Adevěrul, noiembrie 1935 (Anul 49, nr. 15886-15911)
1935-11-01 / nr. 15886
ANUL 49—No. 15.886 8 pagini Vineri 1 Noembrie 1935 abonamente I 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni 750 lei pe un an FONDATORI: 1888—1897 1897—1936 In străinătate dublu 3 LEI BIROURILE: București, Str. Const. Miile (sărindar) No. 5-7-9 TELEFOANE Centrala: 3-84-30. Provincia : 3-84-31. Străinătatea : 3-84-33. Ziarele dau ştiri „cum decurge execuţia bugetului“. ...Adică „execuţia“ contribuabililor... CELE DOUA POLITICI Guvernul Tătărescu şi extrema dreaptă Manifestările ministerului prezidat de d. Gh. Tătărescu sunt cel puţin ciudate. înţelegem să existe mai multe puncte de vedere in materie de comerţ exterior. înţelegem ca, in acest domeniu, să se lasă câmp liber tuturor Vasileştilor mai mult sau mai puţin Cantalupi. înţelegem ca un guvern, lipsit de busolă, să se zbată în toate chipurile in tratativele financiare cu străinătatea. înţelegem orice, dacă este vorba de o problemă grea. Nu înţelegem însă nu putem înţelege mai multe politici, toate contradictorii, în câmpul restrâns al problemelor noastre interne . Tradiţionala indulgenţă a cetăţeanului nostru poate ierta incapacitatea .Nu poate ierta însă, duplicitatea. Atitudinea guvernului Tătărescu faţă de anarhia de dreapta era, până acum, suspectă. Azi e clară. Azi, un guvern, sunt două politici în această privinţă. E limpede ca ziua. E, mai intâiu, politica elementelor de stânga din acest guvern. Puţine elemente. Puţine şi — intenţionat — ţinute de-oparte. Politica aceasta s’a manifestat Duminica trecută, prin două discursuri. Amândouă in faţa busturilor lui I. G. Duca. Primul — la Botoşani. A vorbit d. Victor Iamandi. A vorbit ca totdeauna, cu talentul d-sale, cu sinceritatea cuceritoare şi cu un admirabil curaj. A evocat patetic figura lui Duca şi moartea lui tragică. Iar după aceia a enunţat obligaţia guvernului liberal de-a „continua acţiunea şi de-a împlini gândurile“ lui Duca. Care acţiune? Cari gânduri? D. Iamandi a spus-o neted: o orientare a partidului către democraţia naţională şi constructivă. La Sibiu, a vorbit d. V. P. Sassu. Sobru, ca totdeauna, dar nu mai puţin impresionant, d. Sassu a amintit cariera lui Duca şi a declarat că guvernul e dator „să aducă la îndeplinire complect şi cu fidelitate testamentul politic ce ne-a lăsat acest strălucit bărbat de stat!’. După aceste declaraţii, partidul liberal ar fi azi pe linia pe care se afla în Decembrie 1933, în acea seară sinistră, când Duca a căzut sub gloanţele extremei drepte, pe peronul gării Sinaia. ...Aceasta însă, este numai aparenţa. Şi când spunem aparenţa, nu vrem să acuzăm de nesinceritate pe d-nii Sassu şi Iamandi. Amândoi sunt sinceri. Dar sunt sinceri cu ei înşişi — şi sunt în evidentă contradicţie cu d. Tătărescu. La Constanta, d. Tătărescu n’a vorbit de testamentul lui Duca, ci a făcut apologia curentelor de dreapta, din rândurile cărora s’au recrutat asasinii lui Duca. La Constanta, d. Tătărescu a dat certificat de bună purtare acelor grupări anarhice, cari au înarmat braţul ucigaşului lui Duca. Am spus: e limpede ca ziua, ne aflăm în faţa a două politici — una platonică de declaraţii impresionante, dar fără consecinţe (politica d-lor Sassu şi Iamandi), — cealaltă efectivă, de declaraţii categorice şi cu urmări imediate (politica d-Ior Tătărescu şi Inculeţ). La Botoşani şi la Sibiu, doi miniştri înfierează asasinatul. La Constanţa, primul ministru dă notă bună la purtare tovarăşilor asasinului. înfierarea de la Botoşani şi de la Sibiu e însă, pur verbală. Nota de bună purtare de la Constanţa e urmată de o acţiune politică... Nu de telegrama d-lui Inculeţ. Am citit-o în ziare. Şi când citim în ziare un ordin public, dat de un ministru subalternilor săi, ne întrebăm îngrijoraţi: — „Ce le-o fi spus prin telegrama cifrată, pe care n'o cunoaştem?”. E unul din obiceiurile pământului... La urma-urmei, ce spune d. Inculeţ prin telegrama d-sale? Ii învaţă pe subalterni să aplice legea Mârzescu. Aşadar, recunoaşte că, până acum, această lege n’a fost aplicată. Iar de-acum înainte, cine ne garantează că... va fi aplicată? Telegrama cu pricina? Poate, dacă... Dacă nu interveni alt două fapte noui: Declaraţia d-lui Pan Halippa, fost ministru, că guvernul dă cel mai larg concurs naţional-creştinilor (gruparea Goga-Cuza) în vederea întrunirii de la 14 Noembrie; Declaraţia d-lui Armand Călinescu, fost subsecretar de stat la interne, că pretorii şi primarii liberali recrutează participanţi pentru aceiaşi adunare. . Aşadar, suntem foarte departe de „testamentul lui Duca”, de care vorbiau — cu bună credinţă — d-nii Sassu şi Iamandi. Suntem insă, în plină execuţie a programului enunţat la Constanţa de d. Tătărescu. Jocul acesta, pe care l-am urmărit clipă cu clipă şi pe care l-am fixat aci, într-o lungă serie de articole, a durat prea mult. Memoria lui Duca nu poate servi drept paravan, pentru o politică de proteguire a anarhiei de dreapta. Busturile lui Duca nu pot servi drept diversiune, pentru ca această politică să nu poată fi văzută de toată lumea. Buna credinţă a d-lor Sassu şi Iamandi nu poate servi drept manevră, pentru mascarea unui sinistru flirt cu elementele dubioase cari au creiat atmosfera prielnică asasinatului de la Sinaia. Tudor Teodorescu-Braniste Glose politice... PE CE ACUM? Orice act politic trebue să aibă o explicaţie. Ea poate rămâne un timp oarecare latenţă. Până la urmă, explicaţia trebue să survie. Dacă este astfel — şi incontestabil că aşa este — atunci se pune întrebarea: ce a determinat atât de tardiva circulară a d-lui Inculeţ, cu privire la agitaţiile anarhice şi rassiste? Că ea vine foarte târziu — ca să nu spunem prea târziu — e clar pentru toată lumea. Dar ce s’a întâmplat că d. Inculeţ şi-a amintit de o lege, votată de actualul parlament, care priveşte asigurarea ordinei şi pe care, cel dintâi d. Inculeţ a lăsat-o să cadă în desuetudine? Nu cumva şi-a dat seama guvernul şi cei care au puterea de a influenţa pe ministrul de interne, că nu prea sunt reconfortante multe câte se întâmplă şi că prea s’a mers departe cu anumite îngăduinţi? Nu cumva a aflat şi d. Inculeţ că este mai mult decât periculos să transformi în massă de manevre anumite forţe anarhice cari, în cele din urmă, îţi scapă din mână şi se întorc împotriva mânuitorului? Dacă da, atunci se pune iarăşi întrebarea: nu cumva e foarte târziu, ca să nu zicem prea târziu? D. Inculeţ are o anumită concepţie şi o anumită procedură. D-sa vine dintr’o ţară în care diversiunile — şi, mai cu seamă, o anumită diversiune — au fost mereu folosite de conducători. Pe de altă parte, d. Inculeţ crede mai mult în şiretenie decât în convingeri şi aşteaptă mai mult dela abilităţi decât dela atitudinile hotărîte. Circulara recentă pare a învedera că a început să vadă că nu mai merge cu anumite concepţiuni şi anumite practici. Este însă, şi din acest punct de vedere, util să punem întrebarea: nu cumva e foarte târziu, ca să nu spunem că e prea târziu? OPERA LEGISLATIVA „Viitorul” vorbeşte despre pregătirea operei legislative şi susţine că foarte importante proecte vor fi depuse. Oficiosul guvernului nu specifică despre ce anume proecte ar fi vorba şi are, probabil, temeinice motive să nu insiste prea mult în această privinţă. „Viitorul” ştie prea bine că, în ce priveşte proectele de legi, guvernul nu prea are motive să fie mulţumit. D. Tătărescu a cerut colegilor d-sale, acum câtăva vreme, să-şi pregătească proectele de legi. Aceasta pentru ca odată cu deschiderea Corpurilor legiuitoare să se poată trece la cercetarea proectelor şi, în acelaş timp, să se dea impresia că se urmăreşte o operă serioasă constructivă. Aşa a dorit d. Tătărescu. Oare s’a dat urmare dorinţei d-sale? Se apropie 1 Noembrie şi nimic nu-i pregătit. D. Tătărescu vroia să prezinte regelui, odată cu mesajul de deschidere a Corpurilor legiuitoare, proectele importante de legi. Nu va putea prezenta nimic. Va trebui să se mulţumească cu enumerarea şi cu generalităţi. In asemenea condiţiuni, sesiunea va decurge, ca toate celelalte, dovedindu-se astfel că, nimic nu se schimbă sub soarele politicii româneşti. Vom avea iar un început de sesiune steril, pentru ca apoi să ne trezim cu un noian de proecte, toate nestudiate şi toate nestudiabile. De ce se întâmplă aşa la noi, o ştim prea bine. Miniştrii noştri nu suportă studii serioase şi desbateri aprofundate. Lor le trebue maşina de vot. Dar dacă lucrurile stau astfel— şi „Viitorul” ştie că aşa stau — de ce formula emfatică a unei vaste opere legislative şi constructive? Sever Alegerile generale din Anglia Cele trei partide în luptă. Este inutil să mai stăruim asupra importanţei excepţionale pe care o vor avea de data aceasta alegerile din Anglia. Oricine îşi dă seama că, în împrejurările de azi, când totul stă în cumpănă, când se pun probleme de care depinde pacea şi războiul, este de cea mai mare însemnătate ca să se ştie ce guvern va dispune la Londra de imensele forţe ale imperiului britanic. Ziua de 14 Noembrie, care s-a fixat ca dată a alegerilor, prezintă tot atâta interes pentru Anglia ca şi pentru restul lumii. Trei partide sunt în luptă. Vom începe cu cel mai slab, care este partidul liberal și anume cu partidul liberal istoric de sub conducerea lui Sir Herbert Samuel. In penultimele alegeri, când partidul acesta era încă sub șefia d-lui Lloyd George, a întrunit cinci milioane de voturi. Acum, d. Lloyd George stă deoparte şi nu este urmat decât de un grup mic, numit „Consiliul de Acţiune” şi compus din reprezentanţi ai bisericilor ne-conformiste (denumire sub care, în Anglia, se înţeleg bisericile independente de biserica anglicană dominant) şi ai câtorva altor organizaţiuni politico-sociale. Programul „Consiliului de Acţiune” este mai înaintat decât cel al partidului de sub conducerea lui Sir Herbert Samuel, cu toate că reformele preconizate de acesta sunt destul de radicale. O altă fracţiune liberală, cea de sub şefia lui Sir John Simon, fostul ministru de externe, trebue să fie socotită mai mult ca fuzionată cu partidul conservator. Ea nu intră în calculul forţelor liberale. Partizanii lui Sir John Simon candidează pe listele d-lui Baldwin. In consecinţă, când se vorbeşte de liberalii englezi, nu sunt in cauză decât cei care-l urmează pe Sir Herbert Samuel. După părerea generală, aceștia nu vor avea un număr de voturi suficient pentru a dispune de multe mandate în Camera Comunelor. Al doilea partid care solicită sufragiile corpului electoral este cel laburist. După cum se știe, partidul acesta a guvernat de două ori în trecut, dar fără să fi avut majoritatea. De data aceasta speră să o obţie. Programul pe baza căruia cere puterea este precis. In politica internă, partidul laburist declară că va face o operă de reconstrucţie în sens socialist. „Am supus ţării, declară partidul în apelul adresat alegătorilor, proecte îndrăzneţe şi clare pentru trecerea în proprietatea statului a băncilor, a industriei de cărbune, a transporturilor, a industriei electrice, fierului, oţelului şi bumbacului. Voim de asemenea trecerea în proprietatea statului a pământului agricol... Partidul laburist cere alegătorilor un mandat pentru a-şi realiza programul prin mijloace constituţionale şi democratice. Pentru aceasta el vrea să desfiinţeze Camera Lorzilor şi să schimbe regulamentul Camerei Comunelor”. In ce priveşte politica externă, partidul laburist critică guvernul Baldwin pentru pasivitatea arătată acum trei ani faţă de agresiunea Japoniei , în contra Chinei şi pentru încetineala cu care a procedat faţă de Italia în conflictul abisinian. Partidul laburist se angajează ca, odată venit la putere, să sprijine din răsputeri Liga Naţiunilor şi sistemul colectiv de pace. El se mai angajează, ceea ce este foarte important, — „SA MENŢIE FORŢELE MILITARE NECESARE PENTRU OBLIGAŢIUNILE ANGLIEI CA MEMBRĂ A LIGII NAŢIUNILOR”. Iar ca o urmare a politicii de susţinere a Ligii Naţiunilor şi a păcii colective, partidul laburist se îndatorează să lucreze pentru dezarmarea generală şi simultană a tuturor naţiunilor. # Vine acum partidul conservator, cel care este îrv prezent la putere cu d. Baldwin ca prim ministru. Se ştie că partidul acesta a avut în Camera Comunelor care a fost dizolvată acum câteva zile o majoritate enormă. El speră să obţie una la fel în ziua de 14 Noembrie. Intr’un discurs ţinut în seara zilei de 25 Octombrie, d. Baldwin a expus programul partidului. El a arătat că guvernele de sub conducerea d-lui Macdonald şi al lui au echilibrat bugetul, au redus impozitele şi au scăzut într’o măsură oarecare şomajul. Nici o ţară din lume, a zis primul ministru, nu are o situaţie atât de bună ca Anglia. In politica externă, d- Baldwin a spus că nu vrea atât o sporire a armamentelor, cât o modernizare a forţelor militare britanice. Voim aceasta, a declarat d. Baldwin, ca să putem satisface obligaţiunile pe care ni le impune calitatea de membră a Ligii Naţiunilor. Pentru a nu lungi -articolul, nu vom da azi alte detalii asupra programului celor trei partide în luptă. Vom mai avea prilejul să revenim in privinţa aceasta. Ceeace trebue insă, relevat pentru moment este unanimitatea care există in Anglia pentru o politică de sprijinire activă şi energică a Ligii Naţiunilor şi pentru preluarea de riscuri în contra statelor agresoare. In acest punct nu există nici o divergenţă de păreri între liberali, laburişti şi conservatori. Faptul este de o importanţă capitală, fiindcă însemnează că Anglia îşi pune toate forţele împotriva dictaturilor războinice, şi, implicit, în contra regimurilor fasciste. Export de petrol brut Noul acord de plăţi cu Franţa, a cărui încheiere a fost anunţată zilele trecute de către d. ministru de finanţe, are la bază, asigurarea echilibrului balanţei de plăţi dintre România şi Franţa prin lărgirea debuşeului francez pentru produsele româneşti. Acest aranjament este deocamdată numai principial deoarece sunt de înlăturat mari dificultăţi la găsirea produselor româneşti cari să poată fi importate de Franţa in cantităţi mult mai mari ca până acum, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere politicii de contingente, urmată de guvernul francez. Din declaraţiile făcute recent de d. Victor Antoniescu, ministrul de finanţe, rezultă că în momentul încheerii acordului principial, soldul de plăţi, care trebuia să fie acoperit prin sporirea exportului românesc in Franţa, era de 200 milioane franci anual, dar că numai pentru o sută de milioane s’au putut găsi produse cari se încadrează în actualul regim de schimburi externe al Franţei. Presupunem că de atunci s’au mai făcut progrese în această direcţie. In orice caz, este sigur că încheierea acordului a fost mult înlesnită de vânzarea redevenţelor de petrol ale Statului către un grup francez, pe de o parte pentru că petrolul este un produs pe care Franţa este nevoită oricum să-l cumpere din alte ţări, iar de altă parte, prin faptul că guvernul român a vândut redevenţele în condiţiuni cari corespund politicei franceze în materie de petrol. Intr’adevăr, din informaţiile publicate de presa franceză s’a putut afla că o bună parte din redevenţe va fi furnizată de Statul român sub formă de ţiţei, care va fi prelucrat de rafineriile din Franţa. Presupunem că această clauză din contractul pentru vânzarea redevenţelor n’a putut fi ocolită, sau n’a fost deajuns de bine cântărită, cu toate consecinţele ei. Căci exportând ţiţei, nu numai că ne restrângem debuşeele pentru derivatele obţinute de industria română de petrol, dar lipsim rafineriile din ţară de o parte din materia primă care le întreţine activitatea şi le permite să-şi utilizeze mai raţional capacitatea de producţie, iar în plus reducem valoarea exportului şi deci mijloacele de plăţi externe. De aceia ,poate că ar fi fost mai bine ca înainte de a se încheia tranzacţia pentru vânzarea redevenţelor Statului — să se fi încercat dacă cumva întreprinderile petroliere din ţară nu puteau oferi o soluţie care să împace interesle imediate ale Statului, cu interesele permanente ale economiei româneşti, care au dictat înscrierea interdicţiei exportului de ţiţei în legea minelor. . Plimbări sub cerul albastru SÂRBÂTOARE ŞI DOLIU de EUG.HEROVANU In seara aceea, ’(pe la sfârşitul hi August), la Teatrul De la Monnaie, se reprezintase Muta din Porţier a luat Auber, înflăcărată de caldele accente ale muzicei pe care o ascultase şi de spiritul ei revoluţionar (aşa de potrivit cu atmosfera timpului), o parte din mulţimea ce ieşea de la spectacol, porni să spargă geamurile palatului în care locuia Van Maanen, ministrul lui Guillaume I, pentru a demonstra în contra dominaţiunei olandeze. Grupul patriotic înainta cântând — poate celebrul „Amour sacré de la patrie“, poate altăceva... Din când in când, el trimetea departe, în noapte, — ca pe un cuvânt de ordine şi de raliere, — strigătul său de revoltă in contra tiraniei. Iar pe străzile pe unde trecea, figuri uimite, buimace d ie somn, se iveau pe la ferestre, căutau să vadă şi să desluşească senzul larmei şi al mişcărei de afară Cine, a putut însă bănui atunci, că noctambulii cari treceau acolo, in umbră, erau vestitorii unor evenimente grave şi ai unor timpuri nouă? Aşa a început Revoluţiunea din care a ieşit Belgia nouă şi independentă. Noaptea aceasta memorabilă, luptele care au urmat, baricadele, proclamaţiunea din Octombrie, violenta detaşare de Olanda, Congresul naţional, — pe scurt, 1830, — iată ce evocă, între altele şi în primul loc, marea expoziţie internaţională de la Bruxelles. Căci, precum am mai spus-o, întârziată cu cinci ani, ea rămâne tot expoziţia Centenarului, aşa cum cea de la Liege, din 1905, a făcut parte din programul festivităţilor pentru comemorarea a 75 de ani de independenţă, de linişte, de prosperitate. E drept că sărbătorirea centenarului s-a făcut şi la 1930, că şi atunci, două strălucite târguri demonstrative şi comemorative au avut loc, la Anvers şi la Liege; că ambiţiunile Belgiei, de ldata aceasta, au fost de a pregăti şi organiza nu numai o manifestaţie naţională, ci o sinteză vie a activităţei universale contimporane, nn toate domeniile. Dar toate lucrurile acestea se leagă aşa de strâns între ele, încât e greu să privim sărbătoarea de la Bruxelles altfel decât ca o continuare a comemorărilor de la Anvers şi Liége. Belgienii au avut întotdeauna gustul expoziţiilor. Şi gustul acesta şi l-au manifestat cu deosebire ori de câte ori au avut de sărbătorit un mare eveniment. De aceea, tot ce au organizat până astăzi în acest domeniu, s‘a impus, nu numai prin ordine, prin armonie, prin frumuseţe, dar mai ales prin indrăzneală şi grandoare. E ca şi cum de fiecare dată, Belgia ar stărui s‘arate lumei civilizate, cum şi-a în- trebuinţat independenţa, cum a înţeles să-şi îndeplinească misiunea , pe lume, ce a produs geniul său, munca sa, nobilele sale ambiţii, din cei 50, în cei 75, in cei 100 de ani de când trăeşte in libertate, ca uni-tate politică şi naţională. , S‘a spus că expoziţia din anul a■ cesta e una din cele mai preţioase mărturii ale activităţii umane din epoca pe care o străbatem. Nu e nici o exagerare in caracterizarea aceasta, care confirmă cât de legitimă a fost dintru început, ambiţia organizatorilor expoziţiei. Am putea adăuga, pentru complectare, ceea ce Belgia a întreprins, în grelele împrejurări de azi, e mai presus de toate un mare act de curaj, de optimism, de speranţă, — un mare act de încredere în forţele sale proprii şi in viitorul civilizaţiei umane. Expoziţia de la Bruxelles, ale cărei porţi se vor închide in curând, a repurtat un succes remarcabil. Cum se explică, succesul acesta? In primul loc spiritului sintetic în care a fost organizată, a modului de ordonare a lucrărilor, care permite oricui, de a urmări în timp neadormita activitate umană, cu trecutul, cu tentinţele şi cu speranţele ei. In al doilea rând, faptului de a fi pus in valoare, iu chiar elementele decorului constitutiv, tot ce (Cetiţi continuarea în pagina 2-a) Ex posti / I flolu frruscelles: Falatul Centenarului văzut din peristilul pavilionului festiv Carnetul meu Iarăşi despre urbanism Se zice că Esop a fost trimes de stăpânul său la baie, ca să vadă dacă e multă lume. Intorcându-se, el a declarat că e un singur om, pentru că toţi, afară de unul, se împiedicau la intrare de un bolovan, pe care neglijau să-l dea la o parte. Pe calea Victoriei, peste drum de Cercul Militar, in plin centru al Capitalei, se repetă experienţa lui Esop. Dela cordonul de lanţuri cu care au fost înţărcuite trotuarele, rămăsese un stâlp în picioare. Acum vreo trei săptămâni, s’a decis suprimarea acestui ultim vestigiu al robiei căiei Victoriei. De aceia, stâlpul a fost tăiat, dar nu de la nivelul trotuarului, ci cu câţiva centimetri mai de sus. A rămas aşadar un ciot de metal, suficient ca să provoace poticnirea trecătorilor. De atunci, zilnic se întâmplă accidente. In mai multe rânduri, trecând pe acolo, am văzut oameni împiedicându-se, zgâriindu-şi încălţămintea, sau căzând. De fiecare dată mi-am spus: nu se poate, acuma trebue să înceteze spectacolul. Fără îndoială că victima va reclama şi ciotul periculos va dispărea. Dar, una din două: ori victimele nu reclamă, ori autorităţile in drept nu ţin seamă de reclamaţii, în orice caz, ciotul rămâne şi trecătorii continuă să se împiedice de el. Dacă sunteţi amatori de a privi la nenorocirea altora, instalaţi-vă la colţul străzii, nu veţi avea de aşteptat mai mult de câteva minute. Şt. T. Staicu N. B.— Din motive tehnice, articolul acesta, scris acum vreo săptămână, apare de-abia azi. Dar nu e astăzi mai puţin de actualitate decât săptămâna trecută. Ciotul continuă să stea pe trotuar, şi publicul continuă să se împiedice de el. St. NAZBATII CASTELE Mai mulţi demnitari spanioli au fost destituiţi, din pricina unei afaceri scandaloase. Demnitarii vroiseră — din trafic de influenţă — să-şi facă autentice castele. Kix CHESTIA ZILEI SITUAȚIA D. dr. ANGELESCU:— Îmi trebue bani pentru școli...... D. V. ANTONESCU: — Da mie nu-mi trebuie bani pentru lefuri? Mai iuită omenie de ELLA NEGRUZZI in toate timpurile gândirea a fost o prerogativă a omului care a contribuit în diferite feluri la stabilirea așezării statelor. Parte din oameni au gândit într’un fel, parte într’alt fel. Libertatea gândirii nu a găsit niciodată zăgaz, iar zidurile grele ale închisorilor nu au putut stăvili câtuş de puţin zborul gândirii. Asistăm neputincioşi la tragicele desfăşurări ale proceselor, a condamnărilor aspre pentru a sancţiona crezul unor oameni în noi concepţii, noui aşezări sociale. Dura lex, sed lex. Nu pot însă trece uşor asupra suferinţelor fizice ce suportă delicvenţii ideilor. De pildă la închisoarea Văcăreşti, trei femei au dat naştere, în camera comună a deţinutelor, unor mici „puşcăriaşi”. Una din ele, tuberculoasă, stă în prevenţie de 7 luni, laolaltă cu femei sănătoase, are hemoptizie, iar copilaşul nou născut la puşcărie, e condamnat să moară neputând fi alăptat. Altă femeie e paralizată—tot în camera comună a deţinutelor — dureri şi iarăşi dureri...... Din închisoarea Suceava au fost aduşi un nuihăr de condamnaţi politici, tuberculizaţi în ultimul grad. Sunt trimeşi şi ţinuţi cu lanţuri la picioare, umbre impresionante, târând doar după ei zăngănitul fiarelor. Au ispăşit mai mult de jumătate din pedeapsă, au ispăşit-o cu bruma de sănătate ce ie mai rămâne. Stau în închisoarea de la Suceava câte 50, 60 condamnaţi politici laolaltă cu cei de drept comun, cu ferestrele ţintuite, cu uşile zebrelite, într’o atmosferă pestilenţială. (Citiţi continuarea în pagina II-a) NOTE EXPORTUL de grâu a fost oprit din lipsa vagoanelor. Aşa-i la noi: sau lipsă de vagoane, sau lipsă de grâu... 4*EXISTENŢA guvernului francez e primejduită. Şi noi care ţinem pas cu moda din Paris... SE pregăteşte un nou regim al comerţului exterior. Mai bine un alt comerţ. D. DINU BRATIANU se înapoiază joii de la Drăgășani... Să-l ferească Dumnezeu pe d. Tătărescu!