Adevěrul, septembrie 1935 (Anul 49, nr. 15834-15859)

1935-09-01 / nr. 15834

NUL 49—No. 15.834 8 pagllli Du­minica 1 Septembrie 1931 AL. T. BELDXMAJI 1888—1897 FONDATORI 1 CONST. MILLE 1897—192« tjcu iei pe o tum li Centrala* 3-84-30­­.5SSS»« . In sd»bîa'a'8 ! JLEI [BIROURILE: București, Sir. Const. Miile (Siriniar) Mo. 5-7­ 9 „Acei cari doresc dictatura, o doresc ca s’o exercite in profitul lor personal“. M. SADOVEANU­­ In interviewul acordat „Dimineţii11 RĂZBOIU SAU PACE? SE APROPIE MOMENTUL Consiliul societăţii naţiunilor se­­ întruneşte peste câteva zile, şi, în­­ lumea întreagă, — conflictul italo- p­abisinian a produs pretutindeni o­­ adâncă îngrijorare, — oamenii se­­ întreabă dacă vom avea războiu­l sau pace. Momentul se apropie când­­ vom şti răspunsul şi când se va ale-­­­ge într’un fel. Deocamdată, în Apus, ’ spiritele sunt din ce în ce mai pre­ocupate. In ultinele săptămâni, e­­i motia a mers acolo până la alarmă.­­ Presa franceză şi engleză nu mai­­ discută aproape altceva decât che­stiunea obisinială. Mişcarea in ju­rul acesteia a aprins cercuri tot­­ mai largi şi tim­d, — în cele două , mari democraţii occidentale, — să­­ devie o mare mişcare de massă. ■ Partidele popuare sunt din ce în , ce mai hotărâte să se pue deacurme­­zişul războiulu. Ele vor să facă­­ presiune asupra guvernelor lor spre a le decide ca la Geneva să între- , buinţeze orice mijloace pentru sal- t­varea păcii Şefii partidului laburist­­ englez au şi lst la Paris pentru a discuta cu şeii partidului socialist francez şi a stabili amănuntele unei­­ acţiuni cotiuie. Meetinguri mari se pregătesc la Londra şi la Paris. Ele vor avea loc la 3 Septembrie, o zi înainte de întunirea Consiliului So­cietăţii Nitinilor. Manifeste în con- ] tra războirii au şi fost publicate. In Franţa în special, curentul creşte , tot mai pui iar în ce priveşte An-­­­glia se ştie , nu numai partidele de stânga şi «urile sindicate muncito­reşti sunt ata să se ridice contra­­ guvernului— în cazul când acesta­­ nu va ave la Geneva o atitudine fermă împtriva d-lui Mussolini, — , dar şi o bilă parte a partidului con­­servator,fu­m şi întregul cler. In ordina aceasta de idei, este semnifici că d. Laval a numit în delegafi care-l va însoţi la Geneva pe oamei ca d-nii Herriot şi Paul , Boncouri cunoscuti prin ataşamen­tul lor rofund fată de Societatea Natiunilf si prin sentimentele lor pacifistilNumirea d-lor Herriot şi Paul B­ POUr este un gaj dat de d. Laval rfu­delor de stânga şi orga­­nizaţiiiilor pacifiste. Faptul trebue înţeles­­ senzul că delegaţia fran­ceză viocra din răsputeri ca să nu se dugă la războiu şi, în acelaş timp,­­nu se aducă atingerea Society'. Naţiunilor. Numirea d-lor Herrio- Paul Boncour, foşti prim­­minişt mai arată importanţa pe care­­vernul francez o dă pro­­blemei Mişrea de care vorbim are o expliţie. Temerea generală în A­­pus că războiul african nu va puteai localizat, şi că, din cauza Geru­fiei hitleriste, el se va întin­de îi Europa. Nimeni, în Franţa şi în Albia, nu vrea războiul. Ideia că conflagraţie armată ar putea izbi­ în Europa şi că aceasta ar putesă cuprindă întregul conti­nent est intolerabilă acolo. Amin­­tirile umaşului carnagiu dintre 1914 şi 158 scep să revină. Pe lângă acesta,se răspândeşte tot mai mult convingerea ca, daca se vor admite mereu călcările de tratate din partea marilor puteri, orice spe­ranţă de pace prin sistemul Socie­tăţii Naţiunilor şi al pactelor, va dispărea şi vom intra, ca şi în epo­ca de dinainte de 1914, — în era războaelor libere şi fără de sfârşit. Toată sforţarea ce s’a făcut dela 1918 — până azi, — pentru a scoate războiul din lege şi a-l socoti drept o crimă vor fi anihilate. Opinia pu­blică din Franţa şi din Anglia nu vrea aceasta. D. Mussolini n’a prevăzut că lu­crurile vor lua, în aceste tari, — la cari putem adăoga şi Statele Unite — întorsătura pe care au luat-o. El a comis greşala de psihologie şi de calcul de a crede că, dacă s’a admis Germaniei hitleriste să calce trata­tul dela Versailles şi să se înar­meze, îi se va admite şi lui, în che­stiunea abisiniană, să pue Europa in fata unui fapt îndeplinit. Dar deose­birea între cazul Germaniei şi a! Italiei este fundamentală. întâi de toate, războiul pe care-l prepară Hitler nu este iminent. Specialiştii militari sunt toţi de părere că Ger­mania mai are nevoe de doi-trei ani înainte de a fi gata. Al doilea, pri­mejdia pe care o prezintă Germania hitleristă pentru viitor a şi dus de acuma la o coaliţiune de forţe că­reia Hitler, în ipoteza că ar voi să declare războiul, n’ar putea să-i re­ziste. Franţa, Anglia, Rusia, ţările Micei înţelegeri, etc. sunt toate de­cise să se opue planurilor rasiste. Situaţia Italiei este cu totul alta. D. Mussolini nu ameninţă că va face războiul peste ani de zile. El vrea să-l facă mâine. Armata de cucerire se şi află la faţa locului. Pericolul este deci iminent. Peste două-trei săptămâni putem să avem războiul, un război care, stricând echilibrul european, poate să aibă — şi va avea cu siguranţă, — urmările cele mai grave pentru continentul nostru. Lucrul acesta simte oricine. De aci emoţia şi alarma de care pomenim la început. Dar mai avem puţin pentru a şti ce soartă vă avea în curând Europa. fiLOSE POLITICE... DECLARATIILE­­ MlU­I N. COSTA­­CHESCU . profiN. Costăchescu s’a de arat npotriva unui guvern de degeri iu de personalităţi. ai mul­t-sa consideră că în '.rearea e a se realiza in fapt ui din atste formule de suc­­ce­sne ar nsemni „înlăturarea ci forţa” a partidului naţional­­ţăănesc, c­e în acest caz ar fi nt­oit să rreţioneze de aşa na­ltă, încât alegerile ar prezenta un aspect în nu s’a mai văzut nji chiar v, ţara noastră”. 1.Şi eu nu cred —­ afirmă Ios­if preşedimt al senatului — că mam­a regin Carol trebuie pa­rt­ă cu alegeri însângerate”. Sensul ackor declaraţii apare estul de d­t. D. Costăch­icu ţine să se ştie lă partidul naţional-ţărănesc,­rin forţa pi care o reprezintă, prin ataşam­etul masselor şi dis-c­iplina cadror, este hotărit să upte cu toca­dărzenia impo­­riva unor stuţii de succesiune ori ar însera ieşirea din fă­­gaşul orănduitor constituţio­nale. Partidul naonal-ţărănesc nu s’ar mai puteab­ei mărgini la o simplă rezisteță pasivă, în faţa iunor încercări pe care le socoate primejdioase.­­ E desigur un­ actor de care va trebui să se ţin seamă, — acea­stă h­otărire a unei mari forţe politice de a ax­a cu toate ris­curile ceeace cAe că trebuie să rămână ordinea&irească a vieţii noastre politiceX hAMETEA hm^sarabia Din Basarabia \~vin ştiri iîn­grijorătoare cu Pvirc la lipsa de hrană a popu\ei_ In deosebi, în ceva judeţe de la sud, seceta a \cut ravagii. Oamenii n’au ce V,nc.n si sunt Silişi sa-şi VUHUU ce­­ruu uu de preţuri ridicole. Un singur exemplu: un cal se vinde cu 200 lei. Ştiu că guvernul s’a ocupat intr’o recentă conferinţă a pre­fecţilor, cu problema ajutorării populaţiei în suferinţă. In Basarabia însă, situaţia este prea gravă pentru ca măsurile luate să fie suficiente. Credem că d. Inculeţ care cu­noaşte desigur mai bine sufe­rinţele provinciei sale, ar trebui să stăruie pentru un ajutor mai­­ rapid şi mai îndestulător. In primul rând sătenii să fie scutiţi de dări, şi în al doilea rând să li se dea cele necesare pentru hrană şi sămânţă. Sunt măsuri, asupra cărora nu mai e nevoie de nici o discuţie şi cam­ reclamă urgenţă- Interim ­rat (Citiţi continuarea In pagina II-a) Dionisios şi Satana de B. BRANIŞTE­ANU­ După cum arată însuşi Săniei e­­­ viei, în cartea sa întitulată „In slujba Satanei”, descoperirea sa ştiinţifică în domeniul atât de con­troversat, dat astăzi de o arzătoare actualitate a rassismului, este, că „felul de alimentare şi felul de a­­gonisire a hranei, formează cheia biologiei, a antropologiei, a psiho­logiei şi a sociologiei”. Cu alte cuvinte rassele s'au năs­cut şi diferenţiat după modul cum s'au alimentat, din care a decurs în mod fatal şi modul cum şi-au pro­curat, cum şi-au cucerit alimentele. Cum am mai spus, nu am com­pe­­tinţa să apreciez valoarea descope­ririlor d-lui Sanieievici, nici aplica­­ţiunile lor la evoluţia omenirii, aşa cum le face d-sa. Apare însă evi­dent că sistemul său, e de aproape înrudit şi complectează acele con­cepţii ale istoriei, care explică evo­luţia omenirii prin acţiunea feno­menelor economice sau prin acţiu­nea mediului cosmic, sau prin amân­două. Că factori fizici, materiali, au o influenţă hotăritoare asupra des­­voltării omului şi a societăţilor o­­meneşti, este, de altfel, incontesta­bil, chiar când admiţi, pentru pe­rioada istoriei scrise, mutuală, re­ciproca influenţă a factorilor mate­riali, fizici şi a celor intelectuali, ideali. Şi cine ar putea să nu ad­mită aceasta? Dar iarăşi e greu, dacă nu imposibil, să nu admiţi, că la început, în perioadele ce au pre­cedat istoria scrisă, prioritatea a fost a factorilor materiali, fizici. Pe măsură ce spaţiul în care omul do­­­­mină natura se lărgeşte, pe măsură ce omul se sustrage dominaţiunei forţelor naturii şi le domină pe ele, creşte şi influenţa factorilor inte­lectuali, ideali, morali asupra evo­luţiei omenirii. La toţi istoricii, găsim mai mult sau mai puţin lămurit, expuse ace­ste vederi. Buckle în a sa istorie a civilizaţiei, dă pentru întâia­ dată o largă descriere a influenţei ce au, solul, clima, alimentaţia, asupra ca­racterului şi soartei popoarelor. De la el încoace — și el însuși nu a fost fără predecesori — legarea le­gilor istorice de factorii exteriori în cari trăiește omul, s'a generalizat tot mai mult. Dacă avem aceasta în vedere, încheierile la cari a ajuns Sanie­ievici, nu apar ca ceva fantastic sau chiar absurd. Ele s'ar integra în evoluţia normală, logică, a desvol­­tării concepţiei istoriei umane, de­ducând din examinarea faptelor geologice, paleologice, biologice a­­dunate de oamenii de ştiinţă, legile evoluţiei omului preistoric, cum Marx a dedus din materialul eco­nomic, adunat de oamenii de ştiinţă ce l-au precedat, în operele lor şi in statisticile şi anchetele guvernelor, în special ale celui englez, legile cari guvernează istoria omenirii ieşită din faza primitivă. Dar în prelungirea, în continua­rea aplicat'mnei­­legilor pe cari d. Sanieievici afirmă că ie-a găsit, d-sa ajunge la extrem de impor­tante concluziuni, de o deosebită importanţă practică astăzi, când nazismul a făcut din rassism o doc­trină politică, pe care el o aplică, cu acea consecvenţă, care este o ca­racteristică a semidocţilor şi a de­magogilor, avizi de obversiuni. Intr’adevăr, d. Sanieievici crede şi d-sa că există rasse nobile de stăpâni şi rasse de slugi, primele având men­talitatea nobilă, inteligenţa fină şi — pentru a uza de un termen popu­­lar — inima bună, cele de al doilea, având mintea şi sufletul de slugi. Cu alte cuvinte, dacă am înţeles bine, şi, evident, schematic vorbind, după d. Sanieievici rassa se con­fundă cu clasa. Aşa că, prin urmare, vechea vorbă germană: „In der Klasse, nicht in der Rasse, liegt die Schweinerei“, nu mai are sens, fiindcă în linii generale, rassa este aceia care determină clasa, nu cea care este o categorie economică, ci aceia care crează categoriile inte­lectuale, ideale, morale şi cari sunt decisive în epoca predominanţei elementelor ideale, morale, ca fac­tori ai progresului uman. De aci si modul de simbolizare la care ajunge d. Sanieievici. In lupta aceasta între clase-rase, asistăm de fapt la ciocnirea între cele două mari principii, cari formează conţinutul întregei evoluţii morale a omenirii. Ciocnirea între bine şi rău, între inteligenţă şi prostie, între genero­zitate şi meschinărie, între liberta­tea care generează giganţi şi scla­via care naşte invidia, neputinţa, ignoranţa. Această ciocnire, această luptă, între cele două rasse, între cele două clase, între două lumi, Sanieievici o simbolizează în anti­teza: Cultul lui Dionisios şi „In slujba Satanei”. Şi tot depanând fiul argumenta­ţiei sale, d. Sanieievici, polemizând cu cunoscutul său talent şi cu admi­rabila sa vervă, contra celui mai de­ seamă teoretician al rassismului, din tagma naziştilor, ajunge din con­cluzia, pe care o întemeiază iarăş pe un material bogat şi impresio­nant, dar aprecierea căruia e mai mult de domeniul specialiştilor în materie, dintre cari scriitorul aces­tor rânduri nu face parte. — d. Sa­­nielevici ajunge, zicem, la conclu­zia, că nu evreii sunt semiţi şi ger­manii arieni, ci viceversa, deci nu germanii actuali sunt rassa supe­rioară, cum susţin naziştii, ci mai curând semiţii. Iar concluzia aceasta bazată pe cer­cetare şi intuiţie, o găseşte confir­mată, la cine credeţi? La una dintre autorităţile cele mai mari, pe cari naziştii îşi bazează rassismul lor, la Gobineau, care, cu intuiţia litera­tului genial, a scris: „Cei mai curaţi arieni sunt germanii. Dar germanii de azi, nici nu sunt germani, fiindcă locuitorii germani din antichitate, au fost alungaţi de­ huni, teutoni şi celţi. Adevăraţi germani nu se mai găsesc decât în Scoţia şi­ în Scan­dinavia. Cât priveşte pe germani, ei sunt un adevărat popor de metisi... In­ momentul de fată, sângele arian s'a păstrat cel mai curat la semiți, fiindcă ei sunt rassa albă cea mai Act. NOTE UN ziar de seară remarcă „o îndulcire a cenzurii"... ...Dacă asta se cheamă îndul­cire!... #■ SE iau măsuri împotriva or­ganizaţiilor hitleriste din ţară ...Se recunoaşte, în sfârşit, că există un pericol hitlerist. Destul de târziu...# * NEGOCIERILE de la Paris — scrie un ziar de opoziție — n’au dat rezultate. Ba da, rezultate proaste! DECLARAŢIILE D-LUI MIHAI SADOVEANU . —»11 —■»—­­ Scriitorii împotriva dictaturii Dimineaţa“ a întreprins o an­chetă în lumea politică şi intelec­tuală, asupra primejdiei instaurării unui regim dictatorial în ţara noa­stră şi asupra mijloacelor de a pre­întâmpina această primejdie. In cadrul acestei anchete, „Dimi­neaţa“ a publici­t ieri — răspunsul d-lui Mihail Sadoveanu. Marele nostru prozator s-a rostit — cum era şi firesc — cu toată ho­­tărirea împotriva dictaturii. D-sa a spus limpede : „Dacă in alte părţi a fost posibilă ivirea unor dictaturi, aceasta e din pricina unor stări excepţionale, din pricina bolilor sociale, a stărilor de disperare a masselor, lucruri care la noi nu există. Nu înţeleg ce de am lua ca temei de discuţie aceste ţări excepţionale şi nu ne-am­ gân­di că sunt ţări, cari stau cu mult m­ai bine şi datoresc aceasta regi­mului lor democratic". Este argumentul cel mai puternic împotriva diverşilor propagandişti ai dictaturii. Franţa, Anglia, Belgia — cari n’au recurs la dictatură — străbat această epocă de criză mult mai bine decât Italia şi Germania, cari s’au lăsat seduse de mirajul „pumnului de fier“. Cât despre ţă­rile unde dictaturile s-au prăbuşit — Spania şi Iugoslavia — îşi poate da oricine seama ce cumplită frămân­tare vine după liniştea aparentă a regimului dictatorial. * Dar d. Sadoveanu este adversar al dictaturii nu numai din cauza aces­tui argument de fapt. D-sa este principial împotriva opresiunii. Cităm : „Pentru un om luminat şi cu bun simţ, apare ca o aberaţie monstru­oasă dorinţa unora să-şi plece capul de bună voie sub jug, după ce­ gene­ralii întregi s-au sacrificat ca să ne aducă bruma de libertăţi, pe care le avem. „Toarte probabil că acei care do-­ resc dictatura, o doresc ca s’o în­trebuinţeze in profitul lor personal. „Altfel, o inteligentă mijlocie nu poate decât să respingă o situaţie de inferioritate. ,In definitiv numai printr'o bună rânduială democratică, pun legali­tate in interior şi printr'o atitudine de prietenie faţă de toate celelalte popoare, adică prin dragoste, nu prin ură, potrivit cuvântului lui Christos, putem să ne luăm locul definitiv în lume". D. Sadoveanu are deplină drep­tate : cei cari susţin dictatura, o fac cu gândul ca fiecare din ei să fie dictator. D. Goga vrea să fie dicta­tor peste d. Cuza şi d. Cuza peste d. Goga. De altfel, împărţirea titlu­rilor în noul partid naţional-creştin — d. Cuza şef suprem şi d. Goga şef pur şi simplu — este caracteris­tică pentru aspectul unei eventuale dictaturi în ţara noastră. Nimeni nu renunţă de bună voie la libertate. Libertatea este în firea omului, în esenţa lui. Avem nevoe de ea, cum avem nevoe de aer şi de lumină. Sila ne apasă, ne înăbuşe. Cine predică sila, o face cu gândul că el o va exercita împotriva celor­lalţi... D. Sadoveanu aminteşte de gene­raţiile, cari s‘au jertfit pentru li­bertate. Mai trist e faptul că cei mai mulţi dintre amatorii de dictatură sunt fii de ţărani, adică oameni cari — dacă n‘ar fi existat bruma de democraţie de azi — ar fi rămas la coarnele plugului. Şi tocmai aceşti oameni se ridica împotriva regimu­lui democrat, prin care au izbutit­­ să se ridice şi să-şi spună cuvântul. * D. M. Sadoveanu pune şi o altă problemă : scriitorii şi politica sau, mai precis, scriitorii ,şi dictatura : — „Deşi nu sunt un om politic in înţelesul obişnuit al cuvântului, in înţelesul politicei ca profesie, sunt foarte interesat de tot ceia ce se produce şi se pregăteşte, cu deose­bire atunci când e vorba de intere­sele patriei, şi de­­ moştenirea pe care trebuie s’o lăsăm generaţiilor cari vor veni. „Aşa că, dacă din punct de vede­re al artei mele, mu­ izolez în preo­cupările pur artistice — deşi se în­trevede în opera mea ceiace, în chip firesc, trebuie să se întrevadă din sentimentele şi din directivele mele morale — cred că este nece­sar totuşi, ca noi — scriitorii — să ne manifestăm in împrejurări deo­sebite, ca acestea, parte dintre camarazii mei vor în­ţelege că datoria lor este f. pe linia de progres, pe care au urmat-o in­telectualii din toate timpurile". Chemarea la ordine a d-lui Sa­­doveanu a venit la vreme : prin fi­ţuicile naţionaliste, mişună o sumă de scriitoraşi, cari cer toţi, f­­f. ur­gent, dictatura ! Adevăratul scriitor nu poate fi decât pe linia libertăţii de gândire şi de exprimare. Tudor Teodorescu-Branişte MAI TARE CA FOCUL Probabil că nu toată lumea ştie că pentru ca o întreprindere să poată funcţiona, are nevoie de o autoriza­ţie specială din partea serviciului sanitar al Capitalei. Insă, aflând a­­cest lucru, oricine îşi va zice: bună idee. Căci în felul acesta se asigură funcţionarea in condiţiuni higienice a tuturor întreprinderilor. Sălile fa­bricilor vor avea clar cubajul pre­scris de higiena în raport cu numă­rul lucrătorilor, lumină suficientă, instalaţii speciale, etc. Acelaş lucru pentru birouri şi magazine, căci şi ele sunt obligate să capete aseme­nea autorizaţii. Cât a contribuit această măsură la îndeplinirea, fie chiar a celor mai elementare condiţiuni de higiena în amenajarea întreprinderilor indus­triale şi comerciale ne putem da seama fiecare din noi. Acolo unde întreprinzătorul e pătruns de rostul higienei, intervenţia serviciului sani­tar e de prisos. Iar dacă nu vrea, sau nu poate satisface exigenţele regu­lamentare ale acestuia, nu e de loc greu să-i obţină îngăduinţa. Dovada ne este larg furnizată de halul de murdărie şi insalubritate a celor maai multe intr­ pu­­ieri miei, de tot felul. De altfel, nici n’ar fi uşor să-i mul­ţumeşti pe inspectorii, de ambele sexe, ai serviciului sanitar, sub ra­portul higienei. Condiţiunile puse de funcţionare sunt atât­ de pretenţioase încât n’ar putea fi îndeplinite decât de un număr foarte restrâns de... sanatorii. Cu toate acestea, serviciul sanitar trece lesne cu vederea toate condi­ţiunile, in afară de una: plata taxei de autorizaţie. Când n’ai plătit taxa la timp, che­stiunea devine foarte gravă. Poţi fi în regulă cu prescripţiile higienei; poţi invoca motivul foarte puternic că înainte de a plăti taxa sanitară, ai crezut de cuviinţă să-ţi plăteşti funcţionarii sau lucrătorii, fiindcă altfel, aceştia n’au ce mânca: e za­darnic. O simplă ţidulă a serviciu­lui sanitar către poliţia comunală şi ţi se închide atelierul, magazinul sau fabrica. Cum, veţi zice, păi nici fiscul nu are atâta, putere. Când îi eşti dator, îţi­ pune sechestru, îţi dă termene şi d­in cele din urmă ajunge chiar să-ţi vândă bunurile în anume condiţiuni fixate de lege. Serviciul sanitar e mai tare. Cu mandat iţel,n primarul general — aşa iii explicit agenţii săi — el închide orice întreprindere care nu plăteşte la timp taxa de autorizaţie. Cu alte cuvinte condamnă la moarte... co­mercială şi execută sentinţa fără ca măcar să lase vreo cale de apel. J. B. F. Aţi văzut desigur pe străzile Ca­pitalei, oameni cu picioroange, înăl­ţaţi sus de tot, pentru a privi mult deasupra capetelor noastre, un ori­zont închis celor mai mulţi. Dincolo de raza vizuală, se pare că există un prestigiu al inălţimei, în care omul capătă o superioritate nouă şi necu­noscută. Pentru bucuria lor anoni­mă, să ne închipuim şi pe aceşti oameni, îmbătaţi de propria lor mi­zerie. O reclamă exasperată, o nevoie de concurenţă, a creiat pe omul­ Sandwich, pe acest cocostârc uman, care printre autobuze şi tramvaie „calcă rar şi meditând". Omul acesta, cu pieptul turtit, in­tre două placarde enorme, se plim­bă, de dimineaţă până seara, pe toa­te străzile metropolei noastre civi­lizate. Stăpânul, la îmbrăcat in haine co­lorate de clown, i-a pus chivără de hârtie pe cap, l-a urcat pe catarge de lemn şi l-a trimis, printre oa­meni, crainic plin de fantezie şi de humor. Copiii se strâng pe lângă el. II intreabă, se agaţă de pantalonii lui imenşi cât un etaj de casă. Co­piii sunt a­dulți, dar sunt fără milă. Ce ştiu ei, de tristeţea acestui ne­maimat, transformat in paiaţă colo­rată? Ce pot ei ghici din durerea comi­că a unui suflet, căruia foamea ii porunceşte să rătăcească, pe picio­roange de lemn? Şi omul-sandwich zâmbeşte, ui­­tându-se nedumerit in jurul lui. A­­casă, a lăsat un copil, prea mic, ca să înţeleagă mizeria existenţei, prea cabotin, ca să nu se bucure, bătând sare­a tatălui. Aşa se creiaza fa­miliile saltimbancilor, fiindcă în­­tr’un sens orăşenesc, omul-sand­wich, este un saltimbanc al recla­mei comerciale de astăzi. El face parte dintr’o speţă care nu apare decât la bâlciurile anuale ,şi are marele avantaj, că oraşul îi îngăduie, o performanţă, de inferioa­ră inspiraţie omenească. Americanismul care standardizea-­ ză sufletul ca şi obiectul, a inventat reclama senzaţională şi sgomotoasă. Omul a devenit un automat insen­sibil, un robot de duzină, în mâinile unui negoţ, fără scrupule şi fără i­­dei. El intră într’o figuraţie de stradă, fără nici un respect, pentru presu­pusa existenţă a conştiinţei ome­neşti. Şi are o singură şi dureroasă scu­ză: e un rob al stomacului-Oraşul, adică edilitatea, cetăţenia, frăţia, bărbatul şi femeia, laolaltă, toată această castă, de forme şi fi­­­inţe, sub care palpită o metropolă civilizată, ingăduie ca un om să se prostitueze, până la râs şi batjocu­ră, pentru o bucată de pâine. Spectacolul, afişat astfel, într-o ambianţă de civilizaţie şi umanitate, este pur şi simt­plu, înjositor. Nu există oare nici un revoltat al este­ticei sufletului omenesc, nici un i­­dealist, care să spună un cuvânt de salvare, pentru rezolvarea acestui sistem de ruşinoasă speculă, a mize­riei omeneşti? Nu vine de nicăieri, nici un S.O.S.? Claudia Millian Carnetul meu Omul-Sandwich CHESTIA ZILEI TRATATIVELE FINANCIARE — A mai venit vreo telegramă din străinătate? — N’a mai venit nimic, d-le ministru, dar o să vie d-nii delegați îndărăt! „Cântarea Cântărilor“ în româneşte de DR. YGREC Traducători: Gala Galaction şi T. Arghezi Cei doi mari poeţi români ne re­dau astăzi în româneşte frumuseţile lirice ale acelui, poem antic evreu care de 2000 de ani — cum scrie, un „Débats“ academicianul francez An­dré Bellesort — a impregnat,­încăl­zit şi colorat imaginaţia occidentală până la ţărmurile Marii îngheţate. Vom reproduce aci câteva din versetele traduse atât de d. Arghezi cât şi de d. Galaction. Credem că prezintă un interes pentru iubitorii de literatură această paralelă făcu­tă intre versiunile celor doi fini bi­jutieri ai cuvântului românesc. Iat’o pe Sulamita, eroina poemu­lui, făcându-şi ea însăşi portretul în graiul d-lui Galaction: „Oacheşă sunt, dar frumoasă, fiice din Ierusalim! Precum sunt corturile Kedarului, precum sunt covoarele lui Solomon. Nu vă uitaţi la mine că sunt oacheşă, fiindcă soarele m’a inegrit. Fiii mamei mele s’au mâniat pe mine şi m‘au pus să păzesc viile, dar via mea nu am pă­zit Şi acum ascultaţi pe d. Arghezi traducând graiul Sulamitei: „Sunt neagră însă frumoasă­. Şi corturile din Kedar şi steagurile lui Solomon sunt negre.­ Nu te uita la pielea mea arsă de soare. Fraţii mei vitregi ?n‘au urât şi mau trimis la viile lor să le păzesc. * ■ D. Galaction scrie iar traducând: „Mi te închipui şi te aseamăn, draga mea, cu o friânză înhămată la carul lui Faraon. Dragi se văd o­­brajii tăi, alăturea de cercei, şi din stratul de mărgele, gâtul tău. Fău­­ri-vom pentru tine, lănţugele au­ne şi colane de argint“. Iar d. Tudor Arghezi traduce­a: d-sa -celaş pasaj: „Te­-am asemuit cu măriza înhă­mată la carul împărătesc­. Dedesub­tul bărbiei grumazul ţi-e juruit cu nuri de mărgăritare. O să-ţi fac şi­raguri de aur cu încolţiri de argint“. * Galaction mai traduce din „Şir Hash­im“ („Cântarea Cântărilor“): „Ca o pungă de zm­irnă este iubi­tul meu şi care odihneşte la mine între sâni. Iubitul meu este ciorchi­nele cu bun miros de camfor, din podgoriile Engadi". iar Tudor Arghezi, in acelaş ver­sert: „Iubitul meu e un mănunchi de flori şi un ciorchin culcat între să­nii mei". Gala Galaction traduce iar: „Cât ieşti de frumoasă, draga mea, cât de frumoasă ieşti! Forum­­biţe-s ochii tăi. „Cât de frumos,­­eşti tu, e prea iubitul meu, şi cât de drăgălaş. Şi cât de proaspătă este coliba noastră de frunzări. Cedrii vii sunt grinzile casei noastre, şi pereţii ei sunt chi­paroşi“. Şi Tudor Arghezi scrie traducând acelaşi verset: „Cât ieşti frumoasă, iubito! Ochii tăi sunt ca nişte porumbie. „Cât ieşti iubitule de frumos. Aş­ternutul nostru e verdeaţa ierbii. Stâlpii pridvoarelor noastre sunt ce­drii şi pereţii noştri sunt căptuşiţi cu chiparoşi“. (Ce deosebit apare casa amanţilor biblici în traducerea d-lui Galaction şi‘n acea a d-lui Arghezi!).­­ D. Galaction traduce: „Daţi-mi struguri ca să prind pu­tere, daţi-mi miere ca să mă învio­rez, căci sunt bolnavă de iubirea lui. ,,Petreacă-şi braţul stâng pe după capul meu şi cu cel drept să mă cu­prindă strâns“. Iar Tudor Arghezi, traduce ve­setul acesta astfel: „Daţi-mi struguri şi miere năuc şi să mă întăresc, sunt de dragostea lui. Pui­­ stângă sub capul meu, ~ mă și adune-m­ă strânsă lângă el“. * Galaction si-a pubi rea in cadrul traduc blice, — din care am de mai sus, — intr‘0 mare introducere e: Tudor Arghezi a făcu d-sa!e, împodobind un său poem-roman: Domnului“. Eroul şi ei lui­­Sabina Voinea şi­­ fac amândoi cunoşt,’ compartiment al unul din Elveţia. Cum se văd, gostesc unul de altul („ foudre“). Căpitanul din e­­gleză era singur in corni, citind biblia — cartea tav (Citiţi continuarea in pagina . NAZBATII SPLEEN Liberalii din Ilfov se atacă intre ei... Li s’a urât cu binele !­ir..­

Next