Adevěrul, ianuarie 1934 (Anul 48, nr. 15335-15359)
1934-01-01 / nr. 15335
ANUL 47 - Ho. 15.335 Luni 1 Ianuarie 1934 , pagia»1^ AL. V. BELD1MAN CONST. MILLE ABONAMENTE 750 lei pe un an 3S0 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni FONDATORI: 1888—1837 1897—19255 I. G. DUCA Í® (la 1 Decembrie 1333) I V In străinătate dublu 3 LEI BIROURILE: București, Str. Const. Mille (Sărindar) nrv 5—7—9 Centrala: 3-84-30. TELEFOANE: Provincia: 3-64-31. Decembrie reprezintă pentru neamul românesc nu numai împlinirea dar şi repararea justificata a unor strigătoare nedreptăţi istorice. hotarele noastre etnice, nu nutrim gânduri agresive faţă de nimeni şi ca să apărăm ceea ce este al nostru, Zf ASASINAREA LUI I. G. DUCA I. G. Duca, primul ministru al ţării, omul tânăr şi plin de vigoare, de mare talent şi de o bunătate recunoscută—din care i s’a făcut imputarea slăbiciunii, — a căzut victimă a unui execrabil asasinat. In faţa corpului său rece, toate capetele se vor descoperi. El moare tânăr şi în condiţiuni tragice, dar moare pe câmpul de onoare. Mult bine ar mai fi putut face ţării. Dar creerul lui care gândea, talentul lui care fascina, experienţa lui care călăuzea, nu o vor mai putea servi. Jertfa lui finală trebue totuşi să-i fie utilă. Un atentat politic reuşit, poate fi semnalul trezirii, al reculegerii, al dezmeticirii. El poate fi întoarcerea la raţiune, la cumpătare, la ordine. Dar el poate deveni şi semnalul debandadei, al rătăcirii, al bassului. De cei cari supravieţuesc nobilei victime, depinde, dacă jertfa lui, va fi salvatoare pentru ţară sau nu. Noi, în ziarul acesta, am atras mereu atenţiunea, mai ales în timpul din urmă, că nu e bine şi nu poate avea sfârşit bun dezlănţuirea de patimi, care a însoţit schimbarea de guvern şi ultimele alegeri. Am relevat în special că prea se joacă oamenii politici cu acuzaţiuniie grave şi nefundate şi — mai ales — cu revolverele, verbal şi de fapt. Şi am făcut aluzie la consecinţele nenorocite ce ar putea decurge din aceasta. • Nu am gândit că rodul va creşte atât de reped®. Acum toţi stau înmărmuriţi In faţa groapei căscate. Căci fiecare simte că dacă răspunderea penală pentru grozavul atentat e individuală şi personală, răspunderea morală, răspunderea politică a celor cari au asmuţit, e colectivă, de acum momentul încriminărilor şi proceselor. Fiecare se poate spovedi în intimitatea conştiinţei sale şi suntem convinşi că o va face. Dar salios reipublicae suprema lex, fara trebuie salvata si aparata. Ori din ce intenţie a pornit atentatul, efectul lui arată, că un pericol mortal ameninţă România întregită. Intr’o ţară de drept, dezordinea şi provocarea făţişă la dezordine, nu pot fi tolerate. Indulgenţă nu se încape când e vorba de apărarea ei. Nu de răzbunări este aci chestia, ci numai de cele mai înalte interese ale ţării. Lângă catafalcul lui I. G. Duca, toţi oamenii de inimă şi minte ai acestei ţări, trebue să-şi dea mâna. Nici o aventură nu p poate fi admisă şi ameninţările au fost îndeajuns tolerate. Cu severitate, cu rigoare, legea şi ordinea trebue să domnească şi să fie impuse, de toţi cei cari au simţul răspunjerilor, tuturor feelor cari mo*t au şi *J»*ra4rÎRcu*cAt» O istorioară cu d. Hans Otto Roth Hotărît, alegerile au decepţionat proaspăta ardoare hitlerista a căpeteniilor săseşti. Bunul simţ al masselor a refuzat să cocheteze cu aventura. Cu oarecare melancolie, ziarul „Siebenbürgische Deutsches Tageblatt” o recunoaşte limpede: „Curentele noui radicale n’au putut ieşi la iveală şi-şi păstrează locurile lor modeste, cu adaosul special că tocmai tendinţa naţională a lui Goga şi a lui Cuza a ieşit mai slabă decât partidul extremismului economic al doctorului Lupu. Explicaţia nu poate fi decât aceia că ţara, cel puţin acuma, iui doreşte experienţe". Aşadar, socotelile de acasă nu s’au potrivit cu cele din alegeri. Şi faptele au silit la revizuiri de atitudini. Când psihoza hitleristă a cuprins, din senin, liniştita populaţie săsească, lăudată tocmai pen- tru cuminţenia cu care ştia să-şi aranjeze, cu chibzuială, micile ei treburi, — s’a produs în lagărul săsesc o spărtură. Deoparte atitudinea puţintei ridicolă a d-lui Fabritius, „Comandant al ţării” şi stegarul iluziei pangermanice. De alta, atitudinea corectă, demnă şi loială a d-lui Brandsch, pe care, un sănătos simţ politic l-a menţinut pe vechea poziţie a germanilor din România. Şi la mijloc dintre unii şi ceilalţi, flirtând omi hitleriştii şi având rezerve pentru d. Brandsch — s-a situat Vechiul politician, d. Hans Otto Roth, aclimatizat mai cucurând decât ne aşteptam cu năravurile politicei noastre. D. Hans Otto Roth n’a vrut să piardă nici drepturile unei situaţii câştigate, dar a căutat să se aranjeze şi cu dreapta hitleristă, cărei proporţii erau exagerate de un tămbălău bine susţinut. Ii este dat însă d-lui Roth să pătimească greu de pe urma acestei inofensive abilitaţi. Naţional-socialiştii îl atacă cu violenţă. Lucrul s’a petrecut identic şi în alte părţi. Partidele şi oamenii cari au încurajat cu o indiferenţă simpatica radicalismii de dreapta şi l-au ajutat să se ridice, au fost apoi distruşi cu aceiaşi necruţare de către extremişti. Hugenberg a adus la putere pe Hitler, pentru a fi apoi svurât, ca un marxist oarecare... ___Onoarea d-lui Hans nuTM Rniv, cere însă o satisfacţie, — şi d-sa a crezut că o poate obţine supunându-se unui tribunal arbitrar. Dar naţional-socialiştii au refuzat să ofere această mică consolare simţirii jignite a bietului domn Roth. Naţional-socialiştii au invocat lipsa unui statut, sau aşa ceva, şi l-au lăsat pe d. Roth în drum şi cu onoarea sa politică mânjită. Bietul domn Roth ! Şeful recunoscut al germanilor, port-parteurul lor autorizat de altădată, nesocotit, hărţuit şi umilit de un Jickeli oarecare , D. Roth şi atâţia alţii au vreme să reflecteze la toate imprudenţele drumului în curmeziş. ...Şi să nu mai facă altădată : H. Soream* NOTE FAŢĂ de programul său: reducerea datoriilor cu 75 la sută,ed. Argetoianu n’a avut un succes prea mare. ...Deoarece alegătorii anulează datoriile complect.* LIBERALII umblă după un împrumut pentru redresarea industriei. ...Că agricultura au reversat-o naţional-ţărăniştii. NAŢIONAL-TARANIŞTII protestează contra faptului că urna de la Cluj sa închis cu zece minute înainte — d. Varda neputând vota din această pricină. Dar sânt ei siguri de votul fostului prezident ? D. Dr. LUPU spune că, în alegeri, se termometrează voinţa ţării Atât numai: să nu se spargă termometrul... & D. DINU BRATIANU şi-ar fi dat asentimentul pentru un împrumut, necesar la desvoltarea navigaţiei pe Dunăre. Împrumuturile sunt condamnabile numai in timpul opoziţiei? * LEGEA electorală nu se modifică. Atunci... cel puţin dacă s’ar moîh thqgajm ■■ ih■_________________ _ ■"gill" NA ZBATII ÎNVĂȚĂMINTE Un ziar de opoziţie trage, într’un lung articol, „învăţăminte din alegeri“, învățămintele sunt foarte frumoase. Numai să nu le uite partidul cu pricina, atunci când va fi la guvern. Kix. Succesiunea şefiei guvernului D. prof. dr. C. ANGELESCU ministrul instrucţiunii publice, care a fost chemat la Sinaia de Rege pentru a fi însărcinat cu prezidenţia consiliului de miniştri. Glose politice... Nazism şi rasism Consecinţele funeste ale unuii sistem de abuzuri şi exagerări In timpul din urmă s’au petrecut în Germania hitleristă, unele lucruri, cari e bine să fie luate la cunoştinţă, fiindcă pe deoparte luminează şi pentru cei mai orbi, adevăratul sens al nazismului şi pe de alta arată că acesta a început să recunoască dificultăţile ce provoacă cele mai importante dintre teoriile sale, anume antisemitismul şi rasismul. Că arianismul se bazează pe o ameţeală semidoctă, este atât de adevărat, încât chiar şi oameni de ştiinţă ataşaţi hitlerismului, se străduesc să dea noţiunei un alt sens cel ce i se dă în genere, fiindcă ştiinţa însăşi nu dă nici un fel de teme de existenţă arianismului. Iar că antisemitismul nu poate fi o politică, se însărcinează să demonstreze în fiecare zi, realităţile vieţei şi nevoile guvernărei. In schimb însă hitlerismul şi-a luat singur sarcina de a demonstra, că faimoasa lui revoluţie naţională în scopul de a întrona, cum spunea el, naţiunea şi de a impune principiul că binele obştesc trece înaintea binelui individual, nu a dus decât la un rezultat : acela de a da ţara pe mâna unui singur partid, a unui partid care, fără nici un scrupul, acaparează toate locurile din stat şi din întreprinderile private, pentru a-şi căpătui partizanii, indiferent de faptul, dacă au sau nu aptitudine pentru misiunea ce înţeleg să-şi asume. La început de tot s’a putut crede că această operaţie de acaparare şi înlocuire, se îndreaptă numai contra evreilor. Nu a trecut însă multă vreme şi sa văzut, că sunt de plasat mult mai mulţi partizani decât devin locuri disponibile prin înlăturarea evreilor. Şi atunci a pornit acţiunea contra chiar a germanilor. Tot felul de pretexte au fost inventate. In genere urgia s’a îndreptat contra celor cari au aparţinut, înaintea advenirei d-lui Hitler, altor partide. Nu numai celui rorunitist nu numai celui socialdemocrat, nu numai celui democrat şi liberal, ci şi celui al centrului, catolic, ba şi celor cari pe vremuri au dat sprijinul lor nazismului. Partizanii hitlerismului, reclamă dreptul lor asupra slujbelor, afacerilor, întreprinderilor pe cari alţii, tot germani, necontestaţi, le-au câştigat prin meritele lor, le-au întemeiat şi desvoltat cu truda lor, îşi poate oricine imagina ce decurge din aceasta. Pentru un nazist pus în pâine, un alt german e scos din ea. Nu e nevoie să fi prea perspicace pentru a înţelege ce demoralizare, ce rivalităţi, ce duşmănii, nasc din această stare de lucruri. Se acumulează o ură şi o desperare, cari sunt acum ţinute ascunse, de frica teroarei, dar cari vor izbucni într’o zi, când aceasta va fi mai puţin aşteptător, nu spre surprinderea regimului hitlerist, care cu toate rodomontardele sale, este atât de înfricoşat, încât şi-a creat o poliţie secretă de stat, după modelul celei din perioada de tristă memorie a lui Metternich şi a Sfintei Alianţe. In acelaş timp el a declarat partidul nazist ca unicul autorizat din Germania şi ca identic cu statul însuşi. Cu alte cuvinte deoarece statul e partidul, iar partidul e d. Hitler, acesta poate spune ca Ludovic XIV : ,,‘etat c’est moi”, statul sunt eu. Ce încântat ar fi românul, care cu atâta se răcoreşte, că poate să critice şi să protesteze, pentru care libertatea de a vorbi este o necesitate organică, ce încântat ar fi dacă la cârmă s’ar instala un partid, care ar cere totul pentru dânsul şi ai lui, şi nu ar tolera nici protestul împotriva unei asemenea aberaţiuni. Şi să nu se creadă că această identificare a unui partid cu statul este numai o stare de fapt. Dela 1 Decembrie această stare de fapt, a fost consacrată printr’o lege, decretată şi ea de bunul plac a d-lor Hitler şi Goering, aşa că starea de fapt a devenit o stare de drept. Prin această lege, partidul „muncitoresc german naţional socialist” e proclamat ca purtător al ideei de stat şi insolubil legat de stat. De aceia locotenentul d-lui Hitler şi şeful statului major al partidului sunt numiţi miniştri. Membrii partidului sunt supuşi unei jurisdicţii speciale. Autorităţile publice datoresc ajutor organizaţilor partidului, care devine o corporaţie de drept’ public. Comentând această lege, oficiosul d-lui Hitler spune ritos : „Partidul nazist trebuie să devie statul. Căci nu statul ca atare a înfrânt partidele, ci nazismul le-a înfrânt. E deci un act al logicei istorice, dacă statul, curățat de partidele sistemului, trece în stăpânirea cuceritorului său politic''. Credem că acest comentar este nu se poate mai lămurit. Statul odată cucerit de hitlerişti, nu mai este al tuturor germanilor, ci numai ai celor înregimentaţi în rândurile lor. Nu oricine însă, poate fi în rândurile lor, chiar dacă vrea. Totuşi sunt, şi după rezultatul ultimului plebiscit, trei milioane de germani, cari nu vor să fie nazişti. Şi numărul celor cari nu vor să fie, e în fond nespus mai mare. Acestora li se interzice orice manifestare, iar pentru a face loc creaturilor partidului, sunt tracasaţi pe toate cărările şi, dacă nu pe altă cale, apoi prin cercetarea ascendenţei lor, sunt scoşi din posibilitatea de a-şi agonisi existenţa. Cu aceasta ajungem la celelalte principii ale nazismului, de care am vorbit la început, ajungem la rassism şi antisemitism. Puritatea rassei erijată în principiu de stat, la un popor, care e rezultatul celui mai complicat amestec de noroade, nu ar fi putut avea sucesul pe care l’a avut, dacă nu s’ar lega de aceasta un grosolan interes material. Intr’adevăr evreii sunt ca număr numai şase sute de mii în Germania şi cu toată gălăgia făcută de nazişti, prime-atr .11 «.milile s’au câştigat prin ostracizarea lor. Atunci s’a început să se caute dacă nu cumva în ascendenţa creştinilor, se găsesc evrei. Şi s’a găsit că, foarte precaut evaluat, două milioane de germani, toţi din pătura socială superioară, mai toţi interi*tului, intră în această categori.. Locurile acestora au fost liberate pentru a fi ocupate de nazişti. S’au găsit printre cei cari mau bunic,ariană, aristocraţi de rasă veche, persoane cari nu mai aveau, nici «alar, că sunt de origine evreias- că. S’a găsit de exemplu că un om ca generalul Linvingeri, care în ma- ’ rele război a comandant,o armată,, nu e arian. Repede demis el a scris luptătorilor de pe front evrei, că deoarece s’a descoperit că şi el, e , evreu, îi roagă să-l primească în rândurile lor. Dificultăţile ce s’au ivit din această cauză sunt multe şi au dus la prima înfrângere a regimului, cum au întors în alte pri-, vinii punctul fundamental al programului său în ridicol. , Ajunge să amintim protestul Japoniei şi cel al bisericei protestamte şi al capitelului metropolitan catolic din Bavaria. In plus însuşi guvernul hitlerist vede că economia, germană e adânc dezorganizată de intervenţiile naziştilor sub pretexte , rassiste. Zilnic, exponenţii săi dau ordine şi circulari pentru a împiedeca aceste excese. Fără să mai vorbim de situaţia morală lamentabila pe care o are guvernul Reichului în toata lumea. Totuşi matadorii hitlerismului trebuie să continue pe calea pe care au apucat, fiindcă din tot programul, din toate făgăduielile lor, n’au putut realiza decât aberaţiunea rassista şi fiindcă ea singură mai poate fi pretext pentru a lua pâinea din gura unor germani, pentru a o da hămesiţilor din partidul nazist. Sfârşitul acestei stări de lucruri va fi detestabil. Şi se poate prevedea de pe acum, că rassismul va frânge gâtul hitlerismului, fiindcă aplicat consecvent el ' duce la ruina morală ‘ și economică a Ger' • -■ ! *'a.axAi *1T. rOP. 5a!1.M' jtome se arata. • B« Branistea«« ŞCOALA Se vorbeşte iarăşi despre economii budgetare. Lucrul e întristător, fiindcă budgetul este destul de redus. Sunt capitalicum e, de pildă, capitolul salariilor — care nu numai că nu pot suporta o nouă amputare, dar nes ■ o cât mai grabnică sporire,rin nefericire, încasările statului, merg atât de slab din pricina crizei generale, incăt de aşa ceva poate fi vorba. Cel puţin deocamată. Dacă însă se va proceda la noui reduceri, trebue să se arte in budget acele capitole care până acum au fost cruţate sau, în orice^ caz, n’au fost prea greu licite de creionul economiilor in trut. In special şcoala, care a suferit atât de mult in anii din urmă, trebue să fie cruţată m dcar de data aceasta. Repetăm aci, ceia ce ampus de atâtea ori: multe din fenomenele adânc întristătoare, la cae asistăm, se datoresc inculturii. Şi când spunem incultură, nu ne gândim numai la analfabetism, ci şi la acea cultură falsă, cultură aparentă pe care o dă şcoala săracă, prost plătită şi prost întreţinută, din anii aceştia ultimi. SĂNĂTATEA Un al doilea capitol, cap a fost greu lovit şi care acum, trebue cruţat, este acela al sănătăţii publice. Şi în oraşe, dar mai ales în lumea satelor, starea de lucruri este — în această privind— dezolantă. Roatele fac ravage. Populaţia săracă nu are putnţa de a-şi îngriji sănătatea. Dacă adăugăm că lucrrile acestea se întâmplă intr o epocă de mizerie, când oamenii prost hrăniţi — sunt predispuşi la maladii, se înţelege cât de ilarmantă este situaţia din acest punct de vedere. fet. 0 prime pe Hitleriştii dela noi, sa ai d in mare încărcătură. Deoarece nu pot conta ca opinia publică să nu vadă câ tendinţele războinice şi revizioniste ale nazismului, sunt o primejdie pentru pacea şi existenţa României, s’au pus să injure surugeşte Franţa şi pe bărbaţii ei de stat. Unul dintre aceşti domni, care, se pare că e şi profesor universitar, face aceasta cu o lipsă de măsură, care e menită să indigneze şi pe oamenii cei mai împăciuitori, să indigneze şi pe cei cari ştiu că numărul cititorilor gazetei la care acest domn işi depune expectoraţiile, e atât de redus incit ele nu pot avea nici o influenţă. Totuşi, oricine ţine la libertatea presei, nu poate admite asemenea provocaţiuni inconştiente, în cari nici măcar onoarea unei femei românce, care onorează poporul român prin înălţimea artei sale, care a dus-o in templul clasic al teatrului francez, nu e cruţată Asemenea literatură ordinară, trivială, care poate face cel mai mare rău reputaţiei acestei ţări, nu poate fi îndeajuns condamnată. Şi e caracteristic că ea se publică sub patronajul unor oameni, cari se erijează în reprezentanţi ai creştinismului şi ortodoxismului român. Acestea nu parantez tiezic. In fond toate aceste excese de limbagiu, sunt menite numai să acopere primejdia ce reprezintă hitlerismul pentru România şi să devieze justa neîncredere a opiniei publici asupra aliaţilor noştri, cari in acest moment duc o luptă grea impotria tendinţelor revizioniste ale dictaturilor de toate nuanţele. Când însă vezi această deşănţată şi neobrăzată politică, te întrebi, după vechiul sfat, cui predest? cui foloseşte ea? Şi ce determină pe autorii ei să se demoneze atâta pentru guvernul nazist al Reichului, încât să meargă până la a lovi în onoarea şi în reputaţia ei pe o femeie, care nu are altă vină decât că cucerind un rang înalt i, Franţa, nu a încetat să fie romatică? O. CĂRŢI JURIDICE Scurge Sofronie: Securitatea internaţională. (Edit. Curierul Judiciar, Bucureşti 1933) In literatura noastră juridică, de drept internaţional, lucrările d-lui prof. G. Sofronie de la facultatea de drept, din Oradea, au umplut un gol mult simţit, atât prin caracterul de actualitate a problemelor tratate, cât şi prin nota critică şi documentat ştiinţifică, ce aduc. Bazate întotdeauna pe o bogată documentare, utilizând un ales material ştiinţific, prezentate într’un stil de o remarcabilă claritate, studiile d-lui prof. Sofronie, numeroase şi variate ca subiect, rămân ca meritoriu rezultat al unei continue activităţi, recunoscută şi de Academia Română, prin cele trei premii acordate. Ultimul dintre aceste studii, reporii—uiti wit_l_o_orlîtivi»» imnrî^ rvul Judiciar”, interesează mai mult decât pe specialişti, problema tratată fiind de un actual interes, pentru oricine este preocupat de perspectivele păcii internaţionale, dat fiind că factorul securitate, rămâne un element constitutiv al acestei păci. A vorbi despre securitate internaţională, înseamnă a analiza tot ceea ce s’a încercat şi s’a realizat prin Societatea Naţiunilor, sau în afară de ea, dar în spiritul pactului, ca angajamente internaţionale, pentru consolidarea păcii Naţiunilor, întemeiată pe tratatele din 1919-1920 şi garantată de Instituţii dela Geneva, prin membrii ei. Pentrucă într’adevăr, dacă prima preocupare a cercurilor şi organelor georg_ffvcf_pHtitforpo armamentelor (cont. art. 8 din Pact) din momentul când s’a evidenţiat strânsa interdependenţă dintre reducerea armamentelor, securitate şi arbitraj (cele trei elemente constitutive ale păcii), sforţările s’au îndreptat spre soluţionarea securităţii statelor, din care nu mai putea deriva progresul în materia limitării armamentelor. Astfel fiind, se întrevede greutatea prezentării intrun studiu de sinteză, a unui material enorm. Autorul, privind problema între anii 1919—1930 (de la Pactul Societăţii Naţiunilor la Memorandumul Briand pentru organizarea unui regim de uniune federală europeană), izbuteşte cu mult succes să elimine această dificultate prezentând problema securităţii internaţionale, de caracter convenţional (diplomatic), în succesiunea şi desvoltarea principiilor călăuzitoare, şi în analiza esenţialelor realizări, fie teoretice, fie practice. Lupta dintre principiile vechi, odinioară diriguitoare în politica internaţională, şi cele noui, grefate iklpoliwig wilsdiimie ajf.. . devăr pasionantă. Iar realizările in materie de securitate, denumite fie: Tratatul de asistență mutuală, Protocolul dela Geneva, Acordurile dela Locarno, Pactul Briand-Kellog, Pacte de neagresiune, Memorandumul Briand, etc., rămâne ca meritorii încercări de a rezolva o problemă atât de grea, într’o comunitate internaţională în care idei perimate supravieţuiesc încă, şi în care credinţa in virtutea pacifică a armamentelor, subzistă la un însemnat număr de popoare. Ele se retaşează unuia sau altuia dintre sistemele experimentate de la 1919, până astăzi, în număr de trei: a) sistemul Pactului din 28 Iunie 1919 şi al Protocolului din 2 Octombrie 1924; b) sistemul alianţelor separate, care lasă statelor interesate dreptul de a activa conform deriziunilor Soc. Naţiunilor; c) în fine formula Pactelor de neagresiune. Critica acestor realizări se impune totuşi de sine; autorul remarcă într’adevăr că nu se poate încă vorbi de o reală securita-Wiglif10 flit «a cronic I consecință de logică a înfăptuirilor înregistrate, adică reducerea armamentelor întârzie să se producă. De acoio noui sforţări trebuesc făcute. Ele trebuesc să urmărească un Împătrit obiectiv : a) consolidarea interioară a statelor noui; b) dispariţia focarelor revizioniste; c) consolidarea sancţiunilor, mult timp ignorate, dar cari se impun pentru pedepsirea eventualului agresor (astăzi definit pentru unele state prin convenţia de la Londra din 3 iulie 1933); d) desvoltarea conştiinţei de solidaritate la statele Europei, Continentul în care rezidă viitorul războiului şi al păcii. Când la ordinea zilei rămâne mai presus de orice, problema păcii, lectura unei astfel de lucrări, ce emană de la un specialist recunoscut, aduce elementele fundamentale de edificare şi de înţelegere a sforţărilor ultimului deceniu, in domeniul vieţei şi diplomaţiei internaţionale. I. V. Tecoian- Doctor în drept I. G. DUCA