Adevěrul, mai 1923 (Anul 36, nr. 12028-12058)
1923-05-29 / nr. 12056
Anul XXXVI. No. 12058 1 Lou pAgiiifjiBiui in mma tain 2 Lei exemplarul in străinătate C Marti 29 Mai 1923 Adevărul FONDATORI IAL. V. BELDIHAN 1888-1897 CONST. MILLE 1897—1920 D-l Argetoianu line ca, oricum, chestia honului Băncii Comerciale să nu fie discutată in comitetele partidului. ...S’a dus vremea când rufele murdare se spălau In familie ! Greşelile politicei noastre economice1 ' ’Aş recomanda călduros, con- ducătorlor polticei noastre economice, ca să citească cu atenţiune, declaraţiunile făcute de ,a. Sinadino, din Chişinău, şi publicate în ancheta pe care „Adeiverul“ a întreprins’o în Basarabia. D. Sinadino nu este un politician. D-sa se ţine deoparte de politica atât de frumoasă, a ţărei noastre. Dar d-sa este un om cu o interesantă experienţă administrativă şi economică. Un om care are şi o considerabilă practică economică. Un observator, am zice obiectiv, liber de orice patimă, fără simpatii sau antipatii pronunţate, pentru vreunul din partidele noastre. D-sa vede situaţiunea economică în care ne zbatem şi care, departe de a fi mers ameliorându-se, s’a înrăutăţit din ce în ce mai mult. Şi d-sa recunoaşte şi expune cauzele fundamentale ale acestei stări de lucruri, a cărei vină nu cade în Sarcina unui singur guvern, ci a tutulor cari s’au succedat, căci, după cum spune, toate au greșit, r Printre greșelile fundamentale Ce s’au comis d. Sinadino pune în primul rând aceia că nu s’a făcut _______ poate că știe, poate însă că nu Că, cu trei-patru ani în urmă, Statul nostru ar fi putut obţine împrumuturi considerabile în condiţiuni avantajoase. Cu atât mai piare a fost greşala, că acest împrumut nu a fost contractat, fie. jşî cu jertfe. In loc ’de aceasta s’a reecurs la sistemul împrumuturilor mici, cari, făcute pe bonuridetezaur, ne revin astăzi atât ’de Scump şi nu numai că nu ne-au jadus nici un. folos, ci au compromis reputaţia noastră şi creditul r strtU *•?«•*t tf'1'"1 n’h Am putea spune, când vorbim de greşeli fundamentale, că de tp'f a fost tt singură greşală amentală !î acela, că nu ă făcut la vreme, împrumutul cela foarte mare, care ar fi îngăduit adevărata refacere a tărei, . Căci îoăîe celelalte greşeli fundamentale, audecurs şi ’decurg din aceasta unica. Aşa de exemplu, cea relevată de d. Sinadino, că nu s’a avut grijă de a se reface repede şi bine mijloacele de transport, căile ferate în prima linie. Cu toate că oarecari rezultate s’au atins, nu trebuie uitat că nu am avut, şi nu ştiu dacă avem chiar în acest moment,ci ceea ce se numeşte o politică serioasă şi eficace a drumurilor de fer. Avem o regularitate mai mare în ce priveşte transportul persoanelor, dar ajunge să pleci puţin urechea la plângerile comerţului, să auzi la ce abuzuri e obligat încă să se preteze pentru ca să vezi că acţiunea transporturilor e încă departe de o soluţiune. Dar putem noi oare uita că cinci ani ,după încheierea păcei, multe poduri sunt încă provizorii, multe terasamente insuficiente şi că mai nimic nu s’a făcut pentru unificarea căilor ferate, aparţinând la patru sisteme, deosebite, nu unificare în sensul administrativ, ci în sensul politicei naţionalede ’drum de fer, în sensul acela care arduce cel mai repede la unificarea economică, pentru că ar face dintr-o reţea excentrică, una cu tendincomune. Din greşala întâi a rezultat şi cea a nestabilităţei politicei economice, de care a vorbit d. Sinadino. Mereu în căutarea de resurse financiare, mereu în dificultăţi financiare, politica economică nu putea fidecât nesigură, de tatonări, tolerând azi exportul şi mâine oprindu-l, percepând azi taxe şi mâine suprimându-le, controlând azi ceea ce eria neglijat, şi aşa mai departe. Politica interventionists à outrance ne-a făcut şi ne face enorm de mult rău, dar tumbele şi piruetele prin cari a procedat, mai mult, decât însuşi principiul. Cât despre enorma greşală, relevată de d. Sinadino, că nu am avut o politică de cultură agrară şi de comerţ cu produse agricole, după ce am realizat cea mai mare revoluţiune, schimbând prin reforma agrară tot temeiul producţiunei noastre, toată lumea e de acord asupra ei şi totuşi nu i s’a dat încă de solutiune, pentru simplul motiv că şi această soluţiune este condiţionată de bogate mijloace financiare, şide acea bună administraţie, despre care d- Sinadino aminteşte că este premisa unor bune finanţe. Observaţiunile d-lui Sinadino, făcute fără nici o ideie preconcepută, în unicul scop de a arăta răul, despărţit de persoane şi partide, numai în speranţa că arătându-l, li se va putea mai lesne găsi leacul, sunt dintre acelea cari trebuiesc repetate și popularizate, fiincă tot relevând răul ce s’a făcut, se poate să nască binele de făcut. • /_ B. Brănișteanu La 10 Maiu D. I. I. BRATIANU * Primind defilarea •.. a Pacea încheiată ? Ori cât se manevrează Încă fraza războinică de către unii Interesat! sau inconştient!, nimeni nu are curagiul de a pune intr’adevăr un popor în fata unei declaratiuni de război efective. Ceea ce s’a petrecut la Lausanne în ultimele zile dovedeşte aceasta incă odată. Se şi anunţase că turci sunt pe punctul să părăsească Conferinţa, că grecii sunt gata să înceapă războiul... Dar, acest războiu nu ar fi fost o afacere turcogreacă, el ar fi fost, deoarece e vorba de cestiunea orientală, o afacere europeană, şi nimeni nu putea şti ce alte popoare ar fi fost atrase în sângerosul dans. De acela tot, delegată statelor europene, mari şi mici, orcât de deosebite sunt de altfel interesele lor în cestiunea orientală, s’au găsit de acord că războiul trebue Împiedecat. Şi a fost Împiedecat, ceea ce dovedeşte incă odată că războae se fac numai, când există voinţa de a le face. Situaţia cea mai comodă au avut-o acum turcii. Nici ei nu sunt in stare să ducă cine ştie ce război, dar acolo, la popoarele Asiei occidentale, războiul e un fel de stare permanentă, o calamitate, dar una cu care sunt obicinuite şi la care se resemnează, cu fatalismul inăscut orientalilor. De aceiaşi pacea,deşi nu’i cunoaştem amănuntele, s’a încheiat in comficiuni favorabile mai mult turcilor. Aceştia refuzând să plătească aliaţilor reparatiunile inpuse lor prin tratatul de pace, reclamau totuşi reparatîuni dela greci şi făceau din acordarea lor condiţiunea sine qua non a păcei. Şi se pare că au obţinut ca reparaţiuni, cel puţin o concesiune teritorială în Europa, care li se refuzase la trecuta conferinţă din Lausanne, adică teritoriul Karagaci cu gara. Oricum, războiul e evitat şi toţi cei cari n’au uitat ce însemnează război şi cari văd la ce consecinţe duce el, la învngătfiri ca şi la învinşi, se vor bucura de aceasta. x Ruina economică a tării Pe marginea prăpastie! j ytfcj.." -rr^ u i Necesitatea unei politici noui Sub titlul „Paralizia generală progresivă a economiei nationale și remedierea ei“, d. dr. Gr. Antipa a făcut să apară un mic volum în care tratează aproape toate problemele de la ordinea zilei. Lucrarea este foarte remarcabilă. Ea cuprinde două părţi. In cea dintâiu, de un interes am putea spune pasionat: d. Antipa analizează situaţia economică prezentă a ţării, iar în a doua arată ce măsuri ar trebui să se ia pentru ca pur şi simplu să nu ajungem a peri de inaniţie. D. Antipa arată că situaţia economică este dezastruoasă şi că mergem spre o agravare a ei. In loc să facem o politică de natură să ducă la un maximum de producţie şi de export, facem una ale cărei efecte sint reducerea şi dezorganizarea producţiei. Am realizat exproprierea, fără a purta de grije ca, sub forma ţărănească de proprietate, producţia agricolă să se menţie şi să crească. Diferitele interdicţiuni de export, contigentările, cotele pentru consumaţia internă, permisele, taxele de export etc. au descurajat producţia, au dus la micşorarea ei şi sunt pe cale s-o paralizeze cu totul...s____„aA căci pe teritoriul nostru vom fi stăpâni oricând şi vom găsi mijloace să facem ca interesele superioare ale statului să fie respectate de orice întreprindere care lucrează în ţară“. Observaţia aceasta este justă. Stăpâni la noi, nu există absolut nici un motiv de teamă că am putea fi îngenunchiaţi de capitalul străin. Preponderenţa pe care o oftuia la noi capitalul german înainte de 1916 nu ne-a împiedicat să facem război Germaniei, atunci când am voit. D. Antipa arată unde duce frica neîntemeiată, absurdă, de capital străin. „Nu s-a desfăşurat destulă activitate în producţia petrolului — spune d-sa — fiindcă nu avem destul capital pentru a-l învesti în explorări, sondaje, conducte, cisterne, etc., mai cu seamă întrucât priveşte nouile terenuri pe care diferite societăţi româneşti vor să le pună în valoare. Rafinorii avem destule, cu o capacitate de rafinare cu mult mai mare decât întreaga noastră producţie de petrol brut. Deci, în primul rând, ne trebuiau materiale de sondaj: tuburi, cable, linguri, etc. Aducerea lor din străinătate costă astăzi sume enor azi nu putem face decât una care duce la mizerie și la ruină. Dar, despre problema aceasta, pe care d. Antipa o tratează în mod admirabil în lucrarea d-sale vom vorbi mâine. , v. S. Antipa — dă măsura valoarei tuturor celorlalte produse ale ţării, este supus unui regim cu totul special. Deşi preţul mondial de azi este azi de 75.000 lei vagonul, cum îl vând bulgarii, sârbii şi ungurii, noi l-am maximalizat totuşi numai la 25.000 lei vagonul, cu riscul de a fi rechiziţionat pentru mori şi pentru armată. Celelalte cereale: orz, ovăz, porumb, etc. sunt încărcate numai cu taxele de export, aşa că, în comerţul liber, se pot vinde cu 40.000 lei vagonul, că se ameninţaţi de a mima ceea ce trebue pentru consumul intern, că ţăranii îngraşă porcii cu grâu pentru a putea vinde porumbul cu un preţ mai mare... Am ruinat deci producţia principală a ţării care era baza comerţului nostru şi adevăratul aur care garanta valoarea monedei noastre." Acelaş lucru s’a făcut cu vitele, cu păsările şi ouăle, cu fructele, cu nutreţul, cu vinul, cu peştii etc. In toate domeniile, sau am interzis cu totul exportul sau am supus producţia unui regim de contingentări, permise, preţuri fixe etc. Aceasta în contra faptului că ,numai exportul este stimulentul serios al producţiei şi că numai pe calea libertăţii exportului, producţia ,p poate fi pusă in stare de a satisface mai eftin şi cerinţele pieţii interne“. VI. WC/UIVOW Iată forte şi reprezintă, deci, momentan, o îngreuiare şi mai mare în balanţa plăţilor noastre. Ştiu, totuşi, că una din cele mai mari fabrici de tuburi din lume, împreună cu o mare întreprindere industrială din ţară au voit să instaleze în Transilvania o mare fabrică de tuburi, întrebuinţând ca combustibil gazurile naturale. Certe mărunte politice au împiedecat realizarea intreprinderii pentru care negociee erau terminate. O asemenea fie mar d in ţară —■ care asta, din nenorocire, nu mai poate fi felsă ia îndeplinire — ar fi reprezentat emanciparea noastră în chestiunea petrolului şi posibilitatea sporirii considerabile a producţiei prin mijloace proprii." O dilemă teribilă După cum am văzut, d. Antipa condamnă politica de oprire sau de îngrădire a exportului. Dar întrebarea ce se pune este dacă, în împrejurările de faţă, se poate da drum liber exportului, fără a contingenţa producţia şi fără a fixa preţuri mai favorabile pentru consumul intern. Nimeni nu tăgăduieşte că regimul în vigoare, aşa de bine descris de d. Antipa, duce la o paralizare a producţiei, dar putem oare să sărim deodată la un sistem de libertate absolută, fără ca prin aceasta să lovim în milioane de consumatori ? Libertatea exportului şi înlăturarea cotelor şi a preţurilor fixe ar avea fără doar şi poate de urmare un spor al producţiei în vreme de cinci-şase ani, dar în timpul acesta preţurile s’ar urca în ţară la nivelul celor mondiale şi viaţa s’ar scumpi în mod intolerabil. D. Antipa singur arată că preţul mondial al unui vagon de grâu este de 75.000 iei, pe când cel intern nu e decât de 25.000. Dacă am desfiinţa cotele, preţul pâinei ar tripla. Salariile ar trebui să se urce, budgetul ar trebui şi el urcat cu câteva miliarde, etc. Abrogându-se regimul în vigoare în ce priveşte vitele, ouăle, etc., carnea şi celelalte articole s-ar scumpi şi ele peste orice măsură. Dilema e deci dintre cele mai grele. Ce să facem ? Să lăsăm economia ţării să se distrugă prin continuarea politicei evident antieconomice de azi, care e o politică de anti-producţie, ca să-i zicem astfel, sau să riscăm tulburări sociale profunde şi o răsturnare a tuturor ordinilor politice, financiare, budgetare de azi printr’o politică de viaţă scumpă intolerabilă? Ne pare foarte rău că d. Antipa n’a discutat mai profund chestia aceasta care, împreună cu aceea a capitalului străin, domină întreaga noastră situaţie. In ce ne priveşte, credem că nu există o altă cale de eşire din starea primejdioasă în care ne aflam decât făcând o politică îndrăzneaţă, în stil mare în chestia capitalului străin. Ne trebue capital mult, capital enorm pentru a putea avea o producţie mare. Dacă am avea capitalul de miliarde lei aur de care avem nevoe şi fără de care vom muri înăbuşiţi în mijlocul bogăţiilor cu cari ne-a dăruit natura, am putea atunci risca chiar să suprimăm sistemul de cote, de contingentări, de preţuri maximale, de restrângeri şi de opriri la export, fiindcă ne-ar da atunci mâna să plătim din budget, un număr de ani, diferenţele în plus cari ar rezulta din stabilirea preţurilor mondiale la noi. Având capital, am putea face orice fel de politică, pe când O vorbă a unui fost ministru al Angliei la Bucureşti Consecinţele regimului anti-economic care s’a urmat până acum sunt teribile. D. Antipa arată că, dacă nu vom schimba — şi cât mai repede, — politica aceasta, riscăm să se realizeze o vorbă a unui fost ministru al Angliei la Bucureşti. d. White, care a spus că România e o ţară bogată, dar că se teme ca românii să nu ajungă totuşi a muri de foame într’însa. Dezastrul e mare în agricultură, în ramura creşterii vitelor, în viticultură, peste tot. La pescarii, spune d. Antipa, „producţia a scăzut spăimântător. Bălţile şi gârlele s'au potmolit, pescarii îşi părăsesc meseria". Valori de miliarde se perd din lipsă de administraţie, din neglijenţă, din concepţia greşită asupra eftinătăţii şi scumpătăţii vieţii, etc. Cu exploatările forestiere nu stăm mai bine. Avem 7 luni, milioane hectare păduri şi o situaţie excepţional de favorabilă pentru export, dar „nu suntem în stare să o folosim pentru economia noastră naţională şi pentru îmbunătăţirea valutei noastre. Lemne gata tăiate, în valoare de miliarde, putrezesc în depozitele de la gura pădurilor, aşteptând să fie încărcate. Dificultăţile transportului, — consecinţe ale unei întregi politici greşite — sunt în mare parte cauza întregului dezastru a unei atât de mari bogăţii naturale a ţării.. Dar nu numai atât. „Taxele de export aproape prohibitive numai pe cheresteaua de reşinoase stăvilesc exportul aproape a 200.000 vagoane de lemnărie în valoare de 5—4 miliarde“* . . ..Lvv L In petrol La petrol acelaș lucru. D. Antipa spune cu drept cuvânt ca „mai important era ca deocamdată să se producă (petrol) de orișicine, numai să se producă cât mai mult D. Iorga și Lip La Galaţi are loc acum congresul Ligei Culturale. De Ligă s’a ataşat înaintea unirei credinţa în realizarea idealului naţional şi ea a simbolizat în vremurile cele mai grele, convingerea că mai puternică decât despărţirea geografică şi de stat, este legătura culturală între toate ramurile unei aceleiaşi naţiuni. Unitatea culturală o ţine unită cu cea mai puternică legătură, cea a minţei şi a sufletului, înainte ca să fie unită geograficeşte, şi acea unitate este garanţia sigură a unirei geografice, de stat. Ca realizarea idealului naţional, rolul Ligei Culturale nu a încetat. El are să ajute la consolidarea unirei, după ce a ajutat la realizarea ei. Dar spiritul în care înţelege să facă aceasta, trebuie să fie garanţia că va putea s’o facă. Şi llUCU UU LUCSbV UVVL OfJUU, VUM auanimat cuvântarea cu adevărat mare, cu care d. Niculae Iorga a deschis actualul congres al Ligei, atunci nu încape îndoială că va reuşi din noua ei misiune. D. Iorga a arătat deja primele cuvinte care e menirea Ligei Culturale, când a pus-o fată în faţă cu nenorocita stare de spirit care se manifestă azi şi se întinde cu repeziciunea pe care a avut-o întotdeauna răul asupra binelui, stare de spirit al cărei prim şi ultim argument este ciomagul. Contra ei va avea Liga Culturală să lupte şi contra elementului anticultural şi antiuman ce este ura. Când zici cultură şi civilizaţiimne, zici dragoste, zici dreptate. Indată ce te găseşti pe calea opusă dragostei, te găseşti pe drumul barbariei. Discursul cu care d. Iorga a deschis congresul din Galaţi, e un program, cu care Liga Culturală poate să devie acum acel centru de rezistenţă contra nenorocitului curent, care semănând anarhia în stalete, „aruncă, cum bine a spus savantul istoric, „tara întrun chaos din care cu greu va putea fi scoasă“. .. Carnetul nostru Ce-aţ fost veţi fi Deşi viaţa asta pământească a fost şi este tratată de oameni cu dispreţ şi scârbă, ei s-au preocupat totuş necontenit de ea în modul cel mai viu. Buda şi Isus, atât de asemănători dar şi atât de deosebiţi, întruchipând preocuparea aceasta de viaţă au ajuns la încheeri opuse ! Cel dintâi a înclinat către neant, cel din urmă ne-a anunţat vecinicia vieţii de apoi pe care vom trăi-o în mijlocul verdeţii, al liniştii şi al fericirii eterne. Evident că rasa albă a ales soluţia din urmă, ea care-i o rasă de progres şi de slabă filozofie. Mai mult. Ne-am făcut şi iluzia că pe lumea cealaltă vom fi altfel decât pe asta, adică buni şi perfecţi în toate. Era de fapt negarea vieţii eterne căci dacă vom trăi-o altfel decât prin actuala noastră personalitate e ca şi cum n’ar exista. Dar spiritul omenesc nu se jenează de asemenea contradicţii. Iată însă că unii spiritişti români ne anunţă, pe temei de fapte şi experienţe zic ei, din care unele cam dureroase pentru dânşii, că viaţa cea de dincolo de mormânt este aidoma cu cea de aici, că cel puţin caracterul şi personalitatea noastră nu sufăr nici o schimbare desbrăcându-se de trup şi trecând în stare de spirit pur. In adevăr, spiritul lui Caragiale se arată tot atât de farsor, de talentat şi de spiritual ca şi pe vremea când era îmbrăcat in carne. Hajdău a rămas dincolo tot aşa de dubliu şi de jemanfisis, cum era şi pe vremea când îşi scria operele şi improşia cu zacherlina lui. şi aşa mai departe. ir-Prin urmare ce-aţî fost pe lumea asta veţi fi şi pe cealaltă, dragii mei! inteligenţi, stupizi, bani, răi, idealişti, materialişti, chiar culţi şi inculţi, căci pare că eternitatea nu adaogă nimic vieţii efemere pământeşti. •i- -încât veţi avea viaţa vecinică întocmai după cum aţi dorit-o căci tiparul ce l’aţi primit pe globul vostru nu se va mai şterge niciodată. iVft convine sau nu ? Dacă nu, cătaţi să câştigaţi aci ce veţi putea, căci dincolo nu mai e nici o nădejde să vă sporiţi patrimoniul de calităţi sau să pierdeţi din noianul de păcate şi defecte. Cum sunteţi , veţi fi, de apururi. Amin. II .„ Chestia zilei Grijile guvernului — Ce eşti aşa de prăpădât, preutterule ? PREMIERUL. — Apoi ce ? E glumă ? să ai numai o duzină de ministere şi cel puţin patru duzini de ministerialsiSI ■■■ Dictatorul României Mecmonnii rigide i-tX'.j'V '1 -." ■■■!« "" " ■ -ill I ,'îr* ••5W. Părerile d-lui Vintilă Brătianu despre capitalul străin „Times" dela 19 Mai publica, sub titlurile de mai sus, o lungă expunere a corespondentului său special din București, în care se află și nişte declaratiuni făcute de d. Vintilă Brătianu cu privire la capitalul străin. In cele ce urmează, rezumăm expunerea. Corespondentul lui „Times" începe prin a spune ca „personaltatea dominantă în politica României şi totdeodată omul cel mai nepopular al acestei ţări este d. Vintilă Brătianu, ministrul de finanţe“. Aceasta explică de ce, vorbind de d. Vintilă Brătianu, l-a numit „Dictatorul României“. Corespondentul marelui ziar englezesc crede că ministrul de finanţe are puterea de a face ce vrea. D. Brătianu, spune dânsul, e în contra inflaţiunii. Rezultatul este o lipsă teribilă de numerar. Bonurile emise în Transilvania în 1919 de guvernul de atunci şi ajunse la scadenţă în Februarie nu au fost plătite. Mai multe linii de drum de fer nu funcţionează, fiindcă guvernul nu vrea să cheltuiască sumele necesare pentru repararea podurilor distruse de război. Viaţa se scumpeşte fără încetare, leul cade, dar d. Vintilă Brătianu nu se sinchiseşte de toate acestea; el îşi continuă netulburat drumul. Corespondentul lui „Times“ vorbeşte apoi de consolidarea bonurilor de tezaur şi, reproducând ceea ce a auzit în cercurile oficiale, spune că d. Vintilă. Brătianu a reușit să echilibreze budgetul și să facă să crească veniturile statului. Budgetul prevede suma de 1 milion lire sterline pentru plata cuponului datoriei consolidate, dar nu are nici o sumă pentru acoperirea datoriilor interne. D. Vintilă Brătianu le-a amânat „pentru a evita să facă apel la o nouă emisiune a Băncei Naţionale". De şase luni nu s’a mai recurs la inflaţiune. „Dacă cineva nu poate să-şi plătească datoriile vechi* e totuşi ceva când nu mai face altele noui şi d. Vintilă Brătianu a reuşit să nu mai facă altele noui“. Dar rezultatul acesta n’a putut fi obţinut decât prin reduceri straşnice şi printr’o zgârcenie, „sub care poporul sufere şi strigă". După opinia corespondentului,restrângerea importului a avut de efect menţinerea valoarei interne a leului peste valoarea lui externă.Pentru un englez, Bucureştiul este azi tot aşa de eftin cum era Berlinul cu şase luni în urmă, dar pentru un român preţurile sunt în mod ruinător urcate, mai ales pentru aceia cu salarii fixe"* mhu 1' # "yi). ...•c.rv Există două sisteme opuse pentru a ridica o ţară, care a suferit de pe urma războiului Unul care consistă în a face ăătoriî, în credinţi că prosperitatea care se speră va permite achitarea lor. Al doilea sistem consîstă în a reduce budgetul şi cheltuelile necesare pot tru refacerea ţării, , lăsând restaurarea acesteia pentru vremuri mai bune, şi în a concentra toate sforţările pentru a acoperi cheltuelile cu încasările curente. Polonia a întrebuinţat prima metodă. Ea a mers foarte departe cu inflaţiunea şi suportă azi consecinţele acesteia, dar, comerţul, industria şi agricultura ei au recâştigat o bună parte din vechea lor prosperitate, D. Vintilă Brătianu se încearcă să realizeze sistemul al doilea. El refuză să imprime hârtie nouă şi să facă apel la capitalul străin. „Dez-avantagiile acestei politici sunt evidente“.. Se spune, continuă corespondentul, că fraţii Brătianu ar fi contră capitalului strein. Se citează prescripţia din noua Constituţie despre naţionalizarea subsolului ca o doovadă a acestei păreri. Dar a se crede că fraţii Brătianu sunt în contra oricărui capîtalidolallar ar semna că sunt proşti şi doar nu sunt. Intr’un interview recent, d. Vintilă Brătianu a spus corespondentului: — „Ar fi o nebunie să se presupue că ţara se poate desvolta fără de ajutorul capitaluli strein. Avem nevoe de acesta în industria minieră, pentru exploatarea căderii apelor şi pentru celelalte industrii. Apoi avem nevoe de articole cari nu pot fi plătite decât cu monedă streină. Capitalul strein trebue însă se lucreze în marginile unei poliţiei generale aprobată de stat şi care e în acord cu interesele ţării. Nu dorim capitalistul care nu vine decât să exploateze ţara şi să culeagă beneficii, ci capitalistul care are înţelegere şi sentiment pentru evoluţia noastră naţională şi care vrea să ţie seamă de interesele noastre. Voim să fim trataţi ca majori, iar nu ca minori. „Englezii ar trebui să studieze mijloacele întrebuinţate de germani la noi. Germanii au fost mulţumiţi să lucreze economiceşte la noi prin mijlocirea instituţiilor naţionale. Dacă drumurile noastre la fel n’ar fi fost organizate de germani, n’am fi putut face războiul... Voim să cercetăm chestia cu tot calmul şi să vedem cum se poate organiza cooperarea între capitalul strein şi noi aşa ca ambele părţi să fie mulţumite“. Pentru a se explica mai bine, d. Vintilă Brătianu, a dat aci un exemplu. La începutul industriei noastre de petrol, a zis dânsul, societăţile streine au adus sondori polonezi şi americani. După aceea au înfiinţat şcoala de sondori din Câmpina, aşa că acum sondorii sunt toţi români. Aceştia iau salarii mai mici şi se înţeleg mai bine cu ceilalţi lucrători. Ei nu sunt inferiori sondorilor streini" Cred că englezii o să înţeleagă aspiraţiunile noastre şi o să accepte o (OUft continuarea in pag. II-ă) NAZBATII Piele de câini In tabloul ministerului de industrie pentru materialele libere la export e prevăzut şi pielea de câine. Oricine are dreptul să exporte piei de câine ! Nu e aşa că vi se pare ciudat. De ce această permisie şi la ce pot folosi pieile de câine ? Să v-o spun eu: sub eticheta „piei de câine“ e rost să se exporte pieile cari nu sunt permise.... D’aia ţine neapărat ministerul să afle lumea că avem voie să trimetem peste graniță oricâte piei de câine vrem. .... E o uşită comodă pentru negustorii de... piei de clotă! ? - - ' ■ Kiy *