Adevěrul, ianuarie 1932 (Anul 45, nr. 14724-14748)
1932-01-14 / nr. 14733
HOL 45 - Ho. 14733 Joi 14 ianuarie 1932 6 pagini FONDATORI * ^ v* BEi zunwAiuiu, CONST. MI 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 7—9—II TELEFOANE: ABONAMENTE: In străinătate dublu Centrala: 3-2470. Direcția: 3-2474. Provincia: 3-1063. Administratia: 3-3473. D. N. Titulescu însoţeşte pe d. Argetoianu în vizitele sale la Paris şi Londra. ...Aşadar, din când în când, e bun şi d. Titulescu la ceva! GLASUL DE PROTESTARE AL PENSIONARILOR Acest glas a răsunat la întrunirea— prima din serie — pe care pensionarii publici civili au ţinut-o Duminica din urmă în sala „Locomotiva“ din Capitală. Pentru aceiaşi zi de Duminică, fusese convocat la Cluj congresul pensionarilor publici din Ardeal şi din Banat, însă din ordinul ministerului de interne, congresul acesta, care urma să se ţină intr’o sală închisă, a fost interzis. Fireşte, interzicerea aceasta este o călcare flagrantă şi neîndoelnică a articolului 28 din Constituţie, articol în care stă scris cât se poate de lămurit: ,,Românii fără deosebire de origină etnică, de limbă sau de religie, au dreptul de a se aduna paznici şi fără arme“. In acelaş articol se precizează că pentru exercitarea dreptului de întrunire, „nu este trebuinţă de autorizare prealabilă . Insă, din nenorocire, nu suntem la prima călcare ale celor mai lămurite şi mai fundamentale prescripţii ale Pactului constituţional. De aceea, ridicând şi chestiunea interdicţiei congresului pe care pensionarii din Ardeal şi din Banat vroiau să-l ţie la Cluj, deocamdată, ţinem să stăruim asupra fondului chestiunei, adică asupra motivelor care îi face pe cei ce au îmbătrânit în slujba statului, să se strângă la un loc şi să-şi strige durerea şi desperareade care sunt cuprinşi. Motivele se cunosc: sunt reducerile neomenoase şi în bună parte arbitrare ale pensiilor, reduceri care au fost aduse la cunoştinţa celor interesaţi prin faimosul „jurnal al consiliului de miniştri“ din ziua de 2 ianuarie current. Pensionarii cari se aşteptau — cum erau pe deplin îndreptăţiţi — să-şi primească ceva din pensiile care sunt in restanţă de luni de zile, se pomenesc cu vestea că, începând cu luna ianuarie, pensiile lor suferă o ciopârţire, mergând deseoripână la o treime din totalul pensiei. Natural, oamenii s-au alarmat, au,fost cuprinşi de desperare şi au pornit să se strângă, să se consfătuiască şi să protesteze. Asupra acestui din urmă punct, relevăm un treacăt că noi cei din presă n’am aşteptat mişcarea şi protestul pensionarilor pentru a releva şi înfiera nedreapta şi nemeritata lovitură ce li se dă prin „jurnalul“ de care am pomenit. A doua zi după apariţia acestui „jurnal“, care marchează începutul unor agitaţii ce nu vor lua sfârşit aşa de lesne şi aşa de repede, am denunţat nedreptatea şi am cerut să se revie asupra ei. Pensionarii cari au participat la întrunirea de Duminică, au apreciat această atitudine a presei, exprimându-i gratitudinea printr-o caldă şi spontană manifestaţie. Din cuvântările vorbitorilor de la întrunirea de Duminică se desprinde o constatare, arătând din partea pensionarilor o justă înţelegere a situaţiunei, o pătrundere exactă a realităţii in care trăim. Anume, recunoscând starea precară a finanţelor publice pensionarii recunosc necesitatea reducerilor şi consimt ca şi pensiile lor să fie supuse acestei operaţiuni. Guvernul, care a redus salariile, era forţat de situaţia bugetului şi in mod deosebit, de starea aproape dezastruoasă a Casei generale de pensii, să reducă şi pensiile. Deci, în principiu, guvern şi pensionari sunt de acord. Neînţelegerea începe, când e vorba de criteriile de care s’a condus guvernul, pentru a efectua reducerile şi de mijlocul întrebuinţat. Aşa, în ce priveşte criteriile, pensionarii se plâng de două lucruri: întâi, că s’a procedat intr’un fel, când a fost vorba de reducerea pensiilor civile şi întraltfel când a fost vorba de reducerea pensiilor militare. Pensionarii militari ar fi fost oarecum mai menajaţi, pe când pensionarii civili au fost trataţi, sub raportul reducerilor, cu o brutalitate, împinsă la cruzime. N’avem deocamdată la îndemână date pentru a vedea proporţia după care s’au redus cele două categorii de pensii, aşa că nu ne putem pronunţa, dacă o astfel de afirmaţie este întemeiată şi până la ce punct este intemeiată. Insă ,ţinând seamă de faptul că la întrunirea de care ne ocupăm, au luat parte şi au protestat cu aceiaşi energie şi pentru aceleaşi motive şi pensionari militari, deducem că nici aceştia nu au avut parte de un tratament mai generos. Tot cu privire la criteriile de care au fost călăuziţi autorii reducerilor, pensionarii au constatat— şi cu toată dreptatea — că reducerile făcute n’au la bază nici o normă de logică şi nici o preocupare de legalitate. Deseori, ai impresia că cei însărcinaţi cu operaţia reducerilor au tăiat cu ochii închişi. Au tăiat aproape 40 la sută de la pensii, care treceau abia de trei mii de lei şi au tăiat in proporţii mult mai mici de la pensii mult mai mari. Sunt, de asemenea, cazuri când pensionarii cu un număr egal de ani de serviciu, cu acelaş grad, cu aceiaş leafă ca funcţionari, ba chiar cu aceiaşi pensie până la 1 ianuarie, se văd acum, în urma dispoziţiunilor din buclucaşul „jurnal”, trecuţi cu pensii diferite. Glasul perfect îndreptăţit de protestare al pensionarilor se ridică, aşa cum am pomenit mai sus, împotriva mijlocului întrebuinţat de guvern, pentru a face reducerile surprinzător de nedrepte. In adevăr, prin ultimul Mesaj regal s-a anunţat un proect de lege a unificării şi armonizării salariilor şi pensiilor. Logic şi normal ar fi fost deci ca şi chestiunea de reducere a pensiilor să fie reglementată pe cale legală şi pe baza de discuţii publice. Procedeul acesta legal a fost înlocuit printr’un „jurnal al consiliului de miniştri“, jurnal despre care nimeni, bineînţeles, n’avea de mai înainte cunoştinţă şi a cărui publicare a stârnit surprindere şi o legitimă indignare. Din acest punct de vedere şi pentru dispoziţiile contrarii ce cuprinde, suntem şi noi de părerea d-luî Ilie Zaharescu, pensionar, care a relevat la întrunirea din sala „Locomotiva“ că „jurnalul“ cu pricina poate fi atacat în contencios şi se poate obţine revocarea lui. Insă, indiferent de controversele ce ar putea provoca acest punct de vedere, fapt de netăgăduit este că guvernul a avut faţă de pensionari o atitudine pe care aceştia nu o meritau în nici un fel. N. Batzaria Glose politice... numărul D. mareşal Averescu relevă noua clasificare a partidelor, pe tema numărului: partide mari şi partide mici. D-sa consideră această clasificare drept o manevră de ocazie, îndreptată mai cu seamă împotriva, partidului poporului. Nu știm dacă unii fac această clasificare, cu gânduri ostile. In regimul sufragiului universal, noi credem însă că ea este logică, întrucât, intrun constitutionalism adevărat, tara trebue să fie guvernată prin ceia ce vrea votul universal, nu se poate nesocoti preferinţele. Partidele nu sunt clasificate prin ceia ce au ca membri aderenţi, ci prin ceiace culeg ca expresie de voinţă naţională. Când dar d. mareşal Averescu se supără de clasificarea făcută, nu are dreptate , partidul d-sale e mic prin ceiace adună ca voturi, in opoziţie şi alături de celelalte partide de opoziţie, şi nu prin ceiace are ca stat major sau membri în organizaţie. MISIUNE In acelaş articol, d. mareşal Averescu atinge o altă chestiune importantă. Este vorba de criteriul după care trebuesc definite şi deosebite partidele. După ideologie şi program, după ceiace ele reprezintă ca misiune şi categorie socială. De astă dată, dreptatea perfectă este de partea d-lui mareşal Averescu. Subliniem chiar în mod special criteriul după misiunea sau chiar misiunea istorică, pe care un partid o are de îndeplinit la un moment dat. Judecând, după falimentul pe care la dat politica noastră de industrializare, singurul partid cu o adevărată misiune istorică, indicat pentru aceste clipe, ar fi un partid agrarian, care să redea României caracterul ei de ţară agricolă. Care ar fi acel partid, noi nu căutăm să punem in evidenţă. Şi n- o facem fiindcă, in recenta lui guvernare, acest partid er a ştiut să învedereze un prea mare ataşament pentru crezul şi ideologia lui. Nu ştim deci, ce ar fi în viitor, dacă el ar fi chemat să îndeplinească acest rol. Dar se va conveni că pagine din partidele noastre mari sau mici pot avea o astfel de misiune istorică. Și în acest caz, ce contează clasificarea in partide mari sau mici ? Ce contează problema numărului ? Contează cine are un program corespunzător intereselor reale ale ţării şi cine ar putea veni, in condiţii normale la cârma statului. Şi dacă este astfel, la ce bun supărarea pe chestia partidelor mari sau mici? " Sever CHESTIA ZILEI DE-ALE TIMPULUI — V'aţu reparat ghetele; de ce nu-mi plătiţi? — Dar bine, nenişorule, cine mai plăteşte reparaţiile în viua de azi? Actualii şi foştii se războiesc de formă Le cerem ca măcar o singură dată să ia războiul in serios Intre „Neamul Românesc" .„îndreptarea“ este in curs o polemică destul de violentă. Oficiosul guvernului de azi şi cel al unuia dintre guvernele de ieri-alaltăieri, se acuză reciproc de grave abuzuri si Incorectitudini. Bineînţeles, nu e vorba de fapte pe cari le-ar fi săvârşit cele două ziare, ci de fapte săvârşite sau tolerate de guvernele respective. Renunţăm de-a intra in amănunte. Cititorii ştiu destule cazuri cari se pot înşira in sarcina oricăruia dintre guvernele noastre. Dar in numărul de aseară oficiosul averescan a făcut o propunere practică foarte interesantă, care merită relevată. „Neamul Românesc" întrebase : VREŢI SA DĂM PRECIZĂRI DESPRE ABUZURILE SI INCORECTITUDINILE SĂVÂRŞITE SUB GUVERNAREA VOASTRĂ? La această desfidere, „îndreptarea“ a răspuns și mai sfidător: — NU ! NU VREM SÅ NE DAU NOUA NICI O PRECIZARE. DAR CEREM SÅ DATI JUSTITIEI TOATE PRECIZĂRILE CUPUTINŢÅ! Aci lupta devine foarte interesantă, cumplit de interesantă, păcat numai că tot aci se va şi termina, făcând o imensă... gaură în apă. Căci nu trebuie să fii mare profet ca să ghicești că guvernul de azi nu-l va chema la răspundere pe cel de ieri, după cum acesta din urmă nu l-a chemat pe cel de alaltăieri, și după cum nici cel de mâne nu-l va chema de cel de azi. Poate poimâne, răspoimâne, mai târziu in colo, cine va trăi va vedea, dar pentru moment.. Făgăduieli de chemare la răspundere am avut multe; împlinirea făgăduielilor niciodată. Şi d. general Averescu a promis cândva. împrejurările au fost mai tari decât dorinţa care, desigur, il insufletea in adevăr atunci când a exprimat-o. Acum ziarul d-sale îl sfidează pe d. lorga: haide, cheamă-ne la răspundere, daca-ţi dă mâna. Şi d. lorga n’o va face. Sau, cineştie ca lorga enum original, multe lucruri d-sale face altfel de cât toată lumea. Te pomeneşti ca şi in această privinţă prevalează la d-sa originalitatea. Deşi nu credem, noi spunem totuşi: să dea Dumnezeu! Căci am dori din tot sufletul să vedem un fost guvern urmărit — în adevăr, iar nu de formă — pentru abaterile ce i se reproşează. N’o spunem aceasta din vr’un sentiment de răutate şi din vre-o pornire de răzbunare. Mai întâi, nu ştim dacă „Neamul Românesc" are în adevăr acele precizări cu cari sfida pe cei de la „îndreptarea”, atrăgându-şi astfel contra-sfidarea citată. Noi nu dorim să vedem condamnaţi pe foştii guvernanţi ai partidului poporului sau ai altor partide, ci vrem numai să-i vedeţi cercetaţi. E bine ca un om de guvern, — dintre cei mari sau dintre cei micuţi, indiferent — să ştie că are o răspundere şi că poate în adevăr să fie chemat să răspundă. Teoretic o ştiu, ce-i drept, toţi guvernanţii. Dar nu practică lucrul nu s’a manifestat nici o dată. Şi în aceasta constă răul cel mai mare. Când guvernanţii vor şti că ei nu sunt despoţi asiatici că ei sunt nişte simpli mandatari cu îndatoriri precise şi puteri perfect mărginite, ţara va fî bine gospodărită. Ca să ajungem acolo trebuie ca odată şi odată un guvern să fie un adevăr chemat la răspundere. Ceie ce-i vor urma vor trage învăţătură cuvenită._ Traian Vlad NAZBATI I EXCEPTIA... După ce s’au revizuit salariile, se revizuesc şi pensiile. Numai sinecurele au rămas nerevizuite ! Kix Un filosof bucovinean la Berlin de DOCTORUL YGREC „Renaşterea filosofiei" de Lothar Bickel D. Lothar Bickel , diplomat al facultăţii de medicină din Bucureşti. Acum câţiva ani d-sa a plecat la Berlin unde a dobândit şi diploma de Stat de doctor in medicină. Astăzi el este unul dintre distinşii specialişti practiciani din Berlin, e asistent (budgetär) al profesorulu Dr. Wagner, e redactor la „Berliner medizinische Wochenschrift“ unde vorbeşte mult de medicina din România şi scrie şi la „Centralblatt für Psychotherapie“. Desigur e destul pentru un tânăr bucovinean, absolvent al facultăţii noastre. Mi se pare că n’are nici 30 de ani. Dar el ne mai apare astăzi şi în altă hipostază intelectuală, în aceea de renovator al filosofiei. Cartea sa „Zur Renaissance der Philosophie“ dată la lumină de „Societatea filosofică Constantin Brunner“ din Berlin, in editura Gustav Kiepenheuer — face acum sensaţie in sfera filosofilor din Germania, atât prin splendida ei formă cât şi prin substanţialul ei conţinut revoluţionar al Cugetării filosofice moderne. Filosofia, Metafisica, Ştiinţa, iată atâtea categorii ale activităţii intelectuale, care mereu sunt confundate între ele, întrebuinţate fiind adesea una în locul alteia. Prin filosofie tot omul înţelege o concepţie despre cauza primară a lucrurilor, despre Existenţa, sensul Existenţei şi al Vieţii, şi despre Soarta generală a tuturor existențelor. . Provinciile alipite vechiului regat de P. ANDREI Am.Citit, în „Adevărul” de acum câteva zile, articolul întitulat „Grave frământări politice în Basarabia” şi trebue să mărturisesc că am fost impresionat. Dacă nu este acolo decât iniţiativa câtorva oameni politici interesaţi, cari doresc să profite personal mai mult de calitatea de „basarabean”, atunci avem de a face cu o mişcare foarte importantă, pe care conducătorii ţării nu trebue s-o neglijeze. Aceasta se impune cu atât mai nult, cu cât nemulţumirile Basarabiei nu sunt izolate, ci adeseori răsună şi în Ardeal. Cred că nu poate fi vorba de un îngust egoism local şi nici de o ostilitate principială contra noastră, a „regăţenilor”. Poate că e nevoe să ne revizuim noi înşine conştiinţa, să ne gândim la atitudinea avută faţă de provinciile alipite, căci, Doamne, nu ei toţi or fi răi şi numai noi cei din vechiul regat buni! Cum se face că şi ardelenii şi basarabenii nu sunt mulţumiţi de administraţia noastră şi de „regăţeni”? Nu avem noi oare nici o vină? Eu cred că suntem vinovaţi şi iată pentru ce. In primul rând, conducătorii din vechiul regat n’au vrut sau n’au putut să înţeleagă mentalitatea fraţilor din Ardeal şi Basarabia. In Ardeal, unde între diferitele pături sociale nu este prăpastie — ca în vechiul regat — clasa ţărănească are un nivel de viaţă mai ridicat, iar burghezia orăşenească obiceiuri mai civilizate, cari toate nu se împacă de loc cu regimul unei administraţii brutale, bazate pe violenţă şi abuz. In afară de aceasta, un trecut milenar de luptă pentru păstrarea naţionalităţii, i-a făcut pe ardeleni mai dârzi şi ceva mai aspri. Pentru noi „regăţenii, cu vechi apucături, deprinşi cu atitudinea trpilită a celui de jos, orice glas care se ridică şi-şi cere dreptul apare poate ca o obrăznicie. Noi eram deprinşi să dăm din generozitate, din boierie, nu să cedăm în faţa dreptului, care se usipimetuturor în mod egal. Şi apoi Ardealul înţelege să nu fie tratat ca provincie cucerită. In Basarabia, situaţia e şi mai grea, căci pentru regăţeni basarabenii au apărut ca nişte oameni inferiori, lipsiţi de cultură şi, pe deasupra, comunişti. Nu ne-am gândit de loc la faptul că acei oameni, câţiva cari au răzbit în şcoli mai înalte, rămânând totuşi români, au fost adevăraţi eroi în Basarabia subjugată ţarilor. Şi nu am înţeles că aceşti oameni, cari cu entuziasm au votat unirea cu România, nu pot fi trataţi ca duşmani a ei. Nu am înţeles că oamenii aceştia au convingeri mai democratice nu pentru că ar fi comunişti, ci pentru că un trecut de un secol a apropiat, într’o luptă comună toate naţionalităţile din imperiul ţarist, lupta pentru libertate şi democraţie fiind în acelaş timp şi o luptă pentru păstrarea naţionalităţii. Dacă basarabenii nu sunt antisemiţi, reacţionari, ci sincer democraţi, nu urmează că sunt comunişti. Noi, regăţenii, am trecut cu vederea peste toate acestea. Le-am cerut fraţilor din provinciile alipite să ni se adapteze nouă, imediat, necercetând dacă nu ,cumva avem şi noi ceva de schimbat la noi în vechiul regat. Dar, în afară de această neînţelegere a mentalităţii şi sufletului lor noi am stârnit proteste şi nemulţumiri în provincii şi prin faptul că dela început am trimis în ele ce anî avut mai rău şi mai de lepădat în vechiul regat. S’au dus foarte mulţi aventurieri, cari urmăreau numai îmbogăţirea pe orice cale — şi toţi aceştia luau aerul de stăpâni. Nu voiu putea uita niciodată figura plină de durere a unui fost deputat din Sfatul Ţării, care îmi povestea cum, dela casa părinţilor săi, un jandarm a luat căruţa şi caii prof. la universitatea din Iaşi — şi bun plecat a fost. Şi câte de acestea s’au întâmplat ! Istorioara „vrăbioiul alb”, publicată de Titus Hotnog în „Viaţa Românească” din anul 1923, nu e o poveste ci, din nenorocire, o realitate pe care scriitorul a trăit-o în Basarabia. Nimeni nu se putea plânge, căci imediat era considerat ca revoltat contra ordinei publice. Şi atunci ce (Citiţi continuarea în pag. 6-a) Prin Ştiinţă se înţelege cu totul altăceva: Cunoştinţa exactă a lucrurilor, a Fenomenelor, a Existenţelor în pluralitatea lor, — cunoştinţe bazate pe experienţe şi pe datele ce ni le oferă simţurile noastre. Prin Metafizică se înţelege cam tot ce am spus despre filosofie, cu care e confundată din cauza ignoranţei nu numai a mulţimii ci, şi chiar a celor ce de obiceiu se ocupă cu studiile filosofice (şi-n deosebi a aşa numiţilor „Katheder Philosophen“) . Intraţi intr’un institut oarecare de Ştiinţă pozitivă, într’un cerc de savanţi şi încercaţi numai să D. LOTHAR BICKEL Odată cu Începerea, anului 1932, revista „România medicală“ a intrat în anul al zecelea*de existenţă. Este un jubileu mnic din ce priveşte durata revistei, dar este un jubileu mare — dacă luăm în consideraţie numărul exemplarelor apărute. Căci din primul moment, „România Medicală" a cucerit în aşa măsură publicul medical român, încât se găsesc puţini medici în ţară cari să n’o citească. De la început ea a avut un tiraj de 300 de exemplare, într’un moment când nu ştim dacă în ţară erau în total 400 de medici, dintre cari unii încă refractari limbei române.Cum se explică acest succes ? In primul rând prin priceperea directorului ei, d-rul P. Tomescu, conferenţiar la facultatea de medicină, care, cunoscând publicul medical românesc, i-a dat revista de care avea nevoe. Nu o revistă de ştiinţă aridă, cu articole relatând in multe pagini cercetări originale asupra cutărui reflex sau a cutărei reacţiuni, nu o revistă de specializare a unei ramure a medicinii, nu o revistă a intereselor profesionale medicale, ci toate la un loc. „România medicală” a publicat articole ştiinţifice, originale, cu scopul de a pune la dispoziţia medicilor este Un studiu fie ansimilm asupra diferitelor chestiuni noi ridicate în ultimul timp. S’a ocupat mult de organizarea sanitară a ţării, aşa cum se potriveşte cu structura generală a statului român. S'a ocupat die toate chestiunile profesionale,„de viaţa medicală a ţării. A cultivat şi „foiletonul“, a participat la comemorările individualităţilor medicale importante, a publicat necroloage pentru cei dispăruţi, nu a neglijat nici umorul medical. Iar în total a reuşit să ne dea o revistă interesantă, nu numai vioaie, dar vie şi maiales viabilă. Prin această revistă, doctorul Tomescu şi-a câştigat un deosebit merit şi în opera de unificare a ţării. Nu unificare cu furca, după mode- tul unor guvernanţi, ci unificare cu sufletul. Sute, dacă, nu mii de medici din şcoli străine urmărind „România medicală“ au aflat abia că pe terenul medical ţara noastră îşi are şcoala ei, care nu poate fi dispre- ţuită. Iar meritul acesta e cu atât mai mare, cu cât, în articolul său din primul număr al anului al zecelea, d. dr. Tomescu ne arată că tocmai de aceea a scos revista, pentru a crea un spirit medical românesc şi unitar. Nu este deci un succes întâmplător, ci unul intenţionat şi urmărit cu tenacitate, deci cu atât mai merituos. G. G. CARNETUL NOSTRU Jubileul unei reviste de specialitate Complicaţiunile din India încercarea guvernului Marei Britanii de a dezarma mişcarea naţionaliştilor de sub conducerea lui Gandhi, prin satisfacerea numai parţială a programului de Independenţă pentru Indii, n’a reuşit. Două luni de zile s’a întrunit regulat la Londra conferinţa Mesei rotunde, la care a participat şi Gandhi, fără sa se fi putut ajunge insă la concluziuni, cari să asigure liniştea şi buna orânduială in Indii. încă înainte de plecarea sa din Londra, Gandhi, organizatorul mişcării naţionaliste de independenţă din India, a declarat că in momentul debarcării sale pe pământul indian, va relua lupta de rezistenţă pasivă contra autorităţilor şi intereselor engleze. Rezultatul a fost că Gandhi a fost arestat pe când debarca pe pământul ţării sale, iar acum zi cu zi se anunţă noul arestări in rândurile aderenţilor independişti. Cu alte cuvinte Anglia recurge iarăşi la măsurile de constrângere şi de violenţă, prin cari încercase încă înainte de conferinţa Mesei rotunde, să zădărnicească şi să suprime mişcarea lui Gandhi. Au fost din nou interzise orice fel de întruniri, de manifestaţiuni sau de atrupamente in oraşele din India, iar fruntaşii mişcării au fost condamnaţi la luni de zile închisoare, fără un temei prea precis. Eri a fost arestată şi soţia lui Gandhi şi astfel a început iarăşi sporirea numărului martirilor şi martirelor mişcărei pentru independenţa Indiană. Autorităţile engleze au recurs la aceste măsuri de terorizare dintr'un motiv destul de îngrijorător. Până acum câteva luni mişcarea naţionalistă pentru independenţa Indiei găsea chiar in populaţia indiană o pătură de câteva zeci de milioane, care era ostilă acestei idei. Indienii musulmani il combăteau cu Înverşunare pe Gandhi şi anul trecut au şi avut loc numeroase ciocniri sângeroase intre cele două tabere. După cum se anunţă acum şi indienii mahomedani au intrat in mişcarea de sabotare a autorităţilor şi mai ales a mărfurilor engleze şi astfel numărul aderenţilor lui Gandhi a sporit în mod neaşteptat şi primejdios pentru cauza engleză. Şeful indienilor musulmani se află şi el la închisoare, alături de Gandhi, pentru acelaş delict: lupta pentru independenţa Indiei. Prin urmare lupta din India promite să ia proporţii de aşa natură, încât să forţeze tranşarea situaţiei intr’un fel sau altul. L. N. deschideţi o discuţie cu subiect.... filosofic. Toţi de acolo, fiţi siguri, că vă vor privi, dacă nu cu dispreţ, dar cel puţin cu ironie. Vă vor socoti drept un om naiv sau un fantast care-şi pierde vremea cu fantasmagorii, fiindcă omul de ştiinţă ,de azi nu crede decât ceea ce-i arată balanţa, metrul şi microscopul, sau cel mult logica intelegenţii lui aplicată, asupra datelor experienţei. Şi pentru marele public — în special în vremurile critice de azi —, filosofia e socotită ca ceva absurd, demodat, inutil. La vederea unui „filosof“, toţi ridică din umeri miraţi de existenţa lui, căci ce valoare poate avea azi un om care vrea să deslege enigmele vieţii, fără a reuşi vreodată? In Evul mediu metafizica irona în sferele intelectuale, Ştiinţa fiind atunci abia la începuturile ei şi confundându-se cu metafizica.. Şi totuşi nici atunci metafizica nu se bucura de o prea mare stimă în ochii mulţimii fiindcă roadele ei nu se vedeau. Incet-incet însă ştiinţa care crescuse — am putea zice — în poalele ei, i-a luat cu totul locul în stima oamenilor. Pe atunci toate problemele puse spre rezolvare Ştiinţei erau puse în mod implicit şi filosofici (ambele erau ca şi confundate) şi fiindcă Ştiinţa era în faşe şi nu era în stare să răspundă, tot necazul se revărsa — pe nedrept cum vom vedea — şi asupra filosofiei. Se cerea atunci filosofici să găsească legile Naturii, să descopere forţele ei ascunse spre a fi utilizate pentru binele omenirii, dar nu avea nici un sens să se ceară aceasta de la filosofie, toate fiind cerinţi pe care numai Ştiinţa era îndrituită să le satisfacă. Şi confuzia se făcea fiindcă filosofia — ce-i drept — enunţase întrucâtva principiile generale abstracte ale tuturor ştiinţelor precum şi metodele ştiinţifice. Oamenii de ştiinţă şi ei, la rândul lor, abandonaseră filosofia şi cu toate că au crescut la umbra (Citiţi continuarea in pagina) NOTE MARE discuţie in jurul problemei : dacă vre-o câteva ziare franceze au fost oprite la graniţă sau la oficiul de desfacere. Contează atât de mult locul unde s’a comis ilegalitatea ? ★ GUVERNUL a interzis întrunirile profesionale. „Măsura. — spune „Viitorul’’, — nu e nouă”. Exact! Ea a fost pusă în practică mai întâia de liberali... ★ UN conferenţiar şi-a ales următorul subiect: „Ce este dreptatea?” Intr’adevăr, se simţea nevoe de explicaţii...