Adevěrul, septembrie 1932 (Anul 46, nr. 14925-14949)

1932-09-01 / nr. 14925

ANUL 46 — No. 14925 * Joi 1 Septembrie 19­32 6 pagini FONDATORI: 1 F. BELDIMAN­­odo—1897 MILLE 1897—192« 200 lei pe 3 luni ABONAMENTE: 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni In străinaRi SfL dublu 3 LEI BIROURILE:București, Str. Geost. Miile (Sărindar) No. 5—7—9 Centrala: 3.2470. TELEFOANE: O'«?!»»/ Provincia: 3-1066. Administraţia: 3.2473. După două accidente mortale, technicienii aviaţiei , un tip de aeroplane, tehnica are neapărată nevoe, pentru câte­va vieţi omeneşti. DIN NEVOILE ARMATEI ! Reducerea serviciului militar­­ [­in nou in discuţie — nu în mod ofi­cios, dar în orice caz in cercuril guvernamentale. Chestiunea a mai fost pusă pe ta­pet sub trecutul guvern naţional-ţă­­rănist, ministrul al armatei fiind­­ general Cihoschi. Cu ocazia legi de organizare a armatei, prezentate parlamentului de atunci,­­L genera Cihoschi făgăduia reducerea ter­menului de stagiu pe temeiul unei pregătiri preregimentare ce voia si organizeze pentru tineretul de la b­­ani in sus. Dificultatea însă — aş£ se afirma — era lipsa mijloacelor financiare, gratie cărora să se poată forma cadrele necesare de instruc­tori. Aşa se punea atunci chestiunea. ★ N’am crezut atunci, nu credem nici astăzi in necesitatea absolută a acestor cadre. Şi dovada o avem in faptul că, fără aceste cadre spe­ciale, serviciul militar a fost redus efectiv din motive de ordin buge­tar, iar legiferarea acestei reduceri n’ar­e decât consacrarea unei stări de fapt. Am susţinut, însă, atunci şi sus­ţinem şi astăzi că reducerea terme­nului de serviciu trebue să ducă la desfiinţarea unoi anomalii, care dăinueşte in armată în puterea iner­ţiei şi a unor interese nelegitime. Ostaşul trebue să fie ostaş. El e chemat să inveţe meseria de a-şi apăra ţara şi nu de a face servicii personale sau de a slugări familia ofiţerilor. Soldatul-ordonanţă cată să fie desfiinţat Această reformă e cerută imperios şi de nevoia ca el să-şi facă instrucţia complect şi de demnitatea omenească şi de inte­resul moral al armatei. Una din nouă: ori intr’un an sol­datul nu şi-a putut apropia cunoş­tinţele militare necesare şi atunci el trebue să stea şi restul termenu­lui în cazarmă spre a-şi complecta Instrucţia, —­ ori dacă şi-a putut-o însuşi in întregime, să fie trimis acasă, unde este util la munca pă­mântului şi nu reţinut la blidele din bucătăria ofiţerului. Chestiunea e simplă. Aşa cum stau astăzi lucrurile, bu­getul suportă o cheltuială de risipă. Soldaţii din cazarmă sunt trimişi, cu câteva luni înainte de termen, acasă, din lipsa mijloacelor de a-i întreţine. Şi-au terminat sau nu pregătirea, li se dă drumul, iar or­donanţele rămân pe contul statului ca să facă servicii personale. Sistemul acesta, care dăunează şi armatei, pentru că face imposibilă pregătirea militară complectă a os­taşului, şi bugetului statului, trebue să înceteze. Va avea actualul ministru al ar­matei curajul să suprime răul? D-sa sau altul va trebui să-l aibă, pentru că răul trebue curmat şi pentru că necesităţile financiare ale statului trebue să aibă precădere. Şi tot ele vor duce la o raţională organizare a armatei şi la reduce­rea stagiului, în favoarea căreia ple­dează interesele insă­ ale apărării naţionale. La fel şi cu alte servicii „auxi­liare", cari nu sunt atât ale statului si în folosul lui, cât in folosul con­ducătorilor mari şi mici ale ostă­­şimii. Servicii „auxiliare“, la cari sunt plasaţi tot soiul de meseriaşi pentru ieftinirea ilegală a vieţii su­periorilor, dar cu rezultatul Întris­tător al îngreuierii bugetului statu­lui. Guvernul actual, care şi-a luat sarcina de a realiza toate eco­nomiile posibile, are datoria de a medita serios la reducerea stagiu­lui militar și totodată la taerea a­­cestor suplimente costisitoare, dău­nătoare armatei. Ad. Ca şi „colosul de la Rhodos", Has­­ideu a fost unul din miracolele unei lumi, a restrânsei lumi intelectuale româneşti. Cutremurarea fiinţei lui întregi, la Stângerea Iuliei Hasdeu, departe de a-l prăbuşi, l’a rădicat — arcă ma­sivă — pe piscurile cântărilor de jale.­­ De la acea cutremurare încetează diletantismul său. Căci până la un timp a fost diletant, acest prea zglo­biu şi cu mult temperament explo­rator al cuvintelor şi al faptelor din trecut, — pe alocurea chiar inven­tator de fapte. Şi iată-l deodată arhitect prodi­gios: în „construcţia” propriu-zisă (castelul din Câmpina), în lirica e­­legiacă (ciclul „Aşteptând”), în spi­ritism (unii spun: în filosofie) şi în lingvistică (mai ales aici!). Pretutindenea a întrecut obişnui­tul prin proporţii neobişnuite, adică prin lipsa de proporţii-iar „Etymologicum Magnum Ro­­m­aniae" e, în această privinţă, o dovadă unică în felul ei.­­ După isprava ciclopeeană şi im­prudentă — şi par’că dinadins sfi­dătoare — a acelor trei tomuri din e­­timologicul său (la care se adauga fascicola ce avea să fie o introduce­re la tomul IV), nu a mai fost cu putinţă un dicţionar al Academiei Române In limitele normale. Lucrul acesta s’ar fi putut obser­va de cu vreme, numai prin dimen­siunile hiperbolice pe cari B. P. Hasdeu le dăduse vocabei a ca ata­re, descriind-o sub 15 aspecte dife­rite: literă, interjecţie, verb ajută­tor, particolă enclitică, pronume de­monstrativ, articol, prepoziţie slu­jind să marcheze un mod, ori să ex­prime oarecari raporturi de poziţie: fiecare din aceste cincisprezece în­făţişări, câte o monogrfie în minia­tură, unde — prin exemple nenu­mărate — se reliefează cum prin ante - şi postpunerea vocalei cuvân­tul sau chiar fraza capătă un înţe­les particular, o valoare inedită, unde se exhumă sensuri repauzate, se scot la iveală sensurile zise im­plicite, se divulgă manifestări ciu­date sau suspecte ale termenilor, etc. A trebuit să vie după dânsul, la o distanţă de decenii, oameni cari au optica meseriei de filologi, lingvişti ori de simpli etimologişti, cari re­ducând, reducând mereu — sa îm­pingă dicţionarul Academiei dincolo de jumătatea literei b; iar din su­tele de coloane tipărite de Hasdeu, din acea desvoltată „statistică fone­tică” întreprinsă de el, din introdu­cerile lui şi din uriaşul material brut rămas în zeci şi zeci de caete, el să facă — cum a prevăzut mae­strul — „o colonadă de propylee la Apropolea limbii româneşti”. Barbu Lăzăreanu CARNETUL NOSTRU ARHITECTUL Glose politice... PARLAMENTAR­ISM Din trăgănirea discuţiei la Mesaj, ca şi din întinderea dife­ritelor chestii personale,­­ rezul­tă, după unii observatori acri ai vieţii politice, că guvernul lasă Camerele să se plictisească în chestii oţioase pentru ca impor­tantele proecte de legi puse la punct cu greu in Biroul partidu­lui naţional-ţărănesc, să fie tre­cute la un sfârşit de şedinţă. Această explicaţie nu poate fi cea justă. ...întrucât actualul guvern, for­mat in numele parlamentarismu­lui, nu poate debuta cu un act atât de puţin parlamentar. ANALFABEŢII Institutul de higienă din Iaşi a făcut o statistică a analfabeţi­lor din acest judeţ­­ al culturii... Analfabetismul s’ar cifra la 52.02 la sută. Numărul femeilor analfabetice ar fi de două ori mai mic decât al bărbaţilor analfa­beţi. Intr’un sat din judeţul Iaşi procentul analfabeţilor ar fi de 90 la sută. Acolo nu s-a găsit nici o femee ştiutoare de carte. Intre două statistici a împru­muturilor externe, ministrul de finanţe a făcut o eroare de 35 miliarde lei. Dorim ca acest pre­cedent să fi fost utilizat şi de in­stitutul de higienă din Iaşi,în­trucât ţinem la ştiinţa de carte tot atât, cât şi la parale.... dacă nu chiar mai mult. MARŞUL SPRE BUCUREŞTI Asociaţia subofiţerilor pensio­nari, pentru a-şi impune reven­dicările, a organizat un marş de­monstrativă asupra Bucureştilor. Subofiţerii vor pleca la diferi­te date din diverse puncte ale ţării — astfel ca coloanele să se mărească din localitate în lo­calitate.... convoiul crescând pe măsură ce se va apropia de Bu­cureşti, unde va avea loc o de­monstraţie. E un act disperat! Dacă acest marş se va executa — nu va rămânea singurul. După plănuirea acestei demon­­straţiuni, care denotă o dispera­tă stare de spirit, — guvernul ar trebui să ia toate măsurile, pent­­tru ca ţara să fie cruţată de spectacolul tragic al subofiţerilor nedreptăţiţi, întrucât sunt posibile unele măsuri de uşurare—este bine ca ele să fie luate înainte de săvâr­şirea ireparabilului. interim. CHESTIA ZILEI CONTROLUL AVERILOR JUDECĂTORUL­ D. Tailored Constantinescu te-a denunțat că ai făcut afaceri ca impiegat cl. II la Industrie. Ce ai de spus? FUNCȚIONARUL« Păi, ce să spun, domnule ju­decător. Dacă d. Tancred mi-ar da o pâine s’o duc acasă la copii, aş tăcea. VERIGHETELE SALVATOARE Un mare ziar literar parizian a găsit de cuviinţă, nu demult să facă o anchetă printre intelec­tualii puri, cerându-le să-şi dea şi ei părerea cu privire la criza in care a intrat omenirea şi asupra măsurilor pe care le-ar propune spre a ieşi din această criză. Lucrul nu trebue să surprindă, nici să provoace zâmbete de iro­nie şi sceptice ridicări din umeri. Economiştii, financiarii, ban­cherii, sociologii, s’au arătat in­capabili până azi de a scoate o­­menirea din impasul în care se află. Toate măsurile propuse de aceşti... specialişti, s’au dovedit ridicole şi fără de valoare. De ce n’ar fi puse la Încercare —şi-a zis marele ziar — şi min­­ţile scriitorilor, romancierilor şi chiar ale poeţilor cari în creaţiu­­nile lor dau dovadă extraordina­ră de privire adâncă In miezul lucrurilor şi existenţei, de pă­trundere psihologică, de putere de sugestie şi însufleţire, de logi­că impecabilă în ordonarea şi co­ordonarea acţiunilor şi eveni­mentelor din romanele imagina­te de ei, în sfârşit de bun simţ, de simţul realităţilor şi a reali­zărilor. Mă gândeam la toate astea ci­tind într’un ziar o scrisoare, pri­mită de d. Tudor Arghezi, dela un.... mort, care după ce ne mus­tră pentru­ halul în care am adus ţara, are şi o propunere pentru salvarea noastră a tuturora as­tăzi. Iat-o: Am făcut — scrie mortul d-lui Arghezi—aci în cer unde mă a­­flu, o socoteală. Cât aur s’ar pu­tea strânge din ţară, dacă fieca­re pereche de oameni, femeia şi bărbatul, ginerele şi nora, băiatul mamei şi fata tatei şi-ar scoate din deget inelul de­ căsătorie, de logordnă sau unul din inelele de găteală şi T ar pune în pălăria vistierului nostru. In schimbul inelului de aur fie­care femee frumoasă s’ar simţi mândră că poartă un inel de fier, dăruit de vistierie, cu o inscrip­ţie românească: In anul de izbe­lişte; sau: Pentru Ţară; sau: Da­rul Regelui meu sau cum vor găsi poeţii mai cuprinzător...” Cred că propunerea... mortului, venită prin slova marelui nostru poet va fi socotită de „specia­liştii” noştri drept... „literatură”, deşi propunerile lor nici măcar atâta nu-s!... Dar această propunere.... poeti­că ar aduce — de s’ar realiza — multe milioane-aur salvatoare iu tezaurul . Eu "îşi" avea insa o singură teamă: aurul „verighetelor’’ noa­stre să nu ia drumul aurului.... celuilalt, al contribuţiilor noastre directe şi indirecte, adică buzu­narele gangsterilor noştri! Mortul d-lui Arghezi să ne mai ferimeată deci încă o soluţie şi pentru această eventuală neno­rocire. Doctorul Ygrec NOTE A fost un zvon — că Banca Naţională nu va primi moneta metalică. A urmat o dezminţire. Natural! Auzi — să nu primeşti bani... * BRĂILA va avea avionul ei. După acest exemplu, Capitala îşi va construi un vapor... ■A S’A găsit o monetă dela 1832. Mare senzaţie! De ce? Ne-ar fi interesat mai mult descoperirea unei monete contemporane... & EXPERTUL francez va avea astăzi o întrevedere cu ministrul de finanţe. Acum ar fi oportună o mică indispoziţie. & „VIITORUL" proclamă: „Ul­tima nădejde a ţării — acţiunea partidului liberal“. Şi vor liberalii puterea — ca să pierdem şi ultima nădejde? * GUVERNUL va pune chestia de încredere. Prin urmare, tot se face ceva cu conversiunea.... * MINISTRUL de finanţe ne spune: „cu ce bani se poate eşi din ţară”. ...Căci de stat în ţară, se poate sta perfect şi fără bani. DISPARE CRIZA? de B. BRANIŞTEANU Optimismul şi pesimismul economic Baze de speranţe Am auzit adesea făcându-ni-se reproşul, că suntem prea pesimişti în aprecierea situaţiei economice. Noi nu credem că suntem prea pe­simişti. De altfel nici nu poate fi vorba, în tratarea problemelor eco­nomice, de optimism sau de pesi­mism. E vorba în aceste cazuri de considerarea şi de înregistrarea u­­nor realităţi, pe cari fiecare le simte, dar unii nu vor să le recu­noască. Şi e vorba de a arăta tu­turor aceste realităţi, fiindcă nu­mai din evidenţierea lor, se pot de­duce mijloacele, prin cari s’ar pu­tea curma un rău, care ameninţă însăşi civilizaţia continentului no­stru. Continuăm să­ gândim că criza e încă în toiul ei, că e greu de spus dacă a atins apogeul, mai greu de spus dacă a trecut de el. Dar dato­ria de cronicar onest ne obligă să înregistrăm şi opiniile unor institu­ţii sau personalităţi autorizate, cari sunt de altă părere, mai ales când ele cred, că pot constata simp­­tome, cari îngăduie lumii ca să spere în îndreptare, fiindcă aceste simptome însemnează, după păre­rea lor, o întorsătură spre bine în evoluţia economică. Ne aducem aminte de un frumos aforism al lui Maiorescu. Tot cerul senin — spune el — numai în fund pe orizont, un punct negru. De a­­colo vine furtuna. Credem că și contrarul lui e adevărat: tot cerul negru și întunecos. Numai în fund pe orizont un punct luminos. De a­­colo vine înseninarea. Dacă micile simptome , înregis­trate în Occident, ar fi acest punct luminos? AMERICA Ca cel mai important simptom al unui început de îndreptare, se :::tc,­pretoară cele c- sa petrec în Statele Unite ale Americei. Este e­­vident, că ele au pornit o acţiune de mare anvergură, pentru reface­rea economică şi financiară. Planul guvernului american, pe care ni­meni nu l-a publicat, dar care se degajează din ultimele manifes­taţii şi măsuri de politică internă şi internaţională luate de el, este foarte vast. Că gândurile lui se îndreaptă în primul rând spre in­teresele ţării sale, e natural. Ceea­­ce vrea d. Hoover este ca viaţa economică a Americei să reintre în normal. In acest scop pune în mişcare formidabilele, imensele mij­loace diplomatice, politice, econo­mice şi financiare, de care poate dispune o ţară de întinderea şi bo­găţia Statelor Unite. Reactivarea pieţelor mari cari au ieşit din ruajul economic al lumii şi reîncadrarea economiei, a co­merţului lor, în mecanismul econo­mic american,­­ iată calea inter­naţională urmată de guvernul ame­rican. Dezgheţarea creditelor şi re­activarea finanţelor, cu concursul larg al statului, pentru iniţiativa privată, — iată calea internă pe care guvernul american a pornit. Zeci de miliarde de dolari, sunt puse în joc. Faţă de Rusia, se de­senează o politică cu desăvârşire nouă. Reluarea raporturilor diplo­matice cu dânsa, e o chestiune de scurtă vreme. Ea e menită să con­sacre reluarea raporturilor econo­mice şi financiare. Sforţarea de a reintegra China în comerţul inter­naţional, este şi ea un simptom al hotărîrii cu care guvernul Statelor Unite procedează la combaterea crizei. In Europa lipseşte încă, o con­cepţie atât de vastă şi atât de conştientă, în vederea combaterii crizei, America procedează în mod sistematic la reînvierea creditului, nu numai a celui naţional, ci şi a celui internatonal. Dar repercusiu­nile acţiunei americane asupra Eu­ropei, sunt cu atât mai inevitabile, cu cât cheia soluţiunei definitive a problemei financiare europene, o deţine America. Ea voeşte să re­zolve chestiunea datoriilor de răz­­boiu, dar nu fără a lega de ea ce­reri, al căror scop este să reacti­veze comerţul european internaţio­nal şi colaborarea financiară. Cum se vede din această expu­nere, e vorba abia de începutul u­­nei acţiuni de asanare. Dar de un început întreprins cu hotărîre şi cu mijloace mari. ANGLIA Alte indicii de îndreptare, con­stată marea revistă engleză „The Economist“, la care colaborează cele mai de samă competinţe economi­ce şi financiare ale Angliei şi a că­rei forţă morală şi politică, este de notorietate mondială. Intr’unul din ultimele sale numere, ocupându-se de mişcarea preţurilor şi de feno­menul urcării valorilor la bursa din New-York, generalmente conside­rat ca prima manifestaţie care în­dreptăţeşte afirmaţia că criza mon­dială a ajuns la o întorsătură, ma­rea revistă engleză, refuzând să facă profeţii, afirmă totuşi că miş­carea de la bursele americane, me­rită cea mai mare atenţiune. Căci ea a fost promptă şi durabilă şi a compensat scăderile de preţuri cari au intervenit între finele lui Februa­rie şi finele lui Iunie. Interesant este, după revista engleză, că miş­carea de preţuri s-a produs în acele centre, unde de obicei intervine speculaţia internaţională. Dar, cu toate că efectele ei, nu se resimt încă în comerţul mondial, nu e ex­clus că există o justificare obiectivă a hausse­i. „Economist“ declară că urcarea nivelului preţurilor pe pie­­ia vechifacere a materiilor m­i­­m­e, trebuie considerată ca pre­cursoarea unei înviorări a vieţii e­­conomice. Doar scăderea vertigi­noasă a acestor preţuri, a anunţat la vremea ei, criza mondială, inain­­te ca ea să fi devenit vizibilă în in­dustrie. Un alt argument, pe care-l invocă „Economist“ pentru teza sa, este de ordin psihologic. Ceia ce este cert astăzi, e că depozitele de măr­furi, exceptând cauciucul, sunt go­lite. Comerţul nu se grăbeşte să le umple iar. Dar dacă el ar capăta convingerea că scăderea preţurilor a atins ultima ei limită, atunci e posibil să înceapă o mare mişcare de cumpărare, o mare sporire a cererii. Şi e probabil că o aseme­nea creştere a­ cererii, ar urca pre­ţurile. Aceasta la rândul ei ar ani­ma producţia. Circulaţiunea econo­mică ar funcţiona din nou. Cum se vede, argumentele marii reviste engleze, sunt şi ele de or­dine măruntă. Fapte mari, convin­gătoare, nici ea nu invocă. Dar mi­cul punct luminos la orizontul în­tunecos, poate fi semnalul însemi­nării. O BANCA In fine, în aceiaşi ordine de idei, voim să înregistrăm aci afirmaţiu­­nile ultimului raport trimestrial al Băncii­­, Henry Schroeder &. Co. din Londra, ale cărei relaţiuni de afaceri sunt de o importanţă covâr­­şitoare şi care a fost primul insti­tut prin care statul român a obţi­nut înainte de războiu, un credit pe piaţa Londrei. Intre factorii cari îngăduie spe­ranţa în îndreptare, raportul acestei bănci, numără aranjamentul de la Lausanne, prin care, buruiana care înăbuşea delicata plantă a încre­derii politice în Europa, a fost stâr­pită. Mai enumără raportul ca simp­tome îmbucurătoare urcarea preţu­lui materiilor prime, esenţială pen­tru asanarea comerţului prin ame­liorarea capacităţii de plată a pro­ducătorilor, precum şi conversiu­nea împrumutului de război englez. formidabilă operaţiune, a cărei dată (Cititi continuarea in pagina II-a) Congresul învăţătorilor învăţătorii s’au adunat, la Chişi­­nău, In congres, in congresul lor a­­nual, unde au fost vizitaţi de d. Cuşti, ministrul Instrucţiei. A vorbit Întâi d. Toni, preşedin­tele Asociaţiei Învăţătorilor. Cuvân­tarea sa a fost o adevărată Jelanie — expunerea tristei situaţii a das­călilor noştri primari. Nesocotiţi, ne­dreptăţiţi, neplătiţi, Învăţătorii au suferit, in cursul ultimului an, un tratament degradator. Şi lovirea lor nu i-a atins numai pe dânşii, ci şcoala insăş, care nu poate trăi şi propăşi decât din entusiasmul şi dragostea lor. Or, de entusiasmul şi dragostea învăţătorilor pentru şcoa­lă, mai ales sub regimul d-lui Iorga, nu se poate vorbi. O speranţă, totuşi pare că se în­firipă. D. ministru Gusti. In răspun­sul dat cuvântării d-lui Toni, a tă­găduit, format şi precis, anume În­dreptări şi a desvoltat un larg pro­gram de reorganizare a Învăţămân­tului primar. Ceia ce este important, nu este însă atât programul d-lui ministru, cât principiul formulat de d-sa că, in toate legiuirile sale va consulta pe reprezentanţii corpului didactic interesat, „şi aceasta din convingerea profundă că o legisla­ţie serioasă nu poate fi decât pro­dusul acestei colaborări”. Iată principiul larg şi sănătos, care poate asigura alcătuirea unor legi potrivite, nu numai in materie de învăţământ ci in toate domeniile. Dar cuvântul ministrului la con­gres ne-a adus şi o vesta tristă. O ştiam, confirmarea ei oficioasă fesă ne doare ca şi cum ar fi o noutate surprinzătoare. România are 60 ie­stiiți din populaţie analfabeţi. După atâtea decenii de străduinţi, după a­tâtea cheltueli, ne menţinem pe a­­celaş plan de incultură. Şi desigur că procentul ar fi şi mai mare — socotit pe vechiul regat şi Basara­bia — dacă Ardealul, Banatul şi Bucovina nu l’ar diminua cu numă­rul lor mai important de ştiutori de carte. Acest simplu fapt ne arată că şcoala noastră rurală nu este pe ca­lea cea bună, că o reorganizare te­meinică a ei se impune. Ne dăm silinţa să scăpăm din ghiarele crizei economice şi finan­ciare, dar uităm că neputinţa noa­stră de a spori producţia se dato­­raşte în bună parte şi inculturii răs­pândite cu dărnicie pe toate plaiu­rile ţării. O ţărănime incultă nu poate fi factor de progres in pro­ductiune. Să ne gândim, prin urmare, mai stăruitor la şcoală, la interesele ei şi la viitorul ei, în care se oglin­deşte viitorul Întregii ţări. N­A Z­B­A­Ţ­I­I OCUPAŢIE De când s-au deschis Camerele, parlamentarii au o singură preocu­pare: când se vor închide Corpurile legiuitoare? Şi cum factorii determinanţi po­litici nu fiu căzut de acord, suntem a­­meninţaţi de o sesiune permanentă,­­ pentru ca deputaţi şi senatorii, re­zolvând chestia duratei, să se ocupe In sfârşit şi de alte chestii... care ne privesc şi pe noi, cetăţenii. Rex. ” (Citiţi continuarea in pag. II-a­ PE CEAHLAU de EUGEN PETIT Pornim dimineaţa, îngrămădiţi claie peste grămada douăzeci la număr, într’un autobuz de felul ce­­lora ce fac obicinuit cursa pe calea Victoriei. Cei mai evlavioşi, în special doam­nele, îşi fac semnul crucii. Nu de­geaba plecarea are loc din sfânta mănăstire a Agapiei! Rugăciunea ne-a purtat noroc, căci am parcurs peste patru sute de kilometri, ur­când munţi­­i scoborînd văi, fără a avea de suferit vre-o pană, nici măcar de cauciuc. Adevărată mi­nune a teh­niceî moderne! Intr’un vârtej de praf şi vânt, iată-ne ajunşi pe vârful muntelui Stănişoara, unde o cruce de piatră comemorează evenimentul termină­­rii şoselei în serpentină, care măr­turiseşte capacitatea în afară de orice critică a corpului nostru ingi­neresc. Sus, e o privelişte, minu­nată, de care cu greu ne­ despăr­ţim, spre a merge la Borca, la poa­lele dealului, unde luăm dejunul pe terasa unui han care domină Bis­triţa şi de unde se vede podul ar­cuit, de beton masiv pe care un tânăr elev inginer berlinez ce era cu noi nu se poate opri de a-l ad­mira. E timpul să prezentăm grupul excursioniştilor, întâi şeful, un dis­tins şi simpatic avocat din Iaşi, cu familia; universitatea e reprezen­tată prin savantul profesor de ştiin­ţe naturale de la Universitatea din­ Cluj, a cărui soţie are cea m­­ai în­cântătoare voce de primadonă. Corpul didactic secundar, e com­pus dintr’o profesoară de limba ro­mână de la un liceu din Iaşi, care a strălucit la examenul de capaci­tate şi o tânără maestră de lucru din Soroca. La „corpul didactic­“, — cum va fi numit acest grupuleţ în tot timpul excursiei — s-a alipit prin simpatie şi soţia unui magi­strat din Bucovina. Restul studenţi, studente, elevi, copii... Ceva ce vrea să zică tinereţe, zgomot, ve­selie. Veselie... poate prea multă, care uneori indispune pe savantul universitar, tulburându-i medita­ţiile adânci. Timp nu este mult de pierdut şi în goana nebună a maşinei, către seară, ajungem la schitul Durau, pe care îl găsim plin de excursionişti, în curtea arhondaricului, casa în care îşi petrecea verile Gh. Panu, sunt numeroase maşini, cari aş­teaptă îmbarcarea călătorilor de pe Ceahlău. Intr’o jumătate de oră caii sunt gata. Aspectul bandei noa­stre devine pitoresc, transformân­­du-ne cu toţii în călăreţi, pe cu­minţii cai de munte. Plecăm unii după alţii, asupra nopţii, nu fără oarecare sfială. La cabana Măcărescu, poposim şi ne îmbărbătăm cu ceaiuri fierbinţi. Se înoptase de-a binelea. Caii merg în şir, călăuzele se duc, vin, de la unii la alţii. Prin întuneric abia mai pă­trunde privirea. Când, ghicim că prăpastia e într’o parte, întoarcem capul în cealaltă. Caii merg singuri şi mânaţi de propriul lor instinct, ne duc pe noi, atâţia oameni, acolo unde vor ei. Un pas greşit, o stân­că care se năruie, este sfârşitul, noaptea pentru totdeauna. Aceasta nu se mai chiamă ex­cursie, ci mersul la moarte. Dar înapoi nu se mai poate întoarce ni­meni, ş’apoi ne-ar fi ruşine de una din călăuze, Mariana Mătase, tâ­nără ţărancă frumoasă dela poalele muntelui, care ne încurajează cu snoavele, făcând haz de frica noa­stră. —’ „Ai mai urcat Mariană vre­o dată, pe aşa noapte întunecoasă, fără lună?’’. — „De câte ori! — răspunde ea râzând. Chiar acum trei nopţi am mers cu un grup de domni din B. şi când au ajuns sus la cabană, pe la miezul nopţii, am găsit-o plină de oaspeţi. Cei dinăuntru nu voiau să deschidă spunând că nu mai este loc, cu toate insistenţele nouilor veniţi. Din această cauză s’au luat la sfadă... Dimineaţa însă, când au deschis uşa, s’a încins o bă­taie. Am văzut cum o cucoană, din banda celor din cabană, s’a repezit şi-a luat la palme pe un student, din cel care venise cu mine. — „Şi tu, Mariană ce făceai? — „Eu mă uitam şi râdeam“. Aşa trec ceasurile. Caii înain­tează anevoie. Câte un picior le lu­­necă­ pe ici-colea, pietre se depla­sează, căzând în prăpastie cu zgo­mot prelung, sinistru. In sfârşit, după patru ore de mers zărim luminile cabanei. Toată lu­mea se înviorează, copiii, tineretul, începe a cânta şi salută succesul cu un: — „Hip! hurra! Hip! Hurra! Hip'. Hurra! Hurra! Hurra! Hurra!“, Avem noroc. Etajul de sus e li­ber. Muşchi proaspăt şi curat e în­tins pe jos. Se cunoaşte că în ajun primise vizita marelui animator de excursii, îndrăgitul munţilor, har­nicul gospodar de la Iaşi, avocatul Oswald Racoviţă. Totul e în cea

Next