Adevěrul, noiembrie 1931 (Anul 44, nr. 14673-14698)

1931-11-01 / nr. 14673

ANDL 44 - Ho. 14673 Duminici 1 Noem a 6 pagini abonamente: 3st­iei H­­o­mbă|f.ato g LEI BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 7-9-11 telefoane: S£.ro ÎNCREDEREA IN POPOR! Intr’o convorbire acordată unui confrate, d. dr. Al Vaida-Voevod spune: „Guvernele insultă prea cu uşu­rinţă acest popor, că nu-i matur, că-i prost. Nu e prost De aceia, iată ce spun: noi nu ne temem de alegeri libere". Foarte just. Şi de câte ori citim în presa de dreapta afirmaţiunea exasperant de des repetată că poporul nu are încă maturitatea necesară unei libere e­­xercitări a dreptului de vot ne în­trebăm cum este cu putinţă să se tragă încheeri atât de false. Din două, una. Or, poporul este pregătit şi, a­­tunci, să se respecte textul, prea adesea călcat în picioare, al Consti­tuţiei; or, dacă poporul este insufi­cient pregătit, să se tragă ultimele concluzii logice, să se modifice Con­stituţia, să se anuleze dreptul de vot. Instituţiile nu pot exista numai pe hârtie. Odată scrise pe hârtie, o­­dată introduse in texte de legi, ele trebue aplicate cu sinceritate de­plină. Căci altfel, massele simt — oricât s’ar bizui cârmuitorul pe a­­patia lor — simt că simt jefuite de drepturi care le-au fost odată acor­date şi care, deci, le aparţin. Nimic mai primejdios decât acest sentiment, care îşi face drum în su­netul popular şi care pricinueşte, acolo, frământări lente dar cu atât mai grave. Tony Bacalbaşa, care­ avea darul de a sintetiza într’o butadă, o în­treaga situaţie — oricât de com­plexă, — spunea: — Şi ţarul Rusiei este pentru dreptul de vot, dar cu o singură re­zervă: să voteze numai el! Cam aceiaşi mentalitate întâlnim în rândurile oamenilor noştri de dreapta: simm­ pentru votul univer­sal, cu rezerva neînsemnată — cu totul neînsemnată — să voteze nu­mai ei! Iar mentalitatea aceasta, care a guvernat Rusia ţaristă, a­­ văzut unde a dus­ la prăbuşirea regimului în plin război, la o scurtă epocă — doua-trei săptămâni — de democraţie cumpănită şi, apoi, la nebunia bolşevismului Fiindcă, hotărit, democraţia este un leac împotriva rănilor pe care ie pricinuesc regimurile reacţionare. Numai că acest leac — ca toate leacurile — trebue utilizat la timp. Mai târziu, când boala şi-a croit drum în organismul social, de pri­sos să mai utilizezi doftoria, de­mocraţia nu mai poate zăgăzui răul la materie socială, ca şi in medi­cină, minunile sunt excluse. Batjocorind poporul, — socotin­­du-1 nepregătit, refuzându-i dreptu­rile cetăţeneşti, — mândra aristo­craţie rusă s’a prăbuşit în câteva zile, ca să furnizeze şofeuri, vieţii pariziene, şi vedete, studio­urilor a­­mericane... De altfel, observatorul obiectiv va recunoaşte că, oride câte ori po­poarele au fost lăsate să-şi aleagă cârmuitorii în deplină libertate, nu au greşit, nu s’au înşelat. Au fost erori de amănunt. Nu însă erori fatale. Priviţi harta politică a Europei. Regimurile turbulente — cum este fascismul italian, care schiţează zil­nic ameninţarea unui nou război, sau regimurile extremiste — cum este bolşevismul rus, care prin izo­larea sa a dus la acest cumplit de­zechilibru al vieţii continentului, — nu sunt izvorîte din libera alegere a cetăţenilor. Şi fascismul şi bolşevismul au fost impuse de sus in jos. Şi unul şi celalt se menţin prin aceiaşi dispre­ţuire a voinţei cetăţeneşti. Amân­două se vor prăbuşi în clipa în care, voinţa aceasta îndelung oprimată, va izbucni vulcanic, aşa cum s’a pe­trecut acum câteva luni in Spania. In discursuri, în convorbirile lor cu străinii, politicianii stârnesc a­­supra virtuţilor poporului român. Muncă, inteligenţă, chibzuială — iată ceea ce i se recunoaşte până şi in manualele de şcoală, acestui po­por. . Şi-apoi, aceiaşi oameni ii re­fuză dreptul, de a-şi alege cârmui­­torii, adică îl declară minor, inca­pabil de discernământ. îşi închipue cineva că, într’o atât de gravă contradicţie, este posibilă o evoluţie pacinică şi fecundă ? 7 Tudor Teodorescu-Branişte Glose politice DESMINŢIRI Totul e bine tot­ cea mai fericită din ţâri. Nimic nu primejduieşte actuala formaţiune guvernamenta­lă. Acesta, este senzul şi cuprinsul iu­tu­ror­ desmînţirilor violente, pă­timaşe, amestecate uneori cu ata­curi personale, desminţiri pornite din lagărul guvernamental. Nimic surprinzător. Când s’a sfiit oare un guvern românesc să desmintă­ realitatea cea mai evi­­dentă? Aşa a fost în trecut, necum astăzi când, comunicatele guvernu­lui su­nt redactate în mod atât de pătimaş şi cu un atât de violent caracter de polemică. ■ Cine se îndoeşte n’are decât să citească recentul comunicat dat­ de ministerul sănătăţii publice, în chestia Epitropiei Sf. Spiridon! In­­tr’adevăr, nu ştim să se fi produs vreodată un atare comunicat, de o polemică neuzitată şi care priveşte nu numai pe criticii de acum ci şi pe autorii legiferărilor organice de odinioară. S-ar părea că ne guvernează po­lemişti, nu oameni de stat! Dar indiferent de cum se des­minte, interesează ce se desminte. Or, se neagă lucruri pe cari nici alţii, nici noi nu le-am spus. Pe noi nu ne preocupă valoarea combinaţiilor unora sau altora dintre politiciani. Aceste combi­­națiuni se cer înregistrate, fiind, că ele există ca atare. Dacă vor duce sau nu la­­fapte concrete politice, asta se va vedea. Ne-m preocupat, însă, o chestie specială și aci rămâne ca timpul să verifice desmintirile guvernu­lui. Nem preocupat faptul: guvernul va putea face faţă situaţiei şi difi­cultăţilor tot mai mari cari se a­­nunţă? In vederea aceasta nu se pregăteşte oare o formulă, pentru cazul Când guvernul lor­ga­ Arge­­toianu eşuiază? Noi pretindem că da. Guvernul susţine că nu. Timpul va arăta sine a avut dreptate. Un lucru însă este sigur şi anu­me: când guvernul desminte prea mult şi prea mul­te,e sigur că e la strâmtoare. AIUREA . Sunt unii — cu pretenţii de a fi oameni de dreapta — cari se arată încântaţi de rezultatul alegerilor din Angiin. Au biruit conservato­rii, strigă ei. Trăiască dreapta! Nu vom încerca sublinierea fap­tului că legea electorală engleză creiazâ o situaţie privilegiată pen­tru cei cu plusul de voturi. Întru­cât în Anglia nu există­­principiul reprezentării proporţionale.­ Vom observa doar că, într’ade­văr, marea majoritate s'a pronun­ţat pentru guvernul naţional. Vom adăuga însă că pentru prima dată s’a pus în Anglia lupta pe baza unui program net socialist, şi al luptei­­de clasă şi că acest program a întrunit aproape şapte milioane de voturi. Cine poate prevedea ce va în­semna scrutinul de mâine din An­glia, când laburiştii se vor men­­tine pe baza programului luptei de clasă? In ce priveşte pe acei cari vor să tragă concluzii reacţionare pentru România, vom reproduce fraza a­­celui publicist, care a exclamat: — „Dă, Doamne, pentru Româ­nia, conservatori ca în Anglia şi eu renunţ să mai fiu democrat!" Conservatorii englezi sunt lega­­liști. Ei nu sunt partizanii anar­hiei de sus! •___­ Sever CARNETUL NOSTRU MAGNETISMUL TERESTRU ŞI TELEFONUL CAPITALEI Cred că nu sunt singurul nenoro­cit din Capitală, desnădăjduit de reaua funcţionare a telefoanelor noi­stre. Chestiunea prezentând deci un interes general, îmi voiu permite i face din ea subiectul unei cronici. De o bucată de timp nu e zi ca te­­­efonul meu — pentru funcţionarei căruia plătesc regulat câteva mii de lei anual, — să nu se defecteze, lă­­sându-mă izolat complect cinci-şasi ceasuri pe zi sau chiar zile întregi întâmplarea a făcut să prind gla­­sul — sau mai bine... urechea tele­fonistei de la Centrală şi s’o intrat de cauza acestor defecte sau... ne­­glijenţe. — De vină e poate influenţa mag­­netică ! — mi-a răspuns telefonista Iată ce înseamnă, mi-am zis i­ sine, cultură, erudiţie. Orice întâmplare’ capătă imedia o explicaţie „ştiinţifică“. Ştie şi d-ta telefonistă de la Cem­trala noastră telefonică de existenţa acelei forţe, misterioase până azi care face ca acul magnetic al buso­lei să se îndrepte mereu spre polu Nord. Ea ştie desigur că întreg globu pământesc e socotit azi ca un uria magnet echivalent în forţă cu pu­terea a patru mii de trilioane (scri­eţi cu 23 de zeruri) de magnete, fie­­care de câte un kilogram. Dar de­sigur că ea mai ştie că a­cest uriaş magnet terestru are şi e — după cum afirmă fizicienii—poli cari se deplasează însă de la Răsă­rit spre Apus, la interval de un se­col sau două. Acum îmi explic şi eu ipoteza d-re telefoniste. Se poate ca polul mag­netic al globului, în deplasarea lui să fi ajuns în dreptul centralei te­lefonice din Capitală, şi astfel ai loc acele funcţionări defectuoase. Aşa, mă consolez şi eu! Hypocrat Conservatorii noştri se felicită de succesul conservatorilor englezi. ...îşi închipuesc oare că există vreo asemă­nare între ei şi ceilalţi? Exemple de la vecini Pe marginea „impresiilor din Bugaria“, ale d-lui dr. N. Lupu Am citit cu atenţiune şi cu un de­osebit interes articolele din „Ade­vărul”, în care d. dr. N. Lupu, Şeful partidului ţărănesc, şi-a consemnat impresiile culese şi constatările fă­cute cu ocaziunea recentei d-sale călătorii ,în Bulgaria. Dacă modesta mărturie a sub­semnatului — om care pretinde că cunoaşte în­deajuns Bulgaria, lim­ba bulgară şi poporul bulgar — poate avea vre­ o valoare, îmi per­mit să declar că d. dr. N. Lupu a văzut exact şi a redat în mod fidel situaţia din ţara vecină. De aceia, relatările d-sale sunt menite, pe de o parte, să ne lămu­rească asupra unor stări de lucruri, pe care avem tot interesul să le cunoaştem, iar, pe de altă parte, să servească­ — îndrăznesc să spun aceasta — drept exemplu de imi­tat, atât pentru noi, ca particulari, cât şi pentru cei ce ne guvernea­ză. La protestele acelora cari, din­­tr’un exces de naţionalism greşit­, ar socoti ca o jignire faptul că bul­garii, pe cari suntem obişnuiţi să-i considerăm ca un popor inferior, sunt daţi ca exem­plu, fie îngăduim să le spunem: „Binevoiţi să ascul­taţi, mai înainte de a va supăra”. ★ •­­r Şi iată, d. dr. N. Lupu relevă în­tre altele,­ că, spre deosebire de pă­mântul românesc, solul şi subsolul Bulgariei este sărac şi puţin rodi­tor pe cea mai mare parte a întin­de­rei sale. Pornind, de pildă, de la Rusciuc şi până la Sofia, nu mai întâlneşti bogăţia şi belşugul de câmpii mă­noase din vechiul nostru regat, iar munţii Balcani, afară­ de unele mine de fier şi de cărbuni, nu conţin în sânul lor nici o picătură de petrol, precum pe toată întinderea pămân­tului bulgăresc nu există un bob de sare. Tot aşa, Bulgaria, este mult mai săracă în cursuri de apă, care să ajute la rodnicia pământului şi să fie eventual utilizate ca forţă mo­trice. Pământ mai fertil condiţiuni cli­materice mai bune şi cursuri de a­­pă cu un debit mai mare găseşti tocmai pe versantul celalt al mun­ţilor Rodopi, între aceşti munţi şi marea Egee. Porţiunea aceasta de pământ — expusă şi ea unor fenomene sismi­­ce ce­ se repetă la intervale, destul de dese, — reprezintă însă o parte mică din întinderea teritorială a Bulgariei. Oricum, în comparaţie cu româ­nii, bulgarii au avut parte de un pă­mânt, în genere, destul de ingrat. • Totuşi, ceiace a refuzat natura, a fost întregit la dârzenia la mun­că, de energia şi de proverbiala cumpătare a ţăranului bulgar. S’a făcut o cultură ’ intensivă a pămân­tului, s’a dat o deosebită îngrijire viticulturei, pomiculturei, tutunului şi s’a izbutit ca d­in grădinărit să se facă o specialitate, aproape un mo­nopol al bulgarilor, pe cari îi gă­sim ca grădinari în toate statele din Europa, ba chiar şi dincolo de Oceanul Atlantic, în continentul american. Aşa se face că, în genere, ţăranul bulgar nu este mai sărac decât ţă­ranul român. In alte direcţiuni, o practică în­delungată a votului obştesc şi o luptă perseverentă împotriva anal­fabetismului au făcut ca ţăranul bulgar să fie conştient de dreptu­rile sale şi să preţuiască la­ justa lor valoare libertăţile cetăţeneşti, de cari nu se lăsă aşa de lesne să fie despuiat. încercări de sugruma­re a acestor drepturi şi libertăţi au provocat totdeauna violente şi ho­tărâte mişcări de reacţiune din par­tea masselor populare.­ ★ In ce priveşte relaţiunile econo­mice între România şi Bulgaria, d. dr. N. Lupu, întemeindu-se, bine­în­ţeles, pe date şi statistici, ne spu­ne că exportul nostru în Bulgaria se cifrează la suma de o jumătate de miliard de leva, pe când ceea ce importăm din Bulgaria nu se urcă decât la vre­o 30 de milioane de leva. Aşa­dar, o balanţă comerciala cât se poate de favorabilă nouă şi care ar putea deveni şi mai favo­rabilă, dacă s'ar lua măsurile pre­conizate cu drept cuvânt de­ d. dr. N. Lupu şi daca.... asupra acestui din urmă „dacă”, las mai bine să vorbească d. dr. N. Lupu, pentru sarea românească — spu­ne d-sa — din care bulgarii importă două­ mii de vamane anual, in fie­care an se prezintă la licitaţie Coo­perarea centrală din Sofia, dar ea neavând în contabilitate rubrici pentru anumite sume şi destinaţii nu reuşeşte şi e bătută sistematic de un consorţiu­ de speculanţi, cari deţin monopolul sării în Bulgaria. Las pe cititori să judece modul cum sunt tratate interesele cele mai vi­tale ale statului“. Cititorii au judecat şi au înţeles ruşinea faptului. Sunt moravuri de­testabile, cari ne fac de râs şi în raporturile noastre cu străinătatea. Preţul grâului a fost pe pieţele bulgăreşti tot aşa de scăzut, ca şi la noi. Totuşi, d. dr. N. Lupu ne spune— şi faptul e perfect , adevărat — că ţăranul bulgar a primit anul a­­cesta în mână 35 de mii de leva (a­­prope 40 de mii de lei) pentru fie­care vagon de grâu, faţă de vre­o 15 mii de lei, câţi a încasat ţăranul român. Şi aceasta fără să se înfiin­teze vreun timbru pe pâine sau să se facă şi să se refacă mereu le­gea de valorificare a cerealelor. S’a adoptat un sistem care s’a dovedit eficace — bine înţeles, pentru ţăran, adică pentru produ­cătorul direct. D. dr. N. Lupu ne a­­rată în câteva cuvinte în ce a con­stat sistemul acesta: „Comerţul de grâu a fost mono­polizat de stat. Statul a scăzut la normal beneficiile morarului şi bru­tarului, care, la noi, încasează fie­care câte 10 mii de lei în plus la vagon peste , câştigul licit. „Din această impunere a morari­lor şi brutarilor, guvernul plăteşte diferenţa preţului de grâu la ex­port, care, acolo ca şi aici, e de 15 mii de lei“. ....Dar bugetul statului se soldea­ză şi în Bulgaria cu deficite. Deci, noul guvern bulgar se vede con­strâns să facă reduceri şi economii importante. . Se face, începând de sus, înce­pând cu lefurile membrilor guver­nului şi cu numărul acestor mem­bri. Le face sus şi se opreşte jos, respectând lefurile funcţionarilor mici. Le mai face, înlăturând din ager orice sinecure şi interzicând orice cumul. Oare în toate faptele acestea nu s’ar găsi şi unele, care ar putea servi ca exemplu şi conducătorilor dela noi? POST SCRIPTUM. — Am scris rândurile de mai sus, mai înainte de apariţia articolului „Concluzii", ultimul­ articol al d-lui dr. N. Lupu. Asupra acestui articol am de făcut rezervele mele, anume in ce priveşte ideia de colonizare in Cadrilater­­ şi sentimentele anti-bulgăreşti cu care d. doctor crede că românii macedo­neni au venit de acasă de la ei. In privinţa acestui din urmă punct, mă mărginesc să spun că, aşa cum vor recunoaşte bulgarii în­şişi, în Macedonia raporturile dintre români şi bulgari au fost din cele mai bune. N„ B. N. Batraria N­A Z­B­A­T­I­I REDUCERI Se lucrează peste tot la reduce: bugetare... Vom ajunge, la urma urmei, s­educem bugetul până intr’atât în­cât să nu mai existe... ...Să nu mai existe, adică deca­apitolul „impozitelor“. KIX Tratativele diplomatice de la Ankara Ministrul de externe al Rusiei so­vietice, AL Litvinov, se afla în Capi­tala Turciei. Acestei vizite ■ i se atri­­bue în cercurile bine informate o importanţă deosebită, nu numai din punctul de vedere al adâncirii ra­porturilor de prietenie dintre cele două ţări, ci şi din alte puncte de vedere, cari ne privesc direct şi pe noi.D. Ruchdy-Bey, ministrul de exter­ne al Turciei a făcut în primăvara a­­cestui an o călătorie prin capitalele ţărilor balcanice. Pe atunci s’a vor­bit despre intenţia ministrului turc de a se oferi ca intermediar între Sofia şi Moscova pentru reluarea de raporturi diplomatice şi mai ales comerciale între Rusia şi Bulgaria. Svonurile în legătură cu această in­tervenţie a lui Ruchdy Bey s’au men­ţinut multă vreme în presa mondi­ală, iar cu ocazia ultimei sesiuni a Societăţii Naţiunilor, când se afla la Geneva şi d. Litvinov, s’a accentuat din sursă bulgară bine informată, că guvernul bulgar a primit din partea Rusiei sovietice o propunere concre­tă în această direcţie. Este probabil deci că la Ankara vor continua dis­­cuţiunile şi în legătură cu această chestiune. In acelaş timp s’a vorbit în presa mondială şi despre oferta făcută de către guvernul republicei otomane, de a încerca o mijlocire între Bucu­reşti şi Moscova, pentru lichidarea problemelor litigioase cari mai există între cele două ţări, şi în primul rând pentru lichidarea problemei Basara­biei prin recunoaşterea oficială şi de drept a stării actuale de fapt. Mediaţiunea ministrului de exter­ne turc s-a desfăşurat prin urmare paralel cu tratativele ce se urmează de luni de zile între Franţa şi Mos­cova, precum şi între Polonia şi gu­vernul Sovietelor. In cercurile diplo­matice străine se speră că prin acea­stă atitudine concentrică s’ar putea încheia un pact de neagresiune cu Rusia sovietelor, creindu-se astfel baza de drept internaţional pentru stabilitatea definitivă a situaţiei din Orientul Europei. Fiind vorba de tatonări diplomati­ce, este evident că deocamdată lip­sesc preciziunile. In orice caz însă vi­zita d-lui Litvinov la Ankara tre­bue urmărită cu interesul cuvenit. NI. NOTE ZIARELE dau desminfiri com­binaţiilor fanteziste ministeriale, care sunt lansate aproape în fiecare zi. — Cum le crede lumea? — se întreabă ele. • . Dar cum, să nu le creadă — dacă a fost posibil guvernul actual? * PENTRU ajutorarea pieței s’a instituit o comisiune având drept scop „cercetarea situaţiei diverse­lor industrii''. Nu li s’ar putea da­ sprijinul — conform cu dogma: „crede și nu cerceta"? Şi „VIITORUL“ ne îndeamnă să avem încredere în „resursele noa­­stre materiale şi morale Noi avem. Dar vezi că alţii n’au... ★ CETIM în oficiosul liberal: „Li­bertatea presei trebue respectată". Sfătuim pe cetăţeni să detaşeze articolul şi să-l păstreze. ...Nu cumva să trebuiască. * OFICIOSUL guvernului expri­mă astfel politica ocârmuirii: „Oa­menii de bun-simţ ridică din u­­meri şi trec înainte". Bine că guvernanţii nu mişcă şi mîinile.— şi mai ales cea stângă... Centrala: 3-2470. ( 200 lei pe 3 luni ) _ ___________ ________ Administrația: 3-2473. INTERV­IEWUL DE­VA­NII A. — Combin­ând tot ce am spus cu tot ce am făcut, vei căpăta, gândirea mea exactă des­pre chestiunile la ordinea zilei! „Urbanizare“ şi „Rinalizare“ de DR. SABIN MANUILA­­­ D, primar al Capitalei, ocupân­­du-se de criticile aduse măsurilor pentru modernizarea Capitalei, trece în revistă toate dificultăţile întâmpinate, între care, se pare că lipsa de fonduri are o impor­tanţă secundară. Desigur că pro­blema comportă o examinare mul­tilaterală şi, pe cât pare, unul din principalele puncte de vedere în această problemă, citat şi de d-sa, rămâne punctul de vedere biolo­gic. De­ aceia cred că este util să se deschidă discuţia şi din acest punct de vedere, discuţie la care doresc să particip nu ca demo­graf, ci ca un cetăţean care se simte legat cu tot devotamentul de progresul Capitalei. Departe de mine intenţia de a polemiza sau critica. Afirmaţiuni­­le d-lui primar se cer însă lămu­rite şi complectate. D. Dobrescu spune: „Capitala noastră, ca orice alt oraş, pierde continuu populaţia ei civilizată, care trebue reîmprospătată cu e­­lemente rurale. Elementele noas­tre rurale cari vin în Bucureşti, deşi cele mai bune de la sate, sunt de o calitate foarte inferioară pen­tru oraş. Imigraţia rurală în Bu­cureşti constitue un continuu ,complet de ruralizare a Capita­lei“. ‘ Aceste afirmaţiuni conţin un sâmbure de a­devăr axiomatic. Este cert că populaţia autohtonă a oraşelor din toate ţările din lu­me este în permanentă dispariţie. Totuşi, oraşele sunt în continuă creştere, deşi populaţia indigenă se stinge. Creşterea se datorează, fireşte, imigrării ruralilor cari dau pretutindeni excedent de naş­teri asupra morţilor. In creşterea şi modernizarea unui oraş întâlnim de două ori termenul de „urbanizare“. întâi, în privinţa oraşului însuş, privind problema clădirilor, străzilor, parcurilor, aprovizionării, trans­porturilor, etc. ,apoi în privinţa populaţiei — aci urbanizarea în­semnând imigrarea ruralilor de la sat la oraş. Cu acest al doilea în­ţeles al termenului „urbanizare“ mă voi ocupa în cele ce urmează. Am studiat chestiunea compo­ziţiei etnice a oraşelor, cu deose­bire în Transilvania, şi am arătat că în cel mult trei-patru genera­ţii, afară de rari excepţii, întrea­ga populaţie veche a­ oraşelor se stinge şi se înlocueşte cu imigran­ţii de la sate. Fenomenul se pe­trece cu certitudine matematică, astfel că orice rezistenţă este inu­tilă. Deci, din punct de vedere et­nic, problema oraşelor din pro­vinciile alipite­­ este în funcţie de structura etnică a satelor. Pentru Capitală, punctul de ve­dere etnic interesează mai puţin, totuşi nu trebue neglijat. Astfel, unii conducători maghiari soco­tesc numărul maghiarilor din Ca­pitală la peste 100.000. Zilele tre­cute, doi fruntaşi publicişti ma­ghiari au stabilit cifra la 60.000 unguri în Bucureşti, ceea ce, ra­portat la populaţia Capitalei, fără suburbane ,revine la 10,6 % (po­pulaţia Capitalei ,inclusiv subur­banele, a fost de 631.288 locuitori, la recensământul din 1930). Să revenim însă la subiect. Populaţia urbanizată dispare în câteva generaţii şi dispare cu a­­tât mai curând cu cât se adaptea­ză mai repede la viaţa urbană. Nu se poate afirma că, prin urbani­zare, scade media de viaţă a popu­laţiei. Din contră. Scade însă na­talitatea şi deci stingerea se pro­duce prin dispariţie fără urmaşi. Cum putem dovedi acest lucru statisticeşte? Unul din mijloacele cele mai directe este cercetarea numărului născuţilor indigeni. In anul 1913, din întreaga popu­laţie a Bucureştilor, numai 51,1% erau născuţi în Bucureşti. Restul erau imigranţi. La recensământul din 1930 s-a întrebat locul naşte­rii fiecărui cetăţean. Nu cunoaş­tem încă rezultatul recensămân­tului, dar este cert că, din popu­laţia actuală a Capitalei, nu sunt nici 30 % născuţi aici. Deci, ru­­ralizarea Capitalei, cum o nu­meşte d. primar este mult mai a­­cută decât bănueşte d-sa. Există vreun mijloc pentru a influenţa urbanizarea săteanului sau ruralizarea populaţiei orăşe­neşti? Da. Există. El implică însă o acţiune susţinută şi conştientă şi în acelaş timp obligatorie pen­tru conducătorii Capitalei. Imigranţii de la sate vin în Ca­pitală, în primul rând, pentru a umple golurile lăsate­­de indigenii cari se sting, iar apoi pentru a se plasa în condiţiunile oferite de desvoltarea continuă a oraşului. Studiind problemele demogra­fice şi sanitare ale unor metropole din străinătate, m’am putut con­­vinge­ că, printr’o organizare sa­nitară adecvată, mortalitatea po­pulaţiei urbane a putut fi redusă la limite tolerabile, astfel în­cât prin reducerea mortalităţii şi deci prin creşterea mediei de viaţă, procesul de dispariţie a populaţiei urbane­­autohtone s’a putut ate­nua. Am vizitat oraşe unde, în câ­ţiva ani, s’a realizat o reducere subită a mortalităţii, fără ca prin aceasta să se infirme legea bio­(Citiţi continuarea în pagina II-a) (Citiţi continuarea în pag. II-a) Impresii din America de C. L. FLAVIAN Statuia Liberăţii Vaporul înaintează încet în rada portului New-York. Călătorii scrutează ţărmul cu ochi curioşi. La­ dreapta tot oraşul care se trezeşte, Manhattan-ul, skyscra­pers, pe stânga straja Statelor Uni­te, statuia Libertăţii. Nu vom discuta opera sculptoru­lui francez Bartholdi, disgraţia unei femei al cărei deget arătător are 3 metri şi al cărei cap serveşte de sală de banchete. Ne bucurăm doar că în sfârşit intrăm în cetatea liber­tăţii. ■ Un fluerat scurt de­ sirenă. Sunt emisarii unchiului Sam, comisia de imigraţie. , Primul contact pe care-l ia euro­peanul cu libertatea americană, — vorbesc de cel privilegiat din clasa I-a,­— este o simetrică înşiruire pe două rânduri, un examen medical şi interogatoriul comisiei de imi­graţie. Personal, am avut o agreabilă surpriză. Galonatul, severul, atot­puternicul controlor văzând passe­­portul meu, îmi adresă cuvântul în cea mai curată românească. La mi­rarea mea, îmi spune că este origi­nar din Craiova. Emigrantul de o­­dinioară (acum 35 de ani), este as­tăzi strajă tentativei de imigrare. I-am spus că-mi face plăcere că primul... american este român. Mi-a replicat: „D-ta ca d-ta, dar să fi vă­zut bucuria domnului Iorga!“. Şi am debarcat uşor, sub protec­ţia nesperată a compatriotului meu american. In urma mea, unchiul Sam aplica riguros legea prohibitivă a imigra­ţiei, din 1 iulie 1924. Statuia Liber­tăţii şi-a pus deoparte faimoasa forţă, şi mânuia registre, fişe, ca­ziere. Dar nu voi vorbi de această pro­blemă, de faimoasa Ellis Island unde tronează serviciile administrative ale imigraţiei şi unde trăesc ore, zile de emoţie, candidaţii la ferici­rea americană. Nu vreau să descurajez pe ni­meni. Am pătruns în oraşul „vieţii vii­toare“, — după fericita calificare a lui Duhamel. „The Empire State building“ — care realizează un­­vechi deziderat american de a întrece turnul Eiffel, — domină Manhattan-ul. Sub egida libertăţii s’au înălţat, în câteva luni, 102 etaje de frumoa­să arhitectură şi uluitoare bogăţie.­­ Zeci de ascensoare urcă şi coboară­ într’o viteză necunoscută în Eu­ropa, 60 de mii de oameni pe zi. Şi peste un an, acest colos va deveni o... miniatură faţă de building-ul so­cietăţii de radio care şi-a început construcţia pe Fifth Avenue. Cine vrea să contemple perspec­tiva Man­hattan-ului, plăteşte un dolar şi se urcă pe terasa numită „Empire State Observatory“. Pe celelalte terase, statuia Libertăţii a interzis ascensiunea publicului. Pare că este un mijloc prea ispititor de sinucidere şi unchiul Sam vrea linişte. S’a înoptat. Statuia Libertăţii şi-a aprins torţa. Am intrat într’un res­taurant din Broadway, unde am mâncat o cotletă frigorifiată cu cre­mă de vanilie, bând apă cu ghiaţă. Legea prohibiţiei are puternice mo­tive să se menţină. Poporul ameri­can este prea amator de cocktail şi whisky, are beţia violentă, sănăta­tea şi liniştea publică ar fi amenin­ţate. Şi atunci — consecvenţă, — sta­tuia Libertăţii (al cărui cap este sală de banchete) a găsit potrivit să introducă o nouă prohibiţie. A­­cum— după dineu cu apă rece — pricep de ce pe vapor pasagerii a­­mericani umpleau barul de la 9 di­mineaţa până la 3, tot dimineaţa. Odată sosiţi la New-York, „liberta­tea“ le serveşte apă frapată. Reflectam la binefacerile acestui regim sănătos, uitând de cotleta cu cremă de vanilie stropită cu apă. Am fost trezit din aceste gânduri de un foarte simpatic compatriot, însoţit de cel mai sportiv business­man american. — Ce faci aici? — Nimic! Am term­inat masa şi mă duc la „Roxy“, un cinematograf cu 6200 locuri, aur, argint, sticle, un adevărat triumf al prostului gust. — Nu fi copil. Haide cu noi în­tr’un speakeasie. — ?! * Și am plecat împreună. Pe strada 60-a, lângă Park Avenue, în cel mai ★

Next