Adevěrul, noiembrie 1925 (Anul 38, nr. 12848-12872)

1925-11-01 / nr. 12848

iuni 38 — Nr. 12848. *i Duminica T­eve i ABONAMENTE i FONDATORI I AL- V­ BELDIMAN 1888—1897 AIUHI­­ CONST. STIELE 1897-1928 In Franta s’a creat un minister al budgetului. ....La noi, tot guvernul, tot parlamentul si tot partidul sunt.... ai budgetului! 600 lei pe an an. 300 lei pe 6 lunL 150 lei pe 3 roni. I BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 9—11 . Centrala 8/87. Direcția 57/72. TELEFOANE I * „ 24/73. Ad­stratia 7/69. 96/79. Provincia 10/66. N­­I Reprezentarea minoritatei, ameninţată! Guvernul proectează o retro-re­­vizuire a legei electorale. Actuala lege electorală a fost rezultatul fă­­găduielei regelui. Această făgădu­­ială privea votul universal cu re­­prezentaţiunea proporţională a mi­­norităţii. Acum se ştie că guvernul are intentiunea să limiteze aplica­rea proporţionalităţei numai la ca­zurile în cari nici o listă nu ar în­­trunî majoritatea. Nu e acî vorba de o bănuială. D. Alexandru Constan­­tinescu a comunicat aceasta in mod expres opozitiunei. Limitarea pro­­porţionalitătei nu ar însemna însă altă ceva decât suprimarea drep­tului de reprezentatiune al minori­­tatei. Ar însemna, cu alte cuvinte, călcarea cuvântului dat de rege. Intr’adevăr, proportionalitatea, în concepţiunea partizanilor ei, este o întărire a reprezer­tatiunei minori­tatei. Reprezentarea aceasta, por­neşte dela ideia că simpla repre­zentare a majorităţilor, nu dă o reală reprezentaţiune a naţiunei, ci numai a unei părţi a ei, cealaltă parte, ale cărei interese şi aspiraţi­­uni sunt şi ele onorabile şi trebuie ţinute şi ele în seamă, rămânând nereprezentată. După sistemul electoral majori­tar, se poate întâmpla ca în Parla­ment să nu găsească expresiunea decât majoritatea cetăţenilor cari au votat. Patruzeci şi nouă la sută din acestea chiar, rămân fără re­prezentant­ şi nu au cum să aducă la cunoştinţa puterei executive, do­rinţele, nevoile şi interesele lor. Acest neajuns îl remediază re­prezentatău­nea minorîtătei. Iar pen­tru ca parmamentul să fie cu adevă­rat oglinda fidelă a curentelor cari străbat naţiunea, să tie seamă de fiecare din ele, in măsura părtei lor, s’a adăogat la reprezentarea minorîtătei şi principiul Proportio­nalitate. Aceasta in tarile unde dreptul de vot al cetăţianului e respectat, un­de nu sunt hoţi de urne, unde nu se falsifică rezultatul votului, unde forţa executivă nu ingerează asu­pra voinţei cetăţeanului, unde nici nu se cunosc măcar, acele sute de trucuri şi manopere electorale, cu cari se operează la noi astăzi, ca şi în trecut când un Petre Carp a pu­tut spune: „Daţi-mi guvernul şi îmi fac majorităţi". Dar la noi, ce ar însemna limitarea proporţionalită­­ţei la cazurile in cari nici o listă nu întruneşte majoritatea? Ar în­semna pur şi simplu suprimarea reprezentanţi u­ei minoritarei. Ar însemna suprimarea opoziţiei, re­ducerea ei la rolul pe care îl avea în Parlamentele antebelice, la rolul opoziţiei miluite, la rolul opoziţiei alese de guvern. Iată unde vrea să se întoarcă guvernul cu argumentul că forţa guvernamentală trebuie întărită. Datoria democraţiei române este să nu îngăduie aceasta, să informeze bine pe regele rău informat, să-i a­­tragă atenţiunea asupra faptului că sfetnicii săi vor să-l facă să-şi re­nege cuvântul dat in clipe solemne, să-l avertizeze că nu ar putea ac­cepta guvernarea fără a reforma pe dată o lege electorală pe care ar fabrica-o după chipul şi asemă­narea ei o majoritate ieşită din fraudă şi înşelăciune. Ad. Glose politice... Ştiri premature Un ziar de seară se crede in mă­sură de a anunţa rezoluţiile luate de delegaţia permanentă a partidu­lui ţărănist, drept răspuns la scri­soarea primită, de d. I. Mihalache,­ din partea d-lor lor­ga şi Maniu.­­? Ziarul in chestiune precizează chiar fapte concrete, in privinţa răspunsului, care urma să fie dat a­­­­seară sau astăzi dimineaţa şefilor i■partidului naţional. De fapt, dele­gaţia nici n’a ţinut ori şedinţă. N’au răspuns la convocarea — făcută în *pripă — decât d-nii Mihalache, dr. N. Lupu şi Madgearu. A rămas clar să se convoace o nouă şedinţă, care, după ştirile noastre, nu va a­­­vea loc decât peste două sau trei zile. Cât priveşte pesimismul înşine, al confratelui, să ne fie îngăduit a spune, fără a fi extrem de optimişti, că contrar spuselor ziarului de ■seară, pe ziua de eri s’au produs fapte menite să contribue la înţele­gere şi nu împotriva ei. Gura greşită D. Mârzescu răspunzând, in şe­dinţa de ori a Camerei, unei între­bări a d-lui Virgil Madgearu, în chestia contestaţiilor electorale, a spus că ţărăniştii luptă să-şi înscrie partizanii. Ba bine că nu ! Liberalii au drep­tul să facă tot ce le stă în putinţă ca să nu fie înscrişi decât partiza­nii lor, iar ţărăniştii n’au voe ca, pe căi legale, să ceară dreptul de vot pentru partizanii lor! Câţi din cei înscrişi simt parti­zanii liberalilor, se va vedea cu o­­cazia alegerilor. Dar, in fond, ce voia d. Mârzescu ? Să lupte ţără­nistă, pentru membrii clubului li­beral ? , '­ Rânduiala 'Acuzat de reprezentanţii opoziţi­ei că, abuzând de situaţie, ministrul domeniilor împedică constituirea „Uniunei Camerelor Agricole”, d. Cipăianu a răspuns... pledând pentru nevoia respectată rănduielei fixata prin legi. Oamenii improprietărirei și ai exproprierei, autorii celebrului co­mitet agrar și ai procedurei inchi­zitoriale de acolo, vorbind de res­pectul legilor — iată un lucru de o îndrăzneală surprinzătoare. Se explică doar ironiile cu care Camera a primit pledoaria d-lui Ci­păianu cu privire la respectul legi­lor. O butud­ ie afirmă că d. Ionel Brătianu, întrebat de un indiscret în ce sens înţelege să prezinte proiectul defi­nitiv de lege al reformei electorale, ar fi răspuns : — „N’am luat încă nici- o hotă­­rîre şi e şi greu s’o iau. Ar îi mult mai uşor să mă decid d­acă aş pu­tea face ca, şi în viitorul parla­ment, să fie... mulţi numiţi, puţini aleşi“. Sever NAZBATI­I CÂNTĂREALĂ Citesc un „Viitorul": „Un doctor american pretinde că a descoperit mijlocul prin care se poate cântări exact creerul unui om viu. El cere ca deputaţii şi senatorii, înainte de a fi aleşi,­ să fie supuşi unei vizite medicale..." Vasăzică, nici mai mult nici mai puţin, „Viitorul“ insinuează că e bine să fie cântărite creerii d-lor parla­mentari liberali. De când d. Ionel Brătianu a Încetat să-şi mai cântă­­rească... mândria, întrebuinţarea ba­lanţei pentru conţinutul cutiilor de deasupra gurii deputaţilor şi senato­rilor e o operaţie la fel cu darea muş­telor afară din Cişmigiu. Numai că pentru cântărire trebuie o balanţă specială de farmacie, cu greutăţi mai mici de un gram... fix. Carnetul nostru Era o vreme când mai cu seamă bărbaţii se împăunau, se înzorzo­­nau, cu pălării cu pene, cu pinteni, cu botfori, în culori cocoşeşti, iar femeile se îmbrăcau simplu şi mo­dest, în nuanţe şterse. Azi e de-an­­doaselea. Probabil fiindcă numărul bărbaţilor paraziţi, curtezani­­de Curte adică), războinicii de meserie şi aşa mai departe, a scăzut mult Cine şi-ar putea închipui pe un om de afaceri, pe un profesor, pe un magistrat, etc., într’o toaletă de pasărea paradisului? Panglicile le mai poartă numai politicianii, şi a­­celea doar la figurat, însă mai mult sforile care-s de puţină înfăţişare. Şi cu toate astea există o modă bărbătească, redusă, anemică, prea uşor nuanţată şi urmată în special de pierde-vară, de gură-cască şi de cei ce fac câinilor frunză. Oamenii serioşi nu se prea sinchisesc de as­ta. Se lasă şi ei pe mâinile croitori­lor dar fără a băga de seamă. Dea­­bia dacă vezi câte o vestă cu un nasture ce nu se închee fiindcă prinţul de Galles şi-a uitat vesta descheiată, câte un salutat cu bra­ţul ridicat la înălţimea umărului fiindcă regele Belgiei având un bu­boi la subsuoară, era nevoit să sa­lute aşa. Totuş dacă vă interesează ultima moda bărbătească, sunt în măsură să v-o dau, copiind din catalogul u­­nui mare magazin bucureştean. Se poartă. La cămăşi colorate gu­lere albe demi-souple. In general gulere tari. Pantaloni largi de sus până jos. Haine mai scurte, talie na­turală. Se poartă iar jachete. Pullover (cine ştie ce-i, înţelege) deasemenea în loc de vestă la sa­­couri de iarnă. Mustaţă americană (tunsă scurt). Nu se mai poartă. Gulere moi, gu­lere colorate, haină lungă, pantaloni strâmţi ghete cu vârf ascuţit, mus­taţă rasă. Cu mustaţa e uşor de aranjat, dar vai de cei calici şi totuş cocheţi, cari mai au ghete ascuţite, panta­loni strâmţi cămăşi colorate, gulere moi! Te pomeneşti că nici „hainele vechi“ nu le mai cumpără. În orice caz, bărbaţii cu caracter itneratic îmi vor mulţumi pentru rândurile de faţă I. T. Criza politică din Franţa Divergenţa între Cameră şi Senat Situaţia în caz de conflict Noul minister francez s-a consti­tuit. El se va prezenta Marţi în faţa parlamentului, pentru a citi declaraţia ministerială. Camera şi Senatul vor avea să-şi spună cu­vântul dacă înţeleg să sprijine sau nu noul guvern. In ce privește Camera, este mai mult decât probabil că d. Painlevé va întruni o majoritate apreciabilă. Nu este însă tot astfel cu Senatul, care, în atâtea rânduri, dela 11 Mai 1924 încoace, s’a dovedit de dreapta și în conflict cu cartelul stângei. Senatul care a ales pe d. de Selve ca președinte împotriva candidatu­lui stângei, care a răsturnat gu­vernul Herriot pe chestiile de ordin financiar. Senatul acesta accepta­­ca oare guvernul d-lui Painlévé,—■ lipsit de d. Caillaux, adversarul impozitului pe capital — și decla­­rându-se categoric pentru rezolu­ţiile congresului radical şi radical socialist dela Nissa? E greu de admis. In caz dlar că nu l-ar accepta care ar fi situaţia ce s’ar creia? Evi­dent o criză formidabilă şi care ar cuprinde fără îndoială întreaga or­dine politică actuală a republicei. In această eventualitate a unui conflict intre Cameră şi Senat, s’ar produce o situaţiune aproape inex­tricabilă. In adevăr, în Franţa, Senatul nu poa­te fi niciodată dizolvat. Ar urma deci că un caz de conflict intre cele două corpuri legiuitoare, preşedin­tele republicii să recurgă la singu­ra soluţie prevăzută în Constituţie, anume: de a dizolva Camera cu consimţământul şi votul expres al Senatului. Este chiar probabil că de se va produce un vot de neîncredere din partea Senatului, vor avea loc în curând, in Franţa, noul alegeri ge­nerale pentru Cameră. Or, aci Începe partea gravă a crizei, care va surveni in urma de­clarării conflictului Intre cele două corpuri legiuitoare. Cu firea notorie a francezului, nu incape nici o îndoială că partidele stângii se vor întoarce întărite. Ce va urma ? Din două una: or Senatul va ce­da și atunci liniștea va fi restabili­tă ; or, Senatul va persista în ati­tudinea sa potrivnică stângii şi a­­tunci nu ar mai rămâne decât ulti­ma şi extrema măsură. MODIFI­CAREA CONSTITUŢIEI. In Franţa această modificare nu se face pe calea Camerelor revi­zioniste, alese ad-hoc, aşa cum pre­vede Constituţia belgiană şi a ţări­­lor cari au împrumutat-o de la ea. In Franţa modificarea Constituţiei o proclamă adunarea naţională, compusă din membrii Camerei şi ai Senatului, întruniţi în congres. Va avea oare stânga Camerii, u­­nită cu cea a Senatului, majoritatea necesară pentru a decide fie drep­tul de disoluţiune a Senatului sau pur şi simplu cel al desfiinţării a­­cestuia. * Evident ca atâtea frământări ce s’ar produce cu ocazia crizei poli-,­tice deslănţuite, nu ar putea ră­mâne fără înrâurire asupra mersul­­ui, în genere, al treburilor publice franceze. Nu trebue pierdut apoi din vedere faptul că, în chestiuni de asemenea natură, se poate şti unde începe lupta, dar nici­odată nu se poate prevedea unde şi cum se va sfârşi. De aceea criza actuală franceză nu trebue privită ca un simplu in­cident parlamentar. De ea se leagă o serie de complic­aţiuni, cari, cum am spus-o, pot pune în primejdie însăşi ordinea politică actualmente în fiinţă în Franţa şi pot conduce la zguduiri cu neputinţă de pre­văzut. Oamenii politici din Franţa şi, în special membrii Senatului, au în faţa lor prol­eme de o gravitate covârşitoare. Se pare­ insă ca stân­ga, ieşită din ultimele alegeri e ga­ta să te înfrunte. De solutiunile financcire, preconi­zate de c­ogresul de la Nissa, se leagă o sumă întreagă de che­stiuni, de o primordială importanţă pentru viaţa economică franceză. Impozitul pe capital, în stadiul ac­tual de interdependentă bancară, poate să aducă după sine o fugă a capitalului autohton, și deci să pri­mejduiască însăși economia fran­ceză. O rezistentă viguroasă a cer­curilor interesate este deci de a­­șteptat. ~ " R. O. Ungaria părăseşte Liga Naţiunilor O ştire stranie ne vine din Bu­dapesta: lumea politică maghiară discută in mod serios eventualita­tea eşirii din Liga Naţiunilor. In momentul In care Germania cere Înscrierea in Ligă, In care Bulgaria dezarmată este salvată de către Li­ga Naţiunilor din primejdia atacului Greciei: in momentul când, chiar Ungaria, decide revenirea la valu­ta auro graţie sprijinului economic acordat de aceeaşi ligă, d­in ace­­laş moment Ungurii se gândesc la retragerea din societatea Naţiuni­lor. Cum se explică oare aceasta? Motivul invocat la Budapesta este, ce-i drept de necontestat. Ori de câte ori Ungurii s’au adresat Ligii plângându-se contra statelor suc­cesoare, ei au fost respinşi. Dar lu­cru se înţelege de la sine: noua or­dine de lucruri în Europa centrală este şi rămâne definitivă. Nu Liga Naţiunilor o va modifica de dra­gul Ungariei. : " Politica nu­ se­ face Insă cu sen­­timentalizme. Deşi Îşi văd respinse plângerile, Ungurii au totuşi mari foloase pe urma Ligii Naţiunilor. Prin urmare, dacă se gândesc la plecare, ei trebue să se gândească la alt instrument în locul instituţiei de la Geneva. Prin ce vor s’o înlo­cuiască? Răsboiul? Nu credem, de­oare­ce Ungaria e prea slabă pen­tru a putea lupta cu toti vecinii o dată. Atunci? D. A. C. Cuza a afirmat in public că vrea să puie liga antisemită în locul ligii naţiunilor. Să fi fost oare promisiunea pe care d-sa a făcut-o la Budapesta atât de precisă, in­cât Ungurii speră să-şi poată reali­za idealul cu ajutorul internaţiona­lei antisemite? Nu ştim, dar, deşi ne dăm seama cât de fantaşti sunt Ungurii în politică, nu credem ca ei să meargă până acolo cu fantas­magoriile, in­cât sa se bazeze pe promisiunile d-lui Cuza. In orice caz, ştirile din Budapes­ta sunt interesante şi merită să fie urmărite cu atenţie. D. G. ’O comisiune! ■ V ! După cum ştiţi ele nu ne lipsesc. Dar era, şi încă este, una al cărei num­e sună foarte frumos şi al cărei rol ar fi trebuit să fie covârşitor : îndrumarea Economică. Nu ştiu din cine se compune şi, la drept vorbind, mai bine că nu ştiu. Te pomeneşti că voiu fi având pe a­­colo vreun prieten sau vreun cu­noscut, ceea ce poate mă face să las condeiul să ruginească. De, eşti gazetar, eşti bun român, eşti pa­triot, dar mai eşti şi tu om cu slă­biciuni. Totuşi de această comisiune n’am de spus decât maximum de bine . N’a făcut nimic­. Chiar cei din gu­vern s’au minunat de inactivitatea ei, de aceia au convocat-o ca s’o vadă la ochi, — aşa citesc prin ziare. v*.— —/— Câtă deosebire deci de celelalte care fac rău sau măcar încurcă ! Inchipuiţi-vă că „îndrumarea Eco­­nomică*1 s’ar fi pus şi ea pe treabă. Trebuind să îndrume cine ne ga­rantează că nu ne da de mal sau în prăpastie ? Sau, Doamne, fereş­te, era de altă părere decât îndru­mătorii din guvern. Aşa, mai bine a preferat să doarmă. Căci la ceeace ne păgubesc gro­zav, aceste comisiuni — cari s’au dezvoltat ca bălăriile — nu e atât prin diurne, jetoane de prezenţă, misii şi altele, ci prin greşelile şi încurcatele măsuri la care dau naş­tere. Aceia a „îndrumării Econo­mice" a fost însă foarte inofen­sivă. Totuş, sgârcitule întru laboratoa­re, şcoli, salarii celor mici, căi fe­rate, etc., Domn al Tezaurului sta­tului, de ce nu tai comisiunile as­tea, fie şi numai de-o minune, spre a vedea ce se întâmplă fără de ele ! Index Cronica săptămânală de COnsTflHTI» BACALBASA Bucureștii de altă dată Gap. 166 Anul 1909 Cum era de prevăzut acest atentat a produs în partidul liberal o miș­care de furie în contra partidului sindicalist. In partid se plănuesc se­rioase măsuri de represiune, de­oa­rece se afirmă că atentatul nu-i de­cât opera agitaţiilor socialiste. In Bucureşti este iarăşi agitaţie e­­lectorală. Este de ales un deputat al colegiului II de Ilfov. Cele trei par­tide se prezintă la luptă, însă, gu­vernul iese de astă dată nu numai bătut dar zdrobit. La întâiul scrutin, candidaţii În­trunesc: D. Moruzi candidatul, takist 1565 voturi, M.­ Deţlin candidatul carpist 145­1, Ion Cesărescu candida­tul guvernului 808. Se declară balotaj. Faţă cu acest dezastru electoral li­beralii declară că trebue să se ia măsuri energice în contra agitatori­lor..­­ . , Omul cu mâna de fier, în partidul liberal este socotit tot d. Mihail Fe­­rikidi, de aceia o remaniere se face. D. Brătianu părăseşte portofoliul in­ternelor, iar d. Ferikidi e numit mi­nistru de interne şi preşedinte­ de Consiliu provizoriu până la însănă­toşirea d-lui Brătianu. Preşedinte al Camerei­­este ales Vasile Misir, iar vicepreşedinte în lo­cul d-lui Misir, Alexandru Radovici. Mari violenţe încep în Bucureşti. Bătăi, ameninţări cu dueluri, in­sulte, întruniri violente, manifestaţii de stradă, devastări, totul este pus în mişcare. La ziarul „Adevărul“ se­ face o manifestaţie ostilă. Pe de o parte, un număr de studenţi vin în faţa re­dacţiei şi aruncă cu pietre în gea­muri,­ pe de altă parte, o altă ma­nifestaţie populară — sprijinită de poliţie bine­înţeles — se dedă la vio­lenţe şi mai mari. In mijlocul acestei atmosferi se face alegerea de balotagiu la colegiul II de Cameră din Ilfov. Lupta se dă numai între cei doi candidaţi ai o­­poziţiei de­oarece candidatul liberal, văzând neputinţa de a învinge, s-a retras din luptă. Rezultatul acestui scrutin a fost: Dimitrie Moruzi can­didatul takist 1680 voturi, Mihail Beşliu candidatul carpist 1665 voturi. Cu 25­0 voturi mai mult takiştii au triumfat! In dosul acestui rezultat erau ca­balele şi manoperile obicinuite ale electorilor. Căderea atât de zdrobitoare a can­didatului liberal se datora, între al­tele, şi faptumi că­­aproape întreaga poliţie, in joc sa lucreze pentru gu­vern, a lucrat pentru kneazul Mo­ruzi. De altfel acesta a şi fost rostul candidaturei sale. Moruzi, fost de două ori prefect de poliţie, lăsase amintiri foarte dulci în inimile poliţiştilor. Fire bună şi cavalerească, kneazul era şi un mare chefliu. In toate serile, după ce-şî termina serviciul la politie, pornea la un birt sau alt local de petrecere. In­totdeauna era însoţit de câţiva inspectori, directorul prefecture­, că­pitanul de jandarmi, etc. Pe calea Victoriei întâlneai adesea şirul de câte două sau trei trăsuri, în frunte kneazul, subalternii după el. Toată lumea care-l întâlnea ştia atunci că prefectul a plecat la petrecere. Acest fel popular de a se purta, generozitatea lui şi blândeţea cu tot personalul erau o garanţie cum că, la nevoie, oamenii din poliţie, îi vor veni un ajutor. Candidatura kneazului a fost aleasă de Take Ionescu pentru această con­sideraţie şi, în adevăr, poliţia a lu­crat, cu devotament pentru el. Candidatul conservator Mişu Deş- I Jiu, care, la întâiul scrutin rămăsese cu peste 100 voturi în urma candi­­datului takist la balotajiu a ră­mas numai cu 35, fiindcă, de la un scru­tin la celalt a câştigat 211 voturi, pe când kneazul n’a putut câştiga decât 125. Câştigul amândoi ora era de la altorterii cari votaseră, ~ întâiul scrutin, pentru Ion Cesărescu. " Takiştii au pretins atunci că, la al doilea scrutin, liberalii au dat con­curs lui Deşliu spre a învinge pe candidatul lor. Adevărul era acesta, însă, dacă pentru Deşliu au votat unii liberali, alţii au votat pentru Moruzi. Poliţia, în potriva ordinului primit, a susţinut pe Moruzi. Această alegere a dat loc unui in­cident tragico-comic. După vechea lege electorală alegă­torii colegiului II de­ Cameră votau în 10 Secţiuni. Du­pă despierea scru­tinului, în ziua balotagiului, dele­gaţii partidului veneau la club cu­­rezultatul dobândit. Pe la orele 10, sala clubului co­pist — Casa Vanicu, calea Victeiriei — începu să se umple d­e lume IV odată se aud urate și aclama­ții, ro­ (Citifi continuarea in pag. ll-a). NOTE GUVERNUL SABOTEAZA Ca­merele agricole prin faptul că în­târzie să constituiască Uniunea lor. După lege, Uniunea este organul care confirmă personalul Camere­lor agricole şi aprobă bugetele a­­cestora. Fără personal şi fără bu­gete, Camerele agricole nu pot lu­cra. D. deputat D. R. Ioaniţescu vede în această sabotare o meschi­nărie a d-lui ministru al agricul­­turei. Deputatul de Ilfov se înşeală. Nu e vorba aici de vreo meschinărie a ministerului de domenii ci de... au­toritatea ideii de stat. Guvernul liberal a ieşit cam terfelit din ale­gerile agricole şi acum se răzbună pe instituţiile ieşite din aceste ale­geri. E şi acesta un mod de a ri­dica... prestigiul guvernului! •& TAXELE DE EXPORT pe grâu, după câte se spun, vor fi reduse în curând. Se realizează astfel, o măsură cerută cu mare insistenţă, de toţi producătorii, încă de acum două luni. — Mai bine mai târziu decât niciodată, — va exclama cu mulțu­mire cetitorul neavizat. E nevoie, prin urmare, de o lă­murire. Acum două luni, grâul se afla încă în mâna agricultorilor. Astăzi el a trecut pe încetul în mâna băn­cilor liberale și a samsarilor regi­mului. Așa în­cât, din punctul de vedere al partidului, reducerea ta­xelor de export era inoportună atunci, dar foarte oportună astăzi. Mai ales că afacerea prinde bine acum, în preajma plecării de la putere.& D. VINTILA BRATIANU are de gând să vie cu noui impozite, spo­rind și cotele impozitelor actuale. ...Aceasta, spre a dovedi, desi­gur, cât de reale sunt excedentele pe care le realizează de trei ani încoace! Pan. Sunt câteva zile de când toate şcolile secundare din ţară au pri­mit din partea ministerului de in­strucţie publică câte un exemplar din anteproiectul de lege pentru reforma învăţământului secundar. Anteproiectul este însoţit şi de o adresă, prin care se ordonă direc­torilor să convoace de urgenţă pe toţi profesorii şcoalei, pentru a-i discuta şi înainta apoi ministerului observaţiunile culese. Pentru ca opinia publică în gene­ral şi corpul didactic în special să nu poată fi induse în eroare, sun­tem datori să scoatem în evidenţă adevăratul scop, pe care-l urmă­reşte d. dr. C. Angelescu, ministrul şcoalelor, prin consultarea numai de formă a membrilor corpului di­dactic secundar. In ziua de 25 Martie a. c. aproa­pe toate gazetele anunţau cu litere grase întrunirea la Casa Şcoalelor, sub preşidenţia d-lui dr. C. Ange­lescu, ministrul instrucţiunii, a pes­te o sută de profesori secundari din întreaga ţară, spre a discuta asu­pra reformei învăţământului secun­dar teoretic şi­ aplicat. Zilele următoare apoi, tot prin intermediul presei, ţara întreagă lua cunoştinţă atât de economia noului proect de reformă şcolară pentru învăţământul secundar, cât şi de concluziunile la cari se ajun­sese de către cei peste o sută de profesori secundari. Bune sau rele, concluziunile ace­lor conferinţe, mai înainte de a fi comunicate presei, erau consemna­te în procese-verbale, semnate de către toţi ce erau prezenţi la şe­dinţe şi întărite prin prezenţa, cu­vântul şi chiar semnătura d-lui mi­nistru Angelescu. Pentru orice om cult, asemenea procese-verbale erau contracte mo­rale între profesorii, ce le discuta­seră — pe de o parte — şi minis­trul, care le admisese, pe de altă parte. Urma deci, în mod logic, ca ante­­proectul, ce se prezintă acum şco­lilor şi mai pe urmă parlamentului, să fie oglinda fidelă a concluziu­­nilor la cari se ajuneseră în proce­­sele-verbale ale şedinţelor din luna Martie a. c. Numai aşa fiind, prezentarea lui de astăzi tuturor şcolilor secunda­re din ţară ar mai fi putut avea sens, iar corpul didactic încrederea necesară şi chiar datoria de a-l mai discuta şi complecta cu obser­vaţiile lui, bazate pe experienţa câştigată zi cu zi în atâţia ani de învăţământ. Din nenorocire lucrurile nu stau aşa, conţinutul proceselor-verbale din luna Martie, comparat cu arti­colele din anteproectul înaintat a­­cum şcolilor secundare spre a­­fi discutat, ne dovedeşte cu prisosin­ţă că aproape toate discuţiunile fă­­­cute atunci au fost vreme pierdută în zadar şi bani cheltuiţi inutil. Este suficient să atragem atenţi­unea asupra unui singur articol, cel mai important de altfel, privitor la numărul maxim de ore ce poate fi dat unui profesor secundar în mod obligator, pentru a confirma con­cluzia noastră de mai sus. In procesul-verbal No. 2, înche­iat la Casa Şcoalelor în ziua de 24 Martie a. c„ în urma unor serioase discuţiuni făcute de profesorii pre­zenţi la acea şedinţă, privitoare la articolul menţionat mai sus, însuşi d. ministru Angelescu aprobă con­­diţiunea „sine qua non“ ca profe­sorului să nu i se poată da din ofi­ciu şi în mod obligator nici o oră peste cele impuse de legea în vi­goare, ba încă trei dintre ele să fie utilizate ca activitate extraşcolară şi numai restul să fie făcute curs efectiv. Anteproectul actual, la articolul 109, al. 2, ne spune categoric că încheierea de la 24 Martie a fost o simplă glumă şi că atunci când ne­cesităţile şcoalei o vor cere, adică orişicând, se pot impune din oficiu un număr de 5 ore suplimentare. Aşa stând lucrurile, socotim că profesorimea din Iaşi, de acest mo­tiv a fost călăuzită ,când — în una­nimitate — a decis ca să nu discute de­loc anteproiectul prezentat. „ Fireşte, nu suntem dintre aceia, cari să nu recunoaştem erarhia în stat şi să nu ne supunem ordinelor date de superiorii noştri, însă cu o condiţiune ca „superiorii“ să dea ei cel dintâi exemplul respectării cu­vântului­­vorbit şi, mai ales, scris.­­Să nu facă demagogie pe spinarea şcolii şi numai spre a le servi drept suport moral în ziua când vor pre­zenta proiectul de lege spre a fi votat de corpurile legiuitoare. (Citiți continuarea în pag. II-a). Chestia zilei Semne și semne.... Cc. ALECU. — Bagă de seamă, frăţioare, că în­­alegerile vi­­toare vom desfiinţa semnele electorale... BĂTĂUŞUL. — Treaba d-tale, maestre... Eu ştiu atâta că semne­­le mele pe spinarea alegătorilor n- o să le şteargă nici dracu­l■

Next