Adevěrul, martie 1930 (Anul 43, nr. 14166-14192)

1930-03-01 / nr. 14166

AMIL 43 — Ho. 14166 * Simbi­a 1 Martie 1830 6 pagini Adevărul FONDATORI: «2MS 1897—1928 750 lei pe un an ABONAMENTE: 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni In străinătate dublu LEI 3 BIROURILE: București, Str. Const. Mille (Sărindar) Mo. 7—9—NI Direcția 357 72. Administraia 367 69. TELEFOANE : Centrala: 306,67, 32473, 346 79, 353/54 Provincia : 310/66. „Numai cine nu vrea — filosofează d. Vintilă Brătianu — nu vede primejdia comunistă din Basarabia.“ ... Cine vrea, o vede chiar când nu există! E cazul partidului liberal... armatei Problema pregătirii preregimentare In elanul alarmismului patrio­tard, care caută să închircească su­fletele în frica şi teroarea necunos­cutului, un glas ponderat şi recon­fortant a răsunat ori în incinta Ca­merei Se discuta proectul d-lui general Cihoschi asupra organizării armatei. Cu această ocazie, d. prof. dr. Mezincescu, depăşind limitele nefireşti ale unei discuţiuni de spe­cialitate, a abordat principiile pro­blemei fixând unele adevăruri, re­cunoscute de mulţi dar neglijate oride câte ori se iveşte cazul justei lor aplicări. Părăsind terenul socialist, pe ca­re se înalţă teoretic edificiul naţiu­nii înarmate aşa cum l-a conceput Jaurés, nu din cauza utopiei lui ci din pricina imposibilităţii momen­tane de a-l realiza. —­oi, prof. Me­zincescu a privit chestiunea in ca­drul înfăptuirilor posibile şi a fă­cut apel la înţelepciunea tuturor de a­­ exager­a importanta unei laturi a organizării statului in dauna al­tora. O treime din bugetul statului a­­partine armatei. Nu este, oare, mai mult decât strictul necesar pe care, în situaţia financiară de astăzi, il putem acorda apărării naţionale ? Iată o întrebare ce poate fi consi­derată de unii ca sediţioasă, dar care, în perspectiva largă a tutu­ror intereselor de stat, îşi are lo­cul şi valoarea ei. Căci apărarea naţională nu stă numai la organiza­rea armatei, ci în tot complexul funcţionării organelor de stat şi în educaţiunea sufletelor prin toate mijloacele furnizate de ştiinţă, artă, industrie şi comerţ. Şi problema trebue pusă astfel, fiindcă omul politic îşi înalţă privi­rea deasupra intereselor particula­­riste pentru a căuta să satisfacă, în măsura posibilului într’un moment dat, a unei sinteze de interese ar­monice, cari sunt totdeauna gene­rale. .și superioare. In această perspectivă largă, cu­prinzătoare, d. prof. Mezincescu a atacat, ori, problema educatiunii preregimentare, pe care proectul d-lui general Cihoschi o reduce îa dimensiunile microscopice ale unui articol de trei rânduri.­­ Textul este de un sumar puţin cuviincios. Reprodus din memorie, el ar suna aşa : Toţi tinerii de la 19—21 de ani vor fi puşi la dispoziţia Ministeru­lui Armatei pentru a primi educa­­ţiunea preregimentară. Punct. D. ministru al armatei nu s’a gândit că această dispoziţie e de o dureroasă restricţie, că jigneşte li­bertatea omului şi că, tocmai de a­­ceia, era dator să fixeze şi condi­­ţîunile în cari are a se face pregă­tirea preregîmentară. D-sa nu s’a gândit desigur să ceară parlamen­tului un vot, prin care tinerii de la 19—21 de ani să-i fie predaţi — materie inertă şi informă — spre a dispune de ei după capriciu. Dar textul proectului, în haina lui su­mară, asta înseamnă şi nu ştiu cum ar putea găsi el aprobarea unei Ca­mere realmente aleasă de massa cetăţenilor.­­ Şi d. prof. Mezincescu a ridicat un protest firesc şi necesar, când a cerut ca legea, care nu cuprinde numai principii — cum greşit al ur­­m­a d. ministru al armatei — să spe­cifice condiţiunile potrivit cărora tinerii vor fi chemaţi pentru a pri­mi educaţiunea preregimentară. Principiile sunt de atributul Consti­tuţiei. Legile pozitive şi speciale au texte, a căror aplicaţiune practică nu poate fi supusă nici unui fel de discuţie. Ideia şi-a insuşit-o şi Consiliul legislativ, care, in raportul său, constată lacuna şi propune o altă redactiune a textului. A­ceasta edu­­catiune preregimentară ar urma să se facă potrivit unei legi, care va stabili regulele de funcţionare ale aşezământului. Dar problema na-i epuizată cu această obiecţie judicioasă. Şi d. prof. Mezincescu, păşind mai de­parte în discuţiunea unei fr­­ei­ de atâta Însemnătate, găseşte ..a e­­ducaţia preregimentară nu poate fi obligatorie și, în nici un caz, sub conducerea ministerului armatei. Acest aspect al problemei este prea interesant ca să poată fi discu­tat in cadrul unui singur articol de ziar. Voi reveni asupra lui fără a mă preocupa de consecinţa logică a unei denumiri, ce pare a obseda pe unii. Oricât am­ apăsa pe partea a doua a cuvântului şi am sublinia că educaţiunea aceasta e pre-regi­­mentară, nu vom scoate un argu­ment în favoarea militarizării, — după cum nu din apăsarea şi subli­­niarea prefixului — denumind-o pre­­regim­entară, vom deduce că insti­tuţia trebue să aibă un caracter pur civil. E o concepţiune generală a edu­caţiunii fizice a poporului pentru ult scop mai înalt şi mai perma­nent decât pregătirea militară, ca­re pledează pentru aşezarea insti­tuţiei pe baze civile şi ştiinţifice. E o concepţiune­ care-şi face drum din făgaşul intereselor superioare, din instinctul de conservare al na­ţiei, din rostul închegării însăşi a statului. Specialiştii, cum foarte bine a spus d. prof. Mezincescu, pot să rămână la punctul de vedere cobo­rât al trebuinţelor de ordin technic, dar oamenii politici trebue să aibă vederea generală, întreaga pers­pectivă a situaţiunilor. Şi d. general Cihoschi, ca minis­tru al armatei, este om politic şi un simplu ostaş. Eris. Socor ★ DEZOLAŢI l-am văzut eri. Erau doi: P. Andrei, profesor universitar şi deputat, Armand Călinescu, se­cretar general de minister. __ Tineri, talentaţi, culţi, cinstiţi. Erau adânc impresionaţi. Unul are de luptat cu cel mai îndrăsneţ .Şi m­ărăvit „colectivist“ prin moş­tenire, cu d. Negură de la Vaslui. Celait, atacat printr’o foae lătu­ralnică, acuzat pe nedrept, într’o chestie, in care, ca de obicei, şi-a făcut cinstit datoria. şi­ l-am văzut: erau dezarmaţi de metodele criminale de luptă ale liberalilor. E uşor de urmat calea trasă de adversari. Dar nu oricine are creşterea ca să poată mânui, fără ruşine, arma calomniei. Intelec­tualitatea fină a celor de cari vor­bim, crezul lor cinstit, firea lor civilizată, fac ca această metodă să le repugnă. Ei au conştiinţa inferiorităţii, mai cu seamă in ţara noastră, unde se acuză atât de uşor şi se crede atât de repede. Metoda ar fi simplă: la un ban­dit, un bandit şi jumătate. Nu umbli cu mănuşi, faţă de hoţi de codru. Unde am ajunge insă? Ce s’ar alege, din viaţa noastră politică, din care însă nu lipseşte nici­o­­dată canibalismul liberal? ...Aşa se punea problema şi fi­rele cinstite erau îngrozite de ceia ce poate să survie când ulti­ma limită a răbdării ar fi atinsă. D. MAN­IU Prin culoarele Camerei se dis­cuta ieri ,din nou şi cu multa a­­prindere că guvernul ar fi preo­cupat de chestia proectului de le­ge contra presei şi că, pe această chestie, ar fi survenit oarecari di­ficultăţi.­­­­Nu ştim despre ce dificultăţi este­ sau ar putea fi vorba. Ştim însă că numai ideia că acest proect ar putea fi depus, a provo­cat o vădită iritare.­­ Să nu-şi închipue d. Maniu că exagerăm. Şi iarăşi, să nu-şi în­­chipue că este vorba de deputaţi ultra-democraţi. Nu! Enervarea se vădea până şi la cei mai moderaţi. Am putea adăuga că foşti takişti, cu înalte situaţii în partid, au dezaprobat ideia de a se aduce proiectul. Refuzăm a reproduce aci moti­vele şi argumentarea. Am dovedit suficient că nu suntem părtaşii violenţelor şi că ne dăm seama de cei care trebuesc feriţi de dis­cuţia publică. D. Maniu să puie urechea, să asculte. Una e manevra politică, şi alta intenţia reală de a trece proectul. In primul loc se poate ca, de pe urma abilităţilor, să sufere gu­vernul. In al doilea caz, însă, este neîndoios că vor fi păgubiţi şi al­ţii­ Şi e cazul de a spune că aceşti alţii nu trebuesc puşi nici în dis­cuţie, nici în situaţia de a pierde. De pierdut nu trebuie să piar­dă decât cine poate să piardă. Altfel, de pe uri­­a pierderei, de­zechilibrul duce la cele mai grave consecinţi. D. Maniu n’ar trebui să uite a­­ceasta. Sever N AZBAT I I MINUS UNUL î . " »'• f r i .' 'S T'L ,,Viitorul“ oftează melancolic: „Toată lumea sufere!“ • . Cum? Și bietul d. Tancred’ Con­stantines­cuî Wi » ...................................................... GLOSE POLITICE. MANICURA D. I. G. Duca deduce firea omului din aspectul mâi­nilor. ZIARELE D. TANCRED. — Vezi ce faci cu mâna mea. „MANICUREUZA“. — Vorba-i: ce faci d-ta cu ea Organizarea economică a Europei Lucrările secţiei a doua a conferinţei dela Geneva — Dela trimisul nostru specia! — D. Madgearu, primind să pre­zideze secjia doua a conferinţei pentru dezarmarea vamală, a răs­puns insistenţelor ce s’au pus’ pe lângă d-sa, dar a dovedit chiar de la prima şedinţă pe care a prezi­dat-o, că înţelege să împingă lu­crările acestei secţiuni pe un te­ren practic, s-o facă să ajungă la un rezultat. Acest rezultat evi­dent că nu poate fi realizarea scopului final, dar el trebue să prepare terenul pe care să se poa­tă realiza înţelegerea economică a statelor europene. Şi în această a doua secţie a conferinţei, s-a observat oarecare rezervă din partea , delegaţilor di­feritelor state. Era evident că fie­care ar fi dorit ca să vorbească altul mai întâi. A sublinia diver­genţele părea fiecăruia inoportun şi inutil, iar a recomanda soluţii, părea multora prematur. . Criza ,ministerială din Franţa, a complicat încă lucrurile. Ideia călăuzitoare a conferinţei, a fost lansată de d. Briand. Ar fi ur­mat ca delegaţia franceză să ia iniţiativa, să fie animatoarea. Tocmai ea însă, lipsită de spriji­nul unui guvern, constituit, repre­zentând un guvern demisionar­, era silită să se ţie în rezervă. In asemenea condiţiuni, rolul preşe­dintelui se prezintă ca foarte di­ficil. Dela el trebuiau să­­pornească sugestiile. El trebuia să stimu­leze zelul oratorilor şi să arunce din când în când în discuţie i­­dei şi opinii, pentru ca dezbaterea să nu lâncezească. D. Madgearu s’a achitat de acest rol într’un fel care a făcut cea mai excelentă impresie şi cu ,o competinţă care a întărit încă situaţiunea pe care i-a creat-o discursul rostit în dis­­cuţiunea generală. • ★ Adversarii sistemului parla­mentar nu văd decât neajunsurile ce creiază metodele sale de gu­vernare. Ei nu văd neajunsurile celorlalte sisteme de guvernă­mânt. Ei uită că în marele răz­boi, ţările cari nu au avut­­ siste­mul parlamentar, Rusia şi Ger­mania, au căzut din cauză că n’au avut acea pletoră de oameni po­litici experimentaţi, pe cari i-au avut Franţa şi Anglia. Observând siguranţa cu care se mişcă d. Madgearu în mediul Ligei, suple­ţea cu care conduce dezbaterile a­­cestea la cari participă miniştrii atâtor ţări şi cei mai de seamă specialişti şi tehnicieni ai lor, bogăţia resurselor sale ştiinţifice şi tactice, îţi dai seama că numai şcoala parlamentară, experienţa politică unită cu o pregătire se­rioasă, pot înzestra şi califica astfel un om de stat. încetul cu încetul, d. Madgearu a aţâţat discuţia, am­aitrmat-o, a pus în evidenţă ce trebuie să u­­nească, ce uneşte toate statele şi a aşezat dezbaterile pe un teren practic. D-sa nu a lărgit, ci a mărginit, scopul conferinţei defi­nind-o exact. D. Madgearu a vă­zut numaidecât ce se poate şi ce nu se poate spera de la această conferinţă, care direcţie ar du­ce-o pe o linie moartă, care spre o ieşire, cât de mică, dar din pra­gul căreia să se poată vedea ori­zonturi mai, largi. Pentru convenţia pregătită, al­­cărei, scop este să angajeze sta­tele să nu sporească timp de doi sau trei ani,tarifele vamale, este puţin,­ probabil că se va găsi o ma­joritate. Dap... . • ¥ 7 ■ întreb pe d­. Madgearu ce crede şi constat că d-sa opinează că în cele din urmă acţiunea pentru un aranjament economic în Europa, se va realiza. D-sa nu numai cre­de, ci ştie aceasta. O ştie, fiindcă1, ştie, ceea ce nici unul din oratorii cari au luat cuvântul, nu neagă şi anume că Europa suferă de o maladie, de o indispoziţie econo­mică evidentă şi care în ultimul timp, s’a manifestat in forme,cari ar fi compromiţătoare pentru so­cietatea modernă, dacă nu li s’ar găsi leacul . Deasemenea ne spune d-sa, este evident că această indispoziţie eco­nomică provine din excesul egois­mului economic, manifestat de dife­ritele state. Fiecare voeşte să-şi a­­pere piaţa sa, fără a se gândi că prin aceasta compromite debuşeul propriei sale industrii. Este clar, de exemplu, că dacă statele agrare nu pot exporta produsele lor în cele industriale, nu vor avea cu ce cum­păra produsele acestora, chiar de­ar vrea să le cumpere. Dacă convenţia pentru menţine­rea actualelor taxe vamale timp de doi sau trei ani, va găsi sau nu ade­­­­ziunea statelor, nu este lucru esen­ţial Leacul impasului economic in care a intrat şi se găseşte Europa, nici nu stă în această convenţie. A­­şa că chiar neacceptarea conven­ţiei nu ar însemna un eşec al confe­rinţei. Scopul acestei, scopul pe care-l are şi pe care trebue să-l urmăreas­că, este lărgirea pieţei europene, este înlesnirea schimbului de pro­duse, pentru a spori puterea de con­sumaţie a tuturor şi a ajuta tuturor. Necesitatea acestui scop, o văd toţi. Dorinţa de a-i atinge o au totl Alt­fel, de ce ar fi venit la această con­ferinţă, care s’a adunat numai după ce diferitele guverne au dat adeziu­nea lor ca să fie convocată? Dacă insă asupra scopului, a necesităţii sale, există urt acord, ce rămâne de discutat? Metodele prin care trebue înfăptuit. Iată ce are de discutat şi de gă­sit secţia doua a conferinţei. Ţin­tată, scris în româneşte, acel portret al regelui Ferdinand care a stârnit atâta discuţiune. Marta Bibescu comisese un act de les­­majestate. Dintr’un rege încerca­se să facă un om, şi, ceea ce-i încă mai grav, reuşise. Reuşise să des­copere, îndărătul galoanelor com­puse dintr’o dungă groasă, una mai aşa, şi trei subţiri (cât mă impresionau în copilărie aceste trese!), o inimă simţitoare, iar sub chipul domnesc un creer de intelectual. Un rege este de obiceiu şi prin definiţie prizonier. E chiar mai închis decât un prizonier obici­­nuit. Căci peste zidurile de zid se poate trece, peste păreţii opaci ai unei camarile de linguşitori,— cu mult mai greu. Orice zvon din lumea reala, înainte de a ajunge la urechile principelui, se refractă prin min­ta depărtată este un acord vamal multilateral. Şi ea va fi atinsă, fiindcă este inevitabilă şi indis­pensabilă. In tot cazul, realizarea lărgirii pieţei europene, a aran­jamentelor economice între sta­tele continentului nostru, nu im­plică, — d. Madgearu ţine să sub­linieze aceasta — pronunţarea vre­ un­ei excluziuni împotriva sta­telor extra-europene. O aseme­nea intenţiune ar fi o absurditate la care nimeni nu se poate gândi. Trăim astăzi intr’o economie mondială şi organizarea pieţei europene se face in favoarea Eu­ropei, pentru asanarea vieţii sale economice, dar nu împotriva cui­va. Ea se poate afirma că orga­­nizarea economică a Europei, tre­buind să determine sporirea pu­terii de consumafiune a popoare­lor sale, va folosi desigur şi eco­nomiei mondiale, şi ţărilor extra­­continentale. ★ ...Cam acestea sunt ideile pe care ni le-a expus d. Madgearu în treacăt, între două şedinţe, jert­find din timpul său ocupat de di­mineaţă până­ seara cu întâlniri importante, ca de exemplu aceea pe care a avut-o cu delegaţia ger­mană, însoţit de d. Anlippa şi de d-rul Marian, delegaţii noştri pen­tru încheierea convenţiei comer­ciale cu Germania. Convorbirea aceasta a decurs într’o atmosferă de bunăvoinţă reciprocă, dar a dat prilej ministrului nostru de finanţe, să sprijine acţiunea dele­gaţiei, printr’o categorică preci­zare a punctului nostru de ve­dere. Se pare că încheierea con­venţiei reclamă încă timp, dar că se va căuta şi găsi o soluţie tran­zitorie, care va asigura agricul­turii noastre ,unele din echitabi­lele ei­ aşteptări, fără ca prin a­­ceasta politica agrară germană să fie atinsă. Zicem: Se pare, căci deviza în tratativele, româno-ger­­mane şi angajamentul ce s’a luat în prealabil, este: absolută dis­creţie. 1.­­ Geneva. B. Brăniştean­u de D. N. SUCH­IANO . ţile curtizanilor. Orice realitate e deformată. Se numeşte cap înco­ronat — şi nu cunosc o altă de­finiţie mai bună — un cetăţean pedepsit să nu cunoască nici­o­­dată lumea aşa cum e. Bine­înţeles,­­există excepţii. Şi ţara românească poate fi invidi­ată în această privinţă. Regele Carol, regele Ferdinand, — în fe­luri desigur deosebite, — amândoi au fost puternice personalităţi. Ferdinand I a fost un om, pen­tru că a iubit ceea ce a iubit ,el, şi numai ceea ce credea el că me­rită să fie iubit, fără ,să-i pese că aproape nimeni dimprejurul lui nu iubea aceleaşi lucruri. Marta Bibescu, cu acea pătrun­dere psihologică în care excelea­ză femeile frumoase, a înţeles pe regele Ferdinand, şi a scris-o în pagini într’adevăr de antologie. Aceste pagini, le publică­ „Cul­tura Naţională“ intr’o foarte în­grijită ediţie, dimpreună cu un alt portret, al lui Anatole France. Cu ocazia acestei prime cărţi pe care ţara principesei Bibescu se hotărăşte a o publica în limba principesei Bibescu —, cititorii vor găsi poate interes să cunoas­că oarecare amănunte asupra manierei artistice a acestei scrii­toare. Personalitatea literară a doam­nei Bibescu prezintă un aspect­­ puţin paradoxal. Această scrii­toare e tot­odată o întârziată şi o precursoare, întârziată, — pentru că proza ei are un evident parfum de se­col al 18-lea. Stilul îi e oarecum Voltairian, maniera ei seamănă cu aceea a moraliştilor francezi din acea epocă. Pe de altă parte, este o pre­cursoare, pentru că aparţine ace­­leiaş generaţii literare ca şi Mo­rand, Giraudoux, Cocteau; are a­­ceeaşi mentalitate de avantgardă acelaş ritm rapid, aceeaş „moder­nitate“. Marta Bibescu e mereu impacientă, vrea să meargă iute, spre detalii, evită tot ce este con­versaţie. Prin această trăsătură, ea devine foarte actuală* foarte contimporană. O întârziată şi o înaintaşă. Cred c­ă ace.bică .şi .mutra- Regele Ferdinand şi Anatole France Doua portrete de d-na Martha Bibescu APROPIERE ROMÂNO-MAGHIARA Primul ministru Iuliu Maniu şi de ministru de externe Mironescu au acordat zilele trecute declaraţi­­uni foarte interesante unui trimis special al ziarelor democrate din Budapesta, cari apar in editura „Az Est“. Ziarele democrate din Buda­pesta au pornit o acţiune pentru realizarea apropierii intre Ungaria şi România, în condiţiunile create prin acceptarea acordurilor dela Ha­ga. Rezultatele conferinţei dela Ha­­ga au fost considerate in toată lu­mea ca actul de lichidare al tutu­ror divergenţelor rămase de pe ur­ma războiului mondial şi prin ur­mare ca punct de plecare al unei epoce nouă, epocă de paşnică cola­borare constructivă. Pornind de la acest punct de ve­dere cele trei ziare mari din Buda­pesta, au făcut anchete politice la Praga, Belgrad şi Bucureşti, în ve­derea constatării posibilităţilor de apropiere ale acestor state faţă de Ungaria. Interesant este că în toate capitalele Micei înţelegeri, ziaristul a primit răspunsuri perfect identice la fond. Dacă Ungaria va respecta aşezămintele teritoriale, stabilite prin tratatul de la Trianon, toate cele trei state sunt gata să partici­pe la o acţiune de apropiere şi a­­micală colaborare economică şi cul­turală cu Ungaria. Atât d. Iuliu Maniu, cât şi d. ministru de exter­ne Mironescu a accentuat acest lu­cru, exprimându-şi speranţa că în­­tr-adevăr apropierea necesară între România şi Ungaria se va şi realiza. Ca o Întărire a acţiunei aminti­telor ziare democratice dela Buda­pesta s’a şi produs la Geneva, pen­tru întâia oară dela războiul mon­dial, colaborarea Ungariei alături de ţările Micei înţelegeri în confe­rinţa economică. Iniţiativa d-lui Virgil Madgearu a fost acceptată şi urmată nu numai de statele aliate Cehoslovacia, Iugoslavia şi Polonia, ci şi de către Ungaria. Ba delega­tul principal al Ungariei a ţinut să accentueze în mod special în con­ferinţa pentru armistiţiul vamal punctul de vedere al ţării sale, care este identic cu cel formulat in nume­le României de către ministrul nos­tru de finanţe. Deocamdată fireşte că trebue să avem oarecari rezerve faţă de regi­mul actual din Ungaria, care timp de opt ani a avut o atitudine cu totul potrivnică unei înţelegeri cu vecinii. Discursurile alarmante şi provocătoare ale contelui Bethlen trăesc încă în amintirea noastră şi tulbură în oarecare măsură şi as­tăzi atmosfera de încredere şi ne­seninătate în care trebue să se facă apropierile sincere între popoare, cari în definitiv sunt legate în mod fatal de interese identice. B­s aceia ar fi de dorit o schimbare de re­gim în Ungaria, o democratizare a vieţii politice dincolo de Tisa. To­tuşi, chiar dacă o asemenea schim­bare fundamentală nu s’ar putea re­aliza prea grabnic rămâne speranţa ca primul ministru Bethlen, unul dintre oamenii cei mai practici şi utilitari, va face cele necesare pen­tru ca apropierea Ungariei de ve­cinii săi să fie posibilă. L Nasta NOTE D. VINTILA Brătianu îl acuză pe d. Maniu că „neagă evidenţa“. ...D. Vintilă nu neagă decât de­ficitele budgetare ! ★ LIBERALII, prin întreaga lor presă, se luptă din răsputeri să transforme cazul Tibacu, din Chi­şinău, într’o vastă afacere de spionaj, cu ramificaţii întinse. Liberalii urzesc comploturi nu numai când sunt la guvern, ci şi in opoziţie. „VIITORUL“ protestează îm­potriva faptului că, in chestiunea alegerilor, a vorbit in Cameră d. Eduard Mirto, care este „numai“ subsecretar de stat. Oficiosul liberal a uitat vremea când, in chestiuni mult mai gra­ve, răspundea în numele guver­nului d. subsecretar de stat care era... numai Tătărescu ? ★ Armistiţiul vamal de Ing. ŞTEFAN MIHAESCU El va fi util şi ţărilor agricole Conferinţa, ale cărei lucrări se desfăşoară acum la Geneva, ur­mărind ca primă etapă a înfăp­tuirilor sale, armistiţiul vamal, îngrijorează cercurile noastre in­dustriale. Industriaşii socotesc, că armi­stiţiul vamal şi mai ales, even­tuala scădere a tarifelor vamale, vor folosi ţărilor industriale, iar ţările agricole, vor fi condamna­te a rămâne veşnic în o situaţie economică şi socială inferioară. Ei­ îşi întemeiază părerea lor, pe faptul că productivitatea, adică valoarea nouă, creiată de un lu­crător în un an, este cu mult su­perioară in industrie, faţă de a­­gricultură. De aceia, susţin­ in­dustriaşii, măsurile cari ar îm­piedica industrializarea ţărilor a­­gricole, vor împiedica progresul lor economic.­­ Afirm — şi sper să am prile­jul să dovedesc în coloanele „A­­deverului — că productivitatea, aşa cum este definită de indus­triaşi, nu măsoară exact gradul de utilitate economică a unei în­treprinderi. Ea măsoară mai de grabă gradul de mecanizare al ei. Cu cât o fabrică sau fermă, are mai multe maşini, cu atât valoa­rea creolă din nou de ea, rapor­­tată la cap de lucrător, este mai mare. Dar, totuşi dacă maşinile şi intreţinerea lor, revin mai scump de­cât salariile lucrători­lor, cărora s’au­ substituit econo­mia naţională este în pagubă, din faptul mecanizării întreprin­derii. Acesta este cazul ţărilor, in cari­, ca in România, capitalul este scump şi munca este eftină. Num­iţi în ţările, in cari banul e eftin, iar lucrătorul e scump, ma­­şinismul aduce un folos economic. Aşa este în America şi în unele ţări din Occidentul Europei. In România, în care nu este capital disponibil pentru investi­­ţiuni, iar cel strein cere dobânzi exagerate, în care există şomaj industrial şi agricol, iar mâna de­ lucru e aşa de eftină, coeficentul de productivitate, — adică de me­canizare — al unei întreprinderi, e departe de a echivala cu un fo­los economic şi social!­­ Dar chiar dacă am admite exactitatea teoriei productivităţii, definite ca mai sus, concluzia in­(Cititi continuarea în pagina H-a) D-na MARTHA BIBESCU dictorie caracteristică se explică în mare parte prin cauze de or­din biografic. Vechea figură de stil: orice om are două patrii: a sa şi Franţa, la Marta Bibescu nu-i numai o figură de stil, ci o directă realitate. De această ra­ţionalitate amfibie ţin trăsături­le literare despre care vorbeam mai sus.: Şi iată ce vreau să spun. Este o mare diferenţă între a fi francez şi a deveni francez. Un francez pur nu poate printre lu­crurile din Franţa, să distingă ceea ce-i foarte franţuzesc de ceea ce-i mai puţin francez. Pen­tru el tot ce se naşte în Franţa e egal de franţuzesc. Pe când pen­tru un străin care îşi dă ostenea­(Citiţi continuarea în pag. II­ a):

Next