Adevěrul, ianuarie 1932 (Anul 45, nr. 14724-14748)

1932-01-01 / nr. 14724

as®» profesorilor universitari care vor să se impute un minimum de ore. Astfel în Germania titularii fac câte opt ceasuri pe săptămână, toţi fară deosebire. Mai mult decât atât. Tradiţia, care acolo se respectă tot atât de riguros ca şi legea însăş, cere ca aceste opt lecţii să se repartizeze într’un anumit mod. Deobiceiu patru se consacră unui curs de interes mai general, două unuia special şi alte două lucrărilor seraiiariale (mă gândesc la facultăţile de litere, pe cari le cunosc deaproape). Este drept că un ceas însemnează de fapt 45 minute, din cauza „sfertului academic”. Dar şi aşa un profesor titular german face efectiv şase ore pe săptămână, de la care nu lipseşte decât în cazuri de boală sau de concediu legal acordat. Mi-amintesc ca în primăvara anului 1922 marele romanist de la Bonn, W. Meyer-Lübke, om trecut de 60 ani şi pe deasupra foarte şubred ca sănătate, fusese invitat pentru nişte conferinţe în Spania. Ştia dinainte că nu se va putea întoarce la 1 Mai, când începe semestrul de vară. Ce-ar fi fost, am zice noi românii, dacă lipsea o săptămână, două, de la catedră un om cu reputaţia şi la vârsta lui? Ei bine, pentru cele câteva zile a lăsat din vreme suplinitor, care a făcut în locul lui lecţiile reglementare. Iar un filosof elveţian care a fost prin ţara noastră, tot pentru conferinţe, în Noembrie 1929, deci în timpul cursurilor, a plecat din Iaşi bolnavi Cernăuţi, unde i s’a agravat boala, şi de acolo acasă, fiindcă concediul îi expira la o anumită dată, şi el nu vroia, dar nici nu putea să întârzie o oră mai mult decât avea dreptul. „Beberie”? Poate, mai ales daca nu pierdem din vedere un amănunt cu adevărat... şcolăresc : sunarea clopotului la terminarea lecţiilor. Aceiaşi „belferi” însă, de felul celor pomeniţi mai sus, lucrează tot atât de conştiincios şi de domeniul specialităţii lor, unde produc opere cu care s’ar putea mândri oricine. Şi credeţi că în Franţa lucrurile stau altfel? Este drept că mulţi dintre noi, şi, curios, aproape toţi acei care au făcut studii la Paris, dau a înţelege că profesorii francezi nu se deosebesc prin nimic de confraţii lor români în ce priveşte regularitatea cu care... nu-şi fac cursurile. Această părere este de fapt corolarul alteia, aproape general răspândită, anume că Francezii muncesc relativ puţin, în orice caz tiu mult mai mult decât Românii. La urma urmei, de ce-ar fi ei altfel decât noi? Nu suntem... fraţi cu toţii? Am convingerea că francofizia unui foarte mare număr de compatrioţi de-ai noştri îşi are izvorul mai ales în această egalitate, pe care o stabilim noi, din punctul de vedere al chiulului, între Francezi şi Români. Mai este oare necesar un protest contra acestei idei? Cine a ur Tearit cu atenţie şi seriozitate viaţa poporului francez, în toate ramurile de activitate, a putut lesne constata că nu există pe pământ oameni mai muncitori decât urmaşii vechilor Gali. Cinn s’ar explica altmintrelea faptul că Franţa e ţara cea mai bogată din Europa, ba, în proporţie cu populaţia, mijloacele de producţie ş. a., chiar din lumea întreagă? Acelaş lucru şi cu profesorii francezi. De altfel, este admisibil ca un francez să înceteze de a fi vrednic numai pentru că a ajuns profesor universitar? In 1925 am urmat regulat cursuri la Facultatea de Litere, College de France şi Ifautes-Etudes din Paris. Niciodată î nu mi s’a întâmplat sa mă duc degeaba îa lecţiile anunţate în programul de cursuri. Numărul de ore, fixat la început, a fost totdeauna respectat cu sfinţenie. Şi acest număr era egal pentru toţi profesorii care se aflau în aceiaş situaţie. La Hautes-Etudes şi Colege de Francţ, care sunt un fel de şcoli speciale, fără echivalent la noi, obligaţia se reduce la 2 ore pe săptămână. La Sorbona însă, adevărată unversitate, un profesor titular face între 5 şi 6 ore săptămânal, deci aproape ca în Germania. Cât priveşte împlinirea datoriei, ea merge, la unii cel puţin, până la pedanterie. Mi-aduc aminte că Ferdinand Branet, decanul de atunci al facultăţii de litere, care ţinea cursul de la 2 la 3, deschidea uşa exact în clipa când ceasornicul din sală suna primă bătaie şi se aşeza pe scaun la a doua lovitură. Şi în Italia există la universităţi, im minimum de activitate impus prin lege. După informaţiile unui profesor italian, acest minimum se ridică la 50 ore pe an. Puţin faţa de celelalte două ţări, citate mai sus, dar mult de comparaţie cu ceia ce lucrează majoritatea profesorilor noştri. Fixarea numărului de lecţii prezintă şi un alt avantaj, foarte important mai cu seamă în vremea aceasta de criză financiară. Se ştie că actuala lege prevede reţinerea din salar a une sume echivalente cu orele nefăcute. Evident că această dispoziţie nu s-a aplicat niciodată. Dar în condiţiile de astăzi nici nu-i posibil altfel. Ce să opreşti din salar pentru o lecţie neţinută, când un profesor face şase ore şi altul numai trei sau patru pe săptămână? Pentru a înlesni aplicarea acestei măsuri foarte drepte, trebuie mai întâiu să se ştie câtă muncă este obligat un profesor să depună. La ce sumă credeţi că s’ar ridica reţinerile, ţinând seama de situaţia prezentă? Am făcut o socoteală extrem de aproximativă, dar totuşi concludentă. La cele patru universităţi avem vreo 500 profesori (de toate gradele). Presupunând că primesc în termen mediu câte 200 mii lei anual, urmează că salariile tuturor înglobează 100 milioane. Dacă admitem acum că din numărul reglementar de lecţii rămân nefăcute 35 la sută — sunt colegi cari afirmă că această cotă trece în realitate peste 50 la sută, — însemnează că s’ar face o economie considerabilămai mică de 35 milioane, pentru că din cele 12 luni ale anului 4 sunt de vacanţă şi 2 de examene, dar nu mai mică de 20—22 milioane). Iar dacă aplicarea dispoziţiei acesteia ar avea drept rezultat ţinerea conştiincioasă a cursurilor, câştigul real pentru universitate ar fi şi mai mare, fiindcă ar fi de ordin moral. In orice caz sumele oprite pentru absenţe nemotivate de la catedră să rămâie universităţii respective, spre a-i acoperi cheltuelile necesare întreţinerii laboratoarelor, bibliotecilor ş. a. Deasemenea trebuiesc reglementate în modul cel mai riguros concediile. înainte de toate, orice profesor ales în Parlament sau numit într’o funcţiune publică să fie considerat ca pus în concediu din oficiu. Chiar şi profesorii bucureşteni, cari materialmente ar avea posibilitatea să-şi îndeplinească mandatul legislativ sau slujba administrativă fără a fi siliţi să lipsească de la catedră. Intre cele două ocupaţii1 didactică deoparte, administrativă sau legislativă de alta, să se declare un fel de incompatibilitate, în sensul că un profesor să nu le poată exercită deodată pe amândouă. Avantajele unei atari dispoziţii ar fi enorme. Nu numai că s’ar evita situată echivoce, ca cele care se ivesc aşa de des astăzi, când profesorii parlamentari, etc., cred că-şi fac datoria în ambele locuri, iar de fapt nu şi-o fac cum trebuie, fiindcă nu pot, în nici unul. Ci s’ar mai întâmpla şi altceva. Ştim toţi că numărul tinerilor pregătiţi pentru cariera universitară creşte necontenit, pe cândposibilităţile de plasare scad în aceiaşi proporţie. Chiar dacă s’ar mai înfiinţa o universitate, încă cânt avea foarte curând un surplus de candidaţi serioşi la catedre universitare. Iar universităţile actuale nu văd cum ar mai putea suporta creaţii nouă, când şi aşa, cel puţin la unele facultăţi, există deja prea multe cursuri. Cu sistemul concediilor date din oficiu profesorilor parlamen- tari sau funcţionari publici, un însemnat număr de tineri ar găsi o întrebuinţare, utilă şi învăţământului şi lor înşile. Ar fi puşi oarecum la încercare, la un fel de examen, mult mai serios decât cele astăzi în fiinţă, căci li s’ar da prilejul să se recomande singuri, prin muncă efectivă, pentru eventualele vacanţe. In acelaş timp universităţile ar avea siguranţa deplină că în locul titularilor parlamentari, etc., rămâne cineva calificat şi totodată obligat, fiindcă ar fi plătiţi omeneş- ■ te, să facă lecţiile întocmai ca şi cum ar fi vorba de propria-i cate- dră. Cred iarăş că se impune şi o re- ' glementare mai severă a concedi- ilor. Vreau să spun că ele n’ar tre- bui să se acorde la infinit, cum se obișnuește astăzi. Mă gândesc în primul rând la concediile să le zi- cerii politice. Avem printre noi oa- meni, care, din cauza împrejurări- ! lor, sunt.... condamnați să lipseas- că permanent, sau aproape, de la catedră. Nu-i nevoie să citez exemple, căci nu vreau să amestec în discuție elemente personale. Oricât de justificate ar fi, supt raportul legal, astfel de cazuri, trebuie să recunoaștem că din punct de vedere , moral ele constituie un abuz repro- babil. Căci ce rost are, pentru uni- versitate, bineînţeles să mai ră- j mâie cineva profesor, când în cei 10—15 ani, care au trecut dela numire, n’a funcţionat efectiv la catedră nici 2-3? Situaţia devine şi mai gravă, dacă ţinem seama de faptul că ea se poate prelungi până la pensionare, adică vreme de 30—40 ani. Şi nimeni nu poate garanta că această ipoteză va rămânea mereu o simplă.... ipoteză. Cu prilejul exproprierii au fost trataţi foarte aspru proprietarii absenteişti. Şi pe bună dreptate. Dar profesorul, care pentru diverse motive se găseşte în concediu nelimitat, nu este şi el un absenteist? Ba încă poziţia lui legală este chiar mai delicată. Căci el practică absenteismului asupra unui bun personal, cum ar fi pro- prietatea de pământ, de care poţi dispune cum vrei, ci asupra unei activităţi didactice şi ştiinţifice, ca- ' re n’are existenţă de fapt, dacă nu-i exercitată. Cât despre argumentul cu rolul social al proprietăţii, care se invoca împotriva latifundiarilor, , cred că-i permis să-l utilizăm cu tot atâta dreptate şi în cazul nos- tru, ce poate fi mai social decât misiunea pe care ne-o încredinţea-za statul de a face educaţia tinere- tului chemat să conducă odată des- tinele ţării? Acestea sunt reflecţiile pe care mi le-a sugerat proiectul de reorganizare a învăţământului superior. Aş fi intr’adevăr mâhnit, dacă ele ar fi interpretate altfel decât mi-a fost intenţia. Ştiu că, fără voia mea, jignesc anumite interese personale şi de corp, unele reale, celelalte false. Dar convingerea că în faţa intereselor superioare ale culturii româneşti nemulţumirile individuale, oricât de mari, trebuie să dispară, mi-a dat cu atât mai mult curajul să-mi descarc sufletul, cu cât modul meu de a vedea lucrurile aparţine unui însemnat număr de oameni, din universitate şi din afară, Iorgu Iordan profesor la Universitatea din Iaşi Dar oare manifestările vitale psihice, sunt ele de aceiaşi natură cu manifestările fizico,chimice, ori se deosebesc intre ele ? Partizanii concepţiunei „vitaliste“ e, vieţii, despart viaţa de gândire. „Animiştii" le identifică, intre ele. Ne-vitalştii, naturaliştii, mecanicii ti,iimicişt umonişti, fac aceiaşi confuzie ca şi animiştii şi asimilează manifestările vitale ale animalelor şi ale plantelor, cu forţele generale ale universului. Aceştia din urmă confundă totul: spirit, viaţă, natură neînsufleţită. Din acest punct de vedere, Baraş este discordant. El susţine teza vitalist, care diferenţiază, fiinţele vii de corpurile brute insensul că, sufletul este o manifestare superioară a materiei şi este comun fiinţelor vii. Spiritul este ceva propriu omului. După moarte, materia dispare. Sufletul se pierde. Spiritul, insă, viaţa psihica, a omului, persistă, lăsând iradieri. Dar nu este locul în cadrul acestor rânduri să vorbim mai pe larg asupra acestor interesante probleme. Este însă, un alt fapt caracteristic, vrednic de a fi remarcat, aci. Aceste idei despre viaţă şi moarte, de un excesiv spiritualism, probleme cari se pretează la speculaţiuni metafizice, au frământat Întotdeauna creerul medicilor mart E exemple de medici filozofi ce găsesc îte toate vremurile. (Pentru că nu filozofia a fost întotdeauna invitată şi a intervenit îndeobşte un chip activ, ca să lămurească a priori ipotetic, probleme mari medicale). Cel mai de seamă medic filozof al antichităţii Galenus (131—201) a aparţinut, doctrinei proprietăţilor vitale şi învăţătura lui s’a perpetuat un răstimp multisecular. Dar dela Paracelsus, crainicul principiilor imateriale ale sufletului — întâia jumătate a secolului al 16-lea — porneşte un şir neîntrerupt de medici] —cugetători, cu vederi felurite, care de care mai interesante. Aşa, in secolul al 17-lea este în toată strălucirea un mare novator vitalist: Van Helmont, medic, chimist, astrolog şi filosof. Şi cu cât înaintăm, problema vitalismului birue şi stăpâneşte din ce in ce mai mult spiritele mari medicale. In secolul al 18-lea avem o întreagă pleiadă: ,,Şcoala Ritalistă din Montpellier“ în frunte cu triumviratul Bordeau, Grimaud, Barthez — un corifeu de mare celebritate. Şi, tot în secolul al 18-lea, trăeşte doctorul Stahl, simbolul vitalismului şi animismului medicul filosof a cărui doctrină a avut o vogă la apus, pe la începutul secolului al 10-lea. Este interesant că pe la mijlocul acestui veac, entuziasmul pentru doctrinele vitaliste-animiste a scăzut mult atunci când, ca un contrast, doctorul luliu Baras, cu intuiţiiraea unui clarvăzâtor a reluat fi» • *.......... .........— doctrine, studiul a cărui importanţă am relevat-o. Problema vieţii, natura ei, ce este sufletul? ce este moartea? postulatul etern al gânditorilor din toate timpurile, se agită şi în zilele noastre. Descoperirile mari pe tărâmul chimiei, fizicei, biologiei, au primenit argumentele şi au dat un impuls de actualitate acestor mari probleme. Discută astăzi flozofi, fiziologi, fiziciani, chimişti — forţe mari şi entuziaste — din toate ţările culturale împărţiţi în cele două tabere: vitalişti şi nevitalişti şi problema vieţii oscilează încă între aceste două controverse deopotrivă de susţinute. Concepţia filozofică a vieţii aşa cum a gândit,o doctorul luitu Baraş, la 1840, în ţara Românească, doinueşte de fapt şi în cugetarea de azi. Ea este într’o bună măsură în acord cu doctrinele contimporane ale neovitalismului ştiinţific. Ne oprim aci. , Amintim in incheere că, o concepţie modernă şi mai apropiată de fondul sistemului barasiam este neovitalismul filozofic al naturalistului german Reinke. ...Şi iată cum, doctorul Iuliu Baraş vine pe planul dintâi al actualităţii. Medicul acesta rămâne, aşadar, uinul dintre cei mai de seamă din filosofii noştri. Dar mi-i îngăduit să mergem şi I —a -a------__________________________ Dacă logica şi adevărul istoric vor, nu ca să-l ignorăm, ci dimpotrivă sâ-l cunoaştem pe doctorul Iuliu Baraş, împrejurările vremii de azi cer din parte.ne atâta înţelepciune ca noi cari odinioară am importat, în bună parte, elementele medicinei civilizate, să nu nesocotim valorile acestea eterogene cari ne-au deschis drumul culturei. Altfel, este o greşală şi o imprudenţă. Urmăriţi lucrările contemporane asupra istoriei medicinei şi veţi constata un fapt extrem de interesant: tendinţa de a valorifica doctrinele medicale de altă dată. In nenumărate studii retrospective ce apar, alitarea, este iscodită, de aproape cercetată, şi cu tot dinadinsul statornicită, contribuţiunea etnică a fiecărei, ’naţiuni in parte, in raport cu evoluţiunea civilizaţiei universale. In viaţa spirituală a trecutului nostru, studii de medicină filozofică sunt relicve de preţ. Sunt titluri de nobleţă pentru prestigiul acestei ţâri. Dacă e aşa, şi aşa este, se mai discută însemnătatea faptului că la 1840 am avut in ţara românească, un medic filosof, strălucit evocator al doctrinei vitaliste, în acea epocă? Socotim faptul acesta pozitiv, impresionant. Nu numai cazul „unic“, epocal, in istoria formării medicinei moderne la noi, dar interesant în genere, in istoria desvoltării culturale, de pe acest colț din lume albă, când, în curînd (în Septembrie viitor) va avea loc în România, pentru întâia oară, un congres internaţional de Istoria Medicinei. In treacăt, ne mărturisim, fără reticenţă, nedumerirea, pentru că la noi, printr’un anacronism, astăzi absolut insuportabil Istoria Medicinei, sinteza indispensabilă pentru o serioasă cultură medicală, este încă — lucru curios — cu desăvârşire ignorată de oficialitate. Congresul — nu-i vorbă, o adevărată surprindere — se datoreşte, exclusiv, iniţiativei îndrăzneţe şi activităţii încordate de animator energic şi tenace, a d-lui dr. Gomaiu). Am crezut de cuviinţă că, in cadrul sever al realităţilor practice şi in aceste excepţionale împrejurări, prilejul impune ca să ne oprim asupra valorii reprezentative a învăţatului plin de lumină, care a fost doctorul luliu Baraş. In perspectiva istoriei, vremea ne îngădue o mai dreaptă judecată a activităţii culturale multilaterale, a modestului medic şi naturalist care, pe la sfârşitul deceniului al patrulea al secolului trecut, plăsmuia, în ţara românească, opere filozofice adâmnei şi originale. Dr. L. Vaian Felow al „Royal Society of History of Medicine“ din Londra DIN SIGHET Concordatul băncii economice. — Banca economică din localitate afiliată băncii Marmoros Blanka încheia concordat. 175 deponenţi reprezentând 89 la sută din capitalul depus s’au declarat pentru acest concordat. Banca s’a obligat să plătească 60 la sută din depuneri in decurs de doi ani. Prin acest concordat sunt loviţi foarte mulţi oameni, cari şi-au depus economiile la această bancă, altădată considerată ca cel mai solid institut. Ajutoarele de Crăciun. — Casa Autonomă a Pădurilor (Caps) secţia Maramureş a dat 60.000 lei pentru ajutorarea elevilor săraci de la şcolile primare şi secundare. Au primit şcolile primare No. 1, 2 şi 6 din Sighet câte 3000 lei, liceul de fete 2500 lei, liceul de băeţi 5000 lei, şcoala normală 8.500 lei, şomerii din Sighet 10.000 lei iar restul a fost împărţit in Valea Vişeului. D. director al Capsului, Marin Iacob merită recunoştinţa tuturor pentru gestul său nobil. Reuniunea femeilor române a împărţit daruri la şcolile primare din Dohoeşti, Câmpul Negru şi Camara la Sighet. Directorul minelor din Şugatag a luat iniţiativa frumoasă, de a ajuta pe cele 70 de familii de muncitori mineri care şomează. Fiecare şomer a primit 200 lei, 15 kgr. făină şi o cantitate de diferite alimente şi lemne de foc. Lefurile funcţionarilor. Afară de magistraţi şi armata ceilalţi funcţionari nu au primit lefurile şi pensiile nici pe luna Octombrie, iar preoţii nici pe August. Alegere. — La banca populară evreiască au fost aleşi de către adunarea generală a acționarilor la conducerea băncii d-nul dr. A. Sternberg, preşedinte iar d. dr. Moritz Fisch, vice-preşedinte. îndrăzneaţă spargere la Siret (Bucovina) CERNĂUŢI, 29. — Noaptea trecută s’a comis o îndrăzneaţă spargere în oraşul Siret. Necunoscuţi au pătruns prin spargere în locuinţa d-lui Setek Zahara, de unde au furat suma de 24 mii lei în nume- I rar, diferite haine şi blănuri, precum şi alte obiecte casnice. Apoi, au dispărut, fără de urme. Cercetările se fac de organele poliției din Siret. ! res* &, * fc.kn’ Caleidoscopul vieţii intelectuale LITERE, ŞTIINŢĂ, ARTĂ Alexandru Petöfi şi dragostea îmi cade în mână, o mică broşuşi iscăită de profesorul universitar Iosif Popovici, de la Cluj. Cărţulia, subţire poartă ca titlu atât: „Alexandru Petöfi” şi e scrisă cu prilejul centenarului care se apropie de lanaşterea marelui poet ungur. Geniul e ca duhul sfânt, nu are graniţe. De aceia Petőfi, cu poezia lui râsbate toate ţările şi se încetăţeneşte in toate graiuriie, printr’o simţire pasionată, printr’un avânt extraordinar. Alexandru Petőfi îşi dedică înainte de toate, putere lui de cântare şi de inspiraţiune unei singure idei: libertatea, care cuprinde în el toate libertăţile laolaltă, economică şi spirituală, fizică şi sufletească. Prin acest fond, poezia lui este un imn continuu de pasiune şi de răsvrătire. ,,Libertate, iubire! Acestea două îmi trebuesc mie. Pentru iubire îmi jertfesc viaţa pentru libertate îmi jertfesc nu. Ceea ce-l face mare pe acest poet, e că lozinca lui a fost un act, care i-a pecetluit viaţa şi ca un adevăr suprem, el şi-a jertfit dragostea şi viaţa pentru libertate. El şi-a trăit ideologia până la sfărâmarea tuturor cătuşelor omeneşti şi a murit pentru această idee. Trecând peste cântecele lui de idealist naţional vreau să mă opresc o clipă la „dragostea”, care ca şi idealul lui, s’a înfăptuit un act trăit, cu sacrificiu şi abnegaţie. Dragostea lui s’a preschimbat în arhanghel de poezie şi avânt şi a mers alături de idealul lui naţional, pentru care a murit. A cunoscut-o în ziua de 1 Septembrie 1846 şi din prima clipă, această dragoste i-a fost mireasă eternă a sufletului. Se numea Malia Szendrey. Când a cunoscut-o prima oară, a găsit în ea, ceea ce aştepta din prima zi a tinereţii lui, era femeia unui vis neîntrerupt de poezie şi de avânt. Avea la fel, ca în gândurile lui, „făptura subţirică’’ şi ochii pătrunzători şi luminoşi şi părul tăiat in bucle scurte şi negre, ca un cavaler pictat pe o biserică. Dragostea lui îşi găsise forma, în care avea de aci înainte să se manifesteze rodnică şi inspirată. Trebuia să fie a lui şi oricâte piedici ,au îndepărtat-o, el a căpătat-o eroic, prin puritate şi flacăre. „Curată şi sfântă îmi eşti copilă şi dacă inima mea ar fi avut vreo pată, a ars-o flacăra iubirei mele curate”. Făurind deopotrivă versuri de dragoste şi de libertate, iubind laolaltă sufletul fiinţei în imaginea Iuliei şi în colectivitatea poporului întreg, impărţindu-se generos intre sinteză şi massă ei scrie opera unei vieţi, consumată de flacăra spiritului creator. Că în toate el nu uită cât datoreşte poetului din el şi pe acesta il înalţă până la divinitate. „Acolo unde încetează lumea lui Dumnezeu omnipotenţa poetului crează o lume nouă!”. Sincer convins de pasiunile generoase care-l frământă, el face din viaţa lui un laborator de experienţe trăite , şi când iubeşte pe fecioara Iulia, şi când ea îi devine soţie şi când soţia il conduce singură în tabăra luptei, unde trebuia să piară definitiv. Vai, ce minunată viaţă romanţată, s’ar putea scrie din existenţa de apostolat eroic, a lui Alexandru Petöfi! Ce împletire divină de suferinţă umană şi geniala, ce concordat sublim intre inima lui romantică şi spiritul său de reformator idealistic!. O viaţă atât de profund pătrunsă de adevărurile eterne ale sufletului — libertate şi dragoste — ori unde s’ar fi desfăşurat ea, in orice geografie a pământului și în orice clipă a timpului planetar, rămâne ca o carte deschisă pentru tălmăcirea spiritului omenesc. CLAUDIA MILLIAN Sărbătorirea lui Guido da Verona Italia amorezată şi frivolă La sărbătorit în zilele de dinainte de Crăciun de romancierul Guido da Verona, care a obţinut cel mai mare succes literar al anului cu ultimul său roman: La canzone di sempre e di mai (Cântecul de totdeauna şi de niciodată). Guido da Verona e romancierul tuturor amanţilor italieni, adică al tuturor acelora care ştiu să iubească italieneşte, ceea ce înseamnă pasionat. Sărbătorirea lui e semn că în Italia mai cresc încă flori şi sentimente gingaşe. Titlurile cărţilor sale — Mimi Bluette. O fiore del mio giardino; Cléo robes et manteaux; Co'ei che non si treve amare — sunt destinate atracţiunii imediate. Dar paginile dinăuntru sunt scrise cu grija de-a exprima just, liric, artistic, gânduri şi sentimente fine. Ca să lămurim cititorul, ne vom opri Io, una din cărţile lui, la cea mai universal cunoscută: Mimi Bluette, floarea, grădinii mele. Se istorisește aici căderea, fără motiv aparent, a unei fete oarecare. Mimi n’a fost niciodată chinuită de tulburările iubirii care fac pasiunea, italiencelor focoase. Fără alegere, fără preferințe ,schimbă, obiectul amorurilor sale fugitive, de-o noapte, cu nepăsarea, cu care nourii de primăvară își schimbă contururi’e pe cer. Dar o întâmplare — numai întâmplarea e zeița purtătoare de noroc a sentimentelor.Amoroase ^ face ca, Mimi Bluette să, fite prinsă în plasa pasiunilor inflăcărate, iubeşte pe Ler. Şi aceeaşi Mimi Bluette, rece, indiferentă, care se dădea celui dintâi venit, fără, gust şi fără sentiment, într’o clipă se transformă trecând prin alambicul purificator al iubirii instantanee şi căderea ei de mai înainte se preschimbă în înnălţare. Mimi iubind, nu se mai lasă sărutată de străinii sentimentelor ei. Se păstrează, după cădere, sentimental, fecioară, pentru alesul inimii ei. Guida da Verona face aici un frumos elogiu iubirii italiene. El reflectează chiar că o pariziancă n’ar fi putut suferi această schimbare, că o cădere pentru ea ar fi fost definitivă. Câtă vreme italianca, din clipa când pasiunea o vizitează, pare să fie o făptură nouă. Aşa se explică de ce Guido da Verona a fost atât de călduros sărbătorit. Italienii ii iubesc fiindcă el i-a înţeles, le-a înteles mai ales pasiunile. Dar autorul italian nu-i scriitorul care nu-i el însuşi pasionat de temele sale. Cu discreţia esteticei fine, cu posibilitatea de adâncire a sentimentelor ce chinuesc inimile îndrăgostite, şi cu un stil muiat in arome şi presărat cu garoafe, Guido da Verona se joacă, de-a povestirea frumoasă, încântânduse mai întâi pe sine. Una din cărţile lui — cel puţin una — ar trebui să fie tradusă pentru a cunoaşte mai întâi câteva bune pagini sentimentale şi apoi o personalitate complexă. S. Cărți-reviste A apărut „Les Problemen de I’Heure”, revistă lunară, economică şi financiară No. 3 pe Decembrie, cu următorul sumar: Quand on nomme Etat, l’écho répond Moseou. Urbain Gohíer; Le probléme économlque prime-í-il le probléme financier?. Gaston Janet; La pratique ne modifxera-t-elle pas notre opinion?. Gaston Guirand; Ove la sua costruzione fosse attuata, cerfamente, si trarrebbe un sicuro béneficio. V. E. Orlando; Réponse â ces objections. L. P, D. H,; Les perspectives d’une Eurooe protéctioniste. floria Verzeanu; Le rolé de la monnaie dans Ja ersse actuelle. Virgil Cherein: Anomalies. H. Mares; Bibliograpiie. H. ,Verz, Ultimul număr al revistei „Contimporanul” care intră in al unsprezecilea an al apariţiei sale, oferă un material divers şi cu multiple preocupări. Poezie, proză literară, ideologie, cronică plastică. Din acest buchet de efort artistic se desprind melodiile unor artişti azi unanim recunoscuţi Colaborează: Ion Vinea, Ion Barbu, Jacques G. Costin, Alberto Sartoris (Italia), Militza Pătraşcu, Marcel Iancu, Robert Musil (Germania), Hans Arg (Franţa), Lucia Dem. Bălăcescu, Sandu Tudor, I. Longanesi (Italia), Sandu Eliad, M. Râmniceanu, Dan Botta, V. Cristian E. Jebeleanu, E. Gulian, Barbu Brezianu, Radu Oprescu, Marcel Avramescu, etc. Revizuirea pensiilor şi a pensionarilor? Luând de pretext diferitele plângeri pe care pensionarii Statului leau adresat în ultimul timp guvernului, cu privire la tratamentul ce li se aplică, „Neamul Românesc” de ori publică un semnificativ articol scris fără îndoială, de d. preşedinte a! consiliului în care se preconizează, pur şi simplu, revizuirea pensiilor şi a pensionarilor. Dar iată, textual, pasagiul în care o asemenea idee şi-a găsit întruchiparea: „Afară de disproporţia scandaloasă a pensiilor, mai e şi uşurparea pensiei de cine de fapt n’are dreptul la dînsa sau măcar la cuantumul ei. O reviste se impune. Cu prilejul ei s’ar putea descoperi şi cari sunt acela cari mal au alte mijloace de traiu şi in momentele grele nu la aceştia initiu trebuie să ne gândim când alţii mor literal de foame”. Oficiosul guvernului vorbeşte, prin urmare, de oameni cari au pensii prea mari, de alţii cari n’au dreptul la pensie dar cari totuşi o primesc, şi de un triaj al pensionarilor, preferaţi la achitarea drepturlor lor după o normă cu totul nouă... cei ce au şi alte mijloace de trai şi cei ce mor de foame! Nu ştim cum ar reuşi un guvern, oricât de technic ar fi el, să realizeze o asemenea minune! Ceea ce ştim însă e că articolul „Neamului Românesc” privitor la pensii şi pensionarii va creia noui dificultăţi acum, când abia a scăpat de dificultăţile prin cari a trecut din cauza reducerii salariilor şi a impunerii funcţionarilor particulari. Dar vorba românului: de ce-şi face omul singur, nici dracul nu-l desface.... BUCUREȘTI, 29 Decembrie # BURSA OFICIALĂ Rea Naţională 4550, 400, 425, 450 475, 425, 350, 375, 350, 325, Petroliferele române a Pans PARIS, 39Radot Astra Română 47 Steaua Română Necotat Concordia 32 Petrol-Block şi Redevenţa Necotat, Germani? ■—«— ’ Belgia 35410 Italia 129.75 Fraga 75.70 România 15.15 Elveţia • 198 00 Olanda iG25.00 ZÜRICH (închideri) Berlin 121.60 Amsterdam 205.75 New-York 15.1254. Londra 17.60 Paris If 20.20 Milano i I . 26.00 Fraga 15.18 Budapesta 90.02 Vi Belgrad 9.10 București 3.05 Varșovia 57.56 Viena — B-ca Românească pui 310 C. Industrial 230, 225 Steaua Romana 130 C. Minier * 95 I. R. D. P. a 50, 51, 52, 53 Navigația Română 430, 450 Reşiţa 180, 175 Clădirea Românească 240 Letea 182 Mica 355 Scris. Urb. Buc. 5% 49% Renta Impr. 30, 300 Oblig. conf. Buc. 5% 1910 40 La noi devizele se negociază la cursuri medii Franci francezi 6.59 6.58 Lire sterline 585.00 Dolari 168.20 167.00 Franci belgieni 23.42 23.30 Lire italiene 8.60 Franci elvețieni 32.85 Coroane cehoslovace 4.99 Mărci germane 40.05 Fiorini olandezi 67.60 575 lei 1 liră steri la Londra 100 lei 3,07 Ir. elv. la Zurich CURSUL MONEDELOR STREINE Franci francezi Lire sterline Dolari Franci belgieni Lire italiene Franci elveţieni Coroane cehoslovace Şilingi austriaci Mărci germane Penga Fiorini olandezi Drahme Zloţi Dinari Lire turceşti Leva Napoleon aur Lira sterlină 6.65— 6.67 580.00— 500.00 168.25—168.75 23.50— 24.00 8.80 8.90 33.10— 33.30 5.00— 5.03 19.00— 19.20 39.75— 40.00 21.50— 22.00 67.00— 68.00 2.00— 2.10 19.00— 19.20 2.97— 3.00 78.00— 79.00 1.10— 1.12 697.00—699.00 845.00— 848.00 Schimbul in străinătate 29 Decembrie 1931 PARIS (închiderea) Londra 87.50 New-York 25.54 % Astăzi la ora 10 dimineaţa se va oficia în biserica Sf. Gheorghe Nou, parastasul de trei săptămâni de la moartea celebrului aviator căpitan Romeo Popescu, mort în accidentul de lângă Lekliu. Două mii de lucrători ai fabricei de postav din Buhuşi au declarat grevă. S-au luat măsuri pentru evitarea dezordinelor. La Teatrul Majestic Se râde cu lacrimi Ca’n vremuri bune!.. Revistă de mult spirit şi mare montare Cursele vapoarelor de pasageri ale serviciului C. F. R. au fost reluate pe liniile Galaţi-Brăila şi Brăila-Sulina-Vâlcov. Regele care se află împreună cu voevodul Mihai la Sinaia, va veni în Capitală în ziua de 31 Decembrie. Suveranul va asista în ziua de Anul Nou la serviciul divin ce se oficiază la Patriarhie şi cu acest prilej va rosti tradiţionalul discurs. Sub influenţa ziarelor şi revistelor franceze, publicaţiile periodice de la noi au început să se ocupe de viaţa intimă a oamenilor noştri de seamă. Rubrica ,JD. X. în halat şi papuci" a înfăţişat astfel, între alţii, şi pe d. Mihail Sadoveanu, alterind însă pe veritabilul „Sadoveanu“, care-i prezentat aşa cum este, în ultimul număr al „Adevărului literar". Sub titlul întâmplări ciudate, Erich Maria Remarque a scris un nou ciclu de povestiri cu subiecte din epoca de frământare de după războiu. Intr’o serie de tablouri de o zgudăuitoare realitate, autorul romanelor ,pe frontul de Vest nimic nou“ și „întoarcerea de pe front“, scoate in relief eroicul efort de readaptare al celor întorşi din groaznicul măcel mondial. „Adevărul literar“, obţinând dreptul exclusiv de a publica aceste povestiri dă in numărul de săptămâna aceasta bucata intitulată „Joseph Thiedemann“, prima din ciclul „Intâmplarilor ciudate“. O datină tradiţională cere răvaşe de plăcinte de Anul Nou Numărul de Anul Nou a! ziarului „Radio şi Radiofonia" publică o serie de amuzante răvaşe de plăcintă... radiofonice. Cu începere de la 1 ianuarie 1932 se transformă în sucursale vămile Santa-Mare, Cotul Coşului, Cetatea Veche, Conaloş şi Drăgăneşti, care împreună cu sucursalele actuale vor depinde de vămile Episcopia Bihorului, Oradea Intrepozite, Satu Mare, Jimbolia şi Moraviţa, precum şi transformarea în vamă a sucursalei Gara de Nord, pendinte azi de vama Bucureşti-Intrepozite. D. general C. Ştefănescu-Amza, ministrul armatei, ad interim la interne, primeşte publicul în audienţă: Lunca, Miercurea şi Vinerea între alte 5-7 p. m., In vechiul local al ministerului de interne, Str. Academie __________________________ D. general în rezervă, G. Cantacuzino, a fost numit efor al Eforia spitalelor civile din Bucureşti. D. prof. N. Bazilescu a fost connfirmat decan al facultăţii de bresţ din Bucureşti, iar d. prof. St. Ghiţescu decan al facultăţii de drei din Cernăuţi, ambii pentru o perioadă de 3 ani. D. Ilennie Sanielevici, va deschide Miercuri 30 Decembrie a. c. orel 9 şi un sfert seara, seria conferinţelor la Universitatea populară Fraternitate" din str. Sf. Apostol No. li etaj, vorbind despre: „berava" zeul solar al arienilor. Cerceri personale. Intrarea liberă. Suntem rugaţi să anunţăm că ministrul Belgiei la Bucureşti va pimi pe membrii coloniei. Vineri ianuarie, la ora 10 şi jum. dim. Cadoul de Lei 20.000.—, ce am ezervat cetitorilor şi abonaţilor iarului nostru, pe baza asigurării gâtuite oferite de societatea .STEAJAtorul nostru d. Victor Gross, din Bucureşti, str. Atelierului No. 13, care a şi ridicat de la zisa societte menţionata suma. Asemenea trageri la sorţi, se ia© în fiecare lună la sediul societtiie,STEAUA ROMÂNIEI“ şi la aeste trageri iau parte abonaţii noştr în prima lună a abonamentului, precum şi cetitorii noştri cari s’au ingajat să trimeată societăţii prinaj lunară de Lei 105.—. Cetitorii noştri primesc în schuthul acestei sume o poliţă de asigrare definitivă de Lei 20.000.—* în baza căreia sunt asiguraţi asupa vieţii şi contra accidentelor. Repetăm că abonaţii noştri, ,j au nevoie de o poliţă de asigurae specială pentru a fi asiguraţi, deorece, recipisa de plată a abonametului ţine joc de poliţă. Abonaţii şi cetitorii noştri, aueţ interesul ca înainte de a încheia o asigurare de orice fel şi mai are o asigurare asupra vieţii, să cera înainte de a lua o deriziune afdă societăţii „STEAUA ROMÂNIEI" )«re are tarife special© de avara, joase pentru dânşii. D. Vintilă Ivănceanu, consul geral clasa I în administraţia centală a ministerului afacerilor străini a fost numit, pe ziua de 1 Ianuarie 82 consul general al României la Iexandria, In locul d-lui consul Miju Nicolau, care este rechemat, pe aceeaş zi, în administraţia centală a ministerului afacerilor străine. Au fost numiţi director de sta primare în jud. Bălţi, d-oit: Miri Constantin, Grossu Eufimie, Matineu Gavril, Bârjoveanu V, Gaicu Neohie, Livovschi Fevronie şi Goţă Const. D. prof. Gr. Dumitrescu, titular catedrei de drept roman (doctori) de la facultatea de drept din Bureşti a fost transferat la catedra e drept roman (licenţă) vacantă la aceiaşi facultate. O întâmpinre Primim din partea d.lui Jean Rabinovici, Bucureşti, următoarele: In ziarul „Adevărul“ cu cata. de 9 Decembrie a apărut următorea ştire: Se anunţă din Roma că fcărica de pălării Borsalino se găseşte mari dificultăţi financiare, perzând o treime din capitalul său social de?4 milioane lire. Firma s’a adresat creditorior in vederea unui aranjament, anul trecut, societatea Borsalino a distribuit 12 milioane lire dividende In calitate de reprezentant general pentru România al firmei mondiale, Borsalino ANTICA CASI fondată la 1857, mă simte obligat a da în această privinţă următoarea lămuriri : Casa Borsalino Giuseppe &Fratello, există de aproape 80 de ani, cu o reputaţie mondială bine stabstă, neavând a suferi niciodată vreo jenă financiară. Capitalul social deplin vărsat este de 40.000.000 lire italiene, iar acţiunile Societăţii se află complect în mâinile membrilor familiei Borsalino. Situaţia financiară a acestei case este de astfel deatură că nu solicită niciodată credit că din contră le acordă în mod crestul de larg. Deci informaţiunea apărută , ziarul „Adevărul” cu data de 9 Decembrie, nu poate privi societatea anonimă Borsalino Giuseppe & Fratello, din Alessandria (Italia) bine cunoscută sub denumirrea „Romalino-Antica Casa”, sau mai pe scurt Borsalino. Antinevralgic Dr. Nanii Muset, singurul remediu contra GRIFE MIGRENEI, NEVRALGIEI, etc. Se vinde numai in cutii origine conţinând două buline şi cu semnatara doctorului.