Adevěrul, mai 1929 (Anul 42, nr. 13911-13935)

1929-05-02 / nr. 13912

V DECLARAŢIILE D-LUI VAIDA Chestia „voinicilor” trebuie negreşit lămurită! D. dr. Al. Vaiida-Voevod a vorbit la Cluj. Acolo se întrunise întâia mare conferinţă regională de pre­fecţi pentru a discuta reforma ad­ministrativă. Au mai participat şi parlamentari, profesori, etc. Din prima dare de seamă pe care am primit-o, fortamente grăbită şi, presupunem, laconică, vedem că d. ministru Vaida care a prezidat şi deci a rostit şi cuvântul de deschi­dere, a atins din capul jocului o chestiune pe care, fireşte, ţinea s’o lămurească, dar se pare că n’a lă­­murit-o de loc. E vorba de chestiu­nea „voinicilor“. Se ştie că şi alţi miniştri, înaintea d-sale, au avut parte de acelaş insucces.­­ D. Vaida a mulţumit prefecţilor cari au organizat pe voinicii sate­lor, iar pe acei prefecţi cari n’au făcut-o încă, i-a rugat să umple la­cuna cât mai curând. Cum vedem, e zor mare. Dar vorba-i: în ce scop această organizare a votai­­­ieî ? „PENTRU MENŢINEREA ORDINEI, A LINIŞTEI ŞI A BU­NEI ÎNŢELEGERI, FARA ASIS-­ TENTA JANDARMILOR" — sună­ darea de seamă, despre care e de presupus că redă mai puţin decât s’a vorbit, iar nu mai mult. Nu reuşim să înţelegem ce vrea să facă d. Vaida cu acea organi­zaţie. In primul rând, nu ştim ca liniş­tea, ordinea şi buna înţelegere să fie ameninţate­ împotriva cui vor avea să se apere voinicii organizaţi şi cum vor efectua dânşii acea apă­rare ? Evident, cetăţenii se pot organi­za in urmărirea unor scopuri lega­le. Dacă voinicii satelor cred că la un moment dat cineva ar tinde să tulbure ordinea, liniştea şi buna în­ţelegere, ei sunt in dreptul lor să se organizeze în chip legal, pentru a se opune, — iarăşi in chip legal —, oricărei acţiuni de acest fel. Dar­­ prefecţiior şi miniştrilor nu le re-­­vine misiunea de-a face asemenea organizaţii. Ei au la dispoziţia lor organe de stat menite să păzească liniştea şi ordinea. Aceasta o ştim noi din teoria şi din practica con­stituţională şi administrativă, şi de aceea spuneam că d. Vaida nu s’a explicat îndeajuns, căci nu ne-a fă­cut să ne dăm seama care este în mod exact felul d-sale şi cum inte­lege să-l puie un acord cu teoria şi cu practica unei guvernări demo­cratice şi parlamentare. Să nu ui­tăm că d. Vaida a vorbit într’o con­ferinţă privitoare la reforma admi­nistrativă. Organizaţia voinicească de care se vorbeşte în mod atât de puţin precis, are însă aierul de constitui mai curând un fel de re­formă... anti-administrativă! Nu ne îndoim de bunele intenţii ale guvernului şi ale d-lui Vaida. Dar din ce în ce mai mult se vede că ele trebuiesc lămurite. D. Vaida este un orator şi un scriitor de mare valoare. Nu e ad­misibil ca d-sa să nu se poată ex­plica perfect, bine­înţeles dacă-şi va da osteneala necesară. Opinia publică i-o cere. Totodată — sau înainte de toate — lumea aşteaptă cuvântul d-lui Iuliu Maniu, primul-ministru, a că­rui guvernare desăvârşit democra­tică a avut începuturi atât de feri­cite şi nu este de admis că s’ar pu­tea abate din calea ei. Traian Vlad N A Z B A T I I STIL! Oficiosul liberal râde cu poftă, râde în fiecare seară de stilul d-lui D. R. Ioaniţescu. ...Să fie mai indulgent. Fiindcă, de! nu oricine poate mâ­nui verbul cu atâta certitudine, cu atâta elegantă, cu atâta strălucire ca d. Vintilă Brătianu,­ maestrul neîn­trecut al dezarordurii dintre subiect și pre-’Hvmi.­ Kix. ABONAMENTE : 750 iei pe un an 380 lei pe 6 l­ni 200 lei pe 3 luni v A H U L 42. — No. 13912 * JOÎ 2 Main 1929 6 pagini Adevĕrul FONDATORI: «»8-1897 CONST. MILLE 1897—1926 In străinătate dublu LEI 3 BIROURILE: București, Strada Sărindar Mo. 7—9—11LEI 3 TELEFOANE: Centrala: 308/67, 324/73, 3M/79, 3S3/M Direcția: 357/72. Administrația: 307/69. Provincia: 310/68. Averescanii anunță că nu vor participa la serbările Unirii. ...Bine că au spus-o din vreme, căci — »if­iei — nici nu s’ar îi băgat de seamă ! GLOSE POLITICE... Patriotism E un lucru hotărât — după „Vii­torul" — că oamenii de la cârmă nu sunt patrioţi, şi nici nu pot să fie. Dar nici nu li se poate cere patrio­tism, scrie oficiosul d-lor Duca şi Vintilă. Bun! Va­să sică am isprăvit cu un mare partid, compus din foste trei partide: cel naţional, cel ţără­nesc şi cel democrat al răposatului Take Ionescu. Atunci rămâne să fie patriot par­tidul poporului? Nu! De o mie de ori nu! Căci d. general Averescu a trădat ţara că­tre Mackensen. Vă aduceţi aminte că „Viitorul" şi „Le Temps" au publicat documente, iar Ionel Bră­­tianu i-a urat generalului Averescu să trăiască, numai pentru atitica, să-şi ispăşească odioasa crimă. Or, partidul poporului se compune d­in averescani, trădători prin şeful lor, şi din progresişti, şi mai trădători, căci sunt doară oamenii defunctului Marghiloman. Bine, dar care partid rămâne pa­triotic? Poate al d-lui lorga! Iar nu! Putem cita din „Viitorul" apre­cieri nu tocmai favorabile despre patriotismul d-lui lorga. Atunci? Socialiştii, de­sigur că nu sunt patrioţi, iar comuniştii şi mai puţin. Nu? Şi iată cum, vrând-nevrând, sin­gurul partid patriotic rămâne cel liberal. Este un monopol pe viaţă. Ori­ce co-interesare este esclusă! Extraordinar! D. general Averescu este extra­ordinar de pornit împotriva guver­nului. Nimic mai firesc. D. general Averescu porneşte răsboi contra guvernului. Iarăşi, e in plinul său drept. Cu ce mijloace înţelege să facă acest război? Cu mijloacele o­­bicinuite politicianilor români. De asemenea foarte firesc şi nimic surprinzător. Un singur lucru ni se pare însă extraordinar. Intre motivele cu care şeful partidului poporului îşi justi­fică campania deslănţuită, este şi acela că regimul Maniu, în timpul celor şase luni de guvernare, s'a făcut vinovat de cea mai destrăbă­lată administraţie a banului public. La urma urmei înţelegem astfel de acuzaţiuni în gura d-lui Vintilă Brătianu, care, în mod sincer, a do­rit, dar n’a putut, să realizeze o po­litică de economie. Dar ca astfel să vorbească şeful fostului guvern, despre care cei mai obiectivi sau mai moderaţi oameni politici şi-au spus părerea autorizată că a fost cu adevărat cel mai destrăbălat mâ­nuitor al banului public,­­ asta este extraordinar! Din două una: sau d. general A­­g­erescu nu ştie ce s’a întâmplat sub guvernarea d-sale, sau dă dovadă de o temeritate de neînţeles. Nu. Liber este partidul poporului să-şi aleagă toate motivele de cam­panie de pe lume. De două chestii însă nu se poate atinge: libertăţile publice şi mânuirea banului public. Sever. Lămurirea unui mister Multă lume se va fi Întrebat, ani de arândul, când cu toţii nu ştiam prin ce minune de echilibru, de chiverniseală şi chiar de jertfe să ne ţinem zilele, cu de-ale mâncării, niţel îmbrăcaţi, încălţaţi, adăpostiţi, luminaţi, încălziţi etc., cum se fă­­cea că alţii, pe cari nu-i cunoşteam nici ca moştenitori de averi şi nici ca muncitori de seamă, trăiau nu­mai în lux şi chiulhanuri? Ţara noastră, nu prea bogată, ori ce s’ar zice, a rămas după război Înecată in sărăcie. Refacerea ei nu se da de loc la iveală, ba din contra. Nici măcar căile ferate, primele de avut în vedere, nu se refăceau ci mereu se ruinau, atât erau de in­teligenţi şi capabili „patrioţii“ ce ne guvernau. Agricultura mergea din lac in puţ, industria tânjea, in cazul cel mai bun, comerţul deci­dea. Atunci de unde atâtea automo­bile, cocote, bodegi şi cluburi de joc de cărţi? De unde atâta lux şi atâ­tea plimbări în străinătăţi? Cred că, proporţional, nici o ţară din lume, afară poate de Statele Unite, care aveau cu ce—din belşug şi dintr’un belşug care creşte an cu an—nici o ţară nu da pilde de trai plin de destrăbălări şi orgii ca a noastră. De unde mijloace? De unde su­mele fabuloase ce se vânturau? Din buget de sigur că nu căci el era prea modest. Părea el așa umflat, fiind­că era alcătuit din lei de hârtie, dar în fond era un buget de mizerie, încă o dată, atunci, de unde? Astăzi, in fine, misterul începe a se lămuri: fraudele. Când se iviră, una câte una, tot mai mari, mai mari, a le preţui la o sută sau două de milioane, părea deja enorm. Dar iată că astăzi, numai în ce priveşte statul, ele sunt evaluate la zees mi­liarde! Mai bine zis sunt sub-eva­­luate. D-zeu ştie la cât se vor fi ri­dicând in realitate. Iar dacă mai adăugăm şi pe cele făptuite în dau­na particularilor, putem zice că de la război încoace, s’au furat, an cu an, cel puţin câte două miliarde pe an. Astfel misterul a devenit clar de tot. Dar leacul? Nu e altul decât viaţa morală şi legală a celor ce conduc statul, cu fierul roş pentru vinovaţi. Nu o lună, două, nouă de închisoare. Ne-ar trebui o lege spe­cială şi de răspundere şi de control, precum şi una care să schimbe lu­nile de puşcărie de azi în ani, plus confiscarea averilor. Chestia e ex­trem de urgentă a nu se pierde din vedere. Index. „SALVATORII“ SE AGITA Patria vrea însă să se prăpădească A­şa­dar, patria este in primejdie.­ Unitatea naţională, pentru care s’au sacrificat 800.000 de oameni numai din vechiul regat, riscă să fie — graţie guvernării nechibzuite a par­tidului naţional-ţărănist — redusă la neant. Alegerile libere, reduce­rea rolului jandarmilor atotputer­nici altădată, împrumutul şi stabili­zarea, până şi anteproectul legii administrative au avut acest de­sastros efect: slăbirea autorităţii guvernului cu perspectiva tragică a unei complecte anarh­ii. Limbajul acesta ni-l ţine d. gene­ral Averescu, cel cu cărămida dela 4 iunie, solemnul om politic care a guvernat de două ori ţara aceasta în timp de pace cu gravitatea unui comandant de corp de armată, în tovărăşia puţintelului şi jovialului său tovarăş, fostul ducelaş dela in­terne. 11 înţelegem perfect pe d. gene­ral Averescu. Cum să nu se anarhi­­zeze ţara, când oamenii nu mai simt călcâiul jandarmului, temelia autorităţii guvernelor de altădată? Şi cum să nu se primejduiască uni­tatea naţională, când, alături de d-sa, d. Goga declară că cei 13 băr­baţi de stat, cari formează partidul poporului, au luat energica hotă­râre de a nu participa la serbările Unirii? Şi mai înţelegem şi ce ar fi de făcut ca să evităm nenorocirile. D. general Averescu a întrupat tot­deauna, mai ales când n’a avut con­ducerea statului, logica şi înţelep­ciunea. Prin urmare, soluţia e una, sigură şi a tot salvatoare: să plece d. Maniu şi să vie d. Averescu la cârma ţării. Altfel ne aşteaptă pră­pădul. Dar, iată-l şi pe d. Vintilă Brătia­nu că se agită nervos între cei pa­tru pereţi ai casei liberale. Pentru d-sa primejdia e alta. Ca mare eco­nomist şi financiar — dovezile şi le-a făcut in cursul ultimilor zece ani — d. Vintilă vede primejdia în situaţiunea, din ce in ce mai agra­vantă, a treburilor financiare, îm­prumutul pe care d-sa l-a pus la cale şi l-a frământat fără succes opt luni în şir — Iv’ar fi dat roadele aşteptate; iar întrucât priveşte sta­bilizarea, ea este serios periclitată. In mâinile nedestoinice ale actua­lilor guvernanţi, finanţele şi credi­tul ţării se destramă. Soluţia? Tot atât de simplă ca şi aceia a d-lui general Averescu deşi pe alte consideraţiuni, D. Maniu trebue să plece ca să facă loc d-lui Vintilă. Adversari hotărâţi ai guvernului, averescanii şi liberalii se întâlnesc în prima jumătate a soluţiei. Aci, ei sunt buni prieteni, dar de aci încolo drumurile se despart. Concurenţa pentru obţinerea guvernului îi a­­runcă in tabere duşmane. E un spectacol interesant, de o savoare cu totul specifică vieţii noastre po­litice. Bineînţeles, însă, că simpatiile noastre nu stau la cumpănă. Ele merg toate către presumpţioasa po­litică I. O. V., botezată pompos partidul poporului. Ne topim de do­rul de a fi guvernaţi încă odată, măcar pentru ultima dată, de d. general Averescu şi Comp. Ah, ce timpuri de frumoasă amintire, când alegătorii erau împuşcaţi pentru că votau contra guvernului; când d. Goga trăsnea cu fulgerul — ca un zeu antic — ediţiile ziarelor ce dis­păreau în ascunzişurile prefecturii Capitalei; când la interne se pu­neau la cale strălucitoare combi­naţii pentru realizarea fericirii par­tizanilor. Păcat, mare păcat că n’o să mai apucăm asemenea vremuri de înalt idealism şi de neînfrânt avânt pa­triotic. Căci, după cât înţelegem noi, nici Regenta nici poporul român nu se prea gândesc la asemenea sănă­toase schimbări, şi va trebui să su­portăm mai departe regimul nefast al libertăţilor publice, care duce ţara la pieire... Şi e păcat mai ales acum, când d. general Averescu, în uralele cetă­ţenilor adunaţi la Turnu-Severin de unde au pornit totdeauna marile lupte patriotice ale partidului po­porului, a spus ritos: „Mă angajez ca prin măsurile ce vom lua să asigurăm o producţie de două ori mai mare ca cea de azi. In acest caz, acel care are azi 8 pogoane tiu va cere încă 8, de vre­me ce acestea îi vor produce cât produc astăzi 16". E în adevăr bizar că Regenta — tocmai acum când se fac atât de rele pronosticuri asupra recoltei — rămâne indiferentă fată de angaja­mentele promiţătoare de mare im­­belșugare ale d-lui Averescu. Nu cumva Regenta s’a dat cu bolşe­vicii?... Ar fi interesant de examinat a­­ceastă chestiune și sperăm că d. general Averescu va întreprinde-o și o va duce la bun capăt, căci — de asta toată lumea e convinsă — d-sa este în opoziție un foarte di­bacii­ om politic. M.leşanu . * MIŞCAREA FEMINISTA Impunătoarea întrunire, ţinută în ziua de Duminică in sala Fundaţiei Carol din Capitală de către asociaţii­le feministe­­din ţară, atmosfera de seriozitate î­­ care au decurs dezba­terile şi mai ales pătrunderea cu care au fost tratate chestiunile ce provocaseră această Întrunire, au servit ca încă o dovadă că sexul fru­mos se prezintă, din punctul de ve­dere al priceperei in trebile obşteşti, în condiţiuni din cele mai bune şi mai satisfăcătoare. Alţii găsesc prilej de ironii eftine, pentru a ridiculiza, cred ei, o mişca­re ce nu poate fi stăvilită, pentru că e dreaptă, e legitimă şi răspunde ne­voilor timpului sub a cărui cârmă ne găsim. Ar fi fost de dorit ca oamenii apar­ţinând acestor două categorii să fi asistat la frumoasa întrunire de Du­minică a asociaţiilor feministe şi să fi ascultat discursurile nu numai in­­pecabile ca formă şi măestrie litera­ră, ci — ceea ce importă în deosebi — doveditoare de o cunoştinţă serioasă a nevoilor societăţii' «oas­­e şi­­de o­prire, am putea spună ^maternă”, «tar trept«?/c0 t«l*!«r de cart suferă ^ceasta rociet.ste. Suntem convinşi £4 mulţi ar fi eşit dela Întrunire co divertiţi, câştigaţi pentru ideia, care trezeşte intr­ănşii sentimente de indignare şi porniri de neîntemeiată duşmănie. întrucât ne priveşte, aprobăm lăr­girea dreptului de vot la femei, reve­­nindu-se asupra numeroaselor res­tricţiuni din ante-proeotul legii ad­ministrative şi transformarea aces­tui drept într-o adevărată realitate. Cerem, aşa cum e şi cuprinsul mo­ţiunii votate la întrunirea de care ne ocupăm, dreptul de vot la comu­nă acordat tuturor femeilor majore şi cari au instrucţiune de cel puţin patru clase primare. Cerem în­deosebi ca in această privinţă să nu se facă deosebire — aşa cum se prevede in anteproect între femeia d­in oraş şi cea de la ţară. Nu e nici un motiv ca locuitoa­rele oraşelor să fie privilegiate in dauna celor de la sate. Un motiv — chiar de ordin strict românesc — pledează în favoarea unui tratament absolut egal al fe­meilor, fie că sunt dela oraş, fie că sunt dela ţară. Motivul că, in deosebi in provin­ciile alipite, massa compactă şi uni­­tară a neamului românesc o formea­ză tocmai populaţia satelor. Această populaţie, de care sunt legate atâta speranţe de mai bine, ne asigură co­vârşitoarea majoritate românească în acela regiuni unde, la oraşe, ele­mentul minoritar e un număr mai impunător! Şi dacă nu e Îngăduit ca minorita­rii să fie despuiaţi de drepturile lor legitime, este măcar tot aşa de puţin Îngăduit ca majoritatea etnică româ­nească să fie nedreptăţită şi pusă in condiţii de inferioritate. M. N­ 4La Paris are loc un interesant congres al „Asociaţiei internaţionale a femeilor medicii". Delegatele congresului au fost pri­mite cu mari onoruri de preşedinte­le republicii, de consiliul municipal al Parisului, etc. Asociaţia aceasta a femeilor s-a constituit la New- York în 1919 şi şi-a ţinut reuniunile la Geneva, Londra şi Paris. In ultimul lor congres,­­delegatele diferitelor state au susţinut că în profesiunea medicală există domenii care ar trebui să fie rezervate în special femeilor., Astfel, sunt dome­niile igienei sociale, ocrotirea mater­nă şi infantilă. Lupta pentru dobândirea suprema­ţiei în asemenea domenii formează unul din scopurile Asociaţiei inter­­naţionale a doctoriţelor. Dar o parte mai interesantă a des­­baterilor acestui congres din Paris a fost o chestiune tehnică: analge­zicele la faceri. Cititorul să nu uite că acolo n’a fost un congres medical, ginecolo­gic; totuşi, s’a pus această chestiune tehnică în program, fiindcă femeile doctoriţe socot că problema suprimă­rii durerilor din timpul facerei tre­bue să le preocupe atât ca femei cât şi ca doctoriţe. „Vei naşte in dureri", acest bles­tem biblic, aruncat ca pedeapsă fe­meii, pentru că a deschis ochii bărbatului asupra farmecului sedu­­­­cător al acestei lumi, nu mai e to­lerat de doctoriţe şi revolta lor pro­­metheeană s'a manifestat la Congre­sul din Paris. Apropos de această înfruntare a mâniei divine din partea oamenilor, ne amintim că prima femee asupra căreia medicii au încercat narcoza prin cloroform, spre a-i suprima du­rerile facerei, a fost regina Victoria a Angliei. S’au auzit atunci protestări din partea clerului anglican. Protestele de atunci aduceau aminte de alte proteste ale aceloraşi teologi englezi, în contra vaccinărilor anti-variolice despre care spuneau că vărsatul e o operă divină de pedepsire a oameni­lor şi nu trebue să anulăm voia Dom­nului. Curioasă ţară, Anglia! Vaccinarea anti-variolic e o admirabilă inven­ţie engleză (a lui Jenner) şi totuşi nici azi ea nu este obligatorie acolo. Telegrame sosite de curând ves­tesc epidemii grave de variolă în Anglia. Astăzi motivul neobligativi­­tăţii nu e de ordine teologică, ci fi­lozofică: nu vor să se atingă de li­bertatea individuală! In cazul acesta e de văzut dacă în Anglia doctoriţele vor izbuti să facă pe englezoaice să nască fără dureri — contrar poruncii biblice. Dr. Ygrec CARNETUL NOSTRU IIVEI NASTE IN DURERI“ O CARTE Cil ADEVĂRAT ORIGINALĂ de N. BATZARIA In rândurile ce urmează, cititorii vor afla lucruri absolut inedite și surprinzătoare „Poftă bună la citit!". Cu aceste cuvinte, scrise pe o carte de vizită, d. Const. Graur, mult simpaticul director al ziarelor noastre, mi-a făcut plăcuta surpriză de a-mi tri­mite o lucrare apărută săptămânile din urmă. Titlul lucrării este : Le monde turc et sa mission historique”. Precum se înțelege din acest ti­tlu, lucrarea e scrisă în limba fran­ceză, dar e tipărită în Germania (la Lipsea), iar autorul ei este un turc, ba chiar un turcolog , d-rul Basri Gimn Tekin, autor , şi al altor lucrări, printre cari un imn în cin­stea lui Mustafa Kemal Paşa. De altfel, admiraţia' sa ’ pentru* preşedintele republicei turceşti, se vede de îndată ce întorci prima foaie a cărţii, unde este o dedica­ţie. Numai că în dedicaţie admira­ţia aceasta e împărţită, de ea bu­­curându-se pe jumătate şi d. Mus­solini. Dar e mai bine să dau în tradu­cere textul întreg al dedicaţiei: „Dedic această operă (fruct al u­­nei munci de mai mulţi ani) celor doi mari reformatori realişti ai se­colului nostru, Mustafa Kemal şi Benito Mussolini, ale căror persoa­ne morale sunt chemate să repre­zinte omenirea întreagă în opera ordinal universale“. Iar în cuprinsul cărţii, autorul are şi grija, pentru care trebue să-i fim mulţămitori, de a ne arăta un b­ou şi, de­sigur, foarte convingător argument pentru care cei doi con­ducători de state sunt predestinaţi să figureze alături unul de altul şi să fie aşa cum ni-i înfăţişează în dedicaţie. Argumentul este — cine obser­vase până acum lucrul acesta ? — că numele amândurora încep cu a­­ceiaşi silabă : Mus-Mustafa, Mus- Mussolini. E un argument în faţa căruia n’ai decât să te închini con­vins şi câştigat. ★ In tabla de materii vedem un ca­pitol, care ne priveşte direct: Lu­mea turcă şi România. L’am citit şi cu „poftă“, aşa cum îmi urase d. director, dar şi cu un interes ce creştea cu fiecare pasagiu. Aceasta pentru că fiecare pasagiu era , o descoperire, o surprinzătoare reve­laţie, precum şi o complectă răs­turnare a tot ce ştiam, a tot ce în­văţasem până acum despre po­porul român, din care am mândria să fac şi eu parte, despre origina şi trecutul lui, etc. Citind acel capitol şi luând drept adevărate cele cuprinse într’însul, ar urma să aruncăm în foc toate lucrările de istoria românilor şi să bem din apa mitologicului râu Lethe, ca să ştergem , din memorie tot ce ştim privitor la români şi la Ţara Românească. De pildă, la întrebarea : ,D­e ce origină suntem noi românii?", vom răspunde că am fi de origină latină sau că am eşit din amestecul Daci­lor cu coloniştii împăratului Tra­ian. Cum ne înşelăm şi, mai ales, cât de mult ne micşorăm şi pierdem din importanţa noastră — precum se va vedea în cele ce urmează — atribuindu-ne o asemenea origină ! Noi românii suntem turci, turci autentici, turci tot aşa de neaoşi ca şi cel mai neaoş Osman sau Suli­­man din fundul Anatoliei. Aşa ne asigură d. dr. Basrr, au­torul lucrării de care ne ocupăm. Ne asigură, ne face dovada şi tot­odată ne ridică la înălţimi pentru cari nu mai ştim cum să-i­ expri­măm recunoştinţa. Şi îi­ sunt dea­­uris câteva rându­ri şi o contribuţie mică de tot a filo­logiei, pentru a dovedi toate aces­tea. Aşa, noi suntem — ne ţinem act de argumentaţia autorului — urma­şii dacilor, latinizaţi numai în ce priveşte limba. Ce erau însă dacii? Dacii nu sunt decât vechii Dagiki, adică marea familie turcă a kara­­oguzilor, cari au reprezintat prima omenire orientală a Europei, cu trei mii de ani mai înainte de a se naşte spaniolul Traian. * La fel ca noi, adică tot de o neaoşe origină turcă sunt şi alba­nezii, cari—tot după d. dr. Basri—­­n’ar fi decât alamanii părţilor, lo­cuind, mai înainte de a veni în Eu­ropa, teritoriul de la nordul Persiei şi anume Azerbaidjanul de astăzi. Am avut chiar aceiaşi soartă şi în ce priveşte limba. Şi limba alba­neză de astăzi, la origină un idiom turcesc, a suferit influenţa limbii latine. Origina turcă a românilor, se do­vedeşte şi prin numele nostru. Nu­mele de vlah, din care autorul face vlac, pentru ca să poată pune la contribuţie şi filologia. * In adevăr, vlac în limba turcă în­seamnă mesager, vestitor. De asemenea cuţovlahii, denu­mire sub care unii străini, imitând pe greci, desemnează pe românii macedoneni, n’ar fi decât chiuciuc vlac, adică „vlahii cei mici“, deci turci şi ei. Până acum noi ştiam că vlah, o deformare slavă a cuvântului ger (Citiţi continuarea în pag. II-a) ! La Cluj s’a ţinut o conferinţă re­gionala pentru desbaterea antepro­iectului de lege pentru organizarea administrativă a Statului. A fost un fel de consult provocat de d. Alex. Vaida-Voevod, in care aveau a-şi spune părerile prefecţii, primarii, deputaţii, senatorii, etc. Merită a fi relevată, — ca una din cele mai interesante — obser­vaţia profesorului universitar Iacob Iacobovici, fost rector al universi­tăţii din Cluj. D-sa a insistat asupra rolului ce trebue dat personalităţilor creatoa­re, „inteligenţii“ în mersul înainte, pe calea progresului ţării. Ne amintim, cu acest prilej, de o părere diametral opusă acesteia, exprimată acum vreo şase ani de Ion I. C. Brătianu. Brătianu susţinea că nu-i încă tim­pul de a lăsa pe intelectuali în ro­lul de conducători. Prof. Iacobovici a amintit că le­gile noastre administrative, până azi, „au urmărit încătuşarea inte­lectualităţii româneşti, fiindcă con­siderau corpul de ingineri, corpul de medici, etc., tot prea docile sis­temului lor de guvernare şi de a­­ceia le-au subjugat forţei publice". Profesorul Iacobovici a vorbit în numele intelectualilor. In discursul său de la conferinţa consultativă a păstrat forma cea mai blândă, în critica anteprofesu­­lui referitoare la situaţia intelectua­lilor în slujbă azi în administraţia publică. „ Lupta dusă de corpul medical, veterinar, ingineresc şi tehnic, a ţintit totdeauna de a le scoate — cel puţin în ceea ce priveşte atribu­tele lor tehnice specific profesiona­le— de sub ordinele şi tutela „ad­ministraţiei“. Cele mai dese con­flicte, care se puneau în calea ori­cărui progres, au fost la noi, în tre­cut, provocate de subordonarea, prin l­re, a specialistului faţă de primarul sau prefectul incompe­tent La aceasta făcea de­sigur aluzie d. prof. Iacobovici, când cerea d-lui Vaida „ca oamenii de ştiinţă să nu fie trataţi cu atâta vitregie de le­giuitorii ţării" şi ca „oamenii teh­nici să depindă, în ce priveşte atri­­buţiunile lor NUMAI de autorităţile in drept", adică de şefii lor ierar­hici care şi ei sunt tot funcţionari specializaţi. Med»­ D­ISCUŢII Intelectualii şi reforma administrativă CHESTIA ZILEI DEZMINŢIRE Este falsă aserţiunea ,IA"deveralat" că între d-rdi Brătianu şi Duca ar fi vre-o neînţelegere. „VIITORUL" — .tuzi infamie! Să puie la îndoială că între noi domneşte cel mai perfect acord! NOTE GENERALUL Averescu crede că naţional-ţărăniştii au obţinut sufra­giile cetăţenilor „folosindu-se de dezorientarea cetăţenilor"... ...Afurisită dezorientare, care nu se... orientează de iei către partidul averescant ★ D. Anibal Teodor­escu, fruntaşul averescant, şi-a încheiat cuvântarea d-sale de la întrunirea din Severin, spunând: „Pentru salvarea tării, trebue să vină la guvern d. general Averescu". ...Şi, mai ales, pentru salvarea partidului! ★ „VIITORUL" se întreabă dacă există canibalism in România. Din fericire, nu. Dar dacă mai continua politica economică a d-lui Vintilă... cina știe! Ce nu face omul la strâmtoare... LA ÎNTRUNIREA averescană de la Severin s’a spus că sub actualul guvern înfloresc afacerile... ...Pe vremea guvernării averes­­cane era mai bine: se culegeau chiar roadele afacerilor...

Next