Adevěrul, iulie 1928 (Anul 41, nr. 13658-13684)
1928-07-22 / nr. 13676
i GLOSE POLITICE... Morala Ziarele liberale nu mai contenesc cu slojana şi morala. Bineînţeles că obiectivul acestor creştineşti preocupări este mereu şi mereu partidul naţional-ţărănesc. Oficiosul liberal, scris în limba franceză, a şi găsit o formulă plastică : drumul spre putere este acel al preocupărilor de grija şi nevoile obşteşti şi a prestigiului statului. De acest lucru s’au condus mereu liberalii, ca să ajungă să guverneze aproape în permanenţă. Niciodată, ei nu s’au preocupat de interese de partid, niciodată n’au înţeles guvernarea pentru partid. Până şi în timpul războiului, ei n’au avut preocupări de partid. Dacă n’au făcut guvern naţional cu Take Ionescu decât în vremea nenorocirilor, este doar că credeau a servi mai bine ţara fără acest patriot. Şi dacă l’au luat în corabie, în epoca dezastrului, este că nu voiau ca partidul liberal să-şi poată asigura gloria de a fi salvat singur interesele ţârii. Dar dojana de acum, are şi un substrat actual. Liberalii ştiu ce ar însemna, în împrejurările actuale, o agitaţie violentă a naţional-ţărăniştilor. Iată pentru ce ei cred că se impune ca metodei atacurilor violente şi a calomniilor să se substitue acum metoda ademenirilor. Vor cădea în cursă naţional-ţărăniştii ? Sunt toate indicile că nu, şi este de prevăzut că, dacă nu vor surveni acte hotărîtoare — în sensul celor ce doreşte şi reclamă partidul d-lui Maniu — vacanţa actuală va însemna de drept o mare agitaţie politică. , Prestigiu S’a produs un fapt extraordinar. Un membru al majorităţii, d. Irimescu-Cândeşti, s’a crezut victima unei maşinaţiuni a ministrului de justiţie. Din motive de luptă intestină politică la Dâmboviţa, deputatul Cândeşti ar fi fost citat ca informator, în chestiunea neregulilor petrolifere din acel judeţ. Nu cunoaştem faptele, nu ştim întrucât d-sa este o victimă a unor maşinaţiuni politice sau, într’adevăr, are a răspunde de fapte cercetate actualmente de justiţie. Ne ferim dar de la orice afirmaţiuni intr’un sens sau altul. Ceiaceştim însă — căci faptul a fost afirmat în gazete şi confirmat de d. Cândeşti, — este că acesta, în cursul unei vizite făcute ministrului de justiţie, a vorbit de revolver şi palme. Oricât asemenea incidente violente nu trebuesc cercetate numai în lumina distanţelor intre un ministru şi un deputat, ci şi sub aspectul legăturilor sau animozităţilor personale intre doi oameni cu situaţie, care fac astăzi politică în acelaş partid, ne întrebăm totuşi dacă este admisibil, — fără o reparaţiune — atari incidente. Nu de alta, dar prea se vorbește mult la noi de criză de autoritate! Sever D. KELLOGG a cărui propunere de pact împotriva războiului a adunat aproape unanimitatea voturilor statelor europene. UNUL 41, No. 13676 * Duminecă 22 Iulie 1928 6 Pagini Adeverul foNDATOHI. AL. v. BELDIMAN 1888 -1897 FONDATORI. C0NST MILLE 1897-1928 750 lei pe un an. ABONAMENTE : 380 ,eî 6 tanL 200 lei pe 3 luni. Id străinătate dubla Lei 3 BIROURILE: București» Str. Sărindar No. 7—9—11 Lei 3 Centrala: 306/87, 324/73, 346/79, 353/54, nu PTPPAMP. Direcţia: 357/72. TELEFOANE . Administraţia: 307/69. Provincia: 310/66. Comunicatul guvernului spune: „aproape toată FINANŢA INTERNAŢIONALA va fi chemată să participe la stabilizarea şi împrumutul român". ...Finanța Internaţională? Unde ai ascuns, d-le Vintilă Brătianu, faimosul „prin noi înşine!" CONSUMATUM EST... Aşa dar s’a isprăvit.. Drumeţii bizari, cari au bătut pe cele mai răzleţe cărări pământul indulgent al Europei, se strâng spre casă în vederea unei bine meritate odihne. Iar iluştrii şi puternicii reprezentanţi ai formidabilului front bancar din apus vor zice, de asemenea, bun rămas umilitor pertractanti români şi vor pleca ducând cu ei amintirea — desigur agreabilă — a schimbului de vederi avut cu d. Brătianu. Ei se vor felicita de bună seamă, chiar în prima clipă când vor rămâne singuri în tren. Au suficiente motive să se trateze reciproc cu gratulaţiuni gentile... Au întâlnit în calea lor supunere şi obedienţă, alături de o dispoziţie nelimitată de concesiuni. Guvernul român n’a turburat cu nici o vorbă de protestare, ori măcar de nedumerire, expunerea cu infinite dedesubturi a iluştrilor bancheri. Căci nu putea s'o turbure. A alergat după el vreme de aproape un an, cu desnădejde și cu pasiune frivolă. S’a rugat, i-a implorat să svârle o cange salvatoare partidului liberal, care lupta anemic cu năvala impetuoasă a valurilor răscolite din adâncuri. In pustiul întins și larg al mării sbuciumate, partidul liberal chema cu desperarea morţii ajutorul faimoasei şi trădătoarei »finanţe străine“. II trebuia suportul hotărîtor al unei biruinţe răsunătoare. II trebuia un împrumut de oriunde, în orice condiţiuni, ca să facă stabilizarea. Sistemul politic clădit pe minciună epuizase toate justificările prezentei saie la cârma destinelor noastre. întreg păiangenisul vast al acestui sistem, cu toate ramificațiunile lui în sferele înalte, se cutremură la gândul că ziua scadentei fatale se apropie iremediabil. Ce motive puteau să mai invoace în argumentarea necesităţii imperative de a rămânea la putere? Ce motive n’au fost utilizate dela unire Încoace? Şi ce motive mai puteau fi scoase din bazarul de Ingeniozităţi balcanice, ca să se justifice pe încă o perioadă de vreme minciuna constituţională, deasupra căreia stărueşte un regim politic respins de masse prin repetate manifestări de suprem desgust ? Ah, ce goană precipitată, ce alergătură desmătată şi ce debandadă a fost în circulaţiunea aprigă după gratiile iluştrilor bancheri. Şi în clipa, când aceştia au binevoit să treacă hotarul spre a veni în țară, ce hohot sinistru a răsunat deasupra noastră, din gura larg și haotic deschisă a sistemului îmbătat de fericire ! Guvernul a crezut, de bună seamă, că bancherii aduc în geamantanele lor cele optzeci de milioane dolari, spre a-i împrumuta prietenește, bătând jovial pe umerii d-lui Vintilă Brătianu... Ci bancherii au adus în geamantane, în loc de bani, o sumedenie de sfaturi. Şi d. Vintilă Brătianu, care se temea că n’o să aibă unde aşeza atâta amar de bănet, a fost tratat cu sfaturi şi cu proecte cari concurau în genialitate. La urmă l-au convins că trebue să amâne întreaga afacere plicticoasă a stabilizării. Iar drept mângâiere pentru văditele suferinţe ale guvernului, bancherii au promis un mic avans. Compensaţie pentru daune de ordin moral... Iată isprava. Iată răsunătoarea biruinţă, pentru care sistemul politic cu toate ramificațiunile lui în sferele înalte merită să rămână la cârma destinelor noastre. Iată argumentul pentru care ţara va trebui să suporte jugul unei guvernări nefericite, așa cum l-a suportat şi până astăzi. Iată motivul care justifică, şi de azi înainte, cinica batjocorire a votului obştesc şi ignorarea oricărui principiu de respect al rânduelilor noastre constitutonale. Guvernul a încheiat lamentabil şi dureros şi acest capitol al activităţii sale. Totuş, partidul liberal va continua să guverneze... patriotic, din dezastru în dezastru. Cine va reacţiona împotriva lui ? Cine va putea stârpi răul acolo unde există el de fapt? „Noi am dărâmat guvernul Averescu fără să luptăm împotriva lui; d-voastră ne atacaţi, luptaţi contra noastră, dar nu ne puteţi dărâma“ — a spus odinioară d. Vintilă Brătianu opoziţiei din Cameră. In fraza asta insolentă se cuprinde întreg adevărul respingător al situaţiei noastre politice. Are cineva curajul să smulgă germenul răului de acolo de unde este el în adevăr? Iată ceea ce am vrea să ştim acum, după ce înfrângerea s’a consumat, fără ca pe urmele ei să rezulte consecința firească: demisia guvernului. Tiberiu Vornic NAZGATII AVANSUL Suntem In posesia ştirei c& s‘a încheiat! Pe măsură ce au avansatdiscuţiunile în jurul împrumutului, d. Vintilă Brătianu a convenit să i se acorde nişte avansuri, aşa cum cere orice pârlit de funcţionar, când şi-a terminat leafa şi ar vrea ceva din luna viitoare. Avansurile ce s-au făcut dintr-o parte şi alta au avut însă un rezultat îmbucurător pentru liberali. Obişnuindu-se cu formula financiară, guvernul a crezut de cuviinţă să avanseze şi data plecărei. Ca la S. T. B.: „avansaţi, vă rog înainte!“ Elx. CHESTIA ZILEI LA POLUL NORD GENERALUL NOBILE: Fiţi binecuvântaţi voi, toţi, cari v’aţi jertfit pentru gloria mea.... Pactul împotriva războiului D. Briand a câştigat o luptă hotărâtoare şi numele lui va rămâne în istorie ca acela al binefăcătorului omenirii: pactul împotriva războiului va deveni zilele acestea o realitate. Iniţiativa pentru acest pact a pornit de la ministrul de externe al Franţei, din spiritul larg al d-lui Briand, Care şi-a dat seama că nici un sacrificiu sentimental nu este prea mare pentru organizarea generală a păcii. De aceea a făcut primii paşi către Germania şi a croit epoca cea nouă prin celebrele înţelegeri de la Locarno. Popoarele nu mai pot trăi astăzi, despărţite prin bariere sufleteşti sau economice şi rănile grozave ale războiului mondial — de cari suferă deopotrivă învinşii şi învingătorii — nu pot fi tămăduite decât prin dezarmarea morală, o dezarmare sinceră, care să tindă la asigurarea păcii. Iată ţinta înaltă de care a urmărit-o Franţa, în momentul când a propus Statelor Unite încheerea pactului, prin care războiul să fie în afară de lege, şi condamnat ca o crimă odioasă împpotriva umanităţii. Propunerea d-lui Briand a avut un ecou fericit în America. S-a dovedit că ideile lui Wilson trăesc, şcoala lui de filosofie a păcii întemeiată pe dreptate dă roade. Din pactul bilateral, propus de Franţa, d. Kellogg a făcut pactul universal, accesibil tuturor naţiunilor, pentru excluderea pe vecie a războiului. Propunerea franceză lărgită de americani, e pe cale sa devie o nouă garanţie generală a păcii mondiale. Războiul, ca instrument de politică naţională, războiul imperialist de cuceriri şi de dominaţiune sunt condamnate în mod solemn. Cine recurge la el este scos din rândul omenirii civilizate, coborât în rândul duşmanilor, cari se vor lovi de frontul comun al tuturor popoarelor celorlalte. ” însemnătatea acestuimare progres moral nici nu poate fi cântărită încă la justa ei valoare. Mai ales ,pentru statele mici și pentru cei cari nu pot admite o modificare a status quo-ului teritorial, pactul Kellogg-Briand este o binefacere nepreţuită. Cu atât mai mult, cu cât după stăruinţele depuse de Franţa, America a modificat preambulul pactului, admiţând „dreptul de a purta un război de legitimă apărare, menţinerea integrală a obligaţiunilor ce rezultă din pactul Ligii Naţiunilor şi a acordurilor de la Loparno, in sfărşit dreptul de a proceda nestânjenit împotriva oricărei puteri, care ar veni să violeze pactul multilateral". Nimic nu restrânge dreptul de apărare personală. Tic,are naţiune e liberă să-şi apere teritoriul naţional împotriva oricărui atac şi a oricărei invaziuni. Naţiunile singure sunt competente să decidă dacă împrejurările cer un război de proprie apărare. Este incontestabil tot meritul d-lui Briand, că aceste condiţiuni au fost admise de Statele Unite şi figurează astăzi în pactul antibellic. In cursul tratativelor, cari urmează de la începutul anului, au fost şi momente dificile, când părea că realizarea pactului nu este posibilă. Se credea la început că Statele Unite urmăresc, în fond, desfiinţarea Ligii Naţiunilor, sau cel puţin paralizarea înaltului areopag prin interzicerea oricărei acţiuni militare, chiar şi în cazul când ar fi luată ca un mijloc de constrângere împotriva vreunui stat revoltat, împotriva situaţiei actuale sau care printr’un imperialism prea dinamic, ar periclita pacea. Nota de la 23 iunie a guvernului american a lămurit însă lucrurile, admiţând punctul de vedere susţinut cu multă tărie de d. Poincaré şi pe deplin justificat de împrejurările speciale din Europa, unde tot mai sunt ţări cari se gândesc la agresiuni. In primul rând statele din Sud- Estul şi Estul Europei îi datorează d-lui Briand recunoştinţă pentru atitudinea pe care a avut-o în cursul tratativelor, reuşind să modifice, în felul arătat mai sus, punctul de vedere iniţial al Statelor Unite. Pactul de condamnare a războiului poate fi considerat de pe acum realizat. Franţa, Anglia, Germania, Italia, Belgia, Polonia, au acceptat deja pactul în, noua lui versiune, care corespunde pe deplin şi intereselor Micei înţelegeri. Semnarea lui solemni, care se va face în curând, la Casa Albă din Washington va fi, fără îndoială, actul cel mai de seamă din istoria modernă. L. P. Nasra * Cuvântul Regentului De când era în magistratură, d. Buzdugan era cunoscut ca o minte limpede, ca un om care uneşte cunoştinţe juridice temeinice, o cultură generală puţin obişnuită, mai ales la noi. Cuvântarea cu care înaltul regent a deschis ieri congresul internaţional al profesorilor secundari, este insă de o amploare de idei, de o generozitate, de un umanism, cari înviorează şi îmbărbătează în tristele vremi prin cari trecem. De mult, foarte de mult, nu au răsunat la noi şi cu accente de atâta sinceritate, cuvinte ca acelea pe cari înaltul regent le-a pronunţat despre nevoia ca şcoala să creieze caractere. In forma aceasta ideia însăşi a ajuns la noi o banalitate. Cine n’a enunţat-o? Cine n’a propovăduit-o ? Şi cine poate spune că cu cât vremea a trecut, a găsit o realizare ? Trecem acum, tocmai din acest punct de vedere, printr’o perioadă dezolantă. Dar ideia pe cât de justă, pe atât de banalizată de repetarea ei în fraze lipsite de convingere şi conţinut, a fost înălţată de d. Buzdugan prin ţinta ce i-a pus-o. Şcoala, a spus d-sa, trebue să creieze caractere, oameni de iniţiativă şi de acţiune, cari formează tăria naţiunilor, cari fiind buni cetăţeni, devotaţi binelui public, să se pătrundă în acelaş timp „de idealurile generoase ale omenirii şi de ideia temeinică, că salvgardarea Intereselor legitime şi bineinterese ale patriei lor, recade In primul rând in concordanţa intereselor patriei cu acelea ale comunităţii internaţionale, cum şl In cooperarea armonioasă şi solidară Intre naţiuni, ca singură şl sigură cale menită a asigura desvoltarea normală, propăşirea şi fericirea tuturor naţiunilor“. Suntem cu atât mal In măsură să apreciem spiritul de Înaltă umanitate de care e pătrunsă cuvântarea înaltului regent, cu cât găsim într’însa exprimate într’o formă imperioasă şi autoritativă, idei scumpe celor dela acest ziar, pentru cari luptă de decenii şi au suferit atacurile, invectivele cele mai odioase şi calomniile cele mai absurde din partea presei partidelor aşa zise de guvern. Nu ne indoim că cuvântarea d-lui Buzdugan a făcut o mare impresie asupra membrilor congresului şi adusă la cunoştinţa străinătăţii, va contribui la înălţarea prestigiului politic şi cultural al ţării. Am dori însă ca ideile generoase şi umanitare enunţate de inaltul regent, să aibă in practica noastră şcolară, un ecou temeinic, pentru ca sufletul generaţiilor tinere, să nu mai fie otrăvite de xenofobism şi de uri atavice nedemne de vremea in care trăim. B. „A LOVI IN INTERESELE ŢÂRII“ In vederea unor nouă definiţii Se pare că trebue definite din nou cuvintele a lovi, interes şi tară, căci altfel o sumă de declaraţii politice riscă să rămâe neînţelese. Zilnic citim în ziare despre cutare orator sau cutare scriitor că loveşte în interesele ţării. Or, când îl întrebi pe cel vizat — oricare s’ar nimeri să fie — el îţi răspunde, invariabil, că, din potrivă, el salvează exact interesele cu pricina. Şi chestia se complică mai ales când cel acuzat de a lovi în interesele tării a săvârşit acţiunea, încriminată astfel, nu la domiciliu, ci departe, hăt!, peste cine ştie câte graniţe. Asta ne aminteşte anecdota despre individul care se află la Paris şi, simultan, onoarea-i conjugală se duce pe popcă tocmai la Marsilia. Când, de exemplu, d. Madgearu, aflându-se peste mări şi ţări, a spus acolo nu ştiu ce şi nu ştiu cui, am luat notă că prin aceasta d-sa a lovit în interesele ţării. In calitatea mea de alegător, care i-am dat votul d-lui Madgearu, era tocmai să-l chem la telefon, ca să-i comunic că pe viitor nu-l mai votez. Deodată, însă, se iveşte o mică rectificare : acel nu ştiu ce a fost, în adevăr, spus nu ştiu cui, peste mări şi ţări, dar nu verbal, ci în scris — ceeace nu schimbă mare lucru — şi nu de către d. Virgil Madgearu, ci de către d. Vintilă Brătianu. ...Era tocmai să complectez fraza, scriind , ceeace, de asemenea, nu schimbă mare lucru. Dar m’am oprit la timp, fiindcă, dimpotrivă, totul se schimbă. Având în vedere și considerând că autorul cuvintelor incriminate — provizor incriminate — este d. Vintilă Brătianu, ele nu lovesc în interesele țării, ci apără acele interese. Urmează deci ca pe viitor să retrag d-lui Madgearu votul meu nu pentrucă le-a rostit, cum am crezut întâi, ci pentrucă nu le-a rostit, cum ştiu acuma. Bineînţeles, nu voi da votul meu nici d-lui Brătianu, întrucât d-sa n’are nevoie : d-sa se alege cu quasi-unanimitatea voturilor, fără intervenţia alegătorilor. Prin urmare, chestiunea e deocamdată nelămurită. Trebue formulate din nou definiţiile cuvintelor : a lovi, interes, ţară. S’ar mai putea adăuga : a apăra, spre a stabili şi mai bine opoziţia cu a lovi. De asemenea cuvintele logică şi bună credinţă ar trebui redefinite, pentru ca în sfârşit opinia publică să-şi dea seama cum devine cazul şi să înţeleagă excomunicările din „Viitorul“. Traian Vlad NOTE CÂND ţi-arunci ochii pe „Viitorul", constaţi că ţara e minată de:, aventurieri, calomniatori, comunişti, agenţi ai Budapestei, etc. Dar nu găseşti un rând, care să anunţe ce măsuri a luat patrioticul guvern al d-lui Vintilă Brătianu contra acestor primejdioşi microbi ai descompunerii noastre ca stat. Şi te întrebi: ce fel de ticăloşi sunt cei dintâi şi ce fel de patriot e cel din urmă? REGULAMENTUL legii speculei a fost modificat. Cetăţeni bucuraţi-vâ. Eraţi victima speculanţilor pentru că regulamentul avea lacune. De-acum înainte, valul de eftinătate o să vă înăbuşe mai mult decât valul de căldură. Şi în ţară o să fie o bucurie... . Cronicele caldarâmurilor incinsa DECOLTEURILE $1 MADRIGALUL BULEVARDIER A sosit vremea decolteurilor frenetice și a gâzei frenetizante. Decolteurile te fac să vezi. Străveziul îți îngăduie să întrevezi. Se poate, însă, vorbi de nudul academic în plin mers pe străzile Capitalei? O, nu! Las’că brăţările, colierele-mătănii şi cerceii acopăr, şi ele, ceva. Dar mai e — pe alocuri — şi câte o floare. Şi chiar câte-o fundă! Şi, la urma urmei, e cingătoarea care,ea, nu-i întotdeauna diafană. In tot cazul fiul botoşăneanului Valachi Tăutu şi al Catincăi Tăutulesei, poetul brânduşelor române, al Văduvei Carpaţilor şi Cerdacului lui Ferent, ar avea azi de ce să fie mulţumit în bună parte, el care, la vârsta de 41 de ani împliniţi, scrisese: Amoriul haină alta nu are Decât peleica corpului seu — Cu toate aceste ii frumos tare... E drept că tot dânsul — Gheorghe Tăutu — în aceeaş bucată cu titlul cam răstit: Lăsaţi la dracu fronguri, spoele“ (tipărită în Nichipercea din 1864, No. 13, pagina 103) făcea insinuaţiunea următoare : Doamnele mele acele care Sunteţi plăcute, însă vroiţi Să fiţi frumoase, frumoase tare Cât toată lumea să o robiţi. Să v’o esplice azi rostul meu, „ C'a voastră silă e-o amăgire , Care vă face de râs mereu. Acea spoială din var şi cridă, Cu care fata v’o zugrăviţi, • Pe-un orb din fire îl fac să ridă Căci a crohmală ii mirosiţi, Iar luminele fără vieaţă Cu care obrazul vi-l bujoraţi, In zi cu soare, in zi cu ceaţă, Oricând vă face să fiţi poiaţi. Dar n’are-a face ! Astăzi parfumeriile au ele grija ca spoiala să nu mai aibă miros de „crohmală“ (adică de scrobeală). Cât despre materiile din cari pe vremea lui Tăutu erau alcătuite acele spoeli, putem declara că astăzi formula e ceva mai complicată decât reţeta patriarhală (var+, cricii = pudra de toaletă). Şi nu în zilele noastre s’ar putea da femeii sfatul ironic pe care i-l dă Giordano într’o epigramă cu reminiscenţe biblice : Ştii, de lut suntem noi, soro, .! Şi pe lut se dă cu var! Nici de termenul paiati (adică „paiaţe“) n’au de ce să se’nspaime femeile. Charlie Chaplin a reabilitat cuvântul. Şi că luminelele au,uneori, vieaţă, se poate constata după faptul că ele se deplasează : în zilele de canicule, sânt mişcătoare ca talazurile Mării roşii. * Ştiţi voi? Ori trebui cu lămurire (Citiţi continuarea in pagina II-a) ACUM 2000 DE ANI Hoteluri romane de dr. P. ROBESCU In toate vremurile omul a călătorit , de cele mai multe ori de nevoie, uneori de plăcere. Din nevoia de a călători s’au născut hotelurile; din plăcerea de a călători hotelurile au căpătat confort. Cât timp călătoriile nu se făceau decât de nevoie, femeile nu prea au călătorit, au cam stat acasă, când călătoriile au început să se facă‘de distracţie, şi uneori să fie chiar un scop al vieţii, femeile au năpădit hotelurile, cari, din pricina prezenţii lor, s’au înfrumuseţat, au pus, confortul şi luxul pe primul plan şi de aci, meseria de hotelier, care în trecut nu era tocmai onorabilă, a ajuns o specialitate, iar hoteleria o industrie înfloritoare. In antichitate, cum ziceam, mai mult bărbaţii călătoreau, şi atunci se îmbrăcaţi cu un costum special,, aşa că toţi îl ştiau că este călător, în bassoreliefrile romane şi greceşti, precum şi în picturile antice, călătorii se cunosc după port. Nu e vorba, că şi azi,unii călători ţin să se arate cu clasica şapcă, cu cunoscuta haină încinsă cu un cordon şi cu ştiuţii pantaloni scurţi şi ciorapi lungi. La romani, hotelierii nu se bucurau de nume bun, şi nici în cinste nu erau ţinuţi : erau puşi alături cu hoţii, cu falsificatorii de bani şi cu femeile pierdute. Hotelierul — obicei care s’a conservat multă vreme — ieşea înaintea călătorului la uşă, se ploconea,, îlsaluta cu cuvinte măgulitoare, apoi îl întovărăşea până în camera ce i-o punea la dispoziţie. Hotelurile aveau nume, ca :, „La Mercur“, „La „Elefant“, „Ad aquilam majorem" (La vulturul cel mare), „Ad sorores III" (La trei surori), etc.; iar deseori, ca hotelierii să atragă clientela, scriau pe faţade reclame, ca următoarea găsită la Portipei : : \iî' Mercurias hie lucrum promitat,— Apollo salutem — Septumanus hospitium cam praudio— Qui venerit, melle usutetir, post, hospes, ubi maneas, prospera. Mercur îţi promite,, bune, , afaceri I aici . — Apolon sănătate — Septumanus (hotelierul) ospitalitate şi , masă. — Cine va veni aici, va fi tratat cu miere, pe urmă, mosafirule, unde vei umbla, noroc). Lucru poate de necrezut : hotelurile de acum 2000 de ani aveau ascensoare : pe Palatin, acolo unde erau palatele împăraţilor, s’a găsit un ascensor hidraulic, ce — firește — era la un hotel de lux, iar într’un tratat de mecanică romană se vorbește de ascensor ca de ceva obicinuit. : # Ajuns la hotel, prima grijă a călătorului era să se ducă la bodegă, o sală mai retrasă în care erau fel de fel de băuturi și fel de fel de gustări, fie sărate, ca ouă răscoapte date prin făină galbenă şi pipărate, fie dulci ca bob fiert şi miere, etc. Aci, călătorul juca două-trei partide de zaruri,—un joc de noroc foarte răspândit în antichitate, in timpul Evului Mediu şi chiar în timpurile moderne până la inventarea cărţilor de joc — sau continua jocul început pe drum cu alti călători, mai bea un pahar de băutură, mai gusta câte ceva. , Hotelierii ca să aibă renume și ca hotelurile, lor să fie căutate, trebuiau să îndeplinească, , neapărat, trei conditiuni ,de căpetenie' ,,- să aiba bucătărie bârna, să aibă paturi bune şi să aibă si ....tovarăşe pentru’ călători. ... 7La Isernia, în Italia de Sud, s’a găsit un bassorelier din epoca romană, care reprezintă un bărbat la uşa unui hotel, îmbrăcat în tradiţionalul costum de călătorie, cu calul de căpăstru, făcând socoteala cu hoteliereasa. Dedesupt este scris : — Patrona, socoteala. — Tu ai avut: vin, o sesterţă, pâine, un as ; miere, doi aşi. *— Bine. — Fata, opt aşi. — Foarte bine. — Fân pentru cal, doi aşi. —Poftim... Acum, rămas bun. * In urma săpăturilor dela Pompei, azi se știe cum erau hotelurile romane. Antreul da într’o sală vastă, cam de 85 metri pătraţi, care servea ca hali şi ca sală de masă. In această sală dădeau uşile de la o mulţime de camere, destul de mici, cele mai mari dacă aveau 12 metri patrati (3 pe 4 metri). In fundul sălii, la stânga, un culoar ducea la latrină şi la grajd. In cealaltă parte era bucătăria. Mai multe scări duceau la etajul de sus, dar cum toate etajele clădirilor din Pompei s’au surpat din cauza cenuşii care a acoperit oraşul, nu se ştie cum era etajul superior. Hotelurile din Pompei, erau destul de simple, nu avuseseră vreme să evolueze spre lux, căci Pompei (Citită continuare în pagina II-a)