Adevěrul, iulie 1923 (Anul 36, nr. 12089-12119)

1923-07-22 / nr. 12110

Anul XXXVI. No. 12110 len wwopiarai Tn teafa fam 3 lei wirrlaru! în strainatai Uumînecă 22 Iulie 1923 Adevărul mNTATnPT J Al- VEELDIMAN 1888—1897 foundatorii CONST. HILLE 1897-1920 D. Vintilă Brătianu acuză presa In cele d’intâiu cuvinte rostite după întoarcerea d-sale în tară d. Vintilă Brătianu s’a plâns în potriva ziarelor care l’au atacat pe timpul şederei sale în streinătate în loc să-l ajute după cum s’ar fi cuvenit. Poate că imputarea d-lui ministru este îndreptăţită. Presa noastră —afară de excepţii — a adoptat imnul criticei la exces, obiceiu care a creat un temperament special al presei române, temperament necunoscut presei din celelalte ţări. Această deprindere de a acuza neîncetat a provocat pesimismul public; lumea nu mai crede în binele posibil, scepticismul copleşeşte sufletele — stare hotărâtă să omoare avânturile şi să paralizeze energiile. Dar a cui e vina? Oare guvernele noastre nu sunt vinovate pentru această stare sufletească atât de îngrijitoare? Dacă d. Vintilă Brătianu, în Ioc să fie susţinut de presa română ori măcar lăsat liber ca să apere în străinătate interesele ţărei, a fost, din potrivă atacat, d-sa nu are nici o răspundere? Dar d-sa, ca şi toţi colegii d-sale, dat au vre-o dată presei ,atenţiunea obligatorie? Dar d. Vintilă Brătianu, înainte de a pleca în Capitalele ţărilor aliate, pentru ca să întreprindă o mare operă de apărare a intereselor Statului, nu era dator să convoace presa, prin reprezentanţii ei cei mai autorizaţi, şi să le expună care-i va fi acţiunea? Câţi miniştri, cu d-sa în cap, dau presei române informaţiunile importante, care fiind deasupra partidelor, nu pot decât să fie imparţial comentate de tote ziarele? Din acest punct de vedere, avem noi, oare, o presă în înţelesul occidental al cuvântului? Afară de un singur caz, datorit Iniţiativei personale a d-lui prim-ministru când s’a întrunit Conferinţa dela Genova, nu mai cunosc nici o altă împrejurare în tare miniştrii noştri să fi dat prese altă atenţiune afară de aceea care să le slujească reclamei lor personale. Avem în ţară câteva organizaţîuni de presă, de câte ori domnii miniştrii s’au adresat lor când interese mari naţionale au fost în joc? Avem un număr de ziare, de câte ori miniştrii au făcut apel la concursul lor pentru ca să apere, la unison, marile dreptăţi ale României? D. Vintilă Brătianu se plânge în potriva presei? Dar presa bucurata s’a vre-odată, nu zic de solicitudinea, dar de atenţia onoratoare a d-sale? De loc, de câte ori a putut a făcut astfel încât să se vadă că d-sa nu are nici o stimă pentru presă. Dar sunt elemente rele în presă?... Vor fi, dar sunt foarte puţine. Dar din lunga mea experienţă am tras cunoştinţa cum că la domnii miniştri — de ieri de alaltăeri — n’au avut vreo dată Intrare şi trecere decât tocmai aceste elemente îndoelnice în potriva cărora se plâng întotdeauna lacei cari nu iubesc presa. In marile ţări civilizate ca şi în cele mîcî, în toate chestiunile însemnate guvernele se pun mal întâi în contact cu presa naţională, această presă este însărcinată, în primul rând,, ca să apere interesele ţărei, şi numai după aceea se adresează ziarelor din afară. La noi, întotdeauna sau petrecut lucrurile altfel. Presa din ţară a fost dispreţuită, iar domnii miniştri, cu portofoliile pline de valută forte, au plecat în străinătate ca să încredinţeze câtorva ziarişti străini intervieiurî destinate mai mult ca să le mărească reclama decât sa facă servicii ţărei. Această desconsiderare pe noi nu ne jigneşte, ba din potrivă. De cât, atunci să nu se mai plângă d. Vintilă Brătianu împotriva presei. La dispreţul domnilor miniştri noi răspundem cu critica. Să intre, deci, mai întâi în ordine, miniştrii noştri. Când vor da presei respectul ce i se cuvine, atunci fireşte că şi presa îşi va schimba temperamentul. Şi aceasta va fi numai în interesul ţărei, de care domnii atotputernici se interesează foarte puţin. Consf. Bacalbaşa Magnaţii şi popori' - In chestia conflictului ungaro-român - Magnaţii unguri pan In mişcare cerni şi pământul, cum zic francezii, ca să-şi scape moşiile ce cad sub legea noastră da expropriere sau cel puţin să capete pe ele preţuri foarte mari. Deocamdată Europa ne-a dat dreptate. Dar ungurii intenţionează să se agite mai departe şi să mai aparesă lui ştiu pe cince. Nrdăi, dn’m oft până in cele din urmă dreptatea va rămâne de partea noastră, mai cu seamă că o avem deplină. Dar, totuşi, paza bană nu strică. De acela mi se pare că unul din cele mai eficace mjloace de apărare ar fi următorul. Presupun că moşiile acestea sunt destinate la împroprietărirea a sumedenie de bani, bravi şi harnici muncitori, printre cari trebue să de şi ţărani unguri din spinarea cărora şi-au format magnaţii în chestie moşiile. Guvernul nostru ar trebui deci să aducă la cunoştnţa acestei vrednice populaţii intriga pe care o poartă prin străinătăţi foştii lor stăpâni, arătfindu-i că aceşti domni, după ce au supt-o zecimi şi zecimi de ani, vor sau s’o Împiedice de la împroprietărire, sau să-l vândă el de-a dreptul pământurile pe preţ de groaznică speculă. O petiie monstră, adică cu foarte numeroase semnături, adresată de această nenorocită populaţie Ligei Naţiunilor, unde urmează să se plângă şi magnaţii, ar avea un efect minunat Desigur că impresia va fi puternică şi Întreaga presă cinstită şi populară de pretutindeni ar susţine cauza acestor ţărani. Va face-o guverna] ? Dar mă tem că nu, fiind reacţionar şi antidemocratic şi eL Index NA ZBATII Mare încurcătură In expozeul făcut asupra călătoriei sale, d. Vintilă Brătian nu a asigurat pe colegii săi din cabinet, că aliaţii au Înţeles şi au împărtăşit punctul de vedere naţional al politicei noastre economice. Pentru că nu-şi brevetase invenţia formulei „prin noi înşine“ d. Brătianu a păţit-o. Aliaţii i-au furat ideia şi acum suntem cu toţii Intr’o mare Încurcătură. Ori nu fac uz de ea şi atunci înseamnă că nu e bună de nimic, ori şi-o aproprie şi în cazul acesta toate statele Europei făcând o politică „prin ele Însăşi“ nu mai permit amestecul unora In capitalurile altora. Șl tntr'un caz și în altul d. Vintilă iese... mare european IKIX. „Când Israel e rege” de JEROHE ŞI JEAN THARAUD Este una din cele mai stupide cărţi pe care le-am citit vreodată. Este adevărat că autorii şi-au luat o sarcină foarte grea, să apere pe maghiari faţă de publicul francez, care Ştie astăzi cât au avut de suferit aliaţii lor români, slovaci, sârbi din partea maghiarilor. Dilema, pentru autori, era aceasta: să ridici in slava cerului pe politicianii maghiari dinaintea şi din timpul războiului, germanofili şi reacţionari, să insulţi pe cei câţiva maghiari din tabăra Karolyi- Oskar Iaszi, democraţi şi antantofili; să te prefaci că te doare inima de soarta românilor şi a celorlalţi, fără a acuza însă pe persecutorii acestora. , Domnii fraţi Tharaud au găsit mijlocul de a eşi din această dilemă. Ei au căutat un ţap ispăşitor şi l’au găsit repede: sânt evreii. Pentru tot ce s’a făcut rău la Ungaria sânt vinovaţi evreii. Ei sânt vinovaţi de politica şovinistă de sub vechiul regim; dar tot ei sânt condamnaţi pentru că au încercat să introducă o politică democrată; ei sânt vinovaţi de regimul bolşevic; ei sânt vinovaţi că românii au cucerit Budapesta, într’un cuvânt tot ce s’a făcut în Ungaria, indiferent în ce direcţie, este opera evreilor. Pentru a demonstra aceasta, autorii nu se dau înapoi de la nici o stupiditate. După dânşii, „chestia naţionalităţilor n’a existat timp de secole. Ori cine se batea bine, putea deveni nobil. Multe din cele mai mari familii ungureşti sânt de origine slavă sau română, ba chiar turcă, ca aceea a lui Banfu. Dar către 1830, fierberea unei epoci revoluţionare, desvoltarea gândirii şi a literaturilor naţionale şi mai ales politica Vienei care avea interes să opule unele altora diversele rase ale imperiului, suscitară duşmănii cari nu existau înainte“. (pag. 158). Prin urmare dacă Viena n’ar fi aţâţat pe unii contra altora, toate naţionalităţile ar fi fost maghiarizate, în nobleţă maghiară am fi avut încă vre-o câţi va români cari s’ar fi bătut bine pentru unguri, şi d-nii Tharaud ar fi fost mulţumiţi. După ştiinţa noastră, chiar şi fără aţâţarea Vienei, naţionalitățile erau nemulţumite pentru că ungurii căutau să le maghiarizeze. Cunoaştem de pildă o lege de maghiari-izare prin învăţământ, făcută de Apponyi, cunoaştem o lege de deposedare a nţionalităţilor făcută de Wekerle. Noi credeam că acestea suscitau duşmăniile. Se pare însă că ne-am înşelat. D-nii Tharaud ne asigură că maghiarii nu sânt de loc vinovaţi de aceste legi. Nu Apponyi, Wekerle şi ceilalţi au împins opinia publică maghiară, spre o politică de opresiune, nu ei au inspirat presa în acest sens. .Lucru cu totul neaşteptat, (dar evreii nu cunosc decât excesul) sub influenţa presei semite, s’a văzut dezvoltându-se în Ungaria un naţionalism peste margini, care suscită zizania între populaţiile obişnuite de multă vreme să trăiască la bună înţelegere. Fără îndoială, şovinismul maghiar n’a avut nimic şi nici o dată din brutalitatea care a desonorat, de pildă, regimul prusian în Polonia“, ...„cuvântul opresiune este prea tare pentru a caracteriza atitudinea maghiarilor faţă de naţionalităţi''. (pag. 159-160). Bietul Apponyi! II acuzam degeaba. El nu era decât o victimă a reporteraşilor de la Magyar Hírlap şi Pester Lloyd! Dacă evreii sânt singurii vinovaţi de politica veche şovinistă, tot ei sânt vinovaţi de a fi încercat o politică democrată. E de ajuns să citeşti capitolul în care ni se descrie frumoasa mişcare democrată din jurul revistei „Secolul al XX- lea“. ,La Budapesta se raliaţi în jurul lui (al lui Karolyi) câţiva intelectuali, radicali, francmasoni sau socialişti, cei mai multi jidani“ etc... (pag. 105). ...toti reflectau spiritul evreesc, idealismul său înfrigurat, revolta instinctivă contra unui fel de a simţi şi a gândi (pag. 10). „Iar sforţarea lor intelectuală, combinată cu activitatea oamenilor de bursă şi de trafic, ajunsese să facă din Budapesta un fel de mare antrepozit de interese şi idei semite, în care adevărata gândire naţională era desfigurată, şi unde visările occidentului... vorbeau în jargon“. (pag. 10). Trebue să mărturisesc că nu mai înţeleg. Mişcarea democrată „jidovească“ din jurul lui Oskar Iaszi vroia o politică de înţelegere cu naţionalităţile, vroia chiar să se acorde acestora un început de autonomie. D-nii Tharaud ne asigură că aceasta însemna o desfigurare a adevăratei gândiri naţionale maghiare, pe care domniile lor o admiră atâta. Va să zică adevărata gândire era cealaltă, care vroia desnaţionalizarea minorităţilor, era politica pe care noi o numim de „opresiune“, iar d-nii Tharaud nu „chiar de opresiune“. Dar am arătat mai sus că în acelaş volum, la pag. 159, ni se spune tocmai contrarul, că adevăraţii maghiari nu persecutau naţionalităţile decât din cauza presei „jidoveşti“ care-l împingea spre această politică. Care-i adevărul? Din volumul de propagandă maghiară al d-lor Tharaud nu-l putem afla. Dacă politica reacţionară maghiară era, după părerea autorilor, numai un efect al influenţei evreeşti, dacăcea democrată maghiară avea acelaş păcat originar, ne putem închipui ce ni se spune de politica bolşevică. Deşi din descrierea faptelor, chiar aşa, tendenţios, cum sânt ele relatate, rezultă limpede că toţi soldaţii cari se întorceau de pe frontul zdruncinat aclamau republica, că mii de oameni au aclamat moartea lui Tisza, considerat drept principalul vinovat al dezastrului, că din cei 10-12 asasini ai lui Tisza numai doi erau evrei, totuşi acest asasinat este prezentat ca operă evreească. Toate actele comise în timpul guvernului Béla Kun, şi pe care autorii ni le descriu la amănunţime, sânt puse în sarcina spiritului evreesc, deşi ele seamănă ca douăpicături de apă cu faptele analoage petrecute în timpul revoluţiei franceze. Condamnările expeditive ale contra-revoluţionarilor, lipsa de respect pentru biserici, terorizarea „burgheziei“ pentru presupuse relaţii cu străinii antirevoluţionari, toate acestea nu se deosebesc prin nimic de faptele analoage petrecute la Paris. Ni se reproduce o proclamaţie a guvernului terorist. „Tovarăşi, trimetem cu un glas care trebue să se audă departe ur(Citiţi continuarea In pag. II-al / Am fost oare nedrepţi! Explicabile dinfintilă Brătianu confurmă tot ce s’a spus până acum - „Adevărul“ de aseară a dat publicităţii o serie de lămuriri, din izvor guvernamental, fără îndoială din cele mai interesante. Mulţumită acestor lămuriri se ştie astăzi, în linii generale, ce a urmărit, ce a constatat şi ce a obţinut d. Vintilă Brătianu, de pe urma călătoriei la Roma, Paris şi Londra. Pentru noi, aceste autorizate detalii au si o importantă, de un ordin personal. In lungina celor precizate, acuzaţiile şi nemulţumirea exprimate de d. Vintilă Brătianu, imediat ce s’a întors în ţară, în potriva unei „anumite prese“, se dovedesc a fi cu desăvârşire nejustificate şi nedrepte. • • \ # * In primul loc în ce priveşte comentariile. „Adevărul“, şi împreună cu el aproape unanimitatea ziarelor româneşti, a tras cuvenitele concluzii din textul interviewului acordat ziarului „Le Temps“. Declaraţiile făcute marelui cotidian parizian însemnau o totală convertire, în ce priveşte capitalul străin. Nu mai rămânea aproape nimica, sau foarte puţin, din ceea ce constituia programul fixat prin formula „prin noi înşine". Constatând faptul în sine, am atacat oare opera ? Subliniind schimbarea la faţă şi semnalând că, din nenorocire pentru tară, ea se produce destul de târziu, am diminuuat cu ceva şansele de succes şi am făcut oare un lucru care contravenea intereselor superioare ale tărei ? Dar mai întâi un lucru. Afirmat-am un adevăr când am spus că d. V. Brătianu şi-a modificat esenţial concepţia, în materie de capital străin ? Evident că da — iar pentru acel cari s’ar încumeta să susţină contrarul, am putea recurge la pedeapsa paralelor, punând faţă în faţă ceea ce a spus d. Vintilă Brătianu cu privire la formula „prin noi înşine“, în expunerea de motive a bugetului în curs, şi textul interviewului din „Le Temps“. Are cineva interes să facem acest lucru ? S’o spuie şi ne vom executa. Dar lămuririle de om din „Adevărul“ cuprind lucruri preţioase la această privinţă. Autorul declaraţiilor spune, la ce priveşte programul economic : „Se poate negocia, dar la principiile în sine, cuprinse la programul său economic, guvernul Brătianu nu renunţă.“ Aşadar tranzacţii. In acest caz, însă, noi n’am relatat lucruri inexacte şi nici n’am făcut operă de denigrare. Am făcut ceea ce era la mintea omului, insistând că fără concesiuni, care să puie capăt formulelor rigide şi xenofobe de până acum, nu se va putea face nimic temeinic, în materie de refacere a ţărei. In forme deghizate, d. Vintilă Brătianu recunoaşte faptul. Cum rămâne clar cu tânguirile şi imputările făcute, cu învinuirile că n’am sprijinit cum trebuia acţiunea ministrului de finanţe? * * * In ordinea informativă lucrurile stau la fel. Din primul moment am spus că există un tragism in situaţia d-lui Vintilă Brătianu, față de Paris si Londra, datorită nu atât persoanei ministrului de finanțe, cât împrejurărilor critice europene de astăzi. Cele ce am dat publicităței au învederat, într’adevăr, că pe când la Paris lumea politică ne este foarte favorabilă, cea financiară păstrează o răceală vădită. La Londra, în schimb, lumea financiară ne este mai favorabilă, dar cea politică pretinde oarecare clarificări de orientare. Lucrurile acestea erau ele exacte ? Din formulele... uneori prea generale, întrebuințate ori de informatorul nostru din lagărul guvernamental, rezultă o evidentă confirmare. „D. lPoincaré excesiv de cordial, capitalul francez doreşte petrolul" Atât si nimic mai mult. Nici im detaliu in ce priveste economistii si financiarii din Paris. In schimb câte amănunte despre lumea financiară londoneză, câte precizări, cât entuziasm. Inginerii englezi sunt gata să pornească spre România ! In sflîmb când e vorba despre lumea politică, ea nu ne cunoaşte, dar e dispusă a ne sprijini, „în cadrul unui program de politică pacifistă“. Aşadar precizări de orientare — care nu prea cadrează cu multele alianțe încheiate si cu politica aitor mari puteri europene. Si tot astfel cu chestiunile secundare — neachitate de creditori, legile cu retroactivitate în materie de sentințe definitive judecătorești etc. etc. Nu se contestă că din cauza lor ar exista pe alocarea o atmosferă ostilă nouă. Dar noi am spus oare altceva? Că aceste lucruri, socotite ca probleme secundare, nu vor influenţa prea mult in rău, cele ce sunt pe cale de a fi închegate ? Nici noi nu dorim mai mult, dar esenţialul este că ele există şi că noi am redat realitatea înregistrându-le. * * * In fond deci nemulţumirea exprimată şi de astădată de d. Vintilă Brătianu, împotrivă unei „anumite prese“, nu este decât un artificiu. Ministrul finanţelor ştie prea bine că nu poate reuşi şi nu va reuşi în ceea ce şi-a propus, decât adoptând, în parte cel puţin, principiile susţinute timp îndelungat de ziarele democrate, în chestia colaborării dintre capitalul naţional şi cel străin. Pornirea de astăzi este dar psihologic este explicabilă. D. Vintilă Brătianu nu iartă celor ce au văzut mai bine decât d-sa. Acesta-i adevărul. CRITICUS SchiffibaPBa Priwifi din rărcmeMi ţării Din provincie, de la ţară mai ales, Bucureştii apar ca un oraş misterios şi puternic, care cel mai adesea inspiră teamă şi groază, prea arare ori bucurie, căci de acolo ne vin impozitele rtele, ordinea prin „ordipenjun cu bările de__— -----altele, si chiar zvonuri de revoluţie ce răsună până pe malurile Oceanelor, dar răsună fals după cum se ştie. Aci, pe unde mă aflu, şi în tot restul ţării, ştirile ziarelor se citesc şi se comentează cu gravitate, par’că ar fi cuvinte de evanghelie. De aceea mare emoţie a produs rostirea regelui asupra viitorului regim politic, a cărui schimbare atârnă, pare-se, numai de unirea a două sau mai multe partide din opoziţie. Dar dacă ele nu se unesc totuş ? Şi am doar o mie şi una de motive să n’o facă din care va fi de ajuns să citez una ca să vedeţi dificultatea : cine comandă ? Şi deoarece doi deodată nu pot comanda, liberalii au încă şanse de a ne guverna. De-aş fi rege — Domnul să mă păzească — aş căuta o altă soluţie. Adresându-mă celuilalt suveran — vedeţi, aci sunt totuş doi cari comandă — i-aş spune : no por romăfiTeu vriiî-afh preMüt tfcawHutfjloacele de a o scoate la capăt. Guvernul actual sa dovedit absolut inferior situaţiei, iar altul nu pot alcătui că opoziţia nu vrea să se împace. De aceea, rogiste, trimite-mi tu un parlament liber ales după nevoile şi ideile tale şi atunci el îmi va indica ce-i de făcut. Dar se vede că regele cu poporul trăesc în aceeaşi neînţelegere ca d-nii Maniu şi Mihalache, başca de d. general Averescu. Şi de aceea ştirile pe care dv. ni le daţi poate ca subiect de vacanţie pe noi provincialii autohtoni sau de ocazie ne îngrijorează peste măsură, văzând că regele la toate şi la toţi se gândeşte numai pe noi ne ignorează. Ingurul confferinţic din Sinaia Diplomatie prudenta Ministrul nostru de externe şi colegii săi din Mica Antantă ştiu să dea conferinţelor însemnătatea pe care o merită... Mai sceptici şi, poare, mai sinceri decât oamenii de Stat ai Antantei celei mari, miniştrii de externe ai întreitei înţelegeri orientale, nu cer conferinţelor mai mult decât pot da ele... Prin urmare, trebuie mai întâi un loc agreabil de întâlnire. Slavă Domnului __ dacă nu plouă— nu se putea găsi o localitate mai frumoasă ca Sinaia, cu tot ce trebue pentru a fi leagăn de conferinţă: peisaj, casino, eleganţă şi splendide femei. Pentru aceea, spiritualii organizatori ai programului „conferinţei" nici n'au vroit să strice... partida cu prea multe întâlniri solemne şi oficiale. Au fost fixate numai trei şedinţe. Ţinând seamă — cum observă un confrate — că prima va fi fatal ocupată cu prezentările şi legarea cunoştinţelor iar a treia cu sahoările de adio, — vedeţi că precauţii organizatori n’au lăsat nici cea mai mică posibilitate de neînţelegere, adică de discuţie. In schimb, sunt fixate mai multe escursii şi exact atâtea banchete câte mese au nevoie să ia delegaţii, conform universalului obicei al unui dejun şi al unui dineu zilnic. Prin urmare nu aveai nici o grijă. Conferinţa Micei Antante va avea un rezultat strălucit. Cei trei cancelari înţelegând adevărul că din discuţia intre prieteni nu poate eşi lumină ci numai harfă, au escamotat cu fineţe ceea ce face azi sursa tuturor nefericirilor umane: conferinţa propriu zisă... Oamenii cari se înţeleg n’au nevoie să discute. Se salută, se întreabă de sănătate, se interesează de soarta familiilor respective, ciocnesc câte-un păhărel, o Mi se despart cu o bună impresie! E cea mai bună concepţie a diplomaţiei.... D. T. D. Vintilă Brătianu se declară entuziasmat de felul cum Mussolini, apucând taurul de coarne, a desfiinţat, în Italia, două Curţi de Casaţie lăsând numai una... " Noi, de mult avem numai una, dar guvernul liberal în anumite chestii care îl privesc a desfiinţat-o şi pe asta De taie ori este mai stump azirului lu Rohm 7 de dr. ILARIU SOCOLIU de „Argus", ele se află amestecata într’o regretabilă confuziune. Ca tablouri de scumpele® traiului, ce caută la ele piele de cruton și de talpă, titei, lemne de constructiune, benzină (pentru motoare), spirt ? Costul traiului este afectat de preţurile articolelor gata confecţionate, nu însă şi de acelea ale materiilor prime din cari ele se confecţionează. Coeficienţii de scumpete, mai mici, ai numitelor mărfuri alterează notabil, în minus, media generală a costului traiului iar ca tablouri de scumpete ca menirea de a oglindi puterea operantă a leului în industrie și comerț — cuprinzând, pe lângă alimente și îmbrăcăminte, numai acele câteva articole sus enumerate,—ele sunt evident mult necomplecte. Lipsesc materiile prime ale industriei construcțiilor (var, ciment, nisip, etc.) cu coeficientul mijlociu de 35. Lipsesc materiile prime şi obiectele de utilaj, ale celorlalte numeroase industrii şi întreprinderi, care se aprovizionează din afară, la consecinţă cu un coeficient de cel puţin 60. Lipsesc mărfurile comerţului întins cu ţesături şi celelalte rechizite ale toaletei feminine, articole iarăşi cu coeficientul de cel puţin 60, o altă lacună de însemnătate. Termenul de comparaţiune din trecut pentru preturile postbelice nu a fost tocmai fericit ales de către „Argus“. Aceste preturi sunt acolo raportate la preţurile corespunzătoare din 7 August 1916 — o dată puţin potrivită pentru scopul avut în vedere. După 2 ani de război mondial, cu strâmtorile, închise, şi pe deasupra în ajunul intrării României în acţiune, mai puteau fi normale preţurile târgului românesc ? Mai este în amintirea tuturor cum s’au scumpit într’una în timpul neutralităţii mărfurile da import al căror stoc n’a mai putut fi reînoit, cu deosebire a ta, pânze-Dincauză de afi-wwrâite de ma-- tarile, stofele* etc. Și n’a putut fiterie, articolul apare cu întârziere. — -----' ----------- -(Citiţi continuarea in pag. II-ah Avem, până azi, 8 Iulie, 1923 *), 2 coeficienţi generali de scumpete. Unul oficial, pe care putem liniştit să-l ignorăm, că nu-l poate lua nimeni la serios, întâi, pentru că în genere în materie de statistică oficialitatea noastră nu se bucură de o faimă tocmai strălucită. Al doilea şi mai ales, pentru că în special în chestiunea arzătoare a scumpetei traiului este legitimă bănuiala, că cifrele oficiale au un caracter pronunţat tendenţios. Guvernul actual — o ediţie repetată a guvernului ce l-am avut imediat după armistiţiu — este înainte de toţi, răspunzător de scumpetea enormă a târgului românesc, această scumpete find datorită în primul rând politicei lui valutare şi economice, o politică dovedită de noi de la „Adeverul“ de atâtea ori ca — cel puţin — nedestoinică în gradul cel mai înalt, încărcat cu aşa grea răspundere, este clar că are tot interesul să acopere şi să întunece pe cât posibil jalnica realitate. Nu ne cântă într’una şi pe toate tonurile d. Sassu, ministrul departamentului unde se elaborează statisticele, că „la noi traiul este mai ieftin ca ori unde aiurea ?.... Mai avem şi un al doilea coeficient general de scumpete, stabilit cu multă trudă şi conştiinciozitate de excelentul nostru cotidian comercial „Argus“. Ca orice lucrare însă de pionier pe cale încă nebătută, mai prezintă lacune, încât rezultatul nu este mulţumitor. ,*** *. Fenomenul scumpete noastre româneşti se înfăţişează sub două feţe : (1) o scumpire enormă a traiului, privind gospodăriile particulare, şi (2) o putere operantă extrem de mică a leului în mişcarea generală economică a ţării, privind industria, comerţul, afacerile în genere. Aceste două nuanțe cată a fi tinute distinct de plaită. In tablourile de scumpete publicate Direcţiunea Vonstoft Chestia zi. Cu luminile lui Tituleacu şi binecuvântarea doctorului Gunter, ant ajuna „prin mine însumi" să obţin capitalul străin, ca să ne refacem „prin noi înşine"...