Adevěrul, iulie 1930 (Anul 43, nr. 14266-14291)

1930-07-01 / nr. 14266

ANUL 34 - Ho. • ,750 lei pe un an ABONAMENTE; 1380 lei pe 6 luni \200 lei pe 3 Iuni | Bibi. *, L l... r\,,/ \vj 1 K/V I 8 I U »tfa jsomjnm­1 Iulie 1930 6 pagini Adevărul FOWUAICHI . CONST. MILIE 1888—1897 1897—1926 D. N. IORG­A (in sedința de ieri a Camerei). In străinătate dubla LEI 3 BIROURILE: București, Str. Const. Miile (sărindar) No. 7—9—11 TELEFOANE Direcţia : 357/72.­­ Administraţia : 367/69. Centrala: 306/67, 324/73, 346/79, 353/54. Provincia : 310/66. „Acesta nu mai e parlament. Este o adunare de oameni, interesaţi să ducă la bun sfârşit, în grabă, o operă rea.“ Politica şi afacerile Cele două contracte cu capitalul străin — pentru concesionarea tele­foanelor şi pentru construcţia de şosele — au căpătat în sfârşit apro­barea parlamentului. Se pune ast­fel capăt atmosferei de scandal pe care discuţiile pe tema comisioane­lor, a trădării intereselor ţării şi a jafului în averea publică în legătură cu aceste contracte, au intreţinut-o până acum. Nu ne vom încumeta să ne eri­jăm în susţinătorii contractelor, ca transacţii comerciale. Ne lipsesc şi competenţa şi elementele necesare judecării lor obiective. Iar discuţiile cari au avut loc în jurul lor nu sunt de natură să ne ajute într’o aseme­nea întreprindere. Ceea ce credem nimerit să rele­văm e răul ce se face ţării prin pa­tima şi reaua credinţă ce se pun oride câte ori e vorba de act al gu­vernului — de azi sau de ori — sus­ceptibil de a fi o afacere bănoasă. Toate câte joacă un rol într’un a­­semenea act, nu e cruţat de acuza­ţiile cele mai infamante. Ba chiar şi oamenii de afaceri cari sunt în ro­lul lor legitim atunci când realizea­ză un beneficiu de pe urma unor transacţii pentru btat, nu scapă de afuriseniile puritanilor de circum­stanţă. Cine In străinătate s’ar încumeta să învinovăţească pe Morgan, de pildă, a! cărui rol în elaborarea planului Young este bine cunoscut, că la emiterea împrumutului pre­văzut de acest plan a încasat un comision la fel cu toţi ceilalţi ban­­cheri? Aşa cum se discută la noi ches­tiunile de afaceri pe seama Statu­lui, se justifică discreditul grav al vieţii noastre publice şi ezitările, a­­tât de dăunătoare ale capitalului străin faţă de ţara noastră. In definitiv nu oricare financiar străin se încumetă să înfrunte osti­litatea unei mari fracţiuni din opi­nia noastră publică, mai cu seamă că e vorba de aceia care se gru­pează în jurul partidelor de guver­nământ. Când toate guvernele noa­stre sunt formata numai din pun­­gaşi- şi-trădătorî —■ căci aşa ni le prezintă opoziţia — e firesc ca oa­menii de afaceri din ţările civilizate, animaţi de altă mentalitate să nu se hotărască decât foarte cu greu de a întreprinde ceva în România. Chit ca apoi să ne mirăm de ce suntem ţi­nuti in carantină financiară. Acum, când contractele au căpă­tat consfinţirea legală, ar fi momen­tul ca­ oamenii noştri politiei să-şi revizuiască, cu nepărtinire, atitudi­nea lor, de la guvern şi din opoziţie faţă de actele publice privitoare la raporturile Statului cu capitalul străin. Făcând aceasta, nu se poate să nu ajungă la încheerea că din vina lor, suferă ţara de discreditul de azi şi plăteşte scump — căci a­­cesta este adevărul — acel sprijin al capitalului străin socotit deopo­trivă de necesar de toţi factorii ho­­tărîtori în conducerea destinelor ţării. Dacă ori naţional-ţărăniştii ar fi părăsit puterea înainte de a de­săvârşi contractele cu Stewart şi IS­T. T„ liberalii le-ar fi Însuşit pe acestea sau altele la fel — aşa cum guvernul Maniu şi-a însuşit împrumutul de stabilizare, atacat cu înverşunare din opoziţie. Dar politica şi bunul simţ nu duc bun menaj la noi. Ad. NOTE IN FOCUL improvizaţiei, de palatul Buzdugan vorbind de ac­tivitatea febrilă a parlamentului In sfârşitul sesiunei, a spus că le­gile se confecţionează cu o grabă scelerată. Poetul basarabean a vrut să zică accelerată. Nu e acelaş lucru, dar se potri­veşte şi aşa. -De TOATA lupta stârnită de con­­cesiunea telefoanelor se duce pe tema comisioanelor. Liberalii au, in privinţa comisioanelor princi­pii bine statornicite. Ei sunt impo­triva comisioanelor pe cari le în­casează... alţiiI * PRIMĂRIA Capitalei anunţă mereu că pâinea s’a ieftenit. Brutarii insă vând tot cu pre­ţurile vechi­­i. Aşa că şi primăria şi brutarii, sunt mulţumiţi. Singuri consuma­torii cari asistă la această come­die, dau din cap şi flueră o pa­gubă. GLOSE POLITICE... UN SUCCES ide Luni a majorităţilor va din banalul ei obicinuit. Aproape toată ziua de Sâmbătă a fost consacrată discuţiei şi vo­tării proectului de lege, aşa zis al Dobrogei noi. A intervenit in desbateri şi d. Iorga. Se poate înţelege din a­­ceasta amploarea ce a căpătat la un moment dat, discuţia. Şi în­­tr’ adevăr, ascultămi vorbitorii cari combăteau proectul, reeşea că se comite o greşală, ca să puie pământul statului la dispoziţia Bulgarilor... Agitaţia din afară de Cameră se repercurtase astfel asupra dis­cuţiei din parlament. Ori, discursul ministrului de domenii a răsturnat, dintr’odată, toată problema. D .Mihalache a repurtat un mare succes. Expu­nerea d-sale clară şi documentată n'a lăsat nici o umbră de îndoia- tci, în nici o privinţă. Bunele in­tenţii ale legiuitorului s’au rele­vat cu prisosinţă. S’a lămurit şi chestiunea destinaţiei pământu­lui şi problemele legate­­de soarta coloniştilor. D. Mihalache a dovedit până la evidenţă că prin această lege se pune capăt unui focar de agitaţie permanentă. Camera a adoptat proectul. CONSFĂTUIREA Luni seară are loc consfătui­rea majorităţilor parlamentare. Deşi in mod obicinuit asemenea adunări nu ies din cadrul bana­lului, de astă dată este de între­văzut că se vor spune lucruri in­teresante. Intr’adevăr, sunt două mari probleme cari nu pot fi nesocoti­te într’un moment atât de impor­tant, ca acel al unei vacanţe par­lamentare. S-a creat o nouă aşezare consti­tuţională. De pe urma acestui fapt decurg consecinţe incalcula­bile şi pentru soarta guvernului şi pentru raporturile cu opoziţia şi chiar­­din punctul de vedere al soartei partidelor. In al doilea loc — înainte de deschiderea parla­mentului,­­ se va face, probabil, încoronarea. Iarăşi un prilej pentru a se pune în discuţiune dacă aceste serbări vor avea loc sub un gu­vern de partid sau se va încerca un guvern de concentrare. In a­­ceastă din urmă eventualitate, se va pune chestiunea persoanei care să prezideze un asemenea guvern. Iată o serie de chestiuni cari nu pot să fie ignorate. Avem deci motive să credem că adunarea Sever Moară de rugăciuni Scriem mai cu seamă pentru cei cari stau uluiţi în faţa spectacolului extraordinar al trecerii legilor cu duiumul prin parlament, la sfârşitul sesiunii, fără ca nici un deputat sau senator să aibă habar ce votează şi câte proecte votează pe zi, pe oră sau pe minut şi fără chiar ca un mi­nistru să ştie de celălalt ce bucăţi de carne împinge fiecare prin na- Şina de cârnaţi. Mititei, patricieni, ghindemuri, se fabrică astfel cu ne­miluita. Cine­­ va plăti şi cui le vor cădea greu şi la pungă şi la stomac, — se ştie. E poate singurul lucru ce se ştie pozitiv. Se Întreabă unii şi alţii: S’a mai pomenit aşa ceva pe lumea asta, alt­undeva decât la noi . Răspundem, căci asta nu-i meseria. Insă nu cu gândul de a vindeca, ci numai de a informa. Asemenea porniri haotice, deşi mecanice, atare feluri de manii ob­sedante pentru cel cari de practică şi apăsătoare pentru minte, nu mai existat şi mai există pe glob. Omeni­rea nu-i doar deraiată şi sâcâită de eri, de azi şi numai pe alocurea ! Aflaţi dar că nu suntem deloc o­­riginali şi nu deţinem nici un record cu fabrica noastră de legi. In India, Tibet, Bu­rmania, Indochina şi Chi­na, în religia cea mai răspândită, la budişti, şi dacă nu mă înşel şi la brahmanişti, — prin urmare la mai mult din jumătate din locuitorii pă­mântului — se obicinueşte a se con­strui mori pentru rugăciuni. E cre­dinţa lor că cu cât vor spune mai repede şi mai numeroase rugăciuni intr-o clipă, cu atât au şanse ca di­vinitatea sau destinul să Ie asculte şi să le îndeplinească. De nereuşite nimeni nu ţine seamă, încât la morile acestea învârtesc cu furie, cu nebunie şi fără odihnă manivela măcinişului de rugăciuni popoarele de mai sus. E o întrecere de la individ la individ şi de la mo­ment la moment, cum nu se poate închipui. De cum se crapă de ziuă şi până se înoptează, nenumăraţi in­dieni, birmani, indochinezi şi chi­nezi, a pare-mi-se că şi japonezi; nu sunt chiar cu toţii atât de cu­minţi şi de practici pe cum se cre­de — dau zor cu moara de rugă­ciuni, a cărei acţiune nu o pot ur­mări cu spiritul. Prin urmare, vedeţi că fabrica noastră de legi e Încă departe de a fi atât de extraordinară pe cât pare. Singura deosebire în favoarea morii de rugăciuni, este că aceasta nu fa­brică ceva pe socoteala altora şi cu cheltuiala şi suferinţele acestora, ci fiecare învârteşte maşina cea de ne­bunie pe cont propriu, individual, fără nici o legătură cu vecinul. E su­perioară deci fabricii de legi. Index, ieşi CHESTIA ZILEI ARGUMENT A. C. Cuza. — I)e alt­fel, eu care nu sunt decât e­­conomist interimar, am obţinut premii, etc., pe cari nici nu le-au vizat economiştii adevă-1 ]ri a desluşit necesitatea desvoltării raţi ! unui sistem complect de transmisi­ Liniile generale ale concesiunii telefoanelor Interview cu d. Virgil Madgearu Concesiunea telefoanelor este azi un fapt îndeplinit. Opinia publică ştie că iniţiatorul acestei opere a fost d. Virgil Madgearu, în calitatea sa de fost ministru de finanţe în cel dintâi guvern Maniu. Cum era şi natural, in urma schimbărilor produse in sânul guvernului, d. Mihai Popovici, ca mi­nistru de finanţe şi d. M. Manoilescu, ca ministru al lucrărilor publice şi comunicaţiilor, şi-au însuşit proectul de lege p­e care cel din urmă la sus­ţinut în parlament. Urmărind discuţia in corpurile le­giuitoare, am avut impresia că nu s’au scos la lumină toate elementele necesare pentru o apreciere com­plectă a concesiunii telefoanelor că­tre societatea americană I.T. T. MOBELURILE CONCESIU­­Nil TELEFOANELOR De aceia ne-am adresat fostului ministru de finanţe, întrebându-l în primul rând: — Cami au fost mobilurile ce l-au determinat să recomande guvernului această măsură ? — Concesiunea telefonului — ne-a răspuns d. Madgearu — mi s’a impus atenţiunii de când am fost interimar la ministerul comunicaţiilor, din mo­... I tive economice şi de apărare naţio­­natoare, I nată_ Experienţa din timpul războiu­ri_ I î.* „ ,3 „, i :—— rt n f 11 n t rt rt rl a c U­ A11 o T* 3 1­uni pentru asigurarea reuşitei ope­raţiunilor. Cine se gândeşte deci la organizarea apărării naţionale, tre­bue să accelereze desvoltarea siste­mului telefonic. Acest imperativ al apărării naţionale se află clar în per­fectă concordanţă cu interesele vie­ţii economice cari reclamă acelaş lu­cru. Bine înţeles dacă statul nostru s’ar găsi intr’o situaţie financiara înfloritoare, investiţiunile de circa cinci miliarde ce sunt necesare pen­tru punerea la punct a sstemului no­stru telefonic, se puteau face şi de Regia P. T. T. IMPOSIBILITATEA MENŢINERII IN REGIE A SERVICIILOR PUBLI­CE ECONOMICE Politica economică din ultimii 12 ani, ne-a adus însă într’o situaţiune direct imposibilă, de a mai putea menţine în regie toate serviciile pu­blice cu caracter economic. Investi­­ţiunile necesare la căile ferate, por­turi, docuri, silozuri, poştă, telegraf, şi în atâtea alte direcţiuni, dacă ar urma să se facă toate în regie, pe ca­lea unor împrumuturi de stat, ar a­­duce creditul naiului intr­ o .dtuaţie critică înainte de a se fi realizat o infimă parte a programului de in­vestiri. Concesiunea unor servicii publice se impune deci ca o necesitate ine­xorabilă după o aşa de mare şi vino­vată întârziere în reconstrucţia şi desvoltarea celor mai vitale servicii publice cu caracter economic. Con­­cesiunea telefoanelor o socot ca un început fericit. DECE N’A FOST NEVOE DE CAET DE SARCINI — întrucât în jurul tratativelor ur­­mate s’au produs discuţiuni, aţi pu­tea să ne lămuriţi metoda p­e care aţi urmat-o? — Bucuros. Când ne-am hotărlt la concesionarea telefoanelor, am avut înaintea ochilor programul de inves­­tiţiuni elaborat de Regia P. T. T. încă din toamna anului trecut şi cunoscut in liniile sale mai de toate marile întreprinderi de telefon mondiale in­teresate să închee contracte de fur­nituri. Dacă n’am alcătuit un caet de sar­cini, aceasta se datoreşte sistemului complex al problemei concesiunii telefonului, dar mai ales împrejură­rii că avem în contractele de conce­sionare încheiate cu diferitele case de alte state, modele după care să ne orientăm, urmărind să obţinem condiţiunile cele mai avantajoase pentru stat. In afară de aceasta, un caet de sarcini propriu zis nu era necesar, pentru că firmele concurente sunt în număr restrâns și fiecare cunoaște ti­pul de contract preferit de concu­rent din contractele încheiate cu alte state. De aceia am însărcinat co­­misiunea compusă din: comitetul de direcţie al poştei, format din d-nii: dr. Ene, secretarul general al minis­terului industriei; ing. T. Gâlcă, şi dr. ing. Andronescu, directorul gene­ral al P. T. T., să cerceteze ofertele primite şi să discute proectele de con­tract cu experţii fiecăreia din firme­le concurente, în raport cu executa­ (Cîtiţi continuarea în pag. II-a) N AZBAT I I CELE 40 DE LEGI Un amator de curiozităţi parla­mentare — şi numai Dumnezeu şi reporterii ştiu câte curiozităţi oferă parlamentul actual! — a catalogat, între legile votate în acest precipi­tat final, de opţiune, 40­ de proecte care modifică alte 40 de legi votate anul trecut exact în aceiaşi perioa­dă şi exact cu aceiaşi grabă. ...La anul, pe vremea asta, vom nota alte 40 de proecte modificatoa­re,­ fiindcă, precum se ştie, aşa se ajunge la perfecţie ! Fix. D. VIRGIL MADGEARU Bilanţul conferinţei Micii înţelegeri Conferinţa miniştrilor de externe din tarile Micii Antante s’a înche­iat, spre deosebire de atmosfera oa­recum obosită, care a planat in ul­timii ani, asupra acestor conferinţe, cea de la Strbske Pleso a fost ur­mărită cu cel mai viu interes nu numai de cercurile oficiale din di­feritele state, ci şi­ de opinia publică mondială. Conferinţa s’a întrunit în împre­jurări foarte interesante, — s’ar pu­tea spune chiar agitate, — de poli­tică internaţională. In Europa clo­coteşte de câtăva vreme un cazan, care într’o bună zi ar putea să pro­voace surprize grave. Deoparte ten­siunea franco-italiană ia din zi în zi forme tot mai neliniştitoare. Cele două state se acuză reciproc de in­tenţii războinice, înarmându-se a­­mândouă pe capete. Această ten­siune a determinat în toată Europa, mai ales în Europa centrală şi ră­săriteană, o stare de efervescenţă destul de simptomatică. Vizita mi­nistrului de externe Grarţdi la Var­şovia, Budapesta şi Viena a sporit neliniştea, întrucât în toate­ manif­­­estările diplomatice se caută astăzi tentaculele celor două mari puteri în litigiu, tinzând fiecare să-şi asi­gure cât mai bine şi cât mai­ solid interesele, şi­ legăturile eventuale, pe cari să poată’ contarn mom­mente grele. Ca de obicei în asemenea îm­prejurări n’au lipsit nici profitorii, cari au lansat tot felul de baloane de încercare. Astfel a fost pusă din nou pe or­dinea de zi internaţională agitaţia revizionistă a Ungariei, precum şi preocuparea cercurilor din Buda­pesta, de a încerca readucerea Habsburgilor pe tronul Ungariei. Trebue să subliniem din capul locului că în această atmosferă iri­tată. Mica înţelegere a avut tactul şi prudenta de a se arăta ca un e­­lement de cuminţenie si de pondere. Comunicatele conferinţei au fost redactate . in termenii cei mai pru­denţi şi mai concilianţi- S’a căutat cu grije evitarea oricărei fraze, care f— cum a tinut să precizeze d. mi­să poată contribui la agravarea fră- I nistru de externe Mironescu, în de­mântărilor de astăzi. Iar miniştrii de externe, în declaraţiunile făcute presei, au vorbit aproape exclusiv de probleme economice, evitând să se pronunţe asupra chestiunilor ne­vralgice de astăzi. Cu toate acestea în conferinţa de la Strbske Preso s’au discutat toate aceste chestiuni. Ministrul de ex­terne al Iugoslaviei, d. Marincovici, a atins în expozeul său, care a du­rat nu mai puţin de 5 ore, în pri­mul rând tensiunea franco-italiană. D-sa a dat dovadă în acest expozeu al său de un tact politic excelent. Deşi sunt prea binecunoscute ra­porturile adevărate dintre Iugosla­via şi­­Italia, totuşi d. Marincovici a preconizat o atitudine de perfectă neutralitate a tuturor statelor din Mica înţelegere, faţă de tensiunea franco-italiană. Şi astfel s’a ajuns la concluzia înţeleaptă, ca cele trei ţări să lucreze prin toate mijloa­cele ca să împace Italia cu Franţa. Acest punct de vedere ,va fi pus în practică de altfel de către miniştrii de externe ai celor trei ţări şi în adunarea generală a Societăţii Na­ţiunilor dinn Septembrie. Mica înţelegere a ţinut şi a reu­şit să dovedească de astădată Eu­ropei, că este într’adevăr un instru­ment de pace. Acest punct de ve­dere a călăuzit nu numai comuni­catele oficiale, dar şi declaraţiunile celor trei miniştri de externe în pri­vinţa raporturilor viitoare cu Un­garia. D. Beneş, ministrul de ex­terne al Cehoslovaciei, a declarat în afară de conferinţă, că punctul de vedere al Micii înţelegeri în chestiunea Habsburilor a rămas a­­celaş ca în 1921. O încercare de re­­întronare a Habsburgilor, ar fi con­siderată ca­ o provocare la adresa Micii înţelegeri şi ar avea prin urmare consecinţe serioase. Dacă Ungaria va renunţa însă la agitaţia virulentă şi ofensatoare pentru re­vizuirea tratatului de pace, atunci, claraţiile făcute după conferinţă,­­ o colaborare economică a Micii În­ţelegeri cu Ungaria nu este exclusă. Insă nu o colaborare a Ungariei numai cu România, sau numai cu un alt stat din Mica Înţelegere, ci o co­laborare a Ungariei cu întregul bloc al Micei înţelegeri. Se poate spune deci că în confe­rinţa de la Strbske Pleso s’a mani­festat încă odată şi cu putere con­vingătoare unitatea perfectă dintre cele trei state, faţă de toate proble­mele internationale. In ce priveste problemele parti­culare, cari privesc in special pe câte două din cele trei tari, se va face de asemenea un pas înainte. Intre România şi Cehoslovacia nu mai există asemenea chestiuni. Prin semnarea convenţiei comerciale dintre cele două state, s-a soluţio­nat şi problema grea a reglementă­rii raporturilor economice dintre cele două ţări. Vizita ministrului de ex­terne Iugoslav Marincovici la Bu­cureşti sperăm că va da prilejul ca să se soluţioneze în sfârşit şi nume­roasele chestiuni în litigiu, care per­sistă de ani de zile între noi şi Iu­goslavia. Aceste chestiuni nu sunt numai de ordin economic, ci­ şi­ de ordin naţional românesc, privind tratamentul pe care îl suportă mi­noritatea românească din Iugosla­via. E vorba în primul rând de re­gimul şcolar şi bisericesc pentru fraţii noştri din Iugoslavia. Toate aceste probleme pot fi so­luţionate însă foarte uşor şi fără complicaţiuni, dacă există bună­voinţă şi sinceritate de ambele părţi. Sperăm că dovada acestor sentimente se va face de astădată la Bucureşti şi astfel se va creia Micii înţelegeri, o­ bază definitivă și trainică, — sinceră, — și de acum înainte nu va mai întuneca nici o umbră prietenia pe care poporul ro­mânesc o are fată de cel iugoslav. Liviu P. Nasta t­i PE URMELE LUI MATUSALEM Ca sâ trăeşti 100 de ani Toţi dorim să trăim cât de mult, cât mai mult posibil. Toate urările, la oricare ocazie, se fac numai de viaţă lungă: „La mulţi ani“, „adânci bătrâneţi“, „ca un măr, ca un păr“, etc. Ţinta vieţii omenirii de azi este cam pe la 100 de ani şi dacă acea­spiritualul Papă a răspuns res­­picat. — Mă rog, mă rog... nu ne este dat nouă să punem stavilă cle­menţii divine. ★ Cârtd te gândeşti la 100 de ani de viaţă, iar tu nu ai decât vreo uc dui naua aIIa. *■« stă cifră nu este o limită hotărî- '20—25 ţi se pare' enorm secolul tă, este totuşi o ţintă spre care acesta trăit iar cel care o poartă tinde fiecare din noi, fie spu­nând-o, fie nespunând-o. In Italia, urările de viaţă lun­gă sunt numai de un fel: „o sută de ani“, adică Să trăieşti 100 de ani. Papa Leon al XIII-lea (care a murit în 1903 în vârstă de 93 de ani), în ziua când a împlinit 90 de ani, a fost felicitat de antura­jul său cu obicinuita urare italie­nească, cento anni Santită (o sută de ani, Prea Sfinte), la,care, de Dr. P. ROBESCU pe umeri ţi se pare bătrân coclit. Dacă ai trecut de 50 de ani, un secol nu ţi se mai pare prea din cale afară de lung, pentru că atunci îţi dai bine sama că viaţa nu o guşti decât după ce ai tre­cut de 30 de ani; iar ceia ce-ţi mai rămâne de trăit, după 50 de ani, este prea puţin... Strămoşii noştri Romani cu­noşteau secretul ca să trăiască duceau cei de pe atunci, nu era ca viaţa noastră, noi trăim mult mai intens, trăim o viaţă plină de sbucium, plină de încordări, plină de fapte cari ne sguduie­ în­treg sistemul nervos şi ni-l fărâ­miţează. Toate palpitaţiile, toate aşteptările, toate grijile,­toate ne­voile din viaţa noastră, de azi, ne-o scurtează. In trecut, strămo­şii noştri, nu luau parte atât de activă la sbuciumările intelectu­ale, la cari luăm noi azi parte. Strămoşii noştri duceau o via­ţă nu contemplativă, dar o viaţă retrasă, liniştită, mult mai puţin furtunoasă ca viaţa pe care azi, toţi o ducem. Pe urmă, Romanii nu cunoş­teau două mari otrăvuri cari în­veninează întreaga omenire: tu­tunul şi jocul de cărţi Multe luni, mulţi ani din viaţă ne taie jocul de cărţi şi tutunul. Igiena ne învaţă cum să ne pre­lungim viaţa şi cum să ne punem la adăpost de pericolele cari ne-o ameninţă. Igiena, întru prelungi­rea vieţii, trebue ţinută foarte mult în samă. Sunt totuşi mulţi, cari prin spirit de contrazicere, spun că 100 de ani , . In primul rând, viaţa pe care o sunt oameni, în special la ţară, răspuns, cari toată lunga lor viaţă, nu s’au preocupat de fel de igienă, au trăit nespălaţi, ca şi animalele, şi s’au hrănit mai prost decât ele. O fi, dar la aceştia sunt două cauze cari le-au lungit viaţa: una este traiul în aier liber, sculându­­se şi culcându-se de vreme; alta este sobrietatea. Traiul în aier liber, culcatul şi sculatul de vreme, fac ceiace face gimnastica şi masajul la o­­raşe, fac ceia ce azi se numeşte sport sau şi mai modern, educa­ţia fizică. Sobrietatea, la ţară, este un alt factor important care prelun­geşte viaţa. La oraşe, sobrietatea este im­pusă prin faimoasele regime ali­mentare, aşa de mult date în zi­lele noastre. Alcoolul sub or­care formă va fi luat, scurtează viaţa; ca să tră­eşti o sută de ani, nu trebue să bei nimic. De acest adevăr s’au pătruns americanii când au votat faimoa­sa lege a proibiţiunei, cu toate că, un mare savant francez, fiind întrebat într’o zi dacă este ade­vărat că vinul este o otravă, a ■■IHHIIHI — Da, dar foarte lentă, pentru că, sunt şaptezeci de ani de când eu o întrebuinţez cu măsură și n’am murit încă otrăvit de ea. Totuși nu pot să neg spusele lui Chevreuil care a răspuns unui re­porter care îl întrebase ce a fă­cut ca să ajungă vârsta de 90­ de ani: — Mai întâi trebue să vă spun că nu am băut în viața mea de­cât apă, însă zilele astea am citit într’un jurnal că un centenar a fost condamnat pentru beţie re­petată. Se cunoaşte povestea cu comi­sia de anchetă care umbla din sat în sat ca să culeagă date în favoarea ideiei anti-alcoolice. In­tr’o zi, comisia găsi un bătrân voinic, stând pe o bancă la poar­ta casei sale, respirând aierul cu­rat și cu o ulcică de apa proaspă­tă lângă el. — Nu știu ce gust are vinul; nu am fumat nici­odată și nu sunt mâncăcios. — Iată un exemplu hotărîtor, zise unul din comisie. Tocmai în momentul acela, în casă, se auzi o gălăgie și un sgo­­mot ca de farfurii sparte. — Nu este nimic, zise bătrânul (Citiți continuar­ea în pag. II-a) HTM Altă­­dată, autorii scriau pentru actori. Chiar marele Shakespeare se ştie că a croit nu o dată textul du­pă dimensiunile şi puterile actorilor săi. „ Azi, în străinătate cel puţin, tea­trul mare nu se mai scrie pentru actor ci pentru regizor. Problema de belcanto al rolului briliant a încetat să mai susţină interesul unei piese — şi izbânda unei realizări drama­tice se întemeiază tot mai mult pe acele efecte ce nu pot fi obţinute de­cât de un abil dirigent, al spectaco­lului. Această prepondera­nţă­ a înve­derat-o întâi Reinhardt — şi de aceia deplin justificată sărbătorirea o­­ficială pe care i-o face statul ger­man. Desigur orice tânăr autor sau actor a cetit, cu înfrigurare acum vre­o zece ani cartea „Reinhardt Şi scena lui“ pe care o scriseseră talente remarcabile : Stern pictorul decorator şi Hofmanstal poetul. De la acele secrete ale meşteşugului dintre culise, care au fost atunci destăinu­ite, a crescut întreaga concepţie mo­dernă a teatrului pentru care azi e indispensabilă nu numai colaborarea tuturor artiştilor ci a tuturor artelor. Gândul dramatic — graţie simţului de critic creator al regisorului — ur­mează să-şi aleagă cea mai nimerită haină a vremii. Aşa cum un meşter înţelept ar izbuti să spele de funin­gine şi să scoată la iveală pe un zid o pictură celebră pe care vechi­mea o inoptase—un regisor bun ştie, cum a ştiut Reinhardt, să dea viaţă nouă capodoperilor ce se aplecau în­­ trecător declin. Din aceste motive prestigiul cuce­rit de Reinhardt întrece, în ţările a­­pusene, importanţa unui ministru, iar personalitatea lui devine pentru stat o problemă economică şi socială., Economică — de­oarece veniturile create de Reinhardt pentru teatrele cari erau ameninţate de declin, se cifrează la sute de milioane. Socială, — pentru că scena a izbutit să se transforme, graţie lui, în şcoală a, simţămintelor populare. In vreme ce filmul ameninţa să înlăture definitiv nu numai teatrul dar chiar arta dramatică, — Rein­hardt, a izbutit să le înalţe la tării nebănuite... prin pictură şi muzi­că, prin vrăji noui ale luminei, prin noui melodii ale gândului şi prin imprimarea unui ritm de viaţă pe­ care trebue să-l aibă orice spectacol ca şi când ar purta o inimă ce pâl­, păie şi dă suflet. Secretul artei lui Reinhardt? Descoperirea talentelor și coordo­narea lor. Adrian Maniu CARNETUL NOSTRU Un nou gen de teatru

Next