Adevěrul, septembrie 1924 (Anul 37, nr. 12455-12489)

1924-09-01 / nr. 12455

tari XXXV». »■• 12485 W »xempianff i Tarar D In.l « «—x­zuViEESS^ Onor. Biblioteca Centrală „Asociaţiunea g.tjju­sta 1824 Oficiosul liberal scrie: „cel puţin la zile mari să ne înălţăm sufletele mai presus de interese“. ...Mai ales că la zile mari, serviciile publice * şi, deci, posibilităţile de afaceri sunt suspen­date ! ­Aromiţi oameni d­in antiteză cu „anumita presă’ „Viitorul“ reproduce după noi, «•— fără să ne citeze, bineînţeles— fcuterviewul acordat de prinţul Ca­rol revistei pariziene „La Rou­g­­anie économique et financiére“, ine face totuşi că ne reproduce, chiar în asemenea condiţiuni nu tocmai corecte, căci graţie aces­tui... împrumut, pot afla şi cetito­rii „Viitorului“ care e părerea prinţului Carol despre capitalurile străine şi despre politica economi-­­­-financiară a guvernului. Nu fără folos pentru clarifica­­rea chestiunei, vor lua cunoştinţă r­­orii oficiosului de următoare­­păreri ale moștenitorului tro­cului : — „Nu sunt pentru colaborarea apitalurilor străine. Multiple resur ale tării noastre pentru a fi puse valoare au necesarmente nevoe puternice capitaluri și concur­tul spitalului străin nu poate fi decât irositor dezvoltării economice . Singura restricţie pe care o face prinţul Carol este ca prin colabo­rarea capitalurilor străine să nu se înţeleagă dominaţia economică Străină, restricţie care se înţelege aleia sine căci e foarte naturală. Prinţul Carol s’a mai crezut o­­bligat să spulbere atmosfera ne- zmniştitorire ce s’a creiat în jurul ţărei noastre prin zvonurile alar­mante risipite cu profuziune în ultimul timp. Moştenitorul tronu­lui o face în următorii termeni: „Toate zvonurile de răscoală şi de revoluţie lansate în străinătate de anumiţi oameni, sunt pure inven­­ţiuni şi nu pot să fie luate in serios de către aceia cari cunosc situaţia şi caracterul ţării noastre“. Ştie toată lumea că aceşti „a­­numiţi oameni“ sânt tocmai cei de la „Viitorul“, cari au alarmat publicul din ţară şi opinia străi­­nătăţei cu ştirile cele mai exage­rate şi cu fanteziile cele mai pră­păstioase. Şi mai ştie iarăşi toată lumea că împotriva acestor „anu­miţi oameni“ s’a ridicat tocmai,­ anumita presă, care a denunţat aberaţia ziarelor guvernamentale ca dăunătoare intereselor ţărei. Şi iată că acum însuşi moştenito­rul tronului se vede pus în nece­sitatea de a condamna campania alarmistă a „Viitorului“ în ter­meni identici cu aceia ai anumi­tei prese! Ad. Nebunia germană De două zile nu mai încăpea în­doială că legile de aplicare a pro­­ectului Dawes nu vor obţine ma­joritatea de două treimi cerută. Discursul agresiv al deputatului naţional-german Hergl şi scanda­lurile provocate de comunişti do­vedeau că extrema dreaptă şi ex­trema stângă sunt contra accep­tării acordului de la Londra. La a treia cetire a legii care prevede transformarea căilor ferate ger­mane într’o întreprindere parti­culară sub control aliat, au lipsit în adevăr 40 de voturi până la majoritatea de două treimi. Au votat pentru toate partidele ce alcătuiau odinioară marea coali­ţie republicană, au votat contra naţionalii germani, rasiştii şi co-­ muniştii, adică oamenii­ revanşei şi aceia ai anarhiei. Deşi confir­marea telegrafică ne lipseşte la ora când scriem, e sigur că Reichs­tagul a fost dizolvat în aceeaş zi Cancelarul Marx avea în bu­zunar decretul de dizolvare. Efectul imediat al dizolvării va fi că, în baza legii care cu majo­ritate simplă aprobă acordul de la Londra, guvernul german va sem­na astăzi la Downing­ Street pro­tocoalele care fuseseră numai pa­rafate la Londra. Semnarea a­­ceasta nu va avea însă decât o va­loare teoretică. Aplicarea acordu­rilor nu va începe și termenele de evacuare a Ruhrului și de realiza­re a împrumutului nu vor începe să curgă, cât timp legile refuzate acum nu vor fi admise, adică pâ­nă când un nou Reichstag — al treilea dela întemeierea republicei germane — va fi ales şi va da vo­tul său aprobator: întreg acordul de la Londra, această minunată şi grea operă de pacificare şi conso­lidare, este deci lăsat în suspen­sie şi ameninţat să rămână cu to­tul nul.­­ Situaţia aceasta creată de inco­rigibila patimă revanşardă a na­ţionaliştilor germani şi de abusi­­diele năzuinţe comuniste, va fi considerată în toată lumea ca o monstruozitate criminală — iden­tică cu provocarea războiului mondial, ba mai gravă pentru că înseamnă repetarea, recidiva vi­nei de acum zece ani. Ea nu poa­te provoca decât indignare împo­triva Germaniei, deşi acei cari au creat situaţia reprezintă numai o infimă minoritate în sânul naţiu­nii germane. Cu atât mai tragic lucru şi cu atât mai regretabil. Cine sunt oamenii aceştia, nu e nevoe să lămurim. Ii cunoaşte toată lumea. Li se ştie fanatismul şi gândirea obtuză. Sunt oamenii cari au dus ţara lor la dezastru şi au nenorocit continentul, sunt nemernicii cari închid ochii în Faţa realităţii, care refuză să înţe­leagă omenirea şi atrag dispreţul şi ura lumii asupra propriei lor naţiuni, sunt corbii cari sfâşie trupul tânăr şi plăpând al păcii pentru a ne arunca din nou în haosul sângeros. Nu credem ca în nouile alegeri naţiunea germană nu va izbuti să paralizeze nefasta acţiune a reac­g­onarilor. Oricât de falsificată ar mentalitatea poporului german — a unei părţi din el în orice caz­­— el trebue să înţeleagă ce for­midabilă e răspunderea aşezată pe umerii lui. El trebue să ştie că planul Dawes înseamnă ultima scăpare a Europei, că acest plan dă Germaniei însăşi posibilitatea de a trăi şi a se ridica şi că nu ami prin aplicarea lui poate ob­ţine evacuarea teritoriilor ocupa­te. Sunt indicii că un puternic cu­rent popular tinde să suprime nebuneasca, acţiune naţionalistă. Acest curent se manifestă în tot nordul Germaniei, în toate cen­trele industriale şi mai ales în teritoriile ocupate şi ne dă drep­tul să credem că alegerile dinn Septembrie vor trimite în Reichs­tag în rânduri compacte pe re­prezentanţii democraţiei republi­cane. Altminteri tot ce s’a făcut la Londra, toate speranţele născute acolo vor fi zădărnicite. Şi reac­­ţiunea îşi va scoate pretutindeni colţii. P. Citit­ azi in „Adeverul literar” Clasicismul proletariatului studiu critic asupra lui PANAIT­IST A ATI de H- Sameleuk­. * Comemorarea lui Avram Iancu AVRAM IANCU LA 1872 NAZBATI ! Să nu facem politică! „Viitorul“ ne sfătueşte ca înaintea mormântului lui Avram Iancu să nu facem politică. Acum, veţi întreba, ce vrea să zică a nu face politică ? Să vă spun eu! A nu face politică însamnă a scrie şi a vorbi cam aşa : „Avram Iancu e singurul om care a înţeles cu anticipaţie marele ge­niu viitor al d-lui Ionel I. C. Bră­­tianu cum şi al bunilor lui fraţi Vintilă şi Dinu, în care a crezut şi pentru, jgijirea pe lume a cărora, a făcut la urma urmei revoluţie. Pu­tem spune deci că Avram Iancu e egal cu Ionel I. C. Brătianu, că sunt şi unul şi acelaş erou, că în defini­tiv Avram Iancu e întemeietorul partidului liberal şi al tuturor feri­cirilor române care liberale sunt“. Şi scriind aşa eşti sigur că ai scă­pat de politică... Oficiosul mărturiseşte! Uh El îşi dezavuiază propria campanie alarmistă Starea de asediu e Inutilă şi absurdă Nu de mult presa guvernului, împreună cu alte ziare alarmiste, au încercat să înspăimânte opinia publică arătând că ne ameninţă o primejdie imensă şi imediată, din partea bolşevicilor din Bulga­ria şi dela noi. Pe acest temeiu guvernul nostru a şi înăsprit sta­rea de asediu. Am spus imediat că toate acestea sunt fleacuri. Nici un raţionament şi nici un fapt nu arăta că, deodată, peste noapte, acţiunea bolşevistă s’a înteţit şi forţa bolşevicilor a crescut, pentru ca primejdia să fi devenit iminentă. Am spus toate acestea, şi bine­înţeles, ne-am atras cele mai ve­hemente atacuri, cele mai triviale injurii. Eram trădători şi vânduţi, pentru că nu ne lăsam îmbătaţi cu apă goa­lă şi nu admiteam legiti­mitatea stării de asediu, înăsprită de guvern sub pretextul primej­diei bolşevice, dar în realitate pentru alte scopuri. Şi iată că însuşi oficiosul gu­vernului justifică atitudinea noas­tră ! * Sâmbătă dimineaţa „Universul“ a anunţat că armata bolşevică a debarcat în Bulgaria, între Varna şi Burgas, şi că guvernul bulgar a ordonat mobilizarea a patru contingente. Această ştire punea capac cam­paniei alarmiste. Era ceva mai mult decât trebuia pentru între­ţinerea alarmei, căci faptele, rea­litatea situaţiei, aveau să dove­dească imediat falsitatea complec­tă a unor asemenea aserţiuni, şi astfel se compromitea toată cam­pania. Şi după câteva ceasuri numai, Viitorul“ s'a văzut silit să dez­mintă aserţiunile „Universului“: nici trupe bolşevice n’au debarcat în Bulgaria, nici guvernul bulgar n’a ordonat vreo mobilizare. Dar „Viitorul" şi-a dat seama că ştirba „Universului“ făcând parte din sistemul lor comun de alarmare, şi dezminţirea ei loveş­te în opera urmărită cu atâta tru­dă. De aceea oficiosul guvernului se risipeşte în explicaţii foarte in­teresante, cu cari se încurcă atât de mult, încât ajunge chiar—ce nenorocire! — să spuie o sumă de adevăruri. Iată ce mărturisiri face ofici­osul : „Rusia comunistă pare a-şi da acum seama că România este tara da ordina împotriva căruia ofensiva dezordine! nu poate da nici un re­zultat. Declaraţiunile pacifiste, de curând făcute In numele sovietelor, sunt pornite din această convingere şi din situaţia specială in care se află vecinii noştri de peste Nistru. „­Din declaraţiunile publice pe cari le fac unii conducători ai Rusiei comuniste cu privire la intenţiunile lor pacifiste şi din felul cum se des­făşură, acum in urmă, evenimentele la graniţele dinspre răsărit şi miază­zi, pare a reeşi că ţările balcanice pot spera vitrina viitor liniştit „Conştiinţa maselor a fost pavăză puternică Împotriva oricărei unel­tiri pasă la cale de duşmanii din afară al României cu ajutorul celor dinăuntru. ...Aceasta a făcut dovada cum că poporul românesc este refractar ori­cărui gând de dezordine. Ideia uni­­rii, care a stăpânit totdeauna pe românii din nouile teritorii paşi pe cei din vechiul regat, se cimentează zi de zi. Naţion­ismul, ce părea a fi in descreştere după război, in masele muncitoare din fabricate şi ateliere de la oraşe, stăpâneşte azi, mai mult ca oricând, toate sufletele româneşti. „­Viitorul cel mai apropiat va a­­duce cu el liniştea cea mai com­plectă, aşa că populaţia paşnică din România n’are de ce că so alarmeze, iar agitatorii n'au de ce să se bucure in ascunzişurile lor.­“. Acestea sânt mărturisirile „Vii­torului“. ELE CONŢIN IN FOND TOT CE AM SPUS NOI. Dar „Viitorul“ merge mai de­parte: descriind situaţia internă a Rusiei, el arată că guvernul sovie­tic nici n’ar mai fi capabil să plă­­nuiaesă vr’o lovitură. Cităm : „Foametea a cuprins din nou cele mai întinse regiuni ale fostului im­periu moscovit. „Nemulţumirea a ţăranilor dela sate şi a muncitorilor dela oraşe, creşte, zi cu zi, Împotriva conducă­torilor comunişti. Aceşti răzvrătiţi, cari ameninţau cu pumnul întreaga omenire, şi aprindeau In fiecare ţară vecină fitilul revoluţiei, se văd a­­cum terorizat­, chinuit­ de visul li­nei răsturnări şi forţaţi să facă con­cesiuni în dreapta şi în stânga. „Co­misarii poporului“ de la Moscova, ajunşi absolut nepopulari In întrea­ga Rusie ar fi mulţumiţi dacă ar putea să rămână liniştiţi în situa­ţiile lor. Pentru câtăva vreme, a­­ceşti reformatori ai omenire! Inten­ţionează să se ţină numai în defen­sivă. Ei îşi păzesc bine graniţele“.­­ Am spus însă că „Viitorul, vrând să împace realitatea din pasagiile de mai sus cu fantasma­goriile pubiicate tot de el până acuma, se încurcă rău de tot In adevăr, el spune că acum o lună guvernul sovietic avea de gând să ne facă pocinogul, dar acum s’a răsgândit, graţie măsu­rilor luate de guvernul român. Aserţiunea oficiosului e pur şi simplu ridicolă, pentru bunul cu­vânt că guvernul român n’a luat şi n’a putut lua nici o măsură, înăsprirea stări de asediu, dizol­varea partidului comunist şi ares­tarea câtorva convivi la un restau­rant din Buşteni, nu constitue mă­suri pentru a împiedica o catastro­fă socială, dacă ar exista, altmin­teri, voinţa şi putinţa de-a o dez­­lănţui, adică dacă ţara noastră ar prezintă azi condiţiile in cari se afla Rusia ţaristă în 1917. Guvernul vrea să-şi facă un merit din faptul că bolşevis­mul nu prinde şi nu poate prinde in România. Cu tot a­­tăta dreptate s’ar putea lăuda că n’avem să ne temem in Bu­cureşti de exploziile vulcanu­lui Etna* Dar asta nu-l va împiedica să îmbete și pe viitor opinia publică cu apă goală, să „gu­verneze“ cu ajutorul stării de asediu și să ne injure pe noi că spunem adevărul! 4* Ştirile false Cu drept se plânge L’Indépen, dance roumaine de nouile ştiri a­­larmante pe care le dă, asupra ţă­rii noastre, Le Bulletin Politique de la Revue des Balkans din Paris. Ştirile acestea sunt groteşti şi odioase, groteşti fiind dată liniş­tea desăvârşită ce domneşte in ţa­ră cu toată starea de asediu şi cenzura, odioase din cauza spiri­tului din care pornesc. Sânt însă două observaţii de fă­cut. Să presupunem că mâine se proclamă starea de asediu în Un­garia. Ce-ar fi de mirare ca în presa vecinilor ei, care n'au nici un motiv încă s’o îndrăgostească, ar apărea ştirile cele mai extraor­dinare, unele chiar inventate pe deantregul dar totuşi verosimile fiind dată acea stare de asediu din ţara vecină ? In zadar ar protesta ungurii că-i calomniăm, că la ei e linişte deplină, etc., că nimeni nu-i va crede ci mai curând se va da cre­­zământ ştirilor celor senzaţionale. E natural să fie aşa, sau, în cazul cel mai bun, se va zice că în Un­garia există un guvern de nebuni ori de neghiobi. A doua observaţie. Nu despre ori­cine se cred ştirile rele. Poţi răs­pândi zilnic cele mai grozave in­formaţii asupra Franţei, Angliei, Belgiei, Elveţiei, că ţi-ai pierde vremea în zadar. Scrie cea mai năstruşnică ştire, inventaţi, des­pre Afganistan, Capreria, China, şi, până una-alta ea va fi crezută. A cui e vina dacă ţara noastră a căzut de la o vreme, în categoria asta ? începând cu guvernarea averes­­cană şi culminând ca cea libera­lă, ţara românească a devenit un foarte bun subiect de ştiri false care prind. De unde rezultă că nu ţara e responsabilă ci acele regi­muri de pomină gata a deveni ori­când, ori­unde şi pentru ori­cine subiect de vodevil sau de trage­die. De ce ştirile rele, chiar lansa­te de cei interesaţi din năuntru, nu reuşeau a prinde rădăcini în afară sub guvernarea de patru luni a democraţiei ? Index Program economic , cel dat la iveală, zilele acestea, de partidul ţărănist. In afară de chestia agrară, lucru natural, de aşteptat, programul acesta nu se deosebeşte aproape de loc de al celorlalte partide de opoziţie, nici chiar de al partidului de extremă dreaptă al­ d-lui Marghiloman. Numai liberalii stau de-o parte, izolaţi de restul ţării, mai exact împotriva vremea şi a voinţii gă­­siţi de un program, exceptând pe acela al Îmbogăţirii partizanilor prin toate mijloacele şi cu orice preţ. Nimeni nu va putea tăgădui că partidele de opoziţie la un loc re­prezintă 95 la sută din ţară, căci cu alegeri libere n’ar intra în par­lament mai mult ca o duzină de liberali, ceea ce face tocmai restul de 5 la sută ca să avem ţara n­­treagă, cu toate calităţile şi efec­tele, cu toate bunurile şi neajun­surile ei. Atunci cum se face că sântem guvernaţi de cei 5 la sută şi nu de cei 95, cu atât mai mult că din punct de vedere economic a fi Împotriva urmei şi a voinţii ge­nerale este pur şi simplu a da ţa­ra de mal ? Neunirea opoziţiei din punct de vedere politic şi al persoanelor, se va zice. Dacă e aşa, nu există mijloc mai sigur de a face acordul decât de­ a îngădui ţării să-l încerce. E rolul Coroa­nei de-a înlesni acest lucru. Această unanimitate de vederi a opoziţiei în materie economică, mai cu seamă că ea se dă la i­­veală în faţa celui mai grozav in­succes pe acest teren încercat de actualul guvern, faptul că unita­tea de vederi a tuturor celorlalte partide se face la polul opus al programului liberal dovedit de­zastruos, implică neapărat nece­sitatea unor alegeri generale ime­diate. Dacă Coroana nu va înțelege a­­ceasta nici acum, ea îşi asumă o răspundere din cele mai grave, cu atât mai gravă cu cât opinia noa­stră publică nefiind încă învăţată a exercita o presiune riscăm să ne prăbuşim în prăpastia în care vor voi incapacitatea şi încăpăţâ­narea guvernului să conducă.­­■ »­ft Cronica săptămânală de COn­ST. BACALBASA acuregiii de altădată Capitolul 115 Anul 1902 La 16 Septembrie anul 1902 ma­rele romancier francez Emile Zola, atât de celebru de pe urma afacerei Dreyfus a murit asfixiat cu gazul de luminat al camerei unde dor­mea. In aceiaşi cameră se afla soţia ro­mancierului şi un căţel. Doamna Zola şi căţelul au scăpat cu viaţă. D-na Zola a declarat că deştep­­tându-se noaptea cu mari dureri de cap, a rugat pe soţul ei să deschidă fereastra. Zola se sculă, făcu încon­jurul patului apoi căzu jos, pe când ea a leşinat şi n’a mai putut da a­larma Emile Zola era născut la 1840, ta­tăl său era un inginer italian. Ca­tăl său erea un inginer italian. Co­mercial în librăria Hachette. * — Face senzaţie un discurs rostit de către Dimitrie Sturze ministrul de războiu, la fortul Ştefăneşti, pe care s’au dus să’l viziteze. Acolo pri­mul ministru a declarat că Româ­nia n’are nici 100.000 oameni pregă­tiţi şi că, în timpul conflictului cu Bulgaria n’am fi fost în stare să in­trăm în campanie. Cu acel prielej Sturza a propovăduit economiile in armată spunând că decât, o mare oş­tire nepregătită, neechipată şi rău formată este destul să avem una numai de 100.000 oameni, însă bine pregătită. Acest discurs a stârnit, numai de­cât o furtună. In calitate de director al ziarului „Patriotul" am luat un interview generalului Lahovary. Iată desluşirile date de către fos­tul ministru de războiu conservator. Ele arăta care erau forţele militare pe care le avea sau trebuia să le aibă România. I. — In primul rând ce credeţi despre afirmaţiunea d-lui Sturza că de­cât să avem o armată pe hârtie de 300.000 oameni, mai bine am avea o armată reală de 100.000? R. — Această afirmaţiune dove­deşte profunda ignoranţă a celui ca­re a făcut-o. In organizaţiunea oşti­­rei noastre nu este nicăeri vorba de 300.000 oameni. Negreşit dacă soco­tim pe toţi românii între 21 şi 46 ani datori să facă serviciul militar, avem o armată de 400 .000 oameni, dar dacă ţinem seama de Cadrul or­­ganizaţiunei noastre militare cu 4 corpuri de armată şi o diviziune ac­tivă, oştirea noastră este de 140.000 oameni plus o armată de rezervă de 60.000 oameni. Prin urmare când d-l Sturza vorbeşte de 100.000 oameni nu-şi dă seama că, cu o simplă vor­bă, a suprimat trei divizii. Această sumă de 200.000 oameni constitue forţa noastră armată şi pot adăuga că nici aşa nu suntem superiori Bulgarilor. Azi dacă nici cu această forţă nu suntem superiori vecinilor, îşi poate închipui ţara unde ne-am găsi cu armata ideală a d-lui Sturza cea de 100.000 oameni. I. — Dar ce este adevărat in de­claraţia d-lui Sturza că armata n’a­re echipament şi muniţii? R. — Aci începe marea vinovăţie a guvernelor liberale prezidate de d-l Sturza. Când am lăsat ministerul de răz­boi în 1895 armata avea 50 milioane cartuşe car­e constitue stocul de război. Acest stoc trebuia să rămâie intact, adică în fie­care an trebuia să se prevadă suma pentru confec­ţionarea a 10 milioane cartuşe. Ei bine, când am venit la ministerul de război, în 1999 nu am găsit de­cât 13 milioane cartuşe şi 25 lovituri de tun. Imediat eu m-am pus pe­ lucru aşa că, atunci când a izbucnit afa­cerea Mihăileanu, armata avea 33 milioane cartuşe şi un mare număr de obuze. , , „ După alte amănunte generalul La­hovary recunoaşte că armata are mari lipsuri, însă aceasta datorită economiilor necugetate ale lui Stur­za.Acest interview arunca o c­urata lumină asupra lipsei de îngrijire­­a guvernelor noastre în ceea ce pri­vea puterea armată a ţărei. De­şi era de prevăzut cum că în­tr’un viitor, nu tocmai depărtat, un nou război trebuia să izbucnească in Europa, de­şi In acest război Ro­mânia era sortită să joace un rol foarte activ totuşi atât regele Ca­rol, cât şi guvernele sale, nu au vrut să facă mai mult pentru ca să dea României o armată potrivită şi cu populaţia, şi cu bogăţia, şi cu menirea ei viitoare. Pe când vecina Bulgaria cu o populaţiune aproape pe jumătate cât a României şi cu o bogăţie cu mult mai pre­jos, făcea silinţe mari ca să aibă o armată superioară celei ro­mâne, la noi nu era nici o grijă. Regele Carol urma instrucţiunile Berlinului şi Vienei care înţelegeau ca armata română în timp de răz­boiu să fie doar o anexă a trupelor austro-g­ermane. Pentru acest cu­vânt, când a izbucnit marele războiu mondial şi când România a intrat în campanie la 1916, oştirea ei ducea lipsă de toate; de aceea nu am avut nici artilerie grea, nici aeroplane. In tot timpul domniei lui Carol I, cele două partide de guvernământ, cel liberal şi cel conservator, îşi în­chipuiau că dau dovadă de mare pa­­triotism dacă nu discutați nici o­(Citiți continuare în pag. 11-a). Pentru a nu mai ştim a câtea oară ni s’a dat iarăşi o pildă, o pildă din cele bune şi sănă­toase, de care nu ştiu dacă vom profita. După şase ani de violen­ţă nătângă care n’a trăit decât din suspiciuni, necinste, ilegalităţi şi arestări, ţinând ţara în loc şi umplând-o de ură şi venin, iată că vine la putere un regim nor­mal la Belgrad. Natural prima lui grije a fost să restabilească domnia legilor, să elibereze pe toţi arestaţii politici în număr de mai multe mii şi să îngădue intrarea în ţară a sur­ghiuniţilor. Dintr-odată Serbia şi-a recăpătat liniştea şi înfăţişa­rea de ţară europeană. Care va să zică timp de şase ani sub pretext de ordine dezor­dinea pornea de sus. Pentru a-şi menţine regimul de abuzuri şi de autocratism Pasid năpăstuise su­medenie de oameni nevinovaţi. Zic nevinovaţi căci punerea lor în libertate în loc să însemne a­­narhia şi primejdiile de tot soiul înseamnă pacea şi liniştea. Cu al­te cuvinte dacă oamenii aceştia erau lăsaţi slobozi nu se întâmpla nimic în Serbia, ba era să fie bine. Acolo unde abuzurile puterei a­­duceau nesiguranţa, tulburarea, poate chiar, ca vremea, desmem­­brarea ţării, restabilirea legalită­ţii, a toleranţă, a libertăţii, au a­­dus concordia, liniştea siguranţa. Pentru a mia şi a zecea mia oa­ră se dovedeşte deci că numai spiritele reacţionare sânt acelea care primejduesc ţările şi societă­, file,­ele şi numai ele sunt răufăcă­toare şi pricini de nenorociri şi pagube. Niciodată abuzul de li­bertăţi, dus chiar până la extrem, n’a provocat atât rău, nici pe departe, cât reacţionarismul. Dar învăţătura nu va fi deplină dacă omenirea se va mulţumi veş­nic să restabilească stările nor­male pur şi simplu fără a pedepsi aspru pe cei ce, prin pasiunile, neghiobiile şi interesele lor perso­nale tulbură periodic liniştea la­mei. Dacă unui Pasid i s’ar apli­ca talionul, poate că puţini Pasid s’ar mai ivi. Nu e creştinesc lucru ceea ce scriu eu aci, dar e omenesc. Sânt momente când sentimentul covâr­şeşte raţiunea. Şi vina nu e nici­odată a mielului ci a lupului... •KSET^D--' Soviete Se pare că recunoașterea guver­­nului republicei sovietelor de către guvernul iugoslav este definitiv ho­tărâtă și că actul oficial nu va în­târzia să se producă. După schim­barea de regim care a avut loc în Iugoslavia, evenimentul era de pre­văzut. Pe de altă parte, totul face să se prevadă că şi guvernul de la Praga, care a reluat încă de mult raportu­rile comerciale cu republica soviete­­lor, va recunoaşte în curând de jura guvernul rus. Cu chipul acesta, pe când Iugos­­lavia şi Cehoslovacia sânt pe punc­tul de a inaugura o politică nouă faţă de Rusia intrând în raporturi diplomatice normate cu guvernul sovietic, România rămâne izolată pe această chestiune, într’o situaţie a­­semănătoare cu aceea a Poloniei. Culegem astfel roadele unei poli­­tiei puţin înţelepte, care n’a ştiut să folosească la timp momentele favo­rabile cari ni s’au prezentat spre a regula în mod definitiv chestiile li­­tigioase dintre noi şi vecinii de pes­te Nistru. Au fost împrejurări când puteam obţine recunoaşterea alipi­rea Basarabiei numai în schimbul recunoaştere! guvernului sovietic. Astăzi o recunoaştere din partea noastră nu mai are preţul de odi­nioară şi preţul ei scade mereu, pe măsură ce alte state reiau legături­le diplomatice cu Rusia. E adevărat că nici Iugoslavia, nici Cehoslovacia n’au, cu Rusia, o ches­tiune litigioasă de importanţa Basa­rabiei. Dar tocmai fiindcă noi a­­vem o asemenea chestiune, trebuia să n'o pierdem nici­odată din vede­re şi să căutăm a o rezolva cât mai de grabă, pentru ca să nu apese, cum apasă astăzi asupra noastră şi să nu ne stânjenească mişcările aşa cum ni te stânjeneşte astăzi, prin atmosfera de nesiguranţă ce întreţi­ne in jurul României.­­ .PANr­.. Lei 650 pe an 350 n 6 Iun 180 „ 3 „ 60 „ I lună n n ii Chestia asii el Comemorarea lui K­rai­laacu REGELE. — De ce te mai nu te vor. BRATIANU. — Nu uitați că invitatul Majestăţii Voastre... duci in Ardeal ? Ştii că ardelenii și la praznicul puterii, am fost tot

Next