Adevěrul, aprilie 1933 (Anul 47, nr. 15105-15130)

1933-04-01 / nr. 15105

Panina 2-a Mil I pretenția capitalistului, care nu are decât capitalul, sau pretenția specu­lantului, ca să obtie câștiguri mari, fără ca sa contribuie printr’o sfor­țare proprie, la reușita întreprinderii economice. In legătură cu această idei­, d. Schacht combate politica din ultimii doi ani, care a pus me­reu avutul statului în slujba spriji­­nirei întreprinderilor private. Nu statul are să poarte de grijă cetă­țeanului, spune d-sa aforistic, ci ce­tățeanul trebue să poarte de grijă statului. Pornind de la această ideie fun­damentală, d. Schacht se ridică și contra contractului colectiv. D-sa vrea ca să se re­vie la salarizarea individuală, după meritul și capa­citatea lucrătorului, după conve­niența patronului. Oarecum ca o consecință a acestei concepții, care însemnează de fapt încercarea de a reveni la ce a fost, d. dr. Schacht atacă și întreaga organizație de a­­sistență socială. D-sa ar dori să-i ia caracterul obligatoriu de azi, să scoată pe cât posibil statul din ori­ce angajament de asistență socială și să asigure acesteia caracterul caritabil, care, dând administrația ei pe mâna unor dregători onori­fici, ar suprima întreg aparatul fis­cal și bi­rocratic actual. Și aci se produce, în mod fatal, o divergență aproape inconciliabilă: cu progra­mul hitlerist, mai exact, cu ceiace poate cancelarul propune partizani­lor săi, nu a acelor cari sunt în slujba lui directă, ci a acelor cari îl urmează fiindcă într’adevăr cred că le va aduce fericirea, fie și acea fericire relativă antebelică, sub re­gimul căreia tot lucrătorul avea unde munci și-și agonisi traiul. Mai e o divergență probabilă și în politica bancară. Hitleriștii, con­form cu nevoile socialismului lor, ar vroi să profite de faptul că multe bănci mari, sunt în mâinile guver­nului, prin ajutoarele ce au obținut de la el, pentru a le socializa. Tot asa și unele întreprinderi indus­triale. Hitlerismul ar vroi să profite de acest fapt, pentru a monopoliza­­ banca și a asigura controlul hotă­­rîtor al statului în finanțe și indu­strie. Cum toate întreprinderile mari sunt în mâna Reichsbankului, față de care sunt debitoare de su­me mari și, contrar principiului și statutului băncii de emisiune, pe termen lung, hitleriștii vor vrei de sigur să realizeze principiile lor so­cialiste, prin puterea Reichstagului. D. Schacht însă, crede, că prima operă ce are de îndeplinit, este, să scape Reichsbankul de aceste an­gajamente înghețate și să-i redea extrema lichiditate, care e unica ba­ză solidă a monetei. Mai departe, hitleriștii, ca socialiști, trebue să fie și sunt contra capitalismului. La mulți dintre partizanii cancelarului, rostul advenției sale este­ lichida­rea capitalismului. D. Schacht e dimpotrivă partizanul refacerii ca­pitalurilor în Germania și deci par­tizanul capitalismului. Pe când du­pă spusa lor din opoziție, hitleriștii ar fi trebuit să intervie în mecanis­mul monetar, d. Schacht proclamă că nu numai nu e nevoe, dar că e chiar periculos să se încerce așa ceva. Pe lângă că e inutil, deoarece moneta nu e decât un mijloc de pla­tă nu însă capital sau avere. Mone­ta ca mijloc de plată — spune el — e tot atât de puțin ca­pital, cât în conducta electri­că, electricitate. Se mai adaugă că hitlerismul e anticapitalist și că a promis mai ales distrugerea capi­talului financiar, pe când d. Schacht e pentru capitalism, socoate ca o misiune a sa, ca să ajute la recon­stituirea capitalului, e adversar al limitării beneficiilor, pe care hitle­rismul o are în program și admite numai o limitare a dobânzilor, sin­gurul punct în care socoate legitimă intervenția statului. Intr’un punct pare a fi acord în­tre politica d-lui Schacht și cea a hitlerismului. Și el crede că impor­tul trebue strangulat, că producția agricolă trebue promovată, indife­rent de costul ei și că autarh­ia este practicabilă. E drept, nu ca prin­cipiu, ci ca o metodă educativă pentru străinătate, ca un mijloc de presiune asupra ei. Că și Germa­nia depinde de importul străinătă­ții, pare a scăpa și președintelui Reichsbankului, sau mai exact el crede, că străinătatea nu se va pu­tea dispensa de produsele industriei germane, chiar dacă Germania s’ar dispensa de produsele străinătății. In fine, nu am vrui să stricăm o­­biectivitatea de până acum, prin­­tr'o exagerațiune. Dar cităm tex­tual ce a spus d. Schacht: „Germa­nia este economicește, atât de zdro­bită și bănește atât de Îndatorată, încât nu ni se poate întâmpla ni­mic, ce ne-ar putea înrăutăți situa­ția“. De aci concluzia unei politici ele va banque, se impune de la sine. Din cele arătate, oricine poate vedea dificultățile interne și inter­naționale, ce se desemnează la ori­zontul acțiunii guvernului Hitler- Papen-Hagenberg. In vremea noa­stră o țară, a cărei jumătate de populație trăe­ște din industrie, nu poate face o politică de izolare și de desconsiderare a restului lumii. Sunt în lumea modernă considera­­țiuni, peste cari, multă vreme, nu poate trece nici chiar rațiunea di­plomatică. E fatal că excesele șo­vine și revoluționare, să fie genera­toare de excese economice. Exce­sele economice scot însă din pasi­vitate și toropeală, chiar guvernele cari ar crede un moment, că ce se petrece înlăuntrul Germaniei, nu le interesează. Până una­ alta, politica d-lui Hitler depărtează chiar și statele cari recunoșteau dreptatea unora dintre revendicările Germa­niei. Cum a spus colonelul Weotl­­wood în Camera Comunelor, în cincisprezece ani. Anglia a devenit dintr-o țară germano­filă, o țară franco­filă. B. Brăn tșteanu Succesul d-nei Ventura la Geneva GENEVA, 29 (Rador). — D-ra Maria Ventura, societara Comediei Franceze, a obținut un strălucit suc­ces ln Geneva in două­ reprezenta­ți­uni ale piesei „Secretul“ de Bern­stein, in fata unor săli pline, in care s'au remarcat personalitățile cele mai de vază ale diplomației inter­naționale. Delegația română în frunte cu d. Titulescu, a venit in­complect să aplaude­ze marea artistă ro­mână. Toate ziarele din Geneva publică cronici elogioase pentru d-ra Ven­tura. MANELE piloți de stejar de vân­zare la M. Marcovici Ba­cău. Exploatări de păduri Fiți atenți la tocurile pe cari le purtați! Garantăm durabilitatea cea mai mare, elasticitate și evi­tarea oboselii timpurie, nu­mai pentru tocurile originale PALMA f ADEVERUC CALEIDOSCOPUL VIEȚII INTELECTUALE LITERE, ȘTIINȚĂ, ARTĂ Revue Internationale Du Travail Numărul recent (3, Vol. XVII, Mar­tie 1933) din „Revue Internationale du Travail” are ca prim articol o d­are de seamă amănunțită asupra lucrărilor Conferinței tripartite care a avut loc în Ianuarie la Geneva, in vederea studierii chestiunei reduce­rii orelor de lucru, înscrisă pe ordi­nea de zi a Conferinței Internațio­nale a Muncii ce se va deschide la Geneva la 8 Iunie a. c. Studiul acesta este datorit d-lui Fernand Maurette, șeful Diviziei Cercetărilor a Bi­rou­­lui Internațional al Muncii care face­­ cu acest prilej o serie de considera­­țiu­ni foarte interesante asupra rezo­luțiilor supuse dezbaterilor Confe­rinței tripartite. D. Mentor Buniațian, profesor la Institutul Rusesc de drept și de eco­nomie al Universității din Paris, se ocupă de „Progresele tehnice și șo­majul”, care a constituit una din probele cele mai discutate in cursul Conferinței tripartite. Autorul sus­ține teoria că, chiar în timpiul de­­­­presiunilor economice, progresele tehnice nu numai că nu agra­­­­vează dar și ajută la vindecarea a­­nemiei economice. Conferința din Ianuarie a rugat guvernele să comu­nice regulat Biuroului unele date care vor putea învedera dacă acea­stă teză este justă sau nu, dar care prezintă, in orice caz, un interes so­cial incontestabil. Un al treilea articol este consa­crat „Planului cincinal și ]politicei rusești a pieței muncii” și studiază măsurile luate de guvernul rus pen­tru salvgardarea executării planu­lui cincinal in raport cu afluxul fi­resc al suprapopulației de la țară spre orașe, prin aplicarea unei poli­tici de repartiție a muncii care pre­­­­vede, pe de o parte întrebuințarea rațională a manei de lucru deja o­­cupată în industrie, și pe de altă parte recrutarea­ adecvată a perso­nalului trebuincios executării pla­nului de cinci ani. Numeroase rapoarte și anchete precum și o bogată bibliografie com­­plectează acest interesant număr al revistei. Filarmonica In programul concertului simfo­nic de Vineri 31 Martie, ultimul pe care maestrul Georgescu il dirijea­ză in actuala stagiune, a survenit o schimbare. Pianistul polonez Sztumpka telegrafiind din Varșovia că s’a inbolnăvit și nu poate pleca, in locul său va interpreta concertul in „Mi minor“ de Chopin tânărul pianist Dinu Lipatti, care a repur­tat un atât de răsunător succes cu ocazia debutului său de acum două luni. Restul programului rămâne ne­schimbat. Moartea unui poet englez Zilele trecute a murit cunoscutul scriitor englez E. Temple-Thurston. Primele sale lucrări au fost două volume de poezii. Succesul l’a obți­nut abea mai târziu în romane și teatru. In 1905 a apărut romanul „Mărul Edenului“ apoi au urmat în 1906 „Traficul“ și in 1907 ,Evoluția Eca­­terinei“ și așa mai departe în fic­­are an câte un nou roman. In 1917 a revenit la versuri, pu­blicând un nou volum de poezii in­titulat „Vara“ Moartea lui Paul-Moartea lui Féval-fiul 1 Müsse dans la cité D. Harte Voronca făcut cunoscut în ultimii­­ ani publicului românesc drept unul din cei mai autentici re­prezentanți ai liricei actuale, autor a numeroase volume de poeme care au reținut atenția iubitorilor de literatură, a scos în marea editură pariziană „Sagittaire“ (anciennes éditions Kra) versiunea franceză a volumului său „Ulise“. Traducerea, datorită tânărului scriitor francez Roger Vailland a reușit să păstreze in noua formă toată frăgezimea po­emelor publicate în românește în colecția „Integral“ in 1927. Prietenii poeziei își mai amintesc desigur a­­cele calde și originale imnuri al ceaiului, al terenurilor de tenis, al cartofului, a Văii Prahovei, terenurilor, etc. O generoasă re­al vărsare de evenimente­, de oa­meni, de lucruri și de peisagii cum definește acest voiagiu al lui „U­­lise“, Ribemont—Dessaignes, in pre­fața scrisă volumului, al cărui titlu francez e „Ulysse dans la Cité“. Pe lângă un succes al d-lui Vo­ronca această traducere înseamnă și un succes al poeziei românești care reușește astfel să deschidă por­țile unei mari edituri franceze. Arta militară in vechea Dacie D. general Rosetti a făcut ori o comunicare la Academia Română, despre: ,începuturile artei militare în cuprinsul României de azi“. Conferențiarul s’a ocupat de arta militară in epoca preistorică, vor­bind despre fortificările, tactica și strategia locuitorilor vechei Dacii. A trecut repede asupra epocei ro­mane, pentru a se ocupa de arta militară în epoca năvălirilor bar­bare, până la întemeierea Principa­telor. Fiul celebrului romancier popular Paul Féval, care semna Févcá-fils, autorul romanului „Cocoșatul“, murit de curând, în casa sa din bu­­­levardul Clichy in vârstă de 73 ani. D. Paul Féval-fiul, publicase și el numeroase romane istorice în care reapăreau personagiile sau copiii e­­roilor tatălui său cum, de pildă ro­manele „Cavalerul misterului“, „Se­cretul Bastiliei“, „Evadarea măștii de fier“, „Domnișoara de Lagăr­­­dère“, „Fiul lui D’Artagnan“, „Ne­poata cocoșatului“, etc., etc. Paul Féval-fiul care fusese vice­președintele societății scriitorilor francezi era și unul din fondatorii sindicatului romancierilor. "14, rue du Dragon" A apărut o nouă revistă literară editată de „Cahiers d’art“ cu ur­mătorul titlu care const­itue și adre­sa ei „14, rue du Dragon“. Această revistă este un jurnal și un magazin suprarealist. Primul număr are printre altele o cronică a romanelor, de d. Jean Cassou, o altă cronică a cărților de d. Pierre Charnay și una a poeme­lor de d. Pierre Gueguen. »Viața imită arta" Revista săptămânală „Marianne“ publică următoarea nostimă întâm­plare: „Una din cele mai renumite stele franceze, care a zăpăcit tot Parisul, se afla într’o seară într’un cinema­tograf, un­nde se juca faimosul ,Ben- Hur" pe care — închipuiți-vă — nu-l văzuse niciodată. Alături de ea se afla Pierre Fron­­daie. Delicioasa vedetă părea foarte a­­tentă la peripețiile filmului și mai atentă la frumoasele muschiulaturi ale prizonierilor, condamnați la gu­lere și ale romanilor conducători de care. Deodată vedeta se întoarse către Pierre Frondaie și strigă încântată: „Ce bine făcuți erau bărbații în timpurile acelea!“... Dacă această amuzantă întâm­plare este adevărată, ea actualizea­ză vorba lui Oscar Wilde: „Viața imită bine arta“. Biografii D. Vincent Marrot, cunoscutul scriitor englez, prepară o biografie a lui John Galsworthy, care a murit recent. Atentatele contra băncilor americane? NEW­ YORK, 29 (Rador).­­ Sigu­ranța generală a avizat astăzi prin radio toate băncile din Statele­ Uni­­te să ia măsuri de pază, deoarece organizația comunistă ar pregăti comploturi pentru atentate la bănci. In acest scop s’ar ascunde bombe în safe-urile băncilor. S’au luat pretutindeni măsuri de precauțiune și s’a întărit personalul de pază. Modificări la legea administrativă Comisiunea administrativă a Se­natului s’a întrunit ori după amiază In prezenta d-lui sub-secretar de stat A. Călinescu. S’a discutat in continuare proectul pentru modificarea legii de organi­zare a comitetului central și comi­tetelor locale de revizuire. Au luat cuvântul d-nn­: Ciurea, Eftimie, Petre Petrescu, etc., adu­­cându-se mici modificări proectului. S’a luat apoi în discuție proectul pentru abrogarea unor dispozițiuni din legea pentru modificarea unor dispozițiuni din legea pentru organi­zarea administrației locale. Proectul este adus din inițiativă parlamentară, și are ca scop repu­nerea în vigoare a dispozițnilor din legea administrativă din 1929 relati­ve la dizolvarea consiliilor comuna­le și județene și abrogarea dispozi­­țiunilor din legea modificatoare a­­dusă la 14 iulie 1931 de d. Argetoia­­nu, și prin care se dă ministrului de interne și prefectului, dreptul de a dizolva consiliile comunale și ju­dețene. Prin abrogarea acestor dispozițiuni reintră in vigoare art. 351—358 din legea de organizare a administrației locale din 1929, și după care consi­liile comunale și județene nu pot fi dizolvate decât în cele 3 cazuri pre­văzute de lege și numai de către co­mitetele centrale și locale de revi­zuire. Proectul a fost aprobat. Salariații publici și legea cadrului disponibil Federația generală a salariaților publici ne comunică următoarele: Federația generală a asociațiilor profesionale de salariați publici s-a întrunit aseară în ședință extra­ordinară. Președintele St. Brădișteanu a a­­dus la cunoștiința Consiliului re­zultatul audienței la rege. Consiliul a luat act cu multă mâh­nire, că proiectul de lege privitor la cadrul disponibil a fost votat de Adunarea Deputaților in mijlocul u­­nei indiferențe generale față de o lege, care lovește atât de nemilos în drepturile legale ale funcționa­rilor publici. Totodată constată, că s’a introdus în proiectul de lege un amenda­ment antisocial, care pune în stare de inferioritate femeile funcționa­re căsătorite cu funcționari. S’au creiat și de această dată categorii: funcționare privilegiate și funcționare năpăstuite. N’au fost ex­ceptate nici funcționarele de la P. T. T. care, potrivit legii de organi­zare a corpului P. T. T., până în anul 1927 nu se puteau căsători de­cât cu­uncționari din acelaș Corp. Federația roagă Senatul, ca să se renunțe la acest amendament, care amenință multe căsătorii cu desfa­cerea. Tot­odată roagă Senatul, ca pen­tru trecerea în cadrul disponibil a tuturor categoriile fixate de lege, să se țină seamă în primul rând de vechime, începându-se cu cei mai noui numiți, așa cum și-a dat avizul Consiliul Legislativ. Un comunicat al Uniunii ofițerilor de rezervă Primim următoarele: Comitetul de direcție al U. O. R. în ședința de Vineri 24 Martie a. c. a h­otărât convocarea Comitetului general și Central al Uniunii ofițe­rilor de rezervă pentru ziua de 29 Martie, a. c. pentru a discuta atitu­dinea de luat, față de discuțiile pri­vitoare la apărarea națională. Comitetele întrunindu-se azi 29 Martie au luat următoarea hotă­râre : îngrijorați de perspectivele situa­ției desvăluită prin cele ce s’au ro­stit în parlament, ofițerii de rezer­vâr șit al tuturor factorilor răspun­zători și așteaptă cu încredere pe­depsirea exemplară și grabnică a tuturor acelora cari se vor dovedi că din rea credință ori din negli­jență s’au dezonorat și au compro­mis apărarea țării. Slujitori credincioși în timp de pace, ofițerii de rezervă sunt gata să-și verse sângele oricând le va ce­re țara să facă război, dar țin să se știe că nu vor îngădui nici asasina­rea lor în massă și nici nu vor erta pe aceia cari. călcând jurământul Legilor prepară mormântul Țării. INFORMAȚIUNI Comisiunea Camerei pentru mi­ne, industrie și vămi a luat ori în cercetare proectul de lege pentru reglementarea cartelurilor. Comisiunea a admis proectul cu ușoare modificări. Raportor a fost ales d. I. Vasile­­scu-Nottara. Direcțiunea generală a Teatrelor și Operelor ne comunică . Se aduce la cunoștința antrepre­norilor de spectacole, impresarilor teatrali și cinematografici, că în conformitate cu dispozițiunile jur­nalului Consiliului de miniștri, nu se acordă, autorizare de a juca în țară decât artiștilor streini de re­putație universală. Direcțiunea generală a teatrelor înțelegând să aplice ca și până a­­cum cu stricteță această dispoziție, care mai ales în actuala criză tre­bue să protejeze teatrul românesc, pe artiștii români, precum și valuta națională, pune în vedere persoa­nelor interesate că spre a-și evita eventualele pagube, trebue să ceară direcțiunii generale a teatrelor, îna­inte de a contracta prealabila au­torizație. Comerciantului Lazăr ludovic din Cluj i s-a furat suma de 50.000 lei pe când se afla in trenul Teiuș- Cluj. La Brașov va avea loc azi, joi, un parastas pentru comemorarea generalului Coandă, fost președinte de consiliu. Primăria orașului Salonta a con­­­tractat un împrumut de șapte mi­­lioane lei pentru a-și achita o se­­­rie de datorii mai vechi. Femeia Păuna Ionescu din satul Obeden­i a­flându-se la Craiova, s-a luat­ la ceartă cu fratele ei, Lazăr Roșu. In toiul certei, Păuna Ione­­scu a pus mâna pe un revolver și a împușcat mortal pe fratele său. Din datele provizorii culese d­e ministerul de agricultură, rezultă că în toamna anului trecut s-au făcut următoarele insămânțări: Grâu 2.161.868 ha, în 1932 față de 2.382.024 in 1931, orz 68.984 ha. în 1932 față de 100.196 ha. In anul an­terior, secară 293.979 ha. în anul trecut, față de 290.057 ha. în 1931. După cum se vede, grâul și se­cara au câștigat in suprafață totală, sporul provenind numai din Mol­dova, Basarabia și Bucovina. Orzul de toamnă a scăzut însă in supra­fața totală semănată, față de pe­rioada corespunzătoare a anului 1931. Pe litoralul Mărei Negre a Înce­put pescuirea calcanului. Funcționara Luzia Negru din Cluj a Încercat să se sinucidă, a­­rucându-se in Someș. Ea a fost sal­vată de câțiva trecători. Legea alarmismului e constituțională ? O importantă problemă se desbate înaintea Curții de Casa­ra­­ție. Acum doi ani, corespondentul ziarului „Dimineața“ di­n Chiși­nău, d. A. Cîndea, publicase în acest ziar un articol, în care, re­latând unele agitații cuziste în jud. Orhei, accentua faptul că prefectul acelui județ, în loc să ia măsuri de împiedicare a pro­pagandei organizațiilor subversi­ve „Garda de Fer“ și „Arhanghe­lul Mihai“, încuraja acțiunea a­­gitatorilor. D. Armand Călinescu, în cali­tate de subsecretar de stat la in­terne, a găsit cu cale să dea în judecată pe autorul acelei cores­pondențe, pe baza „legii pentru apărarea liniștei și creditului țării“ a d-lui Virgil Madgearu, votată pe timpul regenței și su­pranumită „legea alarmizmului“. Am relatat, săptămâna trecută dezbaterile procesului în fața tri­bunalului Ilfov secția 4-a prezi­dat de d. judecător Stambulescu. După ce d. avocat G. Velcescu, în numele ministerului de in­terne, a cerut condamnarea zia­ristului, susținând că cuprinsul articolului incriminat e ațâțător și de natură să compromită sigu­ranța statului, d. avocat M. Graur, apărând pe inculpat a ri­dicat chestiunea neconstituționa­­lității legii alarmizmului, care prin știrbirea ce aduce dreptului liber de gândire și comunicare prin grai sau presă — garantat de Constituție, — cât și prin îm­prejurarea că atribue tribunale­lor corecționale competența de a judeca delicte de presă, violează dispozițiuni precise din fundamental. D-sa a cerut pactul sus­pendarea procesului și trimite­rea dosarului înaltei Curți de Casație pentru ca, potrivit art. 29 din legea Casației, să se judece — în secțiuni unite — incidentul de neconstituționalitate, care ar tre­bui să primeze asupra fondului. D. procuror Bădescu, și repre­zentantul părții civile nu s-a opus la această cerere. Totuși tribu­nalul a rămas în deliberare asu­pra chestiunii, care prezintă oa­recare dificultate. In adevăr, după legea Curții de Casație, când se invoacă în fața primei instan­țe neconstituționalitatea unei legi, procesul își urmează cursul și se ia numai act de declarația făcută, rămânând ca, d,­upă ce se judecă fondul procesuui după ce el trece prin toate ins­­i­tanțele până la Casație inclusiv, să se trimită dosarul la secțiile unite pentru rezolvarea inciden­tului. Legea însă face o excepție pentru cazul când partea adver­să ar consimți la suspendarea procesului și la rezolvarea ime­diată a unui asemenea incident; atunci se trimite de urgență afa­­cerea la suprema instanță. Așa s’a întâmplat cu legea con­­versiunii, când Creditul rural și cu debitorul său au fost de acord să suspende judecata și să meargă la înalta Curte, a cărei decizie se cunoaște. In chestiunea legii alarmismu­­lui, dificultatea provenea din faptul că era vorba de un proces penal, unde nu se admite tran­zacții între părți, ordinea publică fiind interesată la sancționarea infracțiunii. După o lungă deli­berare, tribunalul s-a pronunțat ori în sensul că admite cererea și suspendă procesul, urmând ca dosarul să fie înaintat Curții de Casație pentru ju­carea impor­tantului incident. Prin urmare tribunalul a interpretat textul art. 29 din legea Curții de Casație în sensul unei aplicațiuni generale, nu numai în materie civilă, ci și în materie corecțională. Rămâne de văzut dacă înalta Curte va decide că legea alarmis­mului calcă Constituția și o va declara inaplicabilă. Un dejun la legația română din Viena in onoarea preșe­­­dintelui Austriei VIENA, 29 (Rador). — D. Caius Brediceanu, ministrul României la­ Viena, a dat un mare dejun la le­gație în onoarea d-nei și d-lui Mi­klós, președintele republicii au­striace. La dejun au participat d-na și baronul Loewenthal, d-na și d. Ned­ Jcoff, ministrul Bulgariei, d-na , d. Matsunaga, ministrul Japoniei, d-na și d. van Hoorn, ministrul Olandei, d. Nelkz, ministrul Ungariei, d. Avila, ministrul Spaniei, d-na și baronul Hauenschild, consilierul Hornbostel, consilierul Kei etc. I Moartea năprasnică ne-a răpit fulgerător pe cel mai bun și scump, soț, tată, socru, ginere, frate, cum­­nat, unchi și văr JEAN FICHMANN în etate de 50 ani Ceremonia funebră va avea loc mâine Joi 30 Martie a. c., ora 2’/41 d­. a. la domiciliul său din str. Popa Tatu No. 60 de unde va porni la ci­mitirul Filantropia. Raschel soție, Rene și Dan fiică și ginere, Simon Hendler socru, Eliza și Avram Moisescu soră și cumnat, Ida și Mișu­ Fichman cumnată și frate, Zorica și Jacques Fichman cumnată și frate, Biby, Beny, Ju­­lieta, Ricu, nepoți, precum și în­treaga familie. - - - - ..... - - i - lor două texte am constatat că un număr infim de versuri a fost sacrificat de traducători (2 versuri in poema 1, între v. 10—11 2 v. pag. 18, între 13—14, 1 v. p. 19 în­tre 8—9, 1 v. p. 23 între 12—13, 1 v. p. 28 între 10—11 , 1 v. p. 32, intre 15-16, 1 v. p. 334 între 2—3, 1 v. p. 41 între 7—8, 3 la sfârșitul poemei IX, 1 v. p. 49 între 14—15, 1 v. p. 54 între 1—2, 1 v. p. 55 intre 9—10, versul final al poemei XVII, 4 v. p. 63 între 2—3, 2 v. p. 63 în­tre 8—9, 4 v. p. 63 între 11—12, 1 V. p. 64 între 12—13; un vers a­­daos, al XI-lea p. 63 câteva motto suprimate, câteva dedicații noui). Traducerea se recomandă așa­dar prin exactitate și claritate, prin sintaxa mai puțin eliptică și din joc în loc punctată, spre deosebire de originalul, virgin de puncte și oarecum mai obscur. Nu s-ar spune oare că „Ulysse dans la cité“ e o traducere din volapu­k-ul dadaist, pentru uzul iubitorilor de poezie clară ? Și că „Ulysse“ își află tăl­măcirea pentru profanii înspăimân­tați de textul primordial? De altfel intre primul si al doilea „Ulysse“, timpul și-a însemnat e­­voluția și odată cu dânsul d. Ilarie Voronca, fără să abjure decât pen­tru energumenii bâlbâeTîî sacre, s-a regăsit într’o formulă treptat orga­nică și viabilă. Sper că ultimele te­nebre în care se rătăcește vor fi străpunse de lecția luminoasă a versiunii franceze. * D. Sandu Tudor scoate seria II-a a săptămânalei sale „Floarea de foc“, dedicând fiecare număr câte unei probleme. Profesia sa de cre­dință e foarte onorabilă : „încer­căm să stârnim o luptă reală ideilor, care să depășească cearta a ușuratică a improvizatelor atitu­dini“. D-sa se apără anticipat de ten­dința către pamflet sau manifest. Pașoptismul urmează deci a fi tra­tat obiectiv și imparțial în numărul inaugural al nouei serii, îmi propun să examinez dacă problema pașoptismului a fost stu­diată în acest spirit de colaborato­rii foii săptămânale. Cel dintâi, d. Mircea Eliade adu­ce mișcării libertare și democratice din 1848 reproșul clerical al laici­zării „intuiției eternității“. Pașoptis­mul e sub acest unghiu o „rupere de transcendent", provocată de Renaștere „relația schimbată in om-Om om-Dum­nezeu și om-Natu­­ra“ și „terminată cu Revoluția franceză și pașoptismul“. D-sa află deci o evoluție istorică și un fun­dament teoretic umanist și păgân, procesului politic desăvârșit în timp. Aceasta nu-l împiedică să se contrazică acuzând „structura anti­­istorică“ a liberalismului. Din două una, sau liberalismul e o doctri­nă politică pregătită de Renaștere și validată de timp, așa­dar istori­că, sau e lipsită de rădăcini. D. Mircea Eliade nu contestă aceste „rădăcini mult mai adânci“. Dimpo­trivă, le recunoaște și dezvoltă, teoretic. Demonstrația sa se întoar­ce deci contra propriilor sale con­cluzii și se anulează. D. Paul Costin Deleanu, debutant dialectician, se ilustrează în dia­lectica lui: ba nu, ba da, — sau pentru — contra. Ca și ceilalți cru­ciați contra­­ pașoptismului, d-sa supra­licitează în „autenticitate“ și „inautenticitate“ și decernează di­plome de una sau de alta în mod arbitrar. Trec peste ignoranța sa filosofică, din descoperirea sa ,„ce­lălalt mit, al progresului nesfârșit, fundat într’o metafizică evolutionist­­idealistă“, unde comite mai multe erori: %­i#§US 1) progresul indefinit datează din sec. XVIII-lea, deci e anterior evoluționismului cu 100-150 ani; 2) evoluționismul e o ipoteză po­sitivistă, iar nu o metafizică;; 3) evoluționism-idealism se con­trazic și deci n’au ce căta, împere­­chiate. Altă eroare: Kogălniceanu „se ri­dică alături de Cârlova, Alexandre­­scu și Eliade“ — Cârlova murise în 1831 și la examinare mai apro­piată, nu trebue opus ca „auten­tic“ (?) in autenticului de mai târziu Bolintineanu, de­oarece și el este „pe linia tipică a unui profetism ro­mantic de cea mai vulgară cali­tate“ și ca atare ridiculizat de d. N. Iorga pentru idealurile neconforme și împrumutate. Dar logica nu e forța acestui mic campion, icono­clast al pașoptismului, care atacă în civilizația apuseană „barbaria, aceiași de totdeauna, fie că ar veni de la apus fie că ar veni de la răsărit“. Să-l mai consultăm pe „civilizatul“ domn care sunt „idealurile organe­­proprii nouă înșine ca trup și spirit etnic“ și părăsite „în massă de că­tre elitele vremii“? Probabil iobă­gia, boemia înstrăinată, ortodoxia grecească a fanarului, analfabetis­mul, ș. a. m. d. Nimic de spus despre franc cle­ricalul atac al d-lui G. Racoveanu, care stabilește exact raporturile dintre „duhul pașoptist și doxia“. Aci pozițiile sunt nete oria­și învinuirile perfect justificate, de „apostasie“ sau cum îi place să le numească. Prefer de altfel clerica­lismul mărturisit, falsei obiectivtăți, care se mai chiamă rea credință. D. Victor Ion Pavelescu scrie despre valoarea de impuls a curen­tului francez și de corectiv a celui german, în țările românești și pre­zintă un aspect interesant al che­stiunii, cu formulări filosofice îm­prumutate dialecticii bergsoniene : „mecanicul a suplinit vitalul, nece­sarului i s’a placat contingentul“, etc. Mi se pare însă că certitudi­nile sale sunt simple afirmări ne­dovedite: „Din Germania am im­portat desigur, forme de viață“. Nu este așa de sigur. In orice caz era interesant să le explice. Pivotul de­monstrației sale e critica socială a lui Titu Maiorescu, pe care îl di­vulgă însă d. Petru Manoliu ca pe un exponent al pașoptismului. Pro­cesul logic al acestuia din urmă este foarte simplu construit, pe două silogisme. I. Titu Maiorescu nu e un cuge­tător original. Cine nu este origi­nal este superficial. Deci Titu Ma­iorescu este superficial. II. Titu Maiorescu este un cuge­tător superficial. Un curent super­ficial este pașoptist. Deci Titu Ma­iorescu este pașoptist. D. Petru Manoliu știe, pe de altă parte, că Maiorescu a fost conser­vator, adică dușman al liberalismu­lui. Conservatismul său e prezen­tat prin urmare ca o „osificare“ și „deci ultima formă a entuziasmului de la 1848“. Cu aceiași logică fante­zistă m’aș amuza, dacă problema n’ar fi serioasă, să dovedesc că­­ Petru Manoliu însuși este pașop­tist. Ideile de „Liberté, Egalité, Fra­­ternité“ cad în lotul d-lui Horia Sta­­m­atiu, care susține că „perioada romantismului și a revoluției fran­ceze este o perioadă de ramolire istorică“. Energia este, firește, de partea pseudo-clasicismului Delille, Delavigne, Bérenger și a regimului Ludovic XVI—Ludovic XVIII—Ca­rol X. Ca și do. Mircea Eliade și G. Racoveanu. d. Horia Stamatiu reprezintă punctul de vedere cle­rical, în suferința după „simbolica“ vechiului regim, asistat de biserică. Un alt mag al „autenticității“ este d. Eugen Ionescu, care stabilește cu volubilitate raporturi între „ori­ginalitate și pașoptism“. Pentru ul­timul venit al criticii pașoptismului, poezia românească, cu isvoare Ceste —e vorba de aceea cultă — îi permite să conchidă întâi că nu este originală și în consecință că nu există. Pentru că nu cunoaște izvoarele poeziei populare româ­nești o socotește autentică și ia consecință originală. Poezia românească, „lamartinia­­nă cu Alecsandri, baudelairiană cu Arghezi și mallam­eană cu Ion Barbu“ e la rândul ei pașoptistă, cu tot ce e împrumutat. D. Eugen Io­­nescu nu o spune neted, dar o cre­de desigur și lasă să se înțeleagă aceasta, încadrând pașoptismului literatura care trăește „pe contul viziunilor care nu ne aparțin“. Față de aceste facile exerciții ale colaboratorilor săi, cari pugi­­lează cu fantomele imaginației și ignoranței lor, d. Sandu Tudor ofi­ciază grav și distant în absolutul u­­nor „Prolegomene“ obscure și foarte profunde. Nimic nu îl indică pentru a da directive sau măcar coordo­nate tovarășilor săi cu cari își propune „de a ne libera de haos“. Sa-și recomanda prietenește să se libereze, el ți ai săi, din haosul în care se agită și în locul „improvi­zatelor atitudini“ ideologice să con­tinue“ așa ca înainte o manifestare literară mai valabilă decât elucu­brațiile prezente. Șerban Ciocul eseu

Next