Adevěrul, iulie 1930 (Anul 43, nr. 14266-14291)
1930-07-22 / nr. 14284
ANUL 43 - BdMl Marli 22 Iulie 1930 6 pagrllli a „ASOCIATIVM' Adevărul privnAdrnRT ■ BELDUIN 1888—1897 lunarium. CONST. MILLE 1897—1928 ABONAMENTE 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 7—9—11 TELEFOANE: Direcția : 357/72. Administrația : 367/69. Centrala: 306/67, 324/73, 346/79, 353/54. Provincia : 310/66. Oficiosul liberal spune că „Guvernul Maniu a pierdut autoritatea morală...“ ... Păcat că n’au găsit-o liberalii! Regele şi capitalul străin Scurta cuvântare rostită de regele Carol la inaugurarea uzinei din Dobreşti cuprinde, în laconismul ei, o întreagă directivă de politică economică. Suveranul s'a arătat partizanul hotărît al capitalurilor străine şi şi-a exprimat nădejdea că pilda de la Dobreşti va fi imitată şi de alţii. A exprima o nădejde în asemenea împrejurări, înseamnă a rosti un îndemn. Şi îndemnul e destul de clar în cuvintele regale. La uzina din Dobreşti — imensă sursă de energie electrică din care se vor alimenta din belşug nenumărate întreprinderi — au colaborat capitalurile franceze cu cele belgiene şi cu cele româneşti. Rezultatul a fost din cele mai satisfăcătoare. Regele vede în această întreprindere o operă mare, începutul desvoltării moderne a României. Cât de departe suntem astăzi de concepţia îngustă a d-lui Vintilă Brătianu care a tiranizat ani de zile ţara cu himera desvoltării prin noi înşine, şi care numai după ce s’a izbit cu capul de pragul de sus a început să-l vadă pe cel de jos. Funestă rătăcire, care ne-a făcut să pierdem atâtea momente prielnice când puteam realiza uşor ceea ce astăzi nu putem înfăptui decât anevoe şi în condiţiuni din cele mai grele. Reduşi la propriile noastre resurse este sigur că nu vom putea obţine nici măcar vegetarea în mediocritate ci ne vom afunda din ce in ce mai adânc în sărăcie şi în paralizia neputinţei „E nevoe de concursul binevoitor al tuturor“, a spus suveranul, fiindcă numai astfel imensele bogăţii naturale ale ţării, vor putea fi puse în valoare — cu toate greutăţile prin cari trecem în clipa de faţă — iar ţara se va putea desvolta in mod normal. In termenii cei mai categorici regele a recomandat şi altor localităţi să ia pildă de la rodnica iniţiativă a Bucureştilor, fiindcă asemenea iniţiative se găsesc pe linia progresului şi a civilizaţiei Se poate spune, prin urmare, că la Dobreşti n’a fost numai inaugurarea unei uzini. Evenimentul a luat o importanţă şi mai mare, fiindcă însuşi suveranul a ţinut să-şi exprime adeziunea la o politică economică reprezentând singura cale de mântuire şi care n’a fost combătută cu atâta înverşunare până astăzi decât fiindcă ea se punea în calea tendinţei de acaparare a tuturor bogăţiilor ţării de către aşa zisul capital naţional.. liberal! S’a schiţat, la inaugurarea din Dobreşti, şi tratamentul de care trebue să se bucure capitalul străin venit să colaboreze cu cel naţional — în măsura în care acesta există şi poate fi mobilizat — la opera de modernizare a României Primarul municipiului Bucureşti a amintit sănătoasa concepţie că orice capital străin care produce rezultate naţionale, devine capital naţional. Totul stă, prin urmare, în funcţie de rezultate. Din moment ce acestea sunt satisfăcătoare, din moment ce economia naţională progresează, e absurd a face şicane capitalului pe tema originei lui Adevărul acesta e valabil oricând. Cu atât mai valabil este insă astăzi când criza ce ne bântui e aşa de cumplită şi când economia naţională e lovită de o adevărată paralizie din pricina rarităţii şi scumpete! capitalului aflător in ţară. Desigur, guvernul de astăzi împărtăşeşte în chestia capitalurilor străine aceleaşi convingeri ca acelea exprimate de suveran. Dar nestatornicia lucrurilor de la noi, teroarea exercitată incă de d. Vintilă Brătianu până nu de mult, lipsa de siguranţă în politica de continuitate care e mai necesară in această materie decât in orice alt domeniu, au contribuit a face să sovăe capitalurile cari s’ar fi hazardat să caute plasamente la noi Când însă un element de continuitate și de stabilitate ca acela pe care-1 întrupează regele tării vine și se raliază la această politică nouă, faptul nu va putea avea decât urmări fericite pentru risipirea aprehensiunilor capitalului străin care ar dori să colaboreze la refacerea țării noastre. Iată de ce cuvântarea regală de la Dobrești constitue un eveniment de o mare însemnătate. Iosif Nădejde NOTE ŞEFUL partidului liberal nu se împacă nici acum pe deplin cu capitalurile străine. D-sa a rămas tot la „prin noi înşine“. Cel mult a consimţit să adaoge un amendament formulei, care sună acum astfel: Noi prin noi, dar cu banii altora! * ....CONFRATELE „Tara“ găseşte că mi stăm rău de joc, dacă peste 25.000 de persoane au cerut paşapoarte ca să plece la băi in străinătate. Dimpotrivă, tocmai aceasta e dovada că stăm foarte rău. De vreme ce 25.000 de oameni nu pot indura scumpetea de la noi şi pleacă la băi peste graniţă! ★ OFICIOSUL liberal se indoeşte că teroarea fiscală a gărzilor financiare ar putea da vreun rezultat. Ştiu liberalii ce spun: Ce rezultat să dea teroarea fiscală atunci când ei, prin politica lor, au paralizat producţia?! GLOSE POLITICE... LICEENII Sunt foarte interesante amănuntele furnizate ziarelor de corespondenţii din Focşani. Se vorbeşte acolo de o descălicare a „gărzii de fier“. Eroii au sărit în autobuze. Ei au aşezat corturi la marginea oraşului. Precum se vede, în plin romantism... de specia cea mai tristă. Dar corespondenţii mai constată şi alt lucru şi anume: că mai toţi aderenţiidin Focşani ai „gărzii de fier“ sunt elevi de liceu. Or, nu mai departe decât acum câteva zile, d. Costăchescu a dat o circulară prin care dispune ca elevii de liceu, care practică mişcările anarhice, să fie deferiţi organelor şcolare in drept, pentru a fi eliminaţi pentru totdeauna din şcolile statului. Şi incă un lucru: d. Costăchescu decide ca toţi directorii de şcoală, dovediţi că nu s’au conformat acestei dispoziţiuni, să fie imediat înlocuiţi. Dacă este astfel şi dacă circulara constitue o realitate, atunci întrebăm: s’au luat măsuri contra elevilor de liceu, care se afiliază „gărzii de fier“, organizaţie eminamente anarhică? Şi, in al doilea loc, dacă sunt directori de licee, care nu se conformează acestei circulari, s’au luat măsuri, cum dispune circulara, ca directorii respectivi să fie înlocuiţi? LA TOAMNA La sfârşitul lui iunie, odată cu închiderea parlamentului, unii au vorbit de modificări iminente în situaţia politică, modificări care ar urma să survie in cursul vacanţei. Astăzi, în faţa realităţii adevărate, mai toţi, până şi cei mai grăbiţi, recunosc că am intrat în plină vacanţă şi că cel mult la toamnă s’ar putea vorbi despre oarecari modificări de situaţie Fireşte că modificările sunt posibile. Ele sunt in primul loc in funcţie ide situaţia de fapt. O criză economică agravată, fatal se repercutează şi asupra situaţiei politice. Deci, posibil este. Exclus nu este. Dar cum am spus, sunt fapte care pot conduce la rezultate exact contrare. Dacă, de pildă, ameliorarea în piaţa cerealelor continuă, şi avem nu numai export intens, dar şi preţuri bune, îşi închipue cineva că aceasta nu influenţează un bine soarta guvernului? . Adevărul este că pentru moment nu există nici un indiciu că se proectează ceva la toamnă. In orice caz, totul e în funcţie de cum se va desfăşura viaţa economică. Or, sunt mari speranţe că mergem spre o îndreptare reală. Criza politică din Germania Criza politică din Germania, care a atins punctul culminant cu dizolvarea Reichstagului, este, de fapt, un aspect, mai mult chiar decât o consecinţă, al crizei economice şi financiare germane. Supraproducţia şi subconsumaţia care sunt de fapt cauza esenţială a crizei economice, au zdruncinat pretutindeni finanţele publice. Cele ale Germaniei, came încă acum doi ani păreau prospere, au intrat, mai cu deosebire prin continua creştere a sumelor necesare pentru ajutorarea şomerilor, într-o fază deficitară extrem de gravă. Cum să se iasă din această faza, este toată chestiunea şi până când să se găsească şi să se aplice o soluţiune întreagă, imaginabilă numai sub forma unor mari reforme fiscale, guvernul d-lui Bruening a socotit util să recurgă la oarecari soluţii provizorii, la paliative, cari însă, în convingerea partidelor opoziţioniste, ar fi fost apăsătoare din cale afară pentru contribuabil, fără a aduce finanţelor statului, reparaţia care să le aşeze definitiv pe o bază solidă. Din această controversă principală şi tactică de ordine fiscală, s-a născut un conflict politic, care luase un moment o formă alarmantă, deoarece guvernul Bruening, sprijinit în această privinţă de însuşi preşedintele republicei, recursese la articolul 48 din Constituţia Reichului, care, pentru anume cazuri excepţionale, îngăduie guvernarea fără parlament, adică dictatorială. Dar pericolul acesta al unei guvernări dictatoriale, a durat cât durează rozele. A doua zi chiar, social-democraţii au propus in Reichstag abrogarea decretului prin care art. 48 fusese pus în vigoare, iar guvernul Bruening a citit decretul de dizolvare a Reichstagului, nu pentru a guverna fără Cameră, ci pentru, a se adresa naţiunea, ca ea să-şi spună cuvântul din urmă, asupra controversei dintre el şi opoziţie. Campania electorală e deci deschisă. Se poate prevedea că lupta electorală va fi aprigă şi pasionată. Dar este de pe acum sigur, că principiul parlamentar şi democratic a biruit. Căci în campania aceasta electorală, chestiunea impunerilor va furniza parola de luptă şi nu încape îndoială, că alegătorul va deschide bine ochii şi nu va lipsi să exercite dreptul său de vot. Totuşi situaţia nu este simplă. Criza finanţelor Reichului, pune o problemă extrem de delicată şi de complicată şi de o fericită rezolvare a ei, depinde într’adevăr şi viitoarea evoluţie politică a Germaniei. Căci nu este un lucru nou în istorie, că dificultăţile financiare ale unui stat, pot duce la mari zguduiri politice. Preludiul revoluţiei franceze, a fost imposibilitaea de a găsi şi lua măsurile necesare pentru a pune ordine în finanţele publice. Gravitatea crizei, care a dus acum în Germania la dizolvarea Reichstagului, care ar putea însemna începutul unui întreg şir de zguduiri şi complicaţii politice, rezidă în faptul că, pe de o parte fiscalitatea a trecut şi acolo de limitele tolerabile şi că prin urmare, pe de altă parte, găsirea resurselor pentru echilibrarea bugetului, nu este uşoara şi în tot cazul, nu prea se vede o soluţie, care să fie populară. De aceia este probabil că nu discutiunile financiare vor caracteriza campania electorală, ci discutiunile politice, în cari alegătorii vor avea să decidă, între partidele dreptei cari urmăresc o întărire a autorităţii statului, dincolo de principiile regimului parlamentar şi între partidele de stânga, cari înţeleg să menite în întregime, în litera şi spiritul ei, Constituţia care este marea cartă a revoluţiei germane. Aşa cum stau lucrurile astăzi, an prognostic cert asupra rezultatului acestei lupte, e greu de făcut. Evoluţia din ultimii ani a arătat în Germania tendinţa de întărire a partidelor extreme, din dreapta şi din stânga. Dar este în afară de orice îndoială că astăzi marea majoritate a poporului german e fidelă republicei şi democraţiei. Un regim dictatorial, nu poate în nici un caz ieşi din aceste alegeri. Nu se poate însă şti dacă ele vor crea din nou condiţiunile pentru vre-un guvern al unei coaliţiuni de stânga, cum l-a avut Germania până acum doi ani, sau dacă vor confirma deplasarea spre dreapta, cum o marcase cabinetul Bruening. Şi într’un caz şi într’altul însă, regimul ar rămâne parlamentar, căci alt regim în Germania, nu ar putea fi decât precursorul unei noui revoluţiuni. U. NAZBAT II AUTORUL D. Vintilă Brătianu se plânge de fiscalitatea excesivă „introdusă“ de actualul givern. ...Nu „introdusă“, ci numai menţinută de actualul guvern. Căci meritul introducerii revine esclusiv d-lui Vintilă Brătianu! Kix CARNETUL NOSTRU Vremurile de aur Ce mult îmi plac subiectele de vacanţă, mai bine zis cele ce nu’s la ordinea zilei! Actualitatea mi se pare atât de prozaică sau de oribilă. Oscilăm, ne petrecem viaţa între un căscat şi un oftat. Hei, trecutul!!... Dar să fie oare aşa? Cine şi-a dat osteneala să examineze mai deaproape cest trecut, pe multiplele, pe nenumăratele lui feţe, nu ca poet, ca partizan şi ca tradiţionalist, ci rece, imparţial şi obiectiv cercetător, acela începe a găsi căscatul de astăzi foarte interesant; şi oftatul, oricât de greu şi de adânc, pur şi simplu delicios, ca o adiere de primăvară. Trecutul, cu foarte puţine şi slabe excepţii, e plin de sânge, de fum, de ură, de nedreptăţi fără de sfârşit. El e un adevărat iad, cel puţin pentru noi, dacă ne-am trezi brusc într’nsul, sau l-am retrăi convinşi sau învinşi de cei ce vor să-l reînvie, fie din ignoranţă, fie din răutate, fie dintr’un monstruos egoism. Citesc o carte insignifiantă dacă voiţi, deşi retipărită în faimoasa editură „Gallia“: „Aujour d’une Tiare", de Emile Gebhart, academicin. De ce-i academician, sau a fost, căci nu ştiu dacă mai trăeşte, habar n’am. E vorba de viaţa turmentată şi tragică a papei Gregoriu al VII-lea, care a păstorit în plin ev mediu. Iată ce numesc, aci, un subiect de vacanţă. Adică tras dintr’o carte citită în vremea lui Cuptor, când n’ai altceva mai bun de făcut. Un lung şir de popi, dintru început şi până aproape de vremurile noastre prozaice, dar cari au trăit în vremurile de aur, când totul era sfânt, delicios, minunat şi strălucit după unii, papi bătuţi, scuipaţi, ucişi în altar, răpiţi, batjocoriţi umiliţi până unde nu se poate spune. Iată ce găsim în vremurile de aur până şi în orgolioasa şi atotputernica Biserică romană, chiar în vârful piramidei ei. A trebuit să vie vremurile acestea noroioase moderne, a fost nevoe de triumful ideii de libertate şi de domnia liberei cugetări, pentru ca în fine şi popii să ajungă liniştiţi, onoraţi, respectaţi," lăsaţi să moară pe scaunul şi in patul lor. Reflectaţi niţel la aceasta şi fiţi fascişti şi partizani ai trecutului, dacă puteţi, duşmani ai hidosului prezent deci!? I. Teodorescu DRICUL PRIMĂRIE! Nu ştiu dacă aţi citit, in ziare, sinistra istorisire. Intr’o casă de oameni săraci, a murit un copil. Oamenii erau atât de săraci, încât au trebuit să ceară dricul primăriei. Şi dricul a venit. E drept că a venit cu întârziere, dar a venit I . Dricarul însă, era grăbit. A dat bice cailor, şi a pornit la drum. Părinţii, rudele micului mort au gonit cât au putut pe urma dricului. Dar au ostenit. I-au cerut deci, dricarului să meargă mai încet. Dricarul s’a necăjit, a coborât coşciugul pe marginea trotuarului şi a vrut să plece cu dricul gol. Mulţimea, indignată, l-a luat la bătaie. Epilogul — ca întotdeauna — la secţie, unde dricarul a arătat că n’are nici o vină: are prea mulţi clienţi, in fiecare zi! S’ar părea o pagină de groază din Edgar Poe sau Ewers... E totuşi, o întâmplare trăită aici, in Capitala aceasta, care este oraşul tuturor surprizelor. Dacă dricarul a spus adevărul, atunci lucrul este macabru. După ce trăim destul de prost in Bucureştii aceştia, nu avem nici măcar voe să fim îngropaţi pe îndelete. „Tempo-ul de înmormântare, — lent şi elegiac, — pare a nu fi îngăduit decât înmormântărilor bogate. Morţii săraci trebue să se grăbească. Au făcut inutil umbră pământului Să plece deci, cât mai iute dintr’o lume în care n’au ce căuta... Aceasta pare să fie filosofia brutală a dricarului primăriei. O îndreptare ar fi totuşi, cu nutrnţă. Că mor prea mulţi bucureşteni săraci — unu-i vina lor. Dar dacă nu poate împuţina morţii, primăria poate înmulţi dricurile. Şi conflicte asemenea celui de alaltăieri ar putea fi evitată. Ceiace ar fi bine pentru toată lumea. Vreau să spun pentru toată lumea, afară de morţi — fiindcă lor le este totul perfect egal... Tudor Teodorescu-Braniște PARASTASUL DELA CURTA DE ARGEŞ D. IULIU MANIU LA PARASTASUL DELA CURTEA DE ARGEŞ II Sever EMINESCU PROFESOR DE LIMBA GERMANĂ de EUGENIU E. WINCLER AVOCAT O mea culpa la a 41-a aniversare a morţii poetului In semestrul al II-lea din anul secundară, de fete „Oltea-Doamna“, şcolar 1874-1875 al „Institutului Academic“ (fondat la 1866, sub care nume a continuat până în Septembrie 1879 când, contopindu-se cu „Liceul nou“ ,un alt institut particular, a continuat sub numele ds ..Institutele Unite“ până la 1907), Samson Bodnârescu, profesor de limba germană, retrăgându-se, fiind numit director al „Liceului Basota”, înființat în acel an la Pomârla, a fost înlocuit prin M. Eminescu, care pe acea vreme nici că se bănuia, căva ajunge nemuritor, acoperindune neamul cu atâta cinste. In acel an eram, împreună cu alţi 36 camarazi, în secţia I superioară, având clasele,dormitoarele, ca şi refectorul, împreună cu elevii celor 3 clase primare şi 3 clase liceale inferioare, în aceleaşi case din Iaşi, str. Muzelor, azi ocupate de şcoala Toţi profesorii noştri, cea mai mare parte profesori universitari, ca d-nii: I. M. Melik, directorul institutului, N. Culianu, P. Poni, Gr. Cobâlcescu, St. Vârgolici şi A. D. Xenopol, etc., nu ne adresau, vreodată, vreun cuvânt jignitor, oricât ar fi fost îndreptăţiţi poate, regulă recomandată tuturor profesorilor şcoalei şi controlată de aproape, de aprigul fost director al acestui institut, defunctul nostru director şi profesor I. M.Melik, dar dela care dulcele nostru poet Eminescu, se cam abătea câteodată, fiind de un temperament cam nervos. La aceasta va fi contribuit mult şi lipsa, ca şi nevoia ocupaţiunei prozaice da profesor de limba germană, care-i răpea timpul pe care l’ar fi putut întrebuinţa mai bine, spre a-şi bătători mai din timp calea, ce presimţea de sigur că-i va conduce la nemurire. Datorită acestei firi, cât şi faptului că unii din elevii secţiei I superioare, colegii mei, s’au găsit ne-dreptăţiţi şi de notele ce le pusese, într’una din zilele de pe la sfârşitul lunei Maiu 1875, câţiva au propus ca a doua zi să facem o demonstraţie în contra sa. înţelegerea s-a făcut imediat, şi deşi eram 37 la număr, cu toate acestea nimic nu a transpirat. Aşa că a doua zi ne-am putut pune în execuţie planul, fără ca să fim stânjeniţi de administraţia institutului. Ora întâi, de la 8-9, era cursul de limba germană. Conform înţelegerii dintre noi, ne-am retras cu toţii în hala de gimnastică, unde ne-am închis pe dinlăuntru, aşa că la intrarea profesorului Eminescu în clasă, o găsi goală. Surprins şi nedumerit de acest incident, se duse în cancelarie, unde găsim pe Hurjui, şeful pedagogilor îi comunică faptul. Hurjui negăsindu-ne în clasă, şi-a dat imediat seama că trebuie să fim în hală. .Bătu la uşa închisă, invitându-ne să o deschidem şi să trecem în clasă Neprimind nici un răspuns, se duse „să raporteze cazul directorului I. M. Melik, care, venind, avu acelaş rezultat: înainte de a suna de recreaţie pentru ora 9 a. m., am părăsit cu toţii hala şi am reintrat în clasă. N’am voit să-i punem în curent pe cei din cursul primar şi liceal inferior, cărora, după obiceiul timpului, căutam să ne impunem, ţinându-i la distanţă. De la 9 şi un sfert până la 10 şi un sfert avu loc cursul de algebră, al lui Culiano, care a urmat în mod normal, răsvrătirea noastră nefiind îndreptată decât în contra lui Eminescu. La 10 şi un sfert terminându-se cursurile de dimineaţă, intră directorul I. M. Melik, care ne întrebă de ce nu am intrat în clasă ora întâi, la cursul limbei germane. Cu toţii am dat în cor drept motiv faptul că d. Eminescu se poartă cam brusc cu noi, punându-ne în acelaş timp şi note mai mici decât ni se cuveneau. Am încheiat, că nu mai vroim să-l avem profesor. Directorul surprins şi indignat de sigur, de îndrăsneala neobişnuită cu care-i răspundeam, ne luă în zeflemea zicându-ne: „Bravo, foarte frumos! Va să zică de aci înnainte dv. vreţi să trictaţi în şcoală şi să impuneţi profesorii, după alegerea şi aprecierea dv.“. După cars, cu cunoscutu-i ton grav şi impunător, care în timpuri normale nu admitea replică, adaogă: „După cum v-aţi făcut cheful de a nu asista la ora întâi la cursul de limba germană tot astfel să mi-l faceţi şi pe al meu de a nu vă cobori la dejun !“ Cu toţii am ripostat că vom coborî la dejun. Palid de mânie, d. director părăsi clasa ducându-se în refectoriu, unde la ora 11, când a sunat de dejun, am găsit farfuriile de la masa din mijloc, unde cinam noi cei din clasa I superioară, întoarse pe dos. In faţa acestui afront, ce ni se făcea, în prezenţa inferiorilor noştri, din clasele primare şi liceale inferioare, aşezaţi la mesele de lângă pereţi, revoltaţi, am întors farfuriile pe faţă şi am smucit din mâna feciorilor, farfuriile cu mâncare, pe cari le duceau la celelalte mese. D. director fu pus în curent cu această nesupunere. Văzând spectacolul, care-i punea în joc autoritatea de director. In culmea mâniei, dar totuş cu aerul său calm şi cu ton hotărât, ne înştiinţă că faţă de acest act de extremă indisciplină, din acest moment încetează cursurile, secţiei I, urmând să avizeze consiliul profesoral asupra purtării noastre. Imediat am părăsit refectoriul şi trecând peste sală, unde era depozitul hainelor noastre de eşire, ne-am schimbat şi plecat în oraş, afară de doi, cari nu au mai vrut să se solidarizeze cu noi, şi de un al treilea care fusese închis dimineaţa la carceră, fiind prins fumând. Răsvrătirea a durat 3 zile. Elevii secţiei IlI-a inferioară de liceu, printre cari se aflau C. Miile (a se vedea scrierea sa Dinu Milian) V. G. Morţun, (a se vedea interviewul dat de el asupra acestui incident lui Al. Şerban, publicat în ziarul literar „Flacăra”, no. 31 din 1914 Iunie 14), voiră a face cauză comună cu noi. Nu i-am primit însă. Regăsind de demnitatea noastră de a asocia, la acest act de indisciplină, pe inferiorii noștri, Consiliul profesoral a hotărât In prima zi excluderea colegilor V. Dimitriu, șeful clasei, fost profesor universitar la facultatea de drept din Bucureşti, pe C. Tatovici, mare proprietar în jud. Putna şi Al. Stamati, administrator financiar la Fălticeni, care au şi fost expediaţi a doua zi acasă, fiind petrecuţi la gară de noi, ce mai rămăseserăm împreună cu colegul C. Dessila, care făcând cauză comună cu noi, fugise din carcera în care fusese închis. . Consiliul adunat a doua zi decise excluderea mea şi a lui, după stăruinţa lui Melik, care era indignat, că apelând la mine, ca să mă retrag dintre colegii răsvrătiţi şi să stărui pe lângă ei ca să se liniştească, primind pedeapsa ce o hotărâse consiliul în prima zi, care consta : a) De a nu mai avea dreptul de eşire în oraş, sărbătorile şi Damii(Citiţi continuarea în pag. II-a) CHESTIA ZILEI DEZILUZIE D. VAIDA. — M’am luat după Goga, dar nu-i bun mustulî mi-a produs durere de capi DISCUŢII Parlamentul şi politicianismul *^e AL. EONESCUj Deputat. Parlamentul s’a închis de câteva zile. A luat vacanta bine venită acum mai mult ca oricând spre a curma o stare de lucruri ce nu mai putea continua. Intr’adevăr, starea aceasta durează de mult. Vina este fireşte a celor ce-au pricinuit-o şi-au menţinut-o. Este însă şi a celor ce-au prelungit-o. Trebuia curmată. Nu s’a încercat. Nu s’a voit. De ce? E lesne de înţeles. Insă, folosul celor ce-au aservit parlamentul unor calcule şi avantaje, nu se poate spune cât e de mic şi de aparent faţă de scăderea prestigiului parlamentarismului la noi. Şi dacă e firesc a se pretinde de unii doritori de dictatură suprimarea parlamentului, compromis, oricât ar fide compromis, oricum sunt argumentele ce le aduc, ele sunt fără putere de convingere. Ţara noastră e democratică. Nu suferă căluşul în gură. Dacă „democraţia exercită dreptul de critică şi reclamă publicitatea tuturor actelor politice (libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor)“. Dacă ţara noastră trăeşte din aceste libertăţi indispensabile, cari chiamă naţiunea la drepturile ei fireşti de a lua parte la viaţa publică şi politică, fie ea, fie prin reprezentanţii ei în parlament, desigur, orice argumentare potrivnica e zadarnică. Cât priveşte de o „criză a parlamentarismului“ reproşându-i-se, printre altele, „incapacitatea politică“ nu numai la noi, ci şi în alte tari se vorbeşte, şi nu în acest articol voi discuta. Alte discuţii şi alte observaţiuni comportă articolul de faţă. Este vorba de politicianismul care a desconsiderat parlamentul. Dar ţara nu e împotriva parlamentului. Nici nu poate fi. Am arătat motivele. Aşa că cei ce vorbesc sau scriu împotrivă sunt chinuiţi de o idee care nu poate prinde şi nu poate fi luată în serios. Politicianismul, socotesc, a aservit parlamentul prin legea electorală în fiinţă. Modificarea ei, — excluzându-se diversele calcule şi avantaje ale politicianismului îndrăţit, — va reda parlamentului prestigiul și libertatea, — legea electorală fiind cauza marelui rău de care suferă parlamentarismul la noi, și modificând-o sau înlocuind-o printr’o lege care să nu sufere influentele politicianismului răul va dispare ca prin farmec. Nicăeri, în nici o ţară, o lege similară legei noastre electorale n’ar fi fost cu putinţă. Deşi, odată, glasuri, — probabil isvorîte atunci din simţiri ce s’au stins într’o zi, — s’au ridicat cu căldura, de care poate amintirile J ne mai leagă, împotriva legei care trebuia modificată de mult, ea a fost consimţită tacit, ca o lege bună, minunat de bună pentru cei de ozi şi minunat de bună pentru cei de azi. Fireşte, fără modificarea legei electorale nu se poate cere parlamentului independenţă şi iniţiativă, deoarecelegea îl subjugă partidelor politice, cari omoară individualitatea, preferând disciplina şi anonimatul. Orice gest de independenţă şi iniţiativă este sugrumat de cum ia fiinţă. Nu poate avea efect, pentru că guvernul făcând „chestie de cabinet“, majorităţile parlamentare, dependente, trebue să cedeze, deoarece căderea guvernului atrage după sine disolvarea parlamentului. Dacă acesta este adevărul, rezultând din fapte concrete, cunoscute de toți, cred că nu mai e nevoe de alte explicațiuni. Poate, numai un guvern de concentrare ar putea lucra cu actualul parlament, dacă înverșunarea luptelor dintre partide s’ar potoli. Insă, până în prezent, nu întrevăd această posibilitate. S’a încercat doar de curând şi, tocmai din cauza urei cu care partidele se privesc, nu s’a putut realiza. Se susţine de unii că asperităţile dintre partide s’ar netezi şi guvernul de concentrare ar fi posibil dacă parlamentul s’ar disolva. (Citit continuarea în pag. II-a)