspunderile au fost urmă­rite, stabilite iar vinovaţii pedep­siţi. La noi, nu. De ce nu ? Se zice că unele din aceste res­ponsabilităţi ar fi acoperite prin formula „din înalt ordin“ formulă cu care erau transmise spre execrn­tare ordinele şefului suprem al ar­matei care este totdeodată şi re­gele iresponsabil şi inviolabil al Ţării. Şi totuşi, mai presus de noi în­doliaţii, Patria, mama noastră co­mună, are doar dreptul şi chiar da­toria de a cere socoteală de vieţile fiilor ei zadarnic jertfite. Este aci un interes superior, su­prem de poruncitor, de care vor a­­vea a ţine seamă făuritorii Consti­tuţiei viitoare ca iresponsabilita­tea Capului Statului să nu mai poa­(Citiți continuare în pagina 11-a) Psychanatiza sinuciderilor de D­ ruB­UCOREC Primesc o ştire impresionantă din oraşul T. O tânără domnişoară, frumoasă, inteligentă, cu studii li­ceale, copila unică a unor părinţi bogaţi,­­ fără a fi fost bolnavă de „o boală incurabilă”, fără a fi fost atinsă de alienaţie mintală, de me­lancolie , fără a fi avut una din a­­cele decepţii, care într’un moment dat, te face să te gândeşti, că viaţa nu merită a fi trăită,­ — s’a sinucis înghiţând o cantitate de şoricioaică! Dar nu trece zi fără ca ziarele, să nu aducă ştiri despre acte de sinucidere în diferitele părţi ale ţă­rii ! Bătrâni, care nu mai aveau de cât câţiva ani de trăit, spre a muri de o moarte naturală aşa cum moare frunza pe care n’a mai hră­nit-o seva; oameni în floarea vie­ţii, cu frumoasă situaţie socială şi care s’ar fi putut bucura de toate plăcerile existenţii; adolescenţi în plină desvoltare a puterilor fizice şi intelectuale şi cărora viaţa le surâdea din tot ce-i înconjura; până şi copii, care nici nu bănuiesc măcar adevăratele greutăţi ale traiului ,pe pământ,... toţi, nu stau o clipă să cugete serios şi-i vedem executând saltul cel mare în infini­tul întunecos şi plin de mistere, din care până astăzi nimeni nu s’a în­tors încă! Şi-şi curmă firul vieţii fără a ţine seamă nici de iubirea şi jalea copiilor, care rămân în urma lor, nici de nenorocirea şi mizeria soţiei, nici de dragostea iubitei sau de sfârşietoarele dureri cu nepu­tinţă de potolit ale părinţilor! Şi după fiecare sinucidere ace­leaşi scene se repetă: cercetări a­­supra cauzelor dramei, imposibili­tatea , în cele mai multe cazuri, de a găsi o explicaţie sau găsirea unor cauze ridicole, care în nici în­tr’un caz n’ar putea explica distru­gerea instinctului celui mai puter­nic a fiecărei, existente: instinctul de a persista în fiinţa sa! Pentru opinia publică ziarele dau de obi­­ceiu o cauză unică (când e vorba de adulţi şi de acei, care nu sufăr de boli incurabile): neurastenia. Dar acesta e un cuvânt, destinat mi­mai de a masca ignoranţa noastră! Cititorii îşi aduc poate aminte de grozava tragedie ce a avut loc a­­cum un an într-o cameră de hotel din Braşov. Un general după ce cu sânge rece prepară totul spre a-şi omorî copii, şi după ce-i omoară, îşi curmă firul propriei sale vieţi, chiar în apropierea lor! Care ar putea fi mobilul determinant al u­­nei sinucideri şi crime, atât de monstruoase, dacă nu nebunia? Şi totuşi generalul nu era nebun! A­­tunci? * In sufletele noastre pe lângă fe­nomenele de care ne dăm pe de­plin seama, pe lângă acea­ regiune luminoasă şi clară unde domneşte raţiunea, inteligenţa şi care cu un termen general poartă numele de conştiinţă, — se află în umbră as­cunsă, o altă regiune, mai vastă poate decât sfera conştiinţei, un substrat de fenomene sufleteşti în plină activitate şi absolut indepen­dentă de conştiinţă mai tot timpul, — numită subconştientul. Am ară­tat acum un an, în „Adevărul lite­rar“ într’un articol intitulat „Dom­nia subconştientului“ ce putere şi ce înrâurire au toate elementele sufleteşti ascunse în subconştient asupra întregii noastre vieţi sociale, intelectuale şi artistice. Am mai arătat câtă atenţie trebue să dăm a­­cestui subsol al conştiinţei noastre, în vederea­ educaţiei tinerelor gene­raţii şi de ce important factor te­rapeutic în vindecarea bolilor, am dispune, dacă am şti, la un moment dat să „declanşăm“ toate forţele ascunse în subconştientul fiecăruia din noi.­­ Am realiza în ordinea psicolo-­ gică şi morală, aceleaşi misiuni, care s’ar putea realiza în ordinea fizică, prin posibilitatea eliberării forţelor intraatomice. Un caz tipic de ce putere are subconştientul în lecuirea bolilor mi s’a întâm­plat săl văd acum 2 luni. Un bun prieten al meu, el însuşi medic, venise la Bu­­­cureşti să consulte pe specialişti în­ privinţa unor simptome de angină pectorală ce începuse a observa la el şi care-l făceau să ducă o viaţă chinuită. Avea adevărate accese de sufocaţie şi durerile caracteris­tice acestei boli. Un medic distins din Bucureşti i-a pus în adevăr diagnoza de angină pectorală, (şi se ştie ce prognoză gravă are a­­ceastă boală­­) şi i-a recomandat­­ un tratament destul de complicat. Din întâmplare, ieşind din casa medicului şi plimbându-se îngrijit pe calea Victoriei, întâlneşte pe cu­noscutul d-l Grossman (specialist în boli de stomah), care-i era vechiu prieten. Ii povesteşte grijile de care era cuprins şi d-rul Gross­­man îi spune, aşa ’ntr’o doară, fără să insiste şi fără a prea da mare importanţă hypotezei sale : „Nu cumva ai crize de aerofagie (înghiţire de aer...) şi câte o bulă de aer se aşază în dreptul acordului şi atunci fie direct, fie reflex, îţi produce acele accese de sufocaţii şi dureri cardiace?“ Ei bine, a fost deajuns aceste vorbe ale acestui medic, ca prie­tenul meu, ori de câte ori îi veniau crizele de aerofagie, să le opriască în mod automatic şi astfel de a­­tunci n’a mai avut nici un acces de angină pectorală ! Şi fără nici un tratament! Ce s’a întâmplat ? Ideea expri­mată de d. d­r Grossman s’a furi­şat în subconştientul bolnavului şi s’a putut furişa acolo tocmai fiind­că a fost exprimată serios dar nu insistent şi într’un moment când conştiinţa bolnavului era oareşicum întunecată de grijile ce-l obsedau şi când deci porţile subconştientu­lui erau deschise, lăsând intrare li­beră ideei salvatoare, care şi-a în­ceput rolul ei activ de a opri ae­­rofagia şi prin aceasta şi accesele de sufocaţie şi durerile chinuitoare! Dar... am făcut o prea mare di­­gresie... Va folosi poate medicilor şi poate şi unor bolnavi. Revin deci la subconştientul că­ruia îi atribuim un rol important în sinucideri. „Sufletul nostru — scrie Paul Bourget — seamănă cu acele archi­­pelaguri în care apar insule la su­prafața valurilor, vârfuri vizibile a unor fundamente invizibile, a urii (Citiți continuare in pagina H~a). "

Next