Adevěrul, iulie 1927 (Anul 40, nr. 13353-13379)

1927-07-22 / nr. 13371

ANUL 40 No. 133­1 ABONAMENTE: 750 lei pe un an. 380 lei pe 6 luni. 200 Iei pe 3 luni. * * * Vineri 22 Iulie 4 PAGINI An­wirs' FONDATORI N 1.888 1887 CONST. MILLE 1897—1320 D­ l Vintilă Brătianu afirmă, prin oficiosul său, că „voinţa ţării nu se schimbă prin agitaţii“... ...Evident, nu se poate schimba decât prin jandarmi!... In străinătate dublu Leg 3 BIROURILE: București, Str. Sărindar np. 7-9-11 Leg 3 TELEFOANE: Centrala: 306 67,324/73, 348/79,353/30. Direcția: 357/72. Administrația: 307/69. Provincia: 310/66. MIHAI I Din ceremonia întronării, care a avut foc­uri la Cameră,— nimic n’a fost mai emoţionant şi mai impresionant, decât ta­bloul ce prezenta micul rege Mihai I, căutând adăpost lân­gă principesa mamă, învăluită în năframa neagră a doliului Belul mare. Un rege copil, In secolul nostru I Desigur una din cele mai grele şi mai îngrijitoare probleme. Un rege copil—o speranţă, o făgăduială, care în bună parte stă în mama iubi­toare care va avea să-i călău­zească paşii şi să-l pregătească pentru marea şi greaua misiu­ne, pentru „fatala onoare" cum spune Racine, pe care soarta şi-a hărăzit-o şi o naţiune, ale cărei cronici conţin mai mul­te pagini de suferinţe decât de bucurii, i-a întărit-o. Educaţiune de prinţ, lucru greu şi delicat. Cu cât mai greu şi mai delicat lucru, nu este educaţiunea unui rege ?! „Porţi un nume mare, Măria Ta“, m­i-a spus Mihail Kogăl­­niceanu lui Vodă Cuza, când a fost proclamat Domn: „Fi deci bun, blând şi drept cu acest popor cu care prea puţini au fost buni şi drepţi". Ce altă ţintă mai frumoasă se poate pune oare educaţiunii regelui Mi­hai I, decât aceia ca să fie un rege bun, blând şi drept, când vremea îi va trece şi pu­terea de fapt, pe care vârsta fragedă în care a ajuns la tron, îl împiedică s’o exercite? Mai cu seamă un rege drept, căci dreptatea, respectul legii, este suprema virtute a regilor azi ca şi eri, mâine ca şi azi. Justitia fundamentum regno­­rum ! Astfel pe când plină de în­credere ţara priveşte spre noul ei rege, care tocmai fiindcă e un copil, este, după o celebră vorbă, o pagină albă, pe care cei cari au răspunderea creş­terii lui şi ea însăşi poate seri tot ce i-ar fi lui spre glorie şi ei spre mărire, tocmai de a­­ceia trebue adresate regelui Mihai când se urcă pe tron, u­­rările marelui poet francez, ca să rămâie şi când va fi om, ferit de farmecul otrăvitor al fatalei onori ce i-a revenit, ca să fie ferit de beţia puterii ab­solute, ca urechea lui să fie închisă vocii fermecătoare a linguşirii laşe,—pentru ca să poată fi, poporului său, un rege conform cerinţelor vre­mii, adică un rege democra­tic, un rege constituţional. Dacă regenţa, odată cu edu­carea regelui în acest sens, va crea şi condiţiunile pentru ca să poată domni cum a fost crescut,­­ ea îşi va fi înde­plinit datoria, iar România va trece în linişte şi prosperitate una din cele mai grele crize din câte i-a fost dat să treacă, —şi puternică şi de nezdrun­cinat va fi temelia pusă astfel statului şi dinastiei. Ad. GLOSE POLITICE. Explicaţia Un confrate dornic — şi cu drept cuvânt — de destindere, constată faptul, pertinamente exact, că deşi conducătorii liberali vorbesc mereu şi oriunde, despre necesitatea des­tinderii, iar conducătorii naţional­­ţărănişti cred şi ei in nevoia liniştii şi a acordului, destinderea nu poate fi realizată. Şi adaugă că faptul i se pare inexplicabil. Se înşeală. Explicaţia e foarte simplă şi la îndemâna cui vrea s-o găsească. Sunt toate indiciile că d. Ionel Brătianu doreşte destinderea, cu condiţia însă de a fi şi rămâne stăpân. Partidul naţional-tărănesc, din contră, crede în nevoia unei for­te politice de sine stătătoare si ab­solut independente de partidul li­beral. Pe când liberalii spun : fi cumin­te şi te voi răsplăti — o nouă ree­ditare a aventurii averescane, par­tidul national-tărănesc răspunde: înţeleg să nu-ţi fac greutăţi, mă fi­xez în rolul meu de opoziţia con­structivă, dar nu primesc tutelă. O greşală Socotim că partidul naţional-ţă­­rănesc a făcut o greşală de tactică contestând vreo 60 de judeţe. Intradevăr, prelungind dezbate­rile la validări, constituirea Came­rei n’a putut fi decât cel mult a­­mânată cu 24 de ore. Pe de altă parte, nimeni nu contestă că abu­zuri s’au comis în toate judeţele. Dar e o chestie de grad. Pe când nu unele au fost simple abuzuri, în altele ingerinţele au luat caracte­rul unor atentate împotriva vieţii candidaţilor, delegaţilor şi alegăto­rilor. Nu trebuiau puse toate la­o­laltă. Cele 10—12 judeţe, unde sta atins paroxismul, trebuiau să formeze o­­biectul unor dezbateri ample, iar pentru celălalte partidul naţional­­ţărănesc să a citit o declaraţie. Pe când aşa, prin felul cum s'a dat lupta, s’a amestecat principa­lul cu secundarul și interesul pen­tru dezbateri a scăzut. Și e păcat — căci interesul mo­ralizării moravurilor noastre cere ca publicul să cunoască până unde poate merge sălbăticia moravuri­lor politice de la noi. Necunoscutul Prin culoarele Camerei a fost văzut un personagiu, pe care cei ti­neri nu-l cunosc şi de care cei mai în vârstă nu-şi amintesc. Cu toţii se întrebau cine este şi, după multe cercetări, s’a aflat, în fine, că necunoscutul, misteriosul personagiu nu este altul decât d. Victor Antonescu, — pe timpul răz­boiului ministrul României la Pa-Şi au rămas miraţi cei de prin culoare, fiindcă nu şi-au explicat apariţia, după cum nu-şi explică motivele pentru cari s’a dat deoda­t la fund. Sunt indicii însă că nu înţelege­­ rămână astfel. Ceva mai mult s­unt indicii că râvneşte la locul de averator al Băncii Naţionale, ia­­re d. Oromolu nu mai reflect Sever CARNET­ NOSTRU La mormântul regelui De vre­o câteva luni de zile ţara întreagă privea cu durere desfășura­rea tragediei din încăperile pala­tului regal. Svonuri tot mai rele au circulat din gură în gură și la ele se mai adăogară câteva semne de rele prevestiri, cum a fost incendiul din sala tronului după ce, cu câte­va zile mai înainte, vântul smulsese pânza steagului de pe palatul regal. Primul rege al României între­gite se stingea, ca o lumânare, pe patul de suferinţă, conştient de sfârşitul ce se apropie şi rupându-se dureros de viaţa care, totuş nu i-a zâmbit totdeauna. „Mă simt obosit“, i-au fost ulti­mele cuvinte şi fără îndoială că cei treisprezece ani de domnie, fră­mântati de svârcolirile răsboiului, îngrijoraţi de consolidarea atât de anevoioasă, n’au fost de natură să arate că soarta suveranilor e tot­deauna de invidiat. Acum se odihneşte. In cripta de la Curtea de Argeş îşi va topi lutul a­­lături de al marilor Voevozi, av­tn­­du-şî piatra funerară încununată de reflexul razelor ce scaldă coroana de la Alba-Iulia. Moartea aceasta, aşteptată din zi în zi, a impresionat profund. Oa­menii, pe stradă, trec făcuţi pe sub faldurile tricolorului îndoliat şi gân­dul fiecăruia deapănă amintirile ce se leagă de fiinţa regelui defunct. Cei care trecem de jumătatea dru­mului către veşnicie şi ne-am legă­nat copilăria în zâmbetul sever al regelui Carol şi am priceput, mai târziu, Însemnătatea evenimentelor petrecute sub regele Ferdinand, sim­ţim cum odată cu ultima pagină din istoria domniei acestuia, încheiem un capitol din viaţa noastră învâr­­toşită de multele îngrijorări vremel­nice. Retrăim în trecut cu melancolia ce o aşterne viaţa peste anii de ilu­zii... In faţa sicriului în care doarme bătrânul, încărunţit de umimtele suferinţe, amintirea străbate până la locotenentul de vânători, chipeş sub pălăria cu pene, fericit în ziua căsătoriei lui cu frumoasa princi­pesă adusă din apusul depărtat Cântecul trist al clopotelor de as­tăzi îşi mărită ecoul cu sunetul ace­lora de acum treizeci şi patru de ani... Astăzi, îu noaptea supremei bine­cuvântări de sus, a plouat neîntrerupt cu o tomnatică insistenţă. Părea că sunt lacrimile cu care cerul stro­peşte doliul steagurilor aplecate pentru ultimul salut ■ ........... muate. ■ ■ A9 de Herz REGELE FERDINAND I COPIL ■3S9Î CU­LTUL LEGALITĂŢII Imperativul categoric al vremii de astăzi Proclamarea noului rege şi In­stituirea formală a regenţii nu sunt acte politice. Ele trec, şi prin caracterul lor şi prin importanţa deosebită ce au, peste cadrul eve­nimentelor, la realizarea cărora participă partidele sau guvernele, pentru a lua aspectul unor acte na­ţionale. Naţiunea este aceea care a desăvârşit opera prin reprezen­tanţii ei direcţi. Cu toate acestea, actul emina­mente naţional, realizat în şedinţa solemnă a Adunării Naţionale, va trebui neapărat să aibă importante consecinţe politice. * De remarcat detaliul că, în acea­stă împrejurare solemnă şi impor­tantă, nici partidele politice, nici guvernul nu şi-au spus cuvântul, n’au făcut declaraţiunile de rigoa­re , fiecare expunându-şi punctul de vedere asupra evenimentului. Poate, motive de oportunitate sau numai considerațiuni de ordin mo­ral au determinat aceasta. Poate, serioase motive politice. Formali­tatea — formalitate evident nece­sară, pentru că reprezentanţii ţării nu se pot limita la o atitudine pa­sivă — se va împlini la începutul săptămânii viitoare, probabil chiar în şedinţa de luni. După declaraţiunile ce vor face în parlament şefii de partide şi şe­ful guvernului, vom putea aprecia consecinţele politice ale actului. După cât ştim, partidul naţional­­ţărănesc va face o declaraţiune de raliare la cele legal stabilite. Dar, ca şi altă dată când se adresa su­veranului acum defunct, e posibil să se adreseze reprezentantei nou­lui suveran cu aceeaș cerere fran­că : intrarea în legalitate. Și, desi­gur, că e în dreptul său s’o facă; mai mult, e de datoria lui. * Legalitatea nu-i o vorbă deșartă niciodată. Acum, însă, ea devine imperativul categoric al vremii, temelia întregii vieţi publice a sta­tului român, înainte vreme, in capul statului si ca arbitru al situatiunilor poli­tice era un om, presupus cel puţin a fi totdeauna obiectiv, imparţial, si în orice caz, pregătit de vreme îndelungată pentru marea lui mi­siune. Astăzi, atribuţiunile acestea, atât de importante, covârşitor de importante, revin unor oameni, pe cari numai împrejurări fortuite şi recente i-au desemnat pentru lo­cul ce-l ocupă. Astăzi, legalitatea este nu numai cea mai puternică pârghie de con­solidare şi propăşire a nouilor stări de lucruri, dar chiar unica. Fi-va dispus d. Ionel Brătianu să recunoască acest simplu adevăr şi să se conformeze elementarelor consecinţe ce decurg din el ? Iată întrebarea: Şi dacă, după cum bănuim, par­tidul naţional-ţărănesc va pune a­­ceastă întrebare, prin declaraţiu­­nea ce o va citi d. Iuliu Maniu în şedinţa de Luni a Camerei, vom a­­vea ocaziunea să aflăm şi răspun­sul d-lui prim-ministru. Trăim un moment important în evoluţia noastră politică. Oamenii de stat au datoria să fie cât mai băgători de seamă. Şi, neîndoios, că nimeni nu va putea avea nici un moment de nemulţumire, când se va şti că deasupra tuturor e le­gea, legea respectată şi deopotri­vă pentru toţi. Cultul legalităţii, iată ce ne-a lip­sit, — iată ce ne trebue. M­­. I. Al cincilea parlament Ceia ce-i în adevăr nou şi de re­­marcat în viaţa noastră politică este că am început a consuma, ca să zic aşa, al cincilea parlament în timp de numai opt ani de un primul ales prin votul universal. Ales a fost nu­mai primul şi cel din urmă până acum. Celelalte au fost numite mai rău ca pe vremea colegiilor res­trânse. Foste tocmai fiindcă partidele oli­­g­am­ei­ce se speriaseră de cea dintâi manifestaţie a votului universal. De aceia, mai fioroase şi mai temă­toare ca ori­când, au căutat să-l suprime prin legea bacşişului şi să-i zădărnicească de fapt cinstita fu­o­­ţionare. Dar tot n'au linişte vechile par­­tide, dovadă că nu mai puţin de opt ani ne-au dat patru parlamente după chipul şi asemănarea lor, prin mijloacele ştiute. Credeţi că al cinci­lea va fi mai lung şi mai de seamă? Teamă ne este că de loc. Parcă-l vedem ca mâine prăbuşindu-se şi el. Ne întristăm că n'avem încă o opinie publică bărbată care să cu­reţe regimurile nefaste. Ii ţine Insă locul incapacitatea partidelor sa­mavolnice. Ele sânt acelea cari fac opera de dărâmare a parlamentelor jandarmericeşti, căci altfel cum s’ar explica crizele dese şi violente politice ce le Înregistrăm cu toate că regimurile se laudă că posedă În­crederea ţării, cu majorităţi sdro­­bitoare? Două guverna averescane au că­zut In noroi, Înainte de vreme. Iar un guvern liberal a fost silit să plece fără să-l oblige nimic la a­­ceasta decât propria Iui Incapacitate nu numai de-a rezolva măcar una din numerosele şi grelele probleme de după război, dar nici măcar de-a le aborda. Astăzi ordinea zilei a mai încăr­cată de­cât ori­când. Totul e de fă­cut şi de refăcut, de la cele materiale până la cele morale şi intelectuale. Putea-va vechiul partid de la putere şi noul parlament să săvârşească vreo ispravă? Nu e vorba bine Înţe­les de alt noian de legi pe hârtie, ci de fapte care să Însemne o eră nouă. Libertatea de acţiune o are Intrea­­gă guvernul, parlamentul­ui este su­pus ca o turmă necuvântătoare. Ştim ce ne-a dat a doua ediţie a a­­verescanizmuluL Aşteptăm acum şi pe a doua ediţie a liberalizmulul de după război Al cincilea parlament riscă să ră­mână de pomină ca partid cu tot, dacă şi el ne va duce tot tn înfun­dăturile din trecut In cazul acesta viaţa ti va fi mizeră şi senrtă. Ches­tia e că şl cu al şaselea vom lua iar d'a capo? Vai, atunci! Index Regina MARIOARA a Jugoslavia NOTE LA CAMERA, d. Pompiliu Io­­rditescu a produs o chitanţă semna­tă de­­m­­andarm, prin care acesta recunoaşte că a primit sima de cinci mii lei pentru a face propa­gandă guvernamentală în alegeri. Acesta să fi fost oare tariful? Dar dacă pentru simpla­­propa­gandă" guvernamentală s’a plătit cinci mii de lei, cât va fi prevăzut oare tariful pentru o bătae zdravă­nă cu deşelare şi împiedicare dela vot a inimicului ? * IN CONSFĂTUIREA comitetuli partidului poporului d. D. Grozdea a spus că acest partid... ştie să a­­ştepte. Acesta e un mare avantaj pentru partid. Fiindcă, vai! va trebui să aştepte, şi încă mult şi bine ! Până una-alta, partidul ar putea să-şi ia ca patron pe Sfântu Aşteaptă ! * MINISTERUL de finanţe a invi­tat toate celelalte departamente să nu mai acorde funcţionarilor lor a­­jutoare băneşti sub nici o formă, deoarece ministerele au cam abuzat de acest drept. Cu alte cuvinte, funcţionarul să se mulţumească cu beafa lui şi să dispară astfel un abuz care scan­dalizează pe d. Vintilă Brătianu. Noroc că au trecut alegerile, căci altfel d. ministru de finanţe nu alia nici până azi de abuzul ce se face cu ajutoarele funcţionarilor ! Palatul Cotrocenilor O schiţă de Carageale Corpul neînsufleţit al suveranu­lui decedat va fi depus azi în sala de aur a palatului Cotroceni, unde publicul va putea defila în faţa ca­tafalcului regesc. Carageale — intri o schiţă publi­cată în „Epoca" din 27 Mai 1897— face o descriere foarte sumbră a palatului Cotrocenilor. Reproducem mai jos această descriere, în notă în împrejurările actuale: Poate că la starea sufletească ce mă cuprinde când intru în curtea palatului de la Cotroceni, contribue şi amintirea neuitatei nenorociri ce au trebuit să sufere odinioară su­veranii noştri acolo; îmi pare, poa­te, că, din atâtea lacrimi ce s’au vărsat în acele locuri, ese încă o exalare amară; dar când nici nu bănuiam că zidurile acestea erau menite să încapă iar atâta spaimă, priveliştea lor îmi pricinuia un fel de neînţeleasă neplăcere. Rar am văzut o atmosferă mai supărătoare. Când treci pe sub bolta bon­­doacă şi pleoştită a clopotniţei greoaie, care par’că aşteaptă pe cineva, ca să-l strivească sub sur­­pătura ei, şi intri în curtea cea mare, dai drept în faţă de peristi­­lul bisericii. Coloanele şi frontonul lui sunt de tot ascunse sub un stufiş de ver­deaţă agăţătoare — ai crede că e intrarea unei peşteri cu emanaţiuni năbuşitoare. Este o biserică veche, după calapodul bizantin, fără vreo deosebită valoare architectonică. Silueta ei, care, privită la o anu­me distanţa, ar avea oarecare ele­ganţă caracteristică, nu se poate apuca cu ochiul, fiindcă masivul întreg e înconjurat de copaci mari şi strâns prea aproape între clo­potniţă şi nouile clădiri ale pala­tului. Acestea sunt o lucrare de un stil destul de îndoelnic; aşa, de exem­plu, palatul pare că ar voi să fie florentin, galeriile cari îl leagă cu atenanţele sunt de stil bizantino­­mauresco-boeresc, iar stilul corpu­lui de gardă e lipsit absolut de ca­racter — sunt scundele chilii vechi ale fostei mănăstiri, cârpite şi vă­ruite din nou. In tot, ca lucrare de pretenţie, e prea bizara, şi, ca bi­zarerie, prea pretenţioasă. Imposibil să găseşti, în această grămădire fantazistă de clădiri, o axă, o linie dominantă, un punct de reazim logic; este o amestecă­tură, în care arbitrariul ţine loc de originalitate,­­ o frământare, o tortură de forme şi de linii, în miş­carea cărora în zadar caută ochiul ostenit un moment de repaus. In curtea cea mare, mai ales în partea dintre altarul cu absidele bisericii şi clădirile noue, par’că lipseşte aerul. înălţimea clădirilor e aşa de disproporţionată cu lărgimea curţii, în­cât, înain­tând către scara palatului, simţi că opresiunea de sub bolta clo­potniţei, în loc să dispară, de­vine mai stăruitoare: când ai vrea să răsufli, ai sentimentul că te în­­neci, aşa că, instinctiv, ridici obra­zul spre cer frângându-ţi gâtul cât poţi. Pe lângă aceasta, atmosfera din jurul palatului e saturată de duhoa­rea specifică a mlaştinelor, isvor darnic de friguri, de mâhnire şi de gânduri negre. Zidurile au nu numai urechi; au şi suflare şi graiui. Sunt unele, a­­mabile şi vesele, cari te întâmpină cu gratie, şi-ţi mângâie sufletul chiar întristat, şi cari risipesc gân­dul cel mai întunecat. Ele îţi întorc razele soarelui cu aceeaşi generositate cu care le-au fost aruncate şi te atrag ca nişte binevoitori prieteni. Sunt altele, po­somorâte şi încruntate, cari te pri­mesc cu asprime; îţi întristează su­fletul, oricât ar fi de vesel; îţi in­dispun şi-ţi înorează gândul, ori­cât ar fi de liniştit şi de luminos; acestea îţi fac din raza soarelui o disgraţie Dintre acestea din urmă sunt zi­durile Cotrocenilor. Şi încă lumina zilei tot atenuea­ză oarecum posomoreala acestor­ locuri. Când însă, după ce a scă­pătat soarele, răsare întunerecul nopţii şi începe să crească încet­­încet, când s’aprind luminile elec­trice, reci, fără viaţă şi mişcare de flacără, prea slabe pentru a putea birui pâcla neagră — impresia de­vine aproape insuportabilă. Cu puţină imaginaţie, cine n’ar şti că aci e un castel de plaisance al unor copii regali, ar crede că pa­latul Cotrocenilor e un colţ de re­tragere a unui bătrân ursuz, sătul de deşărtăciunea luminii şi sgomo­­tului, scârbit de lume fără putinţă de împăcare, sau poate locul da exil şi de captivitate a unui răsvră­­tit felon. Un cuib de cucuvie mai lipseşte sub streaşină de la turla bătrânei biserici, pentru ca să desăvârşeas­că armonia acestor locuri de cobe. Nu înţeleg ce au căutat să se aşeze doi tineri veseli şi răsfăţaţi, cu doi fragezi copii, într’un palat atât de posomorât şi plin de amin­tiri aşa de triste. Caragiale Reorganizarea ministerelor Consecvent declaraţiilor făcute de d. Vintilă Brătianu In parla­ment, cu prilejul discuţiilor la le­gea armonizării, guvernul actual a hotărlt să atace în plin problema reorganizării ministerelor. O secţi­une a consiliului legislativ, secun­dată de delegaţi ai tuturor minis­terelor a fost Însărcinată cu Întoc­mirea proectelor de legi pentru reor­ganizarea ministerelor, in legătură cu problema armonizării salariilor şi cu legile pentru controlul ges­­tiunei banului public. In felul acesta se satisface o ce­rinţă imperioasă şi care a fost prea mult neglijată până acum. Modernizarea aparatului admi­nistrativ, a fost lăsată pe ultimul plan deşi, ca cea dintâi, ar fi tre­buit să fie preocuparea guverne­lor conştiente de rolul administra­­ţie. Din nefericire însă, problema sa­larizării funcţionarilor publici,—care a fost până acum principalul ob­stacol la Înfăptuirea reorganizării ministerelor — este încă nerezolvată. Se ştie doar că chiar după sporu­rile acordate tn baza legii de armo­nizare, majoritatea funcţionarilor publici primesc deabia 60—70 la sută din salariul ce­­ s’a fixat Reorganizarea ministerelor, impli­când introducerea responsabilităţii elective a funcţionarilor şi prin ur­mare acordarea unui drept de ini­ţiativă mult mai larg decât sub ac­tualul regim, se naşte Întrebarea firească dacă o asemenea reformă poate 11 Înfăptuită câtă vreme func­ţionarii sunt prost salariaţi? Un organizator de fronte, cum este d. ing. Periejeanu, actualul subsecretar de stat la căile ferate, vorbind in această chestiune, a a­­firmat hotărlt că nu se poate gân­di la reorganizarea administraţiei sale câtt timp nu poate plăti ome­neşte funcţionarii. Sub această în­făţişare va trebui privită Întreaga problemă a reorganizării ministe­relor. J. B. F. NAZBATI ! DESCINDEREA Hodoronc-tronc, pe neaşteptate, cum se şi impune în asemenea îm­prejurări, parchetul a făcut o des­cindere la clubul averescan, unde se joacă cărţi pe sume mari de bani. Nemai având altă ocupaţie oame­nii, eşiţi cu buzunarele pline din vis­­teria statului, încercau să vadă de nu cumva norocul vine în serie. Dar, pentru confiscarea unor anu­mite sume, parchetul a greşit adresa. Grosul se găseşte in alte mâini, în mâinile acelora cari în aşteptarea u­­nei destinderi politice s-ar mâhni pomenindu-se cu o descindere poliţie­nească. Kix. CÂNTECUL CARACUDESC Al LUI E­NESCU ȘI ISON POM -------------0000 „Cuvânt rombic fără cuvânt, adi­că fără grai, miroase câteodată a mâl şi îl preferi mai totdeauna pră­jit la tavă". Cred că vr’un epigon al lui Jules Renard, aşa ar defini caracuda (carasul= ciprinius caras­­sius), un peşte a cărui trăsătură de caracter esenţială e moderantismul. Mărginită în dorinţele ei, caracuda a fost dăruită cu oscioare multe, şi cu numele-i s’au trezit botezate la noi persoanele politice umile ; iar la „Junimea" dela Iaşi erau numiţi caracudă cei cari alcătuiau grupa­rea taciturnilor şi a celor şterşi. Eminescu (ca o sfidare ?) se so­cotea făcând parte din caracudă ; pe Miron Pompiliu îl socoteau cei­lalţi ca prezident al caracudismu­­lui. Şi, poate, în bună parte nu pe nedrept. Opera lui literară nu scli­peşte nici cât solzii caracudei. Dacă poeziile-i populare „de pes­te Carpaţi“ se mai citează de către folklorişti, în schimb poveştilor lui poporane „Ileana Cosinzeana“ şi „Codreana Simiziana“ nu li se dă nn vreun loc de frunte, dar nici mă­car unul oporabil în literatură. A tradus din Uhland, din Lenau, din Lamartine, din Heine, din von Platen, din Qoethe, din Geibel, din Ri­ckert. Puţin din fiecare, şi slab. O singură tălmăcire e bună: Călă­torul într-un ferăstrău după Ker­ner. Simţul critic nu-l părăseşte în chestiuni de etimologie şi sintaxă; gustu-i literar e însă îndoios. A sa Antologie română citează (la partea rezervată poeziei dramatice) de două ori din Samson Bodnărescu­ („Lăpuşneanu-Vodă“ şi „Rienzi“), odată şi abundent din Bengescu- Dabija dar nici măcar odată din „Răzvan şi Vidra“ a lui Hasd­eu! Altminteri, Miron Pompiliu apa­re ca un om cult, ştiutor cu deose­bire al literaturii germane. Literatura aceasta pare s’o fi cu­noscut nu numai în reprezentanţii ei din întâiul rang, dar şi în vre­melnicii făuritori de cuplete şi cân­tece studenţeşti. Şi, de bună seamă, a cântat şi el acel Lied melancolizător care înce­pe astfel : O alte Burschenherrlichkeit! Wohin bist du entschwunden ? , Nie kehrst du wieder, goldne Zeif. So froh und ungebunden! Vergebens spaehe ich umher Ich finde deine Spur nicht mehr. O jerum jerum, jerum O quae mutatio reruml şi care a împrumutat Cântecului caracudesc (întocmit de Eminescu şi Miron Pompiliu) nu numai refre­nul, dar şi ritmul , iambii octo-şi­eptasilabici ai stanţei de opt ver­suri cu primele patru încrucişate. Aci ar fi poate locul să vorbim şi de înrâurirea culturei germane a­­supra operei lui Eminescu. Cu pri­vire la felul în care genialu­ i creet a prelucrat dobândirile din această literatură (şi prin ea, dobândirile din literaturile şi cosmogoniile an­tice , din cele sanscrite mai ales) vom scrie cu alt prilej. Că mânuia limba germană cu o facilitate ui­mitoare, ne arată zeci de pagini din manuscrisele lui aflătoare la Aca­demia Română. Mai mult, uneori ispitit să definească un cuvânt sau vreo expresie românească, el se­ mulţumeşte să dea echivalentul lor­ nemţesc. 1 Bunăoară, în manuscrisul 2262, I. 37. la rubrica „Ţăndări, cuvinte, colori", Eminescu cearcă să dea o serie de rime în uncă: luncă, ■pruncă, aruncă, muncă, muncă, m­’ncă, mu­ ncă, muncă, vru'ncă_________________ (Citiți continuarea In pag. n) BODNĂRESCU CHESTIA ZILEI Procesul lui Iuliu Maniu — Judecându-l pe Iuliu Maniu, mă judecați pe mine şi, dacă vă dă mâna, condamnaţi-mă.

Next