Adevěrul, ianuarie 1932 (Anul 45, nr. 14724-14748)
1932-01-01 / nr. 14724
ANUL 46 - No. 14724 Tineri l Ianuarie 1832 »agili* - • . jCgiseneasca Onor-28248-"^°6 -------- m ----j/—192« FONDATORI: ABONAMENTE: 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni In străinătate dublu " \ 3 LEI BIROURILE: București, Str. ComU Miile (Sărindar) No. 7—9—11 TELEFOANEI Centrala: 3-2470. Direcţia: 3-2474. Provincia: 3-1066. Administraţia: 3-2473. A vorbi despre eventualitatea unui guvern politic este, pentru oficioasele guvernului, o intrigă. Atunci Constituţia, care nu ingădue decât guverne politice, este o vulgară... intrigantă! Pactul de neagresiune Publicarea textului unui pact de neagresune încheiat intre Franţa şi Ruşi, de către intrepridul şi distinsul adactor al lui „Echo pe Paris", are semnează Pertinax, a provoci in Franţa şi la noi, o emoţie,pe care nu o credem in totul îndeptăţită. Nu o credem îndreptăţtă fiindcă ratificarea şi punerea a în vigoare e subordonată incheieii unui pact similar intre Rusia ş Polonia, care, la rândul său e subodonat încheierii unui acord asemănator intre România şi Rusia. Cura se vede o înlănţuire de înţelegeri de angajamente, care nu rupe vechile alianţe şi s’ar adăoga la cel deja existente şi cari urmăresc acelaş scop : asigurarea păcii europene. După cum a declarat d. Stalin, într’un interview acordat lui „Berliner Tageblatt“, politica Rusiei sovietic fiind strict pacifistă, ea este gata să încheie tratate solemne cu toate ţările, in scopul de a asigura rezovarea pacifică a diferendelor ce o pot ivi între ele. In mod expres urmaşul lui Lenin, a afirmat, că guvernul sovietic este dispus să încree pacturi de neagresiune şi cu Polonia şi cu România.um politica României este cu atât mai pacifistă cu cât noi nu am mai avea nimic de câștigat pe calea ariilor, nu vedem de ce România nu ar încheia pactul de neagresiune, pe care Rusia i-l oferă. Noi nu avem raporturi diplomatice cu Sovietele. Nu exclusiv din viia noastră sau, ca să ne exprimăm mai convenabil, nu numai bine că noi nu am fi vroit. Guvernul revoluţionar din Moscova, este vinovat, dacă intre noi şi Rusia, nu sunt astăzi raporturi normale. Nu noi am căutat sau căutăm pricină, statului vecin. Ci guvernul acestuia, care susţine că a făcut şi face tabula rasa, cu politica ţarismului, mi a vroit şi nu vroeşte să renunţe la crima Imperialista pe care acesta a tomis-o, când, în două rânduri, a zmls din trupul României, vechea Provincie moldovenească a Basarabiei. . Chiar şi acum, d. Stalin şi guvernă sau, nu vroiseră să abandoneze, ateaită atitudine, care, dacă teorii« şi principiile lor politice au un spus, e în cea mai flagrantă contazicere cu ele. Totuşi, d. Stalin ţpe să se ştie, că pactul de neagresine, nu însemnează o recunoaştere a frontierelor actuale, nici a statutului teritorial stabilit de tratate, ci numai că Rusia şi contractanţii ei se angajează să nu încerce, în niciun caz, printr’o acţiune militară, printr’o agresiune militară, modificarea actualelor frontiere şi a actualului statut teritorial. Evident că această rezervă, dă un gust amar pactului de neagresiune la încheierea căruia e de dorit să se ajungă şi se va ajunge probabil. Der ea nu trebue şi nu poate să împedice România, de a profita de orice ocazie, pentru a-şi manifesta nu numai intenţiile ei pacifiste in general, dar şi intenţia de a trăi în raporturi de pacinică vecinătate, cu marele şi puternicul ei vecin de la Est. Căci ar fi o absurditate, dacă in politica noastră externă, ar interveni motive de un ordin, care ar privi organizarea şi guvernarea statelor cu cari, vroim sau nu vromni, suntem obligaţi, dacă vroiţi, condamnaţi, să convieţuim. Nici ţarismul nu ne-a plăcut, dar aceasta nu ne-a împedicat să avem raporturi cu el. — O ţară uriaşă ca Rusia însă, este o realitate, de care, după cum au dovedit şi evenimentele diplomatice din ultimii ani, nimeni, absolut nimeni, nu poate să facă abstracţie. Cu atât mai puţin poate face abstracţie de ea o ţară vecină, ca a voastră. De altfel, nu am fi acum la primul act diplomatic încheiat cu Rusia şi noul pact de neagresiune, nu ar fi decât o întărire a protocolului de la Moscova, pe care d. Davila, in numele guvernului român, l-a semnat chiar in capitala Sovietelor şi a pactului Kellogg, în care Sovietele sunt şi ele parte contractantă. Aşa fiind, eventualitatea incheerii unui pact de neagresiune cu Rusia, care nu ar deveni fapt îndeplinit decât după vizita d-lui Ghika la Varşovia, nu ar aduce nici o inovaţie, dar nu ar putea fi primită decât cu satisfacţie. Tot ce poate contribui la asigurarea păcii europene, a păcii în această parte a Europei, este binevenit. Şi prelungirea raporturilor pacifice cu Rusia, nu poate duce, în cele din urmă, prin consacrarea şi a timpului, decât la recunoaşterea şi de jure, a unui act, care, din toate punctele de vedere, nu a fost şi nu este, decât repararea unei mari şi impardonabile nedreptăţi. B. Brănişteanu glose politice... PROVIZORAT 1. Manoilescu, fostul guvernator al Băncii Nationale, s’a adresat contenosului. Nu cunoaştem motivarea recursul in contencios. Ne închipuim câ el trebuie să He serios motivat, intucât el a fost introdus de avocaţi ieşean Leatris. un element de mac talent nu insistăm nici in privinţa şanselr de reuşită, când ne gândim la fell cum Casaţia a motivat respingem recursului d-lui Burillianu. Aşi voim să constatăm un lucru, de vădit interes. Şi anume: starea de provizorat care se creiază dlimon in jurul guvernatoriei Băncii Raţionale, stare care nu poate fi deat dăunătoare. Mementul politic se va resimţi deigur de pe urma acestui proces. Jucaţii d-lui Minoilescu nu se vor rdrânge numai la argumente de dipt. Ei vor produce şi argumente de fapt cari pot deveni interesante. Şicare ar fi insă preocupările patice, e momentul acum ca să se citeze din nou o atmosferă de ptvisorat, in legătură cu demnitate de guvernator al Băncii Naţional PESMINŢIRE geamul Românesc” insistă merei în a desminţi ştirile despre posibitatea de înţelegere intre d-nii Arstoianul şi Titulescu. . ficiosul d-lui Iarga vorbeşte mm. despre intrigă. devorat este că d. Argetoianu nuiai crede in vitalitatea guvernul de technicieni. Adevarul este că d-sa nu intelege să moară politiceşte, odată cu alt. guvern. Adevărul este că d. Argetoianu citeşte o combinaţie politică sprijină pe parlamentul actual. It fine, adevărul este că o cornbilie Titulescu-Argetoianu nu esteocmai uşoară că este insă posibilă, aceasta-i evimt. Că d. Argetoianu o intrevenein cazul necesităţii unui guvern dinniune naţională, este iarăş evideand se vorbeşte dar despre o cobinaţie Titulescu- Argetoianu, mie inventează şi nici nu se intrighiză. Se subliniază o posibilitate şi bate şi o speranţă, asemenea condiţiuni, de ce enuine, de ce desminţire şi de ce actare de intrigă? , Seve." CARNETUL NOSTRU Vocabular Intr’un recent articol al d-lui Lucien Romier m’a surprins pasagiul următor: „Nu este unul din lucrurile cele mai puţin comice ale vremii noastre faptul că, in limbajul economic, cuvântul a naţionaliza şi cuvântul a socializa au acelaşi inţeles“. In totd’auna marile frământări sociale, care influenţează adânc toate ramurile vieţii, influenţează tot atât de mult şi vocabularul. Ele modifică sensul unor cuvinte vechi şi crează cuvinte noui. Este interesant în această privinţă, studiul lui Paul Lafargue asupra înrâuririi pe care revoluţia cea mare a avut-o asupra limbii franceze. Şi ar fi de văzut, azi, în ce măsură şi sub ce formă fenomenul s-a repetat in Rusia, după revoluţia bolşevică. Or, frământările pe cari, în toată lumea, Ie-a provocat războiul sau, dacă vreţi, post-războiul, sunt şi ele echivalente cu o revoluţie; n’ar fi de mirare, deci, să asistăm, şi dincoace de graniţele Rusiei, la o revoluţionare, mai adâncă sau mai superficială, a dicţionarului general şi în deosebi a celui economic. Totuşi, pasagiul citatdin articolul lui Romier m’a surprins, tocmai pentru că, în cazul special, fenomenul nu se arată. Identitatea de inţeles pe care Romier o descopere astăzi, noi o cunoaştem de mai multe decenii. Intotdeauna a naţionaliza şi a socializa a însemnat acelaş lucru. „A socializa“ înseamnă a trece in stăpânirea societăţii, pe care o alcătuieşte naţiunea ; ,,a naţionaliza“ înseamnă a trece în stăpânirea naţiunii, care alcătuieşte societatea. Dacă Romier n’o ştie, asta dovedeşte că el nu s’a familiarizat din vreme cu literatura socialistă. Şi Romier nu e singurul care sufere de această meteahnă. Ea este partea multor intelectuali „burgheji“. Ei n’au căutat să fie la curent cu doctrinele şi nici măcar cu luptele socialiştilor; şi rău au făcut, căci evenimentele i-au ajuns din urmă nepregătiţi. Dovada o găsim şi un alt pasagiu al articolului cu pricina. Romier spune : „Sub pretext de naţionalism financiar, bancar sau industrial, toate statele, in momentul de faţă, se îndoapă cu piftie de socialism“. Aceeaşi constatare, în alţi termeni, a făcut-o dăunăzi şi d-lul Horodniceanu, in conferinţa ţinută la cercul „Libertatea“. Va să zică statele capitaliste se îndoapă cu socialism—sub formă de piftie sau sub orice altă formă culinară — iar fenomenul acesta il recunoaşte deo potrivă :naţionalistul de dreapta Romiei şi socialistul Horodniceanu. — cel dintâiu cu regret, iar cel din urmă cu plăcere. Traian Vlad Organizarea colaborării economice in bazinul dunărean Ziarele din Budapesta şi dela Paris au publicat în cursul zilei de cri, sub formă senzaţională, ştirea că între Cehoslovacia, Ungaria şi Austria s’ar fi convenit asupra realizării unei uniunii vamale. Ştirea a fost transmisă dela Budapesta sub această formă şi in mod firesc a provocat comentarii atât la Belgrad cât şi la Bucureşti. Am arătat în numărul de eri al ziarului nostru că o asemenea ştire trebue primită cu rezerve, întrucât chiar dacă s’ar accepta în mod principial o uniune vamală între trei ţări, punerea în practică a acestui proect ar pretinde studii şi tratative de ani de zile, înainte de a putea fi aplicat. Un exemplu clasic în această privinţă l-am furnizat chiar noi. Acum doi ani s’a hotărît într’o conferinţă economică specială la Sinaia, Uniunea vamală dintre România şi Iugoslavia, fără ca această hotărîre să fi putut avea până astăzi consecinţe practice. Ziarele din Budapesta făceau aluzie în afirmaţiunile despre existenţa tratativelor dintre Budapesta şi Praga pentru încheerea unei asemenea uniuni vamale, la interview-ul acordat ziarului „Pesti Napló“ ,de către ministrul de externe Beneş. Ştirea maghiară s’a dovedit însă cu totul exagerată. Căci d. Beneş în interview-ul, al cărui text îl posedăm astăzi, n’a vorbit despre nici un fel de uniune vamală şi nici n’a lăsat să se înţeleagă că ţara sa ar fi dispusă să intre în combinatuni economice intime, de cari să nu profite din primul moment şi celelalte ţâri din Mica înţelegere. Prin urmare s’a lansat la Budapesta un simplu balon de încercaresau s’a încercat iarăşi o manevră de rea credinţă pentru ca să se tulbure apele din această regiune a Europei. Este adevărat cu d. Beneş în interview-ul despre care e vorba, a pomenit mai precis şi mai hotărît despre necesitatea unei colaborări economice a tuturor ţărilor din Europa centrală, colaborare ce ar trebui să se realizeze prin creiarea unui sistem economic de colaborare raţională. „Pentru doi problema se pune in sensul — a spus d. Beneş -, de a găsi calea pentru desvoltaree frţească şi necesară a procesului economic. Căci incotro duce această evoluţie? Răspunsul nu este greu. Duce către sinteză, către o strângere a rândurilor spre o colaborare reciprocă şi loială economică a statelor din Europa centrală. „Cunoaşterea situaţiei de astăzi ne-a indicat noua direcţie, care se îndreaptă in mod necesar către o organizaţie raţională central-europeană”. Iar la întrebarea mai precisă a ziaristului maghiar, despre posibilitatea unei apropieri economice între Cehoslovacia şi Ungaria, d. Beneş a precizat: „împrejurarea că Cehoslovacia, respectiv ţările Micii înţelegeri, şi Ungaria au economiceşte nevoe unele de altele, este garanţia cea mai bună pentru un viitor mai productiv al Europei Centrale". Textul acesta, precum se vede destul de clar şi de limpede a mai fost complectat prin declaraţiile categorice ale ministrului cehoslovac în Bucureşti, d. Künzl Jizersky, care a spus unui redactor al nostru : „Dar în Cehoslovacia, planurile pentru uniuni vamale, confederaţii şi altele asemănătoare, nu se consideră nici ca realizabile, nici ca soluţii fericite. „Când asemenea planuri se ivesc in presă, ele sânt considerate ca produse ale fanteziei. „Republica cehoslovacă, a încheiat de ministru Jizersky, este decisă să acorde, loial şi aliaţilor săi din Mica Antantă, avantagiile economice pe cari le-ar acorda Ungariei, prin urmare tratativele actuale pentru convenţia comercială ungaro-cehoslovacă nu trebue să fie confundată cu oarecari pretinse tratative pentru o uniune vamală şi alte asemenea. Prin aceasta, de, sigur, cade şi tot senzaţionalul“. * Astfel manevra încercată de către abilul fost preşedinte de consiliu al Ungariei, sau chiar speranţele de bună credinţă ale Budapestei, au fost puse la punct. Utopia Uniunii vamale între Ungaria, Cehoslovacia şi Austria a fost categoric desfiinţată. Iar în ce priveşte pregătirea unei colaborări economice mai strânse între ţările bazinuluidunărean, ne găsim alături de d. Beneş. O dorim şi noi ca o imperioasă necesitate pentru refacerea Europei centrale, cu atât mai mult cu cât ar putea să fie arioi punctul practic de plecare pentru aşezarea Europei întregi pe noui baze economice. Lămurirea cât mai întreagă a acestei chestiuni a fost însă necesară şi trebue să ne bucurăm că s’a mai afirmat încă odată trăinicia legăturii dintre ţările Micei înţelegeri. De altfel cu ocazia apropiatei vizite a d-lui ministru de externe Ghica la Praga se vor produce desigur comunicate de lămurire definitivă în toate chestiunile, cari privesc ţările din Mica înţelegere şi cari vor dovedi că strânsa alianţă dintre aceste trei state este tot atât de trainică azi, cum a fost şi în cei zece ani de existenţă. Liviu P. Nasta — —— ———9— ■■ ■ N A Z B A T I I CAM... Salariile se plătesc cu întârziere — spune un ziar amic guvernului. Să fim sinceri: nu se plătesc de loc sau, ca să nu fim prea brutali, nu se cam plătesc. Este vorba despre încheerea unor noui pacte de neagresiune. Un pact de neagresiune franco-rus, un alt pact similar polono.rus. Mai este vorba despre tratative in vederea alcătuirii unei uniuni vamale a statelor dunărene — deocamdată, a Cehoslovaciei, Austriei şi Ungariei. Și mai este vorba despre alte lucruri bune şi de folos. De pildă, nu ne desparte multă vreme de ziua în care la Geneva se va lua în cercetare problema reparaţiunilor de războiu şi se va pune din nou în discuţie chestiunea dezarmării. Intr’un cuvânt, este vorba de găsit mijloace şi de luat măsuri pentru ca biata omenire să nu fie complect strivită sub greutăţile vremei de astăzi. De folos însă că, măcar până acum, toate aceste invenţii hunte,i salutare sunt canthwS ■ t\stare de proecte, a căror înfăptuire apare In ochii multora ca problematică. In adevăr, dacă examinăm mersul lucrurilor, aşa cum se desfăşoară, culegem impresia că un duh rău zădărniceşte toate planurile şi gândurile bune, împingând in acelaş timp pe conducătorii statelor să apuce tocmai pe căi la al căror capăt este mizeria desăvârşită şi iremediabila nenorocire a tuturor. Iată, nu este un singur conducător de stat, nu este un singur om cu simţul răspunderii şi al realităţilor, care să nu-şi dea seama şi să nu recunoască făţiş că mijloc de stăvilire a relelor de care suferă astăzi toate statele şi toate popoarele nu poate fi găsit decât într-o înţelegere sinceră şi generală, atât pe teren politic, cât şi pe teren economic. Această înţelegere este cerută imperios de interesele vitale ale fiecărui stat şi ale fiecărui popor. Situaţia se prezintă din acest punct de vedere cât se poate de simplu şi limpede: ori se va realiza înţelegerea, ori, dacă nu, Europa este ameninţată cu prăbuşirea într’un viitor care, din nenorocire, nu e chiar aşa de îndepărtat. Totuşi, încercările făcute în vederea unei astfel de înţelegeri nu es încă din faza unor proecte vagi şi lovite de multe rezerve mintale. In schimb, ceea ce vedem că se înfăptueşte, este tocmai contrariu acelui spirit de bună înţelegere, de care conducătorii statelor pretind că sunt însufleţiţi. Au rămas, bunăoară, în stare de proect şi de deziderat atât blocurile economice, cât şi toate tratativele încercate pentru a înlesni schimbul de mărfuri şi produse între statele europene. De asemenea, s’a vorbit şi cine ştie cât se va mai vorbi despre inexorabila necesitate a unei dezarmări generale. Insă, din toată vorbăria aceasta, armamentul statelor din Europa nu s’a redus măcar cu o puşcă. Ba e cazul să spunem „dimpotrivă“. In loc de consolidarea păcii şi înfăptuirea mult doritei înţelegeri, asistăm uluiţi şi înspăimântaţi la declararea şi intensificarea unui adevărat războiu economic, care a cuprins întregul nostru continent, întinzându-se chiar peste mări şi oceane. Fiecare ţară ridică de jur împrejurul graniţelor ei adevărate ziduri chinezeşti. Cică aşa îşi apără mai bine interesele, pe când adevărul este că astfel de ziduri grăbesc înăbuşirea fiecăruia şi nenorocirea tuturor. Omului însă îi este dat să spere, chiar când situaţia pare definitiv compromisă. O rază de speranţă e aşteptată de la cuminţenia bărbaţilor politici, cari se vor întruni în curând la Geneva. N. Batzaria Kix PROECTE ŞI REALITĂŢI DIN NEGURA TRECUTULUI NOSTRU MEDICAL Un medic filozof pe la mijlocul secolului al 19-lea de Dr. L. VAIAN Medicul acesta, doctorul Iuliu Baraş, medic, dar mai ales naturalist, care a trăit la noi în răstimpul dintre anii 1841—1863, şi despre care am vorbit într’un foileton precedent din Adeverul (18 Noembrie 1931) este, de bună seamă, demn de titlul de mai sus. Toată opera lui Baraş — şi are mult la activul lui — este o inlănţuire a unor idei filozofice, in bună parte personale. Până şi în scrierile cele mai umileabstracţiune făcând bine înţeles, de numeroasele sale cărţi didactice) Baraş este prizonierul statornic al aceloraşi gândiri esenţial filozofice, de conciliare a două antinomii: ştiinţa biologică şi metodele pozitive ale naturalismului pe de-o parte, teismul pe de alta. Motivarea posibilităţii convieţuirii ştiinţelor exacte cu credinţa, • „simbioza“ acestor două doctrine rivale, iată aspectul cel mai sintetic al acestei filozofii. Dar tema aceasta, cu multiplele ei variaţiuni, nu epuizează toate însuşirile medicului-filozof. D. Dan Bădărău, in studiul d.sale asupra Filozofiei lui Baraş *) s'a oprit numai asupra valorii estetice şi filozofice a ideilor barasiane, imprăştiate în cele trei volume de „Conversaţii asupra deosebitelor obiecte interesante din ştiinţele Naturale, Fizică, Chimie şi Astronomie“, apărute în anii 1850 şi 1852 şi care alcătuesc „Minunile Naturei“. Ori, există în opera mai veche a lui Baraş, încă o parte importantă, mai originală, de mai adânc înţeles, mai „special“ filozofică. O doctrina de „longue haienne“, care ar fi fost *) Dan. A. Bădărău, O sută de ani de naturalism în România, Iaşi 1929 NOTE CA răspuns celor ce-şi cer dreptul lor: — „Neamul Românesc” vorbeşte de „disproporţia scandaloasă a pensiilor” şi de „uzurparea pensiei”. . Acum de-abea înţelegem de ce sunt pedepsiţi toţi pensionarii, fiindcă unii au prea mult şi alţii n’au drept... D. IORGA desminte „intenţiile” d-lui Argetoianu. . . Noroc că ministrul de finanţe e departe şi lui i se poate vedeazâmbetul.. OFICIOSUL guvernului dă alarma: „Partidele sunt în primejdie”! Şi partidul iorghist? ★ LOCALUL Monetăriei va fi transformat in sală de expoziţie. ...Pentru manete, desigur. ★ „GUVERNUL va continua să-și aplice programul”, — spune „Neamul Românesc”, începe o nouă guvernare — și cu program? ★ •k (Tablou de Tătărescu din Pinacoteca Statului-Bucureşti), necesar să fie cercetată şi de aproape studiată. Este studiul de extindere şi de adâncime — „Idei despre viaţă şi moarte“, opera filozofică de căpetenie a doctorului Iuliu Baraş, o lucrare închegată care se adresează exclusiv „publicului cult şi anume: lumei medicale“. Aşa dacă, spre pildă, articolele din revista „Isis sau Natura“ , ca şi capitolele din „Minunile Naturii“, sunt agrementate de reflexiuni filozofice şi digresiuni rânduite metodic şi coherent într’un material variat de ştiinţe naturale (Isis) ori sub forma acelor minunate ca limbă, taifasuri de popularizare ştiinţifică, împinse până la limitele savuroase ale dizertaţiunii filozofice (Minunile Naturei) — gen in care a rămas neîntrecut la noi,d.rul Istrati il numeşte „cel mai DOCTORUL BARASCH CHESTIA ZILEI REPETIŢIE PEKTRII IMALVEA CI MUSSOLINI — lubeşte-mă, /ţuica dragii. Cât îmi e cămaşa neagră. Că dacă n- oi primeni Şi apte State m'or iubi! DISCUȚII „Statutul Universitar“ de IORGU IORDAN profesor la Universitatea din Iaşi II.Săptămâna de lucru O măsura, a cărei necesitate se simte imperios în Universităţile noastre este ceia ce s’ar putea chema săptămâna de lucru. Astăzi fiecare profesor este liber să-şi fixeze singur numărul lecţiilor. Aşa se explică de ce unii profesori fac 120 —130 ore anual, iar alţii 30—20— 10, ba poate şi mai puţin.Se citează cazuri cu adevărat surprinzătoare: au fost şi se pare că mai sunt membrii titulari ai învăţământului superior care au lăsat să treacă un an întreg, fără să ţie măcar o prelegere!.Nu pot spune dacă afirmaţia corespunde realităţii, dar sunt dispus să aftaii că, oricum, ea nu se îndepărtează prea mult de adevăr. Şi trebuie subliniat amănuntul că, de obiceiu, orele multe le fac profesorii mai bătrâni, pe cele puţine oamenii abia trecuţi de 30 ani, câteodată chiar neajunşi încă la această vârstă! Ştiu că numeroşi profesori, dintre cei conştiincioşi, nu vor nici în raptul capului să audă de fixarea unui minimum de lecţii săptămânale şi aduc în sprijinul tezei lor argumente de ordin foarte.... înalt. Se pot aplica, zic ei, universitarilor dispoziţiile la care sunt supuşi profesorii de liceu? Un membru al învăţământului superior are şi îndatoriri ştiinţifice, iar pentru o prelegere trebuie să lucreze adesea o săptămână întreagă, poate şi mai mult. Afară de asta, universităţile sunt autonome (mai cu seamă în momentul de faţă!) şi, prin urmare, vorba eroului din Satira lui Gr. Alexandrescu, fiecare din noi esteautonom, adică face ce vrea. Şi câte altele! Nu-i greu de răspuns la astfel de obiecţii. Pentru Statul care ne plăteşte situaţia noastră mai înaltă în ierarhia socială nu prezintă nici o importanţă, în schimbul salarului, el are dreptul să ne ceară o anumita cantitate de muncă.Calitatea rămâne s-o aprecieze altcineva, şi, în orice caz, autoritatea superioară nu se amestecă, dovadă, între altele, că universităţile sunt libere să-şi aleagă singure profesorii). De ce na agităm când ni se reduc lefile? Pentru că pregătirea ştiinţifică şi nevoile intelectuale ale unui profesor universitar cer să ni se plătească o sumă de bani aproximativ echivalentă. Nu-i drept atunci ca şi Statul să ne impuie, în schimbul salarului, o..., sumă minimă de lecţii? Cât despre munca necesară pentru pregătirea unei prelegeri şi a lucrărilor ştiinţifice, se poate proba oricând că, în general, profesorii conştiincioşi la curs produc şi opere de valoare în specialitatea lor. Dar chestia se poate pune şi altfel. Cine a fost în străinătate, — şi nu cred că există profesor universitar care să nu fi vizitat, măcar din fugă, centre universitare apusene, — ştie, este imposibil să nu ştie, că pretutindeni se lucrează foarte serios, aş putea spune „belfereşte”, cu un termen invocat mereu contra (Citiți continuarea în pagina) ★ (Citiţi conţinurea în pag. II-a) (Mare vulgarizator al ştiinţelor“) Baraş ţine totuşi seama de publicul cititor, către care se îndreaptă şi, într’un avânt liric — maestru al formei — scrie un stil apropiat scopului urmărit: „de a răspândi gustul ştiinţelor naturale şi exacte în diferitele straturi ale poporului“. Cu totul altmintrelea stau lucrurile în „Idei despre viaţă şi moarte opera filozofică de căpetenie a doctorului Iuliu Baraş. (Studiul acesta, scris în limba germană: „Ideen über Leben und Tod, aus einem medizinisch-philosophischen Gesichtspunkte gehalten“, are o prefaţă datată in 1842 şi este fragmentar tradus în româneşte într’o bio-bibliografie asupra doctorului Barasch — „Omul, Opera, Bucăţi alese“ — de M. Schwartzfeld, apărută în 1919). Aici iese la iveală — în avantscenă — un Baraş cu desăvârşire transfigurat. Cu aptitudinele intelectuale in plină stăpânire ale unui mare gânditor, doctorul Baraş abordează din punctul de vedere „medico-filozofic“ una din chestiunile cele mai grele şi mai tulburătoare dintre fenomenele naturale : problema vieţii şi a morţii. In linii mari esenţiale, armatura acestei doctrine medico-filozofice este un monism general. Nu există decât o singură ştiinţă: fizico-chimia. Biologia, nu este decât un capitol al ei. Intre cele trei regnuri: mineral, vegetal, animal (primul „există“, celelalte două „trăesc") este o legătură intimă şi tranziţia între corpurile „brute" şi fiinţele „vii“ se săvârşeşte în chip continuu şi pe nesimţite. Totul se reduce, prin urmare, la diversitatea materiei şi viaţa este o proprietate evolutivă a ei. Această doctrină transformistă întemeiată de Lamark şi susţinută puternic pe la 1840 de doctorul Iuliu Baraş, a fost confirmată şi desvoltată, după numeroase observaţiuni — tocmai cu douăzeci de ani mai târziu, — de Darwin. (Se ştie, că întâia ediţie a vestitei sale cărţi „Origina speciilor pe calea selecţiunei naturale“, temelia doctrinei transformiste care constituie „darwinismul”, a apărut în 1859). Ca şi vechii filozofi ionici, Baraş consideră viaţa rezultatul unui joc liber al forţelor naturei. „Existenţa“ şi „viaţa“ sunt concepţiile unitare ale unui principiu mai inart, al „existenţei in genere“ care este o concretizare a Absolutului, o formă definitivă a Infinitului. Esenţa vieţii animale, după natura ei, este identică cu electricitatea. După manifestările ei, este o forţă diferită. (Un reprezentant din cei mai de seamă a filozofiei biologice de astăzi, ca Felix le Dantec, crede că manifestările vieții elementare sunt niște manifestări ale proprietăților chimice).