Adevěrul, octombrie 1932 (Anul 46, nr. 14950-14978)

1932-10-01 / nr. 14950

Pag. 2-a te de tot soiul, (casca de etei, cete de atac hitleriste, drapelul impe­riului, etc., etc.), ce pot sfârşi, în­­tr’o zi de delir, printr’o ex­plozie contra vecinilor, fie pe fron­tiera orientală, fie pe frontiera oc­cidentală. Se pare că se străduesc din nou, între Vistula și Rrîin, să justifice vechiul cuvânt al lui Frie­­derich II despre Prusia şi anume: că războiul este pentru ea o indu­strie naţională. Astfel s’a ajuns, de a ameninţa Europa cu o reînarma­­re imediată a Ger­maniei tocmai în cursul conferinţei internaţionale de dezarmare! 7. La această atitudine a Germa­niei, agravată de sfâşierea interna dintre Reichstag şi guvernul Reich­­ului. Franţa a opus tot sângele re­ce şi prudenţa sa, prin răspunsul guvernului său. Fără a releva anu­mite inconveniente de condeie şi de vorbă ale generalului von Schlei­cher, şi neţinând seamă decât de memoriul diplomatic al ministrului von Neurath, d. Eduard Herriot sa servit de un limbaj just şi uman. Menţinând necesitatea respectării sfinţeniei contractelor internaţio­nale şi voinţa de a nu lăsa să se aducă o atingere unilaterală a tra­tatelor existente, primul ministru al Franţei n’a refuzat totuşi să cer­ceteze posibilitatea unei ajustări a situaţiei militare a Germaniei. „Nu numai că Franţa acceptă —■ a scris el ,în răspunsul său — să studieze sugestiile eventuale ale Germaniei, dar ea le solicită laolaltă cu acelea ale celorlalte state. Şi nimic nu-i pare mai util pentru pacificarea lu­mii decât o colaborare dintre două ţări mari cari să se înţeleagă în cercetările lor pentru binele tutu­ror şi pe cari le va uni mai târziu recunoştinţa naţiunilor“. Primul ministru al Franţei a încheiat chiar nota sa de răspuns, cu aceste fraze cari sunt un apel suprem la apro­pierea pacifică franco-germană: „La Lausanne, Franţa a consimţit în interesul general, la sacrificii, cari au fost recunoscute de către arbitrii imparţiali. Ea crede posi­bil, respectându-se angajamentele luate, că poate lucra cu Germania în scop de a găsi un statut nou, nu pe calea întoarcerii la vechile pro­­cedee de pregătiri de război, ci pe calea progresului, pe tărâmul or­ganizării păcei“.­­ Opinia publică din lumea întrea­gă a recunoscut şi apreciat mode­­raţiunea şi seninătatea unui atare răspuns. El este într’adevăr răs­punsul unui reprezentant calificat al democraţiei pacifice. In acelaş timp d. Herriot a amintit că înainte de toate „trebue să se repecte an­gajamentele luate“, adică, a se conforma tratatelor şi pactelor in­ternaţionale în curs de executare. Nici o pace n’ar fi posibilă daca s’ar permite la unul sau doi dintre contractanţi de a modifica din pro­pria lor voinţă contractele semnate de mai mulţi. Ori, armamentele actuale ale Germaniei au fost fixa­te mai întâi prin tratatul dela Ver­­sailles care a fost semnat de 27 de naţiuni, apoi coroborat prin statut­tele Ligii Naţiunilor, unde figurea­ză mai mult de 60 de naţiuni, inclusiv Germania. Partea V-a a tratatului de la Versailles nu poate îi abolită sau înlocuita fan consimţimântul Ligii Naţiunilor. .Articolul 164 din acest tratat su­nă astfel: „Germania declară ca -»e angajează, de pe acum, pentru epo­ca în care va fi admisa ca mem­bru în Societatea Naţiunilor, ca ar­mamentul fixat în­­mentionatul ta­blou să nu fie depăşit, rămânând să fie modificat de către Consiliul Societăţii, ale cărui deciziu fii, Ger­mania se obligă să le observe cu stricteţă“. Când, în 1926, Germania a intrat în Liga Naţiunilor, şi a fost în Consiliu ca membru permanent, ea a cunoscut foarte bine art. 164 şi a acceptat din nou clauzele, lui. Ea nu se poate, deci, mira, astăzi că Franţa îi răspunde: „Adresaţi­­vă Ligii Naţiunilor, căci ea este singurul judecător“. Iar în ce priveşte afirmaţia că conferinţa dezarmări n’a făcut ni­mic şi n’a izbutit nimic, cum pre­tind miniştrii Reichului, acesta este un argument de o eleganţă îndoel­­nică faţă de cele 64 de naţiuni, cari au participat. După d. Herriot, d. Henderson, în calitatea sa de pre­şedinte al conferinţei, a judecat cum se cuvine acest argument, cu prilejul unei întruniri la New Cast­le. Faptul că rezoluţia Beneş a în­corporat principiile propunerii d-lui Hoover (reducerea cu 33 la sută a armamentelor fiecărei naţiuni) şi că această rezoluţie a fost votată cu o majoritate enormă, este o do­vadă ca conferinţa progresează că­tre scopul ei final. Poate oare să-i convină Germaniei să se retragă de la lucrările în folosul păcii, toc­mai în momentul când se redeschi­de conferinţa (21 Septembrie) şi să anunţe că se va reînarma ime­diat? Dacă dela ameninţări guvernul actual al Reichului ar trece la fapte ar lua asupra lui o răspundere mare, o răspundere analoagă cu a­­ceea pe care a luat-o împăratul Wilhelm II şi amiralul Tirpitz, când s-a torpilat „Lusitania“ în dispreţul angajamentelor luate. D-nii von Papen, von Schleicher şi von Neu­rath Se vor gândi de două ori îna­inte de a se încorona cu atari lauri. Au uitat oare că Germania a votat la Geneva, la 26 Septembrie 1931, „o pautză a înarmărilor“ până la 14 Noembrie 1932? A înarma fără în­târziere, asta ar însemna violarea în plus a unui contract, şi a fi boi­cotat de toată lumea. Asta ar în­semnă o mărturisire că Germania n’a încetat să se înarmeze în m­od clandestin de ani de zile şi că in­tenţionează acum, printr’o lovitură de forţă, să-şi acopere refacerea tainică a armatei, flotei şi aviaţiei sale, acuzată că şi-a realizat-o cu banii străinătăţii, mascând în per­manenţă bugetele Reichului şi ale statelor germane. Asta ar mai în­semna să se pună din nou chestia nu numai a tratatului din Versailles şi a acordurilor dela Locarno, dar şi a convenţiei navale dela Wa­shington. In fine, s’ar da din nou semnalul reînceperii unei curse a­­narhice de înarmări în lumea în­treagă. Germania, sau cel puţin guvernul de azi, care pretinde că o repre­zintă, se află le încrucişarea dru­murilor de dezarmare şi reînar­­mare, adică a păcii şi a războiului. Dacă vrea dezarmarea, adică pa­cea, se va întoarce la Conferinţa din Geneva şi la Liga Naţiunilor, şi­­va practica colaborarea pe care Franţa i-o propune în mod real sub egida discuţiunii libere şi interna­ţionale. Dacă, dimpotrivă, Germa­nia vrea reînarmarea, adică un război de revanşă, prea des anun­ţat de către animatorii săi, ea va părăsi, după cum a comunicat, con­ferinţa dezarmării şi Liga Naţiuni­lor; ea se va pune de bună voe în afară de tratate şi de legile inter­naţionale şi face din nou apel la forţă împotriva dreptului. Dar ex­perienţa din 1914—1919 dovedeşte că aceste drumuri sângeroase sunt catastrofale, chiar pentru existenţa naţională. De aceea trebue să nă­dăjduim în mod sincer că conducă­torii Reichului vor renunţa cât mai este timp şi vor alege calea mai rezonabilă a colaborării interna­ţionale. Henry Berenger Preşedintele comisiunei sena­toriale pentru afacerile exter­­ne. Fost ambasador al Fran­ței în Statele­ Unite ^ ^ 'w ‘‘‘ r'*-» re, de douăzeci de ani, romancierul de treizeci şi şapte (1889) îi împăr­­tăşia grija sa de viitorul Franţei ieşite din dezastrul de la Sedan şi declara solemn că îşi asumă edu­carea lui,­­ deoarece fiecare om care ţine un condeiu în mână are „charge d’âmes“. Cartea nu se împotona numai cu o prefaţă manifest, fără aplicaţie imediată. Cuprinsul romanului co­respundea întocmai obligaţiilor lua­te. Intr’adevăr, Paul Bourget ataca problema foarte delicată a răspun­derii scriitorului. Tânărul erou al cârţii, Robert Greston, elevul, mae­strului filosof Adrien Sixte, seduce o fată tânără şi curată, care i se da cu condiţia dublei sinucideri post adum (scriu latineşte, pentru că „le latin brave l’honnéteté). După consumarea iubirii, junele filosof, adept al teorilor materiali­ste învăţate din cărţile lui Sixte, se sustrage cuvântului dat, iar fata se sinucide. Robert Greslon scrie jur­nalul retrospectiv al seducţiei fă­cute cu sânge rece şi-l transmite din închisoare, maestrului său. A­­chitat de judecători, Greslon e ucis de fratele sinucigaşei, care face dreptate, iar Adrien Sixte, deşi ma­terialist şi ateu, se simte pentru prima dată responsabil de teoriile sale şi înaintea leşului elevului său, rosteşte fără voie cuvintele pe cari nu le-a uitat încă, ale Crezului: Cred într’unul Dumnezeu, etc. Te­za este limpede. Comunicat romanul de Paul Bourget propriului său maestru, Taine, acesta s’a simţit direct vi­zat, în portretul şi mai ales, teoriile sale, reproduse exact — ca celebra formulă din prefaţa „Istoriei lite­raturii engleze“: „viţiul şi virtu­tea*’ sunt nişte produse ca şi vi­triolul şi zahărul“. Răspunsul lui Taine, privat, se găseşte în „Co­respondenţa“ sa, publicată postum. Se înţelege că Taine protestează contra consecinţelor imputate de­terminismului. „Le Disciple“ mar­chează, aşa­dar, ruptura lui Bour­get de teoriile materialismului de­terminist. Cartea a mai fost ono­rată de o desbatere publică, între Ferdinand Brunetiere, de o parte şi Anatole F­rance şi Charles Richet, de altă parte, cel dintâi, adoptând teza responsabilităţii consecinţelor practice ale ideilor, ceilalţi respin­gând-o, şi arătând cu drept cuvânt că ideile unui filosof nu pot fi fă­cute răspunzătoare de fapta necu­getată a unui tânăr dezechilibrat. După cum am mai spus, Bourget continuă totuşi, seria romanelor sale de analiză a adulterului, pen­tru ca tocmai după o perioadă de circa zece ani să se dedice unei opere conforme programului său anunţat în Prefaţa Discipolului, începând cu l’Etape, roman so­cial, în care denunţă formaţia pri­pită a liber-vegetătorilor, plecaţi din straturile de jos ale societăţii, fără să fi respectat o evoluţie nor­mală de clasă, Paul Bourget devine romancierul burgheziei conserva­toare, tradiţionaliste şi catolice. S’a scris mult despre catolicis­mul lui Bourget, ca şi conversiunea lui Brunetière et Cie, de natură pragmatică şi socială, neisvorît dintr’o nevoie interioară, imanentă. Este un apostolat de utilitate so­cială, fără căldura unei simţiri re­ligioase propriu zise, ca şi adeziu­nea la biserică a Acţiunii franceze. In această a doua parte a carie­rii sale, Paul Bourget a fost urmat sau numai urmărit cu egală atenţie de aceeaşi burghezie mare care îi furnizase un număr impunător de admiratori şi admiratoare ai roma­nelor sale prime. Aşa­dar, fie ca doctor în ştiinţe amoroase, fie ca doctor în ştiinţe sociale, laboriosul romancier a ră­mas exponentul aceleiaşi categorii de cetitori burghezi. In numeroase romane, piese de teatru sau esseuri, Bourget şi-a desvoltat un întreg program social, întemeiat pe familie, tradiţie şi re­ligie, combătând democraţia, repu­blica, divorţul, ştiinţa şi alte obiec­tive socotite primejdioase. Desigur că, încredinţând literaturii sale sco­puri utilitare, deşi reclamându-se de la exemplul lui Balzac, el însuşi monarhist, conservator şi adept al familiei, dar creator formidabil de viaţă înainte de a fi fost ambiţios­­ de teorii, Bourget s'a îndepărtat­­ de condiţia principală a romanului,­­ care este de a reda viaţa şi a ră-­­ mas numai un romancier tezist, în-­­ cordat în pledoarii elocvenante şi prolixe. Altă consecinţă a îndoctrinării­­ sale, a fost strimtarea orizontului său, foarte larg înainte, pe vremea când se străduise a înţelege şi­­«*•­terpreta epoca sa, fără pretenţia de a-i da directive. Astfel cetitorii săi literari, iar nu de partid sau clasă, au asistat la treptata decadenţă artistică a unuia din cei mai fini es­teţi şi diletanţi de sfârşit de veac. Subtilul şi pătrunzătorul critic din Essais de psychologie contempo­­raine, care se vădise cel mai com­plet cap al generaţiei sale, făcuse loc unui teoretican de bună voie închis tuturor tendinţelor, altă dată înţelese şi iubite, apoi respinse şi combătute din interes naţional, so­cial şi religios. Demondenizat, — ceea ce nu e de ocară, fireşte, — dar şi desintelectualizat, — ceea ce e mai rău. — Paul Bourget desfă­şură totuşi de trei decenii o activi­tate ordonată, fără povara anilor, cari l-au încărunţit şi gârbovit, dar nu i-au lenevit apostolatul. Cu aceiaş logică, oarecum de politeh­­nician, ca un vrednic fiu de mate­matician, ce este, cu aceiaşi ri­goare şi metodă, cu aceiaşi putere de muncă, octogenarul de astăzi­ îşi urmăreşte rosturile sale, che­marea sa de redresor al tradiţiilor şi virtuţilor conservatoare, fran­ceze. Este drept că directiva sa merge împotriva spiritului galic, in­­telectualist, de liber examen, pro­gresist, liberator şi egalitar, este drept că Franţa, în faţa lumii, nu reprezintă Franţa sa, închisă în preocupări mai egoiste, de clasă, dar nu se poate tăgădui frumuseţea de caracter a exemplului său, atât de educativ prin stăruinţa şi stră­duinţă. Dacă ar fi însă să încheiem cu o trăsură de unire între bătrâ­nul Bourget şi admirabilul Bourget, omni-comprehensiv, de treizeci de ani, din Essas voiu reaminti pa­siunea sa, nestinsă, pentru marele Baudelaire, pe care l-a înţeles prin­tre cei dintâi. I­ revăd, pe o zi mo­­horită, de burniţă, în cimitirul Montparnasse, citind, peste mor­mântul idolului său, la şasezeci de ani de la moartea sa (1927), o cu­vântare comemorativă. Rostind, din memorie, versurile celebre, închi­nate de Baudelaire slujnicei sale : „La servant au grand coeur“... . Ajun­s la versul: „Les morts, Ies pauvres morts, ont de grandes douleurs“, vocea strangulată şi lacrimile ne­­maistăpânite ale bătrânului de 75 de ani, m’au conciliat cu maestrul care nu era al meu şi în clipa a­­ceia, unică, l-am iubit. .. L Șerban Cioculescu ADEVÉRÜL CALEIDOSCOPUL VIEŢII INTELECTUALE LITERE -ŞTIINŢĂ -ARTĂ VORBE... VORBE. VORBE Ce-ai adăugat, cititorule, din pro­­priu-ţi suflet, gândurilor şi versuri­lor mele ? A». VT Vi A Costumul tatei e mai demodat de­cât al bunicului. •Ti ' 7r Nimic nu scorneşte mai repede imaginaţia noastră, ca pretextele ingratitudinei. *** Nu cel ce n’a răuşit in viaţă e un ratat, ci numai acela care a râv­nit lucruri peste puterile sale. Cine se mulţumeşte să fie sergent-major toată viaţa, nu este un ratat. Ratat e colonelul care n’a ajuns general. ■K­ * # N’ai vrea să fi fost în pielea lui Cristofor Columb cu o zi înainte de-a se fi arătat visatul Continent, dar nici în pielea detractorilor săi, a doua zi.­­X­ * * Oamenii fac legi câte pofteşti. Pă­cat că nu pot fabrica şi legile, — oameni. *** Supără-te numai de bazaltul muş­telor, nu şi de-al albinelor, cari, muncind pentru alţii, au măcar, dreptul să zbârnâie. Singurul merit pe care-l aduc unii în funcţiunile lor, e cinstea. Ca şi cum această biată datorie (către tine însuţi, în primul rând), ar a­­vea puteri creatoare. *** Nu întreba pe nimeni ce-are de gând să facă, iar dacă întreabă ci­neva ce-ai de gând să faci, nu-i spune. .­. „.. Odinioară, ca s’ajungi ceva, tre­buia să ieşi din gazetărie. Acum, ajunge să-ţi părăseşti gruparea po­litică. * * * Sânt „liber-cugetator”. Fereşte­­mă, Doamne, de toate constrângerile pe cari mi le impune această nouă libertate. *** Tiparul repoetizează. Turneul unui quar­tet cehoslovac în Europa Quartetul praghez, care concer­tează de mult timp cu mare succes în Cehoslovacia, va întreprinde în zilele cele mai apropiate, un mare turneu artistic in Finlanda, Dane­marca, Suedia și Norvegia. La con­certele sale din Suedia, Quartetul praghez va fi însoţit de pianistul vir­tuos cehoslovac Jan Herman, iar la concertele din Suedia de pianista Anna Kropamrlva, de asemenea ce­hoslovacă. După­ absolvirea a 25 concerte, quar­tetul se va întoarce la Praga. Este probabil că după aceasta va între­­prinde un turneu în Anglia, Irlanda, Olanda, Iugoslavia, România și Spa­nia. Succesele autorilor cehoslovaci în străi­nătate O carte a unui autor cehoslovac din America, Jan Welzl, care a fost aleasă de către Clubul Literar New- Yorkez, ca cea mai bună carte care a apărut în lume, în luna iulie 1932, a ajuns în anul acesta la un succes extraordinar. Cartea se numeşte „30 de ani la Nordul de aur“ şi autorul ei, Jan Welzl, a petrecut tot atâţia ani în Alasca şi Nordul Siberiei, unde a devenit şeful unui trib de eschi­moşi. După întoarcerea sa în Ceho­slovacia, Welzl s-a stabilit la Brno, unde a aşternut pe hârtie, cu ajuto­rul a doi tineri scriitori, impresiile sale din regiunile nordice, impresii care au născut dela început un mare interes îi­ lumea literară. Cartea a fost tradu­să până in prezent în a­­proape toate limbile mondiale, între care și cea japoneză şi esperanto. La, New-York cartea a obţinut de la clu­bul menţionat un premiu de 10.000 dolari. O altă carte care a obţinut un frumos succes în străinătate, este poema epică „Satanella“ de cel mai mare poet ceh Jaroslav Vrchlicky. Cartea a apărut în traducerea en­gleză la Chicago. După ştiri din Ber­lin, editura „Bruno­ Cassier“ de a­­colo a scos în limba germană, una din ultimele cărţi ale lui Karl Cia­­pek, „Anul grădinarului“ . Dintre dramele cehoslovace, se va­ juca, la Teatrul Comunal din Berna, come­dia „Cămila trece prin urechile a­­cului“ de Frantisek Langer şi opera „Sperietoarea din Castel“ de J. Kri­­cka“. Piesele lui Langer vor fi repre­zentate şi pe alte scene din străină­tate. De asemenea şi unele piese ale lui Karl Ciapek, René Clair, cunos­cutul regizor francez a hotărât să creeze un film sonor după „Perife­rie“ de Langer. Nu cunosc fiinţe cu simţul dem­nităţii mai irascibil, ca oamenii ce practică, zilnic, platitudinea cea mai desăvârşită. » * Nu există decât o solidaritate­ a rataţilor. -x- * -fc Să te ferească Dumnezeu de omul care nu-ţi cere nimic, căci va sfârşi prin a-ţi cere lucruri imposibile. * *­­» Să n’admirăm cu aerul ca facem un dar, ci cu convingerea că ne plătim o datorie. * * * Tristețea noastră vine din deze­chilibrul făpturei noastre: de câte­va zeci de mii de ani, trupul ni s’a istovit din cale-afară, iar spiritul s’a desvoltat uimitor. Corpul nostru nu mai e capabil să realizeze aspi­­raţiunile sufletului nostru. Şi iată de ce, în fiecare dintre noi e un în­vins. x- * * Nu e vina porcului că n’a mâncat mărgăritarele, ci a nebunului care i le-a aruncat. A hrăni porcii cu perle, e tot at&t de absurd ca a oferi femeilor colie­re făcute din coji de pepene. x- * * Să te simţi egal cu cei mici, faţă de oamenii­­ „mari”, însă, socoteşte­­te mai mare, o, mult mai mare! #** Tinereţea este singurul defect de care ne corijăm fără voia noastră. 7|* *}£• Tot ţi se pare că cel ce e deasu­pra ta, o să cadă. x- * x-Unii vorbesc şi scriu frumos nu­mai când n’au ce spune. Gândirea pune plumb pe aripile stilului. ** Nu cunosc sforţări mai penibile decât ale celui ce vrea să arate că nu e prost. 4v A 4 -’ Sânt mai multe păsări şi­ mai mulţi tâlhari în oraş, decât în co­dru, acolo n’au ce să mănânce. VICTOR EFTIMIU Noui piese cehe la Teatrul Naţional din Praga După cum se anunţă, Teatrul Na­ţional din Praga va prezenta încă la începutul stagiunii, două noui piese ale autorilor cehoslovaci. E vorba in primul rînd de comedia „Sborul re­ginei“ de cel mai bun dramaturg al generaţiei mai vechi cehoslovace, Ia­roslav Hilbert. Subiectul piesei e luat din lumea financiară şi cine­matografică. A doua premieră va fi „Alchimistul“ de tânărul scriitor ce­hoslovac Vladislav Vanciura, care a obţinut până în prezent mari succe­se prin piesele sale. Subiectul ultimei sale piese e luat din timpurile împă­ratului Rudolf II. A doua scenă a Teatrului Naţional din Praga, „Stavovske Divadlo“ va prezenta operetă modernă „Veneţia care cântă“, al cărei librete a fost scris de poetul modern ceh A. Hof­meister. Muzica pentru această ope­retă a fost alcătuită de compozitorul modern cehoslovac Jezek. Toate a­­ceste trei reprezentaţii sunt aştepta­te cu un viu interes­ din Câmpina, profesor Scarlat Du­mitrescu si ing. Ion Scarlat Pascu. A urmat­ apoi desfăşurarea progra­mului artistic. „Sufletele moarte“ de Gogol la teatrul de arta din Mos­cova Unul din cele mai mari evenimen­te ale Teatrului de Artă din Mosco­va, va forma piesa „Suflete moarte“ după cunoscutul roman al lui N. Go­gol. Dramatizarea romanului se da­­toreşte cunoscutului scriitor M. A. Bulgakov. Piesa are 4 acte şi un pro­log şi reprezentarea ei va avea loc în timpul cel mai apropiat. Pregă­tirile de înscenare sunt în toiul lor. Ideia de a se aduce ,,Suflete moar­te“ de Gogol pe scenă a intervenit încă Înainte cu 7 ani. Prima varian­tă a romanului dramatizat de Gogol a fost prezentată de scriitorul Smo­­lin. Proectul decorurilor a fost ela­borat pe atunci de S. I. Ivanov. Pie­sa a fost împărţită in numeroase e­­pizoade cu un număr extraordinar de personagii. Insă după cetirea tex­tului şi cercetarea proectelor de de­cor, chestiunea reprezentării „Sufle­telor moarte“ a fost amânată pe mai mulţi ani. Abia la începutul lui 1930 conducerea Teatrului de Artă­ din Moscova a început să vorbească din nou, de opera lui Gogol. Planul a fost innoit de defunctul artist al Teatrului de Artă B. V. Luzsky, care a tratat in această direcţie cu direc­torul teatrului V. I. Nemirovici Dan­­cenko. Printre scrierile sale, V. V. Luzski a lăsat şi proectele înscenării „Sufletelor moarte“. Pe la mijlocul lui­­1930 s’a hotărît, ca romanul lui Gogol să fie montat pe scena Tea­trului de Artă într’o formă scenică specială, iar prelucrarea sa a fost încredinţată scriitorului M. A. Bul­gakov, autorul piesei „Garda Albă“. Cea mai mare parte a textului a fost terminat de Bulgakov încă la sfârși­tul lui 1930. Pe la mijlocul sezonului 1930/31, piesa fu cetită și primită cu entuziasm. S-a început imediat cu pregătirea artiștilor. Viitorul Cicikov a fost ales în persoana lui V. O. Po­­porkov. Regia a fost preluată de la început de K. S. Stanislavski, care a lucrat mai întâi în cabinetul său cu diferiţi reprezentanţi ai rolurilor, iar apoi a venit la repetiţiile de pe sce­na teatrului. întreaga această mun­că complexă a înaintat foarte mult, aşa că Stanislavski a mai observat că piesa nu conţine nici o frază care să nu aparţină lui Gogol şi chiar când s-a lucrat liber, alegându-se din diferite capitole numai părţile cele mai potrivite. Premiera „Sufletelor moarte“ va avea loc la sfârşitul lui Noembrie. Reprezentanţii rolurilor principale sunt: V. O. Toporkov (Cicikov), I. M. Moskvin (Nozdrov), M. M. Tar­­chanov (Sobakevici), M. N Kedrov (Manilov), L. M. Leonidov (Pliușkin) și M. P. Lininova (Korobocika). Comemorarea lui Haşdeu şi a picto­rului Grigorescu Duminică s-a comemorat la Câm­­­pina în chip deosebit împlinirea a 25 ani de la moartea lui Bogdan Pe­­triceicu Haşdeu şi a pictorului Gri­gorescu, al cărui mormânt se află tot la Câmpina. Au fost invitaţi la solemnitate toţi reprezentanţii culturii româneşti dar n’au venit decât maestrul Costin Pe­­trescu din partea Ateneului Român şi profesor Scarlat Dumitrescu, pre­şedintele asociaţiei spiritiştilor „B. P. Haşdeu“. S’a oficiat un serviciu divin la mormântul marelui pictor apoi au ţinut cuvântări protoereul Opriş şi a­­vocat Ionel Dumitrescu, în numele ateneului popular „B. P. Haşdeu“. In urmă numeroasa asistenţă, for­mată din toţi intelectualii câmpineni a vizitat castelul Iulia Haşdeu, pre­cum şi casa in care a locuit pictorul Grigorescu şi care a fost incendiată şi jefuită pe vremea ocupaţiei ger­mane. Alături însă fiul marelui pic­tor a ridicat altă casă unde a strîns tot ce a mai putut salva din operele părintelui său. După amiază la ora 3 a avut loc un festival artistic la teatrul Mo­dem, organizat de d. Constantin Barbacioru, preşedintele ateneului popular „Bogdan Petriceicu Hasdeu“. Au rostit discursuri d-nii Barba­cioru, profesor Costin Petrescu din , Bucureşti, profesor Cornil de la liceul Palatul justiţiei RECURS CONTRA LEGII CONVER­SIUNII Secţiile unite ale Casaţiei au fost sesizate ori cu un nou recurs prin care se denunţă ca neconstituţio­nală dispoziţia art. 35 din legea con­versiunii. Acest text se invoacă in faţa instanţelor de urmărire, de că­tre debitorii urmăriţi, spre a obţine suspendarea urmăririi, până după pronunţarea instanţei specială de conversiune, asupra cererilor lor de asanare introduse în termenul legal, înalta Curte de Casaţie secţia II a luat ca normă să admită suspenda­rea cerută de debitor pe simpla do­vadă că are introdusă cererea de conversiune la instanţa specială. A­­celaş lucru urma să se petreacă şi eri în recursul făcut de debitorul Debobeanu împotriva ordonanţei de adjudecare a tribunalului notarial Ilfov, prin care i s’a vândut la lici­taţie publică moşia ipotecată, ca o consecinţă a urmăririi făcută de creditoarea „Banca Românească a Orientului“. Recursul a fost suspen­dat până când secţiile unite vor de­cide dacă art. 35 este sau nu consti­tuţional. NUMEROŞI COMUNIŞTI TRIMIŞI IN JUDECATA Instrucţia fiind terminată, d. ju­decător Stănescu a dat ori ordonan­ţă definitivă prin care trimite în judecată 30 de comunişti printre cari sunt: Haia Gruenb­erg, profe­soară particulară de chimie şi ma­tematică, Edlis Frima, studentă, Gena Cotig zisă Golda, brodeuză, Ana Averbuch, lucrătoare, Petre Ap­­teker, student in drept, Marcu Smi­­lovici, lucrător ţesător, etc. Ei sunt acuzaţi că au uneltit împotriva or­­dinei de stat. Dosarul a fost înain­tat tribunalului care va fixa terme­nul de judecată. A început anul polar in Septem­brie 1932 și se va sfârsi in Septem­brie 1933. Ideia „anului polar“ a fost dată acum 50 de ani de meteorologul au­striac Weyprecht şi a fost primită cu entuziasm de specialiştii de a­­tunci, experimentându - se prima oară la 1882-1883 cu concursul a nouă state. Propunerea lui Wey­precht, ca anul polar să se repete la 50 de ani, a fost de asemenea luată in consideraţie; lucrările de acum o jumătate de secol vor fi repetate, bineînţeles cu instrumentele moder­ne, mult superioare celora de la 1882. In ce constă un „an polar“? Meteorologia se bazează pe obser­­vaţiunile făcute simultan în cât mai multe puncte ale globului şi trans­mise, prin telegraf sau radio, birou­rilor centrale de previziune. Cen­tralele cele mai bine organizate sunt „Office National météorologique de France“ şi „Weather Bureau“ din Washington, care primesc rapoarte radiotelegrafice zilnice dela sta­ţiunile permanente polare, sau dela altele, cum e cea din Spitzberg, uneori chiar de patru ori pe zi. Anul acesta au plecat în ţinutu­rile polare 34 expediţiuni, care vor lucra toată iarna, primăvara şi vara viitoare, mărind astfel în mod ex­cepţional actuala reţea meteorolo­gica mondială. Pentru a mări interesul ştiinţific, profesorul Piccard proectează o a treia ascensiune in stratosfera din ţinuturile polare, la care fără să ia parte personal, îşi va da concursul technic. Nici­odată Polul Nord n’a fost a­­saltat de atâţia savanţi. In plus, ex­ploratorul american Lincoln Ells­worth anunţă un mare raid spre Polul Sud, plecând în avion din gol­ful Ross până la polul geografic. Meteorologia unei ţări e coman­dată în bună parte de situaţia at­mosferică a ţărilor vecine şi chiar a unor ţinuturi la mii de km. depăr­tare. E stabilit bunăoară că Româ­nia e vara la discreţia centrului de mare presiune din Azore, de origine dinamică. Iarna depindem de antici­­clonul din Siberia, de origine ter­mică. Abia de la 1833 s’au introdus no­ţiunile noui precum „fronturi po­lare“, „valuri de frig“, datorite ae­rului rece polar transportat spre e­­cuator de curenții atmosferici. In­­tr’un articol publicat de curind în „Revue Générale de Sciences“, fizi­cianul J. Rouch afirmă că „una din cheile timpului e in regiunile pola­re“. Există și o gazetă a polurilor, a­­părind bine înţeles în limba engleză şi numai de două ori pe an. E „The Polar Record“ din Cambridge, care anunţă că la experienţa anului po­lar iau parte 44 sta­te, între cari şi România, dar nu toate trimit dele­gaţi la poli; de aceia numărul ex­pediţiilor e de 34 cum am arătat mai sus. Polonia a trimis câţiva meteoro­logi la Spitzberg, Brazilia va o­­pera la ecuator şi România, din mo­tive bugetare, face anul polar la Bucureşti. Să nădăjduim că peste 50 de ani, in 1982—83, ţara noastră va putea lua parte în mod efectiv la al treilea an polar, trimiţând escadre de stra­­tonare spre ambele poluri ale plane­tei.... L. F. CRONICA ȘTIINŢIFICĂ ANUL POLAR Informaţiuni D. I. G. Duca a părăsit Capitala, plecând la moşia Măldărăşti, unde va rămâne până Vineri, când se­ va întoarce în Capitală pentru a pre­zida şedinţa sfatului parlamentar al partidului. Ultimul număr al revistei „Radio,­fonia“ publică textul complect al legei pentru „garantarea dreptului de audiţie radiofonică prin comba­terea perturbaţiunilor de orice fel“, proect votat la Cameră în preceden­­ta sesiune parlamentară şi depus actualmente la Senat. D. profesor Ion Răducannu, recto­rul academiei comerciale şi indu­striale, a fost cooptat în consiliul general al cooperaţiei în locul d-lui Dim. Gusti. Deasupra Mării Negre s’a lăsat ori o ceaţă deasă. Din această pri­cină vasele aflate în larg au anco­rat în portul Constanţa la ora 10 dimineaţa când ceaţa s’a ridicat. D. Al. Cantacuzino-Paşcanu, di­rectorul general al aviaţiei civile pilotând un avion Messerschmidt a plecat la Balcic pentru a inspecta şi da directive în vederea nouei aero­gări ce se construeşte acolo. începând cu ultimul număr, excelenta revistă „Radio­fonia“ a introdus o rubrică regulată „Pe marginea programului vorbit“, în care se comentează şi se lămureşte pe înţelesul tuturor cuprinsul con­ferinţelor, cari se ţin săptămânal la Radio,Bucureşti. In cassa primăriei Baldovineşti- Romanaţi s’au găsit mai­ multe bancnote false de 1000 lei. Parchetul a dispus arestarea ca­sierului, anume Ciurică, bănuit că n’ar fi străin de aceste falsificări. Meetingul aerian al societăţii „Ar­pa” s’a amânat pentru ziua de 16 Octombrie. Odată cu meetingul se va des­chide şi o expoziţie aviatică. Publi­cul va putea vedea toate avioanele cumpărate de „Arpa“. In dimineaţa zilei de 2 Octombrie la ora 8 va avea loc un pelerinaj în satul Cristeşti unde se găsesc mormintele tatălui, bunicului şi străbunicului lui B. P. Haşdeu. Pelerinajul este organizat de ate­neul român „Marele Voevod Mih­ai din Suliţa-Hotin. La ora 11 dimineaţa se va oficia un parastas pentru odihna suflete­lor lui Ion, Tadeu, Alexandru, Bog­dan şi Iulia Haşdeu. începând de la 1 Octombrie se va suprima anexa la tariful interna­ţional pentru transportul călători­lor şi bagajelor intre Europa Occi­dentală şi Europa Orientală, via Postumia (ediţia din 1 Aprilie 1925). „CONTENCIOSUL”, birou de in­­formaţiuni judiciare şi administra­tive, se ocupa cu rezolvarea ches­­tiunilor de orice natură înaintea tu­­turor instanţelor judecătoreşti sau autorităţilor publice din Capitală. Sunt scutiţi de cheltuelile depla­sării cei din provincie, cărora „CONTENCIOSUL” le înlesneşte prin corespondenţă aranjarea intereselor şi îndeplinirea oricăror formalităţi, lămurindu-i şi cu consultaţiune în orice materie juridică. „CONTENCIOSUL” funcţionează permanent sub conducerea d-lui a­­vocat M. Graur în palatul ziarelor „Adevărul" şi „Dimineaţa“, Bucureşti Comerciantul clujean Ferek Ion, care a sustras 300.000 lei de la fir­ma „Columbia“, a dispărut fără ur­me. El a fost pus în urmărire. , Pentru anul 1932 sunt programate următoarele voiajuri de studii şi plă­cere HAPAG: Diverse călătorii individuale da studii şi plăcere spre America de Nord şi Sud cu plecări săptămânale. 3 voiajuri spre America Centrală cu vizitarea localităţilor: Anvers, Bruxelles, Barbados, Trinidad, La Guaira, Caracas, Puerto Cabello, El Palito, Curacao, Puerto Colombia, Barranquilla, Cartagena, Cristobal, Port Limon, Puerto Barrios, Ply­mouth, Cherbourg, Amsterdam, Ham­burg, de o durată de 55 zile cu pre­ţul de RMK. 1365. 1 voiaj „In jurul lumii“ cu vizita­rea a 30 ţări din continentele: Eu­ropa, Asia, Africa şi America. Par­cursul 80.000 km. Durata 132 zile. Diverse călătorii spre ţările Mărei Mediterane cu vizitarea localităţile: Berlin, Hamburg, Rotterdam, An­vers, Southampton, Lisabona, Cintra, Ceuta, Tetuan, Malaga, Palma de Mallorca, Valldemosa şi Genova. Cereţi prospecte detailate şi infor­­maţiuni la Biroul de Voiaj Hamburg Amerika Linie S. A. R., București, Calea Victoriei 84. i înscrierile jj I pentru ‡ j ! SPLENDIDA EXCURSIE j | Budapesta ki Vie nai organizată de revista ]! Realitatea Ilustrată' ii se închid la 6 OCTOMBRIE a. c.;j :Mai sunt disponibilei! ¡i 120 lOCUrii: ! j deoarece numărul pârtiei­;! ! I­nantilor este limitat. ¡! Plecarea are loc la 11 12 Octombrie a. c. !! ! Inapoerea la 19 Oct. I­­I . lat normii de persoană se cuprind: Călăto­­­­ria dus şi întors, paşaport­ colectiv cu vizele necesare, găz- j duirea la hoteluri de primul rang­­ şi pensiune complectă în tot J timpul şederei la Budapesta şi­­ Viena, mari circuite cu autobuze, J vizitarea principalelor palate şi, muzee cu ghizi, reduceri la teatre­­ şi music-hall-uri, etc. | Cereţi prospectul gratuit cu­­ toate detaliile la «REALITATEA­­ ILUSTRATA», Str. Const. Miile­i 7-11 (Secţia excursii). |

Next