Adevěrul, septembrie 1926 (Anul 39, nr. 13101-13124)

1926-09-15 / nr. 13112

ami 39. No. 13112 Miercuri is septembrie 1926 * pagini Abonamente s FONDATORII -OU. V. BELDIMAN 188S-18»? CONST. MILLE 1897—192« 850 lei pe un an. 440 lei pe 6 luni. 7.10 lei rt*5­­ luni din străin­ătate3 Lei| BIROURILE: București, Str. Sărindar no. 7-1 9-n TELEFOANE: Centrala 6/67. 24/73. 46/79. Direcţia 57/72, Ad-fla 7/69. Provincia 10/66. Oficiosul averescan Găseşte ci­tara a dat guvernului o „încredere neprecupeţiţi ...Cum o si fie precupeţiţi cind a fost deadreptul rechiziţionaţi ?.Ml CUM SE PROPAGĂ ANARHIA Guvernul se arată — când e nevoie si mai ales când nu e — foarte îngrijorat de salvgardarea ordinei. E singura grije care i se pare lui că poate acoperi orice altă datorie si compensa orice incapa­citate. Nu-l vom certa pentru această unică preocupare, chiar când ea e inutilă şi chiar când atâtea alte nevoi obşteşti ar pretinde deopo­trivă atenţia guvernului, dar vom Întreba: cum apără guvernul or­ Unea? ! Iată o pildă recentă. E cazul bar­bariei nemai­pomenite petrecute în localul poliţiei Capitalei. S’a făcut dovada că victima a fost adusă la p­refectură din ordinul directorului, vinovaţii înşişi au confirmat că torturarea s’a petrecut într’o sală a poliţiei în chiar ziua şi ora când Victima fusese adusă acolo prin ordinul acestui director. In fata unei asemenea prezintări de fapte incontestabile, ce-ar fi tre­buit să facă un guvern însufleţit în adevăr de ceea ce se chiamă, real şi în alte părţi, apărarea ordinei? Guvernul ar fi ordonat o anchetă şi ar fi tras din rezultatele ei, fără fricio considerare lăturalnică, con­­secinţele aspre ce se impuneau Ce s’a petrecut la noi? Din primul moment, îndată du­pă denunţarea infamiei de la poliţie, fără nici o cercetare, fără măcar simulacrul unei anchete, minister de interne pune la dispoziţia func­ţionarului acuzat oficiul biuroului presei pentru a da „comunicate“, deopotrivă de naive pe cât de ci­nice. Mai mult încă, ziarul „Sfatu­lui Negustoresc“ care se ocupa cu o firească indignare de maltratarea unuia de-ai lui, e confiscat de au­torităţile militare, în numele, desi­gur, al apărării naţionale amenin­ţate. Oficiosul guvernului intervi­ne pentru a demonstra teoretic că revolta opiniei publice împotriva ororii dela poliţie, este un adevărat atentat, la siguranţa statului !.. In adevăr, ocupându-se de numita săl­băticie poliţienească, oficiosul gu­vernamental scrie grav: „Dat fiind rolul important ce in­­stituţiunea politiei îl are In mersul regulat al unui stat, asigurându-i liniştea şi ordinea, orice campanie de ponegrire sau „ de­făimare, dusă contra acestei instituţiuni, duce fă­ră îndoială la slăbirea însuşi a Sta­­tului". Vasăzică, a denunţa în caz de scandalos abuz de putere, a cere sancţiuni împotriva vinovaţilor, în­seamnă a „defăima“ politia şi, deci, a... slăbi „însuşi Statul“!... Dar, ce este neadevărat în cele ce fac Indignarea întregii prese? Cine tăgădueşte că negustorul Andreiescu a fost schingiuit la po­litie de două oameni străini de po­litie? Cine tăgădueşte că negusto­rul Andreiescu venise la poliţie chemat de directorul prefecturii? Din implacabilitatea acestor două fape definitiv acuzatorii, ce abilita­te poate face scăpat pe unicul şi evidentul vinovat? Şi, în loc ca au­toritatea superioară să anunţe—mă­car pentru salvarea formelor — o anchetă serioasă, ni se servesc lec­ţii de... patriotism şi se agită (au­­tentic!) pericolele externe cari ameninţă România ! Căci, ascul­taţi cum îşi apără oficiosul guver­nului omul de la poliţie: „In timpurile de faţă, când spiri­tul dezordine­ pluteşte în atmosferă mai mult ca oricând, când duşma­nii târii caută să profite prin orice mijloc şi în orice ocaziune, de un moment de slăbiciune pentru a fa­ce ca sămânţa anarhiei şi a distru­gerii să-şi dea roade, tocmai acum prin presa noastră, căreia nimeni nu-i poate nega rolul important în stat, se duce campanie contra po­liţiei­. Adică, nu vă mai ocupaţi de tor­turarea comerciantului Andreescu fiindcă se prăpădeşte ţara. Un pas mai înainte şi aşteptăm să ni se spună că bătutul de la poliţie e... o­­mul Moscovei, plătit să compromi­tă instituţiile noastre sacre... De ce nu? Totul e posibil sub acest regim „de ordine“. Şi, nu e nimeni între apărătorii vinovatului, care să-ş dea seama că solidarizarea, identi­ficarea acestuia cu însăşi existen­ţa statului român, este pe lângă o proastă glumă şi sem­narea cea mai eficace a adevăratei anarhii? D. Ch. GLOSE POLITICE... Alegerile.. Aşa­dar metoda practicată în a­­alegerile generale, de către guver­nul averescan, nu era numai ex­­presiunea unei nevoi imperioase: a­­ceia, de a-şi crea majorităţi. Cele petrecute în recentele alegeri par­ţiale, învederează că regimul a­­cesta înţelege, suprimarea pur şi simplu în orice împrejurare, a li­berei expresiuni a voinţii naţiunii. Precum se vede, este vorba de un sistem când şi acum, după ce a reu­şit să-şi fabrice, în alegerile gene­rale,majorităţi impozante, guvern­­nul înţelege să persiste şi în ale­gerile parţiale, în metodele cari duc la desăvârşita falsificare a vo­tului alegătorilor. Dacă aşa este iar opoziţia nu-i în măsură de a opri sistematica falsi­ficare a voinţei massei electorale, de ce se mai pretează ea la o atât de manifestă şi cinică mistificare ? Dacă guvernul poate falsifica nepe­depsit urnele, de ce opoziţia se mai prezintă în alegeri ? De ce nu lasă ea întreaga răspundere a acestei suprimări, pe seama celora cari privesc cu nepăsare la desfiinţarea de fapt a regimului reprezentativ ? De ce să nu se ştie că în România r nu se mai pot alege decât candi­daţii guvernamentali ? Bietul d. Goldiş Situaţia ministrului artelor nu-i de invidiat. Până şi un ziar, ca vă­dite legături cu guvernul, vorbeşte despre plecarea d-sare din, minis­ter. Se indică şi succesorul: d. C. Rădulescu-Motru. Adevărul este că d. Goldiş este departe de a ocupa în guvern si­tuaţia la care ar fi avut dreptul să râvnească, pe urma rolului pre­ponderent pe care la avut, odi­nioară, în partidul naţional. De fapt d. Goldiş nu face în gu­vern nici vreme bună, nici vreme rea. Este un simplu ministru de resort, care — după cum rezultă chiar din cele ce spune ziarul se­­mioficios. — poate fi oricând înlo­cuit. Cazul în sine, nu trebue să sur­prindă. D-nii Averescu şi Goga au utilizat defecţiunea goldistă. N’au înţeles însă să dea relief politic de­­tecţioniştilor. In special d. Goga nu putea admite, din consideraţiuni speciale ardeleneşti, un alt trata­ment. • Dovadă că atunci când d. Ale­xandru Constantinescu punea la cale combinaţia cu d. Golldiş, d. Oct­avian Goga, i-a spus: — „Vrei pe Goldiş? Fie. Dar să nu-ţi închipui, coane Alecule, că el va putea avea un rol oarecare în Orsan !" Se dovedeşte astăzi că d. Goga n’a deviat dela ceia ce şi-a propus, atunci când a făcut toate concesiile, posibile şi imposibile, spre a putea veni la guvern. Sever LEGEA TALONULUI De nimic nu m’am îngrozit mai mult ca de teribila lege a talionu­lui, neputându-mă dumeri de ce se găsea ea tocmai în Biblie. Dar sunt unele fapte și împrejurări care te fac s’o pricepi, ba chiar să dorești a o vedea reînviată printre noi. Uite, cazul bătăilor și schingiuirilor devenite atât de dese în zilele noastre. Cum să vindeci pe cei violenţi sau laşi, — căci a lovi pe altul e­­l-o laşitate, adesea—de sălbătăcia lor, atunci când cei bătuţi şi torturat! nu reacţionează, sau publicul se a­­rată indiferent dacă nu tolerant ? Nu văd alt leac decât introduce­rea în cod a pedepsei cu bătaia, lu­cru atât de dorit de unii, adică bă­tăușul să fie pedepsit, nu atât cu închisoare și amendă, cât cu un tra­tament la fel ca cel aplicat victi­mei. Cine bate, să fie bătut! Le­gea talionului. Bătut mai grav încă pentru ca să nu fim un talion de-a dreptul. In plus, pedeapsa aceasta să fie de natură infamantă, pentru ca săl­batecul să fie astfel scos din drep­turile lui de­ cetăţean si deci din rândul oamenilor. Bine­înţeles, na­tura infamantă a pedepsei s’ar a­­plica numai funcţionarilor publici, un particular având mai puţină răs­pundere în această privinţă. Insă pedeapsa bătăii să fie de-o potrivă aplicată tuturor bestiilor. Dar cine s’o aplice? Să înfiinţăm un întreg corp de călăi? De loc. Legea să prevadă că pedeapsa se va aplica de victimă făptaşului, în acelaş Ioc unde s’a comis sălbătă­cia, sub supraveghierea şi paza autorităţilor. Dar dacă victima refuză? Atunci să capete o nouă porţie de bătae, adică pedeapsa pronunţată împo­triva bătăuşului să se aplice băta­tului cel imbecil. Căci vă întreb, cum am putea izbuti să stârpim vre­o­dată aceas­tă ruşine care, din nefericire, pare a înflori astăzi la noi mai mult ca aiurea? Cum să reuşim a civiliza bestiile din născare? Aş fi foarte doritor să aud de-o altă soluţie mai eficace şi mai dreaptă ca aceia pe care îndrăznesc a o înfăţişa aci. I. Teodorescu4 CHESTIUNEA împrumutului cultural Stadiul propunerii româneşti ~ De la corespondentul nostru -­ PARIS, 7 Septembrie._ Cititorii noştri îi amintesc poate — am scris de câteva ori asupra acestui su­biect — că, acum doi ani şi jumăta­te, guvernul român a supus Societă­ţii Naţiunilor un mermoriu in care, între diferite sfaturi ce dădea Insti­tutului de la Geneva cu privire la politica ce ar trebui să facă faţă de unele state, ca România de pildă, se afla şi un proect de o natură pre­cisă. Proectul consista in acordarea unui împrumut cultural, al cărui produs urma să se destine reorga­nizării învăţământului nostru supe­rior... Era vorba de o sumă de câte­va miliarde de lei. Ideea a avut un serios succes mo­ral, fiindcă de atunci nu încetează să fie studiată. După cum am arătat acum câtva timp, ea a fost supusă Institutului internaţional de coopera­­ţie intelectuală care a întocmit un ra­port amănunţit asupra chestiei. Ra­portul se datorează d-lui Al. Bu­­suioceanu, şeful „Secţiei, de intre ajutorare” a Institutului. Lucrarea, pe care am analizat-o la vreme, a format baza de discuţie a Conferinţei comisiunilor naţionale ale Institutului, care s-a întrunit în iunie la Varşovia. Având la dispo­ziţie darea de seamă a dezbaterilor vom arăta care este stadiul actual al propunerii române­şti• CONFERINŢA DE LA VARŞOVIA La conferinţă au luat parte dele­gaţi din mai multe ţări. Din Româ­nia a venit d. profesor Hurmuzescu. Institutul de cooperare intelectuală a fost reprezentat de d. Luchaire, di­rectorul aşezământului, de d. Ha­­lecki, şeful secţiunii relaţiilor uni­versitare şi de d. Busuioceanu. După cum am spus, punctul cel mai important dela ordinea zilei, — căruia s’a consacrat şi cea mai ma­re parte din timp, — a fost acela asupra împrumutului cultural. Raportul d-lui Busrtiotreanu, pr­e­zentat in numele Institutului, preve­dea trei posibilităţi de împrumuturi: 1) Un împrumut global contrac­tat de Societatea Naţiunilor, la­­convenientuL — în această hipote­­ză, —­stă în controlul strict pe care Societatea Naţiunilor ar tre­bui să-l exercite asupra finanţelor statelor cari ar beneficia de Îm­prumut. 2) Un împrumut direct emis de fiecare ţară, e interesată, sub egida Societăţii Naţiunilor. Aceasta din urmă ar trebui, un cazul acesta, să vegheze asupra utilizării sumelor provenite din Împrumut. 3) Un Împrumut global tratat cu o bancă. Produsul s’ar împărţi in­­tre diferitele ţări In nevoie. Con­trolul asupra Întrebuinţării bani­lor s’ar exercita de către un om de ştiinţă din ţara Interesată, iar nu de streini şi nici de Societatea Na­ţiunilor. Conferinţa s’a raliat acestei din urmă propuneri. STAREA ÎNVĂŢĂMÂN­TULUI IN ROMANIA D. prof. Hurmuzescu a spus că România este într’o situaţie specia­lă. Ea are „o nevoe extrem de ur­gentă de, un ajutor internaţional sub forma împrumutului cultural". De la războiu încoace, afluenţa în univer­sităţile româneşti este enormă. Nu­mai la Bucureşti, numărul studen­ţilor trece de 17.000. ..De altă parte, situaţia economică a ţării împiedecă guvernul român să subvenţioneze în mod suficient u­­niversităţile şi celelalte stabilimente ştiinţifice. Top aci rezultă o situaţie extrem de precară pentru studenţi şi pentru învăţământ in general.­ In clinicele româneşti, de exemplu, nu e loc pentru toţi studenţii înscrişi. Acelaş lucru se întâmplă şi in cele­lalte facultăţi, unde laboratories şi localurile sunt absolut insuficiente.­­Suntem conştienţi de dificultăţile unui proect (de împrumut) ca cel discutat azi, dar avem încredere in Societatea Naţiunilor care va găsi poate mijloacele de realizare. Expe­rienţa a arătat că, adesea, ideile cari par cele mai îndrăzneţe reuşesc to­tuşi. Este deci bine ca Institutul să continue sforţările pentru a ajunge la o soluţie... Declară că România îşi menţine propunerea cu privire la împrumut’” DISCUŢIA D. Vuite, delegatul Iugoslaviei, a felicitat guvernul român în numele celuia din Bîrg­ad, pentru ideea împrumutului cultural. Progr­sul „este excelent şi perfect realizabil". Iugo­slavia ar participa la împru­mut. Delegatul bulgar, d. Kyroîf, a spus şi dânsul că ideia i se pare reali­zabilă. „Bulgaria suferă de relele semnalate de delegatul român". Su­ma de care ar avea nevoe Bulgaria ,pentru învăţământul ei superior este de un miliard 800 milioane leva. D.­ von Lochr, delegatul Austriei, s-a asociat de asemenea la propune­­rea românească: : „Universităţile, l­ab­oratoriile, mur­atele, etc. (din Austria) suferă e­­norm. Avem la Viena, instituţii de o importanţă internaţională cari re­clamă cheltueli extraordinare, dar pentru, cari, din nenorocire, n'avem bani. Principiul împrumutului cul­tural este deci salutat cu simpatie de Austria". 8 Delegatul ungur, întrebând dacă Institutul are în vedere o bancă, d. Lu­ebek­e a răspuns „Proectul a fost studiat cu cea mai mare grijă, dar nu e vorba de o realizare imediată... Ne-am adresat la două-trei bănci din Pa­ris cari n’au refuzat să Intre tn negocieri.» Dorim ca delegaţii aci prezenţi să-şi ia angajamente pre­­cise tn numele guvernelor lor şi, bazaţi pe declaraţiile lor, ne vom adresa unei bănci punând chestiu­nea ’­n mod precis”. Au declarat că au nevoe de împru­mut delegaţii: României, Poloniei, Ungariei, Austriei şi Bulgariei. MOŢIUNEA CE S’A VOTAT Rezoluţiunea ce s'a votat spune la în­ceput: „Propunerea unui Împrumut in­ternaţional destinat dezvoltării in­telectuale a ţărilor cari au suferit greu de pe urma crizei economice şi realizat prin mijlocirea Soc. Na­ţiunilor, ne pare tot aşa de impor­tantă şi chiar mai urgentă decât acţiunea de a creia noui mijloace de comunicaţie şi alte relaţiuni de na­tură economică. ..A dezvolta capitalul intelectual al omenirii, însemnează a avea mai mult discernământ pentru tratarea chestiunilor de natură internaţiona­lă, însemnează a mări potenţialul, intelectual, a înălţa conştiinţa mon­dială, a forţa­ Întrebuinţarea de me­­toade mai în raport cu ideea unei legături solide între popoare“. La sfârşit, rezoluţia exprimă speranţa că Împrumutul va putea fi realizat în curând şi declară că adunarea este de acord cu hipote­­za a treia din Raport, deci cu ideia împrumutului sub forma glo­bală. Mai putem adăuga că Raportul Institutului asupra împrumutului a fost supus Comisiunei internaţio­nale a cooperaţiei intelectuale în sesiunea acesteia din Iulie şi că a fost aprobat. Comisiunea şi-a Însu­şit apoi rezoluţia votată la Varşo­via. Aci, la Paris, Institutul speră că tratativele ce a Început cu diferite bănci vor putea duce la un bun re­zultat NAZBATII INFORMAŢIUNI PRECISE Guvernul e foarte plictisit. Are şi de ce să fie. Inchipuiţi-vă că d. Dia­­mandy, ministrul României la Pa­ris, declară acolo oricui vrea să-l asculte, că regimul averescan e pro­vizoriu şi liberalii vor veni curând la putere. Trebuia neapărat s’o spună d. Dia­many? Par’că franţuzii nu­ ştiau asta până acum? E drept, că nu ştiau cine va înlocui pe generalul Averescu şi s’au lămurit deabia du­­pă ce a trecut prin Paris conu Ale­ru. Bix. NOTE ■HmmmmHimiHiflHi ORGANUL fasciștilor români se miră de faptul ca fiecare ziar dă o altă denumire doctrinei lui. Să fie vina ziarelor ? Ori poate tocmai a... „doctrinei"? * x * DE FAPT, cei ce „militează“ la Cuvîntul doctrina fascistă descope­ră — mai bine mai târziu decât niciodată! — că fascismul nici nu are o doctrină proprie. Cu alte cuvinte, militanţii noştri militează... apa ’ii piuă! DENUMIREA de fascişti o ac­ceptă totuşi naţionaliştii integrali de la „Cuvîntul", dar cu o condiţie prealabilă. Să reuşească mai întâi experienţa pe care o încearcă ac­tualmente fasciştii italieni cu sta­tul corporativ al lui Maurras. Până atunci, d. Titus Enacovici declară categoric că va putea mer­ge pe căi paralele cu Mussolini, fără a se confunda cu el. Nicio confuzie, prin urmare­­ SE AFIRMA că guvernul a hotă­­rit să restituiască jandarmilor cre­ditul de 12 milioane lei deschis pentru hrana lor şi întrebuinţat de guvern pentru alte scopuri. Această hotărire a luat-o guver­nul în urma „triumfului complect al partidului poporului, în alegerile Parţiale. Prin revenirea aceasta guvernul vrea să arate că practică virtutea recunoştinţei. 1/ ÎNAPOI,­­ LA CARU’CU BOI Guvernul a găsit o deslegare e­­roică, problemei transporturilor. Momentul nu e rău ales: ediţiile speciale ale ziarelor de-abia ne-au adus ultima numărătoare a răni­ţilor de pe urma noului dezastru de cale ferată; lemnele s’au scum­pit ca pâinea caldă; grâul şi po­rumbul zac in hambarele necer­cetate... Orice altă întârziere ar fi constituit un pericol naţional. Şi problema, dealtfel, era gravă: de­zorganizarea transporturilor a pri­cinuit căderea imperiului rus... Grabnice măsuri se impuneau pe ziua de eri: construcţii noul de poduri, tuneluri şi anii de fier, furnituri in massă, de locomotive şi vagoane, personal proaspăt e­­ducat cât ai bate din palme. Era nevoie, pentru asta de vre­o 30 de miliarde.» De unde şi cum să le căpătăm, dacă regimul financiar, dictatura economică a d-lui Vinti­­lă Brătianu interzice orice speran­ţă de Împrumut in străinătate? Posomorâtă şi crâncenă situaţie ! Vedeţi Insă, tocmai aci se relevea­­ză geniul guvernului actuaL Exis­tă unele procedee şi apucături cari caracteriză geniile. De pildă, să vezi soluţia unei dificultăţi in sensul opus celula in care-1 cântă toată lumea. Sau: să nu te opui unui rău ameninţător, ci să-l ce­dezi cu viclenie, pentru a-l răpu­ne mai uşor. Tot astfel, prin d. Meissner, s’a gândit guvernul nostru: „n’avem Unii ferate şi va­goane? foarte bine, nici nu e ne­voie de ele, vom utiliza şoselele şi transporturile prin tracţiune.» în­cercările de până acum au şi do­vedit că reorganizarea c. t. t. a lucru cu neputinţă!'’ Astfel a vorbit d. C. Meissner, vechiul prieten al presei, unui ziar de seară. D-sa ne-a asigurat că şoseaua Bran-Predeal, paradisul vilegiaturiştilor, şi Rucăr-Dâmbo­­vicioara, a foarte bună. Jos, deci, vagoanele şi drumul de fier. Să transportăm, pe drum de ţară, lemnele şi alimentele in care cu boi, călătorii, desigur, cu dili­genta. D. C. Meissner n’a găsit această soluţie neaşteptată in colaborare cu colegul d-sale dela comunicaţii. Incompetenţa Sa d. Văleanu, ci şi-a epuizat inspiraţia singur in amintirile şi reminiscenţele de­părtatei dele tinereţi: vremea malacoafelor şi a crinolinei, a ca­rului cu bol şi a diligenţei, a lui Bolintineanu şi a lui Lamartine, la Vinea Suntem pregătiţi ca să combatem tuberculoza? Cum să fim?. - N’avem fonduri, n’avem paturi, n’avem higienă! -------------------- •­­ Intr’un articol recent, vorbind despre dispoziţiile nonei legi sani­tare, cari tind să introducă în mod efectiv la noi declararea și izolarea obligatorie in cazurile de tubercu­loză, am căutat să arătăm că apli­carea acestor măsuri impune foarte multă băgare de seamă şi delicateţe şi că ea nu­ s’ar putea face cu folos decât creând mai întâi organis­mul sigur şi solid de luptă. Rândul trecut, preocupaţi mai cu seamă, de partea sentimentală a chestiunii, această idee era numai enunţată; aci, ţi vom da dezvolta­rea potrivită cu importanţa ei. Tema e clară: dacă impui decla­rarea obligatorie a tuberculozei şi izolarea forţată a tuberculosului, ai toate mijloacele ca să uşurezi sufe­rinţa şi să lupţi contra boalei? Noua lege"' sanitară decretează înfrângerea tuberculozei; asta vrem cu toţii, dar nu-şi sprijină, hotărî­­rea pe nici o bază. Nu există la noi nimica organizat, care să asigure victoria. N’avem sanatorii, n’avem spitale, n'avem dispensare, n’avem fonduri, căci ce avem din toate a­­cestea nu contează faţă de ■ propor­ţiile pe care le măsoară flagelul în ţara noastră. Combaterea tuberculozei e o chestie de bani şi de paturi. Cu a­­ceste două, măsurile formulate de noua lege sanitară sunt aplicabile; altfel, ele nu rămân decât teorie. După d. dr. S. Irimescu, eminen­tul specialist în chestiunile de tu­berculoză, avem în ţară cel puţin 200.000 de tuberculoşi cu focare deschise. După spiritul şi litera le­gii, toţi aceşti bolnavi ar trebui su­­puşi izolării forţate. Avem noi 200 de mii de paturi? N’avem nici 1000! Cum să aplici o măsură care stă un vânt? De altfel, a dispune de un număr de paturi egal cu numărul bolnavi­­lor, e un ideal, la care n’au ajuns țări mult mai înaintate decât noi. Nu putem năzui atât de mult, dar e de neapărată nevoie să pornim la dry na. cu, ceva temeinic. După socoteala d-lui «ir. S. Trimescu­ ne-ar treimi, ca primii nevoie de asisten­ţă, cel puţin 11.000 de paturi. Decla­răm că ne-am mulţumi cu atâta. Dar unde sunt ele? De­sigur, s-ar face, dar e nevoia de bani foarte mulţi. Cine să dea aceşti bani: statul, particularii? Ar trebui toată lumea, fiindcă tuber­culoza e o ameninţare pentru fie­care din noi. Nimeni nu dă cât trebuie: nici statul, nici particularii. Se dă aşa de puţin, încât se descurajează chiar iniţiativele generoase, cari, joi-colea, se produc cu stăruinţă.. A­­tunci, cu ce o să asigurăm aplica­rea legii? Ziceam mai sus că idealul, câţi bolnavi, atâtea paturi, unu e nicăiri atins; e o eroare;­­există o ţară în care acest­ vis are o înfăptuire foarte vădită. E Danemarca. In a­­ceastă ţară, la trei milioane de lo­cuitori sunt 3.400 de paturi pentru tuberculoşi, un pat şi ceva la fie­care mie de locuitori; la 100.000 de locuitori, mor 89 de tuberculoşi, dar sunt:­ 110 paturi. Aşa­dar, în Da­nemarca sunt mai multe paturi de tuberculoşi decât morţi de tu­berculoză. Pe cât se pare, idealul este nu nu­mai atins­, ci şi în trecut! E o minune? Nu! E o organiza­ţie! Danemarca face ce vrem să facem şi noi, dar mai întâi ea şi-a creiat organismul de luptă. Care e spiritul acestui organism? Cred că-l pot da aci ca­ exemplu şi că l’am putea imita fără ruşine. In Danemarca, întâi şi întâi, s’au creat sanatorii de cură. Gândul a fost ca să se dea putinţă bolnavi­lor vindecabili să se îngrijească. Da­nezilor li s-a părut că e mai im­portant să scapi de la moarte pe cine îl poţi scăpa, decât să-ţi re­zervi toată puterea pentru căuta­­rea unor bolnavi nu deobşte con­damnaţi. Dar profilaxia antiituberculoasă adevărată cere şi izolarea bolnavi­lor mai mult sau mai puţin incu­rabili. Sunt acei cu tuberculoză deschisă și susceptibili să contami­­neze pe cei din jurul lor. Pentru a­­ceștia a creat spitale de izolare. Abia în rândul al treilea a creat dispensarele, pentru cât sanatoriile (Citiți continuare în pagina II-a) * EUROPA INTERESANTĂ (te PAUL ZARIFOPOL In săptămânile aceste Mr. Frank H. Simonds, ziarist şi scriitor a­­merican, se plimbă prin Europa, pe care de altfel o cunoaşte bine, — se plimbă, pentru că Europa e in­teresantă. America, zice d-sa, e mulţumită, şi prin urmare plicti­coasă. Se înţelege, Mr. Simonds a ve­nit acum pe continentul vechi, mai ales pentru Geneva, de hatârul Li­gii Naţiunilor, care e, actual, unul dintre cele mai interesante fapte din interesanta Europă. De ce e Europa interesantă? Fiindcă se agită teribil şi se lup­tă cu probleme grele. Da. Aşa merge vorba pe toate uliţele: interesantă e agitaţia—, prin excelenţă. Dacă luăm bine seama,— ideia şi sentimentul acesta al inte­resantului M SLUti A IL IU SSi«Oi» lor, nişte lucruri foarte vechi. Când pe stradă, trece un beţiv, sau când un epileptic e apucat de boală, sau se bat doi ori mai mulţi, nelipsit se trezeşte la maximum atenţia oa­menilor, chiar a celor mai cumpă­niţi, uneori, fiindcă beţivul, epilep­ticul, bătăuşii sânt interesanţi. Spectacolul e agitat, şi .­. plin de probleme. Beţivul îşi pune ■ diverse probleme în legătură cu gravitaţia, cu logica, cu regulile vieţii sociale. In epileptic natura însăşi are ae­rul să-şi pună­ probleme, abătându­­se pentru câteva clipe de la norme­le după care îşi regulează obişnuit funcţionarea ■ maşinilor­­ pe care le construeşte.­ Iar la cei ce se bat, cine mai are nevoe să i se explice câte şi cât de pitoreşti şi palpitan­te probleme se pun ? Ajunge numai —dacă privim lucrurile în mase— să ne amintim infinitele polemice din tarile neutre în timpul războiu­lui (în deosebi în acele cu neutra­litatea „nereală“ şi „nedefinitivă“), ca să ştim îndată în ce grad bă­taia e fenomen interesant. — Şi consecinţele bătăii nu mai puţin Din care cauză Mr. Simonds a pornit acum cu deliciu la Geneva. Europenii sânt încă ocupaţi —şi rău de tot — cu aceste consecinţe, colorate şi diverse ca arătările u­­nei cutii de scamator. Inevitabil trebue să părem interesând, ameri­canului. Americanii sânt, din fire, pasionaţi de spectacole agitate, un­de se pot face pl însori şi în care poţi fi atras tu singur ca actor. Cu ilustrul nostru război i-am aţâţat atâta,­până când n’au mai putut re­zista să facă şi ei o mică excursie prin el.­ Jocul a fost pentru ei des­tul de glorios, iar consecinţele jo­cului foarte puţin supărătoare. Mr. Simonds relatează despre compatrioţii săi astfel : Ce au văzut acele­ câteva sute de mii de americani veniţi la război? Sute murdare şi bombardate, case fără leac, dar în schimb cu morma­ne de gunoi lângă perete. Mai bine , în America. Haidem repede îna­poi, și să nu mai dăm pe aici și era să-i lăsăm pe europeni ei f tre ei. Alt nimic n’au fost în stare vază tinerii Yankees în lumea \­ehe, — explică ironic și de sus zi ristul. El însă, cu patrundere s­perioară, ne declară interesat Fiindcă ne zbatem plini de prob­­e. Şi de ce aşa ? Fără îndoi, fiindcă am făcut războiul. E, în adevăr, o frumuseţe. Timp de un sfert de secol o cialitatea europeană, prin armata ei de scribi, a popularizat cu ti­noasă paradă filozofia războiui Credeau oamenii că afacerea va fi­ un gest superb, şi de o menta­­litate fantastică. Dar mândrele pinteli s’au poticnit intr’un fiasco­­­ră, pereche. Gospodăria aproat capitalistă a Europei, minată de ri­turile unor străvechi otrăvuri ist­rice, s’a dat peste cap, , şi s’a împo­molit în greutăţi faţă cu care e mai isteţi şi mai cinstimi oame riscă să pară imbecili sau farse Și acum acelaș oficialitate eur­peana nădușește în contorsiuni pe tru trâmbița filozofia păcii, pe tru a-și ascunde stângaciu răspu (Cititi continuare în pag­­in­a). »I-',.-: 9 Ed­s 3­-4 Satisfacţiile d-lui Garoflid­ ­asm - N’am pretenția că sunt poet, dar ştiu și eu, la adicătelea să-i „zic" cum trebuie...

Next