Adevěrul, iunie 1923 (Anul 36, nr. 12059-12088)

1923-06-11 / nr. 12069

Lovitura de stat din Bulgaria Guvernul Stamboliiski a căzut victimă a unei lovituri de stat, pe care regele a sancţionat-o. Prin violentă a vroit să se men­ţie la guvern, cu violentă a vroit să guverneze, prin violentă a că­zut. Astfel se adevereşte încă o­­dată cuvântul evangelic că cine ridică sabia prin sabie va pieri, şi experienţa politică seculară că un guvern care nu se mai poate menţine decât prin teroare, a că­rui guvernare nu mai e caracteri­zată de­cât prin acumulări de vio­lenţe, ori­cât de bine ar face în altă privinţă, — şi guvernul Stam­­­boli­sky a făcut şi mult bine Bul­garii, î­ml poate avea un sfâr­şit bun. * * * * *­­ Stamboli­sky a pornit de la convingeri democratice. împreu­nă cu tovarăşii săi de idei, foştii şi actualii săi colegi de minister, el a organizat ţărănimea bulgară pe bază democratică. In timpul­­ războiului a fost un pacifist con­­­vins. De aceia a suferit puşcăria.­­Înfrângerea regimului despotic al fiul Ferdinand, l-a adus din puşcă- 1 • * —­■ - - - — ------ — —* VM VU» OV JfcAjIV f asonanta numelui lui, cu a altui dictator al Bulgariei, suscita te­merea că ar putea avea și acelaş tragic sfârșit Mai ales că în cele din urmă Stamboli­sky intrase în conflict cu macedonenii. In această pri­vinţă el a făcut o politică utilă păcei şi stabilirei unor raporturi de bună vecinătate, în special cu Iugoslavia, — dar terorismul său îi slăbise poziţiunea şi însuşi re­gele Boris, căruia i-a salvat tro­nul, dar din care făcuse un fel de păpuşă, nerespectându-i nici dem­nitatea de om, l-a abandonat la prima ocazie. * * * Stamboli­sky a uşurat astfel macedonenilor înlăturarea sa. Dacă cu această înlăturare, totul s-a terminat, rămâne de văzut. Probabil că miliţiile verzi vor în­cerca să-i vie în ajutor, deşi cel mai energic conducător al lor, fostul ministru de interne Dasca­­loff, lipseşte din Bulgaria. Stam­boli­sky l‘a trimis într’un fel de exil aurit, ca ministru plenipoten­ţiar la Praga. Căci, ca toti dicta­a._,t* j»--v x »-» .­ lungea şederea lui la cârmă, el­­pierdea adevăratele noţiuni de­mocratice. Democratul se prefă­cuse într‘un dictator, care avea­­de partea sa ţărănimea, dar nu­mai pentru că o favoriza în pagu­ba oraşelor, pe cari le maltrata. *­­ * * De aci s‘a născut în centrele urbane o stare de spirit, care a­­meninţându-l mereu pe Stambo­ Jiisky, l-a împins pe calea teroris­mului de sus, cu concursul mili­ţiei verzi, adică a ţărănimei trans­formată în clasă prvilegiată şi al­cătuită într-o armată extralegală, care nu avea de­cât un scop, să sprijine contra tuturor pe Stam­boliisky şi guvernul său.­­ Toate intenţiunile lui bune, e­­rau condamnate să rămână ster­pe, din moment ce se abătuse de la metoda democratică şi şi-o în­suşise pe cea despotică, dictato­rială. Ultimele alegeri le-a făcut sub teroare. Omoruri, condam­nări şi arestări erau la ordinea zilei. Legea şi dreptul jucau un rol prea neînsemnat în toate aces­tea. Pentru oricine judeca puţin, era evident că zilele guvernului Stamboli­sky sunt numărate. Ba - -rr" — • •"* versuri, a început să se debara­seze de prietenii cari îi disputau dictatura. Astfel a dat acum de curând în judecată pe fostul său ministru de finanţe. Toate acestea au fost şi ele semne ale descom­­punerei autorităţei şi puterei sale. Dacă totuşi miliţiile verzi, un fel de gardă fascistă, vor reuşi să-i vie în ajutor, demiterea şi arestarea lui va fi şi semnalul u­­nui război civil pentru Bulgaria. In tot cazul noul guvern pare a aştepta lupta şi a fi hotărât să înfrunte şi miliţiile verzi­* * * Morala acestui grav incident, care tulbură iarăşi Bulgaria, este că violenţa şi samavolnicia nu pot duce decât la rezultate dezastru­oase. Nicairi nu va fi altfel, ori­cât aparenţele ar înşela. In Italia, d-1 Mussolini, ajuns din şef al fas­ciştilor, şef al guvernului, luptă din răsputeri contra violenţelor lor, pentru că ştie că dacă istoria cunoaşte cazuri de guverne veni­te la cârmă prin violenţă, nu cu­noaşte nici unul care prin violen­ţă să se fi putut meţine până în cele din urmă. B. Brănişteanu Congresul pescarilor­ ­ Pascalii din ţară se strâng astăzi tetr'un congres la Tulc­ea, spre a dis­cuta situaţia jalnică creiată de stat profesiunea lor, care e una din cele mai Însemnate ramuri ale economiei noastre naţionale. Propriu zis, „a fost" una din cele mai importante ramuri ale economiei naţionale. Căci astăzi, graţie bi­rocraţă din ministerul domeniilor şi graţie lip­sei de pricepere a exploatarei de stat, această ramură de producţie tânjeşte şi va merge din ce în ce mai rău dacă nu se iau grabnice măsuri de îndreptare. Pe vremuri, peştele constituia­u m­omentul da predilecţie in deosebi al populaţiei sărace. Peşte era din bel­şug. Eram, din punctul acesta de vedere, o ţară binecuvântată de Dumnezeu. Dar binecuvântarea lui Dumneze«» s’a izbit de nepriceperea şi Încăpăţânarea oamenilor. O politică greşită a peştelui a stânjenit din ce în ce mai mult ex­ploatarea bălţilor, aşa în­cât astăzi alimentul acesta a dispărut aproape complect din hrana populaţiei. Nu se mai găseşte de­cât rar, şi atunci e pesta măsură de scump. Din pricina sistemului greşit de ad­mministraţie a pescăriilor, care tin­dea să exploateze mai mult pe pes­cari cât peştele, pescarii s’au lă­sat da meserie. Şi de unde am avea posibilitatea să aprovizionăm din belşug toată ţara şi să ne mai ră­­ni de suficient pentru export, astăzi ţărâna­ nu vede peştele cu lunile, şi nici de exportat nu exportăm. Roa­dele nefastei administraţii româneşti s’au văzut in deosebi In Basarabia unde aproape nu se mai prinde peş­­te, deşi înainte de război singure bălţile Akermanului aprovizionau întreaga provincie şi se mai trime­tea şi în Rusia. Regimul dictat de la Bucureşti, a ucis aproape această ramură de producţie. Strânşi in congresul de la Tulcea, pescarii îşi vor expune doleanţele lor, cari coincid cu interesele popu­laţiei şi cu necesitatea pentru eco­nomia naţională de a se reda pes­cuitului vechea-i înflorire. Dar va fi cine să-i asculte ? Pan. Giif Mfi Vara litterai. Instantaneele noastre TELEFOANELE NOASTRE Direcţia 57T2 Centrala 6/67, 24/73, 46 73 Secretariatul 24/73 fiîîssuisîîsîL'afia. 7'6îî Provincia 10/66 D. DE MANVILLE Ministrul Franţei la­ Bucureşti f■**t Luni 11 lunls 1523 Anul XXXVI. No. 12069 1 lbu eitjftipiarni in toata tara 3 Lei exemplarul in străinătate Adeverii! FONDATORI AL. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1920 TV­I,i­a­r Parlamentul și-a terminat sesiunea aclamând pe Magnificentius, imperatorul artelor. ...A vrut să arate tării că partidul liberal mai are încă forțe neutilizate pentru complectarea operei sale legislative ! O escrocherie a guvernului maghiar ———— _ Falsificarea hotărârii comisiei de reparaţii Se ştie că comisiunea de re­paraţii a luat, în ce priveşte reparaţiile maghiare, o hotărâre neplăcută guvernului din Buda­pesta. Acesta ceruse să fie scu­tit de obligaţia de a da in garan­ţie unele venituri ale statului pentru plata reparaţiilor. Intenţia guvernului maghiar era să se fo­losească de acele garanţii pen­tru a obţine, pe baza lor, împru­muturi în­ străinătate. Comisia de reparaţii a admis în principiu , ridicarea privile­giului, dar cu mai multe condi­ţii, ca aceasta să se facă numai în vederea unor împrumuturi special admise de comisia de reparaţii, cu un control sever al întrebuinţării sumelor, ca o mi­siune specială să exercite acest control, ca Ungaria să facă unele reforme politice interne, ca su­mele împrumutate să fie între­buinţate pentru plata reparaţii­lor, ca restituţiile în natură că­tre statele învingătoare să fie continuate în mod regulat, etc. Această hotărîre înseamnă o gravă înfrângere pentru guver­natoriile. Ungaria n’are nevoe de acest împrumut. D. Bethlen voia să scape de privilegiul pe care-l aveau aliaţii asupra veniturilor Ungariei, pentru a putea împru­muta sume mari pe cari să le folosească pentru înarmări. Un fals Pe de ală parte însă, guvernul Bethlen se simte foarte slab: în­frângerea sa la Paris putea sâ-i fie fatală. De aceia el nu s'a dat îna­poi de la un fals. Agenţia tele­­grafică maghiară a publicat textul hotâririi, suprimând părţile neplă­cute, ori prefăcăndu-le chiar câte puţin. Astfel, în textul oficial se spu­nea : „şi că în acelaş timp se vor lua toate măsurile de ordin in­terior necesare pentru a asigura această refacere“. Textul publicat de guvernul ma­ghiar spunea însă: „şi că în acelaş timp se vor lua toate măsurile pentru a asigura această refacere“. Cuvintele „de ordin interior, necesare“ au fost suprimate. D-lui Bethlen nu i-a convenit să arate că e vorbe de măsuri poli­tice, de revenirea la democraţie, de renunţarea la absolutismul reacţionar, la pseudof­ascismul deghizat, la ungurii cari se deş­teaptă sub egida crucii încârliga­te, la brutalităţile antisemite, la numerus clausus şi la alte siste­me asemănătoare, importate din evul mediu, cari oricât ar plăcea unor plagiatori din ţările vecin­e, nu pot fi admise de democraţia apuseană. Mai mult încă. Cuvântul „ne­cesare" arată că comisia de repa­raţii e de părere că ţara nu se poate reface fără schimbarea sistemului politic — pe care d. A. C. Cuza şi huliganii săi ar vrea să-l introducă şi la noi — că reformele politice sunt necesare pentru refacerea ţării. O încercare de-a scăpa Tote lucrurile acestea, d. Beth­len a vrut să le suprime. De a­­ceia d-sa a modificat textul ho­tărârii. Ideia n’a fost rea. Ce şi-a spus iscusitul şef de guvern? E probabil că textul integral al hotărîrii nu va fi cunoscut în alte ţări, de­oarece nu interesea­ză atât de mult opinia publică din alte ţâri. Prin urmare opozi­ţia maghiară nu va prinde de veste. Diplomaţii străini din Bu­dapesta ori nu vor observa­ că în textul maghiar din ziarele ungu­reşti sunt unele „mici“ modifi­cări, ori, dacă vor observai, vor trece cu vedere.­ Iar d. Bethlen se va putea lăudia că în princi­piu i s’a admis cererea şi ziarele maghiare vor vorbi de „succesul d-lui Bethlen“ la Paris. S’a întâmplat însă un incident neprevăzut. Agenţia Havas din Paris a telegrafiat textul hotă­rârii nu numai lia Budapesta, ci şi la Viena, închipuindu-şi că şi pe austraci îi interesează condi­ţiile puse ungurilor. Şi astfel textul apărut în ziarele din Vie­na se deosebea de cel din Bu­dapesta. Opoziţia a cerut lămu­riri; agenţia telegrafică ungară a fost acuzată de fals. Pentru a scăpa, aceasta a afirmat că agen­ţia Havas nu i-a comunicat tex­tul complect Lucrul a ajuns la urechile acestei agenţii, care a dat următorul comunicat: Intervenţia „Agen­ţiei Havas’* „X. a­ a uo acozarue „Protuui maghaii da corespondenţă tele­grafică“ şi ale presei maghiare, în special ale ziarului „Pester Lloyd“ cum că „Agenţia Havas" ar fi ta­nsmis necomplect hotă­rârea comisiunii de reparaţii re­lativă la cererea de împrumut a Ungariei. „Agenţia Havas decla­ră că a telegrafiat la Budapesta testul complect, că în special a­­ce­sta conţinea fraza care spunea că o parte a împrumutului pro­­ectat trebue rezervat serviciului plăţilor pentru reparaţiuni. Com­parând textul telegrafiei de a­­genţia Havas cu textul publicat la Budapesta, se constată că şi alte cuvinte importante au fost suprimate iar altele introduse, modificându-se astfel textul au­tentic. Este prin urmare stabilit că ştirea­­ a fost modificată la Paris“. Acest comunicat înseamnă o gravă lovitură adusă politicei d-lui Bethlen. Va fi interesant de văzut cum va eşi din încurcătură şeful guvernului maghiar şi dacă nu cumva ceasul definitiv i-a sunat, pentru a se face loc unei DftlttM HncMf* d­ ^OTVir./.-'a+i-» Dog. Obscurantismul în justiţei Sinodul a dispus şi ministrul jus­tiţiei s’a­ executat, ca la toate ins­tanţele judecătoreşti să existe icoane şi lumânări, cari trebuesc aprinse în momentul, când martorii sau îm­­pricinaţ­ii depun jurământul. Tot odată s'a mai luat dispoziţia, ca in timpu­l prestării jurământului toată asistenţa — inclusiv magistraţii şi grefierii­­— să stea în od­oare. Nu ştiu pe baza cărui text de lege ministrul justiţiei a luat asemenea disposiţiuni. Ceia ce e limpede din toată ches­tiunea, este faptul, că măsura a­­ceasta lezează şi legea şi spiritul vremii şi pe mulţi oameni, cari fără voia lor, au treburi la Judecăţi Pretutindeni se dă lupta — acolo unde încă nu s’a reuşit­­ ca Justi­ţia să fie laicizată. La noi, fireşte, lucrurile trebue să meargă de-a’n­­doasele. Noi ne întoarcem către ob­scurantismul medieval cu preţul jig­nirii justiţiei Însăşi, care trebue să fie nu toate nepărtinitoare. Dacă Sinodul ar fi fost consecvent şi dacă ministerul de justiţie este la dispoziţia lui, trebuia să se or­done ca m­pretoriul justiţiei să fie întotdeauna un preot, care să ia jurământul sau chiar, ca judecăţile să aibă loc in biserică. De ce nu ? Măsura însă trebue să jigneas­că conştiinţa acelora dintre asis­tenţi, cari, neaparţinând nici unei confesiuni religioase, sunt obligaţi să se supună practicei religioase. Căci ce înseamnă obligaţiunea de a asculta în picioare luarea jurămân­tului pentru aceia cari nu aparţin —­ fie prin naştere, fie prin voinţa lor conştientă — nici unei confe­siuni ? Şi ce măsură s’ar putea lua în contra acestora, dacă ei nu vor voi să se supună disposiţiei luate de judecător pe baza ordinului minis­terial ? Cred, că dacă ministrul justiţiei nu şi-a dat seama de consecinţele ordinului dat, Baroul ar fi dator să intervină spre a se repara greşeala făcută. Baroul trebue să apere Justi­ţia şi dreptul. El trebue să lupte pen­tru laicizarea ei, în spiritul ideilor moderne civilizate, ferind-o de obs­curantismul care o ameninţă. Baroul este dator să apere la bara Justiţiei libertatea conştiinţii fiecărui om — avocat sau Împricinat. Aceasta toc­mai pentru că are respectul cuvenit oricărei credinţa |­­'. i | j Sperăm că Baroul mi va rămâne nepăsător. * Adv. Ce se poate vedea în insulele din Marmara de ARHIM. SCRIBAN De la Constantinopol spre insulele Anatoliei.—Halki. Şcoalele ei.—Urmele dezastrului grecesc în Asia Mică.—Prinkipe.­Mănăstirile ei, orfelinatul.—Du­rere şi petrecere la un loc Când te apropii cu vaporul de ele, ţi se arată mai întâi două mici insule nelocuite. Sunt simple stânci care ies din mare. Ţi se spune că aici au fost aduşi câinii care um­pleau străzile în Constantinopol şi lăsaţi să moară de foame. A fost una din „reformele“ tinerilor­ turci când au venit la putere. Locuitorii miloşi le-au mai adus de mâncare o bucată de vreme, până ce au a­morţit şi ei; h’au mai venit, şi câinii au pierit. Aşa a scăpat capitala Turciei de javrele care întindeau pe străzi şi încurcau umblarea o­­mului. Când ajungi la insulele locuite, te întristează mai întâi uscăciunea lor. Sunt prea pustii, copaci de foc. „Stai să le vezi pe celelalte“ îţi spune însoţitorul, „că acelea au co­paci“. Celelalte sunt Halki şi Punti­kipo care în adevăr au copaci, dar mai puţini decât ar trebui şi ar pu­tea să aibă. Ţi se spune că le-au despădurit Turcii care au sistemul, în toate, de a lua şi a nu mai pune la loc. Insulele nu încetează de a fi fru­moase şi aşa. O constaţi mai cu seamă după ce te sui pe ele. Ma­rea­ te înmărmureşte cu răpitoarele ei înfăţişeri, care-ţi ies vii înaintea ochilor cu cât ajungi mai sus după ce te-ai suit pe înălţimi. Nici la Riviera n’ai aşa privelişti. Seamănă locul în ce priveşte vilele spânzurate pe coastă, dar marea întrece cu totul înfăţişarea prea la fel a Mediteranei. Aici însă e o felurime încântătoare, fiindcă n’ai­­ numai o întindere în bloc a apei, ci o înfăţişare care se schimbă la­­ fiecare pas prin cotirea ei în toate îndoiturile şi dinţaturile coastelor şi prin furişarea ei în toate strâm­­torile dintre insule. Când sui coasta şi priveşti spre mare, strgi de ui­mire şi încântare la fiecare pas.­­ Dar să lăsăm acestea, fiindcă am f­i mai scris despre ele, şi să venim la altele. Insula Halki e locuită mai mult de Greci Oraşul, aşezat pe coasta de răsărit, are privirea deschisă spre insula Prinkipe. Intre ele, se află o strâmtoare la­tă de vreo 2—3 kilometri, care se poate străbate cu barca, cum am făcut eu. Pe vârful insulei, se găseşte în­semnata şcoala teologică a Patriar­hiei din Constantinopol, pe care m’am simţit dator s’o vizitez.­­ Pe un drum frumos suind coasta printre copacii rari, trebuia la fie­care pas să te opreşti şi să te mi­nunezi de priveliştea mării, care ţi se arăta cu atât mai uimitoare, cu cât te suiai mai sus şi o priveai mai în depărtări. Neştiind unde e intrarea princi­pală a şcoalei, am făcut ocolul în­tregii împrejurimi, şi aşa am putut vedea urmele durerii care a izbit întreaga naţiune grecească. Ici şi colo, pe lângă ziduri, urme de hai­ne arse. Erau semnele epidemiei care a bântuit, printre refugiaţii ve­niţi aici din Asia. Tot acolo şi ................ BgiHl'MM!» cimitirul cu multe morminte proas­pete. _ Intre ele, florile multe, îm­prăştiate peste unul, îmi spuneau că acolo se odihneşte învăţatul profe­sor al şcoalei teologice Panteleimon Comninos, mort de tifos exantema­tic, luat de la refugiaţii pe care i-a îngrijit. Nu mai era nevoie să mi-o spuie cineva, fiindcă citisem lucrul acesta încă în ţară în revistele din Londra. Cei cu care am vorbit pes­te câteva minute mi-au spus că, în adevăr, acolo se odihneşte mult je­­litul profesor. Am simţit şi eu durerea aceasta, fiindcă perderea nu era numai a Grecilor, ci a Bisericii ortodoxe în genere. Profesorul Domninos e a­­cel care a compus mărturisirea de credinţă ortodoxă, iscălită apoi de 5000 de preoţi anglicani, doritori de unire cu Bis. ort. şi pe care am ti­părit-o şi eu în Universul din toam­na trecută. Şcoala nu funcţiona. Trebuind să adăpostească 2000 de refugiaţi, cursurile au fost încheiate mai (Cititi continuarea In pag. II-a) Carnetul nostru Grăbiţi cu Biblia îndrăznesc s-o spun eu care nu sunt un credincios vajnic din punct de vedere religios dar o am perma­nent pe birou şi o răsfoesc adesea. Şi dacă unul ca mine o cere cu in­­zistenţă să credeţi că, e de nevoie pentru toţi, In special pentru cei credincioşi pe cari văd că astăzi Bi­­serica Oficială încearcă să­-i poarte pe căi­­străine de evanghelii, de­o­­camdată impunând­u-le să jure cu lumânări aprinse şi în faţa icoane­lor. O, dacă ar mai putea reînvia glasul înţeleptului şi bunului Isus!... Numai citirea intensă a Bibliei ar fi în stare să purifice credinţa. De aceia nu de geaba catolicii o interzic iar protestanţii o pun in toate mâi­nile, şi simbolul primilor d­e Spania pe când simbolul celor din urmă e lumea engleză. Noi chiar de-am vrea s’o citim nu prea avem cum. Ediţiile bătrâneşti s’au epuizat, cele noul oficiale sunt detestabile şi societatea britanică pentru răspândirea Bibliei ne-a dat o traducere care, deşi poate e exac­tă ca text, e­­ntr’un stil şi cu o orto­grafie îngrozitoare. Aşteptăm dar cu nerăbdare traducerea lui Galaction din care am putut să gust cu­ deliciu câteva bucăţi. Să se grăbească a­­micul nostru. Dar mai rămâne vechiul Testa­ment Cine se va înhăma şi la lu­crarea aceasta, cea mai lungă şi mai grea, şi fără de care norii Testament va fi, ca să zic aşa, în aer. Probabil că toţi Galaction dacă va avea zile şi sănătate, cela ce-l doresc din tot siretul. Educaţia sufletească şi cea­­e’’­oasă va sta pururi ştirbită la noi dacă nu vom avea o bună Biblie şi dacă ea nu va Încăpea în toate mâinile. Iar în ziua aceia chiar or­todoxă se va limpezi şi se va cu­răţa de eresurile în­ care o induc o serie de oameni fanatici şi ignoranţi, care şi ei din Biblie işi vor trage lu­mina și normele de conducere, ce par­­că le lipsesc astăzi. ________ L­T. ABONAMENTELE­­ NOASTRE­­ In ţară: Lei 300 pe un an Lei 150 pe 6 luni Lei 75 pe 3 luni In străinătate: Lei 680 pe un an­­ Lei 350 pe 6 luni Lei 175 pe 3 luni *5*3 Sunt filosemit! de N. TONITZA (Răspuns unei scrisori anonime) O scrisoare anonimă îmi aduce — printre înjurături —, imputarea că sunt filosemic Răspund pe această cale : Sunt filosemă! Sunt filosemic, mai întâi, fiindcă sunt creştin. Credinţa mea îmi porunceşte să iubesc pe ori­ce om, ca pe mine însumi. Dacă aş renunţa — pentru cir­cumstanţă —la preceptele religiu­­nii male, aş trăda pe­ Dumnezeul meu. Dumnezeul meu este Dumnezeul ţării mele. Mi-aşi trăda însăşi ţara. Sunt filosemit, aşa cum sunt filo­­francez, fitogerman, filorus. Aparţin, sufleteşte, tuturor po­poarelor, din ale căror hambare spirituale am cules bobii înţelep­ciunii. Sunt filosemit, apoi, din mândrie. Mi-i ruşine să mărturisesc — prin acte cari meschinoisează o concep­­ţiune — că mă tem de o mână de oameni, aparţinând unei rasse, pe care ne place s’o socotim în deca­dentă. Ar însemna să strig, prin aceas­ta, inferioritatea neamului meu. Sunt filosemit, fiindcă văd în ele­mentul evreesc un stimulent şi nu o primejdie. Nu există naţiune harnică şi în­zestrată suficient spiritualmente, care să nu asimileze — până la ni­micire — poporul evreesc. Munca şi inteligenţa au fost — în­totdeauna — arme formidabile. De ce — utilizând mijloacele ne­putinciosului—să facem cunoscut, pământului întreg, renunţarea noa­stră la luptă, la lupta cea mare ? Câci, ceea ce inocentul entuziasm tineresc — scormolit de ascuţita in­teligenţă teoretică a d-lui A. C. Cuza — făptuieşte astăzi, nu e luptă. E simulacru. Problema­­primejdiei jidoveşti­ — pusă aşa de grav —i se rezolvă altfel. Şi anume, prin însăşi metodele pe cari Evreii le întrebuinţează — de veacuri — ca să se menţină, să răzbată şi să se impună : Unire — muncă — pasiune. Pasiune în unire şi pasiune în muncă. Dar pasiune constantă. Avem un atât de frumos renu­me de vitejie şi de scăpărătoare in­teligenţă latină ! Avem atâta tânără vlagă Creatoa­re în noi! Nu e păcat să ne cheltuim timpul — în gol — cu fărâmare de gea­muri şi cu redactarea unor mani­feste şi broşuri, în cari limba ro­mânească nu străluceşte tocmai prin cele mai superioare ale ei ca­lităţi ? Să fim serioşi! Vremurile sunt prea cumplite pretutindeni, ca să ne mai putem îngădui fantazia de a petrece , pe spinarea celui mai slab, şi mai fără apărare decât noi. N. Tonitza Chestia zilei Cu bagajele Cu bagajele în spate, ne puneţi să­ votăm în grabă legi importante. D-l Ferechi de la Senat !­ Tocmai pentru că era cu bagajele, guvernul l-a trimis pe preşedintele Senatului la... plimbare. m­n­azbatii Record de viteză D. general Văitoianu a înregistra alalt­erî un mare succes parlamen­tar și ministerial: a depus marea sa reformă administrativă exact cu minute înainte de închiderea sesiu­nei parlamentare. Au fost naivi cari au râs de... gra­ba d-lui general, fărăă să-și dea sea­ma că, în definitiv,­­ ceea ce a făcu d-sa e un record de viteză automobi­listică, pentru care nu ne îndoim a A. C. R. R. îi va da „cupa” cuvenită Inchipuiţi-vă că maşina d-luî mini­stru de interne n’ar fi mers aşa d iute şi că ajungea numai cu cine minute mai târziu! Criza de guvern cu toate gravele ei const­nţe ar­­ izbucnit imediat. Aşa, d­­­aitoianu fericit, poate continua să fericească România. Cerem, însă, să fie deco­rat şi şoferul ministrului... Kix.

Next