Adevěrul, aprilie 1930 (Anul 43, nr. 14193-14216)

1930-04-01 / nr. 14193

Amel m 1 Aprilie 1930 ,S AL. V. BELDIMAN FONDATORI: ^st. SSlle 1888—1887 1897—192« 750 Iei pe an an ABONAMENTE: 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni In străinătate dublu LEI 3 BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) Me. 7—9—11 TELEFOANEs REVOLTA D-LUI BRÂTIANU­­. --------­ D. Vintilă Brătianu este revoltat. Ba, mai mult, e gata să întreprin­dă opera de transmitere a revoltei sale şi altora a întregii ţări, dacă se poate. De Sâmbătă, ora rece antemeridiane, d-sa s’a declarat revoluţionar şi, fireşte, gata să facă revoluţie. E o ştire alarmantă, pe care în­drăznesc s’o public ştiind bine că risc ca d. dr. Vaida să seziseze parchetul potrivit legii d-lui Mad­­gearu. Dar n’am încotro. Trebue să-mi fac datoria şi datoria de zia­rist implică riscuri. Aşa dar, d. Vintilă Brătianu vrea să deslănţue revoluţia. O vrea şi d. general Averescu — a declarat-o în congresul de-acum o săptămână Şi, curios, nimeni nu s’a emoţionat, deşi lumea ştie că şeful partidului poporului are oarecare experienţă in tentative de asemenea natură. Sau, poate, tocmai de aceia decla­raţia d-sale n’a îngheţat de frică inimile. Bănuiau, probabil, şi gu­vernul şi ţara că, după o declara­ţie atât de tare, d. general Averes­cu se va duce in Italia „să-şi facă obişnuita cură“. Nu e, însă, tot aşa cu d. Vintilă Brătianu şi cu partidul de ordine liberal. Când a spus Sâmbătă, la ora zece antemeridiane, că toxinul revoluţiei a sunat, care liberal sa­dea n’a tresărit în farmecul unui vals politic aducător de putere, de onoruri, de gheliruri ? A tresărit şi guvernul, cutremu­rat spasmodic de groaza represiu­nii sângeroase la care trebuia să se oblige. Şi abia târziu, după şapte ore de adâncă chibzuire şi minuţi­oasă examinare a situaţiei, şi-a ve­nit în fire şi, prin glasul d-lui Mad­­gearu, a dat răspunsul socotit ne­cesar, la Cameră. Dar de ce s’a revoltat atâta d. Vintilă Brătianu ? Ce l’a scos pe d-sa, om liniştit, senin, bun şi blând din ţâţânile unei firi angelice ? O dublă crimă a guvernului, care ma­nifestă „tendinţi dictatoriale” şi vrea să ne dea legaţi cu sârmă de telefon pe mâna străinilor. E. in primul rând, legea contra, alar­mismului, care-i anticonstitu­ţională. Că-i rea , că stânjeneşte libertăţile publice şi. In primul rând, pe aceia a presei, cum am a­­rătat şi dovedit noi­­— astea sunt chestiuni de amănunt, de cari nu se ocupă cogeamite­rei de partid de guvernământ. Primejdia e alta. Prin amendamentul introdus la Se­nat, care fixează iniţiativa de sezi­­sare a justiţiei în chibzuinţă mini­ştrilor, s’a contravenit marelui principiu constituţional: separaţiu­nea puterilor. Şi d. Brătianu, care nu cunoaşte în istoria politicii libe­rale un exemplu similar, s’a ingro­zit. Cum ? e posibil ca miniştrii să ordone justiţiei ? Asta se face, nu se scrie în lege. Logica d-lui Brătianu ar fi impe­cabilă, dacă nu s’ar întemeia pe nepriceperea textului. Şi aş stărui să-l lămuresc, dacă nu m’aş teme că risipirea confuziei m’ar lipsi de frumuseţea unui spectacol gran­dios. inchipuiţi-vă : d. Vintilă Bră­tianu in fruntea batalioanelor re­voluţionare luptând pentru „sepa­raţia puterilor în stat“!... II vedeţi mândru, în făptura-i statuară, co­mandând mulţimii justiţiare de pe coama încordată a unui ducipal de zăpadă ? Şi a doua crimă ? E cea mai te­ribilă. Guvernul infam­ vrea să a­­vem telefoane. Auziţi grozăvie. Să ne lipsim noi de originala şi poeti­ca tragi-comedie a sârmelor lipite cu scuipat, de sbuciumul nostru românesc când vrem să ne înţele­gem cu un republican dela Ploeşti şi să introducem cabluri subterane ca să putem sta de vorbă cu ungu­rii dela Pesta sau chiar cu comu­niştii dela Paris ? Să împânzim sa­tele cu telefoane, pentru ca toţi marţafoii să se amuze în loc să-şi caute de sudoarea frunţii lor ? Bar asta e o adevărată trădare a inte­reselor liberale. O asemenea con­cesiune s’ar mai înţelege — cu co­interesarea cuvenită — din partea unui guvern liberal. Dar s’o facă guvernul d-lui Maniu ? Nu putem să ne facem noi tele­foane ? Să nu ne facem. Să rămâ­nem la rusticitatea telegarilor no­ştri naţionali. Să ne lăsăm în voia vânturilor, cari ne arunca la pă­mânt cu dispreţ bravii noştri stâlpi de telefon. Dar, de la străini să­ nu­ primim nimic. Căci d. Vintilă Brătianu e gata să facă revoluţie ca să-şi apere „sărăcia şi nevoile şi neamul“. Em. Socor ★ ★ GLOSE POLITICE.. ATACUL In „Viitorul“ de Sâmbătă a apărut un violent atac îndreptat in, contra d-lui N. Titulescu. Se tinde a se prezenta numirea d-lui Savet Rădulescu drept un act de favoritism, iar oficiosul liberal merge până a vorbi de Caligula care și-a decretat calul drept consul. Nu există dubiu in privinţa au­torului articolului. Stilul l-a­ tră­dat. .Ne întrebăm însă dacă este admisibil ca un ziar de partid să trateze astfel pe unul din cei mai de seamă fii ai ţării. Ne mai întrebăm, dacă, din punctul de vedere co eleganţei, este admisibil un astfel de atac împotriva unui om, pe care, în momentul morţii lui Ionel Bră­tianu, actualul şef al partidului liberal îl implora, cu lacrimi în ochi, să nu-i refuze sprijinul. In fine, ne mai întrebăm dacă, în halul în care suntem, ne este îngăduit să fie împroşcat cu no­roi­ şi balet până şi un Nicolae Titulescu. Se vede însă că toate acestea nu mai cântăresc la acei cari au astăzi cuvântul hotăritor în par­tidul liberal. Credeam că aceşti conducători au pierdut cărarea cea dreaptă, numai in ce priveşte lupta politi­că lăuntrică. Se dovedeşte acum că lipsa de măsură există şi faţă de oameni cari au misiunea să reprezinte România îrn cele mai grele împrejurări de la război în­coace. Eleganţa liberală este incon­­mensurabilă. Dar şi spiritul de obiectivitate şi de prevedere se dovedeşte a fi extraordinar! țara D. Vintilă Brătianu a convocat de urgenţă comitetul executiv li­beral, pentru a crea dificultăţi în chestia concesionării telefoanelor. Nu ştim ce intenţionează gu­vernul pe această chestiune. Ştim însă că d. Vintilă Brătianu înţe­lege să împiedice orice propăşire a ţării. Pe de o parte se dovedeşte încă odată că partidul liberal înţele­ge să saboteze orice operă, cât de bună, dacă nu este înfăptuită de el. Se mai dovedeşte, pe de altă parte, că şeful liberalilor înţele­ge să intimideze capitalul străin. Nu vom respecta contractele— a strigat Sâmbătă d. Brătianu. Şeful liberalilor nu este la prima d-sale operă de asemenea natură. A mai anulat şi in trecut con­trade. Cât au costat aceste ges­turi, ar putea s’o spună contabi­litatea publică. In fond, problema se reduce la aceasta: liberalii fin cu tot dina­dinsul să saboteze, fie şi lucruri­le bune pe care voeşte să le rea­lizeze actualul guvern. E un program, care dovedeşte o mare probitate politică şi o înaltă concepţie morală. Dar din moment ce ţara supor­tă, cine-i de vină? Sever U NOSTRU Miracole Telegramele anunţau eri minunea aprinderii lămpilor electrice dela expoziţia electrotehnică din Sydney­ (Australia) printr’un simplu buton apăsat de Marconi într’un aparat a­­flat pe „Electra“ din portul Genua... la o distanţă de zeci de mii de ki­lometri... Se arată astfel omenirii că ne aflăm pe pragul unei noui epoci în domeniul tehnicei transmisiunii electrice fără fir. Nu mai este deci departe vremea când tot ce se mişcă graţie electri­cităţii (locomotive, vapoare, avioa­ne, automobile, etc.) va putea fi pus în mişcare va putea circula graţie energiei venită de la un singur izvor central situat la distanţe in­finite. Avea dreptate d. Ion Gherea când, în „Adevărul literar“ arăta, nu de mult, ce copilăreşti, naive dacă nu chiar ridicole apar minunile bi­blice faţă de minunile pe cari le re­alizează astăzi tehnica modernă! Azi, spaţiul şi timpul tind să dis­pară. Nu va trece mult şi ori­cine din noi, graţie învârtirii unei lămpi de la un aparat­ radio, ne vom putea pune în contact imediat cu o per­soană, de exemplu din China sau A­­merica. Şi vom putea nu numai să vorbim cu ea, ci s-o şi vedem graţie transmisiei undelor fără fir. Dar, după afirmările marelui sa­vant englez Haldane, minunea cea mai mare pe care ştiinţa ne-o pre­găteşte acum, este o imensă econo­mie de energie. Este vorba ca cele optzeci la sută energie ce se pierde acum la lumina electrică, sub formă de căldură, să fie economisite. Pro­blema luminii reci e pe cale a fi re­zolvată. Electricitatea va ajunge să fie ief­­tină ca şi apa. Când soarele va apu­ne sub orizont, noaptea „cu umbrele sale“ nu va mai învălui hemisferul nostru, ci întreg pământul va fi scăldat într’o lumină asemuitoare celei solare. Omenirea va trăi in curând în mijlocul unei feerii electrice! Hyppokrates Liberalii anunţă cu evidentă satisfacţie că „gu­vernul Maniu a ucis libertatea presei.“­­şi fac iluzii! Libertatea presei a scăpat de teri­bila prigoană a guvernelor liberale. Cum nu va scăpa, oare, după „actele de guvernământ“ ale d-lui Maniu? CAMPANIILE ALARMISTE Convorbire cu un om politic francez.­­Confiscarea ziarelor — De la corespondentul nostru din Paris — întâmplarea a făcut să stăm de. *»_„»• • . . vorbă zilele acestea cu un om po- fac Au I cedat cuvântul agenţiilor româneşti şi acestea func­ţi­on căzii zi şi noapte. Exemplul cel mai recent: tele­prin situaţia pe­litic, în măsura, care o ocupă, —­şa ştie ce gân­desc cercurile politice şi guverna­­mentale franceze despre stările din Rusia şi intenţiile Moscovei. I-am­ comunicat că la Bucureşti un nu­măr de inşi declară a fi în pose­siunea unor ştiri din Paris, din cari ar rezulta că guvernul francez şi-ar fi exprimat temeri în ce priveşte proectele sovietice asupra Basara­biei sau acţiunea comunistă în a­­ceastă provincie. — Le-a exprimat cui? — ne-a întrebat interlocutorul nostru. In chestiuni ca cele despre cari ne în­treţineţi, guvernele, când au de spus ceva, o spun guvernelor, iar nu particularilor. Dacă guvernul francez ar fi fost preocupat de soarta Basarabiei, ar fi adus acea­sta la cunoştinţa guvernului român şi nu altora. A luat guvernul fran­cez iniţiativa unui astfel de de­mers? Ministrul de externe român trebue s’o ştie î n ce mă priveşte, nu cred să fi luat o asemenea iniţiativă, deoarece sunt convins că Moscova nu proectează nici un război. CE CRED GUVERNELE VECINE CU RUSIA — Aveţi informaţiuni precise în privinţa aceasta ? întâi de toate, răspunse omul politic francez, am informatiunile pe cari le poate avea oricine vrea să-și dea osteneala să urmărească evenimentele din Rusia. In al doi­lea rând, am și unele personale. Diferite împrejurări, m’au făcut să viu în contact în ultimele săptă­mâni nu numai cu cercurile guver­namentale franceze, dar si cu cei mai mulţi miniştri ai statelor vecine cu Rusia. Fără de excepţie, aceştia din urmă mi-au spus că, după consta­tarile guvernelor ce reprezintă, Ru­sia nu se gândeşte să se lanseze in­tr'un război de agresiune. Nici un stat vecin cu Rusia n­u este neliniştit şi credeam că şi România este în cazul acesta. Guvernul francez nu este nici dânsul neliniştit. De alt­fel, dacă ar fi, lucrul s’ar şti, căci ar sesiza opinia publică. N’ar exista nici un motiv să fie faptul ascuns. Sunt surprins la extrem de ceiace un­i spuneţi cu privire la zvonurile cari circulă la Bucureşti în chestia Basarabiei — Dar n­u este posibil ca ştirile alarmante cari — zice-se — au fost transmise din Paris la Bucureşti, să fi pornit din unele cercuri politice pariziene, mai mult sau mai puţin in curent cu ceia ce cred pe guvernul francez în chestia aceasta ? — Ce valoare de autenticitate pot avea, intr'un asemenea dome­niu, știri cari nu sunt direct de o­­rigine guvernamentală? — replică interlocutorul nostru. Numai gu­vernele dispun de surse de infor­mare sigure. Franţa are la Mosco­va un ambasador. Miniştrii fran­cezi din tarile vecine cu Rusia ra­portează şi ei ce află. Or, cum­ v-am spus, în toate capitalele acestor ţâri, nu există nici o nervozitate. Dacă din cercuri franţuzeşti inde­pendente de guvern au plecat zvo­nuri alarmante, acestea nu merită nici o crezare. Merg mai departe şi spun: chiar dacă vre­un ministru francez a­­creditat într’o ţară străină, ar fi de părere că Rusia făureşte planuri tenebroase şi, în urma acestora, ar răspândi pesimismul în jurul lui, părerea aceasta ar fi personală. Guvernul francez nu o împărtăşe­şte. De asemenea nici cel polonez, nici vre-unul din statele baltice. grama din Bucureşti despre con­fiscarea ziarelor şi despre proec­ CONFISCĂRI DE ZIARE Regretăm că nu putem să dăm numele persoanei cu care am avut conversaţia aceasta. Dacă am fi pu­tut s'o tăcem, s’ar fi văzut că omul politic cu care am avut convorbi­rea nu are numai posibilitatea de a şti ce se petrece, dar şi autorita­tea de a vorbi cum s’a văzut mai sus. Opinia d-lui Poincaré ? Repetăm ceiace am spus la timp: că opinia aceasta se datorează unor interven­ţiuni româneşti. Convingerea aceas­ta a fost întărită prin lămuririle ce am avut şi din cari, in cele ce pre­ced, nu am reprodus decât o parte. Tot ce apare de la o vre­me in presa străină des­pre Basarabia, despre comploturile comuniştilor comploturi zilnice , despre atacurile în contra, creditului băncilor şi al ţării, etc. vine in linie dreaptă, din Bucureşti Faimoasele „agenţii duş­­­mane“ din Budapesta. Netolerarea libertăţilor Dacă guvernul, român nu con­fisca gazete şi nu batea depeşi cari să aducă la cunoştinţa omenirii faptul, nimeni, absolut nimeni, n’ar fi aflat ceia ce a scris „Independan­­ce Roumaine“. Ziarul acesta — să nu se supere d-nii cari-l conduc — nu este cunoscut în străinătate. La Paris, singurul care-1 citează din când în când, este d. Buré de la „Ordre“, (D. Búré este liberalo-fil). Vestea — inexactă — despre o nouă stabilizare a leului, ar fi tre­cut deci neobservată în Aymus. O simplă punere la punct pentru pu­blicul din ţară şi douăzeci şi patru de ore după aceia chestia n’ar mai fi existat. Creditul public n’ar fi suferit nimic. Dar, cum clasele noastre condu­cătoare nu suportă libertăţile pub­lice decât în proporţia care le folo­seşte lor, nu avem dece să ne mi­răm că, atunci când ceva în exer­ciţiul acestor libertăţi se supără, se grăbesc să recurgă la confiscări de ziare şi la legi excepţionale. Confiscările şi legile acestea sunt pe linia întregii tradiţii a stă­pânirilor româneşti. Am rămas ve­chea ţară a arbitrarului. Libertă­ţul guvernului român de a face sa se voteze o lege de reprimare a zvonurilor dăunătoare creditului public. Telegrama aceasta, apărută azi (23 Martie) în toate ziarele fran­ceze, va fi publicată mâine în toate ziarele englezești, americane, etc. Va face înconjurul lumii. zile cari trebuesc admise chiar în abuzurile lor, nu sunt tolerate la noi. .. „ Decât, atunci când se confisca ziare, când se anunţă legi scelerate şi când agenţii naţional-patriotice alimentează fară încetare străină­­tatea cu ştiri alarmante, nu mai e­­xistă nici un drept moral de plân­gere şi de indignare faţă de urmă­rire dezastruoase ale acestei acti­vităţi. E un lucru care ar trebui în­ţeles la Bucureşti. NAZBAT­I­I S’AU SCHIMBAT ROLURILE! „Viitorul“ e necăjit. D. Maniu a făcut în Cameră apologia confiscă­rilor de ziare şi „nu s’a găsit totuşi cineva care să-i strige: — Nu vor­­biai astfel când erai în opoziţie!“ Ar fi putut să-i strige aşa, d. Vin­tilă Brătianu, care e deputat. De ce nu se duce la Cameră? Iar dacă i-ar fi strigat aşa, atunci de sigur — s’ar fi găsit cineva care să-i spună d-lui Vintilă: — Nici d-ta nu erai apărătorul libertăţii presei, când erai la guvern! El! CENTENARUL INDEPENDENŢEI • GRECEŞTI - şi nu numai grecii din opera fraţilor noştri de sânge, că la­­ multe din capitolele epopeiei gre­ceşti contribuţia acestor fraţi este în proporţii impunătoare. Nu se poate uita, de pildă, că aici d­in ţara românească a luat fiinţă so­cietatea patriotică - revoluţionară „Heteria" că tot ad­ Ipsilante ridică pentru întâia oară steagul revoluţiei greceşti şi că în ţara românească au avut loc primele ciocniri între revo­luţionari şi forţele turceşti. Iar dincolo de Balcani, pe pămân­tul Greciei de astăzi, românii din Pind şi din Tesalia au dat cauzei re­voluţiei greceşti, care era socotită ca o cauză comună vntregei creştină­tăţi ortodoxe, şefi din cei mai teme­rari, luptători din cei mai îndrăzneţi. Români de-ai noştri au fost, bună­oară, şefii cei mai temuţi de turci, ca Marcu Botzari, Gheorghe Karais­­sachi, Cherandoni etc., precum un român a fost Rigas Fereos, marele poet al revoluţiei ca şi iscusitul di­plomat Coletti şi mulţi alţii. Nu relevăm aceste adevăruri isto­rice cu gândul de a scădea cumva importanţa contribuţiei poporului e­­len sau importanţa jertfelor aduse de el pe altarul patriei şi libertăţii. Cu totul altul e scopul nostru. Este, pe de o parte, ca o justificare a sincerităţii sentimentelor şi a in­tensităţii cu care luăm parte la ser­bările de cari ne ocupăm. In al doilea rând, din amintirea vremurilor în cari greci şi români au luptat la­olaltă, vârsându-şi îm­preună sângele pentru cauza libertă­ţii şi a unui train mai bun, dorim să iasă un îndemn mai mult pentru o restrângere a relaţiunilor priete­neşti dintre cele două state şi po­poare şi o colaborare fecundă şi în deplină înţelegere. Grecii cuprinsul frontierelor statului len­g­i şi serbează in zilele acestea primul centenar al independenţei lor, cinstind memoria eroilor şi numeroşilor martiri căzuţi in nouă ani de lupte, cari alcătuesc una din cele mai măreţe şi mai tragice epopei ale istoriei. Epopee cu atât mai măreaţă, cu cât a fost o ade­vărată minune ca din izbitoarea disproporţie a forţelor nu luptă să iasă biruitoare partea incomparabil mai slabă. In jurul steagului ridicat în anul 1821 în numele libertăţii, erau lup­tătorii unui popor mic, apăsat şi istovit de multe veacuri de robie şi de necruţătoare prigoniri. Luptă­torii aceştia, puţini la număr şi primitiv înarmaţi, s’au încumetat să înfrunte împărăţia turcească, îm­părăţie care, deşi mergea spre declin, dispunea totuşi de cea mai formidabilă forţă militară din vre­mea aceea. Cu toate acestea, victoria finală a fost de partea celor slabi şi puţini la număr, pentru că ei aveau de partea lor dreptatea cauzei, lup­tând pentru câştigarea celui mai preţios bun al omului şi al socie­tăţii : libertatea. Dacă am privi lucrurile numai din acest punct de vedere, avem un fel de datorie de a felicita pe prie­tenii greci că s’au învrednicit de o asemenea serbare. Insă, în afară de această consi­­deraţiune cu un caracter oarecum general, avem şi motive speciale ca participarea noastră a românilor la sentimentele ce încearcă în aceste zile poporul elen să fie mai vie, mai directă. Motive cari se rezumă în faptul că revoluția greacă dintre a­­nii 1821—1830 este în bună parte și N. Batzaria Cronica literară de ȘERBAN CIOCULESCU Alexandru A. Philippide: Stânci fulgerate, poeme 1) Ion Marin Sadoveanu: Cântece de rob, poeme 2) Barbu Brezianu: Nod ars, versuri 3) „Aur sterp", poeme de răsvrătire lirică împotriva destinului și tot­odată în contra formelor vechi de poezie, scrise ...ca fruntea boltă De revoltă, Cu ochiul cupă de nădejde multă, Cu zdrenţele azurului pe noi (Clopotele) consacrau pe d. Al. A. Philippide, încă din 1922, poet autentic. Deşi unitar ca „atitudine“, străbătut de fulgere, huet de vânt şi glas de clo­pot, volumul era plural prin virtuo­­sitatea formală, şi armoniile diver-1) Buc. edit. Cultura Naţională, 1930. 2) Buc. edit. Cartea Românească, 1930. Colecţia, „Gândirea". 3) Editura ,,Acţiune şi Reacţiune“, 1930. In 250 exemplare, numerotate, se, stârnite după bunul plac al poe­tului, de la Bercense­e şi Lied-uri, la stridentele aspre, în „hau! hau!...“ Atitudinea sa era ceea ce voia numi „romantica simbolistă“, spre a designa aspiraţiile idealiste prin care simboliştii se întâlnesc, în pre­lungire, cu părinţii lor, romanticii. După o absenţă poetică de opt ani, d. Philippide reapare, acelaşi în esenţă, dar maturat, temperat puţin şi delestat de funambulesc: Şi paşii mei se pierd in vânt... ...ca’ntr’o scrisoare Câteva puncte după cel din urmă Cuvânt... (Drum in Amurg, Aur sterp.) Legătura cu Aur sterp se vădeşte totuşi isbite v'­­ fac CHESTIA ZILEI GENI­AL!.. Congresul partidului poporului i-a dat d-lui general Averescu puterea de a decide data, ora şi minutul când să ordone revoluţia. — Ce facem, şefule ? — Am o idee straşnică. Mă duc la Acqui să-mi cura şi pe urmă facem revoluţia. COŞURI SAU COŞI? de B. LAZAREANU Răsfoind reţetele de înfrumuse­ţare apărute sub titlul „Cum să ne îngrijim corpul şi fata“ (de d-na Fulmen­ Laura), ne-am aşteptat la o literatură numai de ,,jolivitaţi“. Dar nu. Sânt sfaturi bine ajusta­te şi se înfăţişează cuviincios chiar şi acolo unde — fiind vorba de „rolul băilor în frumuseţea fe­meii“ — crezi că acuş-acuş ex­presiile vor căpăta oarecare mină friponă. Iar o poezie subţirică, cu­­.in­a Ct­ajiiVsia melancolica* six. S., se alăture leacurilor, cum se’ntâm­­­plă în capitolul „Ridurile“ în care cea dintâi zbârcitură întrezărită în oglindă e, pentru femee, asemenea ..iscăliturii pe un act de abdicaţiu­­ne la domnia cea mai ispititoare“. Citadinele vor urma, de­sigur, regimul recomandat de d-na Fai­men pentru dispariţia, estomparea ori subtilizarea diferitelor afec­ţiuni ale pielei. In ce priveşte mai ales stârpirea negilor, cari desfi­gurează ..uneori şi obrazurile cele mai delicate“, orăşencile nu se vor abate dela tratamentul pe care li l’a prescris autoarea ; pe câtă vre­me, în aceeaşi chestiune, feminita­tea rustică nu va contraveni dati­­nei următoare (culeasă şi expusă aceasta de dr. N. Leon într’un me­moriu citit în şedinţa dela 22 Noi­embrie 1922 a Academiei Ro­mâne) : „Când ai negei, caută grăunţe de popuşoi ce cad din saci, când îi duce la moară ca să macine; ia trei grăunţe de acelea, mestică-le în gu­ră dimineaţa şi unge-te cu ele, sfă­râmate, pe negoi; şi mai nu ştii când scapi de ei“. De la „istoria naturală medicală a poporului român“ — acesta, tit­lul comunicării academice a prof. dr. Leon — revenind la lucrarea co­legei noastre despre arta înfrumu­seţării şi lupta împotriva anilor, ne izbim deodată de o nedumerire de ordin morfologic. Suntem la capitolul „Coşuri sau butoni“. Or, nu de mult am parti­cipat la o adunare de tineri învă­ţaţi, deşi încă învăţăcei, adunare în care se desbătea problema dife­renţierii înţelesului unor substantive la plural, in acea discutiune fusese tot.mai­­ luat ca exemplu cuvântul coş, cu multipele-î senzuri de : pa­ner, hogeag, tabără (la Cronicari)* poclit (al trăsurii).... şi în cele din urmă cu înţelesul de „nesuferită iritaţie, duşmancă a frumuseţii“ cum îi spune delicat d-na Fulmen- Laura. Iar, în acest înţeles, Laurian şi Maxim îl declară masculin şi un neutru : „COSSIU, s. m„ cu pi. i. cossiu— cossus, tumor, tuberculum, pustiita (compara şi it. cossu) , mica infla­­tura, bessica ce esse mai vertossu pre facia şi care se crede effectu allu umorilor acrimoniosi sau allu ferberei sângelui, cu faci’a plena de cossi, unu cossiu coce, sparge si se revine : Ohe ! îndrăgostiţii de nirvane! (Elegie, Stânci fulgerate ) Aceiaşi de mai sus, mai sunt: Vânători de vânt Vânători de culmi, (id. ibid.) în definitiv „cerşetorii azurului“ ai lui Mallarmé, de la care, după cum se vede din primul citat, admirato­rul entusiast al maestrului francez (despre care d. Philippide a scris un articol, cândva, în „Viata Rora”­(Romanţă, Aur sterp) D. ION MARIN SADOVEANU Apostrofa de atunci: Ohe ! ohe ! corăbierii Tăcerii ! Direcția 357/72. Administrata 367/69. Centrala: 306/67, 324/73, 346/79, 358/81 Provincia : 310/66. (Citiți continuarea în pag. II-a) NOTE OFENSIVA partidului poporu­lui pentru răsturnarea, regimului actual s’a oprit brusc sub duşul cu apă rece pe care i l-a adminis­trat regenţa prin d. Meissner. Şe­ful partidului se pregăteşte acum să plece să se repauzeze în Italia. Iată deci rezultatul teribilei o­­fensive: în loc să-şi facă geaman­tanul guvernul, şi-l face de gene­ral Averescu! •­ PROTESTEAZĂ şi liberalii îm­potriva îngrădirii libertăţii presei de către oamenii de azi. Dar ştiţi pentru ce? Pentru că aceştia sunt... partizanii libertăţii presei. Liberalii nu sunt partizanii a­­cestei libertăţi, prin urmare ei pot să cenzureze şi să confişte când sunt la putere­­nească), împrumutase „zdrenţele azurului“. O variantă,­ în versul : Cortegiul vânătorilor de soare. (Comentarii, Stânci fulgerate) Nu pare apoi semnificativ fap­tul că, după cum Aur­sterp se în­cheia cu un îndemn la drum, în cea mai bună tradiţie a „plecărilor“ simboliste, tot astfel, volumul pre­zent începe, cu Poarta prin care intri, pe brânci, în infinit (p. 12), continuă cu „îndemn la drum“ : Drumul în jurul tău înfăşură-l cin­gătoare. Plecăm. (Declamaţie) şi se încheie cu o „plecare“: Mini plec din ţara asta cu cerul învechit ! ■(Popas) Revolta individualistă constituie tematica şi acestui de al doilea vo­lum, dar mai concentrat, mai ener­gic, cu o unitate de ton desăvâr­şită, şi într’un vers robust, clasic, uneori prozaic, mai totdeauna ex­presiv. Versul Tăcerea ca o frunte se încreţeşte glas (p. 77), e chiar foarte modernist. D. Al. A. Philippide, plecat de la (Citiți continuarea în pagina II-a)

Next