Adevěrul, august 1936 (Anul 50, nr. 16109-16135)

1936-08-01 / nr. 16109

mi 50—No. 16.109Q­oste iii Sâaibăta 1 August 1936 ABONAMENTE 380 lei pe­­ luni 750 lei pe un an 200 lei pe 3 luni FONDATORI: con 1888—1897 1987—1928 In străinătate dublu 3 LEI BIROURILE: București, Str. Const. Mille (Sărindar) mo. 5—7—S TELEFOANE: „Oricine garantează hotarele României și pe ale aliaților noștri este aliatul nostru de drept.“ D­­­OM MIHALACHE în discursul de la Câmpulung Centrala: 3-84-30. Provincia : 3-84-31. Străinătatea : 3-84-33. DISCIPLINA IN LICEE D, ministru al instrucțiunii pu­blice, printr’o circulară adresată directorilor de licee din țară, indică o serie de măsuri menite să întă­rească disciplina școlară. " Nu se poate spune că circulara aceasta vine prea devreme. De atrt timp, s’a remarcat că în anu­mite manifestațiuni de stradă ale curentelor extremiste de dreapta, contingentul cel mare de manifes­­tanți îl formează nu studenții, ci li­ceenii. Lucrul era cu atât mai în­tristător, cu cât elevul care n’a tre­cut încă bacalaureatul este cel mai puțin pregătit ca să se orienteze in lumea programelor și doctrine­lor politice. In adevăr, ce­ poate desprinde o minte fragedă și insuficient infor­mată, din peisajul atât de complex și atât de uluitor al mișcărilor so­ciale și politice? Ce poate pătrunde un tânăr licean, din tâlcul ascuns al conflictelor internaționale? In vremurile normale, liceul era epoca minunată a zburdălniciei și a sentimentalismului, a cinei și a poe­ziei. Intre prefacerile de după răz­boiu trebue notată și aceasta: o năvala a tineretului din licee in a­­renele sportive și, in special, in are­nele celor mai brutale dintre spor­turi, iar paralel cu aceasta, o in­­clinațiune din ce în ce mai accen­tuată a aceluiaș tineret către par­tidele extremiste, cari cultivă lo­zincile cele mai sălbatice și cari u­­tilizează mijloacele de acțiune cele mai violente. Nu vrem să stabilim între aceste două fenomene o le­gătură de la cauză la efect. Nu vrem să spunem că înclinarea spre vio­lență, în politică, provine dintr'o educație sportivă exagerată. Ne mulțumim să constatăm faptul. N’am vrea să se creadă că sun­tem adversarii educației sportive. Credem insă cu toată convingerea, că excesul de sport este dăunător ca ori­și­ce exces; că anume spor­turi, cari păcătuesc prin brutalitate ar trebui sever supraveghiate și toate chiar interzise; că educația fizică, este una și desfășurarea săl­băteciei este alta. Păstrându-se o măsură justă in această privință, s’ar putea ajunge la rezultatul do­rit, minte sănătoasă in corp sănă­tos. A căuta însă numai dezvolta­rea mușchilor, a neglija cultivarea spiritului și a sufletului,­­ iată o greșală pe care generația ce se ri­dică acuma o va plăti foarte scump in viață. E foarte bine că d. ministru al instrucțiunii publice a rostit acea energică chemare a liceenilor în sălile de clasă, interzicându-le orice activitate politică. Ar fi și mai bine, dacă această chemare ar fi ascultată și dacă executarea ei ar fi supraveghiată cu atenție. Para­lel însă cu aceste măsuri, trebuie să se ia și altele. Trebuie să se pri­­vegheze cu toată atenția activita­tea acelor organizațiuni sportive, în care sub eticheta unui fals națio­nalism a străbătut polticianismul de extremă dreaptă. Am mai avut pri­lejul să atragem atențiunea d-lui dr. Angelescu asupra acestei pro­bleme. Am avut și satisfacția de a constata că d. profesor universitar Costăchescuu de la Iași a dat și d-sa alarma intr'un discurs recent, asu­pra primejdiei pe care o prezintă amestecul politicei extremiste în sânul unor anumite organizații sportive. Nationalism da, — trebue să se facă în școală, în afara de școală și, implicit, in organizațiile sportive. Dar să se facă acel nationalism constructiv, sănătos, adevărat care a hrănit sufletește generația răz­boiului și care s’a manifestat splen­did in 1916—1918. Falsul naționa­lism, acela care a apărut de câțiva ani încoace și care n’are nimic co­mun nici cu simțirea, nici cu gân­­direa românească, acela care își trage origina — cel puțin din punct de vedere ideologic — din Germa­nia și care tinde să introducă în țara noastră metode teroriste, — acela nu are ce căuta nici în școală, nici in organizațiile sportive. Nădăjduim că măcar acum pro­blema educației liceenilor va fi pri­vită in ansamblul ei și că se vor lua toate măsurile, pe care le cere îndreptarea cât mai grabnică a unor stări atât de întristătoare. A d. Culeg două știri — relatate intr’o gazetă de ori. Nu le culeg la întâm­plare. Le aleg și le împerechez în așa fel, ca să le­­ pot îmbina și sensul. Aș vrea să însemneze asta doar o dibăcie, aș prefera adică să nu am dreptate în concluzie, și sensul ieșit din împere­­chierea lor să fie o greșală de optică. In prima întâmplare e vorba­ de un asasinat. In cea de a doua de un linșaj. Amândouă faptele s’au petrecut în pro­vincie și in două orașe diferite. Asasinatul întâmplat la Lugoj a fost săvârșit de un tânăr baptist, Constantin Negrei in vârstă de 28 de ani. Negrei a descărcat trei focuri de revolver in pieptul concetățeanului său Bălăci Pan­­telimon, el însuși fost baptist, fiindcă acest Bălăci insultase pe predicatorul baptiștilor. In cealaltă știre e vorba de un bir­jar, care a fost linșat pe stradă de tre­cători fiindcă își batea calul. Va să , zică amândouă victimele erau vinovatg­l și birjarul și fostul baptist. Birjarul era vinovat de neomenie, iar fostul baptist de insultă. In legile noa­stre, amândouă păcatele sunt prevă­zute și pedepsite conform unei judecăți care drămuește, în proporții bine stu­diate, orice vinovăție. Proporția asta nu a convenit nici ju­decătorului de la Lugoj nici trecătorilor cari au linșat birjarul. Pentru insultă baptistul a cântărit că trebuie aplicată pedeapsa cu moartea, așa cum au cântărit trecătorii din celă­lalt oraș, că trebuie omorit omul care și-a bătut calul. Oameni cari sa-și facă singuri drep­tate s’au găsit întotdeauna și, aproape întotdeauna, dreptatea lor a fost mon­struoasă. In cazurile de mai sus e ceva mai mult. Oamenii nu și-au făcut sin­guri dreptate. Pentru că nu e vorba de dreptatea lor. Intr’un caz e vorba de dreptatea unui cal, iar în celălalt de dreptatea unu­i predicator. Mâniați de ce s’a făcut altora, bap­tistul și trecătorii au omorit, nu de ce li s’a făcut lor. Și aici e excepționalul. Aici e ceva care mie mi se pare că se întâlnește foarte rar. Oamenii cari se erijează in judecă­tori pentru alții și omoară deci și fără acea infimă justificare a reacțiunii mo­mentului sau a răzbunării. Asta mi se pare ceva nou, ceva m­ult mai puțin omenesc, și neștiut până a­­cum, printre urâțeniile noastre curente.­­ E ceva modern. Ceva pe care trebue să-l înregistrăm ca simptom al epocii? Ca expresie nouă a ei? Ese așa doar din potriveala mea de fapte. C. Băleanu Carnetul meu O potriveală de fapte Glose politice... UN DISCURS MARE Nu este vorba­ de un discurs de pe la noi. Nu pentru că nouă ne-ar lipsi oratorii, cu sau fără talent, capabili, să facă un discurs de dimensiuni respectabile. Dar pen­tru că discursul în cauză este ca substanță, cu mult mai sus decât pot exprima oamenii noștri poli­tici, inspirați in generes, de pre­ocupări personale, în producțiu­­nile oratorice. Cuvântarea care ne-a reținut atențiunea este rostită de d. An­thony Eden, in fața Camerei Co­munelor, la 27 iulie. Pentru a de­monstra în mod direct principa­lul motiv pentru care subliniem foarte insistent importanța acestui discurs, să cităm un pasagiu: „Trăim într’o Europă care su­feră de o eclipsă aproape totală a opiniei publice liberale: o Europă in care sunt tendințe pentru ex­treme, pentru formulele extremiste de guvernare, pentru care nici u­­nul din curentele reprezentate în Camera Comunelor nu poate ară­ta simpatie. Noi avem presa și opinia publi­că libere, avem libertățile noastre pe care voim să le menținem, dar de aici decurg și răspundem­ în ce privește justiția, bunul simț și moderațiunea. Intr’o lume in care aceste liber­tăți și responsabilități sunt atât de rare, trebuie ca democrațiile să-și găsească unitatea, dacă vo­­iesc să supravețuiască și să tran­smită celorlalte generații libertă­țile de care sunt mândre”. Rândurile de mai sus formează încheerea discursului, în care mii­nistrul de externe al Marii Brita­nii a expus opiniile sale asupra­­ situațiunii internaționale. Ele au deci, un relief special deoarece nu­­ se referă numai la democrația en­gleză, ci arată drumul tuturor de­mocrațiilor, cu o putere splendidă de elocvență concentrată. SERVII In aceeaș ședință a Camerei Comunelor, asupra căreia este foarte bine să ne oprim mai atenți a luat cuvântul sir Austin Cham­berlain, fost ministru de externe. Din cele spuse de d-sa se cuvine să reținem un pasagiu. El privește eventuala cedare către Germania a unor teritorii coloniale sau aflate sub mandat englez. Opunându-se zvonului despre această cedare, sir Austin a declarat: „Socot nu numai că nu avem dreptul să cedăm aceste teritorii decât doar popoarelor ce le locuiesc, atunci când aceste popoare vor fi capabile să se guverneze și­­ să se apere, dar aș voi să nu asum vina de a așeza alte ființe omenești sub auto­ritatea unui guvern care refuză în propria sa țară și propriilor săi na­ționali dreptul de cetățean și care face din aceștia servi“. .... !? Vigoarea acestui­­ rechizitoriuj dje"■ o frază va deschide, cu siguranță ochii atât de amabili închiși ai multor români, asupra realității regimului național socialist din Germania. Regimul „aservirii pro­priilor săi cetățeni”. M. Grig« Expansiunea germană în bazinul dunărean Partizanii nazismului, deși s'au proclamat reformatori și revoluțio­nari, au încălcat cizmele vechi ale imperialismului german și au por­nit din nou pe calea ex-kaiserului. Berlin-Bagdad. Diversele călătorii aeriene, în ță­rile balcanice, ale ministrului care administrează codrii teutoni și fia­rele sălbatece — n’au dat rezultate satisfăcătoare. Pasiunea d-lui Goe­­ring pentru vânat și pescuit a fost pretutindeni săturată de către bal­canicii ospitalieri, dar planurile lui politice au fost întâmpinate cu un surâs politicos, dar sceptic. Gene­ralul s-a întors la Berlin, cu mâi­nile pline de jerbe de flori... Aceste daruri ale naturii, nu i-au mirosit bine guvernului german. De aceia a schimbat tactica — și a tri­mes în misiune specială pe un ban­cher. Căci banul, dacă n'are miros — are în schimb o atracțiune deo­sebită. . . Dr. Schacht a vizitat Belgradul, Atena, Sofia și Budapesta. Guver­natorul Băncii Naționale, Reichs­bank, și ministrul economiei națio­nale al Germaniei a făcut un voiaj comercial. Din capul locului și-a cristalizat misiunea — cel puțin formal — în trei cuvinte ce se înti­păresc lesne în mintea copiilor care își propun să rezolve problemele cele mai complicate — cu formu­lele cele mai simpliste: „pace, co­merț și prietenie“. Germanul se pricepe să fabrice formule cu sunet agreabil, dar care nu angajează la nimic.. In schimb, popoarele din sud-estul european sunt foarte sensibile față de pla­nuri gata fabricate, mai cu seamă dacă corespund predispoziției lor pentru a lcția de cuvinte. Călătoria financiară a d-lui Schacht a urmărit ocuparea de că­tre germani a posturilor de coman­dă în economia statelor balcanice. Datorită unui sistem ingenios — de a cumpăra fără a plăti și de a achi­ta pe creditori munia cu mărfurile pe care Germania are interes să le impună, — s-a creat, treptat, o­­ si­tuație de dependență a creditorului fata de debitor. In aceste condiții, nu e de mirare că Germania abuzează de puterea sa economică, pentru­­ a-și pregăti preponderența politică în țările din sud-estul european. Germania râvnește de mult în­corporarea acestor țări — Ungaria Iugoslavia, România, Bulgaria Grecia — in planul ei de expan­si­­iunea imperialistă în Orientul a­­propiat. Din punct de vedere economic, Peninsula Balcanică joacă un rol important în planul de expanziune al Reichului, căci alimentează indu­stria germană cu materii prime și este, în același timp, o piață de desfacere pentru produsele ger­mane. Ungaria, Iugoslavia, România, Bulgaria și Grecia au­ avut, cu Ger­mania, în 1933, un schimb de măr­furi în valoare de 358 de milioane de mărci. In 1935, această cifră s-a urcat la 572 de milioane de mărci. In timpul războiului abisinian, Ger­mania a profita de sancțiunile îm­potriva Italiei, pentru a spori și mai mult comerțul ei cu țările balcani­ce. In primele patru luni ale anului curent, schimbul de mărfuri dintre Germania și aceste țări s-a urcat cu 50­­ la sută în comparație cu a­­ceiași perioadă de timp din 1935. * Ce rol joacă Germania în econo­mia fiecăreia din aceste tari ? Germania consumă aproape ju­mătate din exportul Bulgariei și a­­coperă mai mult de jumătate din importul Bulgariei. Cumpărăturile Germaniei în Bulgaria au sporit de la 31,3 milioane de mărci, în 1933, la 41,4 milioone de mărci în 1935. Importul Bulgariei din Germania a sporit în aceiași măsură : de la 17,7 până la 39,3 milioane de mărci. Germania consumă a­ceasa parte din exportul iugoslav și acoperă cam tot atâta din importul­­ iugo­slav. Importul Germaniei din Iugo­slavia a sporit de la 35,5 milioane de mărci, în 1933, la 61,4 milioane de mărci în 1935. Exportul Germa­niei în Iugoslavia a crescut, în a­­cest răstimp, de la 33,8 la 36,9 mi­lioane de mărci. In prima jumătate a anului cu­rent, raporturile comerciale dintre Germania și Iugoslavia s-au inten­sificat și mai mult. Germania și Ungaria se prezintă astfel : Germania consumă a patra parte din exportul ungar și acoperă a cincea parte din importul acestei țări. Cumpărăturile Germaniei în Ungaria au sporit de la 34,2 milioa­­ne de mărci, în 1933, la 77,9 mili­oane de mărci în 1935. Exportul Un­gariei în Germania a sporit de ase­­menea de la 38,1 la 62,9 milioane de mărci.­­ Chiar, și în­ Grecia, unde întâm­pină concurența engleză,. Germania a­ acaparat a patra parte, din expor­tul ,­și a­­ceasa parte din importul grecesc/ßkportul de mărfuri ger­mane în Gnșai­t a sporit. în„ ,1933- 1935 de la 18.7 la 49,1 milioane de mărci. In același­­ timp, importul Germaniei din­ Grecia a crescut nu­mai de la 53,4 la 58,5 milioane de mărci. In ce privește țara noastră, Ger­mania nu consumă decât a șasea parte din exportul României, dar acoperă aproape a patra parte din importul nostru. Exportul Germa­niei în România sporit de la 46 de milioane de mărci, în 1933, la 63,8 milioane de mărci în 1935. In ace­eași perioadă de timp cumpărătu­rile Germaniei în România au spo­rit de la 46,1 la 79,9 milioane de mărci. Expansiunea economică a Ger­maniei in sud-estul european s-a in­tensificat și mai mult în cursul anu­lui curent. In primul trimestru din 1936. Germania a importat din Iu­goslavia 19,9 la sută, față de 15,3 în 1935, și a exportat in Iugoslavia 13.3 față de 7,1 în anul trecut. Din Bulgaria a importat 12,9, față de 5,8 în anul precedent. Din Grecia 16,1 față de 10,9 și din România 16.4 față de 20,9, în același trime­stru din 1935. Germania a exportat, în aceiași transă de timp, în Iugoslavia 13,3 față de 7,1; in Bulgaria 12,7 față de 6,8; în Grecia 15,8 față de 10,3; si in România 23,7 față de 12,5. După cum reesă din cifrele de mai sus, România face­ o excepție: in primul semestru al anului in curs Germania a importat mai puțin, in schimb a exportat mai mult in Ro­mânia.­­ Institutul din Berlin pentru cer­cetarea conjuncturilor economice constată că exportul german in ță­rile balcanice s-a dublat. De aici concluzia­­ că­ aceste țări sunt me­nite să ajungă o anexă permanentă a Germaniei. Pentru atingerea acestui scop, Germania a recurs la militarizarea exportului său în sud-estul euro­pean .In schimbul mărfurilor ob­ținute, Germania oferă țărilor din Balcani produsele Uzinelor Krupp. Socoteala e simplă : înarmarea acestor tari cu tunuri germane, le face să depindă în livrările de mu­­nițiuni germane și le împinge, im­­­plicit, în sfera de influenta politică și militară a Germaniei. In legă­tură cu această situație, s-a pus, cu drept cuvânt, întrebarea: — ce preț mai poate să aibă un stat a­­liat, dacă, în caz de război, piesele de schimb pentru tunurile sale si obuzele de care are nevoie se poate livra numai inamicul eventual ? Evident, ca pe preponderentă e­­conomică a Germaniei în sud-estul european se ab­oiește preponderen­ța ei economică și militară. Amenințarea germană se accen­­tuiază și mai mult în legătură cu ■înțelegerea recentă dintre Germa­nia și Austria. Căci Austria des­chide expansiunei economice și po­litice a Germaniei, poarta către ba­zinul dunărean și bogățiile lui na­turale. F. Dima NOTE D. MIHALACHE a spus la Câmpulung: „In țară domnește haosul, a­­narhia, războiul civil”. Dar n’a adăugat ce face parti­dul d-sale pentru a le stârpi. « MINISTERUL instrucțiunii dat ordin ca elevii de liceu să nu o mai facă politică D. dr. Angelescu sapă partidul gogo-cuzist? DEOARECE încasările merg greu și nu se poate face față plă­ților ministerul de finanțe a gă­sit soluția cea mai bună: au fost numiți 400 de agenți de perce­pere. ... Adică 400 de noui salariați ai statului. UN TEATRU anunță revista: ,,Săptămâna râsului”. După atâtea săptămâni pesi­miste, spectacolul e bine­venit. ” DIN discursul d-lui Mihalache: „Gloanțele și pistoalele ,ce le avem le descărcăm unii intr’alții.”. Afară de cazul când poliția confiscă pe ale unora și rămân numai: „alții" care trag. fț • In plină cursă de armamente Nu se exagerează când se spune că Anglia se înarmează pe capete. Ea consacră sume din ce in ce mai mari pentru ministerele militare și se știe de acum că bugetul in curs se va incheia cu un deficit. Până nu de mult, atenția autorităților mili­tare britanice a fost îndreptată — mai ales spre aviație și marină, cum și spre organizarea industriei pen­tru producțiunea de război. Cunos­cătorii spun că progresele în aceas­tă direcție sunt considerabile. „Am aflat dintr’un izvor sigur, scrie Per­tinax în „Echo de Paris” din 26 c., că statul-major german are o foar­te înaltă idee de valoare a aviației militare engleze. Statul-major ger­man mai este informat că Marea Britanie nu va slăbi sforțările în toate ramurile apărării naționale”. Factorul militar englez devine deci tot mai important și va exercita în curând o înrâurire adâncă asupra politicii europene. După cum arată apoi ultimele telegrame din Londra, guvernul englez se gândește acum să în­tărească și armata de uscat. Dar aci el nu poate să meargă prea departe, fiindcă, după cum se știe, în An­glia nu există serviciul militar obli­gator, angajamentele în marină, în aviație și în trupele teritoriale fă­­cându-se prin sistemul înscrierilor voluntare. Sistemul acesta, însă, nu este totuși o piedică insurmontabilă pentru organizarea unei serioase forțe de uscat. Chestiunea este de ordin financiar și Anglia este o țară bogată. Dar lăsând la o parte aceste con­siderente, rămâne faptul ,de o im­portanță capitală pentru viitorul a­­propiat Europei, că suntem intrați din plin în cursa de înarmări. Cei cari reflectează asupra situațiunii se întreabă ce va fi peste câteva luni sau peste un an, când progra­mele formidabile de înarmări vor fi fost aduse la îndeplinire. Vor fi lă­sate cantitățile uriașe de armament să mucegăiască sau se va căuta să li se dea o utilizare? D. Winston Chur­chill a pus nu odată chestiunea. Ce va fi, a interogat dânsul, cănd Ger­mania va fi terminat planul ei de armament? Nu va avea tentațiunea să întrebuințeze aparatul de forță ce-și va fi creat printr’o sforțare ex­traordinară și cu cheltueli fantasti­ce? Armamentele învechesc relativ repede și trebuesc înlocuite. De un­de Se vor lua mijloace pentru re­­inoirile necesare, când toate statele vor fi complect epuizate financiar­­­mente și economicește prin cheltue­­lile pe cari le fac în prezent cu înarmările? Nimeni nu poate da răspuns la a­­ceste întrebări. Un ziar american, „New-York Herald” (numărul de la 26 iulie), meditând asupra acestei situațiuni și asupra unei comenzi de 40 de milioane de măști în contra gazelor, făcute de guvernul englez, se fel­­­­sită călduros că Dumnezeu a pus Oceanul Atlantic între Statele Unite și Europa. Oceanul acesta, crede ziarul, este o adevărată bine­cuvântare pentru America. Dar „New York Herald” se înșală. Un războiu general în Europa va fi iar un războiu mondial, ca în 1914— 1918, și America nu va scăpa. Există un mijloc de salvare, — unul sin­gur, — și acela este coalizarea pu­terilor pacifiste, inclusiv Statele­ Unite, în contra celor războinice. Alt­ffel, se va merge dacă nu la catas­trofa războiului, dar la catastrofa convulsiunilor sociale și a războaie­lor civile, provocate de urile, de i­­zolările și autarhiile naționaliste și de mizeria masselor. I. CHESTIA ZILEI CĂLDURILE ------ Cum le mai vine Flora din Spania să se ba­tă pe căldura asta! La,­ Chișinau a apărut un volum intitulat „Din datina Basarabiei” cu material adunat de elevii școa­­lei normale de băieți din locali­­tate, sub­­ îngrijirea profesorilor Olimpiu Constantinescu și I. I. Stoian, având o prefață de d. Șt. C. Gheorghiade, directorul acestei școli. Ne aflăm in fața unei culegeri de folklor. Direcția ideologică. Inaugurată la 1815 de Savigny printr’un ce­lebru manifest de apologie a in­stituțiilor și cutumelor juridice naționale nu s’a stins până astăzi. Nici nu se va stinge cât timp va păstra o coloratură și o intenție popular-democraticâ. Cu toate în­cercările de a se da o orientare conservatoare și reacționară ace­stor preocupări timp de un secol nu s’a reușit. Era și greu. Folklo­rul nu se stinge din cercurile j­un­­kerilor, ale moșierilor, ale granzi­­lor și ale boierilor (sau cum se mai cheamă aceste grupe). Casta latifundiară conservatoare a fost și a rămas o castă internaționali­zată prin etică, preocupări și idea­luri. înrudirile prin alianță le-a strâns relațiile până la o unifica­re reală. Folklorul se strânge din rându­­durile țărănimii, care păstrează specificitățile . Din această cauză dacă direc­ția lui Savigny a avut o latură conservatoare, orientarea fraților Grimm și a adepților s’a miș­cat pe linii național-democrati­ce. Dualismul ideologic se poate observa in toate țările unde s’a strâns și se mai strânge folklor. In România au fost caracteri­zate cele două școli literare: 1. se­­mănătorismul d-lui N. Iorga și 1. poporanismul lui C. Stere. Ambele școli au purces din a­­ceiaș rădăcină, ca doi copaci, ca doi ochi dintr’o lumină: cultul sectorului rural din societate, pre­ocupările intense în privința vie­ții țărănești. Semănătorul avea un caracter passeist. „Viața Românească” a fost citadela culturală a progre­sismului și a democrației sociale. Semănătorul corespundea ramu­rei savignyene din cultura euro­peană de căutare­ a spiritului popular (Volksgeb­st) și de conser­vare intactă a acestui spirit. Poporanismul sterist pleca de la premiza necesității îmbunătățirii calitative a economiei rurale, prin alungarea paraziților exploatatori și de la nevoia rafinării ethosului popular. Din această cauză și din acest climat, Mihail Sadovea­­nu n’a putut descrie pe Moș Precu și sumbrii săi eroi cu paleta roză a lui Alecsandri sau Ciocârlan. Avem impresia că materialul folkloristic strâns de profesorii și elevii școalei de la Chișinău a ieșit din faza semănătoristă și s’a a­­propiat cu dragoste nesfârșită de suferințele, aspirațiile nelămurite și nevoia de ameliorare a stării țăranului basarabean. De­ altminteri, inițiatorul colec­ției — d. Șt. C. Gheorghiade — este unul dintre cele mai recunos­cute capete organizatorice din în­vățământul nostru normal. D. Gheorghiade nu poate­ fi compa­rat decât cu Mitru, creatorul Școalei Normale de învățători de­la Iași-Copou. Dintr’o pârloagă de 25 ha. pe care Statul a dăruit-o Școlii nor­male de la Chișinău, d. Gheorghia­de a scos a paradis pomicol­, și horticol. In Basarabia pometurilor, o fermă a ajuns legendară grație inițiativei, voinței de fier și ap­titudinilor gospodărești ale aces­tui profesor care este în acelaș timp și un pedagog-apostol de factură pestalozziană. Dr. P. N­AZB­AT­I­I RĂSPUNS PROFESIONAL Când generalului Franco i s-a a­­dus la cunoștință că situația rebe­lilor e foarte critică, ar fi murmu­rat: „Mii de bombe!". Kix ÎNSEMNĂRI Datina Basarabiei Contribuții românești la știința pedagogică de G. VLADESCU-RĂCOASA O valoroasă lucrare a d-lui Florea Niculescu*) Aflându-mă la Geneva cu pri­lejul Conferinței internaționale a muncii din anul acesta, am av­ut deosebita plăcere de a asista la susținerea tezei de doctorat a unui distins tânăr intelectual român. D. Florea Niculescu a frecventat câțiva ani dea rândul cursurile Facultății de Litere a Universită­ții, din Geneva și a lucrat în ca­ l)"Les idées de l’enfant sur la fa­milie eț le village. Etude sur la pen­sie des enfants roumains. These de doctorat. ■ drele renumitului Jacques Rousseau, Institut Jean întemeiat și condus de marele psiholog și pe­dagog Ed. Claparède, cu ajutorul neprețuit al d-lui Pierre Bovet, și având ca profesori între alții pe cunoscuții oameni de știință Jean Piaget și Leon Walter. Subiectul ales pentru teza de doctorat se referă la adaptarea conștientă a copilului la viața fa­miliară și sătească, adică la în­ceputurile socializării ființei uma­ne, iar materialul informativ și documentar l-a luat din viața ru­rală românească. Căci, trebue no­tat de la început faptul că studiul d-lui Niculescu se întemeiază pe cercetări directe și personale, fă­cute în câteva sate din județul Vlașca, iar metoda întrebuințată este aceia utilizată cu atâta suc­ces de prof. Piaget într’o serie din studiile sale, metodă pe care d-sa "o denumește clinică, adică de in­terogare directă și conversație li­beră, cât mai simplă și naturală. Au fost examinați în total 238 de elevi, intre 4 și 13 ani, din răspunsurile cărora d. Niculescu trage concluziile studiului său, asupra cărora nu putem insista aici, cu tot interesul psihologic pedagogic și sociologic, pe care ele îl reprezintă. Vom atrage atenția și sublinia­m­,­deosebi importanța pe care au­torul a acordat-o aspectului socio­logic al problemei, ce face și ex­plică dealtfel prezența în comisia d­e examinare a cunoscutului so­ciolog francez, profesorul G. L. Duprat. Deși d. Niculescu pare a fi străin de cercetarea monografică a satelor românești, întreprinsă din inițiativa și sub conducerea prof. Guști de peste zece ani de zile, totuși natura subiectului ca și audierea cursului prof. Duprat nu puteau să nu-l determine a da toată importanța mediului so­cial și deci cunoașterii cauzelor și factorilor normali de viață co­lectivă în care este încadrat co­pilul de cum se naște. De aceia întâlnim în lucrarea d-lui Niculescu o descriere, poate prea sumară, a celor două unități sociale fundamentale, familia și satul, la structura și funcțiunea cărora va trebui să se refere continuu in investigațiile d-sale de ordin psihologic și pedagogic. Ca unul care s’a născut, a trăit și a fost în strânsă legătură cu (Cititi continuarea în pagina 11-a)

Next