Adevěrul, ianuarie 1932 (Anul 45, nr. 14724-14748)

1932-01-01 / nr. 14724

ANUL 46 - No. 14724 Tineri l Ianuarie 1832 »agili* - • . jCgiseneasca Onor-28248-"^°6 -------- m ----­j/—192« FONDATORI: ABONAMENTE: 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni In străinătate dublu­ " \ 3 LEI BIROURILE: București, Str. ComU Miile (Sărindar) No. 7—9—11 TELEFOANEI Centrala: 3-2470. Direcţia: 3-2474. Provincia: 3-1066. Administraţia: 3-2473. A vorbi despre eventualitatea unui guvern politic este, pentru oficioasele guvernului, o intrigă. Atunci Constituţia, care nu ingădue decât guverne politice, este o vulgară... intrigantă! Pactul de neagresiune Publicarea textului unui pact de neagresune încheiat intre Franţa şi Ruşi, de către intrepridul şi dis­tinsul adactor al lui „Echo pe Pa­ris", are semnează Pertinax, a provoci in Franţa şi la noi, o emoţie,pe care nu o credem in to­tul îndeptăţită. Nu o credem în­­dreptăţtă fiindcă ratificarea şi pu­nerea a în vigoare e subordonată incheieii unui pact similar intre Rusia ş Polonia, care, la rândul său e subodonat încheierii unui acord asemănator intre România şi Rusia. Cura se vede­ o înlănţuire de în­ţelegeri de angajamente, care nu rupe vechile alianţe şi s’ar adăoga la cel deja existente şi cari urmă­resc acelaş scop : asigurarea păcii europene. După cum a declarat d. Stalin, în­­tr’un interview acordat lui „Berli­ner Tageblatt“, politica Rusiei so­vietic fiind strict pacifistă, ea este gata să încheie tratate solemne cu toate ţările, in scopul de a asigura rezovarea pacifică a diferendelor ce o pot ivi între ele. In mod ex­pres urmaşul lui Lenin, a afirmat, că guvernul sovietic este dispus să încree pacturi de neagresiune şi cu Polonia şi cu România.­um politica României este cu a­­tât mai pacifistă cu cât noi nu am mai avea nimic de câștigat pe calea ariilor, nu vedem de ce România nu ar încheia pactul de neagresiune, pe care Rusia i-l oferă. Noi nu avem raporturi diploma­tice cu Sovietele. Nu exclusiv din viia noastră sau, ca să ne expri­­măm mai convenabil, nu numai bine că noi nu am fi vroit. Guver­nul revoluţionar din Moscova, este vinovat, dacă intre noi şi Rusia, nu sunt astăzi raporturi normale. Nu noi am căutat sau căutăm pricină, statului vecin. Ci guvernul aces­tuia, care susţine că a făcut şi face tabula rasa, cu politica ţarismului, mi a vroit şi nu vroeşte să renunţe la crima Imperialista pe care acesta a tomis-o, când, în două rânduri, a zm­ls din trupul României, vechea Provincie moldovenească a Basa­­rabiei. . Chiar şi acum, d. Stalin şi guver­nă sau, nu vroiseră să abandoneze, atea­ită atitudine, care, dacă teo­rii« şi principiile lor politice au un spus, e în cea mai flagrantă con­­tazicere cu ele. Totuşi, d. Stalin ţpe să se ştie, că pactul de neagre­­sine, nu însemnează o recunoa­ştere a frontierelor actuale, nici a statutului teritorial stabilit de tra­tate, ci numai că Rusia şi contrac­tanţii ei se angajează să nu încerce, în niciun caz, printr’o acţiune mili­tară, printr’o agresiune militară, modificarea actualelor frontiere şi a actualului statut teritorial. Evident că această rezervă, dă un gust amar pactului de neagre­siune la încheierea căruia e de do­rit să se ajungă şi se va ajunge probabil. Der ea nu trebue şi nu poate să împedice România, de a profita de orice ocazie, pentru a-şi manifesta nu numai intenţiile ei pa­cifiste in general, dar şi intenţia de a trăi în raporturi de pacinică veci­nătate, cu marele şi puternicul ei vecin de la Est. Căci ar fi o absurditate, dacă in politica noastră externă, ar inter­veni motive de un ordin, care ar privi organizarea şi guvernarea statelor cu cari, vroim sau nu vromni, suntem obligaţi, dacă vroiţi, condamnaţi, să convieţuim. Nici ţa­rismul nu ne-a plăcut, dar aceasta nu ne-a împedicat să avem rapor­turi cu el. — O ţară uriaşă ca Rusia însă, este o realitate, de care, după cum au dovedit şi even­imentele diploma­tice din ultimii ani, nimeni, absolut nimeni, nu poate să facă abstracţie. Cu atât mai puţin poate face ab­stracţie de ea o ţară vecină, ca a v­oastră. De altfel, nu am fi acum la primul act diplomatic încheiat cu Rusia şi noul pact de neagresiune, nu ar fi decât o întărire a protoco­lului de la Moscova, pe care d. Da­vila, in numele guvernului român, l-a semnat chiar in capitala Sovie­telor şi a pactului Kellogg, în care­ Sovietele sunt şi ele parte contrac­tantă. Aşa fiind, eventualitatea incheerii unui pact de neagresiune cu Rusia, care nu ar deveni fapt îndeplinit de­cât după vizita d-lui Ghika la Var­şovia, nu ar aduce nici o inovaţie, dar nu ar putea fi primită decât cu satisfacţie. Tot ce poate contribui la asigurarea păcii europene, a pă­cii în această parte a Europei, este binevenit. Şi prelungirea raportu­rilor pacifice cu Rusia, nu poate duce, în cele din urmă, prin consa­crarea şi a timpului, decât la recu­noaşterea şi de jure, a unui act, care, din toate punctele de vedere, nu a fost şi nu este, decât repara­rea unei mari şi impardonabile ne­dreptăţi. B. Brănişteanu glose politice... PROVIZORAT 1. Manoilescu, fostul guvernator al Băncii Nationale, s’a adresat con­­ten­osului. Nu cunoaştem motivarea recur­­sul in contencios. Ne închipuim câ el trebuie să He serios motivat, intucât el a fost introdus de avo­caţi ieşean Leatris. un element de mac talent n­u insistăm nici in privinţa şan­­selr de reuşită, când ne gândim la fell cum Casaţia a motivat respin­gem recursului d-lui Burillianu. Aşi voim să constatăm un lucru, de­­ vădit interes. Şi anume: sta­rea de provizorat care se creiază dlimon in jurul guvernatoriei Băn­cii Raţionale, stare care nu poate fi deat dăunătoare. Mementul politic s­e va resimţi deigur de pe urma­ acestui proces. Jucaţii d-lui Minoilescu nu se vor rdrânge numai la argumente de dipt. Ei vor produce şi argumente de fapt cari pot deveni interesante. Şicare ar fi insă preocupările patice, e momentul acum ca să se citeze din nou o atmosferă de ptvisorat, in legătură cu demnita­te de guvernator al Băncii Naţio­­nal PESMINŢIRE geamul Românesc” insistă me­­rei în a desminţi ştirile despre po­­sibitatea de înţelegere intre d-nii Arstoianul şi Titulescu. . ficiosul d-lui Iarga vorbeşte mm. despre intrigă. devorat este că d. Argetoianu nui­ai crede in vitalitatea guver­nul de technicieni. Ad­ev­arul este că d-sa nu intele­­ge să moară politiceşte, odată cu alt. guvern. Adevărul este că d. Argetoianu citeşte o combinaţie politică spri­jină pe parlamentul actual. It fine, adevărul este că o corn­­bilie Titulescu-Argetoianu nu es­­teocmai uşoară c­ă este insă posibilă, aceasta-i e­­vimt. Că d. Argetoianu o intreve­­nein cazul necesităţii unui guvern dinniune naţională, este iarăş evi­de­­and se vorbeşte dar despre o cobinaţie Titulescu- Argetoianu, mie inventează şi nici nu se intri­­gh­iză. Se subliniază o posibilitate şi bate şi o speranţă,­­ asemenea condiţiuni, de ce e­­nuine, de ce desminţire şi de ce actare de intrigă? , Seve." CARNETUL NOSTRU Vocabular Intr’un recent articol al d-lui Lu­cien Romier m’a surprins pasagiul următor: „Nu este unul din lucrurile cele mai puţin comice ale vremii noastre faptul că, in limbajul economic, cuvântul a na­­ţionaliza şi cuvântul a socializa au a­­celaşi inţeles“. In tot­d’auna marile frământări sociale, care influenţează adânc toate ramurile vieţii, influenţează tot atât de mult şi vocabularul. Ele modifică sensul unor cuvinte vechi şi crează cuvinte noui. Este intere­sant în această privinţă, studiul lui Paul Lafargue asupra înrâuririi pe care revoluţia cea mare a avut-o asu­pra limbii franceze. Şi ar fi de văzut, azi, în ce măsură şi sub ce formă fe­nomenul s-a­ repetat in Rusia, după revoluţia bolşevică. Or, frământările pe cari, în toată lumea, Ie-a provocat războiul sau, dacă vreţi, post-războiul, sunt şi ele echivalente cu o revoluţie; n’ar fi de mirare, deci, să asistăm, şi din­coace de graniţele Rusiei, la o re­voluţionare, mai adâncă sau mai superficială, a dicţionarului gene­ral şi în deosebi a celui economic. Totuşi, pasagiul citat­­din artico­lul lui Romier m’a surprins, tocmai pentru că, în cazul special, fenome­nul nu se arată. Identitatea de inţeles pe care Ro­mier o descopere astăzi, noi o cu­noaştem de mai multe decenii. In­tot­deauna a naţionaliza şi a socializa a însemnat acelaş lucru. „A socializa“ înseamnă a trece in stăpânirea societăţii, pe care o al­cătuieşte naţiunea ; ,,a naţionaliza“ înseamnă a trece în stăpânirea na­ţiunii, care alcătuieşte societatea. Dacă Romier n’o ştie, asta dove­deşte că el nu s’a familiarizat din vreme cu literatura socialistă. Şi Romier nu e singurul care sufere de această meteahnă. Ea este partea multor intelectuali „burgheji“. Ei n’au căutat să fie la curent cu doc­trinele şi nici măcar cu luptele so­cialiştilor; şi rău au făcut, căci eve­nimentele i-au ajuns din urmă ne­pregătiţi. Dovada o găsim şi un alt pasagiu al articolului cu pricina. Romier spune : „Sub pretext de naţionalism finan­ciar, bancar sau industrial, toate sta­tele, in momentul de faţă, se îndoapă cu piftie de socialism“. Aceeaşi constatare, în alţi ter­meni, a făcut-o dăunăzi şi d-lul Horodniceanu, in conferinţa ţinută la cercul „Libertatea“. Va să zică statele capitaliste se îndoapă cu socialism—sub formă de piftie sau sub ori­ce altă formă cu­linară — iar fenomenul acest­a il recunoaşte de­o potrivă :naţionalis­tul de dreapta Romiei şi socialistul Horodniceanu. — cel dintâiu cu re­gret, iar cel din urmă cu plăcere. Traian Vlad Organizarea colaborării economice in bazinul dunărean Ziarele din Budapesta şi dela Paris au publicat în cursul zilei de cri, sub formă senzaţională, ştirea că între Cehoslovacia, Un­garia şi Austria s’ar fi convenit asupra realizării unei uniunii va­male. Ştirea a fost transmisă dela Budapesta sub această formă şi in mod firesc a provocat comen­tarii atât la Belgrad cât şi la Bu­cureşti. Am arătat în numărul de eri al ziarului nostru că o aseme­nea ştire trebue primită cu rezer­ve, întrucât chiar dacă s’ar ac­cepta în mod principial o uniune vamală între trei ţări, punerea în practică a acestui proect ar pre­tinde studii şi tratative de ani de zile, înainte de a putea fi aplicat. Un exemplu clasic în această pri­vinţă l-am furnizat chiar noi. A­­cum doi ani s’a hotărît într’o con­ferinţă economică specială la Si­naia, Uniunea vamală dintre­ Ro­mânia şi Iugoslavia, fără ca a­­ceastă hotărîre să fi putut avea până astăzi consecinţe practice. Ziarele din Budapesta făceau aluzie în afirm­aţiunile despre e­­xistenţa tratativelor dintre Buda­pesta şi Praga pentru încheerea unei asemenea uniuni vamale, la interview-ul acordat ziarului „Pesti Napló“ ,de către ministrul de externe Beneş. Ştirea maghiară s’a dovedit însă cu totul exage­rată. Căci d. Beneş în inter­view-ul, al cărui text îl posedăm astăzi, n’a vorbit despre nici un fel de uniune vamală şi nici n’a lăsat să se înţeleagă că ţara sa ar fi dispusă să­ intre în combina­­tuni economice intime, de cari să nu profite din primul moment şi celelalte ţâri din Mica înţelegere. Prin urmare s’a lansat la Buda­pesta un simplu balon de încer­care­­sau s’a încercat iarăşi o ma­nevră de rea credinţă pentru ca să se tulbure apele din această re­giune a Europei. Este adevărat cu d. Beneş în interview-ul despre care e vorba, a pomenit mai precis şi mai hotă­­rît despre necesitatea unei cola­borări economice a tuturor ţări­lor din Europa centrală, colabo­rare ce ar trebui să se realizeze prin crei­area unui sistem econo­mic de colaborare raţională. „Pentru doi problema se pune in sensul — a spus d. Beneş -, de a găsi calea pentru desvoltaree frţeas­că şi necesară a procesului econo­mic. Căci incotro duce această evo­luţie? Răspunsul nu este greu. Duce către sinteză, către o strângere a rândurilor spre o colaborare recipro­că şi loială economică a statelor din Europa centrală. „Cunoaşterea situaţiei de astăzi ne-a indicat noua direcţie, care se îndreaptă in mod necesar către o or­ganizaţie raţională central-europea­­nă”. Iar la întrebarea mai precisă a ziaristului maghiar, despre posi­bilitatea unei apropieri economice între Cehoslovacia şi Ungaria, d. Beneş a precizat: „împrejurarea că Cehoslovacia, respectiv ţările Micii înţelegeri, şi Ungaria au economiceşte nevoe u­­nele de altele, este garanţia cea mai bună pentru un viitor mai pro­ductiv al Europei Centrale". Textul acesta, precum se vede destul de clar şi de limpede a mai fost complectat prin declaraţiile categorice ale ministrului cehoslo­vac în Bucureşti, d. Künzl Ji­­zersky, care a spus unui redactor al nostru : „Dar în Cehoslovacia, planurile pentru uniuni vamale, confederaţii şi altele asemănătoare, nu se consi­deră nici ca realizabile, nici ca so­luţii fericite. „Când asemenea planuri se ivesc in presă, ele sânt considerate ca pro­duse ale fanteziei. „Republica cehoslovacă,­­ a în­cheiat de ministru Jizersky, este de­cisă să acorde, loial şi aliaţilor săi din Mica Antantă, avantagiile eco­nomice pe cari le-ar acorda Unga­riei, prin urmare tratativele actuale pentru convenţia comercială unga­­ro-cehoslovacă nu trebue să fie con­fundată cu oarecari pretinse trata­tive pentru o uniune vamală şi alte asemenea. Prin aceasta, de, sigur, cade şi tot senzaţionalul“. * Astfel manevra încercată de că­tre abilul fost preşedinte de con­siliu al Ungariei, sau chiar spe­ranţele de bună credinţă ale Bu­dapestei, au fost puse­ la pu­nct. Utopia Uniunii vamale între Un­garia, Cehoslovacia şi Austria a fost categoric desfiinţată. Iar în ce priveşte pregătirea unei colabo­rări economice mai strânse între ţările bazinului­­dunărean, ne gă­sim alături de d. Beneş. O dorim şi noi ca o imperioasă necesitate pentru refacerea Europei centrale, cu atât mai mult cu cât ar putea să fie arioi punctul practic de ple­care pentru aşezarea Europei în­tregi pe noui baze economice. Lămurirea cât mai întreagă a acestei chestiuni a fost însă nece­sară şi trebue să ne bucurăm că s’a mai afirmat încă odată trăini­cia legăturii dintre ţările Micei înţelegeri. De altfel cu ocazia a­­propiatei vizite a d-lui ministru de externe Ghica la Praga se vor produce desigur comunicate de lămurire definitivă în toate ches­tiunile, cari privesc ţările din Mica înţelegere şi cari vor dovedi că strânsa alianţă dintre aceste trei state este tot atât de trainică azi, cum a fost şi în cei zece ani de existenţă. Liviu P. Nasta — —— ———9— ■■ ■ N A Z B A T I I CAM... Salariile se plătesc cu întârziere — spune un ziar amic guvernului. Să fim sinceri: nu se plătesc de loc sau, ca să nu fim prea brutali, nu se cam plătesc. Este vorba despre încheerea unor noui pacte de neagresiune. Un pact de neagresiune franco-rus, un alt pact similar polono.rus. Mai este vorba despre tratative in vederea alcătuirii unei uniuni va­male a statelor dunărene — deo­camdată, a Cehoslovaciei, Austriei şi Ungariei. Și mai este vorba despre alte lu­cruri bune şi de folos. De pildă, nu ne desparte multă vreme de ziua în care la Geneva se va lua în cerce­tare problema reparaţiunilor de răz­­boiu şi se va pune din nou în discu­ţie chestiunea dezarmării. Intr’un cuvânt, este vorba de găsit mijloace şi de luat măsuri pentru ca biata omenire să nu fie complect strivită sub greutăţile vremei de as­tăzi. De folos însă că, măcar până a­­cum, toate aceste invenţii hunt­e,i salutare sunt canthwS ■ t\­­stare de proecte, a căror înfăptuire apare In ochii multora ca proble­matică. In adevăr, dacă examinăm mersul lucrurilor, aşa cum se desfăşoară, culegem impresia că un duh rău ză­dărniceşte toate planurile şi gându­rile bune, împingând in acelaş timp pe conducătorii statelor să apuce tocmai pe căi la al căror capăt este mizeria desăvârşită şi iremediabila nenorocire a tuturor. Iată, nu este un singur conducător de stat, nu este un singur om cu simţul răspunderii şi al realităţilor, care să nu-şi dea seama şi să nu re­cunoască făţiş că mijloc de stăvilire a relelor de care suferă astăzi toate statele şi toate popoarele nu poate fi găsit decât într-o înţelegere sinceră şi generală, atât pe teren politic, cât şi pe teren economic. Această înţelegere este cerută im­perios de interesele vitale ale fiecă­­rui stat şi ale fiecărui popor. Situa­ţia se prezintă din acest punct de vedere cât se poate de simplu şi lim­­pede: ori se va realiza înţelegerea, ori, dacă nu, Europa este amenin­ţată cu prăbuşirea într’un viitor care, din nenorocire, nu e chiar aşa de îndepărtat. Totuşi, încercările făcute în ve­derea unei astfel de înţelegeri nu es încă din faza unor proecte vagi şi lovite de multe rezerve mintale. In schimb, ceea ce vedem că se înfăptueşte, este tocmai contrariu acelui spirit de bună înţelegere, de care conducătorii statelor pretind că sunt însufleţiţi. Au rămas, bunăoară, în stare de proect şi de deziderat atât blocurile economice, cât şi toate tratativele încercate pentru a înlesni schimbul de mărfuri şi produse între statele europene. De asemenea, s’a vorbit şi cine ştie cât se va mai vorbi despre inexorabila necesitate a unei de­zarmări generale. Insă, din toată vorbăria aceasta, armamentul sta­telor din Europa nu s’a redus mă­car cu o puşcă. Ba e cazul să spu­nem „dimpotrivă“. In loc de consolidarea păcii şi în­făptuirea mult doritei înţelegeri, asistăm uluiţi şi înspăimântaţi la declararea şi intensificarea unui a­­devărat războiu economic, care a cuprins întregul nostru continent, întinzându-se chiar peste mări şi oceane. Fiecare ţară ridică de jur împrejurul graniţelor ei adevărate ziduri chinezeşti. Cică aşa îşi apără mai bine inte­resele, pe când adevărul este că ast­fel de ziduri grăbesc înăbuşirea fie­căruia şi nenorocirea tuturor. Omului însă îi este dat să spere, chiar când situaţia pare definitiv compromisă. O rază de speranţă e aşteptată de la cuminţenia bărbaţi­lor politici, cari se vor­ întruni în curând la Geneva. N. Batzaria Kix PROECTE ŞI REALITĂŢI DIN NEGURA TRECUTULUI NOSTRU MEDICAL Un medic filozof pe la mijlocul secolului al 19-lea de Dr. L. VA­IAN Medicul acesta, doctorul Iuliu Ba­­raş, medic, dar mai ales naturalist, care a trăit la noi în răstimpul din­­tre anii 1841—1863, şi despre care am vorbit într’un foileton precedent din Adeverul (18 Noembrie 1931) este, de bună seamă, demn de titlul de mai sus. Toată opera lui Baraş — şi are mult la activul lui — este o inlăn­­ţuire a unor idei filozofice, in bună parte personale. Până şi în scrierile cele mai umile­­abstracţiune făcând bine înţeles, de numeroasele sale cărţi didactice) Baraş este prizonie­­rul statornic al aceloraşi gândiri esenţial filozofice, de conciliare a două antinomii: ştiinţa biologică şi metodele pozitive ale naturalismu­lui pe de-o parte, teismul pe de alta. Motivarea posibilităţii convieţui­rii ştiinţelor exacte cu credinţa, • „simbioza“ acestor două doctrine rivale, iată aspectul cel mai sintetic al acestei filozofii. Dar tema aceasta, cu multiplele ei variaţiuni, nu epuizează toate însuşirile medicului-filozof. D. Dan Bădărău, in studiul d.sale asupra Filozofiei lui Baraş *) s'a oprit numai asupra valorii estetice şi fi­lozofice a ideilor barasiane, im­­prăştiate în cele trei volume de „Conversaţii asupra deosebitelor o­­biecte interesante din ştiinţele Na­turale, Fizică, Chimie şi Astrono­mie“, apărute în anii 1850 şi 1852 şi care alcătuesc „Minunile Naturei“. Ori, există în opera mai veche a lui Baraş, încă o parte importantă, mai originală, de mai adânc înţeles, mai „special“ filozofică. O doctrina de „longue haienne“, care ar fi fost *) Dan. A. Bădărău, O sută de ani de naturalism în România, Iaşi 1929 NOTE CA răspuns celor ce-şi cer drep­tul lor: — „Neamul Românesc” vorbeşte de „disproporţia scanda­loasă a pensiilor” şi de „uzurparea pensiei”. . Acum de-abea înţelegem de ce sunt pedepsiţi toţi pensionarii, fi­indcă unii au prea mult şi alţii n’au drept... D. IORGA desminte „intenţiile” d-lui Argetoianu. . . Noroc că ministrul de finanţe e departe şi lui i se poate vedea­­zâm­betul.. OFICIOSUL guvernului dă alar­ma: „Partidele sunt în primejdie”! Şi partidul iorghist? ★ LOCALUL Monetăriei va fi trans­format in sală de expoziţie. ...Pentru manete, desigur. ★ „GUVERNUL va continua să-și aplice programul”, — spune „Nea­mul Românesc”, începe o nouă guvernare — și cu program? ★ •k (Tablou de Tătărescu din Pinacote­ca Statului-Bucureşti), necesar să fie cercetată şi de a­­proape studiată. Este studiul de extindere şi de adâncime — „Idei despre viaţă şi moarte“, opera filozofică de căpe­tenie a doctorului Iuliu Baraş, o lu­crare închegată care se adresează exclusiv „publicului cult şi anume: lumei medicale“. Aşa dacă, spre pildă, articolele din revista „Isis sau Natura“ , ca şi capitolele din „Minunile Naturii“, sunt agrementate de reflexiuni fi­lozofice şi digresiuni rânduite me­todic şi coherent într’un material variat de ştiinţe naturale (Isis) ori sub forma acelor minunate ca limbă, taifasuri de popularizare şti­inţifică, împinse până la limitele savuroase ale dizertaţiunii filozo­­fice (Minunile Naturei) — gen in care a rămas neîntrecut la noi,­­d.rul Istrati il numeşte „cel mai DOCTORUL BARASCH CHESTIA ZILEI REPETIŢIE PEKTRII IMALVEA CI MUSSOLINI — lubeşte-mă, /ţuica dragii. Cât îmi e cămaşa neagră. Că dacă n- oi primeni Şi apte State m'or iubi! DISCUȚII „Statutul Universitar“ de IORGU IORDAN profesor la Universitatea­­ din Iaşi II.­Săptămâna de lucru O măsura, a cărei necesitate se simte imperios în Universităţile noastre este ceia ce s’ar putea che­ma săptămâna de lucru. Astăzi fie­care profesor este liber să-şi fixe­ze singur numărul lecţiilor. Aşa se explică de ce unii profesori fac 120 —130 ore anual, iar alţii 30—20— 10, ba poate şi mai puţin.­­Se citea­ză cazuri cu adevărat surprinză­toare: au fost şi se pare că mai sunt membrii titulari ai învăţămân­tului superior care au lăsat să trea­că un an întreg, fără să ţie măcar o prelegere!.Nu pot spune­­ dacă afirmaţia corespunde realităţii, dar sunt dispus să aftaii că, oricum, ea nu se îndepărtează prea mult de a­­devăr­. Şi trebuie subliniat amă­nuntul că, de obiceiu, orele multe le fac profesorii mai bătrâni, pe cele puţine oamenii abia trecuţi de 30 ani, câteodată chiar neajunşi încă la această vârstă! Ştiu că numeroşi­ profesori, din­tre cei conştiincioşi, nu vor nici în raptul capului să audă de fixarea unui minimum de lecţii săptămâ­nale şi aduc în sprijinul tezei lor argumente de ordin foarte.... înalt. Se pot aplica, zic ei, universitarilor dispoziţiile la care sunt supuşi pro­fesorii de liceu? Un membru al în­văţământului superior are şi înda­toriri ştiinţifice, iar pentru o prele­gere trebuie să lucreze adesea o săptămână întreagă, poate şi mai mult. Afară de asta, universităţile sunt autonome (mai cu seamă în momentul de faţă!) şi, prin urmare, vorba eroului din Satira lui Gr. A­lexandrescu, fiecare din noi este­­autonom, adică face ce vrea. Şi câte altele! Nu-i greu de răspuns la astfel de obiecţii. Pentru Statul care ne plă­teşte situaţia noastră mai înaltă în ierarhia socială nu prezintă nici o importanţă, în schimbul salarului, el are dreptul să ne ceară o anumi­ta cantitate de muncă.­­Calitatea rămâne s-o aprecieze altcineva, şi, în orice caz, autoritatea superioară nu se amestecă, dovadă, între alte­le, că universităţile sunt libere să-şi aleagă singure profesorii). De ce na agităm când ni se reduc lefile? Pen­­tru că pregătirea ştiinţifică şi ne­voile intelectuale ale unui profesor universitar cer să ni se plătească o sumă de bani aproximativ echiva­lentă. Nu-i drept atunci ca şi Statul să ne impuie, în schimbul salarului, o..., sumă minimă de lecţii? Cât despre munca necesară pentru pre­gătirea unei prelegeri şi a lucrărilor ştiinţifice, se poate proba oricând că, în general, profesorii conştiin­cioşi la curs produc şi opere de va­loare în specialitatea lor. Dar chestia se poate pune şi alt­fel. Cine a fost în străinătate, — şi nu cred că există profesor universi­tar care să nu fi vizitat, măcar din fugă, centre universitare apusene, — ştie, este imposibil să nu ştie, că pretutindeni se lucrează foarte se­rios, aş putea spune „belfereşte”, cu un termen invocat mereu contra (Citiți continuarea în pagi­n­a) ★ (Citiţi conţinurea în pag. II-a) (Mare vulgarizator al ştiinţelor“) Baraş ţine totuşi seama­ de publi­­cul cititor, către care se îndreaptă şi, într’un avânt liric — maestru al formei — scrie un stil apropiat sco­pului urmărit: „de a răspândi gus­tul ştiinţelor naturale şi exacte în diferitele straturi ale poporului“. Cu totul altmintrelea stau lucru­rile în „Idei despre viaţă şi moarte opera filozofică de căpetenie a doc­torului Iuliu Baraş. (Studiul acesta, scris în limba germană: „Ideen über Leben und Tod, aus einem medizinisch-philoso­phischen Gesichtspunkte gehalten“, are o prefaţă datată in 1842 şi este fragmentar tradus în româneşte în­­tr’o bio-bibliografie asupra doctoru­lui Barasch — „Omul, Opera, Bu­căţi alese“ — de M. Schwartzfeld, a­­părută în 1919). Aici iese la iveală — în avant­­scenă — un Baraş cu desăvârşire tra­nsfigurat. Cu aptitudinele inte­lectuale in plină stăpânire ale unui mare gânditor, doctorul Baraş abor­dează din punctul de vedere „me­­dico-filozofic“ una din chestiunile cele mai grele şi mai tulburătoare dintre fenomenele naturale : pro­blema vieţii şi a morţii. In linii mari esenţiale, armatura acestei doctrine medico-filozofice este un monism general. Nu există decât o singură ştiinţă: fizico-chimia. Biologia, nu este de­­cât un capitol al ei. Intre cele trei regnuri: mineral, vegetal, animal (primul „există“, celelalte două „trăesc") este o legătură intimă şi tranziţia între corpurile „brute" şi fiinţele „vii“ se săvârşeşte în chip continuu şi pe nesimţite. Totul se reduce, prin urmare, la diversitatea materiei şi viaţa este o proprietate evolutivă a ei. Această doctrină transformistă întemeiată de Lamark şi susţinută puternic pe la 1840 de doctorul Iuliu Baraş, a fost confirmată şi desvol­­tată, după numeroase observaţiu­ni — tocmai cu douăzeci de ani mai târziu, — de Darwin. (Se ştie, că în­tâia ediţie a vestitei sale cărţi „Ori­­gina speciilor pe calea selecţiunei naturale“, temelia doctrinei trans­formiste care constituie „darwinis­­mul”, a apărut în 1859). Ca şi vechii filozofi ionici, Baraş consideră viaţa rezultatul unui joc liber al forţelor naturei. „Existenţa“ şi „viaţa“ sunt concepţiile unitare ale unui principiu mai inart, al „e­­xistenţei in genere“ care este o con­­­cretizare a Absolutului, o formă de­finitivă a Infinitului. Esenţa vieţii animale, după na­tura ei, este identică cu electricita­tea. După manifestările ei, este o forţă diferită. (Un reprezentant din cei mai de seamă a filozofiei biolo­gice de astăzi, ca Felix le Dantec, crede că manifestările vieții ele­mentare sunt niște manifestări ale proprietăților chimice).

Next