Adevěrul, iunie 1931 (Anul 44, nr. 14544-14568)
1931-06-01 / nr. 14544
6 pagini AHOL 44 - Ho. 14544 * Luni 1 Iunie 1831 FnvnATnnt • al, v. beldiman isss—1897 lUflUftiuw, CONST. MILDE 1897—1928 f 750 Iei pe un an ! « ___ T Centrala: 306 «7, 324/73, 346/70. ABONAMENTE: 380 lei pe 6 luni Ia ^f8*6 $ LEI W IlISăf3SÍÍ, Sír. SflflSÍ. IlliS $Sáf*ÍBSlaiM ÜQ. 1^0—11 telefoane 353/54. r _________| 200 lei pe Sum UUDIU | ____ _________ __ _ ___________Administrația: 30769. SUSPENDAREA PRIMARULUI Primarul capitalei, d. Dobrescu, a fost suspendat. De asemenea şi d. Niculescu, ajutorul de primar. Ba şi cutare primar de sector, cum şi cutare alt primar de sector. Păcat că avem aşa de puţine sectoare. Dar de ce toate aceste suspendări? Desigur, nereguli, neorânduieli, abateri de la legi şi regulamente, cărcări de articole şi paragrafe, călcări grave, sinistre, catastrofale. Toate acestea se vor vedea. Foarte bine! Sau, foarte rău, cum vreţi! ■ Dar o întrebare: cum se face că toate ororile municipale se descopăr — şi se sancţionează — exact in clipa de faţă când lupta electorală este în toiu? Cum se face că guvernul, atât de ocupat şi preocupat, mai are vreme şi pentru asemenea lucruri? Este, desigur, un mod de a face dovada — strălucită şi definitivă — că guvernul nu influenţează alegerile şi nu înţelege să facă nici o presiune asupra nimănui. Altfel, este evident că Bucureştii mai puteau aştepta câteva zile stăpânirea dezastruoasă sub care gemeau. Dar guvernul a vrut să curme răul cât mai curând, şi şi-a jertfit până şi ocupaţiile electorale, pentru a da toată atenţia intereselor municipiului, înregistrăm procedurea urmată ca un act de pură administraţie, străin de orice intenţie politică şi mai ales electorală. Guvernul ţine să se consolideze la cârmă şi să-şi facă popularitate în toate straturile sociale. El crede, probabil, că şi-a ales caile cele mai potrivite. Toate acestea vor fi examinate îndelung șî-și vor avea urmările inevitabile. AsL In toate timpurile, guvernele în vremea crizei economice, au văzut în restrângerea cheltuiţilor inutile unul din leacurile împotriva crizei. Oamenii — şi în deosebi femeile — nefiind ■ însă în stare să-şi stăpânească instinctele spre lux, guvernele s’au văzut silite să interviere prin măsuri şi legi. • ‘ Astfel, sub domnia lui Alexandru Moruzi, principele a dat,următorul ordin domnesc pe care-l găsim pomenit intr'o notă în romanul „Ciocoii vechi ţi noul”: „Io Alexandru Constantin Moruz, Voevod şi Domn ţării româneşti, Dum. veil Cămărăşiu, primind domnescul nostru pitan, să chemi pe toţi lipscanii laCămară şi să le dai porunca domniei mele pentru finde şi linaş, sadetica în cusături şi basmale, ce sunt lucruri ce pricinuiesc o cheltuială zădarnică şi o stingere de obşte; ca cîte dintracestea se află acum la prăvăliile lor acelea numai să şi le vînză, IAR DE ACI ÎNAINTE să ştie că fără a avea voie să le deschisă şi să le vînză, se va pecetlui, şi făcându-se fapt la cămara domniască se va scoate din ţara domniei mele afară şi mai mult nu vor fi îngăduiţi a le deschide şi a vinde aci. Drept aceea, ca să nu aibă pricini de îndreptare, că. n au ştiut, să le arăţi porunca Domniei male hotărîtoare, ca s’o ştie. Aşişderea , să arăţi dumneata. . porunca aceasta la vel. vameş al Carvasarai.Şi, că de acum înainte ori cita de acest fel, numite mai sus lucruri zadarnice, va,găsi între mărfurile ce aduc lipscanii, pecetluindu-le de faţă cu stăpânul acelei mărfi să letrimită'la Cămară Domniei mele. Şi însumi cu '!Domnul am poruncit . 1791 Martie 11. -* ) Şi , astfel Domnuţl a poruncit ca lipscanii să nu mai aducă „flude" Si ,,linaş“. .,SADETICA în cusături şi basmale, tot lucruri ce pricinuiesc cheltueli zădarnice“. Astări pornesc regulat spre noi ,vapoare şi trenuri încărcate în loc de flude şi sadetica, cu „fularuride mătase, crépe de chinuri (se citeşte Crép de şin nu cum e scris crépi de chin), apoi crépe satin voile georgette. Unde mai puneţi şalurile de Veneţia, vulpile albastre, covoarele de Persia şi Galeurile franceze, tot atitea lucruri zădarnice pentru care trimitem aurul nostru bun peste graniţă. Dar cine ar îndrăzni să propuie ca toate astea’ să fie aduse „pecetluite de la Carvasara la Cămara domniască Şi-ar aprinde paie în cap! Doctorul Y grec CARNETUL NOSTRU LUXUL ŞI CRIZA : ACUM O SUTĂ DE ANI IN BUCUREŞTI CI0ĂIE1 POUT DE D. AUREL DOBRESCU fost subsecretar de stat la Domenii, a cărnii dispariţie ciudat! în împrejurările actuale dă loc la tot felul de comentarii Glose politice... RECULEGERE •ccjILj-------------------------------------------------------Corespondenţii din Chişinău ai diferitelor ziare pretind că, cu ocazia prezenţei sale in capitala Basarabiei, d. Iorga a declarat că va da dispoziţii ca Duminecă, ziua care precede alegerile, orice propagandă electorală, de orice natură să fie oprită. Aceasta pentru ca sătenii să aibă o zi de reculegere şi să poată medita in linişte cu cine să voteze. Nu credem, până la proba contrară, că o astfel de declaraţie să fi făvut loc şi o astfel de hotărâre să fi fost luată. Nu credem pentru că nici un text de lege nu ingădue astfel de măsuri. Dar aci nu este vorba numai de legalitate. Căci măsura aceasta, dacă s’ar aplica, ar dovedi in mod peremptoriu că libertatea alegerilor a fost suprimată. Cum ? Foarte simplu. Oprirea oricărei propagande, înseamnă oprirea circulaţiei, cel puţin pentru membrii opoziţiei. Aceasta e evident. Or, dacă oamenii nu vor putea circula Duminică, cum vor putea fi prezenţi Luni dimineaţa, la localul de vot, delegaţii şi asistenţii opozifiei ? Să fie prezenţi toţi, de cu Sâmbătă ? Şi asta pentru că aşa vrea guvernul ? Dar mai există o posibilitate. Circulaţia liberă, dar oprirea cu forţă armată a propagandei, îşi dă seama guvernul ce ar însemna aceasta ? De aceia înclinăm a crede că hotărârea nu există şi dacă cumva a existat, ea nu va fi aplicată VIOLENŢELE „Viitorul” continuă atitudinea sa violentă faţă de partidul naţionlţărănesc. întreg ziarul — in fiece zi — nu este decât un cap de acuzare împotriva foştilor guvernanţi pe cari ii atacă cu o violenţă, ce nu a mai avut-o oficiosul liberal de când d. Duca a devenit , şef. Cetind ziarul nu se poate să nu te întrebi : ce ar,mai fi putut scrie oficiosul liberal dacă d. Duca venea cu adevărat la putere ?. Şi aci stă comicul situaţiei: oficiosul liberal se prezintă cum se prezintă, deşi itu-i la guvern. Dacă era la guvern, tot se mai înţelegea, deşi a fi la guvern impune de fapt oarecare ponderaţiune. Impunea cel puţin odinioară. .Astăzi s’au prăbuşit toate. Pretind însă liberalii că e fatal să fie aşa, fiindcă naţional-ţărăniştii sunt singurii adversari şi deci trebue să te baţi cu ei. In primul loc, e aci o chestie de măsură. Şi apoi, un ziar mare, oficios de partid, nu poate găsi el material interesant de critică iară sa spuie pe toate tonurile: hoţi, pungaşi, defraudatori, etc., etc. ? Critica obiectivă nu există ? Analiza situaţiilor şi indicarea metodelor de remediere nu merită onoarea unor inserări ? Triste vremuri trăim, cu atât mai mult cu cât de pe urma greşelilor de acum ale liberalilor nu vor suferi numai ei, ci, după cât pare, însăși politica țării. Sever. Guvernul se plânge că opoziţia insultă pe primul ministru şi pe miniştrii... In acelaş timp, presa guvernului îl prezintă pe d. luliu Maniu ca pe un „şef de bandă“. Ministrul de justiţie şi problema falimentelor O situaţie pe cât de îngrijorătoare pe atât de complexă D. ministru de justiţie a dat publicităţii trei circulari ce a adresat autorităţilor judecătoreşti, prin cari se invită să supravegheze, cu toată asprimea, împrejurărilor în cari falimentele se declară şi se lichidează, împrejurări cari, după statisticele existente, i se par cu deosebire îngrijorătoare pentru desfăşurarea comerţului inăritm si pentru creditul tării in străinătate. Desigur, constatările d-lui ministru sunt juste şi preocuparea sa îndreptăţită. Dar nu este mai puţin adevărat că d-sa preocupându-se numai de freqvenţa falimentelor, de încetineala lichidării lor, de indulgenţa judecătorilor faţă de ceea ce am putea numi în delicateţele profesionale ale comercianţilor, nu vede decât o singură latură a chestiunii, nuse preocupă decât departea finală a unui proces ale cărui începuturi sunt mult mai îndepărtate, este surprins numai de consecinţele unei stări de lucruri ale cărei cauze sunt mult mai grave mai adânci şi cu totul de altă natură decât numai de cele semnalate în circulările amintite. * Ministrul de justiţie a rămas încă magistratul flamangiu, deprins să judece rece, şi după principiile imuabile de drept, cauzele ce i se prezintă, lăsând însă la o parte mementul omenesc şi social de care omul de guvern e dator să fie preocupat în primul rând. Numărulmare al falimentelor, cota minimă ce rezultă din lichidare, nu se datoresc neglijenţei instanţelor judecătoreşti, nici indulgenţii lor. Judecătorii sunt doar datori să fie cumpăna dreaptă între debitorii cari susţin că toţi creditorii sunt cămătari şi creditorii cari cred că toţi debitorii sunt de rea credinţă. In situaţia economică dezastruoasă- iri care ne găsim, numai ameliorarea posibilităţilor de viaţă a comerţului şi industriei însăşi ar putea restabili creditul în străinătate, care ar rămâne altfel tot atât de precar ca şi azi, chiar dacă temniţele ar fi umplute cu faliţi şi averile lor lichidate cât ai clipi din ochi. Şi pe de altă parte judecătorii cari în această materie reprezintă puterea represivă a statului, au cu atât mai puţin drept să fie de o excesivă seveitate, cu cât ştiu câtă vină are şi statul ca debitor în această stare îngrijorătoare economică şi morală în care ne găsim. Este ştiut doar că statul datoreşte încă din 1918 peste cinci miliarde lei drept despăgubiri de răsboi. Intrebatu-s’a d. ministru de justiţie cât din această sumă revine negustorilor şi industriaşilor şi ce capital reprezintă pentru comerţul ţării aceste sume întrebuinţate de proprietarii lor pentru valorificarea bogăţiilor naţionale ? Afară de aceasta statul mai datoreşte furnizorilor săi comerciali peste trei miliarde lei Mai rău platnic decât cei mai îndărătnici debitori, statul nu este oare mai de condamnat decât acei faliţi nenorociţi ce ar urma să înfunde închisorile fiindcă nu au putut face faţă plăţilor din cauză că nici ei nu au încasat creanţele lor dela autorităţile publice ? Un caz precis dintr’o mie: un droghist din Bucureşti are de primit patrusprezece milioane lei de la Primăria Capitalei care i-a expropriat definitiv imobilul încă din anul 1925, şi este declarat în stare de faliment la 1929 fiindcă datora patru milioane lei. Nu contribue oare asemenea fapte mai mult la sdruncinarea creditului Ţării decât administrarea prea lentă a falimentelor ? * Ş: nu trebue să uităm nici modul anarhic în care statul Înţelege sa legifereze; nu putem trece cu vederea acel noian de legi, uneleconstituţionale, * altele retroactive, cari lovesc direct şi fără nici o despăgubire averile particulare ale industriaşilor şi comercianţilor, violând cu uşurinţă şi seninătate drepturile lor câştigate. Mai există, oare vre-o ţară civilizată in care noţiunea dreptului de proprietate, care este la baza edificiului social, să fie atât de uşor nesocotită, călcată, nesiguranţa asupra situaţiei juridice mai mare, schimbările de concepţii în legislaţii mai freqvente şi mai radicale ca la noi ? Statul creează haosul din nedibăcie sau din nepricepere, iar falimentele sunt şi ele unele consecinţe triste, dar fatale şi sigure, a acestor greşeli de neiertat. Şi ,să mă ierte de ministru de justiţie, dar, statul, care expropriază prin legi deghizate şi fără justă despăgubire, bunurile particulare în folosul său ori în folosul altora, şi atinge astfel drepturile câştigate, mi se pare că-i tot atât, necinstit şi de condamnat ca şi negustorul care îţi doseşte activul în dauna creditorilor. Iar judecătorul, care deţine puterea de represiune de la stat, mai are oare în aceste împrejurări autoritatea suficientă de a fi aspru când îşi exercită funcţiunea în numele unui asemenea stăpân ? ★ Se cuvine ca ministrul dreptăţii să-şi spună cuvântul său circular şi în această chestiune. Lascăr Antoniu NOTE CU prilejul campaniei electorale au sosit in ţară numeroşi corespondenţi străini. Alegerile „à la roumaine’’ au devenit o curiozitate mondială... * LA Timişoara, d. Argetoianu a declarat că „guvernul la nevoe va trece peste legi” (Adică, va continua să treacă.) Iar cât priveşte nevoile — la tot vasul câte una. De pildă, reuşita în alegeri. ★ SE spune că guvernul va interzice propaganda electorală o zi înainte de alegeri — pentru ca cetăţenii să mediteze în linişte. D. Argetoianu trebue să-i ia pe alegători din scurt. Cum îi lasă să mediteze — nu-l mai votează. CAMERA FRANCEZĂ A DAT SATISFACŢIE D-LUI BRIAND Joi după amiază Camera franceză a avut una din seteme de ateri, d. Brianţi a prezentat Adunării deputaţilor rezultatul activităţii sale de la Geneva, iar Camera a avut să se pronunţe, dacă stărueşte să sprijine politica de pace şi de înţelegere creiată şi îndrumată de către ministrul de externe. Cu acest prilej reprezentanţii partidelor de dreapta au încercat prin toate mijloacele şi cu toate violenţele de limbaj, să ştirbească autoritatea d-lui Briand şi să influenţeze Adunarea deputaţilor în defavoarea sa. S-au urcat la tribună toţi adversarii lui Aristide Briand şi ai politicei inspirată de principiile democraţiei moderne şi a legilor de conservare europeană. Prin urmare d. Briand n’a fost atacat şi judecat numai pentru politica sa externă, ci şi pentru atitudinea sa în politica internă. A fost acuzat că lucrează pentru refacerea blocului partidelor de stânga şi deci pentru consolidarea directivelor democratice in politica Franţei. Replica d-lui Briand a fost scurtă. A vorbit simplu şi fără exces de oratorie, expunând în cuvinte puţine succesele reale pe care Franţa le-a obţinut şi de astădată la Geneva. Rezultatul a fost că majoritatea sdrobitoare a deputaţilor i-a votat Încredere d-lui Briand şi astfel Camera franceză a ratificat pentru a nu ştiu câta oară politica externă a acestui apostol al păcei şi al înţelegerii dintre popoare. Cu alte cuvinte Adunarea deputaţilor a ţinut să repare prin manifestaţia de joi noaptea, nedreptatea ce i s’a făcut d-lui Briand la Versailles. Prin acest vot de încredere pentru d. Briand s’a întărit în mod logic şi situaţia întregului cabinet. Primul ministru a ţinut de altfel să declare în Cameră solidaritatea perfectă care există între toţi membrii guvernului şi ministrul de externe. Partidele de dreapta au ieşit înfrânte din această întâlnire, care l-a reintegrat pe Aristide Briand în vechea sa autoritate. L. P. Nasta NAZBATI I MĂSURI D. prefect de Muscel scrie în „Neamul Românesc“ : „Am luat măsuri ca să se împiedece insultarea primului ministru“. ...Şi, ca să se împiedece definitiv acest lucru, ar fi nimerit să se interzică pur şi simplu întrunirile şi discursurile ! Rix D. BRIAND I Aurel Niculescu-Braţu de ŞERBAN CIOCULESCU Am citit în ziare ştirea morţii lui Braţu. Cu câteva zile înainte şezusem în faţa sa, la Capşa. Un tânăr actor de talent, d. Pinţi, povestea o anecdotă, în râsul general. Râdeam cu toţii, fără expresie, dar numai surâsul lui Braţu, între parantezele rictusului, era filosofic. Observaţia am făcut-o interior, pe loc, şi nu era decât verificarea unei experienţe noui. In Capsa reporterilor, a literaţilor, a actorilor şi a politicianilor, Bratu a fost totdeauna pentru mine, filosoful antic. L-am cunoscut în ultimii săi ani, când după impresia obştească, nu rămăsese decât o ruină, dar o ruină admirabilă. Capsiştii vechi, şi foştii clienţi ai Terasei sau ai lui Kuebler, îl cunoscuseră în splendoarea tinereţii, când un Stork îi turna chipul în bronz, reţinut de principesa Maria (1909), când un Iser sau un Ressu îi creionau trăsăturile de medalie. Pe atunci, Bratu era consul general şi, cum se spune, o figură bucureşteană. Conversaţia sa era legendară. Se povesteşte şi astăzi despre monologul său tiranic, care nu suporta întreruperi. Când vorbea Bratu, nimeni nu putea plasa un cuvânt, îmi închipui causeria sa de pe vremuri, scânteietoare şi suculentă ca aceia a bunului abate Jérôme Coignard, din faimoasa „Rotisserie de la Reine Pédauque“ a minunatului causeur care a fost Anatole France. Speţa capsiştilor, aşa de bine fixată de maestrul T. Arghezi în articolul său răsunător despre „Capşa şi Capşismul“ (Lumea, I, 21, 29 Martie 1925) se caracterizează prin scepticism. „E adevărat că la Capşa se tăgăduiesc gloriile incontestabile... Superioritatea capşismului consistă în aceia că exclude conformaţia tabu". Nu e deci de mirare că la Capşa nici Bratu nu era tabu. Se povesteşte, de pildă, că erudiţia sa ostentativă a plictisit pe Chendi, care i-a întins o cursă, cerându-i un articol pentru Viaţa literară. Faima lui Virgiliu, cu nu ştiu câte guri şi aripi, colportează că articolul lui Bratu, în cuprinsul unor coloane scurte, conţinea treizeci de nume proprii şi douăzeci de citate. Nu ştiu dacă e adevărat. Aci se pare că s’a împotmolit cariera scriitorului Bratu. Adevărată sau nu, anecdota are un substrat real. Braţu era un vorbitor născut. Asemenea genii (etimologic: in genium-fire, caracter) se realizează exclusiv verbal. Oscar Wilde, prototipul geniului verbal, îi spunea lui Gide: „tot geniul meu l-am pus în viață", cu subînțelesul ratării sale ca scriitor. Dacă un Oscar Wilde nu s’a realizat în scris, de ce i-am pretinde aceasta lui Bratu? ★ De pe urma lui nu au rămas decât câteva cuvinte. Nu este suficient? „La început a fost cuvântul“. Braţu a fost un magician al logos-ului. Câţi s’ar putea lăuda măcar cu atât? In orice împrejurare, Braţu avea cuvântul situaţiei. Din adversarii fascismului, cine a fost capabil de o execuţie într’un cuvânt, ca Bratu? Eterna Capsă, la o masă. Maestrul Castaldi, perorează entusiast: — Mussolini, e un Cesare! Bratu: — Sidoli! Nu e decât un cuvânt, dar care loveşte mai eficace decât o tiradă, o satiră sau un pamflet, CHESTIA ZILEI PRECAUȚIUNE — Să bag bine de seamă , unde dau cu checa și unde cu șurubul. (Citiţi continuarea în pag. II-a) Este ţara permanent guvernamentală ? O cercetare serioasă dovedeşte că nu o părere foarte răspândită în diverse straturi, atât la noi, cât şi în străinătate, este că ţara noastră trebue socotită ca guvernamentală din principiu. In special când se discută chestiunea reformei electorale se aude mereu obiecţiunea că, în comparaţiile ce se fac cu diversele sisteme electorale din străinătate, trebue să ţinem seama de faptul special că, la noi, ţara este întotdeauna guvernamentală. Socotim această obiecţiune neîntemeiată. Ea se reazămă pe faptul necontestabil că în România mică dinainte de războiu guvernele obţineau în permanenţă aproape unanimităţi, iar în România Mare opoziţia niciodată n’a putut obţine un număr prea mare de mandate. Dar aceasta nu înseamnă că ţara e guvernamentală. Trebue ţinut seama de felul cum s’au obţinut aceste majorităţi. Dacă guvernele n’ar fi uzat de mijloace nepermise de constrângere , dacă mulţimea ar fi alergat de bună voie la urne, pentru a vota cu guvernul, s’ar putea spune că ţara e guvernamentală. Dar lucrurile nu s’au petrecut nici odată astfel : înainte de război, atât în vechiul regat, cât şi în Ardeal, ţărănimea trebuia să dea adevărate lupte eroice, pentru a putea alege pe cine vroia ea. Şi, mai ales in Ardeal, numai sistemul electoral nedrept făcea ca românii să aibă atât de puţini deputaţi în Cameră. După războiu, mai este oare ne-NIGULESCU BRATU Bust de bronz executat de maestrul Storck (Colecţia reginei Maria 1909). Şi cuvintele sale sunt fără număr, circulă, fac serie şi la repertoriul vorbelor autentice, se adaugă, fără posibilitate de control, suma spiritelor care i se atribue, dar e ştiut că „on ne prâte qu’aux riches". Un asemenea nabab al cuvintelor de spirit a fost Bratu. S’ar putea scrie un capitol întreg numai cu referire la scurta sa carieră didactică. Demisionase din cariera diplomatică, sub motivul mândru că „în ţara în care gladiatorii au ajuns proconsuli (un fost boxeur fusese numit prefect) şi histrionii pretori (un fost actor intrase în magistratură). Bratu nu mai poate fi consul". Primise un post de suplinitor, într’un liceu de provincie. La o conferinţă de clasă, se discuta cu gravitate sancţiunea meritată de voe să reamintim mijloacele de cam uzau guvernele, pentru a obţine majorităţi în contra voinţii alegătorilor? Se poate spune că ţara este guvernamentală, când guvernele puneau să se fure urnele, să se falsifice procesele verbale pentru a-şi vedea proclamaţi candidaţii ? Iată, de pildă, ce s’a petrecut la alegerile pentru camerele agricole din 1926. Guvernul liberal nu şi-a dat seama de importanţa acestor alegeri şi n’a luat măsuri pentru falsificarea lor. Rezultatul ? Opoziţia a reuşit pretutindeni. La alegerile comunale din acelaş an, de asemenea opoziţia a reuşit aproape pretutindeni, deşi se luaseră de către guvern toate măsurile pentru a-şi instala partizanii săi la comune. Cea mai bună dovadă că chiar conducătorii partidelor oligarhice s’au convins că ţara nu este guvernamentală o avem în faptul că în legea electorală s’a acordat, faimoasa primă partidului care are mai multe voturi. Dacă tara ar fi realmente permanent guvernameatală, partidul de la putere ar fi sigur că pe baza acestei imprejurări ar avea majoritatea si n’ar fi căutat să-și asigure guvernarea pe cale artificială. Numai într’o ţară neguvernamentală, de opinie publică, cu opoziţie puternică — aşa cum era la noi opoziţia naţional-ţărănistă în 1926 — se poate imagina siluirea opiniei publice prin astfel de dispoziţii legale. Că siluitorii au prevăzut bine, lucrurile s’a dovedit prin rezultatul alegerilor din 1926. Cu toate că guvernul de atuncea se afla în cartel cu ungurii și cu germanii, el n’a obținut de cât 52 la sută din numărul voturilor. Or, în alegerile din 1928 s’a văzut că ungurii singuri au aproape 8 la sută din numărul total al voturilor. Cele două partide naționale minoritare trebue deci să aibă, la un loc, cel puţin 12 (Citit continuarea în pag. II-a) un elev, care se făcuse vinovat pentru că fumase. Profesorii propuneau sancţiuni aspre pe ameţitoare octave. Eliminare pe un trimestru, eliminare până la finele anului, cu sau fără drept de examen, eliminare definitivă din toate şcolile de stat. Se pronunţă titularii definitivi, titularii provizorii, suplinitori cu vecinie. E rândul lui Bratu. — Nu-mi mai rămâne, domnilor, să propun decât decapitarea culpabilului. Proteste generale: Domnule, Nu-ţi permitem, nu eşti serios! Reacţiunea e tipică şi elocventă Omul de spirit e eliminat de corpul social pentru neseriozitate Armătura societăţii e respectabilitatea. Domnii profesori în consiliu au exprimat în contra lui Bratu verdictul societăţii ofensate de insul care-şi permite să fie spiritual, când nu trebue să fii decât serios, conform capitolului, articolului şi aliniatului respectiv. Această societate consolidată pe principiişi paragrafe, l-a categorisit definitiv: ratat. Şi dacă Bratu ar fi fost într’adevăr un ratat... Ce înseamnă un ratat? Ratat nu e