Adevěrul, ianuarie 1923 (Anul 36, nr. 11912-11940)
1923-01-29 / nr. 11938
V Conferinţa în caricatura CICERIN Primul delegat al Rusiei la conferinţa din Lausanne Opoziţia şi Constituţia guvernului După modul cum se comportă guvernul după cele ce au auzit şefii opoziţiunei din gura Suveranului — nu mai încape îndoială că ţara a fost condamnată, ca să zicemi aşa, în cerc intim, să fie supusă jugului Consfituţunei guvernului, a Constituţiunei liberale. Inutil să cercetăm de ce şi cum şi să căutăm explicaţiuni şi ieşiri. Faptul brutal există. Cei cari deţin puterea printr'o călcare a tuturor regulilor şi tradiţiilor parlamentare, cari au falsificat Camerele prin violenţe electorale cum nu s-au pomenit nici chiar la noi, cei cari au transformat Camerele astfel alese în Adunare Naţională, cei cari, lucrul trebue spus, au pus pe Suveran în situaţiunea de a trece peste dispoziţiunile unei Constituţiuni, căreia totuşi i-a jurat credinţiepentru a-i pune să jure a doua oară pe una pe care au făurit-o după bunul lor plac, fără concursul opoziţiei, ba contra protestului ei, — nu sunt oameni cari să dea înapoi de la o hotărâre pe care au luat-o. Cum stau azi lucrurile, Constituţia liberală va fi votată, regele care a refuzat să aibă într’ânsa partea de iniţiativă la care are dreptul, a avizat că o va sancţiona şi România şi poporul României Mari, va avea să ofteze sub jugul ei. Aşa cum stau azi lucrurile, aşa se va întâmpla.. Mai mult,dacă aşa se va întâmpla nimeni şi nimic, ce puţin pentru o generaţie, nu va putea anula şi poate nici chiar modifica Constituţia odată votată şi promulgată.Toate protestele cari spun altmintrelea, sunt ecoul unei indignări justificate, dar cari nu pot spera să aibă vreodată eco- ul luptei, care singură e hotărâtoare. Constatarea aceasta poate să fie dureroasă pentru unii, poate să pară altora contrară intereselor tacticei opoziţiei, dar ea este adevărată şi trebue făcută, căci, în cazul de faţă nu e vorba de o jucărie, nu e vorba de un incident politic trecător şi remediabil, ci e vorba de soarta drepturilor şi libertăţilor publice, e vorba de soarta politică a generaţiunei ,viitoare şi de frustrarea celei prezente de drepturi şi libertăţi pe care le-a avut şi pe cari încă le are, fiindcă ele nu încetează ,de a exista prin faptul că simt călcate.! Şi fiindcă e vorba de o atât de gravă chestiune, spunem: Nu cu speranţa că Constituţia cea nouă odată votată, va putea fi anulată, trebuie nutrită opoziţia şi opinia publică. Amândurora trebuie să li se spuie. Acum e momentul suprem, acum se dă lupta, acum cad sorţii, daeci România cea mare va trăi în viitor sub un regim de libertate cu adevărat democratic sau va trebui să îndure toate consecinţele Constituţiunei liberale, care de câte ori enunţă o libertate sau undrept, îi atârnă în coadă o dispoziţie care le anulează. Opoziţia şi opinia publică trebue să facă totul pentru a împiedeca votarea nouii Constituţiuni. Ele trebuie să chibzuiască bine mijloacele la cari vor să recurgă şi să se gândească mai ales că au în faţa lor întreaga forţă organizată a statului şi în favoarea lor, numai legea şi dreptatea, lucruri maridesigur, dar cam demodate la noi şi cari cer să fie apărate cu curaj şi jertfe. Auzim că consfătuiri au loc pentru realizarea blocului opoziţiei, că primejdia evidentă a calmat pentru momenturile de partid şi pasiunile personale şi că înţelegerea tuturor grupurilor opoziţiei este aproape un fapt îndeplinit. Dar cât putem noi vedea, înţelegerea se tratează până acum numai pe chestiunea negativă, foarte delicată, a retragerei din Parlament.Asupra unei acţiuni pozitive de urmat, asupra unui program de luptă eficace, nu auzim să se trateze. Or, acesta singur e important. Cum trebuie dusă această luptă și în ce limite, iată ce trebuie fixat, iată ce trebuie organizat. Vreme însă multă nu e, căci guvernul lucrează repede. Dacă tratativele şi desbaterile se vor lungi, curând im mai fi loc, decât pentru proteste, cari, repetăm, nu pot fi decât platonice. Şi drepturile şi libertăţile publice, sunt în primejdie. Sincer sis tuţii Mici avem ? Este interesant de ştiut câţi bolnavi de tfos exantematic avem în Capitală. Din partea organelor oficiale sanitare se spune că numărul bolnavilor este de vreo 70 sau 80. Avem motive temeinice să ne îndoim de exactitatea acestui număr. Motivele le scoatem tot din declaraţiile autorităţilor sanitare. In adevăr, ni se spune că actuala epidemie are un caracter foarte virulent şi că marea majoritate a bolnavilor a sucombat. . Ei bine, lucrul acesta nu poate fi adevărat. N’a existat niciodată şi nu poate exista o epidemie de tifos exantematic cu o mortalitate atât de ridicată. Mortalitatea acestei boli este de 15—16 la sută; ea ar putea uneori, în cazuri de virulenţă deosebită, să ajungă la 20 la sută, dar nu mai mult. Cum se explică atunci declaraţiile autorităţilor sanitare? Foarte simplu. Marea majoritate a cazurilor nu ajunge la cunoştinţa autorităţilor. Numai cazurile extrem de grave, cari duc aproape sigur la moarte, sunt declarate. Dar în afară de ele sunt numeroase cazuri mai uşoare cari trec drept gripă, răceală de stomah etc., ori cari sunt recunoscute dar nu se declară. Să nu uităm că tifosul exantematic este o boală a sărăciei. Omul sărac se hotărăşte greu să cheme îî medicul care costă mult. Asistenţă socială organizată, care să asigure bolnavului posibilitatea de a chema un medic, nu avem mai de loc. Iar bolnavii zac 2—3 săptămâni în pat, se vindecă de la sine şi rămân cu totul necunoscuţi autorităţilor. Dacă vrem deci să socotim numărul bolnavilor de tifos exantematic, trebue să pornim dela numărul cazurilor mortale. Dar numărul cunoscut al acestora este cu siguranţă mai mic decât cel real, pentru că sunt cazuri mortale cari n’au fost diagnosticate in viaţă, sau au fost tăinuite. Dacă ni se spune că au fost 60 de morţi, noi trebue să credem că au fost cel puţin 80. Iar 80 de morţi de tifos exantematic corespund la cel puţin 100 de bolnavi. Suntem siguri că nu greşim in plus, dacă afirmăm că acesta este numărul bolnavilor daţi până acum de epidemia în curs, epidemie de care, spre ruşinea noastră, putem încă fi bântuiţi după experienţele războiului. jjj. Q. ambasatorul englez la Berlin, rechemat de guvernul englez, spre marea satisfacţie a opiniei publice franceze, care îl consideră ca instigatorul rezistenţei germane LORD BABERNON Cafea cea bună Am putea zice singura cale", căci nu există alta pentru combaterea eficace a sectelor religioase cari se întind dela o vreme în ţară şi ne cam conducerea oficială a bisericeî dominante nu le priveşte cu ochi buni. Un diacon dintr’un judeţ a hiat iniţiativa de a organiza o activă propagandă in massele tumulare, la orase si la sate, prin conferinţe morale, prin explicarea evangheliilor, prin căutări religioase etc. Iar ministerul înstrucţiuneî publice a decis să sprinească această mişcare, hotărând ca localurile de şcoală din toată ţara să fie puse la dispoziţia comitetului ce s’a format, ori de câte ori va H nevoe. ■Iată, în adevăr calea cea bună. Im propaganda sectelor „pernicioase” cum le numeşte comunicatul minis fendul, nu se poate opune mod util decât o contrapropagandă- Sectele se răspândesc prin propagandă, şi cum e vorba de credinţă, ele nu pot fi combătute de căt prin contrapropagandă. Bine că a înţeles, în sfârşit, oficialitatea noastră acest adevăr elementar, înţelegere la care a dus-o, probabil, falimentul mijloacelor de luptă întrebuinţate până acum. Persecuţia, teroarea, urgia întrebuinţate împotriva adventiştilor de pildă, n’au dat nici un rezultat, şi nici nu puteau să dea vreunul. Ele nu puteau decât să întărească sectele persecutate, căci de când e lumea persecuţiile, mai cu seamă în materie de credinţă, au avut un asemenea rezultat. De aceea nădăjduim că experiența de până acum nu va rămânea narodnica și că, odată cu îndrumarea luptei contra sectelor pe calea cea bună, se va renunța definitiv la mijloacele brutale și necivilizate. Pan. NA ZBATII Am înţeles ! In sfârşit, guvernul ne explică de ce capacitatea lui incontestabilă nu isbuteşte să oprească desfiinţarea leului. E convingător. Iată de ce: „Stabilizarea valutei nu poate fi săvârşită prin mijloace artificiale şi expediente momentane". înţelegeţi!... E un lucru prea serios pentru a ne coborî la asemenea procedee. E povestea înţeleptului care înnecându-se, a refuzat frânghia ce i se arunca fiindcă, şi el, nu vrea să scape prin... expediente momentane Să ne înecăm cu demnitate! Kis. i (Citici conţinuerea în pag. Urii) Introducerea în terapeutică de către Erlich şi Hatta a arsenoaromaticelor (606 şi 914) pe de o parte, iar pe de altă parte apariţia noilor preparate care au urmat ca Trepolul (tartro-bismutatul de potasiu şi de sodiu, Eparseno (132, sau amino-arseno-fenolul) a lui Poaiaret şi altele au produs o perturbare, un adevărat haos în tratamentul clasic care s’a urmat până la apariţia acestor produse.Aşa până la finele anului 1909, tratamentul sifilisului era perfect reglementat şi orice medic se conforma preceptelor sau regalelor, formulate decătre celebrul sifiligraf Fournier, adică supuneau pe pacienţi la o cură mercurială şi iodurată timp de 4 ani. La această cură astfel formulată, . Fournier ca să evite ac de Doctor CONSTAZAN FIRESCU . "Docent universitar’ ■ cidentele terţiare, singurele grave, adăuga către al 8-lea şi al 9-lea an al boalei, o cură mercurială ele 3 luni. Tratamentul acesta urmat în mod scrupulos, a dat rezultate destul de bune pentru că punea în marea majoritate a cazurilor pe pacienţi la adăpostul accidentelor terţiare, singurele grave şi care puteau să le puie viața in pericol. Fără îndoială că la epoca de care vorbim nu aveam probele humorale, adică de laborator care să ne permită să afirmăm cu oarecare certitudine dacă sifilisul este sau nu, în activitate, adică dacă este sau nu vin decât. Incontestabil că" lipsiri dune aceste probe de laborator, destul de numeroase cazuri de sifilis visceral, rămâneau nediagnosticate* dar în tot căzul ceea ce putem afirma este că tratamentul lui Fournier, dacă era cu exactitate urmat, permitea celor atinși de sifilis să treacă prin viață fără prea multe riscuri de accidente terţiare. * Această stare de lucruri s’a menţinut — şi atât pacienţii cât şi medicii erau satisfăcuţi—până la congresul dela Königsberg (1909) când Erlich a făcut celebra sa comunicaţie asupra salvarsanului (606), lăsând să se întrevadă chiar posibilitatea unei sterilizări complecte a organismului graţie acestei medicaţii (Therapia magna sterilisans). Entuziasmul provocat de această comunicare a fost la început foarte mare şi cu atât mai pronunţat, cu cât cazuri de sifilis terţiar rebele la mercur se vindecau cu salvarsanul. Mai mult, reacţia sângelui (Wassermann) din pozitivă devenea negativă în urma tratamentului cu salvarsan. Un mare număr de medici, încântaţi de aceste rezultate au abandonat cu totul mercurul pen* ♦ni salvari«» o * Din nenorocire, entuziasmul de la început nu a tinut prea mult căci s’au văzut că sunt cazuri care rezistă tratamentului cu salvars®®, iar pe măsură ce se întrebuinţat acest tratament, apăreau accidente, unele din ele uşoare şi trecătoare, iar altele tardive şi mai persistente; mai mult, cazuri de moarte începeau să se semnaleze în urma acestui tratament. Fără îndoială că cu cât medicamentul se perfecţiona, adică cu cât era mai pur şi cu cât tehnica injecţiunilor era mai bine studiată, accidentele ce este drept deveneau mai puţin numeroase. Dar cu toate precauţiunile ce se lua atât în ceea ce priveşte medicamentul cât şi în ceea ce priveşte examenul cât se poate de scrupulos al pacienţilor cărora li se practicau aceste injecţiuni, accidente şi cazuri de moarte tot, se mai semnalau. Am putea da aici statistici impresionante de cazuri de moarte în urma tratamentului cu salvarsan şi neosalvarsali, dar acestor cazuri, chiar când se cifrează cu sutele, «ie pot , opune miile şi sutele de mii de cazuri vindecate prin această metodă. S’a crezut că accidentele ar fi datorite în mare parte pătrunderei directe în sânge a medicamentului (injecţiuni intravenoase) şi din această cauză s’a căutat ca aceste produse (606 şi 914) să fie injectate în muşchi sau în ţesutul celular subcutanat, de unde apariţia produselor ca Galilul, Sulfarsenolul, Olarsonul, etc. Deşi pe această cale accidentele s’au micşorat, eie însă nu au dispărut cu totul, ceeace a determinat pe sifiligrafi să caute şi alte substanţe care să poseadă proprietăţi antisifilitice şi care injectate pe calea musculară să nu producă nici un fel de accident. Dintre numeroasele preparaţiuni, nu ne vom ocupa decât de sărurile de basmut şi de preparatul doctorului PomaTet numit Eparsenic (132). Din toate sărurile de bîsmut întrebuinţate se pare că cea care a dat cele mai bune rezultate este tairobismutatul de potasiu şi de sodiu, pare insolubilă,, cunoscută sub numele de Trepol. Doctorii I Fournier Louis şî Gnénot la spitalul Cochin din Paris "încep tratamentul prin 2—3 injecțiuni de Trepol de 0,20 centigr. una la fiecare două zile, pe urmă continuă tratamentul prin injecțiuni de 0,30 centigr. de 2 ori pe săptămână. de face astfel o cură de o lună și jumătate în care timp se introduce un organism 2 grm. 10 aproape de medicament. După o lună de repaos, se face o nouă serie şi aşa mai departe până la dispariţia reacţiei lui Wassermann. Rezultatele obţinute sunt foarte bune, căci s’a constatat că, treponemul (agentul sifilisului) dispare de obicei după a 2-a injecţiune, accidentele secundare, ca rozeola dispar în 5—10 zile, iar în ce priveşte accidentele terţiare rezultatele ar fi şi mai bune. Reacţia Wassermann dispare mai încet şi nu începe să se modifice decât după prima serie de injecţii. Iar dacă ar fi să credem pe Livaditi şi Sazerae, tratrobis mutatul, după experienţele lor de laborator pe animale, s’ar opri: I r Anc XXXVI. Ka. 11938 î len exeimitani^ în toata tara ? lei «eiwlani! in străinătate C Luni 29 ianuarie 1923 Adevărul FONDATOR* AL. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1920 D-l Dissescu a atins un record de subtrrbare, demonstrează în raport necesitatea libertăţii presei şi propune în proiect desfiinţarea ei completă. Mai puţin subtil, Farfuridi ar fi spus desigur mai simplu: nu admit dar sunt pentru r Remanieri în diplomaţia englezSfârşitul libertăţii scrisului Regimul presei în proedul depus Proiectul de Constituţie depus în Parlament sugrumă definitiv libertatea presei. Primejdioasele idei emise de guvern încă de la început au fost toate menţinute şi cristalizate în articole şi paragrafe. Ele nu au primit nici o atenuare, nu au suferit nici o reducţiune. Ba , mai urnit. Au primit adausuri neaşteptate, care pun presa în şi mai mare inferioritate şi agravează în mod jicnitor regimul ei viitor. Toate demonstraţiile făcute de gazetari în conferinţe, în articole şi în congres au rămas fără ecou. Promisiunile oficiale nu au fost respectate. Regimul presei pentru a nu apărea în goliciunea lui hârdă a fost repartizat cu rafinament în doze mărunte în diferite articole. Contopit din nou la un loc, el ese în evidenţă ca un brutal atentat în contra libertăţei de a scrie şi în contra gazetarilor. In primul rând, s’a introdus în proiect corecţionalizarea delictelor de presă. Juraţii nu vor nai avea ce judeca. Căci orice delict de presă care va putea fi considerat conex cu un alt delict sau crimă va merge la tribunale şi tot aşa va merge în judecata rigidă şi formalişti a tribunalelor tot ce poate îi denumit „calomnie“. Cetăţenii îşi pot lua de acum nădejdea. Nu vom mai putea publica denunţuri, nu vom mai putea demasca nelegiuiri şi abuzuri evidente. Căci în lipsa unor probe palpabile ele vor fi taxate de calomnii. Şi nu o vom face, nu pentru că ne-ar speria pedepsele în adevăr îngrozitoare — căci despăgubirile civile vor putea lua proporţii distrugătoare — ci pentru că victimele acestor abuzuri se vor teme să ni se aducă la cunoştinţă. Se desfiinţează girantul responsabil, aşezându-se în loc răspunderea personală a directorului şi a redactorilor. De câte ori scrisul unuia sau altuia dintre noi va deveni nesuferit pentru guvern, vom fi târâţi sub diferite motive lesnicioase la bara justiţiei şi sustraşi activităţii noastre. Articolul 56 al proiectului ne face, în fine, insulta supremă de a lipsi pe gazetar, atunci când e în Parlament, de imunitatea acordata celorlalţi parlamentari. Orice deputat va putea comite la adăpostul imunităţii cele mai îndrăzneţe delicte. Dacă însă deputatul va fi director de ziar sau redactor responsabil, el va putea fi arestat oriunde şi oricând, fără „vină vădită“ şi fără să se mai ceara antericaţia Parlamentului. Un deputat negazetar poate comite un omor — şi va beneficia de imunitatea parlamentară. Un deputat-ziarist face te miri ce, — şi poate îi arestat. Dispoziţia aceasta constitue o insultă pentru care vom mai cere socoteala. Trecând însă peste ea, considerăm în bloc regimul ce se creiază presei ca una din cele mai reacţionare părţi ale proiectului. Şi vom protesta până în ultima clipă în contra lui. E. F. Schimbarea edililor In laconismul a două rânduri de ziar, „Viitorul" de aseară a făcut o mare bucurie bucureştenilor. Oficiosul anunţă, în adevăr, că detrrrsituntea comisiei interimare a Capitalei a fost primită, în sfârşit! Dar bucuria nu e decât pe jumătate. Informaţia oficiosului e complectată cu ştirea că în cursul săptămânei viitoare se va forma noua comisiune interimară. Aşadar, tot comisie interimară. Tot un număr de oameni numiţi în capul comunei, împotriva voinţei cetăţenilor ţi datorindu-şî numirea esclusiv statelor de serviciu in partidul liberal. Ce garanţii pot avea cetăţenii că noua comisiune va fi mai pricepută, mai activă şi mai cu tragere de inimă pentru interesele orăşenilor ? Cine ne poate asigura că nu se va perpetua la comună nepriceperea şi incuma de până acum ? Permanentizarea comisiilor interimare de nouă ani nu s’au mai făcut alegeri comunale — a adus după ea anihilarea complectă a ori cărei urme de viaţă comunala. In tot acest interval de timp guvernele au socotit comunele ca un teritoriu cucerit si le-au administrat după bunul lor plac, suprimând dreptul cetăţenilor de a se administra singuri. Nefiind alese de cetăţeni, comisiile interimare nici n’au putut fi controlate de aceştia. De aci indolenţaţi arbitrarul edililor interimari atunci când însăşi selecţia lor nu era complectamente greşită. O îndreptare a halului în care se găsesc comunele şi o restibuire a vieței comunale nu vor fi posibile decât în ziua când comunele vor fi repuse în dreptul lor de a se gospodări singure. Nestor ■. •' ,.V. ■m Carnetul nostru Ultimul articol al lui Ginre® Acum un an. Suia voiniceşte şi bucuros scara casei „Adevgralui", care atâţia ani fusese casa lui, a gândurilor şi a muncii lui neastâmpărate. Aducea articolul. Şi-avu şi atunci, ca întodeauna, zeci de observaţii adunate pentru toţi, zeci de subiecte pentru inspiraţia tuturor. Câteva proiecte noui şi vaste de muncă nouă se schiţară sub îndemnul acestui semănător de vigoare şi încredere. Plecă lăsându-ne întremarea pe care numai vorba lui voioasă, învăţătoare şi blândă ştia s-o poarte pretutindeni. Ajuns acasă, plin de sigur de o nouă recoltă de observaţii şi idei pentru gazetă — pentru public — Ciurcu se aşeză pe sofaua lui şi adormi, simplu, pentru totdeauna. Ultimul lui drum fusese drumul gazetei. Şi, în vreme ce în zeţărie se culegea ultimul lui articol, Ciurcu murea cu măreţia şi cu liniştea unui zeu ce-şi dictează singur destinul. .... Ciurcu iscăli ultimul lui articol de dincolo de viaţă. Şi cel din urmă articol al lui, a fost tot un protest pentru dreptate, a fost apărarea unui năpăstuit. Niciodată nu a murit mai frumosul luptător. Eroică şi simplă cum i-a fost viaţa, — aşa i-a fost şi moar' Dela imagina lui splendidă putem împrumuta noi, cei tineri — predispuşi oboselilor triste,şi îndemni şi mustrarea de cari are trebui anemia silinţelor de-acum..... D. T. ABONAMENTE 6 Lei 300 pe timp de un an Lei 150 pe timp de 6 luni Lei 75 pe timp de 3 luni IN STREINATATE Lei 560 pe timp de un an Lei 230 pe timp de 6 luni Lei 140 pe timp de 3 luni Daestre xite! când doi se ceartă». LEUL: Ăia se ceartă la Ruhr — și eu scad de mă prăpădesc! ! Iapa împăratului de A. de HERZ Ifihnssa Işi povesteşte amintirile - S’ar părea, că acesta e maî multtatiul unui bazin pentru copil, când în realitate nu e vorba de cât de pamfletul unui autor dramatic şi romancier german, d. Carl Stein-heim, polemist acerb, mie revoluţionar „sui generis“, foarte duşmă- nit în ţara’ sa, întâi presa germană şi Pe urmă presa franceză s’au ocupat de personalitatea acestui scriitor, precum şi de operile sale, în urma imul recent proces intentat, lui, de fostul Kaizer, care cerea comfiscarea volumului „Libussa“. Wilhelm al doilea a pierdut procesul, pentru că aşa păţeşte omul când intră în seria ghailoamelor: întâi războiul, pe urmă tronul şi la urmă procesele. * Steinheim a mai publicat după război o lucrare mai serioasă, în două volume, ce se numea „Europa”, în care vroia să rezume istoria politică a continentului de la 1871 la 1914, atribuind Franţei şi Engliterei cauzele războiului mondial. Germanii nu s’au prea supărat de ce cuprindeau paginele acestor două volume, dar de data aceasta, de când a apărut „Libussa“ injuriile, la adresă autorului, nu mai contenesc. Cine este Libussa? E o iapă- Etapa cu care Kakenul a făcut războiul, deşi se insistă asupra faptului că monarhul l-a făcut în tren şi cât mai aproape de bucătăriile, care nu se prea apropie de linia frontului. Şi în vremurile acestea de restrişte, când toate personalităţile ■marcahte care au jucat în război roluri importante, se simt nevoite să-și scrie memoriile, rândașul fos- telor grajduri imperiale a găsit cu cale să înmâne celui mai combativdintre polemiștii germani, amintirile iepii călărite de împărat. Libussa văzu lumina zilei la anul 1897 pe malurile Volgei, atrăgând atenţia Ţarului, prin formele eî perfecte şi elegante. In grajdurile ţariste, se bucură de înalta favoare, de a aparţine Ţarinei, care n’o prea muncea pentru că Ţarina, femee nervoasă şi bolnavă, prefera trăsura şi automobilul. Eduard VII, principele de coroană ,al EnglHereî, admiră mult pe Libussa cu prilejul unei vizite la Petrograd șî Ţarul i-o dăruește. Iată cum iapa ajunge, după o călătorie destul de monotonă, în grajdurile regale dela Londra. ... Stăpânul eî devine reg e al Angliei și împărat al Ind'riior. Evenimentul impresionează mult pe Li* bussa, care peste câteva vreme își schimbă din nou reşedinţa, ivind«* se în grajdurile imperiale dela Berlin. Glorioasa mutare s’a făcut în urma Întrevederii dintre Eduard șî Wilhelm la . Kiel în 1904. . Din ziua aceea Libussa rămase pentru totdeauna la Berlin, bucurâmdu-se de cetăţenia germană şî de bună voinţa imperialului ei călibreţ. * Când cineva a avut o viaţa atât de aventuroasă, — cailor, nu prea, le este dat sa iasă din monotonia activităţii lar, — şi când a mai avut şi prilejul să intre în contact cu oameni atât de iluştri, ar fi o crimă să nu lase posterităţii impresiile, cari pot sluji istoriei universale. Libussa şi-a dat seama decalareaţa ei ebiemare, şi Karl Steinheim nu face altceva decât să-i publice memoriile, pieptenând puţin stilul şi îndreptând cuvintele neciteţe scrise din fuga copitei. Aprecierile Lionafeei asupra Ţarinei, sunt cu totul lipsite de curtemie. Femeile între ee, însă, au obiceiul să se bârfească, şi e foarte probabil că necazul provine şi de la câteva usturătoare cravaşe. Libussa devine interesantă numai atunci, când povesteşte că regele Engliterei nu-l prea avea la stomac pe Kaizer, din pricină că acesta se îmbrăca bnne şi când, foarte indiscretă, repetă convorbirile lui Wilhelm cu miniştrii şi generalii săi. Libussa e foarte binevoitoare faţă de fostul Kaizer. II scuză mereu, dar îl apără ca funia pe spânzurat- Aşa de pildă istoriseşte, iapa, că Wilhelm nu putea lăsa fără ,ajjutor pe Austriac! în contra sârbilor, pentru că Austria era nevoiaşă şi religia creştină îţi impune să ajuţi pe..cei slabi! . ro*Sunt nenumărate epizoadele acestea amuzante. Libussa are uni cap de om politic, bine organizat, şi o logică din cale afară de agreab'îă. Ea pricepea tot ce intenţiona să facă imperialul eî stăpân, care, înprimele zile ale dezastrului, bătând nervos’şeaua, nu se gândea că pricepe iapa, tot' ce-î da prin gând. Pamfletul lui Gări Sternheim se citeşte cu plăcere, mai ales de aceia care sunt obişnuiţi să citească printre rânduri. A. de Herz