Adevěrul, octombrie 1934 (Anul 48, nr. 15552-15584)

1934-10-01 / nr. 15552

ANUL 48 — No. 15.552 g pagini Luni 1 Octombrie 1934 ' * pniWTi A*T*nPT ■ ^ BELDIMAN , 1888—1897 I. * CONST. MILLE 1897—1926 380 lei pe ^ Ä W I centrala: 3-84-30. 200 Iei pe 3 luni I In s£jj“State 3 LEI I BIROURILE: București, Str. Const. Miile (sărindar) Mo. 5—7—B telefoane: ] 750 iei pe un an |____________________________________________________________________________________________________________________________________________________ Remanierea s’a amânat. Miniştrii îşi păstrează locurile şi ministeriabilii - nădejdile! AFACEREA SKODA Comisiunea parlamentară care a anchetat afacerea Skoda, şi-a în­cheiat ori lucrările. Peste două săptămâni, d. Bentoiu, raportorul ei, îşi va depune rapor­tul şi , vom vedea, ce decurs va lua întreaga afacere. In tot cazul, raportul va trebui să formeze obiectul unei discutiuni în­tâi in comisia însăşi, apoi în parla­ment şi este mai mult decât proba­bil, că cu acest chip, afacerea Sko­da, care a devenit o rubrică perma­nentă a presei noastre şi un perma­nent obiect de reflexii al opiniei pu­blice, va fi din nou şi nemititat re­pusă pe terenul politic. Noi nu suntem dintre aceia cari cred că secretul este mai prielnic moralităţii vieţii publice, decât lu­mina zilei. Noi credem că un obiect criticabil, un viciu politic, o afacere urâtă în paguba statului, o racilă în moralitatea publică, sunt pe trei sferturi vindecate, când sunt trase la lumina zilei, când sunt examinate, apreciate şi discutate în public. Pentru simplul motiv, că, cu chi­pul acesta se constată dacă da sau nu, există într’adevăr şi dacă, în caz că există, au proporţiile ce li se atribuie. Dacă nu există, cu atât mai bine. Opinia publică se liniş­teşte. Cei vizaţi apar cu prestigiul înălţat. Dacă există, simplu faptul constatării lor, implică sancţiunea morală definitivă, fără ca să mai vorbim de faptul, că şi sancţiunea legală, devine inevitabilă. ’ ■? Acel semper aliquid haeret, fai­mosul: calomniez, calomniez, n­ en restera toujours quelque chose, nu e adevărat decât pentru rumoarea care porneşte din izvoare tainice şi priveşte afaceri şi întâmplări tăi­nuite, adesea cu motivarea că, con­secinţele destăinuirii unui rău, pot îi mai păgubitoare decât răul însuşi. In principiu deci, anchetarea afa­cerii Skoda de către comisia parla­mentară, a fost o necesitate morală, după ce în jurul acestei afaceri, care prin însăşi obiectul ei era secretă, se răspândiseră tot felul de ştiri şi de zvonuri. Opinia publică era alarmată de aceste ştiri şi zvonuri, cari se refe­reau la faptul, că personagii aparţi­nând însăşi păturei sociale căreia îi incumbă conducerea acestei ţări, s’ar fi lăsat mituite şi ar fi obţinut comisioane fabuloase, cari le-ar fi îmbogăţit peste noapte. Trebuie să se aibă în vedere at­mosferă specială care domneşte la noi in această privinţă, pentru a în­ţelege gravitatea afacerii Skoda. Trebuie să se ştie că nu de azi, de eri, nici numai dela război încoace, opinia noastră publică e dispusă să creadă orice, când e vorba de acu­­zaţiuni de neonestitate ce se aduc oamenilor politici şi funcţionarilor de toate categoriile şi mai e dispusă să ceară dovezi şi să zâmbească scep­tic, doar când se spune contrarul despre un om politic sau despre un dregător, când se vorbeşte adică de corectitudinea lor materială. In ce grad este sau nu este în­dreptăţită această atmosferă de sus­piciune generală, nu se va lămuri probabil niciodată. Desigur că este ceva întemeiat într’însa. Că este foc destul, deși nu chiar atâta, cât ar face să se presupuie, fumul risi­pit cu profuziune. Dar este fără îndoială, că la crea­rea acestei atmosfere, la răspândi­rea acestei profuziuni de fum, au contribuit înşişi politicianii noştri, cari, cu toate urmările dezastruoase, ce le-a avut metoda, continuă de decenii, să se acuze reciproc de in­corectitudini materiale. „Gheşeft” şi „şpert” sunt cuvinte, cari nu se cu­nosc în lexicologia politică a ţărilor civilizate. La noi sunt curente chiar şi în discursurile celor mai de frunte bărbaţi politici. Şi totuşi acu­­zaţiunile reciproce nu duc niciodată la sancţiuni şi nici unuia din cei cari le ridică în opoziţie, nu-i trece prin gând măcar, să tragă conse­cinţele logice, când ajunge la gu­vern. De unde rezultă îndreptăţirea mulţimei, de a se referi la înţelep­ciunea strămoşească după care corb la corb nu scoate ochii şi de a trăi in presupunerea devenită con­vingere adânc înrădăcinată, că trăim sub regimul unei asociaţii mal­­oneste, de reciprocă tolerantă, al cărei principiu fundamental penal este, ca să spânzure pe hoţii cei mici şi să-i facă mari, pe operatorii en gros. Cura de oamenii noştri politici nu au văzut până acum, la ce con­secinţe duce o asemenea metodă de luptă politică, e de mirat. Cum de n’au văzut că ea surpă însăşi teme­lia pe care ei stau şi că creează o stare sufletească menită să ruineze încrederea în guvernanţii acestui stat şi să-l expuie astfel celor mai grele primejdii, e şi mai de mirat. Şi totuşi, nimeni nu se îndoeşte că ei sunt patrioţi convinşi şi că vor binele acestei ţări şi fericirea aces­tui popor. Reflexiile acestea, între multe al­tele, le inspiră şi decursul anchetei parlamentare în afacerea Skoda. Nu voim să anticipăm nici asupra concluziilor raportorului, nici asu­pra hotărîrilor comisiunii şi a par­lamentului, mai puţin încă asupra cuvântului justiţiei, dacă ar fi che­mată să şi-l spuie. Dar este îngăduit să constatăm, că spectacolul ce i-a oferit această anchetă, nu a fost înălţător din nici un punct de ve­dere. Dacă o considerăm din punct de veder judiciar, nu a excelat prin seninătate. Iar dacă o considerăm din punct de vedere politic, nu s-a distins prin elevaţiune de gândire şi prin claritatea scopurilor urmă­rite. In total desbaterile au lăsat o impresie penibilă. Nimeni nu se poate declara lămurit asupra obiec­tului anchetei însăşi. Ceiace a re­zultat a fost că fruntaşii politici a­­cuzaţi au ieşit îndemni. Şi că chiar şi despre aceia asupra cărora pare că ar plana o bănuială mai înteme­iată, nu se poate spune că s’a do­vedit ceva. Totul rămâne în vag, totul e nebulos, iar acest vag, acest nebulos, prin care răzbate urâţenia pasiunilor politice, menţine atmos­fera încărcată şi nu îngăduie uşu­rarea sufletească ce trebuie aştep­tată de la lămurirea unei cauze, care e considerată de toţi, ca simptoma­tică pentru starea morală a vieţii noastre publice. B. Brănişteanu Glose politice... SIMPLIFICARE SI... Ne amintim cu toţi justificarea de fapt pe baza căreia d. Tătă­­rescu a cerut parlamentului au­torizaţia de a lucra pe cale de decrete-legi. Formal, lucrul nu s’a spus. In fond, cei in drept l-au cunoscut. — îmi trebue negreşit o redu­cere a numărului funcţionarilor prin simplificarea aparatului de stat, spunea d. Tătărescu. Prin parlament nu pot obţine acest lu­cru. Este absolut necesar să rea­lizăm cele opt sute de milioane, la personal, cerute de ministrul de finanţe! Aşa vorbia premierul şi mulţi, in consider­aţiunea vremurilor speciale de astăzi şi ţinând seamă de in­­fluenţa puternică pe care o exercită funcţionarismul in sta­tul român, au înţeles şi au ad­mis. S’au publicat decretele. Econo­miile nu s’au realizat,­­ cu toate bunele intenţii ale d-lui Tătă­rescu. Vina este a ocultei politi­cianiste din partidul liberal, care n’a voit simplificare, ci elimina­rea funcţionarilor naţional-ţără­­nişti şi punerea in loc a unor funcţionari liberali. In loc de norme generale, ferite de consi­­deraţiuni politice, care ar fi sim-, plificat aparatul de stat., — indi­ferent de regimul politic sub ca­re au fost numiţi funcţionarii — s’a încercat metoda reducerei numărului slujbaşilor statului, după criterii politice. Şi astfel nu s’a ajuns la nici un rezultat. Nu s’a eliminat, nu s’a simplificat, iar 1 Octombrie ne găseşte fără ca reclamata economie bugetară să fie înfăptuită. Când să se mai facă deci economia de 800 mi­lioane? In schimb, partidul şi­ guvernul liberal au ponosul de a fi inaugu­rat sistemul decretelor-legi in timpul vacanţelor parlamentare, ceiace, incontestabil, constitue o grea lovitură pentru practica parlamentarismului normal şi cinstit. Experienţa n’a reuşit. In schimb, ea costă partidul liberal politi­ceşte, foarte mult... In orice caz mai mult de cât face. CONSTRUCŢIILE Orice s’ar spune, nu există o ex­plicaţie normală a faptului că Bucureştii au fost transformaţi, pur şi simplu, într’un vast şan­tier. Căci nu este obşinuit ca oa­meni, care ştiu că imediat ce au terminat de clădit, valoarea con­strucţiei este mai mică decât ca­pitalul învestit, — să construia­scă totuşi! In al doilea loc, calculul proba­bilităţilor spune destul până unde cei de la periferie se pot refugia în nouile apartamente moderne şi cât va ajunge valoarea locativa a acestor apartamente, când chi­riile la periferie vor atinge ul­tima limită posibilă. Fatal vor scădea şi chiriile de la centru. Nu ne oprim la problema so­lidităţii construcţiilor. In acea­stă privinţă ni se dau, de serioşi specialiştii, amănunte îngrijoră­toare. Cercetăm numai problema rentabilităţii şi trebue să consta­tăm că, şi din acest punct de ve­dere, se prevede un crah formi­dabil. Se petrece ceva anormal. Oa­menii merg, cu bună ştiinţă, la pierdere. Aceasta înseamnă că există o neîncredere specifică. Dacă este astfel, guvernul are datoria să lămurească opinia pu­blică. 1 ': Sever- Bilanţul sesiunii de la Geneva îN CULISELE GENEVEI. 1. — Mi­nistrul de externe francez Barthou în conversaţie cu prinţesa Starhemberg, mama vicecancelarului austriac care a fost la Geneva, în delegaţia austriacă. 2. Ministrul de externe al Poloniei colonel Beck (în dreapta), cu ambasa­dorul Argentinei­ la Varşovia. 3. — D. Barthou (dreapta) cu Perti­nax, de la ,,l‘Echo de Paris“.­­ 4. — Preşedintele­­ actualei sesiuni a Ligei Naţiunilor, ministrul de externe al Suediei, d. Sandler (in stânga) în conversaţie cu preşedintele consiliului federal elveţian,­ d­. Motta. Adunarea generală şi consiliul Societăţii Naţiunilor şi-au­­ încheiat lucrările acestei sesiuni. A fost­ una du­r sesiunile cale mari ca­ri au con­tribuit în largă măsură la restabili­rea prestigiului şi autorităţii,­­ toc­mai în momentul în care unele pu­teri încercaseră să sdruncine din temelie instituţia de la Geneva. Se­siunea a fost­­importantă atât, sprijpt evenimentele şi discuţiunile din sâ­nul­­ Societăţii, Naţiunilor, cât şi, din cauza tratativelor soluţiilor de in­teres internaţional, la care s‘a a­­juns în culisele­ Genevei. , . "Evenimentul,cel mai­ de seamă a fost fără îndoială intrarea­­ Rusiei Sovietice în Societatea Naţiunilor. Acestui­­eveniment, i­ s-a­ acordat o importanţă , istorică şi presa din­ lu­mea întreagă a vorbit cu­­ drept cu­vânt despre­ intrarea Rusiei Sovie­tice în Societatea Naţiunilor, ca despre un eveniment care mar­chează o epocă nouă şi­ mare la viaţa instituţiei* de la • Geneva. Dar intrarea Rusiei în Societatea Na­ţiunilor n‘a fost numai­­un element de întărire a • Genevei,­­ ci * constitue in acelaş timp şi un aport de o importanţă covârşitoare pentru o­­pera de organizare a păcii. Rusia, acceptând toate obligaţiunile ce decurg din acceptarea statutului So­cietăţii Naţiunilor,, a devenit în mod evident un factor­ de garanţie a stabilităţii internaţionale, aşa cure­ rezultă din tratatele în vigoare. Guvernul sovietic a încetat să se prezinte în chestiunile de interes universal, ca o forţă destructivă şi de opoziţie principială. Rusia a de­venit un factor­­de colaborare con­structivă şi prin atitudinea sa ca­tegorica împotriva revizuirii trata­telor de pace, o forţă imensă,­ care s-a plasat în această problemă ne­liniştitoare, alături de Mica înţele­gere şi de Franţa. Din­­punctul de vedere al desfă­şurării viitoarelor raporturi dintre noi şi­ Sovieté, trebue să reţinem faptul important, că şi în aceasta împrejurare d. Titulescu a fost cel care, solicitat de­ d-nii Barthou şi John Simon, a fost negociato­rul ,care prin abilitatea şi presti­giul său personal a reuşit să înlă­ture dificultăţile, pe care unii încer­cau să le puie în calea admiterii Sovietelor la Geneva. A doua chestiune foarte impor­tantă, care a fost tratată în culisele Societăţii Naţiunilor şi asupra că­reia s-a ajuns desemenea la un a­ 9°rd, a fost declaraţia franco-anglo­­italiană pentru garantarea indepen­denţei austriace. La început d. Barthou, împreună cu Mica înţe­legere, au încercat să caute o so­luţie generală, care să cuprindă toate ţările din Basinul Dunărean, pentru ca să se ofere cu acest pri­lej şi garanţiile definitive de stabi­litate în BţtlISL Centrală şi prin urmare toatd?pî^­b­ilităţile unei rod­nice colaborări pe teren economic, t­ensiunea momentană dintre Ro­ma şi Belgrad precujjL şi atitudi­­nea de nemotivată ostijtate a Un­gariei în chestiunea regimului mi­norităţilor maghiare din ţările suc­cesoare au împiedicat să se ajungă la o soluţie pe acest plan mai larg. Anglia şi Italia au convenit însă la propunerea franceză, de a declara din nou şi în legătură cu lucrările sesiunea Societăţii Naţiunilor că menţinerea independenţei Austriei este o necesitate, absolută pentru pacea Europei. Ceea ce înseamnă că orice nouă încercare din partea Germaniei hitleriste de a se ames­teca în treburile interne­ ale Aus­triei pentru ca să provoace An­­schlussul, se vor lovi de frontul comun al celor trei mari puteri. Iar din punct de vedere al echilibrului european, înseamnă o accentuare voită şi evidentă din partea Italiei, că a trecut în mod definitiv în ta­băra" opusă politicei şi" veleităţilor Reichului. A rămas ca problema ţărilor du­nărene­­să fie discutată în conti­nuare, cu ocazia apropiatei vizite a d-lui Barthou la Roma. Această vizită va avea­ loc după călătoria o­­ficială a regelui Alexandru în Fran­ţa, ceea ce îngăduie să presupunem că d. Barthou­ va putea să vorbeas­că d-lui Mussolini în cea mai depli­nă cunoştinţă a atitudinei şi a punctului de vedere iugoslav în a­­ceastă chestiune.... * A treia chestiuni­e, care a provo­cat la început nedumerire şi ner­vozitate, a fost demersul colonelu­lui Beck, ministrul de externe al Poloniei pentru generalizarea regi­mului de protecţie a minorităţilor. Toate ţările mijlocii şi mici, cărora le-a fost impus acest regim, au fost principial alături de demersul po­lonez. Toate ar dori, cum de altfel a­u accentuat şi Ionel Brătianu în conferinţa de pace, ca să înceteze diferenţierile de tratament între ţări. Colonelul Beck a rămas însă complect izolat în ce priveşte me­todele, prin cari a încercat să im­­pute Societăţii Naţiunilor acest de­ziderat. Declaraţia de repudiere u­­nilaterală a pactului pentru protec­ţia minorităţilor a provocat cons­ternare şi până la sfârşit s-a do­vedit ca o gravă eroare diploma­tică. Delegaţia poloneză a venit singură să declare că-şi retrage propunerea făcută. Episodul acesta a provocat to­tuşi oarecare nelinişte în ce pri­veşte liniile principale pe care colo­nelul Beck înţelege să îndrumeze politică internă­ a ţării sale. Cu a­­tât mai, mult­ cu cât , refuzul Polo­niei de­­a participa la pactul orien­tal, şi mai ales motivarea acestui refuz, a fost interpretat­ de presa de la­ Budapesta ca o declaraţie a Poloniei în favoarea revizuirii tra­tatelor de pace. O interpretare ce necesită, fără îndoială explicaţiuni imediate din partea ministerului de externe de la Varşovia. *­­Iată în linii generale bilanţul re­zultatelor esenţiale, la care s’a a­­juns în această sesiune a Ligii Na­ţiunilor. Liviu P. Nasta CARNETUL MEU Profesorul dr. Serata şi Asociaţia anticanceroasă Cititorii au luat desigur cunoştinţă de scrisoarea adresată­ ziarelor de­ către profesorul dr. Gerota, , prin care d-sa anunţă că se retrage din „Comitetul pentru combaterea cancerului“. Ilustrul chirurg se arată in acea scrisoare re­voltat de atitudinea curioasă ce a luat-o „Asociaţia pentru combaterea canceru­lui în România“, într-un apel pe care această Asociaţie l-a adresat publicului, apel in care făcea propagandă ■ pentru cumpărarea timbrului an­ticanceros. Cu acest prilej prof. Gerota enunţă principiile care trebue să stea la teme­lia eticei profesionale a medicilor, prin­cipii care ar putea de altfel fi subscrise de­ toate minţile şi sufletele civilizate. Atitudinea aceasta a profesorului Ge­rota nu surprinde pe imensa mulţime din România, care cunoaşte frumoasa activitate a, marelui chirurg, activitate care este dublată de o generozitate şi iubire de oameni cum rai se pot vedea. E foarte regretabil faptul că d. dr. Gerota s-a retras din Comitet.­Cancerul a luat în­ ultimul timp pro­porţii extrem de îngrijorătoare. El a­­pare ca o maladie epidemică. A ajuns să Înspăimânte­ chiar pe medici. Nu mai este. Ca altă boală a bătrâneţii sau — cum se zicea —­ „o moarte raţională a bătrânilor“, — ci loveşte mult omeni în floarea tinereţii. Toată lupta împotriva întinderii­ şi­ mortalităţii prin cancer se reduce azi numai la diagnosticarea tim­purie a grozavei boli, când bisturiul chirurgului are încă şanse de a inter­veni cu succes. Ei bine, tocmai pentru a răspândi în public noţiunile acestea ,de posibilităţi de diagnostic precoce,­ şi tratament cu şanse de­­izbândă, e înfiinţată această asociaţie. Şi din întreaga Românie, cine ar pu­tea intocui pe profesorul Gerota, cu În­suşirile lui de competenţă ştiinţifică, şi prestigiu moral, în această luptă profi­lactică? Cine mai mult ca el ar putea da luptei întreprinse avântul care să aducă izbânda? Profesorul dr. Gerota trebue să­ ră­­mâe in comitetul „Asociaţiei“ care duce lupta anticanceroasă în România. Şi de­oarece s-a dat explicaţia că bi­zara redactare a acelui apel s‘a produs printr-o simplă greşală, d. dr.­­Gerota trebue rugat să-şi reia locul în fruntea comitetului de acţiune canceroasă.­­Interesul cauzei o cere neapărat. Doctorul Ygrec Declaraţiile d-lui Maniu Alaltăeri, la Cluj, d. Maniu a vorbit presei. D-sa s’a ocupat, fi­reşte, de agitaţia care stăpâneşte azi lumea necăjită şi oropsită a slujba­şilor de stat. Este una din proble­mele cele mai grave ale ceasului de faţă. ■ D. Maniu a ţinut să-şi precizeze atitudinea împotriva eventualelor concedieri.. „A arunca in stradă, in preajma iernii şi fără nici un preaviz, oa­meni titraţi, cu familii, e o procedu­ră neumana“ — a spus d. Iuliu Ma­niu Cu just cuvânt. Este un punct de vedere, pe care lam susţinut cu toată stăruinţa în coloanele noastre. Noi credem că procedeul nu­­este numai neuman, ci şi nepractic ,­ noi credem că funcţio­narii aceştia, chiar dacă vor fi con­cediaţi, vor trebui să primească un ajutor din partea statului. Nu pot fi lăsaţi pradă mizeriei şi desnădejdiei. Şi-atunci, statul va realiza o econo­mie prin concedieri, dar va avea o nouă cheltuială prin ajutorarea ce­lor concediaţi. . D. Maniu subliniază şi o altă latu­ră a problemei: pentru­­ a se face concedierile acestea, guvernul a re­curs la sistemul reacţionar, anticon­stituţional al decretelor legi. Or, de­cretele legi nu pot fi... aplicate. Este, in aceasta, falimentul cel mai jalnic al metodelor anticonstituţionale. D. Maniu spune limpede: „Aceste legi excepţionale înseam­nă o lovitură mortală pentru velei­tăţile dictatoriale, pentru că ele do­vedesc că lipsa de idei, pregătire şi soluţii practice, nu pot să fie înlo­cuite prin simplul fapt al dictatu­rii“. Vedem cu satisfacţie că, toate în­cercările dictatoriale care s’au fă­cut în ţara noastră, au eşuat în chip penibil. T.­L. NAZBATI I MANEVRELE D. Maniu a amânat adunarea de la Alba Iulia din pricina manevrelor militare. Este şi asta o manevră politică? Kix PETITS FOURS de F. DIMA IAR LINDENBERGH!... Telegramele din America ne a­­nunţă că după 30 de luni de cer­cetări, poliţia a reuşit să desl­ege m­isterul răpirii şi uciderii copi­lului luri Lindbergh. A fost arestat Hauptmann, fost luptător german. A fost arestată şi Frau Hauptmann. Deasemenea a fost arestat şi copilul lor, un băiat de zece luni—viitor luptător german. Cum l’au descoperit pe Hapt­­mann? El singur s’a dat de gol. A schimbat o bancnotă al cărei nu­măr şi serie fac parte din suma de 50.000 de dolari ce s’a plătit răpitorilor micului Lindbergh, ca preţ de eliberare. Doctorul Condor, care a cola­borat cu poliţia pentru răscum­părarea, copilului răpit, a recuno­scut în Hauptmann pe omul că­ruia i-a dat banii într-un cimitir din New-York — locul cel mai potrivit pentru astfel de afaceri. Colonelul Lindbergh şi doamna au refuzat orice declaraţii şi nu primesc nici pe cei mai apropiaţi prieteni. (Bine fac!). In schimb se agită ceilalţi ame­ricani. Toată America urmăreşte cu înfrigurare ancheta ooliti®’ Tm-Cei cari mă cunosc, mă ştiu ca avocat şi ca profesor, întâi ca a­­vocat şi a­poi ca profesor. Puţini de tot­­câţiva dintre contimpo­ranii mei­ îşi mai aduc aminte că primii paşi în viaţa publică i-am făcut ca ziarist, acum câte­va decenii, la Iaşi. Ceia ce am întreprins de cu­rând, nu e aşa ,­dar un lucru toc­mai neaşteptat. E o simplă reve­nire la o activitate veche, o reîn­toarcere la trecut, poate un semn care arată că actele existenţei mele erau destinate să formeze un ciclu închis. Ceea ce am întreprins, pe de al­tă parte, nu e nici un simplu ca­priciu, o fantezie oarecare. Le­găturile mele cu presa,­­care, presia de groază pe care a stâr­nit-o această afacere nu s’a şters nici un moment. ...Şi—după cât suntem în stare să prevedem — nici nu se va şterge aşa de curând. Nu numai fiindcă americanii nu se pot lipsi — pe vremuri atât de­ haine — de această impresie de groază, dar fiindcă ancheta poliţiei face parte din­ acele anchete care nu se termină nici­odată. Mai întâi a fost eliberată soţia lui Hauptmann, fiindcă ea n’a fost amestecată. Apoi, a fost eli­berat pruncul lui Hauptmann, fiindcă nici el n’a fost ameste­­­cat. Acum e vorba să-l elibereze şi pe­ Hauptmann însuşi, fiindcă nici el nu mai e amestecat. Numai afacerea îh sine e tare amestecată. Căci dr. Condor nu mai crede că necunoscutul care a primit hotn­i pete­r Ton­ptmann .Acest doctor minunat „crede mai de­grabă” că răpitorul ar fi un oare­care Fisch care a plecat în Ger­mania cu un oare­care Uhlig și cu o oarecare femeie. Despre acest Fisch, doctorul Condor crede mai degrabă că a fost otrăvit la Lipsea. Şi unde e Uhlig? Acest fost luptător german şade la închi­soare, la New-York. Şi care-i pă­rerea lui Uhlig? De!.. Uhlig e di­spus să creadă că nu Haupt­mann, ci defunctul Fisch... Căci Fisch i-ar fi plătit biletul de va­por cu banii proveniţi din răs­cumpărare. Şi ce zic grafologii? Experţii grafologi au stabilit, odată pen­tru totdeauna că Hauptmann este autorul scrisorilor de şan­taj. Hauptmann însă tăgădueşte. (Chiti ctwFmttzrM *în pagina II-a) Profesiune De aproape cinci luni, cetitorii acestui mare cotidian, au ocaziu­­nea de a întâlni destul de des In Coloanele lui, sub diverse articole de actualitate, numele celui care le" adresează acum rândurile de faţă. * . î Lucrul n’are nici o importanţă în sine, fără îndoială, şi nici n’ar merită să­ fie amintit în vre­un fel; legăturile mele cu „Adevărul” şi cu presa, sunt mult mai vechi decât s’ar crede; iar alături de ale celorlalţi colaboratori ai zia­rului, numele meu nu înseamnă decât prea puţin lucru. Totuşi,­ simt­e bine că faptul a­­cesta,­­ care acuză o schimbare importantă în, activitatea mea publică, — cere o explicaţie. Pen­tru mine, în primul loc, pentru­ prestigiul meu. ■- * Intr’o zi, nu,de mult,, am în­tâlnit pe un cunoscut, care a ţi­­nut să îmi adreseze câteva cuvin­te amabile despre această schim­bare­ pe care de­­sigur că nu şi-o putea­­ explica în bine, căci mi-a vorbit cu o bunăvoinţă oarecum su­spectă,­ cu uni ton, cu o privire, cu­ un .surâs în colţul gurii, în care mi s’a părut că surprind o­ notă de ironie destul de accentuată. Sun­t convins că acest cunoscut al meu,­ — om delicat şi­­discret de altfel, dacă e să-l judec după atitudinea pe care a avut-o față de mine, — mă crede atins de o criză,de grafomanie. Mărturisesc că ipoteza aceasta, nu-mi face deloc plăcere. * de credința de EUG.­HEROVANU chiar dacă n’a fost întotdeauna deopotrivă de strânse, n’au Înce­tat însă cu totul nici odată,­ au fost, în mod constant, susţinute de acea înclinaţie adâncă, de a­­cea pasiune generoasă, care sunt semnele sigure ale vocaţiune. Căci pot foarte bine afirma, — astăzi când spiritul meu, cân­d ochii mei, au căpătat calma luci­ditate a vrâstei, — că am avut vocaţiunea presei cum am avut-o pe acea a barei; că le-am avut pe amândouă în aşa fel legate una de alta, în spiritul meu, încât nici odată nu le-am putut deosebi de­­,stul de bine.. Nici­­ odată la bară nu m’am putut menţine în cadrul strict juridic al problemei des­prinse din conflictul supus jude­cătorilor, nici n’am reuşit să izo­lez particularul de­ general şi de social. Şi ori de câte ori am re­curs la coloanele câte unui ziar, pentru a-mi spune gândurile sau a-mi exprima revoltele, am făcu­t Citiţi continuarea în pagina II-a. CHESTIA ZILEI AUDIERI Ieri, comisia Skoda a terminat audierile. ZIARELE — Nu mai audiem pe n­imeni, d-le președinte? — Acum începe partea cea mai grea: o să ne au­­dieze opinia publică pe noi... NOTE COMISIA Skoda şi-a terminat lucrările. S’au tras deci­eri ultimele fo­curi oarbe... D. DINU BRĂTIANU a invitat la culesul viei pe d. Tătărescu, care a şoptit — ca să zicem aşa— in barbă: Timeo Danaos et dona ferentes. * UN poliţist a fost arestat pen­tru furt la Cernăuţi. Vra­ să­ zică... „poliţiunea in persoană”­... ■ * ' * RELATIV la concordatul pre­ventiv, guvernul a decis ca „cei ce nu-şi. vor■ fi respectat angaja­mentele — vor fi decăzuţi din drepturile lor”. Acest principiu se aplică şi gu­vernelor? ^ ' & RESTANŢELE către comună şi judeţ se vor plăti în natură. ...O găină sau un coş de ouă unui picher — pentru scutirea de prestaţie.

Next