Adevěrul, aprilie 1935 (Anul 49, nr. 15710-15733)

1935-04-01 / nr. 15710

ANUL 43—No. 15.710 S pagini Loni 1 Aprilie 1935 Adeverul FONDAT AUT . FFLDIMAN *­UICATURI­I CONST. MILLE 1888—1897 1897—1926 lei pe b­luu. ABONAMENTE 200 lei pe 3 luni 750 lei pe un an In străinătate dublu 3 LEI București, Str. Const. Mille (Sărindar) No. 5—7—9 TELEFOANE: Centrala: 3-84-30. Provincia: 3-84-31. Străinătatea: 3-84-33. Un sfat al d-lui N. N. Săveanu, dat deputaților „Să fiți mai atenți, când votați o lege“. Dacă ar fi mai multă atenție n’ar mai ajunge legi... multe proecte CAMEREI Camera a început ori discuțiunea asupra bugetului. Cu o întârziere care, după constatarea d-lui Arge­toianu, a bătut toate recordurile, căci numai două zile mai sunt, până când trebuie să intre in aplicare. E o veche boală la noi, ca lucră­rile de pregătire ale bugetului să înceapă atât de târziu, încât rare­ori Camera mai are posibilitatea să facă alt­ceva, decât ca, după câ­teva discursuri cam­ in cele mai multe ocazii, nu determină nici o modificare a lui, să-l voteze. Cu chipul acesta, cea mai impor­tantă prerogativă a Parlamentului, din punct de vedere practic, cu to­tul redusă, s’ar putea chiar spune că este anulată. Totuși dreptul de a controla gestiunea financiară a sta­tului și de a da aprobarea sa chel­­tuelilor, este cel mai esențial al re­gimului parlamentar și cel care, pro­­priu zis, caracterizează acest re­gim. D. Argetoianu a avut deci per­fectă dreptate, când a protestat îm­potriva întârziere! ce s-a pus în pre­zentarea budgetului și a avut tot a­­tâta dreptate să respingă scuza ce se invocă mereu, că nici miniștrii de finanțe precedenți, nu au făcut alt­fel. Cineva trebuie să termine cu un sistem, pe care România și Par­lamentul român nu-l cunosc decât dela război încoace. Și dacă d. Ar­getoianu a socotit că trebuia să se accepte ca guvernul liberal, ca u­­nul ce e socotit a fi cel mai strâns legat de ideologia parlamentară, să se abată dela o regulă, ca să nu zi­cem: o neregulă regretabilă, apoi s-a înșelat de două ori. Odată când a socotit că budgetul va fi prezen­tat la vreme și a doua oară când a crezut că tradițiile liberale sunt încă păstrate și păzite cu sfințenia de altă dată. Tuturor guvernelor le place o li­bertate de mișcare, pe care membrii lor o critică și o condamnă când simt în opoziție. Căci e desigur mult mai comod să guvernezi fără, de­cât cu un control parlamentar efec­tiv, deși aceasta nu însemnează nea­părat, cum vor să susție amatorii de dictatură, că guvernarea fără control e mai bună. Nicăieri nu sunt finanțe mai ordonate decât in țările unde Parlamentul e zelos de dreptul său de control asupra finanțelor sta­tului, de dreptul său de a acorda sau nu guvernelor, creditele de cari au nevoie. Ultimele constatări ce se fac în țările cu regim dictatorial o t­ovedesc» V. _ . -De altfel în prerogativa de­ a vo­ta sau nu bugetul, se rezumă toate celelalte drepturi. Prin el se exerci­tă controlul asupra întregei activi­tăți politice și prin el se îndrumea­­ză întreaga administrare a țarei, precum se supraveghează și se a­­sigură respectul Constituției și al libertăților și drepturilor cetățe­nești. Dacă însă, de ani de zile încoace, bugetele au fost prezentate cu o în­târziere, care a mers oarecum pro­gresând și care a redus tot mai mult dreptul de control al Camerei, dacă această întârziere tinde să de­vie oarecum regula,­­ apoi nu exi­stă motiv să se admită, ca aceasta se datorește numai neglijentei sau chiar relei voințe a titularilor finan­țelor. D. Victor Antonescu, a scu­zat întârzierea record cu care d-sa a prezentat bugetul, cu scurtimea timpului de când a venit in frun­tea departamentului finanțelor. D. Argetoianu nu a acceptat scu­za. D-sa susține cu drept cuvânt teoria continuităței ministeriale și că d. Victor Antonescu trebuia sa găsească bugetul pregătit și cu a­­tât mai acceptabil pentru d-sa, cu cât predecesorul său aparținea a­­celuiaș partid și chiar aceluiaș gu­vern ca și d-sa. Totuși nu avem motiv să ne îndoim că d. Victor Antonescu a avut dreptate când a spus că cu tot recordul de întârzie­re față de Cameră, d-sa a bătut un record de viteză în alcătuirea bu­getului. Vorbește în favoarea d-sale chiar faptul că toți predecesorii d-sale au comis acelaș păcat. De aci urmează însă altăceva. Urmează că există, probabil cu pri­vire la alcătuirea bugetului, un de­fect de organizare, de metodă, că întreg sistemul pregătirei sale este defectuos. Și că defectuozitatea a­­ceasta a mers accentuându-se, fi­indcă Parlamentul însuși a sanc­ționat prin resemnarea cu care vo­tează bugetele, întârzierile pe care d. Argetoianu le-a criticat. In definitiv materialul bugetar, trebuie să fie adunat și coordonat cu mult înainte ca ministrul să-i dea ultima grupare, in conformita­te cu politica bugetară ce voiește să urmeze. Iar discutiunile, ca să nu zicem certurile, cu diferitele resor­turi, a căror situație e, în genere, mai comodă, fiindcă au a se preo­cupa mai ales de cheltuieli, și a­­proape de loc de mijloacele pentru acoperirea lor, nu pierd nimic din Intensitatea lor, și nu s’ar rezolva mai greu sau mai rău, dacă ar în­cepe mai din vreme. In acest punct trebuie să încea­pă îndreptarea, dacă e vorba ca Parlamentul să funcționeze în con­formitate cu dreptul său, cum bine a spus d. Argetieanu, cu datoria sa, dacă e vorba mai ales ca parlamen­tarismul nostru să nu fie golit de sens. Cât despre discuția ce urmează acum, asupra bugetului însuși și a­­supra politicei bugetare a guvernu­lui, vom avea ocaziunea să mai re­venim. B. Brănișteanu BUGETUL ȘI PREROGATIVAF­O­RTIKIM­I­LIT­ARA $1 MORALĂ A FRANȚEI Un discurs al d-lui Flandin Neurastenicii bastonului“.­In contra regimurilor de putere personală In Franța există obiceiul ca, ori de câte ori se fac alegeri generale, fie pentru Parlament, fie pentru comune sau județe, primul minis­tru să inaugureze campania elec­torală printr'un discurs în care să expue vederile guvernului. Peste cinci săptămâni urmând a se face alegeri municipale, d. Flandin s-a dus la Vincennes, unde, în ziua de 26 Martie, a rostit, potrivit tradi­ției, cuvântarea de rigoare. Discursul, foarte important, nu prezintă interes numai pentru fran­cezi, dar și pentru aliații lor. Pri­­mul-ministru al Franței s‘a ocupat atât de chestiunile interne cât și de cele externe. De acestea din ur­mă nu în mod direct, ci printr’un ocol, prin declarațiuni asupra for­ței militare și morale a republicii. „înainte de toate, a spus d. Flan­din, să avem încredere in forta noa­stră. Ea este mult mai mare decât vi-o închipuiți... N’aș fi neliniștit dacă n’ar fi vorba decât de forțele noa­stre materiale. Nu este adevărat că multele miliarde cheltuite in ultimii cincisprezece ani pentru apărarea națională ar fi fost risipite. Nu mi-e teamă nici când mă gândesc la for­țele noastre morale”. Asigurările­­ acestea, destinate mai ales partidelor și grupărilor franceze cari nu încetează să a­­cuze guvernul că nu face destul pentru a pune la adăpost țara în contra unui atac german, pot servi și pentru liniștirea prietenilor stră­ini ai Franței. De altfel și fără de declarațiile de mai sus, aceștia știu că forța militară a Franței este cea dintâi din lume și că guvernul republicei înțelege să facă sforări­­le cele mai mari pentru a menține avansul pe care Franța îl are asu­pra Germaniei în toate domeniile armamentului zis ofensiv : artileria grea, tancuri, aviație, etc. Cei în curent cu situația cunosc cifra cre­ditelor EXTRAORDINARE acorda­te de Parlamentul francez în ulti­mul an și jumătate pentru întări­rea forței militare. Cifra aceasta este considerabilă. Ea se apropie de suma de 5 miliarde. In curând o va întrece, deoarece, repetăm: guvernul francez este hotărît să nu accepte cu nici un preț hegemonia militară a Germaniei. De ce atunci acuzăm­, din partea unora din grupările politice fran­ceze, că d. Flandin nu face destul pe terenul armamentelor? Lucrul are o explicație și aceasta priveș­te politica internă a Franței. Gru­pările menționate sunt cele de ex­­tremă-dreaptă, sunt cele fascizan­­te, naționalist-integrale și monar­histe. Ele profită de îngrijorarea populației față de provocările Ger­maniei pentru a învinui guvernul că nu corespunde așteptărilor în domeniul apărării naționale și al politicei externe și a face, pe plat­forma aceasta, propagandă anti­­republicană și anti-democratică. Printre grupările extrem-reac­­ționare, cea care se distinge mai mult în propaganda aceasta este „Action Française". Monarhiștii ab­solutisti de la această gazetă cred că a sosit momentul pentru restau­rație. Ei utilizează evenimentele externe și chestiunile militare pen­tru a cere un șef, adică un rege. Franța, scrie zilnic d. Charles Maurras în „Action Française", nu-și are șeful natural care este suveranul și, atâta vreme cât va fi lipsită de acesta, nenorociri fără de sfârșit se vor abate asupra ei. Fasciștii, cari sunt în concurență cu d. Charles Maurras, vor și ei un șef. Dar acesta nu trebuie să fie regele, ci un dictator. „Știu bine, a spus d. Flandin în discursul său dela Vincennes, că u­­nii consilieri interesați, susțin că vaporul n’ar avea șef. Aceștia sunt neurastenicii bastonului. Aș voi să-l calmez, fără a avea prin aceasta pretențiunea să le plac. Dacă va trebui într’o bună zi să ajung la baston, ei bine, îl voi întrebuința. Cu atât mai rău pentru spinarea lor. Persist și voi persista a ipara re­publica și libertățile în contra tutu­ror dușmanilor lor”. Prin „neurastenicii bastonului", primul-ministru al Franței a înțe­les pe cei de l­a „Action Française" și pe fasciștii cari vor să distrugă libertățile și să guverneze prin te­roare. La nevoie, le-a ripostat el, voi întrebuința și eu bastonul. D. Flandin nu este la prima lui declarație agresivă în contra fas­ciștilor și în contra celor cari se lasă conduși de un vizionar ca d. Charles Maurras. El le-a declarat de mult război. La Vincennes le-a mai spus și alte lucruri. Cităm. ..Mă îndoesc că un alt regim ne-ar da, în această epocă a istoriei, mai multă prosperitate și mai multă si­guranță. Puterea personală, căreia ii lipsește frâna bunului simț popu­lar, a condus totdeauna poporul fran­cez la aventuri din cari a eșit zdro­bit. Și dacă republica a trebuit, in 1914, să suporte războiul, cel puțin a eșit victorioasă dintr’însul. Azi, ca și eri, republica a știut să grupeze un adevărat cortegiu de amici și a­­liați”. Cum se vede, d. Flandin se ridică în contra oricărui regim de putere personală. El nu este singur. La spatele lui se află forțe popu­lare, în stare, cum am explicat de numeroase ori, sa reducă la neant fie pe cei de la „Action Française”, fie pe cei din grupările fasciste cari ar voi să distrugă regimul democra­ției și să introducă în locul lui unul absolutist. D. FLANDIN NOTE IN comisia pentru ofensiva a­­gricolă a fost Invitat și d. Pan Halippa. Ca să meargă lucrurile mai re­pede? S’A instituit birou pentru mișcarea prețurilor in comerț. Dacă ar mișca și comerțul, ro­lul biroului ar fi încă și mai im­portant. RELATIV la buget, parlamen­tul a decis că se va putea da altă destinație fondurilor. Par’că pentru așa ceva era nevoie de părerea parlamentu­lui ? Glose politice... ASIGURĂRILE SOCIALE Adunarea generală a Casei Centrale a asigurărilor sociale a ținut câteva ședințe, d­in care reprezentanții acestei instituții, ca și reprezentanții guvernului, precum și delegații claselor muncitorești și patronale, au re­marcat progresul realizat, for­mulând totodată și planuri pen­tru viitor. Urmărind desbaterile, care s’au desfășurat in mod civilizat, am admirat măsura și cumpătul o­­ratorilor — reprezentanți, câte­odată ai unor interese contrare. Asigurările sociale s’au extins la categorii de salariați din ce în ce mai largi. Ori funcționarii co­merciali au fost trecuți in rân­dul membrilor acestei instituții. Azi binefacerile ei se întind și a­­supra servitorilor. In aceste condiții, dispensari­­ile și spitalele Casei Centrale — făcute pentru un anumit număr de asigurați — nu mai corespund necesităților. Se cere înmulțirea și mărirea instituțiilor spitali­cești. Mai ales este nevoie de spitale și preventorii pentru tu­­berculoși, ca și spitale de chirur­gie — care să fie instalate in centrele muncitorești, unde nu­mărul accidentelor de muncă este mare. Cu toată criza, Casa Centrală a trecut în buget o importantă sumă pentru investițiuni. Oratorii nu s’au dedat în ge­neral, la polemici pătimașe. Au recunoscut buna rânduială a a­­cestei instituții, condusă de d. M. Enescu — care, datorită con­tinuității, a putut realiza multe îmbunătățiri. Iar spiritul de bunăcredință, gândul general de a se contribui la propășirea instituției — au creat in adunarea generală o atmosferă de colaborare utilă, care poate servi de exemplu și discuțiilor din alte foruri. NEDREPTĂȚI Atât in Parlament, cât și’n presă — s’au ridicat acuzații îm­potriva felului cum este gospo­dărit Cișmigiul. Atacurile sunt în special îndreptate, contra d-lui Rebhan — conducătorul grădi­nilor din București. Modul de apărare este foarte simplu : oricine poate vizita Cișmigiul și — vizitându-l — să-și reamintească aspectu­ i de odinioară. Astăzi această grădi­nă publică ar face figură bună in orice oraș apusean. Linia ge­nerală a fost modificată, ca și li­niile secundare. In cadrul nou, copacii, arbuștii și peluzele se asortează armonic. Culorile sunt distribuite ca de penelul unui pictor de talent. Și atunci ca recompensă pen­tru gustul revărsat pe fiecare palmă de loc, pentru munca din zori până in noapte, pentru gri­ja de orice moment — tribuna parlamentară și articolele de ziare lovesc în autorul unei ade­vărate opere de artă. E un procedeu greșit. Se să­vârșește o nedreptate. Se fac un avânt, și, totodată, se toarnă descurajare in alte suflete alese — gata să înceapă, în diferite domenii, lucrări de interes gene­ral. Interim D­­EDEN LA MOSCOVA Pentru întâia oară de la termina­rea războiului mondial un reprezen­tant al guvernului englez este oas­petele Rusiei Sovietice. De la Berlin subsecretarul de stat de la ministe­rul de externe englez și-a conti­nuat călătoria diplomatică la Mos­cova, de unde se va duce la Varșo­via și la Fraga. Este de prisos să sub­liniem importanța acestor călătorii. Anglia alarmată de atitudinea și de intențiile Germaniei hitleriste pare să se găsească în ajunul unei ho­­tărîri importante. Guvernul din Lon-­­ dra, care a avut prilejul să se con­vingă că de pe acum Ger­onia pb­­sedă o flotă aeriană superioară celei engleze și a aflat fără înconjur că Reichul este hotărît să-și construia­scă o flotă de război impunătoare, trebuie să iasă din atitudinea re­zervată de până acum. Marea Bri­­tanie, după vizita lui sir John Simon la Berlin, nu mai are doar rolul de arbitru sau de colaborator benevol pentru apărarea păcii mondiale, ci a devenit parte direct interesată. Presa engleză cere de pe acum o în­armare urgentă a țării. Și se vor­bește nu numai de sporirea aviației de război, de realizarea unui pro­gram intensiv de construcții navale, ci și de sporirea efectivelor și arma­mentului armatei de uscat. Ca și sporirea flotei germane înainte de război, sporirea de azi a aviației germane și sporirea flotei este con­siderată în cercurile autorizate en­gleze ca o amenințare directă a secu­rității poporului englez. S’a și pornit o acțiune în parlament, pentru ca să se ceară guvernului de a proceda i­­mediat la înarmări indispensabile securității Marei Britanii. * In această atmosferă s’a produs acum vizita d-lu Eden la Moscova. Și este evident că schimbul de ve­deri pe care subsecretarul de stat al ministerului de externe englez l-a a­­vut și îl va avea cu d-nii Stalin și Litvinov, trebue să pornească de la principiul necesității unei organizări a păcii europene pe bază de asisten­ță mutuală. Din această cauză orice indiferență din partea Angliei în ce privește soarta pactului oriental, ar trebui să dispară. Astăzi Londra a ajuns să fie tot atât de direct inte­­resată pentru realizarea pactului oriental ca și pentru punerea în vi­goare a pactului de securitate aerian pe frontiera apuseană. E­ste evident că nu e vorba să se facă un război. Marile puteri însă și în primul rând Anglia va trebui să se obișnuiască cu unele realități, cari nu pot duce in chip logic decât la organizarea unei superiorități de forțe, cari să pralizeze oricând și in orice loc e­­ventuale încercări germane de a-și realiza programul de expansiuni te­ritoriale pe calea armelor. Și în a­­ceastă situație Rusia Sovietelor este chemată să joace rolul ce se cuvine unei forțe de 195 milioane locuitori, a cărei putere de producție este în progres. De aceia colaborarea Ru­siei la acțiunea de salvgardare a pă­cii este mai mult decât prețioasă. Cancelarul Hitler a deschis în a­­ceastă privință ochii cercurilor au­torizate engleze, astfel încât după conferința de la Stressa vom asista probabil la încadrarea oficială a Ru­siei Sovietice în blocul țărilor cari trebue să se angajeze prin tratate precise și limpezi de a interveni i­­mediat și în chip automat în mo­mentul in care Germania hitleristă ar încerca să turbure pacea conti­nentului pentru ca să încerce reali­zarea programului său de nuceriri externe. U B Nasta CARNETUL MEU Primăvară dulce -oroare,bucuroasa și o năvală de lumina noua in conținutul zilelor can vin. a Început jocul mugurilor Pe crengi și jocul copiilor pe uliți. In porunca asta de reînoire a lucrurilor creiate, omul singur, se limitează in țarcul strimt al vechilor dureri, omul singur nu vrea să uite obsesia împovă­rătoare a trecutului. Deunăzi, era un soare strălucitor, ră­sfrânt din belșug, peste ființe și peste lucruri. Se bucurau in aer, câteva vie­tăți mici, cu aripi de oglindă sclipi­toare. Pe stradă, un om își ducea un cal încărcat cu o șură de paie, tras de un biet cal slăbănog. Imaginea lor era dureroasă. Intre om , cal, inima trecă­torului sângera de compătimire și tris­tețe. Erau acolo, două ființe ale crea­­țiunii, pentru cari tot universul se co­borâse in cuprinsul unei șure­gele și nemiloase. Calul nu mai putea trage povara lui omorâtoare și dacă, ar fi pu­tut striga de nemulțumire și desgust, ar fi umplut adâncul înalt, cu durerea lui­­neințeleasă. Omul se căsnea să tragă animalul de căpăstrul șubred și abia mai putea să urnească șura din loc. Dar numai doi pași a mai însăilat calul și căruța a țipat prelung, din osia frântă. O roată a căzut alături, ca un suspin de libe­rare și de liniște. Trecătorii au respirat ușurați. Sim­­ț­eau că bietul cal ar fi crăpat, sub po­runca nemiloasă a biciului. Omul în­jura și urla de necaz. Numai el nu s-a bucurat de bucuria trecătorilor și de bucuria calului. O lumină aprinsă de soare se co­bora peste amărăciunea, întunecată , a acestei mărunte drame domestice și pe­ste neputința robului fără grai și­ fără împotrivire. Peste umbra durerilor mute primăvara schițează un nimb de lumină nouă. Pentru bucuria omului se întorc ano­­tmpii cu soare și cu flori. Pentru acest fiu încercat al pământului, Alma-Mater se primenește fără preget. Pentru el cântarea de viață proaspătă zice: Pri­­măvară dulce. Fiul tău cel dulce! Claudia Millian PETITS FOURS de F. DIMA MINUNEA MINUNILOR La Berlin s-a inaugurat o expo­ziție care se numește: „Minunile Vieții“. Din mulțimea minunățiilor se re­levă mai cu seamă trei minuni. Un om de sticlă. Această per­soană străvezie ne arată, până în cele mai mici amănunțimi, cum trăește un om. Putem urmări cir­culația sângelui, bătăile inimii, ac­tivitatea plămânilor, a ficatului și a celorlalte organe interne. Lipsește un singur amănunt — ce-i drept, de o importanță secun­dară: procesul de gândire al omu­lui. Dar, știința germană n-a negli­jat nici acest lucru. Cum cugetă un om — mai precis, cum trebue să cugete un cetățean german — a fost reglementat Și înscris în pro­gramul partidului de la putere... Afară de acest prusac ideal, în vinele căruia nu curge nici o pică­tură de sânge străin, expoziția mai conține o minune impresionan­tă. Anume: un microacvariu în ca­re se poate vedea viața bacililor și microbilor, de 12 mii de ori mai mari decât... statura lor naturală. Cam în proporția în care actuala Germanie vede viața și activitatea partidului național-socialist... A treia minune depășește toate minunățiile tehnicei germane. La intrarea în expoziția minunilor vie­ții, vizitatorul trebue să treacă printr'o sală de clopote. La fiecare cinci minute, aceste clopote bat, mecanic, de câte nouă ori. Firește, nu bat zadarnic, ci nuntă, cu graiul lor de aramă, în fiecare cinci minute, după o a­­că in­cubație de nouă luni, se naște ca- ! (Citiți continuarea in pag. 1[.a) Anglosaxonul nu fineța orientalului, de pitorești dintre peli și a cioroii... Pentru el, furtul țiune, cu atât mai te un viitor soldat în Germania. Minunat!... FURTUL DE SENTI­MENTE.» distinge, nuanțele cu atât a fura, a șter­e furt. E o ac­­reprobabilă, cu cât se găsește și în cele zece po­runci: să nu furi! Dacă nu e permis să furi un bou, și nu e permis să șterpelești un ou — nu e permis să ciordești, bună­oară, un — sentiment. Pe temeiul acestei argumentări, destul de logice, s’a adoptat, în A­­merica, o lege care pedepsește se­ver — furtul sentimentelor. A ră­pi cuiva sentimentele, este, incon­testabil, un delict mai grav decât furtul de mere din grădina vecinu­lui. Adam și Eva au fost eliminați pentru totdeauna din rai, numai fi­indcă au gustat din fructul oprit. Consecințele acestei pedepse au fost, după cum se știe, incalculabi­le: s’au construit iadul, corabia lui Noe, Turnul lui Babel, și regimul hitlerist. Pe bună dreptate, americanii au încadrat raptul sentimentelor în codul penal. Orice soție americană este, bunăoară, în dreptul ei să cea­ră despăgubiri dela amanta care i-a răpit sentimentele soțului... Ocrotirea sentimentelor — bine­înțeles, afară de sentimentele poli­tice peste care legea a trecut cu vederea — a dat numai rezultate bune. Mult mai bune chiar decât prohibițiunea băuturilor spirtoase. Dar, de când a isbucnit criza e­­conomică au intervenit o mulțime de procese scandaloase, pentru a obține despăgubiri dela bogătașii a­­mericani, învinuiți de furturi de sentimente.... Aceste delicte s’au înmulțit în mod îngrozitor; în baza legii, ave­rile hoților de sentimente urma să treacă în mâna victimelor. Ordinea economică în vigoare era amenin­țată de acest schimb. CHESTIA ZILEI CONSULTAȚIE MEDICALĂ (Din „La Victoire”). ‘28 Tratatul de pace e suf­erind O țară constituțională fără Constituție Și o Constituție fără țară constituțională de EUG­­HERO­VA­NU Nu e deloc ușor, — spunea zi­lele trecute Sir John Simon, în frumoasa și atât de instructiva conferință pe care a desvoltat-o în fața publicului parizian, — „nu e de loc ușor să vă întrețin despre regimul constituțional englez, pentrucă, la­ drept vor­bind, Eng’litera nici n’are Con­stituție”. N'are Constituție în senzul pe care țările continentale îl acor­dă acestui cuvânt, bine’nțeles. N’are Constituție scrisă, adică nu posedă, cum posedăm noi, un sistem­ de texte, care să fixeze în formule precise, definitive, sacro-sancte, statutul vieței și al libertăților publice. După cum n­’ă avut niciodată un organ suprem, cu puterea de a exprima­ voința socială, și de a fixa aceste­­regule sau de a le revizui și­­schimba la necesitate. . — E cu putință asemenea lu­cru! trebue să fi exclamat, cu uimire, mulți muritori din feri­cita noastră țară,­ care încă n’a­­veau cunoștință de el. E cu pu­tință, ca un Stat în care totul merge într’o ordine exemplară, să n’aibă constituție scrisă, — când noi, care avem una de 138 de articole și care avem și or­gane de revizuire la caz de tre­buință, cu procedură specială și proprie, o ducem totuși așa de greu, mai ales în ce privește ga­ranția libertăților publice? In orice caz, cine a citit textul conferinței d-lui Simon, pe care „Adevărul” l-a reprodus în între­gime acum trei zile; cine mulțu­mită lui a avut un moment vi­ziunea vieței constituționale a statului britanic, a modului cum se îndeplinesc în general funcți­unile esențiale ale acestuia, — nu se poate să nu fi rămas pro­fund impresionat de armonia, de spiritul de ordine, de orientare, de adaptare și de continuitate pe linia sigură a progresului, ca­re domnesc în țara aceea liberă și demnă. Oricine, chiar cei ca­re cunoșteau de mai înainte si­stemul constituțional al Marei Britanii, și cari s’au lăsat totuși cuceriți de farmecul captivant al celui care făcea elogiul lui. In Englitera de pildă, nici o regulă scrisă, nici un text de Constituție nu conferă parla­mentului dreptul de a face legi. Dreptul acesta, parlamentul și l-a cucerit singur, treptat, fără luptă, fără violență, cu un tact cu o prudență și mai ales cu o perseverență neînvinsă. Nici o lege iarăși, n’a înlocuit vr’odată responsabilitatea Su­veranului prin responsabilitatea miniștrilor, dar ideea aceasta, care formează unul din marile principii ale regimului­ parla­mentar, a decurs în mod natu­ral și simplu, din practica, de­venită tradiție, care cere ca ori­ce act de înaltă voință al rege­lui să fie făcut în asistența unui ministru. Astfel, formată din tradiție și din respectul instituțiilor,­ adecă al cadrului istoric al­ vieții pu­blice, din respectul libertăților, recuperat de septimetul ordi­nel, dintr­up aristocratic spirit cor­servator, asociat la cele mai­­pure sentimente democrate, — Constituția engleză, in mare parte consuetudinară, totuși mai puțin Hotanra decât s’ar crede, mai vie, nfaTSußla, mai adapta­bilă tuturor circumstanțelor și nevoilor vieței, —■ este, poate, Constituțiunea ideală: un cadru tradițional și vechiu, cu un con­ținut vecinic actual și nou. N’are decât un vițiu (căci are unul): e unică; e Constituția en­gleză și n’ar mai putea fi alta. N’ar putea fi nici franceză, nici suedeză, nici elvețiană... O Con­stituție de Structura aceasta nu s’ar putea forma și n’ar putea funcționa nicăeri aiurea de cât în regatul Marei Britanii (care, la drept vorbind, nici nu mai e regat decât prin formele sale ex­terioare, căci in fapt și în fond, tot din cauza spiritului de a­­daptare de care am vorbit,­­azi ea constituie mai curând o mare,, o admirabilă republică eredita­ră). Fixată în conștiința și în su­fletul poporului care a creiat-o singur în cursul istoriei lui, Con­stituția engleză e parte inte­grantă din viața acestuia, e­l poate, însăși viața aceasta, în aspectul său juridic și politic. Această particularitate (care ne arată în modul cel mai stră­lucit posibil valoarea socială și etică a formalizmului modern, rațional, progresiv) nu micșo­rează întru nimic nobila curiozi­tate­ și interesul care ne îndeam­nă să cunoaștem sistemul consti­tuțional englez. E , așa de re­confortant lucru, a lua atingere cu principiile lui ! Și avem a­­tâtea de învățat... John Simon însuși, a înțeles bine ce impor­tanță are aportul pe care po- II­?) (Cititi continuarea « NAZBATII COMPENSAȚIE D. ARGETOIANU și-a prezentat bugetul cu o lună înainte. In schimb, d-sa l-a terminat cu vreo două-trei luni mai devreme... Kix

Next