Adevěrul, februarie 1929 (Anul 42, nr. 13837-13861)

1929-02-01 / nr. 13837

730 lei pe an an ABONAMENTE : 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni 9b * nu ANUL 42.—Ho. 13887 * Tineri 1 Februarie 1929 6 pagini Adevărul . ____ AL. V. BELDIMAN 1888 1897 FONDATORI: const, bulle 1897 -m« VIITORUL se întreabă: „Cum se răspândește anarhia V* ...Prin presa liberală, care practică alarmismul cel mai desfrânat! In străinătate dublu LEI 3 BIROURILE: București, Strada Sărindar No. 7—9—11 LEI 3 Centrala: 306 67. 326 73, 346 79. 333,5«. TELEFOANE : °1,recolt:, 357 72 „ Administrația: 307 6S Provincia: 310 66. '__. PROBLEMA LOCUINŢELOR In sfârşit, tm glas oficial şi auto­­şească In numele dreptului la viaţă rizst a rostit ori, in incinta Came­rai mulţimilor urbane, guvernul să­rd, un cuvânt Înţelept şi promiţător pentru chiriaşi A fost d. Gr. Iunian, ministrul justiţiei, care, răspunzând În numele guvernului Ia discuţiunea Adresei, a recunoscut, întâi— că toate legile chiriilor de până acum au fost făurite In pripă sub presiu­nea termenelor fatale cari băteau la uşă, şi al doilea — că statul n’a făcut nimic pentru soluţionarea ra- 'f' dicală a problemei locuinţelor. Nu putem lăsa nerelevate aceste juste constatări, pe cari — în trea­căt fie zis — noi le-am făcut în ne­numărate rânduri, nu numai pentru că vin din partea guvernului, dar mai ales din motive că ministrul ju­stiţiei a ţinut să tragă şi concluzia : va căuta să aducă o soluţie serioa­să pentru problema Însăşi. In ce priveşte legea chiriilor, ni s’a făgăduit o lege studiată, pregă­tită din vreme şi care — dată fiind preşedinţia d-lui Gr. Iunian la alcă­tuirea d — avem speranţa că va fi ocrotitoare a intereselor celor ne­voiaşi. Şî mai sperăm că această o­­crotire se va întinde nu numai asu­pra categoriilor sociale, cari bene­ficiază actualmente de avantagii D. DR. COSTINESCU, in cuvân­­tarea prin care şi-a luat rămas bun dela primăria Capitalei, a relevat legale, ci şi asupra altor categorii au tin merit pentru consiliul comu­­n şi sunt multe — cari au fost pe­nai că in ultimii trei ani a fost al­­nedrept scoase de sub protecţiunea cătuii din reprezentanţi a Ş­ase­lar­ bine meritată a statului. Ar fi o o­peră de reparaţiune absolut nece­sară, pe care un guvern şi un par­lament democratice o datoresc ce­lor adânc loviţi de legiuirile oligar­­hice de până acum. In ce priveşte problema insăşî a crizei de locuinţe, fireşte, opera ce trebue săvârşită nu e de loc uşoară. Măsuri aspre vor trebui luate; dis­­poziţiuni legale grave vor impune ucele dureri şi chiar unele atingeri ale dreptului Însăşi de proprietate. Guvernul insă nu se emoţionează de nemulţumirile ce s’ar putea pro­duce, pentru că, înainte de toate şi pe deasupra oricăror considera­­t­uni, stă'­interesul obştesc, care re­clamă imperios sacrificii. ' S’a făcut, in tara noastră, o operă oral gravă, aproape revoluţionară — exproprierea marii proprietăţi rurale. Nu va fi nici o nenorocire, dacă unele categorii ale proprietăţii urbane — şi în special proprietarii de terenuri virane — vor trebui să admită câteva amputări ale dreptu­lui lor. Şi oricât partidul care se laudă cu exproprierea rurală, se va opune operei ce cată să se săvâr­se uite numai la datoria sa $i să meargă drept la fel Va avea apro­barea tuturor oamenilor de bine, va fi secondat de întreaga opinie publică obiectivă şi-şi va crea un titlu neperitor. Şi cu toate că ar fi, poate, bizar — n’ar fi nelogic In starea de lu­cruri politice de la noi. Partidul na­tional-liberal, partidul burgheziei se laudă cu împroprietărirea ţăranilor. Ce mirare dacă, in haosul nostru politic, partidul national-ţărănesc va săvârşi o mare operă în favoa­rea masselor de la oraşe ? Aşteptăm, deci, împlinirea făgă­duinţă, căreia trebue să-i acordăm greutatea cuvenită, când este for­mulată, în numele guvernului, de un om de profunda sinceritate a d-lui Grigore Iunian. Ad. Clerul şi politica • . • 1. Preoţii nu mai pot fi cetăţeni ? Întrebarea pusă ca subtitlu vine in mod aproape involuntar, citind vestea că episcopul Ciorogariu de la Oradia a invitat printr’un or­din circular pe toţi protopopii şi preoţii din eparhie să demisioneze, în termen de opt zile, din parti­dele politice în cari ar fi înscrişi.­ Nu prea înţelegem cum de ai izbutit episcopul Ciorogariu, unul din luminaţii şi distinşii prelaţi ai Bisericei ortodoxe, să aplice in Împrejurările sociale şi politice de astăzi. Împrejurări cu totul schimbate, canoane instituite in alte vremuri, dictate de condiţ­­uni cu totul diferite şi făcute în vederea unor necesităţi cu totul altele decât cele din zilele noastre. Nici cea mai iscusită şi mai largă interpretare a sfintelor ca­noane n’ar putea să acomodeze situaţiuni şi împrejurări, cari nu se potrivesc în nici o privinţă. Căci — de ce să nu spunem lu­crurile pe numele lor ? a inter­zice membrilor clerului de a face parte din partidele politice, în­seamnă a le interzice de a fi ce­tăţeni, exersându-şi drepturile ce decurg din sh­essté. c® liituii. Cu alte cuvinte, faptul de a a­­parţine clerului atrage pentru membrii lui o „capitis diminutio’’, o osândă, care îi pune în catego­ria oamenilor ce, pentru anumite motive, bine specificate de ’lege, sunt lipsiţi de drepturi politice şi de unele drepturi civile. Scriind acestea, să nu se creadă că facem o confuzie, că adică or­dinul episcopului nu interzice preoţilor exercitarea drepturilor politice şi cetăţeneşti, ci numai nu le permite să aparţină partide­lor politice. A susţine acest punct de vedere înseamnă a cădea într’un sofism care nu stă în picioare. A-mi exersa dreptul de cetăţean nu este altceva decât a contribui prin votul meu, prin străduinţele mele, prin graiu şi prin scris, la afirmarea şi biruinţa­ ideilor pe cari le cred mai bune şi mai fo­lositoare ţării. Insă, când convingerea mea îmi spune că aceste idei sunt însuşite de cutare partid politic, socot nu numai ca un drept, ci chiar ca o datorie a mea de a mă alipi de acel partid politic şi de a pune ti­morul la biruinţa ideilor sale, cari sunt şi ale mele, încă ceva. Constituţia recunoaşte membrilor clerului drepturile po­litice şi cetăţeneşti, printre cari dreptul de a vota şi de a fi aleşi. Aşa fiind, se poate oare admite că deasupra Constituţiei stau în ce priveşte regularea unor chesti­uni de ordin lumesc, dispoziţiunile unor canoane, desigur respecta­bile, dar privind şi tratând ches­tiuni cu totul de altă natură şi a­­parţinând altui domeniu ? In aceiaşi ordine de idei, încă o întrebare: poate un episcop, fără o hotărîre măcar a Sf. Sinod, să ia dispoziţiuni într'o chestiune aşa de importantă ? N. Balzaria ­ PARLAMENTUL D. I. COLTOR deputat de Târnava Mică NOTE title politice. Se pare că după d. dr. Costinescu, cu cât in consiliul co­munal sunt mai multi politiciani, cu atât se face mai puţină politică. Dacă aceasta ar fi adevărat, a­­tunci un consiliu comunal in care nu s’ar alege nici un politician, ar face... prea multă politică! ★ IN ACEEAŞI şedinţă a consiliu­lui comunal s-a auzit şi cântul de lebădă al d-lui Anibal Teodor­escu. D-sa a protestat împotriva dizol­vării consiliului comunal, care ar fi... un atentat la libertăţile cetăţe­neşti. Singura încălcare a libertăţilor cetăţeneşti împotriva căreia a pro­testat vreo­dată fostul primar ave­­rescan, a fost încălcarea libertăţii d-sale cetăţeneşti, de a fi consilier comunali. * D. N. IORGA se întreabă in Nea­mul Românesc: „Oare nu se poate face în Româ­nia opoziţie fără demagogie?" Vom înregistra răspunsul pe ca­­re-l va da la această întrebare ofi­ciosul liberal. N­A Z­B­A­T­I­I DESIGUR! Un ziar s’a întrebat, în titlul unui articol, dacă partidul liberal este partid cultural. „Viitorul" răspunde solemn : — Da, suntem partid cultural! De­sigur! Este de ajuns să ne gândim­ la d-nii Tancred Constanti­­nescu, general Moşoiu şi ceilalţi „culturali“ ai partidului liberal! Toţi mor de dragul culturii... _____­ Kix. O şedinţă mare. De mult, nu s’a risipit sub cupolă atâta vervă şi de-o atât de exce­lentă calitate. De mult, nu a plutit în atmosfera incintei atâta ele­ganţă. De mult, nu s’au încrucişat ■atâtea ironii, cu atât de fascinante străluciri. O şedinţă, care a însemnat o mi­nunată lecţie de înalt parlamenta­rism. O desfătare pentru tribunele, în care se înghesuiseră atâţia pa­sionaţi— şi atâtea pasionate — ale duelurilor parlamentare. Discuţia la mesagiu s’a încheiat strălucit. :. Biruinţa pe care a repurtat-o ieri. d. Gr. Iunian — vorbind la me­sagiu în numele guvernului — în­­seamnă, ca toate biruinţele d-sale, mai mult decât izbânda unui talent, înseamnă izbânda unei subtile in­teligenţe. Ieri, pentru prima dată în viaţa d-sale, a vorbit de pe banca mini­sterială. A adus, adică, pe banca­­ministerială toate acele însuşiri fine — elegantă, ironie caustică, gândire politică profundă — toate acele însuşiri pe care, în zece ani de opoziţie, le adusese, în atâtea rânduri, tribunii deputaţilor. In cele mai vijelioase desbateri din trecut, d. Iunian ştiuse — ca opozant — să se impună chiar majorităţilor celor mai sălbatece şi celor mai urlă­­toare... D. Iunian e mai mult decât un talent. E un talent stimat. In marele d-sale discurs de ieri, a început prin a examina situaţia partidelor din opoziţie. A fost o critică fină, dar necruţătoare. Nici­odată nu am înţeles mai bine decât ieri, cât de crude, cât de nimicitoa­re pot fi cuvintele cele mai ele­gante. D. Iunian a examinat cele două declaraţii făcute în cursul desba­­terilor mesagiului: aceea a parti­dului liberal şi aceea a partidului averescan D-sa a scos în relief, — cu o iro­nie tăioasă, — asemănările, punc­tele comune ale celor două partide dintre care unul — cel averescan — nu este decât creaţia celuilalt, a celui liberal. Răspunzând, apoi, criticilor adu­se de partidul socialist, A­d. Iu­nian a expus programul de lucru al guvernului: o politică muncitorea­scă inspirată de cele mai moderne principii, o politică de construcţii, o întărire a sistemului de asigu­rări sociale, şi în sfârşit, modifica­rea legii electorale. Enunţarea acestui vast plan de reclădire naţională a fost, cu ade­vărat, impresionantă. 1­ După aceasta, d. Iunian a între­prins rechizitoriul — un distrugător rechizitoriu — împotriva partidului liberal. Rar s’au spus acestui par­tid adevăruri atât de crude, într’o formă atât de elegantă. Procesul pregătirii sau— mai bine zis — al nepregătirii războiului; procesul reformelor cu care se împăunează partidul liberal; procesul acţiunii nefaste a acestui partid în aceşti zece ani de la unire încoace; pro­cesul dinasticismului fals, ipocrit al partidului liberal; — toate ace­stea au fost făcute de d. Iunian, cu un fin, dar cu atât mai primejdios stilet. Discursul d-lui Iunian a fost căl­duros şi îndelung aplaudat Mini­strul justiţiei a primit numeroase felicitări. ★ D-lui Iunian, i-a răspuns — a trebuit să-i răspundă — d. I. G. Duca. D-sa a pus în slujba unei cauze extrem de ingrate — cauza libe­rală — o experienţă parlamentară îndelungă, o stăpânire a tribunei netăgăduită, o abilitate perfectă şi ■atâta elegantă câtă necesita repli­ca unui discurs elegant. A fost o pasionantă încrucişare de spade. A fost o şedinţă ca din alte vremi. Concluzia ? Răfuiala — marea răfuială — «dintre liberali şi naţional-ţărănişti s’a amânat încă odată. Liberalii au evitat discuţia... T. L. IERI LA CAMERA HI I I li IIIWINIIIHI986 nr ’MBHWaMMBBWSgHŞdiMMŞpMMMBHMB———W—^ DISCURSUL D-LUI GR. IUNIAN Replica d-lui I. G. Duca D. GR. IUNIAN ­­I » Buletinul cărţilor de CONST. ŞA­INE­ANU „însemnări şi amintiri" de Jean Bart Schife marine“ de Jean Bart2) Deşi de o modestie excepţională pe vremurile noastre, d. Jean Bart (Eugeniu P. Botez) este totuş unul din puţinii scriitori distinşi în do­meniul literaturei române actuale, înzestrat cu o cultură superioară, cu un gust ales şi cu un spirit fin de observaţiune şi de analiză, co­mandorul de marină Eugeniu Bo­tez avea toate însuşirile pentru a deveni un literat de merit. Mer­gând pe urmele înaintaşului său Pierre JLotti, d-sa a încercat să ne împărtăşească, într’o serie de vo­lume, fie amintirile şi emoţiile din viaţa-i de marinar, fie întâmplări 1) Editura „Casa Şcoalelor", Bu­cureşti. 2) Editura ,Cartea Romăneas*u Bucureşti, triste sau comice la cari a luat parte în călătoriile-i pe mare. Dar activitatea sa literară nu s’a oprit aci. Versat în problemele si­­chestiunile maritime, ca si în mul­te alte direcţii, d. Bart a tinut să ne spună cuvântul său hotărîtor si părerea sa luminată. Bunăoară, în „Jurnal de bord", etc. si mai ales în „Peste Ocean", admirabilă lu­crare în care întreaga civilizaţie a unui popor mare profund înţelea­să, ne este prezentată în culorile cele mai vii şi în toată realitatea ei. Ceea ce însă distinge în deosebi scrierile d-lui Bart, este stilul lor natural, dlar şi simplu, dar de o rară frumuseţe şi elegantă. Este stilul recomandat de Stendhal, cre­atorul romanului psihologic: „Să nu scrii nici o frază care să fie mai lungă de trei rânduri ; să eviţi ori­ce înflorire de stil, aceasta e cea dintâi poruncă disciplinară a ro­mancierului; neclaritatea e impo­tentă; gândeşte-te un sfert de oră, dacă trebue să pui adjectivul îna­inte sau în urma substantivului“. Este stilul clar cerut şi de Tols­toi, într’o scrisoare a lui din 1878: „Dacă aş îi rege aş edicta o lege, prin care scriitorul ce ar întrebuin­ţa un cuvânt al cărui sens nu-l poa­te explica, să fie condamnat să­ i se ridice dreptul de a mai scrie şi să­ i se administreze ,şi o sută de lovi­turi de biciu..." . Ce^păcat pentru literatură că nu există azi o asemenea lege !~ Volumul Amintiri şi însemnă:•' recent apărut, al d-lui Jean EstC. cuprinde constatări şi reflecţii per­sonale asupra unor chestiuni la­ or­­­­dinea zilei sau asupra citirilor fă­­­cute, precum şi unele amintiri din trecut. El mai conţine câteva scri­sori din Elveţia şi altele din Orient. Fie că ne vorbeşte de Congresul internaţional al scriitorilor ţinut în 1825 la Paris şi la care a luat par­te ca delegat român , fie că ne co­munică impresiile şi vederile sale . * GLOSE POLITICE... Nepotrivire Ni se semnalează un fapt care, pe lângă că este curios, credem că e şi dăunător, li subliniem cu spe­ranţa că cel in drept vor căuta să remedieze răul. lată despre ce este vorba. Conform statutului, funcţiona­rele din ministere nu pot avansa de­cât până la gradul de şef de ser­viciu. Toate funcţiunile superioare sunt şi rămân de resortul bărba­ţilor. Se întâmplă insă un alt lucru in­teresant. Aproximativ 95% din funcţionarii ministerului de interne, de pildă, sunt femei şi cum aceşti 95% nu pot depăşi gradul de şef de serviciu, rezultatul este că, indi­ferent de calitatea lor, cei mai mulţi din bărbaţi trebue­ să ajungă la funcţii superioare. Când ne gândim la rolul impor­tant pe care îl au aceşti funcţionari superiori, în privinţa pregătirii le­gilor şi a regulamentelor, nu putem să nu constatăm că pepini­er­a din care se extrag funcţionarii noştri superiori, are o suprafaţă foarte redusă. In schimb sunt alte pepiniere mai mult decât mari. Astfel, ni s-a co­municat faptul extraordinar că la ministerul de domenii nu sunt nici mai mult, nici mai puţin, decât 55 de avocaţi, încadraţi în buget. Noi credem ca ajunge pentru toată ţara. ■ Occidental In altă parte a ziarului se subli­niază importanţa şedinţei de eri, a Camerei, în urma căreia a fost în­chisă desbaterea la răspunsul la mesaj. D. Grigore Iunian, ministrul ju­stiţiei, care a vorbit în numele gu­vernului, a înţeles­­ să încrucişeze spada cu toţi reprezentanţa opozi­ţiei, aflaţi prezenţi la Cameră. D. Duca a ridicat mănuşa, — lucru explicabil, de altfel, fiindcă atacul d-lui Iunian împotriva partidului li­beral, a fost formidabil. D. Goga n’a ripostat, — lucru ia­răşi firesc fiindcă la adresa depu­tatului averescan şi a partidului poporului în genere, ministrul de justiţie n’a cheltuit decât ironie,­­ cea mai delicioasă dintre ironii. Mai mult insă decât duelul în si­ne, trebue de relevat şi subliniat nota exclusiv occidentală, care a domnit in cursul desbaterilor de em­. Nu este exagerare a spune că ea a amintit desbaterile înălţătoare de pe vremea parlamentului-salon, dinainte de război. Talent imens la dl. Iunian! Talent covârşitor la ă. Duca! Atât de mult, încât majoritatea, spre deo­sebire de ceea ce se întâmplă alte dăţi, i-a ascultat pe amândoi cu deopotrivă atenţiune. Duelul a fost dus cu artă desă­vârşită, învins insă era fatal să fie d. Duca, căci d. Iunian avea de partea d-sale cauza cea dreaptă. Mai presus însă de politică, dis­cursurile de em­ au fost presărate de elemente de artă oratorică de­săvârşită, de fineţe, ripostă spon­tană, într’un cuvânt de ceea ce este frumos şi impresionant în darul a­­cesta dăruit de Dumnezeu de a vorbi frumos. Sever IVCH&J® Emisiunea Băncii Naţionale Dacă ştirile cu privire la împru­mut sunt adevărate putem spera că în scurt timp — poate chiar în câ­teva zile —­ să vedem înfăptuindu-se stabilizarea legală a leului. Independent de numeroasele fo­loase ce se pot spera din însănăto­şirea sistemului monetar, cel mai important ar trebui să fie sporirea puterii de emisiune a Băncii Naţio­nale. Spunem acest lucru, in apa­renţă banal fiindcă bilanţul pe 1928 al Băncii Naţionale ne desvăluie o stare de lucruri care trebue să ne preocupe in cel mai inart grad. Din iunie, anul trecut, când s’a votat legea prin care Banca Naţio­nală este autorizată să cumpere devize cu lei emişi peste plafon, cir­culaţia a crescut la un moment dat cu aproape un miliard pentru ca să revină apoi la sfârşitul anului a­­proape de plafon. Din declaraţii oficiale s’a putut alia că şi acel spor de emisiune n’a fost făcut pe bază de devize ci pen­tr­u acoperirea unor nevoi trecătoare ale tezaurului public. Faptele ne învaţă clar că piaţa nu oferi prisosuri de devize, adică balanţa de plăţi a României este deficitară. Deficitul enorm al balanţei co­merciale şi plăţile externe ale Sta­tului şi ale particularilor sunt, de­altfel, un indiciu sigur că echilibra­rea balanţei de plăţi reclamă impor­tante sume in devize. Dacă ţinem seamă de faptul că până la apariţia nouei recolte, nu putem spera o îndreptare a situa­ţiei comerţului exterior, trebue să conchidem că şi după stabilizare, Banca Naţională nu-şi va putea spori mult capacitatea de emisiune decât dacă se produce concomitent un important aflux de credite ex­terne. Fără ele, fondul procurat prin împrumutul de stabilizare va trebui să servească o vreme la echi­librarea balanţei de plăţi şi prin urmare nu va lăsa un disponibil im­portant pe baza căruia Banca Na­ţională sft-şi poată spori emisiunea în măsura cerută de nevoile pieţii. Iată, fără Îndoială, un motiv ho­tărâtor pentru ca toate înlesnirile să fie aduse imigraţiunii capitalului străin. I. B. F. CHESTIA ZILEI TRĂIASCĂ WILHELM! Cu ocazia Impun­erii a 70 da ani ex-Împăratul Wil­helm a primit la Doom, multa urări din Germania. (RADOB) Ei, ce să-i urăm lui Wilhelm, de ziua Iul 9 Să trăiască nu cu mulţi ani... acolo unde e ! loan Nădejde de ANDR­EI RADULESCU Consilier la Inait?.Turte da Casa­ţie, membru al Academiei Române A încetat din viaţă loan Nădejde, drept la Bucureşti, cu o teză crtt« S'au reamintit — cu această ocazie rulată: Din dreptul vechiu român 2, — meritele lui ca gazetar, însufle­­ţitor şi conducător al mişcării so­cialiste.­­ Aproape nimic nu s’a spus, însă, de activitatea.­ lui pe alte terenur­­i în special pe al Dreptului. Ioan Nădejde a fost totuşi un căr­turar care a lucrat în diferite do­menii. A scris cărţi şi articole de istorie naţională, de geografie, de ştiinţe naturale, de gramatică ro­mână, de folklor, de filologie, de critică, de istoria limbei şi literatu­rei române, a făcut cel mai bun dic­ţionar latin-român, etc.­­). In mod deosebit şi mai ales că­tre maturitate l-au atras cercetă­rile de istoria dreptului român. A­­cum 30 de ani — când trecuse de 45 de ani — şi-a luat licenţa în 1) Cităm din lucrările sale, fie,­in broşuri, fie în „Contemporanul" . Viaţa lui­ Ştefan cel Mare 1883. Gra­matica limbei române 1884. Geo­grafia jud. Iaşi 1885. Elemente de Zoologie 1886. Istoria limbei şi lite­raturei române 1887. Schiţă despre Miron Costin 1888. Elemente de bo­tanică 1889. Elemente de geologie 1890. Gramatica română partea II 1897. Tactica social-democraţiei 1895- Dicţionar latin-român 1894. In Contemporanul: Din ce veac să fie graiul viu rus din ms. dela Voro­­net 1893? Despre strigoi 1883. Dia­lectul moldovenesc 1883 şi 1884. Ar­ticolul hotărtt in dialectul istrian 1884. Teoria lui Rössler de Xem­pol 1884—86. Limba literară 1889. O ches­tie de limbă literară 1889—90, etc. lucrare care a atras atenţiunea prin noutatea subiectului, cunoştinţei­ şi metoda autorului. L’a preocupat — apoi — proble­ma obiceiului pământului $i mai 3.« Jes chestiunea originei­ căreia i-a consacrat un studiu cu titlul: Ori« ginea dreptului consuetudinar ro» mân 3). Aci, afară de discut» refe­ritoare la influenta slavă, exprimă credinţa că unele din elementele dreptului consuetudinar sunt de o­­rigină tracă, şi cercetările mai noi, par a-i da dreptate în unele pri­vinţe. O interesantă monografie a publi­cat, însoţind-o de numeroase note istorice, cu privire la dreptul de ctitorie al femeilor, coboritoare din ctitori­e­. In penultimul număr din „Pap­­dectele române“ începuse publica­rea unui studiu despre Istoria com­parată a Dreptului vechiu româ­nesc. Partea publicată, prin mate­rialul de drept penal slav pe care-l face cunoscut, arată însemnătatea ei și folosul ce ar aduce pentru a vedea care este influenta slavă a­­supra dreptului nostru. Lucrarea — după câte se pare — era menită să aibă proporţie şi întreruperea ei va fi o pierdere, afară de nu va fi ră­mas în manuscris. Acestea, câteva adnotări publi­cate în „Pandectele române" pre­cum şi articolele publicate în di­verse locuri dovedesc bogăţia cu­noştinţelor lui şi dorinţa de a munci pentru luminarea trecutului nostru juridic. Greutăţile vieţii, destul de sbu­­ciumată, lipsa de timp, jertfit altor îndeletniciri, l’au împiedicat să se consacre numai acestei specialităţi. Probabil ca dacă — la vreme — i s’ar fi dat mijlocul să stea în bi­blioteci si arhive, scotându-1 astfel­­ asupra unor probleme interesante ca industrializarea hârtiei de stuf sau crearea unor institut» de în­dreptare a copiilor nărăviţi, insti­tut» cari ar despopula cu timpul închisorile, fie in sfârsit că ne ex­plică efectele binefacătoare ale transplantării sub­ cauze­i ignorării literaturei noastre în Ardeal, ori ne iniţiază în citirile sale. E d. Bart ne prezintă in totdeauna ve­deri juste si aprecieri sănătoase Din domeniul amintirilor d-sa ne evocă pe Românii din Istria, cur­ s­-au Păstrat gravi! strămo­şesc în coclaurile lor stâncoase: fi­gura distinsă a institutul­u­u Pas­tia, vajnicul luptător p­entru lumi­narea şi îndrumarea celor slabi şi dezarmat, rămas neclintit în prin­cipiile sale până’n ultima clipă . 2) Buc. 1898. 3) Buc. 1900. 4) Buc. 1910 şi 1911 (Citiţi continuarea în pag. 11-a). vieţii, pe un critic de răsboiu. Moş Lupan, care fără să ştie arta­ mili­tară şi nici să scrie, i-a lămurit au­­torului cu multă agerime întreaga bătălie de pe Olt, sau insfârşit pe Caragiale, ca adversar al abuzului descrierii naturei în literatură. O parte foarte mişcătoare a a­­cestor Amintiri o formează „Scri­sorile tatei". D. Bart ne spune: Era închisă acolo, în acele rânduri, povestea cea mai duioasă din via­ţa unui om; şi atâta de mişcătoa­re şi de adevărată că n’o întâlni­sem nicăeri cântată în poezii fru­moase, nici nu auzisem s’o fi ros­tit patriota în cuvântări înflăcăra­te, şi nici nu se găseşte scrisă in mândra povestire a răsboiului pen­tru neatârnarea patriei. Tot aşa de emoţionantă este şi „In ziua des­părţirii", în care asistăm la pleca­rea în răsboiu a tatălui (1877) şi la aceea a fiului (1913), în condi­­ţiuni aproape asemănător de tra­gice. In „Scrisori din Elveţia“ autorul ne face să admirăm rând pe rând câteva aspecte impunătoare ale a­­cestei minunate ţărişoare : diver­sitatea etnică a populaţiunilor e­­vC.tiţi continuarea în pagina II-a) D. JEAN BART

Next