Adevěrul, iulie 1925 (Anul 38, nr. 12744-12770)

1925-07-01 / nr. 12744

Miercuri 1 iulie 1925 Anul 3811—12744. — «• * Miercuri 1 Iulie 1921 Adeverii! JuL. V BELDIMAN 1888—1897 PONDATORI ( CONST. MILLE 1897—1920 A«CNA)NTE * Oficiosul liberal scrie că „marea preocupare a unui partid politic nu este de*a veni la putere, ci a $fi să se menţină acolo”. .„Mai ales când vine si trebue sa se menţină împotriva întregii lumi laTCKznai 600 lei pe aa an. 300 lei pe 8 lun, 150 lei pe 3 luni. BIROURILE: București, Str. Sărindar No.1—11 TELEFOANE: Centrala 6/67. Direcția 57/73. * 24/73. Adstratia 7/80. * 40/79. Frovinela 10/68. Rexrctoll incident, care a Im-' pledecat ii Henry Guernot să-şi desvolte dorinţa sa la Sindicatul ziariştilor,ădeste o întristătoare atare de rit la o parte a studenţianH noaf. Zic „o parte", pentru că de grupul intoleranților pretinde este expresiunea stufienfimîl, fi să-i aduc acesteia o nemeritatignire, dacă aş admite, fără o probilă şi minuţioasă cercetare, cn adevăr el reprezintă — fie şl it — sentimentele tineretului noi din universităţi. I -' Aceastizervă se impune cu a- Ifeftt mai t, cu cât un număr important etudenti a tinut să de£ aprobe, ilîc, gestul colegilor lor, protestânmpotriva acelora, cari, In tramei tu dentbnil — deci și al for — cu acte de un revoltător arbitrar. Dar despre aceasta vreau să ■vorbesc,cidentul dela Sindicatul ziariștilorșî protestul celor 60 de student levedese necesitatea unei acțiuni »ase, coordonate, a tuturor parilor de bine din această ţară. Putirea unei nobile idei, care stă baza „Ligii Drepturilor ”Omuluiui poate rămâne fără să producă puternică reacţie. Ce 60 de studente omenie camşi ceilaltii de sigur sunt mulfi, car stentul sau au omis să se manife» cu această ocazie — an elentara datorie de a merge până la păt. Ei trebue să se distingă în interesul lor și în acela alipului din care fac parte - deysgff obscurantistî, de au- VV fapte atât de urâte. O organ!* separată a studenților, [cari coleră ca principala lor menire sftyete, este absolut necerg?4- Irebue . să vegheze necurmat lapul renume al corpului ktudejţni şl, ca cetățeni, să tm’piediceianifestărîle colegilor lor, ,carl njpr să înțeleagă cât rău fac fării cititudini ca cea de^deunăzi. -Nn,aent3 sunt Insă singurii şi ! cel dintâi chemat! să luawCKStă direcţie este adevărat că vârsta şi AuL Inerent tinereţii, îl unavangarda unei asemenea salvatoare, nu e mai puţin adevărat că noi, cetăţeni maturi, pregătiţi, conştient de marile primejdii ce ameninţă sănătatea morală a poporului românesc, trebue să ne hotărân — fără idei un fel de preocupare politică de partid — să îndrumăm o acţiune hotărâtă pentru curmarea răului. Avem o organizaţie a drepturilor omului, faţă de care nu ne-am făcut datoria. Am luat lucrurile prea uşor şi nu trebuia. Mai ales în ţara noastră, în care abuzurile guvernelor se succed cu o exasperantă continuitate, „Liga Drepturilor Omului" are un rol covârşitor. Ea ar avea, în acelaş timp, şi marea menire de a face, poporului nostru, educaţiunea cetăţenească, de care are atâta nevoe. Ne certăm pe atâtea şi atâtea chestiuni, de multe ori lipsite de importanţă; suntem preocupaţi de tot ce se şopteşte In culisele politice, de toate Intrigile ce se pun la cale în interese meschine de partid; asistăm insă nepăsători la toate nelegiuirile ce se comit, cari com, promit ţara şi-l primejduesc chiar unitatea el. Este aceasta o atitudine de buni cetăţeni? *" „liga Drepturilor Omului" trebue întărită. E o necesitate de viaţă a societăţii româneşti, care se destramă, zi cu zi, graţie abuzurilor deşănţate ale autorităţilor şi nepăsării culpabile a noastră, a tuturor. In atmosfera vidată de la noi, în fieful fraudelor, panamalelor, arestărilor fi maltratărilor barbar „Liga Drepturilor Omului" trebue să fie steaua călăuzitoare către alte limanuri şi, in acelaş timp, lnstrumentul marilor prefaceri morale, către cari cată să ne Îndreptăm. Mare sau mic, valoros sau modest cetăţean, om politic de mâna intâi sau de-a şaptea, toţi trebue să contribuim la aşezarea solidă a acestei organizafiuni de elementară umanitate, in Interesul Just Înţeles al poporului român. Altfel, putem fi oameni mari, polilticiani de marcă, tot ce vrefi, dar vom fi răi cetăţeni. Eu. Socot inante echilibrate Cu prilejul Adoptării proectelor Caillaux .^Damele franceze au votat proectele financiale d-lui Caillaux. Prin aefest ad^ranța scapă, pentru moment,de frâ ntănle politice prilejite de fproblert finanțelor publice, insa inaulgureaza deabia lungul calvar al asanării finaciare. fr.D. Quaux venind la,putere a tăiatscurt aipele fanteziei acelora cari credeau că atributele, fie ele geniale, ale ipiui funciar, ar fi. in stare să restabileasâ finanțele’statului, prin simpla decimare a unor măsuri. El a arătat că ete vorba de un program ce va trebui întărit cu tenacitate câţiva ani deorândit fără să ascundă că sacrificiile ce vor fi cerute poporului francez sun extrem de grele. 6. Proecele votate constitue prima etapă a programului şi anume cea mai urgentă echilibrare a bugetului şi dotarea tezaurului cu mijloacele necesare pentru a face faţă obligaţiunilor din acest an. Rezumatul telegrafic al proectelor votate nu ne permite să ne formăm o ideie exactă despre măsurile preconizate de dl Caillaux. 4De altfel, în materie fiscală limita Inovaţiilor este extrem de restrânsă. Ca pretutindeni, echilibrul bugetar în Franţa va fi realizat prin sporirea impozitelor şi prin realizarea celor mai stricte economii în cheltuelile statului. Valoarea proectelor financiare ale d-lui Caillaux va fi deci măsurată nu după inovaţiile introduse, ci după măsura cu care va ști să aplice principii consacrate, astfel ca să nu dăuneze bunului mers al economiei priv vate. • "V 1 Ceea ce caracterizează politica financiară a guvernelor franceze de până acum, este tocmai lipsa unei măsuri potrivite. In parte datorită menajării excesive a contribuabililor şi apoi zelului pus pentru a respecta angajamentele luate de stat faţă de supuşii săi în momentele de neţărmurit optimism, provocat de isbăndirea războiului, finanţele statului francez au fost sacrificate finanţelor particulare. In momentul de faţă, această, politică se răzbună, ameninţând ca prin dezorganizarea echilibrului financiar al statului să provoace gravei dificultăţi şi economiei private. ' 4 ' . Cu toate acestea, in ciuda aparenţelor,situaţia economică şifinanciară a poporului francez nu este încă afectată de dificultăţile statului. Această înfăţişare a împrejurărilor din Franţa a şi determinat, pe senatorul Borah, preşedintele comisiunei afacerilor externe americane, să afirme că Franţa poate să-şi plătească datoriile de război, dacă va face o politică fiscală mai puţin generoasă cu contribuabilii săi.V • - ' m -/■ *■ * * a Bloc - înțeles că această judecată a “ lui american..j»i „da măsura cam Anglia, Statele-Unite și chiar Italia nu puteau vedea cu ochi buni pontica de pănă acum a guvernelor franceze, care a dat posibilitate industriei franceze să producă cel mai eftin. Franţa este,in momentul de faţă singura ţară industrială din Europa, care nu cunoaşte şomajul. De aceea, toţi economiştii şi financiarii francezi nu contenesc de a afirma că criza de azi este o criză de încredere, cu corolarul nedespărţit al acesteia: criza monetară. Actualul ministru, deşi extrem de zgârcit în declaraţii asupra crizei financiare, a spus, într’unul din discursurile sale, că nodul problemei îl constituie chestiunea monetară. Dacă deţinătorii francezi ai bonurilor de tezaur şi ai apărării naţionale nu s’ar teme de viitorul francului şi prin urmare de stabilitatea titlurilor de stat el ar accepta la scadenţă ca şi in trecut, ca bonurile să le fie preschimbate. Fluctuaţiile francului antrenează pe acele ale titlurilor de stat şi guvernul se teme ca la scadenţă, deţinătorii să nu reclame rambursarea lor. De vreme ce toate împrumuturile statului francez au fost absorbite până acum de către locuitorii ţării, este evident că apelurile statului nu depăşeau resursele naţiunii. Este foarte greu să apreciem eficacitatea măsurilor luate de guvernul francez. Nu încape insă îndoială că de vor putea reda încrederea în solvabilitateastatului, criza financiară este pe jumătate rezolvată. Cât priveşte celalt aspect al crizei, echilibrarea bugetului, deşi mai puţin alarmant, este totuş mai profund, mai permanent,şi va constitui pentru mulţi ani, centrul preocupărilor poporului francez. % . ^ * * Dacă v neîntoarcem acum privirile ,spre țara noastră — și la aceasta ne plin vilă desele comparații cu cari se îndeletnicesc oficioasele guvernamentale — vom constata că n’avem motive de.v’a ne lăuda cu sagacitatea financiară a,vistiernicului nostru. De netăgăduit că situaţia finanţelor statului român este mai bună decât a celui francez, dacă prin stat înţelegem, nu organizm ca interese opuse celor ale naţiunei pe care o sintetizează. La noi, bugetul statului dă excedente copioase, în vreme ce populaţia îndură mizeria, producţiunea re-,gresează, iar utilajul naţional se fărâmiţează. Dacă acesta este preţul echilibrului bugetar, socotim preferabil o ţară cu un buget mai puţin echilibrat şi cu o economie naţională mai puţin ruinată. Politica fiscală trebue să fie subor- donată, celei economice. JP J. B. Florian judaSsi/ Raporturile Être averescani şi ţărănişti Precizări, cari nu pot fi dezminţite Sfidarea aruncată, dăunăzi, de către d. general Averescu partidului ţărănist, n’a putut fi relevată la timp de cei în drept. Scrisoarea din îndreptarea n’a primit replica cuvenită, fiindcă toţi corifeii ţărănişti se află la Chişinău, în toiul campaniei electorale. Aceasta înseamnă însă numai o amânare. Răspunsul se va produce in curând şi avem temeiuri de a afirma că el nu va fi de loc în favoarea şefului partidului poporului. D. general Averescu pare a recurge, într’adevăr, la abilităţi când afirmă, că n’a contat nici odată pe concursul ţărăniştilor şi că a acceptat întrevederea cu d. Const. Stere, în urma unei propuneri ce i s’a făcut. Sibilismul stilului d-lui Averescu tinde să mascheze adevărul. Am primit să-l văd pe d. Stere, care a cerul să spună d. Averescu uitând să adaoge că s’a dus la acesta acasă — l» urma unei propuneri ce mi s’a făcut“‘Așa prezentat lucrul, fără a spune din partea cui a venit propunerea, opinia publică ar putea crede că d. Const. Stere a sugerato, că de la d-sa a pornit ideia acestei întrevederi. Or, noi știm pertinamente, că Cel Icare da amestecat în această chestie a fost d. Nită Sergiu, fost ministru averescan si bun prieten dl d. Stere Dacă d. general Averescu face aluzie la sugestiile d-lui Nită Sergiu, lucrul nu prezintă nici o importantă. Numai dacă ideia ar fi pornit de la d. Stere, seful averescanilor, ar fi putut vorbi, în forma in care a făcut-o, prin ziarul îndreptarea. Or, adevărul este că d. Stere n’a sugerat nici o între‘vedere, ci că, din considerafiuni lesne de înțeles, n’a putut să nu-l primească pe d. Averescă- când a fost vestit de d. Nită, despre o atare intenţie a şefului partidului poporului. Dovadă, că lucmrile au avut acest caracter rezultă din declaraţia francă, făcută de d. Stere şefului partidului poporului. — „Tratările cu naţionalii sunt in in curs, — spunea d. Stere — şi asta se întâmpla anul trecut, când au avut loc tratativele de fuziune dintre naţionali şi ţărănişti. Eu n’aş putea să discut cu d-ta, fără să previu pe naţionali. Este o chestie de elementară corectitudine. D-ta d-le general Averescu, nu vrei insă să se ştie ceva despre demersul făcut. In acest caz nu putem vorbi, decât numai dacă tratativele iau sfârşit, fără ca fuziunea să se fi realizat. Trebuie să mai aşteptăm dar. Te previn, insă, ci, in concepţia noastră, cu partidul poporului nu ar putea fi vorba de fuziune. Cel mult de o colaborare in opoziţie şi cu un program comun pentru ziua de mâine: alegeri libere*'. Așa fiind lucrfirile — și la timp, atem am spus, cei în drept vor vorbi pe șleau — formula urbpunerei de întrevedere apare ca o procedură riscată. D. Const. Stere n’a sugerat, n’a putut sugera în atari conditiuni trevederea. Vizita d-lui general .vereseUf la d. Stere acasă, rămâne dar un act, care învederează că dacă. d-sa n’a contat pe țărăniști, au fost momente totuș, în care credea sau spera să poată conta pe concursul acestui partid. V •* -# Dar în această chestie mai există un fapt pe care socotim că cale să-l subliniem, — aceasta nu urgia sugestivei scrisori a d-lui Lăscaru Antonia. In redacţia ziaruluiLe Progres” se aflau îmtr’o zi strânşi prietenii lui Alexandru Marghiloman, pentru a asculta programul de activitate al comitetului provizor, instituit pentru a convoca congresul progresist si a lua domad eu n. amoral Averesm. Erau de fată d-nii Dem. Dobrescu, Corist. Meissner, din. Bardescu, I. Mitilineu, fA. Corteanu, laeear, Antoniu, Gică Stefănescu, "Al. Kiriacescu si alfii. * Venind vorba de contactul cu 3. general Averescu si d. dr. Bardescu amintind că a doua zi îl va vedea pe general, d. Lascar Antoniu i-a spus: — „Este absolut necesar să ne aduci mâine o lămurire, în privinţa raporturilor dintre averescani si ţărănişti. Suntem aci numai amici de aicil Marghiloma. Cu totui ştia că acesta repeta mereu: Nu se poate intelegere cu Averescu singur. Este nevoie de un acord şi cu ţărăniştii, sau cel puţin asigurată o atitudine binevoitoare din partea lor, In eventuaiitatea guvernărel de mâine". Tar a doua sid. dl. Bardescu a venit şi a comunicat: — .JD. general Averescu spera intr-o înţelegere cu ţărăniştii. De când ea cazul Balippa, nu mai crede că sfor mai putea face ceva cu acest partid. De altfel, spunea dă dr. Baardean SB, generalul mi-a spus că în diferite întrevederi cu d. dr. N. Lupu s’a ajuns la unele precizări concrete. S’a întâmplat însă că d-rul Lupu revenea mereul asupra cela stabilite și trata aşa, că generalul s’a convins că dr. Lupu e tot atât de meşter în pertractări ca şi d. Iuliu Maulu’*. * * Se face clar dovada incontestabilă, care nu va întârzia să se producă şi direct din partea fruntaşilor ţărănişti, că dL general Averescu a tratat, a sperat că ar putea, la un moment dat, ajunge la o inţelegere cu ţărăniştii şi deci să conteze pe acest partid. , Aşa fiind, scrisoarea de deunăzi a şefuirii partidului poporului apare ca o îndrăzneaţă nesocotire a realităţilor. Că ea s’a produs totuş, lucrul ar putea surprinde numai pe cei neiniţtaţi şi cari n'au știut să vadă că generalul n’a procedat in această chestiune din propriul său impuls. In fond, scrisoarea constitue un Inel din lantul de neajunsuri de astăzi si de mâine, pentru d. general Averescu, fatal legate de atitudinea adoptată de partidul poporului. Ea este urmarea de aellăturat a politicei adoptate de acest partid în dorinţa de a pune mâna pe putere. Există, precum să vedem o exploatie a gestului Că ea nu este de natură a satisface exigenţele celor ce doresc o viaţă real constituţională, aceasta-i o chestiune de alt ordin şi pe care o vom discuta altădată. Scrutator C.F.R., şi expediţia ziarelor „Universal“ protestează ca energie împotriva neregulelor constatate in temm cum căile ferate expediază pachetele ca ziare destinate depozitarilor din provincie. Unele pachete se descarci în alte gări decât cele de destinaţie, altora li se fură o parte din confinut. Faptele se repetă aproape zilnic in diferitele statiurd, ceea ce poiereşte sau o revoltătoare neglijentă sau necinstea organelor căilor ferate. Ne asociem cu aceeas energie la protestul „Universalul" si vom continuia săreclamăm măsuri împotriva vinovaţilor, pănă când această nenorocită stare de lucrări, care ne păgubeşte şi pe noi şi pe cititorii noştri va înceta. Impiegaţii de tren trebue să ştie că săvârşesc un furt pe care nu-l vom tolera nici o clipă mai mult, după cum nu vom tolera nici procedările scandaloase ale poştei şi ale telefonului, care sabotează sistematic legăturile noastre cu provincia şi străinătatea, printr’o indolenţă care atinge proporţiile inconştienţei. Odată ca aceasta ţinem să arătăm insă „Universulat" că nu este singurul ziar care suferă consecinţele lipsei de organizare din serviciile căilor ferate şi ale poştei şi că a afirma acest lucru înseamnă a face insinuări neîntemeiate sau a da dovadă de mania persecuţiei. Sunt neajunsuri ce lovesc toate ziarele deopotrivă şi faţă de care presa trebue să fie solidară, iar nu să vadă şi în ele un motiv de intrigă şi duşmănie. Protestăm îndeosebi,— şi odată ca noi au dreptul să protesteze atâtea alte ziare — împotriva afirmaţiei „Universului“ că e singurul ziar, românesc. Am înţelege dacă s’ar intitula singurul ziar al partidului condus de a. Stelian Popescu". Ar fi cel puțin un certificat pe care i l-au acordat alții. Căci certificatele pe care și le acordă singur nu pot avea nici măcar valoarea aceluia obfinat din partea unui ziarist maghiar, excesiv de zelos, - ,r v 4 :v- ' ■ .» „a „t Pe i OmPJOTESA LÎâ Al Este titlul unei importante lucrări, datorite d-lui Dimitrie G. Maxim — preşedinte la Curtea de apel din Bucureşti, — apărută zilele acestea in editura Socec. încă In 1919 d. Maxim a publicat o broşură tratând despre „Consecinţele unirii Ardealului şi Bucocovinei sub raportul naţionalităţii române”. In acea broşură, d-sa susţinea că locuitorii Ardealului şi Bucovinei, supuşi ai acestor provincii la data unirii — fie că erau sau nu născuţi acolo — precum şi cei originari din ţinuturile anexate - dar domiciliaţi la aceeaş dată aiurea — toţi au căpătat de drept cetăţenia romănă —potrivit principiilor dreptului internaţional — prin efectul promulgării decretelor de anexiune, cu rezerva dreptului de opţiune pentru vechea naţionalitate. In acest mod se determină naţionalitatea supuşilor din teritoriile anexate, după origină sau domiciliu; în acelaş sens se pronunţase Curtea de apel din Bucureşti în cauza unui comerciant care, născut în Arad şi domiciliat de mai mult timp în Bucureşti, a fost considerat în baza încorporării Al- Avocat dealului, ca cetăţean român, ridicându-i-se sequestrul ce se înfiinţase prin ordonanţa prezidenţială asupra patrimoniului său. Decizia aceasta a fost redactată chiar de d. Dimitrie Maxim, care In broşura citată se exprimă astfel i . .ii... . . „Cât priveşte pe eupuşii născu în teritoriile anexate şi domiciliu în afară de aceste teritorii, sistemul cel mai întemeiat este de a-i socoti şi pe aceştia schimbaţi de naţionalitate din momentul, schimbării de suveranitate, cu rezerva opţiunii, şi aceasta pentru motivul că naşterea este faptul primordial şi cel mai decisiv din care derivă raportul ce leagă pe om de patria sa, este legătura cea mai strânsă şi cea mai persistentă a omului de un teritoriu oarecare, şi deci, trebue privit ca cel mai sigur criteriu regula, după care orice persoană trebue să urmărească vicisitudinile locului său natal, chiar dacă se întâmplă să treacă sub o suveranitate străină”. La data când a fost scrisă această broşură nu exista încă tratatul minorităţilor, nici celelalte convenţii şi tratate de pace, care au reglementat in mod definitiv situaţia politică a locuitorilor din ţinuturile unite şi cari au servit de bază principiilor nouei Constituţiuni din 1923, precum şi legii asupra naţionalităţii din 1924 Acum UL Maxim publică un volum de 288 pagini, în care, ocupându-se de naturalizarea in România analizează în amănunt legea nouă a naţionalităţii, făcând un studiu critic şi comparativ. Lucrarea se prezintă ca o complectă monografie tratând chestiile dificile ce comportă materia naturalizării, scoţând în relief nu numai tendinţele, cari se manifestă din cercetarea acestei legi şi regalele, pe cari ea le fixează, ci făcând şi o incursiune, foarte interesantă. In domeniul dreptului internaţional privat, în legătură cu istoricul naturalizării la noi din cele ma vechi timpuri, regimul juridic al străinilor în trecut şi dreptul lor de împământenire. După cum un copil adoptiv este asimilat de lege cu unul legitim în drepturi şi obligaţiuni, tot aşa na, turalizarea asimilează pe străin cu romanul de origină şi îl supune aceloraşi drepturi şi datorii; cea dintâi datorie, zice d. Maxim — amintind cuvintele d-lui Costaforu—este de a se sacrifica pentru interesele acestei naţiuni, să-şi salveze patria. Din toată cartea, de altfel, din fiecare rând, se desprinde un puternic sentiment patrinist, un patriotism luminat care, în această materie spinoasă îi ajută autorului să rezolve problemele juridice ce se prezintă. Cităm un mic pasagiu ! „In urma războiului european, ca recunoaştere a sacrificiilor făcute, tratatele de pace au stabilit pentru ţara noastră frontierele actuale, satisfăcând astfel revendicări naţionale, bazate pe afinitate de rasă şi limbă. Dar, odată cu întregirea ţării, sau impus României prin tratatul de la Paris, supranumit al minorităţilor, anumte stipulaţiuni pentru toleranţă şi drepturilor minorităţilor etnice, sub raportul şcoalei, al religiei şi al drepturilor civile şi politice, şi tn adevăr, ţara noastră a obţinut 5—6 milioane de noi locuitori, cari deşi au devenit români, s’a căutat a li se asigura dreptul lor necontestat de a-şi conserva elementul etnic, limba şi credinţa religioasă. 1 •' • -j../*’ Din acest punct de vedere, socotim că reprezentanţii ţării de atunci nu puteau sta la îndoială de a primi nişte stipulaţiuni ce nu erau decât un corolar necesar al dreptului de auto-determinare, proclamat de Wilson, şi recunoscut de conferinţa de pace, ca fundament al noilor delimitări teritoriale ’. (Pag. 23). .....■ Nu vom expune aci principiile şi dispoziţunile legii de naturalizare le face în lucrarea sa d. Maxim, cu o dolină competinţă la materia. la care se adaugă experienţa practică căpătată in calitatea sa de membru In comisiunea de naturalizare, care funcţionează in permanenţă la ministerul justiţiei. Ne vom mărgini numai aceleva câteva din inovaţiile noului sistem, pe cari le studiază autorul nostru. In primul rând trecerea în competinţa consiliului de miniştri a naturalizăriiQE,—‘în urma verificării condiţiunilor solicitantului de către comisiunea judiciară __ autorul o găseşte, nimerită, întrucât naturalizarea este — spune d-sa — „un act de guvernământ’’. Parlamentul nu poate decât sădecreteze, prin lege, condiţiunile sub cari un străin poate deveni cetăţean; dar stabilirea acestor condiţiuni şi mai cu seamă acordarea dreptului de cetăţenie — adică executarea in fapt a măsurii legislative — trebue lăsată puterii executive, care are mijloacele de investigaţie şi control în privinţa condiţiunilor. O altă inovaţie este naturalizarea colectivă a soţiei şi copiilor minori, în vederea asigurării unităţii familiei, însă au dreptul pentru soţie de a-şi păstra naţionalitatea dobândită prin căsătorie sau aceea pe care o avea în momentul căsătoriei, iar pentru copiii ajunşi majori de a opta pentru naţionalitatea de origină. O a treia inovaţie: egalarea rO‘ LCitifi.. cittanareanu Mâna II.a) . ■ti Crimele din Bulgaria Din Rusdino vine ştirea că tribunalul marţial de acolo a condamnat la moarte prin spânzurătoare pe un copil de 15 ani, vinovat de bolşevism... Viciul asasinaţiii, aşa de bulgăresc în istoria mai cea mai respingătoare, ia acum forme de o oroare specială, „condamnarile“ la moarte se număra cu sutele pe zi. Citind ştirile — atâtea câte vin din Bulgaria — ai impresia că autoritatea stăpânitoare acum s’a hotărât să ucidă pe toţi cetăţenii cari nu sunt în serviciul ei. Dar, aceste crime cari revoltă orice conştiinţă omenească şi europeană sunt întrecute de grozăvia fără nume, fără precedent în istoria ororilor, a condamnării la moarte a unui copil. Nici cele mai aspre legi, nici cele mai barbare tribunale de justiţie represivă, n’au ajuns vreodată la această capacitate de necruţare sălbatecă: trimiterea unui copil la spânzurătoare ,pentru crimă de... cugetare politică ! In codurile penale sunt prevăzute chiar pentru fapte precise de crimă de drept comun, pedepse speciale şi jurisdicţii speciale în ce priveşte pe copiii infractori. Şi un tribunal de simplă răzbunare politică se crede majestos când condamnă pe un nevârstnic de 15 ani pentru un delict de opinie. Bulgaria se elimină încetul cu încetul din hotarele morale ale Europei. Dar, e de nădăjduit ceva că întreaga conştiinţă europeană sfâşiată de spectacolul unor asemenea crime abominabile, va găsi mijloacele spirituale și poate chiar materiale necesare ca să impue acestei orânduiri de crimă regimul de curatelă morală ce i se cuvine. D. Ch. Citiţi Jihímül Litem" . Ţara liberală La Ploeşti şi la Brălila, guvernul a benchetuit două zile la şir. Petrecerea dela Ploeşti s’a isprăvit, cea dela Brăila a rămas la continuare.. D. Ionel Brătianu la Ploeşti, după ce-a tăiat o panglică tricoloră care bara noua linie ferată, s’a dus la grădina Obrenovici — unde a scos panglici tricolore din şervetul, aşezat un pahare sub formă minusculă de coadă de curcan. Aici premierul, constatând că „Interesele mari obşteşti nu se pot desvolta decât pe temeiul unei largi democraţii", a închinat un pahar de şampanie pentru „viaţa sănătoasă a democraţiei româneşti“.„ Acest toast al dictatorului a mers drept la Inima democraţiei noastre naţionale. Apoi, d. Ionel Brătianu şi-a expus punctul de vedere In privinţa rolului, pa care trebue să-l joace oamenii politic. Aceştia n'au dreptul să „improvizeze", ci numai „să-şi dea samă căreia dintre operele obşteşti i-a sunat ceasul“. „Eu nu-s decât acarul care ghidează convoiurile naţionale, şi a desăvârşit primul ministru, ideia. O fi acar d. Ionel Brătianu, dar. In genul celui doa Vintileanca. Mai adoarme uneori. Mai schimbă prost macazurile, incât convoiurile naţionale sau se ciocnesc cap in cap, sau se tăvălesc de-adura de pe tarasament, sau dau in apă— Deşi-i inginer de căi ferate, deşi — din modestie — s'a mulţumit cu postul da acar... d. Ionel Brătianu ar face mai bine să-şi ia alt post la C. F. R. , de pildă unul de dactilografă— In această ipostază, d-sa n'ar fi atât de nociv. * După festivitatea dela Ploeşti, d. Ionel Brătianu — cu ceilalţi convivi , s'a dus la congresul liberal dela Brăila. Oraşul a fost pavoazat cu ghirlănzi şi cu steaguri. Muzica... Par‘că venea regele. Ba poporul parică Va primit chiar cu mai mult entuziasm pe Ducele de la isorica. Astfel, la încoronarea regelui, au venit în Capitală 10.000 de ţărani din toată ţara, — pe când la sărbătorirea d-lui Ionel Brătianu au venit la Brăila 10.000 de ţărani — aşa ne asigură cel puţin „Viitorul" — din trion singur Judeţ... deci eu o mie mai puţin decât ţăranii trimişi în 1907 la fericire eternă... Pe perond. Ionel Brătianu a fost întâmpinat de public mult: deputaţi, senatori, prefecţi, primari, revizori şi inspectori şcolari, directori şi inspectori de poliţie, magistraţi (primul,preşedinte şi primul-pxoaa, ror), comandantul companiei da ţazu daruri, „clerul infrunta cu protoereul Judeţului", „Întreg corpul ptL tereso“, etc., „şi alţi numeroşi monte bri marcanţi al partidului liberal* (Cităm tot după „Viitorul“ de om). Ce Dumnezeul Toată ţara.1 Înscria, să In clubul liberal!? ! Liberali ori deputaţii, senatori, poliţiştii şl comandantul Jandarmeriei. Dar şi Justiţia, şl armata, şl olerul? Protoeroul — membru cotizant al clubului d-lui Leonte Moldovanu? Colonelul Avram, para aa găsea In capul corpului ditensor, membru, şi el, al clubului d-lui Portocală? Cum? Oara „Mana Mată* a căpătat limbă ?_ Până la congresul liberal dala Brăila mai aveam uneia speranţa ţn civismul public. Acum însă suntem deziluzionaţi on fartuL Dacă pa lângă poliţie şi Jandarmerie, a'auc dat on liberalii şi s'au şi maoriz, lb cluburi şi şcoala, şi magistratura, şi armata, şi clerul — atunci d. Ionel Brătianu n'ara decât să se penmanentizeze la putere... singur, NU de nici un intermezzo. / M. Sevasta» NĂZBÂTII U'4 LA PLOEŞTI ŞI LA BRAŞOV 3 In vreme ce la Braşov se sărbătorea jubileul de 75 de ani al lea-r nlfiî „Şaguna”, t. Ionel L C. Brăi-' tianu era la Ploeşti, unde d. Ione-j scu-Quintus îi oferea pentru bainele naţifinei următorul „menu’’,1 — îl transcriem după oficiosul ga-, vegnului ca să rămână autentia l« dispoziția istoriei universale; ,** Taică ca măslinie Nisettu cu sos maioneză Fasole verde cu smântâni Friptură de pui ai Kitei de lepte cu aspic ;| Salată, Brânaeturi, Fructe, Togi Vin. • Acest eveniment national o pM în „Viitorul" pe pagina I-a; da., rea de seamă a serbărilor "dela Brașov în. a IV-a, , , Fiecare lucru la locul lui! 'lj KU" . Campania electorală la Chișinău — Nu sunt liber să mă ditc la votf.Trpeer, sunt alegător... — Voi sunteți alegători,dar noi alegem...