Adevěrul, decembrie 1932 (Anul 46, nr. 15004-15028)

1932-12-01 / nr. 15004

ANUL 46­ No. 15004 Joi 1 Decembrie 1932 6 pagini rnivmATnm- ^ beldiman fundatori: const. milj •. 1 200 lei pe 3 luni 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni In străinătate dubla 3 LUI B1R008ILE: Basarești, Str. Glast. Mills­­Sirintari No. 5-7­9 Centrala: 3-2470. TELEFOANE: Direcția: 3-2474; Provincia: 3­1066. 06ministr.,ztia- 3.2473. ,­Viitorul“ explică pe larg de ce sunt naţional­­ţărăniştii adversari ai conversiunii. ...D. Dinu Brătianu, care a obţinut în Casaţie hotărîrea de neconstituţionalitate a conversiunii, nu mai face parte din partidul liberal ? Campania liberală Cu întrunirea publică pe care a ţinut o Duminică în Capitală, parti­dul liberal a pornit campania, me­nită, în intenţiunea sa, să ducă la răsturnarea guvernului. D­ I. G. Duca a anunţat această campanie, în ultima şedinţă a comi­tetului executiv. Tot d-sa a des­chis-o Duminică, cu un discurs, care după toată aliura sa, a dovedit in­­tenţiunea şefului de a duce trupele sale într-o bătălie decisivă. De ce oare, crede partidul naţio­nal-liberal, care a împlinit patru ani de opoziţie, pe cari i-a trecut, tre­­bue recunoscut, cu mult calm şi cu o resemnare conştientă, aşteptând în certitudine că ceasul lui va suna — de ce oare partidul acesta ar so­coti tocmai momentul de fată ca cel în care nu-i mai este îngăduit să aştepte ? D. Duca a dat în discursul său, un răspuns acestei întrebări. „Guvernarea national-ţărănistă — a declarat d-sa — nu poate fi pre­lungită, căci ţara e în primejdie. O serie întreagă de probleme, cere o grabnică rezolvire. De şase luni, actualii guvernanţi stau în faţa bol­navului, lăsând ca răul să sporea­scă în proporţii cu adevărat îngri­jorătoare. De fapt guvernarea na­ţionalilor ţărănişti, în ambele lor ipostase , în ipostasul Vaida şi în ipostasul Maniu, a fost şi este, nu numai guvernul tuturor incapacită­­ţilor. El s’a dovedit a fi şi guvernul tuturor amânărilor“. Şi invocând câteva din proble­mele acute şi din actele guvernului, d. Duca a conchis : „Cu alte cuvinte, guvernarea na­­tional-tărânîstâ, a dus înăuntru la catastrofă, ,n afară la discredit". Şi uzând de maniera retorică di­rectă, d. Duca s’a adresat celor din sală, auditorilor săi, şi i-a întrebat: „partidul liberal poate el dezerta de la datoria sa într'o asemenea pri­mejdie?“. Şi tot d-sa a răspuns : „Nu“.­ Nimeni nu va putea contesta că situaţiunea este acum foarte grea şi cu drept cuvânt îngrijorătoare. Insă, după cum am mai spus şi altădată, nu se poate arunca toată răspunde­rea ei, asupra unei guvernări, care nu durează decât de şase luni, care este în luptă cu dificultăţi create de probleme, cărora nici în alte părţi ale Europei nu li s’au găsit încă so­luţii şi cari sunt atât de delicate şi de complicate, încât nu pot fi le­cuite de azi pe mâine, nici prin aşa zise mijloace energice, cari, ar pu­tea poate mai mult strica decât drege. Acestea spuse nu noi vom nega, că guvernarea naţional-ţărănistă, nu e destul de vioaie şi nici destul de promptă în acţiunea ei. Ea ştie a­­cum perfect ce lipseşte ţării, are poate şi unele soluţii pe cari ar vroi să le aplice, dar stă ca omul încăl­zit vara, pe marginea basmului, şi nu îndrăzneşte să se arunce în apa rece şi binefăcătoare. S’a reproşat adesea d-lui Maniu lipsă de hota­­rîre, după cum s’a reproşat d-luî Vaida că se pripeşte cu hotărîrile. Adevărul este, că d. Maniu nu e un nelîotărît, că adică odată ce ia o ho­tărâre, o execută cu curaj şi cu acea dragoste de a lua răspunderea, care e considerată ca marea calitate a comandanţilor. Dar d-lui Maniu îi trebue timp, pentru ca să ia o hotă­­rîre. Prin firea d-sale, d. Maniu este un partizan al politicii dilatorii și un cunctator. D -sale îi place să numere foile din plăcinta politică pe care vrea s-o coacă. Şi nu e un caz unic sau rar, chiar printre marii bărbaţi de stat. Numai că vremea de azi, cu greutăţile ei, nu e favo­­rabilă şi nu suportă o asemenea po­litică. Evenimentele se desfăşoară repede acum şi ziua de mâine e de­parte de a mai semăna cu cea de azi şi de eri. O soluţie bună azi, este insuficientă, dacă nu irealiza­bilă mâine. Situaţia actuală reclamă deci ho­­tărîri repezi şi virile. Dar ele re­clamă înainte de toate un program clar de măsuri imediate. E necesar ca omul politic, care deţine sau re­vendică puterea, să ştie perfect ce vrea, fie chiar că ce vrea nu ar fi perfect, căci acum mai n­ult ca ori­când, e adevărată maxima, că o po­litică rea, e mai bună decât nici o politică. De aceea socotim, că nici discursul d-lui Duca, cu care d-sa a deschis campania de răsturnare a guvernului, nu a fost complet. D-sa a sunat, cu marele d-sale talent, fanfara adunării și atacului, dar nu a ținut să arate, ce anume măsuri crede d-sa că se impun în momen­tul de fată, afară doar dacă nu se­­poate, că singura măsură ce se im­­pune este, ca guvernul să plece. Dar plecarea unui guvern e numai sfâr­­șitul sau începutul — cum vrei s’o iei — al unei acţiuni politice. Am zice poate mai bine, sfârşitul unei acţiuni, ce se vede, dar începutul u­­nei acţiuni ce rămâne încă să se vadă. Dacă însă ceri sfârşitul, tre­buie, mai ales în împrejurările de azi, să arăţi măcar în vorbe, ce vei face tu, când vei fi în locul celui pe care-1 înlături. Aci d. Duca pare a se referi la creditul istoric al partidului său. In diferite ocazii acest partid a fost chemat la cârmă, în împrejurări grele. Iar România veche şi mică, chiar adversarii lui, au socotit in a­­nu­me momente grele, că numai el ar putea face fată situatiunii. La a­­ceasta a făcut aluzie d. Duca, spu­nând Duminică, in discursul său, că „partidul national-liberal şi-ar lua o grea răspundere faţă de generaţia viitoare, dacă îi s’ar putea aduce mâine învinuire, că, din slăbiciune sau din laşitate, a îngăduit ca Ro­mânia întregită să ajungă in situa­ţia, pe care a ştiut s’o evite în cele rm­ai grele împrejurări, României mici“. .. ••• Dar tocmai fiindcă împrejurările de azi sunt fără precedent, ar fi fost necesar, ca să se ştie, cum ar înţe­lege partidul national-liberal să facă fată situatiunei. Spunem acestea şi nu mai insis­tăm asupra chestiunii dacă momen­tul e propice neutru agitaţiuni po­litice vijelioase. Căci nu se poate desconsidera şi nu se poate îndea­juns considera forţa politică a par­tidului naţional-liberal şi ce însem­nează când şeful său, totdeauna a­­tât de cugetat şi de cumpătat de­clară, că „până acum lupta lor au dus-o încrezători în puterea ideilor şi a convingerilor, de azi inainte însă vor şti să­­ imprime, de va fi nevoie, caracterul care să asigure pe deplin izbânda „forţelor sănă­toase“, adică a forţelor sale“. In aceste cuvinte e cuprinsă o a­­meninţare, care e menită să adauge încă ceva, la gravitatea situaţiunii, care, după constatarea şefului, a chemat partidul liberal, pe planul de luptă. EL Brănişteanu DIPLOMAŢIA RUSEASCA DE AZI S’au schimbat oamenii, dar nu şi metodele Discuţiunea amplă ce s’a făcut, in parlament şi în presă, asupra tra­tativelor duse cu Rusia sovietică pentru încheerea unui pact de nea­gresiune, a avut darul să eviden­ţieze duplicitatea diplomaţiei ru­seşti — duplicitate aproape orga­nică, adusăj||H^Mnurile cu alte state şi rămasa a aceeaş azi ca în tre­cut.­­­­ In adevăr, prin semnarea pactului Briand-Kellogg, Sovietele îşi luaseră în mod solemn angajamentul să nu recurgă la violenţă pentru tranşa­rea oricărui litigiu, de orice natură ar fi. Obligaţie solemnă, luată prin­­tr’un instrument internaţional alcă­tuit de doi bărbaţi de seamă şi care a fost adoptat de încă 54 de state şi pus sub garanţia Societăţii Naţiu­nilor. Cum angajamentele luate erau perpetui, părea că situaţiile câşti­gate ar fi definitive şi, prin urmare, dacă s’ar fi simţit nevoie de un nou pact, care să strângă şi­­ mai mult relaţiile amicale creiate prin sem­narea pactului Briand-Kellogg, a­­cesta putea fi uşor încheiat, dacă textul propus ar fi o întărire a tex­tului existent, fiecare stat având in­teresul să-şi perfecţioneze actele di­plomatice, care-i garantează securi­tatea. Simpla citire însă a textului pro­pus şi în special al protocolului fi­nal îivederează oricui, chiar şi ce­lui mai profan interpret al unui tra­tat internaţional, că textul pactului de neagresiune nu numai că nu con­sideră definitiv câştigată situaţia creată prin pactul Kellog, dar o în­răutăţeşte prin inserarea câtorva cuvinte, din cari oricând s’ar putea deduce o recunoaştere a noastră că între noi şi Rusia sovietică ar exista astăzi un litigiu­ Dacă mai adăugăm că Rusia refuză să semneze cu noi un text identic cu cel pe care îl ac­ceptă dela Polonia, putem deduce lesne intenţia diplomaţiei ruseşti de a pune, sub o formă publică şi in­ternaţională, din nou chestiunea Ba­sarabiei, care pentru noi este defi­niti­­v tranşată. Dacă toţi suntem de acord să în­treţinem cu vecinii noştri de la Ni­stru relaţiuni cât mai cordiale, dacă Cu toţii acceptăm să angajăm tra­tative pentru găsirea unei formule care să îngădue reluarea raportu­rilor diplomatice, întemeiaţi de asi­gurările ce ni s’au dat că Moscova este animată de cele mai amicale intenţiuni, este însă firesc să fim ne­încrezători, când vedem că toate a­­ceste încercări din partea republi­­cei sovietice au scopul de a repune în discuţie fruntariile noastre.Şi astfel vedem că, ţaristă sau sovietică, Rusia păstrează încă nu numai aceleaşi tendinţe imperiali­ste, dar înţeleg să uzeze de meto­dele pline de duplicitate cari carac­terizau înainte diplomaţia ţaristă. Ne reamintim, astfel, de cunoscu­ta frază din scrisoarea contelui Or­lov, ambasadorul ţarului la Con­­stantinopol, însărcinat să întreţie bunele raporturi cu Sublima Poartă, adresată contelui Nassebrode, mi­nistrul de externe : „Turcia trebue mângâiată cu o mână şi înjunghiată cu cealaltă mână". Ne reamintim concluziile rapor­tului prinţului Gortchakov, care prezenta ţarului tratatul de la Ber­lin, încheind că nu trebue pus temei pe semnătura celor trei împăraţi, şi ţarul adăugase : „Aceasta e şi pă­rerea mea“. Dar mult mai viu ne aducem a­­minte de nota generalului Poliva­­nov, ministrul de război al lui Ni­colai II, dată în plin război mon­dial la 20 Noembrie 1916, în mo­mentul în care armatele noastre luptau alături de armatele ruseşti şi în care, după ce se exprimă teme­rea că realizarea, în caz de victo­rie, a convenţiei încheiate să nu ne facă prea puternici prin alipirea te­ritoriilor cucerite de la imperiul au­­stro-ungar, conchidea că : „Făgăduiala de concesiuni terito­riale, făcută României in acel tra­tat pentru intrarea in război, tre­bue fără îndoială supusă unui nou examen". Se pare că și sub Soviete, politica externă a Rusiei a rămas aceiaşi. S-a schimbat regimul, dar metodele sunt aceleaşi. înlăturarea regimului ţarist tre­buia să însemne însă o răsturnare totală a metodelor lui. Sovietele au proclamat, dela instaurarea lor, că înţeleg să creeze raporturi între state bazate pe cea mai deplină sinceritate, încheiate din voinţa şi în interesul popoarelor, public, prin suprimarea diplomaţiei secrete. In discursuri înflăcărate, conducătorii de azi ai Sovietelor au vestejit du­plicitatea acelor relaţiuni şi şi-au făcut chiar un punct de program din înlăturarea lor-Ce interes pot dar avea să lase să se acrediteze că venirea lor la cârma statului rusesc a însemnat numai o simplă schimbare de per­soane fără să aducă cea mai mică modificare sistemului diplomatic în vigoare ? Dacă voesc relațiuni de bună ve­cinătate ca noi să o spună sincer şi suntem gata oricând să întreţinem cele mai cordiale raporturi. Dacă nu voesc şi menţin pretenţiile lor ab­surde asupra unui teritoriu româ­nesc s’o spue făţiş spre a ne lua fiecare măsurile ce vom crede de cuviinţă. Depinde numai de Soviete să ne convingă că Rusia de azi e, într’a­­devăr, o tară nouă. Lascar A­­rton­iu Glose politice— JUSTIŢIA Decizia Casaţiei, in chestia cons­­titutionalităţii legii conversiunii da­toriile agricole, a redat actualitate unei probleme de multe ori discu­tată, condiţiile în care judecătorii au a cerceta şi aplica legile. Sunt unii cari pretind că pentru judecători, nu trebue să existe nici un considerent social. Ei nu trebue să aibă înaintea ochitor decât tex­tul şi doctrina rece, neinfluenţată de convulsiuni sau conflicte sociale. Pentru alţii insă, rolul judecăto­rilor nu este si nu trebue să fie atât de impersonal şi in afară de cadrul actualităţii şi acuităţii sociale. Ju­decătorul trebue să ţină cont de condiţiile speciale, căci altfel el contribui indirect la producerea dreptului revolutio­iar. Aşa­dar două teze tpise cari stau fată in fată şi cari, din moment ce se grefează pe o problemă politică, nu pot să nu dea loc la polemici şi lupte. Nu vom căuta să cercetăm de partea cui este dreptatea. In ce ne priveşte, credem că elementul so­cial, în special în condiţiile de as­tăzi, este decisiv şi deci nu este cu putinţă să-l nesocotim când e vor­ba şi de problema dreptului Dar mai este un lucru care, pare­­se, nu este luat in seamă. Este vor­ba de raportul dintre magistratura noastră si elementul politic româ­nesc. Işi inchipue cineva că dacă, in loc de nehotărîre si ipocrizie, for­tele vii ale partidelor noastre poli­tice ar fi fost de acord. Casaţia ar­fi hotărît cum a hotărît ? Decizia nu este ca o consecinţă îndepăr­tată a descomputerii generale de care sunt cuprinse partidele noas­tre ? UN VOLUM D. I. G. Duca a avut buna inspi­raţie să adune într’un volum — „Portrete şi amintiri“ — o serie de conferinţe, essai-uri, portrete si ar­ticole, rostite sau scrise in cursul vremurilor. Căci d. Duca nu știe să facă nu­mai politică. D-sa este si orator de mare talent si un scriitor, căruia o­­ratorul nu-i face umbră. Cetirea volumului este o delec­tare. Defilează de rând figuri în­semnate ale politicei din trecut, de la noi și din străinătate. Pe de altă parte regăsim acolo acele perle mi­nunate cari se cheamă „Mâinile", apoi portretele lui: Clemenceaau, Lord Thomson și altele. Volumul ne dă ab­iei imaginea însușirilor intelectuale şi a talen­tului complex al d-liv Ducu. Nu e vorba numai de admr­abile carac­terizări și portrete. Deseori în fra­ze impecabile, găsim şi adâncime de analiză şi profunzime de cuge­tare. D. Duca m­i ciulea-­ă numai: nici nu zugrăveşte numai. D-sa reuşeşte să încetăţenească acel gen admira­bil —­ în care excelează Emil Lud­wig — prin care redarea istoricu­lui se face in forma vie a reînvie­rei personagiilor.­­ Lucrarea d-lui Duca va rămâne! Cine vorbea de desfiinţarea Sa­lonului Oficial? ■ M’am numărat intre cei cari n’au crezut în această suprimare; şi de aceia închin cu mulţumire primul meu foileton din toamna aceasta salonului de desen şi gravură dela Şoseaua Kisseleff, organizat de un juriu pe care îl prezidă însuşi mi­nistrul instrucţie, al cultelor şi al artelor.: d. Dimitrie Gusti. Este un salon modest, de înfăţi­şare aproape austeră, dar el rezer­vă delicate plăceri iubitorilor plas­ticei. D. ministru al artelor a înţeles că chiar în aceste vremuri de res­tricţii şi reduceri bugetare, Statul nu poate să refuze sprijinul pe care i-l cere arta naţională. Şi cu mij­loace puţine a ajutat să se înfiri­peze această expoziţie de alb şi ne­gru, la care participă cei mai mulţi dintre artiştii noştri. Ţinuta ansamblului este excelen­tă. In ciuda crizei si a indiferenţei publice, talentul îşbucneşte aici la fiecare pas, în accente când ironi­ce când fanteziste, câteodată grave şi adânci, aproape totdeauna pline de vioiciune şi de interes. Artiştii noştri nu dezarmează. Ei opun un surâs maliţios vitregiei vremii. Putem spune azi că plasti­ca românească reprezintă o înfăti­­­şare constantă şi durabilă a sensi­bilităţii naţionale. Când amatorii plini de teamă in faţa fiscului şi a zilei de mâine, nu mai cumpără nici măcar pictură, cei mai buni dintre pictorii noştri ne împie la o expo­ziţie de alb şi negru pagini alese, intimă sărbătoare, pentru foarte puţini dintre cei muit­ chemaţi. * Cu cine să încep obişnuita înşi­ruire, care va fi, de data aceasta pera grăbită şi, facă!, incomplectă. Iată câteva din foile risipite al­e lui Jean Steriadi, spirit şi viaţă dă­ruite prietenilor din belşug şi cu o mărinimie care nu-şi află pereche. „Steriadi văzut de­­ însuşi“, sau „Steriadi şi prietenii săi“ ar putea fi titlul celor câteva albumuri în care s-ar putea gr­ipa aceste încân­tătoare însemnări. Nici unul dintre pictorii noştri nu a găsit până a­­cum în viaţa cea mai apropiată, şi mai curentă, prilej pemru atâta glu­­­meaţă filozofie îlustratâ. * Cu alt înţeles, dar tot atât de preţioase sum „desenurile colora­te“ ale lui Palady. Darul de obser­vaţie al artist­ului te exercită aici mai puţin asupra oamenilor, indi­vidual priviţi, şi mai mult asupra lucrurilor, aspecte orăşeneşti, col­ţuri de natur­ă. O viziune subtilă transcrie fără emoţie aparentă de­talii amuzante; ele înseamnă la­o­­laltă o fină emoţie de artă. Ştefan Popescu ne dă şi în de­­senuri măsura­ talentului său prob şi robust. Un pâlc de arbori, o linie de dealuri, lumina orizonturilor de­părtate trăesc în câteva trăsături simple, clare, organice. Dar aici emoţia nu se mai ascunde; totul este vibraţie mărturisită, armonios exprimată. Pe pagini cât o foaie de caiet, mâna puternică a lui Petreşcu im­primă pecetia sa indiscutabilă: linii aspre, contraste viguroase, rezo­nante care se prelungesc.­­ Dimpotrivă, trăsături fluide şi de­­o grafie aeriană, alcătuesc studiile de nud ale lui Tonitza. Atitudini ferme, valori, sum lămurite cu im­perceptibile indicaţii, care amintesc unele însemnări ale lui Rodin. Compoziţii in­sanguină, de meto­dică construcţie, vădesc una din feţele cunoscute ale talentului atât de felurit ale lui Teodor­escu-Sion. * In jurul acestora se grupează fi­nele manifestări­lor atât de dem­ne de interes: profilurile de animale semnate de Mac Constantinescu, de o simpli­tate şi de un accent care se ridică spre stil; însemnările spaniole ale d-nei Lucia Demetriade-Dărăcescu, pline de pitoresc şi delicat umor; studiile de nud ale lui Take So­­roceanu; notaţiuni vioae şi pline de vervă, în care se simte şi materia şi mâna; monotipurile colorate ale lui R. Iosif, de atât de caldă și bogată al­(Citici continuare în pag. II-a). M­II, FORME, CULORI Salonul oficial de EUGEN CRĂCIUN Se pregătesc — şi nu numai in Norvegia! — serbări pentru pome­nirea lui Björnstjeme Björnson. Recitim, deci, din opera lui, câte scrieri se află în librăriile noastre, în traducerea franceză ori germană. Răsfoim şi tălmăcirile româneşti. Pe acestea nu însă in vreo ordine cronologică (adică începând dela „Un peţitor îndărătnic“ tipărit în 1885 la Sibiu în Biblioteca poporală a Tribunei), ci luăm întâi cartea ce ni-a lăsat, acum vreo douăzeci de ani, impresia de mai sprintenă: „Veselul ştrengar“, în versiunea ro­mânească a d-lui D. N. Ciotori. Ajungând la fraza: „într’o zi iedul lui curind sări peste curte şi se duse departe în pădurea de pe munte", ne-am pomenit cu bucu­ria unei recunoaşteri. Iedul scandinav ce sare zăniszul ogrăzii are, va-să-zică, obiceiurile, ţuguiului sau vălu­lui daco-roman, care-a dat naştere zicătorii: „Ca­­ura sare masa._ şi iada sare casa“. Bun! Dar urmări cu lectura: „Cyvind nici nu băgă de seamă că lipseşte ledul, până în spre seară. A­­tunc­i se gândi îndată ca nu cumva să-l fi mâncat lup«­­ri plecă să-l caute. Tot cornul îi era aprins din cauza oboseleî, când se opri şi, uitându-se în toate părţile şi ascultând, începu să-l cheme: Kille, Kille, Kille, Kille iedule“. In paranteză, d. Ciotori adaogă: „citeşte citic!“ Adaosul nu ne mul­ţumeşte şi facem următoarele re­flecţii: Oricât de nud­te interjecţii — şi numiri pentru răsfăţarea animale­lor — ar avea vreo limbă, tot se cuvine să-şi însuşească şi dintr’alte limbi. Ba, scriitorul e silit, nu arare, ori, să şi le creeze. Craioveanul N. O. Dalocrin, In „Imnuri japoneze“ întocmeşte—el— atari interjecţiuni. Unele sânt chi­uituri ce vor să fie extrem-orientale: Şi-i codru secular Hila, hilă, hilar ! Alta e menită să arate cum ii cade cineva tronc la inimă cuiva. Iată pădurarul este o Ispită Ce mustaţă are, şi e răsucită — Una două — dă ! Ţăcia ,ţăcia, ţa ! Unor atari Interjecţii, filologul Al. Philippide li va face loc în rân­dul „cuvintelor umane, nesuscepti­bile de a primi forme gramati­cale“ şi dintre cari „unele repre­zintă lucruri fizice şi sânt anom­a­­topeice; altele reprezintă sentimen­te şi sânt sunete reflexe; altele re­prezintă voinţi şi sânt de cele mai multe ori nume izolate ori producte ale voinţei“? In tot cazul încercarea dallocri­­niană este motivată. A crezut că limba românească n’are echivalente coreografice, joviale şi de tam-tam pentru lubricele paradise exotice. Şi a inventat. Dar prin ce se poate motivă acel: „Kille, Kille, Kille, Kille“ care se citeşte „Cille, cille, cille, cille“ din traducerea d-lui D. N. Ciotori? Ca interjecţie de chemare a că­piţelor o avem pe „silica, silica!“. Dicţionarului academic i s’a comu­nicat şi strigătul: „piţă, piţă!“. Şi strigătul acesta este tot atât de armonic-imitativ ca „ţugu-ţugu­­ţugu“ pentru chemarea animalului ce râmă şi ca „liba-liba-liba“ pen­tru invitarea la prânz a păsărilor gâgâitoare, şi ca şi altele din care Simeon Rusu a făcut nu de mult (în „Calendarul Izvoraşului“ din Bis­­triţa-Mehedinţi) studiul. Vorba în­tre om şi animal. Barbu Lazareanu CARNETUL NOSTRU Kille, Kille, Kille“ „Mentalitatea de economie“ Paternitatea acestei expresiuni a­­parţine d-lui E. Mirto, ministrul co­municaţiilor, şi este o expresiune care trebue reţinută. Pomenim că a fost întrebuinţată cu ocazia răspunsului dat la Cameră în chestiunea reducerii ce ar trebui să se acorde pe căile ferate ofiţerilor de rezervă. „Este adevărat — a spus d. Mirto­­r că nu avem o mentalitate de eco­nomie, atât de necesară pentru apă­rarea intereselor ţârii“. Şi a adău­gat : „Mai ales în momentele de faţă, este absolută nevoe de o ase­menea mentalitate de economie“. Ingăduindu-ne să observăm d-lui ministru Mirto că, nu numai în atât de grelele împrejurări de astăzi, ci chiar in vremuri de belşug şi de ex­cedente bugetare, economia este o virtute preţioasă, iar practicarea ei o datorie imperioasă pentru guver­nanţi, avem regretul să adăugăm că faţă de declaraţia d-sale nu se poate aplica zicătoarea cunoscută, care spune că „păcatul mărturisit e pe jumătate iertat“. Pentru că, fără supărare, dar po­vestea aceasta despre „economii mari“, „reduceri sângeroase“, a de­venit basmul cu cocoşul roşu. De asemenea, se vorbeşte mereu despre „simplificarea aparatului de stas“, văzându-se in această simpli- I ficare o necesitate imperioasă, ine­xorabilă. In realitate însă, a fost complicat şi i s-au adus adăugiri. De aceea, nu este deajuns să se constate un rău şi să se exprime în teorie dorinţa de tămăduire a rău­lui, fiindcă nu e vorba de teorii, ci de realităţi triste, deprimante. Sunt obligaţiuni dela care unui guvern nu-i este îngăduit să se sus­tragă. Una din cele mai importante obligaţii în împrejurările de astăzi este să aibă şi să aplice el „mentali­­tatea de economie“. N. Batzaria N A ?B *Tt I I AMÂNĂRI După ce s’a amânat — prin acor­darea unui moratoriu — soluţia pro­blemei datoriilor rurale, se va amâ­na — pe aceiaşi cale — soluţia chestiunii datoriilor urbane. ...Guvernul Maniu va rămâne, hotărît, guvernul tuturor amânări­lor! Klx. CHESTIA ZILEI Y­o-Yo Ministrul finanțelor lucrează la pregătirea bu­getului pe... 1 Aprilie. Insuficienţele partidului democrat american de PETRU COMARNESCU Nevoia unui nou partid al muncitorilor şi fermierilor Alegerea ca preşedinte a demo­cratului Franklin Roosevelt nu va putea mulţumi pe nici un adevărat democrat american sau străin. Aş­teptările puse în politica democra­ţilor au şi început a primi răspun­suri desamăgitoare. Se pare că Sta­­tele­ Unite nu se arată deloc dispu­se să amâne pe datornicii europeni, cel puţin de bună voe. Deasemenea ele vor să se retragă şi mai mult de la o cooperaţie internaţională, i­­zolându-se într-o activitate econo­mică şi politică naţională. Lacu­nele de înţelegere care se imputau partidului republican şi preşedinte­lui Hoover de a nu fi recunoscut interdependenţa mondială a naţi­­unilor-state şi de a nu fi colaborat cu toată inima pentru o restaurare economică şi politică, prin mijlocul miei susţinute politici internaţio­nale, tind, prin venirea la putere a democraţilor americani, nu să se micşoreze, ci dimpotrivă, să se mă­rească. Evenimentele recente cu urmă­­rile lor desamăgitoare nu pot con­stitui, totuşi, o surpriză pentru cei cari cunosc şi au trăit în viaţa po­litică americană. Aceştia ştiu că între partidul republican şi cel de­mocrat nu există nici o diferenţă e­­senţială şi că intr’unele state de­mocraţii promovează ideile republi­canilor, iar nu altele vice-versa. Par­tidele acestea două, singurele care contează deocamdată ca forţă po­litică în ţara în care economicul primează şi peste politic, trebuesc judecate mai curând după intere­sele pe care le reprezintă. Republi­canii reprezintă, astăzi ca şi în tre­cut, interesele capitaliste, pe când democraţii ineresele fermierilor, cu toate că şi printre ei sunt negustori şi lucrători de la oraş. Când Statele­ Unite erau o ţară de agricultori, partidul democrat predomina ca massă şi putere. Cu timpul, naţiu­nea industrializându-se şi devenind o mare putere capitalistă, republi­canii au luat conducerea politică, încercând în 1860 să realizeze şi o alianţă cu fermierii. Pe de altă parte, democraţii au urmat şi ei e­­voluţia industrializării agriculturii, schimbându-şi politica lor veche în­­tr’una de adjustare faţă de capita­lismul ultimelor decade, şi ajun­gând să ceară tarife protective, ca în ■1928. Dacă şi în sânul republicanilor sunt jocuri opuse de interese, unele industrii învestindu-şi capitalurile in străinătate şi netemându-se de competiţia străină sunt împotriva tarifelor ridicate,­­ apoi în rân­durile democraţilor deosebirile sunt şi mai pronunţate. Democraţii, cum scria, cineva, solicită voturile celor săraci şi subvenţii dela cei bogaţi pentru a apăra pe unii împotriva celorlalţi. Ceiace nu este posibil, în­tr’o ţară în care două la sută din populaţie posedă şaizeci la sută din (Citiţi continuarea în pag. II-a) HOTE UN ziar vorbeşte despre „econo­mia particulară şi economia de stat". Nu sínt acuma tot una? * S’A anunţat o conferinţă cu ur­mătorul subiect: „Teoria valorii in mecanismul economic"1. De când au dispărut „valoarea" şi „mecanismul economic", a rămas „teoria". Asta, da poate servi drept subiect de conferinţă. * SE vor suspenda execuţiile silite la oraşe. Era şi timpul — întrucât execu­ţiile ajunsese mai scumpe decât ca­petele... . ' " ' * ANUL acesta, nu se va decerne premiul Nobel pentru pace. ...Şi cu drept cuvânt. N’aţi vă­zut numai ce-a fost la noi cu pactul de neagresiune? ★ SE spune că impozitele nu se sporesc din pricina alegerilor. Vra­ să­ zică, tot sunt bune alege­rile la ceva!...

Next