Adevěrul, noiembrie 1928 (Anul 41, nr. 13763-13788)
1928-11-25 / nr. 13784
I GLOSE POLITICE... dezolaţi liberalii sunt teribili de afectafi cţi, au fost trimişi la vatră cei 12 mii de jandarmi rurali. Ordinea este ameninţată şi Viitorul vorbeste de alarma unor cercuri poltice. N’am fi relevat faptul, dacă n’am vedea in aceasta un indiciu că liberalii perzistă in concepțiile lor, cari le-au adus oprobiul public. Spiritul poliţist perzistă. Jandarmul devine pivotul societăţii. Concepţia e veche. O cunoaştem de pe vremea când nici un abuz nu era pedepsit, pe motivul de interes superior de stat. O cunoaştem de pe vemea când d. Tătănescu, exponentul şefului şi al partidului, a indrăsnit să „explice" mitul brutei care l-a lovit pe d. Halippa. Era în joc onoarea corpului jandarm,ăricesc, era in cauză onoarea stâlpului ordinei. Credeam că vremurile acestea au luat sfârşit şi că liberalii şi-au dat, in fine, seama de dezastrul pe care l-au hărăzit partidului lor prin spiritul acesta de poliţism dus la ultima extremă. Ne-am înşelat. Viitorul continuă să nu conceapă statul decât cu 40.000 jandarmi activi, coloane volante politice de jandarmi, siguranţa şi poliţie drept armă electorală, şi nu miară 700 milioane din bugetul statului pentru jandarmi, poliţie şi siguranţă. Se pare că un greu destin apasă acest partid, din moment ce se se anchilozează în concepturi atât de reacţionare şi poliţiste! Catrondaţi Patimele sunt deslănţuite. O luptă teribilă, la toate organizaţiile, pentru fixarea listelor de candidaţi. Noroc că pentru curmarea acestei lupte există un termen fatal. Altminteri nu ştim unde s’ar putea ajunge. In totdeauna s’au dat lupte crâncene in vederea candidaturilor. Ni se pare totuşi că aspectul pe care l-au îmbrăcat, de la răsboi încoace, aceste lupte, este altul decât acel ce ar fi trebuit să fie. Politica este, prin esenţa ei, subiectivă, intrucât purcede de la veleităţi şi ambiţiuni omeneşti, ea nu poate, din punctul de vedere abstract, decât să prezinte un aspect puţin îmbucurător, mai cu seamă atunci când aceste veleităţi şi pretenţiuni se precizează sub forma de candidaturi. Dar parcă in trecut tot mai existau norme şi criterii. Arivismul parcă era ceva mai îngrădit. Simţul autocritic parcă era mai desvoltat. Pe de altă parte, erarhia politică constituia o expresie mai reală. De la răsboi încoace insă avem, din contra, deslănţuirea arivismului politic la extrem. Toată lumea are drepturi. Nimeni nu înţelege gradaţia. Tineri, cari odinioară ar fi râvni, în mod timid cel mult în damnitatea de avocat al statului, astăzi cer prefecturi şi mandate de deputat. Noroc, cum am spus, că există un termen fatal când exhibiţia aceasta de pofte nemăsurate ia sfârşit. Şi apoi, speranţa că in curând se va reveni din nou la erarhia valorilor, nu trebue complectamente părăsită. Noroc!Sever OASPEŢI STRĂINI D. CHARLES MECIRI Secretarul general al Uniunii internaţionale agrare ANUL 41. No. 13784 • Dumincă 25 noembrie 1928 6 Pagini Adevărul FONDATORI: AL V BELDIMAN 1888 1897 CONST. MIULR 1897 1928 ABONAMENTE, jg jj J* ZS I 1B «'jf'f3'“ 200 lei pe 3 luni, j QUBIU Oficiosul averescan protestează împotriva faptului că guvernul a trimis la vatră 12.000 jandarmi din toiul campaniei electorale“. ...jandarmii au, deci, un rol atât de important in campania electorală? „STRAJA ŢÂRII“ D. Vintilă Brătianu a făcut la Piteşti una din acele confesiuni specific liberale, cari definesc in mod lapidar incorigibila mentalitate ce călăuzeşte paşii acestui partid. D-sa a lămurit auditorul asupra rosturilor grave, pe cari trebue să le aibă partidul liberal in opoziţie şi s’a oprit la formula că acestuia li revine rolul unic, special creiat pentru el, de a fi ,,straja ţării“. . D. Brătianu a vrut să înţeleagă desigur că partidul liberal este şi rămâne singurul organism de nădejde al tării, având menirea să dirijeze afacerile publice fie că deţine guvernul, fie că este in opoziţie. Ignorând schimbările profunde cari au intervenit in cursul vremii şi neţinând seama de importanta cotitură peste care a trecut rânduiala moravurilor noastre politice, şeful partidului liberal se institue, senin şi sigur, in continuator al marilor tradiţii de glorie liberală, atotputernică in opoziţie ca şi la guvern.Onorabilul auditoriu de la Piteşti a avut prilejul să audă şi o amplă argumentaţie a rolului de strajă, pe care trebue să-l aibă partidul liberal. D. Brătianu a precizat, in patru capitole mari, ordinea topografică in care vor trebui să-şi facă datoria sentinelele partidului său. întâiul post de gardă e trimis să vegheze asupra rânduielii constituţionale— împotriva cat trebue efectuată straşnica pază — nu se spune. Intr’o vreme când nimeni nu are grija acestei chestiuni, şi când marile probleme economice absorb atenţiunea celor mari şi celor mici deopotrivă, suntem lipsiţi de preţiosul detaliu de a şti cine sesizează vigilenţa patriotică a partidului liberal? Al doilea post este la căpătâiul reformei administrative. D. Vintilă Brătianu socoteşte această reformă atât de definitivă şi atât de impecabilă, încât cheamă in jurul ei resurectiunea generoasă a întregului partid. D-sa uită că sub preşidentia d-lui Duca lucra o comisie liberală, tocmai la modificarea minunatei reforme administrative. Şi d-sa nu vede că Întreaga lege e opera pripită a unor oameni, cari au ţinut să legifereze cu orice preţ şi cari au tras liniile cubiste ale celei mai haotice şi mai confuze din rânduielile noastre administrative. Această lege nu poate constitui nici o clipă temelia unei administraţii civilizate şi moderne, înlocuirea ei este o necesitate imperativă. Aşa Încât straja in jurul ei este o greşală fundamentală menită să lege partidul liberal de acelaş spirit, care i-a fost fatal In luptele politice. Al treilea post este la reforma agrară. Şeful partidului liberal doreşte să străjuiască în jurul formidabilei piramide de abuzuri, negustorii şi tranzacţii ruşinoase pe cari le-a prilejuit aplicaţiunea acestei reforme. Paza in jurul monstruoaselor nelegiuiri are aerul unei credincioase şi stăruitoare complicităţi, de care partidul liberal s’ar putea lipsi în propriul său interes. Precum tot aşa de bine s’ar putea lipsi şi de sentinela pe care d. Brătianu se grăbeşte s’o trimită la porţile siguranţei generale, îngrijorarea manifestată de d-sa pentru această instituţie, care a fost instrumentul tuturor înscenărilor și a politismelor absurde ce au degradat viata noastră politică, nu face decât să confirme că nimic nu s’a schimbat in mentalitatea falită a partidului liberal. In această consecventă a partidului liberal, găsim linia destinului lui tragic. Dacă aceasta e singura misiune pe care o rezervă partidului său d. Brătianu, şi dacă nimic din şoaptele vremii nu găseşte rezonanţe noul în sufletul său, atunci străjuirea nu-i va folosi d-sale şi cu atât mai puţin tării, Ad. NOUL DIOGENE CHESTIA ZILEI — Ce cauți cu felinarul ? — Un om care să mă voteze. Sensul pacturilor electorale Afinităţi puntice şi nu combinaţii negustoreşti la care se complace să se aşeze, prin ideile şi metodele ei, la extrema dreaptă. Rolul lor in actuala campanie electorală este de mică importantă. Nici timiditatea în luptă a celei dintâi, nici ofensiva violentă a celei din urmă nu vor putea imprima campaniei electorale şi rezultatului alegerilor un caracter specific. Important este, în această definitivă aşezare a taberelor, că aproape tot ce este democrat se prezintă in fata alegătorilor în rânduri compacte şi cu cele mai mari şanse. Poate tocmai de aceia partidul nafional-ţărânesc a făcut acele pacturi de cari, electoranceşte vorbind, n’avea nevoie. Sub sceptrul lui s’a făcut o selecţiune necesară politiceşte. Căci nu e vorba de tocmeli electorale ci de înţelegeri spirituale, de apropieri impuse de logica lucrurilor şi a situaţiunilor. Şi acesta e tocmai caracterul pacturilor încheiate. Şi liberalii şi averescanii— cum am spus — au căutat să atragă, când erau la guvern, minorităţile. Le-au atras pentru voturile lor, le-au atras făcându-le concesiuni politice. Asemenea pacturi erau imorale, căci ori minorităţile erau îndreptăţite să obţină ce li s’a promis, şi in cazul acesta târguiala electorală apare odioasă ; ori nu erau îndreptăţite şi atunci cumPartidul naţional-ţărănesc ne-a pierit o surpriză. Deşi stăpân pe situaţie din punct de vedere electoral — popularitatea lui imensă dându-i posibilitatea să lupte singur contra tuturor partidelor politice şi minoritare — el a ţinut să se prezinte în faţa alegătorilor alături de alte formaţiuni şi a încheiat pacturi electorale cu germanii, cu fracţiunea democratică a partidului maghiar, cu social-democraţii şi cu evreii din Ardeal. Electoraliceşte, partidul naţional-ţărănesc n’avea nevoie de asemenea pacturi spre deosebire de partidul liberal şi cel al poporului care fiind la guvern în 1926 şi 1927, îşi vedeau salvarea în asigurarea voturilor minorităţilor. Totuş pacturile au fost încheiate şi examinarea Ilor, sub raportul sensului şi importanţei lor politice, se impune. * In primul rând ne interesează connguraţia generală a taberelor nu luptă graţie acestor pacturi. Situaţiunea este limpede. Deoparte, blocul electoral al democraţiei constituit în jurul partidului naţional-ţărănesc. El merge de la locul ocupat de organizaţiunile partidului german, care formează aripa lui dreaptă, până la democraţia cea mai de stânga, pe care o constitue partidul social-democrat. In acest bloc, naţional-ţărăniştii ţin cumpăna la mijloc atât prin situaţia lor politică, cât şi calificare o precizează codul penal. Actualele pacturi cu minorităţile au acest caracter inofensiv , prin valoarea numerică a cadre- ; binaţiunea realizată la aspectul ulor de cari dispun şi a masselor ■ nei aventuri primejdioase, a cărei ce-i urmeaza. De altă parte — dreapta şi extrema stângă. Dreapta se înfăţişează divizată între partidul „de ordine“ al liberalilor şi formaţia; ele sunt rezultatul unor afinităţi nea electorală a partidelor iorgist politice, a unor apropieri fireşti, şi averescan. Extrema stângă nu i întemeiate pe încredere reciprocontează. Chiar dacă comuniştii că-şi nu pe pretenţiuni stabilite vor reuşi să câştige un număr ca-prin tocmeală. N’a fost şi n’a parecare de voturi, ecoul campaniei ! tot fi vorba de „dout des“, ca întor va fi aproape imperceptibil tr’o combinaţie de afaceri, n’a marilor masse. A fost vorba de o înţelegere electo-Pentru ca tabloul să fie complect, rata cu consecinţe asupra politicii ar trebui să situăm pe cele două statului, ci de o conlucrare electici grupări, cari se hazardează forală care încetează în ultima zi izolat în luptă : gruparea d-lui dr.I a alegerilor. Lupu, care îşi are locul — programatic vorbind — în marele bloc al democraţiei, şi gruparea d-lui Cu-Acelaş lucru şi cu partidul social-democrat, care, în parlament, îşi va fixa atitudinea lui indepen-* dentă, potrivit programului şi intereselor celor reprezentaţi de el. Aşa se şi explică încheierea Picturilor, solicitate de partidele opoziţioniste şi nu ca altădată, de partidele de la guvern. Detaliul este important pentru că el colorează caracterul însus al înţelegerilor realizate şi al luptei electorale ce s’a deschis. C"**. Socor NA ZBAŢII CHESTIA CU ÎMPRUMUTUL S-a anunţat că la ministerul de finanţe nu există nici un act scris al celor însărcinaţi de liberali cu tratarea împrumutului. Dacă mai întârziau puţin liberalii la putere am fi avut surpriza să aflăm că nu există nici un ban din Împrumutul care.... totuş se realizase! KIX. NOTE FUNCTIONARII publici au oare dreptul de a vota în alegeri ? Se înţelege ca da. Guvernul actual insă le pretinde să pună în urnă numai câte un singur vot... Aceasta spre deosebirea de guvernele trecute cari puneau pe anumiţi „funcţionari" să depuie in urne... pachete întregi de voturi! * CONSILIUL judeţean de Ilfov va fi dizolvat. Cum intre motivele de dizolvare sunt anele calificate ,deturnare de fonduri şi „fals în acte publice“, se zice că va fi avizat si parchetul. Pe fostul prefect, Ghiaţă au început a-l trece... căldurile. * LIBERALII sunt ingraţi cu guvernul când protestează împotriva faptului că a lăsat la vatră 12.000 de jandarmi. In definitiv, trimiţând acasă 12 mii de jandarmi, guvernul pune la îndemâna liberalilor 12.000 de alegători ! Ori poate se indoesc şi de fidelitatea acestora ? La vârsta de 71 de ani moare, a- \ cuma, dramaturgul şi romancierul german Sudermann, pe care îl cu- noaştem mai bine din cele trei piese, jucate şi la noi: Onoarea, Magda şi Stane de Piatră, împreună cu Hauptmann reprezintă cele două culmi ale teatrului german contim- poran, teatru dezrobit din cătuşele romantismului, îndreptat către naturalismul împrumutat de la streini. Făcea parte din generaţia care a dat pe Conrad, pe Bleibken şi pe Heiberg şefii şcoalei care introduceau literatura în plină realitate, fără îndoială că astăzi Sudermann părea un Învechit ca şi Zola, ca şi Ibsen, dar primele lui manifestări au dat naştere la discuţii, la polemici, la certuri literare, tocmai ca în jurul celor doi scriitori revoluţionari in epoca lor. Primele piese ale lui Sudermann, jucate mai întâi pe scenele de... avant-gardă de-atunci, indignară publicul. „Vă scandalizez, domnilor berlinezi, declara dramaturgul, pentru că de bună seamă dumneavoastră maţi scandalizat!“ Din această categorică declaraţie îşi poate da seama, oricine, care au fost debuturile noului scriitor. Născut în 1857 la Matziken in Prusia orientală, Sudermann se trăgea dintr'o vechie familie olandeză afiliată sectei înrudită cu faimoasa biserică anabaptistă. Crescut în ideile severe după care nu dai seama de actele tale decât lui Dumnezeu, idei care te învaţă că legile sociale nu sunt decât minciuni convenţionale, dramaturgul şi romancierul de mai târziu avea să aducă in literatură o notă personală ce se caracteriză mai ales printr'un amestec de realizm cu Sentimentalism lăsând să se desprindă din teoriile lui o bunătate care duce la sfârșituri fericite. .! * Marele cusur al operii sale constat faptul că s'a lăsat ademenit de amănuntul prea precis psihologic tzv piesele de teatru, a dramatizat şi a, dialogat prea mult romanul. Dar atât în roman cât şi In teatru s‘a arătat un scriitor remarcabil ca limbă şî stil, izbutind să scoată din fiecare, situaţie ceea ce este adevărat omenesc. Primul său roman Frain Sorge (Doamna Grijă, tradus în franţuzeşte: La Femme ea Gris), pune imediat pe autor în rândul întâi al scriitorilor vremii.. Ca în „La Bâte Humaine" de Zola, unde rolul principal îl joacă o locomotivă, aci avem o maşină agricolă care devine aproape un personagiu viu. A interesat mult cazul acelui timid căruia nu-i lipseşte, câteva vreme, decât încrederea în sine pentru a acţiona biruitor. Erau în acest roman elemente noui ce deschideau orizonturi variate literature moderne. Teatrul lui, înrudit cu al lui Durmas-fiul, fără să soluţioneze problemele sociale pe care le discuta, e mult mai realist, mult mai realizat în efecte şi în lovituri scenice. Superior lui Hauptmann din punctul de vedere al construcţiei unei piese, — adesea ori aminteşte pe Sardou — Sudermann e inferior autorului „Ţesătorilor“ prin adâncimea cu care îşi caracteriză personagiie. In ultima vreme autorul „Magdei“ era in scădere. Ultimele lui piese, ca şi ultimile lui romane nu se mai potrivesc cu concepţia ce şi-o făcuse autorul despre viaţă şi societate. El Însuşi, ca om, abdicase dela anumite prejudecăţi. Aşa se explică cum, lulăturând, totdeauna, orice fel de onoruri şi distincţiuni, primise de curând să facă parte din noua Academie germană. A. de Herr * CARNETUL NOSTRU HERMANN SUDERMANN SUDERMANN Fără stare de asediu... Se vaetă Viitorul, căutând — nu atât să-și impresioneze cititorii, cât mal ales să impresioneze „anumite" cercuri, — se vaetă in fiecare zi: — Ce ne facem fără stare de asediu ? Ce-o să fie ? Ce-o să fie . ..E drept că tot Viitorul adaugă, in alte pagini că starea de asediu nu s’a prea ridicat, că este o isteţie a guvernului săvârşită numai in vederea campaniei electorale şi că, de fapt, nu-i un lucru chiar aşa de însemnat reducerea zonei teritoriale în care se aplică încă starea de asediu ! Dar nu noi vom avea naivitatea de a cere Viitorului logică şi nici consecvenţă... „.Deci, ce-o să ne facem fără stare de asediu ? Pricină de Îngrijorare — nu vedem. România mică n’a cunoscut, dela 1866 şi până 1918, starea de asediu şi — slavă Domnului ! — nu putem să ne plângem, lucrurile au mers destul de bine şi in destul de frumoasă orilnduială in mica Românie de altă dată.» Am trecut prin două răscoale — la 1888 şi la 1907, prin două războaie---- 1877 şi 1913 — şi nimeni n’a simţit nevoia stării de asediu. Alte ţări, In jurul nostru, trăesc chiar acum, cu frământările de acum, fără stare de asediu. Suntem singura ţară — în afară de Rusii sovietică — in care această brutală şi cinică suprimare a libertăţilor cetăţeneşti s’a menţinut vreme de zece an. Da, s’a ridicat starea de asediu in cuprinsul ţării menţinându-se — nădăjduim că provizoriu — pe o zonă restrânsă, la frontieră. Sa ridicat deci, starea excepţională, căci aşa i se zice — fiindcă au încetat şi împrejurările excepţionale care o făceau necesară. Cât despre ordinea, care a fost atât de des speculată în interes de partid, aceasta poate fi păzită de procurori şi de prefecţi cel puţin tot aşa bine pe cât au păstrat-o comisarii regali şi comandanţii militari. Noi nu putem face administraţiei şi magistraturei civile insulta de a-i spune — aşa cum i-au spus guvernele postbelica — că singură justiţia militară poate păzi ordinea. Ne putem — şi nu avem cuvânt — să ne manifestăm această jignitoare neîncredere in magistratura şi în administraţia ţării, desigur, agenţii administrativi şi reprezintanţii parchetului vor fi puşi la oarecare osteneală. După zece ani, sunt reintegraţi în drepturile şi datoriile lor. Suntem siguri insă, că in apărarea ordinei vor pune o priveghere cu atât mai neîntreruptă cu cât zece ani au fost lipsiţi de atribuţiile pe care le conferă legea. Iar tulburătorii ordinei — dacă vor fi — vor găsi în parchet şi în administraţie rezistenţa necesară, în justiţie — sancţiunea firească — cu atât mai mult cu cât şi rezistenţa şi sancţiunea vor avea marea forţă morală a legalităţii. T. L. iffer Cronica lui Jean Herburi de Filistin de SCARLAT CALLI MACHI — însemnări din trecutul Moldovei — încep acest articol subliniind, înc’odată, importanţa acestei cărţi tipărite în anul 1573, în Paris. In studiul precedent, am scris despre XIV cărţi, rămânând, ca în articolul de faţă, să dau la iveală cele însemnate în ultimele VI cărţi. In cartea a XV, la pagina 160, citim : „Cum au fost învinşi Svitrigello şi cruciaţii din Livonia, cum s’a încheiat pacea cu cei din Ungaria şi între Ilie şi Ştefan din Valachia fraţi. Cap. III“. (Comment Svitrigello & Ies Croisez de Livonne furent vain cus, comme la paix ful faite avec ceux d’Hongrie, & aussi entre Helie A- Estienne de Valachie frétes. Chap. III). „Intre timp Ilie scăpa de sub supravegherea păzitorilor lui (se des robba de ses gardes) și plecă să tulbure liniștea din Valachia (remuer Ies affaires en Valachie) şi astfel începu un nou războiu între cei din acelaş neam. (dont vint guerre civillé). ....Regele Vladislav III împacă, atunci, pe cei doi fraţi, (mist lors d’appointement les deux freres) Împărţind voevodatul (la Seigneurie) in felul următor: Ştefan căpătă Ţara de jos (Basselfirche), care se învecinează cu marea şi care se numeşte Basarabia unde se găsesc cetăţile Bialograd şi Kilia. Ilie căpătă ţara de sus (flaule Marche), care se întinde către Occident, atingând Rusia şi care are capitală oraşul Sucavia (Suceava). Acestea făcute, Ilie veni, numaidecât, (incontinent Helie venit) la Ieopolis cu toţi cei mai de seamă din boierii lui şi jură credinţă, chiar în faţa regelui, pentru el şi ai lui. Craiul ajutându-i să se ridice, 11 sărută (le baisa) şi dădu mâna cu boierii valachi (tendit sa main aux Principaux de Valachie) şi li sili la tributul anual de : una sută armăsari, una sută iepe, patru sute boi şi două sute de căruţe (charrettes), pline cu un fel de peşte numit vson (somn?) din care se găsesc, mulţi, în Dunăre. Patru ani mai în urmă, Ştefan şi acelaş Ilie, împreună cu boierii lor, jurară, iarăşi, credinţă şi supunere Craiului leşesc“. Mai departe, la pagina 162, găsim cuvintele : „...Le quel (Amuralh Empereur des Turcs) avoit desia occupé & faiit tributaire la Valachie...". La capitolul VIII (cartea XV) la pagina 166, autorul ne vorbeşte despre origina lui Ioan Corvin de Huniadé, („...de la renomme de Jean Huniad“). “...Iar în ceea ce priveşte pe Fristac şi pe Huniadé, îi cinsti cu mari daruri (Ies honora de Grads dans & presens) şi făcu pe Fristac guvernator Ilan al Croației şi pe Huniade Voevod sau Palatin al Transilvaniei și, mai în urmă, îl puse în stăpânirea Banatului, Temisanei şi al Carrum lui-Severin. Din acea vreme, acel Ioan Huniadé (heluy Jehan Huniad), care fusese supranumit Corvinul, după locul său de baştină, Începu să fie vestit (comenca dl estre en bruit & reputation), prin ţinuturile unde mai înainte nici nu se pomenea de el. Tatăl lui era din Valachia şi maică-sa era grecoaică. Totuşi unii spun c’ar fi fost copilul din flori al lui Sigismund Împăratul. El clădise cetatea Huniazilor, la capătul Transilvaniei (au bout de la Transilvanie), de unde îşi trase numele ((Ton il print son surnom). De aci încolo, (depuisenţa) luptându-se vitejeşte, în mai multe rânduri, inpotriva turcilor, regele Vladislav III îl numi cap al puterilor de unguri“. Trecând mai departe, citim, pag 181. .....In care loc (auquel lieu) ■ Nicopolis — veni şi Vlad, căruia i se zicea Draculea, palatinul Moldovei Transalpine (sic) şi ceru iertare lui (Vladislav Iţi) pentru că se înţelesese cu Turcii in anii trecuţi, având prea puţini oameni în oastea sa, nici cincisprezece mii de călăreţi şi cam tot atâţia pedestraşi (... en son armee, en laquelle a grad peine y avoit il quinze mit chevaux et autant de gens ă pied). Toţi cei din cruciadă (de la croisade) încercară să-l convingă să se’ntoarcă (de s’en retourrier), dar el nu voi. Deci, după ce îi (regelui Vladislav) lăsă patru mii de călăreţi şi pe fiul său se innapoiă acasă. Ii mai dăruise doi cai, cari alergau iute de tot (de fix chevaux qui courcient merveilleusement bien) şi îi mai încredinţase doi flăcăi, cari cunoşteau toate drumurile ascunse, de care să se folosească la nevoie“. La capitolul III (cartea XVI), la pagina 186 (verso) e scris : „Des troubles de Moldavie, des courses des Tartares, etc.“ (Despre răzvrătirile din Moldova şi despre incursiunile Tătarilor, etc.) „Regele (Cazimir III) trecu apoi in Rusia, pentru a potoli răscoalele din Moldova, care începuseră după moartea (depuis le trepas) lui Ilie şi Ştefan, voevozii. Roman urmase, pe tron, tatălui său Ilie, iar Petru, lui Ştefan. Petru alungase pe Roman, cu ajutorul lui Ioan de Huniade, guvernatorul lui Vladislav al Ungariei. Casimir vroi să suie, iarăşi, pe Roman în scaunul domniei, dar află la drum lagant été adverti en chemin) că el fusese otrăvit.. Sosind la Kameneț, locuitorii îl primiră cu multă bucurie și ii dădură mese și băutură bună (il fut receu avec grandes caresses (et) Hesse par les habitants (et) bien festoyé). De acolo, trimise sol lui Petru, spunându-i să vie să jure credință (qu'il veint devers luy presler serment). La nre, Petru răspunse că va veni, dacă Craiul il va lua sub oblăduirea sa (pourveu qu'il eut sauf conduit de luy). Dar, Casimir nu așteptă venirea lui Petru, ci trimise întru întâmpinarea sa, la Chocim, patru ambasadori, cari trebuiau să primească jurământul său, al boerilor din divan (ses conseillers) şi al tuturor celorlalţi boeri (de toute la hublesse de Moldavie) Moldoveni“. Trecând mai departe (pag. 187), găsim : „... Comment Alexandre fut remis en Valachie contre Bogdan des grandes depopulationsaides par les Tartares. Chap. 4“ (...cum s’a suit, iarăși, in scaunul domniei, Alexandru, alungând pe Bogdan și despre prădăciunile Tătarilor). „... Intre timp, Petru Palatinul Valachiei muri. După moartea lui, un oarecare Bogdan, care se zicea copil din flori al voevodului Alexandru (un nommé Bogdan, qui se disoit estre bastard) puse stăpânire pe voevodatul (Seigneurie) Valachiei Mai era un fiu al voevodului Ilie, care se numea Alexandru, care era fugar împreună cu mumă-sa (qui estait fugitif) şi care fusese făcut domn, cu puţin mai înainte, din ordinul Craiului, de către loan de Senneu şi Bogdan gonit. Dar numaidecât după plecarea lui loan de Senneu şi a oştilor lui, Bogdan coborî din munţi şi goni ne Alexan'’Citiţi continuarea în pag. II-a)