Adevěrul, mai 1932 (Anul 45, nr. 14825-14849)

1932-05-01 / nr. 14825

ANUL 45­­ No. 14825 Duminică 1 Mai 1932 6 pagini m«»T AL. V. BELDIMAN 1888—1897 FONDATORI: CONST. MILLE 1897—1926 ABONAMENTE: 200 lei pe 3 luni 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni In străinătate dublu 3 LEI BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 7—9—11 TELEFOANE: Centrala: 3.2470. Direcţia: 3-2474. Provincia: 3-1066. Administraţia: 3.2473. D. Pangal, subsecretarul de stat al... presei, pretinde, ştie ce se petrece in orice redacţiei Mai interesant este că şi redacţiile ştiu ce se petrece la subsecretariatul presei Şi ceia ce ştim noi e mult mai senzaţional decât ceia ce ştie d. Pangal! D. Rist ne e nădejdea? Cu tot comunistul ministerului de finanţe, opini publică română continuă să discie în jurul prezen­ţei experţilor nanciari în Capi­tală. Ea nu vroijte să creadă că rostul venire! Io ar fi numai pur formal, fiindcă » socoteşte că si­­tuaţiunea noastr economică şi fi­nanciară, este­­ aşa natură, incât chestiunile forale, bi­rocratice, cari totdeauna­­târzie şi împiedică recunoaşterea calităţilor şi aplica­rea soluţiilor, tibue să fie puse pe al doilea plan,­­ tot cazul să ur­meze după conderarea şi rezolva­rea fondului. Pe de altă pate, e bine ca să nu se lase prea are posibilitate de dezvoltare sperţelor. Situaţia nu este rea numaia noi, ea este pre­tutindeni grea, conjunctura inter­naţională, un fie pentru moment favorabilă, nu­ soluţiilor momen­tane, cu atât nu puţin celor massi­ve, celor decisire. Cadranul , care se poate ceti cum stă acestâ conjunctură, este acum la Gona. EI înregistrează însă acum odruncinare, s’ar putea spune: sisaă. A provocat-o un lucru, aproa de nimic. O gripă pe care a comctat-o d. Tardieu. Di­mineaţa, vfise, pe neașteptate, că se duce la Geneva, pentru a conti­nua convgirile cu d-nii MacDo­nald, Sfinţii, Grandi şi Bruening. Seara i-a­nunţat, că medicul său îi interzice să fie prezent la ren­­des-vous.­ Rezultă: un sauve qui peut. D. Stimson jaca în America, ceilalţi pe fa cae lor europene, nu fără ca o decade făcută de premierul englez­isei, să trădeze că toţi pleacă striaţi. D. Stimson, în spe­cial, a­­ să arate că după con­­vorbirili l­a Geneva, şi-a făcut conving­a, „că nu se poate face nimic hitropa". Boala­­lui Tardieu, dacă nu a fost ca diplomatică, a fost însă, după v­a­lul Pertinax, binevenită. Ea a p­­apăt unei situaţii, în care diploma primului ministru francez, se găsi ntr’un delicat impas. Poate chiar, acesta a socotit necesar, ceiaceH® de înţeles, să aştepte rezulta alegerilor, de Duminică, înaint­e a împinge mai departe contopile; deci e evident, că da­că e ele.a luat o turnură favora­bilă fiicei sale, ar fi preferat să le duc imediat la un sfârşit. lOrfin, întorsătura, incontesta­bili cică, ce s’a produs la Geneva, o ţa­ să aibă repercusiuni şi asu­stră economică şi financiară. Pe lângă că chiar şi o acţiune a exper­ţilor veniţi la noi, e in funcţiune şi de rezultatul alegerilor din Franţa, ea este, în ultimă linie, inimaginată, câtă vreme o colaborare internaţio­nală, nu apare posibilă şi intr’o a­­propiată perspectivă. In planul Tardieu de organizare economică a statelor danubiene, era prevăzut şi un ajutor financiar, pentru aceste state. Şi anume: unul imediat de un miliard de franci francezi, altul muit mai mare, larg şi convenabil, pentru ziua când de­săvârşirea organizaţiei economice, ar fi creat o bază solidă de solvabi­litate şi un izvor de venituri care să asigure anuităţile. Marile puteri nu au fost în totul de acord cu planul Tardieu. Dar a­­supra utilităţii scopului ce urmărea, n’a domnit decât o părere. Toate au convenit că şi organizarea eco­nomică şi ajutorul financiar, sunt necesare, nu numai în interesul sta­telor dunărene, chiar şi în interesul Europei întregi. La Geneva avea să se discute şi s’a discutat şi asupra celui mai bun mod de a da o soluţiune prac­tică acţiune­ recunoscută necesară, în principiu, de toţi. Discuţiunea e ruptă acum. Fi-va ea reluată la conferinţa dela Lausanne? Mai avea­­ea, în general, joc, această confe­rinţă? D. MacDonald, în cuvântul final ce a rostit la Geneva, a insis­tat ca ea să aibă loc, fiindcă — a spus d-sa — altfel, „la sfârşitul a­­cestui an, comerţul internaţional, nu va mai exista de loc“. „Aceasta — a adăugat d-sa — trebue s-o înţeleagă popoarele eu­ropene“. Popoarele înţeleg. Se pare însă că conducătorii lor, nu vor sau nu pot să înţeleagă. Intrăm deci in sărbătoarea Paştilor, a speranţei şi a învierei, fără perspective prea, îmbucurătoare. Una singură mai este, că din exacerbarea răului, tot va trebui să nască binele. Iar nouă românilor, o mângâiere ne rămâne, că nu suntem singurii cari suferim şi că criza e un fenomen atât de general, încât nu e posibil să nu pro­voace, in cele din urmă, o colabo­rare a tuturor pentru salvarea tu­turor. Nu d. Rist şi colaboratorii săi, trebue deci să ne fie nădejdea noa­stră, ci nădejdea trebue s’o tragem din forţa evenimentelor. Afară doar dacă conducătorii lu­mii civilizate, nu o duc, cu ochii deschişi, în abis. B. Brănîşteanu .Glose politice ■ DEVIZE ■/.; fost dat României să trăia- Hjf multe paradoxe. Trăim unul Uplas: abundenta de devize. IWin mod firesc lucrul acesta m’ar trebu­i să surprindă. Ţara cu ■V,ensiv stocuri de cereale, mate­rnii' forestiere și subsol bogat, — l'ı RíJ7!/a el ar fi trebuit și ar tre­­■'«/ să fie in permanentă activă.­­ Din nenorocire nu aceasta este situafia de astăzi. Avem o com- forimare la import de aşa natură urcat, cu toată depresiunea de la moceţunle de cereale, exportul se wr prezintă excedentar. In ultimele feud săptămâni avem, la Banca m­aţională, uri plus de 138 mili­oane lei devize, şi în genere avem un depozit de devize reprezen­tând suma de şase miliarde 250 milioane lei. Evident, comprimarea impor­tului şi scăderea valorii exportu­lui, in raport cu ceia ce a fost in 1930, învederează o suferinţă ge­nerală, o stagnare care se reper­cutează în chip neplăcut asupra vieţi noastre economice, sociale şi fiscale. Din punctul de vedere al valutei însă, stăm excelent. Ro­mânia nu duce, ca atâtea alte ţări, lipsă de devize. PROVINCIA Cine ştie! Poate din maximul de rău să izvorască şi un bine, pentru bietele oraşe de provincie. Intr’adevăr, cei cari au­­prile­­jul să călătorească prin tara sunt unanimi să constate că ne aflăm în faţa a două lumi: una e Bucu­­reştiul, ai la restul ţării. La Bucureşti, mizeria există desigur. E mai ascunsă, însă, mai discretă. In provincie e pur şi simplu prăpădul. Bucureştiul pompează din în­treaga ţară,­ între altele şi din cauza centralismului nostru ex­cesiv. Or, o astfel de stare de lucruri nu poate dăinui la infinit. Intre alte efecte ale vremurilor de a­­cum, vom vedea probabil şi rea­lizarea efectivă a descentralizării, punct de program constant al tu­turor partidelor, dar nerealizat de nimeni. Reacţiunea firească, ce va tre­bui să survie, va pune şi această problemă: provincia nu va admi­te la infinit un tratament de co­lonie. Ea va cere dacă nu resurse noui, cel puţin avantagiul de a nu cheltui puţinu­l ce are pentru a alimenta Bucureştiul, pe cale de centralism administrativ. Se va resimţi poate în mod ne­plăcut Bucureştiul. Provincia în­să, va învia. Asta e sigur. Sever SE CONCEDIAZĂ FUNCŢIONARI ? Părerea că, în planul economiilor bugetare inevitabile, un procent important de funcţionari trebue să degreveze statul, se acreditează tot mai mult. Şi după opinia experţilor francezi şi după aceia a unor mem­bri ai guvernului, uşurarea capitolu­lui „personal” pare să fie un înce­put de soluţie. Nu ştim la cât s’ar cifra această economie şi dacă ea reprezintă, in adevăr, o sumă atât de importantă. Dar ştim că problema concedierii de funcţionari nu trebue văzută nu­mai prin prisma bugetului; ea cată să fie examinată şi in aspectul ei so­cial, care este tot atât de important, dacă nu chiar şi mai important in vremea de astăzi. In adevăr, e simplu să spui ofi 11- centrezi 10, 20 sau 30 de mii de func­ţionari şi realizări economice de atâtea sute de milioane. Dar se mai pune întrebarea: ce se fac aceşti oa­meni? Nu numai din punctul de ve­dere personal al lor, ci chiar in in­teresul statului, al ordinei publice, al comerțului nostru care se va ve­dea expus unei considerabile scă­deri a puterii de consumație a popu­lației. Iată, deci, un aspect interesant al problemei, de care oamenii de gu­vern sunt datori să ţină seamă. Noi am mai spus şi cu altă ocazie, când s’a pus chestiunea aceasta. Ceia ce nu poate face o simplă şi modestă întreprindere particulară, nu poate face cu atât mai mult sta­tul. Licenţiarea, dacă se face, nu poate avea alt reazim moral decât un preaviz destul de îndelungat pen­tru a da funcţionarilor, dacă nu po­sibilitatea de a-şi croi un drum nou în viaţă, cel puţin siguranţa că 6-7 luni de zile îşi are asigurată pâinea. Şi, poate, mai practic ar fi încă, ca acest termen să fie dublat servindu­­se funcţionarilor salarul pe junăta­­te. Avantajul ar fi că, în intervalul de un an, situaţia s’ar mai putea a­­meliora şi, în orice caz, oamenii ar sărea înaintea lor un termen de res­­piro mai lung. Dar oricum, oricare ar fi modali­tatea, preavizul este datorat şi sta­­t­­ul — oricât de mari îi sunt greu­tăţile — nu-l poate refuza. I­I. CHESTIA ZILEI IMPOSIBILITATE K r.GanchhA#exper­ților a decurs foarte bine; tn deosebi­t au avut mitre suc ces specialităţile românești oferite ^•^oaspetitojr străini. (DINTR’O DARE DE SEAMĂ) # ^ X t m „„n D. ARGETOIANU­ — Bravo, d-lel Ai fost perfect! N’ai călcat nici un singur punct din program. BIRTAȘUL. — Păi cum să calc­ coane Costică! Doară nu sunt ministru ! Politică şi Poezie de F. ADERCA (Cu prilejul seriei de romane a d-lui C. Stere în preajma revoluţiei”) Rezistenţele lăuntrice pe care „ întâile două volume ale vastului­­ roman trăit şi scris de d. Stere le-au biruit şi doborît erau atât de îndârjite în­cât triumful poeziei­­ lui are drept la o consemnare cri­tică hotărâtă. In primul rând romancierul in­tra în domeniul plăcerilor ideale venind din lumea tare a realită­ţilor politice, cu toate voluptăţile lor concrete. Această renunţare ni se părea atât de tristă, în­cât vroiam s’o punem în seama unei scăderi a vitalităţii omului care un sfert de veac a ridicat atâtea valuri sociale în viaţa partidelor noastre. Ce om politic de statură impu­nătoare a mai scris romane?... Desigur, Disraeli, cuceritorul ca­nalului de Suez — dar romanele lui erau, dacă nu mediocre, în tot cazul sub geniul politic al scrii­torului. (Nu mai pomenim de „dramaturgia“ lui Richelieu, „prim-ministru“, pe care o între­cea cu mult opera unui zevzec, anume Corneille și a unui timid care iscălea Racine). Se va cita numele lui Maurice Barrés... Dar a fost Barrés om politic, cu ade­vărat?... Și tot ce-a scris cu ca­racter politic, el ca şi Léon Dau­det, are mai mult caracter pam­fletar, nu farmecul propriu al u­­nei inefabile zămisliri de artă. A scris drame şi romane ducele Mussolini. Dar marşul asupra Romei a fost o inspiraţie mult mai eficace. Ni-l putem închipui pe Tolstoi în fruntea unui guvern? Pe Hitler publicând versuri?... Nici Andre Gide, nici Paul Valé­­ry (care’n ultimul timp aruncă priviri asupra „timpului nostru“ politic) nici Marcel Proust — toți, trei creatori de genuri literare, n’au fost, n’au putut fi oameni politici. Nici lui Poincaré, nici lui Hindenburg şi nici măcar utopi­cului Briand nu i-a fost dat să scrie romane. De ce?... Natura a creat două specii de oameni, deosebiţi într’atât, încât, atunci când iau esenţial cunoştin­ţă unii de alţii, se dispreţuesc sau se urăsc. Este C. Stere într’adevăr om politic?... Las bărbaţilor poli­tici să răspundă. Existenţa sur­prinzătoarei lui creaţii literare, pune această problemă. Nu se poate ascunde totuşi că d. C. Stere — al cărui tempera­ment şi caracter îşi aşteaptă psi­hologul şi istoricul — a „jucat un rol“ (cum se spune) şi încă NOTE O comisie de specialişti stră­ini lucrează la ministerele noas­tre. Tehnicienii tehnicienilor... * GUVERNUL „organizează sără­cia“. Dar s’o organizeze repede — căci, altfel, nici atâta nu vom a­­vea... ★ EXPERŢII străini au numai rol consultativ. Guvernul şi-a luat toate măsu­rile d in speranţa că, el va da, poate peste o soluţie încă şi mai bună... ★ S’AU lansat acreditive pentru salarii. Nu ştim însă ce va sosi mai re­pede in provincie: acreditivele sau Paştele? ★ MARE zvon în jurul modifică­rii unei aprobări la primărie — dela 400 lei la 100 lei. Dacă s’ar fi schimbat 1 milion în 10 milioane... n’ar fi fost de­sigur nici o discuţie. ★ PENTRU darea de drepturi ci­vile femeilor, — spune „Neamul Românesc“, — „meritul revine în­treg d-lui Vaier Pop“. Dacă o astfel de reformă de­pinde de bunăvoinţa unui minis­tru, — regretăm că Departamen­tul Justiţiei n’a avut mai demult un ministru atât de galant. MINISTERUL instrucţiunii va trimite in vacanţă cercetaşi la n­unte... pe seama comitetelor de pe lângă şcolile respective. Cum comitetele n’au de pe a­­cum nici un ban, guvernul ar tre­bui să găsească alt agent plătitor pe vară... Alegerile din Franţa Marti­riul d-lui Herriot Contrar celor întâmplate în Ger­mania, — unde campaniile electo­rale din ultima lună, au dus la o deslănţuire extraordinară de pa­siuni, — luptele politice din franţa pentru alegerile ce vor avea loc peste două zile, n’au stârnit nici o mişcare mai adâncă. Ele s’au pe­trecut într’o linişte perfectă. Motivul trebue căutat în atitudi­nea şefilor de partide. Aceştia au fost intenţionai calmi. Ei au menţi­nut atacurile în contra adversarilor într’un cadru obiectiv şi n’au recurs la violenţe decât în cazuri rare. Intre d-nii Tardieu, Herriot şi ceilalţi a fost o adevărată întrecere de politeţe. Discuţia s-a învârtit în jurul vii­toarei atitudini a radicalilor şi a şe­fului lor, Herriot. D. Tardieu i-a spus d-lui Herriot că, dacă radicalii vor face cartel cu socialiştii — în cazul unui succes al stângii — ca­pitaliştii străini şi francezi, speriaţi, vor fugi cu banii lor şi francul va cădea. D. Herriot a răspuns că, dacă se va întâmpla una ca aceasta, va lua măsuri aspre împotriva capita­liştilor. Dar răspunsul acesta a fost dat în termeni domoli, fără supărare şi fără­ convingere. D. Herriot a lăsat să se înțeleagă că nu crede în po­sibilitatea unor mijloace eficace îm­potriva evaziunii ■ capitalurilor. A mai lăsat să se întrevadă pe lângă aceasta, că nici nu tine să vie la gu­vern. Intr’un interview acordat zi­lele acestea unui redactor dela Paris- Midi, a arătat că greutăţile cărora va trebui să facă faţă viitorul guvern francez sunt aşa de formidabile în­cât nu se simte câtuşi de puţin a­­tras să revie în capul băncii minis­teriale. Aceia cari vor conduce mâi­ne destinele Franţei, — a zis dânsul la sfârşitul convorbirii, — vor fi a­­devăraţi martiri. D. Herriot n’a exagerat. Teama lui de guvern este uşor de înţeles. Franţa are de rezolvat probleme de o mărime şi de o complexitate cum n’a întâlnit în cursul lungei ei is­torii. Dificultăţile războiului au fost nesfârşit mai simple decât cele de azi. In cursul lunei Iunie, Franţa va trebui să se pronunţe în chestia re­paraţiilor şi a datoriilor de război. Dar în ce condiţii? Germania de­clară că nu va mai plăti, iar An­glia şi Italia o sprijină. Franţa ştie că va fi tot aşa de izolată la Lau­sanne, cum este la Geneva pe che­stia înarmărilor. Situaţia externă îl îngrijeşte pe d. Herriot, cum îi dă îngrijorări şi d-lui Tardieu. Ei văd pericolele cari se ridică şi duşmăniile cari se ma­nifestează în afară, dar nu văd ca­lea care trebue urmată. D. Tardieu înclină spre soluţiuni naţionaliste, d. Herriot, spre soluţiuni ceva mai împăciuitoare. Ei nu sunt încă defi­nitiv fixaţi. Evenimentele sunt prea copleşitoare, pentru ca să permită să fie de o intransigenţă absolută. Când se citeşte cu luare aminte discursurile lor electorale, se cons­tată că nu sunt siguri de ei şi de ziua de mâine. îşi dau seama că vremea jumătăţilor de măsuri şi a amânărilor continue în politica ex­ternă a trecut şi că nu mai este loc pentru combinaţiuni sau jocuri di­plomatice de stil vechiu. In politica internă, lucrurile nu stau mai bine decât în cea externă. Deficitele iau proporţii tot mai mari. Deficitul bugetar creşte lună cu lună. Acela al căilor ferate a atins cifra de aproape nouă miliar­de şi s’a stabilit în ultimul timp la o mijlocie de opt milioane de franci pe zi. Deficitul comercial este şi dânsul foarte mare. In ce priveşte şomajul, s’a socotit acum o săptă­mână că numărul şomerilor com­plecţi este de aproape 700.000, iar acela al şomerilor parţiali între 1 jum. şi 2 milioane. In asemenea împrejurări, e firesc ca perspectiva guvernării să nu­­entuziasmeze pe d. Herriot şi să-l facă pe d. Tardieu să fie moderat în atacurile sale în contra opoziţiei. Amândoi au voit să rezerve viito­rul şi să lase drumul deschis spre o înţelegere viitoare. Aceasta ex­plică de ce s’au abţinut dela atacuri violente şi dece n’au pasionat pole­­micile. Dificultăţile şi criza i-au fă­cut modeşti şi concilianţi. Singur d. Leon Blum a adus o notă mai aprinsă în discuţie. Dar n’a insistat. A spus, după cum se ştie, că, dacă socialiştii vor avea majoritatea înăuntrul unei majori­tăţi de stânga, va revendica pute­rea. Nimeni însă nu crede în even­tualitatea aceasta şi declaraţia n’a tulburat spiritele în Franţa. D. Leon Blum ştie că, dacă alegerile vor da o majoritate de stânga şi socialiştii vor avea mai multe mandate decât radicalii, aceştia din urmă nu-i vor da concurs ca să poată veni la pu­tere. Radicalii înclină să facă a­­lianţă cu partidele conservatoare moderate şi să guverneze împreună, fiindcă în felul acesta speră să scape de la martiriul care i-ar aş­tepta în cazul că ar voi să guver­neze împreună cu socialiştii. Dar este cu putinţă o majoritate de stânga? In Franţa cei mai mulţi cred că alegerile vor da o astfel de majoritate. Un pronostic, însă, este imposibil. Campania electorală are loc în asemenea condițiuni în­cât nimeni nu poate prevedea cine va învinge. N­A­Z­B­A­T­I­I MULŢI... Toată presa cere guvernului să vină urgent in ajutorul pensiona­rilor. ...Tocmai de aceea, guvernul pre­găteşte o nouă serie de concedieri de funcţionari! Numărul pensionarilor va spori şi... unde-s multi, puterea creşte! Fix t. Sub patronajul regelui şi cu spri­­j­inul directorului general al teatre­lor, d. Al. Mavrodi,­­ o echipă de excelenţi actori români porneşte la 1 Iunie peste Ocean, în America, unde va juca teatru românesc în centrele româneşti. Leny Caler, Marietta Anca, Syvia Dumitrescu, Sylvia Fulda, Ion Sârbul, Gr. Mărculescu, I. Finteşt­eanu, A. Athanasescu, G. Baldovin, Al. Criti­co, A. Amigdalis, — iată actorii care vor duce graiul românesc în lumea românilor pe care destinul i-a mâ­nat peste ocean. Este suficient sâ re­citiţi aceste nume, ca sâ vă daţi seama că turneul este organizat in condiţii dintre cele mai bune. Repertoriul a fost, deasemeni, înj­ghebat cu multă pricepere. Se vor juca Omul cu mârţoaga, excelenta piesă a d-lui G. Ciprian care şi-a sărbătorit recent cele 100 de specta­cole. Muşcata din fereastră, come­dia atât de autentic şi de caracte­ristic românească a d-lui Victor Ion Popa; Păianjenul, cea mai bună pie­să a lui de Herz; şi Scrisoarea pier­­dută a lui Caragiale. In fiecare oraş, se va organiza şi „o seară românească“ — in cadrul căreia se vor juca Năpasta lui Ca­ragiale, Barbu Lăutaru de Alecsan­­dri, iar — la sfârşit — muzică ro­mânească. Turneul va începe la New-York şi va continua la Philadelphia, Pitz­berg, Chicago, Detroit, etc. Românii statorniciţi în America au, după cum se ştie, o intensă via­­ţă culturală românească. Ziarele lor, tipăriturile lor periodice ne aduc ecouri emoţionante ale acestei vieţi. Iar interesul pe care ei o poartă mişcării culturale, ce se des­făşoară aci, pe cele două versante ale Carpaţilor,­­ este dovada cea mai eclatantă că, pledaţi de decenii, românii americani nu şi-au uitat patria. Ei vor avea piilerul să-şi amin­tească, acum, de Caragiale şi de A­­lecsandri şi, în acelaş timp, sâ cu­noască noua literatură dramatică românească în ce a dat ea mai de succes in ultimii ani. Iniţiativa luată atât de inimos şi atât de desinteresat de d-nii Mărcu­lescu şi Sârbul, este vrednică nu nu­­mai de toată lauda, ci şi de cea mai strălucitoare şi cea mai caldă încu­rajare. Echipa bravă, care porneşte să ducă cuvântul românesc românilor din America, împlineşte cu o minu­nată modestie una din cele mai mari, din cele mai adevărate opere de propagandă. Pentru aceasta, se cuvine ca opi­nia publică românească să-i întovă­răşească cu cele mai bune gânduri, iar lumea oficială să-i sprijine fai'â reticenţe. Tudor Teodorescu-Branişte CARNETUL NOSTRU Teatru românesc in America URBANISM Aspecte bucureştene de EUGEN CRĂCIUN Şoseaua Kiseleff Sunt, când e nevoie, tot atât de naţionalist ca ori­care dintre ro­mâni. Nu mă gândesc totuşi să protestez câtuşi de puţin că cea mai frumoasă arteră a Bucureşti­lor poartă încă, după un veac, numele străinului care a fost pri­mul urbanist al Capitalei. Ruşii sunt astăzi rău văzuţi. Nu interesează. Trebue să mul­ţumim generalului Kiseîeff că s’a gândit să dea oraşului nostru — mic târg oriental atunci, urbe foarte populată azi — prima şi putem adăoga singura sa alee împădurită. Dar şoseaua Kiseîeff dispare. Sub ochii noştri dispare, cum dis­par fondurile secrete, cum dispa­re tinereţea, cum dispar inten­ţiile bune. Arbuştii cu flori gal­bene, soare revărsat în iarbă, nu ne pot ascunde bătrânii tei care se duc. Cu inima înduioşată, ur­măresc de mulţi ani prăpădul lor neîntrerupt. Teiul este un copac blând şi moale. Umbra lui, toată vara, şi parfumul lui în Mai, sunt pentru cei osteniţi o dulce şi sfătoasă îmbiere. Nu cunosc frunziş mai sociabil şi totodată mai discret. Dar aşi îndrăzni să bănuesc că această apropiere de om dă teiului o viaţă înfrăţită cu a noastră. La 70-80 de ani, ca şi omul, teiul este un bătrân. Seva primăverii îl înviorează tot mai puţin. Crengile sale şi-au pierdut mlădierea; orice rând mai puter­nic le frânge. Trunchiul său e gârbov şi sună a deşert. Priviţi teii de pe Şoseaua Kiseleff şi veţi vedea că aşa e. In fiecare an, o seamă dintre dânşii dispar. Când vezi culcate lângă ab­ia de curând prundită rămăşiţele do­­borîte de securile municipiului, unul covârşitor, în evoluţia socia­lă a ţării noastre. Şi aici pipăi a doua rezistenţă sufletească. Mii de cititori şi-au zmuls vo­lumele noului romancier, din intuiţia că un ins cu viaţa zbu­ciumată şi experienţa vastă a u­­nui C. Stere are ceva de spus şi poate o revelaţie de făcut. Nu. Voi refuza — gândeam — să intru în turma cititorilor şi admiratorilor literari de acest soi... Şi în sfârşit a treia rezistenţă (cea mai puternică pentru că era cea mai meschină), toţi amicii te întrebi prin ce minune şi prin ce încordare de voinţă au dăinuit aceste mini. A doua întrebare es­te: ce punem în loc? ★ Zilele trecute s-a desfăşurat cu­ mult alai, în mai mucite localităţi din ţară, sărbătoarea sădirii po­milor. Este o rară şi adevărată sărbă­toare, pe care o pot primi şi cei necredincioşi. Prietenia­­ cu natura rămâne una din legăturile noastre cu via­ţa. Am tăiat din păduri cât am putut. Negustorie, politică, risipă. A venit vremea să pricepem că trebue să punem la loc ce-am dis­­trus.„ E lucru gospodăresc, şi tre­bue împlinit cu stăruitoare rîvnă. Pilda poate folosi pentru ceia ce-a fost odată pădurea noastră. F»»~ cureşteană, pentru şoseaua Kit­leff Căci a fost un fel de pădure.­­ Aşa ne-o arată amintirile noas­tre, cel puţin.­­ Cine mai culege astăzi ghioce şi micşunele — toporaşi, cum zi­cem moldovenii — pe aleile „ur­banizate“ ale şoselei. Era totuşi o vreme, şi nu e deloc departe, când Duminicile şi Joile după a­­miază, în lungi şiruri şcolăreşti, găseam fiecare destule fire înflo­rite pentru bucheţelul nostru. Frunzişul era des, vălmăşagul ar­buştilor crescuţi printre copacii vânjoşi avea pentru noi adâncimi de pădure, ne simţeam la ţară. Locuinţele erau puţine şi rare. Şoseaua era un , joc de odihnă. Astăzi, aproape totul s’a „par­celat“. Intre Bufet şi Arcul de triumf — de jalnică înfăţişare Şoseaua s’a schimbat într’un o­­bişnuit bulevard cu două rânduri de copaci, abia toleraţi. A dispă­rut tot ce era plantaţie şi putinţă de parc, pe dreapta şi pe stânga. Chiar în Mai, mirosul de benzină, şi de mâncare, de la garaje şi bu­cătării, luptă viguros cu parfu­mul teilor. Orbanizăm!... Toate capitalele au cartierele lor de vile, fără îndoială. Se găsea însă atâta loc în aprop­­rea şi in jurul şoselei Kiseleff. Poate că nu era neapărat necesar să dimi­­(Citiţi continuarea in pagina Il-a) politici ai neaşteptatului roman­cier s’au improvizat în critici li­terari pentru a aduce şi sub acea­stă formă omagiile lor unui Buda care, atunci când e om politic nu trăeşte decât pentru priveliştea reconfortantă a adoratorilor că­zuţi în faţa lui pe brânci. Ba iată şi câţiva critici literari, preschim­baţi deodată pe dedesubt în con­deie public măgulitoare!... Nu, gân­deam, asta n’o voi face!... Să se mulţumească omul politic cu cli­entela lui obicinuită... Şi ce ne­dreptate!... D. Stere ca şi d. Arge­­toianu, d. Maniu ca şi d. Mihala­­che, aceste admirabile tempera­mente politice pot oricând scrie câte un roman şi deveni deci oa­meni de litere, pe când nici unul din adevăraţii noştri creatori de vedenii, nici T. Arghezi, nici Ion Barbu, nici Camil Petrescu, nici Lucian Blaga, nici doamna Hor­tensia Papadat-B­enges­cu nu pot deveni şefi de partide şi miniştri ! Să recunosc eu­ însumi, care mă aflu de cealaltă parte a baricadei, domnului C. Stere (omul politic, (Citiţi continuarea In pag. II-a) D. C. STERE

Next