Adevěrul, ianuarie 1932 (Anul 45, nr. 14724-14748)

1932-01-14 / nr. 14733

HOL 45 - Ho. 14733 Joi 14 ianuarie 1932 6 pagini FONDATORI * ^ v* BEi zunwAiuiu, CONST. MI 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 7—9—II TELEFOANE: ABONAMENTE: In străinătate dublu Centrala: 3-2470. Direcția: 3-2474. Provincia: 3-1063. Administrat­ia: 3-3473. D. N. Titulescu însoţeşte pe d. Arge­­toianu în vizitele sale la Paris şi Londra. ...Aşa­dar, din când în când, e bun şi d. Titulescu la ceva! GLASUL DE PROTESTARE AL PENSIONARILOR Acest glas a răsunat la întru­nirea— prima din serie — pe care pensionarii publici civili au ţinut-o Duminica din urmă în sala „Locomotiva“ din Capi­tală. Pentru aceiaşi zi de Du­minică, fusese convocat la Cluj congresul pensionarilor publici din Ardeal şi din Banat, însă din ordinul ministerului de in­terne, congresul acesta, care urma să se ţină intr’o sală închisă, a fost interzis. Fireşte, interzicerea aceasta este o călcare flagrantă şi neîndoel­­nică a articolului 28 din Consti­tuţie, articol în care stă scris cât se poate de lămurit: ,,Românii fără deosebire de origină etnică, de limbă sau de religie, au drep­tul de a se aduna paznici şi fără arme“. In acelaş articol se precizează că pentru exercitarea dreptului de întrunire, „nu este trebuinţă de autorizare prealabilă . Insă, din nenorocire, nu suntem la prima călcare­ ale celor mai lă­murite şi mai fundamentale pres­­cripţii­ ale Pactului constituţional. De aceea, ridicând şi chestiu­nea interdicţiei congresului pe care pensionarii din Ardeal şi din Banat vroiau să-l ţie la Cluj, deo­camdată, ţinem să stăruim asu­pra fondului chestiunei, adică a­­supra motivelor care îi face pe cei ce au­ îmbătrânit în slujba statului, să se strângă la un loc şi să-şi strige durerea şi despera­rea­­de care sunt cuprinşi. Motivele se cunosc: sunt redu­cerile neomenoase şi în bună parte arbitrare ale pensiilor, re­duceri care au fost aduse la cu­noştinţa celor interesaţi prin fai­­mosul „jurnal al consiliului de miniştri“ din ziua de 2 ianuarie current. Pensionarii cari se aşteptau — cum erau pe deplin îndreptăţiţi — să-şi primească ceva din pensiile care sunt in restanţă de­ luni de zile, se pomenesc cu vestea că, în­cepând cu luna ianuarie, pensiile lor suferă o ciopârţire, mergând deseori­­până la o treime din tota­lul pensiei. Natural, oamenii s-au alarmat, au,fost cuprinşi de desperare şi au pornit să se strângă, să se con­­sfătuiască şi să protesteze. Asupra acestui din urmă punct, relevăm un treacăt că noi cei din presă n’am aşteptat mişcarea şi protestul pensionarilor pentru a releva şi înfiera nedreapta şi ne­­meritata lovitură ce li se dă prin „jurnalul“ de care am pomenit. A­ doua zi după apariţia acestui „jurnal“, care marchează începu­tul unor agitaţii ce nu vor lua sfârşit aşa de lesne şi aşa de re­pede, am denunţat nedreptatea şi am cerut să se revie asupra ei. Pensionarii cari au participat la­ întrunirea de Duminică, au a­­preciat această atitudine a presei, exprimându-i gratitudinea prin­­tr-o caldă şi spontană manifesta­ţie. Din cuvântările vorbitorilor de la întrunirea de Duminică se des­prinde o constatare, arătând din partea pensionarilor o justă în­ţelegere a situaţiunei, o pătrun­dere exactă a realităţii in care trăim. Anume, recunoscând starea precară a finanţelor publice pen­sionarii recunosc necesitatea re­ducerilor şi consimt ca şi pensiile lor să fie supuse acestei opera­ţiuni. Guvernul, care a redus sala­riile, era forţat de situaţia buge­tului şi in mod deosebit, de sta­rea aproape dezastruoasă a Casei generale de pensii, să reducă şi pensiile. Deci, în principiu, guvern şi pensionari sunt de acord. Neînţe­legerea începe, când e vorba de criteriile de care s’a condus gu­vernul, pentru a efectua reduce­rile şi de mijlocul întrebuinţat. Aşa, în ce priveşte criteriile, pensionarii se plâng de două lu­cruri: întâi, că s’a procedat in­­tr’un fel, când a fost vorba de re­ducerea pensiilor civile şi întralt­­fel când a fost vorba de re­ducerea pensiilor militare. Pen­sionarii militari ar fi fost oare­cum mai menajaţi, pe când pen­sionarii civili au fost trataţi, sub raportul reducerilor, cu o bruta­litate, împinsă la cruzime. N’avem deocamdată la înde­mână date pentru a vedea pro­porţia după care s’au redus cele două categorii de pensii, aşa că nu ne putem pronunţa, dacă o astfel de afirmaţie este înteme­iată şi până la ce punct este inte­­meiată. Insă ,ţinând seamă de faptul că la întrunirea de care ne ocupăm, au luat parte şi au pro­testat cu aceiaşi energie şi pentru aceleaşi motive şi pensionari mi­litari, deducem că nici aceştia nu au avut parte de un tratament mai­ generos. Tot cu privire la criteriile de care au fost călăuziţi autorii re­­ducerilor, pensionarii au consta­tat— şi cu toată dreptatea — că reducerile făcute n’au la bază nici o normă de logică şi nici o­ preocupare de legalitate. Deseori, ai impresia că cei însărcinaţi cu operaţia reducerilor au tăiat cu ochii închişi. Au tăiat­ aproape 40 la sută de la pensii, care treceau a­­bia de trei mii de lei şi au tăiat in proporţii mult mai mici de la pensii mult mai mari. Sunt, de asemenea, cazuri când pensionarii cu un număr egal de ani de serviciu, cu acelaş grad, cu aceiaş leafă ca funcţionari, ba chiar cu aceiaşi pensie până la 1 ianuarie, se văd acum, în urma dispozi­ţiunilor din buclucaşul „jurnal”, trecuţi cu pensii dife­rite. Glasul perfect îndreptăţit de protestare al pensionarilor se ri­dică, aşa cum am pomenit mai sus, împotriva mijlocului între­buinţat de guvern, pentru a face­ reducerile surprinzător de ne­drepte. In adevăr, prin ultimul Mesaj regal s-a anunţat un proect de lege a unificării şi armonizării sa­lariilor şi pensiilor. Logic şi nor­mal ar fi fost­ deci ca şi chestiu­nea de reducere a pensiilor să fie reglementată pe cale legală şi pe baza de discuţii publice. Proce­deul acesta legal a fost înlocuit printr’un „jurnal al consiliului de miniştri“, jurnal despre care nimeni, bine­înţeles, n’avea de mai înainte cunoştinţă şi a cărui publicare a stârnit surprindere şi o legitimă indignare. Din acest punct de vedere şi pentru dispoziţiile contrarii ce cuprinde, suntem şi noi de păre­rea d-luî Ilie Zaharescu, pensio­nar, care a relevat la întrunirea din sala „Locomotiva“ că „jurna­lul“ cu pricina poate fi atacat în contencios şi se poate obţine re­vocarea lui. Insă, indiferent de controver­sele ce ar putea provoca acest punct de vedere, fapt de netăgă­duit este că guvernul a avut faţă de pensionari o atitudine pe care aceştia nu o meritau în nici un fel. N. Batzaria Glose politice... numărul D. mareşal Averescu relevă noua clasificare a partidelor, pe tema numărului: partide mari şi partide mici. D-sa consideră această clasifica­re drept o manevră de ocazie, în­dreptată mai cu seamă împotriva, partidului poporului. Nu știm dacă unii fac această clasificare, cu gânduri ostile. In re­gimul sufragiului universal, noi credem însă că ea este logică, în­trucât, int­run constitutionalism a­­devărat, tara trebue să fie guverna­tă prin ceia ce vrea votul universal, nu se poate nesocoti preferinţele. Partidele nu sunt clasificate prin ceia ce au ca membri aderenţi, ci prin ceiace culeg ca expresie de voinţă naţională. Când dar d. ma­reşal Averescu se supără de clasi­ficarea făcută, nu are dreptate , partidul d-sale e mic prin ceiace adună ca voturi, in opoziţie şi ală­turi de celelalte partide de opoziţie, şi nu prin ceiace are ca stat major sau membri în organizaţie. MISIUNE In acelaş articol, d. mareşal Ave­rescu atinge o altă chestiune im­portantă. Este vorba de­ criteriul după care trebuesc definite şi deo­sebite partidele. După ideologie şi program, după ceiace ele repre­zintă ca misiune şi categorie so­cială. De astă dată, dreptatea perfectă este de partea d-lui mareşal Ave­rescu. Subliniem chiar în mod spe­cial criteriul după misiunea sau chiar misiunea istorică, pe care un partid o are de îndeplinit la un mo­ment dat. Judecând, după falimentul pe ca­re la dat politica noastră de in­dustrializare, singurul partid cu o adevărată misiune istorică, indicat pentru aceste clipe, ar fi un partid agrarian, care să redea României caracterul ei de ţară agricolă. Care ar fi acel partid, noi nu căutăm să punem in evidenţă. Şi n- o facem fiindcă, in recenta lui guvernare, acest partid er a ştiut să învedereze un prea mare ataşament pentru crezul şi ideologia lui. Nu ştim deci, ce ar fi în viitor, dacă el ar fi chemat să îndeplinească acest rol. Dar se va conveni că pagine din partidele noastre mari sau mici pot avea o astfel de misiune istorică. Și în acest caz, ce contează cla­sificarea in partide mari sau mici ? Ce contează problema numărului ? Contează cine are un program co­respunzător intereselor reale ale ţării şi cine ar putea veni, in condi­ţii normale la cârma statului. Şi da­că este astfel, la ce bun supărarea pe chestia partidelor mari sau mici? " Sever CHESTIA ZILEI DE-ALE TIMPULUI — V'aţu reparat ghetele; de ce nu-mi plătiţi? — Dar bine, nenişorule, cine mai plăteşte repa­raţiile în viu­a de azi? Actualii şi foştii se războiesc de formă Le cerem ca măcar o singură dată să ia războiul in serios Intre „Neamul Românesc" .„în­dreptarea“ este in curs o polemică destul de violentă. Oficiosul guver­nului de azi şi cel al unuia dintre guvernele de ieri-alaltăieri, se acu­ză reciproc de grave abuzuri si In­corectitudini. Bine­înţeles, nu e vor­ba de fapte pe cari le-ar fi săvâr­şit cele două ziare, ci de fapte să­­vârşite sau tolerate de guvernele respective. Renunţăm de-a intra in amă­nunte. Cititorii ştiu destule cazuri cari se pot înşira in sarcina ori­că­­ruia dintre guvernele noastre. Dar in numărul de aseară oficiosul a­­verescan a făcut o propunere prac­tică foarte interesantă, care merită relevată. „Neamul Românesc" întrebase : VREŢI SA DĂM PRECIZĂRI DESPRE ABUZURILE SI INCO­RECTITUDINILE SĂVÂRŞITE SUB GUVERNAREA VOASTRĂ? La această desfidere, „îndrepta­rea“ a răspuns și mai sfidător: — NU ! NU VREM SÅ NE DAU NOUA NICI O PRECIZARE. DAR CEREM SÅ DATI JUSTITIEI TOA­TE PRECIZĂRILE CUPUTINŢÅ! Aci lupta devine foarte intere­santă, cumplit de interesantă, pă­cat numai că tot aci se va şi ter­mina, făcând o imensă... gaură în apă. Căci nu trebuie să fii mare profet ca să ghicești că guvernul de azi nu-l va chema la răspundere pe cel de ieri, după cum acesta din urmă nu l-a chemat pe cel de alaltăieri, și după cum nici cel de mâne nu-l va chema de cel de azi. Poate poimâ­­ne, răspoimâne, mai târziu in colo, cine va trăi va vedea, dar pentru moment.. Făgăduieli de chemare la răspun­dere am avut multe; împlinirea fă­găduielilor nici­odată. Şi d. general Averescu a promis când­va. împrejurările au fost mai tari de­cât dorinţa care, de­sigur, il insufletea in adevăr atunci când a exprimat-o. Acum ziarul d-sale îl sfidează pe d. lorga: haide, chea­m­ă-ne la răspundere, daca-ţi dă mâna. Şi d. lorga n’o va face. Sau, cine­­ştie c­a lorga en­­um­ original, multe lucruri d-sa­le face alt­fel de cât toată lumea. Te pomeneşti ca şi in această privinţă prevalează la d-sa originalitatea. Deşi nu credem, noi spunem to­tuşi: să dea Dumnezeu! Căci am dori din tot sufletul să vedem un fost guvern urmărit — în adevăr, iar nu de formă — pentru abaterile ce i se reproşează. N’o spunem aceasta din vr’un sentiment de răutate şi din vre-o pornire de răzbunare. Mai întâi, nu ştim dacă „Neamul Românesc" are în adevăr acele precizări cu cari sfida pe cei de la „îndreptarea”, atrăgându-şi astfel contra-sfidarea citată. Noi nu dorim să vedem con­damnaţi pe foştii guvernanţi­­ ai partidului poporului sau ai altor partide, ci vrem numai să-i vedeţi cercetaţi. E bine ca un om de gu­vern, — dintre cei mari sau dintre cei micuţi, indiferent — să ştie că are o răspundere şi că poate în adevăr să fie chemat să răspundă. Teoretic o ştiu, ce-i drept, toţi guvernanţii. Dar nu practică lucrul nu s’a manifestat nici o dată. Şi în aceasta constă răul cel mai mare. Când guvernanţii vor şti că ei nu sunt despoţi asiatici că ei sunt nişte simpli mandatari cu în­datoriri precise şi puteri perfect mărginite, ţara va fî bine gospodă­rită. Ca să ajungem acolo trebuie ca odată şi odată un guvern să fie un adevăr chemat la răspundere. Ceie ce-i vor urma vor trage învăţă­tură cuvenită._ Traian Vlad NAZBATI I EXCEPTIA... După ce s’au revizuit salariile, se revizuesc şi pensiile. Numai sinecurele au rămas nere­vizuite ! Kix Un filosof bucovinean la Berlin de DOCTORUL YGREC „Renaşterea filosofi­ei" de Lothar Bickel D. Lothar Bickel , diplomat al facultăţii de medicină din Bucu­reşti. Acum câţiva ani d-sa a ple­cat la Berlin unde a dobândit şi diploma de Stat de doctor in me­dicină. Astăzi el este unul dintre distinşii specialişti practiciani din Berlin, e asistent (budgetär) al profesorulu Dr. Wagner, e redac­tor la „Berliner medizinische Wo­chenschrift“ unde vorbeşte mult de medicina din România şi scrie şi la „Centralblatt für Psychothe­rapie“. Desigur e destul pentru un tâ­năr bucovinean, absolvent al fa­cultăţii noastre. Mi se pare că n’are nici 30 de ani. Dar el ne mai apare astăzi şi în altă hipostază intelectuală, în aceea de renovator al filosof­iei. Cartea sa „Zur Renaissance der Philosophie“ dată la lumină de „Societatea filosofică Constantin Brunner“ din Berlin, in editura Gustav Kiepenheuer — face acum sensaţie in sfera filosofilor din Germania, atât prin splendida ei formă cât şi prin substanţialul ei conţinut revoluţionar al Cugetării filosofice moderne. Filosofia, Metafisica, Ştiinţa, iată atâtea categorii ale activităţii intelectuale, care mereu sunt con­fundate între ele, întrebuinţate fiind adesea una în locul alteia. Prin filosofie tot omul înţelege o concepţie despre cauza primară a lucrurilor, despre Existenţa, sen­sul Existenţei şi al Vieţii, şi des­pre Soarta generală a tuturor e­­xistențelor. . Provinciile alipite vechiului regat de P. ANDREI Am.Citit, în „Adevărul” de acum câteva zile, articolul întitulat „Gra­ve frământări politice în Basara­bia” şi trebue să mărturisesc că am fost impresionat. Dacă nu este acolo decât iniţiativa câtorva­­ oa­meni politici interesaţi, cari doresc să profite personal mai mult de ca­litatea de „basarabean”, atunci a­­vem de a face cu o mişcare foarte importantă, pe care­­ conducătorii ţării nu trebue s-o neglijeze. Aceasta se impune cu atât mai n­ult, cu cât nemulţumirile Basara­biei nu sunt izolate, ci adeseori răsună şi în Ardeal. Cred că nu poate fi vorba de un îngust egoism local şi nici de o ostilitate princi­pială contra noastră, a „regăţeni­lor”. Poate că e nevoe să ne revizuim noi înşine conştiinţa, să ne gândim la atitudinea avută faţă de provin­ciile alipite, căci, Doamne, nu ei toţi or fi răi şi numai noi cei din vechiul regat buni! Cum se face că şi ardelenii şi basarabenii nu sunt­ mulţumiţi de administraţia noastră şi de „regăţeni”? Nu avem noi oare nici o vină? Eu cred că suntem­ vinovaţi şi iată pentru ce. In primul rând, conducătorii din vechiul regat n’au vrut sau n’au putut să înţeleagă mentalitatea fra­ţilor din Ardeal şi Basarabia. In Ardeal, unde între diferitele pături sociale nu este prăpastie — ca în vechiul regat — clasa ţărănească are un nivel de viaţă mai ridicat, iar burghezia orăşenească obiceiuri mai civilizate, cari toate nu se îm­pacă de loc cu regimul unei admi­nistraţii brutale, bazate pe violenţă şi abuz. In afară de aceasta, un trecut milenar de luptă pentru păs­trarea naţionalităţii, i-a făcut pe ar­deleni mai dârzi şi ceva mai aspri. Pentru noi „regăţenii, cu vechi a­­pucături, deprinşi cu atitudinea t­­rpilită a celui de jos, orice glas care se ridică şi-şi cere dreptul apare poate ca o obrăznicie. Noi eram de­prinşi să dăm din generozitate, din boierie, nu să cedăm în faţa drep­tului, care se u­sipime­­tuturor în mod egal. Şi apoi Ardealul înţelege să nu fie tratat ca provincie cuce­rită. In Basarabia, situaţia e şi mai grea, căci pentru regăţeni basara­benii au apărut ca nişte oameni in­feriori, lipsiţi de cultură şi, pe dea­supra, comunişti. Nu ne-am gândit de loc la faptul că acei oameni, câţiva cari au răzbit în şcoli mai înalte, rămânând totuşi români, au fost adevăraţi eroi în Basarabia subjugată ţarilor. Şi nu am înţeles că aceşti oameni, cari cu entuziasm au votat unirea cu România, nu pot fi trataţi ca duşmani a ei. Nu am în­ţeles că oamenii aceştia au convin­geri mai democratice nu pentru că ar fi comunişti, ci pentru că un tre­cut de un secol a apropiat, într’o luptă comună toate naţionalităţile din imperiul ţarist, lupta pentru li­bertate şi democraţie fiind în ace­laş timp şi o luptă pentru păstrarea naţionalităţii. Dacă basarabenii nu sunt antise­miţi, reacţionari, ci sincer demo­craţi, nu urmează că sunt comu­nişti. Noi, regăţenii, am trecut cu vederea peste toate acestea. Le-am cerut fraţilor din provinciile alipite să ni se adapteze nouă, imediat, necercetând dacă nu ,cumva avem şi noi ceva de schimbat la noi în vechiul regat. Dar, în afară de această neînţe­legere a mentalităţii şi sufletului lor noi am stârnit proteste şi nemulţu­miri în provincii şi prin faptul că dela început am trimis în ele ce anî avut mai rău şi mai de lepădat în vechiul regat. S’au dus foarte mulţi aventurieri, cari urmăreau numai îmbogăţirea pe orice cale — şi toţi aceştia luau aerul de stăpâni. Nu voiu putea uita niciodată fi­gura plină de durere a unui fost deputat din Sfatul Ţării, care îmi povestea cum, dela casa părinţilor săi, un jandarm a luat căruţa şi caii prof. la universitatea din Iaşi — şi bun plecat a fost. Şi câte de acestea s’au întâmplat ! Istorioara „vrăbioiul alb”, publicată de Titus Hotnog în „Viaţa Românească” din anul 1923, nu e o poveste ci, din nenorocire, o realitate pe care scriitorul a trăit-o în Basarabia. Nimeni nu se putea plânge, căci imediat era considerat ca revoltat contra ordinei publice. Şi atunci ce (Citiţi continuarea în pag. 6-a) Prin Ştiinţă se înţelege cu totul altă­ceva: Cunoştinţa exactă a lucrurilor, a Fenomenelor, a Existenţelor în pluralitatea lor, — cunoştinţe ba­zate pe experienţe şi pe datele ce ni le oferă simţurile noastre. Prin Metafizică se înţelege cam tot ce am spus despre filosofie, cu care e confundată din cauza ignoranţei nu numai a mulţimii ci, şi chiar a celor ce de obiceiu se ocupă cu studiile filosofice (şi-n deosebi a aşa numiţilor „Kathe­der Philosophen“) . Intraţi intr’un institut oarecare de Ştiinţă pozitivă, într’un cerc de savanţi şi încercaţi numai să D. LOTHAR BICKEL Odată cu Începerea, anului 1932, revista „România medicală“ a intrat în anul al zecelea*­de existenţă. Este un jubileu­ mnic din ce priveşte du­rata revistei, dar este un jubileu mare — dacă luăm în consideraţie numărul exemplarelor apărute. Căci din primul moment, „România Me­dicală" a cucerit în aşa măsură pu­blicul medical român, în­cât se gă­sesc puţini medici în ţară cari să n’o citească. De la început ea a avut un tiraj de 300­ de exemplare, în­­tr’un moment când nu ştim dacă în ţară erau în total 400 de medici, dintre cari unii încă refractari lim­­bei române.­­Cum se explică acest succes ? In primul rând prin priceperea direc­torului ei, d-rul P. Tomescu, confe­renţiar la facultatea de medicină, care, cunoscând publicul medical ro­mânesc, i-a dat revista de care avea nevoe. Nu o revistă de ştiinţă ari­dă, cu articole relatând in multe pa­gini cercetări originale asupra cu­­tărui reflex sau a cutărei reacţiuni, nu o revistă de specializare a unei ram­ure a medicinii, nu o revistă a intereselor profesionale medicale, ci toate la un loc. „România medicală” a publicat ar­ticole ştiinţifice, originale, cu scopul de a pune la dispoziţia medicilor este Un studiu fie ansimilm asupra diferitelor chestiuni noi ridicate în ultimul timp. S’a ocupat mult de organizarea sanitară a ţării, aşa cum se potriveşte cu structura gene­rală a statului român. S'a ocupat die toate chestiunile profesionale,„de viaţa medicală a ţării. A cultivat­ şi „foiletonul“, a participat la come­morările individualităţilor medicale importante, a publicat necroloage pentru cei dispăruţi, nu a neglijat nici umorul medical. Iar în total a reu­şit să ne dea o revistă interesantă, nu numai vioaie, dar vie şi mai­­ales viabilă. Prin această revistă, doctorul To­mescu şi-a câştigat un deosebit me­rit şi în opera de unificare a ţării. Nu unificare cu furca, după mode-­ tul unor guvernanţi, ci unificare cu sufletul. Sute, dacă, nu m­ii de medici din şcoli străine urmărind „Româ­nia medicală“ au aflat abia că pe terenul medical ţara noastră îşi are şcoala ei, care nu poate fi­­ dispre-­ ţuită. Iar meritul acesta e cu atât mai mare, cu cât, în articolul său din primul număr al anului al ze­celea, d. dr. Tomescu ne arată că tocmai de aceea a scos revista, pen­tru a crea un spirit medical româ­nesc şi unitar. Nu este deci un suc­ces întâmplător, ci unul intenţio­nat şi urmărit cu tenacitate, deci cu atât mai merituos. G. G. CARNETUL NOSTRU Jubileul unei reviste de specialitate Complicaţiunile din India încercarea guvernului Marei Bri­tanii de a dezarma mişcarea naţio­naliştilor de sub conducerea lui Gandhi, prin satisfacerea numai parţială a programului de Indepen­denţă pentru Indii, n’a reuşit. Două luni de zile s’a întrunit regulat la Londra conferinţa Mesei rotunde, la care a participat şi Gandhi, fără sa se fi putut ajunge insă la c­onclu­­ziuni, cari să asigure liniştea şi bu­na orânduială in Indii. încă înainte de plecarea sa din Londra, Gandhi, organizatorul miş­cării naţionaliste de independenţă din India, a declarat că in momen­tul debarcării sale pe pământul in­dian, va relua lupta de rezistenţă pasivă contra autorităţilor şi intere­selor engleze. Rezultatul a fost că Gandhi a fost arestat pe când de­barca pe pământul ţării sale, iar a­­cum zi cu zi se anunţă noul ares­tări in rândurile aderenţilor inde­­pendişti. Cu alte cuvinte Anglia re­curge iarăşi la măsurile de constrân­gere şi de violenţă, prin cari încer­case încă înainte de conferinţa Me­sei rotunde, să zădărnicească şi să suprime mişcarea lui Gandhi. Au fost din nou interzise orice fel de în­truniri, de manifestaţiuni sau de a­­trupamente in oraşele din India, iar fruntaşii mişcării au fost condam­naţi la luni de zile închisoare, fără un temei prea precis. Eri a fost a­­restată şi soţia lui Gandhi şi ast­fel a început iarăşi sporirea numă­rului martirilor şi martirelor mişcă­­rei pentru independenţa Indiană. Autorităţile engleze au recurs la aceste măsuri de terorizare dintr'un motiv destul de îngrijorător. Până acum câteva luni mişcarea naţiona­listă pentru independenţa Indiei gă­sea chiar in populaţia indiană o pă­tură de câteva zeci de milioane, ca­re era ostilă acestei idei. Indienii musulmani il combăteau cu Înver­şunare pe Gandhi şi anul trecut au şi avut loc numeroase ciocniri sân­geroase intre cele două tabere. După cum se anunţă acum şi indienii mahomedani au intrat in mişcarea de sabotare a autorităţilor şi mai ales a mărfurilor engleze şi astfel numărul aderenţilor lui Gandhi a sporit în mod neaşteptat şi primejdios pen­tru cauza engleză. Şeful indienilor musulmani se află şi el la închisoa­re, alături de Gandhi, pentru ace­laş delict: lupta pentru independen­ţa Indiei. Prin urmare lupta din India pro­­mite să ia proporţii de aşa natură, încât să forţeze tranşarea situaţiei intr’un fel sau altul. L. N. deschideţi o discuţie cu subiect.... filosofic. Toţi de acolo, fiţi siguri, că vă vor privi, dacă nu cu dispreţ, dar cel puţin cu ironie. Vă vor socoti drept un om naiv sau un fantast care-şi pierde vremea cu fantasmagorii, fiindcă omul de ştiinţă ,de azi nu crede de­cât ceea ce-i arată balanţa, metrul şi mi­croscopul, sau cel mult logica in­­telegenţii lui aplicată, asupra da­telor experienţei. Şi pentru marele public — în special în vremurile critice de azi —, filosofia e socotită ca ceva ab­surd, demodat, inutil. La vederea unui „filosof“, toţi ridică din umeri miraţi de exis­tenţa lui, căci ce valoare poate a­­vea azi un om care vrea să des­­lege enigmele vieţii, fără a reuşi vre­odată? In Evul mediu metafizica irona în sferele intelectuale, Ştiinţa fiind atunci abia la începuturile ei şi confundându-se cu meta­fizica.. Şi totuşi nici atunci metafizica nu se bucura de o prea mare stimă în ochii mulţimii fiindcă roadele ei nu se vedeau. Incet-incet însă ştiinţa care cres­cuse — am putea zice — în poa­lele ei, i-a luat cu totul locul în stima oamenilor. Pe atunci toate problemele puse spre rezolvare Ştiinţei erau puse în mod implicit şi filosofici (am­bele erau ca şi confundate) şi fiindcă Ştiinţa era în faşe şi nu era în stare să răspundă, tot ne­cazul se revărsa — pe nedrept cum vom vedea — şi asupra fi­losofiei. Se cerea atunci filosofici să găsească legile Naturii, să des­copere forţele ei ascunse spre a fi utilizate pentru binele omenirii, dar nu avea nici un sens să se ceară aceasta de la filosofie, toate fiind cerinţi pe care numai Ştiinţa era îndrituită să le satisfacă. Şi confuzia se făcea fiindcă fi­losofia — ce-i drept — enunţase întrucâtva principiile generale abstracte ale tuturor ştiinţelor precum şi metodele ştiinţifice. Oamenii de ştiinţă şi ei, la rândul lor, abandonaseră filosofia şi cu toate că au crescut la umbra (Citiţi continuarea in pagi­n­a) NOTE MARE discuţie in jurul proble­mei : dacă vre-o câteva ziare fran­ceze au fost oprite la graniţă sau la oficiul de desfacere. Contează atât de mult locul un­de s’a comis ilegalitatea ? ★ GUVERNUL a interzis întruniri­le profesionale. „Măsura. — spune „Viitorul’’, — nu e nouă”. Exact! Ea a fost pusă în prac­tică mai întâia de liberali... ★ UN conferenţiar şi-a ales urmă­torul subiect: „Ce este dreptatea?” Intr’adevăr, se simţea nevoe de explicaţii...

Next