Adevěrul, iulie 1928 (Anul 41, nr. 13658-13684)

1928-07-22 / nr. 13676

i GLOSE POLITICE... Morala Ziarele liberale nu mai conte­nesc cu slojana şi morala. Bine­în­ţeles că obiectivul acestor creşti­neşti preocupări este mereu şi me­reu partidul naţional-ţărănesc. Oficiosul liberal, scris în limba franceză, a şi găsit o formulă plas­tică : drumul spre putere este acel al preocupărilor de grija şi nevoile obşteşti şi a prestigiului statului. De acest lucru s’au condus me­reu liberalii, ca să ajungă să gu­verneze aproape în permanenţă. Niciodată, ei nu s’au preocupat de interese de partid, niciodată n’au înţeles guvernarea pentru partid. Până şi în timpul războiului, ei n’au avut preocupări de partid. Dacă n’au făcut guvern naţional cu Take Iones­cu decât în vremea nenorocirilor, este doar că credeau a servi mai bine ţara fără acest pa­triot. Şi dacă l’au luat în corabie, în epoca dezastrului, este că nu voiau ca partidul liberal să-şi poa­tă asigura gloria de a fi salvat sin­gur interesele ţârii. Dar dojana de acum, are şi un substrat actual. Liberalii ştiu ce ar însemna, în împrejurările actuale, o agitaţie violentă a naţional-ţără­­niştilor. Iată pentru ce ei cred că se impune ca metodei atacurilor violente şi a calomniilor să se sub­­stitue acum metoda ademenirilor. Vor cădea în cursă naţional-ţă­răniştii ? Sunt toate indicile că nu, şi este de prevăzut că, dacă nu vor surveni acte hotărîtoare — în sensul celor ce doreşte şi reclamă partidul d-lui Maniu — vacanţa ac­tuală va însemna de drept o mare agitaţie politică. , Prestigiu S’a produs un fapt extraordinar. Un membru al majorităţii, d. Iri­­mescu-Cândeşti, s’a crezut victi­ma unei maşinaţiuni a ministrului de justiţie. Din motive de luptă in­testină politică la Dâmboviţa, de­putatul Cândeşti ar fi fost citat ca informator, în chestiunea neregu­lilor petrolifere din acel judeţ. Nu cunoaştem faptele, nu ştim întrucât d-sa este o victimă a u­­nor maşinaţiuni politice sau, într’a­devăr, are a răspunde de fapte cercetate actualmente de justiţie. Ne ferim dar de la orice afirmaţi­­uni intr’un sens sau altul. Ceiace­­ştim însă — căci faptul a fost afirmat în gazete şi confir­mat de d. Cândeşti, — este că a­­cesta, în cursul unei vizite făcute ministrului de justiţie, a vorbit de revolver şi palme. Oricât asemenea incidente vio­lente nu trebuesc cercetate numai în lumina distanţelor intre un mi­nistru şi un deputat, ci şi sub as­pectul legăturilor sau animozităţi­lor personale intre doi oameni cu situaţie, care fac astăzi politică în acelaş partid, ne întrebăm totuşi dacă este admisibil, — fără o re­­paraţiune — atari incidente. Nu de alta, dar prea se vorbește mult la noi de criză de autoritate! Sever D. KELLOGG a cărui propunere de pact împotriva războiului a adunat aproape unani­mitatea voturilor statelor europene. UNUL 41, No. 13676 * Duminecă 22 Iulie 1928 6 Pagini Adeverul foNDATOHI. AL. v. BELDIMAN 1888 -1897 FONDATORI. C0NST MILLE 1897-1928 750 lei pe un an. ABONAMENTE : 380 ,eî 6 tanL 200 lei pe 3 luni. Id străinătate dubla Lei 3 BIROURILE: București» Str. Sărindar No. 7—9—11 Lei 3 Centrala: 306/87, 324/73, 346/79, 353/54, nu PTPP­AMP. Direcţia: 357/72. TELEFOANE . Administraţia: 307/69. Provincia: 310/66. Comunicatul guvernului spune: „aproape toată FINANŢA INTERNAŢIONALA va fi che­mată să participe la stabilizarea şi împrumutul român". ...Finanța Internaţională? Unde ai ascuns, d-le Vintilă Brătianu, faimosul „prin noi înşine!" CONSUMATUM EST... Aşa dar s’a isprăvit.. Drumeţii bizari, cari au bătut pe cele mai răzleţe cărări pământul indulgent al Europei, se strâng spre casă în vederea unei bine meritate odihne. Iar iluştrii şi puternicii reprezen­tanţi ai formidabilului front bancar din apus vor zice, de asemenea, bun rămas umilitor pertractanti ro­mâni şi vor pleca ducând cu ei a­­mintirea — desigur agreabilă — a schimbului de vederi avut cu d. Brătianu. Ei se vor felicita de bună seamă, chiar în prima clipă când vor ră­mâne singuri în tren. Au suficiente motive să se trateze reciproc cu gratulaţiuni gentile... Au întâlnit în calea lor supunere şi obedienţă, ală­turi de o dispoziţie nelimitată de concesiuni. Guvernul român n’a turburat cu nici o vorbă de protes­tare, ori măcar de nedumerire, ex­punerea cu infinite dedesubturi a iluştrilor bancheri. Căci nu putea s'o turbure. A alergat după el vreme de a­­proape un an, cu desnădejde și cu pasiune frivolă. S’a rugat, i-a im­plorat să svârle o cange salvatoare partidului liberal, care lupta anemic cu năvala impetuoasă a valurilor răscolite din adâncuri. In pustiul întins și larg al mării sbuciumate, partidul liberal chema cu despera­rea morţii ajutorul faimoasei şi tră­dătoarei »finanţe străine“. II tre­buia suportul hotărîtor al unei bi­ruinţe răsunătoare. II trebuia un împrumut de oriunde, în orice con­­diţiuni, ca să facă stabilizarea. Sistemul politic clădit pe minciu­nă epuizase toate justificările pre­zentei saie la cârma destinelor noastre. întreg păiangenisul vast al acestui sistem, cu toate ramificațiu­­nile lui în sferele înalte, se cutre­mură la gândul că ziua scadentei fatale se apropie iremediabil. Ce motive puteau să mai invoace în argumentarea necesităţii imperati­ve de a rămânea la putere? Ce motive n’au fost utilizate dela uni­re Încoace? Şi ce motive mai pu­teau fi scoase din bazarul de Inge­­niozităţi balcanice, ca să se justi­fice pe încă o perioadă de vreme minciuna constituţională, deasupra căreia stărueşte un regim politic respins de masse prin repetate ma­nifestări de suprem desgust ? Ah, ce goană precipitată, ce aler­gătură desmătată şi ce debandadă a fost în circulaţiunea aprigă după gratiile iluştrilor bancheri. Şi în clipa, când aceştia au binevoit să treacă hotarul spre a veni în țară, ce hohot sinistru a răsunat deasu­pra noastră, din gura larg și haotic deschisă a sistemului îmbătat de fericire ! Guvernul a crezut, de bună sea­mă, că bancherii aduc în geaman­tanele lor cele optzeci de milioane dolari, spre a-i împrumuta priete­nește, bătând jovial pe umerii d-lui Vintilă Brătianu... Ci bancherii au adus în geamantane, în loc de bani, o sumedenie de sfaturi. Şi d. Vin­tilă Brătianu, care se temea că n’o să aibă unde aşeza atâta amar de bănet, a fost tratat cu sfaturi şi cu proecte cari concurau în geniali­­tate. La urmă l-au convins că tre­­bue să amâne întreaga afacere plic­ticoasă a stabilizării. Iar drept mân­gâiere pentru văditele suferinţe ale guvernului, bancherii au promis un mic avans. Compensaţie pentru daune de ordin moral... Iată isprava. Iată răsunătoarea biruinţă, pentru care sistemul poli­tic cu toate ramificațiunile lui în sferele înalte merită să rămână la cârma destinelor noastre. Iată ar­gumentul pentru care ţara va tre­bui să suporte jugul unei guvernări nefericite, așa cum l-a suportat şi până astăzi. Iată­ motivul care jus­­tifică, şi de azi înainte, cinica bat­jocorire a votului obştesc şi igno­­rarea oricărui principiu de respect al rânduelilor noastre constituto­nale. Guvernul a încheiat lamentabil şi dureros şi acest capitol al activită­ţii sale. Totuş, partidul liberal va continua să guverneze... patriotic, din dezastru în dezastru. Cine va reacţiona împotriva lui ? Cine va putea stârpi răul acolo unde există el de fapt? „Noi am dărâmat guvernul Averescu fără să luptăm împotriva lui; d-voastră ne atacaţi, luptaţi contra noastră, dar nu ne puteţi dărâma“ — a spus odinioară d. Vintilă Brătianu opo­ziţiei din Cameră. In fraza asta in­solentă se cuprinde întreg adevă­rul respingător al situaţiei noa­stre politice. Are cineva curajul să smulgă germenul răului de acolo de unde este el în adevăr? Iată ceea ce am vrea să ştim a­­cum, după ce înfrângerea s’a con­sumat, fără ca pe urmele ei să re­zulte consecința firească: demisia guvernului. Tiberiu Vornic NAZGATII AVANSUL Suntem In posesia ştirei c& s‘a în­cheiat! Pe măsură ce au avansat­­discuţi­­unile în jurul împrumutului, d. Vin­tilă Brătianu a convenit să i se a­­corde nişte avansuri, aşa cum cere orice pârlit de funcţionar, când şi-a terminat leafa şi ar vrea ceva din luna viitoare. Avansurile ce s-au făcut dintr-o parte şi alta au avut însă un rezul­tat îmbucurător pentru liberali. O­­bişnuindu-se cu formula financiară, guvernul a crezut de cuviinţă să a­­vanseze şi data plecărei. Ca la S. T. B.: „avansaţi, vă rog înainte!“ Elx. CHESTIA ZILEI LA POLUL NORD GENERALUL NOBILE: Fiţi binecuvântaţi voi, toţi, cari v’aţi jertfit pentru gloria mea.... Pactul împotriva războiului D. Briand a câştigat o luptă ho­tărâtoare şi numele lui va rămâne în istorie ca acela al binefăcătoru­lui omenirii: pactul împotriva răz­boiului va deveni zilele acestea o realitate. Iniţiativa pentru acest pact a pornit de la ministrul de externe al Franţei, din spiritul larg al d-lui Briand, Care şi-a dat sea­ma că nici un sacrificiu sentimen­tal nu este prea mare pentru or­ganizarea generală a păcii. De a­­ceea a făcut primii paşi către Ger­mania şi a croit epoca cea nouă prin celebrele înţelegeri de la Lo­carno. Popoarele nu mai pot trăi as­tăzi, despărţite prin bariere sufle­teşti sau economice şi rănile gro­zave ale războiului mondial — de cari suferă deopotrivă învinşii şi învingătorii — nu pot fi tămădui­te decât prin dezarmarea morală, o dezarmare sinceră, care să tindă la asigurarea păcii. Iată ţinta înaltă de care a ur­mărit-o Franţa, în momentul când a propus Statelor­ Unite încheerea pactului, prin care războiul să fie în afară de lege, şi condamnat ca o crimă odioasă împpotriva umani­tăţii. Propunerea d-lui Briand a avut un ecou fericit în America. S-a do­vedit că ideile lui Wilson trăesc,­ şcoala lui de filosofie a păcii în­temeiată pe dreptate dă roade. Din pactul bilateral, propus de Franţa, d. Kellogg a făcut pactul universal, accesibil tuturor naţiu­nilor, pentru excluderea pe vecie a războiului. Propunerea franceză lărgită de americani, e pe cale sa devie o nouă garanţie generală a păcii mondiale. Războiul, ca in­strument de politică naţională, războiul imperialist de cuceriri şi de dom­inaţiune sunt condamnate în mod solemn. Cine recurge la el este scos din rândul omenirii ci­vilizate, coborât în rândul duşma­nilor, cari se vor lovi de frontul comun al­ tuturor popoarelor ce­lorlalte. ” însemnătatea acestui­­mare pro­gres moral nici nu poate fi cântă­rită încă la justa ei valoare. Mai ales ,pentru statele mici și­­ pentru cei­ cari nu pot admite­ o modifica­re a status quo-ului teritorial, pac­tul Kellogg-Briand este o binefa­cere nepreţuită. Cu atât mai mult, cu cât după stăruinţele depuse de Franţa, America a modificat pre­ambulul pactului, admiţând „drep­tul de a purta un război de legiti­mă apărare, menţinerea integrală a obligaţiunilor ce rezultă din pac­tul Ligii Naţiunilor şi a acorduri­lor de la Loparno, in sfărşit dreptul de a proceda nestânjenit împotri­va oricărei puteri, care ar veni să violeze pactul multilateral". Nimic nu restrânge dreptul de apărare personală. Tic,­are naţiune e liberă să-şi apere teritoriul na­ţional împotriva oricărui atac şi a oricărei invaziuni. Naţiunile sin­gure sunt competente să decidă dacă împrejurările cer un război de proprie apărare. Este incontestabil tot meritul d-lui Briand, că aceste condiţiuni au fost admise de Statele Unite şi figurează astăzi în pactul antibe­­llic. In cursul tratativelor, cari ur­mează de la începutul anului, au fost şi momente dificile, când pă­rea că realizarea pactului nu este posibilă. Se credea la început că Statele­ Unite urmăresc, în fond, desfiinţarea Ligii Naţiunilor, sau cel puţin paralizarea înaltului areo­pag prin interzicerea oricărei ac­ţiuni militare, chiar şi în cazul când ar fi luată ca un mijloc de constrân­gere­ împotriva vreunui stat revol­tat, împotriva situaţiei actuale sau care printr’un imperialism prea di­namic, ar periclita pacea. Nota de la 23 iunie a guvernului american a lămurit însă lucrurile, admiţând punctul de vedere susţinut cu mul­tă tărie de d. Poincaré şi pe de­plin justificat de împrejurările spe­ciale din Europa, unde tot mai sunt ţări cari se gândesc la agresiuni. In primul rând statele din Sud- Estul şi Estul Europei îi datorea­ză d-lui Briand recunoştinţă pen­tru atitudinea pe care a avut-o în cursul tratativelor, reuşind să mo­difice, în felul arătat mai sus, punc­tul de vedere iniţial al Statelor­ Unite. Pactul de condamnare a războ­iului poate fi considerat de pe a­­cum realizat. Franţa, Anglia, Ger­mania, Italia, Belgia, Polonia, au acceptat deja pactul în, noua lui versiune, care corespunde pe de­plin şi intereselor Micei înţelegeri. Semnarea lui solemni, care se va face în curând, la Casa Albă din Washington va fi, fără îndoială, actul cel mai de seamă din istoria modernă. L. P. Nasra * Cuvântul Regentului De când era în magistratură, d. Buzdugan era cunoscut ca o minte limpede, ca un om care uneşte cu­noştinţe juridice temeinice, o cultură generală puţin obişnuită, mai ales la noi. Cuvântarea cu care înaltul re­gent a deschis ieri congresul inter­naţional al profesorilor secundari, este insă de o amploare de idei, de o generozitate, de un umanism, cari înviorează şi îmbărbătează în tris­tele vremi prin cari trecem. De mult, foarte de mult, nu au răsunat la noi şi cu accente de atâta sinceritate, cuvinte ca acelea pe cari înaltul regent le-a pronunţat des­pre nevoia ca şcoala să creieze ca­ractere. In forma aceasta ideia în­săşi a ajuns la noi o banalitate. Cine n’a enunţat-o? Cine n’a pro­povăduit-o ? Şi cine poate spune că cu cât vremea a trecut, a găsit o rea­lizare ? Trecem acum, tocmai din acest punct de vedere, printr’o pe­rioadă dezolantă. Dar ideia pe cât de justă, pe atât de banalizată de repetarea ei în fraze lipsite de con­vingere şi conţinut, a fost înălţată de d. Buzdugan prin ţinta ce i-a pus-o. Şcoala, a spus d-sa, trebue să creieze caractere, oameni de i­­niţiativă şi de acţiune, cari formea­ză tăria naţiunilor, cari fiind buni cetăţeni, devotaţi binelui public, să se pătrundă în acelaş timp „de i­­dealurile generoase ale omenirii şi de ideia temeinică, că salvgarda­rea Intereselor legitime şi bin­ein­terese ale patriei lor, recade In pri­mul rând in concordanţa interese­lor patriei cu acelea­ ale comunită­ţii internaţionale, cum şl In coope­­rarea armonioasă şi solidară Intre naţiuni, ca singură şl sigură cale menită a asigura desvoltarea nor­mală, propăşirea şi fericirea tuturor naţiunilor“. Suntem cu atât mal In măsură să apreciem spiritul de Înaltă uma­nitate de care e pătrunsă cuvânta­rea înaltului regent, cu cât găsim într’însa exprimate într’o formă im­perioasă şi autoritativă, idei scumpe celor dela acest ziar, pentru cari luptă de decenii şi au suferit atacu­rile, invectivele cele mai odioase şi calomniile cele mai absurde din partea presei partidelor aşa zise de guvern. Nu ne indoim că cuvântarea d-lui Buzdugan a făcut o mare impresie asupra membrilor congresului şi a­­dusă la cunoştinţa străinătăţii, va contribui la înălţarea prestigiului politic şi cultural al ţării. Am dori însă ca ideile generoase şi umani­tare enunţate de inaltul regent, să aibă in practica noastră şcolară, un ecou temeinic, pentru ca sufletul generaţiilor tinere, să nu mai fie otrăvite de xenofobism şi de uri atavice nedemne de vremea in care trăim. B. „A LOVI IN INTERESELE ŢÂRII“ In vederea unor nouă definiţii Se pare că trebue definite din nou cuvintele a lovi, interes şi tară, căci altfel o sumă de declaraţii po­litice riscă să rămâe neînţelese. Zilnic citim în ziare despre cutare orator sau cutare scriitor că lo­veşte în interesele ţării. Or, când îl întrebi pe cel vizat — oricare s’ar nimeri să fie — el îţi răspunde, in­variabil, că, din potrivă, el salvează exact interesele cu pricina. Şi chestia se complică mai ales când cel acuzat de a lovi în intere­sele tării a săvârşit acţiunea, în­criminată astfel, nu la domiciliu, ci departe, hăt!,­ peste cine ştie câte graniţe. Asta ne aminteşte anecdo­ta despre individul care se află la Paris şi, simultan, onoarea-i conju­gală se duce pe popcă tocmai la Marsilia. Când, de exemplu, d. Madgearu, aflându-se peste mări şi ţări, a spus acolo nu ştiu ce şi nu ştiu cui, am luat notă că prin aceasta d-sa a lovit în interesele ţării. In calita­tea mea de alegător, care i-am dat votul d-lui Madgearu, era tocmai să-l chem la telefon, ca să-i comu­nic că pe viitor nu-l mai votez. De­odată, însă, se iveşte o mică rec­tificare : acel nu ştiu ce a fost, în a­­devăr, spus nu ştiu cui, peste mări şi ţări, dar nu verbal, ci în scris — ceeace nu schimbă mare lucru — şi nu de către d. Virgil Madgearu, ci de către d. Vintilă Brătianu. ...Era tocmai să complectez fra­za, scriind , ceeace, de asemenea, nu schimbă mare lucru. Dar m’am oprit la timp, fiindcă, dimpotrivă, totul se schimbă. A­­vând în vedere și considerând că autorul cuvintelor incriminate — provizor incriminate — este d. Vin­tilă Brătianu, ele nu lovesc în in­teresele țării, ci apără acele inte­rese. Urmează deci ca pe viitor să retrag d-lui Madgearu votul meu nu pentrucă le-a rostit, cum am crezut întâi, ci pentrucă nu le-a rostit, cum ştiu acuma. Bine­înţe­les, nu voi da votul meu nici d-lui Brătianu, întrucât d-sa n’are ne­voie : d-sa se alege cu quasi-una­­nimitatea voturilor, fără interven­ţia alegătorilor. Prin urmare, chestiunea e deo­camdată nelămurită. Trebue for­mulate din nou definiţiile cuvinte­lor : a lovi, interes, ţară. S’ar mai putea adăuga : a apăra, spre a sta­bili şi mai bine opoziţia cu a lovi. De asemenea cuvintele logică şi bună credinţă ar trebui redefinite, pentru ca în sfârşit opinia publică să-şi dea seama cum devine ca­zul şi să înţeleagă excomunicările din „Viitorul“. Traian Vlad NOTE CÂND ţi-arunci ochii pe „Viito­rul", constaţi că ţara e minată de:, aventurieri, calomniatori, comu­nişti, agenţi ai Budapestei, etc. Dar nu găseşti un rând, care să a­­nunţe ce măsuri a luat patrioticul guvern al d-lui Vintilă Brătianu contra acestor primejdioşi microbi ai descompunerii noastre ca stat. Şi te întrebi: ce fel de ticăloşi sunt cei dintâi şi ce fel de patriot e cel din urmă? REGULAMENTUL legii speculei a fost modificat. Cetăţeni bucuraţi-vâ. Eraţi victi­ma speculanţilor pentru că regula­mentul avea lacune. De-acum îna­inte, valul de eftinătate o să vă înăbuşe mai mult decât valul de căldură. Şi în ţară o să fie o bucurie...­­ . Cronicele caldarâmurilor incinsa DECOLTEURILE $1 MADRIGALUL BULEVARDIER A sosit vremea decolteurilor fre­netice și a gâzei frenetizante. De­colteurile te fac să vezi. Străve­ziul îți îngăduie să întrevezi. Se poate, însă, vorbi de nudul acade­mic în plin mers pe străzile Capi­talei? O, nu! Las’că brăţările, co­­lierele-mătănii şi cerceii acopăr, şi ele, ceva. Dar mai e — pe alo­curi — şi câte o floare. Şi chiar câte-o fundă! Şi, la urma urmei, e cingătoarea care,­ea, nu-i întot­deauna diafană. In tot cazul fiul botoşăneanului Valachi Tăutu şi al Catincăi Tău­­tulesei, poetul brânduşelor române, al Văduvei Carpaţilor şi Cerdacu­lui lui Ferent, ar avea azi de ce să fie mulţumit în bună parte, el care, la vârsta de 41 de ani împliniţi, scrisese: Amoriul haină alta nu are Decât peleica corpului seu — Cu toate­ aceste ii frumos tare... E drept că tot dânsul — Gheor­­ghe Tăutu — în aceeaş bucată cu titlul cam răstit: Lăsaţi la dracu fronguri, spoele“ (tipărită în Ni­­chipercea din 1864, No. 13, pagina 103) făcea insinuaţiunea următoa­re : Doamnele mele acele care Sunteţi plăcute, însă vroiţi Să fiţi frumoase, frumoase tare Cât toată lumea să o robiţi. Să v’o esplice azi rostul meu, „ C'a voastră silă e-o amăgire , Care vă face de râs mereu. Acea spoială din var şi cridă,­­ Cu care fata v’o zugrăviţi, • Pe-un orb din fire îl fac să ridă Căci a crohmală ii mirosiţi, Iar luminele fără vieaţă Cu care obrazul vi-l bujoraţi, In zi cu soare, in zi cu ceaţă, Oricând vă face să fiţi poiaţi. Dar n’are-a face ! Astăzi parfu­­meriile au ele grija ca spoiala să nu mai aibă miros de „crohmală“ (a­­dică de scrobeală). Cât despre materiile din cari pe vremea lui Tăutu erau alcătuite a­­cele spoeli, putem declara că as­tăzi formula e ceva mai complica­tă decât reţeta patriarhală (var+, cricii = pudra de toaletă). Şi nu în zilele noastre s’ar putea da femeii sfatul ironic pe care i-l dă Giorda­no într’o epigramă cu reminiscen­ţe biblice : Ştii, de lut suntem noi, soro, .! Şi pe lut se dă cu var! Nici de termenul paiati (adică „paiaţe“) n’au de ce să se’nspai­­me femeile. Charlie Chaplin a rea­bilitat cuvântul. Şi că luminelele au,uneori, vieaţă, se poate consta­ta după faptul că ele se deplasea­ză : în zilele de canicule, sânt miş­cătoare ca talazurile Mării roşii. * Ştiţi voi? Ori trebui cu lămurire (Citiţi continuarea in pagina II-a) ­ ACUM 2000 DE ANI Hoteluri romane de dr. P. ROBESCU In toate vremurile omul a călă­torit , de cele mai multe ori de nevoie, uneori de plăcere. Din ne­voia de a călători s’au născut ho­telurile; din plăcerea de a călători hotelurile au căpătat confort. Cât timp călătoriile nu se fă­ceau decât de nevoie, femeile nu prea au călătorit, au cam stat a­­casă, când călătoriile au început să se facă‘de distracţie, şi uneori să­ fie chiar un scop al vieţii, fe­meile au năpădit hotelurile, cari, din pricina prezenţii lor, s’au în­frumuseţat, au pus, confortul şi lu­xul pe primul plan şi de aci, mese­ria de hotelier, care în trecut nu era tocmai onorabilă, a ajuns o specialitate, iar­ hoteleria o indus­trie înfloritoare.­­­ In antichitate, cum ziceam, mai mult bărbaţii călătoreau, şi atunci se îmbrăcaţi cu un costum special,, aşa că toţi îl ştiau că e­ste călător, în bassorelief­­rile romane şi gre­ceşti, precum şi în picturile antice, călătorii se cunosc după port. Nu e vorba, că şi azi,­unii că­­lători ţin să se arate cu clasica şapcă, cu cunoscuta haină încinsă cu un cordon şi cu ştiuţii pantaloni scurţi şi ciorapi lungi. La romani, hotelierii nu se bucu­rau de nume bun, şi nici în cinste nu erau ţinuţi : erau puşi alături cu hoţii, cu falsificatorii­ de bani şi cu femeile pierdute. Hotelierul — obicei care s’a con­servat multă vreme — ieşea înain­tea călătorului la uşă, se ploconea,, îl­­saluta cu cuvinte măgulitoare, apoi îl întovărăşea până în camera ce i-o punea la dispoziţie. Hotelurile aveau nume, ca :, „La Mercur“, „La „Elefant“, „Ad aqui­­lam majorem" (La vulturul cel mare), „Ad sorores III" (La trei surori), etc.; iar deseori, ca hote­lierii­­ să­ atragă clientela, scriau pe faţade reclame, ca următoarea gă­sită la Portipei : : \iî' Mer­curias hie lucrum promitat,— Apollo salutem — Septumanus hospitium cam prau­dio— Qui venerit, melle usuteti­r, post, h­ospes, ubi m­aneas, prospera. Mercur îţi promite,, bune, , afaceri I aici . — Apolon sănătate — Septu­­manus (hotelierul) ospitalitate şi , masă. — Cine va veni aici, va fi tratat cu miere, pe urmă, mosafi­­rule, unde vei umbla, noroc). Lucru poate de necrezut : hote­lurile de acum 2000 de ani aveau ascensoare : pe Palatin, acolo un­de erau palatele împăraţilor, s’a găsit un ascensor hidraulic, ce — firește — era la un hotel de lux, iar într’un tratat de mecanică ro­mană se vorbește de ascensor ca de ceva obicinuit. : # Ajuns la hotel, prima grijă a că­lătorului era să se ducă la bodegă, o sală mai retrasă în care erau fel de fel de băuturi și fel­ de fel de gustări, fie sărate, ca ouă răscoap­te date prin făină galbenă şi pipă­rate, fie dulci ca bob fiert şi mie­re, etc. Aci, călătorul juca două-trei partide de zaruri,—­un joc de noroc foarte răspândit în antichitate, in­ timpul Evului Mediu şi chiar în timpurile moderne până la inven­tarea cărţilor de joc — sau conti­nua jocul început pe drum cu alti călători, mai bea un pahar de bă­utură, mai gusta câte­ ceva. , Hotelierii ca să aibă renume și ca hotelurile, lor să fie căutate,­ tre­buiau să îndeplinească, , neapărat, trei conditiuni ,de căpetenie' ,,- să aiba bucătărie bârna, să aibă paturi bune şi să aibă si ....tovarăşe pen­tru’ călători. ... 7­­La Isernia, în Italia de Sud, s’a găsit un bassorelier din epoca ro­mană, care reprezintă un bărbat la uşa unui hotel, îmbrăcat în tra­diţionalul costum de călătorie, cu calul de căpăstru, făcând socotea­la cu hoteliereasa. Dedesupt este scris : — Patrona, socoteala. — Tu ai avut: vin, o sesterţă, pâine, un as ; miere, doi aşi. *— Bine. — Fata, opt aşi. — Foarte bine. — Fân pentru cal, doi aşi. —Poftim... Acum, rămas bun. * In urma săpăturilor dela Pom­pei, azi se știe cum erau hoteluri­le romane. Antreul da într’o sală vastă, cam de 85 metri pătraţi, care ser­vea ca hali şi ca sală de masă. In această sală dădeau uşile de la o mulţime de camere, destul de mici, cele mai mari dacă aveau 12 metri patrati (3 pe 4 metri). In fundul sălii, la­ stânga, un cu­­loar ducea la latrină şi la grajd. In cealaltă parte era bucătăria. Mai multe scări duceau la etajul de sus, dar cum toate etajele clă­dirilor din Pompei s’au surpat din cauza cenuşii care a acoperit ora­şul, nu se ştie cum era etajul su­perior. Hotelurile din Pompei, erau des­tul de simple, nu avuseseră vreme să evolueze spre lux, căci Pompei (Citită continuare în pagina II-a)

Next