Adevěrul, iulie 1927 (Anul 40, nr. 13353-13379)
1927-07-22 / nr. 13371
ANUL 40 No. 1331 ABONAMENTE: 750 lei pe un an. 380 lei pe 6 luni. 200 Iei pe 3 luni. * * * Vineri 22 Iulie 4 PAGINI Anwirs' FONDATORI N 1.888 1887 CONST. MILLE 1897—1320 D l Vintilă Brătianu afirmă, prin oficiosul său, că „voinţa ţării nu se schimbă prin agitaţii“... ...Evident, nu se poate schimba decât prin jandarmi!... In străinătate dublu Leg 3 BIROURILE: București, Str. Sărindar np. 7-9-11 Leg 3 TELEFOANE: Centrala: 306 67,324/73, 348/79,353/30. Direcția: 357/72. Administrația: 307/69. Provincia: 310/66. MIHAI I Din ceremonia întronării, care a avut focuri la Cameră,— nimic n’a fost mai emoţionant şi mai impresionant, decât tabloul ce prezenta micul rege Mihai I, căutând adăpost lângă principesa mamă, învăluită în năframa neagră a doliului Belul mare. Un rege copil, In secolul nostru I Desigur una din cele mai grele şi mai îngrijitoare probleme. Un rege copil—o speranţă, o făgăduială, care în bună parte stă în mama iubitoare care va avea să-i călăuzească paşii şi să-l pregătească pentru marea şi greaua misiune, pentru „fatala onoare" cum spune Racine, pe care soarta şi-a hărăzit-o şi o naţiune, ale cărei cronici conţin mai multe pagini de suferinţe decât de bucurii, i-a întărit-o. Educaţiune de prinţ, lucru greu şi delicat. Cu cât mai greu şi mai delicat lucru, nu este educaţiunea unui rege ?! „Porţi un nume mare, Măria Ta“, mi-a spus Mihail Kogălniceanu lui Vodă Cuza, când a fost proclamat Domn: „Fi deci bun, blând şi drept cu acest popor cu care prea puţini au fost buni şi drepţi". Ce altă ţintă mai frumoasă se poate pune oare educaţiunii regelui Mihai I, decât aceia ca să fie un rege bun, blând şi drept, când vremea îi va trece şi puterea de fapt, pe care vârsta fragedă în care a ajuns la tron, îl împiedică s’o exercite? Mai cu seamă un rege drept, căci dreptatea, respectul legii, este suprema virtute a regilor azi ca şi eri, mâine ca şi azi. Justitia fundamentum regnorum ! Astfel pe când plină de încredere ţara priveşte spre noul ei rege, care tocmai fiindcă e un copil, este, după o celebră vorbă, o pagină albă, pe care cei cari au răspunderea creşterii lui şi ea însăşi poate seri tot ce i-ar fi lui spre glorie şi ei spre mărire, tocmai de aceia trebue adresate regelui Mihai când se urcă pe tron, urările marelui poet francez, ca să rămâie şi când va fi om, ferit de farmecul otrăvitor al fatalei onori ce i-a revenit, ca să fie ferit de beţia puterii absolute, ca urechea lui să fie închisă vocii fermecătoare a linguşirii laşe,—pentru ca să poată fi, poporului său, un rege conform cerinţelor vremii, adică un rege democratic, un rege constituţional. Dacă regenţa, odată cu educarea regelui în acest sens, va crea şi condiţiunile pentru ca să poată domni cum a fost crescut, ea îşi va fi îndeplinit datoria, iar România va trece în linişte şi prosperitate una din cele mai grele crize din câte i-a fost dat să treacă, —şi puternică şi de nezdruncinat va fi temelia pusă astfel statului şi dinastiei. Ad. GLOSE POLITICE. Explicaţia Un confrate dornic — şi cu drept cuvânt — de destindere, constată faptul, pertinamente exact, că deşi conducătorii liberali vorbesc mereu şi oriunde, despre necesitatea destinderii, iar conducătorii naţionalţărănişti cred şi ei in nevoia liniştii şi a acordului, destinderea nu poate fi realizată. Şi adaugă că faptul i se pare inexplicabil. Se înşeală. Explicaţia e foarte simplă şi la îndemâna cui vrea s-o găsească. Sunt toate indiciile că d. Ionel Brătianu doreşte destinderea, cu condiţia însă de a fi şi rămâne stăpân. Partidul naţional-tărănesc, din contră, crede în nevoia unei forte politice de sine stătătoare si absolut independente de partidul liberal. Pe când liberalii spun : fi cuminte şi te voi răsplăti — o nouă reeditare a aventurii averescane, partidul national-tărănesc răspunde: înţeleg să nu-ţi fac greutăţi, mă fixez în rolul meu de opoziţia constructivă, dar nu primesc tutelă. O greşală Socotim că partidul naţional-ţărănesc a făcut o greşală de tactică contestând vreo 60 de judeţe. Intradevăr, prelungind dezbaterile la validări, constituirea Camerei n’a putut fi decât cel mult amânată cu 24 de ore. Pe de altă parte, nimeni nu contestă că abuzuri s’au comis în toate judeţele. Dar e o chestie de grad. Pe când nu unele au fost simple abuzuri, în altele ingerinţele au luat caracterul unor atentate împotriva vieţii candidaţilor, delegaţilor şi alegătorilor. Nu trebuiau puse toate laolaltă. Cele 10—12 judeţe, unde sta atins paroxismul, trebuiau să formeze obiectul unor dezbateri ample, iar pentru celălalte partidul naţionalţărănesc să a citit o declaraţie. Pe când aşa, prin felul cum s'a dat lupta, s’a amestecat principalul cu secundarul și interesul pentru dezbateri a scăzut. Și e păcat — căci interesul moralizării moravurilor noastre cere ca publicul să cunoască până unde poate merge sălbăticia moravurilor politice de la noi. Necunoscutul Prin culoarele Camerei a fost văzut un personagiu, pe care cei tineri nu-l cunosc şi de care cei mai în vârstă nu-şi amintesc. Cu toţii se întrebau cine este şi, după multe cercetări, s’a aflat, în fine, că necunoscutul, misteriosul personagiu nu este altul decât d. Victor Antonescu, — pe timpul războiului ministrul României la Pa-Şi au rămas miraţi cei de prin culoare, fiindcă nu şi-au explicat apariţia, după cum nu-şi explică motivele pentru cari s’a dat deodat la fund. Sunt indicii însă că nu înţelege rămână astfel. Ceva mai mult sunt indicii că râvneşte la locul de averator al Băncii Naţionale, iare d. Oromolu nu mai reflect Sever CARNET NOSTRU La mormântul regelui De vreo câteva luni de zile ţara întreagă privea cu durere desfășurarea tragediei din încăperile palatului regal. Svonuri tot mai rele au circulat din gură în gură și la ele se mai adăogară câteva semne de rele prevestiri, cum a fost incendiul din sala tronului după ce, cu câteva zile mai înainte, vântul smulsese pânza steagului de pe palatul regal. Primul rege al României întregite se stingea, ca o lumânare, pe patul de suferinţă, conştient de sfârşitul ce se apropie şi rupându-se dureros de viaţa care, totuş nu i-a zâmbit totdeauna. „Mă simt obosit“, i-au fost ultimele cuvinte şi fără îndoială că cei treisprezece ani de domnie, frământati de svârcolirile răsboiului, îngrijoraţi de consolidarea atât de anevoioasă, n’au fost de natură să arate că soarta suveranilor e totdeauna de invidiat. Acum se odihneşte. In cripta de la Curtea de Argeş îşi va topi lutul alături de al marilor Voevozi, avtndu-şî piatra funerară încununată de reflexul razelor ce scaldă coroana de la Alba-Iulia. Moartea aceasta, aşteptată din zi în zi, a impresionat profund. Oamenii, pe stradă, trec făcuţi pe sub faldurile tricolorului îndoliat şi gândul fiecăruia deapănă amintirile ce se leagă de fiinţa regelui defunct. Cei care trecem de jumătatea drumului către veşnicie şi ne-am legănat copilăria în zâmbetul sever al regelui Carol şi am priceput, mai târziu, Însemnătatea evenimentelor petrecute sub regele Ferdinand, simţim cum odată cu ultima pagină din istoria domniei acestuia, încheiem un capitol din viaţa noastră învârtoşită de multele îngrijorări vremelnice. Retrăim în trecut cu melancolia ce o aşterne viaţa peste anii de iluzii... In faţa sicriului în care doarme bătrânul, încărunţit de umimtele suferinţe, amintirea străbate până la locotenentul de vânători, chipeş sub pălăria cu pene, fericit în ziua căsătoriei lui cu frumoasa principesă adusă din apusul depărtat Cântecul trist al clopotelor de astăzi îşi mărită ecoul cu sunetul acelora de acum treizeci şi patru de ani... Astăzi, îu noaptea supremei binecuvântări de sus, a plouat neîntrerupt cu o tomnatică insistenţă. Părea că sunt lacrimile cu care cerul stropeşte doliul steagurilor aplecate pentru ultimul salut ■ ........... muate. ■ ■ A9 de Herz REGELE FERDINAND I COPIL ■3S9Î CULTUL LEGALITĂŢII Imperativul categoric al vremii de astăzi Proclamarea noului rege şi Instituirea formală a regenţii nu sunt acte politice. Ele trec, şi prin caracterul lor şi prin importanţa deosebită ce au, peste cadrul evenimentelor, la realizarea cărora participă partidele sau guvernele, pentru a lua aspectul unor acte naţionale. Naţiunea este aceea care a desăvârşit opera prin reprezentanţii ei direcţi. Cu toate acestea, actul eminamente naţional, realizat în şedinţa solemnă a Adunării Naţionale, va trebui neapărat să aibă importante consecinţe politice. * De remarcat detaliul că, în această împrejurare solemnă şi importantă, nici partidele politice, nici guvernul nu şi-au spus cuvântul, n’au făcut declaraţiunile de rigoare , fiecare expunându-şi punctul de vedere asupra evenimentului. Poate, motive de oportunitate sau numai considerațiuni de ordin moral au determinat aceasta. Poate, serioase motive politice. Formalitatea — formalitate evident necesară, pentru că reprezentanţii ţării nu se pot limita la o atitudine pasivă — se va împlini la începutul săptămânii viitoare, probabil chiar în şedinţa de luni. După declaraţiunile ce vor face în parlament şefii de partide şi şeful guvernului, vom putea aprecia consecinţele politice ale actului. După cât ştim, partidul naţionalţărănesc va face o declaraţiune de raliare la cele legal stabilite. Dar, ca şi altă dată când se adresa suveranului acum defunct, e posibil să se adreseze reprezentantei noului suveran cu aceeaș cerere francă : intrarea în legalitate. Și, desigur, că e în dreptul său s’o facă; mai mult, e de datoria lui. * Legalitatea nu-i o vorbă deșartă niciodată. Acum, însă, ea devine imperativul categoric al vremii, temelia întregii vieţi publice a statului român, înainte vreme, in capul statului si ca arbitru al situatiunilor politice era un om, presupus cel puţin a fi totdeauna obiectiv, imparţial, si în orice caz, pregătit de vreme îndelungată pentru marea lui misiune. Astăzi, atribuţiunile acestea, atât de importante, covârşitor de importante, revin unor oameni, pe cari numai împrejurări fortuite şi recente i-au desemnat pentru locul ce-l ocupă. Astăzi, legalitatea este nu numai cea mai puternică pârghie de consolidare şi propăşire a nouilor stări de lucruri, dar chiar unica. Fi-va dispus d. Ionel Brătianu să recunoască acest simplu adevăr şi să se conformeze elementarelor consecinţe ce decurg din el ? Iată întrebarea: Şi dacă, după cum bănuim, partidul naţional-ţărănesc va pune această întrebare, prin declaraţiunea ce o va citi d. Iuliu Maniu în şedinţa de Luni a Camerei, vom avea ocaziunea să aflăm şi răspunsul d-lui prim-ministru. Trăim un moment important în evoluţia noastră politică. Oamenii de stat au datoria să fie cât mai băgători de seamă. Şi, neîndoios, că nimeni nu va putea avea nici un moment de nemulţumire, când se va şti că deasupra tuturor e legea, legea respectată şi deopotrivă pentru toţi. Cultul legalităţii, iată ce ne-a lipsit, — iată ce ne trebue. M. I. Al cincilea parlament Ceia ce-i în adevăr nou şi de remarcat în viaţa noastră politică este că am început a consuma, ca să zic aşa, al cincilea parlament în timp de numai opt ani de un primul ales prin votul universal. Ales a fost numai primul şi cel din urmă până acum. Celelalte au fost numite mai rău ca pe vremea colegiilor restrânse. Foste tocmai fiindcă partidele oligameice se speriaseră de cea dintâi manifestaţie a votului universal. De aceia, mai fioroase şi mai temătoare ca oricând, au căutat să-l suprime prin legea bacşişului şi să-i zădărnicească de fapt cinstita fuoţionare. Dar tot n'au linişte vechile partide, dovadă că nu mai puţin de opt ani ne-au dat patru parlamente după chipul şi asemănarea lor, prin mijloacele ştiute. Credeţi că al cincilea va fi mai lung şi mai de seamă? Teamă ne este că de loc. Parcă-l vedem ca mâine prăbuşindu-se şi el. Ne întristăm că n'avem încă o opinie publică bărbată care să cureţe regimurile nefaste. Ii ţine Insă locul incapacitatea partidelor samavolnice. Ele sânt acelea cari fac opera de dărâmare a parlamentelor jandarmericeşti, căci altfel cum s’ar explica crizele dese şi violente politice ce le Înregistrăm cu toate că regimurile se laudă că posedă Încrederea ţării, cu majorităţi sdrobitoare? Două guverna averescane au căzut In noroi, Înainte de vreme. Iar un guvern liberal a fost silit să plece fără să-l oblige nimic la aceasta decât propria Iui Incapacitate nu numai de-a rezolva măcar una din numerosele şi grelele probleme de după război, dar nici măcar de-a le aborda. Astăzi ordinea zilei a mai încărcată decât oricând. Totul e de făcut şi de refăcut, de la cele materiale până la cele morale şi intelectuale. Putea-va vechiul partid de la putere şi noul parlament să săvârşească vreo ispravă? Nu e vorba bine Înţeles de alt noian de legi pe hârtie, ci de fapte care să Însemne o eră nouă. Libertatea de acţiune o are Intreagă guvernul, parlamentului este supus ca o turmă necuvântătoare. Ştim ce ne-a dat a doua ediţie a averescanizmuluL Aşteptăm acum şi pe a doua ediţie a liberalizmulul de după război Al cincilea parlament riscă să rămână de pomină ca partid cu tot, dacă şi el ne va duce tot tn înfundăturile din trecut In cazul acesta viaţa ti va fi mizeră şi senrtă. Chestia e că şl cu al şaselea vom lua iar d'a capo? Vai, atunci! Index Regina MARIOARA a Jugoslavia NOTE LA CAMERA, d. Pompiliu Iorditescu a produs o chitanţă semnată demandarm, prin care acesta recunoaşte că a primit sima de cinci mii lei pentru a face propagandă guvernamentală în alegeri. Acesta să fi fost oare tariful? Dar dacă pentru simplapropagandă" guvernamentală s’a plătit cinci mii de lei, cât va fi prevăzut oare tariful pentru o bătae zdravănă cu deşelare şi împiedicare dela vot a inimicului ? * IN CONSFĂTUIREA comitetuli partidului poporului d. D. Grozdea a spus că acest partid... ştie să aştepte. Acesta e un mare avantaj pentru partid. Fiindcă, vai! va trebui să aştepte, şi încă mult şi bine ! Până una-alta, partidul ar putea să-şi ia ca patron pe Sfântu Aşteaptă ! * MINISTERUL de finanţe a invitat toate celelalte departamente să nu mai acorde funcţionarilor lor ajutoare băneşti sub nici o formă, deoarece ministerele au cam abuzat de acest drept. Cu alte cuvinte, funcţionarul să se mulţumească cu beafa lui şi să dispară astfel un abuz care scandalizează pe d. Vintilă Brătianu. Noroc că au trecut alegerile, căci altfel d. ministru de finanţe nu alia nici până azi de abuzul ce se face cu ajutoarele funcţionarilor ! Palatul Cotrocenilor O schiţă de Carageale Corpul neînsufleţit al suveranului decedat va fi depus azi în sala de aur a palatului Cotroceni, unde publicul va putea defila în faţa catafalcului regesc. Carageale — intri o schiţă publicată în „Epoca" din 27 Mai 1897— face o descriere foarte sumbră a palatului Cotrocenilor. Reproducem mai jos această descriere, în notă în împrejurările actuale: Poate că la starea sufletească ce mă cuprinde când intru în curtea palatului de la Cotroceni, contribue şi amintirea neuitatei nenorociri ce au trebuit să sufere odinioară suveranii noştri acolo; îmi pare, poate, că, din atâtea lacrimi ce s’au vărsat în acele locuri, ese încă o exalare amară; dar când nici nu bănuiam că zidurile acestea erau menite să încapă iar atâta spaimă, priveliştea lor îmi pricinuia un fel de neînţeleasă neplăcere. Rar am văzut o atmosferă mai supărătoare. Când treci pe sub bolta bondoacă şi pleoştită a clopotniţei greoaie, care par’că aşteaptă pe cineva, ca să-l strivească sub surpătura ei, şi intri în curtea cea mare, dai drept în faţă de peristilul bisericii. Coloanele şi frontonul lui sunt de tot ascunse sub un stufiş de verdeaţă agăţătoare — ai crede că e intrarea unei peşteri cu emanaţiuni năbuşitoare. Este o biserică veche, după calapodul bizantin, fără vreo deosebită valoare architectonică. Silueta ei, care, privită la o anume distanţa, ar avea oarecare eleganţă caracteristică, nu se poate apuca cu ochiul, fiindcă masivul întreg e înconjurat de copaci mari şi strâns prea aproape între clopotniţă şi nouile clădiri ale palatului. Acestea sunt o lucrare de un stil destul de îndoelnic; aşa, de exemplu, palatul pare că ar voi să fie florentin, galeriile cari îl leagă cu atenanţele sunt de stil bizantinomauresco-boeresc, iar stilul corpului de gardă e lipsit absolut de caracter — sunt scundele chilii vechi ale fostei mănăstiri, cârpite şi văruite din nou. In tot, ca lucrare de pretenţie, e prea bizara, şi, ca bizarerie, prea pretenţioasă. Imposibil să găseşti, în această grămădire fantazistă de clădiri, o axă, o linie dominantă, un punct de reazim logic; este o amestecătură, în care arbitrariul ţine loc de originalitate, o frământare, o tortură de forme şi de linii, în mişcarea cărora în zadar caută ochiul ostenit un moment de repaus. In curtea cea mare, mai ales în partea dintre altarul cu absidele bisericii şi clădirile noue, par’că lipseşte aerul. înălţimea clădirilor e aşa de disproporţionată cu lărgimea curţii, încât, înaintând către scara palatului, simţi că opresiunea de sub bolta clopotniţei, în loc să dispară, devine mai stăruitoare: când ai vrea să răsufli, ai sentimentul că te înneci, aşa că, instinctiv, ridici obrazul spre cer frângându-ţi gâtul cât poţi. Pe lângă aceasta, atmosfera din jurul palatului e saturată de duhoarea specifică a mlaştinelor, isvor darnic de friguri, de mâhnire şi de gânduri negre. Zidurile au nu numai urechi; au şi suflare şi graiui. Sunt unele, amabile şi vesele, cari te întâmpină cu gratie, şi-ţi mângâie sufletul chiar întristat, şi cari risipesc gândul cel mai întunecat. Ele îţi întorc razele soarelui cu aceeaşi generositate cu care le-au fost aruncate şi te atrag ca nişte binevoitori prieteni. Sunt altele, posomorâte şi încruntate, cari te primesc cu asprime; îţi întristează sufletul, oricât ar fi de vesel; îţi indispun şi-ţi înorează gândul, oricât ar fi de liniştit şi de luminos; acestea îţi fac din raza soarelui o disgraţie Dintre acestea din urmă sunt zidurile Cotrocenilor. Şi încă lumina zilei tot atenuează oarecum posomoreala acestor locuri. Când însă, după ce a scăpătat soarele, răsare întunerecul nopţii şi începe să crească încetîncet, când s’aprind luminile electrice, reci, fără viaţă şi mişcare de flacără, prea slabe pentru a putea birui pâcla neagră — impresia devine aproape insuportabilă. Cu puţină imaginaţie, cine n’ar şti că aci e un castel de plaisance al unor copii regali, ar crede că palatul Cotrocenilor e un colţ de retragere a unui bătrân ursuz, sătul de deşărtăciunea luminii şi sgomotului, scârbit de lume fără putinţă de împăcare, sau poate locul da exil şi de captivitate a unui răsvrătit felon. Un cuib de cucuvie mai lipseşte sub streaşină de la turla bătrânei biserici, pentru ca să desăvârşească armonia acestor locuri de cobe. Nu înţeleg ce au căutat să se aşeze doi tineri veseli şi răsfăţaţi, cu doi fragezi copii, într’un palat atât de posomorât şi plin de amintiri aşa de triste. Caragiale Reorganizarea ministerelor Consecvent declaraţiilor făcute de d. Vintilă Brătianu In parlament, cu prilejul discuţiilor la legea armonizării, guvernul actual a hotărlt să atace în plin problema reorganizării ministerelor. O secţiune a consiliului legislativ, secundată de delegaţi ai tuturor ministerelor a fost Însărcinată cu Întocmirea proectelor de legi pentru reorganizarea ministerelor, in legătură cu problema armonizării salariilor şi cu legile pentru controlul gestiunei banului public. In felul acesta se satisface o cerinţă imperioasă şi care a fost prea mult neglijată până acum. Modernizarea aparatului administrativ, a fost lăsată pe ultimul plan deşi, ca cea dintâi, ar fi trebuit să fie preocuparea guvernelor conştiente de rolul administraţie. Din nefericire însă, problema salarizării funcţionarilor publici,—care a fost până acum principalul obstacol la Înfăptuirea reorganizării ministerelor — este încă nerezolvată. Se ştie doar că chiar după sporurile acordate tn baza legii de armonizare, majoritatea funcţionarilor publici primesc deabia 60—70 la sută din salariul ce s’a fixat Reorganizarea ministerelor, implicând introducerea responsabilităţii elective a funcţionarilor şi prin urmare acordarea unui drept de iniţiativă mult mai larg decât sub actualul regim, se naşte Întrebarea firească dacă o asemenea reformă poate 11 Înfăptuită câtă vreme funcţionarii sunt prost salariaţi? Un organizator de fronte, cum este d. ing. Periejeanu, actualul subsecretar de stat la căile ferate, vorbind in această chestiune, a afirmat hotărlt că nu se poate gândi la reorganizarea administraţiei sale câtt timp nu poate plăti omeneşte funcţionarii. Sub această înfăţişare va trebui privită Întreaga problemă a reorganizării ministerelor. J. B. F. NAZBATI ! DESCINDEREA Hodoronc-tronc, pe neaşteptate, cum se şi impune în asemenea împrejurări, parchetul a făcut o descindere la clubul averescan, unde se joacă cărţi pe sume mari de bani. Nemai având altă ocupaţie oamenii, eşiţi cu buzunarele pline din visteria statului, încercau să vadă de nu cumva norocul vine în serie. Dar, pentru confiscarea unor anumite sume, parchetul a greşit adresa. Grosul se găseşte in alte mâini, în mâinile acelora cari în aşteptarea unei destinderi politice s-ar mâhni pomenindu-se cu o descindere poliţienească. Kix. CÂNTECUL CARACUDESC Al LUI ENESCU ȘI ISON POM -------------0000 „Cuvânt rombic fără cuvânt, adică fără grai, miroase câteodată a mâl şi îl preferi mai totdeauna prăjit la tavă". Cred că vr’un epigon al lui Jules Renard, aşa ar defini caracuda (carasul= ciprinius carassius), un peşte a cărui trăsătură de caracter esenţială e moderantismul. Mărginită în dorinţele ei, caracuda a fost dăruită cu oscioare multe, şi cu numele-i s’au trezit botezate la noi persoanele politice umile ; iar la „Junimea" dela Iaşi erau numiţi caracudă cei cari alcătuiau gruparea taciturnilor şi a celor şterşi. Eminescu (ca o sfidare ?) se socotea făcând parte din caracudă ; pe Miron Pompiliu îl socoteau ceilalţi ca prezident al caracudismului. Şi, poate, în bună parte nu pe nedrept. Opera lui literară nu sclipeşte nici cât solzii caracudei. Dacă poeziile-i populare „de peste Carpaţi“ se mai citează de către folklorişti, în schimb poveştilor lui poporane „Ileana Cosinzeana“ şi „Codreana Simiziana“ nu li se dă nn vreun loc de frunte, dar nici măcar unul oporabil în literatură. A tradus din Uhland, din Lenau, din Lamartine, din Heine, din von Platen, din Qoethe, din Geibel, din Rickert. Puţin din fiecare, şi slab. O singură tălmăcire e bună: Călătorul într-un ferăstrău după Kerner. Simţul critic nu-l părăseşte în chestiuni de etimologie şi sintaxă; gustu-i literar e însă îndoios. A sa Antologie română citează (la partea rezervată poeziei dramatice) de două ori din Samson Bodnărescu („Lăpuşneanu-Vodă“ şi „Rienzi“), odată şi abundent din Bengescu- Dabija dar nici măcar odată din „Răzvan şi Vidra“ a lui Hasdeu! Altminteri, Miron Pompiliu apare ca un om cult, ştiutor cu deosebire al literaturii germane. Literatura aceasta pare s’o fi cunoscut nu numai în reprezentanţii ei din întâiul rang, dar şi în vremelnicii făuritori de cuplete şi cântece studenţeşti. Şi, de bună seamă, a cântat şi el acel Lied melancolizător care începe astfel : O alte Burschenherrlichkeit! Wohin bist du entschwunden ? , Nie kehrst du wieder, goldne Zeif. So froh und ungebunden! Vergebens spaehe ich umher Ich finde deine Spur nicht mehr. O jerum jerum, jerum O quae mutatio reruml şi care a împrumutat Cântecului caracudesc (întocmit de Eminescu şi Miron Pompiliu) nu numai refrenul, dar şi ritmul , iambii octo-şieptasilabici ai stanţei de opt versuri cu primele patru încrucişate. Aci ar fi poate locul să vorbim şi de înrâurirea culturei germane asupra operei lui Eminescu. Cu privire la felul în care genialu i creet a prelucrat dobândirile din această literatură (şi prin ea, dobândirile din literaturile şi cosmogoniile antice , din cele sanscrite mai ales) vom scrie cu alt prilej. Că mânuia limba germană cu o facilitate uimitoare, ne arată zeci de pagini din manuscrisele lui aflătoare la Academia Română. Mai mult, uneori ispitit să definească un cuvânt sau vreo expresie românească, el se mulţumeşte să dea echivalentul lor nemţesc. 1 Bunăoară, în manuscrisul 2262, I. 37. la rubrica „Ţăndări, cuvinte, colori", Eminescu cearcă să dea o serie de rime în uncă: luncă, ■pruncă, aruncă, muncă, muncă, m’ncă, mu ncă, muncă, vru'ncă_________________ (Citiți continuarea In pag. n) BODNĂRESCU CHESTIA ZILEI Procesul lui Iuliu Maniu — Judecându-l pe Iuliu Maniu, mă judecați pe mine şi, dacă vă dă mâna, condamnaţi-mă.