Adevěrul, martie 1933 (Anul 47, nr. 15079-15104)

1933-03-02 / nr. 15079

mi 47 — Md. 15079 Joi 2 Martie 1933 ,Bnr...«n».î Äl V. BELDIMAN "iX' r, FDHBATOKlî CONST. MELLE K / jîM id 06 B." S LEI iâ^ «IILE î B«6MV$ÍL, SÍT. Cüttt. Mffll' I«. i~7—• SSj ■ j 38© lei pe 6 luni . * _______________________________________________________________________________________.__________________ 6 pagini . Centrala: 3.2470. TELEFOANE: . Direcţia: 3-2474. I Provincia: 3-1665, _______ ' Administraţia: 3.2473. Doi: luliu Maniu şi Ion Mihalache au avut o întrevedere «99 ■ «„Probabil ca să se felicite reciproc pentru telegramele de omagiu* pe care ie-au primit din ţară! " Război şi finanţe Ruina monetari şi economies a Japoniei « Deja eorespoadiattii nes»« «U» Pifit­­ De când Tokio a început politica, ceata naţionaliştilor exaltaţi din de agresiune în contra Chinei (în Sept. 1931), moneta japoneză, Ye­nul, s’a depreciat în proporţie de 60 la sută şi deficitul bugetar japon­­ez a crescut în aceeaş măsură. Dar aceasta nu tulbură pe condu­cătorii­­ Japoniei, fiindcă, sfidând o­­pinia întregii omeniri,­ — afară de aceea a fanaticilor reacţiunii, — ei încep acum să invadeze feholul şi, astfel, să­ împingă ,şi­­ mai jos Yenul şi să agraveze şi mai mult defici­tul. ■ • ■ . Noua ofensivă împotriva Chinei este o dovadă că guvernul din To­kio­ nu-şi dă seama de caracterul, aventuros al întreprinderii. El nu se gândeşte că,­ dacă se va alege chiar în cele din urmă cu un suc­ces politic şi militar, riscă să piardă leftul din cauza dezastrului finan­ciar şi economic ce ar putea să ur­meze. Cine reflectează mai adânc asupra situaţiei, poate să spună că mi e deloc exclus ca, după ce va rămâne cu­ Manciuria şi cu Jeholul, Japonia să sucombe pur şi simplu sub ruinele mizeriei. Condiţiile generale nu sunt fa­vorabile pentru Japonia, condam­nată la Geneva, având contra ei China care, atacată pe nedrept, de­vine tot mai pasionat naţionalistă şi­ revanşardă; având, apoi,'împo­triva ei" ostilitatea declarată a A­­mericei şi ostilitatea pasivă a Ru­siei, Japonia îşi închipueşte­­ că poate să înfrunte pe toţi şi­ să se lanseze în necunoscut. A mai fost un caz ca acesta. In timpul ultimu­lui război, guvernul german şi şe­fii militari­ germani­­şi-au închipuit şi dânşii că­ pot să înfrunte lumea. Dealtfel, Lordul Lytton, autorul ra­portului cu acelaş nume, şeful co­­misiunii care a făcut acum un an cunoscuta anchetă in China şi în Japonia, a spus acum, câteva zile, într’o conferinţă pe care a ţinut-o aci, la Paris, că guvernul şi statul­­m­ajor japonez, de origine şi de e­­senţă feudale, se aseamănă cu gu­vernul şi cu statul-major german de dinainte şi din vremea marelui război. ALSACIA*LQRENA DIN «iORDUtu ASIEI Guvernul din Tokio este convins că momentul de faţă este cel mai­ potrivit pentru realizarea scopuri­lor sale. Pe China, dezorganizată şi impotentă, o dispreţueşte. De Ru­sia nu se teme, fiindcă îşi zice că, orice s’ar întâmpla. Moscova nu va ■­ face război acum. America e de­parte şi întrucât priveşte Geneva, este încredinţat că marile puteri europene, dezbinate, ocupate şi ele cu probleme insolubile, nu se vor mişca. Tokio îşi face socoteala că duşmanii şi adversarii lui sunt acum neputincioşi şi că, deci, poate băga nepedepsit un buzunar Manciuria şi Jeholul. Dar în domeniul politicei interna­ţionale, socoteala de acasă se po­triveşte de obiceiu foarte puţin cu cea din târg. Evenimentele nu se desfăşoară mai niciodată în acest domeniu aşa cum au fost calculate. China, provocată şi umilită împinsă la­ exasperare, ’ poate da surprize. Nu trebue uitat că, acum un an, la Shanghai, japonezii s’au izbit, de o rezistenţă înverşunată din partea trupelor chineze din­ Sud. In orice caz este sigur că china nu va recu­noaşte niciodată stăpânirea. Japo­niei asupra Manciuriei şi a Jeholu­­lui şi ea, pe lângă Alsaciile Lo­­rene din Europă, vom avea una nouă, în nordul Asiei. Japonia pune acum, cu o superbă ,indiferentă, ba­­zele războaelor viitoare. Şi ea are 70 de milioane de locuitori, iar Chi­na 400 milioane! Bine­înţeles, este “inutil ,să­­ se Tokio să judece şi să prevadă, vii­torul. Ei nu vor să audă nimic. Considerentul că America nu va recunoaşte nici dânsa dom­inaţiu­­nea lor asupra Manciuriei; că sta­tele europene cari ar voi să mena­jeze Japonia — din pricina intere­selor lor coloniale în­­ Asia — nu vor putea nici ele s-o ajute; că Rusia va participa la toate coali­ţiile ce se vor încheia contra Japo­niei, toate acestea îi lasă rece. PENTRU CONSERVAREA PRĂZII Care va fi atunci urmarea pe te­renul­ financiar şi economic? Izo­lată complect, Japonia, care­ este săracă, va trebui să sângere mereu şi să facă sacrificii băneşti gigan­tice pentru a-şi menţine cucerirea. Este adevărat că a câştigat Man­ciuria cu forţe puţine şi cu mij­loace financiare relativ reduse. Ea n’a făcut­­ propriu-zis război. Dar atât cât a făcut, a şi fost deajuns ca­­rrioneta­ ei să scadă enorm şi ca bugetul să aibă deficite considera­bile. Ce se va întâmpla daca va fi silită să­ cheltuiască mereu pentru a căuta să pună mâna pe Jehel şi, în urmă, pentru a conserva prada? De unde va lua banii despre care Napoleon I, specialist în materie, declara că sunt totul în război? Este necesar de notat că Japo­nia sta prost, in raport cu trebuin­ţele războiului —­ şi din punct de vedere economic. Ea are­ nevoe de o mulţime de materii prime din străinătate. Cum va face ea sa şi-.le procure? Azi, chiar cu genul că­rui mai găseşte in străinătate ma­terii prime. Dar mâine? Mulţi cred că lipsa de bani sau de materiale nu poate impedica un stat să’ facă război. Este adevărat, dar numai în parte­, Japonia n’a făcut incă război adevărat. Ea n’a mobilizat. Pentru expediţia din Je­­hel întrebuinţează contingentele sub drapel şi ultima. Clasă care a is­prăvit serviciul­­ militar şi trebuia liberala. Cei din Tokio au cucerit militarmente Manciuria pe preţ et­­tin. Ei speră să aibă astfel şi Je­holul. Dar dacă lucrurile s’ar com­plica, dacă Japonia ar fi forţată sa facă un război adevărat şi să mo­bilizeze în stil mare, situaţia ei fi­nanciară şi economică s’ar schimba natural, imediat. S’ar crea stări noui şi s’ar experimenta atunci pă­rerea foarte răspândită­­ a celor cari, cum am arătat câteva rânduri mai sus, sunt,, convinşi că se poate face război fără bani şi cu o situa­ţie economică mizerabilă. Vom încerca să arătăm într’un articol viitor că părerea aceasta nu este îndreptăţită. ____________ |. NOTE VOM avea, și anul acesta, două bugete. ...Când n'avem bani nici pentru unul. * SE retrag manetele de 20 lei. Pentru ca statul să mai realizeze un beneficiu —• punându-le încă odată in circulaţie?­­ ... MARE zarvă că impozitele se iau din capital. Aşa s a făcut totdeauna, —dar mai înainte nu protesta nimeni... fiindcă exista­­capital. * UN ziar de opoziție se ocupă de „tragedia bugetară"“. Văzută încă din opoziţie, — tra­gedia aceasta trebue să fie înfioră­toare. CHESTIA ZILEI BUGETUL Anteriul lui Arvente, in localizare franceză Desen din. „Le Rire” MINISTRUL DE FINANŢE (către primulministru): Ii talu codiţa şi î-o dau tot lui s’o mănânce, ca să se mai Ingraşe! .... N. R. — In interval primul-ministru şi ministrul de finanţe au plecat, dar nu face nimic, au venit alţii!­ CONTROLUL PARLAMENTULUI O ancheta parlamentară! In sfâr­­șit. Mai deunăzi fusese respinsă una. Era vorba de cercetarea celor petrecute cu represiunea grevei de la atelierele căilor ferate. Atunci s’a invocat argumentul că dreptu­rile parlamentului, sub regimul stă­rii de asediu, ar inceta exact acolo unde începe autoritatea justiţiei mi­litare, ca şi cum parlamentul şi-ar îi intrămnat o parte din atribuţiu­­nile sale, ca şi cum funcţionarea puterii armate n’ar cădea sub con­trolul lui. De astă dată nu e vorba decât de regiile autonome şi de numirile de funcţionari, despre cari s’a scris a­­tât de mult şi, mai ales, atâtea lu­cruri înfiorătoare. D. Madgearu, care era vizat, in special, in cererea a­­cesteî anchete, s’a declarat de a­­cord din primul moment. D-sa sus­ţine — împotriva tuturor afirmaţii­lor şi acuzaţiunilor ce se aduc — că regiile autonome funcţionează nor­mal; că cele mai multe din ele sunt bine administrate şi aduc venituri statului; că pretinsa risipă cu jeroa­­riete consiliilor de administraţie este o poveste. Iar in ce priveşte numi­rile de funcţionari, d. ministru de finanţe se arată dispus la cele mai ample investigaţii, având siguranţa unor constatări din care guvernele naţional-ţăraniste vor eşi cu mora­lul ridicat. «Stama! Iată, prin urmare, două impor­tante chestiuni pe cale de a fi tran­şate. Ancheta parlamentară, din care vor face parte reprezentanţi ai tuturor partidelor de opoziţie, va avea să lumineze opinia publică, sa potolească patimile, să stabilească adevărul. E singura cale dreaptă şi luminoasă, e singurul argument con­vingător. De aceia noi am fost în­totdeauna patrizanii unor asemenea anchete, cari nu pot ascunde reali­tatea, întrebarea e numai, dacă ancheta se va face şi, in caz afirmativ, când. In prinţul rând, obiectul cercetă­rilor anchetei este prea vast. Era locul nu pentru o singură comisiune de anchetă ci pentru mai multe. E greu de spus câte luni ii va trebui, acestei unice com­isiuni, să-şi desă­vârşească lucrarea. Atâtea institu­­ţiuni, ale căror gestiuni trebuesc controlate. Apoi, o consideraţiune streină de­­problema din sine, dar foarte impor­tantă. Va trăi acest parlament timpul necesar efectuării anchetei ordonate de el? Şi dacă nu, unde e folosul instituirii ei? O simpla sa­tisfacţie morală dată opiniei publice. Atât. Şi, fiindcă această din urmă tea­mă e foarte serioasă, găsim în ea încă o raţiune care pleda pentru instituirea mai multor comisiuni. Şi e păcat. Am îi avut prilejul să ne dăm seama, odată pentru totdeauna, dacă sistemul regiilor autonome — principial foarte bun — este, prac­tic vorbind, util stabilul. Au­, NAZBATII EFECT Bugetul, deşi încă în preparaţie, era gata-gata să răstoarne guver­nul... ....Ar fi­ fost singurul efect bun al noului buget! Rîx Glose politice... PROPRIETARII D..AI. Stan, raportor la umodul de lege al contribuţiilor directe, a pronunţat Luni un discurs incontes­tabil frumos. Bine legat, bine docu­mentat şi bine prostit, discursul a fost­ ascultat Cu un viu interes. La un moment dat, d. Stan a pro­vocat şi oarecare mişcare în­ rân­durile foarte puţin numeroase ale opoziţiei, prezentă la şedinţă. Fap­tul acesta s’a întâmplat în clipa când raportorul s’a ocupat de si­tuaţia proprietarilor de clădiri. D. Stan a recunoscut că S’ar pu­tea­ vorbi de o obligaţie morală — de una juridică sub nici un motiv — născută in urma angajamentului luat de stat, de a scuti de impozitul global nouile clădiri. Cu o singură condiţie: să se dovedească, intr- a­­devăr că Scutirea a stimulat zelul construcţiunii. Or, cu date statisti­ce, d. Al. Stan a dovedit, că s’a con­struit tot atât in anii când scutirea Tranen era, in vigoare, căi şi în anii 1929 şi 1930, când d. Madgea­­ru desfiinţase scutirea. Şi atunci? Dar d. Stan a mai amintit un lu­cru, şi anume că unul din oratorii opoziţiei a afirmat că, numai dato­rită stării de asediu, n’am avut o revoltă a proprietarilor. Or, a observat raportorul, istoria cunoaşte agitaţii şi revoluţii pe te­ma comprimărilor fiscale. Istoria nu cunoaşte revoluţii de „proprie­tari bine hrăniţi", pe motiv că mi li se menţine un privilegiu. Formula a­­părut aspru. D­­eni a încercat, să se opună. D. Stan a perseverat, însă, spunând că este un drept de a taxa de „bine hrăniţi'', in aceste vremuri de grele suferin­ţe, pe nişte oameni cari au 100.000 de lei venit, în plus apartamentul pe care-l locuesc. . D. Xeni n’a mai insistat. Ar fi fost şi greu. CONSTATĂRI D. Virgil Madgearu, ministru de finanţe, a vorbit ieri la Cameră, la discuţia generală a proiectului pen­tru modificarea legii contribuţiilor directe. Despre acest discurs ne ocupăm, pe larg în altă parte a ziarului noi ţinem să facem doar două constatări. Prima că in cursul cuvântării sale, d. Madgearu s'a străduit să rămână in limitele stricte ale cele­brului dicton Jortifer in rec­e­tare in fapte. D. Madgearu nu a polemizat, n’a fost combativ. Rezultatul este că are toate motivele să se felicite de cuvântarea pronunţată. In cariera d-lui Madgearu, discursul de ieri va fi reținut: $i, cine ştie, poate că el marchează şi o etapă: aceia din ca­re, ajuns la maturitate politică, mi­nistrul de finanțe îşi dă seama, de valoarea­ discursurilor constructive față de succesele trecătoare ale discursurilor combative şi pole­miste. A doua constatare: — partidul li­beral s’a văzut rău strâns cu cleş­tele logicei d-lii Madgearu. In faţa argumentelor produse, d. dr. Costi­­nescu a ripostat:­­ „Dar n’avem­ nimic împotriva proeotului." Noi n’avem­ încredere în ce priveşte sinceritatea aplica­ţiei­ lui“­Dacă lucrurile stau astfel, atunci nu-i posibil ca opinia publică să nu-şi pună întrebarea: cum cadrea­ză o astfel de declaraţie cu discur­surile d-lor Dinu Brătianu, Victor Slavescu şi Iutanulescu-Stringa, cari au combinat perpectul cu ulti­ma energie? Sever. D. Radu Rosetti a­ fost proclamat decan al baroului de Ilfov. Bun avocat, vorbitor de talent om meticulos și îndrăgostit de muncă,­­ d-sa, a ocupat totdeauna un loc de cinste în barou. Decanatul a ve­nit aproape de la sine, ca o consa­crare oficială. Mai mult decât avocatul stăpân pe cod, doctrină, şi jurisprudenţă, — pe noi ne-a atras sufletul său înse­tat de dreptate. El veşnic urmăreşte un ideal de justiţie. Pe dânsul Chiti interesează, numai cazul juridic, ci şi documentul omenesc. Dacă nu i-am face rău ca avocat,—am spune chiar că la­tura psihologică a unui proces trece in preocupările lui, pe primul plan. Avem impresia că d-sa ar putea fi un minunat cronicar — în înţe­lesul cel mai­ bun — al „sălii paşi­lor prieduţi“. Prin aceste săli s-au desfăşurat multe drame şi comedii. Ochiul ascuţit al d-lui Radu Rosetti le-a prins, cu siguranţă. Sufletu-i sensibil la orice durere şi la fiecare imch­itate a înregistrat multe fapte omeneşti caracteristice. Le­­ aştep­tăm, sub formă literară. Pe lângă scriitor în versuri şi’n proză, — fiind in a­ceasta calitate unul­ din vechii, colaboratori a­i „A­­devărului” (d-sa, aici a­ debutat). — d. Radu Rosetti este un adevărat cărturar. Pentru dânsul, cartea-i pâinea cea de toate zilele a sufletului. El este preocupat de orice manifestare culturală. E un pasionat al literelor. Vede in literatură mai mult decât o profesie — cel mai inait mod de a exprima viața, sub aspectele-i su­perioare. Iată de ce vestea instalării d-lui Radu Rosetti ca decan ne-a bucurat. Un cărturar, un om de­­legi şi de suflet in acelaş timp — e pus in fruntea instituţiei închise între a­­tâtea paragrafe. Avem impresia că această pro­clamare este un gest de eliberare de sub piatra­­legilor — spre mai mult, omenesc, spre soare... M. CARNETUL NOSTRU Radu Rosetti RADU D. ROSETTI In sala, Ileana, la Cartea Ro­mânească, „Grupul nostru” ne chiamă la cea de a treia expo­ziţie. Este o manifestare de ansam­blu demnă de interes, care nu străluceşte prin nimic excepţio­nal, dar nici nu jigneşte prin tri­vialităţi supărătoare. Plutim la nivel mijlociu, pe co­line domoale, subt un orizont cu puţine luminişuri. Expoziţia de anul trecut consti­tuia fără îndoială o ambianţă mai clară, mai vie. Aşa o regă­sim cel puţin, intr’o amintire pe care ne-o ştim credincioasă. Salutasem atunci cu bucurie vioiciunea plină de cald avânt a d-lui Dan Băjenaru. Nici auto­portretul, nici nudul, nici peisa­jul de acum nu sunt de calitatea nudurilor din expoziţia trecută. Execuţia e mai puţin susţinută, pasta mai mediocră, tonalitatea mai fermă. Totul pare a veni din­­tr’o inspiraţie măi seacă, dintr’o silinţă fără convingere. Contribuţia d-lui Take. Soro­ceanu­, în două portrete şi o serie de desenuri — este de asemeni mai redusă; ne dă totuşi prilejul să regăsim factura nervoasă şi accentul personal care ne-au plă­cut altădată. D. Gheorghe Nichita rămâne acelaş talent nuanţat. Portretul, peisagiile, nudul pe care le ex­pune, vădesc o tehnică mai largă şi mai liberă, care cată să se ri­dice deasupra regalelor de şcoală. Dar am vrea mai mult elan, şi mai multă încredere în ceia ce poate da culoarea. Foarte mulţi dintre tinerii noştri pictori se tem să picteze; uzează de mate­ria picturală cu rezervă şi cu frică, văd just şi văd interesant, dar realizează palid şi sfios. Din acest punct de vedere, d. Phoebus, colţuros şi aspru, aşa cum ni se arată in compoziţiile sale, foarte sumbru şi destul de puţin latin, are totuşi meritul că ştie ce vrea, şi pune metodic pe pânză lucruri de indiscutabilă, vi­goare. Relev in deosebi peisagiul său bucureştean, construcţie pu­ternică, de sobră armonie. Ceia ce ne dă alături, d. Aurel Kessler arată mânuit şi străve­ziu. Peisagiile lunecă spre pasti­şă, dar naturile moarte deşi ma­nierate sunt pictate cu fineţă. D. Ştefan Constan­tinescu ex­pune un foarte bun peisagiu în ulei, in excelentă pastă cu virtuţi stăpânite, şi câteva aquarele de o factură mai uşoară, şi de agre­ment obişnuit. Aşa cum se pre­zintă, rămâne una din făgădue­­lile acestei grupări. * Sufragiile colegilor au rezervat anul acesta locul din centru al panoului principal unei compozi­ţii semnată de d. Alex. Moscu şi întitulată „După amiază caldă”, două nuduri, sub cerul liber, în­tr’un decor­ câmpenesc. Este o lu­crare temeinică, armonioasă, fără greşeli de gust, fără facilităţi de execuţie. Nimic rar, nimic inedit, dar un foarte reuşit exemplu de plastică echilibrată. Toată contribuţia din acest an a d-lui Moscu poartă, marca, ace­leiaşi atenţii:­­Muşcata care în­viorează o natură moartă. Flo­rile, Vânatul, Peisajul, alcatue­se laolaltă un aport care trebue pre­ţuit cum merită, însuşirile d-lui Paul Miraco­­vici sunt de alt ordin. Foarte mult control de sine, foarte mul­tă rezervă. Simţ critic, fără în­doială. Dar toate acestea câştigă câ­nd se aplică unei materii mai interesante şi mai vii. Ca să nu fie uitat, d. Papa­­triandafil ne-a depus o carte­ de vizită — Nudul, care amintește fără să Înlocuiască alte nuduiri ale sale din trecut — și un bit­(Cititi continuarea în pag. II.a) M­II, FORME, CULORI EXPOZIŢIA „GRUPUL NOSTRU" *fe EUGEN CRĂCIUN Horia, Cloşca şi Crişan 148 de ani de la executarea eroilor ţărani din Munţii Apuseni Se împlinesc astăzi 148 de ani de când au fost executaţi in chipul cel mai sălbatec la Alba lulia, capii revoluţiei din 1784, eroii ţărani flo­ria, Cloşca, şi­ Crişan, fruntaşi din Ţara Moţilor. Horia, o poreclă care intr'adevar a devenit un renume, era un iobag al statului din comuna Albac, cu numele adevărat Vasile Nicola Ur­­su. Ţăranii s’au obişnuit să-i zică Horea, pentru că îi plăcea să cânte şi cânta frumos. Om cu carte şi umblat prin lume, Horia, care a fost executat la vârsta de 54 de ani, era, de zeci de ani­ apărătorul inteligent şi apreciat, al ţăranilor pe la judecătoriile comunale din regiunea Abrudului. Om cinstit şi cu o cultură cu totul neobişnuitâ pentru clasa din care făcea parte, a reuşit să-şi câştige o imensă popularitate pe întreaga vale a A­­rieşului. Ion Cloşca, tot iobag şi­ el, se nu­mea cu numele său adevărat Ion Oargă din Cărpeniş. Cloşca nuu era decât, o poreclă, ce i-a rămas însă şi a trecut şi în istorie. Gheorghe Crişan, iobag şi el din comuna Cărpeniş a fost soldat în armata austriacă, unde a învăţat nemţeşte. Numele său adevărat era Marcu­ Giurgiu. Trăgânihi-­se din comuna Vaca de pe Valea Crişului Alb, muntenii i-au zis: Crişan. Era o fire aspră şi hotărîtă. A jucat rolul adevărat de căpitan de oaste, care n’a cunoscut nici milă nici in­durare în faţa duşmanului, care era nobilimea maghiară din Ardeal, exploatatorii sălbatici ai ţărănimii ardelene. Revoluţia din 1784 a fost la în­ceputurile ei o revoluţie cu carac­ter exclusiv social. Românii din Munţii Apuseni, celebrii moţi cari au fost apoi şi soldaţii, credincioşi şi hotărîţi ai lui Avram Iancu, tră­iau într’un regim intr’adevăr­ neîn­chipuit de sălbatic. Nobilimea ma­ghiară, care de 700 de ani trăia du­pă spinarea nenorociţilor de iobagi, a­­continuat această exploatare şi după ce Ardealul fusese alipit la Austria şi prin urmare era guver­nat printr’un reprezentant direct al împăraţilor dela Viena. Iar Habs­­burgii au apucat si in această par­­ te a imperiului stăpânit de ei de­viza familiei: Divide et Impera, Horia, Cloşca şi Crişan şi sutele de ţărani otroniţi cu ocazia reprimării acestei revoluţiuni au fost prin ur­mare nu numai victimele răzbună­rii de clasă a nobilimii maghiare din Ardeal, ci şi victimele politicii Habsburgilor de a băga zâzanie în­tre popoarele de sub domnia lor, pentru că să le poată stăpâni mai uşor. Horia, Cloşca şi Crişan au fost de trei ori la Viena, la împă­ratul Iosif al II-lea, ca delegaţi ai întregii ţărănim­i din Munţii Apu­seni. Horia şi Crişan, cari ştiau nemţeşte, au expus şi cu viu grai cancelariei împărăteşti situaţia mi­zerabilă in care se sbat­ românii din Munţii Apuseni, sub împilarea nobilimei maghiare. La întoarcerea lor de la Viena au fost arestaţi, dar au fost puşi în libertate, în urma unui ordin direct al împăratului Io­sif al II-lea, care in acelaş timp a trimes guvernatorului său dela Si­biu, baronului Bruckenthal, instruc­ţiuni precise ca să satisfacă o par­te însemnată din doleanţele econo­mice ale acestei ţărănimi. Porunca împărătească însă nu s’a executat. Nobilii maghiari, cari profitau di­rect de iobăgia românilor din Mun­ţii Apuseni, au împiedicat execu­tarea dispoziţiunilor guvernatorului Sas dela Sibiu, şi de câte ori au venit anchete din partea guverna­torului, au ştiut să prezinte lucru­rile cu totul altfel decât erau in rea­litate. Astfel cuţitul a­ ajuns la os şi după a treia pribegire a celor trei delegaţi români la Viena, ei s’au întors cu hotărî­rea de a face revoluţie. Cei trei căpitani cutreerară sate­le din regiunea Abrudului şi a Ză­­randului, spunând pretutindeni că chiar împăratul le-a dat deslegare să pue mâna pe arme şi să-şi cu­cerească pe această cale drepturi­le, pe cari nobilimea maghiară nu voia­ i să le acorde cu nici un preţ. Horia purta o cruce de aur, având pe o parte a ei chipul lui Iosif al II-lea şi spunea că i-a fost dăruită de împărat ca­ semn al înaltei, sale încrederi şi pentru că să o arate ţă­ranilor ca dovadă, ca Habsburgul este alăturea­ de ei şi Împotriva no­bilimei exploatatoare. Ţăranii cereau. (Citiţi continuarea în pag. 3­ a) HORIA GEORGE CRIŞAN CLOŞCA PRIGONIREA PROFESORILOR Circulă tot mai insistent zvonul că se­ vor desfiinţa un mare număr de şcoli secundare, in special clasele paralele ale liceelor mai mari. Minis­­term de instrucţie n’a dezminţit a­­cest zvon, ceia ce dovedeşte că e adevărat. E drept că şcoli s’au mai desfiin­­ţat şi sub alte guverne şi faptul a fost suportat. Dar de data aceasta lucrurile se schimbă. În adevăr, s­­criu doi ani­­,i­acont­­m au primat numai liceele care n’a­veau elevi destui, iar cei pe care-i aveau au putut fi repartizaţi la alte şcoli. Pe când acuma, e vorba, să se de® n fiinţeze clase care au efectivul com­­­plect. Ce se face cu toată această populaţie şcolară in timpul studii­­lor? E foarte adevărat că avem prea mulţi bacalaureaţi pentru posibilită­ţile de existenţă pe care Ie oferă ac­­tualmente ţara noastră. Dar pentru reducerea numărului lor s’ar putea opera o selecţie pe baze logice. In orice, caz, nu e de­loc indicată supri­­marea, cu toptanul. Mai dureroasă încă este problema profesorilor. In anii trecuţi se mai găseau, de bine de­ rău, posturi va­cante la­ unele şcoli din provincie, aşa încât personalul şcolilor supri­mate putea fi utilizat in altă parte. Acuma nu mai sunt­­ locuri libere nicăeri. Ce se va face deci cu oa­menii rămaşi fără slujbă? Se spune că ministerul intenţio­nează să ia următoarea măsură: să lase pe toţi titularii posturilor suprimate la dispoziţia ministerului, cu jumătate de leafă. Dar după ce criteriu vor fi aleşi cei cărora, li se va tă­ia­ astfel unicul mijloc de e­­xistenţă? Este oare posibil ca, dintre doi pro­­fesori cu drepturi egale, unul să continue să-şi facă­ slujba şi să-şi în­­caseze leafa, iar celalt să fie sub o formă politicoasă, dat afară? Dacă e adevărat, cum se spune, că se vor suprima clasele B de la, toate liceele, vom ajunge la, situaţii cu a­­devărat paradoxale. Iată un exem­plu: La un liceu din oraşul X sunt doi profesori de aceiaşi materie. Cel cu merite mai mari de la cursul A, obţine transferarea, la un liceu din Bucureşti, la cursul B, iar cel cu me­rite mai mici, care era la­ B, trece in acelaş liceu de provincie, la cursul A. Rezultatul este că" profesorul ce­­fără merite, care a, rămas în pro­vincie, este, menţinut in slujbă? în timp ce cel merituos, care a­ fost transferat in Bucureşti rămâne pe drumuri. Al. Graur

Next