Adevěrul, martie 1936 (Anul 50, nr. 15984-16010)

1936-03-01 / nr. 15984

ANUL 50-No. 15.984 g pagini Duminici 1 Martie 1936 ai- •?. » 1888_1897 FONDATORI: co.Wf. 1897—192« « ' N­ ~ • - • f ’ ‘ . -----------------------------*-------------------------------------------------------------------------,----­------------------------------T—,-----------------------------------— 1 3 LEI BI10BRILE: București, S»r. Const. Miile (uri.i.r) «p. 5-7-9 «x®»«*, tti'Â 0 :A v ' Stramatatea : 3-84-33. I Liberalii au hotărît ridicarea unei sta­tui lui Duca în Bucureşti. Și ca reacţiune împotriva grupării libe­rale care pactizează cu extrema dreaptă? Lamentaţia d-lui Goga D. Octavian Goga s’a lamentat patru ceasuri la Cameră ca să ex­plice eşecul politic dela Mehedinţi. In loc să lase „chestia” moarta in păpuşoiu”, cum spune un proverb moldovenesc, in acel păpuşoi« care nu se mai îngălbeneşte pentru d. Goga şi nu vrea sâ-1 aducă la pu­tere, şeful „cămăşilor albastre” s’a­­ simţit dator sa dea explicaţii şi să­­ producă diverse certificate. Nu ne interesează superlativ cer-­ tificatul d-lui colonel Vlădescu asu­pra bravurilor militare dela Turtu­­caia înfăptuite de poetul atât de pa­triotic In perioada neutralităţii. Un martor ocular — d. Aurel Dobrescu — pretinde că l-a văzut fugind din faţa dezastrului. Dar, după Turtucaia, ce-a făcut d. Goga? A stat în redacţia „Ro­mâniei” la Iaşi, frecventa legaţiile elegante şi a primit o... misiune din partea Contelui de Saint-Aulaire să reprezinte „patria” la Paris! Pleni­­potenta unui patriot înflăcărat? Atât de amabilul om politic d. Ar­­getoianu i-a oferit încă un certificat de complezență, pe care d. Goga l-a anexat în dosarul său voluminos cu certificate de bună purtare, unde e­­xistă atâtea semnături, de la I. P. Sa Patriarhul Miron până la d. Tilică loan­id!... Nimeni nu s’a ocupat până azi de purtarea în război a d-lui Goga, in afară de câţiva fervenţi ai liricei sale, dezabuzaţi de discrepanta din­tre poet şi omul de caracter. „Puterea” sa soldăţească a deve­nit faracioasă exact în momentul când fugarul de la Turtucaia, musa­firul legaţiilor ieşene din 1917 şi vi­zitatorul de pe Coasta de Azur în cumplitele momente s-a transformat azi brusc în „naţionalist”, in timp ce d. Ion Mihalache, de pildă, decorat cu „Mihaiu Viteazu”, a ajuns un biet „trădător de patrie”... In esenţa omului politic există totdeauna o fărâma de geniu actori­cesc şi de ficţiune teatrală. Dar îndrăzneala are limite fireşti. Oltenii dela Mehedinţi n’au vrut să creadă in eroismul de pe front al d-lui Goga si nici in ultra-naţiona­­lismul bandelor sale electorate. Au crezut pe d. Ion Mihalache şi pe fe­ciorul popii din Arsura, (pe care îl cunoşteau bine din punct de vedere politic şi l-au onorat la penultimile alegeri generale cu 14.000 de voturi, iar la alegera parţială cu 21.000 de voturi). Paraponul şefului naţion­al-creştin a inventat o nouă diversiune. Ştiţi cine sunt vinovaţii eşecului său? A Interpelat d. Goga guvernul pentru teroare electorală? Nu. Vinovaţii înfrângerii sale de la Mehedinţi se găsesc în redacţia zia­relor noastre, care l-au pregătit o atmosferă defavorabilă. O parte leonină din discursul festiv (şi în­văţat pe dinafară în faţa oglinzii) a polemizat cu:„ styloid meu. Nu glu­mim. Dela tribuna parlamentară, d. Goga s’a războit cu fragmente co­pioase din articolele noastre. Ca totdeauna, d. Goga n’a fost real. Ziariştii n’au dreptul să dea re­plica in incintă. Putem linişti tihna d-lui Goga, nu-l urăsc în mod special Cum poţi uni un poet, un om pe care nu l-ai cunoscut niciodată personal şi pe care l-ai evitat sistematic? D-lui Octavian Goga îi port nu­mai o veche ranchiună de adoles­cent. Să povestim întâmplarea, care se referă tot la patriotismul militar al poetului patriot. Printre cărţile primite de elevii oarecum silitori, la sfârşitul anului şcolar 1916, dascălul meu de limba română de la liceul militar Mănăsti­rea Dealului, mi-a dăruit Poezii de O. Goga. Avid de frumuseţi şi iluzii, chiar sub forma naţională, învăţasem pe dinafară volumul. Când s’a declarat războiul, am urmat Îndemnul spiri­tual al poetului. De vreme ce „lati­nitatea strigă din tranşee” şi „ţara neutrală” era o „ţară blestemată”, nu am înscris cercetat la formaţia militară a târgului natal. Mi-l imaginam pe poetul favorit arhanghel pe linia vitala a frontului şi blestemam soarta ingrată care îmi dăruise câţiva ani mai puţini la vârsta legală. Parcele au fost de­mente. Copilul cercetaş a fost, to­­tuş, rănit de o bombă de avion nem­ţesc în exerciţiul funcţiunii sale. Cele trei luni de spital in 1917 au fost mereu legănate de ritmuri şi învăluite in muzicalitatea rimelor volumelor cu versurile favorite, până când am aflat că d. Goga se află la partea sedentară. Pe când îl credeam în fruntea oştenilor şi aş­teptam minunea ca micul cercetaş rănit şi Însănătoşit să-l panseze (şi ii dorea din suflet o rană uşoară­­), d. Octavian Goga frecventa Iaşul şi se pregătea de voia­ la Cherson, Petrograd, Paris şi Coasta de Azur. In locul tranşeelor de la Cireşoaia, unde pierea fratele entuziasmat de lirismul Oltului, autorul vizita Me­­diterana cu „hlamida” de unde al­bastre, cum spune Valéry. Am înţeles târziu. Când Al. A. Ph­lippide din generaţia cercetăşea­­scă a războiului scria versul faimos din Aur sterp: Mi-e sufletul o năruire de statui Le-aud cum cad fărâmă, cu fărâmă.. Gândul se înturna spre ziua de În­grozitoare emoţie, când a aflat de „trădarea” poetului iubit. Intr’o seară cu vin bun, bătrânul Pavlică Brătaşanu a povestit şi sejour-ul parizian al d-lii Goga. Ne ameninţă astăzi cu violenţa a­­cest spital dat bâlciul spiritualităţii româneşti? ‘ Prietenul bancherilor cu consilii de administraţie vacante, aliatul cona­celor dela Mehedinţi, salonardul din jungla acestui babilonic Bucureşti al tuturor păcatelor, poate asasina, dar nu poate omorî politiceşte! N’a iubit nici patria, nici pe „clă­­caşi”. Un retor in plus în peisajul cu atâtea lighioane din viaţa ţării noastre s’a sbătut lamentabil să ex­plice un eșec politic: iată discursul d-lui Goga. Petre Pandrea NOTE PICCARD se va ridica la o înăl­ţime de 30.000 m­etri. Poate de-acolo nu se vor vedea m­arile micimi omeneşti. * RAPORTURILE dintre guvern şi opoziţie se vor fixa cu prilejul discuţiei asupra bugetului. Intr’adevăr, dacă oamenii cad de acord asupra bugetului , ar­monia poate fi considerată ca perfectă. HITLERIŞTII au pierdut „bă­tălia şomajului”.­­Le-a rămas să lichideze şoma­jul prin război, care poate vârî în mormânt exact numărul munci­torilor fără lucru. * OMUL cel mai tare pe voinţă este d. Inculeţ.... ...Care — când vrea — e sănă­tos... când nu, bolnav. * Glose politice... INTRE STUDENTI SI PROFESORI Cele petrecute Miercuri la Cluj sunt o nouă dovadă de sistemele folosite in ultimul timp. S’a dat exa­men pentru ocuparea catedrei de sociologie. Se înţelege că şi pe stu­denţi ii interesează cine va fi mae­­strul lor. Dar de la studenţi la pro­fesor este o distanţă prea mare ca sovietul studenţesc să poată exer­cita ingerinţe când e vorba de nu­mirea profesorilor. Comisiunea întrunită la Cluj şi compusă din distinşi membri ai cor­pului profesoral — facultatea din Capitală era reprezentată prin d. D. Gusti, fostul ministru al instrucţiei, a cărui capacitate in sociologie este cel puţin la înălţimea domnilor stu­denţi din Cluj , a ales pe un can­didat. Un singur membru al com­i­­siunii, d. Marin Ştefănescu, un pro­fesor care păstrează mai mult con­tact extraşcolar cu elevii şi elevele, ar fi vrut să reuşască celălalt can­didat Şi atunci a găsit cu cale să anunţe pe studenţi că nota acestuia, in prima fază a concursului, era mai mare decât a celui reuşit. Rezultatul: scandal, huiduieli. Profesori molestaţi. D. prof. Gusti desminte ştirea dată de ziariştii din Cluj că ar fi fost chiar molestat personal. Cu atât mai bine. Dar și ceea ce d-sa recunoaște că s’a pe­trecut este extrem de grav. Este o nouă manifestare a spiritului fo­cist care turbură lumea. Este me­toda de a se desconsidera spiritul pentru a da întâietate pumnului or­ganizat. Este mentalitatea, propa­gată din Berlin, după care intelec­tul trebue dispreţuit. Oare când îşi vor da seama oa­menii serioşi că este necesară o a­­devărată cruciadă pentru reintro­­narea spiriivilită­ţii în drepturile ei, atât­ de ameninţate de spiritul, re­trograd care se înfige din ce în ce mai, adânc? AJUTORAREA ŞOMERILOR In desbaterile din ultimul timp relativ la modul de împărţire a a­­ju­toarelor de şomaj — d. Alexan­­drescu-Roman, secretar general al ministerului muncii, a spus printre altele că şomerii nemăncaţi nu pot aştepta până când cererile lor vor străbate toată filiera regulamenta­ră. Asistenţa socială — indiferent de instituţiile care o practică — sufe­ră intr'adevăr de acest păcat: for­malismul birocratic, comun tutu­ror felurilor de activitate publică din ţara noastră. Si dacă acest formalism com­pli­­­­cat trebue„ desfiinţat, — el trebue­­ desfiinţat în primul rând in dome- I niul asistentei sociale... fiindcă vorba d-lui Alexandre­scu-Roman şomerii flămânzi nu pot aştepta să li se pună de acord petiţiile cu Ute­­,­ra regulamentului­ interim Revoluţia armatei japoneze Ştirile ce parvin din Tokio până la noi, sunt confuze şi contradicto­rii. Ce se petrece acolo? Ne găsim oare în faţa unei revolte, a unei re­beliuni militare, sau în faţa unei revoluţiuni? Răspunsul nu poate încă fi dat cu preciziune. Dacă revoltaţii, rebelii, vor reuşi, atunci va fi fost o revo­luţie. Dacă vor fi înfrânţi, va fi fost o revoltă, o rebelliune. Aşa s-a în­tâmplat de câ­rtd lumea. In tot cazul, este această revoltă una de stânga, socialistă? Sau este una de dreapta, reacţionară? Care partid european, ce ideologie euro­peană, ar putea-o reclama? Dacă împrejurările economice și sociale, ba chiar cele culturale, din Japonia, ar fi la fel cu cele din Eu­ropa și deci comparabile cu cele din Europa, poate că s’ar putea da un răspuns clar. Dar împrejurările din Japonia, nu sunt identice cu ce­le din Europa și din America, cu cele ale naţiunilor civilizate albe, a­­şa că o simplă comparaţie nu se poate face şi abia o analiză a con­­­diţiunilor din Japonia, cari sunt la baza­ revoltei­ militare, ar putea în­gădui o concluzie, care la rândul ei să permită a căuta o analogie, care şi ea niciodată nu ar putea fi decât relativă. Mai înainte de toate nu trebuie pierdut din vedere că e vorba de o revoltă militară. Dar de-i vorba de intenţia unei părţi a armatei de a da o lovitură de stat sau numai de încercarea de a schimba politica japoneză, aceasta nu importă. Ori­­inde armata iese din rolul ei, ca­re este de a fi instrumentul guver­nului legal al unei ţări, trebuie con­chis că e ceva putred în acea ţară. O telegramă­ din Londra anunţă că la ambasada japoneză de acolo, se proclamă că revolta din tokio, e o ruşine pentru armata japoneza. Această părere e pornită din con­cepţia care corespunde normei pe care am formulat-o mai sus. Dar armata japoneză nu e la pri­ma revoltă. S’ar putea chiar spune că de ani de zile starea de revoltă e endemică în rândurile ei. Cetim cu groază despre omorurile săvârşite de tru­pele răsculate. Dar în ultimii ani au mai fost asasinate de oameni politici şi de militari, comise de ofi­ţeri despre cari s’a ştiut că aparţi­neau unui grup revoluţionar. Acest grup care înrolează o ma­re parte, mai ales a ofiţerilor infe­riori, s’ar putea zice, cea mai mare parte a lor, formează, împreună cu rezerviştii, o organizaţie fără ca­racter politic, deşi urmăreşte ■ sco­puri politice foarte precise. Cel mai principal dintre aceste scopuri însă este restabilirea acelei „showa“ pe care o telegramă din Londra o defineşte ca fiind numele mistic al împăratului, al Mikadou­­lui. Am găsit, în decursul lecturilor mele asupra Nipponului, o definiţie mult mai simplă: Showa însemnea­ză după­­ această definiţie, pur şi simplu, justiţie. Partidul restaură­rii lui „Showa“ ar fi deci partidul restaurării justiţiei. Un bun cunoscător al Japoniei, d. Maurice Lachin, care a studiat îm­prejurările japoneze pe teren, a spus că armata japoneză este „o armată marxisto-naţională in slujba unui imperialism“. Marxistă fără a o şti precis. Na­ţionalistă prin devotamentul necon­diţionat pentru împărat. Programul ei este revoluţionar, dar ea este convinsă că împăratul, care e părintele tuturor japonezilor, trebuie să se puie şi se va pune la capul revoluţiei.­­ Cu alte cuvinte ofiţerii aplica ve­chia formulă, că trebuie să­ se adre­seze de la împăratul său informat şi deci rău sfătuit, la împăratul care trebuie bine informat şi bine sfătuit. Programul lor revoluţionar este: exproprierea şi împărţirea pămân­tului; confiscarea capitalurilor; su­primarea proprietăţii private — totul sub conducerea şi administra­ţia împăratului, căruia îi aparţine tot ce există în Japonia, oameni şi lucruri, cum au proclamat însăşi şefii clanurilor când împăratul Mutsuhito în 1868, a dat Constitu­ţia Megi falsificată de atunci în li­tera şi spiritul ei, de detentorii ca­pitalului. Cum se vede, în nici un caz par­tidele de dreapta din Europa, nu pot reclama revolta militară din­­ Tokio în favoarea lor. Am văzut că au încercat-o. Oricum, dreapta re-I vendicând o revoltă militară, e un I lucru simptomatic. Dar revolta ofițerilor japonezi, nu are caracterul antistrein­ ce i se a­­tribuie. In Japonia propriu zisă, problema nici nu se pune. Antieu­­ropenismul şi antiamericanismul ja­ponez, are cu totul alt sens. El este un imperialism, care se explică prin influenţa şi ariditatea solului japo­nez. Şaizeci şi şapte de milioane de locuitori trăiesc pe pământul insu­lelor Japoniei propriu zise. Acest pământ abia produce puţin orez, care e prea scump pentru cercări îl consumă şi prea ieftin, adică cu o rentabilitate prea mică, pentru cer­cari îl produc. Ţăranii se mai ocu­pau cu creşterea viermilor de mă­tase, dar această ramură de activi­tate agricolă a pierdut mult din im­portanţă, de când a apărut mătasa artificială. Cum am mai spus cu altă ocazie, ofiţerii inferiori, provin în propor­ţie de cel puţin şaptezeci la sută, de la ţară. Ei cunosc viaţa de mize­rie a părinţilor lor. Ei înşişi prost plătiţi, duc o viaţă modestă, sără­căcioasă. În acelaş timp trei sau patru mari trusturi, stăpânesc în­treaga industrie şi toată viaţa eco­nomică şi financiară, ba chiar şi cea politică, a Japoniei. Astfel ofiţerul japonez creşte în sentimentul, în­ care şi practica vieţei îl întăreşte, că sau e despuiat de capitalist, sau părinţii săi au fost şi sunt reduşi la mizerie de acesta.’ Iată în linii generale mobilele re­voltei militare din Tokio. Numărul celor cari au dat lovitura nu e ma­re. Dar ei nu simt izolaţi. Ei sunt numai avantgarda cutezătoare a revoluţiei. De aceia atâta îngrijora­re în palatul imperial şi moderaţiu­­nea cu care s-a procedat contra răs­culaţilor, însăşi mistica imperială ar fi în primejdie, dacă în masele nopulare­ s-ar înfige convingerea ca Mikadonî p­e de partea­ shoganalui capitalist (a castei capitaliste), care a falsifi­cat Constituţia Meije. Trebuie deci aşteptat ce vor de­cide la Tokio, consiliile familiei im­periale, ale oamenilor poltici, ale generalilor şi ale admiralilor. Pro­blema ce se pune este de a se găsi mijloacele pentru canalizarea unei revoluţiuni latente, a cărei depărta­tă expresiune este actuala revoltă din Tokio, care în dezvoltarea ei­ ar putea curând deborda limitele ce ar vroi să-i tragă militarii. Căci în afară de ei, este marea massă a muncitorimii de la oraşe şi sărăcia ţărănimii. Cât despre primejdia de război, ce reprezintă revoluţia, ea ar fi pentru Japonia mai mult un efect secundar a! revoluţiei, poate chiar o diversiune favorabilă stroganului capitalist. Pentru pacea mondială evident că ar fi o mare ameninţare. Dar chiar aşa gata de război nu a fost nici generalul Araki, care a fost marele educator şi conducător al o­­fiţerimii jap­­ez-B. Brânîşteanu Pentru libertate economică La­ adunarea preşedinţilor Came­relor de comerţ şi de industrie, care S’a ţinut ori în localul Uniunii,­­­d. dr. Costinescu, răspunzând expo­zeului făcut de d. C. Osoveanu, a declarat printre altele că d-ta este partizanul libertăţii economice. , Activitate-i tinde spre acest scop. Pentru a-şi dovedi justeţea ati­tudinii, d. dr. Costinescu a citat cazul devizelor cari au fost elibe­rate de sub restricţia oficială. Fie au scăzut, leul întăindu-se faţă de dânsele. Ministrul de comerţ şi de indu­strie şi-a exprimat regretul, că li­bertatea tuturor devizelor — preco­nizată de d-sa — nu s’a putut rea­liza... din pricina, unei practici prea înrădăcinate şi a unei mentalităţi greu de transformat. . .. dr. Costinescu are speranţă în triumful ideilor sale. Pe aceiaşi linie s’a găsit totdea­una Uniunea Camerelor de comerţ şi de industrie, care a adunat ma­terial documentar din domeniul rea­lităţilor economice, a provocat an­chete printre Camere, a triat răs­punsurile, a formulat revendicări şi s’a luptat pentru traducerea lor în fapt. Uniunea n’a fost totdeauna con­sultată. Şi — chiar în caz de consul­tare — oficialitatea i-a urmat, foar­te rar, sugestiile. Astfel, în 1934 — cu tot protestul Uniunii — legislatorul a desfiinţat un număr de Camere, care au lucrat în urmă ca secţiuni sub auspiciile unei Camere protectoare. Chiar ca secţiuni, aceste Camere au dat dovadă de puterea lor de vitalitate, iar astăzi guvernul le-a recunoscut dreptele cereri­i săgă­­duindu-le reînfiinţarea. Pentru a nu se mai întâmpla ast­fel de greşeli, Uniunea a susţinut a­­mendarea procetului rela­tiv la crea­rea consiliului superior economic şi modificarea reformei proectate, care are de obiect reorganizarea Camere­lor de comerţ şi de industrie. S-a propus ca guvernul să ţină seamă de cuuvântul comerţului şi al industriei , exprimat prin in­stituţiile profesionale. Şi pentru a se atinge acest scop adunarea pre­şedinţilor a formulat o serie de re­vendicări practice în legătură cu proectele guvernului. Reprezentanţii ministerului de co­merţ şi de industrie au admis prin­cipiul unei câte mai strânse colabo­rări între guvern şi instituţiile pro­fesionale. Astfel, adunarea Uniunii şi-a a­­tiiis scopul. M. Sevas­tos n­ăzbâtii DUBLA ÎNTREBUINŢARE S’eu instalat in Capitală coloane pentru afişaj. Dacă nu se înfiinţează şi toalete publice. — aceste coloane Vor avea o dublă întrebuinţare... Klx Astfel de copii formează, adesea su­biectul conversaţiei în familii şi în cancelariile şcolilor, dar în genere a­­ceastă „nervozitate” a copiilor e prost cunoscută. Urmarea ignoranţei­­este gravă. Copiii greşit, diagnosticaţi sunt adesea mustraţi, persecutaţi, pedepsiţi, ducând o viaţă martirizată. •Profesorul de psihiatrie de la Facul­tatea de medicină, din Bucureşti (D-rul P. Tomescu) le consacră în „România Medicală" un studiu interesant. D-si studiază întâi pe copiii cu tem­perament „schizoid". Sunt copiii puţin sociabili, retraşi, gânditori, fără prie­teni, izolaţi, neluând­ parte la jocurile comune, ducând mai mult o viaţă in­terioară. Studiază, apoi alt grup de ti­neri cu temperamentul „paranoid". Sunt copiii orgolioşi, mândri, încântaţi de persoana lor, şi de calităţile excep­ţionale ce-şi atribue. Au mare încredere în el inşişt şi ne­încredere în ceilalţi. Şi aceştia sunt i­­nadaptabili exigenţelor vieţii şcolare, iar mai târziu celor ale mediului so­cial. Prof. Tomescu studiază apoi co­piii dezechilibraţi, epilepticii, debilii mentali, — „ab­eraţii” ft+.VifHi r'rv fobrii «„­­V _~_x... -------- Cku. «varmia­nt.JL ptA/JLUOU“ rului de psihiatrie, ar trebui mult difu­zate nu numai in corpul medical ci si in massele populare. Mulţimea sinuciderilor din cauza, cum scriu ziarele, unor „neurastenii” îşi are isvorul, desigur, in anomaliile pubertăţii care au dat loc tempera­mentelor morbide ignorate de părinţi şi aducători. Tot astfel şi marea criminali­ta­te infantili. Profesorul de psichiatrie indică şi terapeutica preventivă şi curativă a a­­cestor anomalii temperamentale. Am încercat şi noi, nu de mult, să vulga­rizăm d­intr’o carte intitulată: „Co­piii criminali", copiii „leneşi", copiii min­cinoşi, — noţiunile de mai sus. Sufle­tul copilului e prea puţin cunoscut azi la­ noi. Doctorul Ygrec Carnetul meu COPII „NERVOŞI” CEL MAI VECHIU ADUNATOR DE STRIGĂTURI ŞI CÂNTECE de BARBU LAZAREANU Ni s’au adus publicaţiile noui ale Academiei Române. In fruntea lor (în ordinea al­fabetică) găsim volumul III din bine-documentatul Anuar al Ar­hivei de folklor, publicat de Ion Muşlea. Iar în articolul „Ion Bianu şi folklorul nostru”, cu care se des­chide Anuarul, citim : Născut din părinţi ţărani, el Ilianu­ n’a putut uita — nici la a­­dânci bătrâneţe, — obiceiurile şi cântecele satului natal. Pornit, din acel Făget de pe Târoave, unde preoţise Nicolae Pauletti, cel care ne-a lăsat cea mai veche culegere de cântece populare de care avem cunoştinţă,’ — Bianu a ţinut să se ocupe, de câte ori multiplele-i înde­letniciri i-au dat răgaz, şi de „floa­rea culturală a sătenilor”, cum nu­mea, într’o scrisoare, folklorul. Tonul­ afirmativ cu care d. Ion Muşlea spune că primul dintre câţi culegători de stihuri popora­ne româneşti cunoaştem până a­cum, a preoţit la Făget — şi că, aşa­dar, starea-i civilă şi ocupaţia lui au fost pe deplin identificate — nu concordă cu nesiguranţa pe care tot d. I. Muşlea a manifesta­t-o in Dacoromania, volumul VII. In această monumentală publi­caţie a Muzeului limbei române (pe anii 1931-1933), d. Muşlea — cu prilejul unei recensii — a scris despre culegerea pomenită, „de cântece din apropierea Blajului” că este „făcută de un oarecare Nicolae Pauletti, de fel din Roşia”. Să vedem dacă nedumerirea din Dacoromânia a avut timpul să se coacă, devenind certitudine in paginile Arhivei de folklor. * In 1927 a apărut la Blaj, în ti­pografia Seminarului, De pe Secaș Strigături și cântece din popor date la tipar de Alexandru Lupeanu-Melin profesor in Blaj I In Cuvânt înainte, d. Mei in po-I vestea : Intre multele hârtii bătrâne cari se află in biblioteca cea mare dela Blaj, am dat şi peste o ,seamă de culegeri de versuri din popor, pe cari le-au păstrat cu scumpătate cărtu­rari că Timotei Cipariu şi Ion Micu Moldo­vanu-Moldovănuţ. ..Intre satele de pe Secaş. Roşia este fruntea. ...Cântecele şi strigăturile ce ur­mează sunt toate din această co­mună şi au fost culese de Nicolae Pauletti in anul 1838. Cine a fost a­­cest Pauletti, mei de aproape nu ştim. Poate rudenia preotului Va­sile Pauletti (zis popa Păulet?) care a păstorit acolo intre anii 1817-1839. Iar într’o notă adaogă: Un Nicolae Pauletti găsim in co­muna Beşinău din apropiere, care a preoţit acolo începând din anul 1849. Acest Pauletti ca tânăr va fi petre­cut mai des în Roşia părintelui Va­sile şi poate atunci a făcut culege­rea de care vorbim. Cum se vede, suntem în dome­niul dubitativului, al presupuneri­lor întrucât priveşte persoana cu­legătorului de la 1838, adică nu­mele 1-1 cunoaşte d. Lupeanu-Me­­­­lin; dar cui. a aparţinut acel nu­­­­me, nu ştie. I In volumul .,închinare lui Nico­­­­­­lae Iorga, cu prilejul împlinirii‘ vârstei de 60 de ani” — carte ti­­părită în 1931 la Cluj, in editura Institutului de Istorie Universală — Ioan. Bianu a publicat un stu­diu foarte interesant cu titlul­­ „Nicolae Pauletti popa românesc unit de sat și om. de litere în­ Ar­deal” (1830—1849). Istorisește Bianu că pe la 1841 a venit — trimis de la Blaj — acest popă Pauletti la Făget, sat foarte sărac şi nu mai mare de­cât un cătun. In 1876, Făgetul avea „mai puţin de 100 de ju­­muri”, adică nu avea nici măcar o sută de bordee. „Pauletti — spune Ioan Bianu — a fost un popă deosebit de cei dinainte şi de cei din satele vecine, din vre­mea lui. I-a rămas numele de mare cărturar. Toată ziua cetea și scria, ceiace nu se mai văzuse (Cititi continuarea in pagina II-a! IO­AN BIANU CHESTIA ZILEI Desbaterile de la Cameră D. OCTAVIAN GOGA in discursul tic­eri dein O timer­ă a încercat să lămurească situaţia sa la Me­hedinţi. CHESTIUNI DE POLITICA MEDICO-SOCIALA Problema accidentelor de muncă de Dr. GEORGE IOANITESCU Asistent universitar O bună parte a clientelei con-, sultaţiilor chirurgicale din­­ dis-­­ pensariile Asigurărilor Sociale o­ formează accidentaţii din câm­-­ pul muncii. Zilnic se perindă prin serviciile­­ de chirurgie , sute de­­ mutilaţi.­­ Muncitori cu degete sdrobite, cu­ mâini transformate în soirenţe de­­ carne sângerândă­, striviţi de ma­şini, smulşi de curele de transmi­siune sau ciopârţiţi de ferestraie circulare, alcătuiesc un cortegiu apocaliptic, profund impresiona­bil chiar pentru cei obişnuiţi cu astfel de spectacole înfiorătoare. Două braţe vânjoase sunt doi stâlpi temeinici care susţin un­­ cămin întreg. Şi fatâ-le sdrobite­­ într’un accident pe cât d­e stupid pe atât de evitabil; numai du­rerea sufletească mai poate egala durerea trupului. Cel puţin 75 la sută din aceste accidente ar putea fi prevenite. Dar nimeni nu se împovărează cu o asemena sarcină. In ciuda legilor de apărare a muncitoru­lui, suntem departe de a se lua­­ de cei în drept măsurile de si-­­­guranţă şi de proteguire a mun­cii. Iar o bună parte de răspun­dere revine şi organielor de con­trol Astăzi,­­ când avem societăţi pentru protecţia, animalelor şi a plantelor, aceşti mari mutilaţi ai nepăsării oficiale constituesc o dureroasă dovadă a superficiali­tăţii, preocupărilor noastre. Pentru cine vrea să recurgă la ele, mijloacele de prevenire sunt nenumărate. Din înşiruirea care urmează, rezumativă dar com­pletă, ne putem da seama că suntem suficient înarmaţi pentru , a porni o fertilă campanie im­po- ; ■ triva accidentelor de muncă. In primul rând acţiunea trebue, susţinută prin conferinţe ţinute, fie în fabrici, fie mai ales la ate- j 'neele muncitoreşti, unde vor pu- * I tea să ia parte şi lucrătorii din mica industrie. . Un inginer va preconiza mij­loacele de­­ apărare, iar medicul va expune pericolul accidentelor de muncă. Rana cea mai neîn­semnată în aparenţă, neîngrijită la timp, poate duce la moarte prin septicemie, adică prin vătă­marea sângelui. Filmele, fixând în imagini plastice toată grozăvia acciden­telor de muncă, au un rol educa­tiv de căpetenie. Aceste filme pot fi prezentate de sine stătă­toare sau pot întovărăşi confe­rinţele. Societatea de radio-difuziune­ trebue să înscrie în programul ei o oră a muncitorului, organizând o serie de conferinţe la radio. Să nu avem naivitatea să ne închi­puim că vom găsi un aparat­ de radio în umila locuinţă a munci­torului nostru, acolo unde deseori lipsesc şi obiectele de primă­rie ne­cesitate. De aceia această oră să­ coincidă cu prânzul sau cu cina, când lucrătorii sunt adunaţi la­olaltă, în cantinele muncitoreşti. Luându-şi această sarcină,­ ra­diofonia şi-ar îndeplini o înaltă misiune socială. Precepte tehnice şi medicale înregistrate pe discuri pot fi di­fuzate în­ sălile de așteptare din dispensariile Asigurărilor Sociale, ale Casei muncii, sau cele muni­cipale, unde zilnic se perindă un mare număr de muncitori. (Cititi continuarea in pagina ll-a)

Next