Adevěrul, iulie 1936 (Anul 50, nr. 16083-16108)
1936-07-02 / nr. 16083
ASUL 50-Ro. 160.838 padini *- joi 2 Iulie 1936 FONDATORI:AL. V. BELDIMAN CONST. MILLE I 380 lei pe0 luni ~ . . I _ _ ___ I ti Centrala- 380*30 ABONAMENTE | 750 Iei pe un an dublu * | 3 LEI BIR03&ÎLE .* BUCUrCStl, Str. COflSf. MMI® (Sărindar) No. 5—7—9 I telefoane: 1888—1897 18*7—1926 „După exemplu! ki Brsaod şi a lul Herrîd, vrem să reluăm drumul care duce in acelaş timp la securitatea franceză şi la pacea internaţională.“ Declaraţia d-lui Leon Blum, în Senatul francez* Nici comunism, nici dictatură! O. Iuliu Maniu a rostit la Vintim mare discurs politic. D-sa a îmbrăţişat toate problemele la ordinea zilei. Mai întâiu, fireşte, problema politicii noastre externe. Când oficinele propagandei germane aruncă zeci de milioane in ţară, când la fiecare colţ de uliţă citeşti afişul cutărei fiţuici, care — sub pretextul mincinos al anticomunismului şi al antisemitismului — face in realitate PROPAGANDĂ NEMŢEASCA; când atâtea partiduţe şi partidişoare de extremă dreaptă vorbesc deschis de o apropiere de Germania, de dragul crucii în cârligăte, de natural ca d. Maniu, cu conştiinţa răspunderii istorice pe care o are, să ia atitudine fermă împotriva acestei politici greşite şi în favoarea politicii noastre oficiale, pe linia Franţei şi a Angliei. Adresându-se tineretului, d. Iuliu Maniu a spus: „Dacă germano-filismul în România ar avea o obârşie patriotică, noi ar respecta-o. Dar îi ştim cine sunt şi ce vor. Vor să vie la putere şi pentru asta fac germano-filism şi antisemitism. Cât voi trăi eu, nu admit să fie persecutat cineva. Eu însă ajut poporul românesc şi nu propag oprimarea, fiindcă ştiu că orice oprimat iese, mai curând sau mai târziu deasupra”. Este formulată, aci, o întreagă credinţă democratică, profund democratică. Nu este nevoe să prigoneşti pe cineva, ca să lupţi pentru ridicarea naţiei. Nu este nevoe să faci antisemitism, ca să pui elementul român valoros in locul, pe care-1 merită. De patruzeci de ani, se strigă „jos jidanii", se sparg geamuri şi capete evreeşti. Ce s’a realizat pentru massele ţărăneşti şi muncitoreşti, prin aceste mijloace sălbatece? Nimic. Absolut nimic. Este dovada cea mai bună, că NU astfel se va ajunge la înălţarea poporului nostru. Este nevoe de reforme sociale adânci, de o mare prefacere, de şcoli bune, de spitale şi infirmerii rurale, de o adevărată economie dirijată, de mari lucrări de interes public, pentru ca orice energie reală să-şi găsească utilizarea firească într’o viaţă de stat liberă şi îmbelşugată. Antisemitismul este, cum am spus de zeci de ori, momeala care stă în vârful undiţii viitorului dictator. Antisemistimul este paravanul propagandei hitleriste. D. Iuliu Maniu a mai spus, in aceleaşi îndrumări către tineret: „Să nu toleraţi germanofilismul. In România cine propagă germanofilismul este trădător”. Propaganda germanofilă înseamnă trădare de patrie. O spune d. Iuliu Maniu, al cărui patriotism, al cărui naţionalism nu poate fi pus la îndoială. Propagandistul germanofil, agentul d-rului Goebels se ascunde, când în haina antisemită, când în haina anticomunistă, când în haina susţinătorului dictaturii. D. Iuliu Maniu a spus: „Să nu vă lăsaţi încântaţi de lozinci la modă, cum este dictatura. Dictatura este un lucru vechiu şi ea înseamnă întuneric şi reacţiune. „Oricine este liber să propage ideile sale, însă nu cu pumnul şi cu violenţa. „La noi însă adepţii dictaturii nu vor să câştige opinia publică cu instrumentele intelectualităţii şi ale sufletului, ci cu ajutoare din afară. „Sunteţi datori, şi eu vă rog să reţineţi acest lucru, să lupţi ofensiva imediat”. Cei cari lucrează „cu mijloace din afară”, sunt denunţaţi opiniei publice care nu lasă, care nu poate lăsa nicio îndoială. Extremiştii de dreapta au lansat vechea calomnie: cine este democrat, cine apără libertatea, cine apără politica externă oficială (alianţa cu Franţa), cine nu acceptă dictatura, acela este... comunist. D. Iuliu Maniu a demascat această înşelătorie: „înainte de toate trebue respectate drepturile poporului. „Eu sunt democrat, adică sunt de părere că toate drepturile vin de la popor şi trebuesc îndeplinite de popor. „La noi însă se face o mare greşală. Se ascultă de vorbe şi de şoapte: „Cine e democrat, este declarat bolşevic şi comunist. Eu sunt democrat convins, dar sunt contra bolşevicilor. „Eu am luptat contra comunismului şi în Ardeal, numai într’o singură zi am arestat şase sute de comunişti. Spun despre noi, despre mine şi despre Mihalache că suntem bolşevici. Eu sunt însă pentru o democraţie naţională. In ţara aceasta românii sunt într’un procent de 76 la suta. Dacă este democraţie cinstită, orice român votează cu partidele care-i apără interesele. „Când este democraţie, viaţa de stat poate fi controlată de orice cetăţean. Când este dictatură, se adună cinci şase oameni, de obicei vefleţţei, despre cari nu ştii de unde au venit. ' ’ ]“ „Deci, încă odată, dlacă suntem de acord că'mi trebue comunism, nu ne trebue nici dictatură. Nouă ne trebuesc drepturi democratice la care nu renunţăm nici cu preţul vieţii. Nu vom suferi în nici un caz dictatura. Noi suntem contra ilegalităţilor de sus şi, deopotrivă, suntem contra violenţelor de jos. „Asupririle din partea guvernului şi autorităţilor le condamnăm tot atât de mult, ca şi persecuţiile prin violenţă ale cetăţenilor din partea altor cetăţeni”. Nici comunism, nici dictatură. Este lozinca acestui ceas greu. D. Maniu a lansat-o la Vinţ. Ea trebue să răsune în toată ţara — şi va răsuna! Singura atitudine cuminte şi PATRIOTICĂ este susţinerea democraţiei, susţinerea regimului monarhic constituţional şi combaterea curentelor extremiste, fie de dreapta, fie de stânga. Ţara nu vrea să fie nici comunistă, nici hitleristă. Ţara vrea să rămână stăpână pe drepturile, cari i-se garantează Constituţia. Tudor Teodorescu-Branişte Glose politice... „UN GEST“ In „Epoca”, d. Gr. Filipescu povestește următorul fapt elocvent: Iată o întâmplare a lui Iancu Lahovary, ministru de domenii: Călătorea într’un compartiment de el. I cu un amic. Conducătorul trecând, Iancu Lahovary, scoate ,din portmoneu, un bilet de călătorie cl. I și-i dă la control. ~ — Cum, coane Iancule, intervine amicul, ai lăsat acasă permisul de călătorie? — Ba de loc. Dar azi nu mă duc în interes de serviciu. Plec la moșie pentru treburi personale. Iată până unde au mers scrupulele fruntașilor partidului conservator. Dacă ar fi şi azi o mică părticică din scrupulul de atunci, totul ar fi schimbat”. D. Gr. Filipescu a ales foarte bine acest fapt, care caracterizează o anumită mentalitate. Atât numai: astfel de scrupule au avut, în trecutul nostru politic, nu numai fruntaşii partidului conservator , ci şi fruntaşii altor partide... şi nu numai fruntaşii. Chiar simpli soldaţi, înscrişi în diverse partide, au dat dovadă —în demnităţile oferite lor — de un rar spirit de dezinteresare personală. Şi chiar astăzi viaţa publică se poate mândri — indiferent de lagăr — cu oameni mai mari sau stai mici, întru nimic mai prejos lui Iancu Lahovary. Păcatul e numai că astfel de oameni sunt puţini. EXPRESS I TARI tf*" ______________________ In Camera Comunelor a răsunat o expresie tare — lucru neobişnuit în tradiţia parlamentarismului britanic. Făcând o aspră critică guvernului englez pe chestia abandonării Abisiniei şi relativat problema sancţiunilor. — Lloyd George, acest om ponderat şi de-o perfectă urbanitate, nu s’a mai putut stăpâni şi a izbucnit cu violenţă. — Pentru prma dată în istorie, — a spus Lloyd George. — Anglia este guvernată de oameni de stat laşi. Şi aceşti laşi (a adăugat el, arătînd cu mina spre membrii guvernului) sînt pe banca aceia... Păstrînd proporţiile, şi la noi — sub guvernul Catargiu-Carp —Camera a auzit o expresie vehementă, care a intrat în istoria politică. După o critică severă făcută guvernului pe tema naţională a Rominilor de peste munţi, Dimitrie Sturdza—arătînd cu gestu-i caracteristic spre banca ministerială— şi-a sfârşit astfel imprecaţia : — Mă tem de viitorul ţării, cînd văd nemernicia voastră! Pentru astfel de eşiri, se cer şi oameni — dar se cere şi parlament. Acum, chiar dacă astfel de oameni politici ar exista, lipseşte împrejurarea cealaltă: sesiunea Corpurilor Legiuitoare. .„Că motive pentru „expresii tari” avem berechet... M Sevastos N A 2 B A T I I LA DRAGĂŞANI D. Dinu Brătianu a plecat la Drăgăşani. . Căci — dacă-i vorba să nu mai înţelegi nimic __ mai bine să nu înţelegi la Drăgăşani, decât la Bucureşti. Kix Reorganizarea Societăţii Naţiunilor şi interesele României Geneva va recomanda organizarea pactelor regionale ■ — ■ ... ► a *+ mmm—............. Adunarea generală a Societăţii Naţiunilor discută soluţionarea conflictului între Geneva şi Italia dinprincina războiului african. Experienţa cu aplicarea parţială şi în tranşe a sancţiunilor economice şi financiare a dovedit că o reorganizare a instituţiei de la Geneva este necesară, pentru ca cel puţin în viitor să poată dispune de mijloace efective, direct sau controlate, spre a putea împiedica orice agresiune. Până la experienţa războiului din Africa, Societatea Naţiunilor se întemeia în acţiunea ei pe principiul dreptului, pe principiul moralei internaţionale. Criza prin care a trecut instituţia de la Geneva din cauza defectuozităţii şi a lipsurilor ce s-au dovedit în legătură cu punerea în vigoare a art. 16, cel care prevede sancţiunile împotriva unui eventual agresor, a convins toată lumea că trebuie să se aducă mai multă claritate şi mai multă preciziune în statutul Genevei. S-a cristalizat convingerea că Societatea Naţiunilor nu va putea să-și îndeplinească rolul de păzitoare a păcii, garantând integritatea frontierelor de astăzi, decât dacă se complectează pe cale interpretativă dispozițiunile art. 16 in sensul de a combina argumentele morale și juridice cu argumente materiale foarte reale. Trebue să se creeze posibilitatea aplicării imediate de sancţiuni ilimitate, economice, financiare şi în primul rând militare, împotriva oricui ar încerca un război de agresiune. Cu alte cuvinte trebuie să se creeze în cadrul şi sub supravegherea Societăţii Naţiunilor organizaţii speciale, care să execute hotărârile Genevei imediat şi pe baza unor preparative de ordin militar şi tehnic dinainte stabilite. Astfel atât Franţa cât şi Anglia au ajuns la concluzia foarte interesantă pentru noi, de a stărui la Geneva pentru realizarea unei reţele întregi de pacte regionale, cu caracter de asistenţă mutuală. Organizarea unor asemenea pacte s-a dovedit necesară, pentru că este într’adevăr foarte greu să obligi republicile din America de Sud sau dominioanele engleze să participe la sancţiuni militare împotriva Ungariei de pildă, dacă ar încerca să ne atace pentru ca să obţie revizuirea frontierelor de astăzi. De aceia marile puteri occidentale s-au oprit la una din ideile geniale, pe cari cu un presentiment admirabil a realizat-o d. Nicolae Titulescu în această parte a Europei. Prin închegarea organică a Micii înţelegeri pe baza statutului de funcţionare de la Praga, prin crearea înţelegerii Balcanice întemeiată pe acorduri militare precise, ministrul nostru de externe a pus de câţiva ani la dispoziţia Societăţii Naţiunilor un instrument perfect de complectare a instituţiei de la Geneva, suplinind prin frontul diplomatic unic şi prin organizarea preventivă a unei colaborări militare, tocmai lipsurile de care a dat dovadă art. 16 din statut, când a fost vorba să fie aplicat împotriva Italiei. De altfel,, pornind de la aceste realizări concrete ale d-lui Titulescu, D. Léon Blum, noul preşedinte de consiliu al Franţei a şi subliniat în expozeul său de politică externă că problema securităţii colective are două aspecte: „întâi trebuie să existe un grup de puteri — grup rezultat dintr’o situaţie geografică dată sau dintr’o comunitate de interese. Acest grup va fi gata să întrebuinţeze el însuşi toate forţele sale împotriva agresorului. Ca urmare apoi întreaga colectivitate a Societăţii Naţiunilor va trebui în mod obligatoriu să aplice sancţiunile economice şi financiare“. De aceia, a accentuat d. Léon Blum: „Va trebui grăbită în cursul lunilor viitoare negocierea de pacte regionale şi guvernul nu va neglija nici un efort în acest sens“. Este evident că aceste pacte regionale de asistenţă mutuală vor funcţiona sub controlul Societăţii Naţiunilor şi fiind întemeiate anume pentru asigurarea păcii nu vor fi niciodată o ameninţare împotriva nimănui. Cu toate că se vor baza pe convenţii militare, totuşi ele nu vor căpăta niciodată forma şi funcţiunea alianţelor dinainte de război. In asemenea condiţiuni vor fi legate între ele, potrivit regiunilor geografice, acele ţări, cari vor avea un interes egal să-şi apere integritatea teritorială împotriva oricărui agresor şi în mod evident vor fi gata oricând să aducă aceleaşi sacrificii comune pentru cauza păcii în regiunea respectivă. Pe această cale va fi tradus în lumea realităţilor internaţionale idealul păcii indivizibile. La realizarea acestor proecte se opun astăzi numai acele ţări, cari pledează pentru principiul pactelor bilaterale. Pacte care să nu lege decât câte două state, în mod separat şi să îngăduie astfel celui mai puternic să poată ataca un al treilea stat, fără ca alţi semnatari de pacte bilaterale să poată interveni în favoarea celui atacat. In fruntea acestor ţări se găseşte bine înţeles Germania hitleristă, Ungaria şi Polonia. * De aceia am înregistrat cu satisfacţie partea privitoare la politica externă a ţării din discursul rostit de către d. Iuliu Maniu Duminică în întrunirea de la Vint. D-sa s-a identificat în modul cel mai categoric cu politica d-lui Titulescu, cu politica naţională, care nu poate fi decât una, declarând în numele partidului naţional ţărănesc şi în numele Ardealului, franţa vrea securitatea colectivă, că admite în acest scop şi pactele regionale şi că socoate necesară o înţelegere a statelor dunărene, fără vreo jignire adusă statelor din basmul dunărean. Şi când Franţa este pentru Societatea Naţiunilor, neadmiţând modificarea statutelor, decât pentru clarificarea unor dispoziţiuni, însă nicidecum pentru schimbarea lor, ceea ce pentru noi românii este de cea mai mare însemnătate, întrucât alte state vor modificarea statutelor Societăţii Naţiunilor, în sensul ca ea să poată aduce modificări şi cu majoritate de voturi. Ceea ce ar fi pentru noi o mare nenorocire, iar pentru Societatea Naţiunilor o imposibilitate, deoarece ar însemna ca hotarele ţărilor să se modifice conform fluctuaţiilor majorităţilor de voturi din Societatea Naţiunilor. Sistemul acesta ar produce deci o continuă nesiguranţă. „Ce vrea in schimb Germania? „Să schimbe statutul Societăţii Naţiunilor ca, odată acesta schimbat să se pună, într’o formă subtilă chiar la Geneva, chestiunea revizui- rii hotarelor actuale. „Poate fi vreun român care să spună: Să ne despărţim de Franţa, mergând alături de Germania? Nu“ Iată cum se prezintă, deci, la Geneva, problema însemnată a reorganizării Societăţii Naţiunilor, găsindu-ne în mod categoric alături de noul guvern francez, de Anglia, de Mica înţelegere, de înţelegerea Balcanică şi de Rusia Sovietelor, cari toate împreună luptă şi în această împrejurare pentru garantarea unui interes vital al ţârii noastre. Liviu P. Nasta Intr’o dimineaţă de primăvară am descins la Bucov pentru un interview cu profesorul C. Stere. Era după nişte alegeri in cursul cărora teroarea guvenamentală îl arestase de câteva ori de la diferite posturi de jandarmi. Si paralizase aproape complect acţiunea de propagandă electorală pentru ca în cele din urmă, să fie ales cu mari majorităţi în Soroca. Nu l-am găsit la conac. Mi s’a spus că este în parc. Şi am plecat în căutarea amfitrionului. Am Şi astăzi în faţa ochilor un tablou pe care n’am să-l pot uita toată viaţa, îmbrăcat într’un costum de doc, cu pălărie de pae cu boruri mari, profesorul Stere stătea aplecat deasupra unui trandafir. — Ce faceți acolo, domnule profesor?— Iaca, ți-oi spune dumitate, începu el cu oarecare gravitate. Fac leac caldă acestui trandafir plăpând. Te prinde mirarea, poate! Dar numai așa rezistă aici, in climatul nostru, specia extrem de fragilă a „Mareşalului Niel”. Şi profesorul continuă cu grijă şi îndemânare bala caldă a „Mareşalului” despre a cărui fragilă existenţă şi condiţie de viaţă, aflam pentru întâia oară. Eram contrariat: profesorul se rotorcea din toiul unei aprige bătălii electorale. Deşi învingător (sau tocmai de aceia) era extenuat. Cu toate acestea, primul său gând la reîntoarcere, s’a îndreptat spre firul acela de trandafir plăpând, pe care ii Îmbăia şi-l îngrijea ca pe un copil bolnav. Ultimii ani ai lui Stere au fost Închinaţi florilor şi literaturii. Ani grei de muncă şi de vis, de vaste reconsti- I tuiri in fresca amintirilor. Ce miraj a ţinut trează şi permanent actuală această titanică forţă de creaţie? ! C. Stere era bolnav de mult. Crizele de inimă ii supărau aproape zilnic. Şi totuşi a rezistat. Graţie doctorilor şi medicamentelor? Mă indoesc. Profesorul Stere mi-a vorbit intr’o noapte, sus in camera de lucru a conacului din Bucov, despre o longevitate pe care o considera ereditară. Dar cred că in parte cel puţin nici explicaţia asta nu e valabilă. Ea trebue căutată altundeva: in pogoanele de flori şi de miresme care înconjoară minunatul conac din Bucov, in dragostea sa pentru natură şi pentru minunile ei. Florile, acele mii de garoafe şi trandafiri pe car® le iubea şi le îngrijea cu dragoste de părinte, l-au dat sănătatea i-au dat forţa de mtncă şi au înviorat bătăile inimei.■jjf Zeci de oameni au plâns Duminică la catafalcul lui Stere şi au plâns In întreaga ţară , românească mii de prieteni. Dar sunt sigur că s’au amestecat, in cascada acestor păreri de rău şi lacrimile discrete ale „Mareşalului Niel”, ale cireşilor de Japonia, ale parcului din Bucov, pe care nu-l va mai ocroti deacum înainte privirea caldă și mâna măiastră a bunului Stere. Horia Roman Carnetul meu 0. STERE ŞI FLORILE CONST. STERE NOTE GUVERNUL spune, într’un comunicat, că Duminică „a domnit în întreaga ţară ordine şi linişte”. ... Afară de partidul liberal, * CONSILIUL de miniştri a obligat pe toţi funcţionarii şi demnitarii să-şi procure cite o mască. D-nii Tătărescu şi Inculeţ credem că au chiar provizii... * „ TULBURĂRILE — spune ministerul de interne — sunt virtualmente sfârșite. Vrasăzică, s’a dat ordin In acest sens... * „VIITORUL” are un articol de laudă pentru Coué, promotorul autosugestiei. Spunînd mereu că totul merge bine in țară, — d. Tătărescu o fi început să și creadă... PROVINCIE „Provincie, ce suflet urzeşti în astă seară?” se întreabă în unul din poemele sale, suavul poet Ion Vinea. In parcurile cu arbori şi îndrăgostiţi amurgul ca un păianjen subtil ţese o pânză fină de vrajă. Deasupra, cerul ca o mare liniştită îşi rostogoleşte lenevos, spumele lui de nouri. Casele, cu ferestrele deschise spre uliţele aerate îţi fac semn, te îmbie, ca nişte obraji bucuroşi, de sub broboadele de iederă şi de zambile. Intr’o curte o rufă stăruie albă ca o presimţire de zăpadă. Undeva o goarnă începe să sune stins. Se aud râsete clare. In grădini, în jurul unor mese peste care pluteşte surâsul de var al unor lămpi din alte vremuri, oameni stau la untaifas tihnit. Curând feţele de masă ca nişte năluci se vor spulbera în umbră. Şi se aud paşi tărăgănaţi, vogi potolite, sau câte un cântec singuratec. Pro- I vinde! I închid ochii şi văd lucind departe, trupul de peşte argintat al Dunărei. Sau de jur împrejur, coline cu podgorii şi o aromă de bucurii şi fericiri mediocre dar unanime. Să mă înşel oare? Provincia să nu evoce decât tristeţea grea ca o ceaţă de toamnă, cântată în poemele de neuitat ale lui Bacovia? Provincia mai are totuşi şi o lumină şi un farmec al ei: reuniunile prieteneşti şi familiare, preumblările pe alei cu parfum de salcâmi şi de tei, cinele prelungite la lămpi palide, visătoare, în grădini, toată atmosfera de repaos, de potolire şi de afecţiune căreia poetul Ion Vinea a izbutit cândva să-i dea glas într’unul din muzicalele sale poeme. Ne amintim de gândul exprimat mai de mult într’o conferinţă la Radio, de un scump prieten răpit prea de timpuriu dintre noi, romancierul Gib. I. Mihăescu, locuitorul marilor capitale, spunea prietenul nostru, se plictiseşte. El trăeşte izolat, ignorându-şi vecinii, necunoscând nimic din viaţa celor ce îl înconjoară, chinuit şi ros de o singurătate fără scăpare. La Paris, la Londra, la Berlin sau la Bucureşti, stau uşă în uşă, pe acelaş „palier”, oameni cari nu ştiu nimic unul de altul, oameni tot atât de zgârciţi cu bucuriile ca şi cu tristeţile lor. Şi vecinătatea aceasta străină, aproape ostilă poate dura ani şi ani. Nici când citadinului acesta nu i-ar putea trece, prin minte să alerge la vecin să ceară un ajutor grabnic, un medicament când e în suferinţă, sau o unealtă când e în nevoie, sau măcar un cuvânt bun, un sfat, o încurajare. Dar nu despre asta vorbia Gib. I. Mihăescu. El sublinia plictiseala locuitorului marelui oraş. Provincialul cunoaşte în amănunţime viaţa vecinului său. El ia parte la toate micimile sau la toate grandorile acestei vieţi. El nu are timp să se plictisească. Orice eveniment, orice întâmplare o ieşire din orele obicinuite, o preumblare extraconjugală pe stradă, e comentată, cercetată îndelung. Cetăţeanul din Capitală plăteşte preţul independenţei de care se bucură faţă de vecin, se plictiseşte. De aici goana metropolitanilor spre cinematografe, spre teatre, spre spectacole sportive. Dar plictiseala lui nu e decât pe jumătate învinsă, căci nici o distracţie nu se poate cumpăra cu aceia pe care o oferă spectacolul vieţii. De la o vreme dealtfel şi locuitorii unei mari capitale cum e Parisul încep să ducă o viaţă provincială: în cartiere se formează adevărate mari familii, în care insul se întâlneşte mereu cu aceleaşi figuri, ia aperitivul la aceleaşi ore, joacă seara spiliard cu aceiaşi prieteni. O atmosferă provincială dar lipsită de farmecul acela patriarhal al provinciei în care în fiecare seară se urzește un suflet. Harse Voronca CHESTIA ZILEI Reflecţie melancolică ~— ®’ar termina tot aşa de uşor şi cu agitaţiile din partid.. Afecţiunea Franţei pentru ţările Micii înţelegeri Declaraţiile d-lui Léon Blum Nu ne amintim ca, de la război incoade, un prim ministru al Franţei să fi întrebuinţat, la adresa aliaţilor republicei, cuvinte atât de călduroase ca cele, pe cari le-a rostit d. Léon Blum în şedinţa Parlamentului dela 23 Iunie, cu prilejul declaraţiunilor ce a făcut asupra politicei externe. Am relevat aceste cuvinte. Având în faţa noastră textul declaraţiunilor („Journal Officiel” dela 24 Iunie) putem să le dăm integral. Pactul statelor dunărene, a spus d. Leon Blum, „deschis tuturor puterilor Europei centrale, nu va fi îndreptat contra niciuneia din ele. Noi înşine suntem interesaţi la acest pact prin LEGĂTURILE DE AFECŢIUNE cari ne unesc cu Mica înţelegere”. Mai departe : „Cu Belgia, România, Cehoslovacia şi Iugoslavia Franţa SE SIMTE UNITĂ ATÂT PRIN TRATATE CAT ŞI PRINTR’O STRÂNSĂ INTIMITATE DE GÂNDIRE ŞI DE INIMA. SIGURANŢA LOR CONSTITUE UN ELEMENT AL PROPRIEI NOASTRE SIGURANŢE, AŞA CUM SIGURANŢA NOASTRĂ FACE PARTE INTEGRANTĂ DIN A LOR”. Aşadar, legături de afecţiune cu ţările Micei înţelegeri, strânsă intimitate de gândire şi de inimă cu ele şi mai presus de toate, declaraţia, de o importanţă covârşitoare, că siguranţa, României şi a celorlalte state ale Micei înţelegeri este siguranţa Franţei şi reciproc. Repetăm : nu ţinem minte ca un prim ministru al Franţei să fi vorbit în ultimii ani despre ţările Micei înţelegeri, cu atâta prietenie şi cordialitate şi — adăugăm — să fi spus în mod atât de categoric, cum a făcut d. Léon Blum, că siguranţa lor şi a Franţeieste unul şi acelaş lucru. In cuvântarea de la Vinţ, d. Maniu a scos în evidenţă însemnătatea excepţională, pentru ţara noastră, a declaraţiunilor d-lui Léon Blum şi a celor făcute la Cameră, in aceiaş zi (23 iunie), a d. Yvon Dalbos, ministru de lexterne. Făcând aluzie la cei cari atacă Franţa şi cari „sfătuesc în şoaptă pentru că este o mare ruşine să mergem cu Germania, d. Maniu a spus: „Cum am putea părăsi Franţa, când ministrul prezident şi ministrul de externe al Franţei ne dau cele mai mari asigurări, garantându-ne securitatea şi când sprijină formarea unui bloc al statelor Dunărene, când apără statutul Societăţii Naţiunilor?”. In privinţa Societăţii Naţiunilor, d. Léon Blum a explicat, în declaraţiunea dela 23 iunie, că este hotărât ,,s’o întărească printr’o organizare mai efectivă a siguranţei colective”, întărirea acteasta, a spus, preşedintele de consiliu al Franţei, va trebui să se facă prin realizarea a două condiţiuni: „RESPECTUL LEGII ŞI AL CONTRACTELOR INTERNAŢIONALE. Restabilirea încrederii mutuale, zguduită de prea multe decepţiuni Şi temeri”. Aceste condiţiuni corespund în totul intereselor României. Respectul legii Şi al contractelor internaţionale însemnează respectul tratatelor şi al frontierelor, însemnează anti-revizionism. In toate direcţiunile, Franţa, credincioasă tradiţiunilor ei, continuă să fie pe aceeaş linie unde se află marile interese ale României. Guvernul actual al Franţei continuă să fie pe linia aceasta cu o şi mai mare amiciţie şi cu mai multă judecată fermă decât au fost guvernele trecute — şi ele prietene constante şi credincioase ale ţări. 7. D. LEON BLUM