Adevěrul, iulie 1929 (Anul 42, nr. 13962-13987)
1929-07-22 / nr. 13980
AHOL 42 - Ho. 13980 * * . Lan 22 Iulie 1929 © pagini Adevărul FONDATORI: AI P. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1928 750 lei pe un an ABONAMENTE : 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni In străinătate dublu I.EI 3 BIROURILE: București, Strada Sărindar Mo. 1—S— ULEI 3 TELEFOANE Centrala; 306 67. 324 73. 346 79. 353 54. Direcția: 357 72. Administrația 307 69. Provincia: 310 65. VIITORUL afirmă că ședințele parlamentului constitue un scandal... ... Un adevărat scandal, fiindcă se desvălue dezastrul politicei liberale din ultimii zece ani! Paternitatea impozitelor Camera şi-a Îndeplinit ori trista necesitate în care se găsea de a revărsa asupra țării un nou val de fiscalitate. Au fost votate noile impozite, cari vor fi primite de contribuabilii cu destulă amărăciune. Erau îndeajuns de apăsătoare, și până acum, sarcinile fiscale, pentru ca să poată fi acceptată cu înimă uşoară sporirea lor. Plusul de jertfă ce se cere ţării va distila fierea amară a nemulţumirii şi va otrăvi tihna a mii de contribuabili. Dar indignarea cetăţeanului — bun însă prea împovărat platnic de biruri — se va îndrepta nu împotriva celor ce, recurgând la impozitele cele noui, nu fac decât să-şi îndeplinească o jalnică obligaţie, ci împotriva celor ce au creat, prin politica lor nefastă, această obligaţie. Căci simte toată lumea, el nu e contribuabil care să nu ştie precis, că impozitele au fost propuse de d. Mihai Popovici, dar necesitatea lor inexorabilă a creiat-o nenorocita şi nefasta politică a d-lui Vintilă Brătianu. Şi iată că acum oficiosul partidului liberal protestează împotriva constatării aşa de evidente pe care am făcut-o, că „birurile cele nouă sunt biruri liberale». Făţarnică protestare! Fiindcă nimeni nu va putea tăgădui că dacă guvernul de astăzi se vede silit să comprime teascul fiscal e obligat aceasta de situaţia disperată în care d. Vintilă Brătianu a lăsat finanţele publice. Impozitele cele noui poartă numai semnătura naţional-ţărăniştilor, dar paternitatea lor e sadea liberală. Sunt impozite liberale, după cum tot liberale vor fi şi suprimările de funcţionari pe cari guvernul, în cele din urmă, va fi silit să le facă. Funcţionarul suprimat şi contribuabilul strâns în teasc vor fi, amândoi, victimele faptului că partidul liberal a lăsat pe d. Vintilă Brătianu să gospodărească ţara timp de zece ani de zile, după concepţia d-sale nefastă. Desigur, recursul la fiscalitate nu e o politică fericită şi nu era recomandabilă mai ales într-o ţară sărăcită ca a noastră. Consolidarea financiară ar fi trebuit urmată pe calea stimulării economiei naţionale pentru ca belşugul de afaceri să dea statului belşug de venituri. Dar cum ar fi posibil lucrul acesta astăzi, când ţara e bântuită de cea mai cumplită criză din câte a cunoscut vreodată, când comerţul e paralizat, iar industria stagnează? Şi cine a creiat această stare nefericită de lucruri dacă nu d. Vintilă Brătianu cu politica d-sale producătoare de dezastre? In împrejurări oarecum normale, un guvern ca cel actual, cu alte concepţii decât acelea ale fostului ministru de finanţe, ar fi recurs la calea cea adevărată, aceea de a procura venituri statului prin stimularea forţelor de producţie ale economiei publice. Dar ne găsim într-o perioadă de stabilizare monetară, când orice zăbavă poate fi catastrofală şi când bugetul cată să fie neapărat echilibrat prin orice mijloace, prin toate mijloacele, ce se găsesc la îndemână. Nu vrem să luăm apărarea impozitelor cu care guvernul a împovărat țara. Ele sunt și rămân antipatice. Dar oprindu-se în fața jertfelor ce ni se cer, nu putem să nu căutăm pe adevăratul vinovat care e fostul ministru de finanțe al liberalilor. Impozitele cele noi sunt roadele monstruoase ale politicei omului care jongla cu excedente atunci când în realitatea îngrămădea deficit peste deficit. Cenzor Vizitatori străini Şeful departamentului cooperaţiei din Biroul internaţional al muncii, care s’a oprit în România venind dintr’o călătorie de studii din Rusia. D. G. FAUQUET GLOSE POLITICE... Ţuicanii « - »— 1 ——-— Camera a prezentat în cursul şedinţei de ori dimineaţă şi la începutul şedinţei de după amiază un aspect curios. Se părea că o apariţie numeroasă şi virulentă — nu ca aceea care a plecat deunăzi — îşi făcuse apariţia şi intrase în acţiune. Şi ca culme, se putea observa pe d. Pompiliu Ioniţescu, în fruntea „opoziţiei“, luptând din răsputeri... contra guvernului. La ordinea zilei era problema urcării taxelor pe spirt, vin, bere şi ţuică. Şi lupta se dedea în condiţii curioase. Adversarii spirtului industrial nu se opuneau taxelor sporite la vin şi ţuică. Cereau însă ca cele pe spirt industrial să fie şi mai urcate. In condiţiile in care s’a dat lupta, s’a putut vedea imediat interesul cel mare : se cereau taxe mari pe spirt, pentru că astfel se facilitau fraudele cu şpriţul din vin şi ţuică. Interesant însă era aspectul : dovada că interesele profesionale sunt singure care mişcă. Dar era interesantă şi o reminiscenţă , şi Petre Carp, ca şi d. Mihai Popovici, a avut de luptat cu ţuicarii. Puternică mai e această categorie socială, sprijinită sau nu de d. Garoflid. Credinţa D. Eduard Mirto, subsecretar de stat la interne, a făcut desigur un discurs foarte reuşit la discuţia generală a proectului de reformă administrativă. S’ar putea spune chiar că a fost unul din cele mai reuşite ale d-sale discursuri. In altă parte ne ocupăm de cuvântarea pe care a rostit’o aseară. Aci voim să relevăm doar, că pe lângă o mare putere de dialectică şi un excelent material documentar, d. Eduard Mirto a invederat pe lângă cunoscutele d-sale însuşiri oratorice, o putere de ironizare, care a făcut deliciul Camerei. De pe urma acestei ironii a ieşit zdrobit partidul liberal, nerespectuos cu propriile sale idei, a ieşit sfărâmat partidul poporului, ignorant în principii elementare administrative, autorul unui proiect regionalist, gata votat de Senat, a fost decimat d. Goga „cel care ştie să scrie frumos, când nu crede“; în fine, a fost pus într’o postură penibilă d. Argetoianu, ieri averescan, astăzi liberal, autor de proecte, discursuri şi broşuri în care propovăduia regiunea drept salvarea ţării. Frumoasă operă de higienă politică a făcut ori la Cameră d. Mirto Sever carnetulIostru Filmul vorbitor şi pacea mondială In timp ce telegrame din Paria anunţă că Briand se pune in fruntea campaniei pentru realizarea Statelor Unite ale Europei şi pe când ziarele germane au articole cu titlul: „Europa, patria mea", vedem diplomaţia anglo-americană folosindu-se de filmul vorbitor pentru propaganda ideei unei antante anglo-americane. Filmul vorbitor pare a fi ajuns acum la o mare perfecţiune în America. Unii afirmă că acest film omoară teatrul. Singura inferioritate a filmului a fost până acum muţenia lui. Astăzi eroii iubiţi ai publicului sunt auziţi de spectatori. Şi auziţi încă mai bine decât în teatru, graţie megafoanelor. Publicul american are astăzi prilejul să vadă apărând premierul Angliei, pe Macdonald, care-i vorbeşte de pace şi înţelegerea celor două mari surori anglo-saxone. Macdonald este precedat pe ecran de fiul şi fiica sa, care vorbesc de străduinţele părintelui lor pentru realizarea păcii mondiale. Apare apoi însuşi primul ministru englez care cu vocea lui convingătoare, rosteşte cuvinte provocând entuziasmul şi ovaţiile publicului. El arată că alianţa între Engleji şi Americani va asigura pacea lumii dispariţia războiului, dezarmarea ge-nerală. Este propaganda cea mai formidabilă în massele populare. S ■Nu va trece probabilmultşi vom vedea apărând filmul vorbitor şi la noi în viaţa noastră politică. „Luptele' politice nu se vor mai da atunci" decât pe ecran. .'Oratorii ,s.e.,vor putea arăta în forma lor cea mai desăvârşită și — cine ştie? — poate în loc de capele, rănite, vom asista la «crane... sparte! .Va fi — orişicum — un progres O*”. Ytpreîi . . ... ---------- ——---------———* REGELE CAROL ŞI UNITATEA NAŢIONALA Publicându-se, acum câteva zile, în „Dimineaţa“, o scrisoare a împăratului Prânz Ioseph către Kaizerul Wilhelm, unde se exprima temeri despre o acţiune a României contra Triplei Alianţe, s’au tras concluziuni că regele Carol ar fi fost neclintit pentru unirea României cu Ardealul. Am găsit originea acestei nelinişti a împăratului Franz Josef. Se află pe larg expusă în corespondenţa diplomatică adresată de reprezentanţii Germaniei la noi, din anul 1914, ministrului de afaceri străine german, „Colecţia complectă a documentelor germane relative la origina războiului" strânsă de Karl Kautzky şi publicată după cererea ministerului de afaceri străine german, cu revizuirea contelui Max Montgelas şi prof .Walter Schücking, traduse în franţuzeşte de d. Camille Iordan, ministru plenipotenţiar. Se va vedea din cuprinsul acestor documente că, cel puţin în lunile Iulie, August şi Septembrie 1914, Regele Carol a fost hotărît contra întrupărei Ardealului la România. Iată dovezile: In tomul I pagina 78, găsim, în telegrama N. 41, expediată de d. Waldburg, însărcinat de afaceri al Germaniei la Bucureşti, către Cancelarul Imperiului. laBerlin, sub menţiunea „foarte secret", cu data de 11 iulie 1914, următorul pasaj aliniatul V, relatând cele ce se petrecuse în ajun la un dejun la castelul Peles, în prezenţa regelui Carol şi a prinţului Ferdinand : „Pe când Maiestatea Sa (adică Regele Carol) aprecia, alta dată, că nemulţumirea contra Austriei era un val trecător, eri a emis părerea că agitaţia era serioasă. Majestatea Sa m-a aprobat când am exprimat opinia că agitaţia era atât de violentă pentru că se considera a fi Austria ca fiind slabă şi că, in afară de aceasta, încrederea României la propriile sale mijloace se mărise extraordinar. Când am menţionat că mulţi credeau aici că Transilvania se va reîntoarce in curfund României, Maiestatea Sa declară că este foarte opus acestei idei și că a declarat deschis că nu se va preta niciodată cucerirea Transilvaniei. După masă, convorbirea revenind asupra acestei chestiuni, regele se Întoarse, atunci, către Principele Ferdinand și-i spuse: noi nu vom vedea aceasta cât vom trăi; lun rău, poate." In tomul al 4-lea din aceiaşi colecţîune figurează telegrama secretă No. 68, document No. 868, trimeasă din Sinaia la 4 August 1914, de ministrul Germaniei la Bucureşti, baronul de Waldhausen, către ministrul Afacerilor străine a! Imperiului, în care relatează celece i s’au povestit de Regele Carol acolo, despre istoricul Consiliu de Coroană. Iată documentul: „Am îndeplinit Instrucţiunile voastre. La Consiliul de Coroană Regele, după un discurs patriotic ce a mişcat adânc toată lumea şi pe care Regele nul Pa cetit, a fost părăsit de către oamenii de Stat al tuturor partidelor, cu excepţia d-lul Carp care s’a ţinut foarte energie alături de dânsul, dar care nu mai dispune de influenţă politică şi n’a găsit» sprijin pe lftngă propriii săi partizani. Regele a apărat acordul cu Tripla Alianţă până la capăt, cu cea mai mare energie şi a declarat in zadar că dacă şi-ar renega cuvântul său, el nu se va mal bucura de nici o consideraţiune şi nu va mal putea servi România. Regele mi-a povestit tot cursul acestor negocieri tragice şi era atât da abătut şl in prada unei dureri fisice In cât el nu mal putea da cât a se pune in pat, astfel că n’am fost primit ori. Majestatea Sa a declarat că fără Guvernul său el nu va putea conduce in războiu contra Rusiei poporul său, care nu vrea să meargă cu Austria şi in ca priveşte afacerile bulgăreşti se va referi deciziunei Consiliului de Coroană şi Consiliului de miniştri, ca va regula chestiunea. Contra reluării Basarabiei s’a pus in vedere, la Consiliul de Coroană, că pentru România ar fi o a doua Alsacie- Lorenă. Declaraţiunea de neutralitate a Italiei, care a fost cunoscută înaintea Consiliului de Coroană, a produs o mare impresiune, fără care regele ar fi putut incă obţine de a se merge cu Tripla Alianţă. Asupra chestiune! că România nu putea să meargă cu Rusia, Consiliul de Coroană s’a pronunţat în mod unanim. „Orice acţiune a României contra Austriei ar fi absolut cu neputinţă cât timp El ar fi rege. Austria putea să despresoare frontiera română. „Concentrarea de trupe austriace la frontiera română a nemulţumit foarte mult aici. Dacă Consiliul de Coroană înţelesese frontiera ungurească printre graniţele de apărat, aceasta nu era după rege şi d. Forambaxu, decât pentru a sa găsi o formulă." ' ; (ss) WALDHAUSEN Impresia acestei telegrame a baronului Waldhausen la Berlin a fost enormă. La 8 August a fost ,cuurmătoarele relativ la atitudinea României (telegrama No. 54, document No. 865): „România a garantat neutralitatea sa binevoitoare; ea apără frontiera contra Rusiei şi lasă libertate de acţiune Bulgariei contra Serbiei. Adesiunea Bulgariei de Tripla Alianţă va provoca, probabil, o intervenţie activă a României contra Rusiei". Din cele ce preced se învederează că Regele Carol a fost hotărît, în acel timp, contra oricărei acţiuni a noastră împotriva Austro-Ungarie. La Consiliul de Coroană ne-a cerut, respirat, să atacăm Rusia alături de Austro-germani, ameninţându-ne în cazul contrar chiar , cu abdicarea, căci alt înţeles nu pot avea cuvintele Regelui Carol relatate de baronul de Waldhausen: „Dacă își va renega cuvântul Său, nu va mai putea servi România". Acesta este adevărul istoric relatat din documente oficiale germane. In numărul din 15 Februarie 1929 al revistei parisiene „La Revue des deux Mondes“, ministrul României la Paris, d. Constantin Diamandy, a publicat un studiu istoric ce a stârnit mare senzaţie. D. Diamandy afirmă că la 2 octombrie 1914 d-sa a realizat un acord secret cu Rusia, prin care România acorda Rusiei neutralitatea sa binevoitoare. In pagina 814 din revista franceză sus citata, d. Diamandy reproduce un pasaj dintr’o scriere a lui Ion I. C. Brătianu, din,.care se vede că acesta obţinuse aprobarea Regelui Carol. Este evident că Ion Brătianu n’ar fi putut face un acord de o asemenea importantă capitală fără ştirea Regelui Carol. Cele afirmate de d.. Diamandy trebue să fie adevărate, deşi îmi pare cu totul straniu că Regele Carol în memoriile sale reproduse de d. Diamandy în articolul său, la începutul lunei Octombrie 1914, să nu fi pomenit nimic despre acest acord cu Ruşii, ce răsturna cu totul întreaga politică germanofilă a Regelui Carol de până atunci. Ce l’a făcut pe Regele Carol, ale cărui sentimente şi acţiuni le-am văzut care au fost în lunile Iulie şi Dacă conversiune a fost, ce grozavă dramă s’a petrecut în sufletul bătrânului nostru rege! Ca să poată fi descrisă, trebue să ai geniul creator al lui Shakespeare, mintea, inima şi documentarea lui Iorga. Să ne reamintim că, la începutul lui Septembrie 1914, a avut loc teribila înfrângere a Germanilor la Marna. Regele Carol, strateg vestit, a prevăzut, cu siguranţă, distrugerea finală a puterei germane. In ţară furtuna sufletească contra Ungurilor creştea. De altă parte, regele Carol ştia, de la 1877, la ce se putea aştepta de la Ruşi, care numai graţie geniului politic al ilustrului evreu Disraeli, lord Beaconsfield, primul ministru englez de pe atunci, au putut fi alungaţi, cu un singur bluff diplomatic, ca nişte proşti ce au fost, dela porţile Constantinopolului. Ori, acum iată un nou prilej pentru Ruşi ca străbătând România —■ fiind aliaţii noştri şi ai Franco-Englezilor, — să transforme întreg Sud-Estul european într’un lac moscovit, înnecând România... Ce te faci între cele două ziduri înflăcărate ce se apropie? Iată elemente ale tragediei ce s’a petrecut negreşit în sufletul bunului şi înţeleptului nostru rege Carol. N. N. Lentpiceanu N A Z B A T I I ÎNTOCMAI! „Viitorul" spune că împrejurimile Capitalei sunt o legendă binevoitoare. ...Ca şi excedentele d-lui Vintilă Kixmunicată împăratului, Marelui Stat .August 1914, ca în Octombrie Major German, Statului Major îl semneze acordul cu Ruşii, Marinei şi Ministerului Marinei, iar d. de Jagov, ministrul Afacerilor Străine a telegrafiat-o ambasadorului german la Viena. Ca consecință, d. de Jagow telegrafiază din Berlin la 5 August 1914, ministrului Imperial la Sofia, sa REGELE CAROL CRONICA LITERARĂ de ŞERBAN CIOCULESCU Paul Souday Literele franceze pierd în Paulul, dadaiştii şi supra-realiştii pe Souday pe cel mai autorizat critic de astăzi. Odată cu el dispare, pentru câtă vreme nu se ştie, tradiţionalul critic-judecător, înarmat cu fertila temută de scriitorii de azi, deprinşi cu recenziile camaradereşti şi de complezenţă. Souday, ca şi Boileau, putea spune cu mândrie : J’appelle un chat un chat et Rollin un fripon, sau ca Brunetiére : Oderint, dum metuant. Pentru Souday, critica era un larg corap dehensivul care refuzase să treacă la extrema-stângă literară; romancierii de sensaţie, scriitorii sportivi, naţionaliştiiintegrali, desigur şi alte categorii care îmi scapă, se adăugau la ceaţa compactă a duşmanilor lui. Din acest punct de vedere, Souday îmi aminteşte pe Brunetière. Deşi la antipodul acestuia, Voltairian în măsura în care Brunetière era bossuetist, „dix-huitieme siécle“ precum predecesorul său fusese „dix-septieme siecle“, — act de conștiință, în toată pute- prin ferventa pasiune a ideilor, rea cuvântului. In aceasta erase-; prin temperamentul combativ, creţul autorităţii lui fără potri-j prin verdeaţa crudă a adevărului, I rostit fără înconjur, prin întinderi Sinceritatea şi loialitatea sa ii; rea extraordinară a informaţiei, făceau respectat chiar de adver-jer se aseamănă până la identificării săi. Cine ar putea să-i enu-1 care. Cu deosebirea că Brunetientere ? ilegaliştii urau în el pe fire, chiar în perioada sa dintâiu, bertarul impenitent, clericalii pe: raţionalistă şi necatolică, ascuniiber-cugetătorul, misticii pe ate-i dea într’însu! un contimporan al pi, intuiţioniştii pe intelectualis-t janseniştilor, extrema rigiditate morală, care îl integra în seria scriitorilor anti-galici, opuşi spiritului „gaulois“, pe când Souday se însera tradiţiei „gauloise“, a epicureilor, de calitate bună, care au ştiut sa întrunească la un loc plăcerea simţurilor, cu iubirea artelor şi primatul intelectului. Astfel, Souday a reprezentat cu fermitate bunul simţ francez, spiritul mediteranian, toleranţa şi realismul literar, conciliind clasicismul cu romnatismul şi modernismul, şi chiar un oarecare internaţionalism literar, în anii războiului. Pornit din jurnalismul literar, în care s-a manifestat aproape timp de patru decenii, şi din şcoala romană a lui Moréas, ilustrul dispărut a fost un mare jurnalist şi un entusiast al poeziei. Entre filets-urile lui din le Temps de Luni şi Vineri de pe prima pagină, semnate P. S. (care apăreau Duminica şi Joia după amiază) au relevat coexistenţa criticului din foiletoanele de Joi (Miercuri după amiază), cum acea a gazetarului spiritual şi nui trecut, Souday a fost primul eri- revardier. etic oficial care a scris elogios des-De aceea, pe drept cuvânt, când J _-----------------------------------|_______ a denunţat spiritul de cafenea! fCititi, conţinu „tortonist“, ca pe un duşman al poeziei adevărate, adesea ezoterice, i s’a răspuns că el însuşi era, când vrea, un veritabil tortonist. Apoi nu-şi scria unele articole în cafeneaua Régence, ca într’un mediu natural ? Spiritul de cafenea şi bulevard n’au înăbuşit însă sacrul entusiasm, adevărat elixir al robustei sale personalităţi. Souday a îndrăsnit, în decadele din urmă, de când i s’a încredinţat foiletonul literar al ziarului Le Temps, din 1912, să se manifesteze ca cel mai aprins hugolatru, deşi Hugo căzuse în desuetudine. Apoi, în anii postbelici, de neruşinată supralicitare pseudo-modernistă, el nu s’a sfiit să înfrunte lupta dreaptă pentru maeştrii respectaţi, ca Flaubert, Renan, Taine şi chiar Zola. Cu bună dreptate, împacă înţelegerea înaintată a unui Mallarmé cu admiraţia maeştrilor pe nedrept sacrificaţi de adepţii vitezii automobilistice, ai cinematografului şi ai sportului. Deşi tinerii afectau a-i încremeni printre moaştele veacului o Ara în pag. II a) V Noua primejdie de război Pactul Kellogg la grea încercare Este vorba de primejdia de război intre Rusia sovietică şi China, adică, în ce priveşte întinderea şi populaţia, intre cele două mai mari republici de pe globul pământesc. Că această primejdie este reală şi cât se poate de ameninţătoare, ne-o dovedesc ştirile primite atât din sursă chineză, cât şi din sursă rusească. Relaţiile diplomatice între cele două state au fost rupte, atât ruşii, cât şi chinezii concentrează în grabă trupe la vastele frontiere ale Mongoliei şi Manciuriei, guvernul sovietic declară oficial că nu mai vede posibilitatea unui aranjament pe cale pacinică a diferendelor ce au provocat starea actuală de lucruri. Nota de răspuns a Chinei privitoare la arestarea de funcţionari sovietici şi la ocuparea liniei ferate din Manciuria a fost socotită la Moscova ca absolut nesatisfăcătoare. La rândul lor chinezii, deşi n’au eşit încă bine din cumplitul războiu civil, care a pustiit China atâţia ani de zile, fac din nou dovadă sau paradă de dispoziţiuni războinice. Aşa, guvernul din Nanking refuză propunerea de mediaţiune a Japoniei, iar mareşalul Cian-Kal-Sec declară că ocuparea liniei ferate manciuriene de Est a fost numai un început şi că guvernul chinez e hotărît să ia şi alte măsuri pentru redobândirea complectă a Manchmal. Iar în telegrama ce aduce vestea aceasta, se adaugă: „In întreaga Chină se manifestă o intensă mişcare naţionalistă“. Se vede, prin urmare, că primejdia de războiu este cât se poate de serioasă. S’ar putea spune chiar că avem un început de ostilităţi; avioane militare sovietice au zburat —desigur, nu din plăcere de sport— deasupra teritoriului chinez. Iată dar o primă şi foarte importantă ocazie pentru ca pactul Kellogg să-şi arate eficacitatea sau... neputinţa. Să nu se uite că atât Rusia, cât şi China sunt semnatare ale acestui pact, ambele state acceptând să declare războiul afară din lege şi ca un act la care nu vor recurge. Aşa au semnat — şi nici nu e aşa mult de atunci. Astăzi, nici unul, nici celalt nu par a-şi aminti de existenţa acestui pact şi nici de datoria de a-şi respecta semnătura. Intr’o asemenea situaţie, firesc este ca privirile să fie îndreptate spre America, spre ţara în care a luat naştere pactul în chestiune. Dar până acum în America, nu se observă nici o tendinţă, nici o pregătire spre o Intervenţie care să preîntâmpine iminentul conflict armat. In adevăr, telegrame primite de la faţa locului ne spun că preşedintele Hoover, întrebat asupra situaţiei, a refuzat să exprime o părere, pe când d-nii Borah şi Kellgog şi-au exprimat doar speranţa că cele două state îşi vor respecta semnătura şi că nu se va ajunge la un războiu. Insă, simpla speranţă, când nu e însoţită de o acţiune care să-i dea putinţa de înfăptuire, nu valorează aproape nimic, pentru a nu spune chiar nimic. Fără să se fi trezit sentimente de o încredere absolută, pactul Kellogg fusese totuşi socotit ca un bun început, ca un instrument de suficientă forţă morală pentru a împiedica dezlănţuirea ororilor războiului. Conflictul ruso-chinez este pentru pactul acesta o primă, dar foarte serioasă piatră de încercare. N. Batzaria NOTE CONTABILII experţi ţinând să discute proiectul pentru modificarea contabilităţii publice, au convocat o adunare extraordinară. E în adevăr, extraordinar să introduci adevărata comptabilitate în statul gospodărit până acum de Vintilă. MINISTRUL de justiţie a venit cu un proiect de lege pentru organizarea închisorilor — pe din lăuntru. Ar trebui organizate puţintel şi pe din afară — pentru a grăbi intrarea multora dintre cei... neglijaţi până acuma ! CHESTIA ZILEI LA VIENA DOCTORUL. - Să nu te alarmezi, dar sănătatea d-tale cam este un deficit. D. VINTILĂ: - Ce să mă alarmez, d-le ? Că la mine deficitul înseamnă excedent!