Adevěrul, mai 1932 (Anul 45, nr. 14825-14849)
1932-05-01 / nr. 14825
ANUL 45 No. 14825 Duminică 1 Mai 1932 6 pagini m«»T AL. V. BELDIMAN 1888—1897 FONDATORI: CONST. MILLE 1897—1926 ABONAMENTE: 200 lei pe 3 luni 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni In străinătate dublu 3 LEI BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 7—9—11 TELEFOANE: Centrala: 3.2470. Direcţia: 3-2474. Provincia: 3-1066. Administraţia: 3.2473. D. Pangal, subsecretarul de stat al... presei, pretinde, ştie ce se petrece in orice redacţiei Mai interesant este că şi redacţiile ştiu ce se petrece la subsecretariatul presei Şi ceia ce ştim noi e mult mai senzaţional decât ceia ce ştie d. Pangal! D. Rist ne e nădejdea? Cu tot comunistul ministerului de finanţe, opini publică română continuă să discie în jurul prezenţei experţilor nanciari în Capitală. Ea nu vroijte să creadă că rostul venire! Io ar fi numai pur formal, fiindcă » socoteşte că situaţiunea noastr economică şi financiară, este aşa natură, incât chestiunile forale, birocratice, cari totdeaunatârzie şi împiedică recunoaşterea calităţilor şi aplicarea soluţiilor, tibue să fie puse pe al doilea plan, tot cazul să urmeze după conderarea şi rezolvarea fondului. Pe de altă pate, e bine ca să nu se lase prea are posibilitate de dezvoltare sperţelor. Situaţia nu este rea numaia noi, ea este pretutindeni grea, conjunctura internaţională, un fie pentru moment favorabilă, nu soluţiilor momentane, cu atât nu puţin celor massive, celor decisire. Cadranul , care se poate ceti cum stă acestâ conjunctură, este acum la Gona. EI înregistrează însă acum odruncinare, s’ar putea spune: sisaă. A provocat-o un lucru, aproa de nimic. O gripă pe care a comctat-o d. Tardieu. Dimineaţa, vfise, pe neașteptate, că se duce la Geneva, pentru a continua convgirile cu d-nii MacDonald, Sfinţii, Grandi şi Bruening. Seara i-anunţat, că medicul său îi interzice să fie prezent la rendes-vous. Rezultă: un sauve qui peut. D. Stimson jaca în America, ceilalţi pe fa cae lor europene, nu fără ca o decade făcută de premierul englezisei, să trădeze că toţi pleacă striaţi. D. Stimson, în special, a să arate că după convorbirili la Geneva, şi-a făcut convinga, „că nu se poate face nimic hitropa". Boalalui Tardieu, dacă nu a fost ca diplomatică, a fost însă, după valul Pertinax, binevenită. Ea a papăt unei situaţii, în care diploma primului ministru francez, se găsi ntr’un delicat impas. Poate chiar, acesta a socotit necesar, ceiaceH® de înţeles, să aştepte rezulta alegerilor, de Duminică, înainte a împinge mai departe contopile; deci e evident, că dacă e ele.a luat o turnură favorabilă fiicei sale, ar fi preferat să le duc imediat la un sfârşit. lOrfin, întorsătura, incontestabili cică, ce s’a produs la Geneva, o ţa să aibă repercusiuni şi asustră economică şi financiară. Pe lângă că chiar şi o acţiune a experţilor veniţi la noi, e in funcţiune şi de rezultatul alegerilor din Franţa, ea este, în ultimă linie, inimaginată, câtă vreme o colaborare internaţională, nu apare posibilă şi intr’o apropiată perspectivă. In planul Tardieu de organizare economică a statelor danubiene, era prevăzut şi un ajutor financiar, pentru aceste state. Şi anume: unul imediat de un miliard de franci francezi, altul muit mai mare, larg şi convenabil, pentru ziua când desăvârşirea organizaţiei economice, ar fi creat o bază solidă de solvabilitate şi un izvor de venituri care să asigure anuităţile. Marile puteri nu au fost în totul de acord cu planul Tardieu. Dar asupra utilităţii scopului ce urmărea, n’a domnit decât o părere. Toate au convenit că şi organizarea economică şi ajutorul financiar, sunt necesare, nu numai în interesul statelor dunărene, chiar şi în interesul Europei întregi. La Geneva avea să se discute şi s’a discutat şi asupra celui mai bun mod de a da o soluţiune practică acţiune recunoscută necesară, în principiu, de toţi. Discuţiunea e ruptă acum. Fi-va ea reluată la conferinţa dela Lausanne? Mai aveaea, în general, joc, această conferinţă? D. MacDonald, în cuvântul final ce a rostit la Geneva, a insistat ca ea să aibă loc, fiindcă — a spus d-sa — altfel, „la sfârşitul acestui an, comerţul internaţional, nu va mai exista de loc“. „Aceasta — a adăugat d-sa — trebue s-o înţeleagă popoarele europene“. Popoarele înţeleg. Se pare însă că conducătorii lor, nu vor sau nu pot să înţeleagă. Intrăm deci in sărbătoarea Paştilor, a speranţei şi a învierei, fără perspective prea, îmbucurătoare. Una singură mai este, că din exacerbarea răului, tot va trebui să nască binele. Iar nouă românilor, o mângâiere ne rămâne, că nu suntem singurii cari suferim şi că criza e un fenomen atât de general, încât nu e posibil să nu provoace, in cele din urmă, o colaborare a tuturor pentru salvarea tuturor. Nu d. Rist şi colaboratorii săi, trebue deci să ne fie nădejdea noastră, ci nădejdea trebue s’o tragem din forţa evenimentelor. Afară doar dacă conducătorii lumii civilizate, nu o duc, cu ochii deschişi, în abis. B. Brănîşteanu .Glose politice ■ DEVIZE ■/.; fost dat României să trăia- Hjf multe paradoxe. Trăim unul Uplas: abundenta de devize. IWin mod firesc lucrul acesta m’ar trebui să surprindă. Ţara cu ■V,ensiv stocuri de cereale, maternii' forestiere și subsol bogat, — l'ı RíJ7!/a el ar fi trebuit și ar tre■'«/ să fie in permanentă activă. Din nenorocire nu aceasta este situafia de astăzi. Avem o com- forimare la import de aşa natură urcat, cu toată depresiunea de la moceţunle de cereale, exportul se wr prezintă excedentar. In ultimele feud săptămâni avem, la Banca maţională, uri plus de 138 milioane lei devize, şi în genere avem un depozit de devize reprezentând suma de şase miliarde 250 milioane lei. Evident, comprimarea importului şi scăderea valorii exportului, in raport cu ceia ce a fost in 1930, învederează o suferinţă generală, o stagnare care se repercutează în chip neplăcut asupra vieţi noastre economice, sociale şi fiscale. Din punctul de vedere al valutei însă, stăm excelent. România nu duce, ca atâtea alte ţări, lipsă de devize. PROVINCIA Cine ştie! Poate din maximul de rău să izvorască şi un bine, pentru bietele oraşe de provincie. Intr’adevăr, cei cari auprilejul să călătorească prin tara sunt unanimi să constate că ne aflăm în faţa a două lumi: una e Bucureştiul, ai la restul ţării. La Bucureşti, mizeria există desigur. E mai ascunsă, însă, mai discretă. In provincie e pur şi simplu prăpădul. Bucureştiul pompează din întreaga ţară, între altele şi din cauza centralismului nostru excesiv. Or, o astfel de stare de lucruri nu poate dăinui la infinit. Intre alte efecte ale vremurilor de acum, vom vedea probabil şi realizarea efectivă a descentralizării, punct de program constant al tuturor partidelor, dar nerealizat de nimeni. Reacţiunea firească, ce va trebui să survie, va pune şi această problemă: provincia nu va admite la infinit un tratament de colonie. Ea va cere dacă nu resurse noui, cel puţin avantagiul de a nu cheltui puţinul ce are pentru a alimenta Bucureştiul, pe cale de centralism administrativ. Se va resimţi poate în mod neplăcut Bucureştiul. Provincia însă, va învia. Asta e sigur. Sever SE CONCEDIAZĂ FUNCŢIONARI ? Părerea că, în planul economiilor bugetare inevitabile, un procent important de funcţionari trebue să degreveze statul, se acreditează tot mai mult. Şi după opinia experţilor francezi şi după aceia a unor membri ai guvernului, uşurarea capitolului „personal” pare să fie un început de soluţie. Nu ştim la cât s’ar cifra această economie şi dacă ea reprezintă, in adevăr, o sumă atât de importantă. Dar ştim că problema concedierii de funcţionari nu trebue văzută numai prin prisma bugetului; ea cată să fie examinată şi in aspectul ei social, care este tot atât de important, dacă nu chiar şi mai important in vremea de astăzi. In adevăr, e simplu să spui ofi 11- centrezi 10, 20 sau 30 de mii de funcţionari şi realizări economice de atâtea sute de milioane. Dar se mai pune întrebarea: ce se fac aceşti oameni? Nu numai din punctul de vedere personal al lor, ci chiar in interesul statului, al ordinei publice, al comerțului nostru care se va vedea expus unei considerabile scăderi a puterii de consumație a populației. Iată, deci, un aspect interesant al problemei, de care oamenii de guvern sunt datori să ţină seamă. Noi am mai spus şi cu altă ocazie, când s’a pus chestiunea aceasta. Ceia ce nu poate face o simplă şi modestă întreprindere particulară, nu poate face cu atât mai mult statul. Licenţiarea, dacă se face, nu poate avea alt reazim moral decât un preaviz destul de îndelungat pentru a da funcţionarilor, dacă nu posibilitatea de a-şi croi un drum nou în viaţă, cel puţin siguranţa că 6-7 luni de zile îşi are asigurată pâinea. Şi, poate, mai practic ar fi încă, ca acest termen să fie dublat servinduse funcţionarilor salarul pe junătate. Avantajul ar fi că, în intervalul de un an, situaţia s’ar mai putea ameliora şi, în orice caz, oamenii ar sărea înaintea lor un termen de respiro mai lung. Dar oricum, oricare ar fi modalitatea, preavizul este datorat şi statul — oricât de mari îi sunt greutăţile — nu-l poate refuza. II. CHESTIA ZILEI IMPOSIBILITATE K r.GanchhA#experților a decurs foarte bine; tn deosebit au avut mitre suc ces specialităţile românești oferite ^•^oaspetitojr străini. (DINTR’O DARE DE SEAMĂ) # ^ X t m „„n D. ARGETOIANU — Bravo, d-lel Ai fost perfect! N’ai călcat nici un singur punct din program. BIRTAȘUL. — Păi cum să calc coane Costică! Doară nu sunt ministru ! Politică şi Poezie de F. ADERCA (Cu prilejul seriei de romane a d-lui C. Stere în preajma revoluţiei”) Rezistenţele lăuntrice pe care „ întâile două volume ale vastului roman trăit şi scris de d. Stere le-au biruit şi doborît erau atât de îndârjite încât triumful poeziei lui are drept la o consemnare critică hotărâtă. In primul rând romancierul intra în domeniul plăcerilor ideale venind din lumea tare a realităţilor politice, cu toate voluptăţile lor concrete. Această renunţare ni se părea atât de tristă, încât vroiam s’o punem în seama unei scăderi a vitalităţii omului care un sfert de veac a ridicat atâtea valuri sociale în viaţa partidelor noastre. Ce om politic de statură impunătoare a mai scris romane?... Desigur, Disraeli, cuceritorul canalului de Suez — dar romanele lui erau, dacă nu mediocre, în tot cazul sub geniul politic al scriitorului. (Nu mai pomenim de „dramaturgia“ lui Richelieu, „prim-ministru“, pe care o întrecea cu mult opera unui zevzec, anume Corneille și a unui timid care iscălea Racine). Se va cita numele lui Maurice Barrés... Dar a fost Barrés om politic, cu adevărat?... Și tot ce-a scris cu caracter politic, el ca şi Léon Daudet, are mai mult caracter pamfletar, nu farmecul propriu al unei inefabile zămisliri de artă. A scris drame şi romane ducele Mussolini. Dar marşul asupra Romei a fost o inspiraţie mult mai eficace. Ni-l putem închipui pe Tolstoi în fruntea unui guvern? Pe Hitler publicând versuri?... Nici Andre Gide, nici Paul Valéry (care’n ultimul timp aruncă priviri asupra „timpului nostru“ politic) nici Marcel Proust — toți, trei creatori de genuri literare, n’au fost, n’au putut fi oameni politici. Nici lui Poincaré, nici lui Hindenburg şi nici măcar utopicului Briand nu i-a fost dat să scrie romane. De ce?... Natura a creat două specii de oameni, deosebiţi într’atât, încât, atunci când iau esenţial cunoştinţă unii de alţii, se dispreţuesc sau se urăsc. Este C. Stere într’adevăr om politic?... Las bărbaţilor politici să răspundă. Existenţa surprinzătoarei lui creaţii literare, pune această problemă. Nu se poate ascunde totuşi că d. C. Stere — al cărui temperament şi caracter îşi aşteaptă psihologul şi istoricul — a „jucat un rol“ (cum se spune) şi încă NOTE O comisie de specialişti străini lucrează la ministerele noastre. Tehnicienii tehnicienilor... * GUVERNUL „organizează sărăcia“. Dar s’o organizeze repede — căci, altfel, nici atâta nu vom avea... ★ EXPERŢII străini au numai rol consultativ. Guvernul şi-a luat toate măsurile d in speranţa că, el va da, poate peste o soluţie încă şi mai bună... ★ S’AU lansat acreditive pentru salarii. Nu ştim însă ce va sosi mai repede in provincie: acreditivele sau Paştele? ★ MARE zvon în jurul modificării unei aprobări la primărie — dela 400 lei la 100 lei. Dacă s’ar fi schimbat 1 milion în 10 milioane... n’ar fi fost desigur nici o discuţie. ★ PENTRU darea de drepturi civile femeilor, — spune „Neamul Românesc“, — „meritul revine întreg d-lui Vaier Pop“. Dacă o astfel de reformă depinde de bunăvoinţa unui ministru, — regretăm că Departamentul Justiţiei n’a avut mai demult un ministru atât de galant. MINISTERUL instrucţiunii va trimite in vacanţă cercetaşi la nunte... pe seama comitetelor de pe lângă şcolile respective. Cum comitetele n’au de pe acum nici un ban, guvernul ar trebui să găsească alt agent plătitor pe vară... Alegerile din Franţa Martiriul d-lui Herriot Contrar celor întâmplate în Germania, — unde campaniile electorale din ultima lună, au dus la o deslănţuire extraordinară de pasiuni, — luptele politice din franţa pentru alegerile ce vor avea loc peste două zile, n’au stârnit nici o mişcare mai adâncă. Ele s’au petrecut într’o linişte perfectă. Motivul trebue căutat în atitudinea şefilor de partide. Aceştia au fost intenţionai calmi. Ei au menţinut atacurile în contra adversarilor într’un cadru obiectiv şi n’au recurs la violenţe decât în cazuri rare. Intre d-nii Tardieu, Herriot şi ceilalţi a fost o adevărată întrecere de politeţe. Discuţia s-a învârtit în jurul viitoarei atitudini a radicalilor şi a şefului lor, Herriot. D. Tardieu i-a spus d-lui Herriot că, dacă radicalii vor face cartel cu socialiştii — în cazul unui succes al stângii — capitaliştii străini şi francezi, speriaţi, vor fugi cu banii lor şi francul va cădea. D. Herriot a răspuns că, dacă se va întâmpla una ca aceasta, va lua măsuri aspre împotriva capitaliştilor. Dar răspunsul acesta a fost dat în termeni domoli, fără supărare şi fără convingere. D. Herriot a lăsat să se înțeleagă că nu crede în posibilitatea unor mijloace eficace împotriva evaziunii ■ capitalurilor. A mai lăsat să se întrevadă pe lângă aceasta, că nici nu tine să vie la guvern. Intr’un interview acordat zilele acestea unui redactor dela Paris- Midi, a arătat că greutăţile cărora va trebui să facă faţă viitorul guvern francez sunt aşa de formidabile încât nu se simte câtuşi de puţin atras să revie în capul băncii ministeriale. Aceia cari vor conduce mâine destinele Franţei, — a zis dânsul la sfârşitul convorbirii, — vor fi adevăraţi martiri. D. Herriot n’a exagerat. Teama lui de guvern este uşor de înţeles. Franţa are de rezolvat probleme de o mărime şi de o complexitate cum n’a întâlnit în cursul lungei ei istorii. Dificultăţile războiului au fost nesfârşit mai simple decât cele de azi. In cursul lunei Iunie, Franţa va trebui să se pronunţe în chestia reparaţiilor şi a datoriilor de război. Dar în ce condiţii? Germania declară că nu va mai plăti, iar Anglia şi Italia o sprijină. Franţa ştie că va fi tot aşa de izolată la Lausanne, cum este la Geneva pe chestia înarmărilor. Situaţia externă îl îngrijeşte pe d. Herriot, cum îi dă îngrijorări şi d-lui Tardieu. Ei văd pericolele cari se ridică şi duşmăniile cari se manifestează în afară, dar nu văd calea care trebue urmată. D. Tardieu înclină spre soluţiuni naţionaliste, d. Herriot, spre soluţiuni ceva mai împăciuitoare. Ei nu sunt încă definitiv fixaţi. Evenimentele sunt prea copleşitoare, pentru ca să permită să fie de o intransigenţă absolută. Când se citeşte cu luare aminte discursurile lor electorale, se constată că nu sunt siguri de ei şi de ziua de mâine. îşi dau seama că vremea jumătăţilor de măsuri şi a amânărilor continue în politica externă a trecut şi că nu mai este loc pentru combinaţiuni sau jocuri diplomatice de stil vechiu. In politica internă, lucrurile nu stau mai bine decât în cea externă. Deficitele iau proporţii tot mai mari. Deficitul bugetar creşte lună cu lună. Acela al căilor ferate a atins cifra de aproape nouă miliarde şi s’a stabilit în ultimul timp la o mijlocie de opt milioane de franci pe zi. Deficitul comercial este şi dânsul foarte mare. In ce priveşte şomajul, s’a socotit acum o săptămână că numărul şomerilor complecţi este de aproape 700.000, iar acela al şomerilor parţiali între 1 jum. şi 2 milioane. In asemenea împrejurări, e firesc ca perspectiva guvernării să nuentuziasmeze pe d. Herriot şi să-l facă pe d. Tardieu să fie moderat în atacurile sale în contra opoziţiei. Amândoi au voit să rezerve viitorul şi să lase drumul deschis spre o înţelegere viitoare. Aceasta explică de ce s’au abţinut dela atacuri violente şi dece n’au pasionat polemicile. Dificultăţile şi criza i-au făcut modeşti şi concilianţi. Singur d. Leon Blum a adus o notă mai aprinsă în discuţie. Dar n’a insistat. A spus, după cum se ştie, că, dacă socialiştii vor avea majoritatea înăuntrul unei majorităţi de stânga, va revendica puterea. Nimeni însă nu crede în eventualitatea aceasta şi declaraţia n’a tulburat spiritele în Franţa. D. Leon Blum ştie că, dacă alegerile vor da o majoritate de stânga şi socialiştii vor avea mai multe mandate decât radicalii, aceştia din urmă nu-i vor da concurs ca să poată veni la putere. Radicalii înclină să facă alianţă cu partidele conservatoare moderate şi să guverneze împreună, fiindcă în felul acesta speră să scape de la martiriul care i-ar aştepta în cazul că ar voi să guverneze împreună cu socialiştii. Dar este cu putinţă o majoritate de stânga? In Franţa cei mai mulţi cred că alegerile vor da o astfel de majoritate. Un pronostic, însă, este imposibil. Campania electorală are loc în asemenea condițiuni încât nimeni nu poate prevedea cine va învinge. NAZBATII MULŢI... Toată presa cere guvernului să vină urgent in ajutorul pensionarilor. ...Tocmai de aceea, guvernul pregăteşte o nouă serie de concedieri de funcţionari! Numărul pensionarilor va spori şi... unde-s multi, puterea creşte! Fix t. Sub patronajul regelui şi cu sprijinul directorului general al teatrelor, d. Al. Mavrodi, o echipă de excelenţi actori români porneşte la 1 Iunie peste Ocean, în America, unde va juca teatru românesc în centrele româneşti. Leny Caler, Marietta Anca, Syvia Dumitrescu, Sylvia Fulda, Ion Sârbul, Gr. Mărculescu, I. Finteşteanu, A. Athanasescu, G. Baldovin, Al. Critico, A. Amigdalis, — iată actorii care vor duce graiul românesc în lumea românilor pe care destinul i-a mânat peste ocean. Este suficient sâ recitiţi aceste nume, ca sâ vă daţi seama că turneul este organizat in condiţii dintre cele mai bune. Repertoriul a fost, deasemeni, înjghebat cu multă pricepere. Se vor juca Omul cu mârţoaga, excelenta piesă a d-lui G. Ciprian care şi-a sărbătorit recent cele 100 de spectacole. Muşcata din fereastră, comedia atât de autentic şi de caracteristic românească a d-lui Victor Ion Popa; Păianjenul, cea mai bună piesă a lui de Herz; şi Scrisoarea pierdută a lui Caragiale. In fiecare oraş, se va organiza şi „o seară românească“ — in cadrul căreia se vor juca Năpasta lui Caragiale, Barbu Lăutaru de Alecsandri, iar — la sfârşit — muzică românească. Turneul va începe la New-York şi va continua la Philadelphia, Pitzberg, Chicago, Detroit, etc. Românii statorniciţi în America au, după cum se ştie, o intensă viaţă culturală românească. Ziarele lor, tipăriturile lor periodice ne aduc ecouri emoţionante ale acestei vieţi. Iar interesul pe care ei o poartă mişcării culturale, ce se desfăşoară aci, pe cele două versante ale Carpaţilor, este dovada cea mai eclatantă că, pledaţi de decenii, românii americani nu şi-au uitat patria. Ei vor avea piilerul să-şi amintească, acum, de Caragiale şi de Alecsandri şi, în acelaş timp, sâ cunoască noua literatură dramatică românească în ce a dat ea mai de succes in ultimii ani. Iniţiativa luată atât de inimos şi atât de desinteresat de d-nii Mărculescu şi Sârbul, este vrednică nu numai de toată lauda, ci şi de cea mai strălucitoare şi cea mai caldă încurajare. Echipa bravă, care porneşte să ducă cuvântul românesc românilor din America, împlineşte cu o minunată modestie una din cele mai mari, din cele mai adevărate opere de propagandă. Pentru aceasta, se cuvine ca opinia publică românească să-i întovărăşească cu cele mai bune gânduri, iar lumea oficială să-i sprijine fai'â reticenţe. Tudor Teodorescu-Branişte CARNETUL NOSTRU Teatru românesc in America URBANISM Aspecte bucureştene de EUGEN CRĂCIUN Şoseaua Kiseleff Sunt, când e nevoie, tot atât de naţionalist ca oricare dintre români. Nu mă gândesc totuşi să protestez câtuşi de puţin că cea mai frumoasă arteră a Bucureştilor poartă încă, după un veac, numele străinului care a fost primul urbanist al Capitalei. Ruşii sunt astăzi rău văzuţi. Nu interesează. Trebue să mulţumim generalului Kiseîeff că s’a gândit să dea oraşului nostru — mic târg oriental atunci, urbe foarte populată azi — prima şi putem adăoga singura sa alee împădurită. Dar şoseaua Kiseîeff dispare. Sub ochii noştri dispare, cum dispar fondurile secrete, cum dispare tinereţea, cum dispar intenţiile bune. Arbuştii cu flori galbene, soare revărsat în iarbă, nu ne pot ascunde bătrânii tei care se duc. Cu inima înduioşată, urmăresc de mulţi ani prăpădul lor neîntrerupt. Teiul este un copac blând şi moale. Umbra lui, toată vara, şi parfumul lui în Mai, sunt pentru cei osteniţi o dulce şi sfătoasă îmbiere. Nu cunosc frunziş mai sociabil şi totodată mai discret. Dar aşi îndrăzni să bănuesc că această apropiere de om dă teiului o viaţă înfrăţită cu a noastră. La 70-80 de ani, ca şi omul, teiul este un bătrân. Seva primăverii îl înviorează tot mai puţin. Crengile sale şi-au pierdut mlădierea; orice rând mai puternic le frânge. Trunchiul său e gârbov şi sună a deşert. Priviţi teii de pe Şoseaua Kiseleff şi veţi vedea că aşa e. In fiecare an, o seamă dintre dânşii dispar. Când vezi culcate lângă abia de curând prundită rămăşiţele doborîte de securile municipiului, unul covârşitor, în evoluţia socială a ţării noastre. Şi aici pipăi a doua rezistenţă sufletească. Mii de cititori şi-au zmuls volumele noului romancier, din intuiţia că un ins cu viaţa zbuciumată şi experienţa vastă a unui C. Stere are ceva de spus şi poate o revelaţie de făcut. Nu. Voi refuza — gândeam — să intru în turma cititorilor şi admiratorilor literari de acest soi... Şi în sfârşit a treia rezistenţă (cea mai puternică pentru că era cea mai meschină), toţi amicii te întrebi prin ce minune şi prin ce încordare de voinţă au dăinuit aceste mini. A doua întrebare este: ce punem în loc? ★ Zilele trecute s-a desfăşurat cu mult alai, în mai mucite localităţi din ţară, sărbătoarea sădirii pomilor. Este o rară şi adevărată sărbătoare, pe care o pot primi şi cei necredincioşi. Prietenia cu natura rămâne una din legăturile noastre cu viaţa. Am tăiat din păduri cât am putut. Negustorie, politică, risipă. A venit vremea să pricepem că trebue să punem la loc ce-am distrus.„ E lucru gospodăresc, şi trebue împlinit cu stăruitoare rîvnă. Pilda poate folosi pentru ceia ce-a fost odată pădurea noastră. F»»~ cureşteană, pentru şoseaua Kitleff Căci a fost un fel de pădure. Aşa ne-o arată amintirile noastre, cel puţin. Cine mai culege astăzi ghioce şi micşunele — toporaşi, cum zicem moldovenii — pe aleile „urbanizate“ ale şoselei. Era totuşi o vreme, şi nu e deloc departe, când Duminicile şi Joile după amiază, în lungi şiruri şcolăreşti, găseam fiecare destule fire înflorite pentru bucheţelul nostru. Frunzişul era des, vălmăşagul arbuştilor crescuţi printre copacii vânjoşi avea pentru noi adâncimi de pădure, ne simţeam la ţară. Locuinţele erau puţine şi rare. Şoseaua era un , joc de odihnă. Astăzi, aproape totul s’a „parcelat“. Intre Bufet şi Arcul de triumf — de jalnică înfăţişare Şoseaua s’a schimbat într’un obişnuit bulevard cu două rânduri de copaci, abia toleraţi. A dispărut tot ce era plantaţie şi putinţă de parc, pe dreapta şi pe stânga. Chiar în Mai, mirosul de benzină, şi de mâncare, de la garaje şi bucătării, luptă viguros cu parfumul teilor. Orbanizăm!... Toate capitalele au cartierele lor de vile, fără îndoială. Se găsea însă atâta loc în aproprea şi in jurul şoselei Kiseleff. Poate că nu era neapărat necesar să dimi(Citiţi continuarea in pagina Il-a) politici ai neaşteptatului romancier s’au improvizat în critici literari pentru a aduce şi sub această formă omagiile lor unui Buda care, atunci când e om politic nu trăeşte decât pentru priveliştea reconfortantă a adoratorilor căzuţi în faţa lui pe brânci. Ba iată şi câţiva critici literari, preschimbaţi deodată pe dedesubt în condeie public măgulitoare!... Nu, gândeam, asta n’o voi face!... Să se mulţumească omul politic cu clientela lui obicinuită... Şi ce nedreptate!... D. Stere ca şi d. Argetoianu, d. Maniu ca şi d. Mihalache, aceste admirabile temperamente politice pot oricând scrie câte un roman şi deveni deci oameni de litere, pe când nici unul din adevăraţii noştri creatori de vedenii, nici T. Arghezi, nici Ion Barbu, nici Camil Petrescu, nici Lucian Blaga, nici doamna Hortensia Papadat-Bengescu nu pot deveni şefi de partide şi miniştri ! Să recunosc eu însumi, care mă aflu de cealaltă parte a baricadei, domnului C. Stere (omul politic, (Citiţi continuarea In pag. II-a) D. C. STERE