Adevěrul, septembrie 1930 (Anul 43, nr. 14319-14344)
1930-09-01 / nr. 14319
ABONAMENTE Luni 1 Septembrie 1931 4 pagini AL. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. HILLE 1897—1926 FONDATORI 1 In străinătate dublu I.EI 3 BIROURILE: București, Str. Gensi. Miile (Sărindar) No. 7—9—11 TELEFOANE: Centrala: 306/67, 324/73, 346/70, 353/54. Direcția : 357/72. Provincia : 310/66. Administrația : 307/69. Pentru efectuarea unor „regulate şi paşnice încăsări a impozitelor“, Ministerul de finanțe ordonă perceptorilor să facă uz de jandarmi. Fără comentarii. acelaş timp, România engleză ar fi vroit să introducă în convenţii comerciale, Convenţie nişte dispoziţii cari prin puteri, cu Anglia şi asprimea lor ar fi jignit sentimentele noastre. Ar fi interesant de ştiut, cari au dus la aceste cari au fost aceste clauze, pentru ca să înţeleagă oamenii noştri politici, odată pentru totdeauna, ce urmări dezastruoase are în Occident, uşurinţa cu care, ajunşi la cârma dar au decurs in cea mai mare curtenie, cum e şi natural între state cu cari am fost aliaţi, cu cari înţelegem să menţinem o strânsă prietenie şi să colaborăm pentru a asigura Europei un nou statut economic. Că tratativele au fost laborioase, este explicabil, prin faptul, că până in ziua, să sperăm că nu prea depărtată, când vechiul nostru continent îşi va fi dat acest nou statut, diversele ţări ce-l compun, sunt preocupate să-şi protejeze propria lor producţie. însăşi Anglia, ţara clasică a liberului schimb, se gândeşte să abandoneze o politică comercială care s-a asigurat prodigioasa dezvoltare economică de până acum, pentru a se întoarce spre o politică strict deosebire la inimă marii noastre aliate din Occident. Din nefericire e vorba mai ales de articole de lux. La rândul ei Franţa ar fi înclinată să dea o mai mare atenţiune petrolului şi tutunului nostru şi să înlesnească introducerea unora din produsele noastre agricole principale şi secundare. În tot cazul semnarea Convenţiilor comerciale cu Anglia şi Franţa, este incă un pas, şi incă unul important, spre organizarea pe o bază mai durabilă, a comerţului nostru exterior şi deci a economiei noastre naţionale şi a raporturilor ei inter- naţionale.■ Conferinţa româno-iugoslavă din Sinaia şi la cea agrară din Varşovia. E vorba de eventualitatea unei U' ..p- ^Mn această concepţie, a unei ajmimii ereditare in linii coborâ®***Kiinriii și legitimii, din bărbat WfrimC.ai decurge nişte drep PPT foarte considerabile pentru d. \jeorge Brătianu, care, evident, în baza ei, a crezut că se poate proclama şef legitim al partidului liberal. Şi iată deci cum concepţia familistă din partidul liberal, promovează ceia ce familia combate şi urăşte mai mult şi cum numaiînscăunarea unui şef din altă familie, poate rupe tradiţia şi reda partidului liberal viaţa normală şi rolul normal în politica României. ÎNTOARCEREA Vacanţele se apropie de sfârşit. S-a întors d. Vintilă Brătianu. Se întoarce mareşalul Averescu. In curând va veni d. Mihai Popovici, care, de la Karlsbad a dat o fugă la Paris, desigur nu fără un scop oarecare, despre care se va afla poate când va reveni in Capitală. Dar, din toate întoarcerile oamenilor politici, a provocat mai, multă emoţie, cea a d-lui Mironescu. D-sa anunţase că nu se va întoarce în ţară decât după adunarea generală a Ligei — şi deodată face lungul voiaj pentru a rămâne in tară numai câteva zile. Gura lumii şi-a zis numaidecât: „Trebuie să fie ceva". Evident că trebuie să fie ceva. Suveramil vrea să audă pe ministrul de externe, vrea poate să- şi dea oarecari instrucţiuni. D. Mironescu e cel mai modest dintre actualii miniştri. D-sa urăşte grandilocvenţa şi mijloacele drastice. D sa vorbeşte rar si numai când trebue şi când are ceva de spus. Cum s'ar zice, d-sa, in regulă generala, tace şi face. Când a fost vorba să se numească un prezident de consiliu care să prezideze întronarea, asupra d-sale s’a oprit alegerea. Dacă acum Suveranul la chemat, opinia publică conchide, că are o misiune să-i dea. A prezidat întronarea — aşa şi zice A REVENIT L’am văzut, ori pe d. Nicolae Milozi ,- îl cunoaşteţi nu-i aşa? — urcând grav treptele Prefecturii Capitale^am rămas surprins. Nu pentru că^Hlilozi a venit la prefectură. — T^^^Hpoali*. călca In sanctuarul a HW - i ,1 cf Ui.T ■ mnteresat și :l fl.'it. Ila. Vii! din rnre-1 gnn;.,e o sentintocească. §!§■ vrut d Vaida a> r.-inii ho ■Hirn pp de asupra Tusi ii iei. . '^Bichin smerit sl semnez. Kix ITICE W- va prezida și încoronarea, f acesta un fapt snu nu, nu se ycă. Dar e caracteristic că se fste de el şi că alegerea opiniei :e s’a fixat tot asupra ă-lui lescu. Inter. Pulvere de poctul:lasa.pare-ca L Ull/UC UO JJU.C-tvr1. ti.zci, j^ai C-tn, li se zicea banilor în rgoul poetic, acum patru decenii şi jjiiătate. „Scrisoarea II-a“ a lui Emi eseu, deşi apărută la 1 April 1885 fi „Convorbiri literare'' nu era încă in 1885 destul de răspândită ca să fi fitut populariza pe „nervum rerm gerendarum“ care spune intr’adevăr ceva. Acea pulvere (sau plbere) de pactol o găsim pomenită într’o capricioasă incercare de sionimie a „Revistei literare“ publiche condusă de Ştefan Vellescu şi care între alţi colaboratori, îi avea piMoga (pseudonimul doctorului M.Ster) şi pe Delavrancea, care pe atunci semna încă: Barbu Ştefănescu. Intre fondurile bankerului şi între cadoul sau suvenirul pretins de o anume categorie de miei, revista încadra următoarele,vinte şi expresii: zestrea fetei de raritat, leafa sau apuntamentul funcţinarului, onorarul avocăţesc, tocmai şi ziua lucrătorului, remunerariu ministerial, ciupeala (pusă, aceasta, în dreptul cuvântului vameş). Şi defilau mai departe: impozitul,Moarul sfântului Petru, darul sau stimul de recunoştinţă, mărunţişul pentru flăcăi şi plcaşca, sărindarul şi vizita medicală. Era o destul de importantă înşirare de ierigeni analogici şi de sinonime: întocmitorii manifesta faţă de câteva, ori faţă de aproape toate, o duioşie la fel cu aceea pe care sfântul Alexă cel Cald,o arătase „jigăniilor, gânganiilor şi injuliilor (vezi: N. Cartojan, „Cărţile populare în literatura românească“,cap. XX). Numai jetoanelor de prezenţă li alătura un scurt comentariu ce desvăluia un mic început de iritaţie sau poate ,chiar de antipatie, căci le declara ca fiind ale membrilor din consiliile de administraţie „puşi deasupra ca fuiorul popii“. In nici un caz nu ajungea la enumerarea sinon ironică imprecativă (delicios imprecativă!) a lui Gheorghe din Moldova ir. distihurile: Ralo, Doamne, pacostea Pe pustia dis.costea Că de când ii zic: iule, indrăgesc intră neştire. Şi de când ii zic: amor, îndrăgesc de mi omor. Barbut Lăzăreanu ■ aca, fost paria şi numi ■ § H Expunerea făcută de însuş ministrul Internelor Prietenul meu a fost exact la întâlnire, spus: — M’am gândit mult la cele ce mi-ai spus eui. Sunt pur și, simplu grozăvii. Aş vrea să-mi afirmi încă odată că, în adevăr, sunt spusele d-lui Vaida. L’am fixat lung, isbit de neîncrederea ce-mi arăta şi i-am desluşit: — Tot ce ţi-am spus eri este purul adevăr. Sunt aproape cuvintele interne, pe cari,ministrului de mediat ce am părăsit cabinetul lui, le-am notat ca nu cumva memoria mea să altereze vreo nuanţă sau să le dea un colorit strein. Dealtfel, eu nu sunt singurul deţinător al mărturisirii d-lui Vaida. Prietenii lui personali îi cunosc prea bine ideile şi pot să-ţi adaug că unii din ei îl judecă cu o meritată severitate. Apoi — şi aceasta e extrem de interesant — d. Vaida s-a mărturisit şi câtorva ziariştii streini, cari l-au vizitat în ultimul timp. Unul din ei era evreu, venit la noi să se informeze de la sursă asupra celor petrecute la Borşa și in Bucovina. — Cum ? e cu putință ca chiar unui ziarist evreu din străinătate să-i fi vorbit despre complicitatea lui cu Corneliu Codreanu ? — Pare imposibil, dar faptul este riguros exact. Şi, fiindcă veni vorba de convorbirea ce-a avut cu acest ziarist evreu din America, dă-mi voie să reiau povestirea mea cu câteva detalii ale acestei convorbiri. — Te ascult. „Evreii exagerează — ii spunea d. Vaida ziaristului — şi fac o mare greşeală. Ţi-o afirm eu, prietenul lor. In special ei ar trebui să continue jocul periculos transformând o nenorocire ca cea dela Borsa intr’o faptă criminală. Ţăranul ar putea căpăta convingerea că evreii, cari sunt asigurați, pun ei singuri£o£ fand astfel și avutul celorlalți". — Afirmaţia aceasta ia, direct caracterul unei amenințări cu pogromuri. — După cum vezi. Continui. „Și-apoi, „vous vous dépéchez trop" cu drepturile ce revendicați. Nu trebue să uitaţi data recentă a emancipării dv. Abia aţi ieșit din Ghetto. „Nu trebue să vă orientați după presa evreiască. „Die Jüdische Prese" are motive streine de interesele evreilor, cari o determină să ducă, împotriva mea, o campanie atât de tenace pentru ca eu să plec de la Interne. Dar va veni şi tm rufnelii". — Ce o fi înţelegând prin evreiască“ ? — Ca „bun prieten al evreilor“, desigur a înţeles ceia ce înţelege şi A. C. Cuza şi Corneliu Codreanu. Dar ascultă mai departe. .Jiste sigur că una din cauzele recrudescenţii mişcărilor antisemite Ca concluzie a că --------------. Strângându-mi mâna, mi-a Id. Vaida a adresat un apel: „Rog pe vizitatorii americani să nu exagereze, cum a făcut d. Schmoeller, pe care aş fi fost nevoit, dacă mai stătea aici să-l arestez şi să-l expulzez ca defăimător al ţării. Vă rog să luaţi informaţiuni direct de la sursă şi, în cazul când se vor petrece fapte netrebnice, să vă adresaţi nouă". — O nouă ameninţare , care înseamnă: ceia ce vorbim, trebue să rămână aici, între noi. Lumea din afară să nu afle nimic. — Exact. Dar pentru a-ți reda întocmai părerile d-lui Vaida —„prietenul evreilor“ — îți voi da o pildă caracteristică despre judecata lui. Reproduc exact spusele ministrului către acelaș ziarist evreu: „Ar trebui să luptaţi contra aglomerării evreilor in Basarabia. La Bălti, de pildă, evreii formează 60% din populaţie". — Şi cum să lupte evreii contra aglomerării? Asta e situaţia. Doar n’o să le pretindă să se sinucidă. .presa celor de mai sus, imită ca să le înlesnească şederea la noi. — Dar, în definitiv, ce crede d. Vai da că se poate face pentru stârpirea dezordinilor ? — Soluţia o are gata. Iat-o după formularea ce i-a dat-o d-sa: „Nu pot lua măsuri draconice, căci ele ar putea avea o reacţiune nenorocită şi eu—cum mi-am spus— sunt prietenul evreilor. Aş aplica sistemul corecţiunii prin bătaie, dar n'o pot face pentru că „presa evreiască" mi-ar sări in cap. De altfel, întregul aparat poliţienesc este cu mult sub nevoile reale şi foarte slab pregătit, dând dovadă de o complectă lipsă de iniţiativă. De aceea prefer ŞI PENTRU VIITOR tactica mea de influenţare şi dominare a mişcărilor antisemite". — Adică deîntreţinere cu banii statului. Prigoana fiscală Buvrft fc-, *«fu*â de a înțelege ce urmăreşte guvernul prin prigoana deslănţuită împotriva contribuabilului. In ciuda exepeilenţei definitive ce s’a făcut că nici o violenţă nu e in stare să asigure acoperirea _ „U IA - -------------------- —-(»« vui de inutile, pe atât de primejdioase. Constatând că așa numita amnistie fiscală, adică ultima păsuire dată contribuabilului de a se pune la zi cu toate restantele, in schimbul abandonării de către stat a dobânzilor și amenzilor de Întârziere , n’a dat rezultatul dorit, fiscul a pornit o adevărată vânătoare împotriva contribuabililor. Se cere fiecăruia, nici mai mult nici mai puţin decât să facă dovada că a plătit impozitele pe 5 ani in urmă iar în lipsa lor, el a forţat să le plătească după norme arbitrare şi cu mijloace de constrângere barbare. In primul rând se cuvine să relevăm arbitrariul cererii de plată pe cinci ani in urmă. Nimeni nu e obligat să păstreze aceste dovezi căci în spiritul legii şi al bunului simţ e de presupus că un contribuabil nu poate plăti impozite noul până ce nu a achitat pe cele din trecut. Apoi, închipuţi-vă situaţia contribuabilului, care in cei cinci ani din urmă schimbându-şi de cinci ori domiciliul — şi nimeni nu-1 poate opri de la aceasta — şi-a schimbat de tot atâtea ori percepţia la care şi-a plătit birurile. Ar trebui să-şi piardă zile şi săptămâni pentru ca să obţină dovezile acum cerute. Dar in afară de caracterul şicanator al măsurii celei mai noui împotriva contribuabilului, se cuvine să ne întrebăm dacă e potrivit ales momentul pentru aplicarea ei şi dacă Statul are măcar autoritatea morală de a o lua. Ce preţ mai poate pune populaţia ţării pe preocupările afişate de guvern pentru soarta debitorilor ajunşi într’o situaţie disperată când aceluiaş guvern se năzăreşte să pună în mişcare toate rigorile legii şi tot ____LN------» • «...» xacutatea silită a debitorilor săi ajunşi in neputinţa de a plăti 7 In definitiv, Statul cel dintâi ar trebui să dea exemplul necesar al cruţării debitorului ajuns la sapă de lemn. Cu atât mai mult cu cât el are o mare răspundere in crearea situaţiei de astăzi. In loc de aceasta, guvernul recurge la măsuri cari ii pun într’o lumină foarte pufin favorabilă grija, atât de mult trâmbiţată, pentru soarta debitorilor şi în plus îl încarcă cu răspunderea unei acţiuni care sdruncă mult ideea autorităţii morale a Statului şi prin urmare aduce cea mai grea lovitură bazelor ordinei sociale. Din orice punct de vedere am examina dar prigoana da acum împotriva contribuabilului, ea nu poate apare altfel decât ca inutilă și primejdioasă. NOTE „O NENOROCIRE nu vine niciodată singură și proverbul are totdeauna dreptate" — scrie Viitorul. Ceea ce înseamnă că d. Vintilă Brătianu, când va veni, dacă va mai veni, la putere va aduce și pe d-nii Tancred, Mosout, etc. etc. LIBERALII recunoscând de pe acum că in guvernarea lor viitoare nu vor face mare lucru, declară că economiile și reducerea paperaseriei sunt și (mai ales) vor rămânea mereu probleme de actualitate. iH^i -— 'W*—«rr* r-^r~ «p. f 1» putea, tot așa de bine, numi legile, alegerea sau preferinţele sale — relatând numai ceea ce a văzut, comunicând numai ceea ce a simţit“. E vorba deci de o ,,exactitudine“ faţă de ea însăşi, nu faţă de lumea exterioară, faţă de subiect, nu faţă de obiect. Contesa de Noailles ne asigură, cu alte cuvinte, ca nu ne va spune nici atâtica mai mult decât ce-i vine să ne spuie... Şi nici mai puţin, din fericire ! Dar mai are nevoie un poet să ne asigure de sinceritatea lui ? Sau trebuie să înţelegem că până acum şi-a lăsat imaginaţia să cutreere pe domenii care nu-i aparţineau şi că numai de aci înainte, se limitează strict la propriile-i reacţii ? - CONTESA DE NOAILLES Cărţi străine Comtesse de Noailles „Divina contesă“ — aşa o numesc câncj pei Francezii omagiind violenţa şi fe- maj ştjj, cunda ei stare de inspiraţie — divi- poate fj 11a contesă a sădit o nouă floare în Cjjtaje î grădinile poeziei, sau, într’un stil p ... mai puţin influenţat de „noailles- ism“, a publicat un nou volum poe ta ,^any De data asta, însă, poezia e în antrerapt, proză şi proza tinde a fi „exactă“, a înregistra adică toate tresăririle, toate senzaţiile şi toate meditaţiile , autoarei (ceea ce, la drept vorbind, PrS făcuseră până acum destul de abun- j1*. ^ dent și versurile ei). De aici titlul de Exactitudes, atât de discutat de sliiC£, critici, care au văzut în el un para- . edox prea îndrăzneţ, o contradicție C1^f.se c prea făjișă a terminologiei curente. Titlul — cuvântul de „exactitudine“ evo- eat ^ o ---------------, că auto: *) Grasset, Paris. " l determir de D. FAUR Exactitudes“) CHESTIA ZILEI CE VA FI PESTE O LUNA Comerţul românesc de petrol cu Germania Exportul de produse petrolifere reprezintă pentru economia românească o valoare de nouă miliarde lei faţă de un export total de ‘29 miliarde l şi ocupând deci omport, întrecând chiar importanţa exportului de cereale. Ca o ramură comercială, care influenţează într’o aşa de importantă măsură balanţa comercială a unei ţări. Chestiunea situaţiunei relaţiunîlorcomerciale cu principalele ţări importatoare reprezintă o deosebită importanţă. Intre principalele ţări importatoare trebue numărată Germania care nu numai prin situaţiunea geografică dar şi prin activitatea intensă în domeniul economic şi financiar a înţeles să lege cât mai strânse legături economice cu România incă înainte de răsboiu. In 1913, Germania ocupa al 5-lea loc în rândul Ţărilor importatoare de produse româneşti şi participa la întregul comerţ de export românesc cu un procent de 27 la sută. Este interesant de menţionat că Germania participă actualmente la comerţul exterior al României cu un procent asemănător celui din 1913. EXPORTUL IN GERMANIA Tabloul următor reprezintă cantităţile de produse petrolifere ce au fost exportate în Germania înainte şi după războiu: Petrol brut 1060 tone în 1914 faţă de 1 tonă în 1929. Benzină 70.592 tone în 1914 faţă de 142.023 tone în 1929. Petrol rafinat 31.708 tone în 1914 faţă de 56.803 tone în 1929. Laimpant 9.332 tone în 1929. Uleiuri 4.885 tone în 1914 şi 3.602 tone în 1929. Parafină 46 tone în 1929. Reziduri 17.690 tone in 1914 şi 1.116 tone în 1929. In total deci: 126.295 tone în 1914 şi 212.923 tone in 1929. Exportul produselor petrolifere româneşti în Germania a realizat un însemnat progres. Dacă se ţinu seamă, că producţiunea de petrol a crescut în România în perioada comparativă de mai sus cu peste 2,7 milioane tone şi că importul german de produse petrolifere s’a cifrat la 2,7 milioane tone in ultimul an e evident că deşi cifrele de mai sus arată o sporire a exportului uni de vânzare de pe piaţa gr^M ce existau înainte de războia. /H se înfiinţa întreprinderea ..UtjHi ta“ care nu se ocupă cu ex/ro^H petrolului ci numai cu prelat fi comercializarea lui. Accasi^Bm prindere ia asujiră şi exporti facerea în Germania a P'HB petrolifere, româneşti si a imni'ilor, si deţine si azi ce ■ semnală cală din comerţul ■■ românesc in Germania. I'• târziu ..Columbia" si ...V/T!fH' . . nă" rari isi desfac produsi^K/M Germania prin intermediul ..Aktiengesellschaft fin ,^HH| Produkte“. Unirea si Cm/fHHM au ca piaţă de desfacere ,sH|®sg maniei Concordia a dat apărarea intereselor sale din port societăţii „Galia", întreprind comercială vieneză. Acestea eram sunt cele mai importante intrepuderi cari au organizat desfacereaiduselor petrolifere româneşti pe ţa germană; ele ar fi avut fără doială mai mult succes dacă nur fi avut de luptat cu concurenta nolor trusturi mondiale de petrol, Sidard Oii şi Royal Dutch Shell. (Citiţi continuarea în pagina I) Să nu fim răutăcioşi. Autoarea pune desigur în această savantă explicaţie orizonturi mult mai subtile şi mai cugetate, ceva aşa ca... îngrădirea sufletească a individului, sau ca „lumea e reprezentarea mea“ a lui Schopenhauer, sau ca imperativul categoric al temperamentului. Gândirea neprevenită se rătăceşte, însă, şi se irită în orbăcăeli atât de variate şi de gratuite, care n’au nimic de-a face nici cu poezia, nici cu metafizica şi care ar fi putut aşa de uşor fi evitate prin întrebuinţarea unui termen propriu. De ce să schimbăm cu orice preţ numele sensibilităţii şi al sincerităţii, botezându-le „exactitudine“ şi „determinism“? Pisicii-i zic pisică, iar lui Robi pungaş i a spus luminosul Boileau, a cărui autoritate, însă, n’a putut rezista secolelor de vijelie romantică şi de ameţeală simbolistă care i-au urmat. Avem de altfel, în aceeaşi prefaţă, câteva rânduri mai jos, ilustraţia manierei sentimentale cu care poeta tratează noţiunile. Temperamentul ei imaginativ vede mai ales conturul grafic al cuvântului ,,exactitudine“. ghicitoarea mea? e vorba de litera X, care în adevăr aduce cu vechil ceasuri cu apă ale grecilor...), ci celelalte consoane „care au avânţi: bradului“ ( poate, sau D... Pariur le sunt deschise !) şi aşa mai departe. Dar e păcat să necăjim în hât aragostei, a trecutului, a muzicii, notaţii lirificate, dacă se poate spu aşa, de momente şi de locuri. Pi ponderenta elementului liric, uquitatea lui se învederează până foititi continuarea in pag. II-a"