Adevěrul, septembrie 1926 (Anul 39, nr. 13101-13124)
1926-09-15 / nr. 13112
ami 39. No. 13112 Miercuri is septembrie 1926 * pagini Abonamente s FONDATORII -OU. V. BELDIMAN 188S-18»? CONST. MILLE 1897—192« 850 lei pe un an. 440 lei pe 6 luni. 7.10 lei rt*5 luni din străinătate3 Lei| BIROURILE: București, Str. Sărindar no. 7-1 9-n TELEFOANE: Centrala 6/67. 24/73. 46/79. Direcţia 57/72, Ad-fla 7/69. Provincia 10/66. Oficiosul averescan Găseşte citara a dat guvernului o „încredere neprecupeţiţi ...Cum o si fie precupeţiţi cind a fost deadreptul rechiziţionaţi ?.Ml CUM SE PROPAGĂ ANARHIA Guvernul se arată — când e nevoie si mai ales când nu e — foarte îngrijorat de salvgardarea ordinei. E singura grije care i se pare lui că poate acoperi orice altă datorie si compensa orice incapacitate. Nu-l vom certa pentru această unică preocupare, chiar când ea e inutilă şi chiar când atâtea alte nevoi obşteşti ar pretinde deopotrivă atenţia guvernului, dar vom Întreba: cum apără guvernul or Unea? ! Iată o pildă recentă. E cazul barbariei nemaipomenite petrecute în localul poliţiei Capitalei. S’a făcut dovada că victima a fost adusă la prefectură din ordinul directorului, vinovaţii înşişi au confirmat că torturarea s’a petrecut într’o sală a poliţiei în chiar ziua şi ora când Victima fusese adusă acolo prin ordinul acestui director. In fata unei asemenea prezintări de fapte incontestabile, ce-ar fi trebuit să facă un guvern însufleţit în adevăr de ceea ce se chiamă, real şi în alte părţi, apărarea ordinei? Guvernul ar fi ordonat o anchetă şi ar fi tras din rezultatele ei, fără fricio considerare lăturalnică, consecinţele aspre ce se impuneau Ce s’a petrecut la noi? Din primul moment, îndată după denunţarea infamiei de la poliţie, fără nici o cercetare, fără măcar simulacrul unei anchete, minister de interne pune la dispoziţia funcţionarului acuzat oficiul biuroului presei pentru a da „comunicate“, deopotrivă de naive pe cât de cinice. Mai mult încă, ziarul „Sfatului Negustoresc“ care se ocupa cu o firească indignare de maltratarea unuia de-ai lui, e confiscat de autorităţile militare, în numele, desigur, al apărării naţionale ameninţate. Oficiosul guvernului intervine pentru a demonstra teoretic că revolta opiniei publice împotriva ororii dela poliţie, este un adevărat atentat, la siguranţa statului !.. In adevăr, ocupându-se de numita sălbăticie poliţienească, oficiosul guvernamental scrie grav: „Dat fiind rolul important ce instituţiunea politiei îl are In mersul regulat al unui stat, asigurându-i liniştea şi ordinea, orice campanie de ponegrire sau „ defăimare, dusă contra acestei instituţiuni, duce fără îndoială la slăbirea însuşi a Statului". Vasăzică, a denunţa în caz de scandalos abuz de putere, a cere sancţiuni împotriva vinovaţilor, înseamnă a „defăima“ politia şi, deci, a... slăbi „însuşi Statul“!... Dar, ce este neadevărat în cele ce fac Indignarea întregii prese? Cine tăgădueşte că negustorul Andreiescu a fost schingiuit la politie de două oameni străini de politie? Cine tăgădueşte că negustorul Andreiescu venise la poliţie chemat de directorul prefecturii? Din implacabilitatea acestor două fape definitiv acuzatorii, ce abilitate poate face scăpat pe unicul şi evidentul vinovat? Şi, în loc ca autoritatea superioară să anunţe—măcar pentru salvarea formelor — o anchetă serioasă, ni se servesc lecţii de... patriotism şi se agită (autentic!) pericolele externe cari ameninţă România ! Căci, ascultaţi cum îşi apără oficiosul guvernului omul de la poliţie: „In timpurile de faţă, când spiritul dezordine pluteşte în atmosferă mai mult ca oricând, când duşmanii târii caută să profite prin orice mijloc şi în orice ocaziune, de un moment de slăbiciune pentru a face ca sămânţa anarhiei şi a distrugerii să-şi dea roade, tocmai acum prin presa noastră, căreia nimeni nu-i poate nega rolul important în stat, se duce campanie contra poliţiei. Adică, nu vă mai ocupaţi de torturarea comerciantului Andreescu fiindcă se prăpădeşte ţara. Un pas mai înainte şi aşteptăm să ni se spună că bătutul de la poliţie e... omul Moscovei, plătit să compromită instituţiile noastre sacre... De ce nu? Totul e posibil sub acest regim „de ordine“. Şi, nu e nimeni între apărătorii vinovatului, care să-ş dea seama că solidarizarea, identificarea acestuia cu însăşi existenţa statului român, este pe lângă o proastă glumă şi semnarea cea mai eficace a adevăratei anarhii? D. Ch. GLOSE POLITICE... Alegerile.. Aşadar metoda practicată în aalegerile generale, de către guvernul averescan, nu era numai expresiunea unei nevoi imperioase: aceia, de a-şi crea majorităţi. Cele petrecute în recentele alegeri parţiale, învederează că regimul acesta înţelege, suprimarea pur şi simplu în orice împrejurare, a liberei expresiuni a voinţii naţiunii. Precum se vede, este vorba de un sistem când şi acum, după ce a reuşit să-şi fabrice, în alegerile generale,majorităţi impozante, guvernnul înţelege să persiste şi în alegerile parţiale, în metodele cari duc la desăvârşita falsificare a votului alegătorilor. Dacă aşa este iar opoziţia nu-i în măsură de a opri sistematica falsificare a voinţei massei electorale, de ce se mai pretează ea la o atât de manifestă şi cinică mistificare ? Dacă guvernul poate falsifica nepedepsit urnele, de ce opoziţia se mai prezintă în alegeri ? De ce nu lasă ea întreaga răspundere a acestei suprimări, pe seama celora cari privesc cu nepăsare la desfiinţarea de fapt a regimului reprezentativ ? De ce să nu se ştie că în România r nu se mai pot alege decât candidaţii guvernamentali ? Bietul d. Goldiş Situaţia ministrului artelor nu-i de invidiat. Până şi un ziar, ca vădite legături cu guvernul, vorbeşte despre plecarea d-sare din, minister. Se indică şi succesorul: d. C. Rădulescu-Motru. Adevărul este că d. Goldiş este departe de a ocupa în guvern situaţia la care ar fi avut dreptul să râvnească, pe urma rolului preponderent pe care la avut, odinioară, în partidul naţional. De fapt d. Goldiş nu face în guvern nici vreme bună, nici vreme rea. Este un simplu ministru de resort, care — după cum rezultă chiar din cele ce spune ziarul semioficios. — poate fi oricând înlocuit. Cazul în sine, nu trebue să surprindă. D-nii Averescu şi Goga au utilizat defecţiunea goldistă. N’au înţeles însă să dea relief politic detecţioniştilor. In special d. Goga nu putea admite, din consideraţiuni speciale ardeleneşti, un alt tratament. • Dovadă că atunci când d. Alexandru Constantinescu punea la cale combinaţia cu d. Golldiş, d. Octavian Goga, i-a spus: — „Vrei pe Goldiş? Fie. Dar să nu-ţi închipui, coane Alecule, că el va putea avea un rol oarecare în Orsan !" Se dovedeşte astăzi că d. Goga n’a deviat dela ceia ce şi-a propus, atunci când a făcut toate concesiile, posibile şi imposibile, spre a putea veni la guvern. Sever LEGEA TALONULUI De nimic nu m’am îngrozit mai mult ca de teribila lege a talionului, neputându-mă dumeri de ce se găsea ea tocmai în Biblie. Dar sunt unele fapte și împrejurări care te fac s’o pricepi, ba chiar să dorești a o vedea reînviată printre noi. Uite, cazul bătăilor și schingiuirilor devenite atât de dese în zilele noastre. Cum să vindeci pe cei violenţi sau laşi, — căci a lovi pe altul el-o laşitate, adesea—de sălbătăcia lor, atunci când cei bătuţi şi torturat! nu reacţionează, sau publicul se arată indiferent dacă nu tolerant ? Nu văd alt leac decât introducerea în cod a pedepsei cu bătaia, lucru atât de dorit de unii, adică bătăușul să fie pedepsit, nu atât cu închisoare și amendă, cât cu un tratament la fel ca cel aplicat victimei. Cine bate, să fie bătut! Legea talionului. Bătut mai grav încă pentru ca să nu fim un talion de-a dreptul. In plus, pedeapsa aceasta să fie de natură infamantă, pentru ca sălbatecul să fie astfel scos din drepturile lui de cetăţean si deci din rândul oamenilor. Bineînţeles, natura infamantă a pedepsei s’ar aplica numai funcţionarilor publici, un particular având mai puţină răspundere în această privinţă. Insă pedeapsa bătăii să fie de-o potrivă aplicată tuturor bestiilor. Dar cine s’o aplice? Să înfiinţăm un întreg corp de călăi? De loc. Legea să prevadă că pedeapsa se va aplica de victimă făptaşului, în acelaş Ioc unde s’a comis sălbătăcia, sub supraveghierea şi paza autorităţilor. Dar dacă victima refuză? Atunci să capete o nouă porţie de bătae, adică pedeapsa pronunţată împotriva bătăuşului să se aplice bătatului cel imbecil. Căci vă întreb, cum am putea izbuti să stârpim vreodată această ruşine care, din nefericire, pare a înflori astăzi la noi mai mult ca aiurea? Cum să reuşim a civiliza bestiile din născare? Aş fi foarte doritor să aud de-o altă soluţie mai eficace şi mai dreaptă ca aceia pe care îndrăznesc a o înfăţişa aci. I. Teodorescu4 CHESTIUNEA împrumutului cultural Stadiul propunerii româneşti ~ De la corespondentul nostru - PARIS, 7 Septembrie._ Cititorii noştri îi amintesc poate — am scris de câteva ori asupra acestui subiect — că, acum doi ani şi jumătate, guvernul român a supus Societăţii Naţiunilor un mermoriu in care, între diferite sfaturi ce dădea Institutului de la Geneva cu privire la politica ce ar trebui să facă faţă de unele state, ca România de pildă, se afla şi un proect de o natură precisă. Proectul consista in acordarea unui împrumut cultural, al cărui produs urma să se destine reorganizării învăţământului nostru superior... Era vorba de o sumă de câteva miliarde de lei. Ideea a avut un serios succes moral, fiindcă de atunci nu încetează să fie studiată. După cum am arătat acum câtva timp, ea a fost supusă Institutului internaţional de cooperaţie intelectuală care a întocmit un raport amănunţit asupra chestiei. Raportul se datorează d-lui Al. Busuioceanu, şeful „Secţiei, de intre ajutorare” a Institutului. Lucrarea, pe care am analizat-o la vreme, a format baza de discuţie a Conferinţei comisiunilor naţionale ale Institutului, care s-a întrunit în iunie la Varşovia. Având la dispoziţie darea de seamă a dezbaterilor vom arăta care este stadiul actual al propunerii româneşti• CONFERINŢA DE LA VARŞOVIA La conferinţă au luat parte delegaţi din mai multe ţări. Din România a venit d. profesor Hurmuzescu. Institutul de cooperare intelectuală a fost reprezentat de d. Luchaire, directorul aşezământului, de d. Halecki, şeful secţiunii relaţiilor universitare şi de d. Busuioceanu. După cum am spus, punctul cel mai important dela ordinea zilei, — căruia s’a consacrat şi cea mai mare parte din timp, — a fost acela asupra împrumutului cultural. Raportul d-lui Busrtiotreanu, prezentat in numele Institutului, prevedea trei posibilităţi de împrumuturi: 1) Un împrumut global contractat de Societatea Naţiunilor, laconvenientuL — în această hipoteză, —stă în controlul strict pe care Societatea Naţiunilor ar trebui să-l exercite asupra finanţelor statelor cari ar beneficia de Împrumut. 2) Un împrumut direct emis de fiecare ţară, e interesată, sub egida Societăţii Naţiunilor. Aceasta din urmă ar trebui, un cazul acesta, să vegheze asupra utilizării sumelor provenite din Împrumut. 3) Un Împrumut global tratat cu o bancă. Produsul s’ar împărţi intre diferitele ţări In nevoie. Controlul asupra Întrebuinţării banilor s’ar exercita de către un om de ştiinţă din ţara Interesată, iar nu de streini şi nici de Societatea Naţiunilor. Conferinţa s’a raliat acestei din urmă propuneri. STAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI IN ROMANIA D. prof. Hurmuzescu a spus că România este într’o situaţie specială. Ea are „o nevoe extrem de urgentă de, un ajutor internaţional sub forma împrumutului cultural". De la războiu încoace, afluenţa în universităţile româneşti este enormă. Numai la Bucureşti, numărul studenţilor trece de 17.000. ..De altă parte, situaţia economică a ţării împiedecă guvernul român să subvenţioneze în mod suficient universităţile şi celelalte stabilimente ştiinţifice. Top aci rezultă o situaţie extrem de precară pentru studenţi şi pentru învăţământ in general. In clinicele româneşti, de exemplu, nu e loc pentru toţi studenţii înscrişi. Acelaş lucru se întâmplă şi in celelalte facultăţi, unde laboratories şi localurile sunt absolut insuficiente.Suntem conştienţi de dificultăţile unui proect (de împrumut) ca cel discutat azi, dar avem încredere in Societatea Naţiunilor care va găsi poate mijloacele de realizare. Experienţa a arătat că, adesea, ideile cari par cele mai îndrăzneţe reuşesc totuşi. Este deci bine ca Institutul să continue sforţările pentru a ajunge la o soluţie... Declară că România îşi menţine propunerea cu privire la împrumut’” DISCUŢIA D. Vuite, delegatul Iugoslaviei, a felicitat guvernul român în numele celuia din Bîrgad, pentru ideea împrumutului cultural. Progrsul „este excelent şi perfect realizabil". Iugoslavia ar participa la împrumut. Delegatul bulgar, d. Kyroîf, a spus şi dânsul că ideia i se pare realizabilă. „Bulgaria suferă de relele semnalate de delegatul român". Suma de care ar avea nevoe Bulgaria ,pentru învăţământul ei superior este de un miliard 800 milioane leva. D. von Lochr, delegatul Austriei, s-a asociat de asemenea la propunerea românească: : „Universităţile, laboratoriile, muratele, etc. (din Austria) suferă enorm. Avem la Viena, instituţii de o importanţă internaţională cari reclamă cheltueli extraordinare, dar pentru, cari, din nenorocire, n'avem bani. Principiul împrumutului cultural este deci salutat cu simpatie de Austria". 8 Delegatul ungur, întrebând dacă Institutul are în vedere o bancă, d. Luebeke a răspuns „Proectul a fost studiat cu cea mai mare grijă, dar nu e vorba de o realizare imediată... Ne-am adresat la două-trei bănci din Paris cari n’au refuzat să Intre tn negocieri.» Dorim ca delegaţii aci prezenţi să-şi ia angajamente precise tn numele guvernelor lor şi, bazaţi pe declaraţiile lor, ne vom adresa unei bănci punând chestiunea ’n mod precis”. Au declarat că au nevoe de împrumut delegaţii: României, Poloniei, Ungariei, Austriei şi Bulgariei. MOŢIUNEA CE S’A VOTAT Rezoluţiunea ce s'a votat spune la început: „Propunerea unui Împrumut internaţional destinat dezvoltării intelectuale a ţărilor cari au suferit greu de pe urma crizei economice şi realizat prin mijlocirea Soc. Naţiunilor, ne pare tot aşa de importantă şi chiar mai urgentă decât acţiunea de a creia noui mijloace de comunicaţie şi alte relaţiuni de natură economică. ..A dezvolta capitalul intelectual al omenirii, însemnează a avea mai mult discernământ pentru tratarea chestiunilor de natură internaţională, însemnează a mări potenţialul, intelectual, a înălţa conştiinţa mondială, a forţa Întrebuinţarea de metoade mai în raport cu ideea unei legături solide între popoare“. La sfârşit, rezoluţia exprimă speranţa că Împrumutul va putea fi realizat în curând şi declară că adunarea este de acord cu hipoteza a treia din Raport, deci cu ideia împrumutului sub forma globală. Mai putem adăuga că Raportul Institutului asupra împrumutului a fost supus Comisiunei internaţionale a cooperaţiei intelectuale în sesiunea acesteia din Iulie şi că a fost aprobat. Comisiunea şi-a Însuşit apoi rezoluţia votată la Varşovia. Aci, la Paris, Institutul speră că tratativele ce a Început cu diferite bănci vor putea duce la un bun rezultat NAZBATII INFORMAŢIUNI PRECISE Guvernul e foarte plictisit. Are şi de ce să fie. Inchipuiţi-vă că d. Diamandy, ministrul României la Paris, declară acolo oricui vrea să-l asculte, că regimul averescan e provizoriu şi liberalii vor veni curând la putere. Trebuia neapărat s’o spună d. Diamany? Par’că franţuzii nu ştiau asta până acum? E drept, că nu ştiau cine va înlocui pe generalul Averescu şi s’au lămurit deabia după ce a trecut prin Paris conu Aleru. Bix. NOTE ■HmmmmHimiHiflHi ORGANUL fasciștilor români se miră de faptul ca fiecare ziar dă o altă denumire doctrinei lui. Să fie vina ziarelor ? Ori poate tocmai a... „doctrinei"? * x * DE FAPT, cei ce „militează“ la Cuvîntul doctrina fascistă descoperă — mai bine mai târziu decât niciodată! — că fascismul nici nu are o doctrină proprie. Cu alte cuvinte, militanţii noştri militează... apa ’ii piuă! DENUMIREA de fascişti o acceptă totuşi naţionaliştii integrali de la „Cuvîntul", dar cu o condiţie prealabilă. Să reuşească mai întâi experienţa pe care o încearcă actualmente fasciştii italieni cu statul corporativ al lui Maurras. Până atunci, d. Titus Enacovici declară categoric că va putea merge pe căi paralele cu Mussolini, fără a se confunda cu el. Nicio confuzie, prin urmare SE AFIRMA că guvernul a hotărit să restituiască jandarmilor creditul de 12 milioane lei deschis pentru hrana lor şi întrebuinţat de guvern pentru alte scopuri. Această hotărire a luat-o guvernul în urma „triumfului complect al partidului poporului, în alegerile Parţiale. Prin revenirea aceasta guvernul vrea să arate că practică virtutea recunoştinţei. 1/ ÎNAPOI, LA CARU’CU BOI Guvernul a găsit o deslegare eroică, problemei transporturilor. Momentul nu e rău ales: ediţiile speciale ale ziarelor de-abia ne-au adus ultima numărătoare a răniţilor de pe urma noului dezastru de cale ferată; lemnele s’au scumpit ca pâinea caldă; grâul şi porumbul zac in hambarele necercetate... Orice altă întârziere ar fi constituit un pericol naţional. Şi problema, dealtfel, era gravă: dezorganizarea transporturilor a pricinuit căderea imperiului rus... Grabnice măsuri se impuneau pe ziua de eri: construcţii noul de poduri, tuneluri şi anii de fier, furnituri in massă, de locomotive şi vagoane, personal proaspăt educat cât ai bate din palme. Era nevoie, pentru asta de vreo 30 de miliarde.» De unde şi cum să le căpătăm, dacă regimul financiar, dictatura economică a d-lui Vintilă Brătianu interzice orice speranţă de Împrumut in străinătate? Posomorâtă şi crâncenă situaţie ! Vedeţi Insă, tocmai aci se relevează geniul guvernului actuaL Există unele procedee şi apucături cari caracteriză geniile. De pildă, să vezi soluţia unei dificultăţi in sensul opus celula in care-1 cântă toată lumea. Sau: să nu te opui unui rău ameninţător, ci să-l cedezi cu viclenie, pentru a-l răpune mai uşor. Tot astfel, prin d. Meissner, s’a gândit guvernul nostru: „n’avem Unii ferate şi vagoane? foarte bine, nici nu e nevoie de ele, vom utiliza şoselele şi transporturile prin tracţiune.» încercările de până acum au şi dovedit că reorganizarea c. t. t. a lucru cu neputinţă!'’ Astfel a vorbit d. C. Meissner, vechiul prieten al presei, unui ziar de seară. D-sa ne-a asigurat că şoseaua Bran-Predeal, paradisul vilegiaturiştilor, şi Rucăr-Dâmbovicioara, a foarte bună. Jos, deci, vagoanele şi drumul de fier. Să transportăm, pe drum de ţară, lemnele şi alimentele in care cu boi, călătorii, desigur, cu diligenta. D. C. Meissner n’a găsit această soluţie neaşteptată in colaborare cu colegul d-sale dela comunicaţii. Incompetenţa Sa d. Văleanu, ci şi-a epuizat inspiraţia singur in amintirile şi reminiscenţele depărtatei dele tinereţi: vremea malacoafelor şi a crinolinei, a carului cu bol şi a diligenţei, a lui Bolintineanu şi a lui Lamartine, la Vinea Suntem pregătiţi ca să combatem tuberculoza? Cum să fim?. - N’avem fonduri, n’avem paturi, n’avem higienă! -------------------- • Intr’un articol recent, vorbind despre dispoziţiile nonei legi sanitare, cari tind să introducă în mod efectiv la noi declararea și izolarea obligatorie in cazurile de tuberculoză, am căutat să arătăm că aplicarea acestor măsuri impune foarte multă băgare de seamă şi delicateţe şi că ea nu s’ar putea face cu folos decât creând mai întâi organismul sigur şi solid de luptă. Rândul trecut, preocupaţi mai cu seamă, de partea sentimentală a chestiunii, această idee era numai enunţată; aci, ţi vom da dezvoltarea potrivită cu importanţa ei. Tema e clară: dacă impui declararea obligatorie a tuberculozei şi izolarea forţată a tuberculosului, ai toate mijloacele ca să uşurezi suferinţa şi să lupţi contra boalei? Noua lege"' sanitară decretează înfrângerea tuberculozei; asta vrem cu toţii, dar nu-şi sprijină, hotărîrea pe nici o bază. Nu există la noi nimica organizat, care să asigure victoria. N’avem sanatorii, n’avem spitale, n'avem dispensare, n’avem fonduri, căci ce avem din toate acestea nu contează faţă de ■ proporţiile pe care le măsoară flagelul în ţara noastră. Combaterea tuberculozei e o chestie de bani şi de paturi. Cu aceste două, măsurile formulate de noua lege sanitară sunt aplicabile; altfel, ele nu rămân decât teorie. După d. dr. S. Irimescu, eminentul specialist în chestiunile de tuberculoză, avem în ţară cel puţin 200.000 de tuberculoşi cu focare deschise. După spiritul şi litera legii, toţi aceşti bolnavi ar trebui supuşi izolării forţate. Avem noi 200 de mii de paturi? N’avem nici 1000! Cum să aplici o măsură care stă un vânt? De altfel, a dispune de un număr de paturi egal cu numărul bolnavilor, e un ideal, la care n’au ajuns țări mult mai înaintate decât noi. Nu putem năzui atât de mult, dar e de neapărată nevoie să pornim la dry na. cu, ceva temeinic. După socoteala d-lui «ir. S. Trimescu ne-ar treimi, ca primii nevoie de asistenţă, cel puţin 11.000 de paturi. Declarăm că ne-am mulţumi cu atâta. Dar unde sunt ele? Desigur, s-ar face, dar e nevoia de bani foarte mulţi. Cine să dea aceşti bani: statul, particularii? Ar trebui toată lumea, fiindcă tuberculoza e o ameninţare pentru fiecare din noi. Nimeni nu dă cât trebuie: nici statul, nici particularii. Se dă aşa de puţin, încât se descurajează chiar iniţiativele generoase, cari, joi-colea, se produc cu stăruinţă.. Atunci, cu ce o să asigurăm aplicarea legii? Ziceam mai sus că idealul, câţi bolnavi, atâtea paturi, unu e nicăiri atins; e o eroare;există o ţară în care acest vis are o înfăptuire foarte vădită. E Danemarca. In această ţară, la trei milioane de locuitori sunt 3.400 de paturi pentru tuberculoşi, un pat şi ceva la fiecare mie de locuitori; la 100.000 de locuitori, mor 89 de tuberculoşi, dar sunt: 110 paturi. Aşadar, în Danemarca sunt mai multe paturi de tuberculoşi decât morţi de tuberculoză. Pe cât se pare, idealul este nu numai atins, ci şi în trecut! E o minune? Nu! E o organizaţie! Danemarca face ce vrem să facem şi noi, dar mai întâi ea şi-a creiat organismul de luptă. Care e spiritul acestui organism? Cred că-l pot da aci ca exemplu şi că l’am putea imita fără ruşine. In Danemarca, întâi şi întâi, s’au creat sanatorii de cură. Gândul a fost ca să se dea putinţă bolnavilor vindecabili să se îngrijească. Danezilor li s-a părut că e mai important să scapi de la moarte pe cine îl poţi scăpa, decât să-ţi rezervi toată puterea pentru căutarea unor bolnavi nu deobşte condamnaţi. Dar profilaxia antiituberculoasă adevărată cere şi izolarea bolnavilor mai mult sau mai puţin incurabili. Sunt acei cu tuberculoză deschisă și susceptibili să contamineze pe cei din jurul lor. Pentru aceștia a creat spitale de izolare. Abia în rândul al treilea a creat dispensarele, pentru cât sanatoriile (Citiți continuare în pagina II-a) * EUROPA INTERESANTĂ (te PAUL ZARIFOPOL In săptămânile aceste Mr. Frank H. Simonds, ziarist şi scriitor american, se plimbă prin Europa, pe care de altfel o cunoaşte bine, — se plimbă, pentru că Europa e interesantă. America, zice d-sa, e mulţumită, şi prin urmare plicticoasă. Se înţelege, Mr. Simonds a venit acum pe continentul vechi, mai ales pentru Geneva, de hatârul Ligii Naţiunilor, care e, actual, unul dintre cele mai interesante fapte din interesanta Europă. De ce e Europa interesantă? Fiindcă se agită teribil şi se luptă cu probleme grele. Da. Aşa merge vorba pe toate uliţele: interesantă e agitaţia—, prin excelenţă. Dacă luăm bine seama,— ideia şi sentimentul acesta al interesantului M SLUti A IL IU SSi«Oi» lor, nişte lucruri foarte vechi. Când pe stradă, trece un beţiv, sau când un epileptic e apucat de boală, sau se bat doi ori mai mulţi, nelipsit se trezeşte la maximum atenţia oamenilor, chiar a celor mai cumpăniţi, uneori, fiindcă beţivul, epilepticul, bătăuşii sânt interesanţi. Spectacolul e agitat, şi .. plin de probleme. Beţivul îşi pune ■ diverse probleme în legătură cu gravitaţia, cu logica, cu regulile vieţii sociale. In epileptic natura însăşi are aerul să-şi pună probleme, abătânduse pentru câteva clipe de la normele după care îşi regulează obişnuit funcţionarea ■ maşinilor pe care le construeşte. Iar la cei ce se bat, cine mai are nevoe să i se explice câte şi cât de pitoreşti şi palpitante probleme se pun ? Ajunge numai —dacă privim lucrurile în mase— să ne amintim infinitele polemice din tarile neutre în timpul războiului (în deosebi în acele cu neutralitatea „nereală“ şi „nedefinitivă“), ca să ştim îndată în ce grad bătaia e fenomen interesant. — Şi consecinţele bătăii nu mai puţin Din care cauză Mr. Simonds a pornit acum cu deliciu la Geneva. Europenii sânt încă ocupaţi —şi rău de tot — cu aceste consecinţe, colorate şi diverse ca arătările unei cutii de scamator. Inevitabil trebue să părem interesând, americanului. Americanii sânt, din fire, pasionaţi de spectacole agitate, unde se pot face pl însori şi în care poţi fi atras tu singur ca actor. Cu ilustrul nostru război i-am aţâţat atâta,până când n’au mai putut rezista să facă şi ei o mică excursie prin el. Jocul a fost pentru ei destul de glorios, iar consecinţele jocului foarte puţin supărătoare. Mr. Simonds relatează despre compatrioţii săi astfel : Ce au văzut acele câteva sute de mii de americani veniţi la război? Sute murdare şi bombardate, case fără leac, dar în schimb cu mormane de gunoi lângă perete. Mai bine , în America. Haidem repede înapoi, și să nu mai dăm pe aici și era să-i lăsăm pe europeni ei f tre ei. Alt nimic n’au fost în stare vază tinerii Yankees în lumea \ehe, — explică ironic și de sus zi ristul. El însă, cu patrundere sperioară, ne declară interesat Fiindcă ne zbatem plini de probe. Şi de ce aşa ? Fără îndoi, fiindcă am făcut războiul. E, în adevăr, o frumuseţe. Timp de un sfert de secol o cialitatea europeană, prin armata ei de scribi, a popularizat cu tinoasă paradă filozofia războiui Credeau oamenii că afacerea va fi un gest superb, şi de o mentalitate fantastică. Dar mândrele pinteli s’au poticnit intr’un fiascoră, pereche. Gospodăria aproat capitalistă a Europei, minată de riturile unor străvechi otrăvuri istrice, s’a dat peste cap, , şi s’a împomolit în greutăţi faţă cu care e mai isteţi şi mai cinstimi oame riscă să pară imbecili sau farse Și acum acelaș oficialitate eurpeana nădușește în contorsiuni pe tru trâmbița filozofia păcii, pe tru a-și ascunde stângaciu răspu (Cititi continuare în pagina). »I-',.-: 9 Eds 3-4 Satisfacţiile d-lui Garoflid asm - N’am pretenția că sunt poet, dar ştiu și eu, la adicătelea să-i „zic" cum trebuie...