Adevěrul, mai 1933 (Anul 47, nr. 15131-15152)
1933-05-01 / nr. 15131
M ■ ■ mi 47 ~ No. 15131 Luni 1 MaUL£33 if $ papi. FONDATORI: V. beldiman 1888—1 CONST. MILLE 1897—1936 I 200 lei pe 3 luni ABONAMENTE: 380 lei pe 3 luni I 750 le’’ ne un an „Stăpân in scoală mai de In străinătate dublu 3 LEI BIROURILE: București, Str. Const. Mille (Sărindar) No. 5—7—9 TELEFOANE: Centrala: 3.3470. Direcția: 3-3474. Provincia: 3-1066. 'Administreția: 3.3473. Romania e di dimineaţă/*11 ftf) N. Iorga " ASSV "(Vorbind despre violenţele antisemiţilor de la Cernăuţi, Bârlad, etc.). Croarea iniţială ■ Interviewt) acordat de d. Iuliu Vianiu redactorului nostru din Cluj, ml. V. Munteanu şi publicat în „Di■nineata“ de ieri, limpezeşte com- Bilect „calul Maniu“. Ml D. Maniu spune limpede că a tri■uis o scrisoare d-lui Vaida. Că scri-soarea a fost expediată cam de Bnulţişor... Că d. Vaida este singu- rul în drept să dea publicităţii acea Bscrisoare. HpD. Maniu adaugă, ceia ce ştim cu toţii, că Isa nu obicinueşte să-şi Bellimbe totărârile. H De zece zile, de când în toate ziarele circulă toate versiunile, — ■dela cele nai absurde, până la cele mnai perfide, *— asupra raporturilor ■ointre d. Maniu şi partidul naţional«ţărănesc, iată, în sfârşit, un prim llucru cert: un cuvânt al d-lui Mâinu!. nn Nu mai este vorba de o simplă «neînţelegere între d. Maniu şi d. ■Vaida. E vorba de un conflict î riffle d-sa şi partid sau, mai precis, Intre d-sa şi metodele de guvernare pe care le-a utilizat partidul in vremea din urmă. In clipa când va apare aceste rânduri, vom avea — de sigur — ruri în privinţa întrevederii pe care au arat-o d-nii Mihalache şi iHihai Popovici, cu d. Iuliu Maniui Sovata. Desigur, în politică orice pronostic e riscat. Dintre cele două puncte de vedere, nu se ştie cini ce va birui. D. Mihalache solicită d-lui Maniu o amânare a răfuelii până în toamnă, în faţa congresului partidului naţional-ţărănesc. D. Maniu face gestul demisiei acum, cerând o limpezire imediată a situaţiei. Se va lăsa d. Maniu convins? Va renunţa d-sa la atitudinea, P© care a adoptat-o? Fără a schiţa vreo profeţie, credem că nu. Mai ales după cele spuse de d-sa în interviewul Publicat ieri, în „Dimineaţa“. Şi dacă d. Maniu va perzie în demisie, d. Vaida va rămâne mai departe la guvern, fără tovarăşul d-sale,de patru decenii, fără omul care — netăgăduit — se bucură de un atât de mare prestigiu mai ales în Ardejil? Va accepta d. Vaida conducerea partidului, în asemenea împrejurri? Se va recurge la sistemul unei conduceri provizorii? Partidul, atât de zdruncinat, va suporta o ‘atare conducere? Iată atâtea întrebări, care spânzură azi în atmosfera Sovatei şi a căror deslegare urmează s’o aducă d-nii Mihalache şi Mihai Popovich Oricare ar fi soluţia, un lucru e cert: partidul naţional-ţărănesc tre,ce printr’o criză. Crizele de acest fel, crizele de şefie, se lichidează în opoziţie Partidul naţional-ţărănesc nu trebuia să accepte puterea, dacă nu se ştia scutit de atari crize. Sistemul guvernelor de partid, cu o lege electorală care acordă acea primă scandaloasă partidului care la 40 la sută din voturi, avea o singură justificare: ne trebue guverne unitare. Noi n’am acceptat niciodată această justificare. De aceia, am dus campania cunoscută împotriva legii electorale, care este — în realitate — o anulare a votului universal. Dar, indiferent de opinia noastră, s’a construit un sistem electoral special, cu scopul de a da ţării guverne de partid, guverne unitare. Unde este unitatea unui atare guvern? Când şeful partidului găseşte că nu se mai poate solidariza cu acţiunea de guvern a propriului său partid , se mai poate vorbi de unitate? Nu este cazul ca partidul naţional"ţărănesc să-şi revizuiască întreaga politică? Nu este cazul ca fruntaşii partidului să procedeze la o sinceră revizuire de conştiinţe? Suntem în toiul unor dificultăţi externe, care alarmează chiar statele mari şi puternice. In ţară, mizeria macină toate categoriile de producători. Problema datoriilor — a tuturor datoriilor — frământă în fiecare zi masele rurale şi massele orăşeneşti. Şi, într-o astfel de situaţie, în loc ca guvernul să-şi adune toate puterile pentru o operă de guvernare serioasă şi hotărîtă, — chestiuni lăuntrice de partid vin să-i anuleze puterile de acţiune. Acum un an, când naţional-ţărăniştii au acceptat puterea cu o grabă nepolitică şi nechibzuită, după o opoziţie prea scurtă, în care nu avuseseră timpul să-şi lichideze toate conflictele şi toate neînţelegerile, am scris aci că partidul naţional-ţărănesc, va ispăşi crud greşala aceasta. Spusele noastre se confirmă. Constatăm însă că partidul naţional-ţărănesc continuă pe aceiaşi cale greşită. Ad. NOTE A avut loc o consfătuire ministerială pentru asigurarea ordinei în ţară. ...Mai bine în partid. GUVERNUL vrea să rămână la putere pentru aplicarea tuturor legilor sale. Iată uit motiv destul de puternic. Aşa vom vedea, poate, şi noi legi aplicate... D. MANIU a spus că nu-i „sentimental” şi „impresionabil”. Intr’adevăr — demisia, altminteri, s’ar fi produs mai demult. * UN ziar crede că, la Sovata, „încep pertractările”. Nu credem. Pertractările privesc principiile şi au loc deobiceiu în opoziţie. In timpul guvernării, avantajele sânt în joc. De-aceia nu poate încăpea nici o întârziere...*■ D. VAIDA ar fi anunțat pe d. Maniu — că „preferă să se retragă imediat de la guvern, decât să fie pricina unei spărturi in partid”. Răspunsul ar fi fost foarte bun... înainte de spărtură. Glose politice... FISCALITATE Ne plângem mereu de două lucruri: de impozite prea mari şi de o fiscalitate excesivă. Adevărul este că impozitele sunt excesve în toate părţile. De dci şi multele neajunsuri cari se observă în lumea întreagă. Luaţi bugetele tuturor ţărilor şi comparaţi-le a cele dinainte de război. Şi atunci veţi înţelege povara care atasă asupra contribuabilului. Deci impzite grele pretutindeni. Cât despre fiscalitatea dela noi, cercurile oficiale subliniază că nu s’au înfiinpt, in ultimul timp, biruri noui. Vau luat doar măsuri să se evite evaziunea fiscală. Această împiedecare de evaziune constitue c fapt fiscalitatea de la noi. Această fiscalitate este considerată, de organele ministerului de finanțe, ca o necesitate de stat. In orice caz, în Apus, executarea impazilor este incontestabil tot atât de excesivă ca la noi, — dacă nu şi nai excesivă. Dar nici în această privinţă nimic deosebit. Este însă altceva care există la noi şi ■care nu există nicăeri în altă parte: impozitul sub formă de bacşişuri. Şi aceste bacşişuri se iau nu numai de conivenţă cu contribuabilul, pentru a lipsi statul de impozitele la care are dreptul. Ele se caută şi sub formă de abuz. In acest scop, Şi la nevoie, se recurge la abuzuri scandaloase. Este cazul recent citat, al unui cetăţean, care s’a văzut condamnat la amendă pentrucă n’ar fi curăţat trotuarul respectiv de zăpadă. Or, deşi s’a dovedit, cu certificat dela institutul meteorologic, că la acea dată nici n’acăzut zăpadă, totuşi cetăţeanul a rămas bun condamnat la amendă. ...Iată o fiscalitate specific românească şi care nu există aiurea. VIOLENŢA D. N. Iorga publică, in numărul de eri din „Neamul Românesc”, un articol intitulat „Politica violenţei şi statul”. D-sa ia din nou atitudine curajoasă şi hotărâtă împotriva violenţelor de tot soiul, învederate, cu păsuirea autorităţilor, de către elementele huliganice din diferite regiuni ale ţării, cu ocazia sărbătorilor de Paşte. Este desigur caracteristic că oficiosul partidului liberal acuză formal pe ministrul Bucovinei că a păsuit, dacă nu patronat, cele petrecute la Cernăuţi. Dar d. Iorga condamnând violenţele, pune în relief şi o altă stare de lucruri. D-sa subliniază cum in oraşul care a fost odinioară capitala culturei Moldovei, acum pornesc bandele de asalt. Fără îndoială că Iaşul ar fi meritat o soartă mai bună decât ruşinea de a fi dat naştere şi a fi întreţinut timp de decenii cuzismul. Din nefericire, oraşul, acesta care a suferit, în decursul anilor, de pe urma atâtor ghinioane, a mai avut și pe acela al plăgii cuzismului. Sewer NA ZBATII SFAT „Viitorul“ ironizează pe d. Maniu — „permanentul demisionar1. D. Duca ar trebui să nu ,se grăbească — mai ales in această privință !. Xix LIPSĂ DE SISTEM «r • -wi Note privitoare la diversele transformări in materie de învăţământ In ultimii ani, ministerul de instrucţie n’a mai avut norocul să fie condus după sisteme stabilite de mai înainte. S’au făcut mereu reforme, dar niciodată după un plan anumit, ci totdeauna detaliile s’au bătut cap în cap. S’au admis, bunăoară, elevi supranumerari în clasele bugetare şi s’a permis şi înfiinţarea de clase extrabugetare pentru ca, peste câteva luni, să se treacă la desfiinţarea de clase şi de licee pe motiv că grevează prea mult bugetul. Dacă s’ar fi limitat numărul elevilor în fiecare liceu, s’ar fi putut, la un moment dat, contopi două clase într’una. In starea actuală însă, lucrul e imposibil. Numărul absolvenţilor de liceu şi al licenţiaţilor cari nu pot fi utilizaţi creşte continuu şi, în aceiaş măsură, se uşurează programele şi examenele. Dacă s’ar pune bariere mai serioase la trecerea dintr’o clasă într’alta, şi chiar la admiterea în liceu, numărul absolvenţilor ar fi mult mai mic, în schimb s’ar câştiga în calitate. Iată şi chestia duratei anului şcolar. Acum doi ani s’a anunţat brusc la sfârşitul lui August, că se vor începe cursurile la 1 Septembrie, nu la 16 Septembrie, cum prevede legea. Protestele au fost inutile. La fel, anul acesta se anunţă, la sfârşitul lui Aprilie, că anul şcolar nu se va încheia, legal, la 1 Iunie, ci va dura pentru unele clase până la 10 Iunie, pentru altele până la 15 iunie. Oricine cunoaşte sistemul de funcţionare al unei şcoli îşi dă seama la ce harababură va duce închiderea treptată a cursurilor; se poate spune că măsura aceasta va duce la o complectă dezorganizare a sfârşitului de an. S’a spus acum doi ani, când s’a avansat data deschiderii şcolilor, că mulţi oameni nevoiaşi s’au aranjat să-şi facă vilegiatura între 15 August şi 15 Septembrie, când preţurile sunt mai scăzute. Obliitându-i uruşe să-şi trimeatâ copiii la şcoală, ministerul de instrucţie le-a răpit dreptul la vilegiatură şi i-a făcut să piardă şi sumele plătite înainte. Acelaş reproş este valabil şi anul acesta. Luna iunie este lună de vilegiatură pentru părinţii multor elevi şi pentru mulţi dintre profesori. Nu este exagerat să spunem că unii din ei şi-au făcut de pe acum aranjamente, pe care măsura nemotivată a ministerului le distruge. Dacă s’ar putea răspunde , conducătorii învăţământului sunt liberi să ia măsurile pe cari le cred folositoare şcolii. Evident. Dar de ce nu se anunţă măsurile acestea la începutul anului şcolar? De ce n’au profitat de existenţa parlamentului, ca să modifice legea în sensul dorit, ceea ce e preferabil unei călcări de lege. Răspunsul este desigur următorul: Ministerul nu știa în Septembrie, după cum nu știa nici în Martie că va hotărî prelungirea cursurilor la școlile secundare. Hotărîrea n’a fost luată decât acum câteva zile. Dar este permis ca mersul învăţământului să fie condus după inspiraţii momentane ? Nu este oare imperios necesar să existe norme fixate, cel pufin la începutul anului şcolar ? In ce priveşte promovarea elevilor, anul trecut nu s’a ştiut decât in cursul lunei Mai după ce norme se va decide promoţia. Aşadar, tot anul, atât profesorii cât şi elevii au bâjbâit pe întunerec. Nu este exces ca anul acesta să se afle, tot iai, că normele de anul trecut nu mai sunt valabile. Cât despre programe, ele sunt în fiecare an schimbate şi mai întotdeauna programul în curs se bate cap în cap cu cel de anul trecut şi cu cel din anul următor. Acum un an, programele s’au publicat atât de târziu, încât manualele n’au putut apărea decât mult după începerea cursurilor. De aceea, în general, s’au utilizat manualele vechi, în contradicţie cu programa în curs. Anul acesta s’a publicat un impozant volum cuprinzând programele actuale. După câtva timp, s’a anunțat, printr’o circulară, că liceele nu trebue să respecte aceste programe de oarece sunt pline de gre?e'î* S’au numit diferite comisii, cari să alcătuiască nouile programe pentru toate materiile şi pentru toate clasele. Aceste comisii şi-au încheiat lucrările, apoi s-a numit o comisie pentru a sistematiza rezultatele şi pentru a pune de acord între ele programele diverselor materii. Şi deodată , se anunţă că anul acesta nu se mai face nimic, că nu se mai publică nici o programă şi că se interzice, pentru anul acesta, publicarea de manuale noui. Acum va urma un armistiţiu general, până prin Martie viitor, când se va lua din nou în discuţie alcătuirea programelor, pentru ca să se facă iarăşi ceva însăilat în grabă şi provizoriu, din lipsă de timp. Pentru ca învăţământul să poată merge bine, există o singură măsură de luat, să se şteargă în bloc tot ce s-a legiferat în ultimii ani, să se revină în întregime la legislaţia din 1928 şi să nu se mai facă reforme decât după ce se va fi studiat cu atenţie întreaga problemă a învăţământului şi după ce se va fi luat avizul tuturor oamenilor competenţi. Altfel, vom continua să avem învăţământul pe care-l avem, dacă nu cumva vom avea unul şi mai rău. Al. Graur Fiscalitatea mea-la noi şi aiurea Mi se atrage atenţia că, în alte ţări, contribuabilii sunt mai greu împovăraţi, având de plătit dări şi impozite, proporţional mai mari decât impozitele plătite de contribuabilul român. In, sprijinul acestei afirmaţiuni, persoane cari îmi comunică faptul, se referă la discursul d-lui V. Madgearu, ministrul de finanţe, ţinut cu ocazia discuţiei în Cameră a bugetului, precum şi la declaraţiile făcute de d-nii MacDonald şi Laval, atunci când se întorseseră de la nu mai ştiu care conferinţă din Washington. Din aceste declaraţii ar reuşi că, în Europa, contribuabilii francezi şi englezi sunt cei mai împovăraţi. Admitem exactitatea faptului. E un fapt însă care nici nu uşurează sarcinile contribuabilului român, nici nu înlătură îndreptăţirea de a ne plânge de excesivitatea fiscală de la noi — în măsura în care se exercită această excesivitate. In adevăr, nu poate fi convingător argumentul că, deoarece în Franţa sau în Anglia contribuabilul plăteşte impozite mai mari, pentru a trage de aci concluzia că la noi contribuabilul este cruţat, dacă nu chiar răsfăţat. O simplă alăturare de cifre nu înseamnă mai nimic. Logica şi realitatea cer să privim chestiunea din alte puncte de vedere, adică să ne conducem de alte criterii decât înşirarea de cifre. In primul rând, din punctul de vedere al posibilităţilor de câştig, al sumei de venituri şi al condiţiunilor de traiu ale contribuabililor din alte ţări şi cele ale contribuabililor de la noi. Cât câştigă în medie, anual, un industriaş, un comerciant, un meseriaş francez sau englez şi cât câştigă, la noi contribuabilii, cari exercită aceleaşi profesiuni? Ce posibilităţi de a-şi desvolta afacerile au ei şi ce posibilităţi au ai noştri? Cum trăesc ei şi cum trăesc ai noştri ? Numai după ce suntem lămuriţi şi documentaţi asupra acestor chestiuni, comparaţia între ceea ce se plăteşte ca taxe şi impozite în alte ţări şi ceea ce se plăteşte la noi poate avea rost şi îndreptăţire. Prevenim aci o eventuală obiecţiune. S’ar putea spune, de pildă, că în Anglia numărul şomerilor este proporţional mult mai mare decât numărul şomerilor dela noi. Este exact, decât faptul acesta n’are vre-o legătură cu cuantumul de impozite. Impozitele se plătesc de oamenii cari muncesc şi câştigă, iar nu de oamenii, cari n’au de lucru. Nu plăteşte nimic, acela care nu câştigă nimic. Un alt punct de vedere din care trebue privită şi judecată chestiunea proporţionalităţii impozitelor, este destinaţia, întrebuinţarea, care li se dă. Aici este insă marea problemă, care produce tot atât de marea disproporţie între ceea ce se ia cetăţeanului şi ceea ce i se dă în schimb. In aceste condiţii, afirmaţia abuzului fiscal e perfect îndreptăţită. N. Batzaria Dintre multele telegrame ce sosesc zilnic direct de la Berlin şi pe care le publică întreaga presă mondială, una care a provocat desigur uimirea generală dacă nu şi hilaritatea tuturora — este de sigur acea apărută ieri în toate ziarele româneşti cu privire la „..mnobilarea rasei prin sterilizarea bărbaţilor incapabili de a da naştere unor progenituri demne de rasa germană“. Telegrama arată că ministerul de interne hitlerist a înaintat imediat proiectul de sterilizare tuturor celorlalte ministere, care l-au acceptat şi că se aşteaptă de la o conferinţă de specialişti indicarea modalităţilor de aplicare a sterilizării proiectate. Procedeul acesta de a scăpa societatea de epileptici, degeneraţi, asasini, criminali şi nebuni prin sterilizare ştim că se preconizează de către unii criminologi şi igienişti. Există câteva state în Statele Unite ale Americii care le şi aplică în penitenciare şi în ospicii. E o doctrină şi un procedeu pe care majoritatea oamenilor de ştiinţă şi societăţile civilizate le socotesc totuşi ca nonsensuri şi absurdităţi. Să le aplici tuturor celora pe care un grup de „savanţi“ îi vor găsi inapţi de a ...mobila (ce sens dau ei acestui cuvânt!) o naţiune, e un fapt pe care numai nişte semidocţi posedaţi de un misticism rasist suigeneris au putut să-l conceapă. Se ştie că părinţi normali pot da naştere unui copil anormal, degenerat, după cum şi părinţi anormali — cu desăvârşire, pot crea un copil normal sau chiar genial. Lucrurile acestea se dovedesc admirabil de toţi acei care s’au ocupat cu selecţionare in regimul animal şi vegetal. S’au făcut observaţii în acelaşi sens şi’n rasele umane.’ Interesant în această privinţă e un articol scris de puşcăriaşul A. H. Montgomery în propria sa revistă „Good Words“ pe care o tipăreşte în închisoarea Atalanta, unde e închis pe 20 de ani. Pe cale pur logică el distruge întreaga concepţie rasistă de „mobilare a rasei prin sterilizare“. „Roma, — scrie el — a fost întemeiată de criminali şi totuşi 600 de ani a stăpânit pământul. Maryland, Nord Carolina şi Sud Carolina, şi-n parte Neuportul şi New Jersey au fost înfiinţate de criminali deportaţi din Anglia. In perioada colonizărilor s’a trimis acolo 30,000 indivizi criminali. Iar ceea ce se vede azi civilizat în Australia e tot opera unor deportaţi, în mijlocul sălbătăciei. „Nu pledăm pentru crimă şi criminali — scrie Montgomery — dar trebue să se ştie că intre cei puşi afară din societate există valori, care ar trebui să intereseze. „Nu e greu de calculat că fiecare din noi — urmărit in ascendenţa lui chiar numai până in epoca Romanilor — are aproximativ 300.000 de strămoşi. „Şi se poate admite că intre atâţia strămoşi fiecare din noi o fi având intre ei un strămoş criminal sau degenerat. Dacă metoda sterilizării s-ar fi aplicat acum vre o câteva sute de ani de sigur că mei profesorul Bleuler care susţine sterilizarea azi, nici el însuşi n‘ar fi văzut lumina zilei“. E destul să ştim că tatăl lui Beethoven a fost un alcoolic degenerat şi a putut totuşi procrea geniul consolator al întregii omeniri, ca să vedem absurditatea concepţiei rasiste anunţată ieri întregii lumi de hitlerişti. Doctorul Ygrec CARNETUL NOSTRU „Sterilizarea“ hitleristă O nouă suferinţă _________ de F. ADERCA Şi in odaia în care plângea era tăcere deplină. — ,fjd plângi?“ grăi Sf. Petre către el. — „Sunt scriitor de foiletoane“, răspunse omul care plângea. ŞiSf. Petre mtrecăndu-se plin de durere, plânse şi el. Gierke Prietenul meu, Criticul, năvăli asupra mea în camera în care mă credeam încuiat de vigilenţa soţiei, şi se tângui: — Nu pot să scriu despre noua lui carte şi sunt indignat. — Indignat de ce?... Indignat pe cine?... — Indignat pe el, pe autorul cărţii că mă face să mă simt atât de nerecunoscător, atât de mincinos, atât de nesimţitor, de necredincios şi de hain! II urăsc — înţelegi? — Il urăsc că mă sileşte (scriind acea carte jalnică) să renunţ la cele mai preţioase principii ale prieteniei, ale iubirii de oameni, la tot ce, în definitiv, e mai bun în mine!... Dacă mi-ar fi cerut bani pe care nu mi iar fi dat înapoi niciodată, dacă m‘ar fi vorbit de rău oamenilor la a căror preţuire ţin, dacă m‘ar fi întâlnit pe calea Victoriei şi m’ar fi insultat în plină zi cu vorba şi cu fapta, aşi fi mai puţin furios pe el şi poate laşi ierta. Dar cum să-l iert când îmi dovedeşte că sunt cel mai necinstit dintre prieteni, cel mai fără inimă dintre camarazi, cel mai câinos dintre oameni?... Căci, nu, nu, mi-este cu neputinţă să scriu un foileton de elogii despre cartea lui! Iţi aduci aminte când a apărut întâiul lui volum?.. Ce entusiast eram şi ce eforturi făceam să uit cele trei sferturi din carte unde sentimentalismul se ‘ntindea bălos şi surâsul lui era de ţigan lăutar, ca să rămâe în mintea noastră numai acel mic efort intelectual care preschimbase realitatea lui râncedă într’o scenă sinistră, dar atât de personală, atât de originală! De atunci ne-am mai întâlnit prin familii, am mai băut în câte-o bodegă, ne-am plâns de politica naţională şi internaţională, soţiile noastre şi-au dăruit una alteia reţetele de dulceţuri şi au fost împreună la croitoreasă şi la modiste. Eram fericiţi amândoi şi recunoscători în taină că unul altuia dam încrederea că viaţa e mai puţin mârşavă decât credem şi există undeva o inimă bărbătească pe care ne putem bizui în ceasurile de nebunie care ameninţă pe orice iscoditor de fantome. Nu l’am văzut o toamnă şi o iarnă, până’n primăvară. Dar nu m’a lăsat fără veşti din parte-i: lucra, lucra amarnic, din zorii zilei până târziu noaptea şi apoi iar până la crăpatul de zi, în cântatul cocoşilor, la acea operă care trebuia să fie suprema lui expresie. N’aveam nici o îndoială şi-mi făgăduiam la apariţia ei — trei volume, pentru început — să mă războesc cu toate invidiile şi nepriceperile din care e alcătuită zarva intelectuală a ţării noastre şi să ajut cu condeiul meu nu atât la o victorie a unui prieten de suferinţă cât la triumful spiritului creator. Sunt plin de păcate şi eu, nu mă ascund, dar ştiu bine că mi-a lipsit cu desăvârşire instinctul de conservare editorială şi talentul de a-mi crea o preponderenţă prin bagatelizarea sistematică a colegilor. Mi-ar fi fost cu neputinţă să mă port vreodată ca acel romancier de mare succes de librărie care ţinea în sertar manuscrisele un poet de geniu (în loc să le prT^?. cu elogii editorului) in nefericitul visător ros (Hava ahalucinanti ai fantezii«»—«»-»— ---------------------------rt pagina U-ay (Citiți continua^' CHESTIA ZILEI In înălţime Întors de la Geneva, d. Mihalache este preocupat numai de problemele internaţionale. Ziarele — Domnule Mihalache, realităţile sunt pe pământ. ■— Te înşeli, domnule Maniu, pe pământ nas decât chestii personale. HITLERISM de V. STANCIU Hitlerismul este astăzi în plină viaţă. Pe scena Europei ţine deob-nă odaţi afişul. A ajuns la pricin priin incapacitatea social-democraţiei (care deşi a avut puterea, nu a înfăptuit nimic din programul socializării). Nu au fost lipsite de însemnătate nici procedeele comuniştilor, dovedindu-se cu acest prilej importanţa acelui specific etnic, ca factor de natură să accelereze sau să încetinească acţiunea legilor de evoluţie universală. Ne gândim la cuvintele personajului german din romanul lui Georg Hermann, care desigur şarjând puţin, spunea un mare adevăr: „Când vorbeşti de revoluţie, tu te gândeşti desigur la Rusia, la soviete, la săracii cari, acolo asasinează pe bogaţi. Dar scumpe prietene, gândeşte-te puţin. Slavă Domnului, aci suntem în Germania. La noi lucrurile se petrec cu totul altfel. Şi, dacă totuşi vom face revoluţia, apoi îţi repet: noi nu o vom face decât cu învoirea stăpânirii”. Hitler, la guvern este victima bătăioaselor lozinci aruncate de ei în disperarea opoziţiei. „Suprimarea reparaţiilor, revizuirea tratatului din Versailles, restituirea teritoriilor pierdute, restituirea coloniilor, egalitatea de înarmare”, iată formulele sortite să aducă prosperitatea Germaniei. Dar bietul zugrav, ignorând marxismul, nu știe că economicul domină implacabil politicul. Iar mari prefaceri sociale nu le va putea nici când realiza partidul lui Hitler în care dictează discret burghezii stăpâni ai industriei. In lipsa unui succes intern, ca o diversiune pentru a distrage atenţia poporului, devine necesar un succes extern. Acesta însă, este şi mai puţin probabil din cauza agresivităţii actualului cancelar care în 1925 scria că: „Trebuie să luăm hotărârea de a avea cu Franţa o explicaţie definitivă, într’o luptă decisivă, în care noi vom angaja idealul nostru cel mai înalt”. Belicosul Audi se don acu® _ S3 mai dea înapoi. El însă nu mai e stăpân pe acţiunea sa, asupra căreia se exercită presiunea masselor. Din cauza şovinismului agresiv, Hitler nu se mai poate prezenţa în ceia ce el râvnea: atletul burgheziei pentru salvarea Europei de comunism. A eşuat încercarea ca Europa occidentală să-şi joace soarta pe mâna lui. Toate statele, cu excepţia Italiei, au izolat Germania. Din cauza tendinţelor războinice, manifestate în afară, dar şi din cauza exceselor ce se declanşează înăuntru. Sunt acolo stări de fapt, care caracterizează războiul civil. Aşa de exemplu, un fugar german naţional-socialist, aflat astăzi la Paris, relatează în ziarul „L’Intransigeant”, teribila maltratare a cinci oameni. Unul dintre ei era învinuit de a fi evacuat în mod „brutal” pe un chiriaş naţionalsocialist. Alţii au fost duşi la Grunwald şi ucişi cu gloanţe de revolver, mărturiseşte refugiatul, obsedat de viziunea grozăviilor trăite. Un alt caz concret şi edificator asupra ceia ce se petrece sub domnia crucei încârligate. Un cetăţean român, Jacques Ziring, industriaş, este stabilit în Germania de 12 ani, în oraşul Pirmasens. La sfârşitul lunei Februarie, a concediat un lucrător prins că a furat. La 1 Martie plecând din Pirmasens la Wissenbourg, pe teritoriul francez, unde avea o sucursală a fabricei sale, Ziring primește comunicare dela fabrica lui din Germania că lucrătorul concediat s’ar fi prezentat în uniforma trupelor de asalt, pretinzând a fi reangajat. A căutat apoi copilul patronului pentru a-l lua ca ostatec până ce tatăl i se va prezenta și îl va satisface. Locuinţa i-a fost sigilată de trupe hitleriste, automobilul sechestrat, şoferul arestat, iar la-Citit! continuarea în pag. II-a1