Adevěrul, iunie 1934 (Anul 48, nr. 15454-15478)
1934-06-01 / nr. 15454
ANUL 48 — No. 15.454 8 pagini Vineri 1 Iunie 1934 nuTUTnm« AL. V. BELDIMAN 1888—1897 UVAium, CONST. MILLE 1897—1926 ■u . II Centrala: 384-dO. abonamente 380 ui pe Muni In $ LEI BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) Ho. 57 9 TElEFOANE: IKSii/ttU VIITORUL ne anunţă solemn î „Guvernul iși continuă opera“. Dar nu ca până acum... Criză de suprafaţă — N’a fost criză ! — spune liberalul fanatic. — Noi nu ştim că a fost criză ! — declară membrul devotat al partidului poporului. — Când se va „declanşa criza“ vom vorbi şi noi, — răspunde liberalul-georgist. Ii asculţi pe toţi trei. Asculţi atâţia alţii. Şi rămâi uimit: mă rog, a fost sau n’a fost criză ? Şi dacă n’a fost criză, ce-a fost... în definitiv? Fiindcă, oricum, ceva a fost. A fost o tulburare a vieţii politice. Guvernul trebuia să plece la Cernăuţi — şi n’a mai plecat. Oamenii politici din opoziţie au sosit în Capitală. Toţi au vorbit — făţiş sau pieziş — de criza de guvern. Unii, foarte puţini, s’au declarat pentru o schimbare a cabinetului Tătărescu. Alţii, mai mulţi şi mai hotărîtori, s’au declarat pentru menţinerea actualului cabinet. Aşadar, criza aceasta, atât de uluitoare, a existat cu adevărat. Nu este o invenţie a nimănui. Şi cu atât mai puţin, o invenţie gazetărească. Gazetarii sunt, de vreo patru ani de zile, neurastenizaţi de atâtea crize, care izbucnesc din chiar senin, evoluează anormal şi sfârşesc uluitor. Gazetarii râvnesc liniştea de odinioară, când viaţa politică îşi avea logica el Dar criza de care s’a vorbit şi de care vorbim încă, nu este nici o născocire a opoziţiei. Opoziţia nu revendică puterea. Opoziţia, dimpotrivă, ostenită de prea desele schimbări de guverne, cere stabilitatea guvernelor. Am fost, deci, martori ai unei crize, pe care n’a pricinuit-o cine ştie ce campanie de răsturnare a opoziţiei, şi pe care n’a născocit-o cine ştie ce fantezie gazetărească dornică de senzaţional. Am fost martori ai unei crize, pe care n’a dorit-o nimeni şi, care — totuşi — a existat în realitate. Am spune : a existat „în carne şi oase“, dacă o criză ar avea oase şi... mai ales carne. Fără cauze adânci, criza aceasta a rămas o criză de suprafaţă. Dar — ciudat! — la această criză de suprafaţa opinia publică a participat într-o măsură mult mai mare, decât la crizele de adâncime din trecut. Cititorul îşi va aminti cu uşurinţă vremea în care guvernele liberale erau, la tot pasul, ameninţate de opoziţia naţional-ţărănistă. Şi nu era o opoziţie oarecare. Era o opoziţie populară, care lupta împotriva unor guverne hotărît impopulare. Erau manifestaţii de stradă. Erau manifestaţii în parlament. Cu toate acestea, opinia publică nu se agita — atunci — aşa cum se agită acum. Crizele prea dese şi atât de ciudate în cauzele şi în aspectele lor, crizele din ultimii patru ani au avut totuşi un efect sănătos : au atras atenţia opiniei publice asupra vieţii politice. De aci trebue să se tragă un prim învăţământ: să nu se mai provoace asemenea crize de suprafaţă. Atenţia opiniei publice nu trebue ostenită pe atari motive. O ţară întreagă a stat câteva zile cu ochii aţintiţi asupra Bucureştilor. In birourile de stat şi chiar în întreprinderile particulare, care — toate — au legătură cu viaţa de stat, funcţionarii au încetat lucrul, preocupaţi toţi de aceeaş întrebare: cade guvernul ? Cei mai mulţi mergeau mai departe , când cade guvernul? Sau şi mai departe : de ce cade guvernul ? Sunt atâtea ţări, în care partidele se macină între ele; în care curentele de opinie publică se ciocnesc cu violenţă; în care ura politică ia formele cele mai brutale. Acolo, crizele de regim sunt explicabile. Avem norocul să trăim într-o ţară, în care opinia publică nu cunoaşte manifestări violente; în care lupta politică nu ia forme brutale. De ce să exasperăm, prin crize de suprafaţă, acest admirabil simţ al echilibrului pe care îl dovedeşte opinia noastră publică? Să sperăm că, măcar de data aceasta, jocul uşor, primejdios şi provocator al crizelor de suprafaţă va înceta. Să nădăjduim că, după cele petrecute ieri şi alaltăieri, viaţa politică va reintra în ritmul ei firesc. Tudor Teodorescu-Branişte Glose politice... „INCIDENTUL« »r .1-, - «... 1 ■■■-'■ Li. Să fi fost numai un „incident politic”, aşa cum ţine d. Tătărescu să definească ultimele întâmplări politice? Nu credem. Şi nu credem pentru consideraţiuni din cele mai temeinice. Un simplu „incident” nu duce la proporţiile pe cari le-au luat întâmplările politice din ultimele trei zile. Şi apoi, un incident are o explicaţie văzută. De astă dată nimeni nu ştie nimic. Pe când guvernul pretinde că la factorul constituţional nu a existat decât preocupare şi îngrijorare şi nicidecum o hotărâre şi o soluţie de schimbare, cei cari se considerau succesori, pretind că Vineri dimineaţă am fost în plină criză ministerială. Cine are dreptate şi de partea cui este adevărul? Cât despre marele public, el rămâne complectamente nedumerit. El nu ştie de ce era să cadă guvernul şi Ce a intervenit apoi că a rămas. Vor pretinde unii că în politică nu toate lucrurile sunt perfect vizibile şi că de multe ori una e faţada şi alta fondul. De acord. De astă dată n’a existat însă nici măcar faţada, fiindcă motivul invocat nu poate să ducă, sub nici un chip, la o schimbare de regim. Cel mult la o parţială remaniere de guvern. Aşadar, „incidentul” nu-i numai incident şi opinia, publică, nu ştie nimic de unde au pornit toate frământările şi complicaţiile. Curând însă o va afla! D. DR. ANGELESCU A fost unul din factorii importanţi ai „incidentului”. E însă cazul să se constate, încă odată, cum Se scrie istoria şi în special cea politică. Nu se poate tăgădui că ministrul de instrucţie a avut un rol important in desfăşurarea evenimentelor. După atitudinea d-sale s’a Ştiut până Sâmbătă la ora 6 vo- avem un guvern Averescu. Şi tot de pe urma d-sale s’a ştiut, după acea oră, că guvernul Tătărescu rămâne. Eri dimineaţă, când a intrat la Palat, existau foarte mulţi cari erau emoţionaţi. Când a ieşit dela Palat, cu misiunea pe care a îndeplinit-o în întrevederea de eri dela prânz, se ştia definitiv că guvernul Tătărescu rămâne. Or, s’au găsit mulţi liberali cari erau convinşi că d. dr. Angelescu merge într’o combinaţie Averescu. Fireşte, presupunerea aceasta provoca imputări şi critici. Şi iată că d. dr. Angelescu iese dela palat pentru a anunţa că, disciplinat liberal, d-sa nu poate da concurs decât unui guvern liberal, sau unui guvern naţional, ca delegat al partidului liberal. Dacă aşa sunt lucrurile — şi ele astfel sunt — atunci este cazul să te întrebi: de unde o bănuială atât de gravă pentru un om politic de talia d-lui dr. Angelescu? De fapt d-sa a fost real şi devotat. Unii încearcă să scrie istoria altfel. Poate că vor persista s’o şi scrie, abstracţie făcând de adevăr. • • . Adevărul adevărat este însă că d. dr. Angelescu a avut un rol extrem de important în desfăşurarea „incidentului politic”. Sever Alegerile de azi Astăzi au loc alegeri comunale în Bucureşti. Relativ la aceste alegeri, cetim în „Neamul Românesc“ următoarele: „Campania electorală este un toiu şi observăm cu bucurie, că zgomotoasele manifestaţiuni de altădată au fost înlocuite cu politica de fapte. „S’a lucrat şi se lucrează în toate sectoarele, cu hotărîre, cu grijă de banul public. Se pavează străzi care erau impracticabile, s’au făcut câteva alinieri de urgentă necesitate, s’a adus apă, canal şi lumină în alte numeroase puncte... „însăşi propaganda foştilor edili este de o decenţă care dovedeşte o eră nouă”. „Neamul Românesc” are dreptate. Alegerile de azi se caracterizează printr-o întrecere de fapte între actualii şi foştii edili. Pentru obţinerea voturilor, opoziţia a prezentat bilanţul realizărilor trecute, iar comisia interimară a expus opera îndeplinită îrn puţinul timp de gospodărie — schiţând planul de lucrări viitoare, garantat de lucrările efectuate şi de seriozitatea edililor. Am cetit manifestele electorale ale candidaţilor. Toată campania se învârte asupra operei realizate sau începută. Verbiajul electoral, obişnuit în astfel de împrejurări, aproape a dispărut. Privind civilizata luptă comunală care se dă la Bucureşti, — n’avem decât o dorinţă, ca şi politica să adopte acest sistem. In loc de incriminări şi de promisiuni care nu se pot împlini, — preferăm liste de fapte săvârşite. Mai elocventă este o înşirare de străzi pavate, — cum a făcut d. Al. Donescu — decât cele mai înflorite tirade oratorice. Cetăţenii s’au săturat de vorbe. Şi cum ei au fost amăgiţi pe rând aproape de toţi oamenii politici — singurul argument valabil rămas acum în lupta electorală, este fapta. Acest criteriu va trece desigur de la comună la alegerile generale. M. Sevastos Pactul balcanic in perspectiva evenimentelor de la Sofia Schimbarea de regim de la Sofia este considerată în toate cercurile bine informate şi ca o schimbare foarte importantă în ce priveşte directivele în ce priveşte directivele de politică externă. Mişcarea cunoscută sub denumirea de „Zveno” şi ai cărei fruntaşi alcâtuesc guvernul de astăzi şi-a fixat un program politic intern şi extern foarte amănunţit, căutând în decursul ultimilor doi ani să creeze, în favoarea acestor principii, un curent de idei cât mai adânc şi cât mai general. In publicaţiunea oficială a grupării precum şi în discursurile rostite de către fruntaşii ei la întruniri publice, s’a insistat cu deosebită stăruinţă asupra acestei noi orientări în politica balcanică a Bulgariei, care prezintă încheierea Pactului Balcanic ca o operă de prevedere politică intr’adevăr genială şi de importanţă covârşitoare pentru menţinerea şi garantarea păcii în Balcani. In ce priveşte programul de politică internă, administrativă, socială şi economică, s’a petrecut un fapt foarte ciudat, dar caracteristic pentru regimul actual. Broşura în care se publicase acest program a fost pur şi simplu confiscată de către conducătorii mişcări Sveno, a patra zi după ce au ajuns stăpâni în Bulgaria. Prin urmare s’au lepădat de programul prin care au căutat timp de doi ani de zile să câştige simpatiile şi aprobarea masselor. In acelaş timp insă a fost menţinut principiul fundamental al programului politic extern, care este încercarea de a se afirma din nou în mod concret şi în domeniul practic ideea marelui imperiu al slavilor de sud, de la Adriatică şi până la Marea Neagră. Ideea aceasta nu este noua, şi a fost afirmată în mai mulţi rânduri, cu Începere încă de la 1867. Prima Adunare Naţională bulgară a avut loc la Bucureşti In 1867 , cu zece ani înainte de existenţa statului bulgar. Din cei 106 delegaţi, 80 erau veniţi din teritoriul subjugat. In ziua de 5 Aprilie 1867 Adunarea a votat o moţiune prin care hotărăşte formarea statului slavilor de Sud — Iugoslavia — ce urma să cuprindă vechea Serbie, Bulgaria, Tracia şi Macedonia.Moţiunea votată la Bucureşti a fost înmânată de către o delegaţie specială prinţului Mihail Obrenovici al Serbiei, destinat de către Adunarea Naţională a stăpâni peste viitorul stat iugoslav. La 22 Mai, acelaş an, prinţul răspunse delegaţilor bulgari prin ministrul său de externe Vie Garaşan, că: „acceptă pe deplin condiţiunile bulgarilor pentru realizarea statului iugoslav”. In 1868 prinţul Mihail a fost asasinat, iar planul uniunei slave cade în desuetudine. După înfăptuirea statului bulgar — adică după 1877-78 — evenimentele politice din Balcani s’au desfăşurat sub influenţa celor două mari puteri, Rusia şi Austro Ungaria, interesate direct în treburile balcanice şi cari au pus întotdeauna piedici Înţelegerii sârbo-bulgare. Fără îndoială că numai rivalităţii ruso austriace se datoreşte războiul sârbo bulgar din 1885, care a săpat o adâncă prăpastie între cele două state tinere. Zece ani mai târziu, în 1896, tinerul universitar din cele două ţări se întruneşte în congres la Sofia. Relaţiunile devin din nou cordiale şi în această atmosferă de prietenie este înlesnită vizita regelui Alexandru Obrenovici la Sofia. In 1903 tineretul universitar sârb ia iniţiativa unei mişcări de apropiere între popoarele iugoslave, iar ca o consecinţă lupta in contra semilunei şi al vulturului bicefal. v.ţ. „ Prin ziarul lor „Slavianschi Ug (Sudul slav) prin societatea lor .Înfrăţirea” (Pobratimstvo) ca şi prin asociaţiile corale „Obilici’, tinerii idealişti reuşiră să creeze o puternică mişcare de apropiere între slavii de sud. Intre 22 şi 24 Februarie 1904 a avut loc la Sofia primul congres al studenţimei sârbo bulgare. In Aprilie, acelaş an, studenţii bulgari au luat parte la congresul colegilor lor de la Belgrad, iar in Septembrie, acelaş an şi tot la Belgrad , a ţinut congresul tuturor studenţilor slavi. In atmosfera aceasta de prietenie şi năzuinţi panslave se produce vizita regelui Petru al Serbiei la Sofia , în toamna anului 1904. Urmează apoi întâlnirea pe teritoriul sârb dintre prinţul Ferdinand al Bulgariei şi regele Petru, cu care prilej se Încheie o convenţie economică. Prietenia între cele două popoare continuă să fie din cele mai călduroase şi vizitele reciproce cât mai dese şi Însufleţite. Cele două teatre naţionale — de la Belgrad şi Sofia fac schimb de piese şi artişti, se organizează expoziţii comune de tot felul, etc. In ziua de 28 Noembrie 1904 au fost organizate simultan la Belgrad şi Sofia, solemnity.și pentru odihna sufletelor celor căzuţi în războiul fratricid din 1815. In 1911 fu Încheiat, In cel mai strict secret, tratatul de alianţă în contra Turciei Felul în care s’a terminat războiul balcanic — cu ocuparea Macedoniei de către sârbi— prăbuşi însă, dintr’o dată, tot ce se făcuse până atunci pe calea înfrăţirii. Bulgarii se lepădară de ideia slavismului iar învăţaţii lor încercară a face dovada că poporul bulgar este de origină turanică şi nu are în ei nici o urmă slavă. Războiul mondial sapă in mod definitiv prăpastia între cele două popoare. Redusă din nou, la hotarele sale de înainte de războiu, complect dezorientată în politica sa externă, ameninţată de tulburări interne, Bulgaria se lăsă în totul la bunăvoinţa învingătorilor. Ideia panbulgară se prăbuşise şi de data aceasta. In momentele acestea de nesiguranţă şi panică organizaţiunea macedoneană rămase singurul exponent al aspiraţiunilor naţionale bulgare. Refacându-şi cadrele cu ajutorul marelui număr de ofiţeri concediaţi din armată, ea deveni în curând factorul hotărâtor în politica bulgară şi, în special, în ce priveşte relaţiunile cu statele vecine. Orice încercare de apropiere cu vecinii era taxată de Înaltă prădare, încercând o apropierepre Iugoslavia — prin sacrificarea ideiei promacedonene — Brambolischi căzu ucis de agenţii acestei organizaţiuni. Dar în Mai, anul trecut, un grup de prelaţi sârbi, în frunte cu mitropolitul Ohridei a făcut prima încercare de a împrăştia duşmănia şi să restabilească cu ajutorul bisericii, înfrăţirea de altă dată. Misiunea prelaţilor sârbi au avut succes. D. Cazasoff, fost ministru şi publicist de seamă unul din conducătorii spirituali al mişcării „Zveno” se exprima în felul următor asupra vizitei acesteia. „Prima spărtură simţitoare făcută în zidul chinezesc ridicat de la războiu încoace între Bulgaria şi Serbia, a fost făcută prin vizita arhiereilor sârbi Ui Sofia”. Şi astfel atmosfera s’a schimbat fundamental. In ziua de 11 Martie personajul cel mai de seamă din guvernul actual, ministrul de finanţe, Petre Feodorof a declarat la întrunirea publică organizată de către mişcarea politică Zveno, următoarele: „Activitatea lui Tîtulescu şi ceilalţi nu pornea de la gândul nobil de a preîntâmpina vreo furtună ce ar ameninţa Balcanii sau Europa, ci să nu permită o apropiere sârbo-bulgară. Pactul, pregătit în Grecia, aprobat în Turcia, impus de România nu ar fi eşit la iveală dacă primele manifestaţiuni sârbo-bulgare erau întâmplătoare, atitudini trecătoare, iar nu una din cele mai mari idei de stat din timpurile noastre...“. * Este de prisos să insistăm asupra primejdiei pe care poate să o cuprindă pentru pacea din sudestul Europei, încercarea de a se pune în practică un asemenea program politic. A deschide o nouă epocă de frământări primejdioase, dacă Pactul Balcanic n’ar fi deja o realitate. Căci art. 2 al Pactului înţelegerii balcanice, aşa cum a fost redactat de către d. Titulescu, şi semnat de către celelalte trei ţări balcanice principale, cuprinde următoarele: ,»România, Grecia, Turcia şi Iugoslavia îşi iau obligaţiunea de a nu întreprinde nici o acţiune politică faţă de oricare alt stat balcanic, nesemnatar al prezentului acord, fără avizul mutual prealabil şi de a nu lua nici o obligaţiune politică faţă de oricare alt stat balcanic, fără consimţământul celorlalte părţi contractante“. Iată ce prezintă deci pactul Inţălegerii balcanice in perspectiva schimbării de regim de la Sofia. L. P. Nasta N A Z B A T I I TRANSFER Oficiosul guvernului vorbeşte de unele „măsuri în chestia transferului”. ... Transferul guvernului în opoziţie ? Fix. * Un număr, destul de mare de profesori universitari, la care s’au adăugat câţiva profesori secundari şi câţiva publicişti, s’au adunat la Universitate pentru a forma o „ligă pentru apărarea limbii‘‘. Este foarte adevărat că limba literară românească are nevoie de apărare. Asupra acestui punct cred că e toată lumea de acord. Numai asupra punctelor care trebue apărate mi-e teamă că nu se vor găsi doi inși care să fie de acord între ei. Și tocmai aceasta arată că , „liga“ plănuită e sortită să rămână fără nici un efect. Intr’adevăr, una din două ori va fi compusă dintr’un număr mare de membri, şi atunci Unul se va ridica împotriva neologismelor, altul împotriva greşelilor de sintaxă, al treilea împotriva cuvintelor întrebuinţate cu înţeles schimbat, etc., tocmai cum s‘a întâmplat la trecuta şedinţă. In acest caz, este evident că nu se va putea întreprinde o operă unitară şi hotărită. Ori membrii ligii vor fi de acord intre ei, ceia ce va însemna că numărul lor va fi foarte redus şi deci influenţa asupra marelui public va fi minimă. Un mare pericol, dacă liga s’ar constitui în forma plănuită şi dacă ar avea efect, ar fi adus de faptul că cei mai mulţi dintre aderenţi sunt cu totul străini de principiile care conduc actualele studii de linguistică. S-a găsit astfel un profesor universitar care să vorbească de înlocuirea termenilor tehnici cu cuvinte româneşti. In condiţiile acestea,rezultatul unei campanii susţinute n’ar putea fi decât dezastruoase. Când e vorba de întreprins o campanie sistematică pentru orientarea limbii, singurii îndreptăţiţi s’o conducă sunt linguiştii. Este însă foarte adevărat că nici printre linguiştii noştri nu se vor găsi doi care să aibă aceiaș părere asupra tuturor problemelor. Concluzia este deci că limba va fi lăsată să-și continue calea pe care a apucat-o. Gh. Reviga CARNETUL NOSTRU O ligă pentru apărarea limbii Gheorghe Panu detractorul lui Eminescu ? de C. SATEANU In jurul nuvelei „ Sărmanul Dionis“ D. I. E. Torouţiu a scos de sub tipar al patrulea volum de „Studii şi Documente literare” consacrate societăţii „Junimea”. In acest volum d. Torouţiu consacră peste 300 pagini lui Eminescu, colectând în acest cuprins tot materialul documentar şi biografic ce rezultă din multele şi variatele scrisori ale genialului poet. Sunt scrisori din timpul anilor de studiu şi din epoca maturităţii, adresate părinţilor şi fraţilor, apoi lui Maiorescu, lui Negruzzi, Corneliei Emilian, lui V. Gh. Morţun, lui Chibici-Râvneanu şi altora. Nu lipsesc scrisorile de dragoste adresate Veronicăi Miele. Foarte interesante sunt: „Amintirile fugare despre Eminescu” ale scriitoarei germane Mite Kremnitz — cumnata lui Maiorescu — de care poetul a fost îndrăgostit. Se ştie că el i-a închinat Eminescu poeziile „Atât de fragedă te-asemeni" şi „Te duci“. • • V---.. . Eminescu ne apare in aceste reminiscenţe în intimitatea sa sufletească, in casa lui Maiorescu şi a scriitoarei germane. Din acestepagini aflăm tainica iubire ce a existat între poetul român şi scriitoarea germană şi cunoaştem gelozia de care a fost pătrunsă Mite Kremnitz, când a aflat că poetul e îndrăgostit de Veronica Miele. Mai sunt în volum toate scrisorile Henriettei Eminescu reunite acum 40 de ani într’o carte din „Colecţia Şaraga”, astăzi complect epuizată. Dar materialul absolut inedit pe care-l găsim in acest volum şi care este extrem de interesant pentru cunoaşterea „Junimii”, sunt „Procesele verbale” ale şedinţelor ţinute de această societate în anii 1865/66 şi 1871/74; aceste procese verbale sunt reproduse dintr’un registru ţinut în toată regula da A. D. Xenopol, scrise şi subscrise de mâna sa, condică ce se află în păstrarea d-nei Rimia Xenopol. Din conţinutul lor aflăm că prima şedinţă formală a societăţii s’a ţinut la V. Pogor în ziua de 19 Octombrie 1835. La fiece şedinţă A. D. Xenopol a consemnat în procesul-verbal respectiv atât pe junimiştii prezenţi, precum şi lecturile urmate, discuţiunile asupra lor şi hotărîrile luate. Mai găsim în aceste scripte şi pe unii vechi junimişti cari au frecventat societatea fără a rămânea constanţi justificând deviza lui V. Pogor: „Intră cine vrea, rămâne cine poate”. Printre aceştia vedem pe fostul ministru şi profesor universitar Gh. Mârzescu, care frecventa „Junimea” la 1865. Este trecut intre conferenţiarii „Prelecţiunilor publice populare’ cu subiectul „Geniul francez” (Voltaire). Apoi pe N. Roznovanu, Râureanu, Costache Boldur, Gr. Macid celebrul jurisconsult, Balais, arhitectul Savul, A. şi P. Baliche, precum şi veneratul octogenar Camil Gali, figuri din vechea elită ieşană. Mai aflăm — şi cităm faptul ca o simplă curiozitate —că fostul primar şi directorul Teatrului Naţional din Iaşi C. B. Penescu a trimis „Convorbirilor Literare” o piesă intitulată „Mircea cel Bătrân” care s’a citit la I. Negruzzi în şedinţa din 10 Martie 1872 şi... „care găsindu-seră, se lasă la o parte”, cum sună procesul verbal respectiv, semnat de secretarul societății de atincea, A. D. Xenopol, „pentru exactitate”. CHESTIA ZILEI DUPĂ CRIZA D. INCULEȚ. — Astea sunt demisiile prefecților ? D. IUCA. — Nu! Sunt circulari către prefecţi, ca să nu-şi dea demisia... Simplificarea aparatului de stat de ION C. FILITTI In sesiunea parlamentară care se deschide la 14 iunie va veni în discuţia Camerei bugetul general al statului. Tendința organelor conducătoare fiind, în mod constant, economia în toate compartimentele bugetare, credem necesar să arătăm câteva capitole din bugetul ordinar la care se pot face reduceri, prin simplificarea aparatului de stat. Iată, în privinţa aceasta, unele indicaţii. 1. Avem, mai întâi, o supernetaţie de servicii care nu servesc decât pe funcţionarii lor, fără nicio repercuţie asupra stării reale a ţării. Citez, ca exemplu, din bugetul ministerului agriculturii, pentru că este în legătură cu principala noastră producţie. Avem, în administraţia interioară, serviciul protecţiei plantelor cultivate; al îndrumării agricole şi islazurilor;al educaţiei agricole, al creşterii şi în înbunătăţirii rasei animalelor. Avem, în administraţia exterioară, două academii de înalte studii agronomice ; un institut de cercetări agronomice ; altul zootehnic ; servicii agricole judeţene ; servicii zootehnice; inspectorate agricole regionale, inspectorate zootehnice regionale. Avem, pentru „acţiunea tehnică a ministerului agriculturii, academiilor şi institutelor, în agricultură, viticultură, zootehnică şi silvicultură, o sumă deosebită de 150 milioane. Cât de dureros contrastează însă aceste posturi bugetare cu starea reală a agriculturii, viticulturii şi zootehniei noastre ! ■ 2. In bugetul ministerului de justiţie figurează o sumă de 900.000 lei, cu titlul de „diurne si cheltueli de transport membrilor comisiilor instituite pentru studierea unificării legilor şi pentru elaborarea oricăror alte proecte de legi”. Cât priveşte pregătirea proectelor, normal este ca ori să le întocmească ministerul personal, fie şi consultând, cu titlu particular şi gratuit, pe cine vrea, ori să le dea în seama Consiliului legislativ. Cât priveşte studiul unificării legilor, el constitue o atribuţie esenţială a aceluiaş consiliu. Sistemul instituirii de comisii, retribuite cu diurne şi jetoane, pentru pregătirea de legi şi regula(Citiţi continuarea în pag. II-a) NOTE EXISTĂ o vorbă: schimbarea domnilor— bucuria nebunilor. Astăzi s’ar putea spune: schimbarea domnilor — tulburarea oamenilor cuminţi... „ÎNDREPTAREA” scrie: „Azi & o zi decisivă”. ...Adică una din zilele decisive. SE afirmă că vor eşi din minister, şase subsecretari de staff. Şi vor intra tot atâţia sau mai mulţi? GUVERNUL îşi reia voiajurile. ...Scăpând de voiajuul cel din urmă, GHEORGHE PANU Nu putem lăuda îndeajuns monumentala operă istoriografică a d-lui Torouţiu. Dar într’o lucrare atât de vastă se pot strecura şi greşeli, de fapt sau de apreciere. Şi tocmai dorim să facem o mică rectificare, din respectul cuvenit adevărului istoric precum şi strălucitei personalităţi care este pusă în cauză. Bazat , pe cuprinsul procesului verbal al şedinţei din 1 Septembrie 1872 semnat de Xenopol, d. Torouţiu emite unele consideraţii eronate, referitoare la Gh. Panu, eruditul istoric şi critic all societăţii „ Junimea". Pentru a învedera această eroare, vom proceda sistematic, reproducând textul acestui proces verbal din volumul IV al operei d-lui Torouţiu (pag. 457). ANUL 1872/73 Şedinţa I, 1 Septembrie (La Maiorescu) Prezenţi: Maiorescu, Pogor, I. Negruzzi, L. Negruzzi, N. Ganea, M. Pompiliu, Eminescu. (Citiți continuarea în pagina 2-a)