Adevěrul, mai 1923 (Anul 36, nr. 12028-12058)

1923-05-29 / nr. 12056

Anul XXXVI. No. 12058 1 Lou pAgiiifjiBiui in­ mma tain 2 Lei exemplarul in străinătate C Marti 29 Mai 1923 Adevărul FONDATORI IAL. V. BELDIHAN 1888-1897 CONST. MILLE 1897—1920 D-l Argetoianu line ca, oricum, chestia honului Băncii Comerciale să nu fie dis­cutată in comitetele partidului. ...S’a dus vremea când rufele murdare se spălau In familie ! Greşelile politicei noastre economice1 ' ’Aş recoman­da călduros, con- ducătorlor polticei noastre eco­nomice, ca să citească cu aten­ţiune­, declaraţiunile făcute de ,a. Sinadino, din Chişinău, şi pu­blicate în ancheta pe care „Ade­­iverul“ a întreprins’o în Basa­rabia. D. Sinadino nu este un politi­cian. D-sa se ţine deoparte de politica atât de frumoasă, a ţărei noastre. Dar d-sa este un om cu o interesantă experienţă ad­ministrativă şi economică. Un om care are şi o considerabilă practică economică. Un observa­tor, am zice obiectiv, liber de orice patimă, fără simpatii sau antipatii pronunţate, pentru vre­unul din partidele noastre. D-sa vede situaţiunea econo­mică în care ne zbatem şi care, departe de a fi mers ame­­liorându-se, s’a înrăutăţit din ce în ce mai mult. Şi d-sa recu­noaşte şi expune cauzele funda­mentale ale acestei stări de lu­cruri, a cărei vină nu cade în Sarcina unui singur guvern, ci a tutulor cari s’au succedat, căci, după cum spune, toate au greșit, r Printre greșelile fundamentale Ce s’au comis d. Sinadino pune în primul rând aceia că nu s’a făcut _______ poate că știe, poate însă că nu Că, cu trei-patru ani în urmă, Sta­­tul nostru ar fi putut obţine îm­prumuturi considerabile în con­­diţiuni avantajoase. Cu atât mai piare a fost greşala, că acest îm­­prumut nu a fost contractat, fie. jşî cu jertfe. In loc ’de aceasta s’a reecurs la sistemul împrumuturi­lor mici, cari, făcute pe bonuri­­de­­tezaur, ne revin astăzi atât ’de Scump şi nu numai că nu ne-au jadus nici un. folos, ci au compro­mis reputaţia noastră şi creditul r strtU *•?«•*t tf'1'"1 n’h Am putea spune, când vorbim de greşeli fundamentale, că de tp'f a fost tt singură greşală amentală !î acela, că nu ă făcut la vreme, împrumutul cela foarte mare, care ar fi în­­găduit adevărata refacere a tărei, . Căci îoăîe celelalte greşeli fun­damentale, au­­decurs şi ’decurg din aceasta unica. Aşa de exem­plu, cea relevată de d. Sinadino, că nu s’a avut grijă de a se re­face repede şi bine mijloacele de transport, căile ferate în prima linie. Cu toate că oarecari rezul­tate s’au atins, nu trebuie uitat că nu am avut, şi nu ştiu dacă avem chiar în acest moment,c­i ceea ce se numeşte o politică se­­­rioasă şi eficace a drumurilor de fer. Avem o regularitate mai mare în ce priveşte transportul persoanelor, dar ajunge să pleci puţin urechea la plângerile co­merţului, să auzi la ce abuzuri e obligat încă să se preteze pentru ca să vezi că acţiunea transpor­turilor e încă departe de o solu­­ţiune. Dar putem noi oare uita că cinci ani ,după încheierea pă­­cei, multe poduri sunt încă pro­vizorii, multe terasamente insu­ficiente şi că mai nimic nu s’a făcut pentru unificarea căilor fe­rate, aparţinând la patru sisteme, deosebite, nu unificare în sensul administrativ, ci în sensul politi­cei naţionale­­de ’drum de fer, în sensul acela care ar­­duce cel mai repede la unificarea econo­mică, pentru că ar face dintr-o reţea excentrică, una cu tendin­­comune.­­ Din greşala întâi a rezultat şi cea a nestabilităţei politicei eco­nomice, de care a vorbit d. Sina­­dino. Mereu în căutarea de re­surse financiare, mereu în difi­cultăţi financiare, politica econo­mică nu putea fi­­decât nesigură, de tatonări, tolerând azi expor­tul şi mâine oprindu-l, percepân­d azi taxe şi mâine suprimându-le, controlând azi ceea ce eri­a ne­glijat, şi aşa mai departe. Politi­ca interventionists à outrance ne-a făcut şi ne face enorm de mult rău, dar tumbele şi piruete­le prin cari a procedat, mai mult, decât însuşi principiul. Cât despre enorma greşală, re­levată de d. Sinadino, că nu am avut o politică de cultură agrară şi de comerţ cu produse agricole, după ce am realizat cea mai mare revoluţiune, schimbând prin reforma agrară tot temeiul producţiunei noastre, toată lu­mea e de acord asupra ei şi totuşi nu i­ s’a dat încă de solutiune, pentru simplul motiv că şi acea­stă soluţiune este condiţionată de bogate mijloace financiare, şi­­de acea bună administraţie, despre care d- Sinadino aminteşte că este premisa unor bune finanţe. Observaţiunile d-lui Sinadino, făcute fără nici o ideie precon­cepută, în unicul scop de a arăta răul, despărţit de persoane şi partide, numai în speranţa că arătându-l, li se va putea mai lesne găsi leacul, sunt dintre a­­celea cari trebuiesc repetate și popu­larizate, fiincă tot relevând răul ce s’a făcut, se poate să nască binele de făcut. • /_ B. Brănișteanu La 10 Maiu D. I. I. BRATIANU * Primind defilarea •.. a Pacea încheiată ? Ori cât se manevrează Încă fra­za războinică de către unii Intere­sat! sau inconştient!, nimeni nu are curagiul de a pune intr’adevăr un popor în fata unei declaratiuni de război efective. Ceea ce s’a petrecut la Lausanne în ultimele zile dovedeşte aceasta incă odată. Se şi anunţase că tur­ci sunt pe punctul să părăsească Conferinţa, că grecii sunt gata să înceapă războiul... Dar, acest răz­­boiu nu ar fi fost o afacere turco­­greacă, el ar fi fost, de­oarece e vorba de cestiunea orientală, o a­­facere europeană, şi nimeni nu pu­tea şti ce alte popoare ar fi fost a­­trase în sângerosul dans. De acela tot, delegată statelor europene, mari şi mici, orcât de de­osebite sunt de altfel interesele lor în cestiunea orientală, s’au găsit de acord că războiul trebue Împiede­cat. Şi a fost Împiedecat, ceea ce dovedeşte incă odată că războae se fac numai, când există voinţa de a le face. Situaţia cea mai comodă au a­­vut-o acum turcii. Nici ei nu sunt in stare să ducă cine ştie ce război, dar acolo, la popoarele Asiei occi­dentale, războiul e un fel de stare permanentă, o calamitate, dar una cu care sunt obicinuite şi la care se resemnează, cu fatalismul inăscut o­­rientalilor. De aceia­şi pacea,­­deşi nu’i cunoaştem amănuntele, s’a în­cheiat in comficiuni favorabile mai mult turcilor. Aceştia refuzând să plătească aliaţilor reparatiunile in­­­puse lor prin tratatul de pace, recla­mau totuşi reparatîuni dela greci şi făceau din acordarea lor condiţiu­­nea sine qua­ non a păcei. Şi se pa­re că au obţinut ca reparaţiuni, cel puţin o concesiune teritorială în Europa, care li se refuzase la tre­cuta conferinţă din Lausanne, adică teritoriul Karagaci cu gara. Ori­cum, războiul e evitat şi toţi cei cari n’au uitat ce însemnează război şi cari văd la ce consecinţe duce el, la învngătfiri ca şi la în­vinşi, se vor bucura de aceasta. x Ruina economică a tării Pe marginea prăpastie! j ytfcj.." -rr^ u i Necesitatea unei politici noui Sub titlul „Paralizia generală progresivă a economiei nationale și remedierea ei“, d. dr. Gr. Antipa a făcut să apară un mic volum în care tratează aproape toate pro­blemele de la ordinea zilei. Lucrarea este foarte remarca­bilă. Ea cuprinde două părţi. In cea dintâiu, de un interes am putea spu­ne pasionat: d. Antipa analizează situaţia economică prezentă a ţării, iar în a doua arată ce măsuri ar trebui să se ia pentru ca pur şi simplu să nu ajungem a peri de inaniţie. D. Antipa arată că situaţia eco­nomică este dezastruoasă şi că mergem spre o agravare a ei. In loc să facem o politică de natură să ducă la un maximum de produc­ţie şi de export, facem una ale cărei efecte si­nt reducerea şi de­zorganizarea producţiei. Am reali­zat exproprierea, fără a purta de grije ca, sub forma ţărănească de proprietate, producţia agricolă­­ să se menţie şi să crească. Diferitele interdicţiuni de export, contigen­­tările, cotele pentru consumaţia in­ternă, permisele, taxele de export etc. au descurajat producţia, au dus la micşorarea ei şi sunt pe cale s-o paralizeze cu totul.­­..s____„aA căci pe teritoriul nostru vom fi stă­pâni oricând şi vom găsi mijloa­ce să facem ca interesele superioa­re ale statului să fie respectate de orice întreprindere care lucrează în ţară“. Observaţia aceasta este justă. Stăpâni la noi, nu există absolut nici un motiv de teamă că am pu­tea fi îngenunchiaţi de capitalul străin. Preponderenţa pe care o o­­ftuia la noi capitalul german înain­te de 1916 nu ne-a împiedicat să facem război Germaniei, atunci când am voit. D. Antipa arată unde duce frica neîntemeiată, absurdă, de capital străin. „Nu s-a desfăşurat destulă ac­tivitate în producţia petrolului — spune d-sa — fiindcă nu avem des­tul capital pentru a-l învesti în ex­plorări, sondaje, conducte, cister­ne, etc., mai cu seamă întrucât pri­veşte nouile terenuri pe care dife­rite societăţi româneşti vor să le pună în valoare. Rafinorii avem destule, cu o capacitate de rafina­re cu mult mai mare decât întrea­ga noastră producţie de petrol brut. Deci, în primul rând, ne tre­buiau materiale de sondaj: tuburi, cable, linguri, etc. Aducerea lor din străinătate costă astăzi sume enor­ azi nu putem face decât una care duce la mizerie și la ruină. Dar, despre problema aceasta, pe care d. Antipa o tratează în mod admirabil în lucrarea d-sale vom vorbi mâine. , v. S. Antipa — dă măsura valoarei tutu­ror celorlalte produse ale ţării, este supus unui regim cu totul spe­cial. Deşi preţul mondial de azi este azi de 75.000 lei vagonul, cum îl vând bulgarii, sârbii şi ungurii, noi l-am maximalizat totuşi numai la 25.000 lei vagonul, cu riscul de a fi rechiziţionat pentru mori şi pen­tru armată. Celelalte cereale: orz, ovăz, porumb, etc. sunt încărcate numai cu taxele de export, aşa că, în comerţul liber, se­ pot vinde cu 40.000 lei vagonul, că se a­meninţaţi de a mi­ma ceea ce trebue pentru consumul in­tern, că ţăranii îngraşă porcii cu grâu pentru a putea vinde porum­bul cu un preţ mai mare... Am rui­nat deci producţia principală a ţării care era baza comerţului nostru şi adevăratul aur care garanta valoa­rea monedei noastre." Acelaş lucru s’a făcut cu vitele, cu păsările şi ouăle, cu fructele, cu nutreţul, cu vinul, cu peştii etc. In toate domeniile, sau am interzis cu totul exportul sau am supus producţia unui regim de contingen­­tări, permise, preţuri fixe etc. A­­ceasta în contra faptului că ,numai exportul este stimulentul serios al producţiei şi că numai pe calea li­bertăţii exportului, producţia ,p poa­te fi pusă in stare de a satisface mai eftin şi cerinţele pieţii interne“. VI. WC/UIVOW Iată forte şi reprezintă, deci, mo­mentan, o îngreuiare şi mai mare în balanţa plăţilor noastre. Ştiu, totuşi, că una din cele mai mari fabrici de tuburi din lume, împreu­nă cu o mare întreprindere indus­trială din ţară au voit să instaleze în Transilvania o mare fabrică de tuburi, întrebuinţând ca combusti­bil gazurile naturale. Certe mărun­te politice au împiedecat realizarea intreprinderii pentru care negocie­­e erau terminate. O asemenea fie mar d in ţară —■ care as­ta, din nenorocire, nu mai poate fi felsă ia îndeplinire — ar fi re­prezentat emanciparea noastră în chestiunea petrolului şi posibilitatea sporirii considerabile a producţiei prin mijloace proprii." O dilemă teribilă După cum am văzut, d. Antipa condamnă politica de oprire sau de îngrădire a exportului. Dar între­barea ce se pune este dacă, în îm­prejurările de faţă, se poate da drum liber exportului, fără a con­tingenţa producţia şi fără a fixa preţuri mai favorabile pentru con­sumul intern. Nimeni nu tăgăduieş­te că regimul în vigoare, aşa de bine descris de d. Antipa, duce la o paralizare a producţiei, dar pu­tem oare să sărim deodată la un sistem de libertate absolută, fără ca prin aceasta să lovim în milioane de consumatori ? Libertatea expor­tului şi înlăturarea cotelor şi a preţurilor fixe ar avea fără doar şi poate de urmare un spor al pro­ducţiei în vreme de cinci-şase ani, dar în timpul acesta preţurile s’ar urca în ţară la nivelul celor mon­diale şi viaţa s’ar scumpi în mod intolerabil. D. Antipa singur arată că preţul mondial al unui vagon de grâu este de 75.000 iei, pe când cel intern nu e decât de 25.000. Dacă am desfiinţa cotele, preţul pâinei ar tripla. Salariile ar trebui să se urce, budgetul ar trebui şi el urcat cu câteva miliarde, etc. A­­brogându-se regimul în vigoare în ce priveşte vitele, ouăle, etc., car­nea şi celelalte articole s-ar scumpi şi ele peste orice măsură. Dilema e deci dintre cele mai grele. Ce să facem ? Să lăsăm eco­nomia ţării să se distrugă prin continuarea politicei evident anti­­economice de azi, care e o politică de anti-producţie, ca să-i zicem astfel,­ sau să riscăm tulburări so­ciale profunde şi o răsturnare a tuturor ordinilor politice, financia­re, budgetare de azi printr’o poli­tică de viaţă scumpă intolerabilă? Ne pare foarte rău că d. Antipa n’a discutat mai profund chestia aceasta care, împreună cu aceea a capitalului străin, domină întreaga noastră situaţie. In ce ne priveşte, credem că nu există o altă cale de eşire din sta­rea primejdioasă în care ne aflam decât făcând o politică îndrăznea­ţă, în stil mare în chestia capita­lului străin. Ne trebue capital mult, capital enorm pentru a putea avea o producţie mare. Dacă am avea capitalul de miliarde lei­ aur de care avem nevoe şi fără de care vom muri înăbuşiţi în mijlocul bogăţiilor cu cari ne-a dăruit natu­ra, am putea atunci risca chiar să suprimăm sistemul de cote, de con­­tingentări, de preţuri maximale, de restrângeri şi de opriri la export, fiindcă ne-ar da atunci mâna să plătim din budget, un număr de ani, diferenţele în plus cari ar rezulta din stabilirea preţurilor mondiale la noi. Având capital,­­ am putea face orice fel de politică, pe când O vorbă a unui fost ministru al Angliei la Bucureşti Consecinţele regimului anti-eco­­nomic care s’a urmat până acum sunt teribile. D. Antipa arată că, dacă nu vom schimba — şi cât mai repede, — politica aceasta, ris­căm să se realizeze o vorbă a u­­nui fost ministru al Angliei la Bu­cureşti. d. White, care a spus­ că România e o ţară bogată, dar că se teme ca românii să nu ajungă to­tuşi a muri de foame într’însa. Dezastrul e mare în agricultură, în ramura creşterii vitelor, în viti­cultură, peste tot. La pescarii, spu­ne d. Antipa, „producţia a scăzut spăimântător. Bălţile şi gârlele s'au potmolit, pescarii îşi părăsesc me­­seria". Valori de miliarde se perd din lipsă de administraţie, din ne­glijenţă, din concepţia greşită asu­pra eftinătăţii şi scumpătăţii vieţii, etc. Cu exploatările forestiere nu stăm mai bine. Avem 7 luni, mili­oane hectare păduri şi o situaţie excepţional de favorabilă pentru ex­port, dar „nu sunt­em­ în stare să o folosim pentru economia noastră naţională şi pentru îmbunătăţirea valutei noastre. Lemne gata tăia­te, în valoare de miliarde, putre­zesc în depozitele de la gura pă­durilor, aşteptând să fie încărcate. Dificultăţile transportului, — conse­cinţe ale unei întregi politici gre­şite —­ sunt în mare parte cauza întregului dezastru a unei atât de mari bogăţii naturale a ţării.. Dar nu numai atât. „Taxele de export aproape prohibitive numai pe che­resteaua de reşinoase stăvilesc ex­portul aproape a 200.000 vagoane de lemnărie în valoare de 5—4 mi­liarde“* . . ..Lv­­­v L In petrol La petrol acelaș lucru. D. Anti­pa spune cu drept cuvânt ca „mai important era ca deocamdată să se producă (petrol) de orișicine, numai să se producă cât mai mult D. Iorga și Lip La Galaţi are loc acum congre­sul Ligei Culturale. De Ligă s’a ataşat înaintea unirei credinţa în realizarea idealului naţional şi ea a simbolizat în vremurile cele mai grele, convingerea că mai puterni­că de­cât despărţirea geografică şi de stat, este legătura culturală în­tre toate ramurile unei aceleiaşi naţiuni. Unitatea culturală o ţine unită cu cea mai puternică legă­tură, cea a minţei şi a sufletului, înainte ca să fie unită geograficeş­­te, şi acea unitate este garanţia si­gură a unirei geografice, de stat. Ca realizarea idealului naţional, rolul Ligei Culturale nu a încetat. El are să ajute la consolidarea u­­nirei, după ce a ajutat la realiza­rea ei. Dar spiritul în care înţele­ge să facă aceasta, trebuie să fie garanţia că va putea s’o facă. Şi llUCU UU LUCSbV UVVL OfJUU, VUM a­u­animat cuvântarea cu adevărat mare, cu care d. Niculae Iorga a deschis actualul congres al Ligei, atunci nu încape îndoială că va reuşi d­in noua ei misiune. D. Iorga a arătat deja primele cuvinte care e menirea Ligei Cul­turale, când a pus-o fată în faţă cu nenorocita stare de spirit care se manifestă azi şi se întinde cu repeziciunea pe care a avut-o în­totdeauna răul asupra binelui, stare de spirit al cărei prim şi ultim ar­gument este ciomagul. Contra ei va avea Liga Culturală să lupte şi con­tra elementului anticultural şi anti­uman ce este ura. Când zici cultură şi civilizaţiimne, zici dragoste, zici dreptate. Indată ce te găseşti pe calea opusă dragostei, te găseşti pe drumul barbariei. Discursul cu care d. Iorga a des­chis congresul din Galaţi,­­ e un program, cu care Liga Culturală poate să devie acum acel centru de rezistenţă contra nenorocitului curent, care semănând anarhia în stalete, „aruncă, cum bine a spus savantul istoric, „tara întrun chaos din care cu greu va putea fi scoasă“. .. Carnetul nostru Ce-aţ­ fost­­ veţi fi Deşi viaţa asta pământească a fost şi este tratată de oameni cu dispreţ şi scârbă, ei s-au preocupat totuş necontenit de ea în modul cel mai viu. Buda şi Isus, atât de ase­mănători dar şi atât de deosebiţi, întruchipând preocuparea aceasta de viaţă au ajuns la încheeri opuse ! Cel dintâi a înclinat către neant, cel din urmă ne-a anunţat vecinicia vieţii de apoi pe care vom trăi-o în mijlocul verdeţii, al liniştii şi al fe­ricirii eterne. Evident că rasa albă a ales solu­ţia din urmă, ea care-i o rasă de progres şi de slabă filozofie. Mai mult. Ne-am făcut şi iluzia că pe lumea cealaltă vom fi altfel decât pe asta, adică buni şi perfecţi în toate. Era de fapt negarea vieţii e­­terne căci dacă vom trăi-o altfel decât prin actuala noastră persona­litate e ca şi cum n’ar exista. Dar spiritul omenesc nu se jenează de asemenea contradicţii. Iată însă că unii­ spiritişti ro­mâni ne anunţă, pe temei de fapte şi experienţe zic ei, din care unele cam dureroase pentru dânşii, că viaţa cea de dincolo de mormânt este aidoma cu cea de aici, că cel puţin caracterul şi personalitatea noastră nu sufăr nici o schimbare desbrăcându-se de trup şi trecând în stare de spirit pur. In adevăr, spi­ritul lui Caragiale se arată tot atât de farsor, de talentat şi de spiritual ca şi pe vremea când era îmbră­cat in carne. Hajdău a rămas din­colo tot aşa de dubliu şi de jeman­­fisis, cum era şi pe vremea când îşi scria operele şi improşia cu zacherlina lui. şi aşa mai departe. i­­­r-Prin urmare ce-aţî fost pe lum­ea asta veţi fi şi pe cealaltă, dragii mei! inteligenţi, stupizi, bani, răi, i­­dealişti, materialişti, chiar culţi şi inculţi, căci pare că­ eternitatea nu adaogă nimic vieţii efemere pămân­teşti. •­i- -încât veţi avea viaţa vecinică în­tocmai după cum aţi dorit-o căci tiparul ce l’aţi primit pe globul vostru nu se va mai şterge nici­o­­dată. iVft convine sau nu ? Dacă nu, cătaţi să câştigaţi aci ce veţi putea, căci dincolo nu mai e nici o nădejde să vă sporiţi patrimoniul de cali­tăţi sau să pierdeţi din noianul de păcate şi defecte. Cum sunteţi , veţi fi, de­ apururi. Amin. II .„ Chestia zilei Grijile guvernului — Ce eşti aşa de prăpădât, preutt­erule ? PREMIERUL. —­­ Apoi ce ? E glumă ? să ai nu­mai o duzină de ministere şi cel puţin patru duzini de ministerialsiSI ■■■ Dictatorul României Mecmonnii rigide i-tX'.j'V '1 -." ■■■!« "" " ■ -ill I ,'îr* ••5W. Părerile d-lui Vintilă Brătianu despre capitalul străin „Times" dela 19 Mai publica, sub titlurile de mai sus, o lungă ex­punere a corespondentului său spe­cial din București, în care se află și nişte declaratiuni făcute de d. Vintilă Brătianu cu privire la capi­talul străin. In cele ce urmează, rezumăm expunerea. Corespondentul lui „Times" în­cepe prin a spune ca „personalta­tea dominantă în politica României şi totdeodată omul cel mai nepopu­lar al acestei ţări este d. Vintilă Brătianu, ministrul de finanţe“. A­­ceasta explică de ce, vorbind de d. Vintilă Brătianu, l-a numit „Dicta­torul României“. Corespondentul marelui ziar englezesc crede că ministrul de finanţe are puterea de a face ce vrea. D. Brătianu, spune dânsul, e în contra inflaţiunii. Rezultatul este o lipsă teribilă de numerar. Bonurile emise în Transilvania în 1919 de guvernul de atunci şi ajunse la sca­denţă în Februarie nu au fost plă­tite. Mai multe linii de drum de fer nu funcţionează, fiindcă guvernul nu vrea să cheltuiască sumele ne­cesare pentru repararea podurilor distruse de război. Viaţa se scum­peşte fără încetare, leul cade, dar d. Vintilă Brătianu nu se sinchi­seşte de toate acestea; el îşi con­tinuă netulburat drumul. Corespondentul lui „Times“ vor­beşte apoi de consolidarea bonu­rilor de tezaur şi, reproducând ceea ce a auzit în cercurile oficiale, spune că d. Vintilă. Brătianu a reu­șit să echilibreze budgetul și să facă să crească veniturile statului. Budgetul prevede suma de 1 mi­lion lire sterline pentru plata cupo­­nului datoriei consolidate, dar nu are nici o sumă pentru acoperirea datoriilor interne. D. Vintilă Bră­tianu le-a amânat „pentru a evita să facă apel la o nouă emisiune a Băncei Naţionale". De şase luni nu s’a mai recurs la inflaţiune. „Dacă cineva nu poa­te să-şi plătească datoriile vechi* e totuşi ceva când nu mai face al­tele noui şi d. Vintilă Brătianu a reuşit să nu mai facă altele noui“. Dar rezultatul acesta n’a putut fi obţinut decât prin reduceri straş­nice şi printr’o zgârcenie, „sub care­­ poporul sufere şi strigă". După opinia corespondentului,­­restrânge­rea importului a avut de efect men­ţinerea valoarei interne a leului peste valoarea lui externă.­­Pentru un englez, Bucureştiul este azi tot aşa de eftin cum era Berlinul cu şase luni în urmă, dar pentru un român preţurile sunt în mod rui­nător urcate, mai ales pentru aceia cu salarii fixe"* mhu 1' # "yi). ...•c.r­v Există două sisteme opuse pen­tru a ridica o ţară, care a suferit de pe urma războiului Unul care consistă în a face ăătoriî,­ în cre­dinţi că prosperitatea care se spe­ră va permite achitarea lor. Al doilea sistem consîstă în a reduce budgetul şi ch­eltuelile necesare pot tru refacerea ţării, , lăsând res­taurarea acesteia pentru vremuri mai bune, şi în a concentra toate sforţările pentru a acoperi cheltue­­lile cu încasările curente. Polonia a întrebuinţat prima metodă. Ea a mers foarte departe cu inflaţiu­­nea şi suportă azi consecinţele a­­cesteia, dar, comerţul, industria şi agricultura ei au recâştigat o bună parte din vechea lor prosperitate, D. Vintilă Brătianu se încearcă să realizeze sistemul al doilea. El re­fuză să imprime hârtie nouă şi să facă apel la capitalul străin. „Dez-­­avantagiile acestei politici sunt e­vidente“.­­. Se spune, continuă coresponden­tul, că fraţii Brătianu ar fi contră capitalului strein. Se citează pres­cripţia din noua Constituţie despre naţionalizarea subsolului ca o do­o­vadă a acestei păreri. Dar a se crede că fraţii Brătianu sunt în contra oricărui capîtalidolal­lar ar semna că sunt proşti şi doar nu sunt. Intr’un interview recent, d. Vin­tilă Brătianu a spus corespondent­­ului: — „Ar fi o nebunie să se presu­­pue că ţara se poate desvolta fără de ajutorul capitaluli strein. Avem nevoe de acesta în industria mi­nieră, pentru exploatarea căderii apelor şi pentru celelalte industrii. Apoi avem nevoe de articole cari nu pot fi plătite decât cu monedă streină. Capitalul strein trebue în­să se lucreze în marginile unei po­liţiei generale aprobată de stat şi care e în acord cu interesele ţării. Nu dorim capitalistul care nu vine decât să exploateze ţara şi să cu­leagă beneficii, ci capitalistul care are înţelegere şi sentiment pentru evoluţia noastră naţională şi care vrea să ţie seamă de interesele noastre. Voim să fim trataţi ca majori, iar nu ca minori. „Englezii ar trebui să studieze mijloacele întrebuinţate de ger­mani la noi. Germanii au fost mul­ţumiţi să lucreze economiceşte la noi prin mijlocirea instituţiilor na­ţionale. Dacă drumurile noastre la fel n’ar fi fost organizate de ger­mani, n’am fi putut face războiul... Voim să cercetăm chestia cu tot calmul şi să vedem cum se poate organiza cooperarea între capitalul strein şi noi aşa ca ambele părţi să fie mulţumite“. Pentru a se explica mai bine, d. Vintilă Brătianu, a dat aci un exemplu. La începutul industriei noastre de petrol, a zis dânsul, societăţile streine au adus sondori polonezi şi americani. După aceea au înfiinţat şcoala de sondori din Câ­mpina, aşa că acum sondorii sunt toţi români. Aceştia iau sa­larii mai mici şi se înţeleg mai bi­ne cu ceilalţi lucrători. Ei nu sunt inferiori sondorilor streini" Cred că englezii o să înţeleagă aspira­­ţiunile noastre şi o să accepte o (OUft continuarea in pag. II-ă) NAZBATII Piele de câini In tabloul ministerului de indus­trie pentru materialele libere la ex­port­ e prevăzut şi pielea de câine. Oricine are dreptul să exporte piei de câine ! Nu e aşa că vi se pare ciudat. De ce această permisie şi la ce pot folosi pieile­ de câine ? Să v-o spun eu: sub eticheta „piei de câine“ e rost să se exporte pieile cari nu sunt permise.... D’aia ţine neapărat ministerul să afle lumea că avem voie să trimetem peste graniță oricâte piei de câine vrem. .... E o uşită comodă pentru negus­torii de... piei de clotă! ? - - ' ■ Kiy *

Next