Adevěrul, iulie 1932 (Anul 46, nr. 14873-14898)
1932-07-22 / nr. 14891
ANUL 45 — No. 14891 Vineri 22 Iulie 1932 6 pagini ABONAMENTE: VflKmiTORT' BELDIMAN FONDATORI. CONST. MILLE 200 lei pe 3 luni 750 lei pe un an 380 Iei pe 6 luni In străinătate dublu 3MIL 9 1888—1897 1897—1926 ESOURILE: București, Str. Gonst Mille (Sărindar) No. 7—9—11 TELEFOANE: Centrala: 32470. Direcţia: 3-2474. Provincia: 3-1066. Administraţia: 3.2473. Astăzi au loc alegerile senatoriale. E ultima zi de emoţie a bietului alegător, care se întreabă: va scăpa cu viaţă din acest fling şir de „consultări populare?“. Atenţiune! Articolul 64 din Constituţie spune, că Adunarea deputaţilor se compune din deputaţi aleşi de cetăţenii români majori, prin vot uiversal, egal, direct, obligator şi secret, pe baza reprezentării minorităţei. Nici chiar in mintea autorilor acestui articol, nu a putut fi, că reprezentarea minorităţii, ar putea să însemneze, ca o minoritate să poată obţine a fi reprezentată în Parlament, printr-o majoritate zdrobitoare de deputaţi. Or, aşa cum se prezintă legea electorală sub regimul căreia trăim şi care a fost elaborată în scopul aplicărei articolului 64 din Constituţie, acest articol ar trebui să aibă următoarea formulare: „Adunarea deputaţilor se compune din deputaţi aleşi de cetăţenii români majori, prin vot universal, egal, direct, obligator şi secret Majoritatea va avea şi la un drept de a fi reprezentată". Intr’adevăr, dacă luăm rezultatul scrutinului de Duminică, constatăm următoarele: partidul naţional-ţărănesc a obţinut 1.203.475 voturi, cari vor fi reprezentate în Parlament prin 277 deputaţi. Opoziţia a întrunit însă majoritatea voturilor valabil exprimate, căci pentru ea s’au depus 1.536.402 de buletine, cari însă nu vor fi reprezentate decât prin 110 deputaţi. Cu 45 la sută din voturi partidul naţional-ţărănesc, a luat peste şaptezeci la sută din mandate şi cu 55 la sută din voturi opoziţia nu a obţinut decât 30 la sută din mandate, ba chiar mai puţin decât atâta. Aceasta este o protecţiune acordată minorităţii, care frizează absurdul şi la care, bineînţeles că mi s’a gândit vreodată vreunul din marii idealişti şi oameni de dreptate cari au reclamat pentru Parlamente dreptul de reprezentare a minorităţilor. Nu e nevoie să refacem istoricul actualei legi electorale, care dă rezultate atât de frumoase. Ea a fost făcută pentru a anula efectele cinstite ale votului universal. Scopu ei era, ca să asigure şi unui guvern nepopular, o majoritate parlamentară. Ea a legalizat oarecum vechile procedee politice dela noi. Ea a fost o lege cu caracter personal Ea trebuia să favorizeze o atotputernicie, cea a partidului liberal şi să saboteze o popularitate, cea a partidului naţional-ţărănesc. Dacă acum lucrurile s’au întors şi aceiaş lege sabotează tocmai partidu liberal şi favorizează tocmai parridul naţional-ţărănesc, am putea f ispitiţi a vedea în aceasta venire cu acelei justiţii imanente, care nu lasă nerăzbunată abaterea de la calea dreaptă a pricipiilor. Poţi să fi pentru sau contra dreptului de vot. Poţi sa fi pentru sau contra votului universal. Poţi să f pentru sau contra reprezentării minorităţii. Un punct de vedere, ce şi celalt, este onorabil şi discutabil Dar să proclami că eşti pentru principiul reprezentării minorităţii , să-i atribui majoritatea mandatelor este o impardonabilă falsificare a principiului, care nu înșeală pe nimeni, dar trebuie neapărat să ducă la un dezastru, fiindcă nimeni nu poate avea măcar certitudinea, că o lege croită în avantajul politic al unor persoane sau partide, va folosi întotdeauna unor persoane sau partide, a căror guvernare să fie indiscutabil utilă ,raţiunei. Numai rătăcirea postbelica şi criza ce bântuie, au putut trezi la unii oameni credinţa sau convingerea, că regimurile dictatoriale sau personale, pot fi mai bune decât cele democratice, parlamentare. Numai o generaţie care n’a cunoscut ce însemnează asemenea regimuri şi care a fost crescută in libertate, nu poate înţelege nici învăţămintele istoriei şi poate crede că despoţia, autocraţia sau dictatura, cari pentru a se menţine au vărsat valuri de sânge şi pentru dominarea cărora generaţii întregi au sângerat şi s’au jertfit, ar putea fi regimuri de dorit şi ar putea înlocui cu folos cuceririle democraţiei Dar mai rea decât autocraţia şi despoţia făţişe, este cea completă. Or, o lege electorală ca cea a noastră, numai la un asemenea rezultat poate duce, numai în asemenea scop a fost edictată. Trucurile juridice, oricât de savant ar fi combinate, rămân trucuri, realităţile rămân realităţi şi criticul politic, numai cu ele trebuie şi poate să conteze. Realitatea este că cei 277 deputaţi naţional-ţărănişti reprezintă o minoritate, ceva peste patruzeci la sută din voturile exprimate, căci restul până la 45 sunt rămăşiţele de voturi obţinute de partidele, cari n’au putut colecta cele două la sută din totalul voturilor, necesare pentru ca să li se poată atribui un mandat. Or, cine va putea afirma că alegătorul care a pus în urnă un buletin pentru lista Ies, s’a gândit că-l pune pentru lista naţional-ţărănească? Se poate spune că o asemenea lege electorală e de natură a a mări sufletul cetăţenilor şi a anula efectul cel mai binefăcător al principiului electoral acela că alegătorul are împotriva sentimentului de revoltă, mângâierea că poate imprima trebilor public, cărora azi atribuie originea tuturor relelor de care sufere, dorinţa şi voinţa sa. Primul ministru, care este un om corect şi ştie că minciuna politică, trebuie să aibă cele mai grave urmări, a declarat ziariştilor fără înconjur că „partidul naţional-ţărănesc n’ar fi obţinut majoritatea in Parlament, dacă n’ar fi avut prima pe care i-o acordă legea electorală“. Aceasta este o constatare, din care poate şi trebuie să se tragă anume consecinţi politice. Legea-i acordă majoritatea, nu voinţa cetăţenilor. De aci decurg pentru partidul naţional-ţărănesc, partid democratic, obligaţiuni şi răspunderi, pe cari va face bine, să nu le treacă cu vederea nimeni şi în primul rând el. B. Branişteanu Glose politice SENAT Astăzi votează alegătorii pentru Senat. Alegerea aproape nu prezintă interes. Lipsa de interes provine din faptul că s-a menţinut pentru Senat sistemul votului universal, dar fără reprezentarea proporţională. Or, in regimul votului universal greu poate fi conceput sistemul simplei majorităţi. In special, la noi unde zestrea guvernamentală contează atât de mult, sistemul majoritar, la votul universal, e o bizară fantezie. Realitatea dovedeşte lucrul acesta. Opoziţia, puternică, nu se dă bătută uşor. Ea luptă. Dar rezultatul poate uşor fi întrevăzut. Când guvernul dispune de mijloace de care dispune, e foarte greu ca opoziţia să aibă cel mai mare număr de voturi. In unele locuri va avea. In cele mai multe, nu. Gândiţi-vă ce au fost alegerile de la 1922 încoace. In Ardeal, naţionalii au avut unele judeţe majoritare. De acolo au mai putut trimite reprezentanţi in Senat. Altfel... Sistemul majoritar transformă alegerile de la Senat într-o ficţiune. Mai uşor se luptă la celelalte colegii pentru Senat,decât la colegiul votului universal. ...Şi de aceea e atâta linişte, la alegerea de astăzi. GRĂBIT Noua guvernare pare apăsată de o anume fatalitate: să fie grăbită in toate. D. Vaida a fost chemat la cârmă pe nepusă masă. A trebuit să constitue cabinetul repede, fiindcă venea serbarea Restauraţiei. Alegerile au trebuit să le facă repede, din cauza urgenţei unor anumite măsuri legislative. Decemisionat trebue să demisioneze repede, fiindcă trebue să se institue guvernul definitiv, care va proceda la luarea măsurilor necesare. Vine apoi la rând, graba în a termina cu validările, cu discuția la mesagiu, cu măsurile de reorganizare, cu legea conversiunii, lichidarea judiciară, etc. Toate trebuie să fie gata înainte de a se fi întrunit consiliul Ligii Naţiunilor, în Septembrie, la Geneva. Grabă, grabă în toate. Proverbul spune: graba strică treaba. Să sperăm că nu va strica nimic ci, din contra, va drege ce se mai poate. Sever CHESTIA ZILEI PREVEDERE gurare? — Mâ silesc să reformez geometria, căci altfel la viitoarele alegeri num mai putea face rost de atâtea semne electorale câte vor trebui atunci! — E-le profesor, ce lucrezi acolo cu atâta înfri NA ZBATII UNDE AU AJUNS? Mare discuţie dacă partidul naţional-ţărănesc a întrunit 39 sau 41 la sută din voturi... ...O, mărire şi decadenţă a popularităţii politice! Kix Intensificarea încasărilor? Situaţia ţării se înrăutăţeşte din zi în zi. Agricultura, comerţul, industria— totul este la pământ. Creditul a dispărut. Şi — fără dânsul — nici o întreprindere nu poate funcţiona. Intr’o întrunire de deunăzi, d. Virgil Madgearu a proclamat primatul agriculturii — într’un cartier eminamente comercial. D-sa a repetat celebra vorbă: „Dacă are ţăranul bani, are toată lumea“. Negustorii au aprobat cu convingere. Dar, până la redresarea agriculturii, criza îşi urmează cursul. După micşorarea puterii de cumpărare a ţăranului, s’a micşorat — dacă n’a dispărut chiar în unele privinţi — puterea de cumpărare a funcţionarului public şi privat. • Suprimări de posturi, reducerea salariilor, restanţe pe luni şi luni — iată ce a înlăturat de pe piaţă un bun client: funcţionarul, care nu tezauriza ci dădea toată leafa pe alimente, haine, încălţăminte, etc. * In acest dezastru, consilierul tehnic financiar ne dă soluţia salvatoare: intensificarea încasărilor. La soluţia aceasta ne-am fi gândit şi noi, care nu suntem tehnicieni — căci nu-i chiar atât de complicată şi greu de descoperit. Ea rezidă de mult în capul celui mai modest agent de percepţie, care o punea în aplicare — cu destul succes — până în ultimii ani. Tot aparatul de stat a fost întreţinut, atâta timp, prin această soluţie — descoperită de noi şi aplicată de ai noştri. De ce, dintr’odată, soluţia nu mai funcţionează — deşi avem aceiaşi perceptori, aceiaşi contribuabili şi acelaşi sistem fiscal? Soluţia a rămas inoperantă, fiindcă mizeria s’a întins pretutindeni. Nu-i numai o diminuare de venituri, dar chiar o complectă desfiinţare a lor. In acest caz, de unde impozite? Dela agricultorii, comercianţii şi industriaşii în faliment? Dela funcţionarii publici sau particulari cu un salar derizoriu, neachitat nici ei la timp? Dela şomeri? Dela vagabonzi şi cerşetori? * Cu toate măsurile luate mai de mult, evaziunea fiscală persită. In acest, domeniu se mai poate face ceva. Desigur că contribuabilii nu răspund, cu toţii, la îndatoririle fiscale după adevărata lor avere. Tocmai cei bogaţi sunt mai recalcitranţi în chestia impozitelor. O intensificare a urmăririi acestora nu poate ridica nici un protest. Ba dimpotrivă. Dar nici înlăturarea evaziunii fiscale, nici severa urmărire a bogătaşilor — câţi mai există — nu pot rezolva chestia fiscală. Imensa majoritate a contribuabililor nu pot .plăti. , Impozitele s'au ’jlţîMt' greu după războiu, deoarece cotele au fost fixate prea sus. Marile biruri au încurajat frauda, şi au determinat aglomerarea restanţelor. Câtăva vreme percepţiile nu primeau decât datoria integrală sau o foarte mare parte dintr’însa. Numai în urmă fiscul s’a hotărît să accepte şi sume oricât de mici. Dar dacă sarcinele fiscale erau împovărătoare chiar acum câţiva ani, când viaţa economică era activă. — ce să mai zicem astăzi, în împuţinarea veniturilor... aproape până la dispariţie? # Intensificarea încasărilor? Perceptorii să bată toba la fiecare casă, să ridice bulendrele oamenilor şi să le depoziteze la percepţii? Dar localurile percepţiilor din ţară sunt pline de obiecte sechestrate. Nu le cumpără nimeni. Se strică, şi perceptorii se roagă acum de contribuabili să-şi ia lucrurile îndărăt. Expertul străin — cerându-ne intensificarea urmăririlor — ar fi trebuit să propună şi crearea unor depozite pe lângă fiecare percepţie. Nu s’ar putea obţine un împrumut pentru aceste magazii? Dar mutarea mobilelor din casele particulare în hambarele statului este o soluţie economică? Doar în cazul când statul vrea să plătească lefurile cu scaune în trei picioare şi cu cratiţe sparte... Oricât de meşter ar fi expertul străin, ni se pare că soluţia lui de a urmări contribuabilul cu severitate — nu-i eficace, nefiind nimic de urmărit. In aceste condiţii nu ne rămâne decât să mai chibzuim. Asta nici nu costă parale şi dă — celor ce ne privesc — măcar o speranță... ML Sevastos IACOB NEGRUZZI LA „JUNIMEA“ de NICOLAE TIMIRAŞ Numeroasele documente, ieşite la iveală după moartea lui Iacob C. Negruzzi, proectează o intensă lumină asupra activităţii de la „Junimea“, precum şi asupra rolului atât de important, al fostului director de la „Convorbiri literare“. In Biblioteca Academiei române, secţia manuscriselor, se află un mare număr de scrisori autografe româneşti, dăruite de Jan Negruzzi. Sunt scrisorile celor mai Însemnaţi scriitori ai noştri, din a doua jumătate a veacului trecut, cari au făcut parte din „Junimea“ şi au colaborat la revista ilustrei societăţi. Intre anii 1867-1915, Titu Maiorescu, Mihail Eminescu, Ioan Creangă, Nicu Gane, I. L. Caragiale, Al. Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu, ş. a., au întreţinut o preţioasă corespondenţă cu fostul director al „Convorbirilor“. D-nii I. E. Toroutiu şi Gh. Cardaş, apreciaţii bibliografi şi neobosiţi cercetători ai trecutului nostru literar, au început să colecţioneze întreg acest material, adunându-l într-o monumentală lucrare: „Studii şi documente literare“. Volumul I, care a şi apărut, cuprinde o parte din scrisorile în legătură cu societatea „Junimea“. Cartea e însoţită de motivele literare explicative şi de un indice alfabetic. Din cercetarea acestor scrisori, activitatea literară a „Junimei“ iese din umbra trecutului şi capătă relief. Ea apare într’o lumină nouă, caracteristică şi în parte necunoscută până azi, iar figura bătrânului şi vigilentului cenzor literar, Jac Negruzzi, se desluşeşte in linii bine conturate şi definitive. * Intre operele pur literare ale lui Jac Negruzzi, şi între activi- tatea sa de auxiliar şi împlinitor al idealurilor societăţii „Junimea“, — ţeluri atinse în întregime, — există o vizibilă şi accentuată disproporţie. Scrierile sale sunt îngrijite, pline de înţeles şi de savoare pentru epoca lor; însă acele „copii de pe natură“, poezii şi schiţe fugare, au rămas închise în analele literare ale trecutului, într’un cadru pur documentar. Valoarea scriitorului a fost covârşită de înălţimea spiritului critic, de priceperea şi energia omului de iniţiativă şi de conducere. Această ultimă operă pozitivă a lui I. Negruzzi a fost IACOB NEGRUZZI NOTE DIRECŢIA C. F. R. a dat dispoziţii personalului să nu confişte cărţile de alegător in tren. Aceste cărţi se confiscă numai în apropierea localului de vot. COMENTÂND rezultatele alegerilor, „Le Temps“ se aşteaptă la un guvern de concentrare. ...Fiindcă ziarul francez cunoaşte numai cifrele — nu şi oamenii... *■ SE vorbeşte iar de chemarea d-lui Titulescu în ţară. Cum vilegiatura este in toi, — nu credem ca d-sa să-şi strice o săptămână de mare sau de munte pentru căldurile bucureştene. # CINE va fi prim ministru? înainte nu se ştia ce va eşi din cutia cu surprize. Astăzi nu se știe nici măcar unde-i cutia... * SE începe plata salariilor pe Iulie. Curios! Doar alegerile au trecut... CARNETUL NOSTRU CE EŞTIE SATUL întreaga noastră literatură şi aproape toată ştiinţa aşa cum se scrie azi — nu au ce căuta la sate— unde din această pricină şi când e o bibliotecă ea rămâne închisă cu lacăt. Şi totuşi intr’o vreme când orăşenii nu mai citesc, ar fi cu putinţă să se desfacă ediţii în multe mii de exemplare chiar dacă fie ce sat nu ar cumpăra decât foarte puţin. Şi fără Îndoială acest uriaş fapt cultural ar fi cu putinţă, şi fără silă, dacă toate cărţile merite lor nu ar fi scrise sau într’o păsărească neînţeleasă sau pogorâte cu naivitate sub bun simţul ţărănesc. Intre multele probleme intelectuale ce se vântură — ar fi nemerit să se adune un mănunchi de oameni chibzuiţi care în faţa cerinţelor de azi ale vieţii, să rezume cunoaşterile pe care orice sătean ar trebui să le aibă, începând cu plugăria şi creşterea vitelor— ca principiile de economie — şi cele de pază a sănătăţii — neuitând însă nici luminările înţelegerei vieţii sociale — nici desfătările literare. Azi ştim cu mâhnire că un mare număr dintre copiii de ţăran, după ce au trecut şcoala primară, uită tâlcul slovelor, nemaiîntrebuinţându-le. Şi mai ştim că peste ce poate învăţa un copil, mai sunt adevăruri sănătoase pe care numai omul în plină putere le poate primi. Sunt convinscă într’un număr mic de ani — faţa satelor noastre ar putea să se schimbe — şi ar fi chemate la viaţă multe şi nebănuite forţe — la ivirea „cărţilor cu folos”. „Ce nu ştie şi ce ar trebui să ştie satul” ar fi prima pază adusă întregii stări nu numai împotriva epidemiilor, ci şi a mizeriei şi risipei care secătuesc necontenit vlaga poporului. Iată Ce aşteptăm cu credinţa în carte. Adrian Maniu Multe vede omul la bătrâneţe, pe cari nu le-ar fi crezut cu putinţă!... Mai ales, rele, dar unele, şi bune... Părea odinioară de sine înţeles, că ştiinţa nu se poate folosi de operele teologilor, fiindcă aceştia nu au curajul să privească în faţă adevărul obiectiv. Ei bine, în cercetările pe cari le fac în domeniul istoriei religiunilor dau mereu peste dânşii, și — mă minunez!... Iată, de pildă, „Les religions de la préhistoire, l’âge paléolitique’’, de Th. Mainage, profesor de istorie a religiunilor la institutul catolic din Paris, 1921, în cele 420 de pagini în 8 a, n’ara găsit decât un singur neadevăr (unul singuri): că omul a apărut acum vre-o 6000 de ani. Autorul ne face să zâmbim, dar prin felul cum spune, parcă printre rânduri ne zâmbeşte şi el, clipind din ochi. Altfel cum ar fi putut obţine „Nihil obstat”... („nimic nu se opune publicării’’) şi recunoaşterea autorităţilor eclesiastice pentru „doctrina” lui „sigură”?... Tot restul expunerii însă, se menţine în cadrul celei mai solide erudiţiuni şi al celei mai strict ştiinţifice metode... Pot spune chiar că autorul, dialectician de forţă, cum azi nu se prea găsesc mulţi, exagerează meticulozitatea şi ascuţimea raţionamentului, parcă pentru a se apăra de prevenţiunile pe cari le deşteaptă situaţia sa de servitor al bisericii. Rezultatele la cari ajunge sunt modeste — logica singură, fără ajutorul intuiţiei controlate de logică, nu obţine niciodată mai mult — dar într’adevăr solid întemeiate. Alta: R. Reitzenstein. „Die hellenistische Mysterien-religionen, nach Ihren Gundgedanken und Wirkungen“, prelegeri ţinute originar, în 1909, la asociaţia ştiinţifică a predicatorilor din Alsacia-Lorena, ediţia a treia, refăcută, Leipzig, 1927. Din aceste „mystere“, de pildă din cele ale sabatiştilor şi ale hipsistarienilor — evrei elenizaţi, cari în Egypt, la Roma în Asia mică, etc., dar şi în Palestina, combinau religia misterelor cu aceia a lui Iehova, comundând pe Sibaot cu Sabazios, Dionysosul trac, — s’a desvoltat creştinismul. Autorul stăpâneşte o erudiţie strivitoare. Trebue să fie un profesor bătrân dintre aceia cari cu adevărat se considerau pe ei ca simplu mijloc pentru scopuri ştiinţifice... Are însă un nărav supărător: cartea e înţesată de lungi citaţii latineşti şi greceşti, pe cari nici nu se gândeşte să le traducă! Barem cele latineşti, treacă meargă! Le mai descurcă omul.. Dar cele greceşti?!... Şi-o fi zicând d. Reitzenstein, că el scrie numai pentru oameni de condiţie, şi aceştia, ştiu, evident, şi greceşte! Bună treabă! In cartea lui de peste 400 de pagini, autorul ne dovedeşte că în religia creştină nu există nici un rit nici o concepţie, nici o credinţă, care să nu se afle şi în vreuna din nenumăratele secte şi religiuni orientale din preajma erei noastre... Botezul, spovedania, ispăşirea, posturile, ertarea păcatelor, împărtăşania, „buna vestire“, fecioara în templu, naşterea miraculoasă a lui Isus, moartea şi învierea lui, urcarea la cer, trinitatea, sfântul duh, călugăria, paradisul, cele şapte ceruri, judecata de apoi, etc., etc., — totul se regăseşte în alte colţuri ale vremei. Cum se împacă aceste constatări cu credinţa creştinului?... Eu aşi împăca lucrurile în felul următor: că unele elemente ale creştinismului sunt luate din alte religiuni, vede oricine, fără nicio erudiţie. Ce importă atunci, dacă împrumutul se urcă la 10 la sută or, la 100 la sută?!* * Dumnezeu există — zic credincioşii — îl simţim în sufletul nostru. Cât priveşte poruncile lui, raporturile lui cu omul, formele cultului, legende, mituri, simboale — ele variază după timp şi loc... D. Reitzenstein nu se pune nicăeri în conflict cu adevărul ştiinţific. Cetindu-l, mi-am zis că aproape m’aşi putea face şi eu popă... H. Samelevici INSEMNARI TEOLOGII SI ŞTIINŢA încoronată cu deplin succes şi a rămas în istoria literară, strâfts legatăde activitatea atât de strălucită a ,,Junimii“. El avea conducerea efectivă şi exclusivă a „Convorbirilor literare“, într’o vreme de adânci prefaceri, când Maiorescu preconizase o „direcţie nouă“, o şcoală nouă în literatura română. Se declarase războiu de moarte împotriva trecutului şi prezentului literar, a şcoalei Bărnuţiu şi a curentului de italienizare, în gândirea şi limba românească. Chemarea lui Maiorescu avusese un mare răsunet. In societatea „Junimea“ au intrat toate talentele viguroase ale neamului. Dintre acestea, unele figuri literare au rămas şi până astăzi strălucitoare pe cerul cugetării şi scrisului românesc. In greaua lui misiune, de cenzor al atâtor forţe vii ce bateau stăruitor la porţile „Convorbirilor“, — un fel de Sfântul Petru în mână cu cheile raiului, —rac Negruzzi a fost la înălţimea acelei chemări, făcându-şi datoria cu adâncă pricepere, prestigiu şi autoritate neştirbită. Această putere miraculoasă, sau această învestitură, i-o dase însăşi instituţia, pe care o reprezenta şi pe care o înţelesese. Maiorescu, el însuşi, când trimitea manuscrise la „Convorbiri“, lăsa „cenzorului“ toată latitudinea, să-i „foarfece“ la nevoe lucrările. „Fă bine“, — îi scrie el din Bucureşti, — „mai îndreptează-mi “,traducerea cu ocazia corecturii... „Curăţa-mi-o mai ales de unele „neologisme“. Negruzzi se rezema pe încrederea tuturor. „Convorbirile literare“ apăruseră în anul 1867, trei ani după înfiinţarea „Junimei“. Revista era cu cheltuiala şi sub oblăduirea lui absolută. Dorinţele lui Maiorescu nu erau decât sfaturi sau contribuţii, pe care directorul le asculta şi le punea în lucrare. Totdeauna pătruns de criteriile de judecată ale „Junimei“, pe care ştie să le folosească în mod eficace şi suveran, Negruzzi se afla călăuzit de o vastă cultură, de o severă educaţie literară şi de un mare bun simţ, care rareori da greş. Maiorescu, şeful teoretic al acestei ilustre mişcări culturale,îi recunoştea totdeauna calităţile excepţionale. La 1876, i-a trimis un articol al lui D. Barbescu, ca să-l „remanieze“ şi să-l publice în revistă: „Dacă voiu avea timp, fac eu remanierea; dacă nu, ţi-l trimit tale quale peste 5 zile şi atunci foarfecă-l tu cu marea deprindere ce o ai“. De obiceiu, sau mai bine zis „în principiu“, înainte de-a ajunge la tipar, articolele treceau prin purgatoriul membrilor „Junimei“. In şedinţele plenare se citeau toatebucăţile propuse spre publicare, dar numai acelea care erau apreciate în prealabil de Maiorescu sau Jac Negruzzi se publicau. * Cenzura exercitată de Negruzzi era uneori foarte riguroasă. Duiliu Zamfirescu, care-i trimisese pe vremuri o poezie tradusă din italieneşte, s’a pomenit cu o scrisoare plină de observaţii, din cauză că într’un vers figura muntele apenin „Pentelicul“, ce din întâmplare seamănă la nume cu... .„Penteleul“ nostru. Poetul îi răspunde imediat. (Citiţi continuare în pag. II-a) mm DEMNITARI D. ING. R. IRIMESCU noul subsecretar de stat al aerului GRUPĂRILE MICI Ceeace a caracterizat alegerile actuale a fost avalanşa de candidaturi: peste 800 de liste! Ce s’a ales din toate acestea? In afară de georgişti şi lupişti — care au obţinut între 6 şi 7 la sută din voturile exprimate şi s’au clasat, astfel, îndată după partidul liberal, — şi în afară de celelalte grupări — cuziştii, maghiarii, gogiştii, socialdemocraţii, garda de fier, uniunea naţională şi averescanii care au luat 2, 3 sau cel mult 4 la sută, — listele celelalte n’au întrunit 2 la sută. Frontul economic, comuniştii, socialiştii independenţi şi conservatorii au furnizat, prin propaganda lor, prin munca lor, voturi guvernului. Căci listele care nu iau cota minimă de 2 la sută se adaugă listei majoritare. Se cade să se tragă din aceasta, un învăţământ: grupările mici să nu mai depună liste decât atunci când au certitudinea că vor obţine acei minimum de 2 la suta pe care îl cere legea electorală. Altfel, acţiunea lor — oricât de bine intenţionată — vine în sprijinul guvernelor. O spunem pentru că noi nu credem că această lege electorală se va schimba în curând. Toate partidele o combat când sunt în opoziţie. Dar venite la guvern, toate partidele se folosesc de avantagiile ei imorale. Atât timp deci, cât vom rămâne sub regimul reacţionar al legii acesteia, să nu agravăm acest regim prin grave erori de tactică politică. Comuniştii, de pildă, au fost împiedecaţi de a depune liste în cele mai multe judeţe. Am protestat. A fost de prisos. Comuniştii trebuiau, în faţa acestei situaţii, să-şi retragă listele. Menţinându-le, voturile lor au folosit guvernului. Acelaş lucru despre toate grupările mici care ştiau că nu pot obţine acel minim de 2 la sută, adică circa 60.000 de voturi. învățământul se cade să nu fie uitat, pentru ca eroarea să nu se mai repete în viitor. T. L.