Adevěrul, februarie 1929 (Anul 42, nr. 13837-13861)
1929-02-01 / nr. 13837
730 lei pe an an ABONAMENTE : 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni 9b * nu ANUL 42.—Ho. 13887 * Tineri 1 Februarie 1929 6 pagini Adevărul . ____ AL. V. BELDIMAN 1888 1897 FONDATORI: const, bulle 1897 -m« VIITORUL se întreabă: „Cum se răspândește anarhia V* ...Prin presa liberală, care practică alarmismul cel mai desfrânat! In străinătate dublu LEI 3 BIROURILE: București, Strada Sărindar No. 7—9—11 LEI 3 Centrala: 306 67. 326 73, 346 79. 333,5«. TELEFOANE : °1,recolt:, 357 72 „ Administrația: 307 6S Provincia: 310 66. '__. PROBLEMA LOCUINŢELOR In sfârşit, tm glas oficial şi autoşească In numele dreptului la viaţă rizst a rostit ori, in incinta Camerai mulţimilor urbane, guvernul sărd, un cuvânt Înţelept şi promiţător pentru chiriaşi A fost d. Gr. Iunian, ministrul justiţiei, care, răspunzând În numele guvernului Ia discuţiunea Adresei, a recunoscut, întâi— că toate legile chiriilor de până acum au fost făurite In pripă sub presiunea termenelor fatale cari băteau la uşă, şi al doilea — că statul n’a făcut nimic pentru soluţionarea ra- 'f' dicală a problemei locuinţelor. Nu putem lăsa nerelevate aceste juste constatări, pe cari — în treacăt fie zis — noi le-am făcut în nenumărate rânduri, nu numai pentru că vin din partea guvernului, dar mai ales din motive că ministrul justiţiei a ţinut să tragă şi concluzia : va căuta să aducă o soluţie serioasă pentru problema Însăşi. In ce priveşte legea chiriilor, ni s’a făgăduit o lege studiată, pregătită din vreme şi care — dată fiind preşedinţia d-lui Gr. Iunian la alcătuirea d — avem speranţa că va fi ocrotitoare a intereselor celor nevoiaşi. Şî mai sperăm că această ocrotire se va întinde nu numai asupra categoriilor sociale, cari beneficiază actualmente de avantagii D. DR. COSTINESCU, in cuvântarea prin care şi-a luat rămas bun dela primăria Capitalei, a relevat legale, ci şi asupra altor categorii au tin merit pentru consiliul comun şi sunt multe — cari au fost penai că in ultimii trei ani a fost alnedrept scoase de sub protecţiunea cătuii din reprezentanţi a Şaselar bine meritată a statului. Ar fi o operă de reparaţiune absolut necesară, pe care un guvern şi un parlament democratice o datoresc celor adânc loviţi de legiuirile oligarhice de până acum. In ce priveşte problema insăşî a crizei de locuinţe, fireşte, opera ce trebue săvârşită nu e de loc uşoară. Măsuri aspre vor trebui luate; dispoziţiuni legale grave vor impune ucele dureri şi chiar unele atingeri ale dreptului Însăşi de proprietate. Guvernul insă nu se emoţionează de nemulţumirile ce s’ar putea produce, pentru că, înainte de toate şi pe deasupra oricăror consideratuni, stă'interesul obştesc, care reclamă imperios sacrificii. ' S’a făcut, in tara noastră, o operă oral gravă, aproape revoluţionară — exproprierea marii proprietăţi rurale. Nu va fi nici o nenorocire, dacă unele categorii ale proprietăţii urbane — şi în special proprietarii de terenuri virane — vor trebui să admită câteva amputări ale dreptului lor. Şi oricât partidul care se laudă cu exproprierea rurală, se va opune operei ce cată să se săvârse uite numai la datoria sa $i să meargă drept la fel Va avea aprobarea tuturor oamenilor de bine, va fi secondat de întreaga opinie publică obiectivă şi-şi va crea un titlu neperitor. Şi cu toate că ar fi, poate, bizar — n’ar fi nelogic In starea de lucruri politice de la noi. Partidul national-liberal, partidul burgheziei se laudă cu împroprietărirea ţăranilor. Ce mirare dacă, in haosul nostru politic, partidul national-ţărănesc va săvârşi o mare operă în favoarea masselor de la oraşe ? Aşteptăm, deci, împlinirea făgăduinţă, căreia trebue să-i acordăm greutatea cuvenită, când este formulată, în numele guvernului, de un om de profunda sinceritate a d-lui Grigore Iunian. Ad. Clerul şi politica • . • 1. Preoţii nu mai pot fi cetăţeni ? Întrebarea pusă ca subtitlu vine in mod aproape involuntar, citind vestea că episcopul Ciorogariu de la Oradia a invitat printr’un ordin circular pe toţi protopopii şi preoţii din eparhie să demisioneze, în termen de opt zile, din partidele politice în cari ar fi înscrişi. Nu prea înţelegem cum de ai izbutit episcopul Ciorogariu, unul din luminaţii şi distinşii prelaţi ai Bisericei ortodoxe, să aplice in Împrejurările sociale şi politice de astăzi. Împrejurări cu totul schimbate, canoane instituite in alte vremuri, dictate de condiţuni cu totul diferite şi făcute în vederea unor necesităţi cu totul altele decât cele din zilele noastre. Nici cea mai iscusită şi mai largă interpretare a sfintelor canoane n’ar putea să acomodeze situaţiuni şi împrejurări, cari nu se potrivesc în nici o privinţă. Căci — de ce să nu spunem lucrurile pe numele lor ? a interzice membrilor clerului de a face parte din partidele politice, înseamnă a le interzice de a fi cetăţeni, exersându-şi drepturile ce decurg din shessté. c® liituii. Cu alte cuvinte, faptul de a aparţine clerului atrage pentru membrii lui o „capitis diminutio’’, o osândă, care îi pune în categoria oamenilor ce, pentru anumite motive, bine specificate de ’lege, sunt lipsiţi de drepturi politice şi de unele drepturi civile. Scriind acestea, să nu se creadă că facem o confuzie, că adică ordinul episcopului nu interzice preoţilor exercitarea drepturilor politice şi cetăţeneşti, ci numai nu le permite să aparţină partidelor politice. A susţine acest punct de vedere înseamnă a cădea într’un sofism care nu stă în picioare. A-mi exersa dreptul de cetăţean nu este altceva decât a contribui prin votul meu, prin străduinţele mele, prin graiu şi prin scris, la afirmarea şi biruinţa ideilor pe cari le cred mai bune şi mai folositoare ţării. Insă, când convingerea mea îmi spune că aceste idei sunt însuşite de cutare partid politic, socot nu numai ca un drept, ci chiar ca o datorie a mea de a mă alipi de acel partid politic şi de a pune timorul la biruinţa ideilor sale, cari sunt şi ale mele, încă ceva. Constituţia recunoaşte membrilor clerului drepturile politice şi cetăţeneşti, printre cari dreptul de a vota şi de a fi aleşi. Aşa fiind, se poate oare admite că deasupra Constituţiei stau în ce priveşte regularea unor chestiuni de ordin lumesc, dispoziţiunile unor canoane, desigur respectabile, dar privind şi tratând chestiuni cu totul de altă natură şi aparţinând altui domeniu ? In aceiaşi ordine de idei, încă o întrebare: poate un episcop, fără o hotărîre măcar a Sf. Sinod, să ia dispoziţiuni într'o chestiune aşa de importantă ? N. Balzaria PARLAMENTUL D. I. COLTOR deputat de Târnava Mică NOTE title politice. Se pare că după d. dr. Costinescu, cu cât in consiliul comunal sunt mai multi politiciani, cu atât se face mai puţină politică. Dacă aceasta ar fi adevărat, atunci un consiliu comunal in care nu s’ar alege nici un politician, ar face... prea multă politică! ★ IN ACEEAŞI şedinţă a consiliului comunal s-a auzit şi cântul de lebădă al d-lui Anibal Teodorescu. D-sa a protestat împotriva dizolvării consiliului comunal, care ar fi... un atentat la libertăţile cetăţeneşti. Singura încălcare a libertăţilor cetăţeneşti împotriva căreia a protestat vreodată fostul primar averescan, a fost încălcarea libertăţii d-sale cetăţeneşti, de a fi consilier comunali. * D. N. IORGA se întreabă in Neamul Românesc: „Oare nu se poate face în România opoziţie fără demagogie?" Vom înregistra răspunsul pe care-l va da la această întrebare oficiosul liberal. NA ZBATII DESIGUR! Un ziar s’a întrebat, în titlul unui articol, dacă partidul liberal este partid cultural. „Viitorul" răspunde solemn : — Da, suntem partid cultural! Desigur! Este de ajuns să ne gândim la d-nii Tancred Constantinescu, general Moşoiu şi ceilalţi „culturali“ ai partidului liberal! Toţi mor de dragul culturii... _____ Kix. O şedinţă mare. De mult, nu s’a risipit sub cupolă atâta vervă şi de-o atât de excelentă calitate. De mult, nu a plutit în atmosfera incintei atâta eleganţă. De mult, nu s’au încrucişat ■atâtea ironii, cu atât de fascinante străluciri. O şedinţă, care a însemnat o minunată lecţie de înalt parlamentarism. O desfătare pentru tribunele, în care se înghesuiseră atâţia pasionaţi— şi atâtea pasionate — ale duelurilor parlamentare. Discuţia la mesagiu s’a încheiat strălucit. :. Biruinţa pe care a repurtat-o ieri. d. Gr. Iunian — vorbind la mesagiu în numele guvernului — înseamnă, ca toate biruinţele d-sale, mai mult decât izbânda unui talent, înseamnă izbânda unei subtile inteligenţe. Ieri, pentru prima dată în viaţa d-sale, a vorbit de pe banca ministerială. A adus, adică, pe bancaministerială toate acele însuşiri fine — elegantă, ironie caustică, gândire politică profundă — toate acele însuşiri pe care, în zece ani de opoziţie, le adusese, în atâtea rânduri, tribunii deputaţilor. In cele mai vijelioase desbateri din trecut, d. Iunian ştiuse — ca opozant — să se impună chiar majorităţilor celor mai sălbatece şi celor mai urlătoare... D. Iunian e mai mult decât un talent. E un talent stimat. In marele d-sale discurs de ieri, a început prin a examina situaţia partidelor din opoziţie. A fost o critică fină, dar necruţătoare. Niciodată nu am înţeles mai bine decât ieri, cât de crude, cât de nimicitoare pot fi cuvintele cele mai elegante. D. Iunian a examinat cele două declaraţii făcute în cursul desbaterilor mesagiului: aceea a partidului liberal şi aceea a partidului averescan D-sa a scos în relief, — cu o ironie tăioasă, — asemănările, punctele comune ale celor două partide dintre care unul — cel averescan — nu este decât creaţia celuilalt, a celui liberal. Răspunzând, apoi, criticilor aduse de partidul socialist, Ad. Iunian a expus programul de lucru al guvernului: o politică muncitorească inspirată de cele mai moderne principii, o politică de construcţii, o întărire a sistemului de asigurări sociale, şi în sfârşit, modificarea legii electorale. Enunţarea acestui vast plan de reclădire naţională a fost, cu adevărat, impresionantă. 1 După aceasta, d. Iunian a întreprins rechizitoriul — un distrugător rechizitoriu — împotriva partidului liberal. Rar s’au spus acestui partid adevăruri atât de crude, într’o formă atât de elegantă. Procesul pregătirii sau— mai bine zis — al nepregătirii războiului; procesul reformelor cu care se împăunează partidul liberal; procesul acţiunii nefaste a acestui partid în aceşti zece ani de la unire încoace; procesul dinasticismului fals, ipocrit al partidului liberal; — toate acestea au fost făcute de d. Iunian, cu un fin, dar cu atât mai primejdios stilet. Discursul d-lui Iunian a fost călduros şi îndelung aplaudat Ministrul justiţiei a primit numeroase felicitări. ★ D-lui Iunian, i-a răspuns — a trebuit să-i răspundă — d. I. G. Duca. D-sa a pus în slujba unei cauze extrem de ingrate — cauza liberală — o experienţă parlamentară îndelungă, o stăpânire a tribunei netăgăduită, o abilitate perfectă şi ■atâta elegantă câtă necesita replica unui discurs elegant. A fost o pasionantă încrucişare de spade. A fost o şedinţă ca din alte vremi. Concluzia ? Răfuiala — marea răfuială — «dintre liberali şi naţional-ţărănişti s’a amânat încă odată. Liberalii au evitat discuţia... T. L. IERI LA CAMERA HI I I li IIIWINIIIHI986 nr ’MBHWaMMBBWSgHŞdiMMŞpMMMBHMB———W—^ DISCURSUL D-LUI GR. IUNIAN Replica d-lui I. G. Duca D. GR. IUNIAN I » Buletinul cărţilor de CONST. ŞAINEANU „însemnări şi amintiri" de Jean Bart Schife marine“ de Jean Bart2) Deşi de o modestie excepţională pe vremurile noastre, d. Jean Bart (Eugeniu P. Botez) este totuş unul din puţinii scriitori distinşi în domeniul literaturei române actuale, înzestrat cu o cultură superioară, cu un gust ales şi cu un spirit fin de observaţiune şi de analiză, comandorul de marină Eugeniu Botez avea toate însuşirile pentru a deveni un literat de merit. Mergând pe urmele înaintaşului său Pierre JLotti, d-sa a încercat să ne împărtăşească, într’o serie de volume, fie amintirile şi emoţiile din viaţa-i de marinar, fie întâmplări 1) Editura „Casa Şcoalelor", Bucureşti. 2) Editura ,Cartea Romăneas*u Bucureşti, triste sau comice la cari a luat parte în călătoriile-i pe mare. Dar activitatea sa literară nu s’a oprit aci. Versat în problemele sichestiunile maritime, ca si în multe alte direcţii, d. Bart a tinut să ne spună cuvântul său hotărîtor si părerea sa luminată. Bunăoară, în „Jurnal de bord", etc. si mai ales în „Peste Ocean", admirabilă lucrare în care întreaga civilizaţie a unui popor mare profund înţeleasă, ne este prezentată în culorile cele mai vii şi în toată realitatea ei. Ceea ce însă distinge în deosebi scrierile d-lui Bart, este stilul lor natural, dlar şi simplu, dar de o rară frumuseţe şi elegantă. Este stilul recomandat de Stendhal, creatorul romanului psihologic: „Să nu scrii nici o frază care să fie mai lungă de trei rânduri ; să eviţi orice înflorire de stil, aceasta e cea dintâi poruncă disciplinară a romancierului; neclaritatea e impotentă; gândeşte-te un sfert de oră, dacă trebue să pui adjectivul înainte sau în urma substantivului“. Este stilul clar cerut şi de Tolstoi, într’o scrisoare a lui din 1878: „Dacă aş îi rege aş edicta o lege, prin care scriitorul ce ar întrebuinţa un cuvânt al cărui sens nu-l poate explica, să fie condamnat să i se ridice dreptul de a mai scrie şi să i se administreze ,şi o sută de lovituri de biciu..." . Ce^păcat pentru literatură că nu există azi o asemenea lege !~ Volumul Amintiri şi însemnă:•' recent apărut, al d-lui Jean EstC. cuprinde constatări şi reflecţii personale asupra unor chestiuni la ordinea zilei sau asupra citirilor făcute, precum şi unele amintiri din trecut. El mai conţine câteva scrisori din Elveţia şi altele din Orient. Fie că ne vorbeşte de Congresul internaţional al scriitorilor ţinut în 1825 la Paris şi la care a luat parte ca delegat român , fie că ne comunică impresiile şi vederile sale . * GLOSE POLITICE... Nepotrivire Ni se semnalează un fapt care, pe lângă că este curios, credem că e şi dăunător, li subliniem cu speranţa că cel in drept vor căuta să remedieze răul. lată despre ce este vorba. Conform statutului, funcţionarele din ministere nu pot avansa decât până la gradul de şef de serviciu. Toate funcţiunile superioare sunt şi rămân de resortul bărbaţilor. Se întâmplă insă un alt lucru interesant. Aproximativ 95% din funcţionarii ministerului de interne, de pildă, sunt femei şi cum aceşti 95% nu pot depăşi gradul de şef de serviciu, rezultatul este că, indiferent de calitatea lor, cei mai mulţi din bărbaţi trebue să ajungă la funcţii superioare. Când ne gândim la rolul important pe care îl au aceşti funcţionari superiori, în privinţa pregătirii legilor şi a regulamentelor, nu putem să nu constatăm că pepiniera din care se extrag funcţionarii noştri superiori, are o suprafaţă foarte redusă. In schimb sunt alte pepiniere mai mult decât mari. Astfel, ni s-a comunicat faptul extraordinar că la ministerul de domenii nu sunt nici mai mult, nici mai puţin, decât 55 de avocaţi, încadraţi în buget. Noi credem ca ajunge pentru toată ţara. ■ Occidental In altă parte a ziarului se subliniază importanţa şedinţei de eri, a Camerei, în urma căreia a fost închisă desbaterea la răspunsul la mesaj. D. Grigore Iunian, ministrul justiţiei, care a vorbit în numele guvernului, a înţeles să încrucişeze spada cu toţi reprezentanţa opoziţiei, aflaţi prezenţi la Cameră. D. Duca a ridicat mănuşa, — lucru explicabil, de altfel, fiindcă atacul d-lui Iunian împotriva partidului liberal, a fost formidabil. D. Goga n’a ripostat, — lucru iarăşi firesc fiindcă la adresa deputatului averescan şi a partidului poporului în genere, ministrul de justiţie n’a cheltuit decât ironie, cea mai delicioasă dintre ironii. Mai mult insă decât duelul în sine, trebue de relevat şi subliniat nota exclusiv occidentală, care a domnit in cursul desbaterilor de em. Nu este exagerare a spune că ea a amintit desbaterile înălţătoare de pe vremea parlamentului-salon, dinainte de război. Talent imens la dl. Iunian! Talent covârşitor la ă. Duca! Atât de mult, încât majoritatea, spre deosebire de ceea ce se întâmplă alte dăţi, i-a ascultat pe amândoi cu deopotrivă atenţiune. Duelul a fost dus cu artă desăvârşită, învins insă era fatal să fie d. Duca, căci d. Iunian avea de partea d-sale cauza cea dreaptă. Mai presus însă de politică, discursurile de em au fost presărate de elemente de artă oratorică desăvârşită, de fineţe, ripostă spontană, într’un cuvânt de ceea ce este frumos şi impresionant în darul acesta dăruit de Dumnezeu de a vorbi frumos. Sever IVCH&J® Emisiunea Băncii Naţionale Dacă ştirile cu privire la împrumut sunt adevărate putem spera că în scurt timp — poate chiar în câteva zile — să vedem înfăptuindu-se stabilizarea legală a leului. Independent de numeroasele foloase ce se pot spera din însănătoşirea sistemului monetar, cel mai important ar trebui să fie sporirea puterii de emisiune a Băncii Naţionale. Spunem acest lucru, in aparenţă banal fiindcă bilanţul pe 1928 al Băncii Naţionale ne desvăluie o stare de lucruri care trebue să ne preocupe in cel mai inart grad. Din iunie, anul trecut, când s’a votat legea prin care Banca Naţională este autorizată să cumpere devize cu lei emişi peste plafon, circulaţia a crescut la un moment dat cu aproape un miliard pentru ca să revină apoi la sfârşitul anului aproape de plafon. Din declaraţii oficiale s’a putut alia că şi acel spor de emisiune n’a fost făcut pe bază de devize ci pentru acoperirea unor nevoi trecătoare ale tezaurului public. Faptele ne învaţă clar că piaţa nu oferi prisosuri de devize, adică balanţa de plăţi a României este deficitară. Deficitul enorm al balanţei comerciale şi plăţile externe ale Statului şi ale particularilor sunt, dealtfel, un indiciu sigur că echilibrarea balanţei de plăţi reclamă importante sume in devize. Dacă ţinem seamă de faptul că până la apariţia nouei recolte, nu putem spera o îndreptare a situaţiei comerţului exterior, trebue să conchidem că şi după stabilizare, Banca Naţională nu-şi va putea spori mult capacitatea de emisiune decât dacă se produce concomitent un important aflux de credite externe. Fără ele, fondul procurat prin împrumutul de stabilizare va trebui să servească o vreme la echilibrarea balanţei de plăţi şi prin urmare nu va lăsa un disponibil important pe baza căruia Banca Naţională sft-şi poată spori emisiunea în măsura cerută de nevoile pieţii. Iată, fără Îndoială, un motiv hotărâtor pentru ca toate înlesnirile să fie aduse imigraţiunii capitalului străin. I. B. F. CHESTIA ZILEI TRĂIASCĂ WILHELM! Cu ocazia Impunerii a 70 da ani ex-Împăratul Wilhelm a primit la Doom, multa urări din Germania. (RADOB) Ei, ce să-i urăm lui Wilhelm, de ziua Iul 9 Să trăiască nu cu mulţi ani... acolo unde e ! loan Nădejde de ANDREI RADULESCU Consilier la Inait?.Turte da Casaţie, membru al Academiei Române A încetat din viaţă loan Nădejde, drept la Bucureşti, cu o teză crtt« S'au reamintit — cu această ocazie rulată: Din dreptul vechiu român 2, — meritele lui ca gazetar, însufleţitor şi conducător al mişcării socialiste. Aproape nimic nu s’a spus, însă, de activitatea. lui pe alte terenuri în special pe al Dreptului. Ioan Nădejde a fost totuşi un cărturar care a lucrat în diferite domenii. A scris cărţi şi articole de istorie naţională, de geografie, de ştiinţe naturale, de gramatică română, de folklor, de filologie, de critică, de istoria limbei şi literaturei române, a făcut cel mai bun dicţionar latin-român, etc.). In mod deosebit şi mai ales către maturitate l-au atras cercetările de istoria dreptului român. Acum 30 de ani — când trecuse de 45 de ani — şi-a luat licenţa în 1) Cităm din lucrările sale, fie,in broşuri, fie în „Contemporanul" . Viaţa lui Ştefan cel Mare 1883. Gramatica limbei române 1884. Geografia jud. Iaşi 1885. Elemente de Zoologie 1886. Istoria limbei şi literaturei române 1887. Schiţă despre Miron Costin 1888. Elemente de botanică 1889. Elemente de geologie 1890. Gramatica română partea II 1897. Tactica social-democraţiei 1895- Dicţionar latin-român 1894. In Contemporanul: Din ce veac să fie graiul viu rus din ms. dela Voronet 1893? Despre strigoi 1883. Dialectul moldovenesc 1883 şi 1884. Articolul hotărtt in dialectul istrian 1884. Teoria lui Rössler de Xempol 1884—86. Limba literară 1889. O chestie de limbă literară 1889—90, etc. lucrare care a atras atenţiunea prin noutatea subiectului, cunoştinţei şi metoda autorului. L’a preocupat — apoi — problema obiceiului pământului $i mai 3.« Jes chestiunea originei căreia i-a consacrat un studiu cu titlul: Ori« ginea dreptului consuetudinar ro» mân 3). Aci, afară de discut» referitoare la influenta slavă, exprimă credinţa că unele din elementele dreptului consuetudinar sunt de origină tracă, şi cercetările mai noi, par a-i da dreptate în unele privinţe. O interesantă monografie a publicat, însoţind-o de numeroase note istorice, cu privire la dreptul de ctitorie al femeilor, coboritoare din ctitorie. In penultimul număr din „Papdectele române“ începuse publicarea unui studiu despre Istoria comparată a Dreptului vechiu românesc. Partea publicată, prin materialul de drept penal slav pe care-l face cunoscut, arată însemnătatea ei și folosul ce ar aduce pentru a vedea care este influenta slavă asupra dreptului nostru. Lucrarea — după câte se pare — era menită să aibă proporţie şi întreruperea ei va fi o pierdere, afară de nu va fi rămas în manuscris. Acestea, câteva adnotări publicate în „Pandectele române" precum şi articolele publicate în diverse locuri dovedesc bogăţia cunoştinţelor lui şi dorinţa de a munci pentru luminarea trecutului nostru juridic. Greutăţile vieţii, destul de sbuciumată, lipsa de timp, jertfit altor îndeletniciri, l’au împiedicat să se consacre numai acestei specialităţi. Probabil ca dacă — la vreme — i s’ar fi dat mijlocul să stea în biblioteci si arhive, scotându-1 astfel asupra unor probleme interesante ca industrializarea hârtiei de stuf sau crearea unor institut» de îndreptare a copiilor nărăviţi, institut» cari ar despopula cu timpul închisorile, fie in sfârsit că ne explică efectele binefacătoare ale transplantării sub cauzei ignorării literaturei noastre în Ardeal, ori ne iniţiază în citirile sale. E d. Bart ne prezintă in totdeauna vederi juste si aprecieri sănătoase Din domeniul amintirilor d-sa ne evocă pe Românii din Istria, cur s-au Păstrat gravi! strămoşesc în coclaurile lor stâncoase: figura distinsă a institutuluu Pastia, vajnicul luptător pentru luminarea şi îndrumarea celor slabi şi dezarmat, rămas neclintit în principiile sale până’n ultima clipă . 2) Buc. 1898. 3) Buc. 1900. 4) Buc. 1910 şi 1911 (Citiţi continuarea în pag. 11-a). vieţii, pe un critic de răsboiu. Moş Lupan, care fără să ştie arta militară şi nici să scrie, i-a lămurit autorului cu multă agerime întreaga bătălie de pe Olt, sau insfârşit pe Caragiale, ca adversar al abuzului descrierii naturei în literatură. O parte foarte mişcătoare a acestor Amintiri o formează „Scrisorile tatei". D. Bart ne spune: Era închisă acolo, în acele rânduri, povestea cea mai duioasă din viaţa unui om; şi atâta de mişcătoare şi de adevărată că n’o întâlnisem nicăeri cântată în poezii frumoase, nici nu auzisem s’o fi rostit patriota în cuvântări înflăcărate, şi nici nu se găseşte scrisă in mândra povestire a răsboiului pentru neatârnarea patriei. Tot aşa de emoţionantă este şi „In ziua despărţirii", în care asistăm la plecarea în răsboiu a tatălui (1877) şi la aceea a fiului (1913), în condiţiuni aproape asemănător de tragice. In „Scrisori din Elveţia“ autorul ne face să admirăm rând pe rând câteva aspecte impunătoare ale acestei minunate ţărişoare : diversitatea etnică a populaţiunilor evC.tiţi continuarea în pagina II-a) D. JEAN BART