Adevěrul, mai 1924 (Anul 37, nr. 12350-12373)

1924-05-01 / nr. 12350

Anul XXXVII, no. 12350 2 Uf exemplarul Ili tcafftr rara 4 Lei exemplarul in străinătate Joi 1 Mal 1924 Adeverul t­OUMnt i 1888—189T I CONST. MILLS 1W7__1Mt Franța, România $i Turcia d­rumil Dreptul şi datoria poporului român faţă de Basarabia Pentru a dovedi că Basarabia este românească, s’a invocat măr­turia istoriei, s’a invocat caracterul românesc al imensei majorităţi a populaţiei acestei provincii, s’au in­vocat documente din archive şi mărturii ale oamenilor politici şi ale istoricilor ruşi, — dar toate aceste dovezi nu au avut efect asupra gu­vernului sovietic. Există însă o măr­turie pentru dreptul sfânt al Româ­niei asupra Basarabiei, mărturie pe care nu o vor putea contesta nici cei mai fanatici bolşevici, mărturie care nu suferă replică în Rusia, căci e mărturia doctorului Rakow­­ski, preşedintele republicei sovie­tice a Ucrainei, ambasadorul Ru­siei sovietice la Londra, unul din leaderii şi oamenii de încredere de primul ordin al sovietelor, să se ştie că doctorul Rakowski era un pacifist convins, un adver­sar din principiu al războiului. Dar răpirea Basarabiei îi apărea ca o nedreptate atât de mare, îl revolta atât de mult și făcea atâta să cloco­tească indignarea într’ânsul, încât i se părea, că oricari au fost împre­jurările, poporul român ar fi tre­­buit să protesteze cu arma în mâ­nă și cu sângele lui, împotriva ei. ...Ca o urmare a manifestului din care am extras pasagiile de mai sus, partidul social-democrat a con­vocat la Dacia o mare întrunire de protestare împotriva răpirei Basa­rabiei. Au luat cuvântul Tom­a Dra­­gu, Zamfir Arbore, Ilie Moscovici şi doctorul­­ Rakowski. La sfârşitul întrunirei s'a votat o moţiune prin care s’a „vestejit politica de cuce­rit anul 1912. România serba cen-­ rire­a absolutismului rusesc, în Ba tenarul răpirei Basarabiei, centena-­sarabia, Finlanda, Polonia, Caucaz“. rul uneia ,din cele mai strigătoare iar doctorul Rakowski în cuvânta­­nedreptăţi ale istoriei. Serbarea a-­­ rea ce a rostit a declarat că e o a­­ceasta nu avea numai menirea să­­­timist pentru că „aşteaptă salvarea verse lacrimi pe mormântul în Basarabiei de la revoluţia poporului care ţarismul închisese dreptul Ro- rus“. mâniei asupra provinciei dintre Prut A avut dreptate doctorul Rakov­­şi Nistru, ci avea să fie şi un pro-­ ski. Revoluţia poporului rus, a a­­rest împotriva acestei nedreptăţi, a dus salvarea Basarabiei. Dar, cei manifestarea categorică a voinţei pe cari această revoluţie i-a adus poporului român de a reintra în în fruntea Rusiei, par a nu şti că dreptul lui, manifestarea categorică, răpirea Basarabiei a fost o laşitate a sentimentului de frăţie pentru ro­­a ţarismului, ci îndreaptă privirile mânimea condamnată să sufere sub lor lacome asupra pradei ce s’a jugul şi cnutul ţarist. I zmuls din ghiarele ţarismului şi so-Partidul social-democrat, al că­­cotesc că e­ drept să încerce a pune lui şef era atunci doctorul Racov- în discuţiune dreptul României a­­ski, a serbat şi el această dată şi supra unei provincii, pentru apăra­­protestul sau împotriva marei ne­­rea căreia, doctorul Rakowski fă­­dreptăţi a răpirei Basarabiei, a fost cea o culpă guvernanţilor noştri, că mai energic şi mai hotărît, decât cel nu au vărsat sângele poporului re­­al guvernanţilor şi partidelor de mân. B. Brănişteanu« guvern ale tării, cari, între altele, " • ■*-------------­Unirea partidelor democratice Lu aceasta ocaziune partidul so­o­cial-democrat a lansat un manifest către „tovarăşi si cetățeni“. Mani­festul, care a apărut în fruntea zia­rului „România Muncitoare“ din 10 Mai (st. v.) 1912, a fost scris de către doctorul Rakowski. Intr­ânsul el arată cu dearmănuntul cum şi pentru ce ţarismul a rupt de două ori Basarabia dela trupul României şi ajungând la al doilea rapt, a­­runcă răspunderea lui şi asupra cla­sei noastre stăpânitoare, în terme­ni următori: „Anexând Basarabia, absolutis­mul rusesc rămâneţi credincios po­liticei sale prădătoare. „Dar ce au făcut clasele noastre stăpânitoare pentru a împedica a­­cest pericol ? „Dacă împotriva, anexatei Basa­rabiei la Rusia s’a făcut numai o manifestaţie platonică la congre­sul din Berlin, dacă poporul nu sa răsculat să împedice cu sân­gele său, comiterea unei aseme­­nea laşităţi, este vinovat acest, re­gim care de mult a pus afară de lege, afară de patrie, imensa ma­joritate a poporului român". Nu intrăm în discuţiunea punctu­lui de vedere al doctorului Rakow­ski. El avea poate dreptate când im­puta clasei noastre stăpânitoare că nu a luptat îndeajuns pentru apă­rarea Basarabiei, că nu a făcut din liberarea ei, crezul de toate zilele al acestui popor. Dar desigur că nici situaţiunea celor cari au avut răspunderea conducerei României, nu era uşoară. Şi de ar fi ridicat po­porul român la un război contra Rusiei, — la ce rezultat ar fi a­­juns ? Ce rezultat ar fi putut avea, în lupta cu acest colos, sângele ro­mânesc ce ar fi curs ? Dar nu aceasta ne interesează a­­cum, ci convingerea doctorului Rakowski că răpirea Basarabiei de către tari a fost o laşitate, care ar fi îndrituit chiar pe guvernanţi ca să facă apel la poporul român pen­tru ca cu sângele său să încerce a o împedeca. Pentru a se aprecia toată impor­tanta acestor cuvinte, este destul­ ­ posibil­­ul bloc al acestor state ? In ajunul plecărei, care n’a mai avut loc,, a d-lui Brătianu la Con­­stantinopol, ziarul „Viitorul“ con­sacrase Turciei câteva rânduri foarte elogioase. In aceste rânduri era vorba, în­tre altele, de simpatia cu care ro­mânii urmăriseră lupta turcilor pentru a-şi asigura independenţa şi de sprijinul dat de către dele­gaţii români la conferinţa dela Lausanne justelor revendicări tur­ceşti. In aceleaşi zile s'a vorbit cu in­sistenţă despre o mai strânsă a­­propriere turco-română, ba chiar s'a precizat că e iminentă încheie­rea unui tratat de alianţă cu Tur­cia, alianţă al cărei obiectiv ar fi fost apărarea în comun împotriva intenţiilor agresive ale Rusiei1 so­vietice. S’a făcut ceva mai mult. S’a sta­bilit anume o legătură între sem­narea la Paris a tratatului de a­­lianţă franco-rom­ână şi încheierea alianţei cu Turcia. Era vorba, deci, de o înţelegere în trei: Franţa, România şi Turcia. Insă, cu câteva zile mai înainte de punerea în circulaţie a veştilor de mai sus, generalul Weygand, înaltul comisar francez din Siria, chemat la Paris de guvernul său, declara într’un interview acordat ziarului „Le Gaulois" că raportu­rile cu Turcia nu sunt tocmai ar­monioase şi că incidentele se în­mulţesc la graniţa siriană. N’au trecut multe zile de la a­­ceste declaraţii şi în Siria au avut loc nu incidente simple şi banale, ci adevărate lupte sângeroase, cu pierderi însemnate între răsculaţii sirieni şi trupele franceze. .­„Iar,nu în puţine, rânduri presa franceză a învinuit guvernul de la Angola că priveşte cu o simpatie suspectă la agitaţiile antifranceze din Siria şi că chiar le sprijină pe ascuns. In aceiaşi ordine de idei ziarele de la Paris au avut de câteva ori ocazia să releve că membrii par­lamentului dela Angora, când vor­besc de Siria, o numesc „Alsacia- Lorena turcească". * Aşa dar, chestiunea siriană, a­­dică mişcările revoluţionare anti­franceze cari n’au luat sfârşit în provincia aceea sunt o piedică se­rioasă la o apropiere mai strânsă şi la închegarea de raporturi mai cordiale între Franţa şi Turcia. O a doua piedică o constitue chestiunea şcolilor şi in genere a instituţiunilor culturale şi fran­ceze din Turcia. Se ştie că chiar în vremile când Turcia era sub influenţa politică a Germaniei influenţa limbei şi culturei franceze era covârşitoare. Francezii aveau în Turcia cele mai multe şcoli, iar vestitul liceu imperial „Galata-Serai" nu era în fond decât un liceu aproape fran­cez. Turcia republicană a adoptat în­­să faţă de instituţiile de cultură străine o atitudine făţiş duşmă­noasă. Nici mai mult, nici mai puţin, a închis şcolile întreţinute de străini. Bine­înţeles, şcolile franceze, ca fiind cele mai nume­roase, au fost cele mai lovite de această măsură. Guvernul francez a protestat, guvernanţii dela Angora nu s’au lăsat însă impresionaţi de proteste. Să nu se uite acă în conferinţa de la Angora turcii au obţinut cel mai mare succes ce l’a înregistrat vreodată diplomaţia lor: desfiin­ţarea­­tuturor capit­ulaţiunilor de orice natură au fost ele. Uzând, aşa­dar,” de dreptul lor de stat cu desăvârşire independent şi porniţi pe rin ’ naţionalizm cam intolerant, ei au desfiinţat dintr’o trăsătură de condei toată cultura străină din Turcia. O astfel de atitudine nu este însă de natură să contribue la o restrângere a raporturilor în­tre Turcia, de o parte, şi statele­­vătămate în interesele lor, de par­tea cealaltă. * Aşa se prezintă actualmente si­tuaţia între Franţa şi Turcia. O îmbunătăţire­­ a ei este, de­sigur, posibilă şi ch­iar­ uşor de reali­zat. E deajuns pentru aceasta ca Turcii să împrăştie printr’o atitu­dine reală bănuelile francezilor cum că­ nu sunt străini de agitaţi­ile din Siria, iar pe de altă parte să fie mai moderţi şi mai tole­raţi faţă de instituţiile franceze de cultură. Deocamdată, însă, pentru moti­­vele arătate mai sus situaţia, după judecata noastră, nu se prezintă aşa în­cât să se poată vorbi de o înţelegere comună între Franţa, România şi Turcia. Intru cât priveşte România, ea poate face înţelegeri separate cu fiecare din aceste două state, dar pentru­­înjghebarea unui bloc fran­co-turco-român, ar fi nevoie de schimbarea actualelor condiţiuni. Vă închipuiţi, desigur, că vreau să sap reputaţia vre­unui grav doctor în filosofie, care cu bu­căţi luate din felurite cărţi­ bune, reuşeşte să compue o carte proas­tă?... Ei bine, vă Înşelaţi’... . Vreau să vorbesc de papagalul propriu zis. Papagalul ? Ce interes poate prezenta această pasăre pentru publicul mare ? Că are darul de a imita vorbirea­­ omului , e uri fapt banal. Cetitorul se înşală. * Papagalul reprezintă una din cele _ mai_ în­semnate probleme ale biologiei şi psihologiei. El întrece prin inteli­genţă toate celelalte păsări. Ceia ce-i maimuţa între­­mamifere, este papagalul între păsări. Stu­diul papagalului poate arunca o vie lumină asupra împrejurărilor cari, chiar, dela începutul terţia­ de H. SANIELEVICI rului, au ridicat pe strămoşii m­oş­­tri direcţi, deasupra celorlalte mamifere, pregătind domnia noas­tră asupra acestui glob de tină. Dar să nu anticipăm. Cetitorul trebue să-şi dea mai întâia seamă de gradul de inteli­genţă al lui Psittacus. Citez din Viaţa animalelor de Brehm: Ori­cât aţi voi să puneţi pe seama e­­xageraţiunilor şi interpretărilor, tot rămâne destul pentru dem­on­­strarea tezei mele. Un distins papagal a trăit ani de zile în Viena şi în Salzburg, şi a avut parte de observatori fideli şi stăruitori. Comunicările lor au fost,, adesea tipărite.. Pasărea a aparţinut unui domcerem­oniari­­us Hanikl, care a instru­it-o zil­nic câte două ceasuri, dar se ocu­pa şi altmintrelea mult cu dânsa. Primul studiu asupra ei s’a pu­blicat la 1835, în revista „Isis“ din Viena. ...Jako bagă de seamă tot ce se petrece în jurul lui, judecă toare, dă la adrebări răspunsul potrivit, face la poruncă ce­ i se cere, sa­lută pe cei ce vin și pe cei ce pleacă, zice numai dimineaţa „bună dimineaţa" şi numai, sea­ra „bună seară“, cere hrană când i-e foame. Pe fiecare membru al famili­ei îl strigă pe nume, şi la unul ţine mai mult decât la altul. Dacă vrea să viu lângă dânsul, mă stri­gă: „papa, vino încoace!“. Vor­beşte, cântă şi flueră ca un om. Iată repertoriul lui (spicnesc nu­­mai):. . . . . .: 1 î i „Părinte, bună ziua!“ „Părinte, dă-mi o migdală“. „Vrei o migda- M2 Vrei o nucă? Capeţi ceva. Uite, ai ceva“. „Salutare, domnu­le căpitan, salutare". j,Servitorul d-tră, doatm­nă! „Ţărane, punga­­şule, pungaşule, ţărane, contra­­bandistule, mergi înainte? Te duci acasă, sau nu? Aşteaptă, găină­riile!“. Câne­ bate cineva la uşă, papagalul strigă tare şi foarte dor, ca un om: .­Intră, intră ! Mă recomand, domnule Bran, servitorul d-tale. Mă bucur că am onoarea“.­ Uneori bate el sin­gur în colivie şi spune aceste­ cu­vinte. Când strică ceva în colivie, strigă: „nu strica, lasă ’n pace ! Ce-ai făcut? stai găinarele, stai că te bat!“ „Paperl, împuşcă, Pa­­perl!“ Apoi împuşcă, făcând „pu gugu! gugu !“ Trage clopotul din colivie şi strigă tare: „Cine sună? Cine sună? Paperl”. întreabă: „Cum vorbeşte câinele?“ Apoi la­tră. Dacă-i porunceşti: „împuş­că!“, el strigă: „pu!“. Când vede punându-se masa, sau aude din a treia cameră că se pune masa, strigă îndată: „să mergem la ma­să! Alto! veniţi la masă!". Când pleacă stăpânul său de acasă, îi strigă: „mergi cu Dumnezeu!" Dacă pleacă însă alte persoane, le stri­gă: „mergeţi cu Dumneeu“. Dacă petrece noaptea în camera stăpâ­nului, tace cât îl vede dormind. Dacă doarme însă în altă came­ră, începe din zorii zilei să vor­­bescă, să cânte şi să fluere. Au­zind o mierlă cântând, i-a strigat: „bravo, Paperl, bravo!“. A în­văţat o melodie c­u toate cuvinte­le... Flueră gama, în sus­­şi în jos, curent şi limpede. Cântă şi flueră melodii, când­ cu un ton mai sus, când cu un ton mai jos, fără a greşi. In Viena a învăţat să fluere o arie din opera „Martha“, şi fiindcă profesorul lui dansa cân­tând, papagalul ridică și el un picior după altul și clătină capul. Stăpânul lui muri în antul 1850; pa­pagalul fusese cumpărat la 1827 dela un căpitan de vapor din Triest. Cum se pare, de dorul stăpânului, Jako începu să boleas­că, fu pus la 1854 într’un mic pat, căutat cu îngrijire, mai vorbi mult, zicea adesea cu voce tristă: „Paperl e bolnav, bietul Paperl e bolnav“ şi muri. Despre un alt papagal, adus din India, o doamnă povesteşte că era atât de atent, că prindea singur fraze şi le întrebuinţa la prilej potrivit. „Papchen vrea să mănânce“. Dacă nu i se dădea în­dată, striga: „Papchen vrea şi trebue să mănânce“. Dacă­ nici aşa nu căpăta, svârlea şi răstur­na totul de necaz. Dimineaţa zicea „bon joir“, seara „bon soir“ Când ,voia să doarmă, zicea: „Papchen vrea să doarmă“. Când îl duceau din o­­daie, striga: „bon soir, bon soir". Pe stăpâna lui o iubea foarte mult. Când îi aducea mâncare, papagalul îi punea ciocul pe mâ­nă şi zicea: „sărut mâna doam­nei“. O urmăria în tot ce făcea şi de câte ori o vedea ocupată cu ceva, o întreba cu o seriozitate comică: „ce face doamna?“ După moartea ei se arătă cumplit de a­­bătut, primia cu greu mâncarea și întreba adesea: , ,unde este doamna?“ Cânta foarte bine. „Papchen trebuie să cânte“, se îndemna el singur și apoi începea: Perroquet mignon Dis-moi sans faCon, Qu’a-t-on fait dans ma maison, Pendant mon absence ? sau: Ohne Lieb und ohne Dein Können wir docli leben. Uneori combina el însuși: Ohne Lieb und ohne maison Können wir doch leben. sau: Ein Kuss-sans falon. Ceia ce-1 înveselea, atât de mult, că începea să râdă tare... zicea: „Ah, ce frumos e, Papchen“ şi-şi mângâia ciocul cu piciorul. Avea obicei să-şi smulgă penele şî i s’a­­ordonat băi de vin. Cum băga de seamă că se pregăteşte mica stropitoare, începea să se roage: „nu udaţi pe Papchen — ah, biela, Papchen—nu-l udaţi!".. Un maior gras pe care-l simpatiza, se silia să-l înveţe într’o zi acro­baţii. „Pe băţ, Papchen, sai pe băţ!“ Plictisit, papagalul râse de­odată ,şi strigă: „maior, pe băţ, maior". Un alt prieten al lui, Roth, nu fusese de mult în vizită. Era aş­teptată sosirea lui şi se vorbia de dânsul. „Iată vita Roth", zise d­oaară Papchen, se uitase pe fe­­renstră şi-l recunoscuse de de­parte. (Citiţi continuarea în pagina: N­-am „Viitorul" trădează toată frica ce-o inspiră guvernamentalilor, eventuala înţelegere între partidul naţional şi cel ţărănesc. Am înregistrat, ştirea că in par­tidul national ar fi fost o diver­gentă de­ opinii între d. Maniu de o parte si d. Goldiş de alta., cu privire, la un acord între susnum­i­­tele două partide. Dl. Maniu a dezminţit această Stire, arătând că cel mai­ perfect acord, domneşte,­in sânul partidu­­lui national, în toate chestiunile, deci şi în cea a unei eventuale în­ţelegeri cu partidul ţărănesc. Nu putem decât să ne bucurăm de aceasta. Nu noi, cam­ deplân­gem, atâta faptul că partidele opo­ziţiei­ democratice nu se unesc, şi risipesc­­astfel forţele de luptă ale democraţiei, ne-a­m putea bucura sau, am putea dori neînţelegeri la sânul acestor partide, neînţelegeri care ar slăbi şi mai mult valoarea lor combativă, puterea lor de ac­ţiune. Dar odată cu dezminţirea sfirei despre dezacordul dintre d-nii Ma­niu şi Goldiş, a apărut în oficio­sul din Cluj al partidului naţional în ziarul „Patria", o notă care ar arăta chiar că ne aflăm în preaj­ma­ stabilirei acordului definitiv între partidul naţional şi cel ţă­rănesc. Referindu-se la,­­ bucuria rău marcată sub pretinse ironii ale „Vii­tor uluit", privitoare la, „per­tractările" opoziţiei, „Patria" a­­minteşte oficiosului guvernamen­tal, adevărul zicătoarei că „de ce te, fereşti, nu scapi" şi îl asigură „că funia se apropie de apar". Vom, fi fericiţi în ziua când o vom vedea legată, căci vom şti că succesul democraţiei în lupta con­tra despotici­lor alieniste, este asi­gurat. Căci, noi de mult, am arătat că simplu faptul, că acordul între cele două partide democratice s’ar pro­duce, ar punte capăt regimului ile­­galității și ar răsturna guvernul Brătianu. .. în ultimul consiliu de miniștri s’a ho­tărât exproprierea pădurilor. ..Nu vă scăpa decât... codrul Vlăsiei! Fnterne şi problema reparaţiunilor După ce guvernul german a­ de­­clarat că priveşte raporturile ex­perţilor,interaliaţi­ ca o bază de dis­cu­ţie, Jpes­ee, echivalează cu ac­ceptarea în principiu a concluzi­ilor acestor raporturi, iată că gu­vernele iparilor puteri , Anglia, Franţa şi Italia se declară de­ a­­cord cu propunerile experţilor şi recomandă Comisiunei RaparatiU­­ni­tor să procedeze cât mai Urgent pe baza lor la alcătuirea planului definitiv* de reluare a plăţilor ger­mane şi­ de control asupra organi­zaţiei ei economice. La acestea se adaugă cuvântul preşedintelui Sta­telor Unite care recomandă atât aliaţilor cât şi Germaniei să se pu­nă de acord pe aceste baze pentru binele păcii europene. Cine ar putea să nu vadă cu bu­curie că pentru prima oară de a­­proape patru ani, aliaţii se înţeleg aproape fără rezerve în chestia a­­plicării tratatelor şi că Germania prin conducătorii ei autorizaţi — însuş cancelarul Marx în discur­sul său electoral de Duminică a declarat-o — se arată dispusă a plăti şi a executa cu realitate obli­gaţiunile ei? In asemenea condi­­ţiuni aplicarea soluţiilor propuse şi care vor fi, fără îndoială, adop­tate în întregime de Comisia re­­paraţiunilor, pare cu anticipaţie asigurată. Este locul să exprimăm şi aci întreaga admiraţie pentru remarcabila operă săvârşită de ce­le două comisiuni de experţii de sub preşedinţia generalului­ ame­rican Dawes şi a fostului ministru de finanţe britanic Mc. Kenna. Numai­ graţie obiectivităţii depli­ne, răbdării supraomeneşti şi vo­inţei de înţelegere pe care au ară­tat-o aceşti liniştiţi şi iscusiţii oa­meni de finanţe, problema repara­ţiunilor, pe care zadarnic bărbaţii­ politici se străduiseră s’oi deslege, primeşte o soluţie pe care avem dreptul s’o credem definitivă. Cu toate imponderabilele ce pot sur­veni şi primire care principala o înfăţişează apropiatele alegeri ge­nerale, din Germania. Alături de problema propriu zi­să, două alte susţiie mi care au deshinat" pe m|,i-F Vîtaţi îşi vor primi soluţia. E chestiunea ocupa­ţiei Ruhrului şi a­ gajurilor eco­nomice luate ,de Franţa şi e ches­tiunea sancţiunilor viitoare ce vor Trebui să fie luate în cazul că Ger­mania ar refuza din nou mai cu­rând,sau mai târziu, să execute în­datoririle ei- Iţi ce priveşte Kasi­­mil Ruhr, d. Poincaré a declarat că, fără a-şi retrage trupele, Fran­ţa va restitui Germaniei întreaga organizaţie economică şi fiscală din regiunile ocupate, deîndată ce va fi dat doveii de executare a no­ului plan de plăţi. Iar în ce pri­veşte sancţiunile viitoare, premie­rul britanic a asigurat că va da Franţei garanţiile de care are ne­voie. Franţa, a declarat d. Macdo­nald, poate fi sigură de prietenia şi sprijinul Angliei. Sancţiunile viitoare vor fi luate în comun. Ştirile acestea îngădu­esc în ade­văr toate speranţele optimiste. Şi de­sigur că fericitul acord nu sur­vine prea de­vreme. Pentru ca în­să acordul aliat să fie deplin, mai trebue un lucru: Sa nu se nesoco­tească interesele „nucilor" state aliate atât, de încercate în război şi printre care România a­ fost cea mai nedreptăţită. E. Fii. NAZBAŢII Unificarea legislativi Oficiosul libera! ne anunţă că g­uver­­nul e hotărât­­să realizeze... unifica­rea legislativă. Nu ştim dacă şi-a dat cineva seamă până acum că ar îi vreo deosebire de legislaţie intre o provincie şi alta !... Administraţia liberală şi-a luat de mult sarcina să dea tutror cetăţenilor ro­mâni din toate provinciile impresia că trăesc intr’o ţară foarte unificată prin cea mai generală şi mai uniformă din­tre legislaţii, cea a bunului plac ! Kix. N, Batzaria intâi Mai Muncitorimea din lumea toată, serbează mâine Joi, întâi­ Mai, sărbă­toarea internaţională a spimeei. De- astâdbhă la am ser­beazâ odată cu aceasta şi triumful vebhei reven­dicări, ca serbarea această să fie de­cretată prin lege, ca obligatorie pen­­tru toată lumea. , Nu este întâmplător­­,f­­ără de Însemnătate, ca chiar şi in ţara noastră, supusă guvernărei origan­al.ce, revendicarea aceasta a biruit, tocmai când organizaţia socialistă a muncit c­rimei noastre, trece prin­tre grea criză, care a j osificat un moment credinţa adversarilor idei­lor socialiste, că in România ele nu au tărâm şi socialismul a pierit pentru totdeauna. întâi Mai sărbătoare oficială, este semnul reinvierei acelei mişcări a muncitorime­ care nu luptă numai pentru revendicările materiale ale ei, ci face dintr­ânsa şi purtătoarea acelor mari idealuri umanitare fără de cari întregirea naţiunilor nu era nici imaginabilă şi nu poate fi du­rabilă ! Am spus-o în acest loc de repeţite ori şi o repetăm şi astăzi : cei cări fac un titlu de laudă, poporului nostru din faptul că ar fi refractar ideilor socialiste, nici nu-şi dau sa­mă cât il scoboară in ochii lumei ci­vilizate. Din fericire îi fac cu aceas­ta cea mai mare dintre toate ne­dreptăţile pe cari el le are de su­ferit, nedreptatea de a-l prezenta ca inferior moraliceşte şi din punctul de vedere ideal. Muncitorimea româ­nă de la sate şi oraşe insă, se arată accesibilă marilor idei democratice şi sociale. Intru­cât ele au ajuns la cunoştinţa ei, nici persecuţiunile cele mai grozave nu au putut-o despărţi de ele. Şi sub tăcerea şi impasivita­­tea aparentă, marile idei ale vre­me! îşi taie înainte drumul lor. Iar recunoaşterea zilei de întâi Mai ca sărbătoare oficială, recunoaşterea le­gală a sărbătoarei muncei, al cărei scop este manifestarea solidarităţei internaţionale a clasei muncitoare din toată lumea, este un simbol al tăriei ideilor care biruiesc şi pe cei mai tenace duşmani ai Ier. Ad. Citestra­­ssifief Corisuitefi^fc Societăţile de presă vor fi consultate înainte de a se depune legea presei. Ziarele Continuând vizitarea­­idlor mai caracteristice, monumente istorice ale României, membrii primului congres de studii bizantine au vizi­tat şi Curtea de Argeş, călăuziţi de domnii Iorga, Drăghicescu şi Teodo­rescu, şi însoţiţi de d. Bănescu, pre­fectul judeţului, de d. profesor Ne­­delcu de la „Fondaţia Principele Ca­rol", de d. primar, de preşedintele secţiei focale a Ligei culturale şi de profesorii din ‘■localitate. Frumuseţea monumentelor vizita­te a fost accentuată de încadrarea pitorească ce le-a oferit splendida zi de primăvară cu verdele fraged, cu pomii în floare în toate grădi­nile şi pe toate dealurile, cu Carpa­­ţii strălucitori la soare sub mantia de neauă groasă ce-i acoperă încă, sub albastrul adânc al cerului senin, încântaţi de la început de farme­cul peisagiului, iluştrii vizitatori au stat fascinaţi din faţă mânăsti­­rei legendare­ a Meşterului Manole, a cărei poleială de aur strălucea sub razele soarelui în liniştea ameazei D. arhitect A. Balş, delft Academia Română şi comisiunea monumente­lor istorice, explică conştiincios şi convingător, că din punct de vedere al arhitectura, nu s’a făcut la re­novare nici cea mai mică abatere monument preţios al artei univer­­sale. Intr’adevăr, pe­ cunoscătorul e­­rudit şi care ştie aprecia, îl uimeşte armonia desăvârşită şi nespus da pură a liniilor arhitecturei Biseri­­cei Domneşti. Toţi privesc şi etami­nează cu atenţiune admirabilul ex­terior, din fericire păstrat în între­­gime. D. CHARLES DIEHL, acest principe al bizantinologiei contem­­­porane, constată asemănarea cu ar­­chitectura bisericilor bizantine din secolul­ al doisprezecelea. Şi mai mult îi captivează interiorul biseri­cei Mormântul voevodului ctitor, inscripţia despre moartea Marelui Basarab, inscripţia contestată de la proscomidie, cele trei registre de pic­tură din altar, scenele din viaţa mân­tuitorului pictate pe bolta princi­pală, chipul lui loan Botezătorul, portretul cavalerului, tot atâtea ele­mente de artă desăvârşită, în toate detaliile lor, toate sunt examinate cu admiraţie pe care n’o ascund de loc erudiţii vizitatori. In faţa ins­cripţiei contestate de pe poala hai­nei sfântului de lângă altar, şi a cărei descifrare a dat-o d. Tafrali d. profesor Millet de la Sorbon­ă, che­,­mat de însuş d. Charles Diehl ca­­cel mai informat cunoscător în materie declară că răspunsul ar reclama cercetare mai îndelungată, minu­ţioasă, comparativă, dar că princi­de la liniile originale, poate singură _lo_ „ , înflorirea reliefată a plumbului de P.fT. ^ se. °Pune la posibili­pe acoperişul turlelor n’ar putea „Ca.,f5„vfI0t-ad­ 0 inscripţie, even­- - - - tual o inscripţie secundară, perso­nală a pictorului, bunăoară. Pasionaţi pentru ştiinţă oaspeţii sunt răpiţi de interesul ce li-l pre­zintă poblemele ce se impun cerce­tătorului conştiincios în Biserica Domnească din Argeş. Răsleţiţi în­ grupuri, slaviştii examinează mai a­­les inscripţiile slave, francezii, bel­­gienii, italienii mai ales pe cele eline şi iconografia, cu d-nii Perdriset, Mantuani şi Greinwald, în timp ce d. Puig­i Cadafald­i, din Spania, a rămas cu gândul la podoabele Mă-­ năstirei, care li reamintesc elemente d­in ornamentica orientală a patriei sale. Aprinşi la discuţie împrejurul unei inscripţii de pe absida altaru­lui, „se sfătuiesc domnii Grégoire (Bruxelles), Gramdor (Gând) şi P. Henry (Cernăuţi) ; d. Gramdor a­­duce scara copiată de sus semnele discutate şi cu ajutorul d-lor Ch. Diehl şi Millet le descifrează şi gă­sesc ch­eia explicării frumoasei i­coane din altar inspirată din Testa­­mentul Vechiu. Dar se apropie ora trenului. D-m­i fi dovedită cu documente, încolo to­­tul e conturat cu evlavie după for­ma dintâi. In interior, aceeaş admi­raţie pentru calitatea aleasă a ma­terialului, pentru exactitatea execu­tării în toate detaliile, şi, mai a­­les, pentru deosebit de fericita des­­legare a unor probleme architecto­­nice din cele mai grele. Impresia generală a savanţilor oaspeţi este că e nepotrivit a se opri la neînsem­nate ch­estii de detalii, discutabile şi acelea, faţă de măreţia unui mo­nument atât de grandios, şi care este o podoabă a Europei. înainte de a eşi, în timp ce d-nii examinea­ză, cu d. Iorga, splendidul relief de pe piatra mormântală a voevodului Radu de la Afumaţi, doamnele ad­miră, înduioşate, Evangelia pictată de Regina Elisabeta întru pomeni­rea Principesei Marioara, care a pătimit în Săptămâna Patimilor Mântuitorului lumei. După amiazi vizitatorii au trecut la Biserica Domnească, unde iluş­trii savanţi au avut surprize cari au întrecut tot ce au văzut până aci la congres, şi termină decla­rând Biserica Domnească drept un(Citiți continuarea în pagina Jt-s. O. !■ BRAT I ANII s Uns ft-n na să­ fi bntt^ fi ură, că pe urmă te consult eu.... pumnii tt

Next