Adevěrul, mai 1935 (Anul 49, nr. 15735-15755)
1935-05-03 / nr. 15735
I 380 1 M ng 0 Iii ni I Centralâî 3*84*30» abonamente 1200 lei3 Ionl I“ sSau,atB 3 LEI BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 5-7-9 BSSUftS«. I 750 Iei pe un an ________________________________________________ _____________________ Toţi miniştrii, întorşi din primblarea de Paști, au întrebat cum au mers lucrurile în lipsa lor. Răspunsul general a fost : — Perfect! ! PROVOCAREA Apa noastră cea de toate zilele HITLERISTA Cercetând locuri cunoscute din judeţul Ilfov Opinia publică mondială este preocupată de politica de înarmare a Germaniei hitleriste, care calcă în picioare clauzele militare ale tratatului de Versailles. In toate laboratoarele oficiale ale Reichului se lucrează la descoperirea de gaze — unul mai toxic decât altul, care vor duce moartea în toate tainiţele pământului. Pentru transportul bombelor cu gaze, Germania îşi face o formidabilă aviaţie. Ea construeşte cincisprezece avioane de războiu pe săptămână, şi nouă avioane de comerţ , care se pot transforma în avioane de bombardament. Ele au o viteză de 300 km. pe oră şi pot transporta câte două tone de bombe. Paralel cu aviaţia, Germania îşi desvoltă şi marina. Ultimele ştiri relative la înarmările hitleriste au împrăştiat neliniștea în lumea întreagă. S’a aflat la Londra, că Berlinul a hotărît construirea unui număr de douăsprezece submarine noui — pe lângă cele douăzeci existente în apele germane. Unele au fost făcute în străinătate, mai ales în Spania. Altele sunt lucrate piesă cu piesă în Germania , iar piesele sunt concentrate în arsenalul de la Kiel , pentru a fi montate. Nouile submarine, au, fiecare, un tonaj de minimum 1000 de tone. Ştirile privitoare la înarmarea navală a Germaniei au produs o profundă impresie în Anglia. Aceste ştiri s’au dat la iveală, în preziua conversaţiilor navale anglo-germane — care trebuiau să înceapă la sfârşitul acestei săptămâni. Din pricina atmosferei create de ele, se crede că Hitler va cere amânarea conferinţei — urmând ca între timp să-şi fixeze atitudinea, în chestia înarmărilor, într-un discurs ţinut în faţa Reichstagului special convocat. Eri s-a deschis sesiunea Camerei comunelor. Astăzi Camera Lorzilor şi-a ţinut prima şedinţă. Se anunţă dezbateri furtunoase în Camerele engleze, provocate de înarmarea navală germană — care are un efect psihologic asupra opiniei publice britanice mult mai puternic decât înarmările aeriene, preparativele pentru războiul cu gaze, etc... lucruri în afară de experiența directă a Englezilor. Suntem în ajunul unei curse a înarmărilor, în care va intra nu numai Marea Britanie. Astfel, o telegramă din Washington spune că cercurile marinei americane sunt îngrijorate de felul cum vor reacţiona Anglia şi Japonia la provocarea hitleristă. Bugetul marinei americane — cu mari urcări — a şi fost votat. Iar specialiştii de peste ocean vorbesc de mărirea capacităţii de producţie a şantierelor americane. Iată cum determină Hitler cursa înarmărilor, cursă care va duce — neapărat — la un nou război. Şi războiul ne ameninţă tocmai când omenirii îi trebuie pace, mai mult decât orice. Intr’un recent discurs, însuşi Mussolini recunoaşte că Europa are nevoe de pace. Din Berlin a pornit spiritul nebun al războiului. Poate Europa, lumea întreagă — vor găsi la timp mijloacele de a preîntâmpina catastrofa, izolând furia teutonică. M. Sevastos A doua zi de Paşti — ceea ce înseamnă pentru un ziarist ultima din lunga vacantă de trei zile! In dimineaţa acestei ultime zile de vacanţă, o serbare a „Dimineţii Copiilor“, iar în mijlocul micilor mei cititori mă simt aşa de bine. Când le câştigi încrederea, vin şi ei la tine cu suflet deschis şi gând curat. Ceea ce este cu copiii, se petrece, în genere, şi cu ţăranii, printre cari însă am câţiva cunoscuţi prin unele comune din judeţul Ilfov. Să mergem deci în aceste comune, unde găseşti prieteni cu cari stai bucuros de vorbă. Şi iată, în după amiaza zilei de Luni, tocmind o maşină de piaţă, am pornit cu vărul meu inginerulinspector V. Mizicu, faţă de care aveam ocazia — uneori plăcută — să fac pe ciceronele. După ce intrăm în comuna Militari, cârmim la dreapta, apoi, trecând prin satul Roşu şi destul de marea comună Chiajna, — în comuna aceasta este şi o farmacie cu o firmă, care dela distanţă îţi atrage atenţiunea — facem primul popas la filtrele de apă de la Arcada. Despre aceste filtre şi despre priceperea şi devotamentul cu care instalaţiile de acolo sunt conduse de directorul lor, inginerul Bairam, am mai scris acum vreo doi ani în „Adevărul“. Cred că mi-am permis şi atunci sfatul pe care îmi permit a-l repeta şi astăzi. Sfătuesc anume pe cititorii din Capitală şi în deosebi pe aceia cărora le place să facă excursii şi mai ales pe aceia cari sunt doritori de impresii noui şi de cunoştinţe noui, să-şi dea într’o zi de sărbătoare osteneala de a merge să viziteze instalaţiile de la Arenda. Sunt convins că vor fi mulţumiţi de pitorescul peisagiului, de aerul curat şi înviorător ce vor respira şi de faptul că ar văzut cu ochii lor cum se pregăteşte, adică la ce operaţii succesive de filtrare este supusă apa noastră cea de toate zilele, apă pe care o bem noi, locuitorii Bucureştilor şi care în proporţie de 50 la sută este apă de Dâmboviţa, filtrată în instalaţiile atât de bine întreţinute de la Arenda. Vor vedea cum în acele filtre intră o apă tulbure, amestecată cu mâl şi cu diferite alte corpuri străine, pentru a eşi de acolo şi a se îndrepta spre Capitală la uzinele de la Cotroceni ca o apă de o limpezime cristalină şi de o puritate ce nu lasă nimic de dorit. Directorul instalaţiei, neobositul inginer Bairam, om pasionat pentru funcţia ce îndeplineşte, stă bucuros la dispoziţie pentru a da toate explicaţiile de natură tehnică şi ştiinţifică şi pentru a dovedi cu date şi cifre că chiar dacă în puţini ani populaţia Capitalei ar ajunge să fie de două ori mai mare decât este astăzi, totuşi, graţie putinţei de debit, în ce priveşte filtrarea, a instalaţiilor de la Arcada, nu se va simţi nici o dată lipsa de apă potabilă. Să riscăm şi noi unele date sumare. Până în anul 1926, instalaţiile de la Arenda furnizau Capitalei 20.000 de metri cubi de apă în 24 de ore. In 1926, pe când primar general al Bucureştilor era d. dr. I. Costinescu, actualul ministru al sănătăţii, în urma lucrărilor şi ameliorărilor făcute de o Casă franceză, reprezentată prin inginerul Chabal, s‘a întreit cantitatea, aşa că astăzi dela Arenda se trimite 60.000 de metri cubi de apă în 24 de ore. Ba chiar, după asigurările ce mi-au fost date de către. inginer Bairam, s‘ar putea ajunge lesne la dublul acestei cantităţi, fără să fie nevoe de noii investiţii, adică de oricum, cantitatea furnizată astăzi reprezintă ş1 cifră rotundă 50 la sută din cantitatea totală de apă potabilă cu care este alimentată Capitala. Restul de 50 la sută este apă captată din izvoare şi e trimisă de uzinele intalate la Ulmi şi la Bâcu. Pentru deplina liniştire a unor cititori dispuşi a privi cu neîncredere şi, poate, cu oarecare teamă de apa din Dâmboviţa, apă în care ar fi ispitiţi să vadă microbi dăunători sănătăţii, spunem că nu există absolut nici un motiv de teamă ori de neîncredere în privinţa aceasta. Chiar la faţa locului este un laborator, unde ţi se face dovada la microscop că, aşa cum am pomenit mai sus, apa ce ese din filtrele de la Arenda este de o puritate ce nu lasă nimic de dorit. Ea mai prezintă asupra apei captată din pământ avantajul că nu este calcaroasă. Nu sunt mulţi chilometri de la Arenda până la uzina de apă de la Ulmi. Distanţa e mică, numai drumul, care lasă de dorit, o face să pară mai lungă. Cum am spus, la Ulmi, (Ulmii- Poenari) este una din cele două uzine unde este colectată apa ce se captează din izvoare. Am zâmbit, când doi lucrători, cari se găsesc în serviciul uzinei de mai bine de douăzeci de ani, au protestat, găsind neîntemeiată afirmaţia mea cum că apa de la Arenda ar fi mai bună, deoarece nu conţine substanţe calcaroase. Un sentiment de ambiţie patriotică locală îi face să fie încredinţaţi că apa de la uzina lor este superioară, este cea mai bună. Am rămas însă plăcut impresionat, văzând curăţenia atât de grijulie cu care sunt întreţinute instalaţiile. De la Ulmii-Poenari se furnizează Capitalei 300 M de murda, metri cubi de apă în 24 de ore. Mai spun că la uzina de la Cotroceni din Capitală apa potabilă, indiferent de unde vine, se amestecă la un loc, aşa că noi bem apă în care intră şi apă de Dâmboviţa şi apă din izvoarele captate, când ai mers până la Ulmi, simţi oarecum obligaţia să continui drumul până la comuna Bolintinul din Vale, o comună rurală în plină desvoltare, cu o populaţie de vreo şase mii de locuitori, gospodărită de un tânăr şi harnic primar, licenţiat în drept, comună cu doctori, farmacie, bănci, cămin cultural, pe care mă rezerv să-l vizitez cu altă ocazie. La Bolintinul din vale funcţionează chiar şi un cinematograf, iar în după amiaza zilelor de sărbători vezi tineretul feminin îmbrăcat ca la Bucureşti, arătând în plus o preferinţă pentru tot ce pare a fi mătase şi pentru culori cât mai ţipătoare. Unii locuitori deplâng această influenţă rea şi superficială a ceea ce este progres şi civilizaţie, numai că lamentaţiile şi protestele lor se dovedesc fără efect. Se înserase, când am părăsit Bolintinul din Vale, pentru ca pe şosea, în apropiere de comuna Ciorogârla, să mă pomenesc lovit pe neaşteptate de o cracă aruncată dintriun grup de trecători, cari se plimbau pe jos. Am oprit maşina, m’am dat jos şi am văzut — este de prisos să spun cu un sentiment de regret şi de uimire — că în grupul din care fusese asvârlită craca era un ofiţer tânăr, care n‘a binevoit să-şi dea numele, deşi eu unul m-am grăbit să-mi dau numele şi să-mi declin calitatea. Mă mărginesc să semnalez faptul, fără să mai stărui asupra lui. N. Batzaria La intervale foarte scurte, România a primit o serie de vizite care ne-au cinstit, prin valoarea oaspeţilor şi prin interesul arătat de ei pentru cunoaşterea locurilor, oamenilor şi raporturilor noastre. Culeşi din ţări diferite şi din medii variate, filozofi, artişti sau oameni politici, musafirii aveau mai toţi deprinderea drumurilor internaţional© şi prin urmare posibilitatea de a ne judeca prin comparaţie. Neîndoios că nu poate fi vorba de comparaţie cu Anglia, cu Franţa, cu Italia. Dar este interesant de aflat, de pildă, că sir Ross, distinsul om de stat şi de cultură din Londra, care a poposit la noi câteva zile, a plecat de aici la Budapesta. Alţii, au venit de la Budapesta aici. Proverbul vrea să spună despre noi că suntem fără egal, în materie de ospitalitate. Surâsul nostru este neprefăcut, bucuria plină, vorba caldă şi bucătăria suculentă. Ochiul, din trenului străbate peisagii frui plămânii pot respira, mai pe îndelete, aer proaspăt şi ozonat, în munţi sau călduţ şi potolit, pe câmpii. Dacă toate lucrurile acestea sunt adevărate iar proverbul nu este mincinos, atunci bucuria trebuie să ne cuprindă pe dea ntregul, când auzim că în curând vom avea noui musafiri: Lucien Romier, Paul Boncour, Nicolae Politis. Insă... O rezervă se impune. In timp de distinşii oaspeţi rosteau în sălile moderne ale Capitalei conferinţe foarte substanţiale, destinate ameliorării nivelului de cultură al intelectualilor noştri şi lărgirii orizonturilor, afară, ■fpe străzi, grupuri de studenţi sau de pretinşi studenţi molestau pe trecători. Nu discutăm aici de ce molestau şi pe cine. Ne sunt absolut indiferente, pentru moment, elementele acelor scandaluri. Dar se impune să constatăm că ieşind din sălile unde admirau receptivitatea şi atenţiunea inteligentă a publicului românesc, oaspeţii se isbeau de contrastul manifestaţiilor brutale. Unul dintre ei ne-a mărturisit nedumerirea. Intr'o ţară atât de bogată, de tânără, în care oricine poate găsi ceva nou de făcut, cu roade imediate şi abundente, cum sunt posibile excesele? S-ar putea pricepe radicalizarea tineretului aiurea, unde etapele desvoltării sociale sunt avansate, unde problema muncii este tragică, existenţială. Dar aici, în ţara unde nu lipseşte locul, ci tocmai munca, bunăvoinţa şi priceperea, cum se pot oare explica? Iată de ce vizitele eminenţilor reprezentanţi ai culturii şi civilizaţiei străine ne cam îngrijorează. Bucătăria, peisagiile, cucoanele, or fi interesante în România. Dar factorii de progres pe care-i caută orice om priceput într-o ţară tânără, aceştia nu numai că lipsesc, ci sunt înlocuiţi prin barbarii de stradă. In materie de ospitalitate, să se ştie că musafirii văd totdeauna peste ce le arătăm noi, tot ce suntem şi tot ce facem. Ori în domenul acesta, nu ne prezentăm cu cinste şi greu vom putea rezista comparaţiilor. Cine se simte vizat de situaţia aceasta, să ia binişor aminte. Niciodată nu e prea târziu. Mircea Grigorescu , Carnetul meu „BUNI DE OASPEŢI?“.. Glose politice... ACCIDENTELE I Cronica faptelor diverse din timpul sărbătorilor a fost foarte bogată. Ţin recordul accidentele de circulaţie , de la uşoare răniri până la cei patru morţi din cunoscutul accident de autobuz. Cine a făcut de pildă cursa Ploeşti-Bucureşti, Vinerea trecută, la ora 7 (plecarea reală din Ploeşti fiind 7 şi 20 minute), şi-a dat seama de condiţiile deplorabile în care se călătoreşte cu autobuzele. Tot timpul autobuzul a avut o viteză de 70-80 km. pe oră , cu lungi opriri prin sate, de unde o pasageră căra pe rând „pachetele” un coş cu păsări, un coş cu doi miei, damigene, etc.... Autobuzul de transformase — cu behăituri şi cotcodăceli — în arca lui Noe. Peste găini şi miei, taxatoarea a mai vârât vre-o zece călători suplimentari. Ca să nu se simtă mirosul animatelor, pasageri au nceput a fuma. Iar șoferul n’a încetat, în tot cursul voiajului, de a aranja di- ferite litigii cu taxatoarea, întorcând capul. A discutat fără întrerupere cu vecinul din spate și cu cel din dreapta. Ridica mâna de pe volan ca să arate: unde-i cutare primărie, unde-i postul cutare de jandarmi... Iar când uimirea șoferului atingea culmea, mâinile lui se loveau palmă de palmă — într’un plescăit elocvent... In aceste condiţii, cum vreţi să nu se petreacă accidente?. ZGOMOTUL Serviciul de Circulaţie al Capitalei a interzis de atâtea ori întrebuinţarea clacsoanelor ziua, în oraş. Iar noaptea de la o anumită oră, nu se permiteau nici trompetele, fiind îngăduite numai semnalele luminoase. Acest lucru nu-i o inovaţie românească. Londra şi-a organizat o circulaţie foarte tăcută. De la ora zece noaptea, locuitorii Londei nu-s deranjaţi de nici un zgomot al automobilon. La noi nu-i chip de pus în aplicare ordonanţele? De curând, serviciul circulaţiei şi-a prevenit personalul. Noii conducători nu vor să-şi lege numele de o reformă importantă: interzicerea zgomotului inutil, ziua şi oprirea oricărui zgomot de vehicul în timpul nopţii, pentru ca bucureşteanul să poată avea câteva ceasuri de odihnă? ! Interim Şi după nenorociri ce nu se iau măsuri? oare de BAZBATII CARELE ALEGORICE Se anunţă că la festivităţile cari vor avea loc în Luna Bucureştilor, toate breslele vor avea carele lor alegorice. Numai Statul nu-şi va avea carul lui, pentru că în loc de car, au rămas de căruţă. _____ Fix 1 MAI Se împlinesc anul acesta 50 de ani, de când congresul sindical ţinut la Chicago a decis ca ziua de 1 Mai să însemne pentru proletariatul lumii întregi, zi de luptă solidară. Dar lozinca aceasta n’a pornit Pentrucă dela hotărîrea sărbătoririi lui 1 Mai, în decursul jumătăţii de secol, istoria proletariatului i numără zeci de mii de jertfe. Pe străzile marilor metropole, ca şi pe ale urbelor de rând, în carnici dela Amsterdam, nici din Mostiere mărginaşe, la porţi de fabrici, ceva şi nici din inima Franţei democratice. Ea s’a cristalizat in patria standardului, în America mecanică, unde noţiunea de om se confundă cu şurubul. Mărturie stau astăzi zecile de milioane de şomeri, braţe înarmate cu dorinţa de muncă, dar cari lâncezesc sub ferestrele formidabilelor cetăţi bancare. Nu odată, Atlanticul a înghiţit marile depozite de grâne sau orez, producte realizate prin exploatarea şomerilor de azi. Şi cu toate că exploataţii stau la uşi, aşteptând un neînsemnat drept al lor , raţiunea capitalistă a cerut şi cere ca aceste bunuri alimentare să fie menite distrugerii, gest care cred ei, va determina înviorarea pieţii mondiale. Dar piaţa nu s’a mai înviorat. Şi piaţa nu se va mai înviora, atâta timp cât la baza mecanismului ei vor călăuzi metode ilogice şi profund inumane. Aşadar, se împlineşte o jumătate de veac dela prima luptă declanşată făţiş şi pe întreg globul, de către muncitorimea din toate ţările. Dar de atunci, din 1885, în fiecare primăvară la 1 Mai, proletariatul, odată cu răbufnirea naturii, cu trezirea pământului, cu năvala apelor şi a soarelui, în acest concert al vieţii, când primăvara trece pragul noii cheltueli importante, ci nu către vară, el a înţeles să puncteze mai de unele ameliorări locale, istoria în mod cu totul simbolic. Alexandru Sabia sau în plin câmp, acoperit de soare, în toate patriile lumii, au rămas ca un rod straniu şi înţelept, după această sărbătorire a muncii, câteva cadavre. Toate steagurile proletariatului au fost stropite de sânge, — cândva. Dar mai ales astăzi, când în Germania şi aiurea, fascismul războinic şi şovin întunecă fărâmând valorile unei civilizaţii străvechi, când Japonia imperialistă ameninţă întreg răsăritul, când dictaturile rânjesc aproape de noi şi în inima noastră, în aceste clipe uluitor de tulburi. Mai trebue să fie prilejul de trezire dinamică şi de unire a tuturor forţelor proletare, indiferent de culoarea politică, în vederea unui front comun, a unei acţiuni unitare şi puternice. Aceasta, spre a pune stavilă în ceasul de pe urmă, războiului care ne ameninţă. Pentru că muncitorimii îi revine sarcina istorică, de a înfăptui o altă viaţă, cu o nouă concepţie, de a instaura pacea şi a eterniza înfrăţirea între oameni. De aceea, ziua de 1 Mai trebue să însemne pentru proletariatul întreg luptă, afirmarea categorică a crezului său, care cere instaurarea unei patrii fără clase, fără exploataţi şi exploatatori, fără ură de rasă şi întronarea unei libertăţi depline, pentru afirmarea adevăratelor valori. Faptul inegalităţii şi adevărul egalităţii de ISABELA SADOVEANU tervenirea Preşedintelui Americei deci tot sub o influenţă venită de peste ocean, primi prin intercesiunea delegatului Japoniei, cererea de a înscrie în Convenţia Ligii Naţiunilor, o declaraţie a egalităţii raselor, care însă nu a fost ascultată. Aceasta dovedeşte că noţiunea egalităţii nu a fost încă clarificată în conştiinţa lumii şi din această ambiguitate nasc toate primejdiile. Inegalitatea nativă între oameni este un fapt în afară de orice discuţie, în înţelesul unei reale şi profunde diferinţe în înzestrarea cu care fiecare vine care a luat fiinţă în brazda trasă pe lume. de Revoluţia Franceză, după in-1 Este adevărat pe de altă parte Acum aproape o sută cincizeci de ani în urmă, o naţiune, cea mai bogată şi mai puternică actualmente, îşi semnala începutul existenţii sale libere printr’o declaraţie care proclama, ca un adevăr evident prin el însuşi, că toţi oameni sunt egali prin născare. Câţiva ani mai tâziu, Revoluţia Franceză, care a zdruncinat Europa din temelie, a dat lumii Declaraţia drepturilor omului, afirmând cu tărie că oamenii se nasc, deci trebuie să continue, a fi egali şi liberi. După o perioadă de vreme, mai bine de un secol, Adunarea că convingerea în egalitatea naturală dintre oameni e la baza oricărei democraţii. Pe această temelie s-au creiat sistemele de educaţie, de teologie şi de guvernământ din zilele noastre. Pe convingerea că omul e mai mult opera mediului decât a heredităţii se reazimă cele mai multe din instituţiile noastre sociale cu poruncile şi prohibiţiile sale, cu recompensele, pedepsele, claritatea şi corecţiile sale, cu grija de a ameliora mediul şi educaţia individului şi nesocotirea heredităţii. Secolul precedent proclama sus şi tare că oamenii sunt toţi egali şi liberi din născare, secolul nostru dinpotrivă afirmă cu tărie că toţi oamenii se nasc încătuşaţi şi inegali. Oricare ar fi greşelele şi ameninţările unor concluzii politice, care s’ar putea trage din constatarea faptului neegalităţii naturale dintre oameni, faptul el însuşi nu poate fi tăgăduit, iar ce are o credinţă trebuie să aibă curajul a le primi ca atari. Nu se poate câştiga nimic luând atitudinea struţului. CREDINŢA IN RASSE SUPERIOARE ŞI RASSE INFERIOARE Dacă indivizii sunt inegali în capacităţile lor moştenite, este natural să se ajungă la părerea ca şi popoarele lumii, derivându-şi existenţa din diferitele linii de descendenţi, să difere unele de altele prin calităţile moştenite. Cât şi cum se diferenţiază unele de altele ar trebui să fie stabilit prin determinarea unei exacte măsuri ştiinţifice. Altfel vom întâlni la fiece pas pretenţia fiecărui popor de a fi el cel mai superior din lume. Teoria superităţii rasei Nordice care bântuie acum în Germania şi îşi are exponenţii în Marea Britanie, credinţa poporului iudeu că el este „alesul”, a Japonezului că naţia sa este cea mai tare din lume sau a Chinezului că ţara sa este mai mare şi civilizaţia sa de esenţă mai superioară, nu este decât o elaborare a credinţei înrădăcinată în mintea obişnuitului om simplu din aceste ţări. Asemenea credinţă este firească oricărui popor. Chiar acele naţiuni care şi-au pierdut mărirea încă nu vor să renunţe la credinţa în destinele sale superioare şi să-şi piardă nădejdea în viitor. Tipic în această privinţă este romanul „Puterea ascunsă” al scriitorului Olandez, Louis Couperous, în care descrie sava de azi, supusă şi docilă, ne mai luptând ca odinioară cu energie şi îndârjire în comerţul cu occidentul, dar stând la pândă, sub resemnarea servitudinii sale aparente, în aşteptarea timpului când va eşi superioritatea sa la iveală, întrebarea este: e posibilă o judecată dreaptă şi obiectivă în cearta aceasta pentru superiori tatea raselor? Pentru aceasta trebui să existe în primul loc ţinta de a măsura cu acurat însuşirile înăscute ale minţii în al doilea loc să se realiz un acord în privinţa standardul ce trebuie aplicat. (Citiți continuarea în pagina II- NOTE CINEVA se ocupă de „începuturile poştei române”. Pentru a se arăta puţinul progres?, ANI Juna Bucureştilor” vor avea lor curse de automobile pe Şoseaua Jianu. De prisos, căci automobilele se întrec în viteză pe toate străzile Capitalei, şi’n tot cursul anului... CHESTIA ZILEI ORDONANTELE — Guvernul a hotărît să dea pentru ordonanțele vechi, alte ordonanţe noui... _ __ Va să zică, transformă datoriile vechi în datorii noui? Vorba cântecului: Pentr’o datorie veche Sínt fudul de o ureche ; Pentr’o datorie nouă Sínt fudul de amândouă ! Un boer subversiv Anastasie Panu de CARa GHIULEA . S’a pomenit în chip deosebit, anul acesta, Unirea principatelor şi s’a glorificat memoria marelui unionist Mihail Kogălnicieanu. Nu s’a pomenit însă, mai nimic, de un mare democrat al vremii: Anastasie Panu, capul mişcării unioniste din Moldova şi conducătorul politic căruia, poate, cel mai mult i se dr opreşte Unirea. Anastasie Panu a fost un meşan cu învăţătură franceză şi cu spirit adânc democratic. El a combătut făţiş regimul opresiv al lui Mihail Sturdza Vodă, suferind prigoană şi închisoare. Apoi a sprijinit tendinţele democratice ale lui Grigore Ghica Vodă şi a devenit element principal în conducerea Moldovei. In anul premergător Unirei, Panu a ocupat înalta demnitate de Caimacam (împreună cu Ştefan Catargiu şi Vasile Sturdza), şi una din principalele lui griji a fost restabilirea libertăţii presei, o libertate proclamată de Grigore Ghica Vodă, însă ştirbită de caimacamii următori, Todiriţă Balş şi Nicolae Vogoride. Cu o presă liberă, respectul dreptului de întrunire, regim electoral civilizat, Anastasie Panu a lăsat să se desvolte curentul unionist şi l-a favorizat, până la înfăptuirea actului istoric de la începutul anului 1859. * In cadrul concepţiunilor adânc democratice, ale lui Anastasie Panu, e oportun a reproduce o epistolă pe care vajnicul luptător pentru Unire a adresat-o lui Vodă-Cuza. Iat-o: „Prinţul meu, îmi veţi permite ca să vă vorbesc despre politică? „Timpul a sosit de a guverna prin libertate. Toate reformele sunt îndeplinite; pretenţiunile liberalilor sunt satisfăcute. Cestiunea rurală, cestiunea arzătoare, este rezolvită. Votul universal este pus în aplicaţie; partizile nu exist mai mult; nu este nici o pasiune de a o alimenta. Un popor, un guvern. Poporul trebue să-şi vadă guvernul; guvernul trebue să vadă poporul. Acuma ce rămâne de făcut? Justiţie. Dară cum să se facă? Prin libertate. Pentru ce? Pentru că libertatea dă dreptul fiecăruia de^ a sre totul Dacă vorbește de r^u 1. "r 1 c a .( aceasta, să fie libere, .-se formula cerești ința pe guvern rei. Dacă însă se ' heprudinte, atunci sc 4 a cu vigoare. „. ^ al meu, în câteva linii, cum eu . _ j că guvernul vostru poate să ieie, fără nici un dezagrament, libertatea drept bază în administraţiune”. Nu vi se pare că, după aproape trei sferturi de veac, epistola aceasta a lui Anastasie Panu este de o totală actualitate? De aceia am reprodus-o, însă cu legitimată teamă, fiindcă riscăm a o vedea suprimată de cenzura unui guvern liberal al României Mari, în anul 1935... Şi înţelegeţi de ce, în fruntea acestor note, am dat lui Anastasie Panu epitetul de „subversiv”. Fusese „subversiv” în vremea lui Mihalache Sturdza Vodă, suferise gonirea din slujbă (magistratură) şi intrase în închisoare. Curând însă deveni conducător (Citiți continuarea în pagina II-a) tâ. % ‘ p dbere. apărat c ître ei, i.socifeze. ,psi. Insă Pi ai'e conspi