Adevěrul, iunie 1934 (Anul 48, nr. 15454-15478)

1934-06-01 / nr. 15454

ANUL 48 — No. 15.454 8 pagini Vineri 1 Iunie 1934 nuTUTnm« AL. V. BELDIMAN 1888—1897 U­VAium, CONST. MILLE 1897—1926 ■u . I­I Centrala: 3­84-dO. abonamente 380 ui pe Muni In $ LEI BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) Ho. 5­7­ 9 TElEFOANE: IKSii/ttU VIITORUL ne anunţă solemn î „Guvernul iși continuă opera“. Dar nu ca până acum... Criză de suprafaţă — N’a fost criză ! — spune libera­lul fanatic. — Noi nu ştim că a fost criză ! — declară membrul devotat al parti­dului poporului. — Când se va „declanşa criza“ vom vorbi şi noi, — răspunde libe­­ralul-georgist. Ii asculţi pe toţi trei. Asculţi atâ­ţia alţii. Şi rămâi uimit: mă rog, a fost sau n’a fost criză ? Şi dacă n’a fost criză, ce-a fost... în definitiv? Fiindcă, oricum, ceva a fost. A fost o tulburare a vieţii politice. Guver­nul trebuia să plece la Cernăuţi — şi n’a mai plecat. Oamenii politici din opoziţie au sosit în Capitală. Toţi au vorbit — făţiş sau pieziş — de criza de guvern. Unii, foarte pu­ţini, s’au declarat pentru o schim­bare a cabinetului Tătărescu. Alţii, mai mulţi şi mai hotărîtori, s’au de­clarat pentru menţinerea actualului cabinet. Aşa­dar, criza aceasta, atât de uluitoare, a existat cu adevărat. Nu este o invenţie a nimănui. Şi cu atât mai puţin, o invenţie gazetărească. Gazetarii sunt, de vreo patru ani de zile, neurastenizaţi de atâtea crize, care izbucnesc din chiar senin, evo­luează anormal şi sfârşesc uluitor. Gazetarii râvnesc liniştea de odi­nioară, când viaţa politică îşi avea logica el Dar criza de care s’a vorbit şi de care vorbim încă, nu este nici o năs­cocire a opoziţiei. Opoziţia nu re­vendică puterea. Opoziţia, dimpo­trivă, ostenită de prea desele schim­bări de guverne, cere stabilitatea guvernelor. Am fost, deci, martori ai unei crize, pe care n’a pricinuit-o cine ştie ce campanie de răsturnare a opoziţiei, şi pe care n’a născocit-o cine ştie ce fantezie gazetărească dornică de senzaţional. Am fost martori ai unei crize, pe care n’a dorit-o nimeni şi, care — totuşi — a existat în realitate. Am spune : a existat „în carne şi oase“, dacă o criză ar avea oase şi... mai ales carne. Fără cauze adânci, criza aceasta a rămas o criză de suprafaţă. Dar — ciudat! — la această criză de supra­faţa opinia publică a participat în­­tr-o măsură mult mai mare, decât la crizele­ de adâncime din trecut. Cititorul îşi va aminti cu uşurinţă vremea în care guvernele liberale erau, la tot pasul, ameninţate de o­­poziţia naţional-ţărănistă. Şi nu era o opoziţie oarecare. Era o opoziţie populară, care lupta împotriva unor guverne hotărît impopulare. Erau manifestaţii de stradă. Erau mani­festaţii în parlament. Cu toate ace­stea, opinia publică nu se agita — atunci — aşa cum se agită acum. Crizele prea dese şi atât de ciu­date în cauzele şi în aspectele lor, crizele din ultimii patru ani au avut totuşi un efect sănătos : au atras a­­tenţia opiniei publice asupra vieţii politice. De­ aci trebue să se tragă un prim învăţământ: să nu se mai provoace asemenea crize de suprafaţă. Aten­ţia opiniei publice nu trebue oste­nită pe atari motive. O ţară întreagă a stat câteva zile cu ochii aţintiţi asupra Bucu­reştilor. In birourile de stat şi chiar în întreprinderile particulare, care —­ toate — au legătură cu viaţa de stat, funcţionarii au încetat lucrul, preocupaţi toţi de aceeaş întrebare: cade guvernul ? Cei mai mulţi mer­geau mai departe , când cade gu­vernul? Sau şi mai departe : de ce cade guvernul ? Sunt atâtea ţări, în care partide­le se macină între ele; în care cu­rentele de opinie publică se cioc­nesc cu violenţă; în care ura poli­tică i­a formele cele mai brutale. Acolo, crizele de regim sunt expli­cabile. Avem norocul să trăim într-o ţară, în care opinia publică nu cu­noaşte manifestări violente; în care lupta politică nu ia forme bru­tale. De ce să exasperăm, prin crize de suprafaţă, acest admirabil simţ al echilibrului pe care îl dovedeşte o­­pinia noastră publică? Să sperăm că, măcar de data a­­ceasta, jocul uşor, primejdios şi provocator al crizelor de suprafaţă va înceta. Să nădăjduim că, după cele petrecute ieri şi alaltăieri, via­ţa politică va reintra în ritmul ei firesc. Tudor Teodorescu-Branişte Glose politice... „INCIDENTUL« »r .1-, - «... 1 ■■■-'■ Li. Să fi fost numai un „incident politic”, aşa cum ţine d. Tătăres­cu să definească ultimele întâm­plări politice? Nu credem. Şi nu credem pentru consideraţiuni din cele mai temeinice. Un simplu „incident” nu duce la proporţiile pe cari le-au luat întâmplările politice din ultimele trei zile. Şi apoi, un incident are o explicaţie văzută. De astă dată nimeni nu ştie nimic. Pe când guvernul pretinde că la factorul constituţional nu a e­­xistat de­cât preocupare şi îngri­jorare şi nici­decum o hotărâre şi o soluţie de schimbare,­­ cei cari se considerau succesori, pre­tind că Vineri dimineaţă am fost în plină criză ministerială. Cine are dreptate şi de partea cui este adevărul? Cât despre marele public, el ră­mâne complectamente nedumerit. El nu ştie de ce era să cadă guver­nul şi Ce a intervenit apoi că a rămas. Vor pretinde unii că în politică nu toate lucrurile sunt perfect vizibile şi că de multe ori una e faţada şi alta fondul. De acord. De astă dată n’a existat însă nici măcar faţada, fiindcă motivul in­vocat nu poate să ducă, sub nici un chip, la o schimbare de regim. Cel mult la o parţială remaniere de guvern. Aşa­dar, „incidentul” nu-i nu­mai incident şi opinia, publică, nu ştie nimic de unde au pornit toa­te frământările şi complicaţiile. Curând însă o va afla! D. DR. ANGELESCU A fost unul din factorii impor­tanţi ai „incidentului”. E însă ca­zul să se constate, încă odată, cum Se scrie istoria şi în special cea politică. Nu se poate tăgădui că minis­trul de instrucţie a avut un rol important in desfăşurarea eve­nimentelor. După atitudinea d-sale s’a Ştiut până Sâmbătă la ora 6 vo- avem un guvern Averes­­cu. Şi tot de pe urma d-sale s’a ştiut, după acea oră, că guvernul Tătărescu rămâne. Eri dimineaţă, când a intrat la Palat, existau foarte mulţi cari erau emoţionaţi. Când a ieşit dela Palat, cu misiunea pe care a în­deplinit-o în întrevederea de eri dela prânz, se ştia definitiv că guvernul Tătărescu rămâne. Or, s’au găsit mulţi liberali cari erau convinşi că d. dr. Ange­­lescu merge într’o combinaţie A­­verescu. Fireşte, presupunerea a­­ceasta provoca imputări şi critici. Şi iată că d. dr. Angelescu iese dela palat pentru a anunţa că, disciplinat liberal, d-sa nu poate da concurs decât unui guvern li­beral, sau unui guvern naţional, ca delegat al partidului liberal. Dacă aşa sunt lucrurile — şi ele astfel sunt — atunci este cazul să te întrebi: de unde o bănuială atât de gravă pentru un om po­litic de talia d-lui dr. Angeles­cu? De fapt d-sa a fost real şi de­votat. Unii încearcă să scrie is­toria altfel. Poate că vor persis­ta s’o şi scrie, abstracţie făcând de­ adevăr. • • . Adevărul adevărat este însă că d. dr. Angelescu a avut un rol extrem de important în desfăşu­rarea „incidentului politic”. Sever Alegerile de azi Astăzi au loc alegeri comunale în Bucureşti. Relativ la aceste alegeri, cetim în „Neamul Românesc“ următoarele: „Campania electorală este un toiu şi observăm cu bucurie, că zgomo­toasele manifestaţiuni de altădată au fost înlocuite cu politica de fapte. „S’a lucrat şi se lucrează în toate sectoarele, cu hotărîre, cu grijă de banul public. Se pavează străzi care erau impracticabile, s’au făcut câte­va alinieri de urgentă necesitate, s’a adus apă, canal şi lumină în alte numeroase puncte... „însăşi propaganda foştilor edili este de o decenţă care dovedeşte o eră nouă”. „Neamul Românesc” are dreptate. Alegerile de azi se caracterizează printr-o întrecere de fapte între ac­tualii şi foştii edili. Pentru obţinerea voturilor, opo­ziţia a prezentat bilanţul realizări­lor trecute, iar comisia interimară a expus opera îndeplinită îrn puţi­­nul timp de gospodărie — schiţând planul de lucrări viitoare, garantat de lucrările efectuate şi de seriozi­tatea edililor. Am cetit manifestele electorale ale candidaţilor. Toată campania se învârte asupra operei realizate­­ sau începută. Verbiajul electoral, obişnuit în ast­fel de împrejurări, aproape a dispă­rut. Privind civilizata luptă comunală care se dă la Bucureşti, — n’avem decât o dorinţă, ca şi politica să a­­dopte acest sistem. In loc de incriminări şi de promi­siuni care nu se pot împlini, — pre­ferăm liste de fapte săvârşite. Mai elocventă este o înşirare de străzi pavate, — cum a făcut d. Al. Donescu — decât cele mai înflorite tirade oratorice. Cetăţenii s’au săturat de vorbe. Şi cum ei au fost amăgiţi pe rând a­­proape de toţi oamenii politici — singurul argument valabil rămas acum în lupta electorală, este fapta. Acest criteriu va trece desigur de la comună la alegerile generale. M. Sevastos Pactul balcanic in perspectiva evenimentelor de la Sofia Schimbarea de regim de la So­fia este considerată în toate cer­curile bine informate şi ca o schimbare foarte importantă în ce priveşte directivele în ce priveşte directivele de politică externă. Mişcarea cunoscută sub denumirea de „Zveno” şi ai cărei fruntaşi alcâtuesc guvernul de astăzi şi-a fixat un program po­litic intern şi extern foarte a­­mănunţit, căutând în decursul ultimilor doi ani să creeze, în fa­voarea acestor principii, un cu­rent de idei cât mai adânc şi cât mai general. In publicaţiunea o­­ficială a grupării precum şi în discursurile rostite de către frun­taşii ei la întruniri publice, s’a insistat cu deosebită stăruinţă asupra acestei­ noi orientări în politica balcanică a Bulgariei, care prezintă încheierea Pactului Balcanic ca o operă de prevedere politică intr’adevăr genială şi de importanţă covârşitoare pentru menţinerea şi garantarea păcii în Balcani. In ce priveşte programul de po­litică internă, administrativă, so­cială şi economică, s’a petrecut un fapt foarte ciudat, dar carac­teristic pentru regimul actual. Broşura în care se publicase a­­cest program a fost pur şi simplu confiscată de către conducătorii mişcări Sveno, a patra zi după ce au ajuns stăpâni în Bulgaria. Prin urmare s’au lepădat de pro­gramul prin care au căutat timp de doi ani de zile să câştige sim­patiile şi aprobarea masselor. In acelaş timp insă a fost men­ţinut principiul fundamental al programului politic extern, care este încercarea de a se afirma din nou în mod concret şi în do­meniul practic ideea marelui im­periu al slavilor de sud, de la A­­driatică şi până la Marea Nea­gră. Ideea aceasta nu este noua, şi a fost afirmată în mai mulţi rânduri, cu Începere încă de la 1867. Prima Adunare Naţională bul­gară a avut­ loc la Bucureşti In 1867 , cu zece ani înainte de existenţa statului bulgar. Din cei 106 delegaţi, 80 erau veniţi din teritoriul subjugat. In ziua de 5 Aprilie 1867 Adu­narea a votat o moţiune prin care hotărăşte formarea statului slavilor de Sud — Iugoslavia — ce urma să cuprindă vechea Ser­bie, Bulgaria, Tracia şi Macedo­nia.Moţiunea votată la Bucureşti a fost înmânată de către o dele­gaţie specială prinţului Mihail Obrenovici al Serbiei, destinat de către Adunarea Naţională a­ stă­pâni peste viitorul stat iugoslav. La 22 Mai, acelaş an, prinţul răspunse delegaţilor bulgari prin ministrul său de externe Vie Ga­­raşan, că: „acceptă pe deplin condiţiunile bulgarilor pentru realizarea statului iugoslav”. In 1868 prinţul Mihail a fost asasinat, iar planul uniunei sla­ve cade în desuetudine. După înfăptuirea statului bul­gar — adică după 1877-78 — e­­venimentele politice din Balcani s’au desfăşurat sub influenţa ce­lor două mari puteri, Rusia şi Austro Ungaria, interesate direct în treburile balcanice şi cari au pus în­totdeauna piedici Înţele­gerii sârbo-bulgare. Fără îndoia­lă că numai rivalităţii ruso au­­striace se datoreşte războiul sâr­bo bulgar din 1885, care a săpat o adâncă prăpastie între cele do­uă state tinere. Zece ani mai târziu, în 1896, tiner­ul universitar din cele do­uă ţări se întruneşte în congres la Sofia. Relaţiunile devin din nou cordiale şi în această atmos­feră de prietenie este înlesnită vizita regelui Alexandru Obreno­vici la Sofia. In 1903 tineretul universitar sârb ia iniţiativa unei mişcări de apropiere între popoarele iugos­lave, iar ca o consecinţă lupta in contra semilunei şi al vulturului bicefal. v.ţ. „ Prin ziarul lor „Slavianschi Ug (Sudul slav) prin societatea lor .Înfrăţirea” (Pobratimstvo) ca şi prin asociaţiile corale „Obilici’, tinerii idealişti reuşiră să creeze o puternică mişcare de apropiere între slavii de sud. Intre 22 şi 24 Februarie 1904 a avut loc la So­fia primul congres al studenţi­­mei sârbo bulgare. In Aprilie, a­­celaş an, studenţii bulgari au luat parte la congresul colegilor lor de la Belgrad, iar in Septembrie, acelaş an şi tot la Belgrad , a ţinut congresul tuturor studenţi­lor slavi. In atmosfera aceasta de prie­tenie şi năzuinţi panslave se pro­duce vizita regelui Petru al Ser­biei la Sofia , în toamna anu­lui 1904. Urmează apoi întâlnirea pe te­ritoriul sârb dintre prinţul Fer­dinand al Bulgariei şi regele Pe­tru, cu care prilej se Încheie o convenţie economică. Prietenia între cele două popoare continuă să fie din cele mai căld­uroase şi vizitele reciproce cât mai dese şi Însufleţite. Cele două teatre na­ţionale — de la Belgrad şi Sofia fac schimb de piese şi a­rtişti, se organizează expoziţii comune de tot felul, etc. In ziua de 28 Noembrie 1904 au fost organizate simultan la Bel­grad şi­ Sofia, solemnity.și pentru odihna sufletelor celor căzuţi în războiul fratricid din 1815. In 1911 fu Încheiat, In cel mai strict secret, tratatul de alianţă în contra Turciei Felul în care s’a terminat răz­boiul balcanic — cu ocuparea Macedoniei de către sârbi— pră­buşi însă, dintr’o dată, tot ce se făcuse până atunci pe calea în­frăţirii. Bulgarii se lepădară de ideia slavismului iar învăţaţii lor încercară a face dovada că popo­rul bulgar este de origină tura­nică şi nu are în ei nici o urmă slavă. Războiul mondial sapă in mod definitiv prăpastia între ce­le două popoare. Redusă din nou, la hotarele sale de înainte de războiu, com­plect dezorientată în politica sa externă, ameninţată de tulbură­­ri interne, Bulgaria se lăsă în totul la bunăvoinţa învingători­lor. Ideia panbulgară se prăbuşise şi de data aceasta. In momentele acestea de ne­siguranţă şi panică organizaţiu­­nea macedoneană rămase singu­rul exponent al aspiraţiunilor naţionale bulgare. Refacându-şi cadrele cu ajutorul marelui nu­măr de ofiţeri concediaţi din ar­mată, ea deveni în curând fac­torul hotărâtor în politica bul­gară şi, în special, în ce priveşte relaţiunile cu statele vecine. Ori­ce încercare de apropiere cu ve­cinii era taxată de Înaltă prădare, încercând o apropiere­­pre Iu­goslavia — prin sacrificarea ide­iei promacedonene — Brambo­­lischi căzu ucis de agenţii acestei organizaţiuni. Dar în Mai, anul trecut, un grup de prelaţi sârbi, în frunte cu mitropolitul Ohridei a făcut prima încercare de a împrăştia duşmănia şi să restabilească cu ajutorul bisericii, înfrăţirea de altă dată. Misiunea prelaţilor sârbi au a­­vut succes. D. Cazasoff, fost ministru şi publicist de seamă unul din con­ducătorii spirituali al mişcării „Zveno” se exprima în felul ur­mător asupra vizitei acesteia. „Prima spărtură simţitoare fă­cută în zidul chinezesc ridicat de la războiu încoace între Bulga­ria şi Serbia, a fost făcută prin vizita arhiereilor sârbi Ui Sofia”. Şi astfel atmosfera s’a schim­bat fundamental. In ziua de 11 Martie persona­jul cel mai de seamă din guver­nul actual, ministrul de finanţe, Petre Feodorof a declarat la în­trunirea publică organizată de către mişcarea politică Zveno, următoarele: „Activitatea lui Tîtulescu şi cei­lalţi nu pornea de la gândul nobil de a preîntâmpina vreo furtună ce ar ameninţa Balcanii sau Europa, ci să nu permită o apropiere sârbo-bul­­gară. Pactul, pregătit în Grecia, a­­probat în Turcia, impus de Româ­nia nu ar fi eşit la iveală dacă pri­mele manifestaţiuni sârbo-bulgare e­­rau întâmplătoare, atitudini trecă­toare, iar nu una din cele mai mari idei de stat din timpurile noastre...“. * Este de prisos să insistăm asu­pra primejdiei pe care poate să o cuprindă pentru pacea din sud­­e­stul Europei, încercarea de a se pune în practică un asemenea program politic. A deschide o no­uă epocă de frământări primej­dioase, dacă Pactul Balcanic n’ar fi deja o realitate. Căci art. 2 al Pactului înţelegerii balcanice, aşa cum a fost redactat de către d. Titulescu, şi semnat de către celelalte trei ţări balcanice prin­cipale, cuprinde următoarele: ,»România, Grecia, Turcia şi Iu­goslavia îşi iau obligaţiunea de a nu întreprinde nici o acţiune politică faţă de oricare alt stat balcanic, ne­semnatar al prezentului acord, fără avizul mutual prealabil şi de a nu lua nici o obligaţiune politică faţă de oricare alt stat balcanic, fără con­simţământul celorlalte părţi con­tractante“. Iată ce prezintă deci pactul In­­ţălegerii balcanice in perspectiva schimbării de­ regim de la Sofia. L. P. Nasta N A Z B A T I I TRANSFER Oficiosul guvernului vorbeşte de unele „măsuri în chestia transfe­rului”. ... Transferul guvernului în opozi­ţie ? Fix. * Un număr, destul de mare de profe­sori universitari, la care s’au adăugat câţiva profesori secundari şi câţiva pu­blicişti, s’au adunat la Universitate pentru a forma o „ligă pentru apăra­rea limbii‘‘. Este foarte adevărat că limba lite­rară românească are nevoie de apă­rare. Asupra acestui punct cred că e toată lumea de acord. Numai asupra­ punctelor care trebue apărate mi-e tea­mă că nu se vor găsi doi inși care să fie de acord între ei. Și tocmai aceasta arată că , „liga“ plănuită e sortită să rămână fără nici un efect. Intr’adevăr, una din două­ ori va fi compusă dintr’un număr mare de membri, şi atunci Unul se va ridica îm­potriva neologismelor, altul împotriva greşelilor de sintaxă, al treilea împo­triva cuvintelor întrebuinţate cu înţe­les schimbat, etc., tocmai cum s‘a în­tâmplat la trecuta şedinţă. In acest caz, este evident că nu se va putea în­treprinde o­ operă unitară şi hotărită. Ori membrii ligii vor fi de acord in­tre ei,­ ceia ce va însemna că numărul lor va fi foarte redus şi deci influenţa asupra marelui public va fi minimă. Un mare pericol, dacă liga s’ar con­stitui în forma plănuită şi dacă ar avea efect, ar fi adus de faptul că cei mai mulţi dintre aderenţi sunt cu totul străini de principiile care conduc ac­tualele studii de linguistică. S-a găsit astfel un profesor universitar care să vorbească de înlocuirea termenilor teh­nici cu cuvinte româneşti. In condiţiile acestea,­­rezultatul­ unei campanii susţinute n’ar putea fi decât dezastruoase. Când e­ vorba de întreprins o cam­panie sistematică pentru orientarea limbii, singurii îndreptăţiţi s’o condu­că sunt linguiştii. Este însă foarte a­­devărat că nici printre linguiştii no­ştri nu se vor găsi doi care să aibă a­­ceiaș părere asupra tuturor probleme­lor. Concluzia este deci că limba va fi lăsată să-și continue calea pe care a apucat-o. Gh. Reviga CARNETUL NOSTRU O ligă pentru apărarea limbii Gheorghe Panu detractorul lui Eminescu ? de C. SATEANU In jurul nuvelei „ Sărmanul Dionis“ D. I. E. Torouţiu a scos de sub ti­par al patrulea volum de „Studii şi Documente literare” consacrate so­cietăţii „Junimea”. In acest volum d. Torouţiu consa­cră peste 300 pagini lui Eminescu, colectând în acest cuprins tot ma­terialul documentar şi biografic ce rezultă din multele şi variatele scri­sori ale genialului poet. Sunt scri­sori din timpul anilor de studiu şi din epoca maturităţii, adresate pă­rinţilor şi fraţilor, apoi lui Maiore­­scu, lui Negruzzi, Corneliei Emilian, lui V. Gh. Morţun, lui Chibici-Râv­­neanu şi altora. Nu lipsesc scrisorile de dragoste adresate Veronicăi Mi­ele. Foarte interesante sunt: „Aminti­rile­ fugare despre Eminescu” ale scriitoarei germane Mite Kremnitz — cumnata lui Maiorescu — de care poetul a fost îndrăgostit. Se ştie că el i-a închinat Eminescu poeziile „Atât de fragedă te-asemeni" şi „Te duci“. • • V---.. . Eminescu ne apare in aceste re­miniscenţe în intimitatea sa sufle­tească, in­ casa lui Maiorescu şi a scriitoarei germane. Din aceste­­pa­gini aflăm tainica iubire ce a exis­tat între poetul român şi scriitoarea germană şi cunoaştem gelozia de care a fost pătrunsă Mite Kremnitz, când a aflat că poetul e îndrăgostit de Veronica Miele. Mai sunt în vo­lum toate scrisorile Henriettei Emi­nescu reunite acum 40 de ani într’o carte din „Colecţia Şaraga”, astăzi complect epuizată. Dar materialul absolut inedit pe care-l găsim in acest volum şi care este extrem de interesant pentru cunoaşterea „Junimii”, sunt „Proce­sele verbale” ale şedinţelor ţinute de această societate în anii 1865/66 şi 1871/74; aceste procese verbale sunt reproduse dintr’un registru ţinut în toată regula da A. D. Xenopol, scrise şi subscrise de mâna sa, condică ce se află în păstrarea d-nei Rimia Xe­nopol. Din conţinutul lor aflăm că prima şedinţă formală a societăţii s’a ţinut la V. Pogor în ziua de 19 Octombrie 1835. La fiece şedinţă A. D. Xenopol a­ consemnat în procesul-verbal res­pectiv atât pe junimiştii prezenţi, precum şi lecturile urmate, discuţiu­­nile asupra lor şi hotărîr­ile luate. Mai găsim în ace­ste scripte şi pe u­­nii vechi junimişti cari au fr­ecventat societatea fără a rămânea constanţi justificând deviza lui V. Pogor­: „In­tră cine vrea, rămâne cine poate”. Printre aceştia vedem pe fostul ministru şi profesor universitar Gh. Mârzescu,­ care frecventa „Junimea” la 1865. Este trecut intre conferen­ţiarii „Prelecţiunilor publice popu­lare’ cu subiectul „Geniul francez” (Voltaire). Apoi pe N. Roznovanu, Râureanu, Costache Boldur, Gr. Ma­cid celebrul jurisconsult, Balais, ar­hitectul Savul, A. şi P. Baliche, pre­cum şi veneratul octogenar Camil Gali, figuri din vechea elită ieşană. Mai aflăm — şi cităm faptul ca o simplă curiozitate —că fostul pri­mar şi directorul Teatrului Naţio­nal din Iaşi C. B. Penescu a trimis „Convorbirilor­ Literare” o piesă in­titulată „Mircea cel Bătrân” care s’a citit la I. Negruzzi în şedinţa din 10 Martie 1872 şi... „care găsindu-se­ră, se lasă la o parte”, cum sună proce­sul verbal respectiv, semnat de se­cretarul societății de atincea, A. D. Xenopol, „pentru exactitate”. CHESTIA ZILEI DUPĂ CRIZA D. INCULEȚ. — Astea sunt demisiile prefecți­lor ? D. IUCA. — Nu­! Sunt circulari către prefecţi, ca să nu-şi dea d­emisia... Simplifi­carea aparatului de stat de ION C. FILITTI In sesiunea parlamentară care se deschide la 14 iunie va veni în dis­cuţia Camerei bugetul general al statului. Tendința organelor condu­cătoare fiind, în mod constant, eco­nomia în toate compartimentele bugetare, credem necesar să ară­tăm câteva capitole din bugetul or­dinar la care se pot face reduceri, prin simplificarea aparatului de stat. Iată, în privinţa aceasta, unele indicaţii. 1. Avem, mai întâi, o superneta­­ţie de servicii care nu servesc de­cât pe funcţionarii lor, fără nicio repercuţie asupra stării reale a ţării. Citez, ca exemplu, din buge­tul ministerului agriculturii, pentru că este în legătură cu principala noastră producţie. Avem, în admi­nistraţia interioară, serviciul pro­tecţiei plantelor cultivate; al în­drumării agricole şi islazurilor;­­al educaţiei agricole, al creşterii şi în înbunătăţirii rasei animalelor. A­­vem, în administraţia exterioară, două academii de înalte studii a­­gronomice ; un institut de cercetări agronomice ; altul zootehnic ; ser­vicii agricole judeţene ; servicii zootehnice; inspectorate agricole regionale, inspectorate zootehnice regionale. Avem, pentru „acţiunea tehnică a ministerului agriculturii, academiilor şi institutelor, în agri­cultură, viticultură, zootehnică şi silvicultură, o sumă deosebită de 150 milioane. Cât de dureros con­trastează însă aceste posturi bu­getare cu starea reală a agricultu­rii, viticulturii şi zootehniei noa­stre ! ■ 2. In bugetul ministerului de ju­stiţie figurează o sumă de 900.000 lei, cu titlul de „diurne si cheltueli de transport membrilor comisiilor instituite pentru studierea unifică­­rii legilor şi pentru elaborarea ori­căror alte proecte de legi”. Cât priveşte pregătirea proectelor, nor­mal este ca ori să le întocmească ministerul personal, fie şi consul­tând, cu titlu particular şi gratuit, pe cine vrea, ori să le dea în sea­ma Consiliului legislativ. Cât pri­veşte studiul unificării legilor, el constitue o atribuţie esenţială a aceluiaş consiliu. Sistemul instituirii de comisii, re­tribuite cu diurne şi jetoane, pen­tru pregătirea de legi şi regula­(Citiţi continuarea în pag. II-a) NOTE EXISTĂ o vorbă: schimbarea domnilor— bucuria nebunilor. Astăzi s’ar putea spune: schim­barea domnilor — tulburarea oa­menilor cuminţi... „ÎNDREPTAREA” scrie: „Azi & o zi decisivă”. ...Adică una din zilele decisive.­­ SE afirmă că vor eşi din mi­nister, şase subsecretari de staff. Şi vor intra tot atâţi­a sau mai mulţi? GUVERNUL îşi reia voiajurile. ...Scăpând de voiajuul cel din urmă, GHEORGHE PANU Nu putem lăuda îndeajuns monu­mentala operă istoriografică a d-lui Torouţiu. Dar într’o lucrare atât de vastă se pot strecura şi greşeli, de fapt sau de apreciere. Şi tocmai do­rim să facem o mică rectificare, din respectul cuvenit adevărului istoric precum şi strălucitei personalităţi care este pusă în cauză. Bazat , pe cuprinsul procesului ver­bal al şedinţei din 1 Septembrie 1872 semnat de Xenopol, d. Torouţiu emite unele consideraţii eronate, re­feritoare la Gh. Panu, eruditul is­toric şi critic all societăţii „ Junimea". Pentru a învedera­ această­ eroare, vom proceda sistematic, reprodu­când textul acestui proces verbal din volumul IV al operei d-lui To­rouţiu (pag. 457). ANUL 1872/73 Şedinţa I, 1 Septembrie (La Maiorescu) Prezenţi: Maiorescu, Pogor, I. Ne­gruzzi, L. Negruzzi, N. Ganea, M. Pompiliu, Eminescu. (Citiți continuarea în pagina 2-a)

Next