Adevěrul, ianuarie 1929 (Anul 42, nr. 13814-13836)

1929-01-14 / nr. 13824

GLOSE POLITICE... Cartelul Sunt toate indiciile că se va reconstitui cartelul petroliştilor. De remarcat este că guvernul pune de astă-dată cea mai mare insistenţă pentru refacerea acestui cartel. S'ar putea vedea in aceasta o contradicţie de atitudini şi de concepţie democratică. Eroare. In primul loc, fiindcă statul este astăzi un mare producător de titela. Se crede chiar că anul acesta va dispune de vreo 90 de mii de vagoane de titelu. In acest caz, interesul statului ca să se obţină un preţ cât mai mare este evident. Dar in speţă nu este vorba numai de o chestiune propriu zisă de comerţ, căci in atare caz s’ar putea cere statului să se îngrijească nu numai de veniturile sale ci si de nevoile mulţimii consumatoare. In cauză este o problemă mai mare: insăsi existenta industriei petrolifere, una din principalele bogăţii ale tării. O întreprindere petroliferă, ca şi orice întreprindere industrială de altfel, nu poate exista fără rentabilitate. La minit nici o industrie nu poate lucra in pagubă. Or, concurenta deschisă, cu preturile mondiale de astăzi şi cu lipsa de debuşeuri suficiente, înseamnă pur si simplu ruina industriei petrolifere. Desigur că e dureros a constata că o atare bogăţie a ţării nu se poate desvolta, pentru moment cel puţin, fără să apese asupra consumatorului intern. Nu mai puţin, cartelul este necesar, ca atare este considerat şi de guvern şi este probabil că, sub egida şi pe baza intervenţiunii statului, cartelul să se reconstituie în foarte scurtă vreme. Istoria încă odată se face dovada cum se scrie istoria. In ultimele zile au avut loc îndelungate si importante consfătuiri şi întrevederi intre unii membri ai guvernului, in special d. Maniu şi d. Const. Stere. După cum ni se spune din cercuri bine informate, nu numai că aceste întrevederi au decurs in tonul celei mai perfecte prietenii dar ele vor avea cele mai bune urmări din punctul de vedere al armoniei lăuntrice din partid. Or, citiţi Viitorul şi gazetele lăturalnice liberale, întrevederile au fost vijelioase, au dat loc la altercaţii, iar un ziar vorbeşte pur şi simplu de somaţiuni. In realitate, întrevederile au dovedit din nouă că între d. Stere, deoparte, şi membrii guvernului, de alta, nu stă în cale nici o chestie de ordin personal, nici o veletate actuală sau viitoare. Pot exista diverging, cari se înlătură uşor pe baza de formule, adoptate de ambele părţi. Asemenea diverging nu înseamnă insă spărturi, rupturi. Ele sunt inerente unei vieţi vii din lăuntrul unui partid. Numai într’un conglomerat unde nu există decât o turmă și un păstor, numai acolo nu se ivesc conflicte de idei. Intr’un organism politic, v'.u și viabil, divergintele sunt firești. Dar in cazul de fată, nici măcar de atât n’au noroc ziarele l berate, fiindcă divergintele au fost, dar astăzi ele nu mai sunt. Sever ANUL 42. No. 13824 Luni 14emane 1929 6 Pagini Adevărul rmro&TnRT . AL- v beldiman im îsw * CWYA1UH1 . CONST. MILLE 1897 1926 ABONAMENTE 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni BIROURILE: București, Strada Sărindar No. 7-9-11 Centrala: 306 67 321 73. 348 79. 353 54. TELEFOANE: ’?trecttii: 157. 72 Administrația: 3079 Provincia: 310 66. D. Mussolini prevede, In anul 1935, loiala revizuire a tratatelor... ...Când va pierde postul de dictator, d. Mussolini va găsi un refugiu în cariera de ghicitoare! DOUĂ CONCEPŢII ECONOMICE in curând vom avea prilejul să vedem desfăşurându-se adevărata luptă dintre liberali şi naţional-ţărănişti. El ne va fi oferit de aducerea In parlament a proectelor pentru modificarea legilor economice cardinale pentru sistemul economic conceput şi aplicat de d. Vintila Brătianu. Că şeful partidului liberal pune toată greutatea pe acţiunea ce va trebui s’o desfăşoare pentru ca să-şi apere acea reţea de legi şi instituţii cari formează osatura întregului său sistem economic, s’a putut vedea din atitudinea din parlament a liberalilor. Chestiunile acestea erau prea mult de interes general pentru ca să fie o preocupare pentru conducătorii partidului liberal De aceea au şi anunţat că-şi rezervă toată libertatea de a discuta fiecare din legile economice ale guvernului. Lupta se anunţă clar aprigă. Ca şi în trecut, arena va fi ocupată de cei doi exponenţi ai concepţiilor de organizare economică a ţării, ce-şi dispută preponderenţa : d-nii Virgil Madgearu şi Vintilă Brătianu. întâlnirile lor din trecut au fost totdeauna interesante, însă împrejurările schimbate acum le vor da o importanţă excepţională. D. Vintilă Brătianu este acum în opoziţie, iar pe umerii săi apasă acuzaţia întregii ţări că e autorul suferinţelor ei grele de astăzi. D-sa nu va mai putea dar să folosească drept apărare acele formule goale dar impresionante cum sunt: consolidare bugetară, refacere economică, ridicarea creditului ţării şi să fâlfâe steagul independenţei economice, ca fruct al politicii de „prin noi înşine“. Toate acestea au devenit azi, din vina d-sale, cuvinte de batjocură şi de dureroasă reamintire a unor greşeli ce ne-au împins spre dezastru. D. Vintilă Brătianu va trebui prin urmare, să găsească argumente temeinice, bazate pe fapte controlabile și admise de toată lumea, pentru ca apărarea ce-o va face operei sale să aibe un oricât de slab ecou. D. Virgil Madgearu, totdeauna convingător prin excelenta pregătire documentară a ideilor expuse şi prin vigoarea atacurilor, va beneficia, la tribuna Camerei, de situaţia de falit politic a d-lui Vintilă Brătianu. Avem, în această privinţă, de pe acum exemple destule de ce va fi motivarea reformelor prezentate de ministrul industriei spre aprobarea parlamentului. In expunerile pe cari d. Virgil Madgearu le-a făcut, față de comisiunile speciale, asupra roadelor aplicării legilor d-lui Vintilă Brătianu și a normelor ce trebue urmate pentru modificarea lor, găsim o prefață a rechizitoriilor prin care ministrul industriei îşi va susţie reformele. Greşelile şi incorectitudinile guvernării liberale sunt atât de multe şi de mari, încât simpla lor enumerare justifică îndeajuns abolirea regimului legal la adăpostul căruia ele au fost posible. Nu numai parlamentul ales pe baza programului naţionalţărănesc dar şi întreaga opinie publică va sprijini înlăturarea unui regim care a adus ţara aproape de ruina materială şi morală. De o motivare teoretică — atât de lesnicioasă, de altfel — a schimbărilor ce se vor aduce în eşafodajul născut din politica de plin şi pentru noi înşine nici nu va fi nevoe. Faptele sunt în NOTE MONITORUL OFICIAL aduce la cunoştinţa obştească notficarea făcută regelui Mihai de către guvernul Iracului, cum că acest guvern aderă la convenţia din St. Petersburg din 1875. Ştirea va produce, desigur, multă bucurie in sânul populaţiei din tară, care se interesează in modul cel mai viu de atitudinea guvernului fracului faţă de numita convenţie! * UN PROECT de lege al d-lui Madgearu urmăreşte să facă mai rentabile pentru stat întreprinderile comercializate. Liberalii consideră cu oarecare melancolie acest proect. Fiindcă, întreprinderile comercializate erau şi până acum destul de rentabile... ...dar nu pentru stat! ★ NU SE POATE spune că liberalii nu sunt patrioţi! De pildă, ceea ce scriu ziarele lor In chestia constituţională. „Viitorul'' spune că in problema constituţională partidul naţional-ţărănist s'a ţinut în echivoc „contribuind in modul acesta a slăbi o instituţie care era şi este garanţia ordinei şi liniştei in tară". In felul acesta, publicul din tară şi cel de peste hotare este informat că instituţia constituţională este... slăbită. Ce nu scriu ziarele liberale din... datorie patriotică! O datorie a guvernului român Apărarea minorităţii etnice române din Iugoslavia Din amănunţitele şi bine documentatele relatări de la Belgrad de colegul nostru L. P. Nasta, aceea privitoare la atitudinea faţă de minorităţile etnice ale noului guvern iugoslav merită, prin interesul ce prezintă din punctul de vedere românesc, să reţie în mod deosebit atenţiunea opiniei publice şi a guvernanţilor noştri. Guvernul nostru are chiar imperioasa datorie de a lua o atitudine, fireşte, nu în teorie, ci de a proceda neîntârziat la precizarea şi afirmarea ei. Sub titlul acestui articol lămureşte care anume este obiectul atitudinei la care ne gândim. Datoria ce are guvernul român de a lua în mod eficace apărarea minorităţii etnice române din Iugoslavia este dictată de situaţia mai mult decât precară in care se găsesc de atâta amar de vreme destulătoare. Şi împotriva lor, afraţii noştri de sânge din acea ţară atunci când vor fi prezentate de ei- iar urgenţa ei este impusă de amponentul politicii economice a partidului naţional-ţărănesc, d. Vintilă Brătianu se va sbate în zadar.Atitudinea ce guvernul dictatorial iugoslav pare a fi adoptat faţă de problema minoritară. In adevăr, precum comunică d. Nasta, pe când noi.1 regim de dictatură şi-a afirmat hotărîrea de a dizolva vechile partide politice, precum şi partidele şi grupările ce fiinţează pe baze confesionale, acelaş guvern nu pare dispus să se atingă de partidele minoritare etnice. „Regele Alexandru — relatează d. Nasta — şi-a exprimat dorinţa de a institui un regim echitabil şi guvernul român are imperioasa I tă cu vizita mea — e în curent cu rîoFrvrîo r1i=» o itfprt'oni rl o « «- i ~ — otmotin + X , isi a: 1 .....* datorie de a interveni, de a-şi spune răspicat cuvântul şi de a lua o atitudine fermă. Această datorie îi este înlesnită de tratate şi convenţiuni oficiale şi de imprescriptibile drepturi. In deosebi, d. ministru de externe G. Mironescu, pe care am avut mai de mult cinstea să-l cunosc de aproape — de când e ministru nu mi-am permis să-l supăr nici oda t. Batzaria vieţii noastre publice, in special de la război. Încoace, siguranţa a fost împinsă la un rol cu totul deplasat de scopul ei iniţial. Guvernele reacţionare, scuturate din ce in ce mai violent de uriaşul freamăt al voinţii colective, n’au avut ce opune in pripă impetuoaselor asalturi ale acestei voinţe. ! ...Inspiraţia fatală, de totdeauna, a marilor uzurpători — a dictat acestor guverne să-şi caute sprijin in pentru satisfacerea lor. . . .. .. I forţă şi în puteri oculte. Din acest motiv, an hipic siilit inctituţiunea Din această relatare se desprin siguranţei, făcând-o unealtă odioasă de următoarele două constatări : de spionaj, de provocaţiune şi de prima, că regele Alexandru, deci înscenări. Ani de zile, misterioasa şi guvernul care astăzi depinde nu- 1 —w———ci mai de persoana regelui, e hotărît să aplice minorităţilor etnice un tratament echitabil despre care se recunoaşte că au fost lipsite sub, guvernele de până acum. Deocamdată nu ne preocupă motivele, de ordine sau externă, cari dictează noului regim o atittudine mai favorabilă faţă de minorităţi. Reţinem faptul că trecem la a doua constatare, de natură să nu ne producă nici o bucurie. Anume, consecvenţi în această privinţă cu politica aplicată cu străşnicie de precedentele guverne iugoslave, actualii guvernanţi de la Belgrad nu pomenesc nimic de minoritatea etnică românească şi de drepturile acestei minorităţi. Au chiar aerul că ignorează existenţa numerosului element românesc din Iugoslavia. Cheamă la consfătuire şi la o formulare, a revendicărilor pe reprezentanţii minorităţilor germane şi maghiare, dar nu cheamă şi români, ca să ia cunoştinţă de doleanţele lor. Insă adevărul, care poate fi oricând dovedit, este că elementul român reprezintă cea mai numeroasa minoritate etnică din Iugoslavia. Românii sunt acolo mai numeroşi si decât maghiarii si decât germanii. Iar regele Alexandru este soţul unei Domniţe române ! Această omisiune ce pare a fi voită, această complectă ignorare a românilor cetăţeni iugoslavi şi a elementarelor drepturi de care au fost şi continuă a fi despuiaţi, răspunde, pre cât se vede, unui calcul bine stabilit, unui gând care ar fi comun tuturor sârbilor , gândului că românii pot şi trebue să fie sârbizaţi şi credinţe că nici o piedică serioasă nu stă în drumul acestei sârbizări. In faţa unei asemenea situaţiuni, situaţia tristă a minorităţilor române din Iugoslavia, mai ales că este şi autor de lucrări în această chestiune şi un bun naţionalist. D-sa are acum prilej să-şi afirme aceste sentimente, îndeplinindu-şi datoria faţă de conaţionali, cari au avut şi continuă să aibă parte de o soartă aşa de vitregă. Aşteptăm. Reorganizarea Siguranţei Statului Comisiusa instituită de guvern pentru reorganizarea siguranţei generale a statului şi-a început lucrările. Din cuvântările inaugurale ţinute în prima şedinţă a acestei comisiuni, s’au desprins, în linii mari, concepţiile menite să fie aşezate la temelia viitoarei reforme. Este vorba de o complectă schimbare a spiritului care dirijează această instituţiune, precum şi de schimbarea integrală a metodelor de lucru, utilizate de reprezentanţii ei în exerciţiul funcţiunii. Dacă in adevăr instituţiunile noastre publice se resimt de nevoia unor reorganizări generale — siguranţa statului este fără îndoială cea dintâi care trebue supusă operaţiunii modificatoare. Căci, datedrept faţă de minorităţi, ceea ce ert«a.4erfMf«^....l»o1ne vago»re în contrast cu politica urmată de guvernele de până acum faţă de diferitele minorităţi etnice“. Mai încolo se spune că ministrul însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei dorinţe regale a şi chemat la dânsul pe fruntaşii partidelor german şi maghiar, pentru ca să-şi formuleze revendicările şi să propună în acelaş timp formula instituţie înghiţea sute de milioane pentru a împânzi ţara deja un camt la altul cu o reţea de agenţi. Graţieacestora, orice mişcare politică ori particulară a adversarilor îşi avea rezonanţa imediată în „cabinetul negru’’ de la siguranţa generală. Inutil să spunem, de câte ori nefericiţii agenţi, analfabeţi şi nărăvaşi, speriau până şi pe patronii lor cu invenţiile şi comploturile lor cotidiene.... Siguranţa a ajuns astfel o oroare pentru orice om de bun simţ. Pe lângă rolul pe care i l-au dat reacţionarii, mai cădea în cumpănă şi exerciţiul frenetic al bacşişului, practicat la siguranţă, cu o furie înzecită, decât în alte slujbe. Misiunea ei iniţială se pierduse cu totul în apele spionajului intern şi în băltoacele corupţiei fără margini. Trebuia să se pună capăt acestei stări de lucruri. Dacă instituţia e necesară statului, să fie menţinută. Nu însă pentru a consuma sute de milioane în misterioase operaţiuni de cabinet negru. Spiritul întregului serviciu să fie reintegrat in drepturile lui iniţiale, spre a-şi exercita atribuţiunile fireşti şi legale. Iar metodele să fie ridicate la nivelul pe care impune însuşi rolul de poliţie superioară pe care trebue să-l aibă Siguranţa in Stat. Tiberiu Vornic CARNETUL NOSTRU fitografie și reportagiu Trăim, desigur, o viguroasă întoarcere spre trecut. Veacul nostru va fi veacul biografiilor... Marii oameni de stat ai secolelor, marii aventurieri, curtezanele vestite, atrag, rând pe rând, pe biografi. Niciodată nu s’au făcut mai multe excursii în anii de demult; niciodată, curiozitatea n’a răsbătut mai îndrăzneţ în vremurile perdeluite de uitare. O aprinsă, o pasionată dorinţă de informare, de scotocire a intimităţilor, de descoperire a senzaţionalului... — iată ceea ce domină, astăzi, spiritul public. Dar acest spirit e viu, e neastâmpărat, e grăbit. Nu are răgazul trebuincios concentrărilor de lungă durată. Scriitorii nu-i oferă, prin urmare, lungi şi documentate monografii — înavuţite cu multe „note“ şi „trimiteri” în jos de pagină, cu documente inedite, smulse valului de uitare şi de praf. Scriitorii au inventat „biografia romanţată”, istorisirea în stil alert de roman a marilor existenţe. Intre file, un om îşi deapănă viaţa. Iubeşte sau e iubit. E sâcâit de creditori. Se ceartă cu nevasta, îşi ia o ţiitoare. Se frământă în meschinăria cotidiană. Un roman ca oricare altul. Dar eroul romanului, omul acesta la fel cu ceilalţi oameni, se chiamă Balzac, Montaigne sau Rivarol... De fapt, un reportaj — un reportaj à rebours. Reportajul trecutuui. Scriitorul intră în bibliotecă animat de aceeaşi pasiune reportericească, de care se simte animat gazetarul descins în cutare târg ca sa-şi facă ancheta. Ca şi gazetarul, biograful de azi nu alcătueşte un studiu , ci înseilează o sumă de informaţii, creionează sur le vii o sumă de tipuri, prinde în liniile lor generale o sumă de situaţii. Este article a prinde esenţialul, de a arunca tot balastul detaliilor inutile sau numai împovărătoare. Biografii, care îşi dispută vitrinele librăriilor cu marii reporteri, aparţin aceleiaşi ginţi a informatorilor. Smulsă din praful bibliotecii sau din învălmăşagul vieţii trăite, informaţia rămâne aceeaşi: reportagiul — adică năzuinţa de a potoli setea de-a afla a cetitorilor. T. B. Conferinţa din San Benta D. dr. MIHAIL ŞERBAN Deputat, delegat la conferinţa româno-ungară în chestia optanţilor. » CÂRŢI NOUI Hronicul Măsuriiciului Vălătuc“, de Al. O. Teodoreanu D. Al. O. Teodoreanu este un umorist agreabil, fin gastronom, degustor şi meloman. Ca şi fratele d-sale, d. Ionel Teodoreanu, autorul Medelenilor, d-sa se bucură de tinereţea în floare, şi-şi trăeşte literar, tinereţea, cu bucuria de a fi şi de a simţi, prin toate simţurile, exclusiv acela evoluat şi superior, al intelectului. Umorul său, adesea irespectuos, s’a exprimat mai de mut sub pseudonimul arhaic şi arhaizant al Măscăriciului Vălătuc, situat mobil în veacurile cronicarilor moldoveni. De astă, dată d. Al. O. Teodoreanu îşi stabileşte campamentul umorului său juisor, în primele decade ale veacului trecut. Epoca ultimilor boeri cu giubea şi trabuc, faimoasă prin traiu bun şi huzur, este „Itéli „Cartea reşii, 1928. Românească", Buci de ŞERBAN CIOCULESCU genţa“ d-sale. Astfel, în Inelul Marghioliţei, tânăra şi nurlia Marghioliţa, crescută în pensioane pariziene, bătrânul ei soţ Todiriţă şi roiul de boeri, boernaşi şi jupâniţe din jurul tatăl nu pierde prilejul de a recita printre pahare, o întreagă ars bibendi fiului său şi comesenilor. Toader Zippa nu e însă un înstrăinat. Apologia vinurilor franceze îi serveşte ca o introducere în proslăvirea vinurilor moldovene, de Cotnar, „Rege-soare a vinurilor“, Pâhneşti „văr bun cu Cotnarul“, Odibeşti şi Panciu, Dealul Mare de lângă Bârlad, Socola, Nicoreşti, şi Uricaniu, un fel de supra-Cotnar. însuşi „Pouilly“-ul, în imaginaţia bacchică a lui Zippa, se transformă în Cotnar, „după doi ani de pivniţă”. Este aci un naţionalism viticol, de „Cotnar über alles, über alles in der Welt“, care adaugă un motiv şi principalul, in plus, la mândria de a fi moldovean. Toader Zippa moare, lăsând fiului său drojdia moşiilor băute, un testament viticol şi pedigriul vinurilor rămase nebăute. Costake, fiul său, uneşte în grad înalt naţionalismul românesc, mândria regionalistă moldovenească şi darul băuturii. Fapta sa nenitoare, este încălcarea Prutului după răpirea Basarabiei, în scopul de a jigni trufia muscalului, dar in special pentru a desgropa din pivniţa fostei moşii părinteşti de peste Prut, o sticlă de cognac, consemnată în harta topografică a pivniţelor lui Zippa. Răpirea Basarabiei a fost astfel sui-generis reparată prin actul eroic al căpitanului Costake. In paranteză, istorica sticlă de cognac fusese dăruiă lui Toader Zippa de strămoşul lui Tolstok Se vede că imaginaţia d-lui Al. O. Teodoreanu, nu e lipsită de grandoare. însăşi beţia lui Costake, perpetuată sub patru domnitori, şi anume: Scarlat Calimachi, Mihai Şuţu, Mihai Sturdza şi Grigore Ghikn se integrează în glorioasa istoriea Moldovei, în cele mai de slavă zile ale ei. D. Al. O. Teodoreanu, „enfant terrible” al Iaşilor, se vede dlar, nu este un renegat. Volumul d-sale se spiritualizează, prin băuturile spirtoase, dar mai ales prin solicitudinea mişcătoare, pe care i-o inspiră „jalnica Moldovă“, „binecuvântatul ţinut“, „blagosloviţii ieşeni“, „rachiul nostru moldovenesc“, „vinurile dumnezeeşti“, şi chiar „cişmelele vechiului Iaşi“ (p. 91) a căror pierdere o plânge într’un rând autorul, derogând odată doar dela cultul vinului, singurul valabil. Scoborându-se în miezul istoriei Moldovei, vrednicul moldovean, care este d. Al. O. Teodoreanu, descrie în „Neobositulu Kostakelu“ (cu u scurt), pedeapsa aplicată de acest neobosit băutor şi fornicator, Kostakelu, grecului Panagake Balatatos şi uşernicei lui muieri Caliopa. Aci, ca şi în bucăţile precedente, sentimentul de susceptibilitate patriotică, e oarecum prerogativa şi apanagiul beţivilor. Cumplită mustrare şi rechemare la realitate a băutorilor de apă. (H20, ar preciza în notă comentatorul savant şi judicios al Hronicului Măscăriciului Vălătuc, d. Al. O. Teodoreanu). In sfârşit, apocriful cronicar moldovean condescinde la istoria obscură a Olteniei, şi, inspirându-se de un tip simili-legendar, scrie: Cumplitul Traşcă Drăculescul. Morala acestei din urmă poveşti,— căci fiecare bucată din volum are morala ei — pare a fi că sentimentul adevărat al iubirii, nu îl poate avea decât un deşuchiat, precum sfinţii mari au fost în prealabil mari păcătoşi. Prin pietatea faţă de trecut, în comparaţie cu care prezentul apare bicisnic, d. Al. O. Teodoreanu face excelentă figură în Ieşii tradiţionalişti şi paseişti ; prin exemplul său personal, se ilustrează minunat că sentimentul trecutului, mai adesea în deficit vital, nu exclude reversul medaliei, bucuria francă a existenţei întru cele trupeşti. După douăzeci şi cinci de ani de mohorâtă vieţuire în trecut, printre strigoi, în cimitire, sămănătorismul şi perechea sa moldovenească, poporanismul, apar, desvelite de convenţiune, în nuditatea instinctuală. Brândul Şt. O. Iosif jăluise, cândva, dispariţia, în evul modern, a inimilor drepte, a cântecelor vechi şi a vinurilor ,,în lege“. Astăzi, vinurile sunt „botezate“ cu apă, cântecile bătrâneşti stropşite de jazzuri şi sufletele „ancunaiate“. (Citiţi continuarea în pag. II-a). 1) Marin, prietenul şi emulul acestuia, îşi bea o parte din moşii la Paris, de unde se înapoiază cu mare alaiu de vinuri din cele mai alese viţe franţuzeşti. Este o descălecare de pomină, această expediţie, pe sticle şi butoaie, din ţara vinurilor, Franţa, în cealaltă mare ţară a vinurilor, Moldova. Enumerarea vinurilor franceze are într’însa ceva epic, ca de pildă tabloul victoriilor napoleoniene. Boerul înapoiat în ţară, deschide seria chefurilor cu un ospăţ demonstrativ, dela care nu lipseşte, — et pour cause — decât staroste’e lor, realizează idealul său de viaţă mâncăilor şi băutorilor, Pantagruel, veselă, în dealul Copoului, acum un veac. „Tipul său“ este Iancu Duran, care oficiază sângele Domnului, autenticul Cotnar, în tovărăşia Prea Sfântului Episcop Sofronie şi in devălmăşia Aglăiţei, fata mindirigiului din Tătăraşi. Bucata de rezistenţă a volumului, intitulată Prisăşigele căpitanului, realizează eminent idealul gastronom al d-lui Al. O. Teodoreanu, în persoana logofătului moldovean Toader Zippa şi a feciorului său, căpitanul Costake. Amândoi sunt „mâncăi mari şi băutori de frunte“. Tatăl, contimporan cu Brillat-Sa CHESTIA ZILEI IAR OPTANT» ZIARISTUL. Va să zică, reîncepeţi tratativele în chestia optanţilor ? APPONYI« — Ita, şi sperăm că nu vor da nici un rezultat ! SUFLETE RELE de C. G. COSTAFGRU Amnistia, făgăduită de partidul naţional-ţărănesc, înainte de venirea sa la putere, întârzie. întârzierea nu este însă renunţare la făgăduiala dată ţării. D. Maniu nu făgădueşte uşuratic, şi dumnealui ştie să-şi respecte Cuvântul. E un om de caracter în toată puterea cuvântului. Mare deosebire între domnia sa şi bărbaţii politici din partidul zis „liberal“ in făgăduelile cărora nu mai crede nimeni, nici in propriul lor partid. Amnistia se va da, prin urmare negreşit, dar decretarea ei intârziază şi urmează a mai întârzia câtva. Unui guvern nou-venit la cârma ţării, i se cuvine credit, nu poate săvârşi toate deodată. Pentru cei ce aşteaptă amnistia, nimic nu le pare mai urgent pe lume. Dar nevoile ce a găsit guvernul de împlinit urgent, au fost multe şi unele mai urgente decât altele. Trebue să ne gândim că nevoile ţării trebue să treacă înaintea nevoilor unei clase, fie acea clasă cea mai interesantă din toate, fie ai clasa nevinovaţilor întemniţaţi şi acea a familiilor lor de atât amar de vreme îndurerate. Mare este această durere desigur şi în familiile celor vinovaţi; mai mare, mult mai mare este atunci când cei închişi sunt nevinovaţi. Şi mulţi, extrem de mulţi, sunt nevinovaţii întemniţaţi, din zilele noastre. D. Maniu ştia aceasta când a făgăduit amnistia, fiindcă era de notorietate publică că Siguranţa exploatează „bolşevismul“ în Basarabia şi „iredentismul“ în Transilvania, cele două mijloace de scurgere a milioanelor ţării la dispoziţia guvernului din care se împărtăşia şi Siguranţa. Pe temeiul bolşevismului şi al iredentismului, afirmat de Siguranţă, Curţile Marţiale şi Consiliile de Războiu au judecat cu duiumul mai multe serii de pretinşi comunişti şi iredentişti, dintre cari cei mai mulţi zac de ani de zile, nevinovaţi, în ocnele şi penitenciarele noastre. Unii din aceştia, cunoscuţi şi în străinătate, cum e cazul lui Bujor şi cel mai recent al lui Boris Ştefanoff, condamnat, nu pentru vreun fapt, ci numai pentru ideile sale politice comuniste, a ridicat împotriva noastră o legitimă revoltă a sufletelor drept simţitoare, căci în Occident nu se mai concepe persecutarea şi pedepsirea cuiva pentru ideile şi convingerile ce are. Totuşi, fiindcă aşa era concepţia guvernanţilor ce am avut, ţara noastră a suferit greu discredit în ţările apusului pentru îngustimea şi înapoerea mentalităţii acestor guvernanţi, retrograzi până la sălbăticie. Consecinţele acestei stări de lucuri se revarsă acuma şi asupra d-lui Maniu, căruia i se trimite telegrame nemeritate de dânsul, dar inspirate încă, de faptele fostului guvern. De altfel, mult timp ţara se va mai resimţi de consecinţele greşelilor comise de foştii guvernant; În toate direcţiile şi incalculabil este răul comis de aceştia în dauna morală şi materială a ţării. Vor trece mulţi ani până să ne tămăduim de consecinţele guvernării aşa zişilor „liberali”. * Revolta conştiinţei lumei civilizate de-a şti temniţile noastre pline de nevinovaţi corespunde de altfel şi în special cu remuşcările de conştiinţă a acelora care, vrând-nevrând, au contribuit, prin faptul lor, la condamnarea nevinovaţilor. Intre cei dintâi sunt judecătorii care au condamnat pe cei nevinovaţi. Aceştia, din militari, transformaţi în judecători, — nu în materie militară ci politică, — în care ordinul superiorului primează asupra conştiinţei judecătorului, doresc azi şi dânşii amnistia care va curma întrucâtva propriile lor mustrări de conştiinţă. Am în privinţa aceasta mai multe dovezi pe care nu le pot divulga; dar o dovadă cu caracter public s’a văzut cu ocazia unui recent proces despre care am păstrat o tăietură de ziar în cuprinsul următor: „Depunem apoi d. general P. S. fostul comandant al corpului la armată. „D-sa declară că ordinul de dare în judecată a acuzaţilor de azi a fost iscălit de d-sa pentru că... aşa era ordinul ministerului. Are convingerea că judecata va spăla pe inculpaţi de vină. (Găseşte exagerări în dosarul afacerii“. (Citiţi continuarea în pag. H-a) N A Z B A T I I IN SFARSIT ! Cum a căzut de la guvern, d. Vintilă Brătianu a început să strige — în fiecare seară — prin colanele Viitorului: — Se scumpeşte viaţa! Ce face guvernul? Ce măsuri ia pentru a împiedeca scumpirea vieţii ? ...Cât timp a fost la putere, d. Vintilă Brătianu — ocupat cu alte chestiuni, mult mai importante — nu băgase de seamă fenomenul acesta ! Kix.