Adevěrul, martie 1924 (Anul 37, nr. 12299-12324)
1924-03-29 / nr. 12323
Ano) XXXVII. No. 12323 2 lei MempiarBl in » wa 4 Lei «planii I» străinătate C Sâmîsătă 29 Martie 1924 A igFifflli f Qmnt&Tfm i AL» V» FCLDIMAR 1888—189T ^ \ CONST. MILLE 1307—1323 S n contra Fără nici un motiv, fără ca leul să scadă de un an de zile, fără cri__ .1.___j.j.:__ zy.^tt «u yyd. uc piLuuL.tiunc, iua iuwi un ai motiv de ordin economic, social sau politic viaţa se scumpeşte şi toate preţurile se urcă in chip vertiginos. In oricare altă ţară din^ lume guvernul ar fi luat măsuri; nu singura ţară din lume care e România ,guvernul priveşte cum speculaţia se obrăzniceşte zilnic şi copleşeşte biata lume neputincioasă să se apere iar preţurile se urcă, se urcă, se urcă. In acest început de primăvară, în alimentaţie este o nebunie. O găină, de la 50 lei astă toamnă, a ajuns la 100. Un chilogram de linte costă 40 de lei, carnea de vacă 30 şi 35- Şi tot la fel pentru toate articolele. La nici un compartiment nu este scădere. Chiriile — deşi se spune că ar fi acum în Bucureşti 2000 camere nelocuite — nu mai sânt decât la îndemâna multimilionarilor.Viaţa se scumpeşte cu atâta repeziciune şi cu atâta lipsă de motiv încât chiar şi cel mai lipsit de vlagă popor, care e poporul român, va fi silit să pue în mâna pe care i-o eşi înainte şi să iasă la drumul mare. Guvernul liberal va fi făcut, astfel, pentru triumful ideei revoluţionare mai mult decât cel mai revoluţionar partid din România. Noua lege a chiriilor va fi un nou prilej de scumpire, dar guvernului şi partidului liberal puţin îi pasă. Un partid care e întotdeauna la guvern, găseşte mai uşor atâtea mijloace ca să se acopere. Parlamentarii îşi sporesc diurnele, ceilalţi partizani au funcţiuni, fac afaceri, primesc misiuni, în sfârşit acei cari reprezintă,partidul au în permanenţă o situaţiune mai bună decât ceilalţi oameni şi pot îndura mai uşor greutăţile vieţei. Dar care este starea nenorociţilor celorlalţi cari, departe de Hnefa, cerile guvernamentale, trebue să lupte cu scumpetea traiului ? Când a venit la guvern în Anglia partidul muncitoresc, cea dintâiu grije a d-lui Macdonald a fost să declare că va lua măsuri eficace în potriva speculei. Şi probabil că a luat. Zilele trecute în Franţa de Poincaré când a făcut să i se voteze de către Senat nouile impozite a făgăduit că, dacă preţurile se vor urca în mod nelegitim, va lua cele mai drastice măsuri inpotriva speculanţilor. Iată două ţări constituţionale şi foarte liberale, una leagănul parlamentarismului şi a libertatei individuale, cealaltă o republică democratică, cari nu se sfiesc să declare că Statul are dreptul să răpească tâlharilor dreptul de a se îmbogăţi din cea mai revoltătoare tâlhărie, care este jefuirea zilnică şi progresivă a întregului popor-Şi la noi ţara cea mai falsă ce există, unde nu e nimic serios, un,1 ~ _ 1 „ — —....... ut un caic u 1C&C iau un puuupiu respectat, unde nu e un om la locul lui, unde pumnul guvernamental este întotdeauna pe ceafa cetăţeanului, în aceastaară guvernul — în numele unei oarecari libertăţi de carnaval — îşi face un scrupul — unde s’au încuibat scrupulele ! ? — ca să pună ordine in acest câmp al Vlăsiei speculei ! Legea chiriilor fiind votată, vor începe evacuările, şi chiriile se vor mai urca ameţitor , apoi comercianţii ale căror chirii vor fi sporite de 50 de ori, vor veni cu aportul lor de scumpete spăimântătoare, apoi în virtutea scutupetei care leagă între ele toate ramurile producţiei şi ale distribuţiei, traiul general va ajunge unde nici nu ne putem închipui. Şi astfel la iarnă va fi un adevărat iad. Cu toate acestea guvernul, care se ocupă de tot felul de lucruri, numai de acest fapt, principal între toate, nu vrea să se ocupe. Iar impozitele curg. Şi curg intrăm chip atât de covârşitor încât se pune întrebarea dacă cetăţenii, cu toată buna lor voinţă, vor mai putea plăti. Intre altele, la sfârşitul anului 1923 comisia interimară a votat o taxă de 500 lei de cap de contribuabil pentru... controlul sanitar. Destul de frumos. Dar ceea ce este de o frumuseţe fără pereche pe lume, e că taxa decretată la sfârşitul anului 1923 va trebui plătită şi înapoi pe întregul acest an. Acum câteva luni am scris un alt articol în care arătam că percepţia comunală trimite contribuabililor şomajului prin care reclamă taxele pe un an înainte şi cu pedeapsa amende! în caz de neplată ! ? Şi atunci se impune întrebarea : cât timp o să mai poată răbda impasibilul, blajinul şi revoltător de apaticul popor român soarta la care este osândit ? Până când să nu aibă dreptul să voteze pe cine-i place ? Până când să nu se poată întruni decât sub baionetele soldaţilor ? Până când să îmbogăţească pe toți speculanţii cari cresc milionari la fiecare jumătate de oră ? Până când să plătească biruri şi taxe şi înainte şi înapoi, şi în prezent , şi pentru trecut şi pentru viitor ?••• Plus dobânzile, plus evaluările de fantezie, plus scumpetea traiului care nu mai are oprire ?... Răzbunătorii popoarelor asuprite şi jefuite răsar deodată de unde nimenea nu se aşteaptă, fiindcă ceasul ca şi omul răzbunărei vin întotdeauna. De aceea să nu ne descurajăm, fiindcă aceea ce trebue să se întâmple se va întâmpla. Const. Bacilbaşa Trusist liberal și Hifii statului ! Discuția proectului de lege pentru comercializarea întreprinderilor statului, întreruptă o zi, va continua astăzi la Cameră. Va continua deci spectacolul de alaltăeri, atât de rușinos pentru viața parlamentară, atât de degradator pentru moralitatea publică. Vom vedea din nou un guvern şi o majoritate, solidari prin aceeaşi impuritate de conştiinţă, strâns uniţi să-şi apere în chip brutal şi agresiv prada pe care ne-o asigură proectul d-lui ministru de industrie. Peobrajii apărătorilor atât de îndârjiţi ai unui proect în care însuş partidul lor e interesat, declaraţiile partidelor deopoziţie au răsunat ca atâtea palme şi ca tot atâtea ruperi de măşti. In dosul aşa zisei necesităţi de a da viaţă întreprinderilor economice ale statului s’a ivit, lacom şi nesăţios, apetitul imens al partidului liberal. Proectul nu comercializează întreprinderile economice ale statului , el ia bunurile statului, de o valoare considerabilă și le dă pe mâna unor particulari ca să le administreze, evident, nu în favoarea statului, ci în a acestor particulari, întreprinderile se constituesc cu avuţiile statului, dar în administrarea lor interesele statului sunt jertfite, căci în consiliile de administraţie statul va avea numai 3 membri din 9. S’a dat majoritatea particularilor, tocmai pentru că prin măsurile ce s’au luat în privinţa repartiţiei acţionarilor, aceştia vor fi aleşi din familia liberală. Felul cum e alcătuit consiliul superior de control şi atribuţiile excesive ce i se dau înseamnă de fapt acapararea tuturor bogăţiilor statului — mine, petrol, gaz metan, căderi de apă, pescării, păduri, serviciul maritim, navigaţia fluvială de către trustul financiar-politic al partidului liberal. Acest consiliu întocmit potrivit intereselor trustului, va putea să dispue după plac de toate, aceste bogăţii, fără nici o posibilitate de control din partea parlamentului. Proectul constitue astfel o scandaloasă si cinică tentativă de spoliaţiune a averei statului în folosul unui partid politic. împotriva proectului partidele din opoziţie au început lupta parlamentară. De rezultatul ei atârnă sau dezrobirea economică a ţarei, sau definitiva ei subjugare fată de trustul financiar-politic al partidului liberal. A 22-a expoziţie a Tinerimei artistice aduce un material bogat şi-l prezintă frumos distribuit în cele patru săli mari şi luminoase, aranjate cu gust de către excelentul cămin al artelor „Regina Maria“ din calea Victoriei. De la început dar toate felicitările iniţiatoarelor acestui cămin. Expoziţia Tinerimii are însă o varietate de şcoli plastice care-i strică unitatea, şi face neînţeles scopul societăţii. Fără îndoială există aici o dorinţă de primenire a cadrelor, lucru pe care l-am văzut şi Fam notat şi în cronica de anul trecut, publicată, în acest foileton, decât primenirea n’ar trebui să iasă din cadrul anumitor vederi, căci altfel, însuşi rostul alcătuirii plastice la alt drum. Lucrul n’ar fi rău dacă acest nou drum s’ar preciza şi el. Or, aici nu-i vorba de aşa ceva. Tinerimea artistică îşi continuă programul ei pentru care îi datorăm şi mulţumirea şi admiraţia noastră, program urmat încă dela înfiinţare, dar lasă, să se strecoare într’însa, elemente a căror artă discordă vădit. Şi aici e vina juriului. Trecând însă peste mica abatere de la regulă, reprezentată prin excelentele lucrări ale doamnei Olga Greceanu, vechea noastră, societate plastică reuneşte şi acum mănunchiul impozant de artişti cari şi-au legat numele de cea dintâi mişcare colectivă de la noi. Spaţiul restrâns ne obligă să trecem repede pe deasupra expozanţilor şi să, ne mărginim la note fugare menite să fixeze doar o impresie, şi nici de cum să cerce caracterizări. D. Aricescu e acelaş pictor al peisagiilor aburite până dincolo de graniţele realului. E viziunea d-sale şi nu i se mai poate imputa nimic unui om aşa de consequent sie însuşi decât doar tocmai calitatea asta mare şi rară. Căci dacă ea e preţioasă uneori, în cazul d-lui Aricescu a stăvilit o anume împrospătare ce n’ar fi stricat în nici un caz, cel puţin, pastei d-sale subţire şi uscată. D. Artachiho care şi-a schimbat maniera, lucru de care am vorbit mai pe larg cu prilejul expoziţiei d-sale dela Ateneu, aduce puţine şi bune lucrări pline de ştiinţa cuminte a meşteşugului şi mai cu seamă bogate intr’un substrat sufletesc de melancolie ce răzbate din toate părţile dela desenul static până la culoarea cu lumină înăbuşită, un cenuşiu colorat, discret, dulce şi trist ca un cântec de demult. D. Bacalu prezintă într’o formă nouă — dacă nu ne înşelăm — un subiect pecare la mai tratat: Un vad larg de apă, albastru-verzui, fae oblic pânza. E multă simţire în culoare, e un joc viu de pete mari frumos împărţite, o justă atmosferă umedă şi rece. D. Aurel Băeşu în două bucăţi cu frenetică lumină, peisaje din munţii Moldovei tratate în pete mari, nervoase, care se fac şi fug dând o mişcare curioasă însăşi vederii din natură, reaminteşte talentul lui frumos pe care împrejurări neprielnice ?! ţin departe de manifestări mai ample. Dna EL Barbu aduce două bucăţi care le-am putea socoti „intimistei! după restrângerea sufletească din ele, acea delicateţe a viziunii şi a culorii răsfrântă din subiect şi din tratare. D. L. A. Biju cu care nu ne întâlnim decât foarte tar e de astă dată nelămurit. Nu mai este în el acel rafinat cenuşiu-violet, cu infinit-delicata lui nuanţare. E mai degrabă o tulburare vagă, o nervozitate ce caută altceva, mărturisind nepotriviri descoperit© de curând între concepţia plastică, în firească evoluţie şi o manieră ce s’a închis complect — oricât de valoroasă artisticeşte ar fi putut fi. In desen însă d. Biju a rămas acelaş neîntrecut schiţător, cu linia fermă, degajată, plină de nerv, de expresie şi de eleganţă. D. Lud. Bassarab iubitor de spaţii mici, readuce scenele d-sale obişnuite tratate cuminte şi cu o cântărită poezie. D. Richard Canisius sare în ochi pretutindeni. E o deosebire complectă între desenul, subiectele, culoarea şi compoziţia d-sale şi ale celorlalţi vecini de panouri. E mai făcut, mai compus, mai artificialartistic decât feţi. Zic notific in l-artistic gândindu-mă la expresionismul pe care _ cu toată forma aparent contrarie _ d. Canisius îl pune In lucrările d-sale. Lucrarea, la expozant, nu-i o copie după natură, cine Fa văzut la lucru ştie că, schiţa pe care şi-o ia la faţa locului e un simplu studiu, şi uneori o simplă notaţie. Memoria vizuală transformă vederea după ce şi-a fixat-o în liniile prime, într’o alta, care s’a colorat altfel în interior. D. Canisius nu arată cum e natura ci povesteşte plastic despre ea. Ii este mijloc şi nu scop. Viziunea d-sale monumentală era firesc să-l ducă într’acolo. Căci monumentul — monumentalul — nu se poate conduce după natură (ca materie) din moment ce caută s’o înfrunte. El înfrânge regulele naturii și trece peste ele căci îi adaugă temelia spiritului omenesc. D-na Olga Greceanu este fără îndoială o artista de valoare. Am urmărit-o în fazele cele mai caracteristice ale dezvoltării d-sale şi-am văzut-o evoluând în cadrul unei aceleaşi viziuni, complectându-se, adâncindu-se, desâvfirşindu-se. Portretele d-sale sunt izbânzi remarcabile prin însuşirile lor duble de meşteşug şi artă modernă. N’are însă ce căuta la Tinerimea artistică. Un interior excelent compus aduce dr .Marin Georgescu. D. Kiiaon Lorihi e prea cunoscut şi prea unitar ca să mai aibă nevoe de lămuriri din parte-ne. Aceiaşi poezie foarte dulce spusă în culori delicate şi vaporoase (asta în peisagii şi fantezii) şi aceiaşi înfăţişare de vis a tomeei (în portrete) răzbat şi-acum ca şi în trecut. D. N. Kantu aduce foarte frumoase bucăţi, flori, în maniera pe care o prefera cândva Grigorescu. Sunt unele din cele mai bune lucrări ale expoziţiei. Puţin lămuriţi am rămas despre d. Mărculescu. Lucruri interesante are destule dar sunt neegalităţi cari stăvilesc parcă o impresie ce am putea-o justifica în vre-un fel. II aşteptăm într’o expoziţie personală.D. Murru mărturiseşte mereu îmbietoarea ispită ce şi-o exercită asupra d-sale abureala viorie a munţilor depărtaţi. E multă poezie în ce face şi multă abilitate Doar pe alocuri nourii rămân prea duri, prea lipsiţi de transluciditatea aceea scămoasă, umedă şi caldă care le face farmecul şi valoarea plastică. Despre d. Pătraşcu ar trebui să scrim mult. Admirabile calităţi sunt în pasta d-sale grasă, severă, cu tonuri pline şi energice, in armonia sumbră a cadrelor, în viaţa naturi(Citiţi continuarea in pag. II ■ I. - — —••— Tinerimea artistică de WTOI ION POPII Cenzor „Lelea comercializării”trece avuţia naţională la patrimoniul particular al Institiiuiltor liberale. ...ii aia, guvernul va putea pretinde că a siespărfit afacerile de politică! Atitudinea sovietelor Delegaţia sovietică venită la Viena pentru a trata stabilirea de raporturi normale între Rusia şi ţara «•«« n*« --X ÎL. îi. ti ,1 ~ S ~ liuajuu, mi o a aiduu gtauua uctuw. Ea nu a lungit vorba. Dinpotrivă. Dar a tot amânat deschiderea vorbei, deschiderea oficială a Conferinţei, ceea ce însemnează că a voit să câştige timp. In ce scop, nu se poate ghici şi poate că nu e fără de temei explicaţia dată de unii, că demnitarii sovietici vor să profite cât mai mult de frumuseţile Vienei şi de vreme ce după instrucţiunile ce au, ştiau că prima luare de contact trebue să ducă la închiderea conferinţei, au căutat să tărăgănească, pe cât posibil mai mult, deschiderea. Delegaţia noastră nu are asemenea motiv pentru a lungi vorba. Guvernul sovietic a fost grăbit cât timp al nostru ezita să ia contact cu dânsul, dar a devenit foarte greoi, acum că delegaţii noştri s’au întâlnit cu ai săi. Aceasta denotă în tot cazul că nu se simte deloc sigur pe poziţiunea, pe care a luat-o în ultimul timp, cu atâta zgomot şi cu atâta ins de telegrame. Căci toate frazele din lume, nu pot şterge faptul că Basarabia a fost acum un secol, parte integrantă a Moldovei, iar în parte a aparţinut încă acum cincizeci de ani României. Când Rusia ţaristă a răpit-o, nici nu s’a gândit să invoce dreptul etnic, ci l-a invocat pe cel al cuceritorului. Dacă sovietele se consideră moştenitoare ale acestui drept, şi dacă, fiindcă înţeleg să-l revendice, conferinţa nu va putea avea loc, — delegaţia noastră se poate întoarce fără de nici un fel de grijă. In faţa Europei democratice, care a început să inspire oarecare consperaţiune chiar şi d-nul Trotzkî, toată vina va cădea asupra acestui guvern revoluţionar care se demască a fi reprezentantul acelei politici internaţionale, căreia războiul acesta mare, prin cea mai splendidă creaţiune a lui, pactul Ligei Naţiunilor, l-a pus, sperăm, definitiv capăt. La ora când scriem aceste rânduri, încă nu ştim ce s-a întâmplat la Viena. Deschiderea oficială a conferinţei a avut loc, dar, credincioşi tacticei lor, după absolvirea părţii formale, delegaţii ruşi au cerut din nou amânarea începerii lucrărilor pentru a doua zi. Se poate însă ca zarul să şi fi căzut şi conferinţa să se sfârşească astăzi, după prima şedinţă. In tot cazul, după toate ştirile venite din Viena, cel mai mare pesimism este îndreptăţit şi va mai trebui probabil să treacă vreme până când guvernul sovietic să înţeleagă că zadarnic speră să zdruncine o stare de fapt care este inatacabilă, pentru că se reazămă pe o stare de drept clară ca lumina zilei, scrisă în inimi și în cărți, *d. Tâlcul unei alegeri Dacă guvernul n’ar fi săvârşit în restul ţării, acum doi ani, decât numai violenţele, neomeniile şi ilegalităţile dela Romanaţi, el ar fi obţinut cam a treia parte din mandate. Considerând însă că Romanaţii e o cetate liberală, cu care puţine se pot compara, aleşii săi n’ar fi trecut de un sfert. Iar dacă mai considerăm că simplul prestigiu al unui guvern, care-i aduce întotdeauna o anumită zestre, chiar şi fără violenţe, îi dă un aport considerabil, în opoziţie liberalii n’ar fi avut, cu alegeri absolut libere, decât vre-o jumătate de sfert din locuri. Cu alegeri sofistificate, ca cele averescane, e natural ca ei să fi dobândit numai cele 6—7 mandate ştiute. Iată ce ne dovedeşte, odată mai mult, alegerea parţială din Romanaţi unde, pe drept cuvânt, alesul nu-i candidatul liberal, ci cel ţărănist. Aşa se explică de ce zisele partide mari şi istorice nu pot obţine cârma Statului decât excluziv prin creditul Coroanei. E chiar de mirare că ele nu sunt mai recunoscătoare, atacând-o destul de violent când se află în opoziţie, ceea ce partidele noui şi populare se feresc totuşi de-a o face, căci dacă am pare pe două coloane atacurile la adresa Coroanei săvârşite de liberali şi de ţărănişti de pildă, am avea la stânga o coloană aproape albă şi la dreapta una colosal de lungă. Şi cu toate astea creditul de sus e inepuizabil pentru unii şi extrem de sgârcit — dacă nu chiar absent pentru ceilalţi. La cumpăna dreaptă a regelui ca şi la cea slobodă a celuilalt suveran care e poporul, ar corespunde o rupere totală de echilibru în materie de guvernământ, adică dispariţia istoricilor şi nimerea în evidenţă a celor ce au a forma istoria de aci înainte. Evident că nu liberalilor avem a ne adresa pentru a face apel la logica, la simţul lor de dreptate, la imparţialitatea, regalizmul şi patriotizmul lor într’o chestie ca aceasta, căci zece alegeri la fel cu cea din Romanaţi nu-i vor hotărî să recunoască realitatea. Dar regele ce zice? Ce crede? Poate Coroana să pue la nesfârşit creditul ei la dispoziţia celor pe care ţara nu-i vrea şi să se descopere mereu pentru a acoperi partide cărora opinia publică nu le acordă alt acoperemânt decât un capac de sicriu? Nu sunt de făcut oare aceste întrebări în însuşi interesul Coroanei? ---9 ^ESIN|1 -------------I. T. 30 milioane mărci Şi încă de aur ! Aceasta e suma, totuşi din cale afară de mică, ce s’a alocat României din despăgubirile de peste, cinci miliarele mărci încasate până acum de la Germania, deşi nimeni n’a avut, proporţional, pagube de război mai mari decât noi. Din acest punct de vedere ni s’a făcut o nedreptate strigătoare la cer, la care nu ştim până la ce punct au contribuit guvernele noastre prin simpatia redusă de care s’au bucurat pe lângă aliaţi. Valoarea acestor mărci este egală cu ceva cam între un miliard 700 de milioane şi un miliard opt sute de milioane lei hârtie actuală. Din aceste 3,5 milioane numai 4000 de mărci aur ni s’au dat pe sine restul în mărfuri. Le-am primit realmente sau le vom primi de-aci încolo ? ’ Dacă le-am mit deja ar fi interesant de știut in ce. Dacă de-aci încolo le vom primi nădăjduim că vor fi în cărbuni şi mai cu seamă în material de cale ferată, nu in cine ştie ce fleacuri. Gazetele guvernului care ştiu toate cele ce nu trebue, până şi secretele cele mai intime şi mai puţin onorabile de siguranţei , care îşi umple coloanele de neadevăruri, de calomnii şi de insulte, ar face bine să ne spue două cuvinte asupra rostului acestor 35 milioane de mărci. O mică listă de mărfurile primite sau a celor ce avem a Primi, n’ar strica■ De asemenea şi asupra întrebuinţarei lor ar putea să ne sufle o vorbă, dacă le-am recepţionat deja. Căci nu vedem nici cea mai mică îmbunătăţire a transporturilor de pildă, din care pricină toate se scumpesc la București, fiindcă nu se pot aduce din provincie. " , Index ferinţa din Viena DR. GRUENBERGER Ministrul de externe al Austriei, care a prezidat prima şedinţă a conferinţei româno-ruse. NAZBATII A GIK-a! O nouă centrală ! Vom avea şi centrala a IIl-a, la telefon. Pentru a obţine pe a doua trebuie să parvii a fi în legătură cu l-a. In hipoteza îndrăsneaţă că parvii, trebue să aştept! să-ţi răspundă centrala 11-a. Oamenii cari n-au altceva mai bun de făcut aşteaptă, — aşteaptă un ceas, două şi, fireşte, că „sunt serviţi". Acum, pentru a obţine pe a 111-a, trebuie să ceri voie centralei, care îţi dă pe a doua, care îi va da pe a tceia... E de nădăjduit că cererile abonaţilor cari vor să cheme un „număr“ se fac în scris la poştă şi se satisfac după ordinea înregistrării, în cursul lunei... KIX. Criza universitară Ea este înspăimântătoare de 1. TEODORESCU Nu e vorba de criza intelectuală căci, din nefericire pentru noi, nici n’am ajuns până acolo ci suntem cu mult dincoace de ea, întrucât universităţile noastre n’au nici local, nici laboratorii, nici instrumente, nici mobilier, nici biblioteci, nimic. Ele sunt ca şi cum nici n’ar fi. S’o luăm de pildă pe cea din Bucureşti care datează din 1862. Se numără astăzi 12.000 de studenţi. Dacă am presupune că în sălile actuale ei ar fi aşezaţi în caturi, câte trei caturi unele peste altele, fără bănci ci numai pe picioare, dându-se fiecărui student un sfert de metru pătrat ca să stea şi un sfert de metru cub de aer ca să respire, încă pentru cincimi dintr’înşii ar rămânea afară pe străzi sau ar trebui să se ducă acasă — acasă în provincie, căci n’au nici cămine, nici restaurante, nici alte mijloace de trai cum se cade. In mod normal, aşezaţi în bănci, încap exact în toate sălile Universităţii din Bucureşti circa 1000 de studenţi din cele 12.000, însă nu spre a învăţa ceva ci numai de a se aciuia la căldură sau la umbră, după sezon, deoarece lipsesc cărţile, instrumentele şi altele.. .chiar pentru mia aceasta de privilegiaţi. Mai rău. Sălile astea nu’s nici măcar la un loc, ci răspândite în cele patru puncte cardinale ale prea vastei şi murdarei noastre Capitale, în clădiri dărăpănate unele, improprii altele, deoarece în bună parte sunt luate cu chirie cum a dat D-zeu şi întâmplarea. Şi nie mai mirăm că studenţii se ocupă de alte drăcovenii decât de carte !.Dar ce sa facă şi ei? Veţi zice că de ce nu pornesc o mişcare împotriva Celor ce-au adus învăţământul superior un asemenea hal în loc să se lege de oameni absolut nevinovaţi cărora nu le-a fost nici odată încredinţată conducerea ţării şi maniarea budgetului? Să sperăm însă că până în cele din urmă văzând cum îşi pierd vremea în zădar, ei se vor deştepta la lumina adevărului şi vor şti încotro să-şi îndrepte mânia. Până atunci situaţia universităţilor noastre va fi aşa de jalnică a de ruşinoasă încât n’aş găsi cuvinte s’o descriu. Plângerile care s’ aud, cu drept cuvânt şi acelea, asupra halului învăţământului primar şi secundar, sunt curatitoare la ureche. Se poate afirma, fără umbră de exagerare, că nimic la ţara asta în care totul sufere de mari lipsuri şi metehne, nimic nu a ajuns în starea de plâns a Universităţilor. Şi dacă e ceva în car am reuşit să ne aşezăm dincolo de coada lumei, apoi e acest învăţământ superior care trebuia, poate cel d’întâi, să facă faţă României Mari şi să-i dea faţă şi în ochii noştri şi în ochii lumei din afară. Nu s’a înspăimântat oare delega«tul misiunei Rockefeller de celei ce-a văzut la universitatea din Iaşi, declarând că nici nu putea bănui existenţa unei asemenea stări şi lucruri? ! Ce-o fi la Cluj, la Cernăuţi şi la Timişoara, nu ştiu. Dar chiar de-ar fi mai bine acolo, ce ne facem cu Bucureştii şi cu Iaşii?! Să nu care cumva să credeţi cai prin clădirea celor două aripi ale universităţii dîn Bucureşti, din cari numai una e în parte gata, iar cealaltă departe încă foarte, situaţia s’ar fi îmbunătăţit. Nu, căci tabloul pe care vi l’am prezentat la înceeput e făcut în ipoteza că acesta două aripi ar fî fost date spre folosinţă. In orice caz zidurile nu implică nici cărţi nici instrumente de laborator, aşa încât chiar cu zece aripi pe deasupra universitatea din Bucureşti nu-i în stare încă să sboare în regiunile culturii. Lipsurile mijloacelor de învăţătură sunt şi mai grozave decât lipsurile da local. D. ministru al instrucţiei s’a speriat de numărul fantastic al analfabeţilor noştri şi şi-a propus să îndrepte boala. Vai! nu ştim dacă va fi a bine sau a rău într’un caz de reușită. Dacă cu 30 la sută știutor? !Cititi continu'iren In nan al. Demisia lui Poincaré D. Poincaré care suportase cu succes asalturile periculoase ale opoziției în chestii delicate ca cea a decretelor-legi și cea a noilor impozite, s’a văzut pus în minoritate, la Cameră, pe un simplu vot de procedură parlamentară. E ciudat că faptul nu s’a petrecut la Senat unde majoritatea e foarte redusă şi unde chiar în cursul săptămânii trecute guvernul Poincaré şi-a asigurat dăinuirea numai cu 12 voturi. Criza s-a produs tot la Cameră unde blocul majoritar părea aşa de indestructibil• Fapt e că apropierea alegerilor şi marele curent ce se manifestă în toată Franţa pentru blocul partidelor din stânga, produce o firească enervare in rândurile majorităţii d-lui Poincaré. Deputaţii „blocului naţional“ îşi dau seama că legile votate în ultimul timp nu sunt de natură să le asigure simpatia masselor şi de aceea, oricât de mult se simt legaţi de soarta guvernului Poincaré, votul lor a început să şovăie. De această şovăială s’a folosit desigur opoziţia pentru a provoca incidentul ce a adus demisia cabinetului . Deşi, despărţit mimai cu câteva săptămâni de noile alegeri, d. Poincaré nu a stat un moment la îndoială ca să tragă consecinţele fireşti, dictate chiar de votul unei Camere în agonie. Ceea ce la noi pare extraordinar, e un lucru natural în ţara realului parlamentarism. Se pare, însă, că d. Poincaré va fi determinat să accepte o nouă alcătuire de guvern, care — dat fiind termenul atât de apropiat al alegerilor — n’ar avea de fapt, decât îndatorirea de a gira afacerile până ce votul universal își va spune cuvântul. O. Ch. Chiesfra Ultima consecinţă După comercializarea cea mare, d. Vintilă Brătianu se va sili să acapareze până şi cele mai modeste ramuri de comerţ şi numai atunci îşi va considera idealul economic pe deplin realizat. 70niv.a. NEGUSTORUL AMBULANT: Bine, d-le Vintilă, îmi iei pănete de la gură , nu-mi mai rămâne decât să mă fac eu ministru în locul d-tale !_____________________________________________ i