Adevěrul, septembrie 1932 (Anul 46, nr. 14925-14949)
1932-09-01 / nr. 14925
ANUL 46 — No. 14925 * Joi 1 Septembrie 1932 6 pagini FONDATORI: 1 F. BELDIMANodo—1897 MILLE 1897—192« 200 lei pe 3 luni ABONAMENTE: 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni In străinaRi SfL dublu 3 LEI BIROURILE:București, Str. Geost. Miile (Sărindar) No. 5—7—9 Centrala: 3.2470. TELEFOANE: O'«?!»»/ Provincia: 3-1066. Administraţia: 3.2473. După două accidente mortale, technicienii aviaţiei , un tip de aeroplane, tehnica are neapărată nevoe, pentru câteva vieţi omeneşti. DIN NEVOILE ARMATEI ! Reducerea serviciului militar [in nou in discuţie — nu în mod oficios, dar în orice caz in cercuril guvernamentale. Chestiunea a mai fost pusă pe tapet sub trecutul guvern naţional-ţărănist, ministrul al armatei fiind general Cihoschi. Cu ocazia legi de organizare a armatei, prezentate parlamentului de atunci,L genera Cihoschi făgăduia reducerea termenului de stagiu pe temeiul unei pregătiri preregimentare ce voia si organizeze pentru tineretul de la bani in sus. Dificultatea însă — aş£ se afirma — era lipsa mijloacelor financiare, gratie cărora să se poată forma cadrele necesare de instructori. Aşa se punea atunci chestiunea. ★ N’am crezut atunci, nu credem nici astăzi in necesitatea absolută a acestor cadre. Şi dovada o avem in faptul că, fără aceste cadre speciale, serviciul militar a fost redus efectiv din motive de ordin bugetar, iar legiferarea acestei reduceri n’are decât consacrarea unei stări de fapt. Am susţinut, însă, atunci şi susţinem şi astăzi că reducerea termenului de serviciu trebue să ducă la desfiinţarea unoi anomalii, care dăinueşte in armată în puterea inerţiei şi a unor interese nelegitime. Ostaşul trebue să fie ostaş. El e chemat să inveţe meseria de a-şi apăra ţara şi nu de a face servicii personale sau de a slugări familia ofiţerilor. Soldatul-ordonanţă cată să fie desfiinţat Această reformă e cerută imperios şi de nevoia ca el să-şi facă instrucţia complect şi de demnitatea omenească şi de interesul moral al armatei. Una din nouă: ori intr’un an soldatul nu şi-a putut apropia cunoştinţele militare necesare şi atunci el trebue să stea şi restul termenului în cazarmă spre a-şi complecta Instrucţia, — ori dacă şi-a putut-o însuşi in întregime, să fie trimis acasă, unde este util la munca pământului şi nu reţinut la blidele din bucătăria ofiţerului. Chestiunea e simplă. Aşa cum stau astăzi lucrurile, bugetul suportă o cheltuială de risipă. Soldaţii din cazarmă sunt trimişi, cu câteva luni înainte de termen, acasă, din lipsa mijloacelor de a-i întreţine. Şi-au terminat sau nu pregătirea, li se dă drumul, iar ordonanţele rămân pe contul statului ca să facă servicii personale. Sistemul acesta, care dăunează şi armatei, pentru că face imposibilă pregătirea militară complectă a ostaşului, şi bugetului statului, trebue să înceteze. Va avea actualul ministru al armatei curajul să suprime răul? D-sa sau altul va trebui să-l aibă, pentru că răul trebue curmat şi pentru că necesităţile financiare ale statului trebue să aibă precădere. Şi tot ele vor duce la o raţională organizare a armatei şi la reducerea stagiului, în favoarea căreia pledează interesele insă ale apărării naţionale. La fel şi cu alte servicii „auxiliare", cari nu sunt atât ale statului si în folosul lui, cât in folosul conducătorilor mari şi mici ale ostăşimii. Servicii „auxiliare“, la cari sunt plasaţi tot soiul de meseriaşi pentru ieftinirea ilegală a vieţii superiorilor, dar cu rezultatul Întristător al îngreuierii bugetului statului. Guvernul actual, care şi-a luat sarcina de a realiza toate economiile posibile, are datoria de a medita serios la reducerea stagiului militar și totodată la taerea acestor suplimente costisitoare, dăunătoare armatei. Ad. Ca şi „colosul de la Rhodos", Hasideu a fost unul din miracolele unei lumi, a restrânsei lumi intelectuale româneşti. Cutremurarea fiinţei lui întregi, la Stângerea Iuliei Hasdeu, departe de a-l prăbuşi, l’a rădicat — arcă masivă — pe piscurile cântărilor de jale. De la acea cutremurare încetează diletantismul său. Căci până la un timp a fost diletant, acest prea zglobiu şi cu mult temperament explorator al cuvintelor şi al faptelor din trecut, — pe alocurea chiar inventator de fapte. Şi iată-l deodată arhitect prodigios: în „construcţia” propriu-zisă (castelul din Câmpina), în lirica elegiacă (ciclul „Aşteptând”), în spiritism (unii spun: în filosofie) şi în lingvistică (mai ales aici!). Pretutindenea a întrecut obişnuitul prin proporţii neobişnuite, adică prin lipsa de proporţii-iar „Etymologicum Magnum Romaniae" e, în această privinţă, o dovadă unică în felul ei. După isprava ciclopeeană şi imprudentă — şi par’că dinadins sfidătoare — a acelor trei tomuri din etimologicul său (la care se adauga fascicola ce avea să fie o introducere la tomul IV), nu a mai fost cu putinţă un dicţionar al Academiei Române In limitele normale. Lucrul acesta s’ar fi putut observa de cu vreme, numai prin dimensiunile hiperbolice pe cari B. P. Hasdeu le dăduse vocabei a ca atare, descriind-o sub 15 aspecte diferite: literă, interjecţie, verb ajutător, particolă enclitică, pronume demonstrativ, articol, prepoziţie slujind să marcheze un mod, ori să exprime oarecari raporturi de poziţie: fiecare din aceste cincisprezece înfăţişări, câte o monogrfie în miniatură, unde — prin exemple nenumărate — se reliefează cum prin ante - şi postpunerea vocalei cuvântul sau chiar fraza capătă un înţeles particular, o valoare inedită, unde se exhumă sensuri repauzate, se scot la iveală sensurile zise implicite, se divulgă manifestări ciudate sau suspecte ale termenilor, etc. A trebuit să vie după dânsul, la o distanţă de decenii, oameni cari au optica meseriei de filologi, lingvişti ori de simpli etimologişti, cari reducând, reducând mereu — sa împingă dicţionarul Academiei dincolo de jumătatea literei b; iar din sutele de coloane tipărite de Hasdeu, din acea desvoltată „statistică fonetică” întreprinsă de el, din introducerile lui şi din uriaşul material brut rămas în zeci şi zeci de caete, el să facă — cum a prevăzut maestrul — „o colonadă de propylee la Apropolea limbii româneşti”. Barbu Lăzăreanu CARNETUL NOSTRU ARHITECTUL Glose politice... PARLAMENTARISM Din trăgănirea discuţiei la Mesaj, ca şi din întinderea diferitelor chestii personale, rezultă, după unii observatori acri ai vieţii politice, că guvernul lasă Camerele să se plictisească în chestii oţioase pentru ca importantele proecte de legi puse la punct cu greu in Biroul partidului naţional-ţărănesc, să fie trecute la un sfârşit de şedinţă. Această explicaţie nu poate fi cea justă. ...întrucât actualul guvern, format in numele parlamentarismului, nu poate debuta cu un act atât de puţin parlamentar. ANALFABEŢII Institutul de higienă din Iaşi a făcut o statistică a analfabeţilor din acest judeţ al culturii... Analfabetismul s’ar cifra la 52.02 la sută. Numărul femeilor analfabetice ar fi de două ori mai mic decât al bărbaţilor analfabeţi. Intr’un sat din judeţul Iaşi procentul analfabeţilor ar fi de 90 la sută. Acolo nu s-a găsit nici o femee ştiutoare de carte. Intre două statistici a împrumuturilor externe, ministrul de finanţe a făcut o eroare de 35 miliarde lei. Dorim ca acest precedent să fi fost utilizat şi de institutul de higienă din Iaşi,întrucât ţinem la ştiinţa de carte tot atât, cât şi la parale.... dacă nu chiar mai mult. MARŞUL SPRE BUCUREŞTI Asociaţia subofiţerilor pensionari, pentru a-şi impune revendicările, a organizat un marş demonstrativă asupra Bucureştilor. Subofiţerii vor pleca la diferite date din diverse puncte ale ţării — astfel ca coloanele să se mărească din localitate în localitate.... convoiul crescând pe măsură ce se va apropia de Bucureşti, unde va avea loc o demonstraţie. E un act disperat! Dacă acest marş se va executa — nu va rămânea singurul. După plănuirea acestei demonstraţiuni, care denotă o disperată stare de spirit, — guvernul ar trebui să ia toate măsurile, penttru ca ţara să fie cruţată de spectacolul tragic al subofiţerilor nedreptăţiţi, întrucât sunt posibile unele măsuri de uşurare—este bine ca ele să fie luate înainte de săvârşirea ireparabilului. interim. CHESTIA ZILEI CONTROLUL AVERILOR JUDECĂTORUL D. Tailored Constantinescu te-a denunțat că ai făcut afaceri ca impiegat cl. II la Industrie. Ce ai de spus? FUNCȚIONARUL« Păi, ce să spun, domnule judecător. Dacă d. Tancred mi-ar da o pâine s’o duc acasă la copii, aş tăcea. VERIGHETELE SALVATOARE Un mare ziar literar parizian a găsit de cuviinţă, nu demult să facă o anchetă printre intelectualii puri, cerându-le să-şi dea şi ei părerea cu privire la criza in care a intrat omenirea şi asupra măsurilor pe care le-ar propune spre a ieşi din această criză. Lucrul nu trebue să surprindă, nici să provoace zâmbete de ironie şi sceptice ridicări din umeri. Economiştii, financiarii, bancherii, sociologii, s’au arătat incapabili până azi de a scoate omenirea din impasul în care se află. Toate măsurile propuse de aceşti... specialişti, s’au dovedit ridicole şi fără de valoare. De ce n’ar fi puse la Încercare —şi-a zis marele ziar — şi minţile scriitorilor, romancierilor şi chiar ale poeţilor cari în creaţiunile lor dau dovadă extraordinară de privire adâncă In miezul lucrurilor şi existenţei, de pătrundere psihologică, de putere de sugestie şi însufleţire, de logică impecabilă în ordonarea şi coordonarea acţiunilor şi evenimentelor din romanele imaginate de ei, în sfârşit de bun simţ, de simţul realităţilor şi a realizărilor. Mă gândeam la toate astea citind într’un ziar o scrisoare, primită de d. Tudor Arghezi, dela un.... mort, care după ce ne mustră pentru halul în care am adus ţara, are şi o propunere pentru salvarea noastră a tuturora astăzi. Iat-o: Am făcut — scrie mortul d-lui Arghezi—aci în cer unde mă aflu, o socoteală. Cât aur s’ar putea strânge din ţară, dacă fiecare pereche de oameni, femeia şi bărbatul, ginerele şi nora, băiatul mamei şi fata tatei şi-ar scoate din deget inelul de căsătorie, de logordnă sau unul din inelele de găteală şi T ar pune în pălăria vistierului nostru. In schimbul inelului de aur fiecare femee frumoasă s’ar simţi mândră că poartă un inel de fier, dăruit de vistierie, cu o inscripţie românească: In anul de izbelişte; sau: Pentru Ţară; sau: Darul Regelui meu sau cum vor găsi poeţii mai cuprinzător...” Cred că propunerea... mortului, venită prin slova marelui nostru poet va fi socotită de „specialiştii” noştri drept... „literatură”, deşi propunerile lor nici măcar atâta nu-s!... Dar această propunere.... poetică ar aduce — de s’ar realiza — multe milioane-aur salvatoare iu tezaurul . Eu "îşi" avea insa o singură teamă: aurul „verighetelor’’ noastre să nu ia drumul aurului.... celuilalt, al contribuţiilor noastre directe şi indirecte, adică buzunarele gangsterilor noştri! Mortul d-lui Arghezi să ne mai ferimeată deci încă o soluţie şi pentru această eventuală nenorocire. Doctorul Ygrec NOTE A fost un zvon — că Banca Naţională nu va primi moneta metalică. A urmat o dezminţire. Natural! Auzi — să nu primeşti bani... * BRĂILA va avea avionul ei. După acest exemplu, Capitala îşi va construi un vapor... ■A S’A găsit o monetă dela 1832. Mare senzaţie! De ce? Ne-ar fi interesat mai mult descoperirea unei monete contemporane... & EXPERTUL francez va avea astăzi o întrevedere cu ministrul de finanţe. Acum ar fi oportună o mică indispoziţie. & „VIITORUL" proclamă: „Ultima nădejde a ţării — acţiunea partidului liberal“. Şi vor liberalii puterea — ca să pierdem şi ultima nădejde? * GUVERNUL va pune chestia de încredere. Prin urmare, tot se face ceva cu conversiunea.... * MINISTRUL de finanţe ne spune: „cu ce bani se poate eşi din ţară”. ...Căci de stat în ţară, se poate sta perfect şi fără bani. DISPARE CRIZA? de B. BRANIŞTEANU Optimismul şi pesimismul economic Baze de speranţe Am auzit adesea făcându-ni-se reproşul, că suntem prea pesimişti în aprecierea situaţiei economice. Noi nu credem că suntem prea pesimişti. De altfel nici nu poate fi vorba, în tratarea problemelor economice, de optimism sau de pesimism. E vorba în aceste cazuri de considerarea şi de înregistrarea unor realităţi, pe cari fiecare le simte, dar unii nu vor să le recunoască. Şi e vorba de a arăta tuturor aceste realităţi, fiindcă numai din evidenţierea lor, se pot deduce mijloacele, prin cari s’ar putea curma un rău, care ameninţă însăşi civilizaţia continentului nostru. Continuăm să gândim că criza e încă în toiul ei, că e greu de spus dacă a atins apogeul, mai greu de spus dacă a trecut de el. Dar datoria de cronicar onest ne obligă să înregistrăm şi opiniile unor instituţii sau personalităţi autorizate, cari sunt de altă părere, mai ales când ele cred, că pot constata simptome, cari îngăduie lumii ca să spere în îndreptare, fiindcă aceste simptome însemnează, după părerea lor, o întorsătură spre bine în evoluţia economică. Ne aducem aminte de un frumos aforism al lui Maiorescu. Tot cerul senin — spune el — numai în fund pe orizont, un punct negru. De acolo vine furtuna. Credem că și contrarul lui e adevărat: tot cerul negru și întunecos. Numai în fund pe orizont un punct luminos. De acolo vine înseninarea. Dacă micile simptome , înregistrate în Occident, ar fi acest punct luminos? AMERICA Ca cel mai important simptom al unui început de îndreptare, se :::tc,pretoară cele c- sa petrec în Statele Unite ale Americei. Este evident, că ele au pornit o acţiune de mare anvergură, pentru refacerea economică şi financiară. Planul guvernului american, pe care nimeni nu l-a publicat, dar care se degajează din ultimele manifestaţii şi măsuri de politică internă şi internaţională luate de el, este foarte vast. Că gândurile lui se îndreaptă în primul rând spre interesele ţării sale, e natural. Ceeace vrea d. Hoover este ca viaţa economică a Americei să reintre în normal. In acest scop pune în mişcare formidabilele, imensele mijloace diplomatice, politice, economice şi financiare, de care poate dispune o ţară de întinderea şi bogăţia Statelor Unite. Reactivarea pieţelor mari cari au ieşit din ruajul economic al lumii şi reîncadrarea economiei, a comerţului lor, în mecanismul economic american, iată calea internaţională urmată de guvernul american. Dezgheţarea creditelor şi reactivarea finanţelor, cu concursul larg al statului, pentru iniţiativa privată, — iată calea internă pe care guvernul american a pornit. Zeci de miliarde de dolari, sunt puse în joc. Faţă de Rusia, se desenează o politică cu desăvârşire nouă. Reluarea raporturilor diplomatice cu dânsa, e o chestiune de scurtă vreme. Ea e menită să consacre reluarea raporturilor economice şi financiare. Sforţarea de a reintegra China în comerţul internaţional, este şi ea un simptom al hotărîrii cu care guvernul Statelor Unite procedează la combaterea crizei. In Europa lipseşte încă, o concepţie atât de vastă şi atât de conştientă, în vederea combaterii crizei, America procedează în mod sistematic la reînvierea creditului, nu numai a celui naţional, ci şi a celui internatonal. Dar repercusiunile acţiunei americane asupra Europei, sunt cu atât mai inevitabile, cu cât cheia soluţiunei definitive a problemei financiare europene, o deţine America. Ea voeşte să rezolve chestiunea datoriilor de războiu, dar nu fără a lega de ea cereri, al căror scop este să reactiveze comerţul european internaţional şi colaborarea financiară. Cum se vede din această expunere, e vorba abia de începutul unei acţiuni de asanare. Dar de un început întreprins cu hotărîre şi cu mijloace mari. ANGLIA Alte indicii de îndreptare, constată marea revistă engleză „The Economist“, la care colaborează cele mai de samă competinţe economice şi financiare ale Angliei şi a cărei forţă morală şi politică, este de notorietate mondială. Intr’unul din ultimele sale numere, ocupându-se de mişcarea preţurilor şi de fenomenul urcării valorilor la bursa din New-York, generalmente considerat ca prima manifestaţie care îndreptăţeşte afirmaţia că criza mondială a ajuns la o întorsătură, marea revistă engleză, refuzând să facă profeţii, afirmă totuşi că mişcarea de la bursele americane, merită cea mai mare atenţiune. Căci ea a fost promptă şi durabilă şi a compensat scăderile de preţuri cari au intervenit între finele lui Februarie şi finele lui Iunie. Interesant este, după revista engleză, că mişcarea de preţuri s-a produs în acele centre, unde de obicei intervine speculaţia internaţională. Dar, cu toate că efectele ei, nu se resimt încă în comerţul mondial, nu e exclus că există o justificare obiectivă a haussei. „Economist“ declară că urcarea nivelului preţurilor pe pieia vechifacere a materiilor mime, trebuie considerată ca precursoarea unei înviorări a vieţii economice. Doar scăderea vertiginoasă a acestor preţuri, a anunţat la vremea ei, criza mondială, inainte ca ea să fi devenit vizibilă în industrie. Un alt argument, pe care-l invocă „Economist“ pentru teza sa, este de ordin psihologic. Ceia ce este cert astăzi, e că depozitele de mărfuri, exceptând cauciucul, sunt golite. Comerţul nu se grăbeşte să le umple iar. Dar dacă el ar capăta convingerea că scăderea preţurilor a atins ultima ei limită, atunci e posibil să înceapă o mare mişcare de cumpărare, o mare sporire a cererii. Şi e probabil că o asemenea creştere a cererii, ar urca preţurile. Aceasta la rândul ei ar anima producţia. Circulaţiunea economică ar funcţiona din nou. Cum se vede, argumentele marii reviste engleze, sunt şi ele de ordine măruntă. Fapte mari, convingătoare, nici ea nu invocă. Dar micul punct luminos la orizontul întunecos, poate fi semnalul înseminării. O BANCA In fine, în aceiaşi ordine de idei, voim să înregistrăm aci afirmaţiunile ultimului raport trimestrial al Băncii, Henry Schroeder &. Co. din Londra, ale cărei relaţiuni de afaceri sunt de o importanţă covârşitoare şi care a fost primul institut prin care statul român a obţinut înainte de războiu, un credit pe piaţa Londrei. Intre factorii cari îngăduie speranţa în îndreptare, raportul acestei bănci, numără aranjamentul de la Lausanne, prin care, buruiana care înăbuşea delicata plantă a încrederii politice în Europa, a fost stârpită. Mai enumără raportul ca simptome îmbucurătoare urcarea preţului materiilor prime, esenţială pentru asanarea comerţului prin ameliorarea capacităţii de plată a producătorilor, precum şi conversiunea împrumutului de război englez. formidabilă operaţiune, a cărei dată (Cititi continuarea in pagina II-a) Congresul învăţătorilor învăţătorii s’au adunat, la Chişinău, In congres, in congresul lor anual, unde au fost vizitaţi de d. Cuşti, ministrul Instrucţiei. A vorbit Întâi d. Toni, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor. Cuvântarea sa a fost o adevărată Jelanie — expunerea tristei situaţii a dascălilor noştri primari. Nesocotiţi, nedreptăţiţi, neplătiţi, Învăţătorii au suferit, in cursul ultimului an, un tratament degradator. Şi lovirea lor nu i-a atins numai pe dânşii, ci şcoala insăş, care nu poate trăi şi propăşi decât din entusiasmul şi dragostea lor. Or, de entusiasmul şi dragostea învăţătorilor pentru şcoală, mai ales sub regimul d-lui Iorga, nu se poate vorbi. O speranţă, totuşi pare că se înfiripă. D. ministru Gusti. In răspunsul dat cuvântării d-lui Toni, a tăgăduit, format şi precis, anume Îndreptări şi a desvoltat un larg program de reorganizare a Învăţământului primar. Ceia ce este important, nu este însă atât programul d-lui ministru, cât principiul formulat de d-sa că, in toate legiuirile sale va consulta pe reprezentanţii corpului didactic interesat, „şi aceasta din convingerea profundă că o legislaţie serioasă nu poate fi decât produsul acestei colaborări”. Iată principiul larg şi sănătos, care poate asigura alcătuirea unor legi potrivite, nu numai in materie de învăţământ ci in toate domeniile. Dar cuvântul ministrului la congres ne-a adus şi o vesta tristă. O ştiam, confirmarea ei oficioasă fesă ne doare ca şi cum ar fi o noutate surprinzătoare. România are 60 iestiiți din populaţie analfabeţi. După atâtea decenii de străduinţi, după atâtea cheltueli, ne menţinem pe acelaş plan de incultură. Şi desigur că procentul ar fi şi mai mare — socotit pe vechiul regat şi Basarabia — dacă Ardealul, Banatul şi Bucovina nu l’ar diminua cu numărul lor mai important de ştiutori de carte. Acest simplu fapt ne arată că şcoala noastră rurală nu este pe calea cea bună, că o reorganizare temeinică a ei se impune. Ne dăm silinţa să scăpăm din ghiarele crizei economice şi financiare, dar uităm că neputinţa noastră de a spori producţia se datoraşte în bună parte şi inculturii răspândite cu dărnicie pe toate plaiurile ţării. O ţărănime incultă nu poate fi factor de progres in productiune. Să ne gândim, prin urmare, mai stăruitor la şcoală, la interesele ei şi la viitorul ei, în care se oglindeşte viitorul Întregii ţări. NA ZBAŢII OCUPAŢIE De când s-au deschis Camerele, parlamentarii au o singură preocupare: când se vor închide Corpurile legiuitoare? Şi cum factorii determinanţi politici nu fiu căzut de acord, suntem ameninţaţi de o sesiune permanentă, pentru ca deputaţi şi senatorii, rezolvând chestia duratei, să se ocupe In sfârşit şi de alte chestii... care ne privesc şi pe noi, cetăţenii. Rex. ” (Citiţi continuarea in pag. II-a PE CEAHLAU de EUGEN PETIT Pornim dimineaţa, îngrămădiţi claie peste grămada douăzeci la număr, într’un autobuz de felul celora ce fac obicinuit cursa pe calea Victoriei. Cei mai evlavioşi, în special doamnele, îşi fac semnul crucii. Nu degeaba plecarea are loc din sfânta mănăstire a Agapiei! Rugăciunea ne-a purtat noroc, căci am parcurs peste patru sute de kilometri, urcând munţii scoborînd văi, fără a avea de suferit vre-o pană, nici măcar de cauciuc. Adevărată minune a tehniceî moderne! Intr’un vârtej de praf şi vânt, iată-ne ajunşi pe vârful muntelui Stănişoara, unde o cruce de piatră comemorează evenimentul terminării şoselei în serpentină, care mărturiseşte capacitatea în afară de orice critică a corpului nostru ingineresc. Sus, e o privelişte, minunată, de care cu greu ne despărţim, spre a merge la Borca, la poalele dealului, unde luăm dejunul pe terasa unui han care domină Bistriţa şi de unde se vede podul arcuit, de beton masiv pe care un tânăr elev inginer berlinez ce era cu noi nu se poate opri de a-l admira. E timpul să prezentăm grupul excursioniştilor, întâi şeful, un distins şi simpatic avocat din Iaşi, cu familia; universitatea e reprezentată prin savantul profesor de ştiinţe naturale de la Universitatea din Cluj, a cărui soţie are cea mai încântătoare voce de primadonă. Corpul didactic secundar, e compus dintr’o profesoară de limba română de la un liceu din Iaşi, care a strălucit la examenul de capacitate şi o tânără maestră de lucru din Soroca. La „corpul didactic“, — cum va fi numit acest grupuleţ în tot timpul excursiei — s-a alipit prin simpatie şi soţia unui magistrat din Bucovina. Restul studenţi, studente, elevi, copii... Ceva ce vrea să zică tinereţe, zgomot, veselie. Veselie... poate prea multă, care uneori indispune pe savantul universitar, tulburându-i meditaţiile adânci. Timp nu este mult de pierdut şi în goana nebună a maşinei, către seară, ajungem la schitul Durau, pe care îl găsim plin de excursionişti, în curtea arhondaricului, casa în care îşi petrecea verile Gh. Panu, sunt numeroase maşini, cari aşteaptă îmbarcarea călătorilor de pe Ceahlău. Intr’o jumătate de oră caii sunt gata. Aspectul bandei noastre devine pitoresc, transformându-ne cu toţii în călăreţi, pe cuminţii cai de munte. Plecăm unii după alţii, asupra nopţii, nu fără oarecare sfială. La cabana Măcărescu, poposim şi ne îmbărbătăm cu ceaiuri fierbinţi. Se înoptase de-a binelea. Caii merg în şir, călăuzele se duc, vin, de la unii la alţii. Prin întuneric abia mai pătrunde privirea. Când, ghicim că prăpastia e într’o parte, întoarcem capul în cealaltă. Caii merg singuri şi mânaţi de propriul lor instinct, ne duc pe noi, atâţia oameni, acolo unde vor ei. Un pas greşit, o stâncă care se năruie, este sfârşitul, noaptea pentru totdeauna. Aceasta nu se mai chiamă excursie, ci mersul la moarte. Dar înapoi nu se mai poate întoarce nimeni, ş’apoi ne-ar fi ruşine de una din călăuze, Mariana Mătase, tânără ţărancă frumoasă dela poalele muntelui, care ne încurajează cu snoavele, făcând haz de frica noastră. —’ „Ai mai urcat Mariană vreo dată, pe aşa noapte întunecoasă, fără lună?’’. — „De câte ori! — răspunde ea râzând. Chiar acum trei nopţi am mers cu un grup de domni din B. şi când au ajuns sus la cabană, pe la miezul nopţii, am găsit-o plină de oaspeţi. Cei dinăuntru nu voiau să deschidă spunând că nu mai este loc, cu toate insistenţele nouilor veniţi. Din această cauză s’au luat la sfadă... Dimineaţa însă, când au deschis uşa, s’a încins o bătaie. Am văzut cum o cucoană, din banda celor din cabană, s’a repezit şi-a luat la palme pe un student, din cel care venise cu mine. — „Şi tu, Mariană ce făceai? — „Eu mă uitam şi râdeam“. Aşa trec ceasurile. Caii înaintează anevoie. Câte un picior le lunecă pe ici-colea, pietre se deplasează, căzând în prăpastie cu zgomot prelung, sinistru. In sfârşit, după patru ore de mers zărim luminile cabanei. Toată lumea se înviorează, copiii, tineretul, începe a cânta şi salută succesul cu un: — „Hip! hurra! Hip! Hurra! Hip'. Hurra! Hurra! Hurra! Hurra!“, Avem noroc. Etajul de sus e liber. Muşchi proaspăt şi curat e întins pe jos. Se cunoaşte că în ajun primise vizita marelui animator de excursii, îndrăgitul munţilor, harnicul gospodar de la Iaşi, avocatul Oswald Racoviţă. Totul e în cea